Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Lucrări mai mari

„Va face şi altele mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” Ioan 14:12

Rugăciunea nu ne pregăteşte pentru lucrări mai mari; rugăciunea este o lucrare mai mare. Noi privim rugăciunea ca pe un exerciţiu firesc al puterilor noastre superioare, care ne pregăteşte pentru lucrarea lui Dumnezeu. În învăţătura lui Isus Cristos rugăciunea este lucrarea miracolului Răscumpărării în mine, lucrare ce produce acelaşi miracol al Răscumpărării şi în alţii prin puterea lui Dumnezeu. Roadele pot rămâne doar prin rugăciune, dar reţine că e vorba de rugăciunea bazată pe suferinţa Răscumpărării, nu pe propria mea suferinţă. Numai un copil primeşte răspuns la rugăciune, un om „înţelept” nu primeşte.

Rugăciunea este o luptă; nu contează unde te afli. In orice împrejurare ai fi pus de Dumnezeu, datoria ta este să te rogi. Nu gândi niciodată: „Nu sunt de nici un folos aici”; pentru că sigur nu poţi fi de nici un folos acolo unde nu eşti. In orice situaţie te-ar fi pus Dumnezeu, roagă-te. îndreaptă-te spre El tot timpul. „Orice veţi cere în Numele Meu voi face” (loan 14:13). Noi nu ne rugăm decât sub influenţa unor stimuli, dar aceasta este cea mai intensă formă de egoism spiritual. Trebuie să învăţăm să lucrăm aşa cum ne porunceşte Dumnezeu; El spune să ne rugăm. ..Rugaţi dar pe Domnul secerişului E să scoată lucrători la secerişul Său.”

Nu este nimic palpitant în lucrarea unui muncitor, dar muncitorul este cel care pune în practică ideile geniului; la fel. sfântul care lucrează este cel care pune în practică ideile Stăpânului său. Când tu munceşti în rugăciune, din perspectiva lui Dumnezeu întotdeauna ai rezultate. Ce uimire va fi atunci când vălul se va ridica şi vei vedea toate sufletele pe care le-ai „cules” doar pentru că te-ai deprins să-ţi primeşti ordinele de la Isus Cristos!

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cine îşi cunoaşte greşelile? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte deasemenea pe robul Tău de păcate de mîndrie, ca să nu pună ele stăpînire pe mine! Atunci voi fi,fără prihană, nevinovat păcate mari”.

PSALM 19:12-13

După ce psalmistul descrie caracteristicile desăvîrşite ale căilor şi rînduielilor lui Dumnezeu în versetele 7-11, găsindu-şi bucuria în Cuvîntul lui Dumnezeu, deodată se face o lucrare în cugetul lui în raport cu aceste aspecte şi continuă psalmul într-un stil de cercetare şi judecare de sine. Iată în adevăr ce înseamnă să fii sincer cînd eşti în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Dacă citirea lui nu provoacă în noi o cercetare lăuntrică sinceră, urmată de o rugăciune sinceră ca în cazul acesta al lui David, atunci nu sîntem folosiţi de loc de citirea lui ci am împlinit doar o rutină. Din pricina aceasta nu se văd transformări radicale în viaţa multor credincioşi care nu preţuiesc şi nu respectă autoritatea Sfintelor Scripturi şi creştinismul lor este doar un creştinism de adunare. Este adevărat că noi nu putem să ne cunoaştem toate greşelile, mai ales atunci cînd cugetele noastre şi-au pierdut sensibilitatea întreţinută prin Cuvînt şi prin Duhul Sfînt. O, de-am realiza ce pagube enorme a adus, de-alungul istoriei Bisericii, nerespectarea autorităţii supreme a Cuvîntului lui Dumnezeu care poate aduce la lumină păcatele pe care nu le cunoaştem, sau care, mai corect zis, păcatele ascunse, căci acesta este sensul în textul original. Păcate ascunse! Ascunse de cine? Poate faţă de oameni, dar în nici un caz faţă de Dumnezeu. Nu numai că nu este nici o propăşire pentru cei ce îşi ascund păcatele (Prov. 28:13), dar ele sînt ca un vierme care roade pînă la nimicire. Dar psalmistul însuflat mai vorbeşte şi de un alt păcat care are acelaşi efect: mîndria care duce la pieire. Nici nu ne putem imagina cît de subtil se poate ascunde acest păcat grav, chiar în lucrul Lui Dumnezeu şi uneori se ascunde chiar sub o falsă mantie de smerenie. Domnul să ne păzească de păcatul mîndriei! Noi înşine acceptăm ispita atunci cînd ştim că ce facem este rău, lăsîndu-ne înşelaţi de inima noastră rea. Uneori poate, îndrăznim să facem răul în mod deliberat, profitînd de mila lui Dumnezeu care îl rabdă! Aceasta este o grozavă insultă faţă de harul Lui Dumnezeu în Hristos Isus, faţă de harul care ne-a mîntuit de teribila vină a păcatelor noastre, faţă de harul care ne ridică deasupra puterii păcatului, făcîndu-ne să trăim în mod sobru, drept şi sfint în lumea aceasta.

Şi fiindcă noi nu sîntem în stare să ne păzim singuri, nici de cel mai mic păcat, să rugăm pe Dumnezeu, ca David, să ne păzească El. Să stăm într-o neîntreruptă părtăşie cu Dumnezeu, în rugăciune, să ne plecăm cu toată sinceritatea în faţa autorităţii Cuvîntului Lui, şi să ne pocăim îndată ce el ne arată greşala, neîncercînd niciodată, nici o îndreptăţire. Atunci vom fi fără prihană, cum spune versetul nostru, şi nevinovaţi, pentru că sîngele Lui Isus Hristos… ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 2:7). „Dumnezeu dă, prin har, o viaţă care urăşte răul, iubeşte sfinţenia şi care se plasează faţă de rău, în virtutea eficacităţii vieţii lui Hristos în noi”. J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”. Evrei 13:8.

El nu se schimbă. Ce bucuros sunt că El este mijlocitorul meu. Dar dacă ar fi numai mijlocitor n-ar fi de-ajuns, El este şi garant şi rămâne în această calitate. „Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har”, (vers 9). Aceasta nu se întâmplă prin fapte. De aceea trebuie să ne încredem în har, că niciodată nu ne va părea rău. Când inima ne este plină de veselie, putem spune uşor şi putem chiar cânta; dar chiar dacă în inimă este altfel, când ni se pare că totul este deşertăciune, atunci este important să ne încredem în har. Îndurarea lui Dumnezeu nu scade. De multe ori punem condiţii înaintea lui Dumnezeu, alte ori greşim ţinta dinaintea ochilor noştri şi ne închipuim altceva înaintea ochilor noştri. Dar trebuie să rămânem la aceasta: Mântuitorul a murit pentru cei păcătoși, pierduţi şi El a plătit pentru fiecare nelegiuire a noastră. Este o mântuire desăvârşită. Nu este niciun păcat pe care El nu l-ar fi luat. Dacă am fi mântuiți numai până la un anumit punct, atunci mântuirea nu ar fi desăvârşită. Dar mântuirea este desăvârşită. Câteodată m-am gândit „Aceasta face încăperea curată şi o curăţa de murdărie. Și chiar dacă ar striga prin geam 500 de oameni şi ar zice: acolo mai este murdărie, mai sunt păienjeni, totuşi mântuirea este desăvârşită şi valabilă pentru veci. De aceea, crede în ciuda oricărei păreri, crede şi biruinţa e a ta. Cel neprihănit va trăi prin credinţă. Numai să nu lăsaţi să vi se îndepărteze ţinta dinaintea voastră, ci rămâneți la jertfa de la Golgota.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TEAMĂ SFÂNTĂ

Cine se teme de poruncă este răsplătit. Proverbe 13.13

O temere sfântă de Cuvântul Lui Dumnezeu este ca şi cum ţi-ai depune banii la bancă, cu o dobândă mare. Oamenii se socotesc mai înţelepţi decât Cuvântul Lui Dumnezeu şi-şi îngăduie să-L judece. „Eu nu am lucrat astfel din temere de Domnul.” Noi socotim însă cartea lui Dumnezeu fără greşeală şi prin ascultarea noastră dovedim că o preţuim. Acest Cuvânt nu ne produce groaza, ci ne dă o temere de fii, care îndeamnă pe copii să nu supere pe părinţi. Nu ne temem de pedepsele lui, pentru că ne temem de poruncile Lui.Temerea de Cuvântul lui Dumnezeu ne dă odihna smereniei, care este mult mai bună decât nepăsarea mândriei. Temerea aceasta ajunge să fie pentru noi o călăuză în toate mişcările noastre, un imbold ca să urcăm pe înălţimi şi o frână când coborâm. Feriţi de rău şi călăuziţi pe calea neprihănirii prin ascultarea de învăţătura Cuvântului, căpătăm un cuget liniştit, scăparea de orice teamă şi siguranţa că suntem plăcuţi lui Dumnezeu; avem, într-un cuvânt, cerul pe pământ. Cei nelegiuiţi pot să râdă de preţuirea pe care noi o dăm Cuvântului lui Dumnezeu, dar noi nu luăm seama la acest lucru. Preţul chemării noastre cereşti este pentru noi o mare mângâiere şi răsplata legată de ascultarea noastră ne face să nu ţinem seamă de dispreţul celor răi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe DUMNEZEU în trupul și duhul vostru. 1. Cor. 6,20.

Odinioară eram sclavi, după această sclavie ar fi urmat moartea veșnică. (Rom. 6.16-17). Potrivit cu voia lui Dumnezeu însă noi am fost scăpați din această sclavie. Noi înșine nu puteam să ne salvăm. „Ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Era vai de noi dacă nu ne-ar fi dat Dumnezeu un mijloc. Dar nu numai din cauza noastră a lucrat Dumnezeu în milă și har ci El însuși a vrut să ne aibă pentru slavă în mărirea Sa. Prețul de răscumpărare pentru mântuirea noastră era mult prea mare în comparație cu valoarea noastră Oh, câtă mulțumire avem să aducem Domnului Isus Hristos, toată lauda și adorarea deoarece El însuși S-a dat ca preț de răscumpărare. Cu însuși sângele Lui ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu. Acum SUNTEM copii ai Lui Dumnezeu, făcuți desăvârșiți pentru sfânta Sa prezență. Oare să nu fim mulțumitori? Ajunge oare dacă îi aducem numai mulțumiri prin vorbe? Nu are oare Dumnezeu însuși dreptul asupra vieții noastre? În Romani 12.1 suntem îndemnați să dăm trupurile noastre „ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” iar în textul de la început vedem că în același capitol ni se amintește: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt. *…că voi nu mai sunteți ai voștri?” De aceea nu mai avem nici un drept ca să trăim pentru noi înșine (2 Cor. 5.15) ci mai mult să ne predăm lui Dumnezeu ca El să se poată folosi de noi pentru slava Sa.

Lumea, deși e puțin îndulcită prin cultură și moravuri și spoită pe deasupra cu mărturisirea creștină, are în suflet tot aceeași ură adâncă împotriva Persoanei și stăpânirii Domnului Isus Hristos ca și atunci când a fost răstignit. Lumea a atârnat de religia ei Numele cel Sfânt, dar sub haina ei religioasă are o inimă plină de ură față de Dumnezeu și față de Fiul Său Prea Iubit.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, lasă-mă să Te văd deplin şi nestingherit astăzi. Păstrează un interval luminos între Tine şi mine ca să văd calea pe care trebuie să merg.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«… şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.» IOAN 14,13

La cine apelăm în rugăciunile noastre? Domnul Isus a spus în mod clar că doar în Numele Lui trebuie să ne adresăm Tatălui. El a îndreptat mereu atenţia oamenilor spre Tatăl Său. Dumnezeu este ţinta noastră, iar Fiul este calea care duce într-acolo. Acesta a fost de fapt scopul suferinţelor Domnului Isus: «Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu» (1 Petru 3,18). Nu există altă cale! Numai prin Isus avem intrarea în sfinţenie, adică în prezenţa nemijlocită a lui Dumnezeu. De asemenea Domnul Isus ne învaţă să ne rugăm: «Tatăl nostru care eşti în ceruri…» (Matei 6,9). Şi apostolul Pavel a subliniat care este Calea: «mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos» (Rom. 1,8).

Recunoaştem că Isus Hristos este Domnul! Cât de mult dorim şi aşteptăm revenirea Sa? Prin Isus Hristos am primit îndurarea fară margini a lui Dumnezeu, de aceea putem să ne rugăm direct Lui. El Însuşi spune: «Şi cine Mă vede pe Mine, îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine» (loan 12,45).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul”.

1 Samuel 27:1

Gândul acesta al lui David era un gând mincinos. Nu avea nici un motiv să creadă că ungerea sa pentru Domnul, înfăptuită de Samuel, trebuia să rămână o faptă deşartă şi nefolositoare. Domnul nu îşi părăsise slujitorul în nici o ocazie. El se găsise adesea în primejdii, dar nu existase nici una din care să nu fie scăpat de intervenţia divină. Încercările prin care a trecut au fost variate; ele nu s-au prezentat sub o singură formă, ci au avut multe înfăţişări. Totuşi, în fiecare caz, Cel care a trimis încercarea a rânduit o cale de scăpare. David nu putea pune degetul pe un rând din jurnalul să şi să spună: „iată dovada că Domnul m-a neglijat”, fiindcă tot cursul vieţii sale dovedeşte exact contrariul. Ar fi trebuit să-şi dea seama, din lucrurile pe care Dumnezeu le făcuse pentru el, că Dumnezeu îl va apăra în continuare. Dar oare noi nu ne îndoim în acelaşi fel de ajutorul domnului? Nu este o neîncredere fără motiv? Avem vreun drept să ne îndoim de bunătatea Tatălui? Nu a fost minunată îndurarea Lui? Ne-a înşelat El vreodată încrederea? A, nu! Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit niciodată. Am avut parte de nopţi întunecoase, dar steaua iubirii a strălucit de fiecare dată printre neguri. Am trecut prin conflicte aspre, dar El ne-a ocrotit întotdeauna cu scutul Său. Am avut parte de multe încercări, dar niciodată în dauna noastră; ele au fost întotdeauna în avantajul nostru. Concluzia experienţelor din trecut este că Cel care a fost cu noi în şase necazuri nu ne va uita într-al şaptelea. Ceea ce am aflat despre Dumnezeul nostru credincios dovedeşte că El ne va păstra până la sfârşit Să nu ne răzvrătim, deci, împotriva evidenţei. Cum am putea să fim atât de lipsiţi de generozitate încât să ne îndoim de Dumnezeul nostru? Doamne, doboar-o pe Izabela necredinţei noastre, şi las-o s-o mănânce câinii.

Seara

El… va lua mieii în braţe.

Isaia 40:11

Bunul Păstor are o mulţime de oi în turma Sa. Unele sunt puternice în Domnul, în timp ce altele sunt slabe în credinţă. Totuşi, El le îngrijeşte pe toate la fel. Cel mai slab miel îi este la fel de drag ca cea mai puternică oaie. Mieii tind să rămână în urmă, să se rătăcească şi să se obosească. Totuşi, Păstorul îi păzeşte de aceste pericole purtându-i în braţe. El vede că sufletele născute din nou, ca şi mieii tineri, sunt gata să piară, şi le hrăneşte până când se întăresc. Vede că minţile slabe sunt gata să leşine şi să moară, şi le mângâie şi le reînnoieşte puterile. El îi adună pe toţi micuţii, fiindcă voia Tatălui este ca nici unul să nu piară. Ce ochi atent trebuie să aibă ca să-i vadă pe toţi, ce inimă bună ca să-i îngrijească pe toţi, ce braţ puternic şi întins ca să-i adune pe toţi. In timpul vieţii Sale pe pământ, El a adunat pe toţi cei slabi. Acum că locuieşte în ceruri, inima Lui iubitoare se apleacă spre cei sfioşi şi umili, spre cei slabi şi supuşi, spre cei fricoşi şi neputincioşi de jos. Cât de blând m-a luat în braţe pe mine – la El, la adevărul Lui, la sângele Lui, la dragostea Lui, la biserica Lui! Cu mare har, El m-a constrâns să vin la El. De la convertirea mea, m-a adus adesea acasă din rătăcire, şi m-a îmbrăţişat din nou în braţele Sale veşnice. Ce este cel mai bine este că El face totul singur, personal. El nu trimite un delegat în locul Lui, ci ia asupra Sa salvarea şi păzirea celui mai nevrednic slujitor. Cum aş putea să-1 iubesc îndeajuns, şi să-L slujesc cu vrednicie? Aş vrea să-L proslăvesc „până la marginile pământului” (Mica 5:4). Totuşi, ce poate face neputinţa mea pentru El? Mare Păstor, adaugă o îndurare la îndurările Tale: o inimă care să te iubească mai adevărat, aşa cum ar trebui.

IZVOARE IN DEŞERT

În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume. Galateni 6:14

Ei erau oameni care trăiau pentru ei înşişi. Speranţele, promisiunile şi visele lor încă îi stăpâneau, dar Domnul a început să le împlinească rugăciunile. Au cerut o inimă plină de pocăinţă şi s-au predat pe ei înşişi cu bucuria de a plăti orice preţ pentru ea, şi El le-a trimis necaz. Ei au cerut puritate, şi El le-a trimis pe neaşteptate suferinţă. Ei au cerut blândeţe, şi El le-a zdrobit inimile. Ei au cerut să fie morţi faţă de lume, şi El le-a omorât toate speranţele vieţii lor. Ei au cerut să fie făcuţi asemenea Lui, aşa că El i-a pus în foc şi „va şedea, va topi şi va curăţi argintul” (Mal. 3:3), până când ei vor putea să reflecte imaginea Lui. Ei au cerut să-i ajute să poarte crucea Lui, şi totuşi când El le-a înmânat-o, ea le-a tăiat şi le-a zdrelit mâinile.Ei n-au înţeles pe deplin ce cereau, dar El i-a luat pe cuvânt şi le-a dat tot ce au cerut. Ei nu erau siguri dacă să-L urmeze de la mare distanţă sau să se apropie de El. O teamă şi o groază a pus stăpânire pe ei, ca Iacov la Betel când a visat „o scară … al cărei vârf ajungea până la cer” (Gen. 28:12), sau ca Elifaz „în clipa când vedeniile de noapte frământă gândul” (Iov 4:13), sau ca ucenicii când „plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh” (Luca 24:37) şi nu realizau că era Domnul Isus. Ucenicii erau aşa de plini de frică, încât ar fi vrut să-L roage fie să Se depărteze de ei fie să-Şi ascundă gloria.

Au găsit că este mai uşor să asculţi decât să suferi, să lucrezi decât să te dai bătut, şi să porţi crucea decât să atârni pe ea. Dar acum ei nu mai puteau să dea înapoi, pentru că ajunseseră prea aproape de crucea nevăzută a vieţii spirituale, şi virtuţile ei îi străpunseseră prea adânc. Şi Domnul împlinea această promisiune a Lui pentru ei: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

Acum în sfârşit a venit şi oportunitatea lor. Mai înainte ei doar auziseră despre mister, dar acum l-au simţit. El Şi-a aţintit ochii plini de dragoste asupra lor, aşa cum Şi-i aţintise asupra Mariei şi a lui Petru, aşa încât ei n-au putut decât să-L urmeze. Şi puţin câte puţin, din când în când, cu scurte licăriri de lumină, misterul crucii Lui a strălucit peste ei. Ei L-au văzut „înălţat de pe pământ”, şi au privit gloria care radia din rănile suferinţei Lui sfinte. Pe când se uitau la El, s-au apropiat de El şi au fost schimbaţi în asemănarea Lui. Numele Său a strălucit atunci prin ei, pentru că El trăia în ei. Viaţa lor din momentul acela a fost o viaţă de inexprimabilă părtăşie numai cu El sus. Ei erau bucuroşi să trăiască fără posesiunile pe care alţii le aveau şi pe care ar fi putut şi ei să le aibă, ca să nu fie ca ceilalţi, ci să semene mai mult cu El.

Aceasta este descrierea tuturor celor care de-a lungul veacurilor „urmează pe Miel oriunde merge El” (Apoc. 14:4). Dacă ar fi ales în mod egoist pentru ei înşişi, sau dacă prietenii lor ar fi ales pentru ei, atunci ar fi făcut alte alegeri. Vieţile lor ar fi strălucit mai mult aici pe pământ, dar mai puţin glorios în împărăţia Lui. Moştenirea lor ar fi fost aceea a lui Lot, nu a lui Avraam. Şi dacă s-ar fi oprit pe drum sau dacă Dumnezeu Şi-ar fi luat mâna de pe ei, lăsându-i să se rătăcească, ce ar fi pierdut ei? Ce drepturi ar fi pierdut ei la învierea lor?

Şi totuşi Dumnezeu i-a întărit şi i-a protejat, chiar şi de ei înşişi. Deseori, în îndurarea Lui i-a susţinut când erau în pericol să alunece şi să cadă. Şi chiar în viaţa aceasta, ei ştiau că tot ce făcea El era bine făcut. Ştiau că era bine să suferi în viaţa aceasta ca să împărăţeşti în cea viitoare; să rabzi crucea aici jos, ca să porţi cununa acolo sus; şi să ştii că nu voia lor, ci voia Lui s-a făcut în ei şi prin ei.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 35.1219

Fiii lui Recab ar fi putut motiva cu uşurinţă că, de vreme ce se scurseseră mai bine de două sute cincizeci de ani de când strămoşul lor le dăduse acele învăţături, ele nu mai erau de actualitate, ei trebuind să trăiască în spiritul epocii, sau că un comportament exterior nu are valoare, importantă fiind numai starea de inimă. Mulţi invocă astăzi asemenea pretexte, cu scopul de «a lărgi» calea. Dumnezeu Însuşi găseşte plăcere în a remarca cum „fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au împlinit porunca tatălui lor” (v. 16). Din generaţie în generaţie, ei au respectat cu hotărâre linia de comportament trasată de înaintaşul lor, fără a face caz de aceasta (deşi, cu siguranţă, nu fără ruşine şi nu fără suferinţă).

Sub domniile cele mai odioase, ale lui Ahaz, Manase şi Amon, ei se număraseră printre credincioşii ascunşi, pe care Domnul îi cunoştea, asemeni celor şapte mii din vremea lui Ilie (1 Împăraţi 19.18). Noi nam fi ştiut nimic despre această familie, dacă Dumnezeu nar fi dorit so folosească pentru a da o mărturie publică în întreg Iuda. Aşa cum exemplul recabiţilor scotea atunci în evidenţă neascultarea poporului din Ierusalim… tot aşa, astăzi, modul de viaţă al creştinilor ar trebui, prin contrast, să condamne o lume răzvrătită împotriva lui Dumnezeu şi să se adreseze conştiinţei ei.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 1:1-13

IA MEDICAMENTUL

Dar tuturor celor ce L-au primit… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Ioan 1:12

Mulţi oameni nu sunt lămuriţi cum pot ei să fie siguri că Dumnezeu i-a iertat şi că îi va primi în cer. Nu ştiu ce înseamnă să-L primeşti, să crezi în, sau să-L accepţi pe Cristos.

Pentru a ajuta audienţa să înţeleagă acest adevăr, doctorul-predicator Walter L. Wilson obişnuia să spună o ilustraţie, pe care o are în cartea sa „The Romance of a Doctor’s visits” (Romanţa vizitelor unui doctor). Odată, în timp ce predica, Wilson a luat un vas în mână, l-a ridicat în sus, şi a spus: „Să ne imaginăm că acesta este o sticluţă cu un medicament, dovedit fără îndoieli ca fiind un medicament ce vindecă tusea. De aceea eu vă pot da cuvântul meu că este în măsură să vă vindece de tuse”. Dr. Wilson a întrebat atunci audienţa: „Ce credeţi? Poate medicamentul acesta să-mi facă bine?” A făcut o pauză, aşteptând răspunsul. Au trecut câteva momente. Liniştea a fost spartă în sfârşit, de vocea unui băieţel care a spus: „Nu, numai în cazul că-l veţi lua!” Copilul avea dreptate. Oricât ar fi medicamentul acela de bun împotriva tusei, beneficiile lui nu vor putea fi simţite – numai în cazul că a fost luat.

Acelaşi lucru este valabil şi despre mântuire – a fi iertat şi a merge în cer. Cu toate că Isus ne-a asigurat toate acestea prin moartea Sa pe cruce, tot ceea ce a realizat El la cruce nu ne va folosi la nimic dacă nu-L primim pe El. Ai crezut tu vreodată tot ce ne spune Biblia despre Isus, şi I-ai
cerut tu să fie mântuitorul tău personal? Adu-ţi aminte, acei „care-L primesc” pe Isus, devin „copiii lui Dumnezeu”.     R.W.D.

Neprihănirea lui Cristos

Se dă gratis orişicui;

Se cere numai ne-ndoios

Să crezi în Fiul Tatălui.     D.J.D.

Cristos te va primi întotdeauna numai dacă crezi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și a fost așa: oricine vedea zicea: „Nu s-a făcut și nu s-a văzut una ca aceasta din ziua când au ieșit fiii lui Israel din țara Egiptului până în ziua aceasta. Gândiți-vă bine, sfătuiți-vă și vorbiți”. Și toți fiii lui Israel au ieșit și adunarea s-a strâns ca un singur om … la Domnul la Mițpa … Și fiii lui Israel au zis: „Spuneți, cum a avut loc această răutate?”. Și levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a răspuns.
Judecători 19.30–20.1,3,4

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral – Sfătuirea împreună

După ce țiitoarea levitului a fost omorâtă, el i-a tăiat trupul în douăsprezece bucăți și a trimis câte o bucată în fiecare seminție a lui Israel. Acest lucru i-a șocat pe toți și, în afară de seminția lui Beniamin, s-au adunat împreună pentru a hotărî ceea ce era de făcut.

După ce s-au adunat „ca un singur om”, nu citim că L-au întrebat pe Domnul ce trebuiau să facă. L-au întrebat pe levit despre cum avusese loc acea faptă cumplită, iar răspunsul său a fost tipic omenesc. Nu a menționat nimic despre greșelile lui, ci doar că beniamiții voiseră să-i facă lui ceea ce i-au făcut femeii. Cât de greu ne este să ne mărturisim greșelile și să luăm asupra noastră vina pentru ele!

Levitul i-a îndemnat pe cei din popor: „Dați-vă părerea și sfătuiți-vă aici!”, iar ei au dat curs îndemnului. Fără să arate vreo urmă de smerire și fără să caute îndrumare de la Domnul, tot poporul a hotărât să lupte împotriva Ghibeei. Erau cu toții una în hotărârea de a trata cu cea mai mare severitate această nelegiuire cumplită, însă nu aveau gândul Domnului pentru ceea ce urmau să facă. Ei au cerut seminției lui Beniamin să le predea pe bărbații din Ghibea, iar după ce beniamiții au refuzat să facă acest lucru, s-au pregătit de luptă. Cât de des suntem și noi gata de a acționa împotriva altora! Uităm de marea răbdare pe care Domnul o are cu noi și nu căutăm călăuzirea lui pentru felul în care i-am putea ajuta pe frații noștri care au greșit.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… când m-am uitat cu băgare de seamă …, am văzut că în toate este numai deșertăciune …
Eclesiastul 2.11

Instabilitatea lumii

Regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei a domnit ca rege din anul 1840 până în anul 1861. El a spus: „Căile împăraților sunt bogate în lacrimi …”. Regele însuși a avut parte de adevărul acestor cuvinte. Regele a vărsat multe lacrimi și vigoarea lui s-a frânt de timpuriu, când a trebuit să afle în zile de răscoală și revoltă, ce repede se clatină inimile oamenilor pe care i-a iubit și în care a avut încredere.

Cât de nestatornică este lumea! Într-o zi te tratează ca pe un idol și în ziua următoare ca pe un vrăjmaș; ea te va osândi dacă trăiești la un nivel mai jos, dar va face tot ce-i stă în putere pentru a te descuraja dacă vei căuta să trăiești pe un plan spiritual mai ridicat. În orice pagină a istoriei omenești, în orice capitol, paragraf sau rând citim despre ruina și înstrăinarea omului de Dumnezeu. De aici vine instabilitatea lumii. Înțeleptul Solomon a recunoscut deșertăciunea căilor omenești. Și acest lucru trebuie să-l facem și noi. Dar să nu ne oprim și să cădem în aceeași cursă a instabilității. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne dă soluția ieșirii din astfel de stări nefericite: „Când îți întorci privirile spre El [Dumnezeu], te luminezi de bucurie … Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui” (Psalmul 34.5,6).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (4)

„Veniţi singuri la o parte… și odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     Există două tipuri de „oboseală”. Deosebirea este asemănătoare cu diferența dintre norii pufoși de primăvară care aduc ploaia și norii care prevestesc o tornadă. Există oboseala temporară, obișnuită. O resimțim în urma unei activități bine făcute, iar după o perioadă de odihnă revenim în plină forță. Celălalt tip de oboseală este una cronică și lăuntrică, ce se acumulează în timp, și care nu se manifestă întotdeauna pe plan fizic.

De fapt, este deseori mascată de o activitate frenetică și de comportamente impulsive, precum:

1) Nu te poți relaxa în timpul mesei sau la o cafea.

2) Îți verifici la nesfârșit mesageria vocală și emailurile.

3) Noptiera ta este plină de teancuri de publicații menite să te ajute să fii „cu un pas înainte”.

4) Ți se pare imposibil să-ți iei o zi liberă.

5) Nu faci pauze și lucrezi în timpul tuturor sărbătorilor.

6) Nu poți dormi.

7) Orice timp liber pe care îl ai, îl petreci adoptând comportamente neobișnuite precum: mâncatul excesiv, cumpărăturile și uitatul la televizor, fără să te gândești la nimic.

Wayne Muller a spus: „Pentru că nu ne odihnim, rătăcim. Intoxicați de convingerea că lucrurile bune vin numai prin determinare și efort neobosit… din lipsă de odihnă, viețile noastre sunt în pericol”. În realitate, în timp ce noi suntem ocupați să muncim fără odihnă și să părem importanți, ne putem pierde abilitatea de a auzi vocea Celui ce ne-a chemat la această lucrare de slujire. Da, Dumnezeu așteaptă să lucrezi serios, dar nu să-ți pui în pericol sănătatea, familia sau timpul tău cu El. Dacă momentan te găsești într-o astfel de stare, Domnul Isus îți spune: „Veniţi singuri la o parte… odihniţi-vă puţin.” Dacă ești înțelept și dorești să reziști până la capăt, vei fi cu băgare de seamă și vei asculta ce-ți spune El.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: