Mana Zilnica

Etichetă: poezie

  • 18 Octombrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.

    2 Corinteni 1.3,4

    Trecerea prin exercițiile școlii tainice a lui Dumnezeu este o trăsătură caracteristică tuturor slujitorilor Lui, de la care nu a făcut excepție nici Cel care a fost Slujitorul strălucit; cu toții au trecut prin exercițiile școlii tainice a lui Dumnezeu înainte de a-și începe lucrarea publică. Ba mai mult, cei care au înțeles cel mai profund însemnătatea și valoarea acestei școli tainice s-au dovedit a fi cei mai eficienți și mai consecvenți martori ai Săi în exercitarea slujbei și a mărturiei lor publice. Omul care ajunge într-o lucrare publică ce depășește măsura creșterii lui în școala tainică a lui Dumnezeu are toate motivele să se teamă; el va eșua în mod sigur.

    Dacă suprastructura depășește măsura fundației, clădirea se va înclina sau se va dărâma. Dacă un pom își întinde ramurile peste măsura adâncimii rădăcinii lui, va fi vulnerabil în fața furtunii și va cădea la pământ; tot așa este și cu omul care intră în slujirea publică. Mai înainte de acest moment, el trebuie să fie singur cu Dumnezeu; duhul lui trebuie să fie exersat în intimitatea prezenței Lui; el trebuie să treacă prin apele adânci ale propriei experiențe, altfel nu va fi altceva decât un teoretician, nu un martor. Urechile lui trebuie să fie deschise pentru a auzi, înainte ca limba lui să poată fi potrivită pentru a vorbi și a da învățătură.

    Ce s-a întâmplat cu toți aceia care din timp în timp s-au aprins repede și au fost, în aparență, lumini strălucitoare în mijlocul Bisericii lui Dumnezeu, dar care la fel de repede s-au și stins înapoia norilor? De unde au venit ei și unde au dispărut? De ce au fost atât de efemeri? Au fost doar licăriri ale candelelor omenești; nu au avut profunzime, nici putere de a rezista; nu a fost ceva real în ei. Au strălucit pentru un timp și apoi au dispărut, prezența lor neproducând alt efect decât acela de a crește întunericul din jurul lor sau cel puțin conștiența tristă cu privire la acesta.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus a spus: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, și cei care văd să fie orbi“. Și aceia dintre fariseii care erau cu El au auzit acestea și I-au spus: „Și noi suntem orbi?“. Isus le-a spus: „Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat; dar acum spuneți: «Vedem», deci păcatul vostru rămâne“.

    Ioan 9.39-41

    Vindecarea orbului din naștere (4)

    Versetele de la finalul capitolului 9 din Ioan clarifică mesajul spiritual: Isus nu a venit în lume în primul rând pentru a vindeca suferințele fizice și pentru a face bine omenirii, ci ceea ce L-a preocupat în primul rând a fost mântuirea sufletului. Astfel, El pune aici în contrast două stări: starea acelora care au vedere spirituală cu starea acelora care nu au.

    Majoritatea oamenilor sunt convinși că văd bine și de aceea sunt mulțumiți fie de religia lor, fie că trăiesc după tradiția lor, fie că se bazează pe ultimele descoperiri ale științei. În realitate, ei sunt orbi, pentru că nu-și recunosc starea de păcat și nu văd că Omul Isus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru a înlătura păcatele noastre (vedeți 1 Ioan 3.5).

    „Și noi suntem orbi?“, au întrebat fariseii. Dacă ar fi recunoscut aceasta, atunci ar fi putut avea parte de harul Aceluia pe care L-a trimis Dumnezeu. Atunci Mântuitorul ar fi înlăturat păcatele lor.

    Ce spune ultima carte a Bibliei despre declinul creștinătății? „Și nu știi că ești nenorocit, de plâns, sărac, orb și gol; te sfătuiesc să cumperi … alifie pentru ochi, … ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

    Citirea Bibliei: Isaia 46.1-13 · Evrei 10.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 20:25-37

    În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai ră­mâne decât să constate anihilarea lor şi să strân­gă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumne­zeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noas­tră dificultăţi care păreau de neînvins…!

    Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca – sau a bine­cu­vân­tării – (citiţi Ps. 107. 21, 22).

    Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei vic­torii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).

    Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gân­deşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.

    NUMAI DOMNUL ISUS ÎȚI POATE SĂTURA SUFLETUL | Fundația S.E.E.R. România

    „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete…” (Ioan 4:14)

    Femeia pe care a întâlnit-o Domnul Isus la fântână fusese căsătorită de cinci ori. A tot încercat relații, din dorința de a umple golul din ea. Dar nu a funcționat pentru ea… și nu va funcționa nici pentru tine!

    Nu va funcționa nici urcatul pe scara ierarhică a corporației, nici achiziționarea de tot mai multe lucruri, sau dobândirea faimei…

    Reține ce i-a spus Domnul Isus acestei femei: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete…” (vers. 13) Când te afli în deșert fără apă, vine un moment în care începi să ai iluzii, halucinații… iei mirajele drept lucruri reale… Dar nu sunt! Iar când sufletul tău continuă să fie însetat și uscat, începi să cauți lucruri care nu sunt reale și care nu-l pot satisface.

    Domnul Isus nu a adus în discuție trecutul acestei femei pentru a o face de râs, ci din cu totul alt (și unic) motiv: ca ea să înțeleagă că El poate vindeca rănile trecutului ei și îi poate da speranța unui viitor mai bun. Și a făcut-o! Nu numai că a transformat-o, dar ea a devenit și prima persoană care a dus Evanghelia în Samaria.

    Poate crezi că ești în afara „razei de acțiune” a speranței și răscumpărării. Împăratul David nu a fost în afara acestei sfere, dar a comis adulter, și l-a acoperit cu o crimă! Apostolul Petru nu a fost în afara acestei sfere, și s-a lepădat de Domnul Isus! Ucenicul Toma nu a fost în afara acestei sfere, chiar dacă este încă amintit ca un necredincios. Apostolul Pavel nu a fost în afara acestei scheme, și a ucis creștini înainte de a deveni unul dintre ei.

    Dorințele tale neîmplinite și setea ta nepotolită sunt un plus, nu un minus – dacă le lași să te ducă la picioarele lui Isus! Avem aici în vers. 14 promisiunea Sa: „apa pe care i-o voi da Eu… se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” Reține: numai Domnul Isus îți poate sătura sufletul!

  • 1 Octombrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia toiagul și strânge adunarea, tu și Aaron, fratele tău, și vorbiți stâncii înaintea ochilor lor, și ea își va da apele; și să le scoți apă din stâncă și să adăpi adunarea și vitele lor“. Și Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, așa cum îi poruncise El.

    Numeri 20.7-9


    Toiagul lui Aaron (2)

    Drept urmare, Moise a trebuit să ia toiagul lui Aaron – toiagul harului. După aceea, el și Aaron au avut misiunea din partea Domnului să vorbească stâncii în fața ochilor întregului popor. Stânca este Hristos (1 Corinteni 10.4).

    Această întâmplare ne arată că noi putem veni în toate situațiile vieții cu deplină îndrăzneală înaintea tronului de har (Evrei 4.16). Această îndrăzneală se referă la relația noastră și la vorbirea noastră cu Domnul. Noi pășim fără teamă în prezența Sa și putem să-I spunem Lui tot ceea ce ne frământă, tot ceea ce ne-ar împinge chiar spre disperare. De aceea Dumnezeu a poruncit conducătorului Moise: „Vorbiți stâncii înaintea ochilor lor“. El trebuia să apeleze la harul Domnului cu toiagul lui Aaron în mână.

    Indiferent cum sunt împrejurările vieții – ușoare sau dificile – tot timpul putem merge înaintea Domnului și să-I spunem deschis Lui totul. Într-o cântare se spune:

    În zile calde, bune,
    Cu flori pe calea mea,
    Cu fericire – aș putea spune –
    Tu iei parte la ea.
    Dar de-i spinoasă calea
    Și rănile ard rău,
    Atunci cunosc puterea
    Și devotamentul Tău.

    Să ne folosim deseori de această posibilitate! Chiar dacă am păcătuit, calea spre Domnul este deschisă pentru noi. Desigur, El așteaptă o mărturisire sinceră.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iar credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.

    Evrei 11.1

    Credința lui Moise

    Iată în doar câteva rânduri rezumatul unei vieți întregi: „Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă privea spre răsplătire. Prin credință a părăsit el Egiptul, netemându-se de mânia împăratului, căci a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut“ (Evrei 11.24-27).

    În vremea când poporul evreu se afla în robia Egiptului, un bebeluș numit Moise a fost scăpat de la moarte datorită credinței părinților săi (Exod 1.8–2.10). Scos din ape, adoptat de fiica lui Faraon, el a crescut la curtea tiranului care asuprea în mod barbar poporul evreu. Ar fi putut părea că se afla în poziția ideală, deliciul curții imperiale. Cu toate acestea, Moise a refuzat această situație de invidiat. El a arătat astfel că-L iubește pe Dumnezeu și pe poporul Lui. El a ales, prin credință, să împărtășească umilința și suferința evreilor, în loc să rămână la curte și să se bucure de plăcerile trecătoare și atât de vinovate. De ce a făcut el această alegere? A socotit rușinea lui Hristos ca pe o adevărată comoară, în comparație cu bogățiile Egiptului! Moise ajunge să considere lucrurile în felul acesta, fiindcă ținta la care privește este răsplata pe care un Dumnezeu credincios o rezervă celor care-L caută (Evrei 11.6). Privește dincolo de circumstanțele acestei vieți. Rămâne ferm prin încercările care rezultă din alegerea și refuzul său, pentru că Îl vede pe Cel Nevăzut.

    Citirea Bibliei: Isaia 31.1-32.20 · Evrei 2.5-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 7:11-22

    Casa a fost terminată şi inaugurată. În răs­punsul pe ca­re i-l dă lui Solomon, Domnul de­clară că a sfinţit-o pen­tru ca Numele Lui să rămână în ea pe vecie (v.16,20). Binecu­vântată asi­gurare! Ceea ce caracterizează as­tăzi reuniunea credincioşi­lor în mijlo­cul cărora Domnul Isus a promis să fie prezent este faptul că ei se adună în numele Domnului (Matei 18.20). În consecinţă, vine şi responsabilitatea serioasă de a nu tolera aici nimic care să dezonoreze acest Nu­me şi această prezenţă. Tocmai în acest sens îl avertizează Domnul pe Solomon, începând cu v. 19.

    În acelaşi timp, prezenţa Domnului în mij­locul alor Săi le garantează tot ceea ce suflete­le lor au nevoie. Cum se face atunci că unele strângeri laolaltă se desfă­şoară ca pe un drum bătătorit, lâncezind în rutină? Cu siguranţă le lipseşte ceva şi este evident că nu mai reprezintă împli­nirea pro­misiunii Domnului. Ne întristează s-o spunem, ceea ce lipseşte este credinţa, încrederea mea în prezenţa Lui, care este suficientă ca să mă binecuvânteze din abundenţă şi să mă binecuvânteze acolo.

    Să remarcăm cum răspunsul divin urmează în detaliu rugăciunea împăratului din capitolul precedent. Compa­raţi, de exemplu, v. 15 din cap. 7 cu v. 40 din cap. 6. Da, să aşteptăm din partea lui Dum­nezeu binecuvântări sigure. Lui Îi face plăcere să ni le acorde.

    DĂ DOVADĂ DE COMPASIUNE FAȚĂ DE TOȚI OAMENII (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Matei 14:14)

    Domnul Isus a dat dovadă de compasiune pe oriunde mergea. El ne-a învățat că trebuie să avem grijă de „cei foarte neînsemnați” dintre noi (Matei 25:40). Biserica Noului Testament a continuat „tiparul” Său prin eliminarea rasismului și a multor altor „isme”.

    Biblia spune: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.” (Galateni 3:28)

    A-L urma pe Hristos înseamnă a arăta compasiune față de toți oamenii, indiferent dacă îți place sau nu de ei. Ești chemat să practici compasiunea acolo unde lucrezi și unde trăiești. Jean Henri Dunant nu putea suporta vaietele soldaților care plângeau pe un câmp de luptă după ce fuseseră răniți, așa că acest filantrop elvețian a spus că își va dedica viața ajutorării lor în Numele Domnului Isus. Ca urmare, în anii 1860 el a înființat Crucea Roșie. De fiecare dată când o vezi, vezi o amprentă a lui Isus.

    Un pastor luteran din Germania pe nume Theodor Fliedner a învățat un grup de femei, în principal țărănci, să îngrijească bolnavii. Acest lucru a dus la dezvoltarea spitalelor în întreaga Europă și a inspirat-o pe Florence Nightingale să-și dea viața pentru a-i îngriji pe bolnavi. Părintele Damien, un preot belgian, a lucrat în Hawaii în secolul al XIX-lea și a pus bazele unui loc unde leproșii puteau fi iubiți și îngrijiți. În fiecare săptămână le spunea: „Dumnezeu vă iubește, leproșilor!” Apoi, după o vreme, s-a ridicat în picioare și a spus: „Dumnezeu ne iubește pe noi, leproșii!”

    Și a murit din cauza leprei… Isus a spus că fiecare act de bunătate față de cineva, inclusiv față de cei care nu-l merită, „Mie Mi l-aţi făcut.” (Matei 25:40)

    Așadar, urmează pilda Domnului Isus și a oamenilor care au practicat compasiunea!

  • 29 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mulțimile, văzând ce făcuse Pavel, și-au ridicat glasurile, spunând în licaonă: „Zeii, asemănându-se oamenilor, au coborât la noi!“.

    Fapte 14.11


         În Fapte 14 vedem cum Pavel și Barnaba au ajuns la Listra și au predicat evanghelia. Acolo trăia un om olog din naștere, pe care Pavel l-a vindecat prin puterea Dumnezeului viu. Răspunsul imediat din partea poporului a fost să-i onoreze pe Pavel și pe Barnaba ca pe doi zei din panteonul grecesc. Crezând că Zeus și Hermes veniseră în mijlocul lor, locuitorii cetății voiau să le aducă jertfe, iar Pavel și Barnaba cu greu i-au împiedicat să facă acest lucru (versetele 6-13). Ce stare cumplită era în această cetate, în care idolii dominau gândirea locuitorilor ei!

    Totuși, în acea cetate locuia o femeie pe nume Lois. Ea, împreună cu fiica ei, nu se închina zeilor, ci Dumnezeului lui Avraam. În familia ei, Scriptura ocupa un loc de frunte. Fără îndoială că predicile lui Pavel și ale lui Barnaba au produs un răspuns al credinței nu numai în aceste două femei, ci și în fiul lui Eunice, numit Timotei. Prin urmare, după doi sau trei ani, când Pavel s-a întors în acea cetate, el l-a găsit pe Timotei, care acum era bine întemeiat în credința creștină (2 Timotei 1.5; 3.15; Fapte 16.1,2).

    În zilele noastre, unii creștini fac un scop din a denunța nelegiuirea care cuprinde tot mai mult orașele, școlile și locurile de muncă. Fără îndoială că există un adevăr în ceea ce ei spun, însă credem oare că viața creștină astăzi este mai dificilă decât în primul secol, în Listra? Înconjurate de minciună și de idolatrie, Lois și Eunice făcuseră din căminul lor o oază a credinței. Într-un astfel de cămin, Timotei a prosperat din punct de vedere spiritual, în ciuda idolatriei concetățenilor lui. Ca părinți creștini, să punem la inimă aceste lucruri! De asemenea, să punem ordine în prioritățile noastre! Pentru a menține o bună mărturie pentru Hristos, nu trebuie ca misiunea noastră să fie cea de a creștina Listra, ca să zicem așa.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu este sub cer niciun alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți.

    Fapte 4.12

    Incendiu la rafinăria din Feyzin

    Cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, în magazia unei rafinării din Feyzin, în apropiere de Lyon, Franța, izbucnise un incendiu. A fost un dezastru de proporții, așa că toate serviciile de securitate din acel district au fost chemate cu numeroase brigăzi de pompieri. Toți și-au dat toată silința.

    Printre angajații responsabili ai rafinăriei erau unii care regretau că nu puteau beneficia de experiența unui coleg care lucrase la Feyzin mult timp și care acum era angajat la Toulouse. Dintr-odată, șeful, nemaiputând să se abțină, l-a sunat. Acel lucru părea fără noimă și chiar o pierdere de timp. Însă specialistul a răspuns imediat. A luat un taxi, un avion, încă un taxi și a ajuns la locul incendiului. De îndată ce a ajuns, el a și auzit un zgomot aparte, la o cisternă de petrol. Fără să piardă timpul, a strigat: „Fiecare pentru el!“. Toți l-au crezut și întreg personalul a plecat în grabă. Un minut mai târziu, cisterna a explodat fără a produce vreo victimă.

    Scriind această pagină, mă întreb dacă nu cumva am și eu același mandat ca specialistul de la rafinărie. Nu voi spune: „Fiecare pentru el!“, căci această expresie implică o oarecare incertitudine. Dar, prin harul lui Dumnezeu, pot striga: „Scapă, dacă vrei!“. Biblia spune: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit“ (Fapte 16.31). Nu este nicio incertitudine sau ezitare în ceea ce spune Dumnezeu. Timpul este pe terminate. Să Îl acceptăm acum pe Isus ca Mântuitorul nostru.

    Citirea Bibliei: Isaia 29.1-24 · Evrei 1.7-14

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 6:12-21; 40-42

    Se poate remarca faptul că platforma din bronz de pe care împăratul vorbeşte Domnului are ace­leaşi dimensiuni ca şi altarul de bronz din pustiu (v. 13; Exod 27.1). Acest detaliu are o frumoasă şi importantă semnificaţie. Pe baza sacri­ficiului Său împlinit şi acceptat de Dumnezeu, Hristos Îşi exercită în favoarea alor Săi slujbele de preot şi de avocat înaintea Ta­tă­lui. Rezultatul este că, „dacă ne măr­turisim păca­tele“, Dumnezeu este „cre­dincios şi drept ca să ne ierte“; credincios şi drept, pentru că, Isus făcând odată ispăşire pen­tru ele pe cruce (despre care ne vorbeşte altarul), Dumnezeu nu mai poate să ne ceară socoteală pentru ele a doua oară.

    Să remarcăm că nu se spune: dacă cerem iertare, deoarece iertarea este deja acordată copilului lui Dum­nezeu, ci: „dacă ne mărturisim păcatele“. „Dacă cine­va a păcă­tuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept; şi El este ispăşire pentru păcatele noastre“ (1 Ioan 1.9; 2.1-2).

    După v. 22-39, care diferă foarte puţin de 1 Împăraţi 8.31-53, Solomon îşi termină rugă­ciunea folosind cuvin­tele Psalmului 132.8-10: „Ridică-te, Doamne, la odihna Ta, Tu şi chivotul puterii Tale! … nu întoarce faţa de la unsul Tău!“ Cei credincioşi, care cunosc voia izvorâtă din dragoste a Domnului, pot spune din proprie experienţă: „Ştim că ne ascult㓠(1 Ioan 5.15).

    FOLOSEȘTE-ȚI LIMBA ÎN MOD CORECT! | Fundația S.E.E.R. România

    „Cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

    Limba ta are putere creatoare. Dacă te îndoiești de lucrul acesta, când vei critica pe cineva cu prima ocazie, observă-i expresia feței și reacția… Încearcă apoi să-i faci un compliment, și observă-i expresia feței și reacția. Dar să nu vorbim doar despre efectul pe care îl au cuvintele tale asupra altora, ci și despre efectul pe care îl au asupra ta.

    Biblia spune că atunci când îți folosești limba pentru a face binele, „te bucuri de viață și vezi multe zile bune…” Domnul Isus ne oferă o lămurire plină de putere a acestui lucru: „dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11:23)

    Ce a vrut să spună Mântuitorul? Că poți vorbi despre problema ta, sau poți vorbi cu Marele rezolvator de probleme despre problema ta. Te poți plânge cu privire la problemă sau te poți ruga pentru ea. Poți discuta despre ea dintr-o perspectivă umană, concentrându-te pe toate complicațiile ei, sau poți discuta despre ea dintr-o perspectivă divină, concentrându-te pe puterea lui Dumnezeu de a schimba circumstanțele.

    Tu îți poți consolida sentimentul de descurajare și disperare spunând lucruri de genul: „Problema este prea mare și nu se poate face nimic în privința ei!”… Sau poți să-I dai problema lui Dumnezeu și să spui: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava…” (Efeseni 3:20).

    Când spui asta, nu numai că folosești puterea creatoare a Cuvântului lui Dumnezeu, dar îți folosești și limba în mod corect. Este gândul și Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

  • 23 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Plugarii au arat pe spatele meu, au tras brazdele lor lungi.

    Psalmul 129.3

    Această descriere a suferinței din versetul de mai sus este nespus de sugestivă. Plugarii sunt aici executorii sentinței unui tribunal, iar pedeapsa constă în biciuirea spatelui celui condamnat.

    Domnul nostru a suferit în mod literal această pedeapsă cumplită. Pilat încercase în zadar să-I schimbe locul cu Baraba, însă nu avusese curajul să se împotrivească strigătelor iudeilor: „Răstignește-L!“. Declarația lui publică, „Eu sunt nevinovat de sângele acestui Om drept“, nu a împiedicat cu nimic sentința nedreaptă.

    Pilat a poruncit ca Isus să fie biciuit. Soldații romani au fost plugarii care „au tras brazdele lor lungi“ pe spatele Domnului. El a îngăduit să I se întâmple acest lucru și n-a încercat să scape de o asemenea suferință. Ea a fost parte din chinurile prin care a trebuit să treacă, parte din voia lui Dumnezeu pe care venise s-o împlinească.

    Însă, în afară de această semnificație cu privire la Domnul, acest psalm are aplicație la istoria poporului Israel. Într-un fel, acest popor a fost asuprit din tinerețea lui (versetele 1 și 2) și a suferit brazdele trase de vrăjmași pe spatele lui. Imaginea folosită aici este instructivă: brazdele sunt trase în vederea semănatului și, în cele din urmă, în vederea secerișului.

    Suferințele pe care Dumnezeu le îngăduie în viața celor ai Săi nu sunt în zadar. Prin ele, Dumnezeu pregătește un rod viitor. În viața Domnului Isus, acest rod a fost deplin. În viața lui Israel, rodul este încă viitor, însă este unul sigur. Cum stau lucrurile cu viața noastră? Prin „brazdele lungi“, capacitatea noastră de a suferi și răbdarea noastră sunt puse la grea încercare, însă poate că această perspectivă ne va ajuta: experiențele prin care trecem sunt necesare în ochii lui Dumnezeu, iar ele nu vor fi în zadar.

    F. Ulrich

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și El va șterge orice lacrimă din ochii lor; și moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi.

    Apocalipsa 21.4

    “El va șterge orice lacrimă din ochii lor“

    Este atât de multă suferință în lume, pe care oamenii și-o pricinuiesc unii altora, prin războaie, crime, dispute. Asta îi face pe mulți să se întrebe de ce îngăduie Dumnezeu așa ceva. De ce nu intervine El? Se uită El doar cu dezinteres? Dacă deschidem Biblia, vedem că Dumnezeu vine în ajutorul celor în suferință. El îi tratează cu seriozitate. El aude strigătele lor. E adevărat, El nu pune imediat capăt fiecărei situații dificile, dar îi ajută pe toți cei care se încred în El. „Ochii Domnului privesc spre cei drepți și urechile Lui sunt deschise la strigătul lor“ (Psalmul 34.15).

    Bineînțeles că Dumnezeu ar putea să intervină și să îi pedepsească pe cei care cauzează suferință și necazuri. Însă El nu face aceasta, pentru că este plin de har și răbdător – chiar și cu mine și cu tine. Trebuie să recunoaștem că am acționat greșit față de alți oameni. Suntem conștienți de invidia, resentimentele și ura hrănite față de aproapele. Suntem deci cu toții vinovați înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Este un singur mod în care ne putem debarasa de această povară. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a plătit datoria vinei noastre cu propria Lui viață la cruce. Noi trebuie să credem că El a purtat pedeapsa divină care ni se cuvenea. Dacă ne încredințăm Lui, mărturisindu-ne păcatele, vom începe o nouă viață, care va continua în cer. Când vom fi acolo, acasă, pentru toată veșnicia, nu va mai fi durere sau întristare sau necaz, de niciun fel.

    Citirea Bibliei: Isaia 20.1-21.17 · Fapte 27.1-13

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 2:1-10

    Relaţiile dintre Hiram, împărat al Tirului, şi Solomon prefigurează relaţiile pe care Israel le va avea cu toate naţiunile pământului în perioada împărăţiei de o mie de ani. Atunci „pământul va fi plin de cunoştinţa Dom­nului, aşa cum apele acope­ră marea. Şi va fi aşa în ziua aceea: rădăcina lui Isai va sta steag al popoarelor; naţiunile o vor căuta şi locul Său de odihnă va fi glorios“ (Isaia 11.9-10). Hiram Îl binecuvântează pe Domnul care a făcut cerurile şi pământul (v.12).

    Pe lângă tot ceea ce strânsese în dragostea lui pentru casa lui Dumnezeu, David pregătise şi muncitori care să împlinească lucrarea (sf. v. 7; vezi şi 1 Cronici 22.15-16). La fel este cu lucrarea Domnului astăzi. Lui Îi sunt nece­sari lucrători pregătiţi cu multă atenţie în vede­rea oricărei lucrări pentru El. Angaja­rea prea devreme într-o lucrare poate duce la un serviciu prost îndeplinit. Dumnezeu, Cel care a pregă­tit lucrările, tot El a şi chemat, apoi a instruit lucrători pentru a le face. Efeseni 2.10 ne reamin­teşte c㠄suntem lucrarea Sa, creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumne­zeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele“.

    SECRETUL RODNICIEI PERPETUE | Fundația S.E.E.R. România

    „Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă…” (Ioan 15:5)

    Dacă slujirea Domnului este un lucru stresant pentru tine, citește ce a spus Domnul Isus: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:4-5).

    Strugurii dintr-o viță de vie par o imagine a creșterii fără efort. Într-o zi, când marele misionar J. Hudson Taylor se simțea suprasolicitat și îngrijorat, a citit o scrisoare de la un prieten care găsise secretul rămânerii în Hristos. Scrisoarea l-a mișcat profund pe Taylor și și-a dat seama că unirea și umblarea sa cu Hristos ar trebui să-i producă bucurie și împlinire, nu griji și stres. La scurt timp după aceea, Taylor i-a scris surorii sale: „În ce privește munca mea, nu a fost niciodată atât de abundentă și de dificilă: dar greutatea și tensiunea au dispărut acum. Ultima lună a fost, probabil, cea mai fericită din viața mea; și tânjesc să-ți spun puțin din ce a făcut Domnul pentru sufletul meu…

    M-am uitat la Isus și am văzut că El a spus: „Cu niciun chip nu te voi părăsi, niciodată!” Aici este odihna! Nu a promis El că va rămâne cu mine? Pe măsură ce mă gândeam la Viță și la mlădițe, ce lumină a revărsat Duhul binecuvântat în sufletul meu!”

    Așadar, dacă vrei să ai o rodnicie perpetuă, rămâi în Hristos… și spune această rugăciune: „Doamne, în loc să mă străduiesc să văd cât de multe pot face pentru Tine, voi rămâne în Tine și voi vedea cât de mult ai făcut și poți face Tu prin mine!” Iată o rugăciune la care Dumnezeu va răspunde!

  • 20 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Isus, spunând: „Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt un om păcătos“.

    Luca 5.8

    Ce ar putea fi mai potrivit pentru un om plin de păcat, decât un Mântuitor plin de har? Cu siguranță, nimic și nimeni altcineva! Deși binecuvântatul Mântuitor a fost de asemenea plin de adevăr, iar adevărul așază orice și pe oricine la locul său potrivit, totuși harul aflat în El a fost cu totul suficient pentru a umple orice nevoie scoasă la lumină de către adevăr. Prin urmare, deși sărmanul păcătos zdrobit strigă: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!“, socotește totuși că singurul loc potrivit pentru el este „la picioarele lui Isus“.

    Întotdeauna lucrurile stau așa acolo unde există o convingere adevărată cu privire la păcat. În orice împrejurare în care există o lucrare reală a Duhului lui Dumnezeu într-un suflet observăm această inconsecvență ciudată, însă de dorit; această aparentă contradicție, când păcătosul își exprimă totala nepotrivire de a sta în prezența unui Dumnezeu sfânt, însă, în același timp, având conștiența că acela este singurul loc în care poate sta.

    Această atitudine este deopotrivă frumoasă și mișcătoare. Ea reprezintă dovada sigură a lucrării lui Dumnezeu într-un suflet. Există acolo un simțământ profund al păcătoșeniei și al vinei, însă, în același timp, și o alipire minunată și tainică a inimii de Acela a cărui glorie morală ne-a făcut să ne plecăm în țărână. „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!“ – dar unde au fost rostite aceste cuvinte? La picioarele Mântuitorului! Binecuvântat loc! Și-a închipuit Petru că Domnul avea să plece de la el? A crezut el că Cel plin de har, care binevoise să Se folosească de corabia lui și care apoi îi dăruise acea pescuire minunată, avea să-l părăsească în adâncurile stării sale nenorocite? Nu credem și nu putem crede un asemenea lucru. Dimpotrivă, Duhul lui Dumnezeu combină aceste două elemente – conștiența cu privire la nevrednicia noastră și dorința fierbinte după Hristos. Pe scurt, avem aici nevoia creată și Obiectul revelat înaintea acestei nevoi.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ridicați-vă ochii în sus și priviți!

    Isaia 40.26

    Gânditorul

    Contempla o poză de pe coperta unui manual școlar care înfățișa celebra sculptură din bronz a lui Rodin, „Gânditorul“ – un bărbat atletic, așezat pe o piatră, care își sprijină capul în mână și privește spre pământ. L-am întrebat: „Ce crezi despre sculptură?“ — „Este impresionantă“, a răspuns el. „Arată ca și cum ar fi îngrijorat.“ — „Exact! Cineva dorește să-i spună: Ridică-te! Nu căuta soluția în tine însuți sau pe pământ. Ridică-ți capul; privește în sus.“ Bazându-se pe cunoștințele și pe experiența lor, marii gânditori și-au format propriile concepte despre Dumnezeu și despre lume. Au încercat să ajungă la o concluzie satisfăcătoare, dar au eșuat. Filosoful necredincios Schopenhauer a murit la 20 septembrie 1860. Despre sfârșitul vieții lui citim că, în timpul maladiei, în grele suferințe, îi scăpau de pe buze cuvintele: „Doamne, Dumnezeul meu!“.

    Surprins, medicul care-l asista l-a întrebat: „Există totuși un Dumnezeu în filosofia dumitale?“ — „La durere nu se poate fără credința în Dumnezeu, ceea ce înseamnă că, dacă mă voi face sănătos, trebuie să mă schimb.“ Și s-a făcut sănătos, iar el i-a spus medicului: „Păstrează-ți povestirile cu grozăviile lor pentru copii; filosoful nu are nevoie de Hristos!“. Și istoricii ne spun că, în aceeași zi, filosoful a devenit un cadavru.

    În zilele noastre, Dumnezeu este ignorat din ce în ce mai des. De ce? Pentru că trebuie să vedem lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Dacă Îl omitem, bâjbâim neputincioși printre toate întrebările referitoare la originea vieții și la existență. Dumnezeu a venit la noi în Persoana propriului Său Fiu. Prin Hristos, Dumnezeu ne oferă viață din abundență, viață eternă. De aceea El ne îndeamnă să privim țintă la Isus (Evrei 12.2).

    Citirea Bibliei: Isaia 15.1-16.14 · Fapte 25.13-27

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 29:10-20

    După ce s-a adresat poporului, David se în­toar­ce spre Domnul. Se laudă oare cu tot ce au dăruit, el şi căpe­teniile? Din con­tră! El Îi dă glorie Dumnezeului căruia Îi aparţin toate lu­crurile şi se pleacă înaintea Lui. Aceste două senti­mente merg totdeauna împreună.

    „Din mâna Ta primim ce Îţi aducem“, declară împăra­tul. Dom­nul ne încredinţează bunuri pentru a ne acorda bu­cu­ria de a-I oferi Lui ceva. El Însuşi n-are nevoie de ni­mic (Psalmul 50.10-12). Dar ceea ce-I este adus de bunăvoie, cu bucurie, are preţ înaintea Lui. A da prin constrângere sau dintr-un spirit legalist nu cere nici dragoste, nici credinţă. Este felul în care fariseii îşi plăteau zeciuielile (Matei 23.23). În contrast cu ei, macedo­nenii despre care vorbeşte Pavel au acţionat „de bunăvoie“, prisosind „spre bogăţia dărniciei lor“ (2 Corinteni 8.1-3).

    Nu este măreaţă lauda lui David (v. 10-13)? Merită efortul de a o citi cu voce tare, în timp ce gân­durile ni se îndreaptă spre Cel căruia ne adresăm: „A Ta … mărirea, pute­rea şi gloria şi splendoarea şi măreţia, pentru că tot ce este în ceruri şi pe pământ este al Tău; a Ta … este împărăţia şi Tu eşti înălţat drept Cap peste toate …“ Expresia Ťpeste toateť ne poate ajuta să înţelegem că este Cap Ťpeste toate inimileť celor care-I aparţin.

    TIMPUL TĂU DE LINIȘTE (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Înviorează-mă, Doamne, după Cuvântul Tău!” (Psalmul 119:107)

    Când totul în viața psalmistului a început să se destrame, el s-a rugat: „Înviorează-mă, Doamne, după Cuvântul Tău.” Și exact asta face timpul tău de liniște cu Dumnezeu. De ce nu avem un timp constant de liniște cu Dumnezeu? Din cel puțin două motive:

    1) Credem că timpul nostru de liniște trebuie să fie lung! Începe cu puțin. Rezervă-ți cinci minute pentru a deschide Biblia și a medita la un scurt pasaj din Sfânta Scriptură. Discută cu Dumnezeu despre ce ai citit. Spune-I nevoile tale și roagă-L pe Duhul Sfânt să te călăuzească pe parcursul întregii zile. Dacă ai făcut asta, tu tocmai ai experimentat un timp de liniște! Așa că, mâine, repetă-l. Pe măsură ce apetitul tău spiritual crește, te vei trezi punând deoparte mai mult timp: zece minute, apoi douăzeci… iar acest timp va continua să crească.

    2) Credem că timpul nostru de liniște trebuie să fie lipsit de orice zgomot! În loc să eviți agitația, Domnul Isus vrea să Se conecteze cu tine acolo unde ești. Începe să găsești modalități creative de a te conecta cu Domnul pe tot parcursul zilei. Ascultă muzică de închinare în timp ce faci curat, și cântă și tu… Roagă-te prin Duhul Sfânt. Învață versete pe de rost. „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul.” (Coloseni 3:23).

    Ascultă Biblia în timp ce conduci – există aplicații excelente. Roagă-te în timp ce faci mișcare – dezvoltă-ți mușchii credinței! Mergi cu Dumnezeu la o cafea – fă-ți studiul biblic pe un vârf de munte, când ești în drumeție. Du-te la o plimbare cu Isus – roagă-te pentru alții… laudă-L pe Dumnezeu pentru frumusețea naturii pe care a creat-o! Primește-L în rutina ta, iar banalul se va transforma în momente sfinte.

    Dă-i voie Duhului Sfânt să te întrerupă, apoi fă ceea ce-ți spune. Altfel spus, trăiește cu Isus!

  • 19 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Naomi a zis: „Întoarceți-vă, fiicele mele; pentru ce să mergeți cu mine? Mai sunt fii în pântecele meu, ca să vă fie soți? Întoarceți-vă, fiicele mele, duceți-vă; pentru că sunt prea bătrână ca să mai am soț“.

    Rut 1.11,12

    Când cei din jurul nostru vor, în mod real, să fie de partea Domnului, să fim cu luare-aminte, încât să nu-i îndrumăm greșit. Să nu-i facem să-și îndrepte pașii spre alte direcții pentru a le fi mai bine, mai ușor, când noi știm bine că n-o să găsească niciodată liniște acolo. Desigur, noi trebuie să ne ocupăm de ei, îndemnându-i să meargă pe calea dreaptă, oricât i-ar costa. Trebuie să-i ajutăm să vadă dacă au „conștiințele curățite de faptele moarte, ca să slujească Dumnezeului celui Viu“ (Evrei 9.14). Dar nu trebuie să-i descurajăm niciodată cu preziceri sumbre. Dacă trebuie să le spunem despre noaptea durerilor, să nu uităm să le spunem și despre dimineața bucuriei. Dacă trebuie să le spunem despre rușinea celor ce sunt în afara taberei, să le spunem și despre slăvile care sunt acolo. Iar când vorbim despre numărul mic, despre slăbiciunea celor adunați pentru Numele Domnului Isus, trebuie să nu uităm să le spunem despre slava Celui care este în mijlocul lor și despre privilegiul minunat al folosirii credinciosului, sub călăuzirea Duhului Sfânt, potrivit scopului Său.

    Când vorbim despre despărțirea de lume, de lume în general cât și de cea religioasă, sau despre renunțarea la unele lucruri care nu sunt rele în ele însele și care au fost date de Dumnezeu în creația Sa, să spunem și ce scump este să te știi aprobat de Dumnezeu și ce plăcut este să ai părtășie cu Tatăl și cu Fiul. De aceste lucruri te poți bucura numai când ești despărțit de rău. „Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu dreptate, cu cumpătare și cu evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos; El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune“ (Tit 2.11-14). Învățați astfel, cei din jurul nostru vor fi în stare să rabde ispita și, după ce vor fi găsiți buni, „vor primi cununa vieții, pe care a promis-o Dumnezeu celor ce-L iubesc“ (Iacov 1.12).

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul.

    Geneza 1.1

    Niciun plan fără un creator

    Cu ocazia unei vizite făcute la o companie de construcții de utilaje grele, vizitatorii au ajuns și la linia de asamblare, unde au putut vedea în sfârșit mașinăria rezultată din componentele făcute în celelalte departamente.

    Un inginer le-a explicat toți pașii care trebuiau urmați până când mașinăria să fie operațională. A fost mai întâi proiectată, apoi au fost întocmite listele cu necesarul de componente și de materiale, după designul constructorului. Au fost apoi fabricate, verificate și testate componentele individuale, care la sfârșit au fost asamblate în departamentul în care se aflau ei, având în fața ochilor produsul finit.

    Când vizitatorii au înțeles cât de multe etape stăteau la baza producerii mașinăriei din fața lor, inginerul le-a spus: „Aveți acum o oarecare idee despre gândirea, organizarea și informarea necesare înainte ca o mașină complexă să fie produsă. Eu înclin să cred că universul este cu mult mai complex decât acest utilaj. Imposibil să fi apărut din întâmplare! Deci eu nu cred în teoria evoluționistă. Ceea ce se întâmplă în fabrica noastră reflectă modul în care a fost creat universul. Orice sistem operațional trebuie să fi avut un creator și un proiectant. De aceea cred ce spune Biblia care ne învață că Dumnezeu este acel Creator și acel Proiectant. El a creat toate în cer și pe pământ. Așa că ar trebui să Îi dăm onoare ca și Creator“.

    Citirea Bibliei: Isaia 14.1-32 · Fapte 25.1-12

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 29:1-9

    David şi-a consacrat toată puterea (v. 2) ca să pregă­tească un palat pentru Domnul.

    Să ne întrebăm acum, când ci­tim aceste rânduri, dacă nu cumva „palatul inimii noastre“ este închinat omului (în general eului nostru), în loc să fie închinat Domnului     (v. 1).

    „Dragostea“ împăratului pentru această casă l-a de­terminat să dăruiască pentru ea mari bogăţii care-i apar­ţineau lui personal (v. 3). Cu cât mai mare este dragostea lui Isus! Evanghelia ne vorbeşte despre negustorul care a vândut tot ce avea ca să cumpere un mărgăritar de mare preţ (Matei 13.45, 46). Interpretarea acestei parabole ni se oferă în Efeseni 5.25: „Şi Hris­tos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea“ (vezi şi 2 Corinteni 8.9). Faptul acesta numai Dom­nul Isus a putut să-l facă. Dar, în ce priveşte lucrarea dragostei, El ne spune ca şi uce­ni­cilor Lui: „v-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi“ (Ioan 13.15).

    Exemplul lui David a adus roade. Toţi oamenii care l‑au auzit oferă acum, la rândul lor, de bu­nă­voie, aur, argint şi pietre preţioase, pentru con­struirea casei lui Dum­nezeu (vezi 1 Corinteni 3.12). Ce mare bucurie pentru David … şi pentru Dom­nul când inimile noastre se află în acord cu a Lui!

    TIMPUL TĂU DE LINIȘTE (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15)

    Una dintre strategiile cu cea mai mare rată de succes ale lui Satan, în a ne ține departe de timpul nostru de liniște cu Dumnezeu, este să ne amintească de păcatele și slăbiciunile noastre.

    Aceasta este o minciună – nu o crede! În Vechiul Testament, marele preot intra în Sfânta Sfintelor pentru a ispăși păcatele poporului. Când se întorcea, poporul se bucura, știind că sunt pe deplin acceptați de Dumnezeu. Ținând cont de acest lucru, citește/ascultă următoarele versete: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:15-16).

    O altă minciună pe care Satan ți-o va spune pentru a te ține departe de timpul tău de liniște este că cei mai mari sfinți din istorie petreceau ore întregi, în fiecare zi, rugându-se și studiind Scripturile. Este adevărat și, într-o zi, ai putea deveni ca ei. Dar între timp, ce ar trebui să faci? Să începi – cu puțin, dar să începi!

    Pastorul Greg Laurie vede foamea spirituală ca fiind opusul foamei naturale: „Când ți-e foame fizic, mănânci și ești săturat. Dar cu foamea spirituală, abia când începi să mănânci descoperi cât de înfometat ești cu adevărat!”

    Așadar, atunci când nu reușești să-ți păstrezi obiceiul de a avea timpul de liniște cu Dumnezeu, nu ar trebui să te simți vinovat; ar trebui să te simți flămând. Când „guști și vezi ce bun este Domnul” (Psalmul 34:8), vei dori din ce în ce mai mult să petreci timp cu El – ceea ce este extraordinar, deoarece El tânjește să petreacă timp cu tine. Deci, ai avut azi timpul tău de liniște cu Domnul?

  • 18 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ca să vă fie încurajate inimile, fiind strâns uniți în dragoste, și pentru toate bogățiile siguranței depline a înțelegerii, pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței.

    Coloseni 2.2,3

    Există aici trei lucruri care formează obiectul luptei și al rugăciunilor lui Pavel pentru coloseni. În primul rând, apostolul dorea ca ei să fie „încurajați“, întăriți, potrivit cu întreaga semnificație a acestui cuvânt.

    În al doilea rând, Pavel dorea ca ei să fie strâns uniți în dragoste. Nu doar într-o afecțiune frățească, într-o dragoste unii pentru alții, ci în ceea ce este sursa oricărei dragoste adevărate și în ceea ce unește cu adevărat, adică dragostea lui Hristos, acea dragoste care izvorăște dintr-o unire reală și conștientă cu Hristos, Capul Trupului, dragoste care este legătura desăvârșirii (capitolul 3.14). Dragostea lui Hristos realizată într-o vie unire cu El, prin toate mădularele Trupului, este ceea ce îi unește prin harul și puterea Duhului Sfânt.

    În sfârșit, în al treilea rând, apostolul lupta în rugăciunile sale pentru coloseni, ca aceștia să posede „toate bogățiile siguranței depline a înțelegerii, pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu“. Creștinul are nevoie de inteligență (capacitate de a înțelege), pentru a cunoaște plinătatea adevărului divin, al cărui centru este Hristos. Dar aici nu este vorba de inteligența naturală, care se pretează la tot felul de raționamente și de speculații asupra lucrurilor lui Dumnezeu și care astfel se rătăcește, ci de inteligența luminată prin Duhul Sfânt, care este întotdeauna asociată dragostei. „Cunoștința îngâmfă, dar dragostea zidește“ spune Pavel (1 Corinteni 8.1). În altă parte, el spune: „Luminând ochii inimii voastre, ca să știți“ (Efeseni 1.18).

    În plus, apostolul dorește pentru credincioșii din Colose „o siguranță deplină a înțelegerii“; nu este vorba numai de a cunoaște, ci de a avea deplina siguranță că ceea ce am priceput cu mintea și cu inima este chiar adevărul divin, iar aici acesta este Hristos, în așa fel încât să nu ne clătinăm, întrebându-ne dacă suntem pe calea cea dreaptă a adevărului sau dacă trebuie să căutăm în altă parte.

    Astfel, aceste trei lucruri sunt: încurajarea, care întărește sufletul; dragostea prin unirea cu Hristos, care îl încălzește; și înțelegerea adevărului, care îl luminează.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afară.

    Ioan 6.37

    Predica de la mina de cărbuni (2)

    Atunci mi-au venit în minte alte două texte pe care le auzisem de la mama mea: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă“ și, de asemenea, „Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afară“. Lumina a strălucit în sufletul meu, pentru că eu L-am persecutat pe Isus, am abuzat și am batjocorit Numele Lui. Dar, pe când mergeam spre casă, am venit la El și mi-am mărturisit păcatele. Acum știu că El m-a primit și că sunt mântuit.

    Băieți, eu nu sunt predicator, dar doresc să ating inimile voastre, ca să vă fac să-L cunoașteți pe acest Mântuitor minunat. El m-a ajutat să vă vorbesc, și tot El este Cel care vă spune: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți“. Isus înseamnă Mântuitor. Și, la fel cum El l-a mântuit pe Saul prigonitorul, El m-a salvat și pe mine. Și El va face la fel pentru voi.

    Predica lui Fred se încheiase. În tăcerea ce a urmat, unul dintre mineri nu și-a mai putut stăvili emoția: „Fred, ai spus că Isus a zis: „Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi izgoni“. Acum spun și eu înaintea voastră, a tuturor, că și eu vreau să vin la El“.

    Despre împăratul Nebucadnețar citim cum Dumnezeu, prin harul și puterea Lui, l-a convins de nebunia gândurilor sale. Ne impresionează concluzia sa: „Eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre ceruri și cunoștința mea s-a întors la mine; și L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt“ (Daniel 4.34).

    Citirea Bibliei: Isaia 13.1-22 · Fapte 24.22-27

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 28:11-21

    Acum, în mod solemn, David îi predă fiului său, Solomon, tot ceea ce a pregătit pentru casa lui Dumne­zeu. Să ne gândim la acea sublimă declaraţie din Evan­ghelie: „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna Lui“ (Ioan 3.35).

    Începând cu porticul templului şi până la cel mai mic pocal, totul devine subiect al instruc­ţiu­nilor precise şi în detaliu. Priceperea cu privire la acestea îi fusese dată lui David în scris, prin mâna Domnului peste el (v. 19). Ca să-şi comunice gândurile Sale, Dum­ne­zeu S-a folosit de scriitori inspiraţi. Cele şai­zeci şi şase de cărţi ale Bibliei au fost scrise de patruzeci de autori foarte diferiţi, într-o perioadă de aproximativ o mie şase sute de ani. Dar unul şi acelaşi Duh a dictat toate pa­ginile Cărţii Sfinte. Să nu uităm nicio­dată când le citim că Dumnezeu este Acela care ne vorbeşte prin ele.

    Capitolul se încheie cu încă un cuvânt al tatălui pentru fiul său. Solomon a primit tot ce îi era necesar. Acum este vremea ca el să acţioneze contând pe ajutorul Dom­nului. Şi noi am primit mult; vine timpul când este ne­cesar să acţionăm în acord cu ceea ce Domnul aşteaptă de la fiecare dintre noi! Într-o zi va trebui să dăm socoteală de tot ceea ce – din timiditate sau din lenevie – am ne­glijat să împlinim.

    TIMPUL TĂU DE LINIȘTE (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.” (Psalmul 119:114)

    Ce te împiedică să ai regulat un timp de liniște cu Dumnezeu? Poate că simplul gând că „trebuie” apare ca un alt element de adăugat pe nesfârșita listă de obligații a vieții tale… Așa că-ți spui: „Poate mai târziu, când viața se va mai liniști…” Nu!

    Noi trebuie să scăpăm de miturile și așteptările nepractice pe care dușmanul le folosește pentru a ne împiedica să experimentăm bucuria de a-L cunoaște pe Domnul Isus și de a fi cunoscuți de El. Psalmistul David a scris: „Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui. Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă. Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară… Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:4-6, 8). Când David a scris aceste cuvinte, nu exista niciun Templu sau „casă a Domnului”.

    Așadar, ce a vrut el să spună? Că Dumnezeu este la fel de aproape de tine ca o rugăciune; că Îl poți căuta pe Domnul, te poți desfăta în Domnul, poți medita la Domnul și poți vorbi cu Domnul oriunde și oricând. Cuvintele „Tu eşti adăpostul şi scutul meu” înseamnă că te poți retrage din fața oamenilor, a presiunilor și a problemelor și îți poți primi forțe proaspete de la Domnul, comunicând cu El în inima și mintea ta.

    Aceasta se poate întâmpla oriunde și oricând. Așa că, de azi pune-ți deoparte un „timp de liniște cu Domnul” în fiecare zi!

  • 17 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și de ce ați adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim aici, noi și vitele noastre? Și de ce ne-ați făcut să ne suim din Egipt, ca să ne aduceți în locul acesta rău? Nu este un loc de semănat sau de smochini sau de vii sau de rodii și nu este nici apă de băut.

    Numeri 20.4,5

    Moise avea de condus un popor împotrivitor, cârtitor și certăreț. Și tocmai în aceste împrejurări dificile, el trebuia să se comporte blând, așa cum învățase prin harul lui Dumnezeu în timpul celor 40 de ani pe care îi petrecuse ca păstor la oi în pustie.

    În Numeri 20, poporul a cârtit împotriva lui Moise. „A cârti“ nu este același lucru cu „a te certa“. Pentru ceartă este nevoie întotdeauna de doi oameni. Dacă între credincioși se iscă o ceartă, atunci întotdeauna ambii sunt de vină. Dar cârtirea vine adesea doar dintr-o parte. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, ba chiar împotriva Domnului. „A cârti“ înseamnă a-i face cuiva reproșuri și a-l învinui.

    Oamenii au fost nemulțumiți, pentru că nu era apă! Ei și-au exprimat această amărăciune în cuvinte supărătoare. Ce a făcut Moise în cazul acestei răscoale a poporului? Moise și Aaron s-au smerit înaintea Domnului din cauza răzvrătirii poporului lui Dumnezeu. Atunci a apărut gloria Domnului. A fost gloria lui Dumnezeu în har, care a vrut să-l ducă pe acest popor la țintă, în ciuda răzvrătirii sale.

    Uneori Dumnezeu trebuie să trimită în viața celor credincioși judecată temporară, disciplinare sau încercare, dar El nu-l conduce pe poporul Său la țintă prin judecată, ci prin har. Să nu uităm niciodată acest principiu! Când vom ajunge la ținta cerească, atunci vom recunoaște că doar harul lui Dumnezeu a fost acela care ne-a adus acolo!

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iar el a zis: „Cine ești, Doamne?“. Și El a spus: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl persecuți!“.

    Fapte 9.5

    Predica de la mina de cărbuni (1)

    Câțiva mineri stăteau așteptând pachetul cu contribuția săptămânală. Unul a spus: „Fred, am auzit că te-ai făcut religios de săptămâna trecută. Mai avem 5 minute de așteptat. Zi-ne o predică!“. Ceilalți au încuviințat. „Dar o predică cum trebuie începe cu Biblia. Asta o să fie ceva bun!“

    Fred a ezitat la început, apoi a spus:

    Textul meu este cuvântul pe care Isus l-a spus lui Saul din Tars: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți“. Acum, băieți, ascultați! Cu două săptămâni în urmă blestemam și juram că nu există Dumnezeu. Acum știu că El este Tatăl meu. Știu de asemenea că El este Mântuitorul și că m-a salvat. O să vă zic cum s-a întâmplat.

    Miercurea trecută eram la schimbul de seară și am pierdut ultimul autobuz către casă, așa că a trebuit să merg pe jos aproape 10 kilometri. Era frig și întuneric și cu greu vedeam drumul. Cum mă chinuiam să merg prin beznă, mi-am adus aminte de o vorbă a mamei. Ea spunea că sunt două drumuri în viață: unul care conduce la Dumnezeu, iar celălalt care conduce la pieire (Matei 7.13,14). Mi-am dat seama dintr-odată că sunt pe drumul spre pieire. Am plâns cu amar: „O, Dumnezeule, salvează-mă!“. Apoi mi-am amintit de un alt text din Biblie pe care mama mă învățase. Era ce a auzit Saul din Tars: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți“. Aceste cuvinte m-au lovit puternic.

    Citirea Bibliei: Isaia 11.1-12.6 · Fapte 24.10-21

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 28:1-10

    Anterior, în cap. 22.17, David mai adu­nase odată căpeteniile poporului. Acum adaugă la ele pe toţi cei care au vreo poziţie sau vreo responsabi­litate în Israel. Fără îndoială, toţi bărbaţii ale căror nume apar în capitolele 23-27 se găsesc acolo ca să-l asculte pe domnul lor. Nici unul n-ar fi vrut să scape această mare întâlnire.

    Domnul, de asemenea, ne invită la adunări unde doreşte să ne dea instrucţiuni. Nu suntem oare vinovaţi dacă absentăm din motive deşarte (Evrei 10.25)?

    Împăratul le comunică gândurile lui cele mai intime şi mai de preţ tuturor acestor oameni strânşi în jurul său. Îi îndeamnă să cerceteze şi să împli­nească toate poruncile Domnului. Stă de vorbă cu ei despre casa glorioasă care trebuie construi­tă. Şi, în mod particular, le vorbeşte despre fiul său, în care şi prin care va fi rea­lizat întregul său proiect. Acestea sunt subiecte care corespund acelor teme cu care Duhul Sfânt ne preocupă în adu­nările de zidire!

    Apoi David se adresează lui Solomon. Să fim foarte atenţi la aceste cuvinte ale unui tată către fiul său! Ele ni se adresează în egală măsură şi nouă: „Fiul meu, cunoaşte pe Dumnezeul părintelui tău şi slujeşte-I cu întreagă inimă şi cu suflet binevoitor … Dacă-L vei căuta, El va fi găsit de tine“ (v. 9).

    GÂNDURILE LUI DUMNEZEU PENTRU TINE | Fundația S.E.E.R. România

    „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace… ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)

    Apostolul Pavel era total implicat în ceea ce Dumnezeu îl chemase să facă. Dar tu? Când vine vorba despre obstacolele din calea succesului, suntem de obicei cei mai mari dușmani ai noștri. Să faci pașii necesari pentru a-ți împlini un vis dat de Dumnezeu te va costa. Va trebui să muncești asiduu. Va trebui să faci sacrificii. Va trebui să continui să înveți, să crești și să te schimbi.

    Ești dispus să faci asta? Majoritatea oamenilor nu sunt. Întreabă-i pe oameni: când vor face ceea ce vor să facă?, și majoritatea vor răspunde că speră s-o facă „într-o zi”…

    Dar de ce nu acum? Pentru că nu ești pregătit? Poate că nu ești… Dar dacă aștepți să fii pregătit, se poate că nu o vei face niciodată. Nu devii pregătit decât atunci când începi.

    Dacă ești dispus să începi, iată câteva lucruri de care poți fi sigur:

    In primul rând, va fi diferit de ceea ce ți-ai imaginat.

    În al doilea rând, va fi mai dificil decât ți-ai imaginat.

    În al treilea rând, va fi mai bine decât ți-ai imaginat. Mark Twain spunea că cele mai importante două zile din viața unei persoane sunt ziua în care s-a născut și ziua în care descoperă de ce s-a născut.

    Dacă vrei să descoperi de ce te-ai născut, petrece timp cu Dumnezeu. Biblia spune: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:11-13).

    Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi.

  • 11 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când cineva va păcătui și se va purta cu necredincioșie față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui sau dat în păstrarea lui, sau va fura sau va înșela pe aproapele lui, tăgăduind că a găsit un lucru pierdut sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care îl face omul și păcătuiește […]

    Levitic 6.2,3

    Restituirea (1)

    În primul rând este izbitor faptul că Dumnezeu spune că de fapt noi păcătuim față de El atunci când păcătuim față de aproapele nostru. Dumnezeu privește nedreptatea înfăptuită față de un frate sau față de o soră ca îndreptată împotriva Sa! În cârmuirea Sa, Dumnezeu va judeca și va pedepsi aceasta ca și când noi am fi înfăptuit nedreptatea împotriva Lui. De aceea, și în acest caz, jertfa pentru vină și despăgubirea este aceeași ca și în cazul când noi I-am reținut lui Dumnezeu ceva pe nedrept. Acest principiu îl găsim și în Fapte 9.4, unde Domnul îi spune lui Saul pe când îi prigonea pe cei credincioși: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?“. Noi suntem mădulare ale Trupului Său și suntem identificați cu El. Noi suntem, de asemenea, copii ai Tatălui, așa că El simte răul făcut nouă ca și cum I s-ar fi făcut Lui. Ce lumină serioasă aruncă aceasta asupra păcatelor și greșelilor noastre față de cei credincioși!

    Cum păcătuiesc eu față de un frate, față de o soră sau față de toți credincioșii împreună? În versetele următoare este vorba despre lucrurile materiale, iar despre acestea poate fi vorba și la noi. Toate prevederile legii sunt, pentru noi, simboluri ale lucrurilor spirituale. Israel era o adunare pământească căreia cineva îi aparținea prin naștere. Binecuvântările lor erau pământești, așa cum arată clar Deuteronom 28. Adunarea, Trupul lui Hristos, este totuși o comunitate duhovnicească, din care fac parte cei care au fost câștigați și care, după ce au crezut toată evanghelia, au primit Duhul Sfânt. Noi suntem binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești (Efeseni 1.13). Relația noastră unii cu alții, ca oameni credincioși, este deci duhovnicească, deși, deseori, pot fi prezente și legături pământești, materiale, pentru că ne aflăm încă pe pământ.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cât este de departe răsăritul de apus, atât a îndepărtat El nelegiuirile noastre de la noi.

    Psalmul 103.12

    Harul iertării

    Sunt chiar și printre cei credincioși oameni care susțin că nimeni nu știe dacă păcatele le sunt iertate cu adevărat, pe motiv că acest lucru va fi arătat doar în eternitate. De unde această nesiguranță? Nu a vorbit Dumnezeu îndeajuns de clar în Cuvântul Său despre acest subiect? David, scriitorul multor psalmi, știa că „nelegiuirile“ sale fuseseră îndepărtate la o distanță de neimaginat de el. Toate, fără excepție, îi fuseseră iertate! Și el nu este singurul cu această cunoștință.

    De ce i-ar lăsa Dumnezeu în ignoranță pe cei cărora le-a arătat harul Său? Noul Testament ne declară în mai multe pasaje că lucrurile nu stau așa. „V-am scris acestea vouă, ca să știți că aveți viață eternă, vouă, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu“ (1 Ioan 5.13). El a vrut să îi asigure pe credincioși că păcatele lor erau iertate și că aveau viață eternă, viață care se potrivește în prezența lui Dumnezeu. Pasaje asemănătoare pot fi găsite și în alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu (de exemplu în Ioan 5.34; Romani 5.1; Evrei 10.10,14,17,18). Și totuși întâlnim destul de des oameni care, conștienți de vina lor înaintea lui Dumnezeu, regretă păcatele, le mărturisesc, dar care încă bâjbâie în incertitudine, spunând: „Sper să ajung în cer“, în loc de: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește“ (Iov 19.25). Ar trebui să le reamintim unor astfel de suflete temătoare că jertfa de ispășire a lui Isus Hristos este perfectă. Ea este baza pentru iertarea păcatelor noastre, iar siguranța noastră se bazează pe promisiunea certă a mântuirii pe care Dumnezeu a dat-o în Cuvântul Său.

    Citirea Bibliei: Isaia 5.18-30 · Fapte 22.12-21

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 21:14-30

    Tot pe acest munte, Moria, Avraam îl adusese odată ca jertfă pe fiul său, Isaac (Geneza 22.2; 2 Cronici 3.1). Însă Dumnezeu oprise mâna lui Avraam în acelaşi fel în care acum opreşte mâna îngerului. Judecata divină astfel detur­nată ia acum forma unui foc, consumând jert­fa oferită de David (v. 26). După ce i se prezentase o jertfă înlocuitoare, care l-a substi­tuit pe Isaac, Avra­am a pus locului acestuia numele „Jehovah-Jireh“, adică: „La muntele unde Domnul va purta de grij㓠(Geneza 22.14).

    În ce ne priveşte, cunoaştem solemnitatea acelei purtări de grijă şi, de asemenea, cine a fost Acela care a trebuit să primească în locul nostru loviturile judecăţii lui Dumnezeu. Vocea care aici îi spune îngerului: „Destul“, îi porunceşte apoi să-şi pună iarăşi sabia în teacă; şi această voce este aceeaşi cu cea care într-o zi va trebui să spună: „Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului Meu şi împotriva omului care este tovarăşul Meu … loveşte păs­torul“ (Zaharia 13.7). Ce taină minunată şi de nepătruns! Ju­decata pe care o meritam s-a depărtat pentru tot­deauna de la noi, pentru că a căzut asupra Celui zdrobit în locul nostru: Isus, Păstorul rânduit de Dumnezeu, Păstorul nostru cel bun, este „Însoţitorul Domnului“.

    A FI „NEBUN” PENTRU HRISTOS!

    „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte…” (1 Corinteni 1:27)

    Un pastor scria: „Nenumărate sondaje au arătat că frica numărul unu a oamenilor este să vorbească în public. Moartea se află pe locul doi. Asta înseamnă că unii oameni ar prefera să moară decât să vorbească în public. De ce? Din cauza fricii de a nu părea prost… Dar credința include și nepăsarea față de această posibilitate – de a părea prost. Noe a părut nebun când a construit o arcă în deșert. Sara a părut nebună cumpărând haine de maternitate la nouăzeci de ani. Iudeii au părut nebuni când au mărșăluit în jurul Ierihonului, suflând din trâmbițe. David a părut nebun atacându-l pe Goliat cu praștia. Magii au părut nebuni urmărind steaua de pe cer. Petru a părut nebun ieșind din barcă în mijlocul mării. Iar Isus a părut nebun atârnând pe jumătate gol pe cruce.

    Dar aceasta este esența credinței. Iar rezultatele vorbesc de la sine: Noe a fost salvat de potop; Sara l-a născut pe Isaac; zidurile Ierihonului au căzut; David l-a învins pe Goliat; magii L-au găsit pe Mesia: Petru a mers pe apă… iar Isus a înviat din morți! Cele mai mari descoperiri, minuni și puncte de cotitură din Sfânta Scriptură își au originea în acel cineva care a fost dispus să pară prost.”

    Oare de ce? Să citim acest verset: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9).

    Așadar, iată alternativa… ce alegi: să trăiești după gânduri și căi pământești ca să fii acceptat de oameni, sau să trăiești după gânduri și căi cerești ca să fii acceptat de Dumnezeu?! Când privești lucrurile din această perspectivă, alegerea ta ar trebui să fie clară. Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi.

  • 1 Septembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Acum dar să caute Faraon un om înțelept și priceput și să-l pună peste țara Egiptului!

    Geneza 41.33

    Dumnezeu are un plan descoperit; Dumnezeu Și-a stabilit planul Său; iar ceea ce Dumnezeu a plănuit și a stabilit va duce la împlinire. Oamenii visează să introducă un mileniu potrivit cu propriile lor gânduri și prin propriile lor eforturi, prin educație, civilizație, dezarmare, ligi și confederații, dar totul va fi în zadar. Dumnezeu a descoperit foarte clar că Mileniul va fi introdus doar ca urmare a intervenției Lui. Oare nu a spus El prin gura profetului: „Da, Eu am vorbit și Eu voi împlini; Eu am gândit și Eu voi face“ (Isaia 46.11)? Mai mult, „Dumnezeu va împlini acest lucru în curând“. Timpul pare lung, pentru că Dumnezeu a așteptat, în îndelunga Sa răbdare, nedorind ca vreunul să piară, ci, așa cum a fost în zilele lui Faraon, așa va fi și în zilele noastre, pentru că Aceluia care Se află în poziția de supremație I-a fost dat „să arate robilor Săi ce trebuie să aibă loc în curând“ (Apocalipsa 1.1).

    Dumnezeu va guverna nu prin parlamente sau cabinete, nu prin consilieri sau miniștri, ci printr-un „Om înțelept și priceput“. Toate vor fi aduse sub stăpânirea Sa, fie în ziua harului, fie în ziua judecății, adică atât în anii belșugului, cât și în anii foametei. Pentru aproape două mii de ani, Dumnezeu a îngrijit de cele mai profunde nevoi ale omului, potrivit cu bogățiile harului Său, și mulți au fost aduși sub stăpânirea lui Hristos și L-au mărturisit ca Domn, spre gloria Lui și spre binecuvântarea lor. Dar marea masă a lumii, care a fost nepăsătoare față de harul lui Dumnezeu și a respins cerințele lui Hristos, va fi forțată să se închine în ziua judecății care va veni după anii de har.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pentru că noi socotim că omul este îndreptățit prin credință, fără faptele legii.

    Romani 3.28

    „Fac tot ce pot“ (1)

    „Ești mântuit?“, l-a întrebat odată un credincios pe cel din fața lui. — „Fac tot ce pot“, a răspuns celălalt. — „La fel și eu“, a spus creștinul, „dar nu ca să fiu mântuit, pentru că sunt deja“.

    Mulți oameni religioși cred că pot ajunge la mântuire făcând fapte bune, adică prin propriile lor eforturi. Ei conștientizează că nu Îi sunt plăcuți lui Dumnezeu în starea în care se află – cu alte cuvinte, ei nu fac parte din gloata indiferenților, a celor cărora nu le pasă de Dumnezeu și de eternitate – și simt nevoia de a-L mulțumi pe Dumnezeu în felul lor. Așa a fost dintotdeauna. În anumite religii păgâne chiar se credea că jertfirea propriilor copii putea „îmbuna zeitatea“.

    Greșeala aici este că Dumnezeu nu are nevoie de împăcare. Nu El este vrăjmașul omului, ci noi, oamenii, trăim în răzvrătire față de El. Dacă Dumnezeu intervine uneori în viața unui om sau a unei națiuni, El face aceasta ca să ne trezească și să ne reamintească de drepturile Lui asupra noastră. Ca un Judecător drept, El trebuie să condamne răul, însă El nu este niciodată împotriva noastră.

    Noi suntem cei care trebuie să ne împăcăm cu El, iar aceasta se poate întâmpla doar dacă în inimile noastre are loc o schimbare profundă. Această schimbare începe cu mărturisirea păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu. Astfel vom primi iertarea și pacea prin credința în Domnul Isus, Fiul Său.

    Citirea Bibliei: Iov 39.19-40.5 · Fapte 19.1-12

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 13:1-14

    O dorinţă fericită se naşte în inima noului îm­părat: să‑i redea chivotului locul de onoare care i se cuvenea în Israel şi să adune întregul popor la acest eveniment. Totul pare să se deruleze foarte bine. Bucuria este generală. Din ne­fericire, un singur detaliu (dar de mare impor­tan­ţă) fusese trecut cu vederea şi faptul acesta este su­­fi­cient ca să determine moartea lui Uza; şi, odată cu ea, cea mai mare consternare. Ca rezul­tat al acestei lovituri, bucuria din inima împăra­tului este înlocuită cu un sentiment de teamă, iar mânia ia locul laudei!

    Cuvântul le prescrisese leviţilor să ducă pe umeri chivotul, dar lucrul acesta nu fusese împlinit, probabil din pură ignoranţă. Necunoscând mai mult, ei acţiona­seră cât de bine putuseră. Dar tot atât de bine împăratul, care trebuia să-şi facă o copie din cartea legii (De­ut. 17.18), cât şi leviţii, răs­punzători să înveţe pe popor din ea (Deut. 31.12), se cuvenea să fi cunoscut porunca asupra acestui subiect. De aceea, ei n-aveau nici o scuză. Noi, care avem Scriptura în mâini, suntem răspunzători să umblăm şi să-I  slujim Domnului corespunzător învă­ţăturii pe care ea o conţine.

    Chivotul este deturnat spre Obed-Edom şi urmează să rămână trei luni „cu familia“ acestui om, în casa lui. Acolo va aduce binecuvântarea, cum o face întotdeauna prezenţa Domnului Isus în casele şi în inimile noastre.

    DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

    Biblia îl numește pe Satan, Uneltitorul. Acum, când cineva complotează împotriva ta și tu nu ești conștient de asta, nu iei măsuri de apărare și poți sfârși prin a fi rănit. Una dintre cele mai eficiente uneltiri ale lui Satan este să minimalizeze influența sa în viețile noastre. Și face asta pentru a ne putea păcăli. Dar Biblia ne spune că „nu suntem în necunoştinţă despre planurile lui”.

    Biblia vorbește despre lucruri care au loc pe tărâmul nevăzut, și ale căror efecte se simt în lumea noastră palpabilă.

    Într-o zi, a avut loc o conversație între Dumnezeu și Satan. Despre ce? Despre „gardul de protecție și binecuvântare” care înconjura viața lui Iov. Satan i-a spus lui Dumnezeu: „Dacă îndepărtezi acel gard, el nu te va mai sluji!” (vezi Iov 1:10-11). Așa că, Dumnezeu a făcut-o, iar Satana a atacat finanțele lui Iov, copiii lui, și i-a luat și sănătatea… Deși mintea lui Iov era plină de întrebări fără răspuns, încrederea sa în bunătatea lui Dumnezeu a rămas neclintită, iar el a ajuns finalmente să aibă de două ori mai multe binecuvântări.

    Pentru tine poate fi o scăpare să dai vina pe Satan pentru tot ce ți se întâmplă, dar este o greșeală gravă să nu deosebești situațiile când acționează în circumstanțele tale. Atunci când simți efectele atacului său, dar nu reușești să identifici sursa acestuia, el poate avea câștig de cauză împotriva ta. De ce? Pentru că nu știi cum să ripostezi și să folosești armele pe care ți le-a dat Dumnezeu. Tu ai la îndemână Cuvântul lui Dumnezeu, „sabia Duhului” (Efeseni 6:17). Dar dacă nu-l identifici pe Satan ca sursă a problemei tale, este ca și cum ai lupta legat la ochi, iar sabia ta se agită în toate direcțiile, în loc să-l ai pe Satan ca țintă și să-l înfrângi.

    Așadar, descoperă uneltirile lui Satan și folosește-te de armele pe care ți le-a pus Dumnezeu la dispoziție!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne