Mana Zilnica

Mana Zilnica

15 Octombrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Cheia mesajului misionarului

El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

I Ioan 2:2

Cheia mesajului misionarului este ispăşirea făcută dc Isus Cristos. Priveşte orice aspect al lucrării lui Cristos: vindecarea, mântuirea sau sfinţirea şi vei vedea că nu este nimic fără margini în toate acestea. Dar ..Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (loan 1:29), acesta este un lucru fără margini. Mesajul misionar se referă la însemnătatea nemărginită a lui Isus Cristos ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre; misionarul este un om care este impregnat cu adevărul acestei revelaţii.

Cheia mesajului misionarului este aspectul eliberator al vieţii lui Cristos. nu blândeţea sau bunătatea Sa, nici chiar faptul că El ni L-a revelat pe Dumnezeu ca Tată. Mare şi nemărginit în semnificaţie este faptul că Isus este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre. Mesajul misionarului nu este un mesaj patriotic, nu favorizează naţiuni sau indivizi, el este pentru lumea întreagă. Când vine în mine Duhul Sfânt. El nu ia in considerare predilecţiile mele, ci mă face una cu Domnul Isus.

Misionarul este cel care e devotat Domnului şi Stăpânului Său, el nu trebuie să-şi proclame propriul lui punct de vedere, ci să-L vestească pe „Mielul lui Dumnezeu”. Este mai uşor să aparţin unui grup care spune ce a făcut Isus Cristos pentru mine. este mai uşor să fiu un adept al vindecării divine sau al unui gen special de sfinţire sau al botezului cu Duhul Sfânt. Dar Pavel n-a spus: „Vai mie dacă nu spun ce a făcut Cristos pentru mine,” ci: „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia” (1 Corinteni 9:16). Aceasta este Evanghelia: „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„S-a prezentat El însuşi viu, prin multe dovezi de netăgăduit, fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile şi vorbind despre lucrurile care privesc împărăţia lui Dumnezeu”. FAPTE 1:3

Ce lucruri minunate s-au întîmplat în timpul celor patruzeci de zile, cînd S-a înfăţişat la ai Săi, El însuşi viu! Ce bucurie de nedescris vor fi avut ucenicii şi toţi aceia care-L iubeau şi îl urmaseră, mai ales că moartea Lui îi umpluse de durere şi desnădejde. Cum va fi arzînd inima în ei cînd au primit revelaţia Unui HRISTOS VIU! Cît de naturale şi de uşoare au fost arătările Lui ca şi cînd, parcă nimic nu se întîmplase. Mai degrabă ucenicii s-au speriat cînd L-au văzut mergînd pe mare spre ei şi au crezut că este o nălucă. Şi acum, după teribila moarte de pe crucea Golgotei, iată-L viu şi plin de toată puterea în cer şi pe pămînt. El o întîlneşte pe Maria dis de dimineaţă, ca mai de mult, şi o chiamă pe nume. El îi întîmpină pe pescarii prea iubiţi, care şi-au părăsit mrejele ca să-L urmeze, dar care se trudiseră toată noaptea şi nu prinseseră nimic. El le pregăteşte o simplă masă pe malul Tiberiadei şi ce dulce li se adresează: „Copii, aveţi ceva de mîncare?” El merge alături de cei doi ucenici pe drumul Emausului şi cînd a realizat cît de deprimaţi şi trişti erau, răspunde îndoielilor lor prin revelaţia Lui însuşi, făcîndu-li-se cunoscut la frîngerea pîinii. Prezenţa Lui pentru scurt timp, a făcut din ei nişte martori plini de rîvnă încît s-au sculat chiar atunci şi s-au întors la Ierusalim unde întîlnindu-i pe ucenici adunaţi la un loc, le-a dus slăvitul mesaj al învierii: „A înviat Domnul cu adevărat! O, slăvita Lui prezenţă care poate face din cei ce o trăiesc, adevăraţi martori. Ne arde şi nouă inima cu adevărat pentru că avem un Mîntuitor viu, umplîndu-ne de rîvna de a duce, acolo unde ne găsim, mesajul că Domnul este viu şi că El vrea să dea viaţă adevărată şi veşnică tuturor acelora care-L primesc şi cred în El? În toate timpurile, oameni din orice categorie, au lăsat o mărturie a admiraţiei şi extazului pe care le-au avut în strălucita Prezenţă a Domnului! Moise pe muntele Sinai, Isaia în templu, Petru, Iacov şi Ioan pe muntele schimbării la faţă, Ioan pe insula Patmos! Prezenţa reală a Domnului Isus în inima noastră prin trăirea zilnică a părtăşiei cu El, ne poate face nişte martori reali cu feţele radiind de fericire încît oamenii să poată spune: „ei au umblat cu Isus”.

Să avem ochii deschişi ca să putem privi bogăţiile slavei moştenirii noastre şi nemărginita mărime a puterii Lui, care a lucrat în El, cînd Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi! Prezenţa Domnului şi părtăşia Lui aduc bucurie totdeauna. Hristos este viaţa noastră şi bucuria noastră veşnică; un credincios, dacă este lipsit de ajutorul din afară, cu atît mai mult se poate sprijini pe El. Înţelepciunea omenească nu se poate sprijini pe Dumnezeu; numai credinţa poate fiindcă ea n-are nimic cu înţelepciunea firească.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”.

Isaia 12:3.

Cum se face acest lucru, să scoatem apă cu bucurie? Sau cum se mai poate spune: să stai la picioarele Lui Isus? Mulţii sunt de părere că la Adunare stăm la picioarelelui Isus. Dar aceasta, de multe ori este pusă sub semnul întrebării. Putem să stăm la picioarele lui Isus în casă, în grajd, pe câmp, în birou sau în fabrică. Mai avem nevoie să scoatem apă cu bucurie din izvoarele mântuirii dacă suntem izbăviri şi avem iertarea păcatelor? Da, acum este nevoie, acuma trebuie scos. Când scoatem apă într-un vas? Când acesta este gol, când este nevoie de ea. Pe plan duhovnicesc este la fel. Atunci scoatem când de exemplu, cineva spune: „Tu nu mai eşti atât de plin de viaţă cum erai în trecut”. Atunci poţi să scoţi cu un polonic plin: „Hristos este viaţa mea”. Oare de câte ori avem nevoie de această viaţă! Poate că spui: „M-am născut din nou”, dar aceasta este doar o închipuire. Și atunci poţi răspunde: „Dumnezeu este mântuirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic”. Dar poate că vocea lăuntrică vorbeşte din nou: „Ți-ai închipuit numai acest lucru” -şi atunci repetăm din nou şi din nou acest verset. Este un lucru binevenit dacă „înghiţim” de mai multe ori acelaşi verset. Multe prescripţii medicale sună în felul următor: la fiecare oră câte o lunguriţă.

Dacă vine ispita de genul: „pentru tine nu mai este har”, atunci putem scoate apă din Isaia 54:10: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SUSŢINUŢI PRIN MÂNCARE

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Ioan 6.57

Numai pe temeiul unirii noastre cu Fiul lui Dumnezeu trăim. După cum Omul-Dumnezeu şi Mijlocitorul Isus Hristos trăieşte prin Tatăl, care L-a trimis şi care există prin El Însuşi, tot aşa şi noi înşine trăim prin acest Mântuitor, care ne-a înviat. Hristos este şi Izvorul vieţii noastre, obârşia vieţii noastre şi Susţinătorul vieţii noastre. Şi după cum viaţa trupului nostru este întreţinută prin hrana trupească, tot aşa şi viaţa noastră duhovnicească este întreţinută prin hrana duhovnicească, care este Domnul Isus. Ceea ce ne face să trăim nu este viaţa Sa, nici moartea Sa, nici lucrarea, nici cuvintele Sale, ci este El Însuşi, în care sunt cuprinse toate lucrurile. Noi ne hrănim cu Însuşi Domnul Isus.

Acest lucru se întâmplă nu numai când luăm Cina Domnului, ci şi atunci când ne gândim la El, când credem în El cu o credinţă care ni-L însuşeşte, când îl lăsăm să ne pătrundă cu dragostea Sa, şi-L primim în noi prin puterea vieţii lăuntrice. Noi ştim ce înseamnă să ne hrănim cu Domnul Isus, dar nu suntem în stare să lămurim acest lucru. Lucrul cel mai sigur şi mai bun este să ne hrănim cât mai mult cu El. Suntem chemaţi să ne hrănim din belşug şi vom fi foarte câştigaţi dacă facem din El pâinea noastră şi băutura noastră.

Îţi mulţumesc, Doamne, că ceea ce este o nevoie pentru viaţa mea lăuntrică, adică să mă hrănesc cu Tine, este totodată şi cea mai mare desfătare a mea; şi eu mă hrănesc cu Tine în acest moment.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

In adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele; și-mi voi împlini juruințele în fața celor ce se tem de Tine. Ps. 22,25.

Vorbele de mai sus sunt cuvintele unei prorocii. Noi putem să le socotim că sunt adresate Dumnezeului și Tatălui Domnului nostru Isus după moartea și învierea Sa. Noi nu putem cumpăni și pricepe ce mare și adânc a fost necazul și suferințele Lui când a fost răstignit pe cruce, când toată povara păcatului a fost aruncată de Dumnezeu asupra Lui ca s-o ducă și s-o ispășească. El a adus jertfa de ispășire și a îndepărtat tot ce ne despărțea de Dumnezeu.

„în adunarea cea mare” a celor pe care i-a salvat prin sângele Său din lanțurile satanei și i-a spălat de păcatele lor, se intonează acum o cântare nouă, o cântare de laudă pentru Dumnezeul nostru. Și ce har minunat că noi avem posibilitatea de a cânta în acest mare cor. Ca mântuiți avem dreptul să cântăm mărețul și nemărginitul har a lui Dumnezeu.

Cine cântă cu Hristos? Toți care sunt spălați în sângele Lui, și care au fost salvați de judecata cea mare și au intrat în lumina și bucuria deplină a mântuirii.

In Efeseni 1.3-4 ni se arată caracterul acestei cântări de laudă, pe care putem s-o intonăm încă de acum. In curând o vom intona în desăvârșire în salva Lui. Tema laudei este „Dumnezeul și Tatăl, Domnului nostru Isus Hristos” care acum este și Tatăl nostru. Lui i se cuvine lauda și mulțumirea în vecii vecilor. Și în zilele noastre Domnul Hristos intonează cântarea de laudă dar NUMAI acolo unde creștinii sunt adunați pentru Numele Său, căci numai acolo El este în mijlocul lor. (Mat. 18.20).

 

Singura noastră țintă este să înălțăm Numele lui ISUS, deoarece credem că tocmai în casa Sa, El a fost lipsit de cinstea care i se cuvine. El a fost detronat și în locul Lui a fost pusă autoritatea omenească. „Nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin ISUS HRISTOS și prin Dumnezeu Tatăl”. (Gal. 1.1). Iată miezul învățăturii noastre.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, fă
să se dovedească faptul că voi fi „ca un pom sădit lângă un izvor de apă” (Psalmul 1:3), aducând roadă lui la vreme.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.» FILIPENI 1,6

De multe ori zilele noastre sunt pline de haos şi furtună, iar duşmanul încearcă prin toate metodele sale diabolice să ne facă să cădem. Trebuie să reacţionăm însă imediat şi să ne adăpostim în Isus. Aceasta este de fapt lupta credinţei noastre — să punem în practică ceea ce afirmăm că credem. Cred cu toată puterea în biruinţa care se obţine din consecvenţa cu care ne întâlnim în părtăşie cu Domnul si Mântuitorul nostru. Cu alte cuvinte, cine vrea să biruie în viaţa de zi cu zi în lupta cu ispita trebuie să se întâlnească zilnic cu Biruitorul. El dă voinţei înfăptuirea; El poate ceea ce noi, prin puterea noastră, nu putem: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 11,9). Şi dacă eşuăm trebuie să ne resemnăm? Nu! Cine îsi mărturiseşte eşecurile şi înfrângerile şi se smereşte poate fi sigur că este iertat prin sângele Său scump. Resemnarea este o tactică a diavolului pe care o foloseşte pentru a contraataca. Isus Hristos este însă începutul şi desăvârşirea credinţei noastre; El va duce la bun sfârşit lucrarea de mântuire pe care a început-o în noi.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui?

Maleahi 3:2

Prima Lui venire a avut loc fără fast şi desfăşurări de putere. Dar, într-adevăr, au existat puţini oameni care ar fi suportat măreţia ei. Irod şi tot Ierusalimul au fost neliniştiţi auzind de naşterea minunată. Cei despre care se presupunea că îl aşteptau au dovedit falsitatea declaraţiilor lor respingându-L atunci când a venit. Viaţa Sa pe pământ a fost o vânturătoare ciudată, care a cernut grămada de credinţe religioase, şi puţini au putut rezista procesului. Dar cum va fi a doua Sa venire? Ce păcătos poate îndura gândul ei? Va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, și cu suflarea bubelor Lui va omorî pe cel râu” (Isaia 11:4). Când a răspuns soldaţilor, în umilinţă, „Eu sunt acela” (loan 18:5), ei au căzut la pământ. Care va fi groaza duşmanilor Săi când marele „Eu Sunt” se va descoperi pe deplin? Moartea Lui a zguduit pământul şi a întunecat cerul. Care va fi splendoarea zilei în care, ca Mântuitor viu, va aduna viii şi morţii Înaintea Lui? O, fie ca groaza Domnului să-i convingă pe oameni să se lepede de păcat şi să dea „cinste Fiului, ca să nu se mânie” (Psalmi 2:12)! Deşi miel, El este şi „Leul din seminţia lui Iuda” (Apocalipsa 5:5), care sfâşie prada în bucăţi; deşi „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3), îşi va zdrobi duşmanii „cu un toiag de fier” şi îi „va sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9). Nici unul din duşmanii Lui nu va putea îndura furtuna mâniei Lui şi se vor ascunde cu toţii din faţa furiei Sale devastatoare. Totuşi, poporul Său spălat cu sânge va aştepta cu bucurie şi speranţă venirea Sa, și o va privi fără teamă. Pentru ei, El este şi acum un cuptor de rafinare, şi când îi va încerca, ei vor ieşi „curaţi ca aurul” (Iov 23:10). Să ne cercetăm pe noi înşine în dimineaţa aceasta şi sä no asigurăm de chemarea şi alegerea noastră, astfel încât venirea Domnului să nu trezească presimţiri întunecate în mintea noastră. O, dacă am avea harul de a alunga toată făţărnicia, fim găsiţi sinceri şi fără acuzaţii în ziua venirii Lui!

Seara

Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul.

Exod 34:20

Fiecare întâi născut al animalelor aparţinea Domnului. Totuşi, de vreme ce măgarul era necurat, nu putea fi prezentat ca jertfa. Ce se putea face deci? Putea fi eliberat de legea universală? In nici un caz. Dumnezeu nu îngăduie excepţii. Măgarul i se cuvenea Lui, dar El nu îl primea. Nu voia să anuleze cererea, dar nu putea fi mulţumit cu victima. Nu mai rămânea alt mijloc de eliberare în afară de răscumpărare – animalul putea fi salvat numai prin înlocuirea sa cu un miel. Dacă nu era răscumpărat, trebuia să moară. Această lege din Vechiul Testament ne învaţă o lecţie importantă. Animalul necurat eşti chiar tu. Eşti proprietatea Domnului, care te-a făcut şi te păstrează în viaţă. Dar eşti atât de păcătos încât Dumnezeu nu vrea şi nu poate să te primească. De aceea, s-a ajuns la următoarea înţelegere! Mielul lui Dumnezeu trebuia să ia locul tău, pentru ca tu să nu mori pentru veşnicie. Fă în aşa fel încât întreaga lume să cunoască recunoştinţa ta faţă de Mielul nepătat care a sângerat pentru tine şi te-a răscumpărat de sub blestemul de moarte al legii. Probabil că israeliții se întrebau uneori cine trebuia să moară, mielul sau măgăruşul. Oare omul nu se va opri să evalueze şi să compare? Cu siguranţă, nu există grad de comparaţie între valoarea sufletului unui om şi viaţa Domnului Isus. Totuşi, Mielul a murit, iar omul şi măgăruşul au fost cruţaţi. Admiră infinita dragoste a lui Dumnezeu faţă de tine şi ceilalţi oameni. Imaginează-ţi – viermii sunt cumpăraţi cu sângele Fiului Celui Prea înalt; praful şi cenuşa sunt răscumpărate cu un preţ mai mare decât aurul şi argintul. Ce nenorocire s-ar fi abătut peste noi dacă această răscumpărare nu ar fi avut loc! Frângerea gâtului măgăruşului era o pedeapsă de moment Dar cine poate măsura „mânia viitoare” (Matei 4:7), pentru care nu se poate imagina nici o limită? Cât de preţios este slăvitul Miel, care ne-a răscumpărat de la o asemenea soartă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. (Psalmul 51:17)

Oamenii aceia pe care Dumnezeu îi foloseşte cel mai mult ca să-I aducă glorie sunt cei complet zdrobiţi, pentru că jertfa pe care El o acceptă este „o inimă zdrobită şi mâhnită”. Până nu a fost zdrobită puterea naturală a lui Iacov, atunci când „i s-a scrântit încheietura coapsei” (Geneza 32:25) la Peniel, el nu a ajuns la punctul în care Dumnezeu putea să-l îmbrace cu putere spirituală. Şi până nu a lovit Moise stânca de la Horeb, zdrobindu-i suprafaţa, nu a ţâşnit acea apă proaspătă din ea ca să bea poporul. (vezi Exod 17:6).Până când cei trei sute de soldaţi ai lui Ghedeon aleşi special nu „au spart ulcioarele pe care le aveau în mână” (Jud. 7:19), care simbolizau zdrobirea vieţilor lor, nu a strălucit lumina ascunsă a făcliilor, aducând teroare în mijlocul vrăjmaşilor lor. Odată o văduvă săracă a rupt sigiliul de pe singurul vas de untdelemn care i-a mai rămas şi a început să toarne din el, şi Dumnezeu a înmulţit în chip miraculos untdelemnul, pentru ca ea să-şi plătească datoriile şi să aibă din ce trăi. (vezi 2 Împăraţi 4:1-7).Până nu şi-a riscat Estera viaţa şi s-a lăsat zdrobită sub legile stricte ale curţii unui împărat păgân, ea nu a obţinut favoarea de a-şi salva poporul de la moarte. (vezi Estera 4:16).Odată Domnul Isus a luat „cinci pâini şi… le-a frânt” (Luca 9:16) şi pâinea s-a înmulţit şi a hrănit cinci mii de suflete. Chiar prin procesul frângerii pâinilor a avut loc miracolul. Când Maria a spart frumosul ei „vas de alabastru cu mir foarte scump” (Matei 26:7), distrugând valoarea şi utilitatea lui viitoare, parfumul minunat a umplut casa. Şi când Domnul Isus a lăsat ca trupul Lui preţios să fie zdrobit de spini, de piroane şi de suliţă, viaţa Lui interioară s-a revărsat ca un ocean de apă limpede ca cristalul pentru păcătoşii însetaţi ca să bea şi să trăiască.Un frumos grăunte de grâu, până nu este îngropat şi zdrobit în pământ prin MOARTE, miezul lui nu încolţeşte, producând sute de alte seminţe sau grăunţe. Şi aşa a fost întotdeauna în istoria plantelor, a oamenilor şi a întregii vieţi spirituale – Dumnezeu foloseşte LUCRURILE ZDROBITE.

Cei care au fost cuprinşi de puterea Duhului Sfânt şi sunt folosiţi pentru gloria lui Dumnezeu sunt cei care au fost zdrobiţi în finanţele lor, zdrobiţi în voinţa lor proprie, zdrobiţi în ambiţiile lor, zdrobiţi în idealurile lor înalte, zdrobiţi în reputaţia pe care o au în lume, zdrobiţi în dorinţele lor, şi deseori zdrobiţi în sănătatea lor. Da, El îi foloseşte pe cei care sunt dispreţuiţi de lume şi pe cei care par total deznădăjduiţi şi neputincioşi, aşa cum a spus Isaia: „Ologii iau parte la [pradă]” (Isaia 33:23).

 

O, zdrobeşte-mi inima; dar zdrobeşte-o ca pe un ogor

    Care este arat şi sfărâmat pentru a primi grăunţele de grâu;

O, zdrobeşte-o cum sunt zdrobiţi mugurii sigilaţi de frunze verzi,

    Rupe-o, ca să se desfacă floarea aurie;

Vreau să ofer dragostea mea marelui Stăpân al Dragostei,

Lasă parfumul să se înalţe, sparge alabastrul.

 

O, zdrobeşte-mi inima; zdrobeşte-o, Dumnezeule biruitor,

    Ca izvorul etern al vieţii să se reverse peste tot;

O, să fie zdrobită ca atunci când trunchiurile legate,

    Rupând lanţurile reci, îşi recâştigă libertatea;

Şi când dumbrava sacră a minţii înmugureşte spre viaţă,

Umple-mă de bucurie, ca păsările, care cântă speranţa lor şi biruinţa Ta.

Thomas Toke Bunch

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 34.822

În timpul asedierii Ierusalimului, Domnul îi dă lui Ieremia misiunea transmiterii unui mesaj personal către împăratul Zedechia (v. 26), fărăndoială, celui la care face referire v. 3 din cap. 32. Dumnezeu îi promite împăratului căl cruţă şi că va avea parte de o moarte paşnică („în pace”). Din v. 89 aflăm că intenţiile împăratului nu fuseseră rele; el chiar era animat de o oarecare bunăvoinţă faţă de Ieremia (cap. 38.10,16), dar îi lipsea cu desăvârşire tăria de caracter. Nu avea puterea pe care credinţa io va da lui Neemia întro situaţie similară (vezi Neemia 5). După ce a decretat punerea în libertate a tuturor robilor evrei, Zedechia nu este în stare să respecte mult timp această hotărâre. Atunci Domnul îi aduce aminte care sunt, în această privinţă, instrucţiunile clare ale legii, de care părinţii lui nu ţinuseră deloc cont. Şi noi ne amintim de învăţăturile cu privire la robul care, din dragoste, nu voia să fie eliberat, frumos antetip al Domnului Isus (Exod 21.26).

Dumnezeu urma să Se folosească de acţiunea răutăcioasă a acestor oameni, pentru a le ilustra pedeapsa carei aştepta. El va acţiona asemeni lor, altfel spus, retrăgândule libertatea pe care leo dăruise odinioară şi aservindui împăratului Babilonului (Luca 6.38).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 23:33-43    

LA UN PAS DE MOARTE

Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai. Luca 23:43

Atât timp cât trăieşte cineva există speranţă pentru convertirea sa la Cristos. Una din ultimele fapte ale Domnului nostru Isus de pe cruce a fost să-i dăruiască mântuire unui muribund.

Un căpitan de vapor, pe nume Bjorn Kristiansen, zăcea pe patul morţii într-un spital. Aproape că inima nu-i mai bătea şi nu mai respira. O soră medicală norvegiană i-a vorbit: „Căpitane Kristiansen, eşti pe moarte. Îl cunoşti pe Isus Cristos? Mă voi ruga pentru dumnevoastră”. Kristiansen i-a auzit vocea, şi mai târziu şi-a amintit că s-a agăţat de acele cuvinte ca de firul vieţii. Spre uimirea doctorilor, Bjorn a revenit la viaţă. El s-a încrezut în Cristos şi a ştiut că a fost salvat.

Poate că nu vom şti niciodată că suntem în prezenţa unei persoane pe moarte, a cărei stare spirituală ne este necunoscută. Mărturia noastră poate constitui diferenţa dintre rai şi iad pentru viata aceea în clipele ei finale. Trebuie să ştim şi să fim gata să împărtăşim esenţialul Evangheliei: Dumnezeu ne iubeşte, dar păcatul ne-a despărţit de El. Isus Cristos, Fiul desâvârşit al lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru a plăti pedeapsa păcatelor noastre şi pentru a ne da viaţa veşnică. Trebuie să ne rugăm cu persoana aceea şi s-o invităm să se roage cu noi.

Ceea ce trebuie spus unei persoane aflate pe moarte, nu este diferit de ceea ce trebuie să le spunem tuturor. Problema este aceeaşi pentru toţi. Să fim gata să le spunem celor vii şi celor în pragul morţii despre Isus. Nu putem să ştim cine este la un pas de moarte.     D.J.D.

Condu-mă spre un suflet apăsat,

Să spun cuvântul ce alină;

Prietenii pierduţi sunt în păcat

Şi nu ştiu drumul spre lumină.     Houghton

Noi, care ştim nevoia, trebuie să fim gata să semănăm, sămânţa.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ferice de cei săraci în duh, pentru că a lor este Împărăția cerurilor.
Matei 5.3

Cât este de important să înțelegem adevărata semnificație a acestor cuvinte ale Domnului și să pătrundem pe deplin în adevăratul duh al învățăturii Sale. Starea de suflet și binecuvântarea sunt inseparabile – una depinde de cealaltă. Iată ce trebuie să înțelegem bine! Această primă fericire, observați, stă la baza tuturor celorlalte.

Cu siguranță, nimic nu poate fi atât de necesar pentru un suflet care are de-a face cu Dumnezeu, ca sărăcia în duh! Nu sărăcia în lucrurile materiale, nici cea în cuvinte sau în căi, ci sărăcia în duh – în inimă, în simțăminte, în omul dinăuntru; iar toate acestea înaintea Dumnezeului viu. Cât de des am spus poate cu privire la cineva care ne-a greșit: «Îl iert, dar nu pot să uit ce mi-a făcut»! Cât de diferită este starea omului descris aici de Domnul – sărac în duh! Isaia 57.15 spune: „Eu locuiesc … cu cel cu duhul zdrobit și smerit”. Acesta a fost întotdeauna duhul Fiului Omului.

Însă harul care smerește duhul semeț al omului și care îl aruncă în țărână, zdrobit și umilit, înaintea lui Dumnezeu, așază totodată temelia unui caracter creștin adevărat și a celei mai bogate binecuvântări pentru suflet. Este adevărat că se întâmplă ca apoi, uneori, să ne uităm locul, iar duhul vechi al omului natural să se arate pentru un timp, însă Domnul știe cum să ne aducă înapoi. Binecuvântat să fie Numele Lui!

A Miller

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Nu te teme nici de spaimă năpraznică …; căci Domnul va fi nădejdea ta …
Proverbe 3.25,26

Nu te teme

„Teama de nenorocire” este un foarte mare rău, prea bine cunoscut de multe inimi temătoare și suferinde. De câte ori nu se teme inima cu mult înainte de un necaz viitor! Își imaginează o imagine de viitor sumbră și încearcă să ia povara, pentru care nu a primit puterea necesară, asupra sa în avans. Se dă ascultare unor bănuieli și astfel se mărește suferința, în loc să se asculte de glasul mângâietor al înțelepciunii de sus. De aceea vrem să fim atenți la ce ne spune înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu. Ea dorește să ne scape de griji și supărări care nu sunt necesare.

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41.10).

„Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca …” (Isaia 43.2).

„Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână” (Psalmul 103.13,14).

„Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta” (Exod 14.13).

„Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1.9).

Nu trebuie să facem niciodată loc în inimile noastre neîncrederii, ci să acceptăm mulțumitori ce dorește să lucreze în noi înțelepciunea și dragostea divină!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (2)

„Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” (Ioan 10:11)

     Uneori, slujitorii se ascund în spatele programului lor încărcat pentru a evita să le spună oamenilor „nu”. Domnul Isus a știut când să se implice și când nu… Învață de la El! Nu vei fi niciodată în stare să slujești eficient, dacă te simți obligat să împlinești toate nevoile de fiecare dată. Iar Dumnezeu nici nu-ți cere asta! El Se așteaptă să răspunzi numai la ceea ce-ți scoate El în cale.

Un pastor spunea odată: „Nu voi uita expresia de pe fața consilierului meu când a auzit că urmează să intru în lucrare. „Dar nici măcar nu-ți plac oamenii!” a exclamat el. Îmi amintesc că m-am gândit: „Și ce dacă? Lucrarea implică predicarea și conducerea unei biserici. Nu trebuie să-mi bat capul cu oamenii”. Total greșit! Noi avem cutezanța de a ne concentra atât de mult asupra programelor, încât fugim de cei pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale. Sunt uimit cât de departe merg birocrațiile pentru a face schimbări în structurile bisericești, în loc să se focalizeze pe oameni. Nevoile personale au prea mare însemnătate, ca să te dedici rigidității vreunui program. Unii dintre noi credem că problema cu gestionarea nevoilor, în mod personal, este aceea că ele se pot înmulți ca iepurii.

În plus, programele există pentru a te împiedica să fii copleșit, nu? Greșit! „Mitul lucrării” care spune: „Ce faci pentru unul trebuie să faci pentru toți” este rețeta epuizării!” Domnul Isus Și-a petrecut o mare parte din timp împlinind nevoi personale. Și El a spus: „Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” Dar pentru asta trebuie să faci loc neprevăzutului în viața ta!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: