Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 26 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Ce este un misionar?

    „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Ioan 20:21

    Misionarul este omul trimis de Isus Cristos, așa cum El a fost trimis de Tatăl. Factorul dominant nu-l constituie nevoile oamenilor, ci porunca lui Isus. Sursa inspiraţiei noastre în lucrarea pentru Dumnezeu se afla în spatele nostru, nu înaintea noastră Astăzi există tendinţa de a pune inspiraţia înainte, de a mătura tot ce ne stă în cale și de a face totul conform concepţiei noastre despre succes. În Noul Testament inspiraţia este pusă în spatele nostru si ea este Domnul Isus Insuș și Idealul este să-I fim loiali Lui, să împlinim planurile Lui.

    Ataşamentul personal faţă de Domnul Isus şi faţă de perspectiva Lui este singurul lucru care nu trebuie pierdut din vedere. În lucrarea misionară există marele pericol ca chemarea lui Dumnezeu să fie eclipsată de nevoile oamenilor până acolo, încât compasiunea umană ajunge să acopere cu totul semnificaţia faptului de a fi trimis de Isus. Nevoile sunt atât de mari şi situaţiile atât de complicate, încât orice tărie a minţii se clatină şi cedează. Noi uităm că marele motiv din spatele oricărei lucrări misionare nu este, în primul rând, emanciparea oamenilor, nici educaţia lor, nici nevoile lor, ci, mai întâi şi mai presus de toate, porunca lui Isus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…”.

    Când ne uităm în urmă, la vieţile oamenilor lui Dumnezeu, avem tendinţa să spunem: ..Ce înţelepciune minunat de pătrunzătoare au avut! Cât de bine au înţeles tot ce voia Dumnezeu!” Dar mintea pătrunzătoare din spatele lor este Mintea lui Dumnezeu, nicidecum înţelepciunea umană. Noi apreciem înţelepciunea umană, când ar trebui să apreciem călăuzirea divină a lui Dumnezeu prin oameni care. ca nişte copii, au fost destul de ..nechibzuiţi” ca să se încreadă în înţelepciunea lui Dumnezeu şi în dotarea supranaturală furnizată de El.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Robul acela care a ştiut voia stăpînului său… şi n-a lucrat după voia lui…” LUCA 12:47

    Domnul dă aici, în cîteva cuvinte, tabloul vieţii multor creştini. Noi spunem: „Doamne, Doamne”… deasemenea spunem: „Facă-se voia Ta precum în cer…” dar în realitate nu facem această voie. Textul biblic din Luca 12 ne vorbeşte despre întoarcerea Domnului Isus.Această întoarcere va fi de o aşa natură că, numai o profesiune exterioară de viaţă creştină nu o va putea suporta. Numai aceia pe care îi va găsi ascultători de voia lui Dumnezeu trăind în lumina ei, vor fi acceptaţi. Domnul Isus nu vorbeşte aici de ignoranţă, de credincioşi care n-au fost luminaţi, fiind lipsiţi de mijloace de har pe care alţii le au, ci El vorbeşte de aceia care cunosc voia Sa şi care ştiu ce ar trebui să facă, şi acesta este cazul multora dintre aceia care profesează că sînt credincioşi, fiind însă în realitate, doar nişte creştini de adunare.

    Cîtă nevoie este să ne facem un examen al vieţii noastre, pentru a realiza cîte lucruri, mici şi mari, au fost şi sînt în viaţa noastră cînd nu am făcut voia Sa. Cît de adesea, Dumnezeu ne-a arătat-o, noi am cunoscut-o, dar nu am făcut-o sau am încetat de a o face; n-am stăruit în angajamentele pe care ni le-am luat şi l-am neglijat să le ţinem. Este ceva solemn în această frază: „Robul care a cunoscut voia Stăpînului său… şi n-a lucrat după voia Lui”. Să nu uităm că cei care au avut mai puţină lumină şi cunoştinţă vor fi mai puţin pedepsiţi, după spusele Domnului.Adeseori greutăţile vieţii nu provin nici din cursul evenimentelor, nici din atacurile diavolului, ci sînt pedepse ale Tatălui ceresc care îngăduie aceste suferinţe ca să trezească pe copilul Lui la realitate, pentru ca să se corecteze şi să revină pe calea ascultării de voia Lui şi astfel să nu i se aplice cuvintele din versetul acesta.

    Noi care am cunoscut voia Stăpînului nostru să o facem pînă în cele mai mici amănunte, fiind totdeauna pregătiţi, ştiind că „Fiul Omului va veni în ceasul în care nu ne gîndim”. Răsplata de la urmă va fi determinată pe baza credincioşiei personale şi nu pe aprecierea publicului. Un credincios nu este ce crede sau spune el că el este, nici ce spun alţii că este, ci ce spune viaţa lui în umblarea de fiecare zi înaintea lui Dumnezeu. Dacă cineva îşi închipuie că este mai credincios decît alţii, ar face bine să se uite la Domnul Hristos ca să vadă ce puţin seamănă cu El.Numai un discernămînt spiritual arată lucrurile aşa cum sînt în realitate. Unul din numele pe care le poartă Domnul Isus este „Martorul credincios şi adevărat”. Să-L rugăm să ne ajute să fim şi noi ca El.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Acolo a zărit un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă.” Matei 22:11.

    Oare cum s-a simţit acest om? Poate că s-a gândit: „Și eu am trăit aşa ca oricare altul, iar pentru împărăţia lui Dumnezeu am făcut şi eu ceva. Am pus şi eu un leu în sac, când a fost un misionar aici, şi din ceea ce am furat, marea majoritate am dat-o înapoi. Mi-am mărturisit chiar şi păcatele, cum este scris: „Mi-am mărturisit fărădelegile înaintea Domnului”. Am spus toate lui Dumnezeu”. Dar de ce repetă aşa de mult? De ce se fereşte aşa de mult? Pentru că este nesigur şi înaintea oamenilor nu s-a dovedit. Stă şi el la masă şi vede cât de fericiţi sunt ceilalţi. Eu mă gândesc că el n-a fost într-o stare fericită. Și chiar dacă până acum n-a transpirat, acuma cred că i-a fost cald. Vine împăratul şi spune: „Prietene cum ai intrat aici fără să ai haine de nuntă?” Ce i-a răspuns omul? Aduce el acuma argumente că el s-ar fi rugat şi şi-a mărturisit păcatele? Nu, el a tăcut, a amuţit. El a ştiut demult ce are de făcut, de aceea a amuţit. El ştia că ar fi trebuit să intre pe poarta cea strâmtă. De aceea nu mai poate să răspundă: că noi am mâncat şi am băut înaintea Ta, şi pe străzile noastre ai învăţat. El a ştiut. Eu nu am crezut şi nu am ascultat. Apoi a zis împăratul slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

    O, ce mare fericire este dacă suntem spălaţi cu sângele Lui Isus şi dacă avem mărturia Duhului lui Dumnezeu că suntem îndreptăţiţi şi suntem copiii Lui, deci dacă avem temelia de stâncă sub picioare şi dacă avem un cuget bun în ceea ce priveşte revenirea Domnului.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    DIN CAUZA NOASTRĂ

    Dar zilele acestea vor fi scurtate din pricina celor aleşi.Matei 24.22

    Din dragoste pentru copiii Săi, Domnul nu mai face unele judecăţi, iar pe altele le scurtează. În necazul cel mare, focul ar distruge totul, dacă Domnul nu ar potoli flăcările, din cauza celor aleşi. Astfel El îi izbăveşte pe cei aleşi din dragoste pentru Domnul Isus, şi scapă omenirea din dragoste pentru cei aleşi.Ce cinste pentru sfinţii Săi! Cu ce grijă ar trebui să folosească ei această influenţă pe lângă Domnul! Căci El va asculta rugăciunile lor pentru cei păcătoşi şi va binecuvânta strădania lor pentru a-i aduce la mântuire. El binecuvântează pe cei credincioşi, pentru ca la rândul lor aceştia să ajungă o binecuvântare pentru cei ce n-au venit la credinţă. Mulţi păcătoşi care trăiesc, sfârşesc prin a deveni credincioşi din pricina rugăciunilor unei mame, a unei femei sau a unei fiice, rugăciuni la care Domnul ia aminte.Am folosit noi această putere minunată a rugăciunii, pe care Domnul ne-a dat-o? Ne rugăm noi pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră şi pentru generaţia noastră? în timpuri de război, de foamete, de epidemie, suntem noi nişte mijlocitori, pentru ca aceste zile să fie scurtate? Plângem noi înaintea lui Dumnezeu, la revărsarea necredinţei, a rătăcirii şi a destrăbălării? Rugăm noi fierbinte pe Domnul să scurteze domnia păcatului, grăbind venirea Lui în slavă? Să ne aşezăm în genunchi, să ne rugăm şi să nu încetăm, până când Domnul Cristos va apărea pe norii cerului.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Până și pasărea își găsește o casă acolo, și rândunica un cuib unde își pune puii.. .Ah! altarele Tale, DOAMNE al oștirilor, împăratul meu și DUMNEZEUL meu! Ps. 84,3.

    Maiestatea lui Dumnezeu a găsit pentru orice creatură un loc de refugiu. In ce siguranță și ce bine adăpostită se găsește o vrabie în cuibul ei, chiar dacă afară este furtună! Acolo nu e numai ascunzișul ei față de dușman ci și casa ei, în care locuiește. Și dacă Dumnezeu a găsit un loc de odihnă pentru păsări, atunci a găsit un loc de refugiu și pentru psalmist și pentru toți cei credincioși.

    „Ah! Altarele Tale Doamne al oștirilor, împăratul meu și Dumnezeul meu! Aici e cuibul sau locul de odihnă a celor care îl caută. în principiu adorarea lui Dumnezeu este locul de odihnă al sufletului. Așa dar, credinciosul nu-L știe pe Dumnezeu numai ca Adăpostul său, ci dacă a recunoscut harul lui Dumnezeu în adevărul și imensitatea lui, atunci inima lui Dumnezeu este locuința sa, prezența lui Dumnezeu este locul de odihnă, fața lui Dumnezeu e soarele lui, mâna lui Dumnezeu scutul și ocrotirea lui. Apropierea de Dumnezeu devine casa unde trăiește. El dorește un singur lucru: să se oprească aici, să locuiască toate zilele vieții sale și să privească frumusețea și dragostea Lui. (vezi Pslam 27.4). De ce amintesc mai ales fiii lui Core despre: „altarele” Tale” ca loc de odihna? In Vechiul Legământ în fața altarului pentru arderea de tot (altarul de aramă) a fost cercetată problema păcatului și la altarul de aur în cortul întâlnirii, preotul ducea tămâia și o ardea. Tămâia este simbolul adorării noastre de azi.

    Acum credinciosul, după ce s-a rezolvat iertarea păcatelor și are convingerea jertfei de ispășire a lui Isus Hristos, acum stă ca preot în apropierea lui Dumnezeu cu mulțumire și adorare. El acum nu stă cu mâinile și cu inima goală.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, cu laudă şi adorare vin la Tine în această dimineaţă de Miercuri. Te binecuvântez pentru asocierea înălţătoare a vieţii şi a creşterii mele cu ziua de Miercuri.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Adevărat, adevărat vă spun că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.» IOAN 8,51

    Nici un om care gândeşte normal nu vrea să moară. Uitaţi-vă, de exemplu, la un bebeluş nou născut: îşi ţine pumnii strânşi, ca si cum ar vrea să ne comunice: iubesc viata pe care tocmai am primit-o în dar. Omul modern încearcă cu disperare să evite moartea. Din acest motiv răpirile şi ameninţările cu moartea sunt foarte profitabile pentru organizaţiile teroriste. Cu toate încercările ingineriei genetice de cristalizare a procesului de regenerare a celulelor umane, omul nu a reuşit să învingă moartea. Numai Isus Hristos a reuşit acest lucru. Despre El stă scris: «Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul» (Evrei 2,14). Aceasta este minunea biruinţei lui Isus: prin moartea Sa, El a luat puterea celui ce stăpânea asupra morţii. Moartea şi Locuinţa morţilor nu au putut să-L ţină pe Isus. Dacă tu îl ai în inimă pe Mielul lui Dumnezeu, care şi astăzi şi pentru întreaga veşnicie este mai tare ca moartea, atunci eşti şi tu eliberat de teroarea şi de puterea morţii. Atunci nu vei mai vedea moartea, căci El a spus: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi» (loan 11,25).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l- am suflat. Pentru ce? Zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, cari stă dărâmată, pe când fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui.

    Hagai 1:9

    Sufletele zgârcite îşi limitează contribuţia la lucrare şi îndatoririle, misionare şi numesc asemenea lucruri economie. Nici nu-şi dau seama că se sărăcesc singuri. Scuza lor este că trebuie să aibă grijă de propriile familii, şi uită că neglijarea casei lui Dumnezeu e drum sigur spre ruina caselor lor. Dumnezeul nostru are metode prin care ne poate Binecuvânta dincolo de aşteptări, sau, dimpotrivă, ne poate încurca planurile în confuzie şi dezamăgire. Printr-o mişcare a mâinii Sale, El poate duce barca noastră într-un canal profitabil, sau o poate naufragia în sărăcie şi faliment. Scriptura ne învaţă că Domnul îl îmbogăţeşte pe cel darnic şi îl lasă pe zgârcit să afle ce înseamnă sărăcia. Intr-o sferă largă de observaţie, am observat că cei mai generoşi dintre creştinii cunoscuţi de mine au fost întotdeauna fericiţi, şi au prosperat aproape întotdeauna. Am văzut pe dătătorul voios ajungând la bogăţii la care nici nu a visat, şi am văzut adesea persoanele zgârcite, lipsite de generozitate, prăbuşindu-se în sărăcie tocmai prin agoniseala prin care sperau să se îmbogăţească. Oamenii dau bacşişuri mai mari chelnerilor buni, şi la fel se întâmplă şi cu Domnul. El dă cu carul celor care dau cu baniţa. Acolo unde bogăţia nu este depozitată, Domnul transformă în mult puţinul prin mulţumirea pe care inimile sfinţite o simt, în proporţie cu credincioşia lor în zecimi şi daruri. Egoismul priveşte întâi spre casă, dar bunătatea caută „mai întâi Împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33). În lunga noastră călătorie, egoismul înseamnă pierdere, iar bunatatea un mare câştig. Este nevoie de credinţă ca să slujeşti lui Dumnezeu cu mâinile deschise, dar El merită acest lucru. Tot ce putem să facem noi este o slabă recunoaştere a datoriilor pe care le avem faţă de bunătatea Lui!

    Seara

    Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.

    Eclesiastul 1:7

    Tot ce se află pe pământ este în mişcare. Timpul nu cunoaşte odihnă. Pământul este ca o minge care se învârte, şi soarele însuşi este o stea care îşi îndeplineşte ascultătoare cursul în jurul unui luminător mai mare. Valurile mişcă marea, vânturile poartă aerul de pe ocean, şi eroziunea duce stâncile în largul mării. Schimbarea şi moartea guvernează totul. Marea nu este cămara unui zgârcit care cuprinde belşug de ape, fiindcă, dacă o forţă aduce apele în ea, o altă forţă le ridică şi le poartă departe. Oamenii se nasc ca să moară Totul este grabă, îngrijorare şi „deşertăciune” (Eclesiastul 1:14). Prieteni ai neschimbătorului Isus, ce bucurie este să ne gândim la moştenirea noastră neclintită! Marea de binecuvântări va fi întotdeauna plină pentru noi, fiindcă Dumnezeu însuşi toarnă râuri de desfătare în ea. Noi căutăm o cetate neclintită dincolo de ceruri, şi nu vom fi dezamăgiţi. Textul din seara aceasta ne poate învăţa recunoştinţa. Tatăl Ocean este un mare primitor, dar şi un distribuitor generos. El redă pământului ceea ce îi aduc râurile, sub formă de nori şi ploaie. Persoanele care iau totul şi nu înapoiază nimic sunt în dezacord cu armonia universului. Să dai altora înseamnă să strângi pentru tine însuţi. Cel care este un bun ispravnic, dornic să-şi folosească averea în slujba Domnului, va fi răsplătit cu mult. Prieteni ai lui Isus, sunteţi gata să-I daţi înapoi după beneficiul pe care l-aţi primit? Vi s-au dat multe. Care este rodul vostru? Aţi făcut tot ce vă stă în puteri? Nu puteţi face mai mult? Egoismul înseamnă răutate. Presupune că oceanul nu renunţă la nici o picătură din comoara lui de ape. Această zgârcenie ar aduce ruina neamului omenesc. Dumnezeu să ne ferească să urmăm distructiva şi zgârcita politică de a trăi pentru noi înşine. Isus nu Îşi face pe plac. Toată plinătatea locuieşte în El, dar „noi toţi am primit din plinătatea Lui” (loan 1:16). Fie ca şi noi să avem natura lui Isus, astfel încât, din momentul acesta, să nu mai putem trăi numai pentru noi înşine!

    IZVOARE IN DEŞERT

    S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo.

    (Matei 14:23)

    Hristos Isus, în umanitatea Lui, simţea nevoia unei solitudini totale – nevoia de a fi complet singur, singur cu El Însuşi. Fiecare dintre noi ştie cât de epuizantă poate fi interacţiunea neîntreruptă cu alţii şi cum ne consumă ea energia. Ca om, Domnul Isus ştia aceasta şi simţea nevoia să fie singur ca să-Şi refacă puterea. Solitudinea era de asemenea importantă pentru El ca să realizeze deplin înalta Lui chemare, slăbiciunea Lui umană şi dependenţa Lui totală de Tatăl Său.Ca şi copii ai lui Dumnezeu, cu cât mai mult avem noi nevoie de momente de totală solitudine – momente în care să ne ocupăm cu realităţile spirituale ale vieţii şi să fim singuri cu Dumnezeu Tatăl. Dacă a fost vreodată cineva care se putea lipsi de momentele speciale de solitudine şi părtăşie, acesta era Domnul nostru. Şi totuşi nici El nu putea să-Şi menţină toată puterea şi tăria Lui pentru lucrarea Lui şi părtăşia Lui cu Tatăl fără momentul Lui de linişte. Dumnezeu doreşte ca fiecare slujitor al Său să înţeleagă şi să-şi însuşească această practică binecuvântată, ca biserica Lui să ştie cum să-şi înveţe copiii să recunoască acest înalt şi sfânt privilegiu, şi ca fiecare credincios să realizeze importanţa de a avea un timp petrecut numai cu Dumnezeu singur.O, gândul de a-L avea pe Dumnezeu în totul numai pentru mine şi să ştiu că Dumnezeu mă are în totul numai pentru El! Andrew Murray

    Lamartine, primul dintre poeţii francezi romantici şi un scriitor al secolului al XIX-lea, într-una din cărţile sale a scris despre mama lui care avea un loc retras în grădină unde petrecea o oră în fiecare zi. El povestea că nimeni n-a visat vreodată să-i tulbure liniştea nici măcar o clipă din ora aceea. Pentru ea, acolo era grădina sfântă a Domnului.Ce păcat de acei oameni care nu au o astfel de ţară Beula! (vezi Isaia 62:4). Domnul Isus a spus: „Intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te” (Matei 6:6), pentru că numai într-o solitudine liniştită putem prinde adevărurile profunde şi misterioase care curg din esenţa lucrurilor pe care Dumnezeu le îngăduie să intre în viaţa noastră.

    O meditaţie

    Suflete al meu, caută să fii singur cu Hristos! Scriptura spune: „Când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile” (Marcu 4:34). Nu te mira de adevărul acestui verset, pentru că poate fi adevărat şi în viaţa ta. Dacă doreşti să ai înţelegere, atunci dă drumul mulţimii, aşa cum a făcut Domnul Isus. (vezi Matei 14:22) Lasă-i „să iasă afară, unul câte unul” până când „Isus [rămâne] singur” (Ioan 8:9) cu tine. Te-ai imaginat vreodată ca ultimul om care a rămas pe pământ, sau ca singurul om rămas în întregul univers? Dacă tu ai fi singurul om care a rămas în univers, singurul tău gând ar fi: „Dumnezeu şi eu …! Dumnezeu şi eu …!” Şi totuşi El este deja la fel de aproape de tine ca în cazul acesta. El este la fel de aproape ca şi cum nici o inimă în afară de a Lui şi a ta nu ar mai bate în acest spaţiu infinit. O, suflete al meu, practică această solitudine! Dă drumul mulţimii! Practică liniştea inimii tale! Practică măreţul cântec „Dumnezeu şi eu! Dumnezeu şi eu!” Nu lăsa pe nimeni să se interpună între tine şi îngerul tău luptător! Vei primi conştiinţa păcatului dar şi iertarea, când Îl vei întâlni pe Domnul Isus singur!


    George Matheson

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Ieremia 41.1118; 42.16

    De îndată ce vestea despre măcelul înfiorător de la Miţpa ajunge la urechile sale, Iohanan porneşte să înfrunte ceata lui Ismael. La vederea lui Iohanan, întreg poporul pe care Ismael îl ducea cu sine în robie la fiii lui Amon se grăbeşte să treacă în tabăra celuilalt. Ismael, constatând că de acum are dea face cu forţe mai puternice decât ale sale, scapă împreună cu opt oameni şi se adăposteşte la Baalis, protectorul său. De partea lor, Iohanan şi poporul eliberat se aşază în hanul lui Chimhan, lângă Betleem (poate acelaşi han în care, mai târziu, nu se va găsi loc pentru Fiul lui Dumnezeu – Luca 2.7).

    Pericolul însă tot nu este în întregime îndepărtat de peste sărmanii aceştia. Asasinarea guvernatorului rânduit de împăratul Babilonului îi expune acum pe iudei mâniei sale, de îndată ce va fi informat. Nebucadneţar, scos din sărite de revoltele succesive ale poporului lui Iuda, nu poate să nu intervină cu maximă duritate, făcândui de astă dată pe cei nevinovaţi să plătească pentru cei vinovaţi. În teama şi dezorientarea lor, Iohanan şi tovarăşii lui se întorc cu aparentă umilinţă spre Ieremia, pe care aici îl găsim în mijlocul lor. El este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Cuvânt care, repetăm, este singura sursă de lumină pentru noi, cum era şi pentru acest popor (Psalmul 119.105).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Judecători 16:13-21

    CREŞTINI ÎNCLINAŢI

    Astfel dar, cine crede că stă in picioare, să ia seama să nu cadă. 1 Corinteni 10:12

    Cu câţiva ani în urmă, o furtună cu grindină foarte puternică s-a abătut asupra părţii de sud a statului Michigan, producând pagube mari copacilor. După ce furtuna a trecut, am verificat cei doi mesteceni ce creşteau în grădina din spatele casei. Unul îşi pierduse câteva crengi, dar celălalt suferise mult mai rău. Întreg copacul era rupt şi scos complet din rădăcini. De ce unul a avut de suferit, iar celălalt nu? Răspunsul a fost simplu. În loc să stea perfect vertical, acest copac de peste 10 metri a crescut înclinat într-un unghi destul de pronunţat. Când gheaţa grea s-a acumulat pe crengile lui, a căzut pe direcţia în care era deja înclinat.

    Samson a fost o persoană ce se înclinase într-o direcţie greşită şi rezultatul lui a fost căderea. Cu toate că el este enumerat printre eroii credinţei din Evrei 11 şi că a fost unul din marii judecători ai lui Israel, o notă tristă este adăugată vieţii sale. În caracterul lui se poate vedea o slăbiciune caracteristică. Admira femeile, şi a insistat să-şi ia o soţie dintre duşmanii lui Israel (Judec. 14:3). Căderea sa a survenit în urma înclinaţiei sale de-a umbla după poftele cărnii.

    Dacă nu trăim în părtăşie cu Domnul în fiecare zi a vieţii noastre, vieţile ni se vor apleca spre unele slăbiciuni şi păcate ce ne înconjoară atât de lesne. Iar atunci când vine criza sau suntem surprinşi nepregătiţi, nu vom fi în măsură să rezistăm presiunilor exercitate de îmrejurări. Căderea lui Samson este un exemplu tragic a ceea ce se poate petrece cu un creştin înclinat. Să stăm drepţi în puterea Domnului şi acest lucru nu ni se va întâmpla.     D.J.D.

    Îmi trebuie putere să fiu adevărat,

    In tot ce fac să fiu nevinovat;

    Puterea Ta ca să mă ţină tare,

    Când ispita vine ca să mă doboare.    
    Anonim

    Căderea, în viaţa unui creştin, rareori este o
    erupţie, de obicei este un proces lent.
    George Sweeting

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea.
    Ioan 11.4

    Domnul Isus a spus aceste cuvinte atunci când I s-a spus că Lazăr era bolnav. A vrut să spună că Lazăr nu avea să moară? Nu, ci boala fusese îngăduită de Dumnezeu cu un scop mult mai înalt decât moartea. Lazăr a murit, însă Domnul Isus, după ce a venit la mormântul lui și după ce a poruncit să fie luată piatra de la intrarea mormântului, a rostit cu autoritate divină: „Lazăre, vino afară!”. Atunci cel care fusese mort a ieșit afară din mormânt, înfășurat în pânzele de înmormântare.

    Ce mustrare pentru cei care susțin că cei bolnavi trebuie să fie vindecați printr-o putere supranaturală! Domnul vindecase mulți bolnavi, iar dacă este voia Lui să facă acest lucru, El poate cu siguranță să o facă și astăzi. Însă, în această chestiune, ca și în oricare alta, înțelepciunea Lui este infinit mai înaltă decât a noastră. Decât să dăm curs dorinței noastre neînduplecate ca cineva să fie vindecat, n-ar trebui mai degrabă să căutăm să înțelegem motivul pentru boala lui? Adesea, acest motiv poate fi exact același ca în cazul bolii lui Lazăr, adică gloria lui Dumnezeu și preamărirea Fiului Său.

    Putem fi siguri că Fiul lui Dumnezeu este glorificat în cazul fiecărei îmbolnăviri a unui credincios, îmbolnăvire care duce la moarte. N-ar trebui să ne bucurăm de acest lucru, mai mult chiar decât de vindecarea lui? Orice credincios va fi până la urmă înviat prin puterea Domnului Isus, într-un trup glorificat, care nu va mai suferi niciodată de vreo boală. Astfel, ochii credinciosului trebuie să privească dincolo de această scenă a suferinței și a încercărilor, pentru a contempla nu doar minunea de a fi binecuvântat pentru eternitate, ci și gloria Persoanei mărețe prin care este binecuvântat. Domnul să ne ajute să ne bucurăm cu o bucurie negrăită de cunoașterea faptului că binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu este glorificat.

    L M Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi … nemulțumitori …
    2 Timotei 3.1,2

    Nemulțumirea

    Un turist a vizitat multe locuri frumoase din Europa, dar din lunga lui călătorie a reținut doar faptul că la un hotel, unde a fost cazat, nu se deschidea fereastra. Din toată excursia rămăsese doar cu o astfel de amintire.

    Cazul acestui turist nu este singular. Ca el sunt mulți. Toată ziua sunt în căutare după greșelile altora. Acești oameni pierd din vedere fascinația frumosului. Ei se aseamănă cu o moară stricată, care nu face altceva decât larmă. Cineva a spus că există două comportamente la oameni, care pot fi asemănate cu exemplul dat de albină și de muscă. Dacă o albină ajunge într-o grădină, va căuta flori bogate în polen. În aceeași grădină, musca va căuta gunoaiele. Comportamentul este diferit, fiindcă natura lor este diferită.

    Prin vechea noastră natură, moștenită de la strămoșii noștri, toți suntem nemulțumiți. Dar când cineva Îl primește pe Hristos ca Mântuitor al său, atunci totul se schimbă. Mântuitorul dăruiește unui astfel de om o natură nouă, care caută frumosul, partea pozitivă, buna înțelegere, pacea, dreptatea, bucuria, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor etc. Natura nouă primită prin pocăință și credință față de Mântuitorul produce starea de mulțumire pentru toate lucrurile și împrejurările.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    INVOCĂ BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU PESTE VIATA TA

    „Cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului…” (Isaia 65:16)

         Cuvântul „a invoca” implică două lucruri:

    1) A face o cerere sinceră sau o solicitare;

    2) A cita ceva în favoarea sa, ori a implementa.

    Având acestea în minte, să citim acest verset: „cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei”. Ce promisiune puternică! La fel cum Dumnezeu, Tatăl nostru, a creat lumea prin cuvânt, și noi putem folosi Scriptura pentru a schimba lumea în care trăim.

    Când rostești binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta, „faci o cerere sinceră sau o solicitare”. Și totodată „citezi binecuvântarea în favoarea ta, o revendici sau o implementezi”. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i binecuvânteze pe iudei cu aceste cuvinte: „Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!” (Numeri 6:24-26). Apoi Dumnezeu a adăugat: „şi Eu îi voi binecuvânta” (v. 27).

    Acum înțelegi de ce rostirea Cuvântului lui Dumnezeu peste viața ta poate schimba lucrurile în bine, și de ce Scriptura spune: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21)? Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: invocă binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta!

  • 25 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Apăsarea exterioară

    M-am făcut tuturor totul, ca oricum să mântuiesc pe unii dintre ei. 1 Corinteni 9:22

    Un lucrător creştin trebuie să înveţe cum să fie un om nobil al lui Dumnezeu în mijlocul unei mulţimi de lucruri lipsite de nobleţe. Nu spune niciodată: „O, dacă aş fi în altă parte!” Toţi oamenii lui Dumnezeu sunt oameni obişnuiţi, care au fost făcuţi extraordinari prin materialul pe care El li l-a dat. Dacă nu avem materialul potrivit în mintea şi în inima noastră, nu-I vom fi folositori lui Dumnezeu. Nu suntem lucrători pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi. Mulţi oameni aleg deliberat să devină lucrători, dar în ei nu se găseşte nimic din materialul harului atotputernic al lui Dumnezeu, nimic din Cuvântul Său atotputernic. Inima, mintea şi sufletul lui Pavel au fost în întregime umplute cu marele scop al lucrării pe care Isus Cristos a venit s-o facă; el n-a pierdut niciodată din vedere acest lucru unic. Noi trebuie să ne confruntăm cu adevărul esenţial…

    Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

    „Eu v-am ales…” (loan 15:16). Fă din aceste cuvinte un motto minunat în crezul tău. Nu tu L-ai ales pe Dumnezeu, ci El te-a ales pe tine. Dumnezeu lucrează îndoind, frângând. modelând, făcând cu noi ceea ce crede de cuviinţă. Nu ştim de ce a ales să lucreze aşa; dar ştim că EI lucrează având un singur scop – ca să poată spune: „Acesta este omul Meu”. Trebuie să stăm la dispoziţia lui Dumnezeu astfel, încât El să poată aşeza şi alţi oameni pe Stâncă, aşa cum ne-a aşezat pe noi.

    Nu alege niciodată să devii lucrător, dar, dacă Dumnezeu îţi adresează această chemare, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! El va face cu tine ceea ce n-a făcut niciodată înainte de a te fi chemat; va face cu tine ceea ce nu face cu alţi oameni. Lasă-L să te modeleze aşa cum doreşte El.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Domnul păzeşte pe cei fără răutate”. PSALMUL 116:6

    lată un text cheie care explică multe din izbăvirile lui Dumnezeu.David, după biruinţele lui s-ar fi putut considera ca un mare conducător, un om care-şi cucerise rangul prin valoarea lui militară şi curajul său. Dar el era mic în ochii lui şi mic înaintea lui Dumnezeu. De la începutul pînă la sfîrşitul vieţii sale, în suferinţă ca şi în slavă, el nu şi-a uitat niciodată originea sa umilă şi slăbiciunile personale; el a ştiut totdeauna că era obiectul unui har suveran şi nemeritat al lui Dumnezeu.

    Mai înainte să fi scris Pavel, David a realizat că Dumnezeu a ales lucrurile slabe şi nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari şi, ca şi apostolul, el ştia că atunci cînd era slab şi mic era cu adevărat tare.

    În ce constă această slăbiciune? Nu este lipsa de activitate, nici un formalism rece; nu este o greşeală repetată sau ceea ce rezultă din neascultarea de Dumnezeu. Acestea sînt stări ale unui om care nu este după inima lui Dumnezeu. Slăbiciunea la care ne referim este convingerea că totul este un dar al harului lui Dumnezeu. Este adevărata cunoaştere de sine însuşi. În orice om, firea pămîntească este totdeauna în vrăjmăşie cu Dumnezeu; capabilităţile omeneşti, fără puterea şi controlul Duhului Sfînt, sînt chiar piedici pentru lucrarea lui Dumnezeu.

    A fi mic, înseamnă a recunoaşte drepturile lui Dumnezeu asupra întregei noastre fiinţe şi vieţi; este asigurarea că pentru tot ce ne cere Dumnezeu, pentru orice datorie, El ne dă puterea şi capacitatea spirituală, într-un cuvînt, la cruce, în Domnul Hristos răstignit, începe această viaţă pe care Dumnezeu o poate folosi cum vrea El. În greutăţi ca şi în binecuvîntările slujirii, acest umblet smerit cu Dumnezeu păzeşte pe de o parte de înfrîngere, iar pe de altă parte, de mîndrie şi de încrederea în sine. Oricare ar fi lucrul, slujba, mărturia şi răspunderea care ne sînt cerute, acolo unde se află acest har al Duhului Sfînt, este bucurie, siguranţă, recunoştinţă şi laudă pentru Dumnezeu, căci „Domnul păzeşte pe cei mici (smeriţi). Dacă ne menţinem în prezenţa lui Dumnezeu sîntem ţinuţi în smerenie. Să nu ne descurajăm cînd Dumnezeu ne dezbracă de noi înşine. Adevărata binecuvîntare pentru noi este de a nu fi noi nimic ci Dumnezeu să fie totul. Acest har de a ne uita pe noi înşine, cînd privim la Domnul Isus şi de a ne smeri cum S-a smerit El însuşi, înseamnă a ne aşeza pe tărîmul pe care cresc toate virtuţile.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc ca să te îmbogăţeşti şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă goliciunea ta”. Apoc. 3:18.

    Ieri am văzut cum a trăit îngerul Bisericii din Laodiceea, într-o stare în care se înşela singur. Dar Dumnezeu vrea să-l ajute să iasă din această situaţie şi-l sfătuieşte să cumpere aur care este curăţit prin foc. Cum se poate aşa ceva cumpăra? Aur poate cumpăra în necazuri când se încrede în Dumnezeu şi când nu aşteaptă ajutorul de la oameni şi nici chiar de la el însuşi, ci când face cum este scris la Iacov: Să primiţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite necazuri, pentrucă încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc. Haine albe primim când facem la fel ca şi fiul risipitor care s-a întors acasă ca şi un fiu netrebnic, iar doftorie pentru ochi primim dacă vedem, în ciuda faptului că suntem orbi ceea ce a făcut Dumnezeu. Atunci ni se deschid ochii. Iar acum spune Dumnezeu îngerului Bisericii: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc, fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te”. Aceasta vrea să spună: „Fii din nou plin de râvnă şi schimbă-ţi gândurile tale! Iată, Eu stau la uşă şi bat, dacă aude cineva glasul Meu şi dechide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine”. Și aceasta ne dă viaţa veşnică. De aceea putem să spunem şi acelora care nu sunt nici reci, nici în clocot, că există har şi pentru ei.

    O, Tată drag, cât de bun eşti Tu, cum îţi dai silinţa să ne ajuţi! Aceasta o vedem din această scrisoare. Da, Tu eşti bogat în îndurare, mai ales dacă deschidem Sfânta Scriptură şi o citim. Laudă, slavă şi mulţumire să-Ți fie aduse pentru toate. Amin!

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    MAI ÎNTÂI DUMNEZEU, APOI CELELALTE

     

    Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra. Matei 6.33


    Cum începe Biblia? „La început Dumnezeu. Aşa să fie şi-n viaţa noastră. Căutaţi din tot sufletul vostru mai întâi şi înainte de toate împărăţia Lui Dumnezeu ca un loc deosebit pentru voi, şi neprihănirea Lui care este caracterul vieţii voastre. Celelalte vi se vor da de Domnul Însuşi, fără ca voi să vă îngrijiţi de ele. Tot ce este de trebuinţă pentru această viaţă şi pentru evlavie, vi se va da pe deasupra.Ce făgăduinţă minunată! Hrana, îmbrăcăminte, locuinţă şi tot ce trebuie, Dumnezeu Se obligă să vă dea, dacă voi îl căutaţi numai pe El. Ocupaţi-vă voi de lucrările Lui Dumnezeu şi El Se va ocupa de nevoile voastre. Când cumpăraţi o marfa de valoare, hârtia de împachetat şi sfoara de legat vă sunt date fără plată, adică pe deasupra. Tot aşa, când urmărim lucrurile din împărăţia Lui Dumnezeu, primim ajutoare pământeşti. Domnul nu îl va lăsa să sufere de foame pe acela care este moştenitor al Său. El nu îl va lăsa gol pe acela al cărui suflet este îmbrăcat în neprihănirea lui Dumnezeu. Să îndepărtăm deci de la noi orice grijă care ne roade şi să nu avem altă grijă decât să-L căutăm pe Domnul. Zgârcenia este sărăcie şi orice îngrijorare este mizerie; încrederea în Dumnezeu este o bogăţie, iar asemănarea noastră cu El este o moştenire cerească. Doamne, eu Te caut pe Tine: Lasă-Te găsit de mine.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El DUMNEZEU, care locuiește în locașul Lui cel sfânt. Ps. 68,5.

    Cum ocrotește Dumnezeu văduvele și situația lor arată și scurta istorioară de mai jos:

    O văduvă a cumpărat dintr-un orășel apropiat o vacă, plata făcând-o în rate. La ultima rată s-a făcut și o chitanță, dar cu toată grija chitanța s-a pierdut. Vânzătorul, un om rău și lipsit de orice bun simț a cerut banii a doua oară. Ce să facă văduva? Chitanța nu mai putea să o arate spre justificare. Ea promise că va face tot ce-i va sta în putință. Omul a plecat. Văduva a început să se roage și rugăciunea ei a devenit un strigăt. Din cauză că a strigat către Dumnezeu, singurul ei Apărător, El a ajutat-o în necazul ei. într-o zi a venit iarăși vânzătorul, dar nu ca să ceară bani ci să o roage pe văduvă: „Lasă-mă să dorm liniștit, eu nu mai vreau nici un ban de la tine. De la un timp nu mai găsesc nici o liniște în timpul nopții. Lasă-mă în pace.” Văduva a avut prin aceasta răspunsul Domnului în situația ei. Adesea se repetă în Cuvântul lui Dumnezeu că El se îngrijește de văduve și orfani. Ei nu au nici un sprijin omenesc și adesea sunt subjugați și li se ia drepturile cuvenite. Ce mângâiere pentru o văduvă creștină de a ști că Dumnezeul ei lucrează în așa fel că situația ei devine situația Lui. Această lucrare nu vorbește oare inimilor noastre? Dacă Dumnezeu se preocupă de văduve și orfani, atunci și ceilalți credincioși pot să vină cu rugăciuni la El care e milostiv și bogat. O asemenea situație îi este plăcută lui Dumnezeu și de aceea cine vine cu credință va fi răsplătit de El însuși.

     

    C. H. Mackintosh spunea: „A face cunoscut vreunui om nevoile noastre, direct sau indirect, înseamnă a ne depărta de viața care umblă prin credință; înseamnă în mod precis a dezonora pe Dumnezeu. Mai mult, este de fapt a-L trăda!”

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, vin la Tine cu un simţământ copleşitor de uscăciune şi lipsă spirituală. însufleţeşte-mă, o, Doamne, pentru Numele Tău! Nu vreau să mă jelesc înaintea Ta, ci vreau să fiu umplut cu Duhul Tău.

     

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» EVREI 13,8

    Acest adevăr enunţat în Sfânta Scriptură are un mesaj cu un impact foarte puternic. Este dovada de netăgăduit a faptului că lsus Hristos, al Cărui sânge a curs pe crucea de pe dealul Golgotei pentru iertarea păcatelor multora, nu Se schimbă niciodată. El este acelaşi ieri, azi şi o veşnicie întreagă, este şi rămâne pe veci biruitor asupra păcatului, asupra morţii şi asupra diavolului. Ezitările şi temerile noastre se nasc din faptul că nu putem stăpâni, nu putem birui puterile întunecate din jurul nostru. Copiii lui Dumnezeu nu au de luptat «împotriva cărnii şi sângelui, dimpotrivă căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12). Trebuie să fim însă deplin conştienţi că puterea biruitoare a Domnului nostru Isus Hristos este mereu de partea noastră. El este astăzi cum a fost de la începutul vremurilor — mai presus de ori ce duh străin care ne tulbură; El va rămâne aşa pentru veşnicie. Autoritatea Domnului Isus este absolută şi – în afară de Dumnezeu Tatăl — nimeni şi nimic nu se află deasupra Lui. Pentru cel care crede, nu există nici o putere a diavolului care l-ar putea înfrânge şi pe care Isus, prin jertfa Sa răscumpărătoare pe crucea Golgotei, să nu o fi biruit!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Pentru adevărul acesta care rămâne în noi, şi care va fi cu noi în veac. 2 Ioan 2

    Odată ce obţine intrarea în inima omului, şi-i supune întreaga persoană, adevărul lui Dumnezeu nu poate fi alungat de nici o putere – omenească sau drăcească. Noi nu îl tratăm ca pe un oaspete, ci ca pe stăpânul casei. Aceasta este nevoia „creştinului; cine nu crede nu este creştin. Cei care simt puterea vitală a Evangheliei şi cunosc tăria Duhului Sfânt, care deschide, aplică şi sigilează Cuvântul Domnului, ar suporta mai degrabă să fie sfâşiaţi în bucăţi, decât să se despartă de Evanghelia mântuirii. Ce mulţime de îndurări se ascund în făgăduinţa că adevărul va fi cu noi pentru totdeauna, sprijinul nostru în viaţă, mângâierea în moarte, cântecul învierii, slava veşniciei. Acesta este privilegiul creştinului; fără el credinţa noastră nu ar valora mare lucru. Noi lepădăm unele adevăruri şi le lăsăm în urmă, fiindcă sunt nedezvoltate ca nişte lecţii pentru copii. Dar nu putem face la fel cu adevărul divin, fiindcă, deşi este dulce ca hrana copiilor, într-un alt sens este tare ca o mâncare pentru adulţi. Adevărul că suntem păcătoşi este dureros pentru că trebuie să ne umilească şi să ne facă mai atenţi. Cel mai binecuvântat adevăr, acela că oricine crede în Domnul Isus este mântuit, rămâne în noi, speranţa şi bucuria noastră. Experienţa, departe de a ne îndepărta de doctrinele harului, ne-a legat mai strâns de ele. Temelia şi motivele pentru a crede sunt acum mai puternice şi mai numeroase ca niciodată. Avem motive să credem că va fi la fel până în clipa în care moartea ne va duce în braţele Mântuitorului. Oriunde poate fi descoperită, această dragoste pentru adevăr ne face să ne exercităm propria dragoste. Un cerc strâmt nu poate cuprinde simpatiile noastre; părtăşia inimilor noastre trebuie să fie la fel de necuprinsă ca alegerea harului. În adevărurile pe care le primim se pot strecura multe erori. Să luptăm împotriva lor, dar să ne iubim fraţii pentru măsura de adevăr pe care o vedem în ei. Mai presus de orice, să iubim şi să răspândim noi înşine adevărul!

    Seara

    Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice de pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că ogorul acela era al lui Boaz care era din familia lui Elimelec. Rut 2:3

    „S-a întâmplat”. Situaţia părea la voia întâmplării, dar era rezultatul direct al călăuzirii divine. Rut ieşise în câmp cu binecuvântarea soacrei ei, ca să facă o muncă umilă dar cinstită, sub binecuvântarea Dumnezeului soacrei ei, iar providenţa lui Dumnezeu a condus-o în fiecare pas. Ea nu avea habar că îşi va găsi soţul printre snopi, că el o va face proprietară a tuturor ogoarelor lui, şi că ea, o biată străină, va deveni una din strămoşii marelui Mesia. Dumnezeu este foarte bun cu toţi cei ce se încred în El, şi îi surprinde adesea cu binecuvântări neaşteptate. Noi nu ştim ce ni se va întâmpla mâine, dar ceva ne încurajează: nici un lucru bun nu ne va lipsi (vezi Psalmi 84:11). Norocul este alungat de credinţa creştinilor, fiindcă ei văd mâna lui Dumnezeu în toate. Evenimentele obişnuite de azi sau de mâine pot să aibă consecinţe foarte importante. O Doamne, poartă-te cu slujitorii Tăi aşa cum te-ai purtat cu Rut. Ce binecuvântare ar fi dacă, în timp ce păşim pe ogorul meditaţiei din seara aceasta, s-ar întâmpla să ajungem într-un loc în care viitorul nostru Soţ (vezi Rut 2:20) să ni se descopere! O Duh prea Sfânt, călăuzeşte-ne la El. Mai bine să adunăm spice de pe ogorul Lui decât să treierăm un hambar întreg de la alţii. O, să păşim pe urmele turmei Lui, care ne conduc spre păşunile verzi în care se află el! Lumea aceasta este obositoare atunci când Isus este departe. Ne-am simţi mai bine fără soare şi fără lună decât fără El. Totuşi, cât de frumoase devin toate lucrurile în slava prezenţei Lui! Sufletele noastre cunosc calităţile care locuiesc în Isus, şi nu pot fi mulţumite fără El. Vom aştepta în rugăciune în seara aceasta, până se va întâmpla şă ajungem într-un ogor care îi aparţine lui Isus, şi în care El ni se va arăta.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Până acum n-aţi cerut nimic în Numele meu:cereţi, şi veţi căpăta,pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

    (Ioan 16:24)

    În timpul războiului civil din America, un om avea un fiu care s-a înrolat în armata Uniunii. Tatăl era bancher, şi cu toate că şi-a dat consimţământul pentru fiul său, parcă i se rupea inima să-l lase să plece.Odată ce fiul său a plecat, a devenit foarte interesat de situaţia soldaţilor, şi ori de câte ori vedea unul în uniformă, îl îndrăgea pe loc, gândindu-se la băiatul lui drag. Deseori, neglijându-şi afacerile, îşi petrecea timpul şi-şi cheltuia banii având grijă de soldaţii care se întorceau acasă invalizi. Prietenii lui s-au rugat de el să nu-şi neglijeze afacerile în felul acesta, petrecând atât de mult timp şi irosind atâta energie cu soldaţii. Aşa că s-a hotărât să renunţe la tot, ascultând de sfatul prietenilor lui. Însă, după ce a luat această decizie, un tânăr soldat de rând într-o uniformă decolorată şi uzată a păşit în bancă. Puteai să-ţi dai seama uşor după rănile de pe faţa şi mâinile lui că fusese într-un spital de campanie al armatei. Sărmanul tânăr se scotocea în buzunar căutând ceva, când l-a văzut bancherul. Înţelegând uşor scopul pentru care intrase acel tânăr în bancă, a spus soldatului: „Dragul meu, nu te pot ajuta astăzi. Sunt extrem de ocupat. Va trebui să mergi la cartierul general al armatei, unde ofiţerii vor avea grijă de tine”.Bietul soldat rănit stătea încă acolo, părând să nu fi înţeles bine ce i s-a spus. El a continuat să se scotocească prin buzunare şi în sfârşit a scos o bucată de hârtie murdară. A întins pagina plină de noroi înaintea bancherului, care a citit următoarele cuvinte scrise cu creionul:

     

    Dragă tată,

    Acesta este unul din prietenii mei, care a fost rănit în ultima bătălie şi vine la tine direct de la spital. Te rog, primeşte-l ca pe mine însumi.

    Charlie

     

    Toate hotărârile anterioare ale bancherului de a se ocupa numai de afacerile lui în loc să se ocupe de soldaţi s-au volatilizat repede. L-a luat pe tânăr cu el în magnifica lui casă şi i-a dat camera lui Charlie şi l-a pus la masă. L-a îngrijit până când hrana, odihna şi dragostea i-au redat sănătatea, şi apoi l-a trimis înapoi la locul lui de serviciu ca să-şi rişte din nou viaţa pentru steagul ţării.

    Vei vedea acum ce voi face. Exod 6:1

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Ieremia 40.1116; 41.110

    Odată cu distrugerea Ierusalimului şi cu capturarea celui din urmă împărat, Nebucadneţar a anihilat orice posibilitate de revoltă în ţara lui Iuda. A lăsat totuşi acolo un număr de locuitori dintre cei mai săraci, pentru a nu rămâne ţara pustie, punândul ca şef peste aceştia pe Ghedalia, un guvernator agreat de toţi. În tot acest timp vedem cum Domnul veghează în har asupra celor cruţaţi de deportare, făcândui să aibă recolte bogate (v. 12; comp. cu Proverbe 30.25).

    Regretabil însă, această perioadă favorabilă nu este de durată. Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile, permite accesul altor evenimente tragice, menite să le descopere starea inimii. Sub înfăţişarea împăratului fiilor lui Amon (v. 14), apare pe scenă vechiul vrăjmaş al lui Israel, pe care poate îl credeam zdrobit. El există însă întotdeauna şi nuşi schimbă pornirile rele; dimpotrivă, şi le manifestă ori de câte ori slăbiciunea poporului îi dă ocazia. Este vorba de Satan, marele nostru vrăjmaş, şi acesta este felul său de a acţiona: niciodată nu depune armele, ci întotdeauna caută să profite de tot ceea ce ne slăbeşte rezistenţa: oboseală, comoditate, lipsă de vigilenţă… Cu ajutorul lui Baalis, Ismael, fărăndoială invidios pe Ghedalia pentru autoritatea lui, organizează un complot şi îi ucide mişeleşte pe Ghedalia şi pe evreii aflaţi cu el la Miţpa.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Eclesiastul 3:1-12    

    NEGUVERNAT DE TIMP

    Toate lucrurile îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Eclesiastul 3:1

    Civilizaţia Maya din America Centrală a fost obsedată de timp. Încă de la începutul istoriei lor au început să studieze mişcarea planetelor. Curând au observat o corelaţie între ciclurile planetelor şi anotimpuri, şi au început să facă hărţi stelare. Preoţii interpretau descoperirile lor, şi au elaborat un calendar complicat, care era la fel de exact ca orice calendar care se foloseşte azi. Cu el erau capabili să calculeze date departe în trecut şi în viitor. Vremea pentru semănat, pentru strângerea recoltelor, pentru jertfe, era calculată minuţios şi respectată cu stricteţe.

    Şi cultura noastră este dominată de timp. Ceasurile şi calendarele, agendele, ne obligă să mărşăluim în programe. Uneori o asemenea respectare a timpului este bună, ne ajută să-l folosim cu înţelepciune. Apostolul Pavel a spus că noi creştinii trebuie să răscumpărăm vremea (Efeseni 5:16). Pe de altă parte, Iacov ne atenţionează că nu trebuie să ne mândrim cu planurile noastre, din moment ce viata este atât de scurtă şi că Dumnezeu este la cârma ei (Iacov 4:13-17). Programele şi agendele zilnice trebuie să le formulăm având în mintea noastră scopuri biblice şi priorităţile bine clarificate. Şi acestea vor include şi timp de odihnă şi relaxare, pentru a ne bucura de viaţă. Lumea noastră cu vremea ei va trece. Şi atunci multe lucruri cu care am încercat să ne ocupăm zilele nu vor însemna nimic. Când vom sta în faţa lui Dumnezeu, vom putea oare spune că nu timpul a domnit peste noi ci noi am domnit peste el? D.C-E.

     

    Munca ţi-ar fi bucurie

    Dacă timpu-ai şti să ţi-l supui;

    Dar dacă nu-l vei stăpâni,

    Vei sluji ca robul lui.     C. Hess

    Nu-ţi cheltui timpul pur şi simplu, investeşte-l

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Îmi vei face cunoscută cărarea vieții; fața Ta este belșug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări pentru totdeauna. Psalmul 16.11

    Aceasta este o viață trăită în lumina gloriei către care merge. Orice cărare are un sfârșit destinat. „Cărarea vieții” conduce în prezența Domnului, unde este belșug de bucurie și desfătare pentru totdeauna. Toată împotrivirea pe care Domnul Isus a întâmpinat-o a fost îndurată în lumina gloriei dinaintea Lui. „Care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12.2). Îndemnul pentru noi este: „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre” (Evrei 12.3).

    Adesea noi cedăm în prezența împotrivirii și a insultei. Obosim sub presiunea vreunei încercări îndelungate, din cauza faptului că pierdem din vedere gloria de la sfârșitul drumului. În loc să îndurăm în liniște insultele și rușinea, adesea întoarcem rău pentru rău. Putem încerca să ne justificăm cuvintele rele și acțiunile pripite, însă testul suprem rămâne acesta: ar fi acționat Domnul Isus la fel cum am acționat noi; sau ar fi vorbit El la fel cum am vorbit noi? Să ne aducem aminte că harul prin care Domnul a umblat pe calea vieții este disponibil și pentru noi. Aflat în locul Său în glorie, El încă slujește ca Mare Preot al nostru, pentru a simpatiza cu noi și pentru a ne susține pe măsură ce căutăm să umblăm pe același drum pe care El l-a străbătut înaintea noastră.

    Minunat a fost Domnul pe când umbla pe cărarea vieții și trăia în toată frumusețea Lui morală înaintea lui Dumnezeu! Viața Lui a fost una de dependență de mâna Tatălui, de încredere în inima Tatălui și de supunere față de voia Tatălui. Să căutăm și noi să trăim o viață călăuzită de sfatul Lui, care Îl are pe El ca singur Obiect! Aceasta este o viață de bucurie tainică, ce ne va conduce în final în prezența Domnului, unde este belșug de bucurie și unde sunt desfătări pentru totdeauna.

    H Smith

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.
    Psalmul 119.105

    O lumină în întuneric

    John Wycliffe a muncit din greu timp de 15 ani, ca să pună Biblia în mâna poporului. Cum termina o porțiune din Biblie, era copiată cu mâna și răspândită în popor. Ca toată Biblia să fie copiată, se muncea zece luni. Așa de mare era interesul față de Biblie în vremea aceea! Dar o astfel de Biblie era foarte costisitoare, iar poporul de rând nu putea s-o aibă. Atunci Wycliffe a angajat o serie de preoți săraci și studenți la teologie, care mergeau prin sate și citeau oamenilor Evanghelia. Dumnezeu a dat posibilitatea, ca fiecare să caute să împărtășească Evanghelia altuia. Oamenii învățau texte întregi pe de rost. A rămas înscris pe paginile istoriei cum o tânără învățată, pe nume Alice Collins, a fost chemată la o întrunire să spună din memorie cele zece porunci și porțiuni din epistolele apostolului Pavel. În vremea aceea era o mare foame după Cuvântul lui Dumnezeu.

    Wycliffe și-a isprăvit cu bine lucrarea. Anglia a primit pentru prima dată Biblia în limba poporului și aceasta a fost o mare binecuvântare pentru toată Europa. Vrăjmașul cel vechi – satan – a căutat prin agenții săi să-l aresteze pe Wycliffe. Dar Dumnezeu a vegheat asupra slujitorului Său și l-a chemat în patria cerească pe data de 31 decembrie 1384.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    NU TE TEME, DUMNEZEU ESTE CU TINE!

    „Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” (Geneza 15:1)

         Când Dumnezeu aduce o situație nouă în viața ta sau îți cere să faci ceva ce nu ai mai făcut niciodată, vei experimenta incertitudine și teamă, și vei avea o mulțime de întrebări. Dumnezeu știe lucrul acesta; de aceea promisiunea pe care ți-o face este întotdeauna egală cu proiectul pe care ți-l dă. Imaginează-ți că îți vinzi casa și trebuie să-ți împachetezi toate lucrurile, să-ți pui familia în mașină și s-o pornești la drum fără să ai idee încotro te îndrepți. Ți se pare o nebunie?

    Asta i-a cerut Dumnezeu lui Avraam să facă. Însă El i-a spus: „Nu te teme. Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Cuvântul „scut” înseamnă că Dumnezeu te va ocroti, iar cuvântul „răsplată” înseamnă că El Se va îngriji de tot ce ai nevoie.

    Oare asta înseamnă și că nu vei experimenta teamă? Nu, ci că trebuie să te încrezi în El în ciuda temerilor tale! Dr. Bernard Vittone spunea: „Pe măsură ce îmbătrânim, ne pierdem capacitatea de a face deosebirea între teama negativă (asociată cu munca, stresul și tensiunea) și teama pozitivă, care este ceva natural și care reprezintă o componentă interesantă a lucrurilor noi pe care le încercăm.” Drept urmare, devenim și mai fricoși și evităm situațiile care ne creează teamă. Când se întâmplă lucrul acesta, dorința de a ne simți în siguranță ne face să ne blocăm într-o stare de neutralitate.

    Încercarea de a evita riscul este precum încercarea de a evita să trăiești fără a depune niciun efort în acest sens. Dacă Avraam ar fi refuzat să-L asculte pe Dumnezeu din cauza fricii de necunoscut, ar fi pierdut „răsplata cea foarte mare”. Așadar, alungă-ți teama și cere binecuvântarea pe care ți-a promis-o Dumnezeu când vei ajunge de partea cealaltă. Nu te teme, Dumnezeu este cu tine!

  • 24 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Perspectiva lui Dumnezeu

    Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care întotdeauna ne conduce la victorie în Cristos… 2 Corinteni 2:14

    Perspectiva unui slujitor al lui Dumnezeu nu trebuie să fie cât mai înaltă, ci trebuie să fie cea mai înaltă. Ai grijă să menţii cu perseverenţă perspectiva lui Dumnezeu; trebuie să faci aceasta în fiecare zi, puţin câte puţin; nu te gândi la un nivel finit. Nici o putere din afară nu poate atinge perspectiva lui Dumnezeu.

    Perspectiva pe care trebuie s-o avem este aceea că noi ne aflăm aici cu un singur scop, si anume să fim nişte captivi care-L urmează pe Cristos în alaiul Său triumfal. Nu suntem nişte „exponate” în expoziţia lui Dumnezeu, ci suntem aici ca să arătăm un singur lucru: predarea absolută a vieţilor noastre lui Isus Cristos. Ce mici sunt toate celelalte perspective – „Sunt singur în lupta pentru Isus” sau „Trebuie să ţin sus cauza lui Cristos şi să păstrez această cetate pentru EI”! Pavel spune: „Eu sunt în alaiul unui cuceritor şi. indiferent ce dificultăţi aş întâmpina, întotdeauna parcurg marşul biruinţei”. Este această idee aplicată practic în viaţa noastră? Bucuria secretă a lui Pavel era că Dumnezeu l-a luat pe el, un rebel înverşunat împotriva lui Isus Cristos. şi l-a făcut captiv – şi acesta a devenit scopul său Bucuria Iui Pavel era să fie un captiv al Domnului, el nu avea nici un alt interes în cer sau pe pământ. Este un lucru ruşinos pentru un creştin să vorbească despre câştigarea biruinţei. Învingătorul trebuie să deţină într-atâta stăpânirea asupra noastră, încât să vorbim întotdeauna de biruinţa Lui; prin El suntem noi mai mult decât învingători.

    „Noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Cristos…” (2 Corinteni 2:15). Suntem îmbibaţi cu mireasma tui Isus şi, oriunde mergem, suntem o minunată înviorare pentru Dumnezeu.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi 5-a dat pe Sine Însuşi pentru noi”. „Să veghem unii asupra altora…” EVREI 5:2

    Este un imens privilegiu de a fi chemaţi de Dumnezeu să-I urmăm pilda ca şi nişte fii iubiţi ai Lui. Dumnezeu nu poate fi mulţumit cu nimic mai puţin decît de a vedea trăsăturile Lui în aceia pe care i-a adus în relaţia cu El însuşi. Acele binecuvîntate trăsături dumnezeieşti au fost arătate aici, în mod desăvîrşit, în Fiul lui Dumnezeu, astfel că sîntem îndreptaţi direct către Domnul Hristos, care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi. Fiecare pas al vieţii Domnului Isus pe pămînt a fost făcut în ascultare de voia Tatălui şi în dragoste pentru noi. Dar atenţia noastră este îndreptată spre moartea lui Hristos, căci acolo a fost văzută dragostea Lui pentru noi în plinătatea şi desăvîrşirea ei. Dragostea este măsurată în funcţie de valoarea jertfei şi jertfa Domnului Isus este de o valoare infinită. Cineva ar putea să spună: „Dar exemplul dat este infinit mai presus de ce poate să realizeze o fiinţă muritoare şi limitată ca noi. Aşa este, într-adevăr! Totuşi, umblarea noastră trebuie să fie caracterizată printr-o dragoste divină, şi nimic mai mult nu poate preţui pentru Dumnezeu. Cu cît mai mult sîntem ocupaţi cu Hristos şi dragostea Lui, cu atît mai mult vom arăta dragostea Lui în umbletele noastre şi în manifestarea ei, a unora faţă de alţii. Veghem noi unii asupra altora, cum ne îndeamnă sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu şi astăzi? Ne îmbărbătăm noi unii pe alţii? Să privim puţin în jurul nostru! Este cineva din familia noastră care are nevoie să fie mîngîiat din pricina vreunei nenorociri mai recente? Să-i dăm un telefon sau să-l vizităm ca să-l mîngîiem. Este vre-un prieten creştin care are nevoie de un sfat chiar acum? Împărtăşind cu el experienţa noastră personală, poate să-i fie de mare folos, dacă ea este în limitele Scripturii. Este vre-un credincios care trece printr-o criză spirituală şi care are nevoie de ajutorul nostru? Să ne ducem la el cu dragoste şi îngăduinţă şi nu cu un duh de „mai sfînt decît el”. Mîngîierea, sfătuirea, purtarea de grijă şi ajutorul spiritual şi chiar material, sînt fapte de încurajare. Nu te sfii să chemi pe un credincios în ajutor. Aşa cum îl chemăm pe Dumnezeu, Marele nostru Mîngîietor şi încurajator, tot aşa putem să-i chemăm şi pe nedesăvîrşiţii Lui slujitori. Nu lăsa ca mîndria personală sau de familie să blocheze mijlocul acesta pe care L-a pregătit Dumnezeu pentru astfel de împrejurări. Să privim înainte. Am putea noi să stăm indiferenţi înaintea Domnului, în ziua aceea, ştiind că n-am vrut să ajutăm, şi să încurajăm, sau chiar să ne însoţim cu cineva din poporul Său aici pe pămînt? Va fi vre-un motiv sau scuză pe care El să le poată accepta? Avînd în vedere întoarcerea Lui iminentă, să veghem şi să facem tot ce depinde de noi ca să practicăm dragostea Domnului Isus, lăsîndu-ne lucraţi şi îmbrăcaţi cu trăsăturile Lui, îndemnîndu-ne unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune (Ev. 10:24).”Noi nu putem să realizăm dragostea Domnului Hristos în părtăşia cu El, fără să cuprindem în ea pe toţi aceia pe care El îi iubeşte ca pe ai Săi” J.N.D.

    „A pretinde dragostea, nu înseamnă a iubi”. Ea se dă, nu se cere.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!” Apoc. 3:15.

    Eu cred că reprezentantul, îngerul bisericii din Laodiceea, s-a cutremurat de frică, când a primit scrisoarea din partea lui Dumnezeu. Spune mult când cineva primeşte o scrisoare, dictată direct de Dumnezeu şi în care scrie deja de la început un „O”. Acest „O”, nu este un „O” omenesc, ci unul care are mari urmări, deoarece Isus trebuia să-i spună: „O, dacă ai fi rece sau în clocot. Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea”. Când Dumnezeu varsă ceva din gură, acela nu va mai fi luat înapoi. Acest înger împreună cu Biserica Lui s-au înşelat amarnic. El a avut o părere bună despre el şi a crezut că are tot ceea ce are nevoie pentru ca să fie mântuit, şi că lui nu-i mai liseşte nimic. El nu era deci sărac în duhul. El n-a ştiut că este ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Trebuie dar să punem întrebarea: „Poate un copil al lui Dumnezeu să ajungă din nou într-o astfel de stare? Răspunsul este: „Da, deoarece aici este chiar o mărturie. El a văzut într-un timp că el a fost făcut bogat în toate lucrurile. Căci în Hristos i s-a dăruit şi lui totul. În Hristos sunt ascunse toate bogăţiile. Dar acest înger n-a căutat aceste bogăţii. În timpul ispitelor n-a aşteptat ajutor de la Dumnezeu. El a cunoscut făgăduinţele, dar s-a încrezut în trupul său şi a făcut aşa cum fac fiii acestei lumi. De aceea n-a mai fost nici lumină, nici sare, şi s-a simţit mai bine între fiii lumii decât între copiii lui Dumnezeu. Dar Isus nu l-a pus încă deoparte, ci l-a sfătuit să cumpere aur de la El, curăţit prin foc, „Ca să te îmbogăţeşti şi haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ți se vadă ruşinea goliciunii tale şi doftorie pentru ochi ca să vezi”.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    STABILITATE DUMNEZEIASCĂ

    Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul. Ieremia 15.20


    Stăruinţa în temerea de Dumnezeu şi credinţa în El îl face pe un om ca un zid de oţel pe care nimeni nu poate să-l dărâme. Numai Domnul poate să facă astfel de oameni: şi aceştia sunt necesari şi în Biserică şi-n lume, şi mai ales pentru vestirea Evangheliei.Pe aceşti oameni ai neprihănirii care nu se împacă niciodată cu păcatul, oamenii decăzuţi din vremea noastră îi vor prigoni cu furie. Nimic nu îl înfurie mai tare pe Satana şi ceata lui, decât hotărârea de a rămâne în neprihănire. După cum o armată vrăjmaşă înconjoară un loc întărit, tot aşa oamenii atacă tăria sfântă a unui om hotărât. Dar ei nu îi vor birui nicidecum pe aceia pe care Dumnezeu i-a încins cu puterea Sa. Asupra celor slabi care sunt luaţi de orice vânt de învăţătură, este de ajuns să sufle un vânt şi aceştia se duc; dar aceia care sunt întemeiaţi pe învăţătura harului, au o putere care-i face să rămână tari ca stâncile în mijlocul mării înfuriate.

    De unde vine această tărie? „Eu sunt cu tine” zice Domnul: iată explicaţia. Domnul ştie să izbăvească sufletele credincioase de loviturile vrăjmaşilor lor. Oştiri întregi pot să ne înconjoare, dar Domnul oştirilor este cu noi. Noi nu vom da înapoi nici o centimă, căci Domnul ne ţine pe poziţia noastră şi cu El vom rămâne totdeauna pe această poziţie.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul! 1.Cor. 9,24.

    Se spune că contele Peter von Burgos a fost odată așa de obosit că a dat ordin să nu fie sculat orice s-ar întâmpla. Chiar în timpul când dormea a murit regele Alfons von Aragonien. Oștirile au trimis soli la conte ca să-i ofere coroana. Slujitorii lui ascultători ordinului primit s-au opus să-l scoale și astfel au plecat solii mai departe ca să ofere coroana altuia. Din cauza somnului contele Peter nu a putut deveni rege al Aragoniei. Pe noi ne așteaptă o cunună care nu se veștejește. Apostolul Pavel s-a purtat aspru cu trupul său și-l ținea în stăpânire. El ținea firea și cerințele ei în moarte și avea numai un țel: de a ajunge la Hristos în slava Sa și aici de a-i sluji. De aceea a căutat cu orice preț să țină în frâu firea pământească și orice înălțare omenească ca o frânare a lui pe calea lui Hristos față de slava cerească care îl aștepta.

    Mulți copii ai părinților credincioși sau neamuri ale credincioșilor seamănă cu acest conte de Burgos. Ei cunosc bine calea mântuirii. Știu și faptul că sunt păcătoși îndatorați față de Dumnezeu. Dar până acum nu au luat-o în serios de a întoarce spatele poftei firii pământești și a lumii. Ei se găsesc în somnul adânc al păcatului, ei sunt încurcați prin viclenia Satanei în ce privește venirea Domnului Isus care însemnă sfârșitul timpului de har. Dumnezeu îi avertizează pe toți: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți și Hristos te va lumina.” Efeseni 5.14

    Satana nu va lăsa să-i scape nici o ocazie pentru a arunca cu noroi în ochii noștri ca să nu vedem voia lui Dumnezeu pentru noi. Să nu ne lăsăm amăgiți de acest vrăjmaș!

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, străluceşte asupra mea astăzi, atrage-mă, condu-mă în toată frumuseţea scopurilor Tale divine; atinge-mi simţurile ca să văd căile Tale şi să-mi găsesc plăcerea în ele.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Si I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.”» IOAN 21,17

    Dacă în ce priveşte viaţa ta spirituală ai admis că urmarea Domnului a eşuat într-un mod lamentabil, dar totuşi ştii (şi Domnul ştie cu siguranţă) că Îl iubeşti cu adevărat, atunci ai ajuns în punctul în care auzi chemarea Sa la o umblare adevărată în credinţă. Atunci Domnul cel înviat este foarte aproape de tine. Acestor oameni El le dă o slujbă clară, specifică. După fiecare afirmaţie, după fiecare răspuns al lui Petru: «Doamne, tu toate le ştii; ştii că Te iubesc» (loan 21,17), Isus îi spune de trei ori: «Paşte mieluşeii Mei … Paste oiţele Mele! … Paste oile Mele!» (loan 21,15-17). Tu, «Petru» care ai greşit, care însă îl iubeşti din toată inima pe Isus, ridică-te! El are pentru tine o lucrare nouă, minunată: du mieii, oiţele şi oile Sale la păscut! Haideţi să căutăm împreună oile pierdute care «nu sunt din acest staul» şi să slujim Domnului cu toate resursele pe care ni le-a dat. Lucrarea la care ne cheamă El – «Paste mieluşeii Mei» — este în acelaşi timp un mesaj plin de speranţă pentru cei deznădăjduiţi, pentru cei care s-au resemnat pentru că au clacat în viaţa de credinţă, dar care îl iubesc cu adevărat pe Isus!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Se udă copacii Domnului. Psalmi 104:16

    Fără apă, copacul nu rodeşte şi nu există. Vitalitatea este esenţială pentru creştin. Trebuie să existe viaţă – un principiu vital insuflat de Duhul Sfânt, altfel nu suntem copacii Domnului. Numele de creştin este un lucru mort. Trebuie să fim umpluţi cu spiritul vieţii divine. Viaţa aceasta este tainică. Noi nu înţelegem circulaţia sevei, prin ce forţă se înalţă, şi cu ce putere coboară din nou. Şi viaţa din lăuntrul nostru este o taină sfântă. Naşterea din nou este îndeplinită de Duhul Sfânt, care intră în credincios şi devine viaţa lui. Această viaţă divină se hrăneşte din trupul şi sângele lui Christos şi este susţinută prin hrană divină, dar cine ar putea să ne spună de unde vine şi unde se duce? Ce lucru tainic este seva! Rădăcinile caută în pământ, dar nu putem vedea cum extrag substanţele şi cum transformă mineralul în vegetal. Această lucrare are loc în întuneric. Rădăcina noastră este Christos Isus, şi viaţa noastră este ascunsă în El. Acesta este secretul Domnului. Sursa primară de viaţă a creştinului este secretă ca viaţa însăşi. Ce activitate permanentă are seva unui cedru! Înăuntrul creştinului, viaţa divină este întotdeauna plină de energie – nu rodeşte întotdeauna, dar lucrează mereu. Darurile credinciosului nu sunt în continuă mişcare, dar viaţa nu încetează nici o clipă să palpite în lăuntrul lui. El nu lucrează întotdeauna pentru Dumnezeu, dar inima lui trăieşte întotdeauna pentru El. După cum seva se arată în frunze și fructe, la fel trebuie să se întâmple cu un creştin adevărat. Darurile lui se arată în umblarea şi vorbirea lui. Dacă vorbeşti cu el, nu se poate abţine să nu vorbească despre Isus. Dacă îi observi acţiunile, vei vedea că a fost cu Isus. Are atât de multă sevă încât purtarea şi vorbirea lui sunt pline de viaţă.

    Seara

    A început să spele picioarele ucenicilor. loan 13:5

    Domnul Isus îşi iubeşte atât de mult poporul încât, în fiecare zi, face pentru ei un lucru egal cu spălarea picioarelor. El le primeşte acţiunile cele mai sărăcăcioase, simte durerile lor cele mai adânci, aude dorinţele cele mai slabe, şi uită toate fărădelegile lor. El este încă Slujitorul lor, dar şi Prietenul şl învăţătorul lor. El nu face numai fapte maiestuoase pentru ei, în calitate de Mare Preot, cum ar fi purtarea turbanului şi pietrele preţioase de pe pieptar, în timp ce mijloceşte pentru ei; El se umileşte şi trece printre copiii Săi purtând ligheanul şi ştergarul. Face acest lucru atunci când, zi după zi, ne îndepărtează slăbiciunea şi păcatele. Noaptea trecută, când te-ai rugat, ai mărturisit cât de nevrednică este purtarea ta, şi cât de slabă este mărturisirea credinţei tale. Chiar în seara aceasta trebuie să jeleşti din nou, fiindcă ai căzut în aceeaşi nebunie şi păcat din care te-a eliberat harul. Totuşi, Isus are mare răbdare cu tine. Îţi va asculta mărturisirea, şi va spune „da, voiesc,fii curăţit” (Matei 8:3), El va aplica din nou „sângele stropirii” (Evrei 12:24), va aducă pace conştiinţei tale şi va îndepărta orice pată. Atunci când Christos iartă păcătosul o dată pentru totdeauna şi îl primeşte familia lui Dumnezeu este un act de iubire veşnică. Totuşi, ce răbdare are Mântuitorul atunci când îndură repetatele căderi ale ucenicului Său cu multă blândeţe, şi spală zi de zi şi ceas de ceas fărădelegile copilului Său iubit! Să seci un potop de răzvrătire este un lucru minunat. Dar să înduri loviturile unor ofense repetate – să suporţi mereu încercările la care îţi este supusă răbdarea – este un lucru divin! In timp ce aflăm mângâiere și pace în curăţirea zilnică a Domnului, influenţa ei ar trebui sä ne întărească vegherea şi să ne mărească dorinţa de sfinţenie. Este acesta cazul tău?

    IZVOARE IN DEŞERT

    Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi. (Isaia 41:15)

    Pe la începutul secolului al XX-lea, o bară de oţel valora cam 5 dolari. Însă dacă era forjată în potcoave de cai, valora 10 dolari; dacă era transformată în ace, valoarea ei era de 350 de dolari; dacă era folosită pentru fabricarea lamelor de bricege mici, valoarea ei era de 32000 de dolari; dacă era transformată în arcuri pentru ceasuri, valoarea ei creştea la 250000 de dolari. Ce lovituri a trebuit să îndure bara de oţel ca să ajungă să valoreze atât de mult! Dar cu cât era mai mult modelată, lovită cu ciocanul, trecută prin foc, bătută, presată şi şlefuită, cu atât valoarea ei era mai mare.Putem folosi această analogie ca să ne amintim să fim liniştiţi, tăcuţi şi îndelung-răbdători, pentru că cei care suferă cel mai mult aceia rodesc cel mai mult. Şi prin durere obţine Dumnezeu cel mai mult de la noi, pentru gloria Sa şi pentru binecuvântarea altora. selectat

    O, dă robului Tău răbdarea de a fi liniştit,

            Şi de a suporta voia Ta;

    Curajul de a risca totul pe braţul Tău

            Care nu-i va face rău;

    Înţelepciunea care niciodată nu mă va lăsa să mă abat

            De la calea mea;

    Dragostea care acum mă îndurerează, dar totuşi ştie cel mai bine

            Când trebuie să mă odihnesc.

    Viaţa noastră este foarte misterioasă. De fapt, ar fi cu totul inexplicabilă dacă nu am crede că Dumnezeu ne pregăteşte pentru evenimente şi lucrări care stau nevăzute dincolo de vălul lumii eterne – unde duhurile care sunt ca oţelul călit vor fi chemate pentru o slujbă specială.

    Cu cât sunt mai ascuţite cuţitele Meşterului, cu atât este mai fină şi mai frumoasă lucrarea Lui.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Ieremia 40.110

    Ce sa întâmplat oare cu Ieremia în vâltoarea tuturor acestor evenimente? Rămas în curtea gărzii „până în ziua când a fost luat Ierusalimul” (cap. 38.28), el a fost apoi pus în lanţuri împreună cu toţi ceilalţi captivi şi, până la Rama, a făcut parte, alături de ei, din sinistrul cortegiu al deportaţilor conduşi în exil. Între timp, Nebuzaradan, şeful gărzilor, cel care răspundea de prizonieri, a primit de la însuşi împăratul Babilonului instrucţiuni binevoitoare în legătură cu Ieremia. Nu numai că nu trebuia să i se facă niciun rău, ci profetului i se dă chiar libertatea de aşi hotărî singur soarta. Este invitat să aleagă între a merge în Babilon, unde se găseau „smochinele cele bune” din cap. 24, acei exilaţi cu privire la care Domnul promisese că îi va proteja şi că îi va face să prospere, şi a rămâne cu săracii ţării, cei lăsaţi în Iudeea. În ciuda libertăţii care i se acordă, profetul se abţine să facă o alegere de unul singur (v. 5), dândune astfel o nouă lecţie despre dependenţă. El nu şia pus problema binelui său personal, ci dorinţa lui era să se găsească în locul în care Dumnezeu voia să îl aşeze ca să Îi slujească. În lipsa îndrumărilor de sus, el îl lasă pe şeful gărzilor să hotărască pentru el, recunoscând voia Domnului în sfatul dat de acesta: iată un exemplu de luat în seamă ori de câte ori nu ne este clar încotro să mergem (comp. cu Geneza 13.9).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Romani 9:1-5

    ÎTI PASĂ?

    Căci aproape că doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei, pentru rudele mele trupeşti. Romani 9:3

    Cinci băieţi au aruncat câte o monedă de 1 cent în farfuria colectei misionarilor, spune o povestire. Unul dintre ei a pus moneda şi a râs. Era un cent subţire, simbol al inimii sale înguste, a atitudinii sale nepăsatoare faţă de soarta celor pierduţi. Al doilea băiat a pus centul lui şi s-a uitat în jur, evident mulţumit de sine însuşi. Era o monedă strălucitoare de aramă lustruită, simbol al unei inimi mândre. Al treilea băiat şi-a pus bănuţul cu reţinere, spunându-şi: „Presupun că trebuie să fac lucrul acesta din moment ce şi alţii îl fac”. Moneda de oţel era simbolul unei inimi reci.

    Următorul a fost un băiat care a vărsat o lacrimă şi a spus: „Săracii păgâni”. Era un cent de argint dat cu milă. Al cincilea băiat a venit cu o inimă frântă: „Doamne Isuse, a spus el, dau de dragul Tău, sperând că mulţi oameni vor crede în Tine”. Era o monedă de aur a compasiunii şi a iubirii.

    Cum răspunzi atunci când te gândeşti la cei pierduţi în lume, cei
    ce locuiesc cu tine în cartier, în oraşul tău, sau pe alt continent îndepărtat? Priveşte la exemplul lui Pavel, care plânge pentru mântuirea neamului evreiesc – poporul său. El era în acord cu Cristos, care a văzut mulţimile şi „I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor” (Matei 9:36).

    Dacă vom rămâne în părtăşie cu Mântuitorul nostru care ne poartă
    de grijă, vom deveni şi noi asemenea Lui în dragostea pentru cei pierduţi. Apoi, motivaţi de mila Sa, vom deveni creştini cărora le pasă.     P.R.V.

    Pune-n noi un foc, ne scoală, Te rugăm!

    In timp ce lumea piere, noi ne vedem de drum;

    Fără scop şi pasiune, trăim pentru acum.

    Pune-n noi un foc, ne scoală, Te rugăm! – Cushman

    Unui creştin îi pasă de lune atunci când disperarea o apasă.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.
    Luca 15.19

    Istoria fiului risipitor, spusă de Domnul Isus în Luca 15, prezintă o frumoasă imagine a inimii lui Dumnezeu Tatăl și a bucuriei Sale, atunci când un păcătos se întoarce la El cu inima zdrobită. Mai există însă o lecție în această pildă pentru cei care au urechi de auzit. Când fiul risipitor și-a venit în fire și s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său, s-a gândit la ceea ce avea să-i spună: „Tată, am păcătuit, … nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi” (versetele 18 și 19).

    După aceasta a plecat, dar tatăl său l-a zărit pe când el era încă departe, a alergat spre el și l-a acoperit cu sărutări. Fiul a început să spună ceea ce se hotărâse mai înainte, însă n-a mai rostit cuvintele: „Fă-mă ca pe unul din argații tăi”, căci, prin harul tatălui, a fost adus în poziția de fiu, ilustrată prin „haina cea mai bună” (versetul 22). Ce imagine este aceasta, a poziției de fiu în care am fost aduși! Acesta este argumentul apostolului Pavel către galateni, atunci când aceștia căutau să se așeze sub lege. Nu, aceasta înseamnă să devii slujitor spune apostolul să te pui în poziția de rob, pentru că Dumnezeu v-a făcut fii ai Săi și a trimis Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: „Ava, Tată” (Galateni 4.1-7).

    De când a hotărât să se întoarcă din țara îndepărtată și până a ajuns la tatăl său, fiul risipitor era într-o poziție similară cuiva care se află în Romani 7 – convertit, însă aflat sub lege. Totuși, unul ca acesta va găsi eliberare din robie prin Hristos și va primi Duhul de înfiere (Romani 8.15). Există multe persoane care, în mod practic, sunt în aceeași stare ca a fiului risipitor în drum spre tatăl său, fiind convertiți, însă fără să realizeze deplina eliberare ca fii în prezența Tatălui, prin Duhul Sfânt.

    B Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … spre seară se va arăta lumina. Zaharia 14.7

    O lumină în întuneric

    Vorbind despre respectul lui John Wycliffe față de adevăr, un istoric a spus că reformatorul a fost „un om care a iubit în mod sincer adevărul și care l-a vestit atât celor învățați, cât și poporului de rând”. El a fost numit și „steaua de dimineață a zorilor Reformei”. Wycliffe a afirmat că Biblia prezintă calea mântuirii omului și modelul de viață al creștinilor, și nu religia cu diferitele sale forme.

    Dumnezeu a permis ca cea mai mare realizare a lui Wycliffe să fie aceea de a pune Biblia la îndemâna poporului în limba engleză. Traducerea Bibliei în limba engleză și crearea grupului de predicatori a avut o influență mare asupra englezilor și a netezit calea Reformei. În afară de aceasta, ideile lui Wycliffe s-au răspândit în Europa cu repeziciune. Un rol important în răspândirea acestora l-au jucat studenții boemi, care studiau în Anglia. Era momentul în care se arăta lumina dumnezeiască în întunericul necunoștinței față de Dumnezeu.

    Vorbind despre ideile lui Wycliffe, cineva a spus că ele sunt „câteva grinzi” ale unui pod care face trecerea de la întunecatul Ev Mediu la epoca modernă, acest pod prinzând contur odată cu declanșarea Reformei. În întunericul necunoștinței, în care se zbătea creștinătatea acelor ani, a răsărit lumina. Lumina nu era Wycliffe, ci Scriptura, la a cărei traducere a lucrat și reformatorul.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    FII MULTUMITOR PENTRU TOT CE AI!

    „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu… cu privire la voi”

    (1 Tesaloniceni 5:18)

         Teoreticianul și fizicianul Stephen Hawking are o minte sclipitoare, destui oameni avizați asemuindu-l cu Albert Einstein. Însă el suferă de o boală degenerativă rară, numită scleroză laterală amiotrofică. Această boală l-a dus la paralizie. El a învățat să utilizeze computerul cu vârfurile degetelor, și așa a reușit să-și comunice calculele și gândurile.

    Înainte de a se îmbolnăvi, el și-a descris viața drept „o experiență lipsită de sens”. Obișnuia să bea prea mult și să lucreze prea puțin. Însă după ce a descoperit că e posibil să mai aibă numai câțiva ani de trăit, viața lui a căpătat brusc o nouă semnificație. De fapt, a devenit mai fericit decât înainte. El a explicat acest paradox în felul următor: „Când așteptările cuiva se reduc la zero, acea persoană apreciază tot ceea ce are”. Când ți se spune că mai ai o perioadă limitată de trăit, lucrul acesta îți schimbă întreaga perspectivă asupra vieții. Lucrurile pe care le treceai cu vederea devin, dintr-odată, semnificative: hohotul de râs al copiilor, răsăritul sau apusul, dragostea prietenilor ori a familiei, chiar și o simplă plimbare în parc…

    Cei mai nefericiți oameni de pe pământ sunt cei ce cred că „viața le este datoare cu ceva”. Ei nu sunt niciodată fericiți, pentru că au impresia că nu primesc niciodată ceea ce merită. Apostolul Pavel se afla în închisoare, fără speranța că va ieși de acolo, când a scris: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi”.

    Ce voia el să spună? Un lucru simplu: în loc să intri în competiție, să te compari cu alții și să te plângi, uită-te atent la lucrurile bune pe care ți le-a dat Dumnezeu, bucură-te de ele și dezvoltă-ți o atitudine de mulțumire (Filipeni 4:8).

  • 23 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Nimic din ele!

    Dacă este cineva în Cristos. este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. 2 Connteni 5:17

    Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” „Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

    Când ne naştem din nou. Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi joaic lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău. care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Silindu-vă să păstraţi unitatea Duhului prin legătura care uneşte a păcii”. EFESENI 4:3

    Aici începe problema părtăşiei unora cu alţii. Întreaga noastră viaţă trebuie să fie expresia acestei părtaşii în care Duhul Sfînt ne leagă pe toţi împreună în „trup” într-o armonioasă supunere de Capul care este Hristos şi deci, într-o unitate vie ca mădulare unii altora. Şi aceasta este practic „unitatea Duhului” de care vorbeşte apostolul, îndemnîndu-ne să o păstrăm, dîndu-ne toată silinţa în această privinţă. De sigur nu se referă numai la unitatea trupului în general, ci a tuturor acelor mădulare care alcătuiesc, propriuzis, trupul – trupul corespunzător Domnului Hristos care este Capul. Şi aceasta este ce trebuie să fie văzut în Adunarea lui Dumnezeu, dacă vrea să împlinească propriul ei caracter – o unitate vie, grăitoare, activă şi în ascultare, inspirată de dragostea faţă de Capul ei. Ce mărturie pentru El a acelor doi sau trei adunaţi împreună într-un astfel de duh!

    Aşa era la început cînd se putea spune că „mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet” (Fapte 4:32).Din punct de vedere istoric, unitatea şi părtăşia s-au dezintegrat treptat, din pricină că autoritatea Duhului Sfînt în Adunare a fost ignorată; dar a înflorit ori cînd şi oriunde creştinii au înţeles nevoia de a păstra unitatea Duhului prin legătura păcii.Nevoia extremă a Bisericii de astăzi, nu este de fuzionări organizatorice şi de o activitate ecumenică sporită, ci mai degrabă este ca Duhul Sfînt să ne conducă prin Cuvîntul lui Dumnezeu, într-o înţelegere tot mai adîncă şi într-o recunoaştere practică a prezenţei şi activităţii Lui între aceia care se adună în numele Domnului Hristos.Ce binecuvîntare şi bucurie curge în mijlocul oamenilor lui Dumnezeu, cînd Duhul Sfînt este liber să-L slăvească pe Domnul Isus în mijlocul lor, şi să-i facă să semene cu El în adevăr şi în dragoste. Ce mărturie rezultă din faptul că fiind umpluţi de Duhul Sfînt ei pornesc în puterea acestei plinătăţi să slujească Domnului lor.

    Ce dovadă practică de dragoste străluceşte în vieţile lor cînd dragostea lui Dumnezeu este vărsată în inimile lor. Dragostea lui Dumnezeu în noi! Ce lucrare extraordinară ca, în nişte inimi care altădată erau pline de ură, de stricăciune şi de orice fel de corupţie, şi care prin harul Lui au fost înlocuite cu inimi adevărate, lucrate de Duhul Sfînt, să sălăşluiască acum însuşi Dumnezeu prin dragostea Lui personificată în Prea Iubitul Său Fiu! Să privim înainte. Am putea noi să stăm indiferenţi înaintea Domnului, în ziua aceea, ştiind că n-am vrut să ajutăm, şi să încurajăm, sau chiar să ne însoţim cu cineva din poporul Său aici pe pămînt? Va fi vreun motiv sau scuză pe care El să le poată accepta? Avînd în vedere întoarcerea Lui iminentă, să veghem şi să facem tot ce depinde de noi ca să practicăm dragostea Domnului Isus, lăsîndu-ne lucraţi şi îmbrăcaţi cu trăsăturile Lui, îndemnîndu-ne unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune (Ev. 10:24).”Noi nu putem să realizăm dragostea Domnului Hristos în părtăşia cu El, fără să cuprindem în ea pe toţi aceia pe care El îi iubeşte ca pe ai Săi” J.N.D.

    „A pretinde dragostea, nu înseamnă a iubi”. Ea se dă, nu se cere.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Ioan 3:30.

    Aceste cuvinte le-a spus Ioan Botezătorul cu privire la Isus când acesta a început să înveţe. În continuare a mai spus: „Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă se bucură foarte mult de glasul mirelui; şi această bucurie, care este a mea, este deplină”. Deci această vreme a aşteptat-o Ioan. Dar el nu se socoteşte ca făcând parte din mireasă, ci se socoteşte ca fiind prietenul Mirelui. Dar nici nu se simte ca şi unul pus deoparte, deoarece el a ştiut că se află la sfârşitul alergării lui.

    Dar el a mărturisit cu putere mare despre Isus şi a spus: „Cel care vine din cer este mai presus de toţi, cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este îmi presus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi ce a auzit şi nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu”. Și aceasta este la fel şi astăzi. Cel care are sămânţa din Isus, acela vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu.

    Azi se învaţă mult: „Trebuie ca El să crească iar eu să mă micşorez”. În Cuvânt este scris că noi am murit împreună cu Hristos, deci noi parcă nu am exista. Deoarece Cuvântul spune: „Dacă unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit” şi „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Dar Hristos nu trăieşte în noi ca şi un copil mic care trebuie îngrijit, ci El este îngrijitorul sfântului şi adevăratului Cort.

    Prin versetul acesta „trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”, Ioan a vrut să spună, că El se află la sfârşitul învăţăturii lui. Isus a început dar să facă, să înveţe, a crescut în înţelepciune şi era plăcut înaintea lui Dumnezeu. Dar Ioan a fost înlăturat şi a fost decapitat. Și noi să sporim şi să creştem în toate privinţele, în Acela care este Capul, Hristos. Din plinătatea Lui putem să primim har după har.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    SECERIŞUL LUMINII, BUCURIA

    Lumina este semănată pentru cel neprihănit şi bucuria pentru cei cu inima curată. Psalmul 97.11

    Neprihănirea poate să-l coste pe cel care o urmăreşte în orice împrejurare, dar până la urmă se sfârşeşte printr-o răsplătire care este un mare câştig. O viaţă sfântă este o sămânţă; multă sămânţă este răspândită şi este îngropată în pământ, dar nu este complet pierdută. Noi greşim dacă aşteptăm o recoltă imediată, dar greşeala este firească, căci este imposibil ca să acoperi lumina. Totuşi „lumina este semănată”, spune versetul de mai sus. Aici ea este ascunsă; nimeni nu poate s-o vadă, dar ea este semănată. Într-o zi suntem siguri că ea se va arăta.

    Noi suntem deplin încredinţaţi că Domnul a pregătit un seceriş pentru semănătorii care răspândesc lumina, seceriş în care va culege fiecare pentru el însuşi. Atunci va urma pentru el o uşurare; un snop de bucurie pentru fiecare sămânţă de lumină. Căci inima lor era neprihănită înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă oamenii nu aveau încredere în ei şi-i opreau să semene lumina. Ei au încă de aşteptat roadă de preţ a pământului; dar lumina este semănată şi Domnul le pregăteşte un seceriş de bucurii.

    Îndrăzniţi, fraţilor, să semănăm fără grabă, stăpânindu-ne inimile cu răbdare şi în curând ele vor avea bucurie şi lumină.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Când vei intra în țara pe care ți-o dă de moștenire DOMNUL, DUMNEZEUL tău, când o vei stăpâni și te vei așeza în ea. Deut. 26,1.

    In cartea lui Iosua vedem cum Israel intră în țara făgăduinței, dar nu în întreaga țară, deoarece nu a nimicit pe toți dușmanii lor după porunca lui Dumnezeu. Urmarea a fost că nu au locuit liniștiți în țară. Așa cum Israelul a lucrat în credință și trebuia să ia în primire toată țara la fel și noi să ne simțim obligați să luăm în primire binecuvântările noastre cerești, care sunt ale noastre. Acolo unde suntem binecuvântați în locurile cerești, acolo să ne simțim și noi bine și să ne odihnim în credință. Noi trăim ca Israel de partea cealaltă a Iordanului. Versetul nostru face mai multe avertizări. Mai întâi: „Când vei intra în țară.” Când cineva se oprește la mântuire și nu are cunoștință de țara cerească, înseamnă că nu are cunoștință despre chemarea cerească. Este de mare folos ca fiecare personal să posede ceea ce Domnul a promis. Eu pot să mă bucur de o grădină cu fructe frumoase, dar bucuria nu-i desăvârșită dacă nu le posed personal și dacă nu pot să le mănânc. Mai frumos este dacă locuiesc în grădină. Acolo unde locuiesc, acolo mă și opresc și mă odihnesc mai mult. De-ar fi la fel și cu binecuvântările noastre cerești; să locuim prin credință în ele, să umblăm în ele, și tot timpul să fim preocupați cu Domnul nostru înălțat și proslăvit. Atenție la înlănțuirea avertizărilor: intrarea pentru a ocupa și apoi a locui. Aceasta e calea lui Dumnezeu pentru a savura moștenirea noastră.

    Lepădarea de SINE înseamnă o supunere, o predare atât de completă lui Hristos ca Domn, încât eul să nu mai aibă de acum înainte nici un fel de drept sau revendicare asupra mea și nici un fel de autoritate. Aceasta însemnă că EUL trebuie să abdice cu desăvârșire de la tronul său din inima și viața mea pentru totdeauna.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    „Nu te vei teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru este Cel care va lupta pentru voi” (Deuteronom 3:22, RV). Doamne, acest cuvânt a venit la mine insistent în timp ce citeam în dimineaţa asta. Privesc în întregime laTine!

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    „Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus. „Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu”. IOAN 21,4-5

    Unul din semnele după care îi putem recunoaşte pe cei care-L urmează pe Isus numai în aparenţă este acela că sunt rapid influenţaţi de lucrurile şi situaţiile din exterior. Din această cauză viaţa lor de credinţă este extrem de oscilantă: când sunt pe culme, în al nouălea cer, când sunt în vale, deprimaţi de moarte. Cu toate că Petru I-a fost foarte apropiat Domnului Isus în această urmare exterioară, caracterul Său nu era încă sădit în inima lui. Petru nu avea o legătură adevărată a inimii cu Domnul; Isus chiar 1-a numit într-o zi «Satan». Pentru că această unitate în părtăşie intimă lipsea, mai târziu Petru a clacat spiritual atât de rău, încât L-a negat pe Domnul. Fluctuaţiile şi eşecurile tale, puterea duşmanului în inima ta, au ca şi cauză formalismul în viaţa de credinţă. Esti unul din aceia care, la întrebarea Domnului: «Aveţi ceva de mâncare?» este nevoit să recunoască şi să răspundă: «Nu»? În jurul tău sunt oameni flămânzi după eliberare spirituală, după viaţă veşnică şi pace cu Dumnezeu. Tu însă nu ai ce să le oferi pentru că ai eşuat din cauza păcatului neispăşit. Iată, Domnul îţi iese astăzi în cale şi te cheamă să-I fii un urmaş adevărat, care să aducă rod bogat!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Voi nu vreţi să vă duceţi? Ioan 6:67

    Mulţi L-au lepădat pe Christos şi îşi continuă drumul fără El. Care este motivul pentru care să faci o schimbare? Ai avut vreun motiv s-o faci în trecut? Nu s-a dovedit Isus suficient pentru tine? El te cheamă în dimineaţa aceasta: itAm fost Eu o pustie?” (Ieremia 2:31). Ai fost vreodată dezamăgit când ţi-ai pus încrederea în Isus? Nu ai aflat până acum că Domnul poate fi un prieten blând şi generos, şi că numai credinţa în El îţi poate oferi pacea sufletească pe care o doreşti atât de mult? Poţi să visezi la un prieten mai bun decât El? Atunci nu schimba credinţele vechi şi încercate pentru altele noi şi false. Cât despre prezent, te poate convinge să-L laşi pe Isus? Când suntem tulburaţi de lumea aceasta sau de încercările din sânul bisericii, găsim cea mai mare alinare la pieptul Mântuitorului. Aceasta este bucuria pe care o avem azi – aceea că suntem salvaţi în El. Dacă bucuria aceasta este mulţumitoare, de ce să o schimbăm? Cine schimbă aurul cu aramă? Nu vom respinge soarele până nu vom găsi o lumină mai bună, şi nu Il vom părăsi pe Domnul până nu vom găsi pe cineva care să ne iubească mai mult.

    De vreme ce acest lucru nu este posibil, ne vom ţine de El cu toate puterile, şi vom înscrie numele Lui pe inimile noastre ca pe o pecete. Cât despre viitor, poţi să te gândeşti la un motiv pentru care să merite să dezertezi, să părăseşti vechiul steag, sau să slujeşti sub un alt căpitan? Cred că nu. Dacă viaţa este lungă, El nu se Schimbă. Dacă suntem săraci, cine ne-ar putea îmbogăţi mai mult decât Christos? Când suntem bolnavi, cine ne-ar putea alina durerile mai bine decât Isus? Când murim, nu ni se spune că „nici moartea, nici viaţa; nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dummnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39)? Spunem împreună cu Petru: „Doamne, la cine să ne ducem?”

    Seara

    Pentru ce dormiți? Sculaţi-vă și rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită. Luca 22:46

    Când este creştinul mai ispitit să doarmă? Nu atunci când îi merg toate bine? Nu ai aflat şi tu acest lucru? Când te purtau necazurile la tronul harului, nu erai mai treaz decât acum? Drumurile uşoare au parte de călători somnoroşi. Un alt timp de pericol este acela în care totul îti merge bine pe plan spiritual. În „Călătoria pelerinului” de John Bunyan, Creştinul nu a adormit când răgeau leii în drum, când trecea prin ape, sau când se lupta cu Apolion. Totuşi, când a ajuns la jumătatea dealului Greutăţilor şi a ajuns la un pom încărcat de rod, s-a aşezat la umbra lui şi a adormit numaidecât, spre răul şi durerea lui. Tărâmul fermecat este ţara adierilor blânde, încărcate dc miresme dulci şi blânde, care leagănă pelerinii şi îi fac să adoarmă.

    Aminteşte-ţi descrierea lui Bunyan: „Apoi au ajuns la un umbrar călduţ, care promitea o odihnă plăcută pelerinilor, fiindcă era împodobit cu ghirlande verzi, bănci şi mese. Avea şi un pat moale, pe care se puteau întinde cei obosiţi… Acest umbrar se numea Prietenul Leneşului, şi fusese făurit cu scopul de a-i ademeni pe pelerinii obosiţi la odihnă”. Aminteşte-ţi acest adevăr: oamenii închid ochii şi se rătăcesc în ţara viselor şi a uitării atunci când ajung în locuri uşoare. Erskine remarca cu înţelepciune: „îmi place mai mult un diavol urlând, decât unul adormit”.

    Nu există nici o ispită atât de periculoasă ca aceea de a nu fi ispitit. Sufletul nefericit nu doarme. După ce intrăm în linişte şi pace suntem în pericol de a aţipi. Ucenicii au adormit și după ce L-au văzut pe Isus schimbat la faţă pe vârful muntelui. Ia aminte, creştin nepăsător, împrejurările bune sunt vecine ispitei. Fii cât se poate de fericit, dar veghează.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, nici unul n-a rămas neîmplinit.(1 Împăraţi 8:56)

    Într-o zi vom înţelege că Dumnezeu are un motiv în spatele fiecărui nu pe care ni-l dă în timpul vieţii noastre. Şi totuşi, chiar şi în viaţa aceasta, El întotdeauna ne recompensează. Când oamenii lui Dumnezeu sunt îngrijoraţi şi preocupaţi că rugăciunile lor nu sunt ascultate, cât de des nu L-am văzut pe El lucrând ca să le răspundă într-un mod cu mult mai minunat! Prindem ocazional câte o licărire din aceasta, dar revelaţia completă n-o vom vedea decât mai târziu.

    Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă,

    Şi lumina soarelui este aurie, cerul este albastru,

    În timp ce drumul neted ne cheamă pe mine şi pe tine,

    Şi cântecul păsărelelor răsună când mergem pe drum,

    Când ne oprim să culegem florile de la picioarele noastre,

    Când poposim să bem din izvoarele pe care le întâlnim,

    Fericită, tot mai fericită, călătoria noastră va fi,

    Dacă Dumnezeu spune da la rugăciunea noastră, dragă inimă.

    Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă,

    Şi norii atârnă grei şi întunecaţi şi sumbri;

    Dacă pietrele colţuroase împiedică şi blochează calea,

    În timp ce vânturile aprige ne pătrund şi ne înţeapă cu frig;

    Totuşi, draga mea, este o casă la capătul călătoriei,

    Şi acestea sunt încercările pe care Tatăl le trimite

    Ca să ne strângă ca pe nişte oi în staulul Său ceresc,

    Dacă Dumnezeu spune nu la rugăciunea noastră, dragă inimă.

    Dacă am avea credinţa de a nu ne grăbi să facem anumite lucruri, ci de a tăcea înaintea Domnului şi a nădăjdui în El (Psalmul 37:7) – aşteptând explicaţia Lui completă, care nu va fi descoperită decât la venirea din nou a Domnului Isus Hristos! Când a luat Dumnezeu ceva de la un om fără să-i dea înapoi cu mult mai mult? Şi totuşi ce am zice noi dacă El nu ne-ar da înapoi imediat ceea ce ne-a luat? Este ziua de astăzi singura Lui zi de lucru? Are El planuri şi dincolo de această mică lume a noastră? Poate El să lucreze şi dincolo de moartea noastră, sau uşa mormântului nu se deschide spre nimic altceva decât spre întuneric infinit şi tăcere eternă? Chiar dacă ne limităm gândirea numai la această viaţă, este adevărat că Dumnezeu nu atinge niciodată inima cu o încercare dacă nu intenţionează să ne dea un dar mai mare sau o binecuvântare plină de compasiune. Omul care ştie să aştepte a crescut până la un nivel excepţional în harul lui Dumnezeu. selectat

    Când gerurile sunt în vale,

        Şi piscurile munţilor sunt cărunte,

    Şi cele mai frumoase flori sunt degerate,

        Şi pomii înfloriţi mor,

    Un Tată iubitor ne şopteşte:

        „Toate acestea vin din mâna Mea”;

    Fericit eşti tu dacă te încrezi

        Când nu poţi să-nţelegi.

    Dacă, după ani de trudă,

        Avuţia ta zboară

    Şi rămâi cu mâinile goale,

        Şi părul tău încărunţeşte,

    Adu-ţi aminte atunci că Tatăl tău

        Stăpâneşte marea şi pământul;

    Fericit eşti tu dacă te încrezi

        Când nu poţi să-nţelegi.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Ieremia 39.118

    Asistăm la tragica cucerire a Ierusalimului. Zedechia şi războinicii lui fug „pe calea grădinii” (v. 4). Prea târziu! Sunt prinşi, puşi în lanţuri şi duşi înaintea împăratului Babilonului. Cu unsprezece ani în urmă, însuşi Nebucadneţar îl pusese pe Zedechia pe tronul lui Iuda, făcândul să depună un jurământ de credinţă, jurând pe Dumnezeu (2 Cronici 36.13; Ezechiel 17.1820). Cerând sprijin Egiptului (37.7), Zedechia se revoltă şi îşi calcă cuvântul, arătând astfel vrăjmaşilor lui Israel cât de puţin conta pentru el numele Domnului, Nume căruia Nebucadneţar, dimpotrivă, îi dăduse importanţă – de aici şi cruda pedeapsă abătută asupra împăratului laş şi care şia călcat jurământul.

    Versetele 1518 cuprind un cuvânt adresat personal lui EbedMelec. Dumnezeu îi cunoştea temerile (v. 17) – aşa cum cunoaşte şi toate neliniştile noastre – şi nu le condamnă. Însă, în timp ce temerile lui Zedechia lau determinat să se sprijine pe oameni pentru a scăpa de alţi oameni, spaima îndurată de EbedMelec la aruncat în braţele Domnului. „Teai încrezut în Mine” îi spune Domnul. Ce frumoasă mărturie care îi deschide acestui rob străin accesul la promisiunile harului din cap. 17.7,8 (comp. cu Psalmul 37.3,39,40 şi cu Rut 2.12)!

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Galateni 5:16-26

    VIATĂ SCHIMBATĂ

    …Cristos trăieşte în mine… trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine.

    Galateni 2:20

    In cartea sa: „Five musts of the Christian Life” (Cinci necesităţi ale vieţii creştine), F.B. Meyer spune despre o conversaţie pe care a avut-o cu câţiva credincioşi, în casa lui William Wilberforce. In timp ce discutau despre dificultăţile vieţii de creştin, un pastor, foarte înaintat în vârstă, s-a ridicat şi a mărturisit că el a fost într-un fel „cu siguranţa arsă”. Îşi aducea aminte de vremea când încerca să-i stăpânească pe copiii de la şcoala duminicală care erau neobişnuit de gălăgioşi. Răbdarea i se încordase până la punctul de rupere. De fapt, era pe punctul să explodeze, când s-a simţit îndemnat să se roage: „Doamne, dă-mi răbdarea Ta, pentru că a mea mi s-a terminat”. In acel moment, duhul i s-a liniştit. De aceea s-a decis în clipa aceea sa se bazeze pe puterea Domnului în fiecare situaţie dificilă.

    Meyer a scris apoi: „Când ne-am întâlnit a doua zi de dimineaţă, Wilberforce şi cu mine am mărturisit că experienţa acelui pastor bătrân ar trebui să fie şi a noastră de atunci în colo. Ar trebui să vedem ispitele ca ocazii pentru a cere din nou viaţă din viaţa Domnului nostru Cel înviat din morţi! Prin Duhul de viaţă al lui Cristos vom fi mai mult decât biruitori”.

    Să urmăm acest exemplu. Dacă suntem înclinaţi să fim mândri, să ne rugăm: „Doamne, dă-mi umilinţa Ta”. Când suntem iritaţi de oameni nerezonabili, să spunem: „Doamne, dă-mi dragostea Ta”. Şi când suntem ispitiţi să păcătuim, să ne rugăm: „Doamne, dă-mi sfinţenia Ta”.

    Toate nevoile noastre se află în El. Prin credinţă venim înaintea Lui cu nevoile noastre, în schimbul vieţii din Cristos. – R.W.D.

    Acum prin credinţă în Isus trăiesc
    Şi prin credinţă El trăieşte-n mine;
    S-am victorii eu nu mă străduiesc,
    Ci
    mă-ncred în puterile-I divine.        – Complin

    Obţinem victorie atunci când renunţăm la plăcerile păcatului,
    în schimbul puterii în Cristos.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Și Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți fiii săi … Și frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toți frații lui, și îl urau și nu-i puteau vorbi cu pace. Geneza 37.3,4

    Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui. Ioan 3.35

    Am face bine să începem această meditație amintindu-ne de cuvintele lui Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”. Pe măsură ce Îl apreciem pe Domnul tot mai mult, văzând tot mai clar gloria Persoanei Sale, gândurile înalte cu privire la noi înșine vor dispărea.

    Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o lumină pentru cale, ci și o revelare a lui Dumnezeu Însuși. El S-a revelat pe Sine în Fiul Său, iar Fiul, care locuiește veșnic în sânul Tatălui, L-a făcut cunoscut. Plăcerea Tatălui, bucuria inimii Sale, este concentrată în Fiul Său. Mai mult, El Își găsește plăcerea în a împărtăși gândurile Sale celor pe care i-a chemat la Sine, pentru ca și ei să aibă parte de bucuria Sa.

    Toate acestea ne amintesc de istoria lui Iosif, care era iubit de tatăl său și care, din această cauză, era urât de frații săi. Ei înțelegeau prea bine că Iosif era preferat de tatăl lor, iar acest lucru producea invidie în inimile lor. Domnul, în Ioan 15.25, spune: „M-au urât fără temei”. Totuși, în această lume întunecată, în care păcatul domnea, în lumea pe care mâinile Sale o făcuseră, dar care acum nu-L cunoștea, El L-a glorificat pe Tatăl Său. Ne vom mira oare că „Tatăl iubește pe Fiul”? Cât de frumoasă și de mișcătoare este această expresie! Ce preocupare binecuvântată oferă ea inimilor noastre! De aceea, când ne adunăm pentru a frânge pâinea, Duhul Sfânt Își găsește plăcerea în a ne prezenta Persoana și lucrarea Domnului Isus. Nu putem cuprinde întreaga binecuvântare legată de acestea, însă cu siguranță putem – deși în slăbiciune – să împărtășim cu Tatăl aceleași gânduri cu privire la Fiul și să ne plecăm în adorare.

    J Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui! Psalmul 95.2

    Ți-aducem slavă

    Ți-aducem slavă și-nchinare,

    Al adorării sfânt prinos,

    Sfânt Dumnezeu și Tatăl nostru

    Și-al Domnului Isus Hristos!

    Te lăudăm, Părinte veșnic,

    Că-n Fiul Te-ai descoperit

    Plin de iubire și-ndurare,

    Neprihănit și minunat.

    Te adorăm prin Cel ce jertfă

    De bunăvoie S-a adus

    Și-n ascultare pân’ la moarte,

    Smerit, în totul S-a supus.

    Prin Duhul Tău de înfiere,

    Noi „Ava (Tată)!” toți strigăm

    Și cu Isus, uniți de Tine,

    În veci noi toți Te adorăm!

    Deplină slavă, ceresc Tată,

    Îți înălțăm smeriți, cântând;

    Cu ceru-n sfântă armonie,

    Ne închinăm în veci. Amin!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CÂND LUCRAREA TA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU (3)

    „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” (Psalmul 127:1)

         Când ai un talent foarte dezvoltat, dar provocarea sarcinii pe care o ai de făcut este prea mică, simți că te plictisești. Când talentul tău este slab, dar provocarea sarcinii pe care o ai de făcut este prea mare, simți frustrare și teamă. Dar când nivelul provocării se potrivește cu nivelul talentelor tale – atunci te afli în „flux”. Noi nu lucrăm numai pentru bani, pentru recunoaștere, promovare, aplauze sau faimă.

    Noi trebuie „să fim plini de râvnă totdeauna pentru bine”, după cum scrie Pavel în Galateni 4:18. Trăim pentru flux. Tânjim după flux – și, când este prezent, ceva se petrece în sufletul nostru, deoarece ne conectăm la o realitate ce ne depășește, și intrăm în parteneriat cu Dumnezeu. De aceea psalmistul a spus: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.”

    Fluxul este parte a ceea ce experimentăm în acel parteneriat, și în cadrul lui… Dumnezeu folosește la rândul Său fluxul pentru a ne modela. Bețaleel a experimentat fluxul când lucra în lemn, David când cânta la harpă, Samson când își folosea puterea, Pavel când scria o epistolă extraordinară, Daniel când se afla la conducere, iar Adam când avea grijă de grădină. Dacă te afli într-o funcție de conducere, unul dintre cele mai mari acte spirituale de slujire pe care le poți face este să-i întrebi pe oameni dacă experimentează râvna în activitatea lor, și să-i ajuți s-o experimenteze și mai mult.

    Când lucrezi în fluxul slujirii lui Dumnezeu și când experimentezi râvna în activitățile care contribuie la dezvoltarea și binecuvântarea altora – atunci tu lucrezi „în Duhul”. Pavel se afla în Duhul când s-a descris (în 2 Corinteni 6:10) a fi „un sărac, şi totuşi îmbogăţind pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.”

  • 22 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Mărturia Duhului

    Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru… Romani 8:16

    Când venim la Dumnezeu, suntem în pericol să începem să ne târguim cu El; vrem mărturia Duhului înainte de a face ceea ce ne cere Dumnezeu. ..De ce nu mi Se revelează Dumnezeu?” Nu o poate face; nu pentru că nu vrea. ci pentru că nu poate: tu îi stai în cale cât timp nu te lași cu totul în mâinile Lui. Imediat ce o faci. Dumnezeu va mărturisi despre Sine însuşi; El nu poate mărturisi despre tine. dar va mărturisi imediat despre natura Lui sfântă din tine. Dacă ai avea mărturia înainte de realitate, aceasta ar duce la trăiri sentimentale. Imediat ce acţionezi pe baza răscumpărării şi încetezi târguiala impertinentă cu Dumnezeu. El îţi dă mărturia Sa. De îndată ce abandonezi propriile tale raţionamente şi argumente. Dumnezeu mărturiseşte despre ceea ce a făcut El şi atunci te uimeşti de impertinenţa de care ai dat dovadă lăsându-L pe El să aştepte. Dacă te îndoieşti că Dumnezeu poate elibera de păcat, atunci sau lasă-L s-o facă. sau spune-I că nu poate. Nu cita pe cutare sau cutare persoană, ci aplică textul din Matei 11:28: „Veniţi la Mine…”. Vino dacă eşti trudit şi împovărat; cere dacă ştii că eşti rău (Luca 11:9-13).

    Suntem înclinaţi să luăm simplitatea care vine din deciziile judecăţii noastre naturale drept mărturie a Duhului; dar Duhul mărturiseşte numai despre propria Sa natură şi despre lucrarea de Răscumpărare, niciodată despre raţiunea noastră. Dacă încercăm să-L facem să mărturisească despre raţiunea noastră, nu e de mirare că suntem în întuneric şi confuzie. Aruncă totul peste bord, încrede-te în Dumnezeu şi El îţi va da mărturia.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Pentru ce zici tu… „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Domnului meu”. ISAIA 40:27

    Cu toate că şi nouă ni s-a întîmplat să gîndim în felul acesta, dar nu cu voce tare, ci în inimile noastre, nedreptăţind astfel pe Tatăl nostru bun! Dacă în viaţa noastră nu s-a petrecut totul cum am gîndit şi dorit noi, aceasta nu însemnează că Dumnezeu este străin de ce ni se întîmplă. Noi neam dat Lui acceptînd voia şi drumul Lui şi aşa cum a făcut odinioară cu Israel, El nu ne-a dus pe drumul cel mai direct, ci ne-a făcut să ocolim prin pustie (Ex. 13:17-18).

    Totuşi să ştim bine: atunci cînd ne-am dat inimile lui Dumnezeu, El ne-a luat pe cuvînt; El a primit predarea noastră şi de atunci înainte ne-a condus pe Calea Lui, chiar dacă noi n-o înţelegem.

    Dacă soarta noastră ne-ar părea astăzi întunecoasă şi nesigură, să nu ne îndoim de credincioşia lui Dumnezeu şi de prezenţa Lui permanentă. „El conduce pe orbi pe un drum necunoscut de ei” (Isa. 42:16). Să nu spunem deci că drumul şi situaţia noastră îi sînt ascunse; poate că pentru noi sînt de neînţeles, dar niciodată pentru El! Gîndul unui viitor necunoscut, uneori tulburător, nu există pentru El. El ştie mai dinainte cum ne va conduce. El cunoaşte natura poverii pe care o purtăm, pricina rugăciunilor noastre stăruitoare şi îngăduie această experienţă ca să încerce credinţa noastră, s-o facă să crească şi s-o facă să se odihnească în totul pe El şi pe făgăduinţele Lui. Aşa a lucrat altădată cu Avraam… aşa va lucra şi cu privire la noi. Şi în astfel de împrejurări, El ne cere credinţa şi recunoştinţa inimii noastre… să I le dăm. El are dreptul la ele. El va împlini ce-a prevăzut pentru viaţa noastră, căci „toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom.8:28).

    „Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte nici nu se lasă… El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin… cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc” (Isa. 40:29, 31).

    Sînt nenumărate exemple în Cuvîntul lui Dumnezeu în care vedem ce minunat a condus El paşii credincioşilor Lui, cînd treceau prin situaţii grele, neprevăzute şi fără o rezolvare după puterea lor. Însă atunci cînd s-au încrezut în Domnul Dumnezeul lor şi s-au bazat pe făgăduinţele Lui, au fost ajutaţi, făcînd uneori lucrări nemaipomenite ca să-i scape. Şi nu va face El şi astăzi şi pentru noi lucrări de mari izbăviri, El care n-a precupeţit nici chiar pe Fiul Său şi L-a dat la moarte pentru noi?

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi, la tăria credinţei voastre în Hristos”. Coloseni 2:5.

    Pavel a văzut credinţa lor puternică în Hristos. O credinţă puternică are o mare valoare. „Căci este bine ca inima să fie întărită”. Unde există o credinţă puternică, acolo este şi o inimă întărită, acolo ne putem încrede în har.

    Vers. 6 şi 7: „Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri”. Să sporeşti în mulţumire este ceva de preţ. Da, să sporim în mulţumire pentru ceea ce a făcut Isus, că El ne-a luat păcatele noastre şi nu mai vrea să-şi amintească de ele. În harul pe care l-am cunoscut, să ne întărim şi să rămânem în El plini de mulţumire. Vers. 8 şi 9: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii”. Aceasta este învăţătura despre Isus Hristos: „În El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” şi voi sunteţi desăvârşiţi în El. Cel care învaţă că, nimeni nu poate deveni desăvârşit acela se contrazice cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ceilalţi care nu pot s-o priceapă, dar care dau dreptate Cuvântului, acelora Dumnezeu le va deschide ochii. Dacă ai fost împotriva desăvârşirii în Hristos, atunci pocăieşte-te, ca să nu-ţi pară rău odată. (Evr.2:l). Ascultă dar, dacă ai urechi! Nu te mira şi nu te lăsa dus în eroare de înţelepciunea ta! Ascultă dar: „În El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii şi voi aveţi totul deplin în El”. Aceasta o spune desigur, acelora care s-au născut din Dumnezeu.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    A PLEDA PE BAZA PROPRIEI LUI PROMISIUNI

    Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit şi prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie. 2 Samuel 7.29

    David se sprijină pe o făgăduinţă a lui Dumnezeu şi ne dă şi nouă în felul acesta o lecţie dublă şi anume: tot ce a spus Dumnezeu este adevărat. Şi noi putem să ne folosim de cuvintele Sale şi să I le aducem înainte la nevoie.Ce bine este că putem să aducem înaintea lui Dumnezeu, chiar cuvintele Lui. Este de mare preţ faptul că putem să sprijinim cererile noastre chiar pe cuvintele Lui.Noi ne rugăm Lui Dumnezeu nu pentru că ne îndoim, ci pentru că noi credem. Rugăciunea fără credinţă este ceva nepotrivit pentru copiii Lui Dumnezeu. Nu, Doamne, noi nu ne îndoim de cuvintele Tale şi credem că fiecare cuvânt al Tău este o temelie foarte tare pentru cea mai cutezătoare nădejde. Noi venim la Tine şi-ţi spunem: „Fă cum ai spus”. Binecuvântează casa slujitorului Tău; vindecă-i pe bolnavii noştri; izbăveşte-i pe cei ce se clatină din mijlocul nostru; adu înapoi pe cei ce se rătăcesc; întăreşte-i pe cei ce se tem de Tine. Doamne, dă-ne hrană şi îmbrăcăminte după cuvântul Tău; binecuvântează lucrarea mâinilor noastre, ca să facem cunoscută Evanghelia celor din jurul nostru. Fă din slugile noastre slujitori ai Tăi, din copiii noştri copii ai Tăi, fă ca binecuvântarea Ta să se întindă şi peste cei ce vor veni după noi şi atâta vreme cât vreun urmaş al nostru va fi pe pământ, el să-ţi rămână credincios.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl! loan 4,23.

    Este harul care caută; și adorarea Tatălui se face în duh și adevăr din partea copiilor lui Dumnezeu. Creația laudă pe Dumnezeu, dar fără judecată. în Israel era o adorare exterioară cu mai multă sau mai puțină judecată, dar aceasta nu s-a făcut în duh și adevăr. Azi această adorare se face din partea credincioșilor în duh și adevăr, dar și aici trebuie să ne gândim că adorarea fiecăruia în parte este atât de binecuvântată și de importantă, dar totuși nu e ceea ce caută Dumnezeu. Adorarea pe care o caută Tatăl poate fi găsită numai în familia lui Dumnezeu, în unitatea ei aici unde creștinii sunt uniți de același Duh fiind adăugați la singurul Trup. Desigur trebuie ca fiecare mădular să aibă Duhul adorării; dacă acest duh nu este în fiecare este dizarmonie în adunare. Dar numai în unitatea credincioșilor și în deplina lor mulțumire se poate găsi adorarea care o caută Tatăl. Aici se găsește binecuvântarea deplină căci însuși Domnul este prezent, așa cum stă scris: „Te voi lăuda în mijlocul Adunării.” Locul adorării aici pe pământ se poate găsi numai în afara oricărei tabere religioase și noi trebuie să ieșim afară din ele pentru a ne putea bucura de prezența Domnului în mijlocul nostru și de a-i aduce adorarea care i se cuvine Lui însuși. Domnul Isus este în afara oricărei tabere; acolo a suferit El ocara. Este un loc de ocară, și pe cei care se adună în acest loc, Duhul Sfânt îi îmbărbătează cu cuvintele: „Să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”

    Adorarea nu va lua sfârșit niciodată și aceasta e măreția ei. Ea începe aici pe pământ și se continuă în veșnicie. Cea mai înaltă ocazie de-a adora pe Tatăl este la Masa Domnului în prima zi a săptămânii în comuniune cu toți copiii lui Dumnezeu.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, redă-mi bucuria unică a prezenţei Tale şi fă-mă al Tău şi din Tine în locul acesta. Parcă sunt nepotrivit pentru altceva, decât numai să nădăjduiesc în Tine., Arată-mi un semn spre bine” (Psalmul 86:17)

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «El le-a zis: ” Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni, „îndată ei au lăsat mrejile şi au mers după EL» MATEI 4, 19-20

    Când Domnul îi spune lui Petru «altul… te va duce unde nu vei voi» (loan 21,18), El defineşte un nou tip de urmare — total, făra proteste. Ea reprezintă de asemenea o a doua chemare la a-L urma pe Domnul. Petru a mai auzit o dată chemarea Lui, la Lacul Ghenezaret. După crucificarea şi învierea Sa, Isus 1-a mai chemat o dată pe Petru: «Vino după Mine» (loan 21,19). De ce îl chiamă oare Domnul pentru a doua oară? Pentru că există două modalităţi de a-L urma pe Hristos: una lăuntrică şi alta exterioară, de faţadă, pentru a salva aparenţele. Există o urmare exterioară, de suprafaţă a lui Isus, care nu este motivată de o înnoire a inimii, motiv pentru care persoana în cauză nu trăieşte o viaţă de biruinţă, roditoare. Dar urmarea în sfinţinie si în curăţie lăuntrică este consecinţa schimbării inimii de către Isus. Haideţi să ne cercetăm viaţa cu toată seriozitatea şi să ne rugăm: «Doamne, ajută-mă să nu Te urmez doar de formă, fară ca inima mea să fie schimbată!» Cine îl urmează pe Domnul doar de ochii lumii nu poate experimenta puterea lui Dumnezeu în viaţa sa şi nu are siguranţa vieţii veşnice.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat!

    Osea 14:4

    Aceasta propoziţie este o fărâmă de divinitate în miniatură. Cel care îi înţelege sensul este un teolog, şi cel care se poate E cufunda în plinătatea ei este un învăţător al lui Israel. Este o condensare a mesajului glorios al mântuirii, care ne-a fost adusă prin Christos Isus, Răscumpărătorul nostru. Înţelesul se leagă de cuvintele „cu adevărat”. Acesta este modul glorios, potrivit, divin prin care coboară dragostea din cer pe pământ, o dragoste nemijlocită revărsată peste cei care o doresc, o caută şi o cer. Cste, într-adevăr, singura cale pentru ca Dumnezeu să ne iubească aşa cum suntem. Textul dă o lovitură de moarte oricărei potriviri: „îi voi iubi cu adevărat”. Dacă ar fi nevoie de o potrivire din partea noastră, Dumnezeu nu ne-ar putea iubi cu adevărat; iubirea Lui s-ar micşora din cauza neputinţei noastre. Dar El spune: „îi voi iubi cu adevărat”.

    Noi ne plângem: „Doamne, inima mea este atât de împietrită”. El răspunde: „te voi iubi cu adevărat”. Noi spunem: „Dar nu îmi simt nevoia aşa cum ar trebui. Nu simt dorinţă sufletească, aşa cum aş vrea”. Şi El răspunde: „nu te iubesc fiindcă simţi sau doreşti. Te iubesc cu adevărat”. Aminteşte-ţi, dorinţa sufletului nu este o condiţie, fiindcă nu există condiţii. Legământul harului nu are condiţionări. Fără nici un merit al nostru, ne putem întemeia pe făgăduinţa lui Dumnezeu făcută prin Christos Isus, care a spus: „oricine crede în El, nu este judecat” (loan 3:18). Este o binecuvântare să ştii că harul lui Dumnezeu este cu adevărat al nostru, oricând, fără pregătire, fără potrivire, fără bani, fără preţ! „Îi voi iubi cu adevărat”. Aceste cuvinte alungă îndoielile; într-adevăr, textul a fost scris special pentru cei neascultători: „le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor; îi voi iubi cu adevărat” Neascultătorule, cu siguranţă că generozitatea făgăduinţei îţi frânge inima, aşa că întoarce-te şi caută faţa Tatălui tău.

    Seara

    Va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.

    Ioan 16:15

    Sunt ocazii în care toate făgăduinţele şi doctrinele Bibliei nu ne sunt de nici un folos, dacă nu ne sunt oferite de o mână Sa blândă. Suntem însetaţi, dar suntem prea slăbiţi ca să ajungem la izvor. Când un soldat este rănit în luptă, nu-i este de nici un folos să ştie că la spital i se pot vindeca rănile, şi că există medicamente care îi pot alina durerile. Nevoia lui este să fie dus la spital, şi să i se îngrijească rănile. In acelaşi fel se întâmplă cu sufletele noastre. Ca să împlinească această nevoie, există Cineva, „şi anume Duhul adevărului” (loan 14:17) care ia făgăduinţele lui Isus şi ni le aplică nouă. Nu vă gândiţi că Christos şi-a aşezat bucuriile în locurile cereşti, şi că trebuie să urcăm noi înşine la ele. Nu, El vine lângă noi şi ne toarnă pace în inimi. Creştini, dacă sunteţi chinuiţi de tristeţe în seara aceasta, Tatăl vostru nu vă făgăduieşte ca să vă lase apoi să le scoateţi singuri din Cuvânt ca dintr-o fântână adâncă. El va scrie din nou în inimile voastre făgăduinţele pe care le-a scris în Cuvânt.

    El vă va arăta dragostea Sa, şi, prin Duhul Său binecuvântat, vă va risipi îngrijorările şi necazurile. Intristatule, află că este privilegiul lui Dumnezeu să şteargă orice lacrimă din ochii copiilor Săi. Bunul Samaritean nu i-a spus omului rănit: „uite nişte ulei şi nişte vin”. El a turnat uleiul şi vinul pe rănile omului. In acelaşi fel, Isus nu îţi oferă numai vinul dulce al făgăduinţelor, ci îţi duce la buze potirul de aur şi îţi toarnă sângele vieţii în gură. Sărmanul pelerin, obosit şi slăbit, nu este întărit ca să poată umbla singur, ci este purtat pe aripi de vultur. Ce Evanghelie glorioasă avem, o Evanghelie care oferă totul neajutoraţilor, care ne aduce mai aproape când nu o putem ajunge, care ne aduce harul înainte să îl căutăm! Există multă glorie în felul în care este oferit darul, aceeaşi glorie care învăluie însuşi darul. Fericiţi sunt cei pentru care Duhul Sfânt îl aduce pe Isus mai aproape.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului.Odată a mânat turma până dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Exod 3:1-2

    Viziunea Îngerului Domnului a venit la Moise în timp ce era implicat în munca lui de fiecare zi. Exact acesta este locul în care Îi place Domnului să dea revelaţiile Sale. El caută un om care merge pe un drum obişnuit, şi „deodată [străluceşte] o lumină din cer în jurul lui” (Fapte 9:3). Şi „o scară rezemată de pământ” (Geneza 28:12) poate să ajungă din piaţă în cer, transformând o viaţă de rob în una de har.Preaiubite Tată, ajută-mă să Te aştept în timp ce călătoresc pe drumul obişnuit al vieţii. Nu cer experienţe senzaţionale. Să ai părtăşie cu mine în munca şi slujirea mea de fiecare zi, şi să fii însoţitorul meu când fac o călătorie obişnuită. Şi lasă viaţa mea umilă să fie transformată de prezenţa Ta.Unii creştini cred că ei trebuie să fie întotdeauna pe piscul bucuriei şi revelaţiei extraordinare, dar nu aceasta este calea lui Dumnezeu.

    Acele vremuri de înaltă spiritualitate şi minunată comunicare cu lumea nevăzută nu ne-au fost promise nouă, ci o viaţă de zi cu zi în comuniune cu El ne-a fost promisă nouă. Şi aceasta ne este de ajuns, pentru că El ne va da acele vremuri de excepţională revelaţie dacă lucrul acesta este bun pentru noi.Numai trei ucenici au fost lăsaţi să vadă Transfigurarea, şi tot aceştia trei au experimentat şi întunericul din Ghetsimani. Nimeni nu poate rămâne pe muntele favorii pentru totdeauna, pentru că sunt responsabilităţi în vale. Hristos Şi-a împlinit lucrarea vieţii Lui nu în glorie, ci în vale, şi acolo a fost El cu adevărat şi în mod deplin Mesia.Valoarea viziunii şi gloria care o însoţeşte este darul ei de a ne echipa pentru slujire şi răbdare.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Ieremia 38.1428

    Sărmanul Zedechia! Chinuit de griji şi de nesiguranţă, îl cheamă din nou în secret pe Ieremia. Acesta îl îndeamnă să meargă „de bunăvoie” la căpeteniile caldeenilor şi să se predea. De asemenea, îl previne cu privire la ceea ce avea să i se întâmple dacă nu sar fi supus: era în primejdie să i se afunde picioarele „în noroi” (v. 22). Cu siguranţă, profetul spunea acestea gândinduse şi la recenta lui experienţă, dar ce mare diferenţă era între cei doi!

    Deşi cunoştea bine care era voia lui Dumnezeu, Zedechia nu avea puterea so împlinească, pentru că era stăpânit de teama de oameni: teama de caldeeni, teama de căpetenii (v. 5 şi v. 25), teama de evreii deja strămutaţi (v. 19; vezi Proverbe 29.25). Numai adevărata teamă, cea faţă de Dumnezeu, părea să lipsească din gândurile sale. În adevăr, ce mare contrast se aşterne între teama lui Zedechia şi siguranţa pe care credinţa io dădea lui Ieremia!

    Întrevederea lor ne poartă cu gândul înspre scena din Fapte 26, în care îl vedem pe întemniţatul Pavel înfăţişânduse înaintea împăratului Agripa şi vorbindui „cu îndrăzneală” (v. 26), încheind cu cuvintele: „Să dea Dumnezeu … în orice fel, să deveniţi aşa cum sunt eu, în afară de aceste lanţuri” (v. 29). Să ni se dea şi nouă harul de a fi ca Pavel şi ca Ieremia, întotdeauna plini de curaj înaintea oamenilor, pentru că Domnul este cu noi (Evrei 13.6)!

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Luca 4:38-44

    NU ESTE PĂCAT SĂ SPUI NU

    Noroadele au început să-L caute in toate părţile, şi au ajuns până la El; voiau să-L oprească să nu plece de la ei.    Luca 4:42

    In timp ce Domnul Isus a fost pe pământ, a găsit uneori că era necesar să spună nu. În textul de azi, de exemplu, El a refuzat să rămână în Capernaum. Cu altă ocazie a refuzat planul fraţilor săi (Ioan 7:1-9), a refuzat să facă un semn miraculos pentru a-i convinge pe cei ce nu credeau (Marcu 8:11-13), a respins ideile lui Satan (Matei 4:1-10). Isus nu a căzut niciodată în păcat, şi n-a devenit prea ocupat niciodată, deoarece El a ştiut cum să spună nu.

    Unii credincioşi în Cristos nu ştiu cum să spună nu. O tânără mamă a dat de necazuri din această pricină. Cu doi copii preşcolari şi cu un altul pe drum, a devenit atât de ocupată cu treburile bisericii încât sănătatea ei era în pericol. A început să predea lecţii de şcoală duminicală la fetele din clasele 4 şi 5. A acceptat să fie directoarea grădiniţei bisericii. Când a fost aleasă preşedinta societăţii misionare a femeilor, tensiunea a devenit prea mare. Într-o dimineaţă s-a prăbuşit. Doctorul i-a spus în termeni categorici s-o ia mai încet! Şi-a dat demisia din societatea misionară şi a cerut să fie eliberată din funcţia de la grădiniţă. Acum o duce bine.

    Poate că şi tu eşti un creştin care crezi că trebuie să spui da, la toate solicitările ce merită atenţie. Dar îţi neglijezi familia. Eşti obosit şi irascibil. Nu mai aştepţi cu nerăbdare duminicile. Dacă este adevărat, atunci trebuie să înveţi că nu este păcat să spui nu!- D.C.E.

    Nu contează ce fac alţii.

    E important să văd eu bine

    Că viaţa mea e după planul

    Ce-l are Domnul pentru mine. – Beers

    Este mai bine să faci un singur lucru
    pentru Dumnezeu, decât să promiţi
    patruzeci pe care nu le poţi face    .

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Și, intrând într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la mal; și S-a așezat și, din corabie, învăța mulțimile. Luca 5.3

    A fost o zi crucială în istoria lui Simon Petru atunci când Mântuitorul i-a făcut această cerință. Cu puțin timp înainte, Simon fusese adus la Domnul de către fratele său Andrei, întâlnire care a avut ca rezultat atașarea inimii sale de Domnul. Dar, la fel ca multe suflete convertite, Simon avea multe de învățat cu privire la răul din inima sa, iar această întâmplare remarcabilă de pe lacul Ghenezaret a reprezentat o imensă binecuvântare pentru el.

    Mântuitorul era îmbulzit de mulțimea care dorea să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Văzând două corăbii în apropiere, El a cerut să folosească una. Simon a răspuns cu repeziciune și predicarea a continuat în aceste condiții neobișnuite. Apoi Domnul i-a spus lui Simon să iasă în larg și să arunce năvoadele pentru pescuire. Deși se trudise în zadar toată noaptea precedentă, Simon a ascultat de porunca Domnului și o mare mulțime de pești a fost prinsă, încât năvodul se rupea. A fost nevoie de o a doua corabie; ambele au fost umplute cu o așa mare cantitate de pește, încât începeau să se scufunde.

    Niciodată Simon și tovarășii săi nu făcuseră o astfel de pescuire. Ea l-a așezat pe Simon în realitatea prezenței lui Dumnezeu. Tot răul din inima sa a fost descoperit înaintea propriilor săi ochi, după care a căzut la picioarele Domnului, spunând: „Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt om păcătos!” (Luca 5.8). Simon fusese convertit la prima sa întâlnire cu Mântuitorul; acum să făcea însă o lucrare mai profundă în sufletul său. Când un om ajunge în acest punct, încrederea lui se concentrează în Cel care a murit și a înviat. Sărmanul pescar a fost îndată încurajat de Domnul: „De acum vei fi pescar de oameni”. În consecință, Simon și tovarășii săi și-au abandonat corăbiile și năvoadele și L-au urmat pe Mântuitorul în misiunea Sa de a salva sufletele oamenilor.

    W W Fereday

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Dumnezeu este puternic …, îi înștiințează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
    Iov 36.5,10

    Înștiințarea soldatului

    Un tânăr soldat era în război. Cineva împărțea Noul Testament pe câmpul de luptă. Tânărul își zise în sinea sa: „Aici au căutare armele și gloanțele, nu cărțile. Dacă armele nu ne salvează, cartea chiar că nu ne va salva”. Tânărul a primit totuși Noul Testament și l-a pus în buzunarul stâng al hainei. Ce s-a întâmplat mai târziu? O minune a lui Dumnezeu. Chiar în ziua aceea a început o mare luptă. În jur cădeau soldații răniți. Dintr-o dată a căzut și tânărul soldat lovit de un glonț. Se aștepta să curgă sânge. Când s-a dezbrăcat, glonțul era în cartea din buzunarul hainei. Tânărul s-a cutremurat ca de friguri. A fost degetul lui Dumnezeu. Din ziua aceea, tânărul și-a schimbat părerea și a început să gândească altfel despre credință și despre ocrotirea lui Dumnezeu.

    Așteptăm o întâmplare, ca să ne schimbăm părerea? Să nu disprețuim înștiințările lui Dumnezeu! În curând, acest timp de har se va termina. Cu ce ne vom prezenta în fața lui Dumnezeu? Ce prăbușire veșnică va fi pentru sufletul care s-a încăpățânat să asculte înștiințările lui Dumnezeu! Din cauza necredinței, un astfel de suflet se va scufunda în valurile judecății divine. Să ne întoarcem cu grăbire la Mântuitorul pentru a fi salvați! Astăzi este ziua mântuirii.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CÂND LUCRAREA TA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU (2)

    „Să faceţi totul în Numele Domnului Isus…” (Coloseni 3:17)

         Cercetările arată că cele mai frumoase clipe din viața noastră nu vin în urma divertismentului, a timpului liber sau a plăcerii; ci ele apar când suntem absorbiți de sarcini care ne provoacă, ne solicită și care se potrivesc ca o mănușă cu cele mai dezvoltate abilități ale noastre. În astfel de clipe, ne simțim atât de prinși într-o activitate, încât timpul pare oarecum suspendat, ignorat; suntem concentrați total, fără să fie nevoie să facem prea mari eforturi. Ne aflăm într-o profundă stare de conștiență, dar fără să fim conștienți de propria noastră persoană; suntem solicitați și provocați, dar fără să ne simțim stresați sau îngrijorați. Avem un nivel înalt al angajării și suntem una cu ceea ce facem.

    Această stare poartă denumirea de „flux”, întrucât cei care o experimentează mărturisesc deseori că se simt atrași de ceva mai presus de ei. În ultimii treizeci de ani, s-au efectuat studii pe mii de subiecți pentru a explora acest fenomen al fluxului. În mod ironic, el este experimentat mai mult la locul de muncă decât în activitățile din timpul liber.

    De fapt, fluxul atinge cele mai joase cote când nu ai nimic de făcut. Când stai degeaba, nu se produce niciun flux! Această imagine a fluxului este, în realitate, o descriere a ceea ce înseamnă exercitarea unei stăpâniri. Dumnezeu spune în Geneza că noi trebuie să „stăpânim” pământul sau să ne exercităm „domnia” (vezi Geneza 1:26, 28). Deseori ne gândim la aceste cuvinte în termenii unei „dominații” sau a dorinței de „a face pe șeful”. Însă adevărata idee din spatele lor este aceea că trebuie să-ți investești abilitățile pentru a crea valoare pe pământ, pentru a planta și a construi, a scrie și a organiza, a vindeca și a inventa modalități prin care să-i binecuvântăm pe ceilalți… și pentru a face ca Împărăția lui Dumnezeu să prospere!

  • 21 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Călăuziţi de impuls

    Zidindu-va pe credinţa voastră preasfântă… Iuda 20

    În Domnul nostru n-a existat nimic ce ţine de impuls sau de sânge rece, ci numai o tărie calmă care n-a intrat niciodată în panică. Cei mulţi dintre noi dezvoltăm un creştinism potrivit temperamentalui nostru, nu potrivit naturii lui Dumnezeu. Impulsul e o trăsătură a vieţii naturale, dar Domnul nostru ignoră întotdeauna impulsurile, pentru că ele împiedică dezvoltarea vieţii ucenicului. Priveşte cum, atunci când Duhul lui Dumnezeu ne cercetează imboldurile, cercetarea Sa trezeşte în noi conştiinţa de sine şi dorinţa prostească de a încerca să ne îndreptăţim. A acţiona călăuzit de impuls este ceva normal la un copil, dare un dezastru la un bărbat sau la o femeie; un om călăuzit de impuls e întotdeauna un om capricios. Impulsul trebuie transformat în intuiţie prin disciplină.

    Ucenicia se zideşte numai pe harul supranatural al lui Dumnezeu. A merge pe apă este un lucru uşor pentru curajosul impulsiv, dar a umbla pe uscat ca ucenic al lui Isus Cristos este cu totul altceva. Petru a umblat pe apă ca să se ducă la Isus, dar L-a urmat de departe pe uscat. Nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a ţine piept crizelor, natura omenească şi mândria sunt de ajuns ca să putem face faţă tensiunii şi stresului în mod minunat: dar este nevoie de harul supranatural al lui Dumnezeu ca să trăieşti ca un sfânt timp dc douăzeci şi patru de ore pe zi, să faci o muncă de rând ca ucenic, să duci o existenţă obişnuită, neobservată şi ignorată de ucenic al lui Isus. S-a întipărit în noi ideea că trebuie să facem lucruri excepţionale pentru Dumnezeu; dar nu este aşa. Trebuie să fim excepţionali în lucrurile obişnuite ale vieţii şi să fim sfinţi pe străzi neînsemnate, printre oameni neînsemnaţi; acesta nu este un lucru care se învaţă în cinci minute.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „În pornirea mea nechibzuită ziceam: „Sînt izgonit dinaintea privirii Tale!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele cînd am strigat către Tine”. PSALMUL 31:22

    În pripeala mea”… în loc de a cugeta, în loc de a ne reculege, în loc să aşteptăm îndrumarea de sus, noi ne pripim! Cîte regrete, cîte situaţii neîntemeiate, greşite, cîte pagube neplăcute şi dureroase cauzate de pripeala noastră! Sînt în adevăr în viaţa noastră momente şi împrejurări în care trebuie să acţionăm cu rapiditate. Dar aici psalmistul vorbeşte de o ispită care se prezintă fiecărui credincios: pripeala. Mai întîi acceptăm cu pripeală un gînd; apoi, cu aceeaşi pripeală, adoptăm o atitudine, în sfîrşit spunem un cuvînt, scriem o scrisoare, luăm o hotărîre care, pentru că toate acestea erau pripite, ne ascund negreşit faţa lui Dumnezeu şi ne lipsesc de părtăşia Sa pînă cînd, recunoscîndu-ne pripeala cerem iertare şi mai mult har. Atunci inima noastră nu poate rezista la gîndul rebel: „Sînt izgonit dinaintea ochilor Tăi”.

    Tot psalmul acesta este de o mare actualitate, căci el vorbeşte de suferinţă, de întristare, de luptă şi de vrăjmaşii credinciosului, dar el vorbeşte şi de ajutorul credincioşiei lui Dumnezeu, de purtarea Lui de grijă părintească şi de puterea Sa care lucrează în favoarea fiecăruia din credincioşii Săi.El îi apără la adăpostul feţei Sale, le aude implorările, El Se va ocupa de duşmanii lor şi dă putere şi bucurie celor ce-L aşteaptă şi care se bucură de El. De ce atunci să avem această pripeală care este începutul unei răzvrătiri, chiar mută fiind, dar care dă pe faţă felul de viaţă proprie, şi care în mod fatal aduce cu ea febra îndoielii şi poate o trenă de fapte care pot fi uneori, ireparabile. Poate că vine după aceea un regret, o pocăinţă, poate sinceră, dar ceea ce s-a creat cu pripeala noastră poate aduce multă suferinţă şi pagubă nu numai sufletelor, dar şi lucrării lui Dumnezeu. Să ne mărturisim pripeala noastră înaintea Tatălui nostru, să ne dăm seama unde poate duce ea, ce situaţie a creat şi Să-L implorăm, dacă este cu putinţă, să repare El răul pe care 1-a pricinuit graba noastră nechibzuită, dar fără-ndoială, să căutăm cu totdinadinsul să reparăm şi noi dacă se poate, pagubele pe care le-am făcut unui frate sau soră. El care a văzut şi ştie tot, aşteaptă să venim la El, nu plîngîndu-ne că ne-a ascuns faţa Sa, ci plîngîndu-ne de noi înşine, recunoscînd înaintea Lui graba firească pe care o avem adeseori, şi rugîndu-L să ne izbăvească de starea aceasta. Şi atunci vom putea spune cu David: „Binecuvîntat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine” (vs. 21).

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „În care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. Coloseni 2:3.

    În Hristos ne-a fost dăruit totul; dar în acest Hristos sunt ascunse toate. Făptura Dumnezeiască este ascunsă. Prin cunoaşterea lui Dumnezeu ne sunt dăruite toate, ceea ce priveşte viaţa şi evlavia. Dacă în vreun lucru nu ne comportăm în chip dumnezeiesc, atunci ne lipseşte înţelepciunea. Dacă ne „opunem” doar, nu vom avea o viaţă de biruinţă. Trebuie să căutăm şi să întrebăm: „Ce avem în Hristos?” Avem în El făgăduinţele. Pe acestea ne putem baza şi încrezându-ne în ele, putem „suna în trâmbiţă în afara zidurilor”; astfel ni se descopere taina. Pavel spune în vers. 4: „Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare”. Dacă a primit cineva iertarea de păcate, acela ştie, că jertfa este valabilă pe veci, acela este fericit.

    Dar iată că vin mulţi din toate părţile şi spun: Greşim în fiecare zi, zilnic păcătuim. Aceasta este amăgitor şi cel care o crede, care nu rămâne la izvor şi la ce a fost învăţat de ungere, acela va fi înşelat prin cuvinte amăgitoare. Ei mai spun: până când mai faci greşeli, până când mai cazi în vreun păcat, până atunci mai trăieşte omul cel vechi; da, omul cel vechi şi cel nou trăiesc împreună unul lângă altul sub aceiaşi piele. De multe ori mi s-a părut când i-am auzit, că au dreptate; dar ungerea m-a învăţat altfel. Ea m-a învăţat că omul cel vechi este răstignit şi un om nou este aici. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Dar priceperea amăgitoare, înşelătoare, m-a învăţat că ceva din cel vechi s-a dus şi ceva s-a făcut nou. Dar eu am murit împreună cu Hristos, am fost îngropat și înviat cu El, deci prin har am fost mântuit, prin credinţă. Și credinţa noastră este cea care câştigă biruinţa asupra lumii.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    TABLA ÎNMULŢIRII A LUI DUMNEZEU

    Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri la vremea lor. Isaia 60.22


    Lucrările pentru Domnul încep adesea prin lucruri mici şi din pricina aceasta parcă n-au valoare. În slăbiciune se face educaţia credinţei, care îl apropie pe om de Dumnezeu şi aduce slavă numelui Său. Sămânţa de muştar este cea mai mică dintre toate seminţele; dar ea dă naştere unui pom mare care adăposteşte multe păsări pe ramurile sale. Să începem cu unul, „cu cel mai mic” şi poate acesta se va face o mie. Domnul Şi-a arătat mărimea în ziua înmulţirii pâinilor şi de câte ori a repetat El aceasta cu fiecare din slujitorii Săi în parte: „Eu te voi înmulţi!” Încredeţi-vă în Dumnezeu, voi care nu sunteţi decât unul sau doi; El este în mijlocul vostru, dacă voi v-aţi adunat în numele Lui.Cu toate că „cel mic” este de dispreţuit în ochii acelora care privesc la putere, la număr, la mărime, acesta poate fi sămânţa unui neam mare la număr. La început nu se vede strălucind pe cer decât o singură stea, şi curând după aceea întreg cerul se acopere de nenumărate stele luminoase.Să nu ne mai gândim că această făgăduinţă de înmulţire trebuie să fie cine ştie cât de târziu, căci Dumnezeu zice: „Eu voi grăbi aceste lucruri la timpul lor”, fără graba care ar aduce o îndeplinire mai timpurie, ci la timpul lor şi fără întârziere. Când Domnul Se grăbeşte, iuţeala cu care lucrează este plină de slavă.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui DUMNEZEU; cea bună plăcută și desăvârșită.    Rom. 12,2.

    Chiar și copiii lui Dumnezeu sunt uneori furați de gânduri rele în lucrarea lor, gândindu-se la interesele și foloasele personale. „Eul” este adesea scopul tendințelor, năzuințelor și a ostenelii noastre. Până la sfârșit totul este egoism. Dumnezeu vrea să ne salveze. De aceea dorința Lui este să privim și să respirăm aerul curat și ceresc al noii creații.

    Adesea se găsesc și oameni nepocăiți care sunt amabili și iubitori. Mulți sunt fără pretenții, ospitalieri, bine voitori și plini de abnegație. Și totuși este imposibil ca „omul natural” să fie călăuzit prin Duhul lui Dumnezeu și așezat pe temelia creștină cu aceste caracteristici în slujba lui Dumnezeu. Ceea ce nu putem nega e faptul că uneori putem învăța de la acești oameni. Noi ca oameni cerești și duhovnicești trebuie să mărturisim cu adâncă durere că adesea suntem înclinați să ne căutăm interesele, comoditatea și foloasele noastre. Ar trebui să nu fie așa. Dacă tot timpul am avea în fața noastră pe Domnul Isus și în simplitate și supunere ne-am măsura cu dimensiunile Lui nemărginite, atunci El va fi pas cu pas descoperit în viața noastră. Atunci am cerceta care este voia lui Dumnezeu cea BUNĂ, PLĂCUTĂ și DESĂVÂRȘITĂ. Pentru aceasta e necesar să ne ocupăm tot mai mult cu Marele nostru Model și să citim mai mult Cuvântul Său.

    Aceasta este taina adevărată și practica creștină. Îndemnuri legaliste și râvna firii pământești nu formează niciodată un caracter asemenea lui Hristos. Numai dacă lăsăm să lucreze în noi Duhul Sfânt putem umbla pe urmele Lui; dacă ne preocupăm cu slava Sa, atunci vom fi schimbați din chipul acesta în chipul Său. (2 Cor. 3.18). în felul acesta va fi slăvit Domnul nostru iubit și lăudat Tatăl nostru ceresc.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, Iţi mulţumesc pentru cuvântul din dimineaţa asta -„Domnul îl susţine cu mâna Lui” (Psalmul 37:24, KJV). Ah, Doamne, Tu îmi vorbeşti, într-adevăr, cu apăsarea mâinii Tale.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” ISAIA 30,21

    Unul dintre semnele vremii sfârşitului este faptul că tot mai mulţi copii ai lui Dumnezeu au tendinţa, pe această ultimă sută de metri, să o ia pe căi greşite. Nu îi mai conduce Domnul pe copiii Săi? Bineînţeles că Domnul ne mai conduce, dar în zilele noastre mult prea puţini credincioşi mai sunt gata să se lase călăuziţi de El fară să protesteze. Prezenţa Duhului Sfânt în noi ne îndeamnă însă să dorim această călăuzire.

    Domnul cere sacrificiul total al voinţei noastre. Aici este vorba de a ne lăsa conduşi acolo unde, în mod normal nu vrem să mergem. Domnul nu ne cere mult, ci ne cere absolut totul! «Când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi» (loan 21,18). Nu trebuie neapărat să îmbătrânim pentru ca aceste cuvinte pe care Isus i le-a spus lui Petru să devină valabile pentru fiecare dintre noi. Eşti pregătit – în orice domeniu al vieţii tale — să-ţi subordonezi voinţa lui Dumnezeu? Acest lucru înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât să te laşi transformat după chipul şi caracterul Domnului Isus Hristos, chiar dacă asta presupune să mergi sau să faci ce nu vrei.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Cât de mult datorezi Domnului meu? A făcut vreodată ceva pentru tine? Ţi-a iertat păcatele? Te-a acoperit cu haina neprihănirii Sale? Ţi-a aşezat picioarele pe stâncă? Ţi-a îndrumat cărările? A pregătit cerul pentru tine? Te-a pregătit pe tine pentru cer? Ţi-a scris numele în Cartea Vieţii? Ţi-a dăruit nenumărate binecuvântări? A pregătit pentru tine o grămadă de binecuvântări, pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit” (1 Corinteni 2:9)? Atunci fă pentru Isus ceva vrednic de dragostea Lui. Nu oferi numai cuvinte Răscumpărătorului tău muribund. Cum te-ai simţi dacă, la venirea Mântuitorului, ar trebui să mărturiseşti că n-ai făcut nimic pentru El, şi ţi-ai ţinut dragostea închisă ca un lac, fără să laşi nici o picătură să treacă spre săracii Lui, sau spre lucrarea Sa? Lipseşte-te de o asemenea dragoste! Ce cred oamenii despre o dragoste care nu se arată niciodată în acţiune? Ei bine, spun: „Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă” (Proverbe 27:5). Cine ar accepta o dragoste atât de slabă, care nu te motivează să faci o singură faptă de lepădare de sine, generozitate, eroism sau zel? Gândeşte-te cât de mult te-a iubit El şi cum s-a dat pe Sine însuşi pentru tine! Cunoşti puterea acestei iubiri? Atunci las-o să se repeadă ca un vânt puternic în sufletul tău, ca să alunge norii asemănării cu lumea şi să gonească ceţurile păcatului. Fie ca declaraţia „de dragul lui Christos” să reprezinte limba de foc care se aşează pe capul tău. Fie ca răpirea divină şi inspiraţia cerească să te înalţe de pe pământ, iar Duhul Sfânt să te facă curajos ca un leu şi uşor ca un vultur în slujba Domnului tău. Dragostea dă aripi picioarelor credinţei şi putere braţelor care lucrează. Să manifestăm dragostea pentru Isus care ne strânge aţintindu-ne privirile asupra lui Dumnezeu cu o atenţie neclintită, hotărâţi să-L onorăm cu o fermitate care nu poate fi neglijaţi, grăbindu-ne la lucru cu un zel care nu oboseşte niciodată. Fie ca steaua divină să ne atragă înspre ceruri, către ea.

    Seara

    Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?

    Luca 24:38

    Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului me?” (Isaia 40:27). Domnul se îngrijeşte de toate lucrurile, şi cea mai umilă creatură este cuprinsă de providenţa Sa universală; dar providenţa Sa particulară este rezervată sfinţilor Săi. „îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El” (Psalmi 34:7). „Sângele lor va fi scump înaintea Lui” (Psalmi 72:14). „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Psalmi 116:15). „Ştim că toate lucrurile lucrează împreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Incurajează-te şi mângâie-te cu acest fapt chiar dacă El esic „Mântuitorul tuturor oamenilor” (1 Timotei 4:10), El este Mântuitor „mai ales a celor credincioşi” (vers. 10). Tu eşti grija Lui specială, comoara regală pe care o păzeşte zi şi noapte ca pe „lumina ochiului Lui” (Deuteronom 32:10), via Sa pe care o veghează zi şi noapte. „Până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (Mata. 10:30). Fie ca gândul iubirii Sale să fie un calmant special, un sprijin în necazurile tale. „Niciodată n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 1 13:5). Dumnezeu îţi face aceeaşi făgăduinţă ca şi sfinţilor clin vechime. „Nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare (Genesa 15:1). Pierdem multă mângâiere citind făgăduinţele Sale ca fiind adresate doar bisericii, în loc să le aplicăm în dreptul nostru,

    Credinciosule, prinde-te de Cuvântul divin cu o credinţă personala, potrivită. Ascultă-L pe Isus cum îţi spune: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta” (Luca 22:32). Priveşte-L cum păşeşte pe apele necazului tău, fiindcă El este acolo, şi îţi spune! „îndrăzniţi; Eu sunt, nu vă temeţi” (Matei 14:27). O, ce cuvinte blânde rosteşte Christos! Să ne ajute Duhul Sfânt să ne gândim la ele ca fiind rostite în dreptul nostru. Uită-i pe ceilalţi un timp, şi accepă că vocea lui Isus ţi se adresează ţie. Spune: „Isus îmi aduce mângâiam Nu pot să o refuz. Mă voi aşeza cu aşa drag… la umbra lui”(Cânt 2:3),

    IZVOARE IN DEŞERT

    Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. (2 Corinteni 5:1)

    Proprietarul casei în care am locuit mulţi ani m-a anunţat că n-are de gând să facă nimic ca s-o repare. El m-a sfătuit de asemenea să mă pregătesc să mă mut.La început aceasta n-a fost o veste foarte bună. În multe privinţe zona era foarte plăcută, şi chiar dacă starea casei era evident în declin, era totuşi o casă foarte drăguţă. Însă o privire mai atentă mi-a arătat că şi un vânt uşor o putea clătina şi mişca, şi fundaţia ei nu era suficient de sigură. De aceea am început să mă pregătesc de mutare.Pe când mă gândeam la mutare, e ciudat cât de repede s-a transferat interesul meu spre viitoarea mea casă nouă într-o altă ţară. Am consultat hărţi şi am studiat rapoarte despre locuitorii ei. Şi cineva care a venit de acolo în vizită mi-a spus că că e frumoasă de nedescris şi că nu se poate spune în cuvinte ce a auzit acolo. El a spus că pentru a face o investiţie acolo, a pierdut tot ce avea aici, şi totuşi se bucură de ceea ce alţii numesc sacrificiu. Un alt om, a cărui dragoste pentru mine s-a dovedit prin cel mai greu test posibil, acum locuieşte acolo. El mi-a trimis câţiva ciorchini din cei mai delicioşi struguri pe care i-am mâncat vreodată, şi după ce i-am gustat totul aici părea fără gust.De câteva ori am mers la marginea râului care formează graniţa dintre aici şi acolo şi am dorit fierbinte să fiu cu cei care cântă laude Împăratului din partea cealaltă. Mulţi dintre prietenii mei s-au mutat dincolo de acest râu, dar înainte să plece de aici au vorbit despre a-i urma pe ei mai târziu. Am văzut zâmbetul de pe feţele lor când au dispărut din faţa ochilor mei. Cuvintele Domnului Isus în ultimele Sale zile pe pământ exprimă viu dorinţa Lui de a Se duce „la Tatăl” (Ioan 16:28). Noi, ca popor al Său, avem de asemenea o viziune a ceva ce este mult dincolo de dificultăţile şi dezamăgirile vieţii acesteia şi călătorim spre împlinire, spre desăvârşire şi spre o viaţă îmbelşugată. Şi noi ne ducem „la Tatăl”. O mare parte din noua noastră casă este încă neclară pentru noi, dar două lucruri sunt sigure. „Casa Tatălui” nostru (Ioan 14:2) este casa noastră. Şi ea este în prezenţa Domnului. Ca şi credincioşi, ştim şi înţelegem că toţi suntem călători şi nu avem o locuinţă permanentă în această lume. R. C. Gillie

    Păsărelele se încred în Dumnezeu, căci ele zboară cântând

        Din pădurile nordice unde bat vânturile toamnei,

    Străbătând cu credinţă voioasă cărarea lor nemarcată

        Spre ţinuturile de cântec ale verii, îndepărtate şi necunoscute.

    Să mergem cântând deci, să nu mergem plângând:

        Întrucât suntem siguri că zilele noastre sunt în mâna Lui,

    De ce să plângem, şi să ne temem, şi s-o numim moarte?

        Este doar un zbor spre o Ţară a Verii.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Ieremia 38.113

    Căpeteniile, exasperate, se ridică împotriva lui Ieremia, acuzândul că a ţinut discursuri exagerate, menite să slăbească rezistenţa morală a poporului, şi obţin de la împărat aprobarea de care au nevoie pentru al arunca întro groapă unde îşi propuseseră săl lase să moară. Ce cumplită este mizeria omului lui Dumnezeu în această fântână murdară şi mocirloasă! El însă Îl cheamă pe Domnul şi primeşte acest răspuns preţios: „nu te teme” (citiţi Plângeri 3.5257). Scăparea este pregătită. Dumnezeu Se îngrijise de instrumentul pentru aceasta: cineva care nu făcea parte din popor, un slujitor negru de la palat, pe nume EbedMelec (el ne face să ne gândim la tânărul de care Sa folosit Dumnezeu pentru al salva pe Pavel: Fapte 23.16). Cum Zedechia era influenţabil şi spre bine şi spre rău, el se lasă înduplecat, iar acum asistăm la operaţiunea dificilă de al scoate pe Ieremia din groapa cea întunecoasă, faptă care scoate în evidenţă devotamentul lui EbedMelec.

    Acuzat pe nedrept, bătut şi aruncat în groapă, Ieremia este în special aici o imagine a Domnului Isus. Sfârşitul v. 6 ne poartă cu gândul la Psalmul 69.2: „Mă afund în noroi adânc şi nu este loc de pus piciorul…” – imagine a suferinţelor şi a morţii Domnului Hristos”, în timp ce v. 13 poate fi asemănat cu începutul Psalmul 40, privind învierea Lui: „Ma scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei…”.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 1 Corinteni 6:12-20

    NU EXISTĂ PĂCATE NEVĂTĂMĂTOARE

    Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt… Şi că voi nu mai sunteţi ai voştri? 1 Corinteni 6:19

    Un ziar publica un articol intitulat: „Infracţiunile care nu se soldează cu victime, se reanalizează”. El afirma că practici cum sunt: prostituţia şi jocurile de noroc se află într-un proces de reevaluare de către autorităţi. Deoarece legile care pedepsesc asemenea infracţiuni sunt greu de aplicat, unii cred că aceste infracţiuni ar trebui legalizate. Unele state nu mai consideră beţia o infracţiune. Unele nu au legi împotriva actelor sexuale ilicite între persoane adulte care consimt. Se pretinde că aceste comportări reprobabile nu lasă victime pentru că nimeni nu este rănit. Este un raţionament profund greşit. Păcatul întotdeauna răneşte fiinţa umană, atât pe cel care comite păcatul cât şi pe ceilalţi. Nici un om nu este o insulă izolată, şi societatea este la fel de puternică pe atât cât sunt de puternici indivizii ce-o compun. Dar pătrunzând mai adânc în miezul problemei, putem să vedem că păcatul îl ofensează pe Dumnezeu care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa şi care ne spune ce este bine şi ce este rău. Poruncile Sale sunt întotdeauna îndreptate spre bine. A nu le da ascultare înseamnă să nu cunoaştem niciodată ceea ce a pregătit El bun pentru noi.

    In textul de azi, Pavel a spus că noi creştinii nu ne mai aparţinem nouă înşine – suntem în posesia altuia. A viola trupul, mintea, şi sufletul prin imoralitatea sexuală, înseamnă a lovi direct în Dumnezeu, care ne-a creat şi a pus Duhul Lui cel Sfânt în noi.

    Poate credem că unele lucruri sunt nevătămătoare. Dar chiar şi atunci când nimeni nu este afectat direct, ne rănim singuri şi producem amărăciune Celui care ne-a creat. Nu există păcate nevătămătoare! D.J.D.

    Tu eşti sortit, legat de alte vieţi

    Prin faptă sau cuvânt de rău sau bine.

    Păcatul tău, să nu crezi niciodată

    Că el te va răni numai pe tine.    D.J.D.

    Păcatul unui singur om adesea aduce tragedia în viaţa multora.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Mi-ai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra. Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în casa Domnului zile îndelungate.
    Psalmul 23.5,6

    Paharul meu este plin de dă pe deasupra

    Cât de puțin cunosc unii creștini că lucrurile pe care inimile lor se sprijină, ca și cum ar fi esențiale pentru bucuria lor, nu fac decât să șubrezească și să împiedice experimentarea reală a bucuriei! Doar atunci când totul dispare și Hristos rămâne singur înaintea inimii, paharul este plin de dă pe deasupra. Acesta este secretul unei morți fericite.

    Domnul însă dorește ca aceasta să fie experiența întregii noastre vieți și ca, mai devreme sau mai târziu, fiecare suflet să fie adus în această stare. Când suntem aduși în starea de a-L avea doar pe Hristos, sufletul descoperă că nu dorește nimic altceva decât pe El. Epistola către Filipeni ne oferă o frumoasă expresie a acestei stări, sub forma experienței creștine normale.

    Fie ca toți să cunoaștem personal ce înseamnă ca El să fie totul pentru noi, indiferent de împrejurări! Atunci umblarea noastră va fi spre gloria Lui, până când vom intra în casa Tatălui, pentru totdeauna. Toate căile Lui cu noi au ca scop să ne modeleze în așa fel încât, fiind eliberați de tot ceea ce nu înseamnă El Însuși, să descoperim, în valea umbrei morții, că paharul nostru este plin de dă pe deasupra, prin faptul că El este cu noi. Aceasta este bucuria cerului începută de pe acum. În prezența Lui este o plinătate a bucuriei, pentru totdeauna.

    J A Trench

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.
    Evrei 9.27

    Moarte și judecată

    Un soț și o soție în vârstă savurau o cafea. Deodată, soția deveni gânditoare și spuse: „Când va muri unul dintre noi doi, atunci o să mă întorc la noi în sat”. Dar doamna nu a fost atentă: nu s-a gândit că și viața ei se va încheia cândva, poate chiar înainte de cea a soțului ei. Dar, nu numai ea gândește așa, deoarece gândul la moartea proprie este ignorat și dat deoparte.

    Moartea este o realitate tristă. În fiecare secundă mor în lume doi până la trei oameni; fie că vor, fie că nu vor. Nimeni nu știe când îi vine rândul.

    Dar știi care este o altă realitate ca și moartea? După moarte urmează judecata lui Dumnezeu. Acest adevăr nu este numai dat deoparte, ci este chiar tăgăduit. Dar totuși, după moarte vine judecata, pentru că așa a spus Dumnezeu în Cuvântul Său.

    Există vreo cale de a scăpa de această soartă: moarte, apoi judecată? Da, există! Isus Hristos a venit pe acest pământ pentru a muri pentru păcătoși. El a suferit judecata divină, deși el era nevinovat deplin. El a făcut totul, ca fiecare om să fie mântuit. Dar noi trebuie să credem Evanghelia, ca să aflăm mântuirea. Isus Hristos spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CÂND LUCRAREA TA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU (1)

    „…Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis.” (Ioan 9:4)

         Când începi să-ți vezi ocupația ca pe o parte importantă a voii lui Dumnezeu pentru viața ta, vei experimenta un nou nivel al împlinirii sufletești. Domnul Isus a predicat și a făcut vindecări, dar Și-a văzut întreaga activitate ca pe „lucrarea” ce i-a fost dată de către Tatăl. Și tu trebuie s-o consideri la fel! În loc să vezi în biserică un loc în care te întâlnești cu Dumnezeu duminica, consider-o un loc în care ești hrănit și întărit – pentru a putea apoi duce cu tine prezența lui Dumnezeu la locul de muncă. „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi prin El lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17)

    Să remarcăm aici două cuvinte:

    1) „Cuvântul”. Acesta acoperă competențe de comunicare și informare.

    2) „Fapta” – cuvânt care acoperă competențe precum creativitatea și execuția.

    Orice faci, se presupune că faci cu o inimă mulțumitoare, ca și cum Domnul ar fi șeful tău – și El este, de fapt… Când lucrezi cu o astfel de atitudine, te trezești la viață. Cineva se trezește la viață când învață un instrument muzical, altcineva când conduce o echipă… o persoană – când consiliază pe cineva aflat în suferință, și o altă persoană când se uită la un raport financiar. Când fiecare dintre noi facem lucrul pentru care ne-a creat Dumnezeu, lumea din jurul nostru este îmbogățită. Toate darurile sunt oferite de Dumnezeu și suntem invitați să trăim într-o interacțiune conștientă cu Duhul Sfânt, când lucrăm, pentru a putea să valorificăm și să ne dezvoltăm talentele pe care El ni le dă.

  • 20 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Este voia lui Dumnezeu voia mea?

    Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră. 1 Tesaloniceni 4:3

    Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau sâ-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Fereşte-te să spui: „O, doresc să fiu sfinţit!” Nu doreşti; încetează să tânjeşti doar după aceasta şi fă din ea o problemă de acţiune. „Vin cu mâinile goale”. Acceptă ca Isus Cristos să fie (acut sfinţire pentru tine prin credinţă implicită şi. atunci, marea minune a Ispăşirii va deveni reală în tine. Tot ce a devenit posibil prin Isus devine al meu prin darul din dragoste al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut HI pe cruce. Atitudinea mea ca suflet mântuit şi sfinţit este aceea a unei sfinţenii profunde şi umile (nu există sfinţenie mândră); această sfinţenie se bazează pe pocăinţa plină de durere şi pe sentimentul de ruşine şi degradare de nedescris şi, de asemenea, pe înţelegerea uimitoare a faptului că dragostea lui Dumnezeu mi s-a arătat prin aceea că, pe când mie nu-mi păsa de El, El a împlinit totul pentru mântuirea şi sfinţirea mea. Nu e de mirare că Pavel spune că nimic nu poate să ne „despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

    Sfinţirea mă face una cu Isus Cristos şi, în El, una cu Dumnezeu, ea este realizată numai prin minunata Ispăşire al lui Cristos. Nu lua niciodată efectul drept cauză. Efectul în mine este ascultarea, slujirea şi rugăciunea; şi ţoate acestea sunt rezultatul mulţumirii şi adorării de nespus pentru minunata sfinţire lucrată în mine datorită Ispăşirii.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    Isus i-a zis: „Marie!” IOAN 20:16

    În marea ei durere, această femeie era tare descumpănită; dar numai menţionarea numelui ei de către Domnul Isus, a fost suficientă ca s-o ajute să-şi găsească echilibrul păcii Lui Dumnezeu care întrece orice pricepere. Chemînd-o pe nume, Domnul i-a arătat că o recunoaşte ca pe copilul Său, căci dacă ea a crezut că este grădinarul, El nu se putea înşela cu privire la copilul Său. Pronunţîndu-i numele, El o făcea să înţeleagă că nu o pierduse din vedere, că marea tulburare prin care a trecut na putut s-o răpească din mîna Sa.”Isus i-a zis: „Marie” Era ca odinioară cînd Dumnezeu, voind să mîngîie pe Israel care era atît de hărţuit, îi spune prin gura proorocului: „Nu te teme de nimic căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume; eşti al Meu! Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi rîurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu vei fi ars şi flacăra nu te va aprinde” (Isa. 43:1-2). în adevăr, El îşi cheamă oile pe nume; El dovedeşte nu numai că nu le uită, dar că sînt ale Lui pentru totdeauna. Mai este însă, încă ceva în această menţionare a numelui Mariei: El îi vorbeşte ca Domn înviat. El îi descopere pe Tatăl ceresc: „Mă duc la Tatăl nostru… şi Tatăl vostru.” El îi descoperă că nu mai este singură, că ea este un copil preaiubit al Tatălui ceresc, deschizîndu-i astfel slava veşnică.

    După cum numele seminţiilor lui Israel erau înscrise pe umerii şi inima marelui Preot cînd se prezenta înaintea lui Dumnezeu, tot aşa şi numele noastre sînt săpate pe umerii şi inima Marelui nostru Preot, în mod permanent în slavă. „Iată te-am săpat pe mîinile Mele” (Isa. 49:16). În adevăr, în mîinile străpunse ale Domnului Isus, s-au înscris pentru totdeauna numele noastre, căci pentru noi au fost străpunse; iar coasta străpunsă de soldatul roman, în spatele căreia era inima Lui caldă şi plină de iubire, este cea mai vie dovadă că am fost şi sîntem pe inima Lui, pe viaţă şi pe moarte. Da, viaţa Lui aici pe pămînt a trăit-o pentru noi, iar moartea Lui a fost apogeul iubirii pe care o are pentru noi. Ne mai putem teme de ceva? Să nu mai fim descumpăniţi de împrejurările triste prin care trecem! Să ne reculegem în mijlocul furtunii şi a necazurilor de tot felul, să fim atenţi şi vom auzi pe Domnul nostru chemîndu-ne pe nume şi atunci vom înţelege şi ne vom bucura că sîntem cunoscuţi de El pe nume.

    Să ne punem numele nostru în locul numelui Mariei şi vom simţi prezenţa Domnului Isus lîngă noi, şi un flux din iubirea Lui caldă ne va umplea inima şi ne va aduce tot atîta mîngîiere cît a adus Mariei. Da! Domnul meu este viu, şi este viu pentru mine!”

    Dragostea lui Dumnezeu este cheia tuturor încercărilor pe care le întîmpinăm, ea este şi puterea care ne ajută să le suportăm. Fiind pusă la încercare, inima poate să se încreadă în Dumnezeu dacă a învăţat că nimic nu o poate susţine decît dragostea lui Dumnezeu. Cel credincios poate în orice împrejurare, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Da, chiar dacă necazul este rodul păcatului nostru, singurul mijloc de a fi izbăviţi de păcatul nostru şi de necazul pe care l-a cauzat, este de a merge la Dumnezeu ascunzîndu-ne în spatele Unsului Său”. J.N.D.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, scutul care îţi dă ajutor şi sabia care te face slăvit? Vrăjmaşii tăi vor face pe prietenii înaintea ta şi tu vei călca peste înălţimile lor”. Deut.33:29.

    Acest om, Moise, a trecut în veşnicie crezând. Prin câte lucruri a trecut el împreună cu poporul! El ar fi putut să se gândească şi să socotească, că un astfel de popor nu intră în ţara făgăduinţei, nu ajunge la ţintă. Astfel ar fi putut să se plângă; dar el s-a uitat la promisiunile lui Dumnezeu, s-a uitat la ceea ce era scris şi a ştiut. Este scris că Dumnezeu va conduce poporul Său în ţară şi ceea ce El a promis va face. Si chiar când era în pustie îi vedea deja cum vor călca peste înălţimile lor. Ii auzea deja trâmbiţînd pe Munţii Israelului şi vedea căzând duşmanii.

    Și Iacov a trecut în veşnicie binecuvântând şi nu plângând, deoarece el binecuvânta pe fiii lui, unul după altul şi astfel s-a dus acasă, în veşnicie. Și David, cum a fost el prigonit! Lui i s-a pus cununa de har pe cap, iar Dumnezeu a spus despre el după ce a murit că: „El a făcut numai ce a fost plăcut înaintea Domnului”. Oare ce este scris despre noi în Cronici? Sunt tot felul de oameni printre eroii credinţei. Solomon nu este printre ei, dar este Samson. V-aţi gândit şi voi deja la acest lucru? Samson nu mi se pare să fi fost un om prea evlavios şi totuşi este amintit printre eroii credinţei. El a primit puterea înapoi, după ce a pierdut-o şi chiar dacă a rămas orb, totuşi a crezut. Dar printre eroii credinţei sunt aceia care ţin mereu „Steagul” sus sau cel puţin „Catargul” până când începe să sufle vântul.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    DE ORICE PĂCAT

    …El va mântui poporul Lui de păcatele sale. Matei 1.21

    Doamne, mântuieşte-mă de păcatele mele. Numele Tău, Isus, îmi dă îndrăzneală să mă rog astfel. Izbăveşte-mă de păcatele mele vechi, de teamă să nu mă înlănţuiască din nou. Izbăveşte-mă de metehnele mele fireşti, ca să nu ajung robul slăbiciunii mele. Izbăveşte-mă de păcatele pe care le am mereu sub ochi şi fă ca ele să-mi producă o scârbă din ce în ce mai mare. Curăţă-mă de păcatele făcute din greşeală, păcate pe care nu le cunosc din lipsă de lumină. Izbăveşte-mă ca să nu fiu luat de păcat prin surprindere şi să nu fiu niciodată dus de vreo ispită venită pe neaşteptate. Izbăveşte-mă, Doamne, de orice păcat. Fă ca nici o nelegiuire să nu stăpânească peste mine!Numai Tu poţi să faci acest lucru. Eu nu pot să zdrobesc lanţurile mele, nici să înving pe vrăjmaşii mei. Tu cunoşti păcatul, pentru că ai purtat povara păcatelor noastre. Tu ştii cum să mă păzeşti în timpul luptei. Tu poţi să mă păzeşti ca să nu păcătuiesc şi să mă curăţeşti când am păcătuit. Aceasta este făgăduinţa cuprinsă chiar în Numele Tău şi eu Te rog să împlineşti în fiecare zi cu mine această prorocie. Să nu mă laşi să mă plec vreodată în faţa firii mele păcătoase, nici în faţa mândriei mele, nici în faţa deznădejdii sau a vreunui rău. Du-mă, Te rog, în sfinţirea vieţii, pentru ca numele Tău, Isus, să fie slăvit cu putere în mine.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Omul la care am muncit azi, a zis ea, se numește Boaz. Rut 2,19.

    Rut a părăsit țara Moabului și a urmat pe soacra ei până la Betleem. Ea a fost pe ogorul lui Boaz care îi arăta mult har. Deși era o străină i-a vorbit foarte frumos și milostiv. Hrană, astâmpărarea setei, mângâiere, un loc la masa Lui, acestea toate le-a primit din partea lui. Când s-a lăsat seara s-a întors la soacră-sa și i-a arătat ceea ce a putut culege două mâini harnice într-o zi. Ea i-a povestit, de Boaz pe al cărui ogor a muncit și care i-a făcut mult bine. Harul și milostenia lui a făcut plăcut și foarte de preț numele lui în inima ei. La fel este și Numele lui Isus pentru fiecare credincios. Este Numele Fiului lui Dumnezeu care l-a preluat când a intrat în această lume în supunere și sărăcie. Sub acest Nume de mare preț a mers prin această lume, binecuvântând și fiind pe deplin supus lui Dumnezeu până la moarte de cruce. Este Numele Aceluia care a fost înviat, a fost primit în cer și de acolo va veni în curând. întrucât așteptăm venirea Sa, avem aici marele privilegiu să ne adunăm pentru Numele Său și în Numele Său putem să ne închinăm în fața lui Dumnezeu ca în fața unui Tată. La fel avem posibilitatea de a vesti Numele lui Isus celor care sunt departe de Dumnezeu în lumea aceasta.

    E foarte măreț Numele lui Isus pentru inima celor mântuiți. Este Numele care îl avea în supunere aici pe pământ și pe care îl va purta în slavă în vecii vecilor, în fața căruia orice genunche se va închina și fiecare limbă va mărturisi spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus este Domnul.

    Dumnezeul nostru este un Dumnezeu de dragoste duioasă, caldă, neschimbătoare și nemărginită. Și pentru că este un Dumnezeu de dragoste nemărginită, este vrednic de o ÎNCREDERE nemărginită. Să-i dăm încrederea și supunerea desăvârșită pe care o cere credința în El!

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, în ce mare nevoie sunt! Ce slăbiciuni pândesc în locuri ascunse şi distrug întreaga mea fiinţă! O, Doamne, mă îndrept spre Tine. Ce mult am nevoie să-mi dau seama că despărţit de Tine nu pot face nimic!

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi» IOAN 21,18

    Domnul îi spune lui Petru: «Până acum te-ai dus unde ai vrut, dar va veni o vreme când vei fi dus de alţii unde nu vei dori». Trebuie să fim mereu conştienţi de autoritatea lui Dumnezeu şi să acceptăm fară să protestăm conducerea Sa în viaţa noastră. Adevărul este că noi suntem conduşi de El şi când nu observăm acest lucru. Referitor la acest adevăr, în Sfânta Scriptură avem mai multe promisiuni. Iată, de exemplu, Psalmul 32,8: «Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta». Cu toate acestea mulţi credincioşi pierd direcţia şi eşuează. Care este motivul pentru care nu mai vezi calea? În mod sigur de vină este voinţa ta, firea veche şi păcătoasă care îţi întunecă vederea şi îţi creează permanent probleme. Întinde-ţi mâinile din nou spre El şi spune-I: «îmi încredinţez cu totul viaţa în mâna Ta, Fiu al lui Dumnezeu!» Atunci El te va conduce acolo unde nu doreşti — la Golgota, în suferinţă — dar o va face din pricina Numelui Său, pentru a te păstra pe calea cea dreaptă. El a promis că va veghea asupra noastră şi că va fi cu noi în toate zilele.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Să creştem în toate privinţele. Efeseni 4:15

    Mulţi creştini rămân încremeniţi şi închirciţi în lucrurile spirituale, aşa că prezintă aceeaşi înfăţişarea an după an. Nu manifestă simţăminte mai avansate şi mai pure. Ei există dar nu

    cresc „în toate privinţele”. Să ne mulţumim oare să fim frunze verzi, când putem înainta până la spic şi chiar până la boabe coapte în spic? Să ne mulţumim să credem în Christos, şi s-ă spunem „sunt în siguranţă” fără să dorim să cunoaştem din experienţă mai mult despre plinătatea care se poate găsi în El? Nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui, ca nişte negustori buni în piaţa cerului, să ne dorim să ne îmbogăţim în cunoaşterea lui Isus. Este foarte bine să ţinem viile altor oameni, dar nu trebuie să neglijăm creşterea noastră spirituală. De ce să fie întotdeauna iarnă în sufletele noastre? Trebuie să avem un timp pentru semănat, dar, o, trebuie să avem şi primăvară – şi o vară care promite o recoltă timpurie! Dacă vrem să secerăm în har, trebuie să trăim lângă Isus – în prezenţa Sa – şi să ne coacem la lumina zâmbetului Său. Trebuie să păstrăm părtăşia cu El. trebuie să renunţăm la vederea din depărtare şi să venim aproape, aşa cum a făcut Ioan, cu capul sprijinit de pieptul Său. Atunci vom vedea că avansăm în sfinţenie, în dragoste, în credinţă, în speranţă — da, în orice dar preţios. Aşa cum soarele răsare de pe vârful munţilor şi îi încununează cu lumină, înfăţişând o privelişte de neuitat călătorului, şi noi trebuie să privim lumea prin lumina Duhului turnată pe capul unui sfânt, care a crescut în statura spirituală, ca Saul, printre semenii săi. Ca şi Alpii veşnic încununaţi de zăpadă, el reflectă razele soarelui Neprihănirii printre cei aleşi. Apoi el poartă cununa de glorie ca să o vadă toţi, şi să aducă slavă Tatălui său din ceruri.

    Seara

    Nu opri. Isaia 43:6

    Deşi mesajul acesta a fost dat „miazăzilei” (Isaia 43:6), referindu-se la copiii lui Israel, putem să îl considerăm un îndemn pentru noi şi să beneficiem de el. Suntem neînvăţaţi în privinţa lucrurilor bune, şi este o lecţie de har să învăţăm să păşim înainte pe calea Domnului. Cititorule, dacă eşti neconvertit, vrei să crezi în Domnul Isus? Atunci „nu opri”. Dragostea te invită, făgăduinţa îţi asigură succesul, şi sângele preţios al lui Isus pregăteşte drumul. Nu lăsa păcatele şi temerile să te împiedice, vino la Isus aşa cum eşti. Vrei să te rogi? Vrei să-ţi verşi inima înaintea Domnului? „Nu opri”. Tronul milei este pregătit pentru cei care au nevoie de milă. Strigătul unui păcătos va ajunge până la Dumnezeu. Tu eşti invitat — mai mult, ţi se porunceşte – să te rogi. De aceea, vino cu îndrăzneală la tronul harului. Dragă prietene, eşti mântuit deja? Atunci „nu opri” părtăşia cu poporul Domnului. Nu neglija orânduirea botezului şi Cina Domnului. Poate că eşti timid. Trebuie să lupţi împotriva timidităţii, ca să nu te conducă la neascultare. O făgăduinţă preţioasă este acordată celor care îl mărturisesc pe Christos. Nu o pierde în nici un caz, ca să nu ajungi sub condamnarea celor care îl neagă. Dacă ai talente, „nu opri” folosirea lor. Nu aduna bogăţii. Nu pierde timpul. Nu-ţi lăsa abilităţile să ruginească şi influenţa să se piardă. Isus nu s-a oprit. Urmează-I exemplul în lepădare de sine şi jertfire. „Nu opri” părtăşia cu Dumnezeu, nu renunţa Ia binecuvântările legământului, nu stopa înaintarea în viaţa de creştin, nu-ţi retrage privirea de la tainele iubirii lui Christos. Iubite prieten, nu te fa vinovat de îndepărtarea altora prin răceala, asprimea sau bănuielile tale. De dragul lui Isus, păşeşte înainte, şi încurajează-i şi pe alţii să facă la fel. Iadul şi forţele unite ale superstiţiei şi necredincioşiei sunt în formaţie de luptă. Soldaţi ai crucii, nu vă opriţii

    IZVOARE IN DEŞERT

    Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere,vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4:7)

    Există o parte a mării cunoscută ca „perna mării”. Ea se află sub suprafaţa care este agitată de furtuni şi bătută de vânturi. Este la o adâncime atât de mare încât este o parte a mării care nu se mişcă niciodată. Când fundul oceanului în aceste locuri adânci este dragat de rămăşiţele plantelor şi animalelor, se descoperă dovada că au rămas complet nemişcate timp de sute, dacă nu chiar mii, de ani. Pacea lui Dumnezeu este un calm etern ca perna mării. Ea se află atât de adânc în inima omului încât nici o dificultate sau tulburare exterioară n-o poate ajunge. Şi oricine intră în prezenţa lui Dumnezeu devine părtaş al acestui calm netulburat şi de netulburat. Arthur Tappan Pierson

    Când vânturile vuiesc peste suprafaţa oceanului,

        Şi valurile se aruncă sălbatice cu un muget furios,

    Se spune că jos în adânc sub agitaţia sălbatică,

        Acea linişte plină de pace domneşte veşnic.

    Jos, jos în adânc, zgomotul furtunilor amuţeşte,

        Şi valurile argintii sunt mereu liniştite,

    Şi nici o furtună, oricât de furioasă sau de violentă,

        Nu tulbură Sabatul acelei adâncimi a mării.

    Deci pentru inima care cunoaşte dragostea Ta, o, Tată,

        Există un templu veşnic sfânt,

    Şi toate vocile mânioase ale vieţii care necăjesc

        Mor în liniştea tăcută de la uşa ei plină de pace.

    Departe, departe de tot, strigătele de luptă amuţesc,

        Şi gânduri pline de iubire apar mereu paşnice,

    Şi nici o furtună, oricât de furioasă sau de violentă,

        Nu tulbură sufletul care locuieşte, o, Doamne, în Tine.

    Harriet Beecher Stowe

    Pelerinul a fost dus într-o cameră mare de sus care privea spre răsărit. Şi numele camerei era Pace. din Călătoria creştinului

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Ieremia 37.121

    Capitolul 37 ne readuce în vremea lui Zedechia. Mai bine intenţionat, dar cu mult mai slab decât predecesorul său, acest împărat rămâne la fel de surd la toate cuvintele Domnului. Aceasta însă nu îl împiedică (ca în cap. 21) săl consulte pe Ieremia şi să ceară mijlocirea lui. Prea adesea suntem înclinaţi mai degrabă să aducem cereri Domnului, în loc să ascultăm ceea ce El doreşte să ne spună, dar, dacă dorim ca El să răspundă la rugăciunile noastre, pentru aceasta trebuie să începem prin aL asculta! (Ioan 15.7).

    Pentru moment, evenimentele păreau să infirme cele vestite de profet. În loc să ia Ierusalimul, caldeenii, ameninţaţi de armata egipteană, ridică asediul şi pleacă. Cetatea părea salvată, dar Domnul îi aminteşte lui Ieremia că aceasta era doar o situaţie provizorie. Profetul doreşte să profite de situaţie pentru a părăsi cetatea condamnată, dar este recunoscut şi adus înaintea căpeteniilor sub acuzaţie de trădare. Pe vremea lui Ioiachim, căpeteniile păreau mai bine intenţionate decât împăratul (cap. 36.19); sub Zedechia a fost însă invers: în timp ce căpeteniile lau bătut şi lau întemniţat pe Ieremia, împăratul se îngrijeşte să aibă o întâlnire secretă cu el şi apoi îi uşurează condiţiile captivităţii sale.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Psalmul 20

    AJUTORUL REGELUI

    Cheamă-mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi… Psalmul 50:15

    O legendă antică spune că un rege a angajat nişte oameni ca să facă tapiserii şi haine pentru el. Printre ei era un băiat care era deosebit de priceput la ţesături. Regele le-a dat mătase şi modele, împreună cu instrucţiuni, şi când se vor ivi dificultăţi, să-i ceară ajutorul.

    Băiatul făcea progrese remarcabile, în timp ce ceilalţi se zbăteau în multe încercări neizbutite. Într-o zi s-au adunat în jurul tânărului şi l-au întrebat: „De ce eşti atât de fericit şi plin de succese, în timp ce noi avem numai necazuri? Fie că mătasea noastră se încâlceşte, fie că ţesătura noastră nu este la fel cu modelul”. Băiatul le-a răspuns: „Nu vă aduceţi aminte de cuvintele regelui, când ne-a spus să-l chemăm ori de câte ori este necesar?” „în final, l-am chemat şi noi în ajutor, dar atunci lucrurile erau atât de încâlcite că ne-au trebuit zile la rând să le descurcăm şi să ne reparăm greşelile.” „Nu aţi observat cât de des i-am cerut eu ajutorul?” a
    întrebat el. „Ba da, dar el este foarte ocupat, şi am crezut că nu trebuie să-l deranjăm atât de des.” „Ei bine, eu l-am crezut pe cuvânt, a spus băiatul, şi întotdeauna a fost bucuros să mă ajute!”

    Domnul ne încurajează să-L chemăm „în ziua necazului” (Psalmul 50:15). Dacă aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre imediat, El ne va ajuta înainte ca firul să se încâlcească şi modelul vieţii noastre să nu se mai potrivească cu voia Sa. Cere-I ajutorul chiar azi şi evită marile probleme ale zilei de mâine.     H.G.B.

    Vino la El cu orice problemă,

    Orice nevoie din viaţa ta

    Adu la El poverile zilei,

    Niciodată singur nu le purta.    – Adams

    Rugăciunea
    este locul unde poverile se schimbă
    de pe umerii tăi, pe umerii Domnului

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Lupta noastră nu este împotriva sângelui și a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităților, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutății în cele cerești, … rugându-vă în orice timp, … pentru toți sfinții.
    Efeseni 6.12,18

    Citind cu atenție versetele de mai sus, ne dăm seama că acest conflict este mult mai serios decât suntem tentați să credem. Nu este vorba doar de un conflict cu Satan, ci toate puterile întunericului sunt implicate împotriva întregii Adunări a lui Dumnezeu pe pământ – „toți sfinții” din versetul 18. Creștinul care este conștient de această realitate nu poate să nu fie interesat de întreaga Adunare, căci Adunarea este una, iar dacă vrăjmașul dobândește o biruință undeva, în vreun colț al ei, dobândește o biruință asupra ei ca întreg.

    Să presupunem că eu stau în picioare și că fratele meu cade; voi rămâne eu indiferent? Nicidecum, oricât de slabe ar fi afecțiunile mele! Dacă rămân indiferent, înseamnă că nu cunosc caracterul conflictului și că nu iau deloc parte activă la el.

    Diavolul lucrează prin viclenie; el îi înșală pe sfinții lui Dumnezeu prin ceea ce este popular. Dorește să îi determine să renunțe la ceea ce este al lor în Hristos și la adevăr, utilizând diverse doctrine false sau elemente ale religiei lumești, care nu este Hristos. Cât de mult trebuie să urască el Epistola către Efeseni, iar una dintre înșelătoriile lui este să-i facă pe creștini să creadă că adevărul cuprins în ea este prea înalt pentru ei.

    Fiecare credincios trebuie să ia armura pentru sine însuși, însă nu trebuie să se gândească doar la sine. Trebuie să se roage pentru toți sfinții și pentru ca taina evangheliei să fie vestită – nu doar evanghelia, ci taina ei, care constă în faptul că Hristos și Adunarea Sa sunt una.

    J T Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea …!
    Luca 19.42

    Sabia lui Damocles

    Ierusalimul L-a avut pe Domnul și Mântuitorul lui între zidurile sale. El a trăit acolo făcând binele și vindecând oamenii din cetate. Toți au avut parte de dragostea, bunătatea și adevărul Său. Dar locuitorii orașului Ierusalim au rămas indiferenți, iar Isus Hristos a plâns și a spus despre cetate: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea!” (Luca 19.42).

    Păcatul indiferenței este foarte răspândit. Pe cine mira atunci că sabia judecății atârna de un fir subțire de mătase asupra cetății? Ci-ne cunoaște istoria, știe că la scurt timp după aceea, Ierusalimul a fost distrus împreună cu templul său și nu a mai rămas piatră pe piatră.

    Lumea noastră L-a lepădat pe Isus Hristos. Caracteristicile zilelor noastre sunt indiferența împerecheată cu bunăstarea, imoralitatea obraznică și desconsiderarea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea, lumea stă în fața judecății. Și deasupra noastră, a oamenilor din secolul al XXI-lea atârnă o sabie a lui Damocles. Poate chiar mai mult decât o sabie. Catastrofe naturale mari, epidemii mondiale sau un război cu arme nucleare, biologice sau chimice, toate acestea pot veni foarte curând și dintr-o dată asupra noastră. Totuși, Domnul Isus îți spune ție astăzi personal: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea!”.

    Aceste cuvinte sunt pentru tine! Acum te poți încrede deplin în El și să te întorci cu pocăință sinceră și în credință la El.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    NU-TI PUNE SINGUR ETICHETE!

    „Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” (Luca 8:30)

         Îți aduci aminte de omul din Scriptură care era posedat de demoni? „Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune” a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el” (în armata romană, legiunea era formată din șase mii de oameni). Nu „Legiune” era numele adevărat al acelui om; era numai o etichetă. Însă el s-a luptat atât de mult cu problema sa, încât și-a acceptat eticheta și s-a definit prin experiența avută. Poate te-ai etichetat singur – „grăsanul”, să zicem, pentru că te-ai luptat cu greutatea în plus de atâta vreme, fără să întrevezi la orizont vreo victorie… Sau poate te-ai definit ca „victimă”, pentru că ai fost abuzat sau pentru că alții au profitat de tine. Poate te vezi un „ratat”, pentru că ai divorțat sau pentru că pruncii tăi au luat-o pe căi greșite…

    Dacă așa stau lucrurile, e timpul să scapi de etichetele negative și să începi să te vezi așa cum te vede Dumnezeu. Domnul Isus l-a eliberat pe acel om chinuit, i-a redat stima de sine și l-a repus în familie. El dorește să facă la fel și cu tine! Satan te va duce de la o extremă la alta. El te va face fie o persoană lăudăroasă, fie o persoană timidă; te va face să crezi că ești un om „nemaipomenit” sau te va convinge că ești total lipsit de valoare. Nu mușca momeala! Auto-condamnarea este adeseori deghizată în smerenie, când de fapt reprezintă o respingere a Cuvântului lui Dumnezeu, singurul care îți dă siguranța celui ce afirmă liniștit și smerit: „Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4:13).

    Numele pe care ți-l dau alții nu contează; numele pe care ți-l dai singur contează! Concluzia este aceasta: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” (2 Corinteni 9:8)

  • 19 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Secretul nebăgat în seamă

    Jmpărăția Mea nu este din lumea aceasta.” Ioan 18:36

    Marele duşman al Domnului Isus Cristos în zilele acestea este concepţia despre lucrarea practică, concepţie izvorâtă nu din Noul Testament, ci din sistemele lumii; se insistă asupra unei energii şi a unor activităţi fără sfârşit, dar lipseşte viaţa de părtăşie în ascuns cu Dumnezeu. Se pune accentul pe un lucru greşit. Isus a spus: „împărăţia lui Dumnezeu nu vine in aşa fel ca să izbească privirile…, căci iată că împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:20-21), ea este un lucru ascuns şi necunoscut. Prea des creştinul activ trăieşte pentru a fi văzut de alţii, în vreme ce numai partea cea mai profundă a lăuntrului nostru arată puterea vieţii noastre. : Trebuie să scăpăm de boala spiritului acestui veac religios în care trăim. În viaţa Domnului nostru n-a existat nimic din tensiunea şi din graba activităţii imense pe care noi o apreciem aşa de mult; or, ucenicul trebuie să fie ca Stăpânul său. Lucrul esenţial în legătură cu împărăţia lui isus Cristos este relaţia personală cu El, nu măsura în care suntem folositori oamenilor în mod public. Nu activităţile practice sunt tăria acestui Bible Training College (Colegiu de pregătire biblică); întreaga lui tărie stă în faptul că aici eşti pus să te îmbibi cu Dumnezeu.

    Tu nu ai nici o idee despre locul unde Dumnezeu îţi va rândui împrejurările de viaţă; nu ştii ce apăsare va fi pusă peste tine acasă sau în străinătate. Dacă-ţi pierzi timpul cu prea multe activităţi, în loc să te laşi îmbibat cu marile adevăruri fundamentale ale Răscumpărării făcute de Dumnezeu, te vei frânge atunci când vei fi supus tensiunilor; dar dacă îţi petreci acest timp îmbibându-te cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru a te înrădăcina şi a te întări în El – ceea ce poate apărea a fi nepractic – atunci Îi vei rămâne credincios Lui orice s-ar întâmpla.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintiche să fie cu un gînd în Domnul”. FILIPENI 4:2


    Nimic nu este mai dureros pentru inima unui adevărat credincios şi nimic nu slăbeşte mai mult mărturia, ca atunci cînd diferenţele de păreri care apar între copiii lui Dumnezeu cu privire la lucrarea Lui, sau la înţelesul Scripturii, duc la neînţelegeri, certuri şi pînă la urmă la despărţiri dureroase. În Filipeni 2, apostolul leagă toate geloziile şi certurile de această singură rădăcină: „slavă deşartă” (vs. 3). Chiar în prezenţa blîndului învăţător era ceartă între apostoli, pentru că fiecare vroia să fie considerat cel mai mare (Luca 22:24). Tot aşa, în zilele apostolului Pavel era ceartă din pricina aceleaşi slave deşarte a unora care vroiau să fie mari. Şi în zilele noastre, aproape toate despărţirile şi certurile care au apărut între oamenii lui Dumnezeu, au acelaşi motiv la rădăcină – cineva vrea să fie mare şi chiar cel mai mare, supraestimîndu-se pe sine şi subestimînd pe ceilalţi.

    Omul care umblă după o slavă deşartă, va fi totdeauna un om invidios, gelos pe oricine este mai duhovnicesc sau cu mai mult dar decît el. Şi gelozia se traduce în răutate, şi răutatea sfîrşeşte în ceartă (Iacov 3:14-15). Cum mai putem fi noi atunci „un singur gînd în Domnul”? Apostolul arată clar că aceasta poate fi posibil numai cînd sîntem îmbrăcaţi cu smerenie. „Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus”. El era smerit şi aceasta L-a făcut să se dezbrace pe El însuşi, adică să se facă fără reputaţie, ca să slujească altora în dragoste. Domnul nostru, Acela prin care şi pentru care au fost făcute toate lucrurile, s-a golit pe El însuşi de orice reputaţie şi slavă la care ar fi avut dreptul şi aceasta ca să ne slujească nouă şi să ne mîntuiască. Şi noi, ce ruşine, să ţinem la pretenţiile şi reputaţia noastră care de fapt nu sînt decît o închipuire a minţii noastre, în loc să luăm pilda Domnului Isus, şi să ne slujim unii altora în dragoste şi în smerenie. Eului îi place să i se slujească şi se îngîmfă cînd se întîmplă astfel, dar dragostei îi place să slujească. Poţi să slujeşti fără să iubeşti, dar nu poţi să iubeşti fără să slujeşti.

    Vom avea deci gîndul Domnului Hristos numai dacă, şi numai cînd, ne vom uita pe noi înşine, vom renunţa la pretenţiile şi reputaţia noastră, şi vom căuta să slujim altora în dragoste, în felul smerit al Domnului Isus.Noi sîntem servitori ai credinţei şi ai dragostei. Dacă nu putem face ceva pentru Domnul Isus, nu putem face nimic. Lucrarea ascunsă şi smerită este cea mai frumoasă, cea mai plăcută inimii lui Dumnezeu.Sîntem fericiţi dacă Dumnezeu şi cugetul nostru nu ne reproşează nimic. Unde este conştiinţa că facem ceva pentru Domnul Isus, şi bucuria că ne-a făcut favoarea aceasta, nu mai este slavă deşartă nici duh de ceartă, nici dorinţa de întietate. Ce privilegiu pentru noi de a aparţine numai lui Dumnezeu, de a-L sluji din toată inima şi de a ne uita în întregime pe noi înşine! Este mai bine să ne gîndim la dragostea lui Dumnezeu, decît la slujirea noastră. Să trăim în prezenţa Domnului Hristos şi astfel vom fi ţinuţi în smerenie. „învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt smerit cu inima”.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Mat. 5:3.

    Aparţinem noi de aceşti oameni fericiţi? Dacă nu ne punem această întrebare, atunci nu ne foloseşte Cuvântul la nimic. Cuvântul este o lumină pe cărarea noastră. Putem să ne uităm în oglindă. Dar unii fac la fel ca şi acel copil, care a vrut să spele oglinda, deoarece a văzut în ea murdăria lui. Ei vor să întoarcă Cuvântul, să-i dea o altă interpretare şi astfel schimbă oglinda. Dar oglinda arată aceiaşi imagine. Apoi îşi întorc spatele şi nu mai vor să consulte Cuvântul. Cum vrei să stai în fata lui Dumnezeu, dacă tu îți întorci spatele la Cuvântul Său şi nu laşi ca să fi îndreptat, în loc să te apropii de Isus şi să te laşi vindecat?

    Cine sunt cei săraci în duh? După cum spune filosofia şi învăţătura omenească, sunt oamenii care n-au pace care mai stau în păcat şi n-au putere de biruinţă. Dar după Cuvântul lui Dumnezeu, astfel de oameni nu sunt fericiţi, ca urmare, nu sunt nici săraci în duh, ci nefericiţi, legaţi de păcate. Astfel de oameni mai au multe avuţii proprii. Ei cred că se pot păzi de diferite păcate iar faptul că ei cad într-un alt păcat, este doar slăbiciune, din pricina căruia se roagă astfel: „Scump Mântuitor, Tu ştii că eu sunt slab, dar Tu eşti tare în cei slabi”. Dar ei nu se gândesc ce înseamnă cuvintele rostite în rugăciune. Pentrucă Biblia spune că Dumnezeu este puternic în cei slabi şi „Când sunt slab atunci sunt tare şi cel care este tare nu mai este robul păcatului, ci un rob al dragostei lui Dumnezeu, biruit prin sângele Mielului. Deci, unui astfel de om îi aparţine Împărăţia cerurilor.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    PEDEAPSĂ CONTROLATĂ

    „Te voi pedepsi cu dreptate” Ieremia 30.11

    A nu fi pedepsit niciodată, n-ar fi un semn bun; din partea Iui Dumnezeu, aceasta ar însemna: „S-a alipit de idoli, lăsaţi-l în pace”. Dar Dumnezeu nu vrea ca aceasta să fie partea noastră. O propăşire neîntreruptă a celui credincios este un lucru de care ar trebui să ne speriem şi să ne cutremurăm. Pe toţi aceia pe care Dumnezeu îi iubeşte cu duioşie, îi mustră şi îi pedepseşte; pe aceia care nu au nici un preţ înaintea Lui, îi lasă să se îngraşe în voie, ca boii sortiţi pentru măcelărie. Dar, în dragostea Sa, Tatăl nostru ceresc foloseşte nuiaua pentru copiii Săi.

    Totuşi trebuie să luăm seama că pedeapsa este „cu măsură”, pentru îndreptare. Dragostea Tatălui ţi s-a dat fără măsură, dar pedeapsa Sa este măsurată cu grijă. Un om nu putea să primească, după legea veche evreiască decât „patruzeci de lovituri fără una”; aceasta îi sileau pe cei ce pedepseau, să numere exact şi să pună hotar suferinţei. Tot aşa pentru oricare mădular din poporul celor credincioşi, fiecare lovitură este numărată. Asta este măsura înţelepciunii, măsura simpatiei, măsura dragostei care rânduieşte pedeapsa noastră. Departe de noi gândul de a ne răzvrăti împotriva rânduielii dumnezeieşti. Doamne, dacă Tu eşti lângă mine ca să numeri picăturile amare din paharul suferinţelor mele, voi lua acest pahar cu bucurie din mâna Ta, îl voi bea după îndemnurile Tale sfinte şi voi zice: „Facă-se voia Ta”. Eu am încredere în Tine, Tatăl meu, căci Tu ştii ce este bun pentru copilul Tău.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Au chemat dar pe Rebeca, și i-au zis: Vrei să te duci cu omul acesta? Da vreau! Gen. 24,58.

    Rebeca, fiica lui Betuel a fost pusă în fața unei alegeri. Sluga lui Abraham i-a descris persoana lui Isaac, unicul fiu prea iubit al lui. Acum avea să se decidă. „Vrei să te duci cu omul acesta? Au întrebat-o pe Rebeca. Aceasta a fost o clipă de mare preț pentru ea. Două căi erau în fața ei: fie că rămânea mai departe în casa unde crescuse, ori dintr-o dată să lase totul, părinți, surori, casa părintească, liniștea și pe deasupra tuturor să facă o călătorie grea. Avea însă în viitor să fie soția fiului binecuvântărilor și moștenitorul lui Abraham. Rebeca le-a răspuns cu toată inima: „Da vreau.” Inima ei era deci să părăsească tot ce îi era mai scump și să urmeze pe omul acela care avea s-o ducă la Isaac. In fața lor era o călătorie lungă și grea prin pustie dar țelul spre care mergeau era măreț. Stimate cititor, Cum răspunzi tu la dragostea Domnului Isus Hristos? Vrei să te decizi pentru El sau pentru această lume care în curând va trece? Alegi prezentul sau viitorul, iadul sau fericirea veșnică? DECIDE-TE AZI Decide-te pentru Hristos, moștenitorul tuturor lucrurilor, căci, cu El ai de primit imense și neprețuite lucruri. Prin El ai viața veșnică, haina albă a neprihănirii și atâtea bunuri care nu termini să le enumeri; într-un cuvânt în Domnul Isus Hristos găsești TOTUL DEPLIN. (Col. 2.10).

    Viața e așa de nesigură. Zilnic mor pe pământ peste 210.000 de persoane. La fiecare tic-tac al ceasornicului pleacă mai bine de două suflete în veșnicie. Ai tu siguranța că nu vei fi următorul? Te bizui pe faptul că ești sănătos? Te bizui pe faptul că ai studii? în veșnicie pleacă și oameni sănătoși, și tineri, și cu studii și fără studii. Dacă nu crezi verifică acest lucru în cel mai apropiat cimitir, în Numele Domnului Isus Hristos, te rog împacă-te cu Dumnezeu până nu va fi prea târziu.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, trebuie să predic în Numele Tău astăzi. Să vorbesc despre „Dumnezeu este dragoste” (1 loan 4:8)? Să o fac fără inspiraţia Ta cea mare şi fără puterea Ta răscolitoare? Nu, Doamne fereşte!

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!» IACOV 5,16

    Care trebuie să fie atitudinea ta în rugăciune în faţa lui Dumnezeu? Una umilă, dar onestă, dreaptă şi sfântă. Aşa trebuie să apari în faţa sfântului Dumnezeu! Cum este însă acest lucru posibil? Numai şi numai prin spălarea în sângele lui Isus. Numai prin sângele Său vărsat pentru noi la Golgota suntem îndreptăţiţi să stăm înaintea Lui, numai prin sângele Lui sfânt avem acces liber înaintea Tronului de har şi de îndurare al lui Dumnezeu: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt» (Evrei 10,19). Nu putem să vorbim cu Dumnezeu fară a fi curăţiţi în prealabil în sângele lui Isus. Această condiţie este însă, din păcate, de multe ori neglijată, de aceea ne vine greu să ne rugăm. Ai uitat că nu te poţi apropia de Dumnezeu decât prin puterea înnoitoare a sângelui lui Isus? Acest lucru înseamnă că nu ne putem apropia de El fără ca Duhul Sfânt să ni-L reveleze pe Miel şi fară a trece prin durerile Sale de moarte, dureri pe care a trebuit să le îndure din cauza păcatelor noastre. Doar atunci vom simţi în suflet dorinţa puternică de a-L adora, iar adorarea Lui naşte rugăciuni eficiente. Din acest motiv haideţi să nu mai intrăm în mod necugetat în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu! El Se va retrage dacă nu ne apropiem de Tronul de har sfinţiţi prin sângele Fiului Său.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Prunci în Christos. 1 Corinteni 3:1

    Jeleşti, credinciosule, fiindcă eşti atât de slab în viaţa divină, fiindcă ai atât de puţină credinţă, şi atât de puţină, dragoste? Inveseleşte-te, fiindcă ai motive de recunoştinţă. Aminteşte-ţi că în unele lucruri eşti egal cu cei mai mari şi maturi creştini. Ai fost cumpărat cu acelaşi sânge. Eşti tot copil al lui Dumnezeu, ca oricare dintre ei. Un prunc este tot copilul părinţilor săi, ca şi un adult. Eşti complet îndreptăţit, fiindcă îndreptăţirea nu este o chestiune de grad. Credinţa ta puţină te-a făcut curat. Ai dreptul la cele mai preţioase lucruri ale legământului, asemeni celor mai avansaţi credincioşi, fiindcă dreptul la îndurările legământului nu stă în creşterea ta, ci în legământ. Credinţa ta în Isus nu este măsura cu care ţi se va împărţi moştenirea în El. Eşti la fel de bogat ca cel mai bogat, dacă nu în bucurii, atunci

    în posesiuni adevărate. Cea mai mică stea care străluceşte aparţine cerului. Cea mai slabă rază de lumină are afinitate cu strălucirea din miezul zilei. Eşti la fel de îndrăgit de inima Tatălui ca cel mai mare membru al familiei. Isus este foarte bun cu tine. Eşti ca o lumânare care se stinge. Un suflet mai aspru ar spune: „Stinge lumânarea aceea cu totul. Umple camera cu miros urât!” Dar El nu va stinge „mucul care mai arde încă” (Isaia 42:3). Eşti ca o trestie frântă, şi orice mână mai puţin blândă decât cea a Marelui Muzician te-ar rupe şi te-ar arunca, dar El nu zdrobeşte o trestie frântă (vers. 3). In loc să fii aruncat din cauza a ceea ce eşti, vei triumfa în Isus. Sunt mic în Israel? Totuşi, prin Christos, sunt aşezat în locuri cereşti. Sunt sărac în credinţă? În Isus sunt moştenitor al tuturor lucrurilor. Deşi nu am nimic cu care să mă laud, dacă rădăcina este în mine, pot să mă bucur în Domnul şi să-L slăvesc pe Dumnezeul mântuirii mele.

    Seara

    Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea. Iov 35:10

    Oricine poate cânta ziua. Când paharul este plin, omul se inspiră din el. Când grâul este din abundenţă, oricine îl poate lăuda pe Domnul care dă o recoltă bogată, sau trimite acasă o corabie încărcată cu bunătăţi. Este uşor pentru o harpă eoliană să cânte atunci când suflă vântul. Dificultatea este să produci muzică atunci când nu adie urmă de vânt. Este uşor să cânţi când vezi notele la lumina zilei. Totuşi, cel care poate cânta atunci când nu există nici o rază de lumină la care să citească – cel care cântă din inimă — este cel mai priceput. Nimeni nu poate compune un cântec noaptea prin propria sa putere. Poate să încerce, dar va descoperi că are nevoie de inspiraţie divină. Dacă totul merge bine, pot să cânt oriunde aş fi, inspirat de florile care cresc pe marginea cărării. Totuşi, duceţi-mă într-un deşert, unde nu creşte nimic verde; voi putea crea un imn de laudă Domnului? Cum poate un muritor să făurească o cunună pentru Domnul dacă nu are pietre preţioase? Dacă vocea mea este clară, şi trupul meu este plin de sănătate, pot să cânt laude Domnului. Dar dacă boala mă doboară în pat, şi limba îmi este tăcuta, cum voi putea cânta laudă Domnului, dacă nu îmi dă chiar El cântecul? Nu, nu stă în puterea omului să cânte atunci când totul merge rău, dacă un cărbune de pe altar nu îi atinge buzele (vezi Isaia 1:5-7). Habacuc cânta o cântare divină, când spunea noaptea: „chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:17-18). De aceea, fiindcă Făcătorul nostru ne dă „cântări de veselie noaptea”, să aşteptăm muzica Lui. O, Mare Muzician, nu ne lăsa fără cântec atunci când vin necazurile. Atinge buzele noastre cu melodia recunoştinţei.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Chivotul legământului Domnului a pornit înaintea lor. (Numeri 10:33)

    Dumnezeu uneori ne influenţează printr-o simplă atingere sau printr-un sentiment, dar noi nu ne luăm după sentimente. Dacă atingerea este de la El, atunci El ne va da suficiente dovezi ca s-o confirme dincolo de cea mai mică îndoială.Gândeşte-te la frumoasa poveste a lui Ieremia, când a simţit că Dumnezeu îl îndeamnă să cumpere ogorul de la Anatot. El nu a acţionat după sentimentul lui iniţial, ci a aşteptat ca Dumnezeu să-Şi împlinească deplin cuvintele faţă de el înainte de a trece la acţiune. Apoi, odată ce vărul lui a venit la el, aducând dovada exterioară a poruncii lui Dumnezeu prin faptul că i-a făcut o propunere de cumpărare, el a răspuns şi a zis: „Am cunoscut că era cuvântul Domnului” (Ieremia 32:8).Ieremia a aşteptat până când Dumnezeu a confirmat sentimentul lui printr-un act providenţial, şi apoi a lucrat având o viziune clară a faptelor, pe care Dumnezeu putea de asemenea să le folosească ca să-i convingă şi pe alţii. Dumnezeu doreşte să acţionăm numai după ce am primit gândul Lui cu privire la o anumită situaţie. Nu trebuie să ignorăm glasul personal al Păstorului care ne vorbeşte, ci la fel ca Pavel şi însoţitorii lui la Troa (vezi Fapte 16:6), trebuie să ascultăm şi totodată să analizăm lucrarea Lui providenţială în împrejurările noastre, ca să aflăm tot gândul Domnului. A. B. Simpson

    Oriunde arată degetul lui Dumnezeu, mâna Lui va deschide un drum.

    Niciodată să nu spui în inima ta ce vei face sau ce nu vei face, ci să aştepţi până când îţi descoperă Dumnezeu calea Sa pentru tine. Cât timp această cale este ascunsă, e clar că nu este nevoie să acţionezi şi că El Însuşi este răspunzător pentru toate consecinţele ţinerii tale pe loc exact acolo unde eşti.

    Căci Dumnezeu pe căi necunoscute de noi,

        Îi va conduce pe ai Săi.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Ieremia 36.1632

    Lam lăsat pe Baruc şezând în mijlocul căpeteniilor lui Iuda, citindule cuvintele Domnului. Înspăimântaţi, aceşti oameni „sau uitat unul la altul” (v. 16). Problema le părea prea gravă, încât să nui vorbească despre ea împăratului. Acesta, ţinut la curent, porunceşte să i se citească şi lui acel sul înspăimântător. Remarcăm că nu ni se face cunoscut conţinutul sulului nici în timpul scrierii lui, nici cu ocazia celor trei citiri ale sale, dar putem să ne gândim că din el făcea parte cap. 25 al acestei cărţi (comp. v. 1 şi 29 din cap. 36 cu v. 1 şi 9 din cap. 25).

    După ce ascultase un timp, cu mânie crescândă, împăratul pune mâna pe sul, îl taie şi îl aruncă în foc. Aşa înţelegea el, în nebunia lui, să scape de judecată, dar, odată cu sulul, el nu a putut distruge nici măcar un singur cuvânt din cele scrise în el, pentru că, la porunca Domnului, un altul urmează săl înlocuiască pe acesta, în care sunt adăugate încă „multe cuvinte asemenea lor” (v. 32). Împăratul şia atras însă asupra capului său, prin aceasta, o pedeapsă suplimentară (v. 30,31; Proverbe 13.13).

    Şi cât de multe persoane nu dispreţuiesc astăzi Cuvântul lui Dumnezeu, fără să mai fie necesar să imite gestul peste măsură de îndrăzneţ al lui Ioiachim…! (Psalmul 50.17; 1 Ioan 4.6).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Psalmul 119:9-24

    O BIBLIE UNSĂ BINE

    …nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
    Ps 119:10

    Când preşedintele Societăţii Biblice Americane a fost întrebat cum se poate păstra o Biblie cu coperţi de piele, fără ca pielea să se întărească şi să crape, el a dat o replică interesantă: „Există un singur fel de ulei care este deosebit de bun pentru pielea coperţilor Bibliei. Da fapt, el va asigura ca Biblia să se păstreze în bune condiţiuni. Uleiul acesta nu se vinde, dar se poate găsi numai în palma mâinii umane”.

    Este coperta de piele a Bibliei tale elastică, ca un semn că citeşti Biblia cu regularitate? Unul din scopurile acestei cărţi, este să-i ajute pe oameni să citească şi să studieze Scripturile. De aceea fiecare articol din această „Pâinea cea de toate zilele” se întemeiază pe o porţiune din Scriptură. Sperăm că o citeşti întotdeauna, deoarece este mult mai importantă decât articolul însuşi. Vedeţi, Cuvântul lui Dumnezeu are multe funcţiuni. El serveşte de candelă (Ps. 119:105), este o oglindă (Iacov 1:22-25), este un ciocan (Ieremia 23:29), este o sabie (Efes. 6:17). El este de asemenea şi lapte pentru hrană duhovnicească (1 Petru 2:2). La fel cum viaţa fizică este susţinută de consumarea hranei, la fel şi viaţa spirituală este întreţinută de citirea şi ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu.
    El este o parte esenţială a unui regim spiritual sănătos. Dacă neglijăm Cartea lui Dumnezeu, devenim creştini slabi, anemici. Să nu uităm, el este „viu şi lucrător” şi ne poate transforma (Evrei 4:12).

    Trebuie să fim atenţi să nu ne abatem de la poruncile lui Dumnezeu. Să ne facem timp ca în fiecare zi să citim rânduriie inspirate ce ne sunt adresate. Priveşte la Biblia ta. Este „unsă” bine? – P.R.V.

    Foamea de-adevăr doar El mi-o satisface
    Când din Cuvântul, Pâine Vie mă hrănesc.
    Şi n-am să ştiu ce-i setea niciodată;
    Din cereştile-i fântâni mă răcoresc.    – Sanders

    Prea mulţi oameni pun Biblia pe raft în loc s-o pună in inimă.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Chiar dacă aș umbla prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău: pentru că Tu ești cu mine … paharul meu este plin de dă pe deasupra.” Psalmul 23.4,5

    Paharul meu este plin de dă pe deasupra

    Psalmul 23 ne prezintă un proces prin care cu toții trebuie să trecem, ca să putem spune: „Paharul meu este plin de dă pe deasupra”. Prima parte a psalmului ne prezintă acest proces, fiindcă, dacă putem spune: „Domnul este Păstorul meu”, este ușor să adăugăm: „Nu voi duce lipsă de nimic”. Prin urmare, vedem exprimată grija Păstorului, care ne conduce în pășuni verzi și la ape de odihnă, pentru ca sufletul, astfel înviorat, să poată umbla pe cărările dreptății, datorită Numelui Său.

    Însă în cea de-a doua parte a psalmului intervine o schimbare. Pășunile verzi și apele de odihnă nu mai sunt înaintea sufletului, ci valea umbrei morții. Această expresie este în general considerată a desemna patul de moarte. În unele cazuri poate fi așa, însă adevărata semnificație a pasajului devine clară din cuvintele: „Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele„.

    Există o moarte mai mare decât a noastră și cu siguranță că umbra morții Sale – a morții prezentate în Psalmul 22 – planează asupra întregii scene a acestei lumi. Lumea în care Domnul a fost răstignit este valea umbrei morții. O, de-ar fi inimile noastre mai atinse de gândul morții Sale! Toată această lume este doar o scenă a umbrei morții. Ce ne mai rămâne deci? „Tu ești cu mine.” Păstorul Însuși Se dovedește astfel a fi mai prețios pentru inimă decât chiar grija Sa minunată. El este mai mult decât tot ceea ce ne poate dărui. Când sufletul ajunge să înțeleagă acest adevăr și vede că nu-L are decât pe El în această lume, va spune nu doar: „Nu voi duce lipsă de nimic”, ci și: „Paharul meu este plin de dă pe deasupra”.

    J A Trench

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … cei ce-mi pândesc viața se sfătuiesc între ei, zicând: „… puneți mâna pe el, căci nu-i nimeni care să-l scape!”.
    Psalmul 71.10,11

    Sabia lui Damocles

    Prima scenă a acestei istorii este renumitul oraș Siracuza din Sicilia. Aici, în jurul anului 400 înainte de Hristos, tiranul grec Dionisos și-a ridicat o cetate puternică. De acolo conducea cu putere dictatorială și cu duritate împărăția sa mare.

    Scriitorul latin Cicero (106-43 î.H.) relatează o întâmplare interesantă din timpul lui Dionisos:

    Unul din curtenii săi, pe nume Damocles, lăuda în cuvinte deosebite fericirea stăpânului său. El spunea că se poate trăi minunat și în bucurie ca și domnitor atotputernic. El și-a exprimat părerea sa mult timp și fără să fie împiedicat de cineva.

    Într-o zi, Dionisos a reacționat neobișnuit, pentru a-i da o lecție curteanului său: i-a cerut lui Damocles să ia loc la masa luxoasă pe jilțul împărătesc. Apoi, slujitorii trebuiau să-i aducă cele mai alese mâncăruri și vinuri.

    Dar când Damocles și-a ridicat privirea, a văzut atârnând exact deasupra capului său o sabie grea și ascuțită. Atârna deasupra lui fixată doar cu un fir de păr de cal și în orice clipă putea să cadă pe capul lui. Ce simbol potrivit că și în bunăstare și savurare pericolul este mereu la pândă! Nu este de mirare că această alocuțiune despre sabia lui Damocles a devenit proverbială din Antichitate până astăzi.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    NU TE LĂUDA!

    „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.” (1 Corinteni 15:10)

         Dacă ai fost binecuvântat și-ți merge bine, citește aceste cuvinte ale lui Pavel și strânge-le în inimă: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic”. Orice lucru bun pe care îl ai acum, sau de care te vei bucura în viitor, vine de la Dumnezeu. Încearcă să nu uiți asta!

    Poate spui: „Stai puțin, am lucrat din greu pentru asta… Nu merit și eu puțină recunoaștere?” Ba da, meriți; Biblia spune: „Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi…” (Romani 13:7) Lauda însă, prin natura sa, poate fi dăunătoare. Corpul omenesc este o dovadă extraordinară de chimie; bate-l pe un om pe spate – și pieptul începe să i se umfle!

    Cineva a spus: „Lauda este asemenea parfumului; dacă o consumi, te va ucide!” De aceea, Pavel ne lasă această aducere aminte valabilă și astăzi: „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7) Într-o zi, împăratul Nebucadnețar s-a umflat în pene și s-a lăudat: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu… prin puterea bogăţiei mele?” (Daniel 4:30) Însă Dumnezeu i-a întrerupt acest moment de mândrie și i-a luat împărăția, iar el a ajuns să-și piardă mințile și să trăiască la fel ca fiarele sălbatice. Numai după ce s-a pocăit și a recunoscut că Dumnezeu este stăpânul tuturor lucrurilor, i-a redat Dumnezeu sănătatea și împărăția. Mustrat, smerit și luminat, el a îngenuncheat și s-a rugat: „Eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc.” (Daniel 4:34)

    Lauda este o formă de nebunie, nu te lăsa atras de ea! A-ți ridica ochii spre cer – te menține umil și sănătos!

  • 18 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Secretul devotamentului misionarului

    Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui. 3 Ioan 7

    Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. „Mă iubeşti?” „Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale.

    Credincioşia faţă de Isus Cristos este lucrarea supranaturală a Răscumpărării, lucrare realizată în mine de Duhul Sfânt care toarnă în inima mea dragostea lui Dumnezeu; această dragoste lucrează cu eficacitate prin mine oricând vin în contact cu cineva. Eu rămân credincios Numelui Său, chiar dacă orice fapt privit prin prisma gândirii umane ÎI face pe El mincinos şi declară că El nu are mai multă putere decât ceaţa dimineţii.

    Secretul devotamentului misionarului constă în a nu se ataşa de nimeni şi de nimic decât de Domnul însuşi, şi nu în a se detaşa de lucruri într-un mod exterior. Domnul nostru a fost în mod uimitor implicat în lucrurile obişnuite ale vieţii; dar a fost detaşat de ele înlăuntrul Său, fiind ataşat doar de Dumnezeu. Detaşarea exterioara este adesea indiciul unei ataşări secrete şi vitale de lucrurile pe care în afară le ţinem la distanţă.

    Datoria unui misionar este de a-şi ţine mereu sufletul larg deschis la natura Domnului Isus Cristos. Oamenii pe care-i trimite Domnul nostru în lucrarea Sa sunt oameni obişnuiţi, dar cu un puternic devotament faţă de El, dezvoltat în ei prin lucrarea Duhului Sfânt.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „El le-a zis: „Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Matei 22:21

    Domnul era în lume, dar nu era din ea. El a întîlnit tot felul de oameni în tot felul de stări, dar pe ai Săi i-a ţinut curaţi, neîntinaţi, ei înşişi fiind în lume dar nefiind din ea (Ioan 17:16). Pretenţiile şi prefăcătoria fariseilor, irodianii lumeşti, saducheii filozofi, mulţimile nestatornice, atentatele adversarilor şi ignoranţa şi slăbiciunile ucenicilor, iată cu ce se confruntă Domnul Isus în fiecare zi. Toată această stare de lucruri ca şi caracterele persoanelor îl necăjeau, dar El le lua pe toate din mîna Tatălui Său, şi le trata cu o demnitate şi superioritate dumnezeiască. Moneda Cezarului circulînd în tara lui Emanuel, era rodul păcatelor poporului şi Domnul le arată că ei singuri au acceptat jugul roman în loc să-1 primească pe al Lui care era cel mai bun pentru ei, ca popor ales al lui Dumnezeu. Mîntuitorul le răspunde cu acea desăvîrşită înţelepciune care se arată totdeauna în tot ce făcea şi vorbea.

    Prin această „regulă de aur” cum a numit-o un credincios de acum 150 de ani, El a arătat felul lui desăvîrşit de a trece prin toate. „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Iată atitudinea perfectă pe care trebuie s-o aibe orice credincios în trecerea prin lumea aceasta. Daniel sfătuia pe împărat, dar nu mînca mîncarea lui, Neemia slujea la palat, dar nu a suferit moabitele şi amonitele în casa Domnului; Ezra a primit favoruri de la persani, dar a refuzat ajutorul samaritenilor. Captivii se rugau pentru pacea Babilonului, dar nu ar fi cîntat acolo cîntările Sionului. Fără-ndoială că atunci cînd Domnul Isus a spus vorba aceasta a vrut să-i mustre pe fariseii făţarnici care de fapt nu aveau nici o intenţie de a apăra dreptul Cezarului, fiindcă urau robia romană, dar nici de a da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, şi lucrul acesta l-au dovedit cu prisosinţă, de aceea Domnul îi mustră de opt ori la rînd (Matei 23:13-39), biciuind fără nici un menajament păcatul prefăcătoriei. Dar vai, cîtă făţărnicie se poate găsi şi la cei credincioşi.

    În acelaşi timp, Domnul Isus prin cuvintele acestea de care ne ocupăm acum, ne dă şi nouă astăzi, un solemn îndemn. Credincioşii cu atît mai mult trebuie să dea Cezarului ce este al lui (bineînţeles cu păstrarea unui cuget curat), adică să-şi facă datoria cu corectitudine şi onestitate faţă de autorităţi acolo unde i-a aşezat Dumnezeu, pentru ca oamenii să nu găsească nimic de osîndit în ei.Dar cu atît mai mult ca credincioşi trebuie să-I dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Ce este al Lui? Noi înşine sîntem ai Lui, căci ne-a cumpărat cu un preţ (1 Cor. 6:20). Se cuvine, deci, săi aducem trupurile noastre ca o jertfă vie şi sfîntă şi aceasta înseamnă ascultare, adorare, slujire, pentru ca tot ce facem cu cuvîntul sau cu fapta, să fie totul spre slava Aceluia care a făcut totul pentru noi.Dumnezeu să ne ajute să înţelegem cum să-i dăm Cezarului ce este al lui şi lui Dumnezeu ce este al Lui. Nu este greu să înţelegem lucrul acesta, dacă citim cu grijă Cuvîntul lui Dumnezeu şi dacă sîntem sinceri şi gata să-I ascultăm şi să-I trăim.Un cuget sensibil este cea mai preţioasă comoară pe care o purtăm în fiecare zi, un cuget care se pleacă fără murmur în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Să nu argumentăm cu acest reprezentant al lui Dumnezeu în noi. În momentul în care vom începe să ne îndreptăţim înaintea acestui glas divin, am părăsit calea ascultării şi viaţa creştină începe să se ruineze.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău; să vestim dimineaţa bunătatea Ta şi noaptea credincioşia Ta”. Psalm.92:1-2.

    Psalmul 92, este un psalm de veselie: „Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi ca sa arate că Domnul este drept”. Mărturisirea aduce roade. Putem spune: „El mă conduce pe cărări drepte; El nu face nimic greşit. Putem fi mulţumitori pentru călăuzirea lui Dumnezeu şi nu trebuie să murmurăm şi să zicem: „Eu n-am meritat aşa ceva, ci în cea mai mare nevoie putem spune: „Noi n-am meritat faptul că o ducem aşa de bine; câtă bunătate am putut experimenta din partea lui Dumnezeu”. Vor veni vremuri când această laudă se va lua de la noi. Mie mi se pare că niciun necaz nu mi-ar putea face nimic, dacă aş şti cu siguranţă că Dumnezeu este mulţumit de mine. Am cercetat în Cuvânt şi am găsit că Dumnezeu este mulţumit cu mine din pricina lui Isus. Dar dacă trebuie doar să ne închipuim acest lucru? Dar nu avem nevoie numai să ne închipuim, deoarece este scris în Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvintele Lui sunt „duh şi viaţă”. „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”. (Evr. 13:8). Ştim cumva călăuzit El oamenii din Vechiul Testament, prin ce nevoie au trecut şi cum i-a păzit până la sfârşit, până ce au ieşit triumfători în ţara promisă, altfel decât cum cred unii oameni evlavioşi că trebuie „Să spun până la capăt că sunt un sărman păcătos”. Pavel a spus înaintea sfârşitului său: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii”. ( 2 Tim.4:7).

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    LACRIMI, APOI SECERIŞ PLIN DE BUCURIE

    Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.Psalmul 126.5

    Anotimpul ploios este prielnic pentru semănături, pe când un pământ prea uscat nu este bun. Sămânţa semănată cu lacrimi şi cu mare grijă şi mari suferinţe, va creşte cu atât mai repede, şi sarea lacrimilor îi va da o putere care o va păzi de stricăciune. Adevărul spus cu multă seriozitate are putere de două ori mai mare. Deci în loc să oprim semănăturile din cauza necazurilor, să dublăm eforturile noastre, căci acesta este timpul potrivit.Sămânţa cerească nu poate să fie aruncată cu uşurătate şi veselie. Dacă o întristare şi o îngrijorare adâncă pentru suflete însoţesc învăţătura sfântă, acestea sunt mai de folos decât tot ce s-ar spune cu uşurătate. Am auzit vorbindu-se de oameni care plecau la război cu inima veselă, şi care au fost învinşi; la fel se întâmplă în general cu aceia care seamănă Cuvântul în felul acesta.Nu te nelinişti deci dacă semeni plângând, ci continua să răspândeşti sămânţa, căci tu ai făgăduinţa că te vei întoarce strigând de bucurie. Iar curând vei secera, văzând tu însuţi rodul ostenelii tale. Recolta va fi aşa de bogată şi bucuria ta se va revărsa aşa de mult, că te va despăgubi mai mult decât un cules a cărui lucrare nu te-a costat nimic. Dacă în ochii tăi strălucesc lacrimi argintii, gândeşte-te la secerişul auriu. Îndură cu curaj încercările şi dezamăgirile; ziua în care vei vedea snopii tăi, va fi pentru tine o zi de răsplată deplină.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Pe DUMNEZEU se întemeiază ajutorul și slava mea. Ps. 62,7.

    Dumnezeu dorește să ducă inima creștină până acolo încât să nu găsească bucurie numai în lucrarea Sa, ci în El ÎNSUȘI, în Nu- mele și Persoana Sa. în această lucrare există o desăvârșire veșnică și o fericire fără margini pentru sufletul născut din nou. Dacă inima găsește în Dumnezeu adăpostul dacă se ascunde în „Turnul puternic” care reprezintă Numele Său, dacă găsește în El pacea deplină atunci se găsește în afara oricărei împrejmuiri create de mâna omului. Dacă inima se poate depărta de tot ce-i pământesc și de tot ce poate de lumea mai frumos, dacă se poate depărta de tot ce-i omenesc atunci Domnul Isus este valoarea și comoara sa. O inimă care îl cunoaște pe Dumnezeu din experiență nu numai că spune în legătură cu lumea aceasta: „Totul este deșertăciune” ci poate să-și ridice ochii spre Dumnezeu și să strige: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.” (Psalm 87.7). Cât de mult este slăvit Dumnezeu printr-o asemenea stare! Oare nu ne-a dat El cele mai mărețe proorocii atât pentru calea noastră, cât și pentru necesitățile noastre aici și pentru veșnicie? Dragostea Lui, milostenia Lui, împărtășirea durerilor Lui, nu ne lasă niciodată. Noi totdeauna putem fi siguri de El. Este de mare preț dacă promisiunile lui Dumnezeu și milostenia Lui umple sufletul nostru de fericire, dar oare nu este mai de preț că El însuși este salvarea, cetatea, stânca și mântuirea noastră? Noi nu putem spune numai: „Dumnezeu este adăpostul meu, ci Dumnezeu este adăpostul nostru.” Toate binecuvântările sunt strâns legate de Persoana Sa. „Dumnezeu este partea mea de moștenire și paharul meu.. .Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, când este El la dreapta mea nu mă clatin. (Ps. 16.5,8).

     

    Dumnezeu numără perii capului nostru și se îngrijește cu o bunăvoință nemărginită de TOT ce ne privește. El ia asupra Sa toate nevoile și toate grijile noastre. Vrem să i le încredințăm Lui?

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Doamne, dă-mi discernământ şi inspiraţie pentru lecţiile de azi, în special pentru discuţia despre „Sufletul Creştinului” din după-amiaza asta. Binecuvântează ziua şi fă-o să strălucească de puterea Ta.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat si împins de vânt încoace si încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.»

    IACOV 1,6-7

    Ce înseamnă să te rogi cu credinţă? Acest lucru presupune ca în rugăciune să te sprijini cu toată puterea pe promisiunile veşnice ale lui Dumnezeu. Nu putem însă să credem orbeşte. Există oameni care susţin: «Trebuie doar să crezi şi vei avea tot ce vrei», dar greşesc amarnic crezând un asemenea lucru. Avem nevoie de o promisiune veşnică a lui Dumnezeu pentru fiecare situaţie dificilă din viaţa de credinţă. Cât de minunate sunt promisiunile Sale! De exemplu:

    pentru cei singuri:
    «iată că Eu sunt cu voi în toate zilele» (Matei 28,20);

    pentru cei slabi:
    «puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9);

    pentru cei plini de griji:
    «aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi» (1 Petru 5,7);

    pentru cei supăraţi: «nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră?, (Neem. 8,10);

    pentru cei bolnavi:
    «Eu sunt Domnul, care te vindecă» (Exod 15,26).

    Pentru fiecare situaţie specială, specifică, Dumnezeu ne-a dat o promisiune să ne putem baza în mod concret pe ea prin credinţă. Rugăciunea este cea mai înaltă expresie a credinţei: nu te mai laşi condus de lucrurile vizibile, ci de cele invizibile, de Dumnezeul cel veşnic.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    Paşii Tăi varsă belşugul. Psalmi 65:11

    Multe sunt „cărările Domnului” (Psalmi 25:10) care „varsă belşugul”, dar una specială este cărarea rugăciunii. Nici un credincios care petrece mult timp în rugăciune nu va avea nevoie să strige: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine!” (Isaia 24:16). Sufletele flămânde trăiesc la mare distanţă de tronul milei și devin ca nişte câmpuri arse de secetă. Rugăciunile fierbinţi Către Dumnezeu întăresc în mod sigur credinciosul – şi îl fac mai fericit. Locul care se află cel mai aproape de poarta cerului este tronul de har ceresc. Petrece mult timp singur cu Isus, şi vei avea siguranţă; petrece puţin timp cu El şi religia ta va fi superficială, contaminată de îndoieli şi temeri, lipsită de strălucirea bucuriei în Domnul. De vreme ce cărarea bogată a rugăciunii este deschisă şi celui mai slab sfânt, de vreme ce nu se cere nici o realizare, de vreme ce nu eşti invitat numai dacă eşti un sfânt avansat, ci eşti chemat gratis dacă eşti sfânt, păşeşte pe ea, dragă cititorule, şi ai grijă să frecventezi mai des locul devoţiunii private. Petrece mai mult timp pe genunchi, fiindcă Ilie a făcut aşa şi a adus ploaia pe ogoarele însetate ale Israelului. Mai există o cărare specială care aduce belşugul celor ce păşesc pe ea: este cărarea tainică a părtăşiei. O, desfătările părtăşiei cu Isus! Pământul nu are cuvinte care să descrie pacea unui suflet Culcat pe pieptul lui Isus. Puţini creştini o înţeleg. Ei trăiesc în văi şi nu urcă decât prea rar pe culmi. Ei trăiesc în curtea exterioară. Nu intră în locul sfânt. Nu se ridică la privilegiul preoţiei. Văd jertfa de la distanţă, dar nu se aşează cu preoţii ca să mănânce din ea şi să se bucure de grăsimea jertfei oferite. Deci, cititorule, aşează-te întotdeauna la umbra lui Isus. Vino la palmier şi ia câteva ramuri. Lasă-L pe Prea Iubitul tău să fie ca un măr în mijlocul pădurii, şi vei fi săturat de măduvă şi grăsime. Isuse, vizitează-ne cu mântuirea Ta!

    Seara

    Ascultarea face mai mult decât jertfele. 1 Samuel 15:22

    Saul primise porunca să ucidă toţi amaleciţii şi vitele lor. In loc să facă aşa, el a cruţat pe rege şi a permis israeliţiior să ia cei mai buni boi şi cele mai bune oi. Când a fost tras la răspundere, a declarat că a făcut-o ca să ofere jertfe mai bune lui Dumnezeu. Totuşi, Samuel l-a înfruntat imediat cu următorul adevăr: jertfele nu sunt scuze pentru o faptă de răzvrătire directă. Textul pentru seara aceasta merita să fie tipărit cu litere de aur, şi agăţat în faţa ochilor acestei generaţii idolatre. Ei sunt foarte legaţi de amănuntele închinării lor, dar neglijează legea lui Dumnezeu. Amintiţi-vă întotdeauna că a păzi cu stricteţe calea poruncilor Mântuitorului este mai de preţ decât orice formă de religie exterioară. Ascultarea atentă a preceptelor Sale este mai bună decât grăsimea berberilor” (1 Samuel 15:22), sau orice alt lucru de preţ pe care îl aşezi pe altar. Dacă ai trecut cu vederea cea mai neînsemnată poruncă a Mântuitorului către ucenici, te implor să nu mai continui cu neascultarea ta. Toate pretenţiile de dragoste faţă de învăţătorul, şi toate acţiunile devotate pe care le poţi face, nu pot recompensa neascultarea. „Ascultarea” chiar în cele mai mici lucruri, „face mai mult decât jertfele” – nu contează cât de bogate sunt ele. Nu trebuie să cântăm imnuri gregoriene, să purtăm haine somptuoase, tămâie şi steaguri ca să fim pe placul lui Dumnezeu. Primul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la copiii Săi este ascultarea. Chiar dacă ţi-ai da trupul să fie ars, şi toate bunurile tale săracilor, dacă nu asculţi poruncile Domnului, toate aceste formalităţi nu-ţi vor aduce nici un profit. Este o mare binecuvântare să poţi asculta ca un copil, Totuşi, este o şi mai mare binecuvântare să îndeplineşti lecţia la literă după ce ai învăţat-o. Câţi oameni înfrumuseţează bisericile şi împodobesc preoţii, dar refuză să asculte Cuvântul Domnului! Nu fi unul dintre ei.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită…timp de patru sute de ani. Dar…pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. (Geneza 15:13-14)

    Pot fi sigur că parte din binecuvântarea promisă a lui Dumnezeu pentru mine este întârziere şi suferinţă. Întârzierea din timpul vieţii lui Avraam care părea să pună promisiunea lui Dumnezeu foarte departe de împlinire a fost atunci urmată de întârzierea aparent fără sfârşit experimentată de urmaşii lui Avraam. Dar a fost într-adevăr doar o întârziere – promisiunea s-a împlinit, pentru că în cele din urmă ei au ieşit „de acolo cu mari bogăţii”.

    Dumnezeu mă va testa cu întârzieri, şi împreună cu întârzierile va veni suferinţa. Şi totuşi prin toate acestea promisiunea lui Dumnezeu stă în picioare. Am noul Lui legământ în Hristos, şi promisiunea Lui sfântă pentru orice binecuvântare mai mică de care am nevoie. Întârzierile şi suferinţa fac parte de fapt din binecuvântările promise, deci am să-L laud pentru ele astăzi. Am să fiu tare, o să-mi îmbărbătez inima şi voi nădăjdui în Domnul! (vezi Psalmul 27:14).

     


    Charles Gallaudet Trumbull

     

    N-ai primit încă răspuns la rugăciunea pe care au rostit-o buzele tale

        În agonia inimii în aceşti ani mulţi?

    Începe credinţa să slăbească? Se duce speranţa?

        Şi crezi că toate lacrimile tale cad în zadar?

    Să nu spui că Tatăl nu ţi-a auzit rugăciunea;

        Dorinţa ta se va împlini cândva, undeva.

     

    N-ai primit încă răspuns? Nu, să nu spui că nu s-a aprobat;

        Poate că lucrarea ta n-a fost încă împlinită în întregime.

    Lucrarea a început când ai rostit pentru prima dată rugăciunea ta,

        Şi Dumnezeu va termina ce a început.

    Dacă vei menţine tămâia arzând acolo,

        Vei vedea gloria Lui cândva, undeva.

     

    N-ai primit încă răspuns? Credinţa nu poate rămâne fără răspuns,

        Picioarele ei sunt bine înfipte în Stânca;

    În mijlocul celor mai violente furtuni ea rămâne neînfricată,

        Şi nu se clatină nici înaintea şocului celui mai puternic tunet.

    Ea ştie că Omnipotenţa a auzit rugăciunea ei,

        Şi strigă: „Se va face” – cândva, undeva.


    Ophelia G. Browning

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Ieremia 36.115

    Lam cunoscut deja pe Baruc, secretarul şi prietenul credincios al lui Ieremia (cap. 32.12). Numele lui înseamnă „binecuvântat”. Deşi provenea dintro familie nobiliară − fratele lui, Seraia, „era maimare peste locul de odihnă al împăratului” (lit. „prinţ al odihnei”; cap. 51.59) − el alesese mai degrabă tovărăşia profetului întemniţat, urât şi dispreţuit, în locul celei a prinţilor, la care avea drept prin naştere. El ne face să ne gândim la Onisifor, fratele devotat care la vizitat pe Pavel în închisoarea din Roma, cu privire la care apostolul avea săi scrie lui Timotei: „deseori ma înviorat şi nu ia fost ruşine de lanţul meu – şi tu ştii mai bine decât alţii cât de mult a slujit el în Efes” (2 Timotei 1.1618). Baruc a fost şi el întotdeauna gata să slujească, cu toate riscurile pe care le implica aceasta. Să admirăm şi noi – şi totodată să dorim să avem – acest zel minunat al dragostei, deopotrivă pentru Dumnezeu, pentru slujitorul Lui, cât şi pentru poporul Lui. Aici este vorba de a scrie, după dictarea întemniţatului Ieremia, înseşi cuvintele lui Dumnezeu (comp. cu Romani 16.22), apoi de a le citi, în ziua de post, în auzul întregului Iuda. Un ascultător numit Mica, deosebit de atent, sa grăbit să le înştiinţeze pe căpetenii, iar acestea lau convocat pe Baruc pentru a le oferi şi lor o audiţie specială a conţinutului acelui sul.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Psalmul 146

    O VIATĂ PLINĂ DE LAUDE

    Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Domnul meu cât voi fi. Psalmul 146:2

    Cel care a scris Psalmul 146 a avut cu siguranţă motive foarte temeinice să-L laude pe Dumnezeu! Cei mai mulţi comentatori, demni de încredere, cred că psalmistul a trecut prin dezamăgiri cutremurătoare înainte de-a fi scris acest poem. Din moment ce ne sfătuieşte să nu ne punem încrederea într-o fiinţă umană, fie el chiar un om de rang, se poate să fi fost trădat chiar de către cineva sus pus, dintre nobili. Dar când s-a întors spre
    Dumnezeu, a primit ajutorul. Drept rezultat, el spune că-şi va dedica viaţa întreagă laudelor lui Dumnezeu.

    Prin contrast, o persoană care are tot ceea ce este mai bun din
    ceea ce poate oferi viaţa, poate fi goală pe dinăuntru. Romancierul rus Lev Tolstoi, care pe la mijlocul vieţii era sănătos, bogat, faimos, cu o căsnicie fericită, mărturiseşte că toate aceste plăceri nu-i dau, nici motive ca să-L laude pe Dumnezeu, nici o împlinire durabilă. El a scris: „O ciudată apatie psihică creştea mereu în mine…. Aceleaşi întrebări îmi reveneau mereu: De ce?
    şi     Ce va fi după toate acestea?1… Viaţa mea se apropia de un sfârşit imediat. Puteam respira, mânca, bea, dormi, totuşi toate acestea nu mă ajutau cu nimic. Dar în mine nu era o viaţă reală… Viaţa, nu avea nici un rost pentru mine”.

    Oamenii care sunt sănătoşi, bogaţi şi faimoşi pot să găsească unele plăceri fără Dumnezeu, dar nu vor experimenta niciodată o satisfacţie durabilă. Cunoaşterea lui Dumnezeu prin Cristos este motivaţia cea mai convingătoare pentru a trăi o viaţă plină de laude la adresa lui Dumnezeu.    – H.V.L.

     

    Prin tot decorul vieţii schimbător,

    Prin necaz şi bucurii, mereu

    Să-L slăvesc pe Domnul sunt dator

    Din toată vlaga sufletului meu.    – D.J.D

     

    Lauda este ceea ce-I datorăm lui Dumnezeu,
    în bucurii sau în dureri, laude lui Dumnezeu
    Îi cânt din răsputeri.

     

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Luați seama să nu Îl respingeți pe Cel care vorbește! Pentru că, dacă n-au scăpat aceia care L-au respins pe Cel care rostea cuvinte divine pe pământ, cu atât mai mult noi, care ne abatem de la Cel din ceruri.
    Evrei 12.25

    Aici avem prezentat caracterul dispensației la care noi, cei credincioși, suntem chemați; în acest pasaj, ea face referire la toată Biserica mărturisitoare, deși este adevărată doar pentru cei care au viață din Dumnezeu. Acest glas le-a vorbit din cer, iar ei l-au auzit. Era glasul lui Isus. Astfel, El este prezentat ca intrat în glorie și ca vorbind de acolo.

    Învățăm deci că acest Isus care a vorbit pe pământ este același cu Cel care vorbește acum din cer. Glasul Lui ne spune că este același Hristos, care odinioară S-a dat pentru păcatele noastre, care a trecut prin această lume, trudit și în suferință; același Om care a fost crucificat, care a murit, care a fost îngropat, care a înviat și care S-a înălțat, iar acum vorbește din cer. El vorbește ca Unul care a trecut prin toate acestea, iar acum Se află la dreapta lui Dumnezeu, de unde îi invită pe cei ai Săi la El.

    Aceasta este bucuria copilului lui Dumnezeu, atunci când aude glasul lui Isus vorbindu-i din cer, mărturisind ceea ce El a făcut și vestind pacea. El a purtat păcatele celor ai Săi și le-a înlăturat pentru totdeauna prin jertfirea Sa, care nu mai trebuie repetată. El ne spune, cu alte cuvinte: «Am înlăturat pentru totdeauna păcatul care vă despărțea de Dumnezeu și am intrat în odihnă și în glorie, ca Reprezentant al vostru în prezența Tatălui». Când acest glas este auzit și cunoscut, dobândim pace.

    J N Darby

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare …, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).
    Efeseni 2.4,5

    Adevăratele fapte bune

    Cu mai mulți ani în urmă L-am recunoscut pe Hristos ca Domn și Mântuitor al vieții mele. Primind pacea, liniștea și bucuria pe care le poate da doar Mântuitorul, am dorit să explic unei rude apropiate în ce constă mântuirea lui Dumnezeu. Atunci, ea mi-a replicat ferm că este curată înaintea lui Dumnezeu, că nu a făcut nimic rău, că a spus tot timpul adevărul și multe alte lucruri asemănătoare.

    Acest caz nu este unic. Sunt mulți care se bazează pe comportamentul și faptele lor bune, crezând că acestea Îl vor influența pe Dumnezeu. Într-o împrejurare, poporul L-a întrebat pe Mântuitorul: „Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?”. Atunci „Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El»” (Ioan 6.28,29).

    În lucrarea de mântuire a sufletului omenesc, Unicul care are prioritate este Mântuitorul. „El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege.” După ce omul a primit din partea Mântuitorului o natură nouă, este în posesia posibilității de a face fapte bune. Să reținem: numai Mântuitorul poate să ne răscumpere, iar adevăratele fapte bune sunt urmarea încrederii în Cel ce Și-a dat viața la cruce.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    PĂRINTI EVLAVIOSI, COPII EVLAVIOSI

    „Știu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…” (Geneza 18:19)

         Vorbind despre Avraam, Dumnezeu – pentru că-l cunoștea – a putut să spună că: „are să poruncească fiilor lui… să ţină Calea Domnului…”

    Oare ar putea Dumnezeu să spună la fel și despre tine? Când iei în serios creșterea copiilor tăi într-un mod evlavios, Dumnezeu va pune accentul acolo unde trebuie: pe tine! Dacă dorești să vezi adevărurile importante zburând pe deasupra capetelor copiilor tăi, încearcă să-i înveți un lucru la care nu te-ai angajat în mod personal. Crezi că din senin și deodată sunt dificili copiii tăi? Nu, ei te urmăresc și aproape că te imită!

    Dacă faptele tale demonstrează că ceea ce îi înveți nu are însemnătate pentru tine, nici pentru ei nu va fi important vreodată. Poți să-i învinovățești? Dacă ești dedicat alergării după bunuri materiale, și ei vor fi la fel. Dar dacă ești devotat slujirii Domnului, și ei vor fi atrași spre El. Dorești să te bucuri de o viață lungă și fericită? Transmite-le copiilor tăi  și copiilor lor după ei învățătura Domnului (vezi Deuteronom 6:2).

    Putem remarca faptul că dragostea pentru Hristos este pe primul loc: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta” (Deuteronom 6:5). Ești surprins? Nu ar trebui să fii! Când stilul tău de viață demonstrează dragostea pentru Hristos, El îi va atrage pe copiii tăi mai mult decât orice altceva de pe pământ. Te văd copiii tăi citind Biblia? Discuți cu ei adevărurile Scripturii, într-un mod care să-i angajeze și pe ei?

    Când sunt aduse în discuție anumite comportamente și valori, îi îndrumi la Scriptură, le-o deschizi – pentru a afla răspunsuri? De ce este important lucrul acesta? Pentru că Biblia spune: „s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul…” (Judecători 2:10). Pentru a crește copii evlavioși, trebuie să-i înveți principiile lui Dumnezeu pe care tu însuți le practici, și pe care ei le văd trăite de tine. Amin?

  • 17 Octombrie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Lucrări mai mari

    „Va face şi altele mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” Ioan 14:12

    Rugăciunea nu ne pregăteşte pentru lucrări mai mari; rugăciunea este o lucrare mai mare. Noi privim rugăciunea ca pe un exerciţiu firesc al puterilor noastre superioare, care ne pregăteşte pentru lucrarea lui Dumnezeu. În învăţătura lui Isus Cristos rugăciunea este lucrarea miracolului Răscumpărării în mine, lucrare ce produce acelaşi miracol al Răscumpărării şi în alţii prin puterea lui Dumnezeu. Roadele pot rămâne doar prin rugăciune, dar reţine că e vorba de rugăciunea bazată pe suferinţa Răscumpărării, nu pe propria mea suferinţă. Numai un copil primeşte răspuns la rugăciune, un om „înţelept” nu primeşte.

    Rugăciunea este o luptă; nu contează unde te afli. In orice împrejurare ai fi pus de Dumnezeu, datoria ta este să te rogi. Nu gândi niciodată: „Nu sunt de nici un folos aici”; pentru că sigur nu poţi fi de nici un folos acolo unde nu eşti. In orice situaţie te-ar fi pus Dumnezeu, roagă-te. îndreaptă-te spre El tot timpul. „Orice veţi cere în Numele Meu voi face” (loan 14:13). Noi nu ne rugăm decât sub influenţa unor stimuli, dar aceasta este cea mai intensă formă de egoism spiritual. Trebuie să învăţăm să lucrăm aşa cum ne porunceşte Dumnezeu; El spune să ne rugăm. ..Rugaţi dar pe Domnul secerişului E să scoată lucrători la secerişul Său.”

    Nu este nimic palpitant în lucrarea unui muncitor, dar muncitorul este cel care pune în practică ideile geniului; la fel. sfântul care lucrează este cel care pune în practică ideile Stăpânului său. Când tu munceşti în rugăciune, din perspectiva lui Dumnezeu întotdeauna ai rezultate. Ce uimire va fi atunci când vălul se va ridica şi vei vedea toate sufletele pe care le-ai „cules” doar pentru că te-ai deprins să-ţi primeşti ordinele de la Isus Cristos!

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Cine îşi cunoaşte greşelile? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte deasemenea pe robul Tău de păcate de mîndrie, ca să nu pună ele stăpînire pe mine! Atunci voi fi,fără prihană, nevinovat păcate mari”.

    PSALM 19:12-13

    După ce psalmistul descrie caracteristicile desăvîrşite ale căilor şi rînduielilor lui Dumnezeu în versetele 7-11, găsindu-şi bucuria în Cuvîntul lui Dumnezeu, deodată se face o lucrare în cugetul lui în raport cu aceste aspecte şi continuă psalmul într-un stil de cercetare şi judecare de sine. Iată în adevăr ce înseamnă să fii sincer cînd eşti în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Dacă citirea lui nu provoacă în noi o cercetare lăuntrică sinceră, urmată de o rugăciune sinceră ca în cazul acesta al lui David, atunci nu sîntem folosiţi de loc de citirea lui ci am împlinit doar o rutină. Din pricina aceasta nu se văd transformări radicale în viaţa multor credincioşi care nu preţuiesc şi nu respectă autoritatea Sfintelor Scripturi şi creştinismul lor este doar un creştinism de adunare. Este adevărat că noi nu putem să ne cunoaştem toate greşelile, mai ales atunci cînd cugetele noastre şi-au pierdut sensibilitatea întreţinută prin Cuvînt şi prin Duhul Sfînt. O, de-am realiza ce pagube enorme a adus, de-alungul istoriei Bisericii, nerespectarea autorităţii supreme a Cuvîntului lui Dumnezeu care poate aduce la lumină păcatele pe care nu le cunoaştem, sau care, mai corect zis, păcatele ascunse, căci acesta este sensul în textul original. Păcate ascunse! Ascunse de cine? Poate faţă de oameni, dar în nici un caz faţă de Dumnezeu. Nu numai că nu este nici o propăşire pentru cei ce îşi ascund păcatele (Prov. 28:13), dar ele sînt ca un vierme care roade pînă la nimicire. Dar psalmistul însuflat mai vorbeşte şi de un alt păcat care are acelaşi efect: mîndria care duce la pieire. Nici nu ne putem imagina cît de subtil se poate ascunde acest păcat grav, chiar în lucrul Lui Dumnezeu şi uneori se ascunde chiar sub o falsă mantie de smerenie. Domnul să ne păzească de păcatul mîndriei! Noi înşine acceptăm ispita atunci cînd ştim că ce facem este rău, lăsîndu-ne înşelaţi de inima noastră rea. Uneori poate, îndrăznim să facem răul în mod deliberat, profitînd de mila lui Dumnezeu care îl rabdă! Aceasta este o grozavă insultă faţă de harul Lui Dumnezeu în Hristos Isus, faţă de harul care ne-a mîntuit de teribila vină a păcatelor noastre, faţă de harul care ne ridică deasupra puterii păcatului, făcîndu-ne să trăim în mod sobru, drept şi sfint în lumea aceasta.

    Şi fiindcă noi nu sîntem în stare să ne păzim singuri, nici de cel mai mic păcat, să rugăm pe Dumnezeu, ca David, să ne păzească El. Să stăm într-o neîntreruptă părtăşie cu Dumnezeu, în rugăciune, să ne plecăm cu toată sinceritatea în faţa autorităţii Cuvîntului Lui, şi să ne pocăim îndată ce el ne arată greşala, neîncercînd niciodată, nici o îndreptăţire. Atunci vom fi fără prihană, cum spune versetul nostru, şi nevinovaţi, pentru că sîngele Lui Isus Hristos… ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 2:7). „Dumnezeu dă, prin har, o viaţă care urăşte răul, iubeşte sfinţenia şi care se plasează faţă de rău, în virtutea eficacităţii vieţii lui Hristos în noi”. J.N.D.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”. Evrei 13:8.

    El nu se schimbă. Ce bucuros sunt că El este mijlocitorul meu. Dar dacă ar fi numai mijlocitor n-ar fi de-ajuns, El este şi garant şi rămâne în această calitate. „Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har”, (vers 9). Aceasta nu se întâmplă prin fapte. De aceea trebuie să ne încredem în har, că niciodată nu ne va părea rău. Când inima ne este plină de veselie, putem spune uşor şi putem chiar cânta; dar chiar dacă în inimă este altfel, când ni se pare că totul este deşertăciune, atunci este important să ne încredem în har. Îndurarea lui Dumnezeu nu scade. De multe ori punem condiţii înaintea lui Dumnezeu, alte ori greşim ţinta dinaintea ochilor noştri şi ne închipuim altceva înaintea ochilor noştri. Dar trebuie să rămânem la aceasta: Mântuitorul a murit pentru cei păcătoși, pierduţi şi El a plătit pentru fiecare nelegiuire a noastră. Este o mântuire desăvârşită. Nu este niciun păcat pe care El nu l-ar fi luat. Dacă am fi mântuiți numai până la un anumit punct, atunci mântuirea nu ar fi desăvârşită. Dar mântuirea este desăvârşită. Câteodată m-am gândit „Aceasta face încăperea curată şi o curăţa de murdărie. Și chiar dacă ar striga prin geam 500 de oameni şi ar zice: acolo mai este murdărie, mai sunt păienjeni, totuşi mântuirea este desăvârşită şi valabilă pentru veci. De aceea, crede în ciuda oricărei păreri, crede şi biruinţa e a ta. Cel neprihănit va trăi prin credinţă. Numai să nu lăsaţi să vi se îndepărteze ţinta dinaintea voastră, ci rămâneți la jertfa de la Golgota.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    TEAMĂ SFÂNTĂ

    Cine se teme de poruncă este răsplătit. Proverbe 13.13

    O temere sfântă de Cuvântul Lui Dumnezeu este ca şi cum ţi-ai depune banii la bancă, cu o dobândă mare. Oamenii se socotesc mai înţelepţi decât Cuvântul Lui Dumnezeu şi-şi îngăduie să-L judece. „Eu nu am lucrat astfel din temere de Domnul.” Noi socotim însă cartea lui Dumnezeu fără greşeală şi prin ascultarea noastră dovedim că o preţuim. Acest Cuvânt nu ne produce groaza, ci ne dă o temere de fii, care îndeamnă pe copii să nu supere pe părinţi. Nu ne temem de pedepsele lui, pentru că ne temem de poruncile Lui.Temerea de Cuvântul lui Dumnezeu ne dă odihna smereniei, care este mult mai bună decât nepăsarea mândriei. Temerea aceasta ajunge să fie pentru noi o călăuză în toate mişcările noastre, un imbold ca să urcăm pe înălţimi şi o frână când coborâm. Feriţi de rău şi călăuziţi pe calea neprihănirii prin ascultarea de învăţătura Cuvântului, căpătăm un cuget liniştit, scăparea de orice teamă şi siguranţa că suntem plăcuţi lui Dumnezeu; avem, într-un cuvânt, cerul pe pământ. Cei nelegiuiţi pot să râdă de preţuirea pe care noi o dăm Cuvântului lui Dumnezeu, dar noi nu luăm seama la acest lucru. Preţul chemării noastre cereşti este pentru noi o mare mângâiere şi răsplata legată de ascultarea noastră ne face să nu ţinem seamă de dispreţul celor răi.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe DUMNEZEU în trupul și duhul vostru. 1. Cor. 6,20.

    Odinioară eram sclavi, după această sclavie ar fi urmat moartea veșnică. (Rom. 6.16-17). Potrivit cu voia lui Dumnezeu însă noi am fost scăpați din această sclavie. Noi înșine nu puteam să ne salvăm. „Ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Era vai de noi dacă nu ne-ar fi dat Dumnezeu un mijloc. Dar nu numai din cauza noastră a lucrat Dumnezeu în milă și har ci El însuși a vrut să ne aibă pentru slavă în mărirea Sa. Prețul de răscumpărare pentru mântuirea noastră era mult prea mare în comparație cu valoarea noastră Oh, câtă mulțumire avem să aducem Domnului Isus Hristos, toată lauda și adorarea deoarece El însuși S-a dat ca preț de răscumpărare. Cu însuși sângele Lui ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu. Acum SUNTEM copii ai Lui Dumnezeu, făcuți desăvârșiți pentru sfânta Sa prezență. Oare să nu fim mulțumitori? Ajunge oare dacă îi aducem numai mulțumiri prin vorbe? Nu are oare Dumnezeu însuși dreptul asupra vieții noastre? În Romani 12.1 suntem îndemnați să dăm trupurile noastre „ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” iar în textul de la început vedem că în același capitol ni se amintește: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt. *…că voi nu mai sunteți ai voștri?” De aceea nu mai avem nici un drept ca să trăim pentru noi înșine (2 Cor. 5.15) ci mai mult să ne predăm lui Dumnezeu ca El să se poată folosi de noi pentru slava Sa.

    Lumea, deși e puțin îndulcită prin cultură și moravuri și spoită pe deasupra cu mărturisirea creștină, are în suflet tot aceeași ură adâncă împotriva Persoanei și stăpânirii Domnului Isus Hristos ca și atunci când a fost răstignit. Lumea a atârnat de religia ei Numele cel Sfânt, dar sub haina ei religioasă are o inimă plină de ură față de Dumnezeu și față de Fiul Său Prea Iubit.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, lasă-mă să Te văd deplin şi nestingherit astăzi. Păstrează un interval luminos între Tine şi mine ca să văd calea pe care trebuie să merg.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «… şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.» IOAN 14,13

    La cine apelăm în rugăciunile noastre? Domnul Isus a spus în mod clar că doar în Numele Lui trebuie să ne adresăm Tatălui. El a îndreptat mereu atenţia oamenilor spre Tatăl Său. Dumnezeu este ţinta noastră, iar Fiul este calea care duce într-acolo. Acesta a fost de fapt scopul suferinţelor Domnului Isus: «Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu» (1 Petru 3,18). Nu există altă cale! Numai prin Isus avem intrarea în sfinţenie, adică în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu. De asemenea Domnul Isus ne învaţă să ne rugăm: «Tatăl nostru care eşti în ceruri…» (Matei 6,9). Şi apostolul Pavel a subliniat care este Calea: «mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos» (Rom. 1,8).

    Recunoaştem că Isus Hristos este Domnul! Cât de mult dorim şi aşteptăm revenirea Sa? Prin Isus Hristos am primit îndurarea fară margini a lui Dumnezeu, de aceea putem să ne rugăm direct Lui. El Însuşi spune: «Şi cine Mă vede pe Mine, îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine» (loan 12,45).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineața

    David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul”.

    1 Samuel 27:1

    Gândul acesta al lui David era un gând mincinos. Nu avea nici un motiv să creadă că ungerea sa pentru Domnul, înfăptuită de Samuel, trebuia să rămână o faptă deşartă şi nefolositoare. Domnul nu îşi părăsise slujitorul în nici o ocazie. El se găsise adesea în primejdii, dar nu existase nici una din care să nu fie scăpat de intervenţia divină. Încercările prin care a trecut au fost variate; ele nu s-au prezentat sub o singură formă, ci au avut multe înfăţişări. Totuşi, în fiecare caz, Cel care a trimis încercarea a rânduit o cale de scăpare. David nu putea pune degetul pe un rând din jurnalul să şi să spună: „iată dovada că Domnul m-a neglijat”, fiindcă tot cursul vieţii sale dovedeşte exact contrariul. Ar fi trebuit să-şi dea seama, din lucrurile pe care Dumnezeu le făcuse pentru el, că Dumnezeu îl va apăra în continuare. Dar oare noi nu ne îndoim în acelaşi fel de ajutorul domnului? Nu este o neîncredere fără motiv? Avem vreun drept să ne îndoim de bunătatea Tatălui? Nu a fost minunată îndurarea Lui? Ne-a înşelat El vreodată încrederea? A, nu! Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit niciodată. Am avut parte de nopţi întunecoase, dar steaua iubirii a strălucit de fiecare dată printre neguri. Am trecut prin conflicte aspre, dar El ne-a ocrotit întotdeauna cu scutul Său. Am avut parte de multe încercări, dar niciodată în dauna noastră; ele au fost întotdeauna în avantajul nostru. Concluzia experienţelor din trecut este că Cel care a fost cu noi în şase necazuri nu ne va uita într-al şaptelea. Ceea ce am aflat despre Dumnezeul nostru credincios dovedeşte că El ne va păstra până la sfârşit Să nu ne răzvrătim, deci, împotriva evidenţei. Cum am putea să fim atât de lipsiţi de generozitate încât să ne îndoim de Dumnezeul nostru? Doamne, doboar-o pe Izabela necredinţei noastre, şi las-o s-o mănânce câinii.

    Seara

    El… va lua mieii în braţe.

    Isaia 40:11

    Bunul Păstor are o mulţime de oi în turma Sa. Unele sunt puternice în Domnul, în timp ce altele sunt slabe în credinţă. Totuşi, El le îngrijeşte pe toate la fel. Cel mai slab miel îi este la fel de drag ca cea mai puternică oaie. Mieii tind să rămână în urmă, să se rătăcească şi să se obosească. Totuşi, Păstorul îi păzeşte de aceste pericole purtându-i în braţe. El vede că sufletele născute din nou, ca şi mieii tineri, sunt gata să piară, şi le hrăneşte până când se întăresc. Vede că minţile slabe sunt gata să leşine şi să moară, şi le mângâie şi le reînnoieşte puterile. El îi adună pe toţi micuţii, fiindcă voia Tatălui este ca nici unul să nu piară. Ce ochi atent trebuie să aibă ca să-i vadă pe toţi, ce inimă bună ca să-i îngrijească pe toţi, ce braţ puternic şi întins ca să-i adune pe toţi. In timpul vieţii Sale pe pământ, El a adunat pe toţi cei slabi. Acum că locuieşte în ceruri, inima Lui iubitoare se apleacă spre cei sfioşi şi umili, spre cei slabi şi supuşi, spre cei fricoşi şi neputincioşi de jos. Cât de blând m-a luat în braţe pe mine – la El, la adevărul Lui, la sângele Lui, la dragostea Lui, la biserica Lui! Cu mare har, El m-a constrâns să vin la El. De la convertirea mea, m-a adus adesea acasă din rătăcire, şi m-a îmbrăţişat din nou în braţele Sale veşnice. Ce este cel mai bine este că El face totul singur, personal. El nu trimite un delegat în locul Lui, ci ia asupra Sa salvarea şi păzirea celui mai nevrednic slujitor. Cum aş putea să-1 iubesc îndeajuns, şi să-L slujesc cu vrednicie? Aş vrea să-L proslăvesc „până la marginile pământului” (Mica 5:4). Totuşi, ce poate face neputinţa mea pentru El? Mare Păstor, adaugă o îndurare la îndurările Tale: o inimă care să te iubească mai adevărat, aşa cum ar trebui.

    IZVOARE IN DEŞERT

    În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume. Galateni 6:14

    Ei erau oameni care trăiau pentru ei înşişi. Speranţele, promisiunile şi visele lor încă îi stăpâneau, dar Domnul a început să le împlinească rugăciunile. Au cerut o inimă plină de pocăinţă şi s-au predat pe ei înşişi cu bucuria de a plăti orice preţ pentru ea, şi El le-a trimis necaz. Ei au cerut puritate, şi El le-a trimis pe neaşteptate suferinţă. Ei au cerut blândeţe, şi El le-a zdrobit inimile. Ei au cerut să fie morţi faţă de lume, şi El le-a omorât toate speranţele vieţii lor. Ei au cerut să fie făcuţi asemenea Lui, aşa că El i-a pus în foc şi „va şedea, va topi şi va curăţi argintul” (Mal. 3:3), până când ei vor putea să reflecte imaginea Lui. Ei au cerut să-i ajute să poarte crucea Lui, şi totuşi când El le-a înmânat-o, ea le-a tăiat şi le-a zdrelit mâinile.Ei n-au înţeles pe deplin ce cereau, dar El i-a luat pe cuvânt şi le-a dat tot ce au cerut. Ei nu erau siguri dacă să-L urmeze de la mare distanţă sau să se apropie de El. O teamă şi o groază a pus stăpânire pe ei, ca Iacov la Betel când a visat „o scară … al cărei vârf ajungea până la cer” (Gen. 28:12), sau ca Elifaz „în clipa când vedeniile de noapte frământă gândul” (Iov 4:13), sau ca ucenicii când „plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh” (Luca 24:37) şi nu realizau că era Domnul Isus. Ucenicii erau aşa de plini de frică, încât ar fi vrut să-L roage fie să Se depărteze de ei fie să-Şi ascundă gloria.

    Au găsit că este mai uşor să asculţi decât să suferi, să lucrezi decât să te dai bătut, şi să porţi crucea decât să atârni pe ea. Dar acum ei nu mai puteau să dea înapoi, pentru că ajunseseră prea aproape de crucea nevăzută a vieţii spirituale, şi virtuţile ei îi străpunseseră prea adânc. Şi Domnul împlinea această promisiune a Lui pentru ei: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

    Acum în sfârşit a venit şi oportunitatea lor. Mai înainte ei doar auziseră despre mister, dar acum l-au simţit. El Şi-a aţintit ochii plini de dragoste asupra lor, aşa cum Şi-i aţintise asupra Mariei şi a lui Petru, aşa încât ei n-au putut decât să-L urmeze. Şi puţin câte puţin, din când în când, cu scurte licăriri de lumină, misterul crucii Lui a strălucit peste ei. Ei L-au văzut „înălţat de pe pământ”, şi au privit gloria care radia din rănile suferinţei Lui sfinte. Pe când se uitau la El, s-au apropiat de El şi au fost schimbaţi în asemănarea Lui. Numele Său a strălucit atunci prin ei, pentru că El trăia în ei. Viaţa lor din momentul acela a fost o viaţă de inexprimabilă părtăşie numai cu El sus. Ei erau bucuroşi să trăiască fără posesiunile pe care alţii le aveau şi pe care ar fi putut şi ei să le aibă, ca să nu fie ca ceilalţi, ci să semene mai mult cu El.

    Aceasta este descrierea tuturor celor care de-a lungul veacurilor „urmează pe Miel oriunde merge El” (Apoc. 14:4). Dacă ar fi ales în mod egoist pentru ei înşişi, sau dacă prietenii lor ar fi ales pentru ei, atunci ar fi făcut alte alegeri. Vieţile lor ar fi strălucit mai mult aici pe pământ, dar mai puţin glorios în împărăţia Lui. Moştenirea lor ar fi fost aceea a lui Lot, nu a lui Avraam. Şi dacă s-ar fi oprit pe drum sau dacă Dumnezeu Şi-ar fi luat mâna de pe ei, lăsându-i să se rătăcească, ce ar fi pierdut ei? Ce drepturi ar fi pierdut ei la învierea lor?

    Şi totuşi Dumnezeu i-a întărit şi i-a protejat, chiar şi de ei înşişi. Deseori, în îndurarea Lui i-a susţinut când erau în pericol să alunece şi să cadă. Şi chiar în viaţa aceasta, ei ştiau că tot ce făcea El era bine făcut. Ştiau că era bine să suferi în viaţa aceasta ca să împărăţeşti în cea viitoare; să rabzi crucea aici jos, ca să porţi cununa acolo sus; şi să ştii că nu voia lor, ci voia Lui s-a făcut în ei şi prin ei.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Ieremia 35.1219

    Fiii lui Recab ar fi putut motiva cu uşurinţă că, de vreme ce se scurseseră mai bine de două sute cincizeci de ani de când strămoşul lor le dăduse acele învăţături, ele nu mai erau de actualitate, ei trebuind să trăiască în spiritul epocii, sau că un comportament exterior nu are valoare, importantă fiind numai starea de inimă. Mulţi invocă astăzi asemenea pretexte, cu scopul de «a lărgi» calea. Dumnezeu Însuşi găseşte plăcere în a remarca cum „fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au împlinit porunca tatălui lor” (v. 16). Din generaţie în generaţie, ei au respectat cu hotărâre linia de comportament trasată de înaintaşul lor, fără a face caz de aceasta (deşi, cu siguranţă, nu fără ruşine şi nu fără suferinţă).

    Sub domniile cele mai odioase, ale lui Ahaz, Manase şi Amon, ei se număraseră printre credincioşii ascunşi, pe care Domnul îi cunoştea, asemeni celor şapte mii din vremea lui Ilie (1 Împăraţi 19.18). Noi nam fi ştiut nimic despre această familie, dacă Dumnezeu nar fi dorit so folosească pentru a da o mărturie publică în întreg Iuda. Aşa cum exemplul recabiţilor scotea atunci în evidenţă neascultarea poporului din Ierusalim… tot aşa, astăzi, modul de viaţă al creştinilor ar trebui, prin contrast, să condamne o lume răzvrătită împotriva lui Dumnezeu şi să se adreseze conştiinţei ei.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Ioan 1:1-13

    IA MEDICAMENTUL

    Dar tuturor celor ce L-au primit… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Ioan 1:12

    Mulţi oameni nu sunt lămuriţi cum pot ei să fie siguri că Dumnezeu i-a iertat şi că îi va primi în cer. Nu ştiu ce înseamnă să-L primeşti, să crezi în, sau să-L accepţi pe Cristos.

    Pentru a ajuta audienţa să înţeleagă acest adevăr, doctorul-predicator Walter L. Wilson obişnuia să spună o ilustraţie, pe care o are în cartea sa „The Romance of a Doctor’s visits” (Romanţa vizitelor unui doctor). Odată, în timp ce predica, Wilson a luat un vas în mână, l-a ridicat în sus, şi a spus: „Să ne imaginăm că acesta este o sticluţă cu un medicament, dovedit fără îndoieli ca fiind un medicament ce vindecă tusea. De aceea eu vă pot da cuvântul meu că este în măsură să vă vindece de tuse”. Dr. Wilson a întrebat atunci audienţa: „Ce credeţi? Poate medicamentul acesta să-mi facă bine?” A făcut o pauză, aşteptând răspunsul. Au trecut câteva momente. Liniştea a fost spartă în sfârşit, de vocea unui băieţel care a spus: „Nu, numai în cazul că-l veţi lua!” Copilul avea dreptate. Oricât ar fi medicamentul acela de bun împotriva tusei, beneficiile lui nu vor putea fi simţite – numai în cazul că a fost luat.

    Acelaşi lucru este valabil şi despre mântuire – a fi iertat şi a merge în cer. Cu toate că Isus ne-a asigurat toate acestea prin moartea Sa pe cruce, tot ceea ce a realizat El la cruce nu ne va folosi la nimic dacă nu-L primim pe El. Ai crezut tu vreodată tot ce ne spune Biblia despre Isus, şi I-ai
    cerut tu să fie mântuitorul tău personal? Adu-ţi aminte, acei „care-L primesc” pe Isus, devin „copiii lui Dumnezeu”.     R.W.D.

    Neprihănirea lui Cristos

    Se dă gratis orişicui;

    Se cere numai ne-ndoios

    Să crezi în Fiul Tatălui.     D.J.D.

    Cristos te va primi întotdeauna numai dacă crezi.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Și a fost așa: oricine vedea zicea: „Nu s-a făcut și nu s-a văzut una ca aceasta din ziua când au ieșit fiii lui Israel din țara Egiptului până în ziua aceasta. Gândiți-vă bine, sfătuiți-vă și vorbiți”. Și toți fiii lui Israel au ieșit și adunarea s-a strâns ca un singur om … la Domnul la Mițpa … Și fiii lui Israel au zis: „Spuneți, cum a avut loc această răutate?”. Și levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a răspuns.
    Judecători 19.30–20.1,3,4

    Judecătorii lui Israel – Falimentul moral – Sfătuirea împreună

    După ce țiitoarea levitului a fost omorâtă, el i-a tăiat trupul în douăsprezece bucăți și a trimis câte o bucată în fiecare seminție a lui Israel. Acest lucru i-a șocat pe toți și, în afară de seminția lui Beniamin, s-au adunat împreună pentru a hotărî ceea ce era de făcut.

    După ce s-au adunat „ca un singur om”, nu citim că L-au întrebat pe Domnul ce trebuiau să facă. L-au întrebat pe levit despre cum avusese loc acea faptă cumplită, iar răspunsul său a fost tipic omenesc. Nu a menționat nimic despre greșelile lui, ci doar că beniamiții voiseră să-i facă lui ceea ce i-au făcut femeii. Cât de greu ne este să ne mărturisim greșelile și să luăm asupra noastră vina pentru ele!

    Levitul i-a îndemnat pe cei din popor: „Dați-vă părerea și sfătuiți-vă aici!”, iar ei au dat curs îndemnului. Fără să arate vreo urmă de smerire și fără să caute îndrumare de la Domnul, tot poporul a hotărât să lupte împotriva Ghibeei. Erau cu toții una în hotărârea de a trata cu cea mai mare severitate această nelegiuire cumplită, însă nu aveau gândul Domnului pentru ceea ce urmau să facă. Ei au cerut seminției lui Beniamin să le predea pe bărbații din Ghibea, iar după ce beniamiții au refuzat să facă acest lucru, s-au pregătit de luptă. Cât de des suntem și noi gata de a acționa împotriva altora! Uităm de marea răbdare pe care Domnul o are cu noi și nu căutăm călăuzirea lui pentru felul în care i-am putea ajuta pe frații noștri care au greșit.

    E P Vedder, Jr

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … când m-am uitat cu băgare de seamă …, am văzut că în toate este numai deșertăciune …
    Eclesiastul 2.11

    Instabilitatea lumii

    Regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei a domnit ca rege din anul 1840 până în anul 1861. El a spus: „Căile împăraților sunt bogate în lacrimi …”. Regele însuși a avut parte de adevărul acestor cuvinte. Regele a vărsat multe lacrimi și vigoarea lui s-a frânt de timpuriu, când a trebuit să afle în zile de răscoală și revoltă, ce repede se clatină inimile oamenilor pe care i-a iubit și în care a avut încredere.

    Cât de nestatornică este lumea! Într-o zi te tratează ca pe un idol și în ziua următoare ca pe un vrăjmaș; ea te va osândi dacă trăiești la un nivel mai jos, dar va face tot ce-i stă în putere pentru a te descuraja dacă vei căuta să trăiești pe un plan spiritual mai ridicat. În orice pagină a istoriei omenești, în orice capitol, paragraf sau rând citim despre ruina și înstrăinarea omului de Dumnezeu. De aici vine instabilitatea lumii. Înțeleptul Solomon a recunoscut deșertăciunea căilor omenești. Și acest lucru trebuie să-l facem și noi. Dar să nu ne oprim și să cădem în aceeași cursă a instabilității. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne dă soluția ieșirii din astfel de stări nefericite: „Când îți întorci privirile spre El [Dumnezeu], te luminezi de bucurie … Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui” (Psalmul 34.5,6).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (4)

    „Veniţi singuri la o parte… și odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

         Există două tipuri de „oboseală”. Deosebirea este asemănătoare cu diferența dintre norii pufoși de primăvară care aduc ploaia și norii care prevestesc o tornadă. Există oboseala temporară, obișnuită. O resimțim în urma unei activități bine făcute, iar după o perioadă de odihnă revenim în plină forță. Celălalt tip de oboseală este una cronică și lăuntrică, ce se acumulează în timp, și care nu se manifestă întotdeauna pe plan fizic.

    De fapt, este deseori mascată de o activitate frenetică și de comportamente impulsive, precum:

    1) Nu te poți relaxa în timpul mesei sau la o cafea.

    2) Îți verifici la nesfârșit mesageria vocală și emailurile.

    3) Noptiera ta este plină de teancuri de publicații menite să te ajute să fii „cu un pas înainte”.

    4) Ți se pare imposibil să-ți iei o zi liberă.

    5) Nu faci pauze și lucrezi în timpul tuturor sărbătorilor.

    6) Nu poți dormi.

    7) Orice timp liber pe care îl ai, îl petreci adoptând comportamente neobișnuite precum: mâncatul excesiv, cumpărăturile și uitatul la televizor, fără să te gândești la nimic.

    Wayne Muller a spus: „Pentru că nu ne odihnim, rătăcim. Intoxicați de convingerea că lucrurile bune vin numai prin determinare și efort neobosit… din lipsă de odihnă, viețile noastre sunt în pericol”. În realitate, în timp ce noi suntem ocupați să muncim fără odihnă și să părem importanți, ne putem pierde abilitatea de a auzi vocea Celui ce ne-a chemat la această lucrare de slujire. Da, Dumnezeu așteaptă să lucrezi serios, dar nu să-ți pui în pericol sănătatea, familia sau timpul tău cu El. Dacă momentan te găsești într-o astfel de stare, Domnul Isus îți spune: „Veniţi singuri la o parte… odihniţi-vă puţin.” Dacă ești înțelept și dorești să reziști până la capăt, vei fi cu băgare de seamă și vei asculta ce-ți spune El.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne