Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Martie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 10.1-22

    Avem aici o pagină solemnă din istoria lui Israel. Odinioară Domnul îşi alesese o locuinţă în mijlocul poporului Său (Deuteronom 12.5). Venise să o locuiască în har, spre fericirea alor Săi, iar aceştia aveau responsabilitatea de a păstra în ea sfinţenia cuvenită casei Lui (Psalmul 93.5). In acest templu sfânt însă, ca o supremă provocare, şi-au dat întâlnire cele mai mari urâciuni păgâne. Într-adevăr, Israel a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-L izgoni pe Domnul din templul Său (cap. 8.6). De aceea, acum Dumnezeu pleacă de acolo! şi să observăm cu ce emoţionantă încetineală, în etape, pentru a ne face să simţim cât de profund îl întristează această depărtare şi ca şi cum i-ar spune lui Israel: «Nu Mă opreşti?»

    Gloria a stat întâi pe pragul templului (v. 4 şi cap. 9.3), apoi s-a înălţat, după care din nou s-a oprit, „la intrarea porţii dinspre răsărit a casei Domnului”, ca şi cum nu s-ar fi putut hotărî să plece (v. 19).

    Creştini, să nu uităm că noi suntem templul lui Dumnezeu şi că Duhul Lui locuieşte în noi (1 Corinteni 3.16,17). Dacă acest templu (inima noastră) va fi plin de idoli, Duhul întristat nu va mai acţiona, comuniunea cu Dumnezeu nu va mai fi stabilită. El este „un Dumnezeu gelos”, care nu admite ca afecţiunile noastre să fie împărţite între El şi altcineva (2 Corinteni 6.15).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Faraon a pus lui Iosif numele Țafnat-Paneah.
Geneza 41.45

Țafnat-Paneah – Descoperitor de taine

Magicienii și înțelepții Egiptului nu au putut nici revela, nici interpreta visurile lui faraon. Atunci, mai-marele paharnicilor și-a adus aminte de Iosif și i-a vorbit lui faraon despre el. Astfel, Iosif a fost scos din temniță și i-a descoperit lui faraon că aveau să vină șapte ani de belșug, urmați de șapte ani de foamete.

Domnul Isus Hristos este adevăratul Descoperitor de taine, așa cum femeia samariteană a ajuns să cunoască, spre uimirea ei. Domnul o întâlnea pentru prima oară și totuși a putut să-i spună: „Cinci bărbați ai avut și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat” (Ioan 4.18). Întreaga ei istorie morală era cunoscută de El! Ea a crezut în El atunci și a plecat să mărturisească despre El: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut” (Ioan 4.29). Mulți au crezut în El datorită mărturiei ei. Când este vorba de Domnul, nu există secrete, fiindcă „nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” (Evrei 4.13).

Vorbind despre evanghelie, Pavel le spune galatenilor: „Eu n-am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci am primit-o prin descoperirea lui Isus Hristos” (Galateni 1.12). Domnul S-a descoperit pe Sine lui Pavel pe drumul Damascului, după care i-a revelat evanghelia pe care trebuia s-o predice. Aceasta este evanghelia „bogățiilor nepătrunse ale lui Hristos” (Efeseni 3.8). Minunată revelație!

La scaunul de judecată, Domnul „va aduce la lumină cele ascunse ale întunericului și va arăta sfaturile inimilor; și atunci fiecare își va avea lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4.5). Acesta este un lucru deosebit de solemn. Ceea ce ascundem azi unii de alții va fi revelat în ziua aceea, fie rău, fie bun. Să ne rugăm ca David: „Curățește-mă de cele ascunse ale mele” (Psalmul 19.12)!

R A Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ … viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Coloseni 3.2-3

Cei doi frați

După proces, Juan a început o altă viață. Cu mult tact, noul său tată a reușit să-l conducă pe calea cea bună. Familia Escalantes a trăit din nou zile frumoase până când acest al doilea fiu al lor a murit într-un accident de elicopter.

Învățătura acestei întâmplări este de mare importanță pentru fiecare cititor. Toți părinții naturali sau adoptivi trebuie să-și crească copiii ca și cum le-au fost încredințați lor din partea lui Dumnezeu. Cu înțelepciunea și ajutorul dat de către Dumnezeu, oricine poate să-și ducă la îndeplinire misiunea sa nobilă. În mod deosebit trebuie să subliniem încă o învățătură din această întâmplare. Un Altul a murit în locul nostru, și acesta este Mântuitorul. Prin neascultarea noastră, toți merităm condamnarea la moarte. Însă minunat este harul Domnului Isus, care a coborât la noi și prin jertfa Sa de pe cruce a adus eliberarea pentru toți care doresc să accepte acest schimb. Ultimele cuvintele ale lui Armando către fratele său – „adu-ți aminte că de acum tu nu mai trăiești viața ta…” – să fie un mesaj pentru toți care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor. Ei sunt chemați să trăiască o viață nouă: viața Domnului și Mântuitorului lor. Prin trăirea acestei vieți noi, lumea necredincioasă din jur va recunoaște marea lucrare, pe care o face Mântuitorul în viața credincioșilor Săi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ARUNCĂ!

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

     Cuvântul „aruncă” ne duce cu gândul la un pescar ce-și lansează undița în mare pentru a prinde pește. El știe că nu va reuși nimic ținându-și undița pe umăr, ci aruncând-o… Ce duci pe umerii tăi? O veche suferință? Un vechi resentiment? O durere pentru cineva care a plecat de lângă tine? Aruncă-le! Îți sacrifici viitorul pentru ceva ce nu merită timpul și energia ta. De ce ți-ar spune Dumnezeu să faci un lucru atât de radical? Pentru că „El Însuşi îngrijeşte de voi”. În timp ce tu te îngrijești de problemă, El Se îngrijește de tine. E greu să vezi o persoană dragă zvârcolindu-se de durere din cauza unei poveri pe care nu ar trebui s-o poarte. Pe Dumnezeu nu-L deranjează să facă povara să dispară; dar preocuparea Lui e să te facă să slăbești strânsoarea cu care o ții! Astăzi îți vorbește Dumnezeu, și nu problema care te deranjează, iar El îți spune: „Arunc-o”! Satan este un hoț. Lipsa dorinței tale de iertare este una din portițele prin care intră el, iar tu ești singurul care o poate închide.

Când te trezești și îți dai seama cât a furat de la tine, vei fi mânios pe tine. Ține-ți în frâu mânia! Las-o să te motiveze să trăiești după următoarele trei principii:

1. Pocăiește-te.

2. Rectifică situația, dacă este posibil.

3. Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta.

Odată ce faci lucrurile acestea, închide acest capitol, bucură-te de belșugul harului lui Dumnezeu – și mergi mai departe! Acceptă realitatea, când cineva sau ceva nu mai este. Niciun efort, nicio durere – oricât de mare – nu poate readuce la viață un trup neînsuflețit, așa că semnează certificatul de deces, îngroapă trecutul și pune-te în mișcare. Asta nu înseamnă că renunți, ci că îți păstrezi energia pentru ceea ce contează, pentru lucrurile la care poți contribui!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: