Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Martie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 11.1-25

    După ce capitolul 8 ne-a dezvăluit fărădelegea religioasă a poporului din Ierusalim, versetele 1-12 din capitolul nostru denunţă păcatul conducătorilor lor politici. Domnul Se pregăteşte să le tulbure planurile şi prevederile, dându-le o probă prin faptul că-l loveşte pe unul dintre aceşti oameni chiar în timp ce Ezechiel se adresa către ei.

    „Vei nimici cu totul rămăşiţa lui Israel?” (v. 13), strigă profetul tulburat. Nu, deoarece înainte chiar de risipirea completă a poporului, Domnul le şi vorbeşte de restaurarea şi de strângerea lor. El le va da „o inimă neîmpărţită,… un duh nou,… o inimă de carne” (v. 19). Şi, înainte de a-Şi retrage cu totul gloria de la acel templu pângărit, care trebuia distrus, le promite că El însuşi va fi „ca un mic locaş sfânt” pentru fiecare dintre aceia care păzesc credinţa. Ce minunat har al lui Dumnezeu! Resursa din 1 împăraţi 8.48 le va lipsi, dar chiar dacă se vor afla departe de Ierusalim, din vina lor, vor putea totuşi să-L găsească şi să-L adore. Câtă mângâiere au adus acest gând şi această experienţa de atunci încoace pentru credincioşi fără număr aflaţi în izolare! Viziunea lui Ezechiel la Ierusalim se încheie odată cu plecarea gloriei exact din locul în care ucenicii aveau să contemple înălţarea Domnului Isus (v. 23; Fapte 1.12). După acestea, duhul profetului este readus în Caldeea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh.
Ioan 3.6

Orice copil al lui Dumnezeu a fost făcut părtaș naturii divine prin nașterea din nou. Această natură divină este implantată în cel credincios printr-o acțiune suverană a lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, prin intermediul Cuvântului. La fel cum suntem părtași naturii căzute prin nașterea naturală, tot așa suntem părtași naturii lui Dumnezeu prin nașterea din nou.

Această natură nouă implantată în cel credincios este inseparabil legată de Persoana lui Hristos, care este sursa ei. Ea are aceleași calități și caracteristici în cel credincios ca și în Hristos – are aceleași dorințe și năzuințe și poate avea libertate doar atunci când acționează în cel credincios la fel cum a acționat în Hristos, atunci când El a fost aici, pe pământ. Unii ar putea spune că astăzi ne aflăm în împrejurări foarte diferite de cele în care Hristos S-a aflat pe pământ. Acest lucru este adevărat, dacă vorbim despre tehnologie și despre modernism, însă natura umană și relațiile omenești nu s-au schimbat, și acestea sunt cele în care natura divină în Hristos s-a manifestat.

Fără această natură divină nu există posibilitatea unei fericiri statornice. Viața divină este în mod esențial caracterizată de sfințenie și de dragoste și își găsește cele mai înalte idealuri în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Cel credincios poate fi fericit doar dacă trăiește o astfel de viață. El are, de asemenea, Duhul Sfânt, care locuiește în el și care întărește și dezvoltă natura cea nouă. Pe măsură ce ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu, având o inimă ascultătoare și un duh de rugăciune, Duhul Sfânt va lua din lucrurile lui Hristos și ni le va descoperi (Ioan 16.14).

Natura cea nouă își găsește plăcerea în Dumnezeu și în voia Lui. Ea și voia lui Dumnezeu sunt în perfectă armonie, de vreme ce vin din aceeași sursă. Adevărata fericire va rezulta atunci când cel credincios lasă ca natura sa divină să se dezvolte, să fie activă și puternică.

E C Hadley

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Apoi împăratul a înălțat pe Daniel… Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ținutului Babilonului în mâna lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego…” Daniel 2.48-49

Secretul prosperității

Ce credincios minunat a fost Daniel: el a împărțit orice lucru cu tovarășii săi! Era ceva ceresc în caracterul lui. Cât de mici suntem noi în comparație cu astfel de oameni! Am fost chemați să ne bucurăm de plinătatea lucrurilor lui Dumnezeu și a împărți aceste binecuvântări cu alții în mod continuu. Iată ceva deosebit de important! Daniel a fost un om al rugăciunii și al închinării, iar apoi, împărțind tot ce a primit cu frații săi, a prosperat. Aici se află secretul prosperității în viața omului credincios. Dacă am primit lumină asupra unor adevăruri, aceasta nu este numai pentru noi, ci și pentru alții. Nu suntem decât niște vase în care Dumnezeu a pus lumina, fie pe cea a Evangheliei, fie pe cea a adevărului despre Biserică, iar noi suntem responsabili să o dăm mai departe. Dacă nu folosim și nu transmitem mai departe adevărul pe care l-am primit, acesta își va pierde efectul chiar în propriile noastre suflete. Urmarea va fi că vom deveni uscați din punct de vedere spiritual.

Comportamentul lui Daniel este o ilustrare practică a învățăturii Mântuitorului: „Știți că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru” (Matei 20.25,26).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DESPREOBSESII

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31)

Farai Chideya a absolvit Universitatea Harvard, a lucrat pentru revista Newsweek și în scurt timp a ajuns în vârf. Cu toate acestea, ani de zile s-a luptat cu bulimia, încercând să arate aidoma fotografiilor lucioase din lumea fantezistă ce o înconjura. Când, în sfârșit, s-a eliberat de boala ei, ea a scris: „Faptul că am slăbit nu mi-a schimbat personalitatea și nu mi-a ușurat bagajul emoțional pe care l-am dus cu mine din copilărie. Am crezut că vreau să fiu slabă. Ceea ce îmi doream în realitate era să fiu fericită – și nici înfățișarea, nici realizările nu mi-au putut oferi lucrul acesta. Pentru că nu m-am putut iubi sau accepta, acceptarea celorlalți nu a fost niciodată îndeajuns. Încercând să fiu perfectă, am ajuns să fiu taxată drept singuratică, îngâmfată și inabordabilă, deși eu îmi doream exact opusul”.

Prin experiența ei – deloc singulară – Farai Chideya ne împărtășește patru principii de schimbare a vieții:

„1) Obsesia prefecțiunii te ține prizonierul singurătății, întrucât relațiile sănătoase se pot construi numai pe baza onestității și a acceptării totale.

2) Obsesia de a fi perfect te va obliga să-ți vezi neajunsurile ca pe ceva ce trebuie ascuns în loc să fie ocazii de a crește.

3) Obsesia de a fi perfect te va ține fixat asupra a ceea ce vei deveni într-o zi, în loc să te bucuri de ceea ce ești în prezent.

4) Obsesia perfecțiunii îți va fura șansa de a face ca viața ta să conteze, căci atunci când te concentrezi constant asupra ta, nu-ți va mai rămâne nimic de oferit celorlalți.”

Concluzie: Dumnezeu nu a trebuit să te creeze, El a ales lucrul acesta. În ziua în care te-ai născut, El a zâmbit și a spus: „Foarte bine!” Când vei înțelege lucrul acesta pe deplin, vei începe să depășești problema de a te simți „mai prejos decât” ceilalți.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: