Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Umblarea în pas cu Dumnezeu

Enoh a umblat cu Dumnezeu. Genesa 5:24

Testul vieţii creştine şi al caracterului unui om nu este ceea ce face el în momentele excepţionale din viaţă, ci ceea ce face în momentele obişnuite, atunci când nu există nimic extraordinar sau palpitant. Valoarea unui om se vede în atitudinea pe care o are faţă de lucrurile obişnuite, atunci când nu este în faţa reflectoarelor (vezi Ioan 1:35-36). Este greu să înveţi să umbli în pas cu Dumnezeu, aceasta înseamnă să experimentezi o nouă energie pe plan spiritual. Atunci când înveţi să mergi cu Dumnezeu e întotdeauna dificil să intri în ritmul Său; dar când ai intrat în ritmul Lui, singura caracteristică ce se manifestă în tine este viaţa lui Dumnezeu. Omul iese din vedere, fiind unit cu Dumnezeu, şi nu se mai văd decât ritmul şi puterea lui Dumnezeu.

E dificil să mergem în pas cu Dumnezeu, pentru că. atunci când începem să umblăm cu El, descoperim că El este în faţa noastră înainte ca noi să fi făcut măcar trei paşi. El are un mod diferit de a acţiona şi trebuie să fim instruiţi şi disciplinaţi în căile Lui. S-a spus despre Isus că nu va obosi, nici nu Se va descuraja” (Isaia 42:4, Bucureşti 2001), deoarece El n-a lucrat niciodată de pe poziţia Lui, ci numai de Depoziţia Tatălui Său; şi noi trebuie să învăţăm să facem la fel. Adevărurile spirituale se învaţă în atmosfera prezenţei lui Dumnezeu, nu prin raţionamente intelectuale. Duhul lui Dumnezeu schimbă modul în care privim lucrurile; lucruri care n-au fost niciodată posibile devin deodată posibile. A umbla în pas cu Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a fi una cu El. E nevoie de mult timp ca să ajungi la aceasta, dar perseverează! Nu renunţa din cauză că acum îţi este foarte greu -continuă şi, în scurt timp, vei descoperi că ai o viziune nouă şi un scop nou.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. MATEI 16:24

Învăţătura pe care Domnul a dat-o ucenicilor Săi se menţine şi astăzi. Din partea Lui, nimic nu s-a schimbat; pentru credinţa devotată şi ascultarea filială, nu s-a modificat nimic. Adevăraţii ucenici sînt bărbaţi şi femei care trăiesc în asociere cu Mîntuitorul răstignit, înviat şi acum proslăvit. Supuşi Cuvîntului Său, ei împlinesc lucrarea credinţei şi a dragostei printre oameni, ca şi ucenicii de la început şi cu aceiaşi rîvnă şi spirit de sacrificiu.”Dacă voieşte cineva…” Dumnezeu nu mai foloseşte limbajul vechiului legămînt, El nu mai porunceşte, El propune. Este vorba de o invitaţie pe care noi sîntem liberi s-o acceptăm sau s-o refuzăm. În pasajul acesta nu este vorba de mîntuirea prin har, nici de neprihănirea prin credinţă, ci de condiţia de viaţă a unui ucenic care se înrolează de bună voie şi acceptă ascultarea şi disciplina învăţătorului său. El nu ne obligă în mod legalist, dar îl obligă dragostea lui pentru El şi onoarea de a fi ucenic al unui astfel de învăţător.

„Să se lepede de sine…” în punctul acesta precis, sîntem puşi la încercare. A ne lepăda de noi înşine înseamnă, a renunţa la tot ce poate cuprinde EUL nostru, fiind gata să ne dăruim Domnului, şi în această privinţă, cea mai bună pildă o avem chiar în El care a renunţat la toată slava din cer; S-a desbrăcat pe Sine însuşi, sau S-a făcut fără reputaţie, venind pe pămînt ca să ne mîntuiască. Dacă la temelia vieţii noastre nu este o astfel de renunţare, nu vom putea niciodată să fim ucenici adevăraţi şi folositori Stăpînului şi Domnului nostru. Am renunţat noi cu adevărat la noi înşine? Dacă mai ţinem la prestigiul nostru, la poziţia şi capabilităţile noastre, la pretenţiile pe care le ridică eventuala educaţie morală şi scolastică, dacă nu ne desbrăcăm de toate acestea ca de nişte zdrenţe, căci aceasta este valoarea lor în ochii învăţătorului nostru dumnezeiesc, nu vom fi niciodată în stare să îl urmăm cu folos şi spre slava Lui.”Să-şi ia crucea” iar Luca spune: „în fiecare zi”. Nu crucea pe care o ţin în mînă preoţii şi pe care o sărută bieţii oameni neştiutori, nu o cruciuliţă de aur cu un lănţişor la gît, ci ceea ce a însemnat ea pentru Domnul Isus: suferinţă, ruşine, dispreţ şi chiar moarte. Aceasta ne oferă El, poate se întreabă cineva? Da, dar această cruce purtată pentru El, duce la slavă aşa după cum a dus la slavă Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru. Ceea ce dă valoare consacrării noastre nu este numai hotărîrea de a urma pe Mîntuitorul şi de a ne lua crucea, ci actul voluntar pe care-l împlinim, fiind conştienţi că nu o facem din obligaţie poruncită, ci din dragostea faţă de Domnul Isus şi faţă de oameni.”Să Mă urmeze”. A merge pe urmele paşilor Lui implică o fermă hotărîre de a umbla cum a umblat El pe pămînt: într-o totală ascultare şi dependenţă de Tatăl, în smerenie, în dragoste şi dăruire tuturor acelora care îl căutau şi chiar care nu-L căutau. Paşii lui au dus la jertfa supremă a trupului Său pentru cîştigarea sufletelor noastre. Să primim invitaţia pe care ne-o face, în condiţiile pe care ni le spune mai dinainte şi în felul acesta vom putea sluji oameniilor şi slăvi pe Dumnezeu.Marele folos al vieţii creştine adevărate, este s-o foloseşti pentru ceva care are voaloare pentru toată veşnicia.Domnul are nevoie nu de creştinul de duminică, ci de cei care şi-au luat crucea şi-L urmează în fiecare zi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; totuşi am iubit pe Iacov.” Maleahi 1:2.

După ce mâncarea a fost pregătită, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, şi l-a îmbrăcat cu ele pe Iacov, i-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul, care erau fără păr, pentru ca tatăl să nu observe pipăindu-l pe Iacov cine stă înaintea lui, deoarece Isaac era orb. Mama i-a dat lui Iacov mâncarea s-o ducă la tatăl său, şi să spună că el este întâiul născut. Iacov s-a temut că dacă ar descoperi tatăl că el nu este Esau, atunci în loc de binecuvântare, ar veni blestem peste el. Dar mama a rămas hotărâtă şi a spus: „Blestemul acesta fiule să cadă peste mine! Ascultă numai glasul meu!” Aceasta a putut s-o spună bazându-se pe făgăduinţa pe care a primit-o în legătură cu Iacov. Vorbind omeneşte Iacov a intrat la tatăl ca un mincinos. Probabil că a intrat cu inima tremurândă şi a spus: „Eu sunt Esau, fiul tău întâi-născut”. Dar tatăl i-a răspuns: „Glasul este glasul lui Iacov. Apropie-te să te pipăi, fiul meu, dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu”. Și Isaac a întrebat din nou: „Eşti tu cu adevărat fiul meu Esau?” Si Iacov i-a răspuns: „Eu sunt!” Când Isaac a simţit mirosul hainelor lui, l-a binecuvântat.

Și această întâmplare ne învaţă, că nu putem fi plăcuţi înaintea Lui Dumnezeu prin faptele noastre, ci numai prin credinţă. Aceasta să ne dea curaj, ca nişte oameni care suntem legaţi de păcat, să ne bazăm pe mântuirea prin Hristos, şi să-i mulţumim că a purtat pedeapsa noastră şi ne-a făcut să ne ţinem morţi faţă de păcat. Și când „simte” Tatăl ceresc acest miros, atunci primim şi noi binecuvântarea şi siguranţa că suntem plăcuţi înaintea „Celui Prea înalt”. EL ne va putea astfel conduce cu binecuvântarea Lui, precum a făcut-o şi cu Iacov.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SEMNUL LEGĂMÂNTULUI HARULUI

Domnul Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti. Deuteronom 30.6

Vedem aici care este adevărata tăiere împrejur.

Cel ce face această lucrare este „Domnul, Dumnezeul tău”. Numai El poate să lucreze cu izbândă în inima noastră şi s-o dezbrace de tot ce este fire veche şi întinăciune. Să ne facă pe noi să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră şi cu tot sufletul nostru, este o minune a harului, pe care numai Duhul Sfânt poate s-o lucreze. Pentru aceasta să privim numai la Domnul şi să nu fim niciodată mulţumiţi când vom face altfel. Această tăiere împrejur nu se face în carne, ci în duh. Ea este semnul cel mai însemnat din legământul harului. Dragostea lui Dumnezeu este semnul care nu se poate şterge, pe care El l-a dat poporului ales. Prin această pecete sfântă, este întărită alegerea celui credincios. Încredinţarea noastră nu trebuie să se sprijinească pe o slujbă dinafară; ea trebuie să fie întărită prin pecetea pe care o aplică Duhul Sfânt pe inima noastră.

Şi Dumnezeu vrea să facă acest lucru cu tine „pentru ca tu să trăieşti”. Umblarea după lucrurile firii pământeşti aduce moartea. Prin biruinţa asupra firii pământeşti găsim viaţă şi pace. Dacă umblăm după îndemnurile Duhului, vom trăi. Domnul Dumnezeul nostru să ducă la bun sfârşit lucrarea harului începută în noi, astfel ca noi să putem să trăim pentru Domnul în înţelesul cel mai înalt şi cel mai complet al cuvântului.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar El fiindcă rămâne în veac, are o preoție, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de DUMNEZEU prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei. Evr. 7,24-25.

Pentru noi credincioșii există un singur Mare Preot, nu mai mulți. Așa cum este El, Apostolul mărturisirii noastre tot așa este unicul Mare Preot. Peste El moartea nu are putere. Preoția Lui este de neclintit, veșnică. Cine oare ar putea trece în locul Lui, cine poate să-L înlocuiască? Domnul Isus este unicul care prin dragostea și ascultarea Lui până la moarte a proslăvit pe Dumnezeu și ne-a mântuit pe noi, și după ce „a inițiat o răscumpărare veșnică” „a intrat în cer ca să se înfățișeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu.” Acolo trăiește pentru noi. Putem noi oare să ne pierdem pe drumul acesta plin de nevoi și griji? NU, niciodată, căci El este Acela care ne va purta de grijă până la sfârșit. Chiar dacă noi suntem slabi și fără putere, El este liber și puternic, El se consumă pentru noi. Așa cum El are milă de slăbiciunile noastre tot așa El poate să ne mântuiască în chip desăvârșit. Dragostea și adevărul dumnezeiesc ne dau siguranța veșnică. Ele lucrează împreună și concomitent, pentru a duce pe fiecare copil al lui Dumnezeu peste cursele și încercările celui rău, și de a-i duce acasă spre slava lui Dumnezeu și Tatăl nostru. „Căci dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. (Romani 5.10). A Lui să fie slava și mărirea pentru aceste realități dumnezeiești de care ne-a făcut parte!

Marele nostru Dumnezeu și Tată a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13.5).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cuvintele robului Tău rostesc a mea adâncă rugă –

Aştept de la Tine, Dumnezeul meu, tandreţea

Pe care-n nici un om n-o pot găsi,

Nici inima n-o plănuieşte, nici poate a o-nchipui.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!»

1 CORINTENI 15,57

«Ce să fac ca firea mea veche să rămână în moarte?» se întreabă unii mai ales când constată că în viaţa de toate zilele experimentează atât de rar biruinţa. Să ne punem următoarea întrebare: crezi cu adevărat că Isus Cristos a murit şi în locul tău pe cruce? Dacă da, atunci şi pentru tine este valabil textul din Romani 6,6: «Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului». Prin aceasta vreau să spun că, în momentul în care duşmanul încearcă să ne ispitească prin oameni care ne jignesc, ne acuză pe nedrept sau ne înşeală fără pic de ruşine, avem o ocazie extraordinară să dovedim că noi credem cu toată fiinţa în puterea morţii lui Isus. Doar atunci crucificarea împreună cu El se dovedeşte a fi cheia victoriei în confruntarea cu tot ce e negativ. Dumnezeu are grijă ca în viaţa noastră de zi cu zi să fim crucificaţi. Peste tot ne întâlnim cu crucea deoarece, dacă nu ar fi ispitele, nu am avea ocazia să practicăm victoria lui Isus Cristos de pe crucea Golgotei. Trebuie să îi iubim pe cei care ne «cioplesc» cel mai mult, deoarece, cu fiecare atac pe care-l suferim avem ocazia să ne rugăm aşa cum găsim scris în 2 Corinteni 2,14: «Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos…».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Mă gândesc adânc la poruncile Tale.

Psalmi 119:15

Există momente în care singurătatea este mai bună decât societatea, şi tăcerea mai bună decât cuvintele. Am fi creştini, mai buni dacă am petrece mai mult timp singuri, aşteptându-1 pe Dumnezeu şi adunând, prin meditaţie asupra Cuvântului Său, putere spirituală pentru a lucra în slujba Sa. Trebuie să medităm la lucrurile lui Dumnezeu, fiindcă în ele aflăm hrană adevărată. Adevărul este uneori ca un ciorchine de struguri. Dacă vrem să facem vin din el, trebuie să îl zdrobim; trebuie să îl tescuim şi să îl strecurăm de multe ori. Picioarele vierului trebuie să zdrobească cu veselie boabele; altfel, mustul nu curge. Trebuie să stoarcă bine strugurii, ca să nu risipească preţiosul lichid. Şi noi trebuie să zdrobim tiorchinii adevărului prin meditaţie, dacă vrem să scoatem din ei mustul mângâierii, Trupurile noastre nu sunt păstrate în viaţă numai prin introducerea mâncării în gură. Procesul care susţine muşchii, încheieturile, nervii şi oasele este procesul digestiei. Prin intermediul digestiei, mâncarea exterioară este asimilată vieţii interioare. Sufletele noastre nu se hrănesc numai ascultând asta, şi cealaltă, şi apoi o altă parte a adevărului divin. Ascultarea, citirea, însemnarea şi învăţarea cer digestie internă pentru utilitate completă, şi digestia internă a adevărului rezidă în meditaţie asupra lui. De ce oare unii creştini avansează cu încetinitorul în viaţa divină, deşi ascultă multe predici? Fiindcă neglijează timpul de rugăciune şi nu meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. Le place făina, dar nu o macină. Vor porumb, dar nu merg pe câmp să-1 adune. Fructele atârnă în pom, dar ei nu le culeg; apa curge la picioarele lor, dar ei nu se apleacă să bea. Doamne, scapă-ne de o asemenea nebunie, şi fie ca hotărârea noastră din dimineaţa aceasta să fie: „Mă gândesc adânc la poruncile Tale”.

Seara

Mângâietorul, adică Duhul Sfânt.

Ioan 14:26

Trăim Într-o vreme care a fost încredinţată Duhului Sfânt. Isus ne mângâie, nu prin prezenţa Sa fizică, aşa cum va face în viitor, ci prin locuirea şi rămânerea în noi a Duhului Sfânt, Mângâietorul bisericii. Rolul Duhului Sfânt este de a mângâia inimile copiilor lui Dumnezeu. El ne convinge de păcat, ne luminează şi ne învaţă. Totuşi, principala parte a lucrării Sale este să aducă bucurie inimilor reînnoite, să întărească pe cel slab, şi să ridice pe cei căzuţi. Duhul Sfânt mângâie, dar Isus Christos este Mângâierea. Dacă putem folosi această metaforă, Duhul Sfânt este Doctorul, dar Isus este Leacul. Duhul Sfânt vindecă rana, dar o face aplicând pe ea balsamul numelui şi harului lui Christos. El nu trage aceasta putere din ceea ce este El, ci din lucrurile lui Christos. Deci dacă îi acordăm Duhului Sfânt numele Paraclet (din grecescul parakletos, care înseamnă „mângâietor” aşa cum facem uneori, atunci inimile noastre trebuie să-i confere binecuvântatului Domn Isus titlul de Paraclesis. Dacă Duhul Sfânt este Mângâietorul, Isus este Mângâierea. Şi dacă creştinul are atâtea provizii pentru nevoile lui, de ce să mai fie trist şi disperat? Duhul Sfânt s-a angajat să fie Mângâietorul tău. Iţi imaginezi cumva, credincios slab şi nevrednic, că îşi va neglija datoria sfântă? Crezi că s-a angajat să facă un lucru pe care nu-1 poate duce la capăt? Dacă lucrarea Sa este să te întărească şi să te mângâie, crezi că şi-a uitat treaba sau că va neglija datoria pe care o face spre binele tău? Nu gândi atât de nedrept despre binecuvântatul Duh, al cărui nume este „Mângâietorul”. El găseşte plăcere în a-ţi da „un undelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 64:3). Crede în El, şi El te va mângâia până când „casa de jale” (Eclesiastul 7:2) este închisă pentru totdeauna, şi Ospăţul de Nuntă (Apocalipsa 19:9) începe.

IZVOARE IN DEŞERT

Stăpânul lui Iosif…a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă…Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea. Geneza 39:19-20,23

Când Dumnezeu îngăduie să mergem la închisoare pentru că Îi slujim Lui, acesta este aproape cel mai binecuvântat loc din lume în care am putea fi, pentru că El merge cu noi. Iosif se pare că cunoştea acest adevăr. El nu s-a supărat, nu s-a descurajat şi nu s-a răzvrătit, nici n-a căzut în auto-compătimire gândindu-se că „totul era împotriva lui”. Dacă ar fi făcut aşa, mai marele temniţei n-ar fi avut niciodată încredere în el.Să ţinem şi noi minte că dacă permitem auto-compătimirii să se instaleze, nu vom fi niciodată folosiţi de Dumnezeu din nou până când aceasta nu va fi total îndepărtată. Iosif pur şi simplu a încredinţat totul în mâna Domnului cu o încredere plină de bucurie, şi drept rezultat, mai marele temniţei a lăsat toate lucrurile în grija lui Iosif.Doamne Isuse, când uşa închisorii se va închide în urma mea, ajută-mă să mă încred în Tine cu o bucurie desăvârşită şi debordantă. Dă lucrării Tale prin mine o mare izbândă, şi chiar în închisoare fă-mă „cu adevărat liber” (Ioan 8:36).

Sunt o pasăre mică,

    Izolată de câmpurile văzduhului,

Şi stau în colivia mea şi cânt

    Aceluia care m-a pus acolo;

Mulţumit să fie prizonierul,

    Pentru că, Dumnezeul Meu, aceasta Îţi face Ţie plăcere.

Colivia mea mă îngrădeşte de jur împrejur,

    Nu pot să zbor liber,

Dar deşi aripile mele sunt legate strâns,

    Sufletul meu este în libertate;

Pentru că pereţii închisorii nu pot controla

    Zborul şi libertatea sufletului.

Am învăţat să iubesc întunericul necazului, pentru că acolo văd strălucirea feţei lui Dumnezeu. Madame Guyon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 32.115

Capitolul 32 se deschide prin prezentarea unor evenimente în special critice. Ierusalimul, asediat de armata babiloniană, este preocupat săşi trăiască cele din urmă zile ale independenţei sale. Pentru al face pe Ieremia să tacă, sub acuzarea că subminează curajul asediaţilor, împăratul are grijă săl închidă în închisoarea palatului. Captivitatea profetului însă nu împiedică Cuvântul Domnului de a ajunge până la el şi, de asemenea, nici pe profet nul împiedică, conform instrucţiunilor primite, să cumpere ogorul vărului său, Hanameel, prin intermediul credinciosului Baruc, menţionat aici pentru prima dată. Acest act capătă, întrun moment ca acesta, o semnificaţie remarcabilă: Cunoscând din Cuvântul Domnului că dezastrul este iminent şi inevitabil, Ieremia îşi manifestă în felul acesta, public, credinţa sa în Cuvântul divin, potrivit căruia restaurarea lui Israel îşi va găsi ulterior împlinirea cu tot atâta certitudine (cap. 31).

Situaţia personală a profetului este fără perspectivă (şi la cei poate fi util un ogor unui întemniţat?), iar cea a poporului era disperată. Din punct de vedere omenesc, Ieremia nu mai putea aştepta nimic nici de la compatrioţii lui, nici de la inamicii caldeeni. El însă, împotriva oricărei speranţe, crede cu speranţă (vezi Romani 4.18), iar acest ogor pe care îl cumpără le dă tuturor o mărturie.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 34

MAI BUN DECÂT 911!

Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Psalmul 34:15

Un articol din revista americană Reader & Digest mi-a reamintit adevărul că Dumnezeu este gata să audă şi să răspundă atunci când îl chemăm, în nevoile noastre. Era pe vremea când în circuitul telefonic american se introdusese numărul 911 pentru tot felul de urgenţe. Prin punerea în funcţiune a acestui sistem, cel ce formează numărul 911 nu trebuie să spună telefonistei unde se află. Numele lui şi adresa apar imediat pe ecranul telefonistei de serviciu.

Introducerea acestui număr a avut un succes răsunător. De exemplu, un copil de 6 ani a sunat la numărul 911 pentru a anunţa că a luat foc casa în care locuia. Chiar când operatoarea îi spunea copilului speriat ce să facă, echipa de pompieri fusese deja trimisă la locul incendiului. O fetiţă îngrozită a sunat, spunând că cineva încerca să forţeze uşa şi să intre în casă. In mai puţin de trei minute hoţul a fost arestat şi fetiţa salvată. În alt oraş, o fetiţă a sunat la 911 spunând că un bărbat o bate pe mama ei, după care a închis repede telefonul. Poliţia a sosit la timp şi l-a arestat pe cel ce voia să comită un viol.

Dumnezeu aude strigătele copiilor Săi. Ori de câte ori îl chemăm, din orice situaţie, ştim că ne ascultă şi ne răspunde. Cuvintele lui David din Psalmul 34 se aplică şi azi tuturor: „Ochii Domnului sunt peste cel fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor”.

Când eşti în necaz, cheamă-L pe Dumnezeu. El a promis să-ţi răspundă. Este mai bun decât numărul de urgenţă 911 !

Poţi să ştii că Dumnezeu veghează

Şi-I acolo, pretutindeni,

Cu iubire şi răbdare

Ne-aşteaptă, să ne-audă-n rugăciune. – Roworih

Nu va suna niciodată ocupat pe linia rugăciunii cu cerul.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până au intrat în țara locuită; au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaanului.
Exod 16.35

Ne aflăm într-o lume care nu oferă absolut nimic bun pentru sufletele noastre. Așa a fost ea pentru Domnul nostru și așa este ea și pentru noi. Totuși beneficiem de resurse în Dumnezeu. El este pentru noi izvorul apelor vii prin Hristos, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui. Suntem binecuvântați în locurile cerești cu orice binecuvântare spirituală. Izvoarele noastre inepuizabile sunt în Hristos. El a spus: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”. Prin har am fost aduși într-o poziție minunată de apropiere de Dumnezeu și am fost acceptați de El în Hristos, însă trebuie să menținem un simțământ constant de dependență de El. Acest simțământ este cel care ne face să ne putem lăuda în Domnul.

Când fiii lui Israel erau la adăpostul sângelui stropit, El le-a dat ca hrană mielul fript la foc. Acest lucru ne arată nu numai că suntem în siguranță pentru veșnicie, în virtutea sângelui prețios al Mielului lui Dumnezeu, ci și că, în timpul acestei nopți de veghere, Cel care a murit pentru noi este tăria noastră. Trebuie să fim în comuniune cu El, în ce privește gândurile, umblarea și afecțiunile Lui.

De asemenea, după ce israeliții au fost răscumpărați din Egipt și trecuți prin Marea Roșie – locul morții și al judecății – au ajuns în pustie, lipsiți de orice mijloc vizibil de subzistență și, prin urmare, în întregime dependenți de Dumnezeu. Acest lucru I-a oferit ocazia Celui care îi alesese și care îi răscumpărase să-Și dovedească puterea și bunătatea prin grija Lui față de ei. Zi de zi, potrivit cuvântului Său, El le-a trimis mana din cer, pentru a-i hrăni. „El a poruncit norilor de sus și a deschis ușile cerurilor; și a plouat peste ei mană, ca să mănânce, și le-a dat grâul cerurilor” (Psalmul 78.23,24).

H H Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate … Tit 3.3

Din moarte la viață

Mel Trotter era fiul unui cârciumar din America. Băutura era pentru el la discreție și cu ușurință a devenit dependent de alcool. Încercând să scape de tentațiile marelui oraș, cam prin anul 1890, Mel Trotter s-a mutat în Iowa și reuși să rămână treaz îndeajuns cât să se căsătorească. Sărmana soție află curând că se căsătorise cu un alcoolic. Acesta jurase de mai multe ori că își va îndrepta viața. Dar această luptă de unul singur nu a dat rezultate. Omul nu poate face nimic prin forțele proprii. Nici măcar nașterea unui copil nu l-a putut opri de la băutură. La vârsta de doi ani, copilul a murit.

De la ceremonia de înmormântare, Trotter a plecat la o cârciumă. Apoi a luat un tren spre Chicago, fugind de eșecul său, de alcool și de adevărul că nu poate să-și biruie patima. În noaptea de 19 ianuarie 1897, fără adăpost, fără nimic pe cap, în zdrențe, Mel Trotter își vându încălțămintea pentru o ultimă băutură.

Iată cât de puternică este dependența de alcool! Vrăjmașul sufletelor oamenilor caută prin toate mijloacele posibile să distrugă sufletele oamenilor. El vrea să-i ducă pe oameni pentru totdeauna în pierzare. De aceea fiecare să se grăbească să vină la Mântuitorul, care nu obosește salvând pe oameni din pierzarea veșnică!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

AI GRIJĂ DE SURSA VIETII!

„Celui ce îi este sete… să ia apa vieţii…” (Apocalipsa 22:17)

     Babilonienii încercuiseră Ierusalimul și-i tăiaseră resursele de hrană. Cam cât vor putea evreii rezista? Această întrebare îi măcina pe babilonieni. Dar a trecut o lună, apoi două, apoi un an întreg… și ei tot rezistau! Secretul supraviețuirii Ierusalimului l-a reprezentat sursa de apă provenită dintr-un izvor din afara zidurilor cetății. Ezechia poruncise săparea unui tunel de vreo 55 de metri prin piatra dură, iar apa curgea pe sub zidurile cetății într-un rezervor din interiorul cetății, numit Scăldătoarea Siloamului. F

ără ea, poporul lui Dumnezeu ar fi fost înfrânt. Aceasta nu este, însă, o altă povestire biblică; ci o lecție importantă.

Pentru a duce o viață de izbândă trebuie:

1) Să cunoști adevărata sursă a vieții tale;

2) Să ai grijă de ea;

3) Să te alimentezi din ea zilnic.

Dacă siguranța ta, tăria, valoarea proprie sau strategia vieții tale vin din orice altă sursă decât de la Dumnezeu, vrăjmașul te poate înfrânge. Tot ce ai nevoie vine de la Dumnezeu – așa că ai grijă de relația ta cu El și hrănește-o, căci ea va fi mereu punctul focal al atacului Satanei. O zi fără citirea Cuvântului lui Dumnezeu nu este numai un accident; e o pregătire pentru eșec. Lipsa rugăciunii nu înseamnă neglijență, ci este o nebunie extremă. Tu spui: „Păi, sunt bine acum, deși nu mă rog și nu citesc Biblia prea mult!” Poate nu ai ajuns încă la ceasul încercării. Când însă va veni, fără să ai o sursă stabilă din care să te alimentezi, te vei lupta mai mult și vei învinge mai puțin. Chiar așa dorești tu să trăiești? Dacă nu, cuvântul pentru astăzi este acesta: „cel însetat… să vină să ia apa vieţii…”!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: