TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Cheia poruncilor Stăpânului
..Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”
Matei 9:38
Cheia la problemele lucrării misionare este în mâna lui Dumnezeu: această cheie este rugăciunea, nu lucrarea, adică nu lucrarea aşa cum este în general înţeleasă astăzi, pentru că ea poate însemna evitarea concentrării asupra lui Dumnezeu. Cheia la problemele lucrării misionare nu este nici raţiunea, nici medicina, nici civilizaţia sau educaţia, nici chiar evanghelizarea. Cheia este rugăciunea. „Rugaţi dar pe Domnul secerişului.” Privită prin prisma naturii umane, rugăciunea nu este ceva practic, ci absurd; trebuie să înţelegem că rugăciunea e ceva stupid, dacă este privită din punctul de vedere al înţelepciunii pământeşti.
Din perspectiva lui Isus Cristos nu există naţiuni, ci lumea întreagă. Câţi dintre noi se roagă fără a fi părtinitori cu privire la oameni, ţinând cont doar de părerea unui singur Om, lsus Cristos? El este Stăpânul secerişului produs de suferinţă şi de recunoaşterea păcatului; acesta este secerişul pentru care trebuie să ne rugăm ca să fie trimişi lucrători. Noi suntem ocupaţi cu lucrul, în timp ce oamenii din jurul nostru sunt copţi pentru seceriş, iar noi nu „culegem” nici unul, ci irosim timpul Domnului nostru în activităţi care ne consumă toată energia. Dacă apare o criză în viaţa tatălui sau a fratelui tău, eşti tu acolo ca un lucrător gata să secere recolta pentru lsus Cristos? „O, dar am o lucrare specială de făcut!” Nici un creştin n-are nici o lucrare specială de făcut. Creştinul este chemat să-I aparţină lui lsus Cristos, să fie un rob care „nu este mai mare decât Domnul său”, care nu-I spune lui lsus Cristos ce intenţionează el să facă. Domnul nostru nu ne cheamă la nici o lucrare specială, ci ne cheamă la Sine. „Rugați dar pe Domnul secerişului” şi El va pregăti împrejurările şi vă va trimite ca lucrători ai Săi.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos”. 1 CORINTENI 15:57
Noi nu putem să biruim păcatul şi greutăţile prin propriile noastre puteri, ci numai prin biruinţa pe care a cîştigat-o Domnul Isus la cruce. Crucea este o realitate şi ea trebuie să devină pentru noi o experienţă trăită. O atitudine pasivă şi pur mintală faţă de Golgota nu este de ajuns. Prin însăşi faptul că Domnul Isus S-a dăruit pentru ai Săi, Domnul le dăruieşte biruinţe; El îi face să biruiască totdeauna prin El şi îi învaţă să pună în aplicare autoritatea Numelui de biruitor al tuturor vrăjmaşilor şi ispitelor. Din viaţa şi slujirea aceluia care apucă această biruinţă, emană nişte rezultate binecuvîntate care sînt efectul prezenţei Domnului Hristos într-o astfel de viaţă. Rîuri de apă vie curg şi nu se pierde nici o ocazie de a mărturisi pe Domnul Isus. Poate fi o minune mai mare decît o viaţă transformată prin puterea crucii? Domnul Hristos se manifestă în acest „vas de lut”, şi chiar vrăjmaşii vor recunoaşte că ucenicul acela seamănă cu Isus.Domnul Isus ne dă deasemenea biruinţă în rugăciunile de mijlocire şi cîtă nevoie este de astfel de rugăciuni. Dacă şi apostolul Pavel avea nevoie ca credincioşii să se roage pentru el, cu cîţ mai mult noi care trăim acum zilele de încheiere ale dispensaţiunii harului. Cuvîntul lui Dumnezeu este plin de astfel de îndemnuri pentru rugăciuni de mijlocire (Col. 4:3; 1 Tes. 5:25; Ev. 13:18; Iacov 5:13, 14, 16; 1 Ioan 5:16). „Deschide-ţi gura şi ţi-o voi umple”. Sînt unii credincioşi care au adoptat un bun obicei. Fac o listă de toţi aceia pe care îi au pe inimă pentru ca să nu-i uite şi să se roage stăruitor pentru ei. Dragostea, în orice caz, ne va ajuta să nu uităm în ce priveşte şi datoria aceasta de a ne ruga unii pentru alţii. Avem o astfel de dragoste? Atunci rugăciunile inspirate şi controlate de Duhul Sfînt vor primi răspuns cu siguranţă şi ce revelaţie, ce slavă, ce bucurie va urma atunci.Lumea înţelege „limbajul” unor astfel de vieţi dedicate şi trăite în virtutea biruinţei de la Golgota a Domnului Isus, biruinţă care ne-a fost transmisă şi nouă prin Duhul Sfînt. Să o folosim şi să pornim la cucerirea ei în numele Biruitorului.Dacă crucea este sfîrşitul vieţii vechi, ea este şi începutul vieţii noi: o viaţă de slujire, de renunţare, de rugăciune şi de laude!
„Dumnezeu are în lumea aceasta un drum pe care Satan nu ne poate birui. Este acela pe care a mers Domnul Isus. Este un drum dumnezeiesc, un drum unic unde se găseşte puterea lui Dumnezeu. Este drumul ascultării. Dumnezeu, în dragostea Sa a devenit pentru noi un Dumnezeu de aproape; El a intrat în toate trebuinţele noastre şi prin dragoste ne-a făcut ceea ce sîntem în Hristos”. J.N.D.
Poţi să slujeşti fără să iubeşti, dar nu poţi să iubeşti fără să slujeşti. Noi nu sîntem mai de folos cînd spunem multe cuvinte, oricît de frumoase ar fi ele, ci cînd ne rugăm mai mult.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.
2 Tim.3:16-17.
Aici nu este scris că: un om al lui Dumnezeu rămâne un sărman păcătos, nu va deveni niciodată desăvârşit pe acest pământ şi că el nu este în stare să facă nicio faptă bună şi trebuie să rămână precum este. Da, Astfel vorbesc cei care caută folosul lor şi nu luptă pentru credinţă. Cum spun deseori oamenii care doresc să fie mântuiţi: „Noi nu suntem capabili, noi nu putem face nimic, Dumnezeu trebuie să facă totul! Ei fac însă cum nu ar trebui. Ceea ce a făcut deja Dumnezeu, aceea vor să facă, iar de lucrurile pe care le porunceşte Dumnezeu să le facă ei spun: acestea nu le putem face, Dumnezeu trebuie să le facă. Astfel de cuvinte nu sunt insuflate de Dumnezeu.
Ce este Evanghelia? Evanghelia este Vestea cea Bună. „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit”, (Isaia 40:1) Și iată vine duşmanul şi zice: tu trebuie să rămâi un păcătos până la moarte. Astfel spune duşmanul Evangheliei. De aceea trebuie să ne luptăm pentru credinţă. Este scris: „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”. (Ioan 8:36). Credinţa Evangheliei ne învaţă: „El s-a arătat pentru ca să ne ia păcatele”. „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” şi în Col. 1:22, spune: „El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă înfăţişeze înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină”. Acesta este un lucru fără cusur, o lucrare desăvârşită prin Mântuitorul nostru.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
UNA CU HRISTOS ISUS
Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. Ioan 14.19
Viaţa celor credincioşi este tot aşa de sigură ca şi aceea a Domnului Isus Însuşi. După cum este sigur că trăieşte Capul, tot atât de sigur este că trăiesc şi mădularele. Dacă Isus n-a înviat din morţi, atunci noi suntem morţi în păcatele noastre; dar fiindcă El a înviat, credincioşii sunt înviaţi în El. Moartea Lui a dat la o parte înfrângerea noastră de către cel Rău şi a rupt legăturile morţii. Învierea Lui înseamnă neprihănirea noastră şi ne spune: „Tu eşti iertat. Domnul a şters păcatul tău; tu nu vei muri”.Domnul Isus a făcut viaţa alor Săi tot aşa de veşnică cum este a Lui. Cum ar putea să moară ei, atâta vreme cât El trăieşte, ştiind că ei sunt una cu El? Fiindcă El nu poate să moară, căci moartea nu are nici o putere asupra Lui, ei nu se vor mai întoarce în mormântul vechilor lor păcate, ci vor trăi o viaţă nouă pentru Mântuitorul lor.
Credinciosule care eşti sub lovitura vreunei mari ispite şi care te temi că ai să fii zdrobit de mâna vrăjmaşului tău, stai liniştit; tu nu poţi pierde viaţa ta duhovnicească, pentru că ea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Tu nu te îndoieşti de nemurirea Mântuitorului tău; şi dacă este aşa, nici nu te gândi că El are să te lase să pieri, pentru că eşti din aceeaşi tulpină cu El. Temelia vieţii tale este viaţa Lui. De aceea sprijineşte-te pe Mântuitorul tău viu.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Da, frate, fă-mi binele acesta în DOMNUL, și înviorează-mi inima în HRISTOS! Filimon 20.
Foarte important că acest mare apostol cerea de la fratele său în Domnul, să-i facă acest bine. Dacă acest gând ne călăuzește, atunci vom avea și noi dorințe de a fi de folos pentru frații și surorile noastre și să le înviorăm inima în Hristos. Ce despărțitor acționează acest lucru în activitatea noastră multilaterală și personală; ceea ce nu-i după voia Domnului trebuie să rămână la o parte. Cine este înviorat în Hristos nu mai caută împlinirea dorințelor sale din partea lumii ci numai de către Dumnezeu. Un astfel de creștin va pune deoparte tot ce nu-i demn și potrivit cu promisiunile lui Hristos.
Există oare ceva în această lume rea și decăzută care ne-ar putea” fi de folos pe calea credinței? „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții NU este de la Tatăl, ci din lume.” Poate oare să existe o părtășie între Domnul slavei și cinematograf, teatru sau televizor? Cine găsește bune aceste legături este plin de duhul lumii care a răstignit pe Domnul Isus Hristos pe cruce. Asemenea om nu este de folos pentru frați și surori creștine, ci este o MARE PAGUBĂ. Ce puțin ne gândim la faptul că Domnul ne-a dat o părtășie de a fi de folos și de ajutor. Umblarea noastră să fie în așa fel încât „în inimă să se nască o laudă pentru Dumnezeu” (Filip. 4.8). Câteodată comportarea noastră lasă de dorit, și de aceea frații noștri au mult de oftat. Ce mare răspundere avem dacă fratele pentru care a murit Hristos în loc să fie întărit în credință și înviorat este întristat!
Cum ar putea Duhul Sfânt să cârmuiască, să curețe, să prefacă, să umple și să întrebuințeze o viață, înainte ce ea să-I fie predată în totul? Ce poate face olarul cu un lut care nu este mlădios? Cum ar putea Dumnezeu să fățuiască o ființă care plânge și geme pentru orice idol care i se ia?
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Doamne, Te slăvesc că Tu eşti şi că înfaptuieşti voia Ta desăvârşită în şi prin viețile oamenilor.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.»
LUCA 9,23
Trebuie să treacă Biserica lui Isus prin aceleaşi suferinţi prin care a trecut şi Domnul? În Sfânta Scriptură ni se spune că noi:
– trebuie să urmăm aceeaşi cale ca Mielul,
– trebuie să păşim pe urmele Lui,
– suntem destinaţi să fim părtaşi la suferinţa Lui,
– în părtăşia cu suferinţa lui Isus devenim asemenea Lui,
– devenim asemenea Lui dacă suntem pregătiţi să şi murim împreună cu Hristos.
Trebuie să trecem prin aceleaşi Suferinţe ca Domnul Isus, deoarece prin naşterea din nou suntem mădulare ale Trupului Său. El este Capul, iar noi suntem mădularele. Noi însă nu trebuie să purtăm păcatele lumii — aceasta a facut-o El o dată pentru totdeauna. Nici nu mai trebuie să îi ducem crucea. Nu crucea Sa o am de purtat, ci crucea mea. Această dorinţă de a purta crucea face parte din urmarea lui Isus: astfel se conturează chipul pe care-l vom avea în veşnicie. Acesta este scopul minunat al lui Dumnezeu pentru noi!
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
” Veniţi de prânziți”, le-a zis Isus. Ioan 21:12
Prin aceste cuvinte, credinciosul este invitat la o apropiere sfântă de Isus. „Veniţi de prânziţi” implică aceeaşi masă şi aceeaşi hrană; da, şi uneori înseamnă să stai faţă în faţă şi să-ţi sprijini fruntea de pieptul Mântuitorului. Înseamnă să fii pus în sala de ospăţ, unde flutură steagul dragostei. „Veniţi de prânziţi” ne oferă o viziune a unirii cu Christos, fiindcă singura hrană pe care o putem ospăta cu Isus este Isus însuşi. O, ce uniune este aceasta! Este o adâncime pe care raţiunea nu o poate pătrunde, aceea că ne hrănim cu Isus. „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el” (loan Ip56). Este şi o invitaţie la părtăşie cu sfinţii. Creştinii pot să se deosebească într-o varietate de puncte, au acelaşi apetit spiritual. Dacă nu putem simţi cu toţii la fel, putem să ne hrănim la fel cu Pâinea Vieţii care ne-a fost trimisă din cer. La masa părtăşiei cu Isus, suntem uniţi într-o singură pâine şi un singur pahar. Odată cu paharul care trece de la unul la altul, unitatea şi dragostea trec dintr-o inimă într-alta. Apropie-te de Isus, şi vei vedea că eşti tot mai legat spiritual de cei care sunt ca tine, hrăniţi de aceeaşi mană cerească. Dacă suntem mai aproape de Isus, suntem mai aproape unii de alţii. în cuvintele acestea vedem izvorul puterii pentru orice creştin. Să priveşti la Christos înseamnă să trăieşti, dar puterea de a-L sluji vine de la „veniți de prânziţi”. Lucrăm sub multe slăbiciuni inutile, fiindcă neglijăm acest precept al învăţătorului. Nici unul din noi nu are nevoie de o dietă săracă în calorii; din contră, trebuie să. ne îngrăşăm cu grăsimea şi măduva Evangheliei, ca să adunăm putere din ea şi să folosim orice putere în slujba Mântuitorului. De aceea, dacă vreţi să realizaţi apropierea de Isus, uniunea cu Isus, dragostea pentru poporul Său şi puterea de la Isus, „veniţi de prânrnţi” cu El prin credinţă.
Seara
Căci la Tine este izvorul vieţii. Psalmi 36:9
În experienţa noastră spirituală există ocazii în care sfaturile şi simpatia oamenilor, sau hotărârile creştineşti, nu ne mângâie şi nu ne ajută. De ce îngăduie bunul Dumnezeu aşa ceva? Poate fiindcă trăim prea mult fără EL. De aceea, El ne ia toate lucrurile pe care ne-am obişnuit să ne sprijinim, ca să ne îndreptăm spre EL. Este o binecuvântare să trăieşti lângă o fântână. Cât timp avem burdufurile pline, suntem mulţumiţi să ne aflăm în pustie, ca Agar şi Ismael (vezi Genesa 21:14). Totuşi, când se golesc, nimic nu ne ajută mai mult decât „Dumnezeu
care mă vede” (Genesa 16:13). Suntem ca fiul risipitor. Ne plac roşcovele porcilor şi uităm casa Tatălui. Aminteşte-ti, totuşi, că putem face mâncare pentru porci din practicile noastre religioase, Asemenea practici sunt lucruri binecuvântate, dar când îl înlocuim pe Dumnezeu cu ele nu mai au nici o valoare. Orice devine idol dacă ne îndepărtează de Dumnezeu. Până şi şarpele de aramă devine dispreţuitul „Nebuştan” (2 împăraţi 18:4) dacă ne închinăm lui în locul lui Dumnezeu. Fiul rătăcitor nu a fost niciodată mai în siguranţă decât în braţele tatălui său, fiindcă nu putea găsi sprijin în altă parte. Domnul poate îngădui o foamete în ţară ca să ajute să-L căutăm mai mult. Cea mai bună poziţie a unui creştin este să trăiască în întregime prin harul lui Dumnezeu rămânând acolo unde stătea când a venit prima dată la Christos! „neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Corinteni 6:10). Să nu ne gândim nici un moment să rămânem în sfinţenia noastră, în refuzurile noastre, în darurile noastre şi în sentimentele noastre. Să recunoaştem că suntem mântuiţi pentru că Christos a oferit o ispăşire deplină, fiindcă avem „totul deplin în El” (Coloseni 2:10). Neavând nimic în care să ne încredem prin noi înşine, ne odihnim în meritele lui Isus. Jertfa Sa şi viaţa Lui sfântă oferă o temelie sigură încrederii noastre. Prea iubiţilor, când suntem însetaţi, să ne întoarcem cu sinceritate spre „izvorul vieţii”.
IZVOARE IN DEŞERT
Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. (Evrei 12:1)
Sunt anumite lucruri care nu sunt păcate în ele însele, dar care tind să ne tragă în jos sau să ne distragă şi devin pietre de poticnire pentru creşterea noastră spirituală. Una din cele mai rele dintre acestea este disperarea sau deznădejdea. O inimă grea este într-adevăr o greutate care cu siguranţă ne va trage în jos în sfinţenia şi utilitatea noastră.Eşecul copiilor lui Israel de a intra în Ţara Promisă a început cu plângerile lor, sau aşa cum o spune Cuvântul: „Toţi copiii lui Israel au cârtit” (Num. 14:2). S-ar putea să fi început cu o slabă dorinţă de a se plânge şi de a fi nemulţumit, dar ei au lăsat-o să continue până a înflorit şi a rodit într-o totală răzvrătire şi ruină.Nu trebuie să ne îngăduim niciodată libertatea de a ne îndoi de Dumnezeu sau de dragostea şi credincioşia Lui eternă faţă de noi în toate. Putem hotărî să ne împotrivim îndoielii cu toată voinţa noastră aşa cum facem împotriva oricărui alt păcat. Apoi, dacă stăm neclintiţi, refuzând să ne îndoim, Duhul Sfânt va veni în ajutorul nostru, dându-ne credinţa lui Dumnezeu şi încununându-ne cu victorie.Este foarte uşor să cădem în obiceiul de a ne îndoi, îngrijorându-ne, întrebându-ne dacă nu cumva ne-a părăsit Dumnezeu, şi gândindu-ne că după toate prin câte am trecut, speranţele noastre vor sfârşi în neîmplinire. Dar hai să refuzăm să fim descurajaţi şi nefericiţi! Hai „să privim ca o mare bucurie” (Iacov 1:2), chiar şi când nu simţim nici o fericire. Haideţi să ne bucurăm prin credinţă, printr-o hotărâre fermă, şi socotind pur şi simplu că este adevărat, şi vom vedea că Dumnezeu va face lucrul acesta real pentru noi. selectat
Diavolul are două şiretlicuri foarte abile. Primul este să ne ispitească să devenim descurajaţi, pentru că atunci suntem înfrânţi şi de nici un folos altora, cel puţin pentru o vreme. Celălalt este să ne ispitească să ne îndoim, prin aceasta rupând legătura credinţei care ne uneşte cu Tatăl. Deci să fim atenţi! Să nu fim înşelaţi în nici un fel. G. E. M.
Îmi place să-mi cultiv spiritul de fericire! El îmi acordează din nou sufletul şi mi-l menţine într-o armonie atât de perfectă că Satan se teme s-o atingă. Corzile sufletului meu devin atât de vibrante şi pline de energie cerească încât îşi ia degetele diabolice de pe mine şi se duce în altă parte! Satan este întotdeauna prudent să intervină la mine când inima mea este plină de fericirea şi bucuria Duhului Sfânt. Planul meu este pur şi simplu să-mi păzesc duhul de tristeţe aşa cum în mod normal mă păzesc de Satan, dar din nefericire nu reuşesc întotdeauna. Ca şi diavolul însuşi, tristeţea stă înaintea mea când sunt pe autostrada utilităţii. Şi stă faţă-n faţă cu mine până când bietul meu suflet devine trist şi amărât! De fapt, tristeţea decolorează totul în jurul meu şi produce o paralizie mentală. Nu mă mai interesează nimic, planurile de viitor par acoperite de nori în întuneric, şi sufletul meu îşi pierde toate aspiraţiile şi puterea! Un credincios în vârstă a spus odată: „Voioşia în credinţa noastră face ca orice act de slujire să fie făcut cu plăcere, şi niciodată nu înaintăm atât de repede în chemarea noastră spirituală ca atunci când suntem purtaţi pe aripile fericirii. Tristeţea, însă, retează aceste aripi sau, folosind o altă analogie, face să cadă roţile de la carul slujirii noastre. Carul nostru devine atunci asemenea carelor egiptenilor la Marea Roşie, târându-se cu greu pe osie şi încetinind progresul nostru”.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Ieremia 35.111
De astă dată, Ieremia are înaintea lui o slujbă care se va arăta foarte încurajatoare: Dumnezeu la împuternicit să invite membrii familiei recabiţilor în Casa Domnului, pentru ai pune la încercare. Aveau ei să bea din vinul pe care lil va turna profetul? Cu fermitate, aceşti oameni refuză paharele care le sunt oferite şi fac cunoscut şi motivul refuzului: ca adevăraţi nazirei, ei sunt dedicaţi abţinerii de la ceea ce ilustrează bucuriile lumii (Numeri 6.13). Mai mult, înţelegând caracterul de străini pe un pământ pe care se aflau doar în călătorie (sf. v. 7), ei nu au semănat, nici nu şiau construit case, ci au locuit doar în corturi. Tot acest mod de viaţă, afirmă ei, le fusese poruncit de strămoşul lor, Ionadab, acel om credincios care, după cum ne arată 2 Împăraţi 10.15…, luase cu hotărâre poziţie pentru Domnul.
Mulţi dintre noi au avut părinţi sau bunici care iau învăţat, chiar dacă nu au înţeles întotdeauna, ce este despărţirea de lumea în care creştinul este un străin, ca şi Domnul lui. Mai mult ca oricând, această despărţire trebuie realizată în ajunul venirii Lui (Apocalipsa 22.11,12), însă El nu ne invită să ne abţinem de la bucuriile lumii fără ca mai întâi să avem în El „o bucurie de nespus şi glorioasă (lit.: glorificată)” (1 Petru 1.8).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: 1 Tesalomceni 5:1-11
„CRONCĂNITUL” ÎNCURAJATOR
De aceea, mângâiaţi-vă şi întariţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr. 1 Tesaloniceni 5:11
De ce unele biserici sunt vibrante şi cresc continuu, în timp ce altele par că se luptă descurajate? Poate că diferenţa constă în atitudine. Dacă membrii unei biserici se întăresc şi se încurajează reciproc, întreaga atmosferă este optimistă. Dar un spirit critic, negativ, hrăneşte descurajarea şi falimentul. Bruce Larson a ilustrat puterea încurajării în cartea sa „Wind and fire” (Vânt şi foc). Scriind despre cocorii de dune, a spus: „Aceste păsări mari, care traversează distanţe enorme peste continente, au trei calităţi remarcabile. În primul rând, îşi schimbă alternativ poziţia de conducere. Nici o pasăre nu va sta în vârful unghiului tot timpul. În al doilea rând, îşi aleg conducători care pot rezista turbulenţelor. Apoi, tot timpul când una din ele este în frunte, celelalte croncănesc semnalându-şi astfel prezenţa”. Larson a comentat: „Acesta nu este un model rău pentru biserică. Cu siguranţă că avem nevoie de lideri care să facă faţă turbulenţelor şi cei care sunt în conducere trebuie să împartă autoritatea şi cu alţii. Dar mai mult ca orice, avem nevoie de-o biserică ce-şi semnalează prezenţa alături de liderii ei, încurajându-i”. Este o lecţie pentru fiecare dintre noi în acest obicei unic al cocorilor de dune. Să ne verificăm atitudinile. Suntem critici la adresa liderilor noştri din biserică? Ne plângem despre slujba pe care cineva o face în biserică? Avem un spirit negativ? Dacă este aşa, este vremea să-i încurajăm pe alţii, să-i sprijinim pe liderii noştri, întărindu-ne unii pe alţii. Cine poate să spună ce se va petrece în biserica noastră, dacă am începe să „croncănim” încurajator? – D.C.E.
Dacă ajutoru-mi poate uşura
Povara fratelui meu,
Dă-mi iubirea şi înţelepciunea Ta
Să-l ajut atunci la greu. Anonim
Trăieşte pentru a-i ridica pe alţii, şi nu pentru a-i demola.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Și, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunați să frângem pâine, Pavel a stat de vorbă cu ei, urmând să plece a doua zi; și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții.
Fapte 20.7
Apostolul Pavel, neabătut de pe cale de persecuțiile și de necazurile pe care le îndurase, și-a continuat mersul, predicând Cuvântul tuturor. El nu ascundea nimic din ceea ce era de folos poporului lui Dumnezeu și nu se dădea înapoi de la a vesti întreg planul lui Dumnezeu. Timpul era scurt; răul își făcea simțită prezența pretutindeni în jur; unii creștini adoptau învățături false, iar onoarea și mărturia Domnului erau afectate. Toate acestea nu-l descurajau pe apostol, ci, dimpotrivă, păreau mai degrabă a fi un imbold pentru a-și continua și sfârși alergarea. Ce minunat! Vedem cum Hristos îi umplea inima la fel cum El umplea cerul către care Pavel se îndrepta. Hristos era totul pentru el!
Apostolul trăia ceea ce predica. Umblarea lui era în acord cu doctrina pe care o prezenta. El vestea adevărul singurului Trup și, prin urmare, căuta să fie împreună cu cei credincioși ori de câte ori avea prilejul. La fel s-a întâmplat la Troa. Deși se grăbea să ajungă la Ierusalim, el a zăbovit în Troa suficient timp pentru a putea petrece acolo ziua Domnului – prima zi a săptămânii – împreună cu credincioșii care se adunau în acea zi pentru a frânge pâinea.
Ce împrejurare fericită a fost aceasta pentru apostol, iar ea este la fel și astăzi pentru copiii lui Dumnezeu! În prima zi a săptămânii, ziua învierii, frângem pâinea în amintirea Domnului, care S-a adus jertfă de bun miros pentru Dumnezeu.
Ne aducem aminte, de asemenea, de promisiunea Lui că va veni din nou, fiindcă, la frângerea pâinii, vestim moartea Lui până va veni.
Ne înălțăm toți inima
Și glasul nostru-n cânt,
Știind că orice laudă
Primită-I prin Hristos.
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
… Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
Ioan 3.2
Un comentator biblic a scris: „Prima remarcă pe care am făcut-o, citind evangheliile, a fost: Iată Unul care nu a făcut nimic pentru El Însuși! Ce minune de a găsi aici, pe pământ, un astfel de Om! Dumnezeu era singura Lui rațiune de a trăi!”. Ce a fost viața Mântuitorului? O viață de activitate neobosită, ca dragostea lui Dumnezeu să fie cunoscută în colțurile cele mai întunecoase ale societății, pretutindeni unde erau cele mai mari nevoi. Această viață nu se așeza la adăpost, ferindu-se de starea lumii, ci ea introducea acolo dragostea lui Dumnezeu. Cu cât Domnul Se purta cu mai multă credincioșie, cu atât era mai disprețuit și batjocorit; cu cât era mai mare smerenia Sa, cu atât mai puțin era luat în seamă. Dar aceasta nu a schimbat cu nimic comportamentul Său, pentru că El a lucrat numai pentru slava lui Dumnezeu. În toate împrejurările, Hristos făcea totul pentru slava lui Dumnezeu, pentru cinstirea Numelui Său. Ce este viața Mântuitorului pentru noi? Un simplu fapt istoric, de care ne amintim la Crăciun și la Paște? Dacă în viața noastră încă nu știm că Domnul Isus este un Învățător și un Mântuitor venit de la Dumnezeu, pe care trebuie să-L acceptăm în mod personal pentru iertarea păcatelor noastre, suntem departe de mântuire.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (3)
„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…” (Isaia 30:15)
Dumnezeu a spus cuvintele citate mai devreme: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit!” Când ești secătuit din punct de vedere emoțional și spiritual, din cauza așteptărilor altora, devii cu ușurință indiferent față de întreaga mulțime de emoții omenești.
Deși este indicat să nu te încarci cu emoții negative, vei constata că – în timp – și emoțiile pozitive vor fi afectate, întrucât nu mai simți mare lucru, nici bun, nici rău… Când ți se întâmplă asta, mai mult ca sigur vei ajunge să fii călăuzit de lucruri precum: program supraîncărcat, gestionare defectuoasă a timpului, teama de a acționa, tolerarea relațiilor toxice și a obiceiurilor nesănătoase, suferință sau durere nevindecată și scopuri greșite. Așadar, care este soluția, care e răspunsul? „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…”
În loc să te forțezi și să te zbați să mergi înainte, oprește-te și vorbește cu Dumnezeu despre ceea ce se petrece în viața ta. În loc să te simți izolat și apăsat de imposibilitatea situației în care te găsești, include-L pe El în ecuație, rugându-te astfel: „Ajută-mă, Doamne, să am mintea îndreptată spre Tine.
În această perioadă aglomerată și stresantă, ajută-mă să-mi pun în ordine prioritățile potrivit cu voia Ta, să am gândurile Tale și să las ca gândirea lui Hristos să-și aibă autoritatea cuvenită în viața mea. Cuvântul Tău spune că mi-ai pregătit pacea. Fiindcă Tu ești Cetățuia mea și Izbăvitorul meu, nu mă voi lăsa tulburat sau cuprins de frică. Îți mulțumesc pentru că inima și mintea mea și-au găsit odihna prin Hristos Isus. Amin!”
Mana Zilnica 