Mana Zilnica

Mana Zilnica

7 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Împăcarea

Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El.

2 Corinteni 5:21

Păcatul este o relaţie fundamentală; el nu înseamnă a face rău, ci a fi rău, a avea o independenţă deliberată şi hotărâtă faţă de Dumnezeu. Creştinismul pune totul pe baza naturii reale, radicale a păcatului. Alte religii se ocupă de păcate; numai Biblia se ocupă de păcat. Primul lucru cu care S-a confruntat Isus Cristos în oameni a fost ereditatea păcătoasă; motivul pentru care mesajul Evangheliei şi-a pierdut forţa provocatoare şi puterea exploziva este faptul că am ignorat acest adevăr în modul nostru de prezentare a Evangheliei.

Adevărul revelat al Bibliei nu este că Isus Cristos a luat asupra lui păcatele noastre carnale, ci faptul că a luat asupra Lui natura noastră ereditară de a păcătui, pe care nu o poate schimba nici un om. Dumnezeu L-a făcut pe propriul Său Fiu păcat pentru ca El să-l poată face pe păcătos un sfânt. În toată Biblia ni se arată că Domnul nostru a purtat păcatul lumii prin identificarea cu noi, nu prin compasiunea fată de noi. El a luat în mod deliberat pe propriii Lui umeri şi a purtat în propria Lui persoană păcatul cumulat al întregii rase umane – „Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi” şi. în felul acesta. El a pus întreaga rasă umană pe temelia răscumpărării. Isus Cristos a reabilitat rasa umană; a pus-o înapoi acolo unde a destinat-o Dumnezeu să fie; oricine poate ajunge să fie una cu Dumnezeu pe baza a ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce.

Omul nu se poate răscumpăra singur; răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu şi ea este absolut terminată şi completă; aplicarea ei la oameni în mod individual ţine de acţiunea lor individuală. Trebuie întotdeauna făcută o distincţie între adevărul revelat al răscumpărării şi experienţa conştientă a mântuirii în viaţa unui om.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării”. ISAIA 1:19

Ascultarea de Cuvîntul lui Dumnezeu a fost totdeauna urmată de binecuvîntarea Lui, iar neascultarea a fost totdeauna urmată de pedepse disciplinare şi adeseori, de mari nenorociri. Istoria poporului evreu este cea mai evidentă ilustrare a acestui adevăr. Avem mult de învăţat din istoria lui Israel. A asculta în toate lucrurile pînă în cele mai mici amănunte, a asculta fără comentarii, fără să înţelegem, a asculta într-un duh filial, iată ce vrea Dumnezeu de la noi. Duhul acesta de ascultare nu ne este natural. Dacă ar fi fost aşa, primii oameni n-ar fi nesocotit pe Dumnezeu prin neascultarea lor. Ascultarea trebuie învăţată şi ce bine cînd ea este de bună voie şi nu trebuie învăţată prin disciplinare. Fiul lui Dumnezeu „a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit” (Ev. 5:8), şi prin acest mijloc El a slăvit pe Dumnezeu pe pămînt. Numai El putea să trăiască o viaţă de ascultare totală de voia lui Dumnezeu ca Om adevărat şi ca Dumnezeu adevărat. Domnul Isus să ne dea harul să învăţăm ascultarea de la El! Dumnezeu nu vrea să ascultăm ca un sclav care se teme de pedeapsă, sau ca un mercenar care are un profit din servilismul lui. Ascultarea adevărată îşi are izvorul în recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

O, dacă ar lucra El ca mulţumirea, lauda şi recunoştinţa reală să caracterizeze viaţa noastră. Dacă sîntem într-o adevărată părtăşie cu Domnul Hristos (nu închipuită), dacă atitudinea noastră faţă de Dumnezeu este filială, nu vom putea face altfel decît să ascultăm din dragoste şi această ascultare nu va fi grea pentru că motivul ei este iubirea faţă de Tatăl nostru care ne-a iubit întîi (1 Ioan 2:19). Şi atunci, ca nişte copii ascultători vom iubi disciplinarea şi vom trăi dragostea ascultării şi ascultarea dragostei – ascultare de bună voie a unui fiu care dispune de toate bogăţiile tatălui său. O astfel de ascultare este cu siguranţă urmată de binecuvîntările Lui, atît cu privire la pămînt – „veţi mînca din cele mai bune roade ale ţării” – cît mai ales de „orice binecuvîntare duhovnicească în locurile cereşti, în Hristos” (Ef. 1:3).”Cînd voia lui Dumnezeu ne este descoperită, putem merge înainte cu o desăvîrşită siguranţă. Dumnezeu este cu noi numai dacă ascultăm. A ne lăsa călăuziţi de propria noastră voinţă, este o stare care ne produce numai pagube în toate privinţele. Israel, în pustie, nu ştia unde merge, dar înainta fără şovăială, urmînd direcţia indicată de stîlpul de nor. Împrejurările n-au putere asupra celui credincios cînd el este pe calea ascultării de Dumnezeu în toate împrejurările. A asculta de Dumnezeu este mai important decît orice. Urmîndu-L într-o deplină ascultare, credinciosul este în stare să umble ori de cîte ori „se ridică norul” fără să ştie, ca Israel din vechime, unde merge, dar deplin încredinţat fiind că Domnul îl va conduce pînă în „ţara făgăduinţei”. Trebuie să facem aceasta în toate amănuntele vieţii de fiecare zi. Cînd nu sîntem atenţi la noi, atunci cînd toate ne merg bine, nu-L vom putea deosebi în greutăţi. Copilul lui Dumnezeu nu se bucură numai de mîntuirea Lui, el este bucuros de a face voia Tatălui. Aceasta era bucuria Domnului Isus.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor”. Rom. 1:18.

De aceea, decide-te să-L slujeşti în toate pe Dumnezeu şi să laşi deoparte ceea ce nu-i este plăcut, şi să faci ceea ce-I este plăcut. Aceasta înseamnă pocăinţă. Să nu-ţi închipui că este imposibil: „Iată, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui nu este prea tare ca să audă. Să nu te gândeşti că este greu să trăieşti pentru Dumnezeu şi că tu nu vei mai avea parte de bucurii, pentrucă nu este aşa. Când eram necredincios şi eu m-am gândit că este un lucru plictisitor să trăieşti pentru Dumnezeu, dar am avut parte de surpriză, după ce m-am pocăit. Ceea ce am experimentat atunci, nu mi-am putut închipui mai înainte: o astfel de mântuire şi fericire! Nu m-aş fi gândit niciodată, că zilele vor trece aşa de repede; este cel mai frumos lucru să-L urmezi pe Domnul Isus din toată inima ta. Desigur, că vom avea parte de batjocuri şi de ocară; şi totuşi ne putem bucura pentrucă răsplata noastră va fi mare în ceruri. Pentrucă Isus spune: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înaintea voastră. Să-L mărturiseşti pe Isus şi să nu-ţi fie ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. Dar dacă-L mărturisim şi credem în mântuirea adusă de Isus, atunci suntem scăpaţi de mânia care va urma şi Domnul Isus ne va mărturisi înaintea Tatălui Său din ceruri.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TOTDEAUNA ÎNTÂI LA ADUNARE

El merge înaintea voastră în Galilea; acolo îl veţi vedea, cum v-a spus. Marcu 16.7

Acolo unde a spus El să vină ucenicii, acolo trebuiau să-L găsească la timpul hotărât. Domnul Isus îşi ţine cuvântul dat. Dacă El ne făgăduieşte că ne va primi la tronul harului Său sau în adunarea ucenicilor Săi, putem fi siguri că acolo îl vom întâlni. Noi, la rândul nostru putem să lipsim de la întâlnirea cu El din cauza leneviei noastre sau a necredinţei noastre, dar El nu va lipsi niciodată. „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu de faţa”, a zis El. El n-a zis „voi fi de faţă”, ci „sunt şi Eu de faţă”.Domnul Isus vine cel dintâi la întâlnire: „El merge înaintea voastră”. Inima Lui şi bucuria Lui sunt poporul Lui; de aceea El nu întârzie niciodată să vină la întâlnire cu cei credincioşi, întotdeauna El ne ia înainte.El Se descoperă acelora care-I urmează. „Acolo îl veţi vedea.” Ce vedere binecuvântată! Noi nu ţinem deloc să îi vedem chiar pe cei mai mari oameni, ci să-L vedem pe El! Asta înseamnă să te umpli de bucurie şi de pace. Şi noi îl vom vedea, căci El făgăduieşte să vină la cei care cred în El şi să li Se arate lor. Fii sigur că aşa va face şi cu tine, căci El lucrează întotdeauna după făgăduinţa „Cum v-a spus”. Agaţă-te dar de acest cuvânt şi fii sigur că până la sfârşit El va lucra pentru tine, „aşa cum ţi-a spus”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson și de Ieftaie. Evr. 11,32.

Înaintea morții lui, Iosua a chemat poporul și i-a spus să se decidă cui vrea să-i slujească: lui Dumnezeu sau idolilor. Poporul a răspuns: „Și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.” (Iosua 24.18). Dar după moartea lui Iosua și a celor care au văzut lucrurile lui Dumnezeu s-a născut altă generație, „care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.” pud. 2.10). Unde au rămas însă învățăturile părinților? întotdeauna copiii lui Israel au făcut ce e rău în ochii lui Dumnezeu în așa fel încât El a trebuit să se folosească de dușmanii lor ca sistem de îndreptare. Sub jugul asupritorilor strigau către Dumnezeu și El îi salva. Patru asemenea situații sunt amintite în Evrei 11 dar nu după cronologia lor care ar fi fost astfel: Barac, Ghedeon, Iefta și Samson. Prin aceasta vedem că Dumnezeu ia seama la lucrările și umblarea fiecărui credincios. De aceea Ghedeon stă pe locul întâi. Deși credința acestui om nu ajunge la înălțimea celor amintiți mai înainte în Evrei 11, harul lui Dumnezeu nu uită nici pe cel mai slab credincios ci îl pune la un loc de neuitat în Cuvântul Său. Barac, cel de-al doilea este dependent de Debora în ascultarea soliei lui Dumnezeu. Samson care a fost un om de credință, arăta o puternică pornire firească; pe când Iefta era un om cu o lucrare superficială ce l-a costat o jertfă mare.

Noi nu suntem judecători în Israel, ci credincioși și dacă Dumnezeul nostru a scos la iveală viața acestor patru oameni, atunci El este Acela care ne va aduce la judecată toate neajunsurile noastre cu mult har. Ce mângâiere pentru noi!

Dacă oamenii sunt gata să-și dea viața pentru patria lor, cu atât mai mult ar trebui să fie gata creștinii să-și piardă viața pentru Hristos și pentru Evanghelie.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cu siguranţă, Doamne, că nu am nevoie de mai multă confirmare a adevărului cuvintelor Tale cu privire la inima umană; dacă va fi voia Ta, nu vreau să ştiu mai mult despre aceasta. Vreau să ştiu mai mult despre Realitatea măreaţă şi plină de har a Răscumpărării Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»

IOAN 1,29

Ştii că acest Isus care a fost crucificat şi a murit pentru tine pe cruce este Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor? Stii că Dumnezeul cel veşnic nu oboseşte niciodată? Inţelepciunea Sa nu poate fi pătrunsă; El guvernează întreg universul. De fapt nu există legi ale naturii, ci totul este pus în mişcare prin Persoana şi prin voinţa Sa. In Isaia 9,6 citim: «... domnia va fi pe umărul Lui». Acest Isus, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, este atât de puternic încât duce întreg universul pe umerii Săi. Acum citeşte şi pasajul din Lu-ca 15,4-5. Aici îl vei descoperi pe Dumnezeul măreţ drept Păstorul cel bun, Fiul Omului. El ne vorbeşte despre cele o sută de oi pe care le are şi despre felul în care, atunci când pierde una, merge şi o caută până o găseşte şi o aduce înapoi pe umerii Săi. Crezi că aceşti umeri puternici au cedat vreodată? Da, la un moment dat în istorie au cedat sub o povară care este mai grea decât întreg universul: «Iată Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (loan 1,29). Isus Hristos a murit purtând povara păcatelor noastre, dar moartea nu a putut să-L ţină. A înviat şi trăieşte! Glorie Lui!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău?

Numeri 11:11

Tatăl nostru ceresc trimite necazuri frecvente care să ne încerce credinţa. Dacă credinţa noastră valorează ceva, va rezista testului. Spoiala se teme de foc, dar aurul nu. Pietrele artificiale se tem să fie atinse de diamant, dar adevăratele bijuterii nu se tem de test. Este o credinţă slabă cea care se încrede în Dumnezeu doar atunci când prietenii sunt adevăraţi, trupul sănătos şi afacerile profitabile. Adevărata credinţă se tine de credincioşia Domnului atunci când prietenii se duc, trupul este bolnav, sufletul descurajat şi lumina feţei Tatălui se ascunde. Credinţa care poate spune în cel mai mare necaz: „N-am nimic de nădăjduit, dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui” (Iov 13:15) este o credinţă născută în cer. Domnul îşi îndurerează slujitorii ca să se slăvească pe Sine, fiindcă El este slăvit prin darurile poporului Său, care sunt lucrarea mâinilor Lui. Atunci când „necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea” (Romani 5:3), Domnul este onorat prin creşterea acestor virtuţi. Nu am auzi niciodată muzica harpelor dacă coardele nu ar fi atinse, nu ne-am bucura de must dacă strugurii nu ar fi zdrobiţi în teasc, nu am descoperi parfumul scorţişoarei dacă nu ar fi presată şi bătută, şi nu am simţi căldura focului dacă nu s-ar consuma cărbunii. Înţelepciunea şi puterea marelui Lucrător sunt descoperite în încercările prin care trec vasele îndurării Sale. Nefericirile prezente ne îndreaptă către bucuriile viitoare. Trebuie să existe umbre în tablou ca să se vadă frumuseţea luminii. Am putea fi atât de suprem binecuvântaţi în cer dacă nu am cunoaşte blestemul păcatului şi durerea pământului? Nu este pacea mai dulce după conflict, şi odihna mai binevenită după trudă? Oare amintirea suferinţelor trecute nu măreşte binecuvântarea slavei? Sunt multe alte răspunsuri mângâietoare la întrebarea care a deschis scurta noastră meditaţie. Să păstrăm aceste gânduri pe tot parcursul zilei.

Seara

În cine ţi-ai pus dar încrederea?

Isaia 36:5

Cititorule, aceasta este o întrebare importanta. Ascultă răspunsul Creştinului, şi vezi dacă este şi al tău. „In cine ţi-ai pus dar încrederea?” „Eu cred”, spune Creştinul, „într-un Dumnezeu întreit Cred în Tatăl, şi ştiu că El m-a ales „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Cred că El mă va îngriji în providenţa Sa, mă va învăţa, mă va călăuzi, şi mă va corecta, dacă este nevoie, ca să mă aducă înapoi în casa Lui, unde sunt „multe locaşuri” (loan 14:2). Cred în Fiu. El este Dumnezeu din Dumnezeu, Omul Isus Christos. Cred că El îmi spală toate păcatele prin jertfa Sa, şi mă îmbracă cu neprihănirea Lui desăvârşită. Cred că El este Mijlocitorul meu, că prezintă rugăciunile şi dorinţele mele în faţa tronului Tatălui Său. Cred că va fi Avocatul meu şi în Ziua cea din Urmă, să-mi pledeze cauza şi să mă îndreptăţească. Cred în El pentru ceea ce este, pentru ce a făcut, şi pentru ce a făgăduit să facă. Cred în Duhul Sfânt El a început să mă izbăvească din păcatele înnăscute, şi cred că El le va izgoni pe toate. Cred că îmi potoleşte temperamentul, îmi supune voinţa, îmi luminează înţelegerea, îmi controlează pasiunile, îmi alină disperarea, îmi ajută slăbiciunea şi îmi iluminează întunericul. Cred că El locuieşte în mine şi în viaţa mea; domneşte în mine ca Rege, îmi sfinţeşte spiritul, sufletul și trupul, şi mă va face să locuiesc cu „moştenirea sfinţilor, în lumină(Coloseni 1:12) pentru totdeauna”. O, binecuvântată încredere. Este o binecuvântare să te încrezi în Cel a cărui putere nu va slăbi niciodată, a cărui dragoste nu va pieri niciodată, a cărui bunătate nu se va schimba niciodată, a cărui înţelepciune nu va scădea niciodată, şi a cărui bunătate desăvârşită nu va fi niciodată micşorată! Binecuvântat eşti şi tu, cititorule, dacă ai această credinţă! Cu ea, te vei bucura de pace acum, şi de slavi în viaţa viitoare. Temelia credinţei tale nu se va zgudui niciodata.

IZVOARE IN DEŞERT

Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său!Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! (Isaia 50:10)

Ce trebuie să facă un credincios în vremuri de întuneric – un întuneric de nedumeriri şi confuzie – un întuneric nu al inimii, ci al minţii? Aceste vremuri de întuneric vin la un ucenic credincios care umblă supus în voia lui Dumnezeu. Ele vin ca nişte perioade în care el nu ştie ce să facă sau pe care drum s-o apuce. Cerul lui se acoperă cu nori, şi lumina clară a cerului nu mai străluceşte pe cărarea lui, aşa încât el se simte ca şi cum ar bâjbâi după drumul lui prin întuneric complet.Dragul meu credincios, te descrie aceasta pe tine? Ce ar trebui să faci în vremuri de întuneric? Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu: „Cine umblă în întuneric…să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!” De fapt, primul lucru pe care trebuie să-l facă e nimic. Acesta este un lucru dificil de făcut pentru natura noastră umană umilă. Este o zicătoare: „Când eşti zăpăcit, nu te grăbi”. Cu alte cuvinte, „Când eşti confuz şi nu şti ce să faci, nu fă nimic”. Când te găseşti într-o ceaţă spirituală, nu alerga înainte, ci încetineşte pasul vieţii tale. Şi dacă este necesar, ţine corabia vieţii tale ancorată sau legată la doc.Este bine să te încrezi pur şi simplu în Dumnezeu, pentru că atunci când ne încredem, El poate lucra. Îngrijorarea, însă, Îl împiedică să facă ceva pentru noi. Dacă întunericul care ne acoperă produce spaimă în inimile noastre şi alergăm încoace şi-ncolo, căutând în van să găsim o cale de ieşire din încercarea întunecată în care ne-a aşezat providenţa lui Dumnezeu, atunci Domnul nu poate lucra pentru noi.Numai pacea lui Dumnezeu va linişti minţile noastre şi va da odihnă inimilor noastre. Trebuie să punem mâna noastră în a Lui ca un copil mic şi să-L lăsăm să ne conducă în lumina strălucitoare a soarelui iubirii Sale. El cunoaşte calea de ieşire din pădurea deasă şi întunecoasă, aşa că ne putem urca în braţele Lui, încrezându-ne în El că ne va salva, arătându-ne cel mai scurt şi cel mai sigur drum.


Dr. Pardington

Să ne aducem aminte că niciodată nu suntem fără pilot – chiar când nu ştim pe ce drum să apucăm.

Persistă, inima mea, în credinţa ta –

    Numai cei neclintiţi câştigă cununa;

Cel care, atunci când vânturile furtunoase întorc corabia,

    Se desparte de ancora lui, se va scufunda;

Dar cel pe care îl susţine Isus prin toate,

    Va rămâne în picioare, chiar dacă cerul şi pământul s-ar prăbuşi.

Persistă! Va veni un sfârşit al necazurilor;

    Speranţa se va înălţa biruitoare din ţărână;

Furtuna prevesteşte vara de mâine;

Crucea arată spre paradis;

Tatăl domneşte! Deci orice îndoială să înceteze;

    Persistă, inima mea. Persistă, rabdă până la capăt.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 29.1532

Lucrarea fatală a profeţilor mincinoşi nu se limita nicidecum numai la Ierusalim şi la Iuda. Chiar şi la Babilon, din rândul poporului deportat, unii dintre ei propagau „cuvinte de minciună” (v. 23). În scrisoarea lui, Ieremia îi pune în gardă pe cei „captivi” cu privire la ei şi anunţă sfârşitul groaznic a doi dintre aceşti oameni răi, Zedechia şi Ahab. Un al treilea, Şemaia, scrisese din Babilon către poporul rămas la Ierusalim, pentru al stârni la răzvrătire împotriva Domnului (sf. v. 32), iar întruna din scrisorile lui, acest om nu sa sfiit nici chiar să propună un nou preot, cu ajutorul căruia avea de gând să pună mâna pe Ieremia. Însă, aşa cum Ieremia va scrie (şi pentru sine) mai târziu, în plângerile sale: „Cine este acela care zice ceva şi se împlineşte fără să fi poruncit Domnul?” (Plângeri 3.37), şi Şemaia trebuie să audă sentinţa Domnului împotriva lui.

De câte ori nu vom vedea cum şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu vor fi nevoiţi săi denunţe pe învăţătorii falşi şi pe lucrătorii răi, în epistolele lor inspirate… (expl. Galateni 1.7; Filipeni 3.2; 2 Petru 2.1; 1 Ioan 2.18; Iuda 3.4). Copii ai lui Dumnezeu, siguranţa noastră constă în a cunoaşte bine glasul Păstorului celui bun (Ioan 10.4,5)! Atunci nul vom putea confunda cu vreun alt glas.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Samuel 1:19-28

ÎNTREAGA VIATĂ SALVATĂ

Pentru copilul acesta mă rugam… vreau să-l dau Domnului; toată viaţa lui să fie dat Domnului.
1 Samuel 1:27, 28

Indrumarea din fragedă pruncie a copilului către Domnul este de-o importanţă vitală. Satan îşi caută prada de tânără, şi copiii noştri pot fi feriţi de uneltirile lui numai atunci când picioarele lor le sunt călăuzite prin rugăciuni spre Cel ce-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6). Multe dureri de inimă pot fi prevenite şi multe realizări frumoase se pot atinge atunci când îi călăuzim pe fiii şi fiicele noastre la Isus din primăvara vieţii lor. Intreaga viaţă poate fi scutită de consecinţele unui stil de viaţă păcătos şi poate fi consacrată Domnului.

Isaac Watts a fost mântuit pe când avea 9 ani. Imnurile sale au încurajat inimile milioanelor de oameni. Jonathan Edwards, ale cărui mărturii clare şi predici dinamice au stârnit întreaga Nouă Anglie pentru Dumnezeu, a fost convertit la numai 7 ani. Matthew Henry a fost adus la Cristos la vârsta de 11 ani, şi de-a lungul multor ani de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu, a produs binecunoscutul comentariu al Scripturilor. Mii de alţi bărbaţi şi femei au fost aduşi la piciorul crucii pe când erau tineri şi întreaga lor viaţă a putut fi dedicată lui Cristos.

Sunt copiii tăi instruiţi să urmeze calea Domnului? Ai vorbit cu ei în mod serios despre mântuirea lor? Este foarte important ca părinţii să-şi înconjoare copiii cu dragoste şi rugăciuni, şi să le vorbească devreme despre Cristos. Aceasta poate însemna salvarea unei întregi vieţi. – H.G.B.

„Unde, Doamne, oi semăna sămânţa Ta divină,

Ca s-aducă roadă sfântâ mai deplină?”

Domnul auzindu-l i-a răspuns zâmbind:

„Planteaz-o-n inima unui copil plăpând!”    Anonim

Aducând un copil la mântuire vei salva o întreagă viaţă din pieire.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și a fost așa: în zilele acelea, când nu era împărat în Israel, era un levit care locuia temporar în latura mai îndepărtată a ținutului muntos al lui Efraim și și-a luat o țiitoare din Betleemul lui Iuda. Și țiitoarea lui i-a fost necredincioasă și a plecat de la el în casa tatălui ei … Și soțul ei s-a ridicat și s-a dus după ea, să-i vorbească inimii, ca s-o aducă înapoi. Și erau cu el slujitorul lui și o pereche de măgari. Și ea l-a dus în casa tatălui ei și, când l-a văzut tatăl tinerei femei, s-a bucurat să-l întâlnească. Și socrul său, tatăl tinerei femei, l-a ținut și a rămas la el trei zile; și au mâncat și au băut și au rămas acolo.
Judecători 19.1-4

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral – Lipsa unui discernământ evlavios

Capitolele finale ale cărții Judecători prezintă o serie de evenimente care au avut loc la scurt timp după moartea lui Iosua. Pe atunci nu era un împărat în Israel și fiecare făcea ceea ce era drept în ochii săi. Privind la aceste capitole vedem o completă lipsă de evlavie și de discernământ spiritual din partea celor implicați, ceea ce trebuie să constituie o solemnă atenționare pentru noi toți.

Leviții erau ajutoare ale preoților și trebuiau să-I slujească lui Dumnezeu și să învețe pe popor legea și judecățile Sale. Ei trebuiau să fie exemple ale evlaviei pentru cei din popor. Atunci de ce un levit să aibă o țiitoare? Planul lui Dumnezeu de la început a fost ca bărbatul să aibă o singură soție, iar aceasta să-i fie un ajutor potrivit. De asemenea, încă de la început, Dumnezeu a dorit credincioșie în legătura de căsătorie, fiindcă relația dintre un soț și o soție este o imagine a relației minunate dintre Hristos și Adunare.

În pasajul nostru, pare să nu fi existat nici o judecată a păcatului comis de acea femeie. Dimpotrivă, levitul s-a bucurat de ospețe cinci zile alături de tatăl ei. Imoralitatea, petrecerile, drogurile, alcoolul și pornografia sunt considerate normale astăzi în lume. Dumnezeu însă le numește „plăcerile de o clipă ale păcatului”.

Acest levit refuză apoi să petreacă noaptea într-o cetate a iebusiților. Ce ipocrizie! După care, pentru a se proteja pe sine, o lasă pe țiitoarea sa pradă destrăbălării oamenilor din Ghibea.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
Psalmul 125.1

Aproape de țărm

Istorioara de ieri ne ajută să înțelegem bine că de multe ori în viață, chiar atunci când mai avem puțin de parcurs până la o țintă, la un țărm, noi descurajăm. De ce? Pentru că nu păstrăm în minte imaginea scopului nostru, vedem doar ceața, uităm că încrederea în Domnul este suportul nostru moral.

Toți oamenii au nevoie de încurajare, inclusiv tu și eu! Nimic nu te ridică mai mult decât încurajarea unui prieten sau a cuiva drag. Cel mai bun prieten este Domnul nostru. Prezența Domnului în descurajarea noastră rezolvă toate problemele și frământările noastre. Încrederea în Mântuitorul nostru ne va ajuta să nu ne mai îngrijorăm. Însă fără o relație personală cu Mântuitorul prin credința în El, nimeni nu va putea căpăta curajul sau voința de a merge înainte pe calea vieții. Însă cu Mântuitorul, trăirea aceasta este posibilă pentru oricine.

Adevăratul creștin are siguranța că Mântuitorul îngrijește de el. Cu toate problemele sale se poate adresa Domnului să-i dea putere și ajutor. Credinciosul nu-și pierde nădejdea. Ce siguranță, ce liniște, ce pace lăuntrică! Iată de ce Mântuitorul îi cheamă și astăzi pe oameni la El, ca să le dea o nădejde pentru timpul de acum și pentru veșnicie!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNVATĂ SĂ SPUI „DESTUL”!

„După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage…” (Matei 14:23)

     Domnul Isus a dat „liber” mulțimii de ascultători pentru a petrece timp cu Tatăl Său în rugăciune. În consecință, când S-a întors la ei, avea noi puteri de lucru și de învățare, inclusiv de vindecare și să facă minuni. Gândește-te la următorul lucru: Înainte ca un avion să decoleze, însoțitoarea de zbor îți spune că dacă se întâmplă ceva cu avionul, trebuie să-ți pui propria mască de oxigen, apoi să încerci să-i ajuți pe ceilalți să și-o pună pe a lor. Dacă nu primești suficient oxigen, cum îi poți ajuta pe ceilalți? Așadar: propriile tale nevoi îți sunt împlinite? Dacă nu, e timpul să te îngrijești de tine înainte să te epuizezi. Este cu neputință să călătorești prin viață sperând că lumea își va da seama de momentul în care ai ajuns la capătul puterilor. Vorbește, căci altfel ei vor continua să te copleșească cu probleme și responsabilități. Împuternicirea personală începe atunci când ești la cârma vieții tale.

Oamenii supraîncărcați eșuează în căsnicie, în lucrare, în afaceri, ca părinți, ca parteneri și în problemele personale. Asemenea unui avion, dacă duci bagaje prea grele, nu vei reuși să te desprinzi de sol. Când ești motivat de nevoia de a fi pe placul celorlalți sau de a-i impresiona, te vei încărca prea tare și nu vei reuși să atingi înălțimile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru tine. Sau te vei prăbuși fiindcă ți-ai ignorat limitările. Nu toate situațiile care apar necesită atenția ta! Oare Domnul Isus a fost înțeles greșit când a dat drumul noroadelor? Probabil. Și tu va trebui să iei aceeași hotărâre. Cei ce nu-ți recunosc nevoile și nu-ți respectă scopurile te vor secătui, te vor face să deviezi de pe cale și te vor ține la sol. Care este răspunsul? Dă tot ce poți și învață când să spui „destul!”

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: