Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Zideşte pe temelia ispăşirii

… daţi mădularele voastre în robie dreptăţii. spre sfinţire. Romani 6:19

Eu nu mă pot mântui şi sfinţi singur; nu pot face ispăşire pentru păcat; nu pot răscumpăra lumea; nu pot să îndrept ce este rău, să purific ce este impur, să sfinţesc ce este nesfânt. Toate acestea sunt lucrarea suverană a lui Dumnezeu. Am eu credinţă în ceea ce a făcut Isus Cristos? El a făcut o Ispăşire perfectă; m-am desprins eu să fiu tot timpul conştient de acest lucru? Cea mai mare nevoie nu este de a face lucruri, ci de a crede lucruri. Răscumpărarea făcută de Cristos nu este o experienţă, ci este marele act pe care Dumnezeu 1-a realizat prin Cristos; pe aceasta trebuie eu să-mi zidesc credinţa. Dacă-mi zidesc credinţa pe experienţa pe care o am, voi produce cel mai nebiblic tip de viaţă – o viaţă izolată, având ochii aţintiţi asupra propriei mele curăţii. Fereşte-te de această evlavie care nu se bazează pe ispăşirea făcută de Domnul. Ea nu foloseşte la nimic, decât să-ţi dea o viaţă de izolare; îi este nefolositoare lui Dumnezeu şi e o neplăcere pentru oameni. Măsoară orice experienţă pe care o ai după standardul Domnului nostru. Nu putem face nimic care să-I placă lui Dumnezeu dacă nu zidim deliberat pe temelia ispăşirii.

Ispăşirea făcută de Isus trebuie să se realizeze în moduri practice Şi discrete în viaţa mea. De fiecare dată când ascult. Dumnezeu este de partea mea, astfel că harul lui Dumnezeu şi ascultarea naturală lucrează împreună în perfectă armonie. Ascultarea înseamnă că mi-am pus deplin încrederea în Ispăşire; ascultarea mea este întâmpinată imediat de bucuria harului supranatural al lui Dumnezeu.

Fereşte-te de evlavia care nesocoteşte viaţa naturală, aceasta este o înşelătorie. Vino mereu la scaunul de judecată al Ispăşirii – ce spune Ispăşirea în cutare sau cutare lucru?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele”. EFESENI 5:16

În textul acesta insuflat de Duhul Sfînt, timpul nostru este privit ca o valoare care trebuie considerată şi recîştigată. În Cuvîntul lui Dumnezeu, expresia de „răscumpărare” are un adînc şi solemn înţeles şi referindu-se la oameni, înseamnă a elibera pe captivi (păcătoşi) din captivitatea (robia) păcatului, plătindu-se un preţ enorm pentru ei. Domnul Isus ne-a răscumpărat plătind acest preţ pentru noi (Ef. 1:7), de aceea noi nu mai sîntem ai noştri ci ai Aceluia care ne-a cumpărat (1 Cor. 6:20). Timpul nostru, care a devenit acum foarte preţios, trebuie răscumpărat din mîna aceluia care ne face să-l irosim fără nici un folos şi Domnul vrea să ne înveţe că timpul nostru îi aparţine Lui. El să ne dea harul şi puterea ca să împlinim zilnic tot ce este după voia Lui. El vrea să ne atragă atenţia cu privire la timpul pe care-1 pierdem în lucruri inutile şi poate chiar contrarii poziţiei pe care o avem acum în Hristos, ca făpturi noi, şi astfel de lucruri se războiesc cu sufletul şi ne împiedică să împlinim în întreaga zi, tot ce este compatibil cu firea cea nouă.

Diavolul dispută timpul nostru şi de aceea Cuvîntul ne spune să-l răscumpărăm pentru a-l folosi pentru Dumnezeu şi slava Lui şi nu pentru Cel Rău. Această răscumpărare a timpului din mîna vrăjmaşului este un act hotărît pentru copilul lui Dumnezeu care are o atitudine stăruitoare şi în privinţa timpului, ca să nu-1 mai piardă ca înainte. Apostolul Pavel reaminteşte efesenilor că ei sînt chemaţi să umble ca nişte copii ai luminii în contrast cu întunericul în care trăiau altădată. în felul acesta ei vor răscumpăra vremea pe care înainte au pierdut-o pentru o lume de întuneric şi păcat. Cu toate că noi sîntem răscumpăraţi de Domnul Isus şi ştim cît L-a costat această lucrare măreaţă, pierdem totuşi adesea o mulţime de timp. Să ne gîndim, de pildă, la ziua de ieri; cît timp I-am dat Domnului Isus şi ce-am făcut cu restul. A da din timpul nostru, scumpului Mîntuitor înseamnă a face ceva pentru fraţii Lui. „Mie Mi le-aţi făcut!” Cît timp din ziua de ieri am folosit pentru citirea Cuvîntului lui Dumnezeu şi în rugăciune? Şi dacă mergem cu gîndul înapoi, în timp, vom vedea cîtă vreme am pierdut şi pe care nu o vom mai recupera niciodată. Copii ai lui Dumnezeu, vremea aproape s-a dus, venirea Domnului este extrem de aproape; să-L rugăm să ne dea harul şi puterea de a face orice putem pentru El ca să nu ne trezim într-o zi, cu mîinile goale înaintea Lui. Să-I mărturisim cu adînc regret tot timpul pierdut, toate ocaziile pe care nu le-am folosit şi să umblăm de acum înainte ca nişte copii ai luminii. Un venerabil credincios spunea unui tînăr: „Nu mă îndoiesc că ai vrea să faci ceva pentru Domnul Isus, dar ce este cel mai bine este să faci totul ca pentru El”. Dumnezeu vrea să folosească pentru El ce este cel mai bun în viaţa noastră: TIMPUL NOSTRU!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui”. 2 Petru 1:3

Petru spune la începutul scrisorilor lui, că el este robul şi apostolul lui Isus Hristos şi scrisoarea lui este valabilă pentru aceia care au căpătat o credinţă de acelaş preţ prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Aceia care spun: „Nu este nimeni drept, şi nimeni nu are o inimă curată”, aceia n-au primit această credinţă preţioasă. Există o singură dreptate, care este valabilă înaintea lui Dumnezeu, care este dreptatea lui Dumnezeu. Este scris „Domnul care este dreptatea noastră”. Și în această privinţă este inclusă credinţa preţioasă. Prin cunoaşterea Mântuitorului, putem privi mai adânc harul şi primim mult har şi pace. Pentru că şi pacea trebuie să se înmulţească, ea să fie scopul nostru. Cu cât avem o cunoaştere mai adâncă, cu atât avem mai multă putere dumnezeiască, care ne ajută la viaţă şi evlavie. Deci un trai dumnezeiesc nu constă din căderi şi ridicări. Prin trai dumnezeiesc înţelegem o viaţă de biruinţă, o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Aceasta o lucrează Hristos în noi, atât voinţa cât şi înţelepciunea, şi noi suntem plăcuţi înaintea Celui Prea Înalt. Aceasta înseamnă viaţă de credinţă. Prin credinţă a fost plăcut Enoh înaintea lui Dumnezeu. El a umblat 300 de ani cu Dumnezeu şi a născut fii şi fiice, apoi a fost răpit, deci nu a văzut moartea. Aceasta este o pildă pentru răpire. Cel care va avea credinţă va putea merge cu Isus când El va reveni. Dacă dăm dreptate Cuvântului lui Dumnezeu vom putea cunoaşte pe Isus şi prin aceasta vor înceta căderile şi vom duce o viaţă echilibrată.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CE SFINŢEŞTE DARURILE NOASTRE?

Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare, înaintea Domnului. Levitic 4.7

Altarul pentru tămâia mirositoare este locui unde sfinţii aduc înaintea lui Dumnezeu, rugăciunile şi laudele lor, şi este de folos să ne gândim că acest altar a fost stropit cu sângele jertfei celei mari. Această stropire face ca rugăciunile noastre să fie primite de Dumnezeu. El vede sângele Fiului Său şi primeşte prinoasele noastre. Să privim ţintă cu ochii noştri sângele acestei jertfe, singura jertfă care este adusă pentru păcatele noastre. Păcatul se ascunde chiar şi în lucrurile noastre sfinte şi nici căinţa noastră, nici credinţa noastră, nici rugăciunea şi nici faptele noastre bune, n-ar fi primite de Dumnezeu, fără acest sânge al jertfei de ispăşire. Mulţi râd şi se supără când aud de acest „sânge”; dar acest sânge este temelia mângâierii noastre şi nădejdea noastră. Acest sânge fiind uns pe coarnele altarului este mai uşor de văzut când ne apropiem de Dumnezeu. Sângele dă putere rugăciunii, de aceea el este pus pe coarnele altarului, coarnele fiind semnul puterii. El este „înaintea Domnului” şi trebuie să fie şi înaintea noastră. El este deja pe altar, înainte ca să aducem noi tămâia, adică rugăciunile noastre; sângele este acolo ca să sfinţească jertfele şi darurile noastre. Să ne rugăm dar cu încredere, pentru că jertfa fără cusur a fost adusă în persoana Domnului Hristos, ea a fost primită de Tatăl, sângele a intrat dincolo de perdeaua dinăuntru şi rugăciunile făcute cu credinţă sunt o mireasmă de bun miros pentru Domnul.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare? Evr. 2,3.

Această întrebare e pusă de scriitorul acestei epistole după ce în capitolul întâi ne-a prezentat măreața Persoană a Domnului Isus; „Dumnezeul și Mântuitorul Isus Hristos.” (Tit 2.13). El este Acela care „a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta măriri în locurile prea înalte.” (Evrei 1.3). Pe bună dreptate putem întreba: „Cine va scăpa dacă stă nepăsător sau chiar se împotrivește dragostei Lui?” Dumnezeu a făcut prin dăruirea Fiului Său o lucrare atât de mare care poate să ne mântuiască, deoarece noi toți am fost mari păcătoși față de Dumnezeu. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Gen. 6.5). Noi nu eram numai niște păcătoși ci și dușmanii lui Dumnezeu, copiii mâniei și a neascultării. Datoria oamenilor era de neplătit și starea lor dezastruoasă. Dar, „unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult.” (Rom. 5.20). Oricine primește Vestea Bună de la dragostea lui Dumnezeu care s-a făcut cunoscut prin Domnul Isus, capătă prin credință iertarea păcatelor și Duhul Sfânt va efectua în inimă marea lucrare de transformare și de bucurie deplină. (Faptele Ap. 8.8).

Tot ce face Dumnezeu este dumnezeiesc, mare și desăvârșit: Dumnezeul și Mântuitorul nostru a săvârșit o mare mântuire și statornicește în fiecare om, care primește această mântuire, o mare bucurie.

Să nu fie printre cititorii mei nici unul care să neglijeze această mare mântuire. Ce rămâne pentru cei care neglijează această mântuire? Nimic altceva decât o aspră judecată a lui Dumnezeu cum o găsim scrisă în Apocalipsa 6.17: „Cine poate sta în picioare în ziua cea mare a mâniei Lui?” Această zi o poți ocoli dacă primești pe Domnul Isus prin credință și pocăință adevărată.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, situaţia prezentă apasă la maxim asupra conştiinţei mele în dimineaţa asta. Fă ca mintea mea, simţirile mele, întreaga mea natură să dorească ceea ce ai rânduit Tu pentru mine, ca astfel să ştiu că am făcut ce trebuie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi.» EXOD 22,31

Haideţi să analizam mai în detaliu sintagma «Sfinţenie Domnului» (Exod 28,36). Oare de ce a trebuit să fie îcrustată pe o placă de aur şi fixată pe frunte? Aurul reprezintă în Biblie dumnezeirea. Cine e sfanţ şi rămâne sfânt descoperă Fiinţa lui Dumnezeu, însăşi minunăţia şi frumuseţea naturii divine.

Placa de aur cu inscripţia «Sfinţenie Domnului» trebuia fixată pe frunte, adică acolo unde se află lăcaşul gândurilor omeneşti, locul de unde vin comenzile. Acolo unde este centrul personalităţii umane, acolo vrea Domnul să îşi aşeze mâna şi pecetea «Sfinţenie Domnului». Această sintagmă era încrustată pe o placă: «să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete» (Exod 28,36). Ceea ce este gravat reprezintă dovada unui fapt de necontestat, a unui adevăr imposibil de şters. Prin aceasta Dumnezeu Şi-a pecetluit slujitorul şi a mărturisit în faţa lumii văzute si nevăzute: «El este al Meu!» Placa lui Aaron era pusă acolo unde oricine o putea vedea şi citi ce este inscripţionat pe ea. Deci Aaron nu trebuia să spună: «eu îi aparţin lui Dumnezeu», deoarece lucrul acesta era deja clar şi vizibil. Cei cu adevărat sfinţi vorbesc prin fiinţa lor mai puternic decât prin cuvinte; ei sunt epistole vii ale lui Hristos, epistole pe care oricine le poate citi.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Care poate să vă păzească de orice cădere.

Iuda 24

Într-un anume sens, cărarea spre cer este foarte sigură, dar în alte privinţe, nu există drum mai primejdios. Ea este înconjurată de greutăţi. Un pas greşit – şi cât este de uşor să-1 faci dacă harul lipseşte — şi ne ducem la vale. Ce cărare alunecoasă trebuie să înfrunte unii dintre noi! De câte ori am exclamat împreună cu psalmistul: „Era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii” (Psalmi 73:2). Dacă am fi munteni puternici şi cu pasul sigur, nu ar conta atât de mult; dar cât de slabi suntem prin noi înşine! Ne poticnim curând pe cele mai sigure drumuri; alunecăm de pe cele mai drepte cărări. Picioarele noastre slabe nu pot îndura greutatea şi se clatină. Un pai ne face să ne împiedicăm, şi o pietricică ne răneşte. Suntem ca nişte copii care fac primii paşi pe drumul credinţei. Tatăl nostru ceresc ne ţine de mână, altfel am cădea. O, dacă suntem păziţi de cădere, cât este de binecuvântată răbdătoarea putere care veghează zi şi noapte asupra noastră! Gândeşte-te cât de înclinaţi să păcătuim, cât de pregătiţi să alegem pericolul, cât de puternică este tendinţa noastră de a ne arunca la pământ, şi aceste gânduri ne fac să cântăm mai duios ca niciodată: „Slavă Celui care poate să ne păzească de

orice cădere”. Avem mulţi duşmani care încearcă să ne împingă jos. Drumul este greu, şi noi suntem slabi. In plus, duşmanii ne pregătesc ambuscade care ne ies în cale când ne aşteptăm mai puţin. Ei încearcă să ne înşele sau să ne trântească jos cât mai repede. Numai un braţ atotputernic ne poate păzi de duşmanii nevăzuţi care încearcă să ne distrugă. Un asemenea braţ este angajat în apărarea noastră. El este credincios făgăduinţelor Sale. El este capabil să ne păzească de cădere, aşa că ne încredem cu tărie în desăvârşita noastră siguranţă, cu un adânc sentiment al slăbiciunii noastre. Putem să spunem, cu încredere voioasă:

Şi cerul şi pământul luptă contra mea

Dar eu rezist prin ajutor divin

Isus este al Meu, şi-a mea e slava Sa!

Seara

El nu i-a răspuns nici un cuvânt.

Matei 15:23

Cel care caută cu stăruinţă mântuirea în Christos, dar care nu a obţinut încă binecuvântarea, poate să se mângâie cu povestirea din care a fost luat textul. Mântuitorul nu i-a dat imediat femeii binecuvântarea pe care a cerut-o, chiar dacă ea avea mare credinţă în El. El intenţiona să i-o dea, dar El a aşteptat un timp. „El nu i-a răspuns nici un cuvânt”. Nu au fost bune rugăciunile ei? Nu au existat niciodată în lume rugăciuni mai bune. Nu era urgent cazul ei? Era dureros de urgent Nu îşi simţea suficient nevoia? Simţământul nevoii o copleşea. Nu era destul de sinceră? Era foarte sinceră. Nu avea credinţă? O avea într-un asemenea grad, încât până şi Isus s-a mirat, şi a spus: „o, femeie, mare este credinţa ta” (Matei 15:28). Putem să vedem, deci, că deşi este adevărat că credinţa aduce pace, ea nu o aduce pe loc. Sunt anumite motive care cer încercarea credinţei, mai degrabă decât răsplătirea ei. Credinţa fierbinte poate fi ascunsă în suflet ca o sămânţă care nu a înflorit şi nu a rodit încă pace. Tăcerea dureroasă a Domnului este o încercare grea pentru multe suflete, dar încă şi mai greu de suportat este un răspuns tăios şi aspru ca acesta: „nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei” (vers. 26). Mulţi oameni aşteaptă cu plăcere răspunsul Domnului, dar nu sunt toţi la fel. Unii, ca temnicerul, se întorc de la întuneric la lumină într-un singur moment (vezi Fapte 4:23-33), dar alţii sunt plante care cresc mai încet. In locul sentimentului că eşti iertat, poţi primi un simţământ mai adânc al păcatului. Într-un asemenea caz, trebuie să ai răbdare şi să înduri lovitura grea. Sărmană inimă, chiar dacă Christos te poate lovi sau măcelări în sens spiritual, chiar dacă te ucide, încrede-te în El (vezi Iov 13:5). Deşi îţi poate da un răspuns mânios, crede în iubirea inimii Sale. Te implor, nu renunţa să-ţi cauţi învăţătorul din cauză că nu ai obţinut încă bucuria după care tânjeşti. Încrede-te în EL şi continuă să depinzi numai de El, chiar şi atunci când nu poţi spera să te bucuri.

IZVOARE IN DEŞERT

Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare. (Isaia 30:18)

Cea mai verde iarbă se găseşte acolo unde cad cele mai multe ploi. Deci presupun că ceaţa şi ploaia măruntă a Irlandei sunt cele care o fac să fie „Insula de smarald”. Şi acolo unde găseşti ceaţa larg răspândită a necazurilor şi ploaia măruntă a suferinţei, vei găsi întotdeauna inimi verzi ca smaraldul care sunt pline de frunzişul frumos al mângâierii şi dragostei lui Dumnezeu.Dragă creştine, să nu spui: „Unde sunt toate rândunelele? Toate s-au dus – au murit”. Nu, nu au murit. Pur şi simplu au traversat în zbor marea albastră şi adâncă, zburând spre un pământ îndepărtat; dar ele se vor întoarce din nou în curând.Copil al lui Dumnezeu, să nu spui: „Toate florile au murit – iarna le-a omorât, aşa că s-au dus”. Nu! Deşi iarna le-a acoperit cu o haină albă de nea, ele îşi vor scoate iarăşi capetele şi vor fi vii foarte curând.O, credinciosule, să nu spui că soarele a ars complet, doar pentru că l-a ascuns un nor. Nu, el e încă acolo, plănuind o vară pentru tine; pentru că atunci când va străluci din nou, va face ca acei nori să-şi picure ploile de aprilie, fiecare din ele o mamă pentru o minunată floare de mai.Mai presus de toate, ţine minte – când Dumnezeu Îşi ascunde faţa de tine, să nu spui că te-a uitat. Pur şi simplu El aşteaptă puţin ca să te facă să-L iubeşti mai mult. Şi odată ce va veni, te vei bucura cu inexprimabila „bucurie a Domnului” (Neemia 8:10). Aşteptarea Lui îţi exersează darul de har şi-ţi testează credinţa. De aceea continuă să aştepţi cu nădejde, pentru că deşi promisiunea poate să întârzie, niciodată nu va veni prea târziu. Charles H. Spurgeon

O, fiecare an îşi are iarna lui,

    Şi fiecare an îşi are ploaia lui –

Dar întotdeauna vine o zi

    Când păsările merg din nou spre nord.

Când frunze noi înmuguresc în pădure,

    Şi iarba încolţeşte verde pe câmpii,

Şi lalelele se mândresc cu florile lor –

    Şi păsările merg din nou spre nord.

O, fiecare inimă îşi are necazul ei,

    Şi fiecare inimă îşi are durerea ei –

Dar întotdeauna vine o zi

    Când păsările merg din nou spre nord.

Este cel mai minunat lucru să-ţi aminteşti,

    Dacă curajul începe să te lase,

Când zilele reci şi întunecate se sfârşesc –

    Că păsările merg din nou spre nord.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 31.114

Puţine pasaje din Vechiul Testament exprimă dragostea lui Dumnezeu întrun mod atât de emoţionant cum o fac v. 114. Ce dragoste necondiţionată, manifestată faţă de fiinţe care nu au nimic plăcut şi a cărei măreţie este scoasă în evidenţă tocmai prin îndepărtarea noastră! „Domnul mi Sa arătat de departe” (v. 3). Să ne gândim la tot drumul străbătut de Fiul lui Dumnezeu pentru a ajunge până la noi. Iubirea Dumnezeului veşniciei este o iubire veşnică. Dragostea este însăşi natura Lui (1 Ioan 4.8,16), iar fiecare credincios este în mod personal ţinta acestei iubiri din veşniciile trecute.

La chemarea entuziastă din cap. 3.4: „Tatăl Meu! Tu eşti călăuza tinereţii Mele!”, Domnul poate acum răspunde: „Eu îi voi fi tată lui Israel” (v. 9). El va fi sensibil la lacrimile poporului Său, pe care odinioară „la răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el” (v. 11) şi îl va strânge cum îşi adună un păstor turma.

Versetele acestea ne aduc aminte fiecăruia în parte de o binecuvântare autentică. Dumnezeu ne iubeşte nu numai când ne copleşeşte cu haruri văzute (cum va face pentru poporul Lui pământesc, potrivit măreţelor declaraţii din v. 714), ci şi în momentele noastre cele mai întunecate; chiar atunci când din vina noastră am pierdut bucuria comuniunii Sale, El nu încetează să Se gândească la noi.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 37:1-9

DĂ LUMEA TA LUI DUMNEZEU

Încredinţează-ţi soarta in mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra. Psalmul 37:5

Când încercăm să ne conducem vieţile fără ajutorul Domnului, dăm de necazuri. De aceea trebuie să învăţăm că Dumnezeu vrea ca noi să-I dăm Lui poverile noastre.

În cartea sa „Believe and Belong” (Crede şi aparţine), Bruce Larson povestea cum ajuta el pe mulţi oameni cărora le venea greu să-şi dăruiască vieţile lui Cristos. „De mai mulţi ani am lucrat la New York şi am oferit consiliere spirituală în biroul meu multor oameni care oscilau între da şi nu. Adesea le sugeram să vină cu mine într-o scurtă plimbare până la o clădire importantă din strada a cincea. La intrarea în clădire era o statuie uriaşă a lui Atlas, un bărbat minunat proporţionat, cu toţi muşchii încordaţi, ţine globul pământesc pe umerii lui. Era cel mai puternic bărbat din lume, care de-abia se mai ţinea pe picioare sub povara aceasta. ‘Vezi,1 spuneam arătând spre statuie, acesta este un mod de-a trăi, în-
cercând să cari lumea pe umerii tăi. Dar acum, vino cu mine să trecem strada1. Pe partea cealaltă a străzii a cincea, este catedrala Sfântul Patric, şi acolo în spatele altarului este o statuie mică a copilului Isus, poate de 8 sau 9 ani, care fără nici un efort ţine globul pământesc într-o mână.”

În loc să încercăm să ducem povara problemelor noastre singuri, trebuie să le dăm Celui ce poate să le mânuiască. Păstrezi poverile numai pentru tine? Eşti încovoiat sub greutatea lor? Este vremea să dai lumea ta – îngrijorările tale – lui Cristos!    – D.C.E.

Truditor împovărat de grijuri şi dureri,

Călător cu ochii trişti şi pieptul cu suspine,

Lângă tine aşteaptă Purtătorul de poveri

Puternic, ca să poarte povara-ţi, şi pe tine.    – Anonim

Nimeni nu este suficient de puternic să-şi poarte poverile singur.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Dezbrăcând stăpânirile și autoritățile, le-a făcut de rușine în public, triumfând asupra lor prin cruce.
Coloseni 2.15

La cruce a fost rezolvată pentru totdeauna întreaga chestiune a binelui și a răului. Acolo s-au adunat laolaltă toate forțele binelui și ale răului. Acolo păcatul s-a ridicat cu toată puterea sa împotriva lui Dumnezeu și acolo Dumnezeu S-a manifestat în judecata Sa făcută asupra păcatului. Niciodată creatura răzvrătită n-a fost mai cutezătoare ca acolo. Niciodată păcatul nu se manifestase la fel. Venise prilejul lui: Fiul lui Dumnezeu Se afla în mâinile păcătoșilor.

Venise momentul ca pământul să lepede orice frâu al cerului. Vrăjmășia națiunilor, complotul iudeilor, răutatea lumii – toate s-au îndreptat împotriva lui Hristos. Nu voiau ca Omul acesta să domnească peste ei. Puterile, stăpânirile și autoritățile răutății s-au combinat într-un efort disperat de a înclina balanța către victoria răului.

Domnul a numit acest timp „ceasul” omului (Luca 22.53). De la cădere și până la acel ceas, omul fusese ținut în frâu de mâna lui Dumnezeu. Omul umpluse pământul de violență și de desfrânare, vărsase sânge nevinovat, încălcase legea, se închinase demonilor, îi omorâse pe slujitorii lui Dumnezeu și Îl urâse pe Hristos, venit acum în har și în dragoste. Vrăjmășia omului fusese însă sub controlul lui Dumnezeu. Acum însă, „ceasul” lui venise. Era liber de controlul și de frâul cerului, iar universul era spectator al felului cum omul își folosea această libertate. Libertatea lui însă s-a dovedit, încă o dată, a fi doar ruină. La fel ca turma de porci din Gadara, el s-a năpustit de pe culme în ruină; și aceeași putere a fost cea care a lucrat în ambele cazuri.

J W H Nichols

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Rămâi cu noi, căci este spre seară, și ziua aproape a trecut”. Și a intrat să rămână cu ei.
Luca 24.29

Rămâi cu noi

Când privim în evanghelii grija părintească a Mântuitorului față de ai Săi, putem să ne întrebăm: ce au simțit oare inimile ucenicilor ca-re se îndreptau spre Emaus, când Călătorul străin le-a vorbit pe drum? O astfel de explicație a Scripturilor nu au auzit niciodată. Călătorul necunoscut lor, care este punctul central al Scripturii, le-a explicat ce era cu privire la El. Suferințele Sale și întoarcerea în slavă erau subiectele principale ale învățăturii. Cât de mult s-au bucurat inimile celor doi, se deduce din faptul că au stăruit de Călător să rămână cu ei, atunci când El a dorit să meargă mai departe. Nu a fost o simplă invitație, ci o stăruință care nu permitea refuz. Nu voiau să se despartă de Învățătorul, care le explica așa de clar Scriptura. Putea refuza oare Domnul o astfel de dorință atunci sau acum? Desigur, nu!

Cine este atent la cele spuse de Scriptură și la evenimentele care se petrec în apropierea și îndepărtarea noastră, va fi conștient că ziua mântuirii aproape a trecut. Prin toate mijloacele, Dumnezeu ne îndeamnă: „Nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii”. La ușile încuiate din pricina păcatelor, Mântuitorul bate și prin aceste rânduri. El vrea să aducă pacea în suflete. Și cine L-a primit pe Mântuitorul în inimă, va spune cu bucurie Domnului: „Rămâi cu noi!”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CRITICI, ANTRENORI, SUSTINĂTORI

„Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ din argint.” (Prov. 25:11)

     Din punctul de vedere al reacției și atitudinii, cei din jur se împart în: critici – care scot în evidență ceea ce este greșit și te lasă cu un gust amar în ceea ce te privește; antrenori – îți arată ce ai greșit, te învață cum să te corectezi și te lasă cu un sentiment de bine în ceea ce te privește; și susținători – cei care îți ridică moralul, își oferă ajutorul și te asigură că poți reuși, dacă perseverezi. Așadar, pe cine ai prin preajmă?! Și, mai important: dintre care ești tu? Dacă ai tendința să fii una dintre acele persoane ambițioase, orientate spre scop, antrenarea cuiva poate fi o provocare pentru tine. Poate faci parte din școala acelora care cred că o remunerație corectă ar trebui să fie o încurajare suficientă pentru cineva – mai ales dacă un angajat este recompensat cu generozitate. Dacă ești așa – ai grijă! Ești blocat în „epoca de piatră” și ai nevoie disperată de o schimbare a gândirii!

Dacă vrei ca oamenii să fie productivi, învață și propune-ți să-i formezi. Poate spui: „Dar nu am o înclinație naturală spre a antrena jucătorii slabi. Vreau doar să-i elimin!” Stai puțin: tu ai de-a face cu o ființă umană, care este o persoană iubită și prețuită de Dumnezeu! Și, cu puțină încurajare, dacă pui umărul și comunici mult, poți ajunge să ai un nivel de productivitate și de loialitate de care superstarul cel înfumurat nu este capabil! Da, dacă ai „un măr stricat” în grămada ta de mere, trebuie să scapi de el înainte să contamineze întregul coș. Dar înainte să recurgi la îndepărtarea cuiva, încearcă să-l motivezi! Unii dintre cei cu care lucrezi trebuie să primească o viziune clară și să li se dea de înțeles că pot lua și ei parte la ea. Apoi, trebuie să li se explice care sunt stimulentele și răsplata care rezultă în urma participării lor la echipa care împlinește viziunea. Analizează, identifică, decide-te… și plasează-te!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: