Categorie: Romanian devotionals

• 15 Noiembrie 2016

  noiembrie 15, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Ce-ţi pasă ţie?
  

  „Doamne, dar cu acesta ce va fi?…””Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine”Genesa 24:27
  

  Una dintre cele mai grele lecţii pe care trebuie să le învăţăm vine din refuzul nostru încăpăţânat de a vedea că nu trebuie să ne amestecăm in viaţa altora. Este nevoie de mult timp până când învăţăm pericolul de a fi „providenţe amatoare”, adică oameni care se amestecă în planul lui Dumnezeu pentru alţii. Vezi pe cineva în sufeiţă si spui: „N-ar trebui să sufere, voi avea grijă să nu sufere”. Iţi întinzi mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri, dar Dumnezeu spune: „Ce-ţi pasă ţie?” Dacă ai ajuns la un moment de stagnare spuituală, nu lăsa ca această stare să continue, ci vino înaintea lui Dumnezeu şi descoperă cauza stagnării. E posibil să descoperi că această stare se datorează faptului că ai intervenit în viaţa cuiva; ai propus lucruri pe care nu aveai dreptul să le propui; ai dat sfaturi pe care nu aveai dreptul să le dai. Când trebuie să sfătuieeşti pe cineva, Dumnezeu va sfătui prin tine, dând înţelegere prin Duhul Său.
  

  Partea ta este să ai o astfel de relaţie bună cu Dumnezeu, încât gândurile Sale să curgă tot timpul prin tine spre binecuvântarea altora.
  

  Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conştientului – suntem conştienţi de slujirea noastră, suntem conştienţi de devotamentul nostru faţă de Dumnezeu. Toate acestea arată imaturitate, arată că încă nu trăim o viaţă reală de creştin. Faza de maturitate este cea a vieţii de copil, viaţă care nu e niciodată conştientă de ea însăşi; în această fază suntem atât de predaţi în mâna lui Dumnezeu, încât nici măcar nu suntem conştienţi de faptul că-I suntem de folos. Când suntem conştienţi de faptul că suntem folosiţi ca „pâinea frântă si vin turnat”, încă mai avem de urcat o treaptă, unde ajungem să nu mai fim conştienţi de ceea ce suntem şi de ceea ce face Dumnezeu prin noi. Un om sfânt nu este niciodată conştient că este un sfânt; un om sfânt e conştient numai de dependenţa lui de Dumnezeu.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.” IOAN 1:12
  

  Ioan adresează epistola lui „copilaşilor”. Suntem în adevăr mici, microscopic de mici şi de slabi. Aici însă în Evanghelia sa, el ne vorbeşte de un rang, de un titlu pe care ar trebui să ştim să-l apreciem cu toată demnitatea: „copii ai lui Dumnezeu”. Peste tot şi întotdeauna, acasă , la biserică, la cimp şi la birou, să ştim să ne menţinem acest rang, în mijlocul acestui „neam viclean şi preacurvar în care strălucim ca nişte lumini în lume.”
  

  Primind pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor personal, El care este Viaţa şi Lumina, Cuvântul veşnic, noi am devenit copii ai lui Dumnezeu. Dar noi suntem minoritatea şi noi care trăim în lumină trebuie să facem contrast cu lumea care trăieşte în întuneric. Căci cuvintele noastre şi profesiunea noastră doctrinală n-au nici o valoare pentru lume, dacă nu sunt bazate pe o viaţă care să reflecte rangul nostru ridicat, rangul de copii ai lui Dumnezeu, născuţi de sus. Purtând acest titlu avem mari responsabilităţi; fie că suntem tineri sau în vârstă, rangul nostru exclude orice inconsecvenţă, tot ce este nedemn de el. Noi suntem nespus de favorizaţi că am fost ridicaţi la acest rang spiritual: ne rămâne nouă să-l purtăm cu demnitate, nu într-un duh de superioritate, ci fiind plini de recunoştinţă faţă de Tatăl nostru ceresc.
  

  Evanghelia după Ioan nu are introducere; ea ne aşează imediat în prezenţa Fiului veşnic al lui Dumnezeu locuind printre noi plin de har şi de adevăr, manifestând slava lui Dumnezeu şi comunicând plinătatea Sa de har peste har acelora care posedă rangul de copii ai lui Dumnezeu. Şi plinătatea aceasta nu constă în ceea ce am putea face noi prin capacităţile noastre, ci în ceea ce ar putea face El prin noi, prin Duhul Sfânt pe care ni L-a dat.
  

  Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, să ne rugăm să ne ajute El să nu dezonorăm frumosul nume pe care-l purtăm şi înaltul rang la care ne-a ridicat.”
  

  Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!… Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă, dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.” (1Ioan 3:1-2)”însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem copii, suntem şi… împreună moştenitori cu Hristos…” (Rom. 1:16-17).
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul. Ferice de omul care Se încrede în El.” Psalm. 34:8.
  

  De acest lucru depinde dacă ne încredem în El. La confirmarea mea am primit următorul verset: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. Deut.31:6.
  

  Versetele Biblice servesc ori pentru binecuvântarea omului ori pentru blestemul lui. Acest verset şi azi îmi este un verset drag. El mă înviorează şi mă mângâie: „Nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. Dar El pretinde: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme.” Pentru că astfel El nu te va părăsi şi nu te va lăsa. Partea acelora care sunt deznădăjduiţi, este în iad, care arde cu foc şi pucioasă. De aceea spune Domnul lui Iosua: „Fii puternic şi curajos. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine”. Ce lucru mare când Domnul însuşi vine cu tine. Avem nevoie de mai mult? Unii doresc să-L vadă să stea lângă ei, în statura lui Goliat. Dar noi avem un Dumnezeu care îi poartă, îi conduce pe aceia care se încred în El, chiar dacă tremură, dar să se-ncreadă în El. Apoi vine odihna.
  

  Încrederea de multe ori este un risc, dar nimeni nu va fi dat de ruşine care se încrede în El. Un creştin ajunge în multe nevoi, deoarece Dumnezeu doreşte ca să ne alipim mai mult de El. El doreşte ca noi, ca şi copii ai Lui, să nu devenim independenţi de El. Numai depinde dacă rămânem tari, neclintiţi în ispite, şi dacă ne-ncredem în ajutorul Lui. Şi cel care va rămânea statornic până la capăt acela va fi izbăvit, şi acela va putea mărturisi, că într-adevăr, Domnul este credincios.
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  BOGĂŢII FĂRĂ LIMITĂ
  

  Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele noastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos.
  

  Filipeni 4.19
  

  Dumnezeul lui Pavel este Dumnezeul nostru şi El va îngriji de toate nevoile noastre. Pavel avea această încredinţare în privinţa filipenilor şi noi o avem de asemenea pentru noi. Dumnezeu va îngriji după făgăduinţa Sa, căci aceasta este dorinţa Lui; El ne iubeşte şi doreşte să ne binecuvânteze, şi în felul acesta El va fi slăvit. Îndurarea Sa, puterea Sa şi credincioşia Sa, toate lucrează împreună ca noi să nu ajungem flămânzi.În ce măsură se angajează El să ne dea? După bogăţiile Sale, în slavă, în Isus Cristos. Dacă bogăţiile harului Său sunt aşa de mari, ce vor fi bogăţiile slavei Sale? Bogăţiile slavei Sale în Isus Cristos, cine le poate preţui? Ori Dumnezeu vrea să umple groapa foarte adâncă a nevoilor noastre, după măsura Sa nespus de mare. Fiul Său Isus este primitorul şi în acelaşi timp canalul prin care se revarsă plinătatea Sa şi El ne face parte din belşug de comorile dragostei Sale.Cel ce scrie aceste rânduri, cunoaşte din experienţă personală încercările şi greutăţile care sunt în lucrarea Domnului. Credincioşia mi-a fost răsplătită prin mânie şi am văzut pe mulţi care au încetat să mai ajute lucrarea. Dar acela pe care ei au vrut să-l pedepsească în felul acesta, n-a fost sărăcit nici măcar cu un ban; dimpotrivă, el a primit mai mult, pentru că s-a împlinit făgăduinţa din Scriptură care zice: „Dumnezeul Meu va îngriji de toate nevoile voastre”.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  Credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.   Evrei 11.1
  

  Cea mai completă descriere a vieții de credință o găsim probabil în Evrei 11. Ea acoperă o mare parte a istoriei Vechiului Testament și include bărbați și femei care Lau glorificat pe Dumnezeu prin felul în care au trăit și în care au murit. Cu toții avem anumite idei cu privire la credință, însă corespund ele cu ceea ce ne învață acest capitol? Trebuie să știm ce înseamnă credința înainte să putem trăi prin ea. Adevărata credință nu se preocupă cu ea însăși, ci Îl are ca centru pe Dumnezeu.
  

  Bărbații și femeile din Vechiul Testament, cunoscuți pentru credința lor în Dumnezeu, nu au fost perfecți, însă au privit întotdeauna către Dumnezeu. Au fost slabi în ei înșiși, însă sau bazat pe un Dumnezeu puternic. Câteodată Lau dezamăgit, însă El niciodată nu ia dezamăgit pe ei. Atenția noastră trebuie să fie îndreptată tot mai mult către Dumnezeul lor, care este și Dumnezeul nostru, și tot mai puțin către noi înșine. Centrul credinței noutestamentale este Domnul Isus Hristos. El nu numai că a adus vestea bună, ci El Însuși este vestea bună.
  

  Adevărata credință privește către Domnul Isus, este dependentă de lucrarea Lui perfectă de la cruce, așteaptă zilnic de la El harul pentru fiecare zi, se bazează pe El pentru orice nevoie, Îl laudă în toate lucrurile și așteaptă venirea Lui. Aceasta este credința pe care trebuie să o proclamăm și prin care trebuie să trăim, iar El ne va da har să facem așa. Dumnezeu a făcut acest lucru în trecut și El nu Se schimbă. Nea lăsat în Evrei 11 o mărturie cu privire la ce a făcut ieri, ca să știm ce va face El astăzi și mâine. N. Oloniyo
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  O, Doamne, fii prezent într-un mod atât de real în Baraca asta, încât orice om care vine aici să îşi dea seama că aceasta este cu adevărat casa lui.
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre.»
  

  1 TESALONICENI 1,2
  

  Ştiu că mulţi credincioşi clachează în viaţa lor de credinţă, în practica rugăciunii pentru că se înţeleg greu cu unii oameni şi le văd numai părţile negative. Dar când te apropii de Domnul în adorare, în laudă şi în închinare, Îi mulţumeşti Lui pentru toţi fraţii. Apostolul Pavel le scrie filipenilor: «Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi” (Filip. 1,3). Filipenii au fost copii minunaţi ai lui Dumnezeu, cu gândire matură şi cu umblare fără poticnire pe calea credinţei. Da, ştiu, se poate rapid aduce în discuţie contraargumentul că lui Pavel îi era uşor să mulţumească Domnului pentru ei, pentru dragostea şi pentru perseverenţa lor pe calea cea dreaptă. Dar apostolul Pavel I-a mulţumit Domnului şi pentru cei care erau o povară şi care se luptau cu multe probleme spirituale în viata de credinţă: «Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Cristos» (1 Cor. 1,4). Cei din Corint erau ca nişte prunci în credinţă; Pavel a avut mult de lucru cu ei şi a trebuit să-i mustre şi să-i încurajeze în mod constant. Dar a continuat să-I mulţumească Domnului pentru ei. De ce a fost în stare să mulţumească? Exista atâta ceartă, curvie şi dezbinare în Biserica din Corint, ba unii l-au şi respins. Pentru ce a putut mulţumi Pavel? «Pentru harul lui Dumnezeu». Şi în cel mai dificil credincios se poate găsi ceva bun pentru care să aducem mulţumiri «pentru harul lui Dumnezeu».
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  
  

  Partea Domnul este poporul Lui. Deuteronom 32:9
  

  Cum sunt ai Lui? Prin alegerea Sa suverană. El i-a ales şi le-a dăruit dragostea Sa. El a făcut acest lucru fără să vadă nimic bun în ei atunci, şi fără să aştepte nimic bun în schimb. El S-a îndurat de cei care a trebuit să Se îndure, şi i-a rânduit pentru viaţa veşnică; de aceea, ei sunt ai Lui prin alegere liberă. Ei nu sunt ai Săi numai prin alegere, ci şi prin cumpărare. El i-a cumpărat şi a plătit pentru ei până la ultimul bănuţ, de aceea nimeni nu-I poate disputa titlul. Partea Domnului a fost plătită din plin „nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur…ci cu sângele scump al Lui Christos” (1 Petru 1:18-19). Nu există nici un chezaş fals în averea Sa; reclamanţii nu pot ridica nicio plângere. Preţul a fost plătit înaintea curţii, şi biserica este proprietatea Domnului pentru totdeauna. Priveşte urmele de sânge de pe cei aleşi, invizibile pentru ochii omeneşti, dar cunoscute de Christos, fiindcă „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19). El nu uită nici unul din cei pe care i-a răscumpărat dintre oameni. El numără oile pentru care Şi-a dat viaţa, şi ţine minte biserica pentru care S-a dat pe Sine. Ei sunt ai Lui prin cucerire. Ce bătălie a dus în noi înainte de a ne cuceri! Cât timp a asediat inimile noastre! Cât de des ne-a pus termeni de capitulare, dar noi ne-am închis porţile şi ne-am întărit zidurile în faţa Lui. Nu ne amintim momentul în care ne-a cucerit inimile prin furtună? Când Şi-a sprijinit crucea de ziduri şi a urcat pe întărituri, punând pe fortăreaţa noastră steagul însângerat al îndurării Sale atotputernice? Da, suntem, într-adevăr, prizonierii cuceriţi de iubirea Sa atotputernică. Fiind aleşi, cumpăraţi şi supuşi, drepturile Posesorului nostru divin. Ne bucurăm că nu suntem ai noştri, şi dorim ca, zi de zi, să facem voia Sa şi să arătăm slava Sa.
  
  

  Seara
  

  Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi. Psalmi 68:28
  

  Înţelepciunea şi necesitatea ne fac să îi cerem mereu Lui Dumnezeu să întărească ceea ce a făcut în noi. Mulţi creştini au neglijat să facă acest lucru, şi nu se pot învinui decât pe ei înşişi atunci când trec prin încercări şi nefericiri iscate de necredinţă. Este adevărat că Satana încearcă să înece frumoasa grădină a inimii, şi s-o transforme într-o scenă a deznădejdii. Totuşi, este adevărat şi faptul că mulţi creştini deschid singuri porţile, şi cheamă potopul prin nepăsarea lor şi lipsa de rugăciune către Ajutorul lor puternic. Adesea uităm că Autorul credinţei noastre trebuie să fie şi Păstrătorul ei. Candela care ardea în templu nu trebuia să fie lăsată să se stingă niciodată. Trebuia să fie umplută în fiecare zi cu ulei proaspăt. În acelaşi fel, credinţa noastră poate trăi numai dacă este susţinută de uleiul harului, şi putem obţine acest har numai de la Dumnezeu. Ne vom dovedi fecioare neînţelepte dacă nu ne vom asigura ulei de rezervă pentru candele (vezi Matei 25:1-13). Cel care a construit lumea o
  tine în picioare, altfel ar cădea în abis. Cel care ne-a făcut creştini trebuie să ne păstreze prin Duhul Său, altfel ruina noastră ar fi rapidă şi finală. Să cerem deci, seară de seară, har şi putere de la Domnul. Avem un argument puternic cu care să pledăm, fiindcă îi cerem să întărească lucrarea Sa de har – „ce ai făcut pentru noi”. Crezi că El va refuza să-Şi protejeze şi să-şi susţină lucrarea? Prinde-te numai cu credinţă de puterea Lui, şi toate puterile întunericului, conduse de stăpânul iadului, nu vor putea arunca nici măcar o umbră asupra bucuriei şi păcii tale. De ce să leşini când poţi fi puternic? De ce să fii învins când poţi învinge? O, adu credinţa ta slabă şi darurile tale ofilite la Cel care le poate înviora şi completa! Roagă-te fierbinte: „întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi”.
  
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Am fost apăsaţi peste măsură de mult. (2 Corinteni 1:8)
  

  …pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. (2 Corinteni 12:9)
  

  Dumnezeu a îngăduit criza din viaţa lui Iacov de la Peniel ca să-l înconjoare complet până când în sfârşit a ajuns la punctul în care a făcut un apel stăruitor şi smerit la Dumnezeu Însuşi. În noaptea aceea, el s-a luptat cu Dumnezeu şi literalmente a ajuns la locul în care putea să-L ţină ca niciodată înainte. Şi prin lupta lui strânsă şi periculoasă, credinţa şi cunoaşterea de Dumnezeu a lui Iacov au sporit, şi a luat naştere puterea lui de a trăi o viaţă nouă şi victorioasă.Domnul a trebuit să-l forţeze pe David, prin disciplina multor ani lungi şi dureroşi, să înveţe despre puterea cea mare şi credincioşia Dumnezeului său. În acei ani grei, el de asemenea a crescut în cunoaşterea credinţei şi a evlaviei, care erau principii indispensabile pentru glorioasa lui carieră de împărat al lui Israel.Doar cele mai periculoase situaţii în care Pavel a fost pus în mod constant au putut să-l înveţe, şi astfel şi biserica prin el, deplina semnificaţie a minunatei promisiuni a lui Dumnezeu pe care el a învăţat s-o revendice: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Cor. 12:9). Şi doar marile încercări şi primejdii prin care am trecut ne-au putut conduce pe unii dintre noi să-L cunoaştem pe El aşa cum Îl cunoaştem, să ne încredem în El aşa cum ne încredem, şi să obţinem de la El acea măsură mare din harul Său atât de indispensabilă în momentele noastre de cea mai mare nevoie. Dificultăţile şi obstacolele sunt provocările lui Dumnezeu pentru credinţa noastră. Când ne confruntăm cu piedici care ne blochează calea şi slujirea, trebuie să le recunoaştem ca nişte vase pentru credinţă şi apoi să le umplem cu plinătatea şi atotsuficienţa Domnului Isus. Pe măsură ce înaintăm în credinţă, încrezându-ne simplu şi deplin în El, putem fi încercaţi. Uneori poate trebuie să aşteptăm şi să ne dăm seama că „răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4). Dar în cele din urmă vom găsi cu siguranţă „piatra răsturnată” (Luca 24:2) şi pe Domnul Însuşi aşteptând să ne dăruiască o dublă binecuvântare pentru timpul nostru de încercare. A.B. Simpson
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  PLÂNGERILE LUI IEREMIA 2.11-22
  

  Ce mare este dezolarea profetului în faţa tabloului zugrăvit de versetele anterioare! Lacrimile îi curg fără oprire la vederea acestei „ruine întinse ca marea” (v. 13).
  

  Şi Domnul Isus a plâns Ierusalimul, pentru că El cunoştea mai dinainte care vor fi pentru cetatea vinovată consecinţele respingerii Sale (Luca 19.41…).
  

  Cu toate că împăratul, căpeteniile, preoţii, profeţii mincinoşi (v. 14) şi majoritatea poporului îşi meritau loviturile care cădeau asupra lor, erau totuşi mulţi care sufereau fără să fi fost răspunzători în mod direct: prunci murind de foame, bătrâni şi copilaşi căzând pe străzi, leşinaţi de foame (v. 11,19,21). Cu toate acestea, Ieremia nu ridică niciun ” de ce „, ci se aşază „la spărtură”, în favoarea poporului pe care-l iubea.
  

  Versetele 15 şi 16 îi prezintă din nou pe cei care „trec pe cale”. La aceştia nu mai este vorba acum doar de indiferenţă, ca în cap. 1.12; de astă dată ei „clatină din cap”, „scrâşnesc din dinţi”, privesc cu neruşinare, aruncă insulte, varsă dispreţ. Domnul Isus, Sfânta Victimă, a cunoscut în timpul ceasurilor de pe cruce toate aceste manifestări ale răutăţii oamenilor (vezi Psalmul 22.7,8; Psalmul 35.21).
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: Iacov 1:19-27
  

  „AZI N-A VENIT NIMENI”
  

  Religiunea curată şi neîntinata… este să cercetăm pe orfani fi pe văduve în necazurile lor… Iacov 1:27
  

  La Crăciunul trecut a fost responsabilitatea mea ca diacon să duc un coş cu fructe la Minnie, o văduvă de 86 de ani, care locuia peste drum de biserica noastră. Este şchioapă şi aproape nu mai vede, aşa că nu poate ieşi din casă. Intenţionam să-i las coşul şi să fug la alte responsabilităţi care mă aşteptau. Dar când Minnie m-a invitat să stau, nu am putut s-o refuz. Fusese un an deosebit de greu pentru ea, deoarece fiul ei cel mai mare, murise. A trecut o oră minunată înainte de-a ne ruga şi am dat să plec. „Spune-le fraţilor din biserică că îi iubesc, mi-a spus Minnie. Şi roagă-i să treacă pe la mine să mă vadă. Mi-e dor de ei”. Am simţit o tristeţe în timp ce plecam. Minnie o ducea bine, dar era singură. Dorea să fie vizitată. Şi locuia tocmai peste drum de biserică! Apoi am citit în cartea lui Calvin Miller, „A taste of Joy” (Gustul bucuriei), că o femeie bogată a fost găsită moartă în casă. Trăia singură. Doctorii n-au găsit nici un motiv de natură organică pentru moartea ei. Miller comentează: „Eu cred că ea a murit fiindcă era neglijată. Se săturase să pună numai o singură farfurie pe masă şi să facă numai o cafea o dată. Bătrâna scrisese în calendarul ei, o singură frază: „Azi n-a venit nimeni”. Dumnezeu se îngrijeşte de cei singuri. Şi El doreşte s-o facem şi noi. Oamenii singuri au nevoie de oameni. Au nevoie de noi. Să nu se întâmple niciodată ca din cauza afacerilor noastre care ne absorb cu totul, cineva din jurul nostru să scrie în calendar: „Azi n-a venit nimeni”. -D.C.E.
  

  Gândeşte-te la cineva care trăieşte singur. Dacă nu-ţi vine nici un nume în minte, întreabă la biserică şi cere numele unor asemenea oameni. Apoi sună-i întrebând dacă poţi trece pe la ei. Vizitează-i. Spune-le că Isus îi iubeşte.
  

  Nimic nu costă mai mult ca purtarea de grijă – cu excepţia nepurtării de grijă.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeiii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. 1. Petru 3,7.
  

  Ferice de orice familie care trăieşte după indicaţiile date de Dumnezeu prin Cuvântul Său! Unde soţul respectă pe soţie gândind că este un vas mai slab, că e răscumpărată ca şi el prin har şi stând pe aceeaşi temelie, acolo este într-adevăr fericire. Fiind conştienţi de părtăşia lor, se va naşte în amândoi simţul dependenţei faţă de Domnul Isus care se va vedea în rugăciunea comună. Rugăciunea comună este un factor esenţial în căsnicia creşină, căruia trebuie să-i acordăm toată atenţia şi s-o respectăm. Rugăciunile noastre să fie îndreptate sub lumina Domnului spre interese, necesităţi şi gânduri comune. Pentru aceasta e necesar ca să ne cunoaştem unul altuia necesităţile şi abia atunci se poate împărtăşi totul în faţa lui Dumnezeu. Dacă aceasta lipseşte atunci, rugăciunile noastre nu vor găsi ascultare. Dacă a fost odată o dezarmonie cum se îndepărtează? Prin aceea că recunoaşte fiecare ce a fost rău şi îngenunchiază Dacă rămâne această dezarmonie atunci şi rugăciunile noastre vor fi împiedecate şi prăpastia dintre cele două inimi se măreşte. Pentru ca cineva să se poată ruga împreună trebuie să existe armonia inimilor apoi nu e permis să fie nimic ascuns între cei doi. Domnul să ne ajute ca familile noastre să fie o UNITATE.
  

  Ce cinste înaltă pentru fiecare cap de familie creştină, să adunepe toţi ai casei în jurul Cuvântului şi să-şi verse cu ei inima în rugăciune înaintea Lui Dumnezeu! Da, credem că este datoria deosebită a capului familiei să facă acest lucru.
  

  O, de-am putea spune şi noi ca Iosua:”EU ŞI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI”
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  Du-te la furnică …, uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Proverbe 6.6
  

  Lecția dată de furnică
  

  1. Furnica nu are „nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân” (Proverbe 6.7). Nimeni nu trebuie să o trezească dimineața sau să o oblige să-și înceapă lucrul. Nimeni nu-i supraveghează munca. Nimeni nu trebuie să-i gestioneze timpul de lucru sau să aibă grijă să fie punctuală. Ea se ghidează după standardele dăruite de Creatorul.
  

  2. Furnica „își pregătește hrana vara și strânge de ale mâncării în timpul secerișului” (Proverbe 6.8). Când toată lumea se plânge din cauza căldurii, furnica cea harnică se pregătește pentru iarna care va veni. Indiferent de condiții, furnica muncește. Apoi, în timp ce alții se zbat să supraviețuiască, ea se înfruptă din roadele muncii sale. „Privește și învață”, este sfatul lui Dumnezeu.
  

  3. Furnica nu este un pierde-vară dezorganizat, care face lucrurile la întâmplare, care se învârte de ici-colo fără țintă, căutând ce să facă. Ea știe exact ce are de făcut, unde și cum să facă. Ea este mânată de un scop, concentrată, hotărâtă și de neoprit. Munca pentru furnică nu este o rușine, ci un mod de viață. Ce ființe dotate cu înțelepciune! Să ne uităm cu băgare de seamă la căile furnicilor și să ne înțelepțim!
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  TU EȘTI AL LUI HRISTOS
  

  „V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos”
  

  (2 Corinteni 11:2)
  

  În vremurile Bibliei, logodna însemna mult mai mult decât un angajament: ea făcea parte din ritualul căsătoriei. Odată ce cuplul era logodit, cei doi erau considerați a fi una. Dar căsătoria nu se consuma decât după un an sau mai mult. In acel timp, mirele construia noua lor casă continua sa-și curteze logodnica, încercând s-o cunoască si lăsând-o si pe ea să-l cunoască. Logodnica se pregătea și ea aflând tot ce putea despre viitorul ei soț pentru a-i putea fi pe plac in toate privințele. In cele din urmă, mirele își ducea mireasa în noua lor casă și își începeau viața de soț și soție.
  

  Așadar, care este scopul acestei ilustrații? Unul simplu: Biserica este mireasa lui Hristos și noi trebuie să tânjim după momentul în care se va consuma unirea noastră cu El si vom fi părtași la masa de nuntă a Mielului în ceruri (vezi Apocalipsa 19:7). Până atunci, Domnul Isus Își îndeplinește rolul, pregătindu-ne un loc, rugându-se si mijlocind pentru noi, continuând să ne facă curte, să-și reverse dragostea peste noi și să ne aducă la „cunoștința Lui” (Efeseni 4-13)
  

  Dar care este rolul nostru? Acela de a ne aduce aminte că modul în care ne trăim viața Îl reflectă pe El. Nici un bărbat nu-și dorește să-și vadă soția completând cecuri false, angajându-se în conversații indecente, îmbătându-se în public sau flirtând cu alți bărbați. El dorește ca ea să se înfrâneze de la acele comportamente deoarece o iubește si dorește ca ea să aibă o reputație buna. El dorește ca soția lui să fie o reflectare frumoasă a lui si a familiei.
  

  Cu alte cuvinte, logodna ta cu Hristos iți cere sa nu mai trăiești pentru tine – ci pentru El!
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 14 Noiembrie 2016

  noiembrie 14, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Descoperirea planurilor divine
  

  „Domnul m-a condus pe drum…” Genesa 24:27
  

  Trebuie să fim atât de uniţi cu Dumnezeu, încât să avem întotdeauna călăuzire fara a mai fi nevoie sa o cerem. Sfinţirea înseamnă că suntem făcuţi copii ai lui Dumnezeu; caracteristica naturală a vieţii unui copil este ascultarea – până când el vrea să fie neascultător, iar atunci apare instantaneu o discordanţă lăuntrică în domeniul spiritual discordanţa lăuntrică este avertizarea Duhului lui Dumnezeu. Când El ne atenţionează, trebuie să ne oprim imediat si să fim reînnoiţi in mintea noastră ca să putem deosebi care este voia lui Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou prin Duhul, evlavia noastră are de suferit când Îi cerem lui Dumnezeu să ne călăuzească în cutare sau cutare lucru. „Domnul m-a condus” şi, când privim în urmă, vedem un plan minunat, pe care, dacă suntem născuţi din Dumnezeu, îl recunoaştem că este al Lui.
  

  Noi toţi Îl putem vedea pe Dumnezeu în lucrurile excepţionale, dar e nevoie de cultivarea disciplinei spirituale pentru a-L vedea pe Dumnezeu în orice lucru mărunt. Să nu crezi niciodată că întâmplarea este altceva decât ordinea poruncită de Dumnezeu. Fii gata să descoperi planurile divine în orice loc.
  

  Fereşte-te să faci un obicei din urmarea consecventă a propriilor convingeri în loc să-I fii devotat lui Dumnezeu. „Nu voi face niciodată cutare lucru” – e foarte probabil că va trebui să îl faci, dacă eşti un copil al lui Dumnezeu. N-a existat niciodată o Fiinţă mai inconsecventă pe pământ decât Domnul nostru, dar El n-a fost niciodată inconsecvent faţă de Tatăl Său. Singura consecvenţă a celui sfânt trebuie să fie nu faţă de un principiu, ci faţă de viaţa divină. Viaţa divină este cea care face din ce în ce mai multe descoperiri despre gândirea divină. Este mai uşor să fim nişte fanatici decât să fim suflete credincioase, pentru că există ceva nespus de umilitor, în special pentru gândirea noastră religioasă în faptul de a-I fi credincioşi lui Dumnezeu.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „Vă scriu copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru
  

  Numele Său.” 1 IOAN 2:12
  

  „Copilaşilor…” Ce exprimare gingaşă! Ea nu micşorează pe nimeni, nu vorbeşte de incapacitate, ci este un cuvânt de intimitate, de afecţiune familiară. Nu presupune nici o inferioritate, ci mai degrabă confirmă o poziţie în familia lui Dumnezeu.
  

  În context, apostolul vorbeşte de copilaşi, tineri şi părinţi, imaginea unei dezvoltări spirituale din etapă în etapă, în care creştem din putere în putere, până la maturitate. Este deasemenea, vorba de un program de viaţă; dacă am început cu Dumnezeu, este pentru ca să continuăm cu El. Să nu ne oprim pe drum! Ceea ce începe Domnul Isus într-o viaţă, El vrea să ducă la bun sfârşit. „…Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”. Fără îndoială că Dumnezeu îşi va face partea Lui ca să ne desăvârşească în vederea întâlnirii noastre cu Domnul Isus şi a veşniciei pe care o vom petrece cu Tatăl şi cu Fiul. Dar creşterea noastră spirituală, maturitatea noastră în Domnul Hristos, atârnă într-o măsură şi de noi. După cum creşterea firească a unui copil depinde şi de mama care-l creşte dar şi de el care primeşte ce-i dă ea, tot aşa şi în creşterea noastră duhovnicească avem şi noi partea noastră: să ne hrănim conştient cu lectura Cuvântului lui Dumnezeu, să mergem la Adunarea lui Dumnezeu, să citim cărţi bune care ne lămuresc mai detailat planul, căile şi voia lui Dumnezeu şi să ne rugăm neîncetat. Într-un cuvânt, să ne hrănim cu Domnul Hristos.
  

  Această creşterea spirituală este deci în continuă înaintare „…până vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoştinţei depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la înălţimea plinătăţii lui Hristos.” (Ef.4:13). Întoarcerea la Dumnezeu este o minune de moment, creşterea spirituală a unui sfânt este lucrarea unei vieţi. Altfel rămânem piperniciţi.
  

  „Vă scriu…” Iată temelia vieţii creştine. Nu numai că Dumnezeu a vorbit, dar El a făcut să ne rămână scris ce a spus, ca să ne dea o asigurare şi o protecţie împotriva oricărei îndoieli! Astfel ştim nu numai că păcatele ne sunt iertate, dar şi că teribila putere a răului a fost zdrobită. Ispita este încă, dar ispita nu este păcat, ea devine pacat numai când îi cedăm. Domnul Isus a zdrobit puterea păcatului şi a biruit pe vrăjmaş şi biruinţa Lui este a noastră dacă o luăm de la El.
  

  În Cuvântul lui Dumnezeu găsim învăţătură pentru tot ce avem nevoie ca să devenim maturi în Hristos. Dar din nefericire mulţi credincioşi sunt încă nedezvoltaţi deşi s-au întors la Dumnezeu de ani de zile şi abia de cunosc ABC-ul Evangheliei şi de aceea nu pot fi de folos în Lucrarea Evangheliei.
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „În ziua aceea Moise a jurat şi a zis: „Ţara în care a călcat piciorul tău, va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentrucă ai urmat în totul voia Domnului, Dumnezeului meu”. Iosua 14:9.
  

  Aceste cuvinte i le-a amintit Caleb lui Iosua şi a zis: „Şi astăzi sunt tot aşa de tare ca acum 45 de ani”. Observăm că credinţa lui Caleb nu s-a micşorat. Deoarece chiar era vorba să-i alunge pe uriaşi, pentru ca să-şi ocupe locul lui de moştenire care i-a fost făgăduit. Deja în pustie a crezut el că ţara aceea este a lui. El a vorbit de biruinţă şi a crezut în izbândă înainte să fi început lupta. Cerescul nostru Iosua, Domnul Isus, ne conduce şi pe noi din ţara robiei în ţara făgăduită, în ţara libertăţii, unde casele sunt pline de bunătăţi, pe care nu noi le-am umplut, unde sunt dealuri cu „măslini şi viţă” pe care nu noi le-am plantat. Prin credinţă ne aşează în odihnă şi ne putem bucura de tot ceea ce ne-a dat El. Pentrucă Dumnezeu Domnul, este soare şi adăpost. Domnul dă har şi cinste şi El face ca noi să avem parte de toate lucrurile bune. Cel care se ţine de El nu duce lipsă de nimic. Dar cei care sunt bogaţi în ei înşişi, aceia trebuie să ducă lipsă şi să fie înfometaţi. Dar copiii trăiesc fără grijă. Cei care cred cuvintele lui Isus vor cunoaşte adevărul, iar adevărul îi va face liberi. Este scris: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume, eşti al Meu”. (Isaia 43:1). Astfel e nevoie să ne sprijinim pe acest verset şi să-I mulţumim Domnului Isus că El a făcut pentru noi aceasta, că noi am murit odată pentru totdeauna faţă de păcat. Cei pe care Fiul îi face liberi, aceia sunt cu adevărat liberi. El a adus o jertfă pentru păcate, care este valabilă pentru totdeauna. Dacă n-ar fi valabil Cuvântul lui Dumnezeu, atunci pe ce s-ar putea baza credinţa noastră?
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  NUMELE PE CARE-L FOLOSIM
  

  Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Ioan 14.14
  

  Ce mult cuprinde această făgăduinţă! Şi orice lucru, oricare ar fi! Fie mic, fie mare, toate nevoile mele sunt cuprinse în această făgăduinţă. Mergi dar, suflete al meu, liber şi cu îndrăzneală la tronul harului şi deschide-ţi gura larg, căci ea va fi umplută.
  

  Ce făgăduinţă înţeleaptă! Noi trebuie să cerem totdeauna în Numele lui Isus. Dacă acest lucru ne dă nouă îndrăzneală, Lui îi aduce cinste. Este un ajutor pe care El ni-l dă necurmat. Sunt unele împrejurări când orice ajutor ni se pare refuzat, chiar cel care se bazează pe legătura noastră cu Dumnezeu sau pe experienţa pe care am avut-o cu harul Său, care ne-a ajutat mereu.
  

  Ce rugăciune instructivă! Eu nu pot să aduc înaintea lui Dumnezeu nici o cerere pe care Domnul Cristos să nu poată să-Şi pună mâna şi aprobarea Lui. N-aş îndrăzni niciodată să mă slujesc de Numele Mântuitorului meu pentru o cerere egoistă sau după plăcerea mea. Nu pot să mă folosesc de acest Nume decât pentru rugăciuni pe care le-ar face El însuşi dacă ar fi în locul meu. Este un mare avantaj să fi îndreptăţit să ceri în Numele Domnului Isus, căci aceasta ar fi ca şi cum El însuşi s-ar ruga. Şi dragostea pe care noi o avem pentru El, ne împiedică să punem Numele Său acolo unde înţelegem că El nu l-ar pune.
  

  Lucrurile pe care le cer în rugăciunile mele sunt ele aprobate de Domnul Isus şi poate El să-Şi pună pecetea pe ele? În acest caz, eu capăt ceea ce cer de la Tatăl.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  Și Ana vorbea în inima ei; numai buzele i se mișcau, dar glasul nu i se auzea. Și Eli gândea că era beată. Și Eli ia zis: „Până când vei fi beată? Depărtează vinul de la tine!” … Și Eli a răspuns și a zis: „Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel săți împlinească cererea pe care Iai făcuto” … Și Eli ia zis lui Samuel: „Dute, culcăte. Și va fi așa: dacă te va chema, să zici: «Vorbește, Doamne, pentru că robul Tău ascultă»”. 1 Samuel 1.13,14,17; 3.9
  

  Judecătorii lui Israel – Eli (1) – Slăbiciune și greșeli
  

  Cu toate că era mare preot și judecător în Israel, Eli era un om slab, vrednic de milă. Capitolul 2 din 1 Samuel ne vorbește despre lucrurile nelegiuite pe care le făceau fiii săi: Îl jefuiau pe Dumnezeu de partea Sa din jertfe, ca și pe închinătorii Săi, și duceau o viață imorală cu femeile care slujeau la ușa cortului întâlnirii. Eli na pus capăt acestor lucruri nici ca tată, nici ca judecător sau ca preot.
  

  Când Ana, o femeie evlavioasă, tulburată de ceea ce vedea întâmplânduse la cortul întâlnirii și de reproșurile aduse de cealaltă soție a lui Elcana, se ruga în liniște pentru un fiu pe care săl dăruiască Domnului, Eli a înțeles situația cu totul greșit. A acuzato de beție și ia cerut să depărteze vinul de la ea. Totuși, după ce Ana ia explicat cum stăteau lucrurile, Eli a înțeles și a binecuvântato.
  

  Câțiva ani mai târziu îl vedem din nou lipsit de discernământ spiritual cu privire la lucrurile care se întâmplau. Nu acționase în urma a ceea ce văzuse și nu luase aminte la mesajul lui Dumnezeu pentru el. Fiind acum orb și din punct de vedere fizic și neînțelegând în două rânduri că Domnul era Cel care îl chema pe Samuel, el ia spus băiatului să se ducă înapoi și să se culce. Doar a treia oară șia dat seama ce se întâmpla și la sfătuit corect pe Samuel ce să facă. Facă Domnul ca fiecare dintre noi să acționăm cu discernământ și cu hotărâre împotriva răului, chiar în mijlocul familiilor noastre, și să încurajăm ceea ce este bun! E. P. Vedder, Jr.
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Doamne, parcă sunt în derivă, trăind ca în ceaţă înaintea Ta, până când Tu Te vei ivi înăuntrul meu. Te ador pentru că am credinţă în Răscumpărarea Ta măreaţă, dar, oh, ce mult schimbă lucrurile conştienta atingerii Tale!
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «…,Matania, care cârmuia împreună cu fraţii săi cântarea laudelor…» NEEMIA 12,8
  

  Este mulţumirea importantă? În lume există multe oficii: oficiul pentru tineret, oficiul de stare civilă etc. Dar aici în Biblie este menţionată o slujbă specială: cea de mulţumire. Sincer nu ştiu de ce aceasta apare ca «meserie» numai o singură dată în toată Sfânta Scriptură. Neemia a însărcinat cu această slujbă pe unul din bărbaţii întorşi din robia babiloniană (din Irakul actual). Ştim că mulţumirea, lauda, închinarea sunt expresii ale credinţei, dar nici nu bănuim cât de mult aşteaptă Domnul mulţumirile noastre. Domnul Dumnezeu reacţionează imediat, vizibil şi puternic când îi mulţumim din toată inima, deoarece acesta este un fel minunat de a ne mărturisi credinţa. Plângerile, cârtirile sunt un semn de amară necredinţă, şi cum ar fi altfel când avem de partea noastră izvorul de putere care nu seacă niciodată? Accentuez încă o dată că Domnul reacţionează imediat când îi mulţumim şi ceva se întâmplă în lumea nevăzută: puterea duşmanului este frântă. Diavolul ameninţă, răcneşte ca un leu şi te ispiteşte, dar este biruit şi în viaţa ta dacă ai curajul să-I mulţumeşti Domnului şi atunci când nu prea îţi vine. Începe-ţi ziua cu mulţumiri, deoarece Psalmul 92,1 spune: «frumos este să lăudăm pe Domnul».
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal… pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor Malcam. Ţefania 1:4-5
  

  Asemenea persoane se credeau în siguranţă fiindcă se puneau bine cu amândouă părţile. Mergeau cu închinătorii lui Iehova şi se plecau în acelaşi timp înaintea lui Malcam. Dar duplicitatea este îngrozitoare înaintea lui Dumnezeu, şi sufletul Lui urăşte ipocrizia.   Idolatrul care se închină numai Dumnezeului său fals este mai puţin păcătos decât cel care îşi aduce jertfa pângărită şi detestabilă la templul Domnului, în timp ce inima lui se află în lume şi în păcatele ei. Să ţii cu iepurele şi să alergi cu ogarii este politica laşului. În problemele comune ale vieţii de zi cu zi, un om cu două feţe este dispreţuit, dar în religie este detestabil în ultimul grad. Pedeapsa pronunţată în versetul din faţa noastră este teribilă, dar bine meritată. Cum să cruţe justiţia divină pe păcătosul care cunoaşte adevărul, îl aprobă şi spune că îl urmează, dar iubeşte răul şi îl primeşte în inima lui? Suflete, cercetează-te singur în dimineaţa aceasta, şi vezi dacă eşti vinovat de ipocrizie. Mărturiseşti că Îl urmezi pe Isus, dar Îl iubeşti cu adevărat? Este inima ta în întregime a Lui Dumnezeu? Eşti din familia Tatălui Cinstit, sau eşti rudă cu Domnul care Sare peste Adevăr? Un nume bun nu are nici o valoare, dacă sunt cufundat în păcate. Statul cu un picior pe ţărmul adevărului şi cu celălalt în marea minciunii aduce o ruină totală şi rapidă. Christos vrea să fie totul sau nimic. Dumnezeu umple întregul univers; de aceea, nu este loc pentru alt zeu. Dacă El domneşte în inima mea, nu mai este loc pentru altă putere. Mă adăpostesc numai în Christosul răstignit, şi trăiesc numai pentru El? Este dorinţa mea să fac aşa? Atunci, binecuvântat să fie harul care m-a condus la mântuire. Dacă nu este aşa, Doamne, iartă ofensa mea teribilă şi adu-mi inima în temere de Numele Tău.
  

  Seara
  

  Laban a spus: „în locul acesta nu-i obiceiul să se dea cea mai tânără înaintea celei mari”. Genesa 29:26
  

  Nu scuzăm necinstea lui Laban, dar nu ezităm să învăţăm din obiceiul pe care l-a oferit ca scuză. Sunt unele lucruri care trebuie luate în ordine, şi, dacă vrem să-l câştigăm pe al doilea, trebuie să-l asigurăm pe primul. Al doilea poate părea mai frumos în ochii noştri, dar obiceiul locului ceresc trebuie păstrat, şi cea mai mare trebuie să se mărite prima. Pentru moment, mulţi credincioşi o doresc pe Rahela cea frumoasă la statură şi mândră la faţă” (Genesa 29:17), cea plină de „toată bucuria şi pacea” (Romani 15:13), dar trebuie să se însoare întâi cu Lea cea cu „ochii slabi” (Genesa 29:17). Orice om se îndrăgosteşte de fericire, şi mulţi ar sluji bucuros de două ori câte şapte ani ca sa se bucure de ea. Totuşi, conform obiceiului Domnului regatului Lea sfinţeniei trebuie să fie iubită de sufletele noastre, înainte de a avea parte de Rahela fericirii. Cerul nu vine primul, ci al doilea, şi numai prin perseverenţă putem câştiga un loc în el. Crucea trebuie dusă şi coroana poate fi purtată. Trebuie să-L urmăm pe Domnul în umilinţă, dacă vrem să şedem cu El în glorie. Suflete eşti atât de uşuratic încât speri să scapi de obiceiul ceresc? Speri să primeşti răsplata fără să munceşti, onoarea fără să trudeşti Alungă această aşteptare leneşă, şi mulţumeşte-te să faci lucruri dificile de dragul Scumpului Isus, care te va răsplăti pentru tot. Într-un asemenea spirit, muncind şi suferind, vei vedea că lucrurile amare se fac dulci, şi cele grele devin uşoare. Ca şi lui Iacov, anii de slujire ţi se vor părea câteva zile, fiindcă Îl iubeşti pe Isus. Apoi, când ora dragă a Ospăţului de Nuntă va veni, toate chinurile tale vor trece ca şi cum nu ar fi fost niciodată. O oră cu Isus va compensa secole de durere şi muncă.
  

  Isuse, ca să Te câştig pe Tine
  

  Port crucea Ta cu voie bună
  

  Şi mă supun, căci legile divine
  

  Spun că aşa voi câştiga cunună.
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.(Ioan 12:24)
  

  În Northampton, Massachusetts, se află vechiul cimitir în care este înmormântat David Brainerd. Brainerd, un misionar american pionier, a murit în 1747 la vârsta de douăzeci şi nouă de ani după ce a suferit de tuberculoză. Mormântul lui este lângă cel al lui Jerusha Edwards, fiica lui Jonathan Edwards, un teolog puritan al vremii aceleia. Brainerd a iubit-o pe Jerusha şi ei erau logodiţi, urmând să se căsătorească, dar el n-a trăit până la nuntă.
  

  Imaginează-ţi ce speranţe, ce vise şi ce aşteptări pentru cauza lui Hristos au fost îngropate în mormânt odată cu trupul chinuit al acelui tânăr misionar. La momentul acela, n-a rămas nimic decât amintirile şi câteva duzini de indieni convertiţi! Totuşi, Jonathan Edwards, acel bătrân sfânt puritan remarcabil, care spera să-l numească pe Brainerd fiul său, a început să scrie istoria acelei scurte vieţi într-o carte mică. Cartea a făcut aripi, a zburat peste ocean şi a aterizat pe biroul unui student la Cambridge pe nume Henry Martyn.
  

  Bietul Henry Martyn! În ciuda educaţiei lui strălucite, şi a marilor lui oportunităţi, el – după ce a citit acea carte mică despre viaţa lui Brainerd – s-a jertfit în zadar! În definitiv, ce a realizat el atunci când a pornit spre casă din India în 1812? Cu sănătatea distrusă, s-a târât cât mai spre nord până în oraşul Tokat, din Turcia, lângă Marea Neagră. Acolo s-a culcat la umbra unei grămezi de brăţări pentru tuburi, ca să-şi răcorească febra arzătoare, şi a murit acolo singur la vârsta de treizeci şi unu de ani.
  

  Care a fost scopul din spatele acestor „vieţi irosite”? De la mormântul tânărului David Brainerd, şi de la mormântul singuratic al lui Henry Martyn aproape de ţărmul Mării Negre, a apărut o armată puternică de misionari moderni.
  

  Leonard Woolsey Bacon
  

  Este vreun deşert, sau vreo mare nesfârşită,
  

  Unde Tu, măreţ Dumnezeu al îngerilor, vrei să mă trimiţi?
  

  Vreun stejar pe care să-l despic,
  

  Vreun pământ pe care să-l brăzdez,
  

  Vreo mână din grăunţele Tale de grâu pe care să le iau
  

  Şi să le împrăştii departe pe câmp,
  

  Până când la rândul lor vor da fiecare
  

      Suta lor
  

      De grăunţe aurii
  

  Ca să-i hrănească pe fericiţii copii ai Dumnezeului meu?
  

  Arată-mi deşertul, Tată, sau marea;
  

  Este planul Tău? Măreţ Dumnezeu, trimite-mă!
  

  Şi deşi trupul acesta stă întins acolo unde se sparg valurile oceanului,
  

  Tată, numără-mă printre sufletele credincioase.
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  PLÂNGERILE LUI IEREMIA 2.1-10
  

  În cap. 1, cei consideraţi responsabili pentru nenorocirile Ierusalimului erau vrăjmaşii, în timp ce, de aici înainte, tot ceea ce se întâmplă este privit ca lucrarea Domnului şi numai a Lui. Să învăţăm şi noi să-L recunoaştem pe Cel care ne disciplinează … uneori pentru a ne pedepsi, dar întotdeauna cu scopul de a ne binecuvânta în final. De aceea, în loc să ne oprim la mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte în acest scop – probleme cu sănătatea, cu banii, dificultăţi apărute la locul de muncă… – sau să căutăm să scăpăm de ele cât mai curând posibil, să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre, pentru că El Însuşi îngrijeşte de noi (1 Petru 5.6,7).
  

  Ierusalimul îşi trece în revistă întregul dezastru: împăratul, preoţii şi profeţii săi sunt fie luaţi robi, fie masacraţi; ceremoniile solemne sunt desfiinţate; zidurile, surpate. Nimic n-a fost cruţat, nici chiar lucrurile cele mai sfinte: altarul şi Locul Sfânt au fost pângărite (cap. 1.10), devastate, iar obiectele de preţ, duse în Babilon. Până şi chivotul însuşi, „aşternutul picioarelor Sale” (v. 1; Psalmul 132.7), împreună cu legea dinăuntru (v. 9; 1 Împăraţi 8.9), a dispărut pentru totdeauna, ca semn că Dumnezeu a rupt relaţiile cu poporul Său vinovat.
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: Galateni 6:1-5
  

  RIDICAŢI CU DUHUL BLÂNDEŢII
  

  Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată in vreo greşeală, … să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.
  

  Creştinii trebuie să urmărească binele spiritual unul altuia. Uneori aceasta înseamnă a arăta un păcat sau o greşeală în viaţa credinciosului de lângă tine. Şi acest lucru nu este uşor. Corectarea în mod adecvat a unui frate sau a unei surori în Cristos trebuie s-o faci cu blândeţe şi dragoste.
  

  In casa în care am copilărit era o perie ce atârna agăţată într-un cui în holul de Ia intrare, perie folosită pentru îndepărtarea prafului şi a murdăriei de pe haine. Dar avea şi o altă întrebuinţare. Era folosită pentru a fi pedepsit cu ea atunci când făceam rele. Pentru a vă indica modul în care părinţii o foloseau, trebuie să menţionez că pe spatele acelei perii era scris cuvântul „DRAGOSTE”. Acest cuvânt trebuia să le amintească părinţilor că orice pedeapsă pe care mi-o administrau trebuia dată cu o anumită reţinere.
  

  La fel, atunci când corectăm un frate credincios, trebuie să fim stăpâ    niţi de o atitudine de blândeţe, caracteristică dragostei (1 Corinteni 13:4). Acest lucru I-a avut Pavel în minte atunci când a spus: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. Este uşor să spui: „Am să-ţi spun cinstit cum este şi fă tu ce vrei după aceea”. Să nu uităm, Pavel ne-a sfătuit „să spunem adevărul în dragoste” (Efeseni 4:15).
  

  Da, uneori trebuie să arătăm slăbiciunile fraţilor noştri în credinţă. Dar să fim siguri că îi ridicăm întotdeauna cu Duhul Blândeţii.    – P.R.V.
  

  Îmbracă-mă cu Duhul Tău, Isus –
  

  Să fiu blând, puternic, înţelept –
  

  Ca să-i văd pe cei ce sunt greşiţi
  

  Cu un ochi înţelegător şi drept.    – White
  

  Dragostea este gata să ajute oamenii chiar şi atunci când îi răneşte.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  DOMNUL Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi. Exod. 14,14.
  

  Arătându-Şi puterea cea mare, Dumnezeu a scos poporul Său din robia Egiptului. După această salvare El îi conducea ziua prin nor şi noaptea prin stâlpul de foc. (Exod 13.17, 21). Ajunşi la Marea Roşie au ajuns într-o situaţie foarte critică: în faţa lor marea, în spatele lor Faraon cu toată oastea lui înainta spre ei. Se părea că nu este cale de scăpare. Cum s-a manifestat poporul în această situsţie? Din păcate manifesta aceleaşi sentimente ca şi astăzi. Ei spuneau lui Moise: „Nu erau morminte în Egipt ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustiu?”
  

  Aşa vede ochiul necredinţei, numai împrejurările, judecă în mod critic şi caută să arunce vina pe altul. Oare a uitat Israel ceea ce Dumnezeu a făcut în puterea Sa egiptenilor? Nu erau cele 10 urgii şi ieşirea din ele o dovadă că Dumnezeu este cu ei şi puterea Lui este mai tare ca cea a Iui Faraon? Cu totul altfel trece acest examen Moise, omul credinţei! El introduce în această situaţie puterea lui Dumnezeu. Dacă ochiul firesc este ţintit pe situaţii şi împrejurări atunci ochiul credinţei este ţintit spre Dumnezeul cel Atotputernic, căruia toate îi stau la dispoziţie. Ce deosebire între popor şi Moise! El plin de nădejde putea să spună: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.”
  

  Dumnezeu nu s-a schimbat din zilele lui Moise şi nici nu se va schimba. Ca copiii Lui preaiubiţi avem posibilitatea ca în fiecare zi şi în toate împrejurările să ne ridicăm ochii spre El. De L-am slăvi prin încredere şi credinţă! Să ţinem tare la Cuvântul Lui Dumnezeu! Să păstrăm acest Cuvânt în inimile noastre şi să-l cercetăm tot mai mult cu rugăciune! Numai astfel vom fi feriţi de multele înrâuriri stricăcioase ale îndoielii şi necredinţei. Sufletul nostru va fi astfel hrănit cu laptele curat al Cuvântului Lui Dumnezeu.
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  … un lepros s-a apropiat de El [Isus], i S-a închinat și i-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți”. Matei 8.2
  

  Vindecarea unui lepros
  

  După ce a înfățișat, în cuvântarea de pe munte, caracterele celor care sunt părtași la Împărăția Sa, Domnul a coborât lângă popor, ca să-l izbăvească de urmările păcatului și de puterea lui satan. Pentru acel lepros a fost o întâlnire fericită cu Mântuitorul. Îndată, el a fost curățit la cuvântul puterii și harului Domnului. Lepra este un simbol al păcatului sub caracterul său de pată, de murdărie, un rău fără alt mijloc de vindecare decât puterea Domnului.
  

  Să observăm cât de evidentă este gloria Persoanei Domnului Isus în această vindecare și puterea Sa: El poate să vindece; bunătatea Sa: „Da, vreau”; divina Sa perfecțiune, căci El este Dumnezeu arătat în trup. El a întins mâna, l-a atins pe lepros și, în loc ca El să fie murdărit prin această atingere, leprosul a fost curățit.
  

  Ce Persoană demnă de contemplare găsim în Hristos, în smerirea Sa în mijlocul unor oameni păcătoși și pierduți pentru a le aduce ajutorul divin! Omul singur nu s-ar fi putut vindeca niciodată de ceea ce reprezintă lepra – păcatul. Tot ceea ce este Dumnezeu în putere, în har, în perfecțiune, în atotștiință se găsea într-un Om – Dumnezeu arătat în trup –, pe care păcatul nu putea să-L atace. Și El, Domnul, era la dispoziția acelora care doreau să profite de ajutorul Lui.
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  CONȘTIINȚA, DETECTOR DE PĂCATE
  

  „Mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”
  

  (FapteleApostolilor 24:16)
  

  Când treci printr-un detector de metale la aeroport, ești obligat prin lege să scoți tot ce ai prin buzunare (chei, monede, pixuri). Dacă nu o faci, se pornește o alarmă iar dacă încerci să ascunzi o arma sau un cuțit, vei ajunge la închisoare. La fel funcționează si conștiința. Când faci o nelegiuire cu bună știință, Duhul Sfânt care locuiește în tine îți va alerta conștiința si se va declanșa o alarmă în lăuntrul tău.
  

  Dacă ești înțelept, te vei pocăi de păcat si vei îndrepta lucrurile De ce? Deoarece tu trebuie să păstrezi credința și un cuget curat pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credința” (1 Timotei 1:19). Gândește-te la cuvântul „naufragiu”, apoi imaginează-ti Titanicul. Ai înțeles ideea? Când Dumnezeu spune nu, El nu vrea să fie o persoană insuportabilă -El încearcă sa te protejeze de aisbergul spre care te îndrepți. Mulți dintre noi avem sisteme de alarma in casele noastre. Când deschidem ușa, avem treizeci de secunde înainte ca alarma să se declanșeze și să fie chemată poliția. Dumnezeu te-a înzestrat cu un sistem de alarmă care funcționează în același fel; se numește conștiință.
  

  Există trei moduri în care tu poți s-o folosești:
  

  1) S-o decuplezi.
  

  2) S-o ignori!.
  

  3) S-o lași să te avertizeze si să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu.
  

  Autorul cărții către evrei a spus: „Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile” (Evrei 13:18). Aceasta ar trebui sa fie rugăciunea ta astăzi si în fiecare zi!
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 13 Noiembrie 2016

  noiembrie 13, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Credinţă şi experienţă
  

  Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine… Galateni 2:20
  

  Trebuie să ne învingem stările sufleteşti pentru a ajunge la o consacrare absolută faţă de Domnul Isus, să ieşim din sfera măruntă a experienţelor noastre pentru a ne consacra Lui în întregime.
  

  Gândeşte-te cine zice Noul Testament că este Isus Cristos şi apoi gândeşte-te la sărăcia de dispreţuit a slabei noastre credinţe pe care o arătăm când spunem: „N-am avut încă experienţa cutare sau cutare!” Gândeşte-te ce susţine credinţa in lsus Cristos: că El ne poate înfăţişa fără pată înaintea tronului lui Dumnezeu, având o puritate de nedescris, transformaţi în chip absolut şi perfect îndreptăţiţi. Rămâi într-o credinţă plină de adorare faţă de Isus Cristos, pentru că El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare.
  

  Cum îndrăznim să vorbim despre a face un sacrificiu pentru Fiul lui Dumnezeu?!
  

  Am fost salvaţi de la iad şi pierzare, dar noi vorbim despre sacrificiile pe care le facem!
  

  Trebuie să umblăm continuu în credinţa în lsus Cristos; nu într-un Isus Cristos pe care-L întâlnim la ora de rugăciune sau un lsus Cristos întâlnit într-o carte, ci în lsus Cristos prezentat de Noul Testament, în Cel care este Dumnezeu întrupat, în Cel la picioarele căruia ar trebui să cădem ca morţi. Credinţa noastră trebuie să fie în Acela din care izvorăşte experienţa noastră. lsus Cnstos doreşte să ne devotăm Lui cu totul. Nu-l putem niciodată experimenta pe Isus Cristos. nici nu-L putem cuprinde în limitele inimii noastre, dar credinţa noastră trebuie să fie clădită pe o încredere puternică şi categorică în El.
  

  In această direcţie vedem intoleranţa severă a Duhului Sfânt faţă de necredinţă. Toate temerile noastre sunt rele; noi ne temem pentru că refuzăm să ne hrănim din credinţă. Cum poate cineva, care s-a făcut una cu Isus Cristos, să sufere de îndoieli şi teamă? Viaţa noastră ar trebuie să fie un imn de laudă al credinţei perfecte, triumfătoare.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemaţi după planul Său.” ROMANI 8:28
  

  Să considerăm cu atenţie fiecare parte din versetul de astăzi ca să ştim ce vrea să ne spună în realitate. Mai întâi Pavel spune: „…toate lucrurile LUCREAZĂ împreună spre bine…”. Nu accidental sau la întâmplare, ci prin Dumnezeu care lucrează în vieţile noastre.
  

  În Filipeni 2:13, Pavel spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi…” nu unele lucruri uşoare şi plăcute, ci TOATE lucrurile. Nu spune că au lucrat sau vor lucra ci lucrează acum, astăzi în împrejurările prin care trecem. Pavel continuă: Toate lucrurile lucrează „ÎMPREUNĂ…”. Când privim împrejurările vieţii noastre, izolat, adesea nu ni se par bune. Dar dacă le încredinţăm lui Dumnezeu, El le va lucra împreună, spre binele nostru. Poate că astăzi ne mirăm de ele şi poate că îl rugăm pe Dumnezeu să le îndepărteze. Dar El doreşte să-Şi împlinească scopul pentru viaţa noastră. Tiparul lui Dumnezeu poate nu este încă clar pentru noi, dar putem fi siguri că El lucrează şi nu doreşte nimic mai puţin decât cel mai bine pentru noi.
  

  Ieremia 29:11 spune: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi…….gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Ce asigurare este aceasta pentru noi, astăzi! Aceia care lasă totul în mâna lui Dumnezeu, vor vedea mâna lui Dumnezeu în totul. Pavel ne spune în continuare, nu numai că toate încercările lucrează împreună, dar „…toate lucrurile lucrează împreună spre BINE.”
  

  Este tragedia bună? Este boala bună? Este nenorocirea bună? Este paguba bună? Cum poate ceva dureros să fie bun? De obicei noi socotim că este bun confortul, sănătatea, o viaţă uşoară şi plină de plăceri. Socotim că este bine să nu avem dureri, să avem o casă frumoasă şi confortabilă, o maşină bună şi nouă. Noi măsurăm binele în raport cu succesul, cu realizarea ţelurilor în viaţă. Dar nu este aceasta, neapărat, calea lui Dumnezeu de a-Şi demonstra bunătatea faţă de noi. Rezultatele de la urmă sunt cele bune. Binele pe care l-a făgăduit Dumnezeu poate nu ni se pare chiar bine când trecem prin el, pentru că privim numai la ce se vede imediat, pe când Dumnezeu cunoaşte rezultatele de la urmă ale planurilor Lui pentru noi. Este important ce facem în împrejurările grele din viaţa noastră. Lăsându-L pe Dumnezeu să le lucreze împreună, El va scoate bine din ele. Acestea toate stat făgăduite acelora care îl iubesc pe Dumnezeu şi care stât chemaţi după planul Său. Un fel de a ne arăta dragostea faţă de Tatăl nostru este şi de a nu cârti, ci de a-I mulţumi pentru toate. Dumnezeu lucrează, dar nu Se grăbeşte, ci are răbdare să vadă că noi am învăţat ceva şi am înţeles căile Lui. Planul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră este ca să ne facă să fim asemenea Fiului Său. Punând toate împrejurările în tiparul Lui, El ne va transforma tot mai mult în asemănare cu Fiul Său.
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise”. Iosua 1:3.
  

  Iscoadele au cercetat ţara şi au văzut că într-adevăr este o ţară unde curge lapte şi miere, după cum a spus Dumnezeu, dar când au văzut duşmanii, uriaşii şi zidurile, după cum am citit ieri, atunci a venit groaznicul „dar”: „Dar nu putem să ne suim împotriva poporului acesta”.
  

  Azi mulţi primesc promisiunile Domului Isus şi spun: „Aşa este, El ne-a izbăvit, dar totuşi păcătuim pentru că avem carne şi sânge”. Ei nu observă că, chiar în modul acesta se leapădă de Hristos şi nu învaţă din păţania poporului Israel, care ne-a fost scrisă pentru învăţătura noastră. Dar Iosua şi Caleb n-au făcut astfel, în ciuda faptului că şi ei au văzut uriaşii şi zidurile înalte, dar ei s-au bazat pe promisiunile lui Dumnezeu. În timp ce Iosua şi Caleb au îmbărbătat poporul, celelalte zece iscoade au descris rău înaintea fiilor lui Israel ţara pe care o cercetaseră, din a căror cauză, 600.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în pustie.
  

  Trebuie să ne gândim la cuvintele din Iacov 3:1: „Să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră”. O, dacă s-ar fi bazat aceşti oameni pe promisiunile lui Dumnezeu. Ar fi putut ocupa ţara, unde casele erau pline de bunătăţi. Iosua şi Caleb au experimentat acest lucru împreună cu generaţia următoare. Toate locurile pe care au călcat cu talpa piciorului, a fost ţara lor după cum a făgăduit-o Dumnezeu. Dumnezeu a alungat pe duşmani dinaintea lor. Au putut să se veselească pe înălţimile Israelului şi să povestească urmaşilor ce a făcut Domnul pentru ei. Şi de fiecare dată şi-au înoit încrederea în Dumnezeu.
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  VEGHETORUL NEBIRUIT
  

  Iată că nu dormitează, nici nu doarme, Cel ce păzeşte pe Israel. Psalmul 121.4
  

  Domnul este păzitorul lui Israel. Nici o stare de necunoştinţă, de aţipire sau de somn nu poate să-l atingă pe acest păzitor. El veghează necurmat asupra casei, ca şi asupra inimii poporului Său. Aceasta este o pricină care să ne facă să rămânem într-o pace deplină. Împăratul Alexandru cel Mare al Grecilor spunea că el poate să doarmă liniştit când prietenul lui Parmenion era de strajă. Cu atât mai mult noi putem să fim fără grijă când Dumnezeul nostru este El însuşi de strajă. Cuvântul „Iată” este pus la începutul versetului de mai sus, ca să ne atragă şi mai bine luarea aminte asupra acestor cuvinte pline de îmbărbătare. Iacov a putut să doarmă cu o piatră Ia cap drept pernă, fiindcă Dumnezeu veghea asupra lui şi a venit să-i vorbească într-o vedenie. Şi pe noi, când ne vom trezi singuri şi fără apărare, Dumnezeu însuşi ne va ocroti.
  

  Domnul păzeşte poporul Său, aşa cum un om bogat îşi păzeşte comorile, sau cum un căpitan apără un oraş cu ostaşii pe care îi comandă, sau cum o santinelă veghează la postul care i s-a încredinţat. Să ne încredinţăm sufletele noastre în mâna Sa. El nu ne uită niciodată, nu întrerupe niciodată grija Sa ocrotitoare.
  

  O, Dumnezeul meu, păzeşte-mă ca să nu mă rătăcesc, să nu cad şi să nu pier. Păzeşte-mă, ca şi eu să păzesc poruncile Tale. Fie ca grija Ta, care nu dormitează niciodată, să mă ferească de a dormi somnul morţii.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  Și era cam pe la ceasul al șaselea și sa făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Și soarele sa întunecat și perdeaua templului sa rupt prin mijloc. Și Isus, strigând cu glas tare, a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”. Și, spunând aceasta, Șia dat duhul.  Luca 23.4446
  

  Când a fost luat prizonier în grădină, Domnul a spus că acela era ceasul omului și al puterii întunericului. Omul era personajul principal – omul La legat și omul La atârnat pe cruce. Omul Ia făcut tot ce a vrut, până la cele trei ore de întuneric, când Dumnezeu a preluat controlul, La judecat și La făcut jertfă pentru păcat.
  

  Este de dorit să vedem caracterul special al acelui moment. În întreaga Sa viață, lumina feței Tatălui a strălucit asupra Lui. Acum însă El era Mielul de jertfă. După aceea, dintrodată, El a devenit Biruitorul. Dumnezeu nu a așteptat învierea pentru aȘi manifesta aprobarea cu privire la valoarea morții lui Isus, ci a certificato prin ruperea perdelei dinăuntru. Aceasta a fost aprobarea secretă a lui Dumnezeu; după trei zile a avut loc învierea –aprobarea publică.
  

  Isus a făcut voia lui Dumnezeu în două moduri. Misiunea Lui aici a fost să schimbe întunericul în lumină – aceasta a fost voia Tatălui pentru El atunci când trăia pe pământ. Ca Jertfă, El a făcut voia lui Dumnezeu în judecată, iar judecata a fost satisfăcută atunci când Șia dat duhul. Apoi, după ce a trecut prin ceasul omului și prin cel al lui Dumnezeu, Îl vedem înviat, în ceasul Lui, care este eternitatea. Cât de binecuvântați vom fi în compania Sa, pentru toată veșnicia! J. G. Bellett
  

  A trecut noaptea cea mai grea șiacum noi Te așteptăm.
  

  În dimineața fără nor să vii iubit Isus.
  

  Sau dus pământul, crucea grea și suferința Ta,
  

  În ochii Tăi, inima Ta nu mai simt al lor chin.
  

  
  E. Denny
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  O, Doamne, cât de întru totul adevărat cu privire la mine este cuvântul psalmistului: „Sufletul meu este lipit de ţărână” (Psalmul 119:25). Sufletul meu e foarte prăfuit, Doamne; înviorează-mă, după cuvântul Tău. Un singur cuvânt făcut viu prin Duhul Tău, şi ce extraordinară este apoi viaţa! Doamne, rosteşte-l acum.
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.» ISAIA 48,10
  

  Dumnezeu îi lasă pe sfinţii Săi să treacă prin încercări grele aici pe pământ. Singura explicaţie a acestui lucru ne-o oferă profetul Isaia. Din viaţa mea personală aş putea să povestesc despre nenumărate experienţe şi atacuri dureroase, de neînţeles, pe care nu le-ar pricepe nimeni. Dar Domnul, Mântuitorul nostru, m-a mângâiat întotdeauna, m-a întărit şi mi-a dăruit siguranţă şi încredere, întunericul prin care am trecut a fost întotdeauna luminat de dumnezeirea Sa, ca în cazul slujitorilor Săi credincioşi din Evrei 11. În versetul de mai sus avem explicaţia trecerii prin greaua, teribila suferinţă a încercării, care este îngăduită pentru a rămâne neclintiţi în credinţă ca Iov şi, prin aceasta, pentru a-i întări şi a-i susţine şi pe alţii. Altfel spus, Dumnezeu îngăduie încercarea în viaţa noastră pentru ca noi să dovedim prin, credinţă că El este tot ce avem nevoie, după cum mărturiseşte şi psalmistul: «şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire» (Psalm 73,25-26). Aşa vei fi şi tu în mijlocul necazurilor prin care poate treci: plin de bucurie şi pace adâncă!
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine. Ioan 15:4
  

  Cum ai început tu să aduci roadă? Ai venit la Isus, te-ai prins de măreaţa Lui jertfă, şi te-ai adăpostit în neprihănirea Lui desăvârşită. O, ce fructe ai adus atunci! Iţi aminteşti de zilele acelea
  îndepărtate? Atunci via înflorea într-adevăr, strugurii se coceau, rodiile înmugureau şi paturile de miresme îşi împrăştiau aromele. Ai decăzut de atunci? Dacă da, te implor să-ţi aminteşti de timpul iubirii şi să te căieşti; întoarce-te la lucrurile dintâi. Angajează-te mai mult în experienţele care te-au purtat aproape de Isus, fiindcă de la El vin toate roadele tale. Soarele este, fără îndoială, un mare ajutor pentru rodirea livezilor. Isus este un ajutor şi mai mare pentru pomii din grădina harului Său. Când ai fost cel mai neroditor? Nu cumva atunci când ai trăit departe de Domnul Isus Christos, când ai abandonat rugăciunea, şi când te-ai îndepărtat de simplitatea credinţei? Nu cumva atunci când darurile tale au căpătat mai multă atenţie decât Domnul, când ai spus: „Muntele meu este neclintit. Nu voi fi mutat niciodată”, şi ai uitat de unde vine puterea? Nu cumva atunci s-au terminat roadele tale? Unii dintre noi au fost învăţaţi prin teribilă umilinţă a inimii înaintea Domnului că suntem nimic fără Christos. Când vedem slăbirea şi moartea oricărei creaturi, strigăm cu groază: „De la El vine orice roadă a mea, fiindcă de la mine nu vine nimic”. Suntem învăţaţi, prin experienţele trecutului, că, cu cât ne
  prindem mai mult de harul Lui Christos în Dumnezeu, şi aşteptăm lucrarea Duhului Sfânt, cu atât aducem mai multe roade pentru Dumnezeu. O, să ne încredem în Isus pentru roade
  şi pentru viaţă!
  

  Seara
  

  Ca să le arate că trebuie să se roage necurmat. Luca 18:1
  

  Dacă oamenii trebuie să se roage necurmat, şi să „nu se lase” (Luca 18:1), cu cât mai mult trebuie să se roage creştini. Isus şi-a trimis biserica în lume cu aceeaşi misiune cu care a venit El, şi misiunea aceasta include mijlocirea. El ne-a făcut „preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 1:6), şi noi trebuie să mijlocim pentru lume. Creaţiunea este mută, dar biserica este vocea ei. Este privilegiul bisericii să se roage pentru acceptam lui Dumnezeu. Uşa harului este întotdeauna deschisă pentru cererile ei, şi ea nu se întoarce niciodată cu mâna goală.
  

  Perdeaua a fost sfâşiată pentru ea, sângele a fost stropit pe altar, şi Dumnezeu o invită mereu să ceară ce vrea. Va refuza ea un privilegiu pe care şi îngerii îl invidiază? Nu este ea mireasa Lui Christos? Nu poate merge ea la Regele ei oricând? Va fi nefolosit acest privilegiu? Biserica are întotdeauna nevoie de rugăciune. În mijlocul ei sunt unii descurajaţi, sau cad în păcat pe faţă. Sunt miei pentru care să ne rugăm, ca să fie purtaţi în braţe de Isus; sunt creştini puternici, care au nevoie de
  rugăciune ca să nu devină mândri, şi creştini slabi, care cad în disperare fără rugăciune. Dacă ne-am ruga douăzeci şi patru de ore pe zi, în fiecare zi din an, nu am rămâne niciodată fără subiecte de rugăciune. Suntem lipsiţi vreodată de bolnavi şi săraci, de nenorociţi şi de cei care se clatină? Rămânem vreodată fără cei care cer convertirea rudelor, întoarcerea risipitorilor, sau mântuirea celor greşiţi? Nu, cu congregaţii care se adună neîncetat, cu pastori care predică mereu, cu milioane de păcătoşi „morţi în greşeli şi păcate” (Efeseni 2:1), Într-o ţară peste care
  coboară întunericul falselor religii, într-o lume plină de idolii cruzime şi răutate, dacă biserica nu se roagă, va fi iertată de
  neglijenţa în împlinirea datoriei ei faţă de Domnul? Fie ca biserica să se roage mereu, şi fiecare credincios să-şi arunce bănuţul rugăciunii în casa vistieriei.
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Eu l-am ales şi ştiu că are să poruncească fiilor lui. (Geneza 18:19)
  

  Dumnezeu alege oameni pe care poate conta. El ştia la ce să Se aştepte de la Avraam şi a spus despre el: „Eu l-am ales şi ştiu că are să poruncească fiilor lui … pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”. Dumnezeu ştia că Avraam „are să poruncească fiilor lui”. Noi putem conta pe Domnul, şi El doreşte ca noi să fim tot atât de vrednici de încredere, tot atât de hotărâţi şi de statornici. Aceasta este semnificaţia credinţei.Dumnezeu caută oameni asupra cărora să poată pune greutatea întregii Sale iubiri, a întregii Sale puteri şi a tuturor promisiunilor Sale sigure. Şi motoarele Lui sunt suficient de puternice ca să tragă orice greutate pe care am ataşa-o de ele. Din nefericire, cablul pe care îl legăm de motor este deseori prea slab ca să suporte greutatea rugăciunilor noastre. De aceea Dumnezeu continuă să ne înveţe şi să ne disciplineze în şcoala Sa pentru a avea stabilitate şi siguranţă în viaţa de credinţă. Haideţi să ne învăţăm bine lecţiile şi apoi să rămânem fermi în credinţa noastră. A.B. Simpson
  

  Dumnezeu ştie că poţi să-ţi suporţi încercarea, altfel nu ţi-ar fi dat-o. Încrederea Lui în tine explică încercările din viaţa ta, indiferent cât de severe ar fi. Dumnezeu îţi cunoaşte puterea, şi o măsoară până la ultimul milimetru. Adu-ţi aminte că nici o încercare care a fost dată vreodată cuiva nu a fost mai mare decât puterea omului respectiv, prin Dumnezeu, pentru ca el s-o poată îndura.
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  PLÂNGERILE LUI IEREMIA 1.12-22
  

  „Nu este nimic aceasta pentru voi toţi care treceţi pe cale?”, strigă Ierusalimul copleşit de nenorocire (v. 12). De câte ori nu trecem şi noi nepăsători pe lângă suferinţa altuia! (v. 21).     De câte ori nu pierdem ocaziile de a exprima un crâmpei de simpatie! Să-I cerem Domnului să ne dea inimi mai sensibile, pentru a putea înţelege mai bine necazurile celor din jur şi pentru a le aduce, din partea lui Dumnezeu, o mângâiere autentică.
  

  In faţa acestei dureri fără seamăn, pricinuită de mânia lui Dumnezeu, cum să nu ni se îndrepte gândurile spre cruce? (v. 12). Domnul Hristos însă nu făcuse nimic care nu trebuia făcut, în timp ce, prin gura lui Ieremia, Ierusalimul recunoaşte, asemeni tâlharului, că merita din plin ceea ce se întâmplase (v. 18; Luca 23.41). Vedem parcă mulţimea celor care treceau pe lângă Mântuitorul crucificat… (Matei 27.39). Printre acei trecători se aflau – şi sunt şi astăzi în prezenţa crucii – oameni duşmănoşi, batjocoritori, dar, mai presus de toate, indiferenţi. Unora ca aceştia li se adresează o astfel de întrebare. Drag prieten, pentru mântuirea ta erau suferinţele Domnului Isus. Rămâi tu indiferent în faţa lor? Chiar nu înseamnă ele nimic pentru tine?
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: Marcu 14:1-9
  

  ARĂTAREA CU DEGETUL
  

  Şi le era foarte necaz pe femeia aceea. Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace”. Marcu 14:5, 6
  

  Un pastor făcea toate eforturile ca să nu supere pe nimeni, dar întotdeauna erau câţiva care se plângeau. Ori era prea elegant îmbrăcat, ori prea sărăcăcios. Predica ori prea lung ori prea schiţat atunci când îşi scurta mesajul. Pretindeau că n-are demnitate atunci când era relaxat şi prietenos, iar când încerca să aibă un aer mai expert îl criticau că este distant şi mândru. Într-o zi, o soră a venit la el şi i-a spus: „N-aţi putea trăi mai cu grijă ca fiecare să fie de-acord cu dumnevoastră?” „Soră, a răspuns el, dacă aş avea o haină făcută din pene albe ca zăpada şi o pereche de aripi strălucitoare ca ale arhanghelului Gabriel, ar fi totuşi unii care ar trage după mine crezând că sunt cioară!”
  

  Duhul lui Dumnezeu este mâhnit atunci când degetul celui ce caută greşelile se îndreaptă acuzator spre alţii. O imagine vie a acestui lucru o găsim în textul de azi. Femeia care L-a uns pe Mântuitorul cu mirul de nard foarte scump a avut cele mai înălţătoare motive, pentru că inima ei era copleşită de dragoste. Cu toate acestea, diferiţi oameni şi-au exprimat indignarea deoarece considerau acţiunea ei ca o risipă de bani. Isus i-a mustrat pe aceşti oameni care s-au promovat singuri judecători, şi a justificat-o pe aceea care avusese atâta dragoste pentru El.
  

  Dr. M.R. De Haan spune adesea: „Nu uita, când arăţi cu degetul spre altul, trei degete vor arăta spre tine!” De obicei, oamenii care au multe greşeli în propriile vieţi, sunt gata imediat să-i critice pe alţii. Să fim atenţi să nu ne angajăm în această practică de fariseu, arătind cu degetul greşelile altora.    – H.G.B.
  

  De-am vedea doar ceea ce e bun
  

  în toţi acei ce zilnic întâlnim,
  

  Le-am putea ierta orice greşeli,
  

  Cu-adevărat am şti ca să-i iubim.    – Anonim
  

  Fii răbdător cu greşelile altora; ei trebuie să aibă răbdare cu ale tale.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  Cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie,… îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie Şi ziceau: Vrednic eşti DOAMNE şi DUMNEZEUL nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile. Apoc. 4,10-11.
  

  Regina Victoria a Angliei auzise pe unul din preoţi vorbind de a doua venire a lui Hristos. După aceea discutând cu un prieten de al ei a spus: „Vai ce mult doresc ca Domnul să vie în timpul vieţii mele!” „De ce, Majestate, aveţi această dorinţă profundă? întrebă acesta. Cu o adâncă mişcare a răspuns: „Deoarece şi eu aş arunca coroana la picioarele Lui.” Aici pe pământ în urmarea Mântuitorului Isus Hristos cel lepădat şi batjocorit, noi credincioşii, nu purtăm cununi în chipul versetului nostru ci noi avem de purtat crucea suferinţelor şi a batjocorilor. Dar pentru a îmbărbăta pe ai Săi de a fi tari până la capăt, Domnul a prezis celor care vor învinge că vor primi cununi. (Apoc. 2.10).
  

  Pentru cei care au luptat lupta cea bună a credinţei, şi au isprăvit alergarea, au păzit credinţa, le este pregătită „cununa neprihănirii.” (2 Tim. 4.8). Cei care au inimă pentru turma lui Dumnezeu, o slujesc şi caută să o păzească, Păstorul cel Mare le promite o „cunună care nu se poate veşteji, a slavei.” (1 Petru 5.4).
  

  Ce fericire pentru cei credincioşi, care odată în faţa Tronului vor arunca cununile, proslăvind Numele Dumnezeului cel Viu în slava Sa! Dorim mult să vedem la acest apropiat sfârşit al veacurilor ridicându-se o ceată de creştini care să apere cu îndârjire sfântă adevărurile Bibliei şi care să lupte sub steagul pe care e scris nepieritorul Nume al Lui HRISTOS.Vrei să fi şi tu, cititor creştin, un astfel de luptător, care să recunoşti că NUMAI Numele Lui Isus este deajuns?
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  … fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Ioan 13.1
  

  Dragostea
  

  Dragostea Domnului Isus este tot așa de desăvârșită ca El. Ea nu are început, nici sfârșit, ea rămâne neschimbată. Ce fapt minunat ne mărturisește aici Sfânta Scriptură! Trebuie doar să observăm comportamentul Domnului Isus cu ucenicii Săi, ca să admirăm dragostea Sa de nemăsurat. În ciuda multor eșecuri și a unor nebunii, care s-au arătat la ucenici, dragostea Lui a rămas neschimbată.
  

  El de asemenea nu a iubit pe unul mai mult decât pe altul, ci toți au avut același loc în inima Lui. Ioan nu a fost ucenicul preferat al Domnului, cum se aude spunându-se – nu, Domnul i-a iubit pe toți la fel. Este adevărat că Ioan s-a bucurat cel mai mult de dragostea Domnului Isus, pentru că stătea foarte aproape de El, dar aceasta ar fi putut face și ceilalți ucenici.
  

  Tot dragostea Domnului a fost aceea care L-a determinat să ia locul Slujitorului în mijlocul lor, cu toate că era „Domnul și Învățătorul”. Și cum le-a slujit El lor! Cât de iubitoare și pline de atenție au fost îndrumările Lui, pe care fără îndoială le-au meritat; și cât de pline de îndelungă răbdare au fost îndrumările Lui, pe care ei le-au acceptat doar șovăitori!
  

  La finalul drumului Său, El le-a spus plin de har: Voi sunteți aceia, care ați rămas cu Mine. Ce Domn plin de dragoste! Așa ne iubește și pe noi.
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  MOTIVE DE MULȚUMIRE
  

  „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara”
  

  (Psalmul 68:19)
  

  Se spune că un băiat de doisprezece ani nu a rostit nici un cuvânt în toți acești ani. Prin urmare, părinții săi au crezut că nu poate vorbi. Apoi, într-o zi, mama sa i-a pus în față un bol cu supă, iar el a gustat o lingură. A dat-o la o parte și a spus: „Este groaznică; n-o mănânc”. Familia a fost extaziată. Tatăl său a spus: „De ce nu ai vorbit cu noi niciodată până acum?” Băiatul a răspuns: „fiindcă până acum totul a fost în ordine”.
  

  Singurele ocazii în care unii dintre noi vorbesc sunt pentru a se plânge! Poate spui: „Dar nu am nici un lucru pentru care să fiu mulțumitor”. Chiar așa? Dacă azi noapte ai dormit opt ore, dacă ai un acoperiș deasupra capului si trei mese regulate pe zi, exista milioane de șomeri care ar dori să aibă problema ta.
  

  Dacă ai putut să te dai jos din pat azi dimineață și te-ai putut mișca fără să ai dureri, înseamnă că ești binecuvântat cu darul sănătății. Fără el ai avea într-adevăr pentru ce să te plângi! Si cum rămâne cu mântuirea ta? Ce preț ai pune pe ea? Păcatele tale au fost iertate, ai pace cu Dumnezeu, iar când vei muri vei avea o casa in ceruri. Firește, cu toții avem parte de încercări si de zile grele. E vremea să discuți cu tine însuți, la fel cum a făcut-o și David, psalmistul: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, și nu uita nici una din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2)
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 12 Noiembrie 2016

  noiembrie 12, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Viaţa transformata
  

  Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi. 2 Corinteni 5:17
  

  Cum înţelegi mântuirea sufletului tău? Experimentarea mintuiri înseamnă că în viaţa ta reală lucrurile s-au schimbat radical, că tu nu mai priveşti viaţa aşa cum o făceai înainte. Dorinţele tale sunt noi, lucrurile vechi şi-au pierdut puterea de a te atrage. Una dintre pietrele de încercare ale experienţei mântuirii este următoarea: A schimbat Dumnezeu lucrul care contează pentru tine? Dacă încă tânjeşti după lucrurile vechi, este absurd să vorbeşti despre naşterea de sus; te înşeli pe tine însuţi. Dacă eşti născut din nou, Duhul Sfânt face ca schimbarea să fie vizibilă în viaţa şi în gândirea ta, iar când treci prin momente de criză, tu eşti cea mai uimită persoană din lume de schimbarea minunată care s-a petrecut în tine. Nu există nici o posibilitate să-ţi imaginezi că tu ai făcut-o. Această schimbare completă şi uimitoare este însăşi dovada că eşti un suflet mântuit.
  

  Ce schimbare a făcut în mine mântuirea şi sfinţirea? De exemplu, pot sta în lumina textului din 1 Corinteni 13 sau trebuie să mă feresc de lumina lui? Mântuirea realizată in mine de Duhul Sfânt mă eliberează complet şi, cât timp umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, El nu vede nimic de condamnat în mine, deoarece viaţa Sa se manifestă in întreaga mea făptură, nu la nivelul conştiinţei mele, ci chiar mai adânc decât conştiinţa.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „Noi îl iubim, pentrucă El ne-a iubit întâi…” 1 IOAN 4:19
  

  Acela care ne iubeşte până la capăt, ne-a iubit din toată veşnicia.Din dragoste pentru noi, El a luat chipul de rob; S-a arătat ca un simplu Om, fiind ascultător toată viaţa Sa şi S-a dăruit oamenilor până la moartea pe cruce. Din dragoste pentru noi, El a suferit împotrivirea, brutală şi grosolană a păcătoşilor din ludea, Galileia şi Samaria. Din dragoste pentru noi, El a îndurat agonia şi terorile crucii. El a suportat ruşinea şi ticăloşia oamenilor ca să fie înlocuitorul nostru. Din dragoste pentru noi, a biruit mormântul şi a dus toată eficacitatea şi puterea acestei lucrări desăvârşite, în slava în care domneşte acum. Şi mai mult, aceeaşi dragoste pentru noi ne dă roadele lucrării Sale de răscumpărare: iertarea de păcate, pacea cu Dumnezeu, viaţa veşnică împreună cu toate binecuvântările duhovniceşti, în locurile cereşti „…în Hristos…” (Ef. 1:3) şi dreptul de copii ai lui Dumnezeu.
  

  Această dragoste este manifestată bărbaţilor şi femeilor pe care Mântuitorul nostru îi cunoaşte perfect şi pentru care El are o deplină nădejde, cu care să umple inimile; iar dragostea Lui nu face deosebire, fie că este vorba de păcătoşi, de îndărătnici, care au dat înapoi sau poate chiar au căzut, fie că este vorba de credincioşi slabi sau chiar cei tari care au şi ei o permanentă nevoie de dragostea Domnului Isus. Ce minunat! El ne iubeşte, deşi ne cunoaşte aşa cum suntem, înţelegându-ne pe fiecare şi nerespingând pe nimeni!
  

  Este adevărat că noi suntem în Domnul Hristos şi că Dumnezeu ne vede prin Fiul Său; dar El ştie cât valorăm noi, ne cunoaşte inima cu pornirile ei de răzvrătire, de cârtire şi de răutate; El ştie firea noastră decăzută şi vinovată. Descoperindu-Se nouă în persoana Domnului Hristos, dragostea dumnezeiască s-a dezvăluit, făcându-ne să cunoaştem preţul mântuirii noastre în tot ce a îndurat Mântuitorul nostru ca să ne salveze şi să ne ducă la Dumnezeu. O, această dragoste care se dă în întregime, este desăvârşită în dreptate, desăvârşită în har. El ne-a iubit întâi. El să ne ajute ca şi noi să-I putem oferi o dragoste dintr-o inimă întreagă, căutând cu tot dinadinsul ca „…să-I fim plăcuţi în orice lucru şi să ne iubim şi noi unii pe alţii cum ne-a iubit El!
  

  „Noi îl iubim fiindcă El ne-a iubit întâi.” „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său, ca noi să trăim prin El.” (Ioan 4:9).
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau cum am spus lui Moise”. Iosua 1:3.
  

  Moise, robul lui Dumnezeu a murit. Domnul i-a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, ajutorul lui Moise: „Acum scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi poporul acesta, în ţara pe care o dau copiilor lui Israel”. El n-a spus „Le voi da” ci, „Le-o dau”. Poporul nici măcar n-a văzut ţara aceea. Dar Dumnezeu spune: „Ţara aceea este a voastră”. Pe duşmani vrea să-i alunge dinaintea lor. Toată istoria poporului Israel, de la ieşirea din Egipt până la intrarea în Tara Canaanului, ne-a fost lăsată ca pildă, simbol, şi pentru învăţătura noastră. Mulţi au trebuit să moară în pustie din cauza necredinţei lor şi de aceea n-au putut intra în Ţara Făgăduinţei. Nici un luptător, începând de la vârsta de 20 de ani n-a avut voie să intre în Ţara Făgăduinţei din cauza necredinţei lor, în afară de Iosua şi Caleb. Acei viteji s-au uitat la ziduri, la uriaşi şi la ei înşişi. Şi după concepţia lor, era imposibil să ocupe ţara aceea. Dacă aruncăm o privire înspre creştinătatea de azi, observăm că oamenii vorbesc la fel ca cele 10 iscoade care n-au crezut. Mântuirea ne-a fost promisă la fel cum a fost promisă ţara poporului lui Israel. Dar acum oamenii se uită la ei, la păcat şi spun: „Este imposibil să biruieşti păcatul, după cum tot poporul a crezut pe cele zece iscoade şi i-au socotit pe Iosua şi pe Caleb ca pe nişte oameni care vor să-i înşele, pentrucă aceştia au zis: „Nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi von mânca”, astfel este şi în zilele noastre. Marea majoritate se alipesc de aceia care vestesc înfrângerea şi nu dau crezare cuvintelor care ne îndeamnă la împăcare şi la mântuire şi astfel ei rămân în „pustie” unde se distrug, rămân într-o lume de amărăciune şi de deznădejde.
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  SUFLETELE SFINŢITE SUNT SĂTURATE
  

  .. .şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele, zice Domnul. Ieremia 31.14
  

  Cuvântul Meu este repetat de două ori în acest verset: „Poporul Meu va fi săturat de bunătăţile Mele”.
  

  Cei ce îşi caută plăcerea în Dumnezeu, sunt consideraţi de Dumnezeu ca popor al Său. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în ei, pentru că şi ei la rândul lor îşi găsesc plăcerea în Dumnezeu. Ei Îl numesc pe Dumnezeu, Dumnezeul lor, şi El îi numeşte poporul Său. El îi primeşte ca moştenitori ai Săi, şi ei se bucură că îl au pe El ca moştenire. Intre Dumnezeul lui Israel şi Israelul lui Dumnezeu este o dragoste şi o părtăşie necurmată.
  

  Acest popor este mulţumit, satisfăcut şi acesta este un lucru mare. Oricât de frumoasă ar fi partea lor în viaţa aceasta, prea puţini copii ai lumii acesteia pot spune că sunt mulţumiţi. Ei sunt ca lipitoarea care zice: „Dă, dă” şi care totuşi nu este niciodată sătulă. Numai Dumnezeu ne poate sătura, după ce ne-am întors la El.
  

  Şi s-ar putea ca poporul lui Dumnezeu să nu-şi găsească plăcerea în bunurile Domnului său, bunuri fără amestec şi fără pată, pe care le primeşte din belşug, cum ar fi harul Său, dragostea Sa, Duhul Său, binefacerile Sale, bunuri nepreţuite, nesfârşite, veşnice? Daca bunurile Dumnezeului nostru nu sunt de ajuns ca să ne sature, atunci ce ne va sătura? După ce mai trebuie să suspinăm? Şi dacă totuşi, noi găsim motiv să ne plângem, cauza este vreo dorinţă rea şi străină pe care Dumnezeu n-o poate împlini.Doamne, sunt mulţumit. Binecuvântat fie Numele Tău!
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați, prin înnoirea minții. Romani 12.2
  

  Apostolul aduce înaintea noastră necesitatea de a nu ne conforma lumii și nevoia de a fi transformați, prin înnoirea minții. Aceste două imperative sunt legate împreună, fiindcă, dacă vom umbla în despărțire de lume, neconformândune căilor ei, va trebui să gândim diferit. Cuvântul „transformare” este tradus din grecescul „metamorfo„, din care este derivat cuvântul „metamorfoză”. Trebuie să existe o transformare a minților noastre prin înnoirea felului în care gândim și a viziunii pe care o avem cu privire la lume.
  

  Înainte de a fi mântuiți eram conduși de dorințele cărnii și de prințul puterii văzduhului. Mințile noastre erau întunecate și controlate de aceste influențe nefaste. Acum însă, Duhul Sfânt lucrează pentru a înnoi gândirea noastră (dacă Îi permitem), iar acest lucru va produce o transformare, o metamorfoză. El face acest lucru cu ajutorul Cuvântului scris al lui Dumnezeu. Pe măsură ce citim și medităm asupra Cuvântului, formândune astfel obiceiul de a gândi scripturistic, vom fi înnoiți în duhul minții noastre (Efeseni 4.23). Petru ne îndeamnă să dorim laptele intelectual al Cuvântului (1 Petru 2.2).
  

  Alături de meditația din Cuvânt, trebuie să avem mereu mințile ocupate cu lucrurile care sunt adevărate, drepte, curate și vrednice de iubit (Filipeni 4.8). Pavel ne îndeamnă să medităm sau să ne gândim la aceste lucruri. De cealaltă parte, trebuie să evităm să ne umplem mintea cu răul prezentat în lume prin diversele ei mijloace. Cineva a spus, pe bună dreptate, că secretul păcii înăuntrul nostru și al puterii manifestate în afară este să fii întotdeauna preocupat cu binele. B. Reynolds
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Doamne, ridică-mă la Tine, aşa încât bucuria luminoasă, radiantă a mântuirii Tale să mă pătrundă şi să strălucească pentru slava Ta. Ţine-mă într-o continuă mijlocire înaintea Ta.
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «Osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.»
  

  1 CORINTENI 15,58
  

  Trebuie să înţelegem deplin secretul afirmaţiei lucrului «în Domnul», deoarece numai aşa munca noastră primeşte înaintea Lui valoare în eternitate. A lucra «în Domnul» nu însemnă a alerga, a umbla şi a te agita, ci în primul rând a păstra legătura vitală cu El cu orice preţ. Această «pasivitate», această odihnă în Isus este cea mai înaltă, cea mai sfântă şi în acelaşi timp cea mai dinamica activitate. Cât de des ne spune Scriptura că Dumnezeu vrea atât de mult să lucreze pentru noi! Ce trebuie atunci să faci? Doar să ai încredere deplină în El: «încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra» (Psalm 37,5). Domnul vrea să te călăuzească la fiecare pas în viaţă, vrea să fie permanent alături de tine. Se ridică din nou întrebarea: ce trebuie să facem? Iată răspunsul: «Increde-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Dumnezeu vrea să lupte cu cel ce ţi se împotriveşte, vrea să zdrobească duşmanul care te ameninţă. Ce trebuie să faci? «Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi» (Exod 14,14). Numai când vei fi liniştit în sufletul tău vei experimenta puterea Sa: «In linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră» (Isaia 30,15).
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Încercarea credinţei voastre. 1 Petru 1:7
  

  Credinţa neîncercată poate fi adevărată, dar este cu siguranţă puţină, şi va rămâne în acelaşi stadiu dacă nu va trece prin trei
  încercări. Credinţa nu prosperă niciodată mai bine decât atunci când totul este împotriva ei. Furtunile sunt învăţătorii ei, şi fulgerele iluminatorul ei. Atunci când calmul domneşte pe mare, conduci corabia cum vrei, dar nu o poţi duce în port; pe un ocean adormit, dorm şi pânzele. Dar ia să se pornească vânturile, şi să se înalţe valurile. Chiar dacă corabia trosneşte, puntea e spălată de valuri şi catargul scârţâie sub greutatea pânzelor întinse, atunci se îndreaptă spre limanul dorit. Nici o boare nu este atât de azurie ca cea care înfloreşte la poalele gheţarului. Nici o stea nu străluceşte mai puternic decât cele care scânteiază pe cerul polar. Nici o apă nu are gust mai bun decât cea care izvorăşte din nisipul deşertului, şi nici o credinţă nu este mai preţioasă decât cea care trăieşte şi triumfă în necazuri. Credinţa încercată aduce experienţă. Poate că nu ţi-ai fi văzut slăbiciunea dacă nu ar fi trebuit să treci prin râuri, şi poate că nu ai fi cunoscut niciodată puterea lui Dumnezeu dacă nu te-ar fi susţinut în mijlocul valurilor. Credinţa creşte în trăinicie, siguranţă şi intensitate atunci când este lovită de necazuri. Credinţa este preţioasă, şi încercarea este la fel de preţioasă. Să nu-i descurajăm, totuşi, pe cei tineri în credinţă. Veţi avea destule încercări, fără să le căutaţi; partea întreagă vă va fi măsurată la timpul cuvenit. Între timp, dacă nu puteţi avea rezultatele unei lungi experienţe, mulţumiţi lui Dumnezeu pentru harul pe care îl aveţi. Lăudaţi-L pentru gradul de încredere sfântă la care aţi ajuns deja. Umblaţi conform acestei reguli, şi veţi avea tot mai multe binecuvântări de la Dumnezeu, până când credinţa voastră va urca munţii şi va cuceri imposibilităţile.
  

  Seara
  

  În zilele acelea, Isus s-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
  

  Luca 6:12
  

  Dacă a existat vreodată cineva care ar fi putut trăi fără rugăciune acela a fost Domnul nostru desăvârşit. Totuşi, nimeni nu s-a rugat atât de mult ca El! Atât de mare a fost dragostea Lui pentru Tatăl încât I-a plăcut să fie într-o permanentă părtăşie cu El. Atât de mare a fost dragostea Lui pentru poporul Său, încât a dorit să mijlocească necontenit pentru el. Viaţa de rugăciune a Lui Isus este o
  lecţie pentru noi. El ne-a dat un exemplu, ca să putem păşi pe urmele Lui. Timpul de rugăciune pe care l-a ales, noaptea, este admirabil. Era timpul liniştii, când nu avea să fie tulburat de mulţime; timpul de inactivitate, când toată lumea se oprise din lucru, în afară de
  timpul când somnul îi face pe oameni să-şi uite necazurile, şi să nu mai vină la El pentru ajutor. În timp ce oamenii aflau odihnă în somn, El se înviora prin rugăciune. Locul de rugăciune era întotdeauna bine ales. Era singur, într-un loc în care nu venea nimeni
  şi în care nimeni nu Îl supraveghea. Astfel era eliberat de pretenţia fariseilor şi de întreruperile publicului. Dealurile acelea întunecate,
  tăcute erau un loc de rugăciune potrivit pentru Fiul Lui Dumnezeu. Cerul şi pământul, încremenite în liniştea nopţii, au auzit gemetele şi suspinele Fiinţei misterioase în care erau unite. Durata implorării Sale
  este remarcabilă. Ceasurile lungi nu au fost prea lungi pentru El. Vântul rece nu i-a înfiorat devoţiunea. Întunericul aspru nu I-a
  întunecat credinţa, şi singurătatea nu i-a oprit perseverenţa. Noi nu suntem în stare să veghem cu El o ora, dar El a vegheat pentru noi  nopţi întregi. Ocazia nopţii de rugăciune a Lui Isus este remarcabilă.
  Era momentul în care duşmanii Săi atinseseră culmea înverşunării, şi de aceea rugăciunea era adăpostul şi mângâierea Lui. La fel s-a întâmplat şi înainte de alegerea celor doisprezece ucenici, şi o asemenea rugăciune a fost calea de acces spre lucrarea Sa, vestitorul preoţiei Sale. Nu ar trebui să învăţăm de la Isus să fugim la rugăciune atunci când suntem încercaţi sau când avem noi îndatoriri în slujba învăţătorului? Doamne Isuse, „învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1).
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Ei erau olari şi locuiau în livezi şi în împrejmuiri;locuiau acolo lângă împărat şi lucrau pentru el. 1 Cronici 4:23
  

  Putem locui „lângă împărat” şi putem lucra pentru El oriunde şi peste tot. Putem fi chemaţi să-I slujim în cele mai neobişnuite locuri şi în cele mai vitrege condiţii. Poate fi undeva la ţară, departe de numeroasele activităţi ale Împăratului din oraş. Sau poate fi „în livezi şi în împrejmuiri” de tot felul – obstacolele care ne înconjoară, blocându-ne calea. Poate vom fi unul dintre „olari”, cu mâinile pline de tot felul de vase de lut, împlinindu-ne îndatoririle zilnice.N-are importanţă! Împăratul care ne-a pus „acolo” va veni şi va locui împreună cu noi. Împrejmuirile, sau obstacolele, sunt bune pentru noi, altfel El le-ar fi îndepărtat repede din cale. Şi nu se înţelege de la sine că orice pare să blocheze calea noastră poate de asemenea să aibă grijă de protecţia noastră? Cât despre olărit – este exact ce a considerat El potrivit să pună în mâinile noastre şi este ceea ce lucrăm pentru El acum. Frances Ridley Havergal
  

  Întoarce-te la parcela ta din grădină, iubito!
  

      Întoarce-te până nu se lasă seara,
  

  Şi leagă-ţi crinii şi lujerele de viţă,
  

      Până te va chema Stăpânul.
  

  Du-te şi fă-ţi grădina cât poţi tu de frumoasă,
  

      Nu vei lucra niciodată singur;
  

  Poate cel care are parcela lângă a ta
  

      O va vedea şi o va îngriji şi el pe a lui.
  

  Apusurile de soare frumos colorate şi cerul înstelat, munţii maiestuoşi şi mările sclipind în zare, şi câmpurile înmiresmate şi florile proaspăt tăiate nu sunt nici pe jumătate atât de frumoase ca un suflet care-L slujeşte pe Domnul Isus din dragoste, prin truda unei vieţi obişnuite, lipsite de poezie.
  

  
  Frederick William Faber
  

  Cele mai sfinţite suflete sunt deseori acelea care nu s-au distins niciodată ca autori şi n-au permis niciodată ca o realizare mare a lor să devină subiect de conversaţie în lume. Nu, de obicei ei sunt aceia care au dus o viaţă interioară liniştită de sfinţenie, purtându-şi mireasma plăcută în chip nevăzut, ca un crin proaspăt într-o vale izolată pe malul unui râu cristalin. Kenelm Digby
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  PLÂNGERILE LUI IEREMIA 1.1-11
  

  Plângerile lui Ieremia exprimă durerea profetului în faţa evenimentelor relatate în cel din urmă capitol al cărţii sale: este vorba de luarea şi de distrugerea Ierusalimului de către armata lui Nebucadneţar. Ca oricare dintre profeţii, şi aceasta ţinteşte dincolo de împrejurările în care a fost consemnată, astfel că, prin aceste capitole, Duhul ne poartă până la „necazul cel mare” prin care va trebui să treacă Israel.
  

  Este impresionant să vedem cum Ieremia, deşi nevinovat într-un mod personal, suferă cel mai mult din cauza umilirii Ierusalimului şi se identifică cu poporul aflat sub judecata lui Dumnezeu. Nenorocirile pe care nu contenise să le vestească, şi pe care poporul nu voise să le creadă, acum i-au ajuns. Un altul n-ar fi scăpat prilejul să le spună: V-am prevenit! De m-aţi fi ascultat…! Slujitorul lui Dumnezeu însă nu caută să triumfe prin aceasta. Dimpotrivă! Ierusalimul, care în ziua necazului său n-a găsit pe nimeni care să-i vină în ajutor (v. 7; Isaia 51.18,19), pe nimeni care să-i aducă mângâiere (v. 2,9,17,21), va avea în Ieremia (simbol al Domnului Hristos) pe cel mai credincios prieten, pe cel mai zelos mijlocitor (Proverbe 17.17).
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: Galateni 6:6-10
  

  OCAZII PIERDUTE
  

  Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi… Galateni 6:10
  

  Un oportunist este o persoană care profită de ocaziile ce se ivesc pentru a-şi realiza scopul, de obicei, fără să ţină cont de nici un principiu moral. Un creştin nu trebuie să cadă niciodată într-o asemenea categorie, deoarece el trebuie să fie credincios, cinstit faţă de Isus Cristos. Chiar mai mult, el trebuie să caute mereu noi căi prin care să-I slujească Domnului, să răspândească Evanghelia şi să facă binele altora. Când ocaziile sunt pierdute, ele sunt pierdute pentru totdeauna. Ele lasă numai amintiri pline de regrete.
  

  Harold L. Fickett, Jr., a scris despre un om de afaceri bogat care pe patul morţii avea adânci regrete. Când a fost întrebat de păstorul său, şi-a deschis inima şi i-a mărturisit povara ce-o purta. A spus că, în urmă cu 10 ani, i s-a oferit ocazia să predea la o clasă de şcoală duminicală, unui grup de băieţi în virstă de 9 ani. Gândindu-se că nu avea timp, a refuzat oferta. Acum, totuşi, profund conştient că viaţa îi ajunsese la sfârşit, mărturisea că regretul cel mai dureros era că pierduse această ocazie de aur de a-L servi pe Domnul, investindu-şi viaţa în vieţile acelor băieţi de 9 ani. Estima că ar fi fost pe puţin 100 de băieţi care ar fi trecut prin acea clasă.
  

  „Investiţiile mele în acţiuni şi la bursă vor rămâne aici atunci când voi pleca, a declarat el. Ce nebun am mai putut fi”.
  

  Ţi-a oferit Domnul o ocazie pentru a-L sluji? Apuc-o până mai poţi. Eforturile tale vor recolta răsplătiri veşnice.R.W.D.
  

  Sunt gata să merg, sunt gata să stau.
  

  Sunt gata locul a-mi ocupa;
  

  Gata de slujbă mică sau mare,
  

  Sunt gata să fac voia Ta!
  Palmer
  

  Cele mai bune daruri ale lui Dumnezeu nu sunt     lucrurile, ci ocaziile.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  Şi au mers astfel amândoi împreună înainte. Gen. 22,6-8.
  

  După o călătorie de trei zile Abraham a văzut de departe locul unde urma să-l jertfească pe fiul său iubit. Isaac urma să fie o ardere de tot dar el nu ştia, în spinare ducea lemnele, iar Abrahm ducea focul şi cuţitul. Aşa au mers împreună, ca să aducă o ardere de tot lui Dumnezeu. Isaac nu s-a gândit să arunce lemnele grele, deoarece tatăl său îl încărcase cu ele. Dar un gând îl înfiora şi care l-a mărturisit şi tatălui său: anume că nu au luat nici o oaie cu ei pentru arderea de tot. Oare cum o fi străpuns inima lui Abraham întrebarea lui Isaac? Dar în liniştea credinţei a răspuns: „Fiule…,Dumnezeu însuşi va purta de grijă de miel.” Dacă înainte au mers amândoi împreună cu gândul ca să aducă o jertfă Lui Dumnezeu acum se năştea întrebarea cu privire la mielul pentru arderea de tot. Citim pentru a doua oară că ei au mers amândoi împreună.
  

  Ce minunată pildă avem aici cum Dumnezeu, la împlinirea vremurilor, a trimis pe Unicul Său Fiu! Desigur e numai o pildă căci luat în amănunt şi comparat cu Isaac, Domnul Isus ştia dinainte de întemeierea lumii că El însuşi va deveni jertfa. Era suficient timp ca Domnul Isus să spună către Dumnezeu: Să schimbăm acest plan, căci îndeplinirea lui este prea grea pentru Mine. Dar când a venit în lume, Domnul Isus a zis: „Iată vin să fac voia Ta!” Chiar şi în Ghetsimani când stătea în faţa duşmanilor a spus: „Să nu beau paharul pe care Mi-l dă să-L beau?” O, adorat să fie Domnul nostru. Era imposibil să întristeze pe Tatăl prin neascultare, cât de amară ar fi fost durerea Lui. În toate El a vrut să proslăvească pe Tatăl.Cel credincios care e plin de ascultare faţă de Mântuitorul său e convins că locul lui e AFARA din TABĂRA unde Hristos a suferit şi unde îi cheamă pe ai Săi. Eşti şi tu gata să asculţi de înalta chemare a Lui Isus despărţindu-te de tot ce este urmă de religie, de forme, de impunătoarele slujbe ale omului? Decide- te acum de cine vrei să asculţi!
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  Binecuvântat să fie Dumnezeu …, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou … la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. 1 Petru 1.3,4
  

  Și ce este cu cerul?
  

  Texas. Doi bărbați stăteau pe o înălțime. Unul era un texan putred de bogat. Celălalt, vizitatorul lui, un creștin. De la acea înălțime se puteau vedea la ceva depărtare turnurile de captare a țițeiului. Texanul arătă spre ele și spuse: „Cu 25 de ani înainte n-am avut nimic, și acum îmi aparține mie tot acest teren pe care îl vedeți. Pădurile în vest, cirezile de vite în est, lanurile de grâu în sud – toate acestea îmi aparțin mie”. Pauză. Probabil, texanul aștepta un cuvânt de laudă de la oaspetele său. Până la urmă nu oricine are așa un succes grandios ca el!
  

  Dar vizitatorul arătă cu mâna spre cer: „Și cât de mult posedați în această direcție?”. Iarăși pauză. Apoi răspunsul sincer: „Nu m-am gândit la aceasta”.
  

  Poate spui: „Nu sunt milionar și nu sunt în goană după țiței sau averi”. Dar nici măcar nu este vorba dacă ai mulți sau puțini bani – totuși poți să-ți pui greșit prioritățile, chiar dacă ai doar puține averi. Hotărâtor este: Pentru ce trăiesc? Numai pentru ceea ce se poate vedea? Atunci nu uita că toate aceste lucruri trec cândva. Există mai mult! Există un cer în care locuiește Dumnezeu și unde dorește să-ți dea un loc!
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  IA-TI CU TINE FAMILIA!
  

  „Când Cel Atotputernic încă era cu mine, și când copiii mei stăteau în jurul meu”(lov 29:5)
  

  Vince Foster a fost consilier juridic al președintelui Bill Clinton. Se spune că s-a sinucis într-un parc din Washington DC. Cu câteva luni înainte de moartea sa, Foster a fost rugat să tină un discurs în fata unei clase de absolvenți ai Școlii de Drept de la Universitatea din Arkansas. lată ce le-a spus studenților: „Câteva cuvinte despre familie. Voi ați dat dovadă cu prisosință că sunteți persoane ambițioase, dornice să lucreze asiduu, peste program și să lase deoparte viața personală. Dar asta îmi aduce aminte de remarca pe care nimeni nu a rostit-o vreodată pe patul de moarte: „Aș fi dorit să petrec mai mult timp la birou”.
  

  Pune în balanță viața ta profesională și viața de familie. Dacă ai fost binecuvântat să ai copii, părinții tăi te vor avertiza că ei vor crește și vor pleca de lângă tine mai repede decât crezi. Eu pot depune mărturie că lucrul acesta este adevărat.
  

  Dumnezeu ne pune la dispoziție o mulțime de oportunități în care să le citim copiilor noștri, să mergem cu ei la pescuit sau în excursii, să ne jucăm cu mingea și să ne rugăm cu ei. încercați să nu pierdeți nici una dintre ele”.
  

  Cei șapte fii și cele trei fiice ale lui Iov au murit în mod tragic într-o singură zi. Privind în urmă la acest eveniment, el a spus: „Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu …când Cel Atotputernic încă era cu mine, și când copiii mei stăteau în jurul meu” țv. 2, 5).
  

  Dacă îți sacrifici copiii pentru carieră sau pentru lucruri materiale, vei ajunge să regreți. Nu lăsa să ți se întâmple lucrul acesta. In călătoria ta spre ceruri, asigură-te că-ți vei lua familia cu tine.
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 11 Noiembrie 2016

  noiembrie 11, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Urcuşul suprem
  

  la-l pe fiul tău… Genesa 22:2
  

  Porunca lui Dumnezeu este „Ia-l acum „, nu cândva în viiior. Este incredibil cum găsim motive să comentăm! Ştim că un lucru trebuie făcut, dar încercăm să găsim scuze pentru a nu-l face imediat. Urcarea pe înălţimea pe care ne-o arată Dumnezeu nu se poate face cândva în viitor, ci trebuie să se facă acum Jertfa trece mai întâi prin voinţa noastră, înainte de a fi oferită practic.
  

  „Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă… şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu” (v. 3). Ce simplitate minunată a avut Avraam! Când Dumnezeu i-a vorbit, Avraam nu a stat de vorbă cu carnea şi sângele. Fereşte-te de tendinţa de a sta de vorbă cu carnea şi sângele, adică cu preferinţele tale, cu discernământul tău, cu orice nu se bazează pe relaţia ta personală cu Dumnezeu. Acestea sunt lucruri care iau locul lui Dumnezeu şi împiedică ascultarea de El.
  

  Nu Avraam a ales jertfa. Fereşte-te întotdeauna să-ţi alegi slujirea pentru Dumnezeu; sacrificiul de sine poate fi o boală. Dacă Dumnezeu ţi-a dat un pahar dulce, bea-l cu recunoştinţă; dacă El ţi-a dat unul amar, bea-l în părtişie cu El. Dacă planul providenţial pentru tine este să treci prin perioade grele sau prin dificultăţi, treci prin ele, dar nu alege niciodată scena martiriului tău. Dumnezeu a ales încercarea pentru Avraam. iar Avraam n-a ezitat; el a trecut neabătut prin ea. Dacă nu trăieşti în părtăşie cu El, este uşor să-L judeci aspru pe Dumnezeu. Trebuie să treci prin încercare înainte de a avea dreptul să pronunţi un verdict, deoarece în încercare înveţi să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu. Dumnezeu lucrează la împlinirea celor mai înalte planuri ale Sale, până când scopul Lui şi scopul nostru devin unul şi acelaşi.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „Dumnezeu……ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos……ca să arate în veacurile viitoare, nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi, în Hristos Isus.” EFESENI 2:4-7
  

  Dumnezeu a înviat pe Hristos dintre cei morţi (Ef. 1:20) şi în plus, „El care a înviat pe Hristos dintre cei morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare” (Rom. 8:11). Dar înţelesul textului de care ne ocupăm, merge chiar mai adânc şi spune că Domnul Hristos şi noi am fost înviaţi împreună, şi aceasta însemnează că ni s-a dat, pur şi simplu, acelaşi fel de viaţă pe care Domnul Isus a manifestat-o în învierea Sa. Prin urmare, noi avem viaţa veşnică ca o
  reală şi prezentă posesie şi, deci, învierea noastră dintre cei morţi este tot atât de sigură cum a fost a Lui.Dar de ce Dumnezeu ne-a înviat împreună cu Hristos? Răspunsul nostru egoist tinde să fie: „Pentru că El ne iubeşte şi vrea să ne bucurăm de viaţă în cer în loc să suferim moartea a doua pentru veşnicie.” Acesta este un adevăr minunat! Dar nu acesta este scopul arătat de acest versert.
  

  Aici, nu noi ci Dumnezeu este centrul acestui gând. Deci răspunsul corect ar fi că, prezenţa noastră în cer va expune lucrarea mâinilor Lui pentru ca s-o vadă toţi spre slava Lui. Da, noi vom fi etalaţi, ca să spunem aşa, în faţa întregului cer, în faţa heruvimilor şi serafimilor, în faţa fiilor lui Dumnezeu (Iov 1:6 şi 2:1), în faţa domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti „…pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască astăzi prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Ef. 3:10) în faţa a miliarde de îngeri, ca o slavă pentru Domnul Isus care ne-a răscumpărat cu sângele Său. Întregul univers ne va privi cu admiraţie, nu pentru vreun merit al nostru, ci va slăvi pe Domnul Hristos pentru lucrarea măreaţă şi unică pe care a cunoscut-o Creaţiunea. Vom fi în trupuri ca al Lui; „…asemenea trupului slavei Sale…” (Fii. 3:21), îmbrăcaţi cu hainele neprihănirii. Vom avea aceeaşi slavă pe care a dat-o Tatăl Domnului Isus şi vom fi una, cum El şi Tatăl sunt una (Ioan 17:21-22). Nemărginite bogăţii, într-adevăr!
  

  Cum ar trebui să fie umbletul nostru aici pe pământ, acum, gândindu-ne permanent la Harul imens care ni s-a dat, când, efectiv, n-am fost cu nimic mai buni decât cei mai răi, şi totuşi, Dumnnezeu a binevoit să ne aleagă „…dinainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, în dragoste.” (Ef. 1:4)
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău”. 2 Împ. 5:15.
  

  Am văzut ieri cum a venit Naaman cu tot alaiul lui în faţa casei lui Elisei şi ce fel de gânduri a avut despre vindecarea lui. Eu mă gândesc că el îşi închipuia, că Elisei se va pleca înaintea lui şi să primească, ca o mare cinste că vine căpetenia unei oştiri la el. Şi iată că, Elisei nici măcar n-a ieşit afară, ci şi-a trimis slujitorul să-i spună să se scalde de 7 ori în Iordan şi astfel se va curăţi. Ce credeţi, a ascultat acest om această poruncă? Nu, el s-a mâniat şi a vrut să plece. Cât de mulţi oameni fac la fel, care caută mântuirea. Ei au planurile lor bine determinate şi dacă nu se întâmplă după părerile şi închipuirile lor, atunci fug de acolo. De aceea să ne fie şi nouă o învăţătură această întâmplare. Naaman până la urmă, a cedat cerinţei slujitorilor, a ascultat de prooroc şi s-a vindecat.
  

  Ce fericit a fost acest om după ce a ascultat. Plin de mulţumire s-a întors la casa omului lui Dumnezeu. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea proorocului şi i-a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Şi acum primeşte un dar din partea robului tău”. Dar Elisei n-a vrut să primească nimic. Observăm ce binecuvântare poate să vină pornind de la o fetiţă credincioasă, da, de la o roabă. Acest om de vază s-a pocăit cu adevărat şi ne putem gândi că slujitorii lui i-au urmat pilda, precum este scris în Psalmul 40:3: „Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul”.
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  OMUL ELIBERAT DE DOMNUL
  

  Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Romani 6.14
  

  Păcatul va domni, dacă va putea; el nu va putea fi satisfăcut cu nici un loc mai pe jos de inima noastră. Ajungem uneori să ne temem ca nu cumva păcatul să ne robească în întregime din nou şi atunci strigăm către Domnul: „Nu lăsa nici o întinăciune să stăpânească peste mine”! Ce mângâietor este răspunsul Său: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră”. El ne va înconjura poate şi ne va răni, dar nu-şi va aşeza niciodată stăpânirea asupra noastră.
  

  Dacă am fi sub lege, păcatul ar fi mai tare şi ne-ar ţine sub stăpânirea sa; căci aceasta este pedeapsa omului care păcătuieşte, el ajunge supus puterii păcatului. Dar dacă suntem uniţi cu Domnul Isus prin har, însăşi această unire ne dă siguranţa că nu putem să fim despărţiţi prin păcat de Dumnezeul cel viu. Harul care ne-a fost făgăduit este, dimpotrivă, că vom fi apăraţi împotriva necredinţei, vom fi curăţiţi de întinăciunile noastre şi dezrobiţi de lanţurile păcatului.
  

  Am avea dreptate să deznădăjduim, dacă am fi robiţi ca să lucrăm din greu pentru ca să căpătăm viaţa veşnică; dar devenind răscumpăraţii Domnului, căpătăm putere ca să biruim ispitele şi pornirile noastre stricate, ştiind că păcatul nu mai poate să ne ţină sub stăpânirea sa, şi că Dumnezeu însuşi ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos. A Lui să fie slava, în veci de veci. Amin!
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  Atunci I Sa adus un demonizat orb şi mut; și El la vindecat, încât mutul vorbea și vedea. Și toate mulțimile erau uimite și spuneau: „Oare Acesta este Fiul lui David?”. Dar fariseii, auzind, au spus: „Acesta nu scoate demonii decât prin Beelzebul, căpetenia demonilor”. Matei 12.2224
  

  Nu citim în Vechiul Testament despre nimeni care să fi fost vindecat de orbire. Deschiderea ochilor unui orb era o minune care avea săL caracterizeze pe adevăratul Mesia al lui Israel (Isaia 42.6,7). Domnul Isus a fost primul care a făcut o astfel de minune, iar mulțimile au recunoscut măreția ei și se întrebau dacă nu cumva El era Fiul lui David. Fariseii însă au mers până acolo încât săL acuze că făcea minuni prin puterea lui Satan. Erau cu totul hotărâți să respingă orice gând că Isus ar putea fi Împăratul, însă nu puteau contesta faptul că El făcea acele minuni care erau profețite despre Mesia. Poporul dădea mărturie despre acest lucru, așa că fariseii au decis că era necesar să conteste orice sugestie că El era Fiul lui David.
  

  Acum era vorba de un om orb și mut – o imagine izbitoare a stării spirituale a lui Israel la acel moment, o imagine, de fapt, a întregii omeniri. Orbirea vorbește despre ignoranța spirituală, iar muțenia despre faptul că omul, în mod natural, nu poate mărturisi că Isus Hristos este Domn. Doar Domnul Isus poate corecta aceste deficiențe. Totuși, atunci când El a făcut acest lucru, fariseii Lau acuzat că făcea aceasta prin puterea lui Satan. Această atitudine a condus la respingerea totală a lui Hristos de către națiunea lui Israel, respingere care continuă și în ziua de astăzi.
  

  Mulți oameni religioși sunt orbi și muți. Ei nu văd nevoia de a fi vindecați de către Fiul lui David. Să nu fim ca ei, ci săI dăm lui Hristos adevăratul Său loc de cinste! L. M. Grant
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Doamne, binecuvântează această zi cu o dovadă măreaţă a gândurilor Tale faţă de noi. Te slăvesc pentru Cuvântul Tău din dimineaţa aceasta: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire” (Ieremia 29:11).
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «Cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.» EVREI 5,8
  

  Dacă vrem să fim biruitori în viaţa de zi cu zi trebuie să fim mereu gata să ascultăm, iar acest lucru îl realizăm doar prin decizia de a-I preda Lui inima noastră. Dacă L-am acceptat pe Cristos ca Domn în inima noastră şi vrem să facem cu orice preţ ceea ce ne cere, atunci El poate să-Şi îndeplinească desăvârşit voia în şi prin noi. Să ne uităm la Domnul Isus: care a fost sursa victoriei Sale totale? Secretul Său a fost ascultarea. Mulţi credincioşi nu ajung să fie ascultători în mod practic pentru că nici măcar nu şi-au pus problema ascultării, a supunerii. Trebuie să te cercetezi: vreau eu să fac cu orice preţ ceea ce îmi cere El? Doar atunci ascultării îi urmează biruinţa. Ascultarea este deci o decizie interioară care se transpune apoi în viaţa practică. Ce a spus Domnul Isus înainte să meargă pe cruce, chiar înainte de a Se întrupa, când era încă în slava veşnică? «Iată-mă că vin … vreau să fac voia Ta, Dumnezeule» (Psalm 40,7-8). Din veşnicie, încă înainte de crearea lumii, Fiul lui Dumnezeu a luat această hotărâre. Venirea Sa pe pământ a fost împlinirea voii lui Dumnezeu. Este atât de important să înţelegem, fară nici cea mai mică greşeală, ce presupune ascultarea! Ea înseamnă să facem voia lui Dumnezeu; doar atunci El poate lucra prin noi.
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Sub braţele Lui cele veşnice. Deuteronom 33:27
  

  Dumnezeu, Dumnezeul cel veşnic, este ajutorul nostru în orice ocazie, mai ales atunci când suntem la ananghie. Sunt timpuri în care creştinul este foarte umilit Sub simţământul păcătoşeniei sale, el este umilit în faţa Lui Dumnezeu, până când ajunge să nu se mai poată ruga, fiindcă i se pare că este nevrednic. Ei bine, copil al Lui Dumnezeu, atunci când ajungi în punctul cel mai de jos, aminteşte-ţi că eşti întotdeauna „sub braţele Lui cele veşnice”. Păcatul te târăşte în jos, dar jertfa de ispăşire a Lui Christos este încă deasupra tuturor. Poţi să cobori în cea mai adâncă disperare, dar nu poţi să cazi atât de jos încât El să nu te poată salva. Alteori, creştinul se cufundă foarte adânc din cauza încercărilor din afară. Fiecare sprijin pământesc este îndepărtat. Ce să te faci? Totuşi, el este şi atunci „sub braţele Lui cele veşnice”. Nu poate să cadă prea adânc în nenorocire şi încercare, fiindcă legământul de har al Lui Dumnezeu îl înconjoară. Poate că a ajuns într-un mare necaz, sau este asaltat de un mare conflict, dar niciodată nu poate ajunge atât de jos încât să nu poată fi prins de „braţele Lui cele veşnice”. Ele sunt împrejurul lui, şi, cu acest sprijin, toate eforturile Satanei nu valorează nimic. Asigurarea aceasta este o mângâiere pentru fiecare lucrător obosit din slujba lui Dumnezeu. Ea implică o făgăduinţă de putere pentru fiecare zi, har pentru fiecare nevoie şi putere pentru fiecare îndatorire. Chiar şi atunci când vine moartea, făgăduinţa aceasta rămâne în picioare. Când vom ajunge în mijlocul Iordanului, vom spune împreună cu David: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine” (Psalmi 23:4). Vom coborî în mormânt, dar nu mai jos, fiindcă braţul veşnic nu ne lasă să cădem. Toată viaţa, şi la încheierea ei, vom fi susţinuţi de „braţele Lui cele veşnice” – braţe care nu slăbesc niciodată, nici nu îşi pierd puterea, fiindcă „Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte” (Isaia 40:28).
  
  

  Seara
  

  El ne alege moştenirea. Psalmi 47:4
  

  Credinciosule, dacă moştenirea ta pământească este modestă, mulţumeşte-te cu partea ta, fiindcă poţi fi sigur că e cea mai bună pentru tine. Înţelepciunea desăvârşită a rânduit împrejurările, şi le-a selectat pentru cele mai bune şi mai sigure condiţii. Presupune că un vapor de mare tonaj ar naviga pe un râu care are un banc de nisip într-o parte. Dacă cineva ar întreba: „De ce merge căpitanul prin partea cea mai adâncă a canalului, şi nu navighează în linie dreaptă?”, căpitanul ar răspunde: „Fiindcă nu-mi pot duce vasul în port dacă nu navighez la adânc”. În acelaşi fel, s-ar putea ca tu să naufragiezi dacă, Căpitanul Divin nu te duce prin adâncurile nenorocirii, în apele în care valurile de necaz vin unul după altul. Unele plante mor dacă au prea multă lumină. S-ar putea ca tu să fii planta într-un loc în care primeşti puţină lumină. Ai fost aşezat acolo de Grădinarul iubitor, fiindcă numai aşa poţi aduce „rod care să ajungă la coacere” (Luca 8:14). Aminteşte-ţi: dacă alte condiţii ar au fost mai bune pentru tine, dragostea divină te-ar fi aşezat acolo. Ai fost aşezat de Dumnezeu în cele mai favorabile împrejurări. Dacă ţi-ai putea alege singur situaţia ai striga în curând: „Doamne, alege-mi Tu moştenirea, fiindcă singur sunt „străpuns… cu o mulţime de chinuri” (1 Timotei 6:10). Mulţumeşte-te cu ce ai, fiindcă Domnul a rânduit toate lucruri spre binele tău. Poartă-ţi crucea în fiecare zi. Este povara cea mai potrivită pentru umerii tăi, şi ea te va face desăvârşit „în orice lucru şi cuvânt bun” (2 Tesaloniceni 2:17), spre slava Lui Dumnezeu. Jos, fire băgăcioasă; jos, nerăbdare mândră! Nu tu ci Domnul trebuie să aleagă!
  

  Încercări au mai fost şi vor fi
  

  Dar prin credinţă vom putea vedea
  

  Că dragostea le însoţeşte zi de zi
  

  Şi dragostea e fericirea mea.
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit. (Psalmul 72:6)
  

  Amos ne spune despre „cositul împăratului” (Amos 7:1). Împăratul nostru are şi El multe coase şi le foloseşte mereu pentru a-Şi cosi pajiştile. Sunetul ca de clopot al pietrei de ascuţit pe coasă prevesteşte tăierea a nenumărate fire de iarbă, margarete şi alte flori. Şi pe cât erau de frumoase dimineaţa, în câteva ore ele vor zăcea ofilite în şiruri lungi.
  

  În viaţa umană, noi încercăm să avem o atitudine curajoasă în faţa coasei durerii, a foarfecelor dezamăgirii, sau a secerii morţii. Şi aşa cum nu se poate cultiva o pajişte ca o catifea fără cosiri repetate, nu se poate dezvolta o viaţă de echilibru, de tandreţe şi de compasiune pentru alţii fără să îndurăm lucrarea coaselor lui Dumnezeu.
  

  Gândeşte-te cât de des compară Cuvântul lui Dumnezeu oamenii cu iarba, şi gloria lui Dumnezeu cu floarea ei. Dar când iarba este tăiată, când toate firele ei fragile sângerează, şi când devastarea pare să domnească acolo unde odată înfloreau florile, a sosit timpul potrivit pentru ploaia lui Dumnezeu să cadă ca o ploaie delicată, foarte plăcută şi caldă.
  

  Dragă suflete, Dumnezeu te-a cosit! În repetate rânduri Împăratul a venit la tine cu coasa Lui ascuţită. Dar nu te speria de coasa Lui – pentru că sigur va fi urmată de ploaia Lui. F.B. Meyer
  

  Când peste inima ta valuri adânci de necaz
  

      Se sparg, ca de un ţărm uscat şi pustiu;
  

  Când speranţa sclipeşte fără nici o strălucire pentru mâine,
  

      Şi furtuna pare să măture totul în cale mereu;
  

  Când cupa oricărei bucurii pământeşti
  

      Nu are gustul izvorului dătător de viaţă;
  

  Şi speranţele înalte, ca şi cum ar râde de tristeţea noastră,
  

      Se ofilesc şi mor ca-ntr-un vis agitat,
  

  Cine va potoli mustrarea duhului ostenit?
  

      Cine va umple golul dureros dinăuntru?
  

  Cine ne va şopti despre o pace trainică,
  

      Şi va potoli fiecare val mare în linişte?
  

  Numai Cel a cărui inimă rănită a fost zdrobită
  

      Cu amărăciunea crucii şi a cununii de spini;
  

  A cărui dragoste scumpă a rostit fericită cuvintele bucuriei,
  

      Cel care cu blândeţe Şi-a dat viaţa Lui pentru noi.
  

  Vindecător binecuvântat, uşurează toate poverile noastre;
  

      Dă-ne pace. Pacea Ta dulce, Te rugăm!
  

  Ţine-ne lângă Tine până va străluci dimineaţa,
  

      Şi toate negurile şi umbrele vor fugi!
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  IEREMIA 52.17-34
  

  Asistând la jefuirea Casei Domnului, privindu-i pe caldeeni cum sparg şi duc cu ei frumoasele şi impunătoarele coloane, suntem cuprinşi de tristeţe gândindu-ne la ce a devenit mărturia lui Israel în mijlocul naţiunilor. Dar ce trebuie să fie sentimentele Domnului faţă de distrugerea casei în care locuia însuşi Numele Său în comparaţie cu durerea faţă de ruina Ierusalimului (citiţi 1 împăraţi 9.6-9). Ce valoare capătă, prin contrast, promisiunile Domnului pentru biruitorul din Filadelfia „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu … şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu … şi numele Noului Ierusalim … şi Numele Meu cel nou” (Apocalipsa 3.12).
  

  Dragi prieteni, odată cu încheierea lecturii acestei cărţi a lui Ieremia, să-I cerem Domnului să ne dea harul de a fi printre aceşti învingători, cu alte cuvinte, să păzim Cuvântul Lui şi să nu tăgăduim Numele Lui, până la momentul întoarcerii Lui.
  

  Dumnezeu nu îngăduie însă ca această carte să se încheie cu un tablou sumbru. Harul de care a avut parte Ioiachim din partea succesorului lui Nebucadneţar (v. 31-34) este o mărturie despre grija pe care Domnul nu încetează să o aibă faţă de o firavă rămăşiţă a poporului Său.
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: Daniel 3:1-25
  

  SE MERITĂ SĂ MORI
  

  …să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi… Daniel 3:18
  

  Dacă nu ai o cauză pentru care eşti gata să mori, atunci nu ai nimic valoros pentru care se merită să trăieşti. Eşti de acord?
  Am citit recent într-un ziar o listă a tinerilor din zona noastră care au murit în timpul Celui de-al doilea Război Mondial. Am simţit un fel de tristeţe citind numele fratelui meu Corneliu şi a câtorva prieteni. M-am gândit la ultima discuţie pe care am avut-o cu fratele meu când eram amândoi acasă în concediu, înainte de-a pleca peste hotare. Eram asistent medical şi el ara tunar pe un bombardier de joasă altitudine. Ca şi cei mai mulţi soldaţi, nu se gândea că va fi ucis în acţiune. Deşi ştia că se putea întâmpla, era nerăbdător să-şi ocupe locul în război. Sunt sigur că mi-ar fi spus că înfrângerea nazismului şi a tuturor relelor produse de el, era o cauză pentru care se merita să mori.
  

  Mulţumesc lui Dumnezeu pentru miile de bărbaţi care le-au urmat exemplul. Mulţi dintre noi trăim în societăţi democratice pentru că bărbaţi şi femei şi-au dat vieţile pentru a înfrânge tirania răului.
  

  Atitudinea jertfitoare de sine pare că s-a pierdut cu totul azi. Mă îmbolnăvesc pur şi simplu când văd oameni demonstrând purtând pancarte: „Mai bine roşu decât mort”, sau „Nu există nimic pentru care să merite să mori”. În textul de azi, cei trei prieteni ai lui Daniel au fost gata să fie aruncaţi în cuptorul aprins, decât să se închine dumnezeilor păgâni. Pentru ei, adevărul era ceva pentru care se merita să mori.
  

  Într-o lume a minciunii şi a răului, trebuie să apărăm adevărul şi neprihănirea. Eşti gata să mori pentru aceasta?H.V.L.
  

  Am o singură viaţă ca să-mi dau
  

  Mi-o ia, Isuse, Te rog eu mult.
  

  Să nu mai am nimica pentru mine,
  

  Ci numai voia Ta să o ascult. Christiansen
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  Trebuie să dau înapoi ce n-am furat. Ps. 69,4.
  

  Domnul Isus a fost răspunzător pentru vinovăţiile noastre, deoarece a stat pentru noi în faţa Lui Dumnezeu. El a trebuit să plătească şi să dea înapoi ceea ce noi furasem Noi am furat cinstea şi onoarea Lui Dumnezeu. Nu I-am adus nici o mulţumire şi nici o slavă. (Rom. 1.22), ci am călcat legile Lui Dumnezeu în picioare. Dumnezeu nu poate trece prin judecată nici o nelegiuire, nici un păcat de-al nostru, deoarece Domnul Isus după ce S-a făcut Mijlocitorul nostru a plătit toate păcatele noastre. Cu cât ne amintim mai des de aceste lucruri cu atât va creşte în noi mulţumirea şi dragostea personală faţă de El. Vom fi mai vigilenţi şi ne vom feri de cel mai mic păcat, dacă ne gândim la durerile şi suferinţele pe care a trebuit să le poarte pentru noi. Acestea ne amintesc de „verdeţurile amare” care niciodată nu trebuie să lipsească când e vorba de moartea Domnului Isus. El însuşi a fost Mielul fără cusur şi fără pată care a primit de la Tatăl mărturia: „în Tine îmi găsesc toată plăcerea.” Dar „El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui. El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.”
  

  De-ar fi tot timpul acest lucru în faţa ochilor noştri înfipt adânc în inimile noastre, încât să rămânem simţitori tot timpul la lucrurile care ar putea să-L întristeze! Abia atunci vom fi „morţi pentru păcat şi vii pentru neprihănire.”Care e situaţia ta? Ai venit cu păcatele tale la Domnul Hristos? Şi pentru tine a fost răstignit, vrea să plătească şi pentru tine totul, ca tu să fii salvat pe veci şi să fii cu El în împărăţia Sa. Fără Domnul Isus dacă apari în faţa Lui Dumnezeu te va lovi judecata dreaptă şi veşnica pierzare.Napoleon Bonaparte a spus despre Isus: „între El şi oricare altul nu există termeni de comparaţie. El mă uimeşte.. Tu ce spui?”
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  Mulți din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor… Faptele Apostolilor 19.18,19
  

  Arderea cărților
  

  În anul 1933 a fost arsă în public literatura neîndrăgită de regimul nazist. Se spunea că acele cărți ar fi fost dăunătoare pentru sufletul poporului. Dar de fapt acele arderi de cărți erau o barbarie ideologică: distrugerea de lucrări scrise, care nu corespundeau imaginii nazismului.
  

  Există și în Biblie o ardere de cărți (Faptele Apostolilor 19.18,19). Dar acesta a fost un altfel de eveniment. Acolo a fost vorba de o decizie consecventă din credință, deoarece acele cărți erau într-adevăr dăunătoare pentru suflet: ele aveau un conținut ocult, care influența negativ cititorii săi și îi făcea sclavii săi. Pentru tinerii credincioși, care veniseră la credință în Efes, nu a existat nicio îndoială și nicio ezitare: otrava acelor cărți trebuia îndepărtată imediat.
  

  Dar astăzi? Ce cărți citim? Ce reviste luăm în mână? Ce consumăm pe internet? Cu ce ne umplem lumea gândurilor? Creștinii serioși, care Îl iubesc pe Salvatorul lor, vor verifica ceea ce este plăcut Domnului (Efeseni 5.10). Iar dacă totuși s-a strecurat ceva, trebuie făcută o curățenie spirituală. Dumnezeu va răsplăti aceasta cu binecuvântarea Sa, iar inima va fi inundată de o nouă bucurie.
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  Al ÎNCREDERE IN HRISTOS!
  

  „Pot totul în Hristos, care mă întărește”(Filipeni 4:13)
  

  Biblia spune: „Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, și a cărui nădejde este Domnul” (leremia 17:7). Pentru a reuși în lucrul pe care te-a chemat Dumnezeu să-l faci, trebuie să înveți să ai încredere – nu în tine însuți, ci în Hristos. Pavel a fost un om special al lui Dumnezeu, dar el a spus: „Pot totul în Hristos”. Domnul Isus a spus: „despărțiți de Mine, nu puteți face nimic” (loan 15:5). Se pare că ne ia o viată întreagă pentru a învăța acest adevăr. O mare parte din frustrarea noastră vine din faptul ca ne-am pus încrederea în lucruri greșite. Pavel spune: „nu ne punem încrederea în lucrurile pământești.” (Filipeni 3:3). El nu a spus că nu trebuie sa ai încredere în nimeni, ci a spus că dacă le dai altora sau ție însuți încrederea care îi aparține numai lui Dumnezeu, nu vei avea izbândă. El nu te va lăsa!
  

  Pentru a avea parte de biruință, trebuie să ai încredere, dar să fie încredere în Dumnezeu. Trebuie să crezi că El dorește ca tu să reușești. Poate vei cădea pe drumul tău, dar dacă te încrezi în Dumnezeu, El îți va lua greșelile si le va face să lucreze spre binele tău (vezi Romani 8:28). Uneori încrederea ne este zguduită când apar necazurile, mai ales dacă sunt de lungă durată. Când se întâmplă lucrul acesta, trebuie să faci ceea ce a făcut și David: „s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul” (1 Samuel 30:6). Când David nu mai avea pe nimeni care să creadă în el, s-a încrezut în abilitatea lui Dumnezeu de a lucra prin el. Un învățător biblic spune: „Domnul mi-a spus că dacă nu cred în mine însumi, nu cred, de fapt, cu adevărat în El. Dumnezeu a spus: „Eu sunt în tine, dar nu pot face prin tine decât ceea ce crezi că pot face”. Gândește-te la asta!
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 10 Noiembrie 2016

  noiembrie 10, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Părtăşia la Evanghelie
  

  Împreună lucrator la Evanghelia lui Cristos. 1 Tesaloniceni 3:2
  

  După sfinţire este dificil să stabileşti care este scopul tău în viaţă, pentru că Dumnezeu te-a inclus în planul Său prin Duhul Stău. El te foloseşte acum pentru împlinirea planurilor Sale oriunde în lume, aşa cum L-a folosit pc Fiul Său pentm mântuirea noastră. Dacă urmăreşti lucruri mari pentru tine însuţi – „Dumnezeu m-a chemat să fac cutare sau cutare lucru” -. pui o barieră în calea lui Dumnezeu şi El nu te mai poate folosi. Cât timp manifeşti un interes personal faţă de propriul tau caracter sau faţă de vreo ambiţie bine înrădăcinată în tine, nu poţi să te identifici cu interesele lui Dumnezeu. Poţi ajunge acolo numai dacă renunţi pentru totdeauna la orice planuri personale şi dacă-L laşi pe Dumnezeu să te cuprindă direct in scopul Său pentru lume; atunci nu vei mai putea să-ţi ştii dinainte căile, întrucât ele sunt hotărâte de Domnul.
  

  Eu trebuie să înţeleg că scopul vieţii Îi aparţine lui Dumnezeu, nu mie. Dumnezeu mă foloseşte din marea Lui perspectivă personală şi tot ceea ce-mi cere este să mă încred în El şi să nu spun niciodată: „Doamne, asta imi frânge mima”. Dacă vorbesc în felul acesta, devin o piedică. Când încetez să-i spun lui Dumnezeu ce vreau, El mă poate lua şi folosi după vuia Lui, fără nici o întârziere sau piedică. El mă poate zdrobi sau înalţă, poate face orice doreşte. El îmi cere doar să am o credinţă implicită în El şi în bunătatea Sa. Autocompătimirea este de la diavolul; dacă alunec în direcţia aceea, nu pot fi folosit de Dumnezeu pentru scopurile pe care le are în lume. Dacă procedez astfel, înseamnă că am o lume a mea în care trăiesc şi Dumnezeu nu va putea niciodată si mi scoată din ea, pentru că-mi este teamă să nu „îngheţ”.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „Oare n-ai doborât Tu Egiptul, şi n-ai străpuns balaurul? Nu eşti Tu Acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit, în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?’
  

  ISAIA 51:9,10
  

  În zilele noastre se umblă după minuni, dar nu este nici o minune aşa cum o caută oamenii. Şi totuşi noi înşine suntem o minune a harului lui Dumnezeu, o minune smerită şi ascunsă. Dumnezeul nostru este singurul care face minuni. Dar noi avem tendinţa de a alerga după ceva spectaculos, după situaţii în care noi înşine să jucăm un rol, mai degrabă, decât să căutăm slava Domnului însuşi şi voia Sa.
  

  Iată de pildă, un copil al Său, răscumpărat, în faţa unui obstacol, un obstacol îngăduit de Dumnezeul său. El îşi pune încrederea în El şi nădăjduieşte în El. Şi în curând se deschide înaintea lui un drum croit pentru ca să poată trece… Aceasta este o minune!
  

  Sau iată pe copilul Său, chemat să-L urmeze, găsindu-se în faţa unei „mări” de trecut, în faţa unei masse inerte de „imposibil”! Dar el ştie că Dumnezeul său poate şi vrea să facă exact ce credinciosul nu poate să facă el însuşi şi că nimic nu-I este cu neputinţă. Şi atunci, la ceasul lui Dumnezeu, i se deschide un drum croit pentru ca să poată trece pe el: această masă de „imposibil” se despică, scoţând la iveală un drum de trecere pentru copilul Său… Nu-i aceasta o minune?
  

  Nu este Dumnezeul nostru totdeauna Acelaşi, ieri, astăzi şi în veci? (Evr. 13:8). Puterea şi îndurarea Lui nu sunt totdeauna la fel de mari? De ce să umblăm după lucruri spectaculoase şi să ne abatem de la drumul strâmt al vieţii obişnuite, în care Dumnezeu binecuvintează mărturia noastră şi căruia îi place să Se arate ca Dumnezeul minunilor? Dacă facem o scurtă incursiune în viaţa noastră cu Dumnezeu, va trebui să recunoaştem atâtea minuni, atâtea izbăviri minunate, atâtea drumuri croite când poate nu vedeam nici o ieşire, şi totuşi, aproape le-am uitat.
  

  Nu este El Acela care a doborât Egiptul? Nu a străpuns El balaurul? Vrăjmaşul îsuşi a fost biruit la cruce! Domnul Isus a pus această putere la dispoziţia credinţei noastre, ca să biruim lumea, firea pământească şi pe diavolul. Aceasta este viaţa miraculoasă a copilului lui Dumnezeu.
  

  Dar întoarcerea la Dumnezeu a unui suflet, este în adevăr cea mai mare minune. Un om căzut în păcate de tot felul să fie schimbat într-unul nou? Fiecare din noi avem o istorie a minunii făcute de Dumnezeu în viaţa noastră. Să-L slăvim pentru ea.
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „Dar Naaman s-a mâniat şi a plecat”. 2 Împ.5:11.
  

  Naaman, căpetenia oştirii siriene, avea trecere înaintea stăpânului său şi era onorat pentru că prin el Domnul dăduse eliberare Siriei. Omul acesta era viteaz dar era lepros. Soţia lui avea a fetiţă captivată din ţara lui Israel ca slujnică, care-i spunea: „Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar vindeca de lepra lui.” Şi iată că Naaman s-a dus la împăratul Israelului, împăratul s-a umplut de frică şi şi-a sfâşiat hainele. Dar Elisei a trimis la împărat ca să-i spună: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un prooroc în Israel”. Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei. Acesta este un lucru deosebit când un viteaz vine la un om atât de simplu. Elisei nici măcar n-a ieşit la el, ci şi-a trimis slujitorul ca să-i spună: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat”. Naaman îşi închipuise cum va fi la prooroc. El credea că va ieşi în întâmpinarea lui, va chema numele Domnului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra. Există mulţi oameni care-şi fac planuri cum să fie vindecaţi. Da, ei fac planuri evlavioase, şi se pare că este pe baza Scripturii. Dar Dumnezeu nu îngăduie să-I trasăm noi drumul. Naaman a zis: „Nu sunt oare râurile Damascului, Ahava şi Parpar mai bune decât toate apele Israelului?”
  

  O, săracul de tine Naamane! Cât de aproape eşti tu de vindecarea ta şi acum vrei să fugi! Dar slujitorii lui i-au zis să asculte totuşi de prooroc. S-a coborât atunci şi s-a scufundat de şapte ori în Iordan şi carnea lui a devenit iarăşi cum este carnea unui copilaş şi s-a curăţit.
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  UN MERS FĂRĂ POTICNIRE
  

  Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Psalmul 121.3
  

  Dacă Domnul nu îngăduie, nici oamenii, nici diavolul nu vor izbuti să facă să ni se clatine piciorul. Ce bucurie ar fi pentru ei dacă ar putea să fie de faţă la căderea noastră, să ne vadă căzând din starea noastră bună, duhovnicească şi să dispărem din ochii lor! Străduinţele lor i-ar face să-şi atingă scopul spre bucuria inimii lor, dacă o piedică, una singură, nu le-ar sta în cale: Domnul, care nu le va îngădui acest lucru. Şi, dacă Dumnezeu nu le îngăduie să ne piardă, de ce avem să ne temem?Cărarea vieţii este asemenea unui drum de munte. În unele locuri, prăpăstiile pot să ne pună în primejdia în care să ne alunece piciorul, să ameţim şi astfel să ne prăbuşim. Unele locuri de trecere sunt alunecoase ca gheaţa şi altele zgrunţuroase şi pietroase, aşa încât este foarte uşor să cazi. Ce prilej de mulţumire pentru acela care, în toată viaţa lui a fost întărit ca să rămână în picioare şi a fost scutit de căderi! Căci, fără credincioşia dragostei dumnezeieşti care i-a întărit paşii, cum ar putea cel mai tare copil al lui Dumnezeu să reziste la toate cursele şi primejdiile pe care le va întâlni în cale şi să rămână tare, cu toată oboseala drumului?
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi peştişori; dar ce sunt acestea la atâția?   Ioan 6.9
  

  Domnul nostru Sa retras întrun loc pustiu împreună cu cei doisprezece ucenici, însă mulțimile Lau găsit și acolo. El nu Sa supărat; deși oamenii nuL apreciau așa cum trebuie, totuși El, în harul Său perfect, era gata săi aprecieze pe deplin, pe ei și nevoile lor.
  

  Ucenicii ar fi dorit ca El să dea drumul poporului să plece, însă Domnul a refuzat săi trimită înapoi înfometați. Ca un test al credinței, El la întrebat pe Filip de unde aveau să ia pâine pentru toată mulțimea. Filip a răspuns că pâinea pe care o puteau cumpăra cu două sute de dinari (salariul unui lucrător pe o perioadă de opt luni) ar fi ajuns doar ca fiecare să ia câte puțin. Apoi Andrei Ia spus Domnului că era acolo un băiețel care avea cinci pâini de orz și doi peștișori, după care a adăugat: „Dar ce sunt acestea la atâția?”. Niciunul dintre ei nuși dădea seama că se adresa Creatorului universului. În împietrirea lor, ar fi dorit să scape de popor și, astfel, de povara nevoilor acestuia; în necredința lor, ar fi făcut ca poporul să flămânzească dacă rămânea acolo. Așa este inima omenească, chiar și cea a slujitorilor adevărați ai lui Hristos!
  

  Domnul Isus a arătat apoi că El era Dumnezeul care dăduse mana (Exod 16). A poruncit mulțimilor să șadă pe iarbă în rânduri de o sută și de cincizeci. Ordinea caracterizează toate căile Sale, fie în creație, fie în har. Apoi, înainte de a face această minune măreață, Domnul a mulțumit în mod public pentru mâncare. Ce combinație minunată de dependență umană și de atotputernicie divină întro singură Persoană! În mâinile Sale, cele cinci pâini și cei doi peștișori au fost suficiente pentru cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.
  

  Cuprins de entuziasm, poporul a dorit săL facă împărat (Ioan 6.15). Domnul a refuzat. Împărăția va fi a Lui, însă El o va primi din mâna lui Dumnezeu, nu din mâna omului. Crucea Golgotei este temelia viitoarei Împărății, a gloriei și a binecuvântării. W. W. Fereday
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Doamne, fă ca ziua aceasta să fie umplută cu lauda Ta. Dă-mi eliberare din această amestecătură de lucruri ce mă distrag, din încordarea nervilor la toate detaliile care presează. Te laud pentru că „mintea mea este fixată asupra Ta” (Isaia 26:3, KJV), dar doresc, într-adevăr, ca frumuseţea Ta să fie peste mine.
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» ISAIA 50,10
  

  Versetul acesta descrie experienţa extraordinară a oamenilor care se tem de Dumnezeu şi ascultă glasul Fiului Său Isus Cristos când trec prin încercări. Toţi cei care Îl urmează cu adevărat, în credincioşie pe Dumnezeu vor fi negreşit testaţi când vor fi conduşi prin întuneric. Dar Domnul nostru, Păstorul cel bun spune despre oile Sale: «după ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul» (Ioan 10,4). Din păcate însă, despre cei ce sunt cu El, Isus spune uneori: «dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea» (Ioan 10,6). Nici astăzi mulţi oameni nu înţeleg ce bogăţii spirituale extraordinare revarsă în viata noastră Păstorul cel bun când ne vorbeşte astfel. Iată care este secretul: dacă accepţi prin credinţă că «poate fi întuneric spiritual în jurul tău, dar tu tot îi vei auzi vocea şi vei avea deplină încredere în conducerea Sa», atunci vei cânta împreună cu psalmistul: «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie» (Psalm 23,4).
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost. Deuteronom 33:27
  

  Cuvântul „adăpost” poate fi tradus prin „casă”, sau „locuinţă”, ceea ce ne face să credem că Dumnezeu este căminul şi locuinţa noastră. Există plinătate şi dulceaţă în metafora aceasta, fiindcă ne iubim căminele, chiar dacă sunt căsuţe umile. Cu mult mai mult Îl iubim pe Dumnezeu, „căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28).
  Acasă ne simţim în siguranţă, închidem lumea afară şi locuim în siguranţă şi pace. În acelaşi fel, atunci când sunt cu Dumnezeu, „nu mă tem de nici un rău” (Psalmi 23:4).
  El este scutul şi apărarea noastră, adăpostul nostru în vreme de nevoi. Acasă ne odihnim după oboseala şi truda zilei. Şi inimile noastre găsesc odihnă în Dumnezeu atunci când sunt obosite de conflictele vieţii; când ne întoarcem spre El, sufletele noastre află pacea. Acasă ne simţim în largul nostru; nu ne teme că vom fi înţeleşi greşit, nici că vorbele noastre vor fi răstălmăcite. Atunci când suntem cu Dumnezeu, putem să comunicăm liber cu El, dezvăluindu-ne toate dorinţele ascunse; pentru că „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmi 25:14),
  tainele celor ce se tem de El vor fi în siguranţă în mâna Domnului. Acasă este locul celei mai adevărate şi pure fericiri. În Dumnezeu, inimile noastre află cea mai adâncă încântare. Bucuria pe care o avem în El depăşeşte orice altă bucurie. Acasă muncim cu voie bună. Gândul la casă ne dă puteri şi ne ajută să purtăm poverile zilnice şi să ne îndeplinim datoriile; în sensul acesta, putem spune că Dumnezeu este casa noastră. Dragostea pentru El ne întăreşte. Ne gândim la El în persoana Fiului Său prea iubit, şi vederea feţei suferinde a Mântuitorului ne constrânge să lucrăm pentru cauza Lui. Simţim că trebuie să lucrăm, fiindcă avem prieteni şi rude dragi nemântuite, şi vrem să bucurăm inima Tatălui aducându-i acasă pe cei rătăcitori. Vrem să umplem cu mir sfinţit familia cu care locuim. Ferice de cei care îşi găsesc adăpostul în Dumnezeul Lui Iacov!
  

  Seara
  

  Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui. Matei 10:25
  

  Nimeni nu poate contrazice această afirmaţie, fiindcă ar fi nepotrivit pentru ucenic să-şi depăşească învăţătorul. Ce tratament a primit Domnul când a venit pe pământ? I-au fost ascultate cererile, I-au fost urmate învăţăturile, I-a fost slujită desăvârşirea de cei pe care a venit să-i binecuvânteze? Nu.
  El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni” (Isaia 53:3). Locul Lui a fost în afara taberei (vezi Evrei 13:11-13). Purtarea crucii a fost ocupaţia Lui. I-a oferit lumea mângâiere şi odihnă? ” Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde-şi odihni capul” (Matei 8:20). Pământul acesta străin nu I-a oferit adăpost; L-a alungat şi L-a răstignit. Dacă eşti un urmaş al Lui Isus, şi te străduieşti să păşeşti mereu pe urmele Sale, trebuie să
  te aştepţi să fii tratat în acelaşi fel atunci când viaţa ta spirituală ajunge să fie observată de oameni în dezvoltarea ei exterioară. Ei te vor trata aşa cum L-au tratat pe Mântuitorul – te vor dispreţui. Să nu crezi că lumea te va admira, sau că, dacă eşti mai sfânt şi mai creştin, se va purta mai paşnic cu tine. Ei nu au preţuit diamantul şlefuit; de ce să admire piatra neşlefuită? „Dacă pe Stăpânul casei l-au numit Beelzebut, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?” (Matei 10:25). Dacă am semăna mai mult cu Christos, am fi mai urâţi de duşmanii Lui. Este o mare dezonoare pentru copilul lui Dumnezeu să fie favoritul lumii. Este semn rău să auzi lumea bătând din palme şi strigând „Bravo!” unui creştin. Credinciosul poate începe să-şi examineze caracterul, şi să vadă dacă nu cumva a făcut ceva rău, atunci când este aprobat de cei răi. Să fim credincioşi învăţătorului nostru şi să nu căutam prietenia unei lumi oarbe şi josnice, care l-a dispreţuit şi L-a respins. Departe de noi gândul unei coroane de slavă, atunci când Domnul a găsit o coroană de spini.
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, [Avraam] a crezut.
  

  (Romani 4:18)
  

  Credinţa lui Avraam părea să fie în deplin acord cu puterea şi credincioşia constantă a lui Yehova. Privind la condiţiile exterioare în care se afla, el nu avea nici un motiv să se aştepte la împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Şi totuşi el a crezut cuvântul Domnului şi a aşteptat cu bucurie momentul când sămânţa lui avea să fie la fel de numeroasă „ca stelele cerului” (Gen. 26:4).
  

  Dragă suflete, ţie nu ţi s-a dat doar o singură promisiune, ca lui Avraam, ci o mie de promisiuni. Şi ţie ţi s-a dat exemplul multor credincioşi ca model pentru viaţa ta. De aceea este pur şi simplu în avantajul tău să te bizui cu toată încrederea pe Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cu toate că El poate să întârzie trimiterea ajutorului Său, şi răul pe care îl experimentezi pare să devină din ce în ce mai rău, nu-ţi pierde curajul. În schimb, fii tare şi bucură-te, pentru că de regulă Dumnezeu păşeşte înainte ca să ne salveze când ne aşteptăm cel mai puţin, împlinind promisiunile Lui cele mai glorioase într-un mod miraculos.În general El aşteaptă să ne trimită ajutorul Său până în momentul în care nevoia ajunge la maximum, astfel încât mâna Sa să fie văzută foarte clar în izbăvirea noastră. El alege această metodă pentru ca noi să nu ne încredem în nimic din ce vedem sau simţim, aşa cum suntem atât de înclinaţi să facem, ci să ne punem încrederea numai în Cuvântul Său – pe care putem să ne bizuim întotdeauna, indiferent de împrejurările noastre. C.H. Von Bogatzky
  

  Adu-ţi aminte că timpul potrivit pentru credinţă să lucreze este când vederea noastră începe să slăbească. Şi cu cât sunt mai mari dificultăţile, cu atât este mai uşor pentru credinţă să lucreze, pentru că atâta timp cât putem vedea anumite soluţii naturale la problemele noastre, nu vom avea credinţă. Credinţa nu lucrează niciodată aşa de uşor ca atunci când perspectivele noastre naturale cad.
  

  
  George Mueller
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  IEREMIA 52.1-16
  

  Capitolul 52 nu mai face parte din „cuvintele lui Ieremia” (51.64). Asemeni cap. 39, şi acest capitol, 52, expune evenimentele care au pus capăt împărăţiei lui Iuda, reproducând îndeaproape cap. 25 din 2 Împăraţi.
  

  A sunat ceasul judecăţii. Sunt loviţi deodată: Ierusalimul, templul (v. 17-23), împăratul şi locuitorii. Cetatea este luată. Zedechia şi armata lui caută să o ia la fugă, vrând să scape de încercuirea care îi apasă din nou. Dar nu cu caldeenii aveau ei de-a face, ci cu Dumnezeu. Condus la Ribla, înaintea lui Nebucadneţar, împăratului lui Iuda îi sunt scoşi ochii – pedeapsă aplicată vasalilor trădători – şi, legat cu lanţuri de aramă, el ia drumul exilului, având să păstreze, din mizerabila sa viaţă, ca ultimă imagine, doar spectacolul crud al masacrării fiilor săi. O lună mai târziu, comandantul gărzilor revine la Ierusalim pentru a incendia şi a demola sistematic cetatea răzvrătită şi apoi pentru a face o triere a populaţiei. Versetul 15 aminteşte de „cei care au fugit la împăratul Babilonului, ilustrând faptul că au fost printre ei şi unii care au dat ascultare cuvintelor lui Ieremia.
  

  Aceste lucruri ne sunt scrise (şi repetate) nu numai pentru că prezintă interes istoric, ci şi pentru a da învăţătură sufletelor noastre şi pentru a ne avertiza (1 Corinteni 10.11): „Voi deci, preaiubiţilor, cunoscând mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă…” (citiţi 2 Petru 3.17,18).
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: Genesa 45:1-8
  

  OBSTACOLELE TE AJUTĂ SĂ URCI
  

  Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău; dar Dumnezeu a schimbat răul in bine, … să scape viaţa unui popor în mare număr. Genesa 50:2
  

  Profesorul în Studiul Bibliei, Warren Wiersbe, relatează o povestire despre un băieţaş care îsi conducea surioara mai mică pe o cărare abruptă de munte. Urcuşul era greu, pentru că erau multe stânci în cale. În final, fetiţa exasperată de urcuşul greu, i-a spus fratelui ei: „Aceasta nu-i o cărare. Este toată numai stânci şi bolovani”. „Sigur, a spus el, dar bolovanii sunt obstacolele care te ajută să urci”.
  

  Dacă cineva a avut de trecut obstacole, atunci acela a fost Iosif. Fraţii lui îl urau. A fost vândut ca sclav. A fost acuzat pe nedrept şi aruncat într-o închisoare egipteană. Cu toate acestea a continuat să se încreadă în Domnul şi să umble prin credinţă. În loc să-l facă să se poticnească, greutăţile au fost pentru el doar noi paşi în slujirea Domnului.
  

  Şi alţii din Biblie au arătat aceeaşi atitudine încrezătoare: Avaam, Moise, Samuel, Ghedeon, şi însuşi Domnul nostru Isus Cristos. Pentru fiecare din ei, felul în care au împlinit voia lui Dumnezeu a fost marcat de împotrivire, greutăţi şi dificultăţi. Dar ei n-au lăsat ca acestea să-i oprească din cale.
  

  Care este situaţia ta? Ai obstacole în cale? Ai stânci în drumul tău? Doreşti să abandonezi? Întoarce-te spre Domnul pentru a primi putere, harul Său, şi călăuzirea care vine numai de la El. Ia-ţi privirea de la dificultăţi şi aţinteşteţi-o asupra scopului, pregătindu-te pentru a fi folosit de Domnul mai mult. Dumnezeu nu a promis să îndepărteze toate stâncile din calea ta, dar El a promis că te va ajuta la fiecare pas al cărării tale.Nu uita: „obstacolele te ajută în urcare”.    – D.C.E.
  

  El n-a promis drum larg şi uşor
  

  Să poţi umbla fără ajutor
  

  Şi nici pe drum că nu vor fi stânci
  

  Că n-ai să treci prin ape adânci.    – Smith
  

  Dumnezeu poate transforma obstacolele în oportunităţi.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui DUMNEZEU. Rom. 7,22.
  

  Fiecare credincios adevărat va spune din inimă aceste cuvinte. Legea în acest capitol este denumită „legea primită de mintea mea.” (vers. 23). Omul din lăuntru este cugetul curat şi viaţa. El are plăcere în acele lucruri care îi plac şi lui Dumnezeu. Unii credincioşi oftează sub marea jale: „Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac.” (vers. 19). De unde vine aceasta? Astfel de suflete nu sunt libere, sunt preocupate cu ele însele nu sunt libere de ele, sunt sclavii voinţei proprii. Ei nu au recunoscut încă COMPLETA DISTRUGERE a EULUI, pentru care s-a dat sentinţa de moarte pe cruce şi nu savurează încă starea nouă ÎN Hristos. În asemenea cazuri natura (firea) cea nouă este în lanţuri şi astfel este frânată să se dezvolte liber. Din această cauză, interesele personale ocupă locul dintâi şi nu interesele lui Dumnezeu.
  

  Ce viaţă săracă, fără bucurie şi fără fericire!
  

  Omul este plin de el însuşi şi de preocupările sale. împrejurările grele, necazurile şi încercările prin care lasă Dumnezeu să treacă astfel de oameni, pentru a învăţa creşterea în duh nu vor fi o pricină de înălţare ci mai degrabă una de nemlţumire.
  

  De aceea, să stăm neclintiţi în libertatea pentru care Hristos ne-a eliberat. Atunci se va dezvolta natura cea nouă şi se va arăta în umblarea noastră Voinţa şi dorinţele noastre vor fi în acord şi dependenţă cu voinţa lui Dumnezeu. Atât timp cât omul se va gândi numai la experienţele sale, va striga tot timpul: „O nenorocitul de mine!” El are plăcere de legea Lui Dumnezeu, dar în sinea lui nu are putere de a o îndeplini. Nu te mai uita la tine. Uită-te ţintă la Dumnezeu care în Isus Hristos a făcut totul pentru tine! „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Gen. 18.14).
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Psalmul 104.33
  

  Fără speranță – speranță vie
  

  În anul 1747 a mers ca și preot în localitatea Drehna de lângă Niederlausitz, unde de asemenea au fost treziri. Un an mai târziu putea fi întâlnit în localitatea Bunzlau în Schlesien. Mulțimea ascultătorilor era atât de mare, încât biserica nu putea cuprinde acea masă de oameni. Atunci a predicat în pădurea din apropiere sub cerul liber. Săptămână de săptămână a organizat încă zece ore suplimentare de studiere a Bibliei, pentru a sluji celor ce erau în căutare. O mare trezire generală a început în anul 1749.
  

  Mai târziu a devenit conducătorul unui orfelinat și s-a ocupat de cei mai săraci dintre copii. Nopțile le-a folosit pentru a scrie. Deseori simțea un foc în inima sa de a cânta Dumnezeului său o cântare. El însuși spunea cândva: „Cu privire la originea cântărilor mele, pot spune cu adevărat că le-am primit de la Domnul. Altfel n-aș avea libertatea să le dau la tipărit”.
  

  A lăsat în urma sa 218 cântări și este primul printre autorii de cântări evanghelistice. Astfel, până în ultima sa clipă, când soția și cei șase copii ai săi au stat în jurul patului său de moarte, inima sa a fost plină de nădejde vie. Acest lucru îl arată și comoara sa mare de cântări.
  

  Două biografii scurte, două drumuri prin viață, unul lipsit de nădejde, celălalt umplut cu nădejde vie. Cunoști și tu această nădejde a slavei?
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  ACORDĂ SPAȚIU!
  

  „Dragostea este îndelung răbdătoare” (1 Corinteni 13:4)
  

  Pentru a fi fericiți într-o relație, trebuie să vă acordați libertate unul altuia si trebuie să vă simțiți în siguranță când faceți lucrul acesta. Cineva a spus: „Dacă iubești ceva, trebuie să-i poți da libertate. Daca se întoarce la tine, e al tău pe viată. Dacă nu, el nu a fost al tău de la început. Când tânjești necontenit după afecțiunea cuiva și încerci să te agăți de acea persoană, creezi exact lucrul de care ți-e teamă – distanța. Când încerci să te apropii prea mult de o persoană, o îndepărtezi, la fel cum cineva pe punctul de a se îneca se apucă de orice obiect plutitor, inclusiv de cel care îl salvează. O persoană care iubește și care este lovită de panică încearcă să se tină de cel care dorește să scape. Acest lucru îl determină și mai mult să-si dorească să se îndepărteze.
  

  Se spune că un tânăr dorea să se împrietenească cu o fată frumoasă, dar ea l-a respins. Atunci s-a gândit că ar ajunge la inima ei prin scrisori. Așa că, a început să-i scrie câte o scrisoare de dragoste în fiecare zi. Când a văzut că nu-i răspunde, a crescut numărul la trei scrisori pe zi. În total, a scris peste șapte sute de scrisori într-o singură vară. Nu numai că planul său nu a dat roade – dar ea s-a căsătorit cu poștașul! Când pari prea neliniștit si insistent, cealaltă persoană este mai degrabă respinsă decât atrasa de tine. Dragostea seamănă cu o plantă; când o sufoci, moare, dar când îi dai aer, se dezvoltă. Există o singură persoană care te poate „repara” si aceasta este Dumnezeu. Când devii mai sănătos din punct de vedere spiritual vei deveni mai sănătos din punct de vedere emoțional și când se întâmplă lucrul acesta, ești mai apt să-ți împlinești nevoile. Pavel concluzionează astfel: „Dragostea este îndelung răbdătoare”.
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 9 Noiembrie 2016

  noiembrie 9, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Slujbă sfântă
  

  Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos. Coloseni 1:24
  

  Lucrătorul creştin trebuie să fie un „mediator” sfinţit, să fie atât de identificat cu Domnul lui şi cu realitatea Răscumpărării Sale, încât să poată revărsa continuu viaţa Sa creatoare prin el. Nu este vorba de impunerea personalităţii unui om asupra altuia, ci de prezenţa reală a lui Cristos revărsându-se prin fiecare element al vieţii lucrătorului. Când predicăm faptele istorice ale vieţii şi morţii Domnului nostru, aşa cum sunt ele relatate în Noul Testament, cuvintele noastre sunt sfinţite. Dumnezeu foloseşte aceste cuvinte, pe temeiul Răscumpărării, pentru a crea în ascultători ceva ce nu s-ar putea crea altfel. Când predicăm efectele Răscumpărării în viaţa umană, în loc să predicăm adevărul divin revelat cu privire la Domnul Isus, rezultatul în cei care ne ascultă nu este naşterea din nou, ci un stil de viaţă religioasă, iar Duhul lui Dumnezeu nu poate susţine aceasta, deoarece o astfel de predicare ţine de alt domeniu. Trebuie să avem grijă să fim într-o asemenea armonie cu Dumnezeu, încât, atunci când proclamăm adevărul Lui, El să poată crea în sufletele ascultătorilor lucrurile pe care numai El le poate face.
  

  „Ce personalitate minunată! Ce om fascinant! Ce minte pătrun zătoare!” Ce şansă mai are atunci Evanghelia lui Dumnezeu când astfel este văzut predicatorul? Ea nu poate pătrunde la inima ascultătorilor, pentru că puterea de atracţie determină întotdeauna orientarea mesajului – dacă un om atrage prin personalitatea lui, mesajul lui poartă amprenta aceasta. Dacă însă el se identifică cu însuşi Domnul, atunci mesajul lui poartă amprenta a ceea ce poate face Isus Cristos. Pericolul este de a-i slăvi pe oameni; Isus a spus că noi trebuie să-L înălţăm pe El.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „Te-am văzut înainte ca să te fi chemat Filip.” IOAN 1:43
  

  In răspunsul pe care Domnul Isus i-l dă lui Natanael la întrebarea lui „de unde mă cunoşti”, este enunţat marele şi preţiosul adevăr, baza oricărei chemări veritabile şi care este cristalizat în aceste două cuvinte: „înainte ca...„. înainte ca uneltele omeneşti pe care Domnul le foloseşte pentru chemarea unui suflet să-şi facă lucrarea lor, El era prezent, El ştia. El a ales. El a destinat pe acela care avea să devină copilul Său „înfiat prin Isus Hristos după buna plăcere a voiei Sale.” (Efes.l:5). Domnul care cunoaşte inima omului, ştia că în adâncul inimii lui Natanael, era dorinţa adevărată şi sinceră ca să-L cunoască. Înainte ca împrejurările şi persoanele folosite de Dumnezeu să contribuie la chemarea noastră, şi să intre în scenă, înainte de orice… „Te-am văzut.” Să reflectăm puţin la acest mare har. Să adorăm pe Domnul nostru, să ne aşezăm viaţa pe acest nivel atât de ridicat şi anume, că am fost în inima Lui şi în planul şi sfatul Său veşnic mai înainte de veşnicii şi să ne bucurăm că El ne-a văzut şi ne-a cunoscut. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său…” (Rom.8:29).
  

  Natanael a fost deci hotărât mai dinainte, Dumnezeu l-a ales ca să intre în falanga oamenilor care, la timpul Său, aveau să clatine lumea. Pentru noi, „Te-am văzut”, ilustrează pe deoparte, imensul har pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să devenim copii ai Lui „fără să-L fi cunoscut” personal pe Domnul Isus ca primii ucenici, iar pe de altă parte, ne spune că noi nu ne mai aparţinem nouă înşine, ci lui Dumnezeu şi lucrării Sale.Ce trist că adevărul acesta aşa de preţios al alegerii mai dinainte, a ajuns să fie clătinat în inimile legaliste cu privire la siguranţa unei mântuiri atât de desăvârşite pe care o avem în desăvârşitul nostru Mântuitor care a zis: „Oile Mele ascultă glasul Meu… Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi NIMENI nu le va smulge din mâna Mea.” (loan 10:27, 28). Dar deşi această nesiguranţă a lor, cu privire la mântuirea lor, nu le răpeşte dreptul de copii ai lui Dumnezeu, ei se frământă şi se îngrijorează la gândul că vor putea pierde mântuirea şi în loc să trăiască plini de bucuria acestei mântuiri depline, se amărăsc pe ei înşişi, amărăsc şi pe fraţii care au siguranţa mântuirii, crează lupte şi despărţiri; dar ceea ce este cel mai dureros este că întristează şi dezonorează pe Domnul Isus care ne-a câştigat prin suferinţele Lui o mântuire aşa de mare.
  

  Crezând în desăvârşita lucrare de la cruce, intrăm în bucuria, pacea şi siguranţa binecuvântatului fapt că înainte de orice, Domnul ne-a cunoscut, ne-a văzut şi ne-a destinat să fim ai Lui.
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „Şi acolo Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici Ilie?” 1 Împ. 19:9.
  

  Ilie este învinovăţit de mulţi predicatori că a fugit de Izabela. Eu n-aş spune astfel. Nici în Cuvânt nu citim că Dumnezeu l-ar fi mustrat pentru aceasta; vedem însă cum a fost hrănit de îngeri, şi ce putere a avut mâncarea aceea simplă, că el a putut face acest marş zi şi noapte. În textul citit observăm cum Dumnezeu din nou se întâlneşte cu Ilie, şi Ilie îşi spune necazul: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi, am rămas numai eu singur şi ei caută să-mi ia viaţa”. Şi Domnul a zis să iasă şi să stea pe munte înaintea Lui. Şi iată Domnul trecea şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Şi după vânt a venit un cutremur de pământ, dar Domnul nu era nici în cutremurul de pământ. După cutremurul de pământ a venit un foc, dar Domnul nu era în focul acela. Şi după foc a venit un susur blând şi subţire. Atunci Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua a ieşit şi a stat la gura peşterii. Din nou a fost întrebat: „Ce faci tu aici Ilie?” Şi din nou şi-a golit inima plină de amărăciune înaintea Domnului. Dar Domnul i-a dat o nouă sarcină şi l-a mângâiat spunându-i că a mai lăsat şapte mii de oameni care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Când am început să evanghelizez m-au contrazis de multe ori, zicând că Domnul nu ar fi nici în vânt nici în foc. Dar eu am spus: Vântul cutremurul şi focul netezesc calea Domnului. Numai după aceasta va putea veni susurul blând şi subţire. Şi după acestea Dumnezeu va putea da noi sarcini.
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  CUNOAŞTEREA NECESARĂ
  

  Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Ezechiel 34.30
  

  A face parte din poporul ales al lui Dumnezeu este o binecuvântare însemnată, dar a şti că noi facem parte din acest popor, este o pricină de nespusă bucurie. A nădăjdui că Dumnezeu este cu noi, este un lucru, dar a şti că El chiar este cu noi, este cu totul altceva. Credinţa ne mântuieşte, dar siguranţa ne satisface. Noi Îl luăm pe Dumnezeu ca Dumnezeul nostru când credem în El; dar primim bucuria Lui când ştim că El este al nostru şi că noi suntem ai Lui. Nici un credincios nu trebuie să se mulţumească numai să nădăjduiască, ci să ceară Domnului să-i dea siguranţa deplină că ceea ce a nădăjduit, are deja în mod sigur.
  

  Trebuie mai întâi să intri în stăpânirea acestui har, ca să poţi să priveşti la Domnul ca un „răsad cu faimă” şi să ajungi la o cunoştinţă clară a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de tine. Să ne întoarcem dar mereu privirea noastră în direcţia de unde primim acest har fără seamăn. Siguranţa credinţei nu poate fi căpătată prin faptele legii. Şi tocmai aceasta ne învaţă Evanghelia, să nu privim la noi, ci numai la Domnul. Văzându-L pe Domnul Isus, vedem mântuirea noastră.Doamne, trimite-ne un val al dragostei Tale, astfel ca noi să fim înălţaţi deasupra noroiului îndoielii şi al fricii.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  Şi vin la tine, cum vine poporul, şi stau înaintea ta ca popor al Meu și ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc; căci cu gura lor arată multă dragoste, dar inima lor umblă după câștigul lor nedrept. Și, iată, tu eşti pentru ei ca o cântare foarte plăcută, un glas plăcut, şi unul care cântă bine la un instrument; și ei ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc. Și când se va întâmpla aceasta (iată, va veni), atunci vor cunoaşte că a fost un profet în mijlocul lor.  Ezechiel 33.3133
  

  Cât de valabile sunt aceste cuvinte și astăzi! Poporul lui Dumnezeu, în zilele lui Ezechiel, dorea să audă glasuri plăcute. Probabil că, dacă Ezechiel lear fi oferit așa ceva, ar fi fost foarte popular. Ar fi schimbat viața grea a unui profet cu cea lipsită de griji a unuia care îi distrează pe alții.
  

  Poporul vorbea peste tot despre Ezechiel, întrun fel pozitiv. Chiar se încurajau unii pe alții săl asculte și să audă de la el „cuvântul care vine de la Domnul”. Până aici, totul era bine. Apoi își luau locul ca popor al lui Dumnezeu și ședeau înaintea lui Ezechiel. La fel de bine. După aceea însă, Dumnezeu arată realitatea stării lor: „Ei ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc; căci cu gura lor arată multă dragoste, dar inima lor umblă după câștigul lor nedrept”.
  

  Este o mare greșeală să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și să refuzăm să ascultăm de el. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru cei care sunt ca Ezechiel, care vorbesc ca și cum ar fi gura lui Dumnezeu Însuși! Poate că ascultătorii lor nu iau seama la mesajul unui astfel de slujitor, însă „vor cunoaște că a fost un profet în mijlocul lor” G. W. Steidl
  

  Să se înalțe ruga mea, auzimi Doamne, glasul slab,
  

  Dorința mea so împlinești / spre slava Ta eu să rodesc.
  

  Sajung eu, oare, a slăbi, / de teamă să nu pot vesti,
  

  Credința ami tăgădui, / de Tine să nu pot vorbi?
  

  Când înaintea Ta voi sta, o, Doamne, ceaș putea săȚi spun,
  

  Tu, careatât ai suferit, pe cruce chiar Tu Teai jertfit?
  

  Ajutămă, Tu, Domnul meu, pe Tin´ să te vestesc mereu,
  

  În așteptarea clipei când toți vom da slavă Mielului.
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  O, Doamne, umple astăzi Baraca aceasta, trupurile noastre, această tabără, întregul Pământ cu Fiinţa Ta glorioasă. Binecuvântează-ne astăzi pe toţi cu revărsări de viaţă duhovnicească, pentru a ne desfăta în ea.
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis si că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.» IOAN 17,23
  

  Cât de mult doresc să locuiască în noi Domnul Isus Cristos şi Tatăl prin Duhul Sfânt o arată şi rugăciunea Sa preoţească (Ioan 17), dar şi porunca: «Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit» (Matei 5,48). Când suntem una cu Domnul Isus Cristos vom fi transformaţi după chipul şi asemănarea Sa, după cum ne spune atât de simplu şi apostolul Pavel: «dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El» (1 Cor. 6,17). Aşa sunt Tatăl şi Fiul, una prin Duhul Sfânt cu omul care Il iubeşte pe Dumnezeu şi care este iubit de El: «Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una» (Ioan 17,21-22). Domnul vorbeşte aici de uniunea organică cu cei care îi aparţin: Tatăl cu Fiul prin Duhul Sfânt în toţi credincioşii Săi răscumpăraţi şi aceştia în El. Doar astfel, ca şi creştini născuţi din nou, suntem temple ale Duhului Sfânt.
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El. Coloseni 2:6
  

  Daca L-am primit pe Christos înlăuntrul inimilor noastre, viaţa nouă va manifesta cunoaşterea Sa intimă prin umblarea în credinţă cu El. Umblarea implică acţiune. Religia noastră nu se limitează la timpul de rugăciune personală. Trebuie să punem în practică ceea ce credem. Dacă cineva umblă în Christos, acţionează aşa cum a acţionat Christos. Fiindcă Christos este în el, speranţa, dragostea, bucuria şi viaţa lui, el este o reflectare a imaginii lui Isus. Oamenii spun despre el: „este ca învăţătorul lui; trăieşte cu Isus Christos”. Umblarea înseamnă progres. „aşa să şi umblaţi în El”. Păşiţi din har în har. Alergaţi înainte până când ajungeţi la cel mai înalt grad de cunoaştere pe care o poate atinge cineva în Prea Iubitul. Umblarea implică continuitate. Trebuie să rămânem permanent în Isus. Cât de mulţi creştini cred că trebuie să înceapă şi să termine ziua în tovărăşia Lui Isus, dar pe timpul zilei îşi dau inima lumii! Aceasta nu este umblare. Trebuie să fim întotdeauna cu El, călcând pe urmele Sale şi făcând voia Sa. Umblarea implică şi obişnuinţă. Atunci când vorbim despre umblarea şi conversaţia unui om, înţelegem prin aceasta obiceiurile şi caracterul constant al vieţii sale. Dacă ne bucurăm uneori în Christos, şi apoi Îl uităm, dacă Îl chemăm uneori, şi apoi Îl părăsim, nu înseamnă că suntem obişnuiţi cu El. Nu umblam în El. Trebuie să ne ţinem strâns de El, să ne prindem de El, şi să nu-L lăsăm să plece niciodată; trebuie să trăim în şi prin EL „După cum aţi primit pe Christos Isus Domnul, aşa să şi umblaţi în El”. Perseverează în acelaşi fel în care ai început. Dacă la început Isus Christos a fost temelia credinţei, izvorul vieţii, principiul acţiunilor tale şi bucuria sufletului tău, lasă-L să fie la fel până la sfârşitul vieţii, acelaşi când umbli prin valea umbrei morţii, dar şi când vei intra în bucuria pregătită pentru poporul lui Dumnezeu. Duh prea Sfânt, ajută-ne să ascultăm acest precept ceresc!
  

  Seara
  

  Stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi. Isaia 33:16
  

  O, creştine, te îndoieşti de împlinirea făgăduinţei Lui Dumnezeu? Oare furtuna poate lua „stânci întărite”? Pot să cadă cămările cerului? Crezi că Tatăl tău ceresc te va uita, atunci când ştie că ai nevoie de hrană şi îmbrăcăminte? Dacă nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui tău, şi „până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (Matei 10:30), te vei îndoi de El? Poate că nenorocirile tale vor continua până în ziua în care vei îndrăzni să te încrezi în Domnul, şi atunci se vor sfârşi. Sunt mulţi credincioşi care au suferit încercări şi au fost foarte nefericiţi, până în clipa în care disperarea i-a condus să-şi exercite credinţa în Dumnezeu, şi momentul credinţei a fost momentul izbăvirii. Au văzut dacă Dumnezeu Îşi ţine sau nu promisiunea. O, te rog, nu te mai îndoi de El! Nu-i fă pe plac Satanei, şi nu te chinui singur, tolerând în continuare gânduri de necredinţă la adresa Lui Dumnezeu. Nu te gândi că nu este mare lucru să te îndoieşti de Iehova. Aminteşte-ţi, este un păcat, şi nu un păcăţel oarecare; este o crimă de cel mai înalt grad. Îngerii nu se îndoiesc niciodată de El, şi nici demonii. Numai noi, dintre toate fiinţele create de Dumnezeu, Îl dezonorăm prin necredinţa noastră, şi Îl defăimăm prin neîncrederea noastră. Ruşine să ne fie! Dumnezeul nostru nu merită asemenea suspiciuni josnice. În trecut, El S-a dovedit adevărat şi credincios Cuvântului Său. Cu atâtea exemple de dragoste şi bunătate pe care le-am primit şi le primim zilnic, este ruşinos şi condamnabil să ne complăcem într-o stare de îndoială. De astăzi înainte, trebuie să ne luptăm mereu împotriva îndoielilor în privinţa Lui Dumnezeu care sunt duşmanii păcii noastre, spre onoarea Lui. Cu o credinţa neclintită, să ne prindem de ce a făgăduit, fiindcă va şi împlini, „Cred, Doamne; ajută necredinţei mele” (Marcu 9:24).
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Iarăşi vor locui la umbra lui, iarăşi vor da viaţă grâului, vor înflori ca via. (Osea 14:7)
  

  Ziua s-a încheiat cu ploi torenţiale, şi plantele din grădina mea au fost doborâte la pământ de furtuna cu grindină. M-am uitat la o plantă pe care o admirasem anterior pentru frumuseţea ei şi pe care o îndrăgisem pentru parfumul ei delicat. După ce a fost expusă furtunii nemiloase, florile ei s-au ofilit, toate petalele ei s-au închis, şi părea că gloria ei s-a dus. M-am gândit în sinea mea: „Cred că va trebui să aştept până anul viitor ca să văd din nou acele flori frumoase”. Şi totuşi noaptea a trecut, soarele a strălucit din nou, şi dimineaţa a adus putere plantei mele favorite. Lumina a privit la florile ei şi florile au privit la lumină. A fost contact şi comuniune, şi puterea a trecut în flori. Ele şi-au ridicat capetele, şi-au deschis petalele, şi-au recăpătat gloria şi păreau mai frumoase decât înainte. M-am întrebat cum a avut loc aceasta – acele flori slabe venind în contact cu ceva mult mai puternic, şi căpătând putere!Nu pot să explic exact cum putem să primim puterea de a sluji şi de a răbda prin comuniunea cu Dumnezeu, dar ştiu că acesta este un fapt. Eşti tu în pericol să fii zdrobit de o încercare grea şi dificilă? Atunci caută comuniunea cu Hristos şi vei primi tăria şi puterea de a fi victorios, pentru că Dumnezeu a promis: „Eu te întăresc” (Isaia 41:10).
  

  Necazul zilei de ieri
  

  Ploaia care a căzut ieri este rubinie pe trandafiri,
  

      Argintie pe frunzele de plop, şi aurie pe trunchiul de salcie;
  

  Necazul care tocmai a căzut ieri este tăcerea care închide în ea
  

  Marile daruri de har ale lui Dumnezeu, şi timpul nu le va tulbura niciodată.
  

  Ploaia care a căzut ieri face toate dealurile să sclipească,
  

      Ca mărgeanul pe dafin şi ca berilul pe iarbă;
  

  Necazul care tocmai a căzut ieri a învăţat sufletul să asculte
  

      Şoaptele eternităţii în toate vânturile care trec.
  

  O, inimă slabă, bătută de furtună, această ploaie va străluci mâine,
  

      Ca o flacără în căldăruşe şi ca giuvaerele pe spini,
  

  Ca cerul în florile de nu-mă-uita; deşi necazul acum este necaz,
  

      Totuşi necazul va fi frumuseţe în minunata dimineaţă.
  

  
  Katherine Lee Bates
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  IEREMIA 51.47-64
  

  „Aduceţi-vă aminte de Domnul în ţara îndepărtată şi Ierusalimul să fie (lit. „să se suie”) în inima voastră” (v. 50). Nu fără să ştie unde va merge era invitată rămăşiţa credincioasă să iasă din mijlocul Babilonului corupt. Pentru a lua această hotărâre curajoasă, ea trebuia mai întâi să fie atrasă de sentimente puternice (Psalmul 137.5,6). In acelaşi fel şi astăzi, „la El”, la lsus prezent în mijlocul a „doi sau trei” adunaţi în Numele Său, este invitat cel credincios să iasă afară din tabăra religioasă a mărturiei creştine (Evrei 13.13).
  

  Sfârşind prezentarea tuturor judecăţilor Sale, Domnul le semnează cu un nume de temut: „Dumnezeul răsplătirilor” (v. 56). Este însă remarcabil un detaliu, anume că aceste cuvinte ale judecăţii împotriva Babilonului preced relatarea privind distrugerea Templului din cap. 52. Trebuia ca ruina idolilor Babilonului să fie vestită înainte să fi avut loc efectiv cea a Templului (v. 47 şi 52). În felul acesta, nimeni nu va putea gândi că aceşti idoli sunt în mod real mai puternici decât Dumnezeul lui Israel. Cu şapte ani înainte de luarea Ierusalimului, toate aceste cuvinte trebuia să fie scrise într-o carte, iar cartea, după citirea ei, trebuia cufundată în mijlocul Eufratului prin grija lui Seraia, fratele lui Baruc, ca o dovadă că Babilonul avea să fie înghiţit.
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: 1 Corinteni 2:6-16
  

  SĂ ÎNŢELEGEM BIBLIA
  

  …nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:11
  

  In servieta în care îmi duc Biblia am un mic dosar cu un microfilm ce reproduce întreaga Biblie. Toate cele 1.245 de pagini cu mai mult de 773.746 de cuvinte sunt tipărite într-un pătrat cu latura puţin mai mare de 2,5 centimetri! Nu pot vedea nici măcar un cuvânt din ea. Nici dacă ţin filmul la lumină sau dacă-l aşez pe un fond închis la culoare, nu ajută cu nimic. Cu ochii liberi nu pot să citesc. Numai cu ajutorul unui microscop ce măreşte pot citi această Biblie.
  

  Nevoia de a furniza o sursă exterioară pentru a citi o reproducere sub formă de microfilm a Bibliei îmi reaminteşte de dificultăţile pe care le au unii oameni în înţelegerea Bibliei. O, ei n-au dificultăţi citindu-i cuvintele, ci nu pot înţelege ceea ce spun aceste cuvinte. Au nevoie de iluminarea puterii Duhului Sfânt.
  

  Încercarea de-a prinde înţelesul mesajului Bibliei se aseamănă cu încercarea de a citi microfilmul fără aparatul de mărire. În 1 Corinteni 2:14, Pavel ne explică de ce este aşa. El spune: „Dar ornul cel firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte”. Biblia – indiferent de mărimea în care este tipărită – poate fi înţeleasă numai cu ajutorul Duhului Sfânt.
  

  Ai căutat ajutorul pentru înţelegerea a ceea ce spune Cartea lui Dumnezeu? Fii sigur că L-ai acceptat pe Isus ca Salvator personal. Apoi cere ca Duhul Sfânt să locuiască în tine şi să-ţi reveleze adevărul ei. El face din Biblie o carte care poate fi înţeleasă.- P.R.V.
  

  Nu poţi spune: Cunosc tot Adevărul sfânt,
  

  Până nu-L cunoşti pe Domnul Isus.
  

  Când inima şi viaţa de El legate sunt,
  

  Pricepi Cuvântul Lui venit de sus.    – Anonim
  

  Cunoaşterea CUVÂNTULUI VIU este cheia înţelegerii CUVÂNTULUI SCRIS.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe DUMNEZEU. Rom. 8,28.
  

  De ce? Aşa a întrebat în decursul mileniilor câte un suflet încercat. Poate ai spus şi tu acest: „De ce?” cu ochii plini de lacrimi, şi nu ai găsit nici un răspuns la întrebarea ta. Vai cât de mulţi „de ce?” se ridică în nopţile grele de suferinţă, când inima e apăsată. De ce această boală? De ce această cădere? De ce această singurătate şi părăsire? De ce această jale? De ce această spaimă? Adesea nu înţelegem cauza acestui examen şi această enigmă măreşte şi mai mult durerea noastră.
  

  Există mustrări a căror cauze le poţi găsi dacă ai un cuget fin, păstrat înaintea Lui Dumnezeu. Această durere e mai uşoară pentru tine,pentrucă o meriţi? Cealaltă încercare nu ţi-a fost trimisă oare pentru a-ţi infringe îngâmfarea? Într-o cântare este următorul verset:

  Îţi vine vreo durere?
  Întreabă în tăcere
  Dar fii liniştit
  Căci veşnica iubire
  Nu ţi-o trimite din plăcere.
  

  Sunt multe încercări pe care acum nu le pricepi, însă le vei pricepe după aceea. Durerea de ieri pe care ai simţit-o atât de profund, mâine îşi va dezvălui în ea o binecuvântare! Cei ce iubesc pe Dumnezeu ştiu că toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor. Oare acest răspuns dumnezeesc nu lămureşte pe deplin toate întrebările tale? Dumnezeu te iubeşte, te cunoaşte şi ştie de ce ai nevoie. El are posibilitatea de a opri la un moment dat încercările asupra ta. Nu te înspăimânta ci bizuieşte-te pe El.Aţi ajuns voi la acel loc numit Calvar? Dumnezeu nu vrea numai să vă dea bucuria de adunări binecuvântate, ci El însuşi ar vrea să se bucure de predarea voastră ÎNTREAGĂ şi să vă dea o deplină părtăşie cu El. Vreţi voi să acceptaţi dorinţa Lui?
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  Cine crede în Fiul are viața veșnică …Ioan 3.36
  

  Fără speranță – speranță vie
  

  Ernst Gottlieb Woltersdorf a crescut în condiții sărăcăcioase împreună cu alți unsprezece frați în Friedrichsfeld, lângă Berlin. La început a dorit să devină farmacist, ulterior s-a decis totuși să studieze teologia. La vârsta de șaptesprezece ani s-a dus cu fratele său mai mare la Halle, unde era orfelinatul lui August Hermann Francke, pentru a ocupa funcția unui învățător și să-și câștige existența sărăcăcioasă. În Halle a ajuns la cotitura decisivă din viața sa. El a înțeles că nu prin studierea teologiei devii un creștin adevărat, care are viață veșnică și o nădejde adevărată, ci numai prin pocăință, prin întoarcerea sinceră la Dumnezeu și prin credința în Isus Hristos.Ascultând discursul diaconului Lehr din Köthen cu tema „Despre iubirea lui Isus” a primit impulsul pentru întoarcerea sa la Dumnezeu. Atunci a recunoscut că este un păcătos pierdut. Dar în loc să se predea imediat Domnului Isus, a gândit că trebuie să țină mai întâi poruncile. Tânărul a luptat un an și jumătate până când a găsit pacea adâncă doar prin credință. Pentru început a mers ca vicar și învățător privat în localitatea Zerrenthin de lângă Prenzlau, unde Dumnezeu a binecuvântat lucrarea sa de trezire. Deseori era încolțit de atacuri și necazuri mari, pentru că acolo unde suflă Duhul lui Dumnezeu, este la lucru și diavolul. Dar nu a permis ca acestea să-i tulbure bucuria.
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  NU RECURGE LA MANIPULARE!
  

  „lubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. în cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10)
  

  In interiorul sufletului nostru se află dorința de a ne conduce propriile noastre vieți si în unele cazuri, chiar și pe ale altora. Drept consecință, devenim experți în manipulare reciproca. Această dorință de a controla duce la comportamente diferite, lată șase dintre ele de care trebuie să fim conștienți și pe care trebuie să le evităm dacă ne dorim relații bune:
  

  1) Șantajul emoțional. „Fă ceea ce vreau, că de nu, mă enervez și fac o criză”.
  

  2) Aruncarea vinei asupra cuiva. „Cum mi-ai putut face una ca asta, după tot ce am făcut pentru tine?”
  

  3) Boala închipuită. „Nu mă supăra. Nu vezi că nu mă simt bine?”
  

  4) Invocarea celor plecați dintre noi. „Scumpul vostru tată ar fi fost de acord cu mine”.
  

  5) Descoperire divină. „Dumnezeu mi-a spus că trebuie să faceți ce doresc eu”.
  

  6) Umilire. „Fă ceea ce vreau eu, căci altfel o să te fac de rușine de față cu ceilalți”.
  

  Acestea sunt instrumente puternice pe care le folosim pentru a-i determina pe ceilalți să facă ceea ce vrem noi. Nu numai adulții se pricep să le folosească, ci si adolescenții pot fi maeștri ai manipulării, mai ales dacă nu au o gândire limpede. „îmi doresc lucrul acesta atât de mult, încât sunt in stare să merg și să fac ceva nebunesc (chiar dacă asta mă va răni) dacă nu-l primesc”.
  

  Acest argument care este un strigăt disperat după ajutor este cel mai îngrozitor coșmar al multor părinți de adolescenți. Manipularea este un joc ce poate fi jucat la orice vârstă – chiar în intimitatea propriului tău cămin. Însă cei ce se angajează la așa ceva plătesc un preț mare, si anume; conflicte, ostilitate și resentimente.
  

  Care este soluția? Ne-o oferă Biblia: „lubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. In cinste, fiecare să dea întâietate altuia”.
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 8 Noiembrie 2016

  noiembrie 9, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Puterea fără egal a rugăciunii
  

  Nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Romani 8:26
  

  Noi înţelegem că suntem umpluţi de putere pentru rugăciune de către Duhul Sfânt şi ştim ce înseamnă să ne rugăm în Duhul, dar deseori nu înţelegem că Duhul Sfânt Însuşi Se roagă în noi cu rugăciuni pe care noi nu le putem rosti. Când ne naştem din nou, din Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi, El exprimă în locul nostru ceea ce noi nu putem exprima.”El”- Duhul din tine – „mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”: Dumnezeu îţi cercetează inima, nu ca să ştie care sunt rugăciunile tale conştiente, ci ca să afle care este rugăciunea Duhului Sfânt.Duhul lui Dumnezeu are nevoie de natura credinciosului pentru a o folosi ca templu în care să-Şi ofere rugăciunile de mijlocire. „Trupul vostru este templul Duhului Sfânt.” Când Isus Christos a curăţat templul, El, nu a lăsat pe nimeni să poarte „vreun vas prin templu” Duhul lui Dumnezeu nu te va lăsa să-ţi foloseşti trupul pentru propriile tale plăceri. Isus i-a alungat fără milă pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu şi a spus: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari”.Ne-am dat noi seama că trupul nostru este templul Duhului Sfânt? Dacă da, trebuie să avem grijă să-l păstrăm neântinat pentru El. Trebuie să ne amintim că viaţa noastră conştientă, deşi e doar o părticică din personalitatea noastră, trebuie privită ca fiind un templu al Duhului Sfânt, El va avea grijă de subconştientul nostru, despre care noi nu ştim nimic; dar noi trebuie să avem grijă să păzim partea conştientă, pentru care suntem responsabili.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „…a mai întârziat două zile în locul în care era.” IOAN 11:6
  

  Domnul ştia că Lazăr era bolnav, chiar pe moarte… El, care vindecase atâţia bolnavi, nu era indiferent faţă de faptul acesta. A aşteptat două zile… apoi Lazăr a murit fără ca El să fi intervenit! Totuşi Domnul iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Erau prietenii Lui; şi când boala fratelui lor s-a agravat, cele două surori s-au adresat unde trebuia, şi-au încredinţat durerea lor Domnului şi învăţătorului lor. Însă numai după două zile Domnul a venit în ajutorul lor. Care poate fi deci motivul?
  

  Ca Mesia, Domnul Isus vindecase tot felul de boli, chiar mortale. Dar la Betania, El voia să Se descopere nu numai ca Mesia, ci ca Fiul lui Dumnezeu care este învierea şi Viaţa. Dacă Domnul Isus ar fi ascultat pe cele două surori la timpul necesar ca să împiedice moartea lui Lazăr, El nu S-ar fi putut manifesta ca Fiul slăvit al lui Dumnezeu, şi familia din Betania ar fi rămas în limitele mesianismului fără să cunoască lucrarea cea mai de seamă a creştinismului, preînchipuită prin învierea lui Lazăr şi anume: viaţa veşnică dăruită omului mort în păcate şi fărădelegi. „Eu sunt învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:25). Aceste două zile de aparentă întârziere erau deci necesare, pe deoparte ca să ne arate slava lui Dumnezeu în Persoana Domnului Isus, şi pe de altă parte, pentru ca cele două surori şi ucenicii şi norodul să credă în El. „Şi Mă bucur că n-am fost acolo pentru voi, ca să credeţi.”Aşteptaţi voi o ascultare a rugăciunii voastre fierbinţi, o rugăciune care este după voia Lui? Şi voi ca şi surorile din Betania, v-aţi vărsat inimile înaintea lui Dumnezeu, şi lucrurile au rămas cum erau sau poate s-au înrăutăţit. Nu vă îndoiţi, nu ascultaţi şoapta vrăjmaşului care are grijă să semene îndoiala în inimile voastre. Nu cădeţi în desnădejde ca Toma care a zis: „…Haidem să mergem să murim şi noi cu El.” Nu! Aceste „două zile” nu sunt inutile. Fiţi siguri că Domnul a primit cererile voastre, dar El ştie exact când trebuie să intervină ca să-Şi realizeze planul Său şi să-Şi împlinească făgăduinţele, care în El sunt numai „Da”.”Isus plângea.” Da, El simte cu noi şi pentru noi şi este totdeauna gata să ne vină în ajutor, dar vrea să ne ajute să credem. „Nu te teme, crede numai.”Textul vorbeşte de două zile şi nu de patru. Cred că „două zile” se referă la cei 2.000 de ani (aprox.) de la naşterea Lui până la venirea pentru împărăţia de 1.000 de ani.Atunci va aduce El învierea tuturor ce sunt ai Lui, împreună cu viaţa veşnică şi faptul acesta este ilustrat în însăşi cuvintele Lui: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi…”
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „Şi acolo Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici Ilie?” 1 Împ. 19:9.
  

  Ilie este învinovăţit de mulţi predicatori că a fugit de Izabela. Eu n-aş spune astfel. Nici în Cuvânt nu citim că Dumnezeu l-ar fi mustrat pentru aceasta; vedem însă cum a fost hrănit de îngeri, şi ce putere a avut mâncarea aceea simplă, că el a putut face acest marş zi şi noapte. În textul citit observăm cum Dumnezeu din nou se întâlneşte cu Ilie, şi Ilie îşi spune necazul: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi, am rămas numai eu singur şi ei caută să-mi ia viaţa”. Şi Domnul a zis să iasă şi să stea pe munte înaintea Lui. Şi iată Domnul trecea şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Şi după vânt a venit un cutremur de pământ, dar Domnul nu era nici în cutremurul de pământ. După cutremurul de pământ a venit un foc, dar Domnul nu era în focul acela. Şi după foc a venit un susur blând şi subţire. Atunci Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua a ieşit şi a stat la gura peşterii. Din nou a fost întrebat: „Ce faci tu aici Ilie?” Şi din nou şi-a golit inima plină de amărăciune înaintea Domnului. Dar Domnul i-a dat o nouă sarcină şi l-a mângâiat spunându-i că a mai lăsat şapte mii de oameni care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Când am început să evanghelizez m-au contrazis de multe ori, zicând că Domnul nu ar fi nici în vânt nici în foc. Dar eu am spus: Vântul cutremurul şi focul netezesc calea Domnului. Numai după aceasta va putea veni susurul blând şi subţire. Şi după acestea Dumnezeu va putea da noi sarcini.
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  MĂREŢIA HARULUI
  

  …Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită… 2 Corinteni 12.10
  

  Să preţuim slăbiciunea noastră, căci ea dă prilej puterii dumnezeieşti să se arate. Dacă noi n-am fi simţit slăbiciunea noastră firească, n-am fi cunoscut niciodată puterea harului. Domnul să fie binecuvântat pentru ţepuşurile din carne, aceşti soli ai Satanei, căci ele ne silesc să căutăm puterea lui Dumnezeu.Acest răspuns preţios din versetul de mai sus, ieşit chiar de pe buzele Domnului, trebuie să îl fi făcut pe Apostolul Pavel să tresară de bucurie. Harul lui Dumnezeu este de ajuns pentru mine! Şi desigur, acest răspuns este de ajuns. Dacă aerul este de ajuns pentru păsări, apa oceanului pentru peşte, oare harul Tatălui Ceresc, al Dumnezeului nemărginit, nu va fi el de ajuns pentru nevoile mele cele mai mari? Acela care a creat şi ţine în mâna Sa pământul şi cerul, nu este El în stare să îngrijească de toate nevoile unui vierme ca mine?
  

  Să ne sprijinim deci pe Dumnezeu şi pe harul Său. Dacă El nu înlătură imediat suferinţa noastră, El ne dă totuşi tăria de a o îndura. Prin ajutorul Său, omul obosit va trece munţii, iar omul sărac îi va birui
  pe cei mari şi puternici. Face mult mai mult să avem puterea lui Dumnezeu, decât să avem puterea noastră proprie; căci puterea noastră, chiar dacă ar fi de o mie de ori mai mare decât este în realitate, ea n-ar fi de ajuns în faţa vrăjmaşului cu care avem de-a face; şi chiar dacă am fi mai slabi decât suntem în realitate, noi totuşi am putea totul, prin Cristos care ne întăreşte.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  La nevoile sfinților, participând; urmărind ospitalitatea.  Romani 12.13
  

  Ospitalitatea este o frumoasă virtute creștină, care face cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Esența însăși a întregii învățături a lui Dumnezeu este inima Lui largă și harul îmbelșugat care curge pentru omul păcătos, aducândui binecuvântarea. Ospitalitatea creștinului este o mică manifestare a acestui har, care curge prin canalul unei inimi răscumpărate. Epistolele Noului Testament prezintă acest har minunat al lui Dumnezeu și îndeamnă la practicarea ospitalității, ca fiind o parte vitală a creștinismului practic. Ospitalitatea constituia o trăsătură atât de marcantă a creștinilor din primul secol, încât chiar și păgânii din jurul lor o admirau.
  

  Să privim de asemenea la ospitalitatea arătată de femeia din Sunem în 2 Împărați 4.817. Când Elisei trecea pe acolo, ea la constrâns să intre și să mănânce pâine. Fiind primit cu atâta bunătate, el găzduia mereu în acea casă, ori de câte ori trecea pe acolo. După aceea, femeia ia propus soțului ei să facă o cameră mică pentru profet, cameră în care Elisei a stat de atunci încolo, când îi vizita. Remarcați simplitatea acestei camere de oaspeți! Ea avea un pat, o masă, un scaun și un sfeșnic. Fie ca și noi să umblăm cu simplitatea credinței acestei femei sunamite! Ceea ce contează este bunătatea și dragostea din inimă, nu resursele îmbelșugate și minunate pe care cineva poate sau nu poate să le ofere.
  

  În condițiile și în împrejurările în care noi trăim astăzi, practicarea ospitalității poate părea mai complicată, iar lipsa ei este justificată cu scuze plauzibile. Sunt însă îndemnurile Scripturii mai puțin aplicabile nouă astăzi? Există promisiunea sigură a răsplății pentru ospitalitate, chiar și pentru dăruirea unui simplu pahar cu apă rece. R. K. Campbell
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Doamne, arată-Te în mijlocul nostru astăzi, dă-ne siguranţa mare, obiectivă a prezenţei Tale. Fă această locuinţă o adevărată Betania, o casă înfrumuseţată cu Dumnezeu.
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. „» IOAN 14,13
  

  Aici Dumnezeu vorbeşte despre una dintre cele mai mari şi mai adânci taine: Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt, locuiesc în oamenii care Il iubesc din toată inima pe Dumnezeu. Deschide larg cerului uşa inimii tale şi Il vei descoperi pe Dumnezeu însuşi locuind în tine! Există un text Extraordinar în Proverbe 8,17: «Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc». Acest «a-L căuta» vorbeşte despre faptul că Isus vrea să fie primul, cel mai important în viaţa ta; căutarea Lui trebuie să fie prima prioritate a inimii tale. «Şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul» mai înseamnă, de exemplu, ca în fiecare dimineaţă să îl cauţi în primul rând pe El. Încearcă să îţi închipui Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl şi Fiul dorind să locuiască în inima unui om muritor prin Duhul Sfânt. Întrebarea decisivă pentru tine, care îl iubeşti pe Domnul şi îi asculţi Cuvântul este următoarea: eşti într-adevăr o locuinţă pentru El? Domnul nostru Se bucură când poate vorbi unor oameni care îl caută: «Veniţi şi priviţi, aici locuiesc Eu!» Poate El să te arate şi să spună că locuieşte în tine? Se simte El acasă în inima ta?
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul.
  

  Coloseni 2:6
  

  Piaţa de credinţă este reprezentată ca o primire, un act care implică opusul oricărui merit. Este pur şi simplu acceptarea unui dar. După cum pământul primeşte ploaia, după cum marea primeşte râurile, după cum noaptea primeşte lumina de la stele, la fel şi noi, fără să dăm nimic, primim gratis harul lui Dumnezeu. Prin firea lor, sfinţii nu sunt fântâni sau pâraie; ei sunt bazine în care curge apa vie. Sunt nişte vase goale în care Dumnezeu toarnă mântuirea Sa. Ideea de a primi implică un simţământ de realizare, transformând chestiunea în realitate. Nimeni nu poate primi o umbră; noi primim ceva substanţial. La fel se întâmplă şi în viaţa de credinţă. Christos devine real pentru noi. Atunci când nu avem credinţă, Isus este doar un nume, o persoană care a trăit demult, atât de demult încât este doar istorie acum! Dar, prin credinţă, Isus devine o persoană reală în conştiinţa inimilor noastre. Însă primirea înseamnă şi Strângere sau adunare de bunuri. Lucrul pe care l-am primit devine al meu. Strâng pentru mine ceea ce mi s-a dat. Când îl primesc pe Isus, El devine Mântuitorul meu, atât de personal încât nici moartea nici viaţa nu mi-L vor putea lua. Toate acestea se întâmplă atunci când Îl primim pe Christos, Îl primim ca pe un dar fără plată de la Dumnezeu. Îl recunoaştem în inima noastră şi ni-L însuşim ca pe un bun personal. Mântuirea poate fi descrisă ca un orb care primeşte vedere, ca un surd care primeşte auz, ca un mort care este trezit la viaţă; dar noi nu am primit numai aceste binecuvântări, ci şi pe Christos Isus Domnul! Este adevărat că El ne-a trezit la viaţă atunci când eram morţi. El ne-a dăruit iertarea de păcat şi ne-a îmbrăcat în neprihănire. Acestea sunt lucruri preţioase, dar nu ne mulţumim cu ele; L-am primit pe Christos Isus însuşi! Fiul Lui Dumnezeu a fost turnat în noi, şi noi L-am primit şi ne prindem de EL. Ce bun trebuie să fie Isus, dacă cerurile nu-L pot cuprinde!
  

  Seara
  

  Învăţătorul zice: „Unde este odaia de oaspeţi, în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?” Marcu 14:14
  

  În timpul Pastelui, Ierusalimul se transforma într-un han uriaş. Fiecare familie îşi invitase prietenii, dat nimeni nu Îl invitase pe Mântuitorul, şi El nu avea casa Lui. Numai prin puterea Sa supranaturală a găsit El o cameră de sus în care să mănânce Paştele. La fel se întâmplă şi astăzi. Isus nu este primit printre fiii oamenilor, cu excepţia celor care au primit de la El o inimă nouă, prin puterea Sa supranaturală. Toate uşile sunt deschise larg pentru prinţul întunericului, dar Isus trebuie să-şi croiască singur drum, dacă nu vrea să rămână în strada. Prin puterea tainică exercitată de Domnul, stăpânul casei nu a făcut nici o obiecţie, ci a deschis imediat camera de oaspeţi, cu bucurie şi voie bună. Nu ştim cine era, sau ce era el. Totuşi, el a acceptat cu dragă inimă onoarea pe care i-a propus-o Mântuitorul. Astăzi, descoperim în acelaşi fel care sunt aleşii Domnului, şi care nu sunt. Fiindcă, atunci când Evanghelia vine la ei, luptă împotrivă şi nu o primesc. Dar când oamenii o primesc cu bucurie, este o indicaţie sigură că există o lucrare tainică în inima lor, şi că Dumnezeu i-a ales pentru viaţa veşnică. Eşti gata să-L primeşti pe Christos, dragă cititorule? Atunci nu îţi sta nimic în cale. Christos va fi oaspetele tău. Chiar puterea Sa lucrează în tine, şi te face gata să-L primeşti. Ce onoare este să-l găzduieşti pe Fiul Lui Dumnezeu! Cerurile cerurilor nu Îl pot cuprinde, totuşi El Se coboară cu bunătate să locuiască în inimile noastre! Noi nu suntem vrednici să-L primim sub acoperişul nostru, dar ce mare privilegiu este să-L vedem înăuntru! Fiindcă El oferă un ospăţ şi ne cheamă să mâncăm cu El delicatesele Sale regale. Ne aşezăm la o masă la care se serveşte hrană nemuritoare, care dă nemurire celor ce se hrănesc din ea. Binecuvântat este printre fiii lui Adam cel care găzduieşte pe îngerii Domnului.
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, şi S-a suit pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare…. Petru şi tovarăşii lui … au văzut slava lui Isus.(Luca 9:28-29,32)
  

  Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale.(Exod 33:13)
  

  Când Domnul Isus i-a luat pe aceşti trei ucenici sus pe munte singuri, El i-a adus într-o strânsă comuniune cu El Însuşi. Ei „au văzut slava lui Isus” şi au spus: „Este bine să fim aici” (Luca 9:32-33). Cerul nu este niciodată departe de cei care zăbovesc pe un munte cu Domnul lor.
  

  Cine dintre noi în anumite momente de meditaţie şi rugăciune nu a prins o sclipire din porţile cerului? Cine nu a simţit în locul tainic al sfintei comuniuni un val puternic de emoţie – un pic din gustul binecuvântatei bucurii ce va veni? Învăţătorul a avut momente şi locuri speciale pentru o conversaţie liniştită cu ucenicii Săi. Odată S-a întâlnit cu ei pe muntele Hermon, dar mai des pe pantele sacre ale muntelui Măslinilor. Fiecare creştin ar trebui să aibă propriul său munte al Măslinilor. Astăzi majoritatea dintre noi, mai ales aceia dintre noi care locuiesc în oraşe, trăiesc sub un mare stres. De dimineaţă devreme şi până la ora de culcare suntem expuşi vârtejului vieţii. În mijlocul acestei zarve, e mică oportunitatea pentru o meditaţie liniştită, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciune, şi pentru părtăşia de inimă! Chiar şi Daniel avea nevoie să aibă propriul munte al Măslinilor în camera lui în mijlocul răcnetelor Babilonului idolatru. Petru a găsit un acoperiş în Iope, şi Martin Luther a găsit o „cameră de sus” în Wittenberg, un loc care încă mai este considerat sacru.
  

  Joseph Parker, un predicator englez congregaţionalist din secolul al XIX-lea, a spus odată: „Dacă noi, ca biserică, nu ne întoarcem la viziuni spirituale, la crâmpeie de cer, şi la cunoştinţa unei glorii şi a unei vieţi mai minunate, ne vom pierde credinţa. Altarul nostru va deveni doar o piatră rece şi goală, niciodată binecuvântată cu o vizită din cer”. Şi de aceasta are nevoie lumea de astăzi – de oameni care L-au văzut pe Domnul lor. din Arta pierdută a meditaţiei
  

  Apropie-te de El! Poate că El te va lua astăzi pe munte – în acelaşi loc unde l-a luat pe Petru cu gafele lui, şi pe Iacov şi pe Ioan, „Fiii tunetului” (Marcu 3:17), care în repetate rânduri nu L-au înţeles deloc pe Învăţătorul lor şi misiunea Lui. Nu există nici un motiv pentru care El să nu te ia, aşa că nu exclude această posibilitate pentru tine, spunând: „O, aceste viziuni şi revelaţii minunate ale Domnului sunt doar pentru anumiţi oameni!” Ele pot fi şi pentru tine!
  

  John Thomas McNeill
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  IEREMIA 51.27-46
  

  O mare parte din expresiile acestor capitole sunt reluate în cartea Apocalipsa, unde le vom găsi aplicate la Babilonul viitor. Acesta nu mai este o cetate, ci un mare sistem religios, o contrafacere satanică a Bisericii lui Hristos, care îşi va lua întregul avânt după răpirea Bisericii. Pe tot parcursul acestei desfăşurări a răului, chemarea divină se face auzită în repetate rânduri: ,Jeşiţi din mijlocul lui, poporul Meu!” (cap. 50.8; 51.6,45; Isaia 48.20; Zaharia 2.7; Apocalipsa 18.4). A rămâne în Babilon după condamnarea rostită de Dumnezeu înseamnă, în adevăr, pe de o parte a participa la păcatele lui, iar pe de altă parte, a fi părtaş (sau a te expune) urgiilor ce vor veni asupra lui. Şi astăzi Domnul porunceşte alor Săi care sunt încă risipiţi în diferite medii ale creştinătăţii mărturisitoare: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!” (2 Timotei 2.19). Chiar văzând în jurul lor această nedreptate, unii credincioşi socotesc totuşi de datoria lor să rămână cu orice preţ într-un mediu recunoscut ca fiind rău, cu speranţa că, prin influenţa lor bună, pot contribui la îmbunătăţirea lor: prin aceasta, ei se amăgesc cu iluzii şi, în acelaşi timp, se consideră mai înţelepţi decât Cel care i-a îndemnat să iasă (2 Corinteni 6.14-18).
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: Romani 13:1-7
  

  DUMNEZEU SI GUVERNUL
  

  …faceţi rugăciuni… pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii… 1 Timotei 2:1, 2
  

  Se spune despre Benjamin Franklin că după ce şi-a terminat un discurs înflăcărat despre garanţiile constituţiei, un ascultător turbulent din sală, a strigat: „Vorbe goale. Unde sunt toate aceste fericiri care ne sunt garantate?” Franklin a zâmbit şi i-a răspuns: „Prietene, constituţia numai garantează poporului american dreptul de-a urmări fericirea; dar trebuie să pui mâna pe ea singur”.
  

  Poate că politica coruptă şi politicienii răi ne-au făcut cinici în ceea ce priveşte guvernul. Aceasta ne-ar putea face pe noi, creştinii, să ne neglijăm responsabilităţile de cetăţeni. Poate că şi credincioşii din vremea apostolului Pavel au avut aceleaşi sentimente. Trăiau sub guvernul roman care era din ce în ce mai ostil. Cu toate acestea, apostolul le-a dat câteva modalităţi practice de-a răspunde: Supuneţi-vă conducătorilor aleşi de Dumnezeu, astfel ca Evanghelia să propăşească (Romani 13:1; 1 Timotei 2:2-4). Rugaţi-vă în mod regulat pentru conducători (1 Timotei 2:1). Faceţi binele, trăiţi o viaţă sfântâ (Romani 3:3; 1 Timotei 1:2).Plătiţi taxele (Romani 13:7) ,Încredeţi-vă în suveranitatea lui Dumnezeu (Romani 13:1).
  

  Charles Colson spune că trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu şi nu în procesul politic.
  

  Dumnezeu ne cheamă să ne facem simţită influenţa în sistemul de guvernământ. Trebuie să votăm atunci când avem acest drept şi să ne opunem atunci când guvernul se interpune în calea ascultării noastre de Dumnezeu (Matei 2:21).
  

  Cetăţenii activi ai împărăţiei cereşti nu pot fi cetăţeni inactivi ai împărăţiei pământeşti.D.J.D.
  

  Doamne, ne rugăm pentru conducători,
  Ca să-Ţi fie şi ei veşnici următori.
  Să conducă printre păcate şi blestem
  Să trăim în pace, viaţa ce-o avem. D.J.D.
  

  Afacerile publice ale unei naţiuni sunt afacerile particulare ale fiecărui cetăţean.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Ps. 84,5.
  

  Dacă în Cuvântul Lui Dumnezeu, credinciosul este numit OM, atunci în majoritatea cazurilor, este arătat în SLĂBICIUNEA şi DEPENDENŢA lui. Este o mare întărire pentru noi că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât şi a devenit OM. Nimeni nu a ocupat o poziţie mai dependentă de Dumnezeu, ca Domnul Isus pe acest pământ. El ca Om îşi găsea toată puterea în dependenţă faţă de Dumnezeu şi de aceea şi noi avem posibilitatea de a-L urma şi de a călca pe calea atât de clară a totalei dependenţe de Dumnezeu Tatăl. Simţul nostru de neputinţă ne va îndemna totdeauna la completa dependenţă faţă de Domnul însuşi. De aceea Pavel spune „Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (2 Cor. 12.9).
  

  Puterea omenească nu este de folos lui Dumnezeu, pentru lucrarea Lui, ci mai degrabă o frână. Dumnezeu niciodată nu va uni puterea Lui cu puterile noastre. Atâta timp cât noi înaintăm în puterea noastră, putera Lui Dumnezeu nu ne umple şi vom vedea că puterea noastră ne lasă în pană chiar atunci când avem nevoie de ea. Vom avea înfrângeri mari şi multe când ne bizuim pe noi. Aceste înfrângeri scot la iveală iubirea de sine, îngâmfarea, lăudăroşia, necinstea şi multe altele. Toate faptele firii pământeşti sau toate păcatele ascunse trebuie să iasă la iveală în lumina Lui Dumnezeu, apoi judecate şi abia atunci există „cărări drepte, bătătorite” pentru Dumnezeu în inima noastră, iar calea noastră va deveni o „umblare înaintea Lui.” Atunci avem părtăşie cu Dumnezeu, care ne va da şi puterea necesară ca să ne bizuim pe braţul Său atotputernic dacă ne încredem în puterea Lui atunci putem fi tari chiar într-o lume plină de primejdii.În Adunarea Lui Dumnezeu trebuie ca firea pământească să fie judecată, cum trebuie judecat în fiecare zi şi mersul fiecăruia dintre noi.
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  Toate zilele omului sunt pline de durere, și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă … Eclesiastul 2.23
  

  Fără speranță – speranță vie
  

  Enciclopedia Brockhaus îl caracterizează pe Byron ca „un amestec ciudat de putere bărbătească și cochetărie femeiască, cântări pline de dăruire și senzualitate excesivă, gândire democratică și înfumurare aristocrată”.
  

  Georg von der Vring, un cunoscător excelent al literaturii anglosaxone, spunea foarte bine despre el: „Influența lui Byron asupra timpului său a fost de nemăsurat. El a exprimat într-un mod cutremurător în lucrarea sa batjocura, ura, îndoiala și deznădejdea. Stilul său este strălucitor și plin de elan. El a devenit poetul durerii lumii, care neagă tot ceea ce există, fără să pună ceva mai bun în locul acesteia”.
  

  Byron a avut parte de fericire pământească cum puțini au avut parte, și totuși în poezia sa s-au observat devreme gânduri referitoare la lipsa de speranță. A trăit astfel „fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2.12). Nu este de mirare că acestui renumit și talentat om, dar sărac în interiorul său, i s-au epuizat devreme forțele. Păcatul a făcut din el o ruină, o grămadă de dărâmături. Astfel, la vârsta de treizeci și șase de ani, ca un om distrus în interiorul și în exteriorul său, a scris următoarele versuri cu ocazia zilei sale de naștere:
  

  Mi-s zilele ca galbenele foi,
  

  Și duse-s flori și poame de amor;
  

  Azi numai suferințe și nevoi
  

  Mă împresor!
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  SUSTINE-TI COPIII PE CALEA DOMNULUI!
  

  „Tu m-ai învățat din tinerețe” (Psalmul 71:17)
  

  Când un copil este crescut de părinți care se roagă și care își trăiesc viața după Cuvântul lui Dumnezeu, 85 la sută dintre ei își vor dezvolta o credința solidă înainte de varsă de treisprezece ani. Dar ce faci dacă copiii tăi au crescut deja? Unul dintre numele lui Dumnezeu este „Răscumpărătorul”, care înseamnă că El îți mai poate da o șansă. Predă-ți viața lui Hristos; așa se poate întrerupe ciclul eșecului care se învârtește de generații. Sau ce se întâmplă dacă ești îngrijorat faptul că trebuie să-ți crești copilul într-o lume rea?
  

  Biblia spune că cei ce dau la o parte întunericul sunt copiii luminii (Matei 5:14-16). Dumnezeu a promis: „Duhul Meu, care Se odihnește peste tine, și cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum și până-n veac”(lsaia 59:21).
  

  Poate întrebi: „Cum mă pot eu lupta cu influențele negative din jurul meu?” Toate studiile confirmă faptul că părinții au o mare influență – mai mare decât cea a prietenilor, a scolii sau a mijloacelor media – în determinarea caracterului si a direcției în care o iau copiii. Gândește-te la asta ca la o întrecere cu ștafetă.
  

  Succesul nu se bazează numai pe cât de bine alergi tu ci si pe cât de bine dai ștafeta mai departe. Numai când treci linia de sosire vei ști dacă ai câștigat sau dacă ai pierdut. Psalmistul scrie: „Tu m-ai învățat din tinerețe,… Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrânețe cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, și puterea Ta neamului de oameni care va veni! (Psalmul 71:17-18).
  

  Nu scăpa ștafeta! Fă-ți un scop din a creste copii care vor primi moștenirea credinței și o vor duce mai departe decât ai făcut-o tu. Când îți iei acest angajament, Dumnezeu va lucra alături de tine și prin tine.
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 7 Noiembrie 2016

  noiembrie 7, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

   

  Neobservatul caracter sacru al împrejurărilor
  

  Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28
  

  Situaţiile din viaţa unui sfânt sunt rânduite de Dumnezeu. În viaţa unui sfînt nu există întâmplare. Prin providenţa Sa, Dumnezeu te duce în situaţii pe care nicidecum nu le poţi înţelege, dar Duhul lui Dumnezeu le înţelege. Dumnezeu te duce în anumite locuri, intre anumiţi oameni şi în anumite condiţii pentru a realiza un anumit scop prin mijlocirea Duhului din tine. Nu te împotrivi niciodată împrejurărilor spunând: „Voi fi propria mea providenţa aici: trebuie si fiu atent la aceasta, si mă păzesc de cealaltă”. Toate situaţiile în care te afli sunt în mâna lui Dumnezeu, de aceea niciodată să nu te gândeşti că eşti în situaţii nefireşti.
  

  Partea ta în rugăciunea de mijlocire nu este să intri în agonia mijlocirii, ci să foloseşti împrejurările obişnuite în care te aşază Dumnezeu şi oamenii obişnuiţi între care te aşază EI prin providenţa Sa, pentru a-i aduce înaintea tronului lui Dumnezeu şi pentru a da Duhului Sfant care se afla in tine ocazia să mijlocească pentru ei. În acest fel Dumnezeu îşi va face lucrarea in întreaga lume, cu sfinţii Săi.
  

  Fac eu dificilă lucrarea Duhului Sfânt prin faptul că nu sunt sigur sau explicit, sau prin faptul că încerc să fac lucrarea în locul Lui? Eu trebuie să împlinesc partea umană de mijlocire, adică să folosesc imprejurările în care mă aflu şi oamenii care sunt in jurul meu. Trebuie să-mi păstrez viaţa conştientă ca pe un altar al Duhului Sfânt, apoi, când îi aduc pe alţi oameni inaintea lui Dumnezeu in rugăciune. Duhul Sfânt mijloceşte pentru ei.
  

  Mijlocirea ta nu poate fi niciodată a mea şi mijlocirea mea nu poate fi niciodată a ta, ci Duhul Sfânt mijloceşte în vieţile noastre. Fără această mijlocire suntem lipsiţi de resurse.
  

   

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

   

  „Un cămătar avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi: Spune-Mi care din ei îl va iubi mai mult?” LUCA 7:41-42
  

  Domnul i-a spus pilda aceasta lui Simon fariseul ca un răspuns la gândul lui dispreţuitor faţă de o femeie păcătoasă care a venit într-o stare de pocăinţă ca să spele picioarele Domnului cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei. Domnul ştia mai bine decât Simon starea ei de păcătoşenie, dar gândurile lui Simon criticau nu numai pe femeie ci şi pe Domnul. Desigur, femeia era simbolizată în datornicul cu cinci sute de dinari, iar Simon care se considera mult mai bun decât femeia, în cel cu cincizeci de dinari. Totuşi era şi el datornic. Şi el avea nevoie de iertare ca şi femeia aceea. Iertarea era disponibilă pentru amândoi. Simţământul îndurării iertătoare a Domnului a atras la El pe această femeie zdrobită şi i-a dat imboldul să facă ce a făcut! Domnul Isus apoi, compară pe Simon cu femeia în ce priveşte atitudinea amândorura faţă de El. Desigur că Simon va fi lăsat capul în jos ruşinat. Oare se va fi gândit el serios că, deşi considera că are mai puţine păcate şi poate mai puţin grave decât femeia aceasta, avea totuşi şi el nevoie de iertare? Îl iubea el pe Domnul Isus cât de cât? Faptul că L-a invitat la el la masă nu spunea lucrul acesta. Nu ni se potriveşte şi nouă tot atât de bine, astăzi, această pildă? De câte ori poate, vom fi privit pe alţii cu dispreţ, socotindu-ne mai buni, mai sfinţi, mai curaţi, mai vrednici de cinste! Dar chiar dacă nu datorăm cinci sute de dinari, nici cincizeci, nici cinci, ci doar unul, tot avem nevoie de pocăinţă şi de iertare.
  

  O, dacă am realiza însă cât de mare a fost datoria noastră faţă de Dumnezeu şi cât de mare a fost si este harul Lui faţă de noi care ne rabdă aşa cum suntem. Femeia păcătoasă a realizat lucrul acesta! La început în casa lui Simon nu s-a auzit nici un cuvânt. Invitaţii erau tăcuţi, în surprinderea lor, Domnul era tăcut în har, femeia era tăcută în zdrobirea inimii ei. Nici un sunet nu întrerupea tăcerea ci doar suspinul şi plânsul unei păcătoase. Ce scenă impresionantă! Dacă totuşi nu s-a spus nimic, s-a întâmplat însă mult: inima păcătoasei a fost zdrobită şi inima ei a fost câştigată; lacrimile fierbinţi ale unei inimi zdrobite şi săruturile recunoştinţei ale unei inimi câştigate!! Ce i-a zdrobit ei inima şi ce i-a câştigat-o? Văzând harul şi sfinţenia Mântuitorului în lumina slavei Şale, a realizat ca niciodată mai înainte, păcătoşenia vieţii ei şi aceasta i-a zdrobit inima.
  

  Ba şi mai mult, ea a realizat că deşi era o păcătoasă plină de păcate, totuşi El era Mântuitor plin de har faţă de cel care este plin de păcat. Ea şi-a dat seama că este în prezenţa Unuia care cunoştea viaţa ei decăzută şi totuşi a iubit-o, şi i-a dăruit iertarea, şi aceasta i-a câştigat inima.
  

  Când în prezenţa Domnului Isus, ne odihnim în harul Lui, nimic nu ne poate tulbura, aşa cum, pe femeia păcătoasă, n-a tulburat-o nici dispreţul lui Simon şi desigur a celorlalţi invitaţi, nici chiar păcătoşenia ei mare, pentru că se găsea la picioarele Aceluia care nu numai că nu a dispreţuit-o, ci Şi-a arătat public dragostea faţă de Ea. O, Prezenţa slăvită şi plină de har a Domnului Isus!
  

   

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

   

  „El însuşi, Ilie, s-a dus în pustie unde după un drum de o zi a şezut sub un ienupăr şi a dorit să moară, zicând: „Destul! Acum Doamne ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” 1 Imp.19:4.
  

  Ilie a avut o biruinţă mare pe muntele Carmel. Proorocii lui Baal au fost omorâţi şi Dumnezeu şi-a intrat iarăşi în dreptul Lui. Dumnezeu s-a putut folosi de Ilie ca de o unealtă, pentru, ca să omoare pe cei 450 de prooroci ai lui Baal. Nimeni n-a avut putere să-i stea împotrivă, nici împăratul nici proorocii lui Baal. Iar acum a trimes un sol la Ilie ca să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine la ceasul acesta nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia dintre ei.” Şi Ilie a plecat ca să-şi scape viaţa. Ajungând la Beer-Seba, care ţine de Iuda, şi-a lăsat slujitorul acolo, iar el s-a dus în pustie, drum de o zi.
  

  Observăm că era descurajat şi dorea ca să-i moară sufletul, se simţea nenorocit, ceea ce se întâmplă deseori după izbânzi mari. El s-a culcat şi a dormit sub un ienupăr. El era obosit şi este de înţeles dacă ne gândim numai ce a avut el în urma lui. Şi iată l-a atins un înger şi i-a zis: Scoală-te şi mănâncă. El s-a uitat şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă; fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine”. El s-a sculat a mâncat şi a băut, şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers 40 de zile şi 40 de nopţi până la Muntele lui Dumnezeu, Horeb. Dumnezeu călăuzeşte pe slujitorii Săi într-un chip minunat totuşi privind cu înţelepciune omenească îi conduce în sens opus. Dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este pe dos; doar aceia spun acest lucru care sunt conduşi de Dumnezeu astfel, pentru că ei merg tot pe cărări opuse gândirii fireşti.
  

   

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

   

  RĂSPLĂTIREA SMERENIEI ADEVĂRATE
  

  … Căci oricine se smereşte va fi înălţat. Luca 18.14
  

  Noi n-ar trebui să găsim că este greu să ne smerim, căci ce lucru avem de care am putea să fim mândri? Dimpotrivă, ar trebui să alegem locul cel mai de jos fără ca să fie nevoie să ni se spună. Dacă suntem sinceri şi mai ales când ne vom aşeza în genunchi înaintea Domnului pentru rugăciune, să nu ne simţim mai mult decât nimic. Într-adevăr, nu putem să vorbim Domnului de meritele noastre, noi n-avem nimic şi singurul nostru drept va fi să-I spunem: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”.
  

  Dar atunci ce cuvinte înviorătoare vor coborî de la tronul Său la noi. Vom fi înălţaţi dacă ne smerim. Drumul care urcă, coboară mai întâi. Odată dezbrăcaţi de noi înşine, suntem îmbrăcaţi în smerenie, care este cel mai bun veşmânt. Dumnezeul nostru ne ridică prin pacea şi bucuria inimii; prin cunoştinţa cuvântului Său şi legătura cu El, şi ne mai ridică prin bucuria iertării şi neprihănirii date de El. Domnul îi îmbracă cu slavă pe aceia care o primesc ca să slăvească pe Cel ce le-a dat-o. Domnul întrebuinţează puterea şi înrâurirea acelora care nicidecum nu se îngâmfă, ci rămân smeriţi, gândindu-se ce mare răspundere au. Nici Dumnezeu, nici oamenii nu se vor gândi să îl înalţe pe un om care se îngâmfă; ci Dumnezeu şi toţi oamenii de bine se unesc să cinstească smerenia.Doamne, coboară-mă în ochii mei, ca să fiu ridicat în ochii Tăi.
  

   

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

   

  Şi poporului ia părut rău de Beniamin, pentru că Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel. Și bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămaşi? Pentru că femeile au fost nimicite din Beniamin! … Trebuie să fie o moștenire pentru cei scăpați din Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel. Dar nu putem să le dăm soții dintre fiicele noastre”.   Judecători 21.1518
  

  Judecătorii lui Israel – Falimentul moral (4) – Lipsa soțiilor
  

  Luptele sau încheiat, Beniamin fost complet biruit, iar cetățile lui au fost arse cu foc. Din armata lui au mai rămas doar șase sute de bărbați. Toate femeile și copiii pieriseră. Israel judecase în întregime răutatea oamenilor din Ghibea și pe cei din restul seminției care îi sprijiniseră. Dumnezeu a dat biruință asupra răului, însă cu un preț imens. Poporul a plânsă cu amar când șia dat seama că aproape o întreagă seminție fusese exterminată din Israel. Și astăzi este mai ușor să dărâmi decât să zidești. Aceasta este o lecție pe care o învățăm greu. Cât de des repetăm aceeași greșeală!
  

  În râvna lor, israeliții se legaseră cu un mare jurământ să nuși dea fetele de soții beniamiților. Acum trebuiau să sufere consecințele jurământului lor. De unde să găsească soții ca să țină această seminție în viață? Din nou, ei nuL întreabă pe Domnul ce să facă, ci iau întreaga chestiune în mâinile lor. Cetatea Iabes din Galaad nu răspunsese chemării de a judeca răul din Ghibea. Toți locuitorii ei au fost nimiciți și au fost păstrate în viață doar patru sute de fete fecioare. Acestea au fost date de soții beniamiților.
  

  Era încă nevoie de soții, iar bătrânii au recurs la o stratagemă. Cei dintre beniamiți care rămăseseră fără soții trebuiau să răpească pe unele dintre fecioarele din Șilo, când acestea aveau să iasă să danseze, la sărbătoarea lor anuală. Ce probleme sunt create atunci când facem ceea ce este drept în ochii noștri și nu ne supunem autorității lui Dumnezeu! E. P. Vedder, Jr.
  

   

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

   

  Doamne, însufleţeşte-mă ca să Iţi pot simţi prezenţa, să Te pot discerne, sa mă pot concentra asupra Ta, astfel încât să fiu atent să nu mă preocupe nici o relaţie în afară de aceea în care mă aflu cu Tine.
  

   

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

   

  «Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.» GENEZA 1,27
  

  Dumnezeu vrea ca omul să meargă pe calea procesului de sfinţire pentru a fi modelat după chipul lui Isus. Când Domnul a terminat de creat universul întreg, El S-a văzut pe Sine în acest prim om: «Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune» (Gen. 1,31). Primii oameni au fost nespus de frumoşi, dar prin păcat ei au pierdut această imagine a lui Dumnezeu. Din acest motiv El L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume. Cristos a venit să elibereze oamenii prinşi în robia păcatului şi să-i schimbe în chipul Său. Când un om ajunge în momentul în care îşi recunoaşte păcatele, Domnul Isus îi ia povara nelegiuirilor şi îl împacă prin jertfa Sa de pe crucea Golgotei cu Creatorul Său. Atunci se întâmplă minunea descrisă în Ioan 1,12: «Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu». Din acel moment Duhul Sfânt lucrează în oameni, facându-i să dorească să fie tot mai mult asemenea lui Isus. Aceasta este calea spre perfecţiune, spre desăvârşire, deoarece dacă ajungem la ţel şi ne identificăm cu El, «vom fi ca El «vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este» (1 Ioan 3,2).
  

   

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Iată că te-am săpat pe mâinile Mele. Isaia 49:16
  

  Fără îndoială că mirarea este concentrată în cuvântul „iată”, şi mărită de fraze dinainte: „Sionul zicea: m-a părăsit Domnul,
  şi m-a uitat” (Isaia 49:14). Cât de uimită pare să fie mintea divină văzând această necredinţă! Ce poate să fie mai uimitor decât temerile şi îndoielile nefondate ale poporului favorizat de Dumnezeu? Cuvântul iubitor de mustrare al Domnului ar trebui să ne facă să roşim. El strigă: „Cum aş putea să te uit, dacă te-am săpat pe mâinile Mele? Cum îndrăzneşti să te îndoieşti de Mine, dacă amintirea ta este săpată în trupul Meu?” O, necredinţă, ce minune ciudată eşti! Nu ştim de ce să ne mirăm mai mult; de credincioşia Lui Dumnezeu, sau de necredinţa poporului Său. El Îşi tine făgăduinţele de o mie de ori, dar următoarea încercare ne face să ne îndoim de El. El nu ne dezamăgeşte niciodată. El nu este niciodată o fântână secată. El nu este niciodată un soare care apune, un meteorit trecător, sau un abur care piere; totuşi, noi suntem chinuiţi încontinuu de temeri, încercaţi de bănuieli, şi necăjiţi de nelinişte, de parcă Dumnezeul nostru ar fi un miraj din deşert „Iată” este un cuvânt care stârneşte admiraţia. Aici avem, într-adevăr, o temă de admiraţie. Pământul şi cerurile ar trebuie să fie uimite văzând că răzvrătiţii s-au apropiat atât de tare de inima iubirii infinite, încât au fost săpaţi în palmele Sale. „Te-am săpat”. Nu spune „am săpat numele tău”. Numele este acolo, dar asta nu e totul: tu eşti acolo, pe deplin. Observă această plinătate! Am săpat persoana ta, imaginea ta, cazul tău, împrejurările tale, păcatele tale, ispitele tale, slăbiciunea ta, nevoile tale, lucrările tale. Te-am săpat pe tine, totul despre tine, tot ce te priveşte. Le-am pus pe toate acolo. Vei spune din nou că Dumnezeul tău te-a uitat, ştiind că te-a „săpat” pe măinile Sale?
  

  Seara
  

  Şi îmi veţi fi martori. Faptele Apostolilor 1:8
  

  Ca să învăţăm să ne facem datoria de martori ai Lui Christos, să privim exemplul Său. El a mărturisit întotdeauna: la fântâna din Samaria, în templul din Ierusalim, pe Marea Galileii şi pe vârful muntelui. El a mărturisit zi şi noapte. Rugăciunile Sale au vorbit pentru Dumnezeu la fel de mult ca slujirea zilnică. El a mărturisit în orice împrejurare. Cărturarii şi fariseii nu L-au putut aduce la tăcere. Chiar înaintea lui Pilat, El a făcut o „frumoasă mărturisire” (1 Timotei 6:13). El a mărturisit atât de clar şi limpede, încât nu s-a găsit nici o greşeală în El. Creştine, fă din viaţa ta o mărturie clară. Fii ca un izvor limpede, în care se poate vedea fiecare piatră de pe fund – nu ca o baltă mâloasă şi tulbure. Fii limpede şi transparent, şi iubirea pentru Dumnezeu din inima ta va fi vizibilă pentru toată lumea. Nu trebuie să spui „sunt credincios”. Fii credincios! Nu te lăuda cu integritatea ta. Fii integru! Atunci mărturia ta va putea fi văzută de toţi. Nu-ţi ascunde mărturia de frica omului, care este slab. Buzele tale au fost sfinţite cu un cărbune de pe altar (vezi Isaia 6:6-7). Vorbeşte aşa cum trebuie să vorbească cel atins de cer „Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa, şi până seara, nu lăsa mâna să ţi se odihnească” (Eclesiastul 11:6). Nu te uita după nori şi nu consulta vântul. La vreme şi în afara vremii, mărturiseşte pentru Domnul. Dacă se întâmplă să suferim pentru Christos şi Evanghelie, nu te teme, ci bucură-te de onoarea care ţi se oferă, fiindcă ai fost considerat vrednic să suferi împreună cu Domnul. Bucură-te de aceasta: suferinţele tale, pierderile şi persecuţiile vor fi o platformă de pe care vei putea mărturisi mai puternic pentru Isus Christos, cu mai multă îndrăzneală. Studiază marele Lui Exemplu, şi vei fi umplut de Duhul Lui. Aminteşte-ţi că ai nevoie de multă învăţătură, multă susţinere, mult har şi multă umilinţă, dacă vrei să mărturiseşti pentru slava Domnului tău.
  

   

  IZVOARE IN DEŞERT
  

   

  Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
  

  (Filipeni 3:7)
  

  Când George Matheson, predicatorul scoţian orb, a fost înmormântat, au aşternut pe mormântul lui trandafiri roşii în amintirea vieţii lui de dragoste şi sacrificiu. Şi Matheson, acest om care a fost onorat atât de frumos şi de semnificativ, este acela care a scris următorul imn în 1882. A fost scris în cinci minute, într-o perioadă pe care mai târziu a numit-o „cea mai severă suferinţă mentală”, şi de atunci a devenit cunoscut în toată lumea.
  

   

  O, Dragoste care nu vrei să mă laşi,
  

      În Tine îmi odihnesc sufletul ostenit,
  

  Îţi dau înapoi viaţa pe care o am,
  

  Ca-n adâncimile oceanului Tău cursul ei
  

      Să fie mai plin, mai îmbelşugat.
  

   

  O, Lumină care mergi mereu pe calea mea,
  

      Torţa mea care abia mai pâlpâie Ţi-o dau Ţie,
  

  Inima mea îşi reface raza împrumutată,
  

  Ca-n strălucirea soarelui Tău ziua ei
  

      Să fie mai luminoasă, mai frumoasă.
  

   

  O, Bucurie care mă cauţi în durere,
  

      Nu pot să-mi închid inima faţă de Tine,
  

  Merg pe urmele curcubeului prin ploaie,
  

  Şi simt că promisiunea nu este-n zadar,
  

      Că dimineaţa va fi fără lacrimi.
  

   

  O, Cruce care-mi înalţi capul,
  

      Nu îndrăznesc să cer să fiu ascuns de Tine,
  

  Las moartă în praf gloria vieţii,
  

  Şi din pământ de-acolo înfloreşte roşie
  

      Viaţa care nu va avea sfârşit.
  

   

  Există o legendă despre un artist care găsise secretul unui roşu minunat pe care nici un alt artist nu-l putea imita. El n-a dezvăluit niciodată secretul culorii, dar după moartea lui s-a descoperit o rană veche pe inima sa. Aceasta a destăinuit sursa culorii fără pereche din picturile sale.
  

  Morala legendei este că nici o mare realizare nu poate fi făcută, nici un ţel înalt nu poate fi atins, şi nimic de mare valoare pentru lume nu poate fi împlinit, decât cu preţul sângelui inimii.
  

   

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

   

  IEREMIA 50.17-32
  

  Un plan principal, cât şi unul dezvoltat, al cap. 50 şi 51 putem găsi în broşura «Sommaire du Livre de Ieremie», de H.R., pe care o recomandăm spre a fi citită.
  

  Cu siguranţă, pedepsirea lui Israel prin intermediul caldeenilor răspundea voii lui Dumnezeu, însă îndârjirea şi cruzimea de care au dat dovadă în executarea pedepsei vor justifica «răzbunarea» căreia Babilonul urmează să-i fie obiectul, în plus, atacându-l pe Israel, Babilonul lupta împotriva Domnului (sf. v. 24; vezi Zaharia 2.8). În special jefuirea şi distrugerea templului au constituit un afront personal adus Celui a cărui glorie locuia acolo. Din acest motiv, pedepsirea Babilonului este numită „răzbunarea pentru templul Său” (v.28 şi cap. 51.11).
  

  Remarcăm în acelaşi timp cum aceste sumbre capitole sunt atât de încărcate de încurajări pentru credincioşii poporului lui Dumnezeu. Domnul, Răscumpărătorul lor, este puternic şi va lua în mâini cauza lui Israel, „oaia” Sa „rătăcită”, pentru a o salva din gura leilor care vor să o înghită (v. 17 şi 34). Între timp, iertarea Lui va fi şters toate greşelile lor: „Nelegiuirea lui Israel se va căuta şi nu va fi; şi păcatele lui Iuda, şi nu se vor găsi” (v. 20; comp. cu Neemia 23.21).
  

   

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

   

  Text 1 Petru 3:8-17
  

  PIERDUT DIN CAUZA TĂCERII!
  

  Şi cum vor crede in Acela, despre care n-au auzit? Romani 10:14
  

  Am citit despre un proces pierdut din cauza tăcerii unui avocat. Distinsul avocat Samuel Hoar (1778-1856), era avocatul apărării. Când i-a venit rândul să prezinte cazul, el a spus juriului că faptele în favoarea clientului său erau atât de evidente încât demonstrarea lor ar fi o insultă la adresa inteligenţei lor. Juriul s-a retras pentru deliberare şi s-a întors numai după câteva minute cu verdictul vinovăţiei inculpatului. Samuel Hoar a fost uimit! „Cum aţi putut ajunge la un asemenea verdict?” a întrebat el. Preşedintele juriului a spus: „Am căzut de acord cu toţii că dacă s-ar fi putut spune ceva în legătură cu acest caz, tu ai fi spus. Dar din moment ce n-ai prezentat nici o mărturie a nevinovăţiei sale, am decis să-l declarăm vinovat”. Tăcerea a pierdut un proces.
  

  Cât de des pierdem ocazia de-a vorbi despre Cristos, pentru că tăcem. Cei ce au nevoie să audă Evanghelia pot trage concluzia că mântuirea nu este atât de importantă pentru a vorbi despre ea. Gândiţi-vă numai la colegii de lucru sau la vecinii care ştiu despre noi că suntem creştini. Cum interpretează ei tăcerea noastră despre Cristos? Nu se aşteaptă ei să le vorbim despre El? Ei ar putea să ne spună: „Am fost de acord că dacă s-ar fi putut spune ceva despre Cristos, ne-aţi fi spus. Dar din moment ce nu aţi prezentat nici o mărturie în favoarea Sa, am decis să-L respingem”.
  

  Petru ne sfătuieşte: „Fiţi întotdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15). Să vorbim întotdeauna despre El – chiar şi când nu suntem întrebaţi. R.W.D.
  

  Este viaţa ta o binecuvântare?
  

  Vorbeşti de Domnu-ţi minunat?
  

  Ai vorbit de cer, de salvare,
  

  Acelora din moarte şi păcat?    – Smyth
  

  Mântuirea poate veni în tăcere, dar nu trebuie să tăcem despre ea.
  

   

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

   

  DUMNEZEU a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. Dan. 1,9.
  

  Fidelitatea şi hotărârea fermă a lui Daniel de a nu se spurca cu bucatele alese ale împăratului, a fost luată în considerare de Dumnezeu şi răsplătit prin faptul că a primit bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători. El însuşi a putut cunoaşte adevărul cuvântului: „Dacă Lui Dumnezeu îi plac drumurile unui om, atunci îl lasă să trăiască în pace chiar şi cu duşmanii.” Hotărârea şi devotamentul lui Daniel şi al prietenilor lui a fost răsplătită de Dumnezeu prin faptul că după zece zile ei arătau mai bine decât ceilalţi.
  

  Nici în zilele noastre nu s-a schimbat felul Lui Dumnezeu de a lucra. Tinerii credincioşi pe care în aceste zile de pe urmă mersul acestui veac rău încearcă să-i doboare, rămân neclintiţi ca să nu se întineze cu lucrurile acestei lumi (cu moda, cu alcoolul, cu nesupunerea la Cuvântul Lui Dumnezeu şi cu multe altele) vor face aceeaşi experienţă ca şi Daniel.
  

  Deşi „retraşi” Domnul va găsi o cale să-i înalţe în faţa colegilor necredincioşi în aşa fel încât să nu fie defavorizaţi şi nici să se nască în ei vreun gând că dacă sunt despăriţi de rău nu au nici un folos.Nu numai că asceşti tineri arătau mai bine, dar au fost insuflaţi de Dumnezeu cu toată înţelepciunea şi priceperea cu mult mai înaltă decât a prietenilor lor.
  

  La fel se întâmplă şi astăzi când cineva se bizuie pe Cuvânt. Dumnezeu însuşi îl va înălţa şi-i va da înţelepciune. Pofta firii pământeşti şi înţelepciunea dumnezeiască NU CONLUCREAZĂ niciodată; ele se resping totdeauna şi se exclud una pe alta. „Firea pământească poteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.”
  

   

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

   

  … un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății și slavă …, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele … Eclesiastul 6.2
  

  Fără speranță – speranță vie
  

  Au fost doi bărbați, care au avut în comun două lucruri, dar care au fost foarte diferiți unul de altul. Amândoi au fost poeți renumiți și amândoi au trăit numai până la vârsta de treizeci și șase de ani. Ce îi deosebea? Vom vedea aceasta în scurta biografie prezentată în continuare. Este vorba despre baronul George Byron (1788-1824) și despre Ernst Gottlieb Woltersdorf (1725-1761).
  

  Lordul Byron provenea dintr-o familie de nobili englezi. A fost înconjurat de bogăție și lux. A crescut într-un palat minunat, a frecventat școala renumită din Harrow și a studiat la Cambridge. Deja la vârsta de douăzeci și unu de ani a ocupat locul său în Camera Lorzilor din Anglia. A călătorit prin Spania, Grecia și Asia Mică. Imediat după aceste călătorii, au apărut primele poezii despre „Pelerinajul lui Childe Harold” și apoi într-o succesiune rapidă lucrările sale mari, care i-au dus renumele în toată lumea. Astfel a fost numit de poporul său un „copil răsfățat al fericirii”, deoarece avea parte de un nume nobil, de un dar deosebit, de bogăție mare și de admirația oamenilor. Căsnicia sa s-a desfăcut curând, deoarece și-a înșelat soția. Ulterior a trăit în Elveția și Italia în localitățile Veneția, Ravenna și Pisa. În mod deosebit în Italia a băut paharul plăcerilor, al păcatului și al strălucirii lumii.
  

   

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

   

  CUM SA-TI ÎNVINGI NELINIȘTEA (3)
  

  „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele” (Matei 6:32)
  

  lată încă doi pași prin care poți învinge neliniștea:
  

  1) Cere ajutor. Pavel a scris: „de afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:5-6). Tu nu ești singurul care trece prin așa ceva; și ceilalți se confruntă cu aceleași temeri. Când „spui cu voce tare” ce te neliniștește, tulburarea începe să-și piardă puterea. Nu uita: „Mai bine doi decât unul, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, și cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice! (Eclesiastul 4:9-10). împărtășește ceea ce simți cuiva de încredere și cere-i să se roage cu tine. Oamenii sunt mai doritori decât îți închipui să-ți dea o mână de ajutor. Mai puțină îngrijorare din partea ta înseamnă deseori mai multă fericire pentru ei.
  

  2) Îndreaptă-ti atenția spre Dumnezeu, nu spre tine. Domnul Isus ne spune că vom avea liniște sufletească deoarece: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:32-33).
  

  Dacă te afli in căutarea bogăției, îți vei face griji pentru fiecare bănuț.
  

  Dacă te afli în căutarea sănătății, îți vei face griji pentru fiecare pată si umflătură.
  

  Dacă te afli în căutarea popularității, vei fi obsedat de orice conflict.
  

  Dacă te afli în căutarea siguranței, vei tresări la cel mai mic zgomot.
  

  Dacă, însă, îți concentrezi fiecare zi în jurul împărăției lui Dumnezeu, „toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.
  

   

  Un poet anonim a scris:
  

  „Spuse sturzul rândunelei:
  

  Tare mi-ar plăcea să știu,
  

  De ce oamenii sunt triști
  

  și se-îngrijorează rău?.
  

   

  Si-i răspunse rândunica:
  

  Mă gândesc că n-au nimica…
  

  N-au un Tată iubitor,
  

  Să vegheze-asupra lor.
  

  Și atunci în orice vreme,
  

  Ei sunt triști, și au probleme!
  

   

  Dar când oamenii-au aflat,
  

  Sturzului i-au explicat.
  

  Că rândunica s-a-nșelat,
  

  în răspunsul ce l-a dat.
  

  Căci Tatăl de Sus veghează,
  

  Pe toți binecuvântează”
  

  Amin!
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

• 6 Noiembrie 2016

  noiembrie 7, 2016

  ---

  TOTUL PENTRU GLORIA LUI
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  Programul credinţei
  

  „Crezi lucrul acesta?” loan 11:26
  

  Marta credea în puterea pe care o avea Isus Cristos, credea că, dacă ar fi fost prezent, El ar fi putut să-i vindece fratele; de asemenea, ea credea că Isus era într-o legătură deosebit de strânsă cu Dumnezeu si că orice I-ar cere El, Dumnezeu ar face. Dar ea avea nevoie de o apropiere şi mai mare de Isus. Programul credinţei Martei îşi avea împlinirea în viitor, dar Isus a continuat să o conducă până când credinţa ei a devenit un bun personal, care s-a transformat treptat într-o moştenire specifică: „Da, Doamne… cred că Tu eşti Cristosul…”
  

  Există ceva asemănător în felul în care Dumnezeu lucrează in tine? Te învaţă Isus să ai o apropiere personală de El? Lasă-L să insiste asupra acestei întrebări: „Crezi tu lucrul acesta?” Te confrunţi cu îndoieli în viaţa ta? Ai ajuns, ca Marta la un stadiu în care credinţa ta teoretica este pe cale să se transforme într-o credinţă personală? Acest lucru poate avea loc doar când o problemă personală aduce conştienţa nevoii noastre personale.
  

  A crede înseamnă a te consacra. În credinţa mentala sau teoretica eu mă consacru şi resping orice nu are legătură cu acea consacrare. In domeniul credinţei personale mă consacru din punct de vedere moral acestei căi a încrederii şi refuz să fac orice compromis; iar în domeniul unei încredinţări specifice mă predau, din punct de vedere spiritual, lui Isus Cristos şi mă hotărăsc să mă las condus numai de Domnul în lucrul respectiv.
  

  Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi El îmi spune: „Crezi lucrul acesta?”, credinţa mea se dovedeşte a fi la fel de naturală ca şi respiraţia şi sunt uimit că am putut fi atât de necugetat, încât să nu mă încred în El mai dinainte.
  

  MANA DE DIMINEAŢĂ
  

  „Defăimătorul dezbină pe cei mai buni prieteni.”
  

  PROVERBE 16:28
  

  Îl
  vedeţi? Cu vocea joasă, el vorbeşte de cineva; se înconjoară cu mister si cere să se ţină secret, deşi în realitate doreşte mai degrabă să afle cât mai mulţi şi chiar el însuşi se grăbeşte să răspândească mai departe „noutatea” care este poate chiar o minciună.
  

  Când şi-a depus veninul, imputând acelora pe care-i defăimează, sentimentele rele care sunt chiar în el, pleacă satisfăcut că şi-a uşurat nevoia de a vorbi de rău. Când Domnul Isus a spus că: „…ce iese din gură, întinează pe om…”, S-a referit, fără îndoială şi la astfel de cazuri. În acest proverb, calomniatorul este comparat cu omul pervers care seamănă certuri. Un alt proverb scoate în evidenţă contrastul dintre cele două feluri de a fi al oamenilor în relaţiile dintre ei: „Cine acopere o greşeală, caută dragostea, dar cine o aminteşte mereu dezbină pe cei mai intimi prieteni.” (Prov. 17:9).
  

  Câte şoapte la ureche! Parcă n-ar fi auzite de Cel ce a sădit urechea, uitându-se că Domnul a spus: „…orice aţi şoptit la ureche în cămăruţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.” Câte vorbiri de rău sunt în aceste şoapte – trebuie s-o spunem spre ruşinea noastră – chiar între aceia care se numesc creştini! Şi în felul acesta se face un rău incalculabil şi ireparabil. Nici un cuvânt n-ar fi prea aspru pentru a osândi aceste calomnii josnice, adevărate „săgeţi arzătoare” ale Celui Rău şi care fac răni crunte. Vorbirea defăimătoare este „aprinsă de focul gheenei”; ea perverteşte duhurile altora şi le contaminează gândurile.
  

  De multe ori din gura care seamănă tot felul de blestemăţii, când nevoile religioase o cer, ies cuvinte de „binecuvântare”! Pentru a dăuna altuia, pentru ca să-şi păstreze o reputaţie închipuită şi pentru a se preţui pe sine însuşi, se dedau la această meserie nelegiuită, se fac pagube ireparabile, se rănesc şi se zdrobesc victime nevinovate. Cine este neatins, cine este nepăgubit din astfel de situaţii? Să ne mărturisim Domnului păcatul vorbirii noastre de rău, ca să ne ierte şi să ne izbăvească de el. Dar va trebui deasemenea, să reparăm râul făcut semenilor noştri, să ne recunoaştem vina şi faţă de aceia care au auzit calomniile noastre. „Voi veghea asupra căilor mele ca să nu păcătuiesc cu limba……ascultă-mi rugăciunea Doamne.” (Ps. 39:1,12).
  

  Dacă aceia care defăimează cu atâta uşurinţă pe fraţi, ar şti care este în greceşte echivalentul cuvântului „defăimător”, s-ar îngrozi poate. In limba greacă este cuvântul „Diabolos” care înseamnă „diavol” şi înţelesul este „unul care acuză în mod fals şi dezbină pe oameni fără nici un motiv”. El este un calomniator ( vezi 2Tim. 3:3); şi este numit astfel pentru că la început, el, diavolul, a defăimat pe Dumnezeu în paradis şi el este şi astăzi la fel, dar, vai, prin gura acelora care se consideră credincioşi. Domnul Isus îl numeşte astfel pe Iuda. (Ioan 6:70)
  

  MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
  

  Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
  

  „Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat”. Iona 4:1.
  

  Iona trebuia să meargă la Ninive ca să predice: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită”. N-a avut voie să spună că: „Dacă nu vă pocăiţi, în 40 de zile Ninive va pieri”. Dacă ar fi avut voie să predice astfel atunci nu ar fi fugit la Tars. Când s-a reîntors din pântecele peştelui şi după ce a fost smerit, i-a vorbit Dumnezeu a doua oară, să meargă la Ninive şi să predice cuvintele pe care i le va spune. Şi iată că el a intrat în cetate şi cale de o zi, a vestit în cetate, ceea ce i-a spus Domnul: „Încă 40 de zile şi Ninive va fi nimicită! Ninive era o cetate foarte mare cât o călătorie de 3 zile. Să ne gândim numai, trei zile să strigi mereu: „Încă 40 de zile şi Ninive va fi nimicită”.
  

  Locuitorii din Ninive n-au uitat această predică. Tot poporul s-a căit la porunca împăratului. Iar când Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea, atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut. Iar Iona s-a mâniat: „Nu este aceasta tocmai ce ziceam, eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău”. Iona spune o mărturie bună despre Dumnezeu.
  

  Mie mi se pare un lucru important faptul că predica scurtă şi simplă a avut urmarea măreaţă a ei că toată cetatea unde erau mai mult de o sută douăzeci de mii care nu puteau deosebi mâna stângă de cea dreaptă, s-a pocăit. De aceea se va putea scula Ninive în ziua judecăţii să osândească pe toţi cei care nu s-au pocăit şi nu s-au întors de la fărădelegile lor. Şi acum îţi spun şi eu o predică pe care mi-a poruncit Dumnezeu s-o spun: Dacă nu te pocăieşti vei fi osândit. Dacă nu te pocăieşti vei fi osândit. Da, dacă nu te pocăieşti vei fi osândit.
  

  TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  DESFĂTAREA ŞI DORINŢELE
  

  Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.Psalmul 37.4
  

  Desfătarea în Dumnezeu are o putere transformatoare şi îl ridică pe om deasupra dorinţelor grosolane ale firii noastre căzute. Desfătarea în Domnul este nu numai dulce în ea însăşi, dar ea îndulceşte întregul suflet, până acolo încât dorinţele inimii devin în aşa fel, încât Domnul le poate da făgăduinţa că le va împlini. Şi nu această plăcută desfătare este cea care ne modelează dorinţele, până ele se aseamănă cu dorinţele Domnului? A dori şi a ne ocupa de îndeplinirea dorinţelor noastre, iată nebunia noastră. Dar aceasta nu este calea lui Dumnezeu, care cere să-L căutăm mai întâi pe El şi să aşteptăm apoi să primim celelalte lucruri. Dacă lăsăm ca inima noastră să se umple de Dumnezeu, până acolo încât să ajungă la o fericire care dă pe dinafară, atunci Domnul va purta grijă ca noi să nu fim lipsiţi de nici un lucru cu adevărat bun. În loc să umblăm şi să căutăm plăceri în afară, să rămânem mai bine cu Dumnezeu şi să bem din izvorul pe care ni-l arată El. El poate să facă pentru noi mult mai mult decât ar face toţi prietenii noştri pământeşti. Mai mult face să fii liniştit şi mulţumit numai cu Dumnezeu, decât sa te osteneşti şi să te străduieşti pentru mărunţişurile neînsemnate şi păcătoase ale modei şi obiceiurilor de astăzi. Pentru un timp poate vom avea decepţii, dar dacă vom fi călăuziţi astfel ca sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, vom găsi atunci bunuri mai înalte, care ne vor aduce sigur mai târziu împlinirea tuturor dorinţelor noastre curate.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE!
  

  Calendar Biblic
  

  Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, nesocotindule greşelile lor.  2 Corinteni 5.19
  

  Împăcarea ne introduce în binecuvântările de ordin pozitiv ale evangheliei. Împăcarea cu Dumnezeu este necesară din cauza robiei pe care păcatul a produso, iar unul dintre cele mai grave efecte ale păcatului este felul în care el nea înstrăinat de Dumnezeu. În mod natural, noi nu avem nicio dorință după El, nici după lumina și după viața pe care prezența Lui le aduce. Ceea ce sa întâmplat în grădina Eden ne arată clar acest lucru. Auzind glasul Domnului Dumnezeu în grădină, Adam și Eva sau ascuns. Dumnezeu ajunsese la fel de nesuportat pentru om așa cum omul ajunsese pentru Dumnezeu. Trebuie să facem însă o distincție clară aici. Din partea noastră, înstrăinarea a fost nu numai în ce privește viața, ci și în ce privește inima. Din partea lui Dumnezeu, înstrăinarea în ce privește viața a fost mult mai acut simțită decât o putem noi simți vreodată, însă na existat o înstrăinare în ce privește inima Lui. Noi, ca păcătoși, Lam urât pe Dumnezeu, însă El nu nea urât niciodată.
  

  Domnul Isus a venit în lume cu duhul împăcării. Acest duh a caracterizat viața și lucrarea Sa. Lucrarea Sa a însemnat iertare, nu judecată; totuși, orice efort al Lui a fost lepădat de oameni. Nu a fost nevoie ca inima Lui să fie întoarsă către noi, însă a fost neapărată nevoie ca inimile noastre să fie întoarse către El.
  

  Orice lucru care ne caracteriza și care era de nesuportat pentru Dumnezeu, meritând osânda, a fost judecat în moartea lui Hristos. Efectul împăcării este că stăm în deplină acceptare înaintea Lui. „Nea făcut plăcuți în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6). Primirea de care Se bucură Hristos este primirea de care ne bucurăm și noi. Gândurile noastre cu privire la Dumnezeu au fost schimbate. Vrăjmășia care umplea odinioară inimile noastre a fost îndepărtată, iar noi ne lăudăm în Dumnezeu. El poate privi la noi cu plăcere, iar noi putem privi cu dragoste la El. Fiind împăcați, avem intrare liberă în bogăția favorii și a dragostei lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre cele mai înalte binecuvântări. F. B. Hole
  

  BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
  

  de Oswald CHAMBERS
  

  În toate, o, Doamne, vreau să Te recunosc pe Tine. Ţine-ne armonizaţi cu Tine pentru ca alţii să poată apuca bucuria şi voioşia lui Dumnezeu.
  

  MEDITAŢII ZILNICE
  

  de Wim MALGO
  

  «Luptă-te lupta cea bună a credinţei.» 1 TIMOTEI 6,12
  

  Puţini înţeleg şi luptă lupta bună a credinţei. Marea majoritate a credincioşilor luptă, dar nu o fac bine. Apostolul Pavel precizează: «Şi cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli» (2 Tim. 2,5). Nu faptul că luptăm este important, ci felul în care o facem. Să lupţi bine înseamnă să fii permanent conştient de scopul pe care ţi l-ai propus. Totuşi, pentru a lupta eficace în lupta credinţei trebuie în primul rând să ne cunoaştem duşmanul, sau mai bine spus, duşmanii. In Efeseni 6,12 este scris: «Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti». Din acest motiv este complet greşit să-i vedem pe ceilalţi oameni ca inamici. Efectele manifestării vicleniei, a minciunii şi a urii din partea oamenilor sunt consecinţe ale activităţii puterilor întunericului. Dar Domnul Isus a biruit toţi duşmanii omenirii pe crucea de pe Golgota; victoria Sa este prin harul lui Dumnezeu şi victoria noastră. Lupta cea bună a credinţei este aceea în care luptăm nu cu propriile puteri, ci prin Isus şi prin puterea Sa
  

  MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
  

  de Charles H. SPURGEON
  

  Dimineaţa şi Seara
  

  Dimineaţa
  

  Voi turna ape peste pământul însetat. Isaia 44:3
  

  Atunci când cade într-o stare de tristeţe şi disperare, credinciosul încearcă să se ridice pedepsindu-se cu temeri întunecate şi înspăimântătoare. Aceasta nu este calea de a te ridica din praf, ci de a rămânea în el. Poţi să legi aripile vulturului ca să-l faci să urce, sau poţi să te îndoieşti ca să creşti în har, şi vei obţine acelaşi rezultat. Nu legea, ci Evanghelia salvează sufletul pierdut la început; şi nu jugul legii, ci libertatea Evangheliei pot să-l întărească pe credincios după ce a căzut. Temerile nu-l aduc pe cel căzut înapoi la Dumnezeu; vocea iubirii este cea care îl conduce la pieptul lui Isus. Eşti însetat după Dumnezeul cel viu în dimineaţa aceasta, şi nefericit fiindcă nu poţi face din El desfătarea inimii tale? Ai pierdut bucuria religiei, şi rugăciunea ta este „dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” (Psalmi 51:12)? Eşti conştient că te târăşti pe jos şi nu aduci „roadă pentru Dumnezeu” (Romani 7:4), pe care El are dreptul s-o aştepte de la tine? Iţi dai seama că nu eşti folositor bisericii şi lumii, aşa cum ar vrea inima ta? Atunci aceasta este făgăduinţa de care ai nevoie. ” Voi turna ape peste pământul însetat”. Vei primi harul pe care l-ai cerut atât, şi îţi vei putea împlini nevoile. Apa îl răcoreşte pe cel însetat; te vei răcori şi tu, şi dorinţele tale vor deveni realitate. Apa grăbeşte viaţa vegetală adormită; şi viaţa ta va fi grăbită prin har proaspăt. Apa udă mugurii şi coace fructele; vei avea har care să te facă să rodeşti pentru Dumnezeu. Te vei bucura din plin de toate calităţile bune ale harului divin. Vei primi din belşug toată bogăţia harului divin. Vei fi săturat de apă. Vei fi ca o pajişte peste care s-au revărsat apele; pământul însetat va fi transformat într-un izvor de apă.
  

  Seara
  

  Acesta este sângele legământului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi. Evrei 9:20
  

  Există o putere stranie în cuvântul sânge, şi vederea lui ne afectează întotdeauna. Inima bună nu poate vedea o vrabie însângerată, şi, dacă nu este obişnuită cu priveliştea, îşi va întoarce faţa de la uciderea unui animal. Cât despre sângele oamenilor, este un lucru sfânt. Este o crimă să-l verşi din cauza mâniei, şi o nelegiuire teribilă să-l risipeşti în război. Motivul acestei sfinţenii este faptul că „sângele este viaţă” (Deuteronom 12:23), şi că vărsarea sângelui este simbolul morţii? Cred că da. Atunci când privim sângele Fiului Lui Dumnezeu, groaza noastră este mai mare, şi ne cutremurăm gândindu-ne la vina păcatului şi la teribila pedeapsă pe care a purtat-o. Sângele, întotdeauna preţios, este nepreţuit când curge din coasta Lui Emanuel, Sângele Lui Isus sigilează legământul harului şi îl face sigur pentru totdeauna. Legămintele din vechime erau făcute prin jertfă, şi legământul veşnic a fost ratificat în acelaşi fel. O, desfătarea de a fi mântuit pe temeiul legământului care nu poate fi dezonorat!. Mântuirea prin faptele legii este o barcă fragilă şi spartă care va naufragia în mod sigur. Însă barca legământului nu se teme de furtuni, fiindcă sângele legământului o păstrează în siguranţă. Sângele Lui Isus a validat testamentul Lui. Testamentele nu au putere înainte de moartea testatorilor.
  

  În lumina aceasta, soldatul care a străpuns coasta Mântuitorului este un ajutor binecuvântat pentru credinţă, fiindcă a dovedit că Domnul nostru era într-adevăr mort. Nu există nici o îndoială în privinţa aceasta; de aceea, putem să ne prindem cu putere de testamentul pe care l-a lăsat poporului Său. Ferice de cei care îşi văd dreptul la binecuvântările cereşti asigurat de Mântuitorul muribund. Nu ne spune nimic sângele? Nu ne cheamă la sfinţenie pentru Cel prin care am fost răscumpăraţi? Nu ne cheamă la „o viaţă nouă” (Romani 6:4) şi la o consacrare deplină pentru Domnul? O, dacă am cunoaşte şi am simţi puterea sângelui în noaptea aceasta!
  

  IZVOARE IN DEŞERT
  

  Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. (Apocalipsa 3:19)
  

  Dumnezeu selectează pe cei mai buni şi pe cei mai remarcabili slujitori ai Săi pentru cele mai straşnice şi cele mai deosebite necazuri, pentru că cei care au primit cel mai mult har din partea Lui sunt capabili să îndure cele mai mari necazuri. De fapt, un necaz nu loveşte niciodată un credincios din întâmplare, ci din ordinul divin al lui Dumnezeu. El nu-Şi aruncă săgeţile la întâmplare, pentru că fiecare are o misiune specială şi atinge numai inima pentru care a fost destinată. Nu numai harul lui Dumnezeu, ci şi gloria Lui este revelată când un credincios poate să stea în picioare şi să rabde în tăcere un necaz. Joseph Caryl
  

  Dacă toate zilele mele ar fi senine, aş putea să spun:
  

  „În ţara Lui minunată El va şterge toate lacrimile”?
  

  Dacă n-aş fi niciodată extenuat, aş putea păstra
  

  Acest binecuvântat adevăr: „El dă somn preaiubiţilor Lui”?
  

  Dacă nici un mormânt n-ar fi al meu, aş putea considera
  

  Viaţa eternă doar un vis nefondat.
  

  Iarna mea, şi lacrimile mele, şi slăbiciunea,
  

  Şi chiar mormântul meu, pot fi calea Lui spre fericire.
  

  Eu le numesc nenorociri; totuşi aceasta nu poate fi cu siguranţă
  

  Nimic altceva decât dragostea pe care mi-o arată Domnul meu!
  

  Creştinii cu cea mai mare profunzime spirituală sunt în general cei care au trecut prin cele mai intense şi mai profund chinuitoare focuri ale sufletului. Dacă te-ai rugat să cunoşti mai mult despre Hristos, să nu fi surprins dacă El te conduce prin deşert sau printr-un cuptor al durerii.
  

  Dragă Doamne, să nu mă pedepseşti îndepărtând crucea de la mine. În schimb, mângâie-mă conducându-mă în supunere faţă de voia Ta şi făcându-mă să iubesc crucea. Dă-mi numai ce-Ţi foloseşte Ţie cel mai mult, şi poate fi folosit pentru a descoperi cea mai mare din toate îndurările Tale: să aduci glorie Numelui Tău prin mine, după voia Ta. rugăciunea unui captiv
  

  SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
  

  Volumul III
  

  IEREMIA 50.1-16
  

  Bârlog al mondenităţii şi al corupţiei, Babilonul este cea din urmă naţiune care trebuie să audă judecata din partea Domnului. Ieremia, pentru că vestise supunerea faţă de Nebucadneţar, fusese acuzat că le era favorabil caldeenilor, trădându-şi propriul popor. Aceste două lungi capitole ale profeţiei ne arată însă ce îl învăţase Dumnezeu cu privire la Babilon. De altfel, El declarase deja că, dacă Domnul Se folosea de Babilon pentru a disciplina pe Iuda, venea şi clipa când, la rândul ei, această cetate impunătoare va fi „cercetată” în judecată şi transformată în „pustietăţi pentru totdeauna” (cap. 25.12-14). Bel Merodac (zeul Marduc) şi toţi ceilalţi idoli aveau să fie nimiciţi în chip ruşinos împreună cu cei care le slujeau, în timp ce Israel şi Iuda nu vor fi deloc „părăsiţi de Dumnezeul lor, Domnul oştirilor” (cap. 51.5).
  

  Aceste judecăţi care urmau să lovească Babilonul le vor deschide, în sfârşit, ochii şi inimile captivilor poporului. Versetele 4 şi 5 din acest capitol, 50, ne arată lacrimile şi sme-rirea care vor însoţi întoarcerea lor la Domnul, premergătoare eliberării lor complete şi definitive. Lumea de azi este plină de idoli deşerţi care, bineînţeles, vor dispărea odată cu ea. Instruiţi de Cuvântul lui Dumnezeu, cum am putea noi să ne legăm de ea? (1 Ioan 5.21).
  

  PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
  

  Text: Luca 6:6-11
  

  „DE CE MERG EU LA BISERICĂ?”
  

  Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, … ca să aibă de ce să-L învinuiască. Luca 6:7
  

  Liderii religioşi menţionaţi în textul de azi ar fi trebuit să meargă la sinagogă, ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, să I se închine, şi să slujească.
  

  În schimb, ei erau acolo la pândă,să găsească ceva în comportamentul lui Isus pentru a-L critica.
  

  Scopul lor principal a fost să-L discrediteze pe Domnul.Înainte de-a fi prea aspri în judecarea acestor cărturari şi farisei din vremea Domnului Isus, să ne oprim şi să privim la noi înşine. Prea mulţi creştini de azi merg la biserică pentru a găsi greşeli, pentru a bârfi şi a critica. Warren Wiersbe, în cartea sa „Angry people” (Oameni mânioşi), a scris „Un incident din viaţa lui Joseph Parker, marele predicator englez, care ilustrează acest tragic adevăr. Predica la City Temple din Londra. După serviciu, unul dintre ascultători a venit la el şi i-a spus: „Dr. Parker, aţi făcut o greşeală gramaticală în predica dumneavoastră”. Apoi a arătat greşeala pastorului. Joseph Parker s-a uitat la el şi i-a spus: „Şi ce altceva aţi mai reţinut din predica de azi?” Ce mustrare potrivită!”Nimeni din biserică nu este desăvârşit – nici chiar pastorul, nici organistul, nici cel ce conducea cântările, nici uşierul. Cu toţii facem greşeli. Un spirit de vânare a greşelilor poate produce numai descurajare şi ceartă. Există şanse ca aceia care întotdeauna se uită numai după greşeli, să piardă învăţăturile, cuvântul de corectare, şi binecuvântările pe care le are Domnul pentru ei. Cu toţii trebuie să ne punem întrebarea: „De ce merg eu la biserică?” D.C.E.
  

  Unii merg la biserică un prieten să-ntâlnească;
  

  Alţii merg acolo ca vremea să şi-o cheltuiască;
  

  Unii merg să doarmă sau mai grav, să critice mereu.
  

  Dar trebuie să mergem să ne-nchinăm lui Dumnezeu! – Anonim
  

  Du-te la biserică să te-nchini, nu să bârfeşti; să te-mpărtăseşti, nu greşelile să le găseşti.
  

  DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
  

  Pentrucă v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui HRISTOS ca pe o fecioară curată. 2. Cor. 11,2.
  

  Apostolul Pavel avea ca ţintă în toată lucrarea lui ca Domnul Isus Hristos să fie proslăvit în toate şi în toţi. Slujba lui era pentru acei oameni care odinioară stăteau sub puterea satanei, în întuneric, dar acum sunt „sfinţi ÎN Hristos”, „chemaţi să fie sfinţi.” (1 Cor. 1.2). Ei au devenit acum „lumină în Domnul” şi au fost îmbărbătaţi să umble ca „copii ai luminii.” (Efes. 5.8).
  

  Prin jertfa pe cruce, Domnul Isus a biruit pe satana „şi a izbăvit pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.” Domnul le-a iertat păcatele şi prin pocăinţă şi credinţă ei au primit certitudinea (siguarţa) iertării păcatelor. Partea credinciosului este ispăşirea veşnică. NIMENI nu poate să-l smulgă din mâna Tatălui şi din mâna Domnului.
  

  Aşa cum Satana a ispitit pe Eva prin viclenie, corintenii erau în pericol de a fi abătuţi de la SIMPLITATEA şi ADEVĂRUL Lui Hristos. ACEASTA E PRIMEJDIA ÎN CARE NE GĂSIM ÎN ZILELE DIN URMĂ, dinaintea venirii Domnului Isus. Tot ce este necesar să ştim despre Persoana Domnului ne este redat în Cuvântul Lui Dumnezeu. La fel cum existau pe timpul acela apostoli falşi, lucrători nevrednici, la fel există şi în zilele noastre oameni care neagă adevărul. Lucrarea acestor oameni este cu atât mai periculoasă cu cât se amestecă adevărul cu învăţături false. Satana însuşi se preface în înger de lumină şi la fel fac slujitorii lui.
  

  De aceea să ne ferim cu toată puterea dumnezeiască de influienţele lor! Trebuie evitată orice literatură, orice prietenie care ne-ar depărta privirea de la unica ţintă a creştinismului: ISUS HRISTOS.În sistemele oamenilor Domnul Hristos nu e lăsat să CONDUCĂ deoarece în acestea totul e autoritatea omului. Iată de ce ne-am despărţit de ele. Tu ce poziţie ai?
  

  SĂMÂNȚA BUNĂ
  

  http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
  

  Uitați-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine …Evrei 12.3
  

  Marea împotrivire
  

  Dacă privirea credinței noastre se apleacă asupra scrierilor sfinte, găsește la tot pasul Persoana măreață a Domnului Isus Hristos. Încă de la venirea Sa pe pământ, oamenii necredincioși L-au întâmpinat cu o mare împotrivire. Fiul lui Dumnezeu a venit să salveze creatura Sa, dar nu a fost primit. El a avut parte doar de împotrivire, dispreț, insulte, acuzații, scuipări, lovituri de bici, iar în final a fost pus pe cruce! Oamenii și conducătorii lor i-au întors rău pentru bine.
  

  Această primire îngrozitoare a fost o insultă nu numai pentru Domnul și Mântuitorul nostru, dar și pentru Dumnezeu care L-a trimis. În pilda din Marcu 12, proprietarul viei spunea: „Vor primi cu cinste pe fiul meu”. Din nefericire însă, nu a fost așa. Domnul Isus a fost urât, respins, crucificat. Dar cu toată această împotrivire a oamenilor față de Sine, Mântuitorul nu S-a temut de mânia oamenilor, nici nu a căutat bunăvoința mulțimii. El nu S-a ferit să spună adevărul din pricina vorbirii de rău. Iată pentru ce toate cuvintele și lucrările Domnului au purtat pecetea înălțimii și a tăriei Sale sfinte!
  

  Să ne ocupăm cu Persoana și lucrarea Mântuitorului și să ne apropiem de El cu credință pentru binele nostru temporar și veșnic!
  

  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
  

  coordonatori Bob & Debby Gass
  

  www.fundatiaseer.ro
  

  CUM SA-TI ÎNVINGI NELINIȘTEA (2)
  

  „Și pacea lui Dumnezeu … vă va păzi inimile” (Filipeni 4:7)
  

  Astăzi ne vom ocupa de încă trei pași pe care îi poți face pentru a-ți învinge neliniștea:
  

  1) Fă o listă cu îngrijorările tale. Timp de o săptămână, fă o listă cu lucrurile care te îngrijorează cel mai mult. Copiii? Sănătatea? Banii? Căsnicia? Locul de muncă? Acestea nu sunt îngrijorări de-o clipă care apar si dispar repede. Acestea sunt lucruri care te fac să te îngrijorezi „de viața ta” (Matei 6:25), așadar începe să le treci în revistă. întreabă-te câte dintre ele s-au transformat într-adevăr în realitate? Charles Spurgeon a spus: „Cele mai mari nenorociri nu se petrec niciodată, majoritatea nefericirilor noastre sunt doar închipuiri”.
  

  2) Analizează îngrijorările. Vei detecta domenii recurente ale preocupării care pot deveni obsesii: ce cred oamenii despre tine; faptul că bolile de inimă, cancerul și boala Alzheimer se transmit în familie; teama că nu vei avea din ce trăi când vei îmbătrâni. Identifică fiecare teamă si roagă-te specific pentru ea.
  

  3) Trăiește în prezent. Dumnezeu a promis că va împlini nevoile tale în fiecare zi, nu săptămânal sau anual. El iți va da ceea ce ai nevoie – când vei avea nevoie! „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, ca să fim ajutați la vreme de nevoie” (Evrei 4:16). Iar autorul cântării spune așa: „O, suflete al meu așteaptă și nu te grăbi!
  

  Credință ai in Dumnezeu, Chiar de azi ar zăbovi! El se va-ntoarce negreșit, Așa precum ne-a promis. In cazul în care cuvântul „îngrijorare” apare în vocabularul tău, acesta ar trebui să fie doar atunci când citezi Cuvântul lui Dumnezeu: (Filipeni 4:6-7) „Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu … vă va păzi inimile”.
  

  • Facebook
  • X
  • Email
  • Imprimare
  • Reddit
  • Tumblr
  • Pinterest
  • Telegram
  • WhatsApp

  Apreciază Încarc…

Calendar

Ultimele postări

• 24 August 2026august 24, 2026
• 23 August 2026august 23, 2026
• 22 August 2026august 22, 2026
• 21 August 2026august 21, 2026
• 20 August 2026august 20, 2026

Urmărește-ne

• Facebook
• Instagram