Mana Zilnica

Mana Zilnica

6 Martie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 7:1-19

Să remarcăm numele pe care Domnul îl dă slujitorului Său: fiul omului (sau fiu al omului, ebr. benAdam, cap. 2.1) unul dintre titlurile Domnului Isus, Căruia Ezechiel Îi este un antetip. Numele acesta sugerează un ales dintre oameni, un reprezentant în măsură să vorbească în numele rasei umane sfârşite (vezi Eclesiastul 7.28).

După ce, în capitolul 6, anunţase pustiirea, Domnul declară solemn, în capitolul 7, că a sosit ziua fatală: ziua furiei Lui. Marea Sa răbdare îndreptată către un popor vinovat rezistase de multe secole. Ea lua sfârşit după avertismente fără număr. Şi ne gândim la această răbdare a lui Dumnezeu care se exercită şi astăzi înspre o lume care La crucificat pe Fiul Său. Dar şi ea va înceta întro zi de mânie (Romani 2.5), incomparabil mai cumplită, zi cu privire la care acest capitol nu ne dă decât o slabă imagine. În ea, oamenii sunt loviţi de groază (v. 17,18). Aurul şi argintul, atât de puternice până atunci, încetează a mai avea vreo valoare. Sunt aruncate ca un gunoi pe străzi, pentru că şiau dat seama, în sfârşit, că acestea nu pot sătura sufletele. Şi, mai ales, nu vor putea salva pe nimeni în acea zi, pentru că Dumnezeu nu primeşte ca preţ pentru răscumpărarea omului pierdut nimic altceva decât sângele preţios al lui Hristos (v. 19; comp. cu Proverbe 11.4 şi cu 1 Petru 1.18,19).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și vrăjmașii lui Iuda și ai lui Beniamin au auzit că fiii robiei construiesc un templu Domnului Dumnezeului lui Israel. Și ei s-au apropiat de Zorobabel și de capii părintești și le-au zis: „Lăsați-ne să construim cu voi, deoarece căutăm ca și voi pe Dumnezeul vostru …”. Dar Zorobabel și Iosua și ceilalți capi părintești ai lui Israel le-au zis: „Voi n-aveți nimic a face cu noi, ca să construiți o casă Dumnezeului nostru, ci noi singuri vom construi Domnului Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cirus, împăratul Persiei”. Și poporul țării a slăbit mâinile poporului lui Iuda și i-a tulburat la construire. Și au tocmit sfătuitori împotriva lor ca să le zădărnicească planul, în toate zilele lui Cirus, împăratul Persiei, până la împărăția lui Darius, împăratul Persiei.”
Ezra 4.1-5

După captivitatea babiloniană – Ajutorul refuzat

Zidirea începuse, iar acum popoarele din jur, vrăjmașe poporului lui Dumnezeu, au venit la conducătorii iudei și le-au cerut permisiunea să zidească împreună cu ei. „Lăsați-ne să construim cu voi, deoarece căutăm ca și voi pe Dumnezeul vostru și Îi jertfim”, au spus ei. Era oare adevărat?

În 2 Împărați 17, Dumnezeu ne arată originile acestor samariteni. Împăratul Asiriei luase în robie pe cele zece seminții ale lui Israel și le așezase în cetățile Asiriei și Mediei. El i-a înlocuit apoi pe israeliți cu captivi luați din alte ținuturi pe care le cucerise. Acești oameni se închinau la diferiți idoli și nu se temeau de Domnul. Prin urmare, Domnul a trimis niște lei împotriva lor, dându-le astfel de știre că El era Dumnezeul țării. Aceste națiuni au adăugat închinarea către Domnul la închinarea la idolii lor. Dumnezeu însă nu acceptă o astfel de închinare. El nu vrea să-Și împartă gloria cu nimeni. El spusese poporului Său să I se închine doar Lui și să nu se teamă de alți dumnezei.

Conducătorii poporului lui Dumnezeu au procedat corect refuzând ajutorul acestor popoare. Cum ar putea credincioșii și necredincioșii să zidească împreună ceva pentru gloria lui Dumnezeu? După ce au fost refuzați, acești oameni și-au dat arama pe față și au început să facă tot posibilul pentru a împiedica rezidirea templului. Au scris chiar o scrisoare împăratului Persiei, în care le-au adus acuzații false iudeilor. Vedem cum această vrăjmășie a continuat și în zilele Domnului nostru Isus.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Geneza 6.5

Cei doi frați

Cele istorisite acum s-au petrecut în anul 1947, în Brazilia. În urma unei nașteri foarte grele, o mamă a murit lăsând în urmă doi gemeni. Tatăl murise cu ceva timp în urmă într-un accident, iar cei doi copii au fost dați spre adopție în două familii diferite. Unul din copii, pe nume Juan, a fost luat de o familie care la acel moment nu avea copii. Al doilea copil, pe nume Armando, a fost adoptat de familia Escalantes, o familie bogată și fără copii. În prima familie, lucrurile au mers bine până când s-a născut primul copil. Tatăl adoptiv și-a pierdut slujba și neajunsurile s-au răsfrânt în primul rând asupra lui Juan, care a început să perceapă în mod dureros respingerea din partea părinților adoptivi. Când Juan a aflat că de fapt părinții lui nu sunt cei adevărați, a fugit de acasă. La vârsta de 16 ani a fost implicat într-o spargere și a fost închis. De atunci, viața lui s-a consumat între închisoare și libertate. Inima lui era îndreptată în fiecare zi spre rău. Astfel, la vârsta de 26 de ani a răpit doi copii sperând să obțină o răscumpărare de 20.000 de dolari. Lucrurile nu au mers așa cum a gândit el. Toată poliția s-a pus în mișcare. Hăituit și împovărat de prezența celor doi copii, Juan i-a ucis și i-a ascuns. La scurt timp după crimă, Juan a fost prins. Lumea clocotea împotriva asasinului. Toți așteptau sentința capitală.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PĂRĂSESTE ZONA DE CONFORT (2)

„Voi preface… locurile strâmbe în locuri netede” (Isaia 42:16)

     Să remarcăm împreună și să reținem următoarele trei adevăruri:

1) Nu va fi niciodată ușor să lași în urmă confortul. Probabil că Moise nu a fost deloc bucuros că părăsește luxul din palatul lui Faraon, sau siguranța noii sale familii din Madian… Cu toate acestea, dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi reușit să împlinească chemarea lui Dumnezeu. Numai pentru că nu vrei să faci ceva, nu înseamnă că nu trebuie s-o faci! Cu cât mai importantă este misiunea, cu atât mai mare va fi sacrificiul!

2) Adevărata creștere începe odată cu renunțarea la confort. Timp de patruzeci de ani, Moise a profitat de tot ceea ce avea Egiptul de oferit. Însă numai după ce a plecat din Egipt a început să învețe care sunt lucrurile cu adevărat importante: și anume, acelea care fac parte din planul lui Dumnezeu. Au fost nevoie de alți patruzeci de ani în pustie pentru a descoperi la ce avea să-l folosească Dumnezeu – iar la sfârșitul acestei perioade, a devenit smerit și transformat. Concluzia este aceasta: înainte de a porni în lucrare, trebuie să crești!

3) Când nu renunți la confort, pierzi cele mai frumoase clipe și amintiri. Povestea vieții tale se scrie prin riscuri – cele pe care ți le-ai asumat și cele pe care le-ai evitat. Peste douăzeci de ani, vei fi mai dezamăgit de riscurile pe care nu ți le-ai asumat decât de cele pe care ți le-ai asumat. Modalitatea de a te scuti de regretul de mâine este aceea de a te muta astăzi în „perimetrul credinței”. Poate spui: „Dar sunt atâtea lucruri pe care nu le știu sau pe care nu le înțeleg!” Poate că așa e, dar există o promisiune pe care poți conta: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face, şi nu-i voi părăsi.” (Isaia 42.16).

Ce altă asigurare îți mai trebuie?


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: