Categorie: Romanian devotionals

  • 19 Mai 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Mă ridic din ruine

    Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Romani 8:35

    Dumnezeu nu-l scuteşte pe om de necazuri; EI promite: „Voi fi cu el în strâmtorare”. Nu contează ce fel de necazuri şi ce forme cumplite pot lua acestea în viaţa unui om, nici unul dintre ele nu pot să-l scoată din relaţia lui cu Dumnezeu. Noi suntem „mai mult decât învingători” în toate aceste lucruri. Pavel nu se referă la lucruri imaginare, ci la lucruri care sunt cumplit de reale; şi el spune că suntem mai mult decât învingători in mijlocul lor, nu prin ingeniozitatea noastră sau prin curajul nostru sau prin orice altceva, ci numai prin faptul că nici unul dintre ele nu afectează relaţia noastră cu Dumnezeu în Isus Cristos. Pe drept sau pe nedrept, suntem acolo unde suntem, exact în situaţia în care ne aflăm. Îmi pare rău pentru creştinul în ale cărui împrejurări nu se află nimic din ceea ce el nu ar dori.”Necazul…?” Necazul nu este niciodată un lucru nobil; dar oricum ar fi necazul – istovitor, iritant sau extenuant, el nu este în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.

    Nu lăsa niciodată ca grijile sau necazurile să te despartă de dragostea lui Dumnezeu.”Strâmtorarea…?”Poate dragostea lui Dumnezeu să dăinuiască atunci când totul spune că dragostea Lui este o minciună şi că nu există dreptate?”Foametea…?” Putem nu numai să credem în dragostea lui Dumnezeu, ci să fim mai mult decât învingători, chiar şi atunci când suferim de foame? Sau Isus Cristos este un înşelător şi Pavel este un înşelat, sau se întâmplă ceva extraordinar cu un om care se ţine de dragostea lui Dumnezeu chiar şi atunci când totul vorbeşte împotriva caracterului lui Dumnezeu. Logica este redusă la tăcere în faţa fiecăruia dintre aceste lucruri. Numai un singur lucru poate răspunde la toate acestea: dragostea lui Dumnezeu în Cristos Isus. „Mă ridic din ruine” de fiecare dată.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui.” LUCA 9:24


    Fără-ndoială că textul acesta nu se referă la mântuirea sufletului nostru de la pierzare, pentru că nu stă în puterea noastră ca să ne salvăm ci este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu în har, prin credinţa în jertfa Domnului Isus de la Golgota. Ce bine de aceia care au crezut în lucrarea de la cruce şi au primit astfel mântuirea; ce rău de aceia care au respins dragostea lui Dumnezeu care vrea ca toţi să vină la pocăinţă şi care astfel au pierdut o mântuire aşa de mare. Dar aici Domnul Isus Se referă la ce am făcut sau ce nu am făcut pentru EL. Un verset mai sus, (23) ne dă cheia de a înţelege mai bine ce a vrut El să spună. Cuvintele textului nostru sunt deci adresate acelora care vor să meargă după El. De aceea Domnul arată în vs. 23 trei condiţii de seamă:

    1.- „Să se lepede de sine…”, adică să renunţe la el, la pretenţiile lui şi chiar la neprihănirea lui personală şi la închipuirile lui. Iată ce înseamnă să-şi piardă cineva viaţa personală, egoistă pentru a o pune la dispoziţia Domnului Isus. Iată ce înseamnă o viaţă mântuită, câştigată, trăită pentru Acela care a trăit, a murit şi a înviat pentru noi. Dar dacă cineva încearcă să scape de renunţarea de sine, şi-a pierdut viaţa, adică şi-a irosit-o, trăind-o doar pentru el, şi-a pierdut şansa de a trăi pentru Domnul Isus. Aceasta nu înseamnă că şi-a pierdut mântuirea ci doar cununa.

    2.-„Să-şi ia crucea în fiecare zi…”. Crucea înseamnă suferinţă, ocară, moarte. Nu este altă cale de a-L urma pe El. Negreşit că cine vrea să-şi scape viaţa, fuge de cruce dar ea ne este oferită de Mântuitorul pentru că duce la slavă. Moartea Lui a câştigat viaţa noastră. Moartea eului nostru, a vieţii proprii, ne câştigă viaţa cu privilegilul de a trăi pentru Domnul Isus.

    3.- „…şi să Mă urmeze”. Nu putem să mergem pe urmele paşilor Lui decât dacă am renunţat la tot şi ne-am luat crucea. Acesta a fost drumul pe care a mers El şi care a sfârşit în slavă şi pe drumul acesta ne invită să mergem ca să ne facă părtaşi slavei Lui.” Satan se sileşte să convingă pe copiii lui Dumnezeu să nu se împovăreze cu crucea… Noi avem dreptul de a lua crucea ca trimisă de mâna lui Dumnezeu şi de a zice: nu vreau nimic decât pe Hristos, nimic decât crucea.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Binecuvântat să fie omul care se increde în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!” Ieremia 17:7

    Cel ce se încrede în Domnul nu zideşte pe nisip, ci pe stâncă şi crede promisiunile Lui Dumnezeu. Chiar dacă va trece prin ape, râurile nu-l vor îneca; iar dacă va trece prin foc, flacăra nu-l va arde. Isaia 43:2. Vedem pe tot parcursul Sfintei Scripturi că cei care şi-au pus încrederea în Dumnezeu au trecut prin multe necazuri. Putem să vedem aceasta la David când este urmărit de Saul, sau la Ilie. Tot aşa ete vizibil şi la Pavel, şi putem spune că la toţi aceia care se încred în Domnul. Moise a dorit să mai bine părtaş suferinţelor poporului său, decât să aibă parte de plăcerile trecătoare ale păcatului. El a suferit multe, dar a putut trăi şi multe minuni cu Dumnezeul lui. Toţi oamenii binecuvântaţi sunt oameni ai credinţei. Dacă ne încredem în Dumnezeu, înseamnă că îi predăm grijile noastre şi aşteptăm toate de la El. Atunci suntem asemenea unui pom sădit lângă apă apă, care are rădăcinile în râu şi nu se teme de secetă. Chiar dacă vine arşiţa, nu ne temem pentru că promisiunile Lui sunt ca umbra binefăcătoare a norilor, sau ca roua întro regiune secetoasă. Nu suntem îngrijoraţi de un an secetos; asemenea oameni au roade tot timpul, sunt ca şi un copac mare sub care cei slabi găsesc ocrotire, şi mângâiere, din mângâierea de care au avut la rândul lor parte. Fiindcă ei cred aşa cum este scris, viaţa lor este ca un izvor de apă vie. Dumnezeu i-a binecuvântat şi ei înşişi sunt o binecuvântare pentru alţii.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    VOM PUTEA VORBI PENTRU DUMNEZEU

    Dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ieremia 15.19

    Sărmane Ieremia! Dar de ce să fie socotit sărman? Prorocul care plânge era un slujitor ales şi cinstit de Dumnezeu, mai presus de mulţi. Dar, pentru că el spunea adevărul, era dispreţuit. Cuvântul, atât de dulce pentru el, era amar pentru ascultătorii săi; îi era cerut să rămână în credincioşia sa, pentru ca Domnul să continue a vorbi prin el, poporului. El trebuia să lucreze cu îndrăzneală şi plin de adevăr cu oamenii din timpul său, pentru ca să despartă pe cei ce voiau să meargă cu Dumnezeu, ascultând de poruncile Sale, de cei care se împotriveau. Domnul îl încuraja, făgăduindu-i că el va fi gura Sa.Ce cinste! Nu doreşte oare orice predicator şi orice credincios să fie ca el? Să vorbească însuşi Dumnezeu prin noi! Ce minune! Cuvântul nostru va fi sigur, adevărat, curat, puternic; el nu se va întoarce fără rod, ci va fi o bincuvântare pentru cei care-l vor primi; iar aceia care-l vor respinge, vor face aceasta spre paguba lor. Această făgăduinţă să fie pentru tine şi toţi lucratorii Domnului!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi săşi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.  Luca 9.23

    «Dacă exersăm puțină lepădare de sine în fiecare zi, vom ajunge în ceruri foarte confortabil.» Cât adevăr, în întregime practic, există în această maximă! Calea lepădării de sine este adevărata cale a creştinului. În versetul citat mai sus, Domnul nu zice: „Să se lepede de câteva lucruri care îi aparțin”. Nu, el trebuie „să se lepede de sine”, iar acest lucru trebuie să aibă loc „zilnic”.

    Acest sine urâcios ne va întâmpina la fiecare pas, căci, deşi ştim prin har că „omul vechi este răstignit” – este mort şi îngropat în viziunea lui Dumnezeu – totuşi aceasta priveşte poziția în Hristos, în conformitate cu viziunea lui Dumnezeu asupra noastră. Însă principiul poziției noastre trebuie să fie aplicat în practică. Dumnezeu ne vede perfecți în Hristos. Noi nu suntem în carne, dar carnea este în noi şi trebuie tăgăduită şi strunită de puterea Duhului Sfânt.

    Să luăm aminte: sinele trebuie lepădat nu numai în grosolănia sa, ci şi în rafinamentul său; nu numai în obiceiurile lui josnice, ci şi în gusturile lui cultivate; nu numai în asprimea şi în necioplirea sa, ci şi în cele mai lustruite şi mai elegante forme! Aşa ceva nu se vede mereu. Se întâmplă prea des că, precum Saul, cruțăm ce considerăm cel mai bun şi trecem prin ascuțişul sabiei numai „ce este fără valoare şi nebăgat în seamă”.

    Dacă cititorul va citi cu atenție 1 Corinteni 8.10, va găsi cea mai prețioasă lecție asupra subiectului lepădării de sine. Titlul acestei întregi secțiuni poate fi pus astfel: «Orice măsură în lepădare de sine; niciun centimetru în abandonarea adevărului». Acesta ar trebui să fie mereu motoul creştinului. Dacă este o chestiune a sinelui, abandonează totul; dacă este o chestiune a adevărului, nu abandona nimic! „Dacă o mâncare face pe fratele meu să se poticnească, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească” (1 Corinteni 8.13). Nobilă hotărâre! Domnul să ne dea har so ducem la îndeplinire! C. H. Mackintosh.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    „Ca o ploaie care cade pe un pământ cosit” (Psalmul 72:6), „ca roua pentru Israel” (Osea 14:5). – O, Doamne, aceste cuvinte vin în mintea mea în această dimineaţă cu o insistenţă dulce. Fii ca ploaia şi ca roua pentru noi astăzi, înviorându-ne, remodelându-ne şi binecuvântându-ne. La Tine vin plin de o mare şi veselă speranţă.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea.» Evrei 11,5

    Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu voiau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre sine că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

    In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în:

    1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24),

    2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 1,5) şi

    3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).

    Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invizibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dumnezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să vestească revenirea Lui.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Eclesiastul 10:7

    Obrăznicia uzurpă adesea locurile înalte, iar cel mare cu adevărat doreşte să treacă neobservat. Aceasta este o ghicitoare a providenţei, a cărei răspuns va fi într-o zi bucuria celor drepţi; dar este un lucru atât de obişnuit, încât nici unul dintre noi nu ar trebui să murmure dacă aceasta este şi partea lui. Când a fost pe pământ, deşi era Prinţul împăraţilor pământului, Domnul nostru a umblat pe cărarea umilinţei, Rob al robilor şi slujitor al tuturor; ce mirare este deci dacă urmaşii Săi, care sunt din neam regesc, vor fi priviţi ca nişte persoane inferioare? Lumea este întoarsă pe dos; de aceea, cei din urmă sunt cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă. Priviţi-i pe slujitorii Satanei stăpânind pământul! Ce cai înalţi călăresc ei! Cât de sus îşi ridică frunţile! Haman este la curte, iar Mardoheu stă la poartă; David este fugar în munţi, iar Saul domneşte peste împărăţie; Ilie plânge în peşteră, şi Izabela se desfată în palat; totuşi, cine ar vrea să fie în locul celor mari? Şi cine, pe de altă parte, nu-i invidiază pe sfinţii dispreţuiţi? Când se învârte roata, cei care sunt jos se ridică, şi cei de sus coboară. Răbdare, deci, credinciosule, veşnicia va îndrepta nedreptăţile timpului. Să nu cădem în greşeala de a lăsa apetitul şi pasiunile să se înalţe, în timp ce puterile nobile umblă în praf. Harul trebuie să domnească ca un prinţ, şi să facă din membrele trupului instrumente ale dreptăţii. Duhului Sfânt îi place ordinea, de aceea ne aşează puterile şi facultăţile la locul şi timpul cuvenit, oferind locul de cinste facultăţilor spirituale care ne leagă de Marele Rege. Să nu stricăm planurile divine, ci să cerem harul de a ne ţine în stăpânire trupurile. Nu am fost născuţi din nou ca să permitem pasiunilor să domnească peste noi, ci pentru a domni noi în Christos Isus peste întreitul regat al spiritului, sufletului şi trupului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

    SEARA

    Şi Ilie dorea să moară. 1 Împăraţi 19:4

    Este un lucru remarcabil că Ilie – omul pentru care Dumnezeu pregătise o soartă infinit mai bună, care nu avea să moară niciodată, fiindcă urma să fie luat la cer într-un car de foc ca să nu vadă moartea, se ruga acum: „o, Doamne, ia-mi sufletul, cad nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 împăraţi 19:4). Avem aici o dovadă memorabilă a faptului că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor cu aceeaşi monedă, deşi o face întotdeauna în consecinţă. El i-a dat lui Ilie ceva mai bun decât ceruse, şi din asta se vede că Dumnezeu a auzit într-adevăr rugăciunea lui Ilie. Este ciudat că neînfricatul Ilie se sperie atât de tare de ameninţarea Izabelei încât vrea să moară, şi este o binecuvântare că Tatăl ceresc nu îi răspunde pe măsură. Există o limită în doctrina rugăciunii prin credinţă. Nu trebuie să credem că Dumnezeu ne va da tot ce ne trece nouă prin cap să cerem. Ştim că uneori cerem şi nu primim, fiindcă „cerem rău” (Iacov 4:3). Dacă cerem ceea ce nu este făgăduit, dacă contrazicem spiritul pe care vrea Domnul să-l cultivăm, dacă cerem ceva contrar voinţei Sale sau ne îndoim de providenţa Sa, dacă cerem pentru a ne mulţumi egoismul şi fără să ne gândim la slava Lui, nu trebuie să ne aşteptăm să primim ceea ce cerem. Totuşi, când cerem prin credinţă, fară îndoieli, şi nu primim exact lucrul pe care l-am cerut, vom primi un echivalent, şi mai mult decât un echivalent Aşa cum remarca cineva „dacă Domnul nu-ţi dă argint, îţi va da aur; şi dacă nu-ţi da aur, îţi va da diamante”. Dacă nu-ţi dă exact lucrul pe care l-ai cerut, îţi va da ceva echivalent, şi te vei bucura mai mult de acesta. Roagă-te mult, deci, dragă cititorule, şi fa din seara aceasta un timp de mijlocire continuă. Dar ai grijă pentru ce te rogi.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Nu sfârşise el încă de vorbit, şi-a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca. Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui”. (Geneza 24:15,26-27)

    Orice rugăciune evlavioasă este ascultată chiar înainte de a fi terminată – „Nu sfârşise el încă de vorbit …”. Aceasta pentru că Hristos ne-a asigurat în Cuvântul Său: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23). Când ceri prin credinţă şi-n Numele lui Hristos – adică, în unitate cu El şi cu voia Lui – „vi se va da” (Ioan 15:7).

    Atât timp cât Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să cadă, ori de câte ori îndeplinim aceste simple condiţii, răspunsul la rugăciunea noastră a fost deja dat şi împlinit în cer în timpul rugăciunii, chiar dacă nu se va arăta pe pământ decât mult mai târziu. De aceea este înţelept să închei fiecare rugăciune cu laudă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru răspunsul pe care deja l-a dat.

    „Binecuvântat să fie Domnul, … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui” (vezi Daniel 9:20-27, 10:12) din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

    Când ne încredem în Dumnezeu pentru o binecuvântare, trebuie să avem o atitudine de credinţă şi să începem să acţionăm şi să ne rugăm ca şi cum binecuvântarea ar fi deja a noastră. Să-I răspundem lui Dumnezeu ca şi cum El ne-a îndeplinit cererea. Această atitudine de încredere înseamnă să ne bizuim pe El pentru ceea ce am cerut şi să luăm ca atare faptul că El ne-a dat ce am cerut şi va continua să ne dea.

    Când oamenii se căsătoresc, au imediat o nouă perspectivă de viaţă şi încep să se comporte ca atare. Aşa ar trebui să fie şi când Îl primim pe Hristos ca Salvator al nostru, ca Sanctificator al nostru, ca Vindecător al nostru, sau ca Eliberator al nostru. El Se aşteaptă ca noi să avem o nouă perspectivă, în care să-L recunoaştem pe El în capacitatea şi rolul pentru care ne-am încrezut în El, şi în care să-L lăsăm să fie pentru noi tot ce I-am cerut prin credinţă.

     

    Lucrul pe care-l cer când Dumnezeu mă îndeamnă să mă rog,

    Începe în acelaşi mod în care va apare în viaţa mea.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 29.1-24

    După invazia din cap. 28, Ierusalimul tot nu cunoaşte eliberarea (vezi 40.2). El va suferi un nou asalt, din partea unei formidabile coaliţii de popoare, însă, de data aceasta, toţi duşmanii se vor topi ca un vis, pentru că Cel atacat va fi „Ariel” (Leul lui Dumnezeu), cetatea adevăratului David. Concomitent cu eliberarea, Dumnezeu va înfăptui încă o lucrare pentru poporul Său, vrednică de El: aceasta va fi în conştiinţă (v. 18-24). Urechile surde şi ochii orbi, potrivit profeţiei din cap. 6, v. 10, vor fi deschise. Inteligenţa îi va fi redată poporului, iar cuvintele cărţii, mai înainte pecetluite (v. 11), vor fi înţelese şi primite. Să ne amintim cu această ocazie că Biblia este o carte inaccesibilă inteligenţei naturale şi că, pentru a o înţelege, este nevoie de Duhul Sfânt.

    Versetul 13 va fi citat de Domnul cărturarilor şi fariseilor, pentru că el exprimă starea lor (Matei 15.7,8). A-L onora pe Domnul cu buzele, având inima cu totul depărtată de El, este, cu siguranţă, o stare în care ne putem găsi şi noi dacă nu ne-am judecat pe noi înşine. Această formă de ipocrizie îi poate înşela pe alţii, pentru că ne poate face să părem mai evlavioşi decât suntem, dar nu-L va putea înşela pe Cel care ne citeşte inimile! (Ezechiel 33.31,32).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 2 Corinteni 1:1-14

    Binecuvântat să fie Dumnezeu… care ne mângâie în toate necazurile noastre… 2 Corinteni 1:3, 4.

    RĂNIT PENTRU A VINDECA

    Dumnezeu poate să îngăduie să fim răniţi, ca prin vindecarea pe care ne-o dă să ne facă vindecători ai altora. Apostolul Pavel declară că Dumnezeu „ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Cor. 1:4). Nenumăraţi oameni ai lui Dumnezeu au suferit boli, greutăţi, şi adversităţi, care i-au pregătit pentru a le sluji altora. V. Gilbert Beers, un lider creştin foarte respectat, a spus că el şi soţia lui au învăţat semnificaţia versetului din 2 Corinteni 1:4 prin moartea fulgerătoare a fiului lor celui mai mare. Aveau inimile sfâşiate, dar pe măsură ce săptămânile treceau, au început să simtă vindecarea minunată a lui Dumnezeu. Apoi s-au trezit atraşi în vieţile altor fiinţe rănite ca şi ei. Beers a scris: „Am început să descoperim, în lunile care au urmat, că am ajutat la vindecarea altor fiinţe rănite, într-un mod cum nu mai făcusem până atunci”.

    Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne rănească, frângându-ne inima, prin dureri sau prin persecuţii. Durerile vor veni. Trăind într-o lume păcătoasă, suntem condamnaţi să suferim mai devreme sau mai târziu. Dar putem fi siguri că Dumnezeu va lăsa durerea spre binele nostru. Crezând acest lucru din toată inima, vom avea mângâierea lui Dumnezeu, vindecare şi pace. Prin durerile noastre şi experimentând purtarea Sa de grijă plină de har, vom putea deveni mai bine echipaţi ca până atunci, pentru a aduce mângâiere şi vindecare altora.
    H.V.L.

    SUGESTIE DE ACŢIUNE

    Gândiţi-vă la încercările prin care aţi trecut până acum.
    Cunoaşteţi pe cineva care trece acum prin aceleaşi lucruri?
    De ce să nu-i trimiteţi o carte poştală sau să-i daţi un telefon, ca să-l încurajaţi.

    Suferinţa poate pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări neobişnuite.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Fiindcă şi CRISTOS a suferit pentru voi, …. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. 1 Petru 2.21-23

    O asistentă de la un spital s-a plâns unui credincios, că pacienţii sunt nemulţumiţi de ea şi ca urmare o tratează foarte rău. El i-a răspuns: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru această situaţie.” „Cum credeţi că aş putea face aceasta?” a întrebat asistenta. „Dacă transportaţi un vas plin cu un lichid şi vă atinge cineva s-ar putea să se verse conţinutul. Dacă noi suntem atinşi de cineva, întristaţi, batjocoriţi; … atunci se va vărsa ceea ce este în noi. Dacă suntem plini de dragostea Domnului Isus vom arăta în orice împrejurare caracterul Domnului Isus.”Ce chip minunat şi desăvârşit este Domnul nostru Isus Cristos! El a fost batjocorit dar nu batjocorea pe nimeni. El a suferit dar nu ameninţa. El însuşi S-a predat Celui ce judeca drept. Ca să fim urmaşii Lui trebuie să ne ghidăm după chipul Său şi să-l imprimăm adânc în inimile noastre. Poate în diferite acţiuni ne putem stăpânii într-o formă conştientă, dar poate încleştăm pumnii în buzunare sau strângem din dinţi. O, de-am arăta chipul minunat al Domnului Isus şi caracterul Său împrejurul nostru, ca oamenii să vadă ceea ce este nou în noi. Aceasta o să aducă mai multe roade decât o frumoasă predică scrisă ori citită. „Când suntem ocăriţi binecuvântăm, când suntem prigoniţi, răbdăm, când suntem vorbiţi de rău ne rugăm” (1 Cor. 4.12-13).Păziţi-vă inima cu toată sârguinţa! Păziţi-vă de orice influenţă religioasă falsă, de orice formalism! Ţineţi seama că trăiţi într-o lume a cărei atmosferă este ucigătoare pentru viaţa duhovnicească. Cu o pătrundere necruţătoare înlesnită prin cunoaşterea inimii omeneşti, timp de mai bine de şase mii de ani vrăjmaşul şi-a întins în jurul nostru mrejele şi numai o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu ne poate păzi.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „… îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.” Evrei 3.13

    De astăzi într-un an

    Dacă ne-am așeza în locul lui Rao, probabil am proceda la fel. Să ne oprim o clipă scurtă, dar necesară pentru a sta în prezența lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, unde putem asculta un cuvânt de avertizare și de mântuire! Ce este viața noastră? „Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere”, este răspunsul lui Dumnezeu în Scriptură. Ce va fi de astăzi într-un an? Ce va fi de astăzi într-o lună? Ce va fi peste o zi? Nu știm. Dar ceea ce este sigur este faptul că dușmanul cel groaznic, moartea, pândește la ușa omului. Iată de ce trebuie să ne punem viața în ordine în fața lui Dumnezeu!

    Dumnezeu vrea să luăm decizia cea bună. Să nu pierdem timpul ca și Rao cugetând și amânând întoarcerea la Dumnezeu! În final, Rao a ales partea cea bună. Ce vom face noi? Dacă nu dăm niciun răspuns, atunci și aceasta este o alegere. Dacă nu urmăm sfatul lui Dumnezeu și trăim mai departe în necredință, vinovăția este a noastră. Poporul, care Îl înconjura pe Isus, a pus următoarea întrebare: „«Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?». Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El»”. Iată calea dorită de Dumnezeu pentru tine, cititorule!

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    LIDER IN VIRTUTEA CALITĂȚILOR

    „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos” (Isaia 48:17)

    în cazul în care te întrebi dacă Dumnezeu dorește să izbândești sau nu, răspunsul este un răsunător „da!” El le-a spus iudeilor: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos, și te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” Dar vei izbândi numai dacă știi și faci lucrurile potrivite. Numai când liderul crește, compania sau lucrarea se va dezvolta. E uimitor cât timp, bani și energie cheltuim pe lucruri care nu produc dezvoltare. Logourile, websiturile, broșurile și sloganurile au toate importanță, însă ele nu vor compensa o conducere incompetentă. Așadar, ce ar trebui să faci?

    Odată ce știi că umbli în voia lui Dumnezeu și că viața ta personală este în ordine, cheile spre succes sunt prioritățile și concentrarea. Un bine-cunoscut pastor și lider ne oferă următoarele îndrumări:

    1) Concentrează-ti 70% din energie pe dezvoltarea calităților. Liderii eficienți care își ating potențialul petrec mai mult timp făcând ceea ce știu să facă bine decât făcând ceea ce fac prost.

    2) Concentrează-ti 25% din energie pe lucruri noi. Dacă vrei să te dezvolți, trebuie să te schimbi și să-ti îmbunătățești abilitățile. Asta înseamnă să abordezi domenii noi. Dacă dedici timp unor lucruri noi care au legătură cu domeniile pe care le stăpânești, vei crește ca lider.

    3) Concentrează 5% pe domenii ale slăbiciunilor. Nimeni nu poate evita complet implicarea în domeniile în care nu se pricepe. (Remarcă: aici nu vorbim despre păcat sau slăbiciuni^ de caracter care trebuie rezolvate). Cheia e să delegi oamenilor înzestrați lucrurile la care nu te pricepi. în felul acesta ești liber să te concentrezi pe domeniile calităților pe care ți le-a dat Dumnezeu.

     

     

     

     


     

  • 18 Mai 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Nu te îngrijora!

    „Uitaţi-vă la păsările cerului… Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp…” Matei 6:26,28

    Uitaţi-vă cum cresc crinii de pe câmp, ei există pur şi simplu! Gândiţi-vă la mare, la aer, la soare, la stele şi lună – toate acestea pur şi simplu există, şi ce lucrare fac ele! Atât de des, prin eforturile noastre conştiente de a fi statornici şi folositori, distrugem influenţa menită de Dumnezeu să se manifeste prin noi. Isus a spus că există o singură cale de a ne dezvolta din punct de vedere spiritual, şi aceasta este concentrarea asupra Iui Dumnezeu. „Nu vă frământaţi cum să fiţi de folos altora, credeţi în Mine” – fiţi atenţi la Sursă şi din voi „vor curge râuri dc apă vie”. Nu putem ajunge la izvoarele vieţii noastre naturale prin raţiune, iar Isus ne învaţă că, în viaţa spirituala, creşterea nu depinde dc concentrarea noastră asupra ei, ci de concentrarea asupra Tatălui nostru din ceruri. Tatăl nostru ceresc ştie în ce situaţie ne aflăm; dacă noi continuăm să ne concentrăm asupra Lui, vom creşte din punct de vedere spiritual ca şi crinii de pe câmp. Oamenii care ne influenţează cel mai mult nu sunt cei care se opresc să discute cu noi, ci aceia care îşi trăiesc viaţa ca stelele de pe cer sau ca şi crinii de pe câmp, într-un mod cu totul simplu şi neafectat. Acestea sunt vieţile care ne modelează.Dacă vrei să-I fii folositor lui Dumnezeu, caută să ai o relaţie corectă cu Isus Cristos şi El te va face folositor în fiecare minut pe care-l trăieşti, fără ca tu să-ţi dai seama că eşti folosit de El.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Orice lucru care poate suferi focul, să fie trecut prin foc ca să se cureţe.” NUMERI 31:23

    Nu orice metal poate să treacă prin foc în procesul de curăţire, ci numai anumite metale. În context sunt menţionate: aurul, argintul, arama, fierul şi plumbul.

    Legea aceasta a lui Dumnezeu prefigurează una din legile Duhului de viaţă care este în Isus Hristos. Aceia care se supun ei într-un duh filial îi cunosc eficacitatea şi binecuvântarea. Sunt credincioşi care pot trece prin focul curăţirii lui Dumnezeu dar alţii nu pot şi nici nu vor. Aceştia din urmă poate se bucură într-o oarecare măsură de binecuvântare dar ei nu cunosc roade şi bucuria unei totale supuneri sub disciplina Tatălui ceresc. Cei dintâi nu atrag atenţia deloc şi cu atât mai puţin încuviinţarea mulţimilor. Dar ei trec prin foc şi Dumnezeu însuşi îi curăţeşte. Astfel de vieţi sunt criticate şi judecate poate chiar de cei dinăuntru, dar Dumnezeu le onorează şi sunt scumpe inimii Lui. Să nu considerăm deci ca un lucru ciudat cuptorul în care ne găsim acum. Dumnezeu are un plan măreţ cu noi şi dacă nu putem să-l înţelegem acum, veşnicia ni-l va descoperi. Ce fericiţi vom fi atunci că n-am cârtit, că ne-am lăsat curăţiţi, dar în cele din urmă ne vom bucura de strălucirea pe care Domnul a realizat-o în noi prin curăţirea Lui.

    Să recunoaştem mâna lui Dumnezeu dacă în viaţa noastră focul cuptorului arde lent, dar cu tenacitate; să vedem în el dragostea lui Dumnezeu şi să nu ne îndoim nici o clipă de planul minunat pe care îl are cu privire la noi. El ne vrea să semănăm cu Domnul Isus căci la aceasta ne-a rânduit mai de dinainte, ca să căpătăm slava Lui. Căci întristările noastre, necazurile, suferinţele trupeşti şi sufleteşti, lucrează pentru noi tot mai mult cum spune Cuvântul, „o greutate veşnică de slavă”. Ce har de a înţelege astăzi gândul inimii iubitoare a Tatălui nostru care va împlini în curând cu noi ce Si-a propus din veşnicie!

    Numai Domnul poate realmente să ne mângâie când ne loveşte; şi mângâierea noastră provine din siguraţa că loviturile sunt aplicate de mâna Lui iubitoare: ce vine din această mână este totdeauna desăvârşit.” J.N.D.

    Cei trei tineri de pe vremea lui Daniel au preferat cuptorul aprins şi încins de şapte ori, decât să se închine înaintea statuii lui Nebucadneţar. Dar izbăvirea a venit din mâna unuia care semăna cu un Fiu de Dumnezeu. Eşti Tu Doamne Isuse cu mine în cuptor şi-ţi mulţumesc că nu sunt singur.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Aşa vorbeşte Domnul: Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul.” Ieremia 17:5

    Încrederea în oameni este idolatrie, de asemenea şi a căuta ajutor de la oameni. Totuşi sunt atât de mulţi oameni, chiar evlavioşi, care caută sprijin la oameni.Mulţi credincioşi fac rondul ţării şi cerşesc. Şi pe lângă acestea poate mai şi predică despre faptul că Dumnezeu este Tatăl lor şi le dăruieşte tot ce au nevoie. Dar prin faptele lor dovedesc despre credinţa lor că este moartă. Blestemat este cel ce se încrede în om. De aceea asemenea oameni sunt ruşinaţi. Cât de mulţi sunt aceia care aşteaptă să-i ajute unul, sau altul şi să aibă răbdare cu ei. Aceştia sunt oameni nemulţumiţi, nenorociţi, foarte sensibili a căror inimă este plină de împotrivire şi vicleşug. Chiar şi cei care doresc să trăiască pentru Dumnezeu, se vor ruşina atâta timp cât se bazează pe puterile proprii.Din toate părţile sunt înconjuraţi de blestem. Alţii, încrezători că se pricep, îşi fac planuri şi umblă pe drumurile proprii, dar cu toată ştiinţa lor rămân de ruşine. Trece mult timp până omul îşi dă seama că nu poate să se încreadă în propria ştiinţă. Căci este scris:”Dacă cineva crede că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” 1 Corinteni 8:2. Şi ” Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşeală singur.” Dacă omul ajunge să recunoască aceasta atunci urmează dorinţa:”Vindecă-mă Tu, Doamne şi voi fi vindecat, mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit.” Îngăduie-mi să găsesc har în Tine, căci cu mine însumi am ajuns de ruşine.     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PIERDERI ÎNFRÂNTE

    Vă voi răsplăti anii, pe care i-au mâncat lăcustele. Ioel 2.25

    Da, aceşti ani pierduţi, după care suspinăm, ne vor fi înlocuiţi prin harul Dumnezeului nostru, cu ani mult îmbelşugaţi pentru slujba Sa, cu cât cei pierduţi înainte de pocăinţa noastră, au fost o pagubă.Lăcustele modei, reîntoarceri la firea noastră, starea de căldicei, toate aceste abateri le socotim ca o plagă grozavă, acum. Oh, dacă nu le-am fi lăsat să se abată peste noi! Dar Domnul, în bunătatea Lui, ne-a scăpat de ele şi acum suntem plini de râvnă în slujba Sa. Slăvit să fie Numele Său!Recoltele noastre de haruri duhovniceşti sunt atât de bogate, încât suntem mai mult decât răsplătiţi pentru abaterile noastre din anii de neglijare a legăturii cu Mântuitorul. Experienţele noastre personale triste, sunt schimbate în roade binecuvântate şi ne folosesc să-i înştiinţăm şi pe alţii să se ferească de astfel de abateri. Trebuie să ajungem tot mai înrădăcinaţi în smerenie şi atârnare copilărească de El; aşa putem să recâştigăm timpul pierdut. Astfel printr-o minune a dragostei, anii în care devastatorul mâncase totul, ne sunt înapoiaţi. Nu-i în asta o mare favoare? Să credem şi vom ajunge ca Petru, care, a devenit un om mai folositor, după ce şi-a recunoscut slăbiciunea şi greşeala. Doamne, Te rugăm să ne ajuţi Tu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Şi acum vă îndemn să fiți cu voie bună, pentru că nu va fi nicio pierdere a vieții vreunuia dintre voi, ci numai a corăbiei.  Fapte 27.22

    Pavel a avut dreptate. Corabia sa făcut bucăți, însă cei două sute şaptezeci şi şase de oameni au ajuns cu bine la țărm. Ținând cont că în cartea Fapte ni se prezintă începutul Adunării, nu este greu să vedem în această întâmplare o imagine a fragmentării mărturiei la sfârşitul istoriei ei pe pământ. Toți cei care şiau pus încrederea în Domnul Isus ca Mântuitor al lor vor ajunge cu bine „la țărm”, fiindcă El Însuşi a spus că oile Lui nu vor pieri niciodată (Ioan 10.28). Însă ce au făcut ei cu „lucrul bun” încredințat lor (2 Timotei 1.14)?

    Sunt multe amănunte interesante în această istorie fascinantă de navigație antică. Probabil că cel mai sugestiv este cel care ne arată ceea ce sa întâmplat la Limanuri Bune, când Pavel ia avertizat pe cei de la bord cu privire la pericolul care le stătea înainte. Ei însă nu lau crezut şi au hotărât să plece în larg, în loc să ierneze acolo. La început, lucrurile au părut să meargă bine, însă dintro dată au fost loviți de o mare furtună. În ciuda măsurilor disperate, au fost duşi încoace şi încolo pe mare, până când „lea fost luată orice speranță de a se salva” (Fapte 27.720).

    Dumnezeu la rânduit pe Pavel slujitor al Adunării şi, de asemenea, slujitor al evangheliei (Coloseni 1.23,24). Totuşi, creştinii lau părăsit (2 Timotei 1.15), punând ideile şi metodele lor în locul adevărului lui Dumnezeu pe care el li la prezentat. Însă, la fel cum Pavel a fost în corabie până la sfârşit, tot aşa epistolele sale continuă să ne ofere adevărul lui Dumnezeu şi astăzi. Să urmăm exemplul lui, crezânduL pe Dumnezeu şi fiind cu voie bună! Mărturia creştină în general nu se va îmbunătăți şi mulți o vor apuca pe propriile lor căi, însă, dacă noi ne hrănim cu Hristos şi ne încurajăm unii pe alții, atât prin exemplu, cât şi prin cuvinte (Fapte 27.3437), Îl vom glorifica pe Dumnezeu chiar şi întrun „timp ca acesta” (Estera 4.14). S. Attwood

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Doamne, în această dimineaţă de Sabat, păzeşte-mă de privelişti şi sunete neobişnuite; desfa-mă din legăturile care mă leagă de prezent şi de actual şi umple-mă cu Duhul Tău pe întreg parcursul acestei zile.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «… Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.» Isaia 55,2-3

    Cum poţi să slujeşti cu bucurie dacă nu Îl recunoşti şi nu Îl iubeşti pe Domnul? Dacă L-ai asculta, «… atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării» (Isaia 48,18). Dacă faci ceea ce Îi place înseamnă că El este tot timpul lângă tine, chiar în viaţa ta. Să-I faci voia este singurul lucru care îţi poate sătura sufletul. Dacă nu îl cunoşti pe Domnul, nu poţi să îl iubeşti, să-L asculţi şi să ai încredere totală în El. Şi totuşi, să-L cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat este singura rezolvare a problemelor tale: «încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Ce ar trebui deci să faci? Să-I accepţi provocarea: «Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.» (Isaia 1,18). Cât de simplă şi totuşi cât de pătrunzătoare este această invitaţie a Domnului din Sfânta Scriptură: «întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi» (Isaia 45,22). Răspunde afirmativ astăzi şi vei fi mântuit!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El. Coloseni 2:9-10

    Toate atributele lui Christos, ca Dumnezeu şi om, sunt puse la dispoziţia noastră Toată plinătatea Dumnezeirii, oricâte minunăţii ar include, este a noastră ca să ne facă desăvârşiţi. Dumnezeu nu ne poate înzestra cu atributele divinităţii, dar a făcut tot ce se putea face, fiindcă şi-a pus puterea divină şi Dumnezeirea în sluijba mântuirii noastre. Atotputernicia Sa, omniscienţa, omniprezenţa, statornicia şi infailibilitatea se unesc pentru a ne apăra. Trezeşte-te, credinciosule, şi priveşte-l pe Domnul Isus desăvârşindu-ţi mântuirea cu toată puterea Dumnezeirii Sale! Cât de mare este harul Său, cât de neclintită credincioşia sa, cât de statornică imuabilitatea Sa, cât de infinită puterea sa, cât de nesfârşită cunoştinţa Sa! Toate acestea sunt stâlpii templului Salvării, prin Domnul Isus. Şi toate, fără să piardă nimic din infinitatea lor, ne sunt făgăduite ca moştenire veşnică. Fiecare strop de iubire adâncă căzut din inima Mântuitorului este al nostru; Fiecare muşchi de pe braţul iubirii, fiecare diamant din coroana slavei, imensitatea cunoaşterii divine şi asprimea dreptăţii divine sunt ale noastre, şi vor fi folosite pentru noi. întreaga fiinţă a lui Christos, şi minunatul Său caracter de Fiu al lui Dumnezeu, sunt transformate în cea mai mare bucurie a noastră. Înţelepciunea Sa este conducerea noastră, cunoştinţele Sale învăţătura noastră, puterea Sa protecţia noastră, dreptatea Sa siguranţa noastră, dragostea Sa mângâierea noastră, îndurarea Sa alinarea noastră, şi neclintirea Sa încrederea noastră. El nu are nici o rezervă, ci deschide adâncurile muntelui lui Dumnezeu şi ne invită să săpăm în minele lui şi să găsim comorile ascunse acolo. „Toate, toate sunt ale tale”, spune EL ,,Mulţumeşte-te cu privilegiile Mele şi bucură-te de toată bunătatea Domnului”. O, ce bine este să-L priveşti pe Isus şi să-L chemi cu siguranţa că va răspunde nevoilor tale cu dragoste şi putere, fiindcă nu cerem decât cele făgăduite deja.

    SEARA

    Dar mai pe urmă. Evrei 12:11

    Cât de fericit va fi creştinul încercat „mai pe urmă” Nu există un calm mai profund decât liniştea dinaintea furtunii. Cine nu se bucură de strălucirea soarelui după ploaie? Ospeţele de victorie sunt pregătite pentru soldaţii încercaţi. După ce ucidem leul, putem gusta mierea.
    După ce urcăm Muntele încercărilor, ne putem odihni în Valea Liniştii. După ce trecem de Valea Umilinţei şi luptăm cu diavolul, îl Vedem pe Cel Slăvit aducându-ne o ramură vindecătoare din Pomul Vieţii. Durerile noastre, ca şi corăbiile care trec pe ocean, lasă o linie argintie de sfinţenie „mai pe urmă”. Este pacea — pacea dulce, adâncă – care urmează furtunii teribile din inimile noastre chinuite şi vinovate. Iată, deci, starea fericită a creştinului! Cele mai bune lucruri îi sunt păstrate pentru la urmă, şi în lumea aceasta le primeşte pe cele mai rele. Dar chiar şi aceste lucruri rele devin „mai pe urmă” bune; lacrimile semănătorului sunt urmate de bucuria secerătorului. Chiar şi acum, el se îmbogăţeşte prin pierderi, se ridică prin căderi, trăieşte prin moarte şi devine plin după ce a fost golit. Dacă, deci, necazurile îi aduc atâtea „roade dătătoare de pace” (Evrei 12:11) în viaţa aceasta, cât de mare îi va fi bucuria „mai pe urmă”, în ceruri? Dacă întunericul nopţilor lui este la fel de luminos ca zilele lumii, cum vor fi zilele lui? Dacă lumina stelelor lui este mai strălucitoare decât lumina soarelui, cum va fi răsăritul? Dacă poate cânta în temniţă, cum va cânta în ceruri? Dacă îl poate lăuda pe Domnul în flăcări, cum îl va slăvi în faţa tronului slavei? Dacă răul este bun pentru el acum, cum va fi bunătatea lui Dumnezeu faţă de el pe urmă? O, binecuvântat „mai pe urmă” Cine nu şi-ar dori să fie creştin? Cine nu ar vrea să poarte crucea acum pentru o coroană care va veni „mai pe urmă”? Dar această lucrare pune la încercare răbdarea, fiindcă odihna nu vine azi, nici mâine, ci „mai pe urmă”. Aşteaptă, suflete, şi lasă răbdarea „să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4).

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Am fost apăsaţi peste măsură de mult, …aşa că nici nu mai trăgeam nădejdede viaţă…pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. (2 Corinteni 1:8-9)

     

    Apăsat peste măsură; da, apăsat până în pânzele albe;

    Apăsat foarte intens, peste puterile mele;

    Apăsat în trupul meu şi apăsat în sufletul meu,

    Apăsat în mintea mea până când talazuri negre se rostogolesc.

    Apăsare din partea vrăjmaşilor şi apăsare din partea prietenilor.

    Apăsare peste apăsare, până când viaţa aproape se sfârşeşte.

     

    Apăsat pentru a nu cunoaşte alt ajutor afară de Dumnezeu;

    Apăsat pentru a iubi toiagul Lui şi nuiaua Lui.

    Apăsat în libertatea în care nimic nu se ţine de mine;

    Apăsat în trăirea vieţii mele pentru Domnul,

    Apăsat în trăirea vieţii lui Hristos din belşug.

     

    Apăsarea momentelor dificile ne face să preţuim viaţa. De fiecare dată când viaţa noastră este cruţată şi ne este dată înapoi după o încercare, este ca un nou început. Mai bine i-am înţelege valoarea şi astfel să ne străduim să facem mai mult pentru Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Şi apăsarea pe care o îndurăm ne ajută să înţelegem mai bine încercările altora, înzestrându-ne cu aptitudinea de a-i ajuta şi de a-i mângâia.

    Unii oameni au o părere superficială despre ei. Cu acest caracter superficial, ei se leagă foarte uşor de o teorie sau de o promisiune, manifestându-şi apoi fără nici o reţinere neîncrederea lor faţă de cei care dau înapoi în încercare. Însă un om care a trecut prin mari suferinţe nu va face aşa niciodată. El este foarte delicat şi blând, şi înţelege ce înseamnă cu adevărat suferinţa. La aceasta se referea Pavel când spunea: „În noi lucrează moartea” (2 Corinteni 4:12).

    Încercările şi timpurile grele sunt necesare pentru a ne împinge înainte. Ele lucrează la fel ca focul din cala unui vapor cu aburi puternic care produce energia ce pune-n mişcare pistoanele, porneşte motorul şi propulsează marele vas pe mare, chiar când înfruntă vântul şi valurile. A.B. Simpson

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 28.1-29

    Odată cu cap. 28 se deschide cea de-a treia parte a acestei cărţi. Pentru început se face o revenire asupra unei teme deja abordate, pentru a fi prezentată în detaliu invadarea temutului Asirian profetic în Efraim (cele zece seminţii) şi apoi în Iuda. îmbătat de orgoliu, nenorocitul popor evreu va fi dus în rătăcire, pentru că va avea cutezanţa să creadă că se poate pune la adăpost sigur făcând „legământ cu moartea” (v. 15), aici simbolizată de conducătorul imperiului roman, iar din acest „legământ” i se va trage pieirea. Asemeni unui ciclon, Asirianul va devasta Ierusalimul. Domnul Se va folosi de această „furtună de ape puternice care năvălesc” (v. 2) pentru a-Şi împlini „lucrarea Sa ciudată … fapta Sa neobişnuită” (v. 21): judecata – în timp ce lucrarea Sa obişnuită este să mântuiască şi să binecuvânteze (Ioan 3.17).

    Dar prăbuşirea tuturor valorilor şi a oricărui sprijin omenesc îi dă lui Dumnezeu ocazia de a arăta temelia sigură pe care a pus-o El în Sion. Cu câtă dragoste o priveşte, accentuând cu satisfacţie fiecare expresie: „o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră de unghi, o temelie sigură” (v. 16)! Da, această piatră, simbol al Domnului Hristos, „lepădată de oameni”, este „preţioasă înaintea lui Dumnezeu” şi, de asemeni, are preţ pentru noi, cei care credem (1 Petru 2.4,6,7). Pentru fiecare, Domnul Isus devine literalmente piatra de încercare. Este El preţuit de inima noastră, sau nu?

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Daniel 6:1-17

    (Daniel) de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Daniel 6:10

    SEMNEAZĂ CONDICA

    Unul din profesorii mei de seminar, Charles W. Koller, punea mare accent pe valoarea „rugăciunii de seara”. În una din cărţile sale, el dă o ilustraţie referitoare la importanţa încheierii fiecărei zile în prezenţa lui Dumnezeu. El scrie: ” Cu ani în urmă, înainte de-a apărea ceasurile electrice, am primit un dar minunat şi scump, un ceas de perete. Arcul principal al ceasului era prea aproape de pârghia de ajustare a vitezei, astfel că ceasul ori era prea înainte ori prea în urmă cu ceva – niciodată nu mergea exact. Am folosit acest ceas mulţi ani. Cum a fost posibil? Aveam un ceas de buzunar, o bijuterie nu alta, care mergea cu exactitate şi în fiecare seară, înainte de-a merge la culcare obişnuiam să potrivesc după el ceasul mare de perete. Astfel nu era niciodată prea greşit – ca şi creştinii cu adevărat dedicaţi lui Cristos – niciodată desăvârşiţi, dar care se corectează în fiecare seară când conştienţi semnează condica lui Dumnezeu la ieşirea din activitatea zilei, înainte de-a merge la culcare”. Daniel ne-a dat un exemplu minunat, de felul în care putem face acest lucru pe parcursul întregii zile. El „a îngenuncheat” de trei ori pe zi. Desigur, putem să îngânăm o rugăciune tăcută oricând şi în orice loc – în timp ce ne îmbrăcăm, mâncăm sau chiar când conducem maşina. Dar Daniel a demonstrat că există o mare nevoie de un timp mai îndelungat pentru rugăciune, atunci când suntem în afara lucrurilor care ne distrag atenţia. Acest timp ar trebui să includă şi sfârşitul zilei, când să vorbim cu Domnul. Acesta ne va linişti inimile şi ne va ajuta ca să adormim în pace în paturile noastre.Când a fost ultima oră când „ai semnat condica lui Dumnezeu?” –

    În binecuvântatul calm al înserării
    Mă-ntorc din lumea trudei şi-a deşertăciunii.
    Ce plăcut să ai un colţ tăcut şi primitor,
    Unde să stai plecat în taina rugăciunii.– Bullock

    Nici o zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului. Luca 17.26

    Unii caută să explice că înainte de a se arăta Fiul Omului în văzduh va îmbrăca pământul de la un pol la altul cu haina frumoasă a dreptăţii. Ei caută să înveţe că va veni o împărăţie a dreptăţii şi a păcii ca rezultat al luptei oamenilor pentru colaborare. Dar versetul nostru de azi pune capăt unei astfel de idei şi de ideal. Cum era în zilele lui Noe? Acoperea dreptatea pământul atunci, cum acoperă apa fundul mării? Oare dreptatea lui Dumnezeu cârmuia pământul? Oare a fost atunci înzestrat pământul cu recunoaşterea lui Dumnezeu?

    Răspunsul Scripturii este astfel: „Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ” (Gen. 6.11-12). „Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul Omului” (Luca 17.30). Cât de clar este acest adevăr! Omenirea merge în mod inevitabil spre destrămare iar civilizaţia şi tehnica nu au posibilitatea de a îmbunătăţii inima omului. Anticrist se va arăta cu putere dându-i-se proslăviri. Credinciosul îl aşteaptă mai întâi pe Domnul Isus din cer pentru slavă. Prin venirea Sa propovăduieşte întregii lumi necesitatea pregătirii pentru lucrurile din urmă. Îndurarea lui Dumnezeu este mântuire şi de aceea El mai aşteaptă ca şi în zilele lui Noe. La fel cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi în zilele noastre până când se va auzi: „Apoi Domnul a închis uşa după el” (Gen. 7.16). Ca să scapi de judecată şi să primeşti viaţa veşnică, VINO AZI la Isus căci El singur poate mântui.

    Albert Einstein a spus: „Religia mea constă din umila admiraţie a nemărginitului Spirit superior, care se revelează pe Sine în amănuntele neînsemnate pe care noi suntem în stare să le pricepem cu mintea noastră slabă, neputincioasă. Adânca convingere a prezenţei unei Forţe superioare în Univers formează ideea mea despre Dumnezeu.”

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    … Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. 2 Corinteni 6.2

    De astăzi într-un an

    Rao primi din nou o sticlă de la misionar, dar îngrozit citi pe ea: „A se lua pentru prima dată o lingură de astăzi într-o lună!”.

    – Repede, repede, strigă el, spune misionarului că se înșală. Vreau să mă ajute imediat! Cine știe, dacă voi mai trăi de astăzi într-o lună!

    – Acum este bine? întrebă solul, care aduse o nouă sticlă pe care era scris: „A se lua mâine!”.

    – Nu, strigă hindusul deznădăjduit, nu! Ce îmi ajută un medicament, pe care îl pot lua abia mâine? Acum sunt bolnav, acum e vorba de viață și de moarte. Du-te și roagă-l pe misionar să vină el însuși la mine. Trebuie să vorbesc cu el.

    Solul a transmis rugămintea și misionarul l-a urmat. El a luat o sticlă nouă și i-a dat lui Rao medicamentul necesar pentru scăderea febrei acestuia.

    – Prietene, spuse misionarul, tu nu ai putut aștepta, când ai simțit că este vorba de viața ta. Poți, ai voie să aștepți, când este vorba de mântuirea sufletului tău, când trebuie hotărât cu privire la viața veșnică sau la moartea veșnică?

    Imediat, fără să se mai gândească mult, Rao L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor al său personal. După ce s-a însănătoșit trupește și sufletește, a spus și altora întâmplarea sa.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    MAI CUM SA FACI FAȚA SCHIMBĂRII (3)     

    „Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15)

    Cu Marea Roșie în față și carele lui Faraon în spate, Moise le-a spus iudeilor: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceștia, pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, stați liniștiți.” Domnul i-a zis lui Moise: „… Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (v. 13-15). Să remarcăm că Dumnezeu i-a spus Israelului două lucruri. Primul, că El va lupta pentru ei. Al doilea, că trebuie să meargă înainte în ciuda fricii lor. Când te afli față în față cu necunoscutul, e normal să simți teamă, dar în acel moment trebuie să-ți pui încrederea și credința în Dumnezeu! Pentru ca El să-și împlinească promisiunea față de tine, trebuie să asculți și să faci ce ți-a spus.

    Cum trebuie să te confrunți cu schimbarea? în trei moduri:

    1) Concentrează-te asupra beneficiilor ei pe termen lung, și nu pe inconveniențele pe termen scurt.

    2) Fii sincer cu tine însuți referitor la ce simți cu adevărat și la teama în privința schimbării și adu-le înaintea lui Dumnezeu în rugăciune.

    3) Păstrează o atitudine deschisă față de noile idei și refuză să fii influențat de cei cu o gândire rigidă. Bazează-te pe acest verset: „Lărgește locul cortului tău; și întinde învelitoarele locuinței tale: nu te opri! Lungește-ți funiile, și întărește-ți țărușii! Căci te vei întinde la dreapta și la stânga” (Isaia 54:2-3). Dumnezeu nu se schimbă, dar El se mișcă! Pentru a reuși, trebuie să te miști cu El.

     

     

     


     

  • 17 Mai 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Înălţarea Lui şi unirea noastră cu El

    „Pe când îi binecuvânta, S-a desparţit de ei și a fost înălțat la cer.” Luca 24:51

    Noi nu avem nici o experienţă in viaţa noastră care să corespunda evenimentelor din viaţa Domnului Isus de după Transfigurarea Lui. Din acel moment viaţa Domnului nostru a fost o viaţă de mijlocire. Până în momentul Transfigurării El a afişat viaţa normală, desăvârşita a unui om; de la Transfigurare încolo – Ghetsimani, Crucea, Învierea – totul este neobişnuit pentru noi. Crucea Lui este uşa prin care fiecare om poate intra în viaţa lui Dumnezeu: prin învierea Sa El are dreptul să dea viaţa veşnică oricărui om şi, prin înălţarea Sa, Domnul nostru a intrat în cer şi a lăsat uşa deschisă pentru omenire.Pe Muntele înălţării Transfigurarea Lui a fost încheiată.

    Dacă Isus S-ar fi înălţat la cer direct de pe Muntele Transfigurării, S-ar fi dus singur. El n-ar fi fost pentru noi altceva decât o Fiinţă glorioasă Dar El a întors spatele gloriei şi a coborât de pe munte pentru a Se identifica cu omenirea căzută.Înălţarea este împlinirea Transfigurării. Domnul nostru S-a întors în gloria Lui de la început; dar El nu S-a întors doar ca Fiu al lui Dumnezeu; S-a întors la Dumnezeu atât ca Fiu al Omului, cât şi ca Fiu al lui Dumnezeu. Acum oricine are acces liber direct la tronul lui Dumnezeu prin înălţarea Fiului Omului. Ca Fiu al Omului, Isus Cristos Şi-a limitat în mod deliberat omnipotenţa, omniprezenţa şi omniscienţa, dar acum acestea sunt ale Lui în toată puterea. Ca Fiu al Omului.

    Isus Cristos are acum toată puterea Ia tronul lui Dumnezeu El este Regele regilor şi Domnul domnilor din ziua înălţării Sale şi până acum.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor înţelepţi şi celor neînţelepţi.” ROMANI 1:4

    Domnul ar vrea înainte de toate să ne desprindă privirile de la noi înşine şi să le îndrepte asupra lumii. Toţi avem nevoie să fim izbăviţi de obiceiul de a ne concentra asupra preocupărilor noastre, a greutăţilor noastre şi chiar, pentru unii dintre noi, să ne izbăvească de umblarea după binecuvântări personale oricât de necesare şi de legitime ar fi. Urechile noastre ar trebui să fie surde la chemările inimii noastre naturale. Ar trebui să nu mai avem timp nici dorinţa de a ne asculta pe noi înşine sau pe alţii. În felul acesta, Domnul ar putea să dirijeze privirile noastre asupra Lui şi asupra unei lumi pierdute; în vieţile noastre se va produce o schimbare în aşa fel că vom putea spune: „Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor şi celor înţelepţi şi celor neînţelepţi.” Dumnezeu doreşte să ne ajute să nu mai suspinăm din pricina unei vieţi sterile şi fără rod şi să ne izbăvească de eforturile legate de viaţa noastră proprie, de eul nostru. Dar El poate să realizeze toate acestea în măsura în care ne predăm Lui aşa cum suntem şi deplin.

    Dumnezeu ne-a mântuit de ceea ce suntem din fire: creaturi mizerabile şi decăzute. Cu cât vom cunoaşte mai mult valoarea mântuirii prin har, dragostea lui Dumnezeu şi puterea crucii Domnului Isus, cu atât mai mult ne vom da seama că aici pe pământ noi vom fi totdeauna nişte datornici. Atunci, privirea noastră asupra lumii nu va mai fi aceea de judecător, de fariseu, sau de „mai neprihănit decât alţii.”Nu vom mai avea o privire de compătimire, de aer de superioritate, sau chiar de detaşare cu repulsie, ci vom avea privirea unui dartornic având o datorie infinită faţă de Dumnezeu şi faţă de lumea pe care a iubit-o atât de mult. Puterea Evangheliei emană de la slăvitul nostru Mântuitor. Acela care a fost consumat de dragostea şi râvna pe care a avut-o pentru păcătoşi, poate să aprindă şi în noi această flacără divină, care va face ca vorbirea noastră simplă să fie strălucitoare, înţeleasă de cei care ne ascultă, dacă emană dinir-o inimă plină de iubire. Noi avem de proclamat un minunat şi scump Mântuitor.Dar Domnul Isus vrea să ne ia privirile de la noi înşine ca să ni Ie îndrepte numai asupra Lui, să ne inunde de Persoana şi dragostea lui şi atunci, din această părtăşie scumpă, va izvorâ din inma noastră dragostea pentru toţi aceia pentru care şi-a dat viaţa.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fier, cu un vârf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor, şi pe coarnele altarelor.” Ieremia 17:1

    Putem să vedem de aici că păcatul nu este ascuns şi nimeni nu poate să acopere păcatul.

    „Domnul…răstoarnă calea celor răi.”

    Dacă aceasta nu se întâmplă în viaţa aceasta, atunci se va împlini dincolo. Dacă noi nu ne judecăm singuri, atunci vom fi judecaţi. Cuvântul Domnului este judecătorul gândurilor şi al înclinaţiilor inimii. Nicio făptură nu se poate ascunde dinaintea Lui. Totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Lui. Dacă va trebui să răspundem pentru fiecare cuvânt nesocotit, cu cât mai mult pentru faptele noastre rele! Aşa cum arată şi versetul de mai sus, toate sunt scrise pe tabla inimii noastre. De aceea omul nu le poate uita. Faptele rele îl urmează asemenea unui căţel care latră încontinuu. Şi totuşi, Pavel spune: „Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti.” Noi suntem chemaţi să devenim asemnea chipului Fiului Său. Ce trebuie sa fac pentru ca să pot uita ca Pavel? Pavel a fost un om evlavios în privinţa Legii, un duşman al adunărilor, care dorea să nimicească pe creştini, dar Isus i s-a arătat şi l-a întrebat: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” După aceea Saul întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?” Deci el s-a întors la Dumnezeu, astfel a avut parte de iertarea păcatelor. De aceea a putut uita tot ce-a fost în urmă. Dumnezeu l-a asigurat că nu-şi mai aduce aminte de păcatele lui. Dacă doreşti să fii scăpat de trecutul tău, predă-te Lui Isus, urmează Cuvântul Lui, şi dacă te încrezi în har vei avea siguranţa iertării păcatelor.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    NU SUNTEM LIPSIŢI

    Cei neprihăniţi vor moşteni fericirea. Proverbe 28.10

    Cartea Proverbelor este o carte de făgăduinţe. Şi făgăduinţele trebuie socotite ca proverbe pentru poporul lui Dumnezeu. Iată una vrednică să fie luată în seamă. Suntem obişnuiţi să gândim despre bunurile noastre pământeşti că noi le câştigăm, dar aici ni se spune că fericirea o moştenim.Răutatea şi viclenia vrăjmaşilor noştri nu pot lucra nicidecum distrugerea noastră; ei vor cădea în groapa pe care au săpat-o. Moştenirea ne este în aşa fel dată, încât noi nu vom putea fi lipsiţi de ea, nici nu ne vom putea depărta de ea.Dar ce anume stăpânim chiar de pe acum? Avem un cuget curăţit prin sângele scump al lui Isus. Avem dragostea lui Dumnezeu care rămâne neschimbată peste noi. Avem trecere înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, în orice timp am avea nevoie. Avem providenţa lui Dumnezeu care veghează peste noi, îngerii lui Dumnezeu ca să ne slujească şi, mai pe sus de toate, Duhul lui Dumnezeu locuind în noi. De fapt, toate lucrurile sunt ale noastre. „Fie lucrurile de acum, fie lucrurile viitoare, toate sunt ale voastre.” Isus este al nostru. Da, Sfânta Treime este unitate în noi. Deci să fim pe deplin mulţumiţi, să nu ne văietăm, să nu avem un spirit limitat sau de robie, căci avem în stăpânire lucruri măreţe. Să ne hrănim cu Dumnezeu şi să ne bucurăm în El toate zilele.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Plăcerea lui este în legea Domnului şi cugetă la legea Lui zi şi noapte.  Psalmul 1.2

    Noi, creştinii, adesea vorbim despre marile foloase ale meditării asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Nu cu mult timp în urmă, cineva ma întrebat: «Care sunt aceste foloase?». Psalmul 119.97101 ne descrie câteva dintre ele. Acest pasaj însă ne oferă mai întâi temelia meditației: „Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea”. Lucrurile la care cugetăm ne definesc pe noi ca persoană şi întotdeauna vom cugeta la lucrurile sau la persoanele pe care le iubim. Îmi aduc aminte de un slujitor al Domnului care iubea studiile biblice desfăşurate în case. El le numea «hobbyul său». Întotdeauna vorbea cu înflăcărare despre ceea ce se vorbise în vreun studiu recent. Ca şi psalmistul, el medita la Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă îl iubea.

    Deci care sunt beneficiile unei astfel de meditații?

    Mai întâi, înțelepciunea. Psalmistul vorbeşte despre faptul că era mai înțelept decât vrăjmaşii săi. Ei nul puteau birui, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu îi dădea înțelepciune cum să lupte cu ei.

    Apoi, el vorbeşte despre pricepere. Deşi sună uimitor, meditația la Cuvântul lui Dumnezeu ne va face mai pricepuți decât învățătorii noştri (luați seama, elevi şi studenți!). Nu că vom avea mai multă cunoştință decât învățătorii noştri sau că am putea săi disprețuim; nu, ci Cuvântul lui Dumnezeu ne va oferi o pricepere care trece dincolo de cunoştința şi de experiența omenească. Vom avea mai multă pricepere chiar şi decât cei bătrâni. Cuvântul lui Dumnezeu, nu mulțimea anilor, oferă adevărata pricepere.

    Cel deal treilea folos este păzirea de rău. Să remarcăm că, mai întâi, psalmistul vorbeşte despre păzirea picioarelor de orice cale rea, pentru ca astfel să poată păzi Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este partea noastră. Apoi, el atribuie păzirea sa faptului că era învățat de către Dumnezeu. Aceasta este partea lui Dumnezeu. El îi va păzi întotdeauna pe cei care doresc să fie învățați de El şi care meditează la Cuvântul Său. G. W. Steidl.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, în astă zi fă ca glasul Tău glorios să fie auzit, şi să fie auzit de mine. O, vorbeşte-mi, pune liniştea Ta în inima şi mintea mea şi vorbeşte cu putere răscolitoare.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Pe cine altul am eu în cer afara de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.» Psalm 73,25

    In ziua de azi pericolul de a citi şi a asculta Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, şi totuşi de a nu-l aplica în mod practic în viaţa de zi cu zi este foarte mare. Totul se rezumă la cunoaşterea Domnului în Duh, nu din punct de vedere sentimental sau intelectual. Cui îi lipseşte cunoaşterea duhovnicească îi lipseşte de fapt totul. Chiar dacă acţiunile noastre exterioare vorbesc despre credinţa în Isus Cristos, totuşi Dumnezeu ne spune prin prorocul Osea: «Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!» (Osea 6,6). Se pune întrebarea: «Cum pot să-L cunosc mai bine?» Iată răspunsul: «Frica Domnului este începutul ştiinţei» (Prov. 1,7). Cine nu îl cunoaşte, nu-L poate iubi din inimă. Un asemenea om poate simţi dragostea sufletească pentru Domnul, dar dragostea atotcuprinzătoare prin Duhul Sfânt îi lipseşte. Această lipsă de iubire faţă de Domnul se manifestă în fiecare zi prin dragoste de sine, răsfăţ şi dorinţa diabolică de a avea întotdeauna dreptate. Dar Domnul îi caută pe cei care Îl iubesc din inimă. «Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc» (Psalm 145,20). în Deuteronom 13,3 ni se spune: «… Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.»

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus. 1 loan 2:6

    De ce trebuie creştinii să-L imite pe Isus? Trebuie să o facă pentru binele lor. Dacă vor ca sufletele lor să fie sănătoase, dacă vor să scape de boala păcatului şi să se bucure de puterea creşterii în har, Isus trebuie să fie modelul lor. De dragul fericirii lor, dacă vor să se bucure de o părtăşie sfântă şi fericită cu Isus, şi dacă vor să fie scăpaţi de grijile şi necazurile lumii, trebuie să trăiască aşa cum a trăit El. Nu este nimic care să te ajute mai mult în mersul spre cer decât imaginea lui Isus în inima ta, ajutându-te în orice mişcare. Atunci când, prin puterea Duhului Sfânt, eşti gata să păşeşti pe urmele lui Isus, eşti fericit şi recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu. Poziţia lui Petru care ÎI urma „de departe” (Luca 22:54) este nesigură şi grea. De dragul credinţei, luptă-te să fii ca Isus. Ah, sărmană credinţă, ai fost greu încercată de vrăjmaş, dar nu ai fost niciodată atât de rănită ca în momentul în care te-au lovit prietenii. Cine a făcut rănile acestea din mâinile bunătăţii? Cel care s-a dat drept credincios, dar a folosit pumnalul făţărniciei. Omul care intră în mijlocul turmei, ca un lup îmbrăcat în haine de oaie, oboseşte turma mai mult decât leul de afară. Nu este nici o armă mai mortală decât sărutul lui Iuda. Creştinii falşi batjocoresc Evanghelia mai mult decât o pot face criticii sau necredincioşii. Dar, mai ales de dragul lui Isus, să căutăm să-I urmăm exemplul. Creştine, îţi Iubeşti Mântuitorul? Este Numele Său preţios pentru tine? Iţi este dragă cauza Lui? Vrei să-L vezi stăpânind toate împărăţiile lumii? Vrei să fie slăvit? Tânjeşti ca toate sufletele să-I fie supuse? Dacă este aşa, urmează-I exemplul; fii o „epistolă a lui Christos” (2 Corinteni 3:3), „cunoscută şi citită de toţi oamenii” (vers. 2).

    SEARA

    Tu eşti robul Meu; Eu te aleg. Isaia 41:9

    Dacă am primit harul lui Dumnezeu în inimile noastre, efectul său practic este să ne facă slujitori ai lui Dumnezeu. S-ar putea să fim slujitori necredincioşi – cu siguranţă nefolositori – dar, binecuvântat să-I fie numele, suntem slujitorii Lui, purtând însemnul Lui, mâncând la masa Lui, şi ascultând poruncile Lui. Odinioară eram slujitori ai păcatului, dar Cel care ne-a eliberat ne-a luat în familia Lui şi ne-a învăţat să-i ascultăm voia. Noi nu ne slujim perfect Stăpânul, dar am face-o dacă am putea. Atunci când auzim vocea lui Dumnezeu spunându-ne „tu eşti robul Meu” putem să răspundem împreună cu David „sunt robul Tău… şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). Dar Domnul nu ne cheamă numai ca robi, ci ca aleşi ai Săi: „Eu te aleg”. Nu noi L-am ales de la început, El ne-a ales. Dacă suntem slujitorii lui Dumnezeu, nu se întâmplă la fel întotdeauna; schimbarea trebuie împlinită prin harul atotputernic. Ochiul atotputerniciei ne-a căutat, şi vocea harului neschimbat declară „te-am iubit cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Cu mult înainte ca timpul sau spaţiul să fie create,

    Dumnezeu şi-a scris numele pe inimile poporului ales. El i-a predestinat să fie conform imaginii Fiului Său, şi i-a rânduit să fie moştenitori ai bogăţiei dragostei Sale, harului Său şi slavei sale. Ce mângâiere se află aici! Oare ne-a iubit Domnul atât de mult, numai ca să ne lepede? El ştia cât de încăpăţânaţi vom fi. El a înţeles că inimile noastre sunt rele, totuşi a făcut alegerea. O, Mântuitorul nostru nu este un iubit uşuratic! El nu se lasă vrăjit de frumuseţea ochilor bisericii Sale pentru un moment, pentru ca în următorul să o alunge din cauza necredincioşiei. Nu, El s-a logodit cu ea pentru totdeauna, şi este Scris despre Iehova că „urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Alegerea veşnică este o legătură între recunoştinţa noastră şi credincioşia Lui, care nu se poate rupe niciodată.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger [lui Moise] în pustia muntelui … Domnul i-a zis: „Acum, du-te, te voi trimite în Egipt”. (Fapte 7:30,33-34)

    Deseori Domnul ne cheamă deoparte de la lucrul nostru pentru o perioadă şi ne cere să stăm liniştiţi şi să învăţăm înainte de a ieşi din nou la lucru. Şi orele petrecute în aşteptare nu sunt un timp pierdut.

    Odată un cavaler antic a realizat, în timp ce fugea din faţa vrăjmaşilor lui, că o potcoavă a calului său trebuia înlocuită. Prudent ar fi fost să-şi continue cursa fără întârziere. Totuşi, înalta înţelepciune i-a şoptit să se oprească pentru câteva minute la potcovarul de pe drum. Deşi auzea galopând copitele cailor vrăjmaşilor lui care se apropiau, a aşteptat până când a fost schimbată potcoava calului înainte de a-şi continua escapada. Când au apărut vrăjmaşii, la numai 100 de yarzi depărtare, a sărit în şa şi a zburat cu iuţeala vântului. Atunci şi-a dat seama că oprirea i-a grăbit de fapt escapada.

    De multe ori Dumnezeu ne va cere să aşteptăm înainte de a porni, pentru a ne reface total forţele după ultima noastră misiune înainte de a intra în următoarea etapă a călătoriei şi a lucrării noastre. din Zile cerului pe pământ

    Aşteptând! Da, aşteptând cu răbdare!

    Până când următorii paşi vor fi clari;

    Să aud, cu urechea inimii,

    Glasul care mă va chema.

    Aşteptând! Da, aşteptând plin de speranţă!

    Cu speranţa care nu se stinge;

    Stăpânul S-a angajat să mă călăuzească,

    Şi ochii mei sunt aţintiţi spre El.

    Aşteptând! Aşteptând în perspectivă!

    Poate astăzi este ziua când

    Stăpânul va deschide repede

    Poarta viitorului meu drum.

    Aşteptând! Da, aşteptând! Tot aşteptând!

    Ştiu, chiar dacă am aşteptat mult,

    Că, în timp ce El Îşi urmăreşte scopul,

    Aşteptarea Lui nu poate fi greşită.

    Aşteptând! Da, aşteptând! Tot aşteptând!

    Stăpânul nu va întârzia:

    Căci El ştie că eu aştept

    Ca El să deschidă poarta.

    J.Danson Smith

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 26.1-21; 27.1-13

    Prima parte a cărţii Isaia (cap. 1-12), având ca subiect judecata lui Israel, se încheia cu o magnifică viziune asupra împărăţiei de o mie de ani. Observăm că şi această a doua parte (cap. 13-27), care abordează tema pedepsirii naţiunilor, se încheie în acelaşi fel: este înălţată o cântare, din ale cărei versuri, cu totul speciale, câteva merită a fi subliniate şi în Bibliile noastre: v. 3 şi 4 din cap. 26, care au susţinut atâtea generaţii de copii ai lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 16.1); v. 8 şi 9, care dau glas suspinelor adânci ale credinciosului; de asemeni v. 13, care ne aminteşte de legăturile robiei din trecut. îi cunoaştem prea bine pe aceşti alţi „stăpâni”: este vorba de Satan, de lume şi de poftele noastre, cei care ne-au dominat până când am fost dezrobiţi de Domnul, Căruia îi aparţinem de acum înainte (2 Cronici 12.8).

    In cap. 27, leviatanul, imagine a diavolului („şarpele cel vechi”), îşi pierde puterea (este redus la neputinţă -Psalmul 74.14; Apocalipsa 20.1-3). După aceasta, Israel este prezentat ca o viţă nouă (comp. cu cap. 5), care de astă dată nu mai produce struguri sălbatici, ci vinul curat al bucuriei fără amestec, umplând faţa pământului de roade pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru că nu mai sunt vierii cei răi care să o aibă în întreţinere, Domnul Însuşi are grijă de ea, noapte şi zi.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Exod 4:10-17

    Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus. Exod 4:12

    FII GATA SĂ DEPUI MĂRTURIE

    Moise era în pustie de 40 de ani când l-a chemat Dumnezeu, să fie purtătorul Lui de cuvânt înaintea lui faraon. Poate simţea că nu se mai putea exprima cu uşurinţă în limba egipteană, de aceea I-a spus lui Dumnezeu: „…eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară”. Moise ar fi trebuit să ştie că oricine este trimis de Dumnezeu, va fi şi împuternicit de El. Domnul a spus: „Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta”. Dumnezeu nu caută elocvenţă ci bunăvoinţă. W.G. Blaikie a spus în cartea sa: „Viaţa lui Livingstone”, că atunci când David Livingstone, care era student, a fost pus să predice la Stanford Rivers, s-a ridicat la amvon şi a uitat complet ce urma să spună. Cu toate că acest incident însemna pentru mulţi sfârşitul vorbitului în public, David Livingstone a ştiut că nu trebuie să se dea bătut. Când Dumnezeu 1-a chemat să fie misionar, a fost gata de drum. Mai târziu a scris: „Sunt încă un predicator slab şi mă exprim greu; şi unii spun că dacă ar şti că voi predica eu, nici măcar nu ar intra în biserică”. Livingstone a devenit un misionar credincios, iar când a murit, presa a scris cuvinte mari de elogiu despre el: „El n-are nevoie de un epitaf prin care oamenii să-l aprecieze, deoarece munca sa este cunoscută; el a trăit şi a murit pentru binele altora – fie aceasta faima sa; fie ca marmora să se sfărâme: acesta este Piatra-vie!” (Living-stone înseamnă piatră vie. n.tr.)

    Adeseori rămânem în tăcere atunci când Dumnezeu ne trimite să spunem despre harul Lui altora. Spunem şi noi că „nu avem o vorbire uşoară,” dar dacă mărturisim, ceea ce a făcut Domnul pentru noi, El va binecuvânta mărturisirea noastră. H.G.B.

    Tu care porţi în gura ta Cuvântul

    Şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,

    O, nu uita că pilda ta-i avântul

    Spre-o slujbă mai curată lui Cristos.  Traian Dorz

    Dacă avem Cuvântul lui Dumnezeu în nuntea
    noastră, El poate pune cuvinte potrivite
    în gura noastră.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Taie-l! La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba? Luca 13.7

    Aici este vorba de un smochin neroditor. Ce pildă tristă ne înfăţişează un pom înalt, frumos, cu multe frunze, dar fără roade! Ce rost mai are un astfel de smochin? Nici unul. Dimpotrivă ocupă zadarnic locul unui pom bun, încurcându-i şi pe ceilalţi în creştere. Vierul respectiv în a cărui vie se găsea pomul avea multă răbdare. Trei ani la rând a venit şi a căutat roade. La fel şi Domnul Isus, trei ani la rând a slujit zi de zi în mijlocul poporului Său Israel în har, dragoste şi răbdare, mărturisind prin semne şi minuni că El este Mesia, dar a fost lepădat. Israel a fost neroditor şi Dumnezeu a orânduit judecata pentru acest popor. Dar vierul a cerut încă un an de îndurare pentru acest popor. Şi această osteneală a fost însă în zadar, poporul împotrivindu-se dragostei dumnezeieşti. Ca urmare Ierusalimul a fost distrus, iar Israel a fost lepădat ca popor a lui Dumnezeu.Din ziua Cincizecimii, Dumnezeu se îngrijeşte de un alt popor; adică de neamuri. Este cutremurător faptul că multora dintre neamurile care se cred poporul lui Dumnezeu ales, trebuie să li se spună: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” (Apoc. 3.1). Milioane de creştini au numai numele de creştini şi se mulţumesc numai cu o credinţă exterioară dar nu au o lucrare a lui Isus înăuntrul lor, şi niciodată nu sunt pregătiţi să facă pasul adevăratei credinţe prin pocăinţă şi cu atât mai puţin să fie folositori Domnului Isus în lucrarea Sa. Ce înveţi tu, stimate cititor, din toate acestea? Eşti tu de folos Marelui Mântuitor? Sau trebuie să te cutremure versetul: „Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba.”Ritualismul, necredinţa, şi credinţa deşartă se răspândesc mereu in jurul nostru. În ce situaţie te afli, cititorule? „Socotiţi-vă morţi” faţă de aceste ispite religioase şi despărţiţi de orice sectă să ne alipim cu toată tăria de Adunarea lui Dumnezeu a cărei UNIC CONDUCĂTOR este Isus.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … ți-am pus înainte viața și moartea … Alege viața, ca să trăiești …Deuteronom 30.19

    De astăzi într-un an

    – Dă-mi ceva care să mă facă sănătos! se rugă Rao. Scumpul meu misionar, ajută-mă! Nu vreau să mor acum.

    – Viața și moartea sunt în mâna lui Dumnezeu, a răspuns misionarul, care era și medic. Voi face tot ce voi putea pentru a te ajuta. Dar izbânda este la Domnul, nu la mine.

    Hindusul l-a privit cu teamă și a zis:

    – Vreau să trăiesc, nu să mor, se bocea el.

    Medicul a rugat pe unul dintre cei prezenți să meargă cu el acasă pentru a-i da medicamente pentru Rao. În timp ce se ruga pentru sărmanul păgân, îi veni o idee: umplu o sticlă, scrise un bilet și îl lipi pe sticlă. Apoi dădu solului sticla, ca s-o ducă lui Rao. Pe bilet scria: „A se lua pentru prima dată o lingură plină de astăzi într-un an”.

    – De astăzi într-un an! strigă Rao și mâinile lui căzură neputincioase pe pătură.

    – De astăzi într-un an? Trebuie să fie o greșeală. Repede, repede, fugi înapoi să-ți dea medicamentele pe care le pot lua acum, chiar acum, imediat! Nu pot să aștept până peste un an, căci s-ar putea să mor chiar astăzi!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CUM SĂ FACI FATĂ SCHIMBĂRII (2)

    „Vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12:1)

    Cum te-ai simți dacă Dumnezeu ți-ar spune să-ți părăsești locul de muncă, să-ți vinzi casa și să mergi într-un oraș pe care nu l-ai cunoaște? Asta i s-a întâmplat lui Avraam în vârstă de șaptezeci și cinci de ani și soției sale, Sara, care avea șaizeci și cinci de ani. „Ieși din țara ta … vino în țara pe care ți-o voi arăta”. De ce ar face Dumnezeu așa ceva? Pentru că El are un destin special și un plan pentru fiecare dintre noi! El i-a spus lui Avraam „Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare” (v. 2). Fără nici o urmă de împotrivire, Avraam a îmbrățișat schimbarea, s-a încrezut în Dumnezeu și a cules răsplătiri incredibile. Nu e de mirare că Biblia îl numește părintele credinței. Pentru a umbla cu Dumnezeu și a-l împlini voia trebuie să ai o gândire care să se conformeze planului Său. Uneori planul Său include schimbări costisitoare și inconfortabile. Cum o poți face? „Prin credință” (Evrei 11:8)! Credință în cine? în tine însuți? în alții? Nu! Credință în bunătatea lui Dumnezeu! Știai că cei ce sunt purtați de valul schimbării și nu-l opun rezistență sunt mai puțin stresați, mai sănătoși și în general mai fericiți? Așa că, începe să-ți dezvolți o „gândire a schimbării”. Ieși de pe făgașul tău și dezvoltă-ți o nouă rutină și dacă ești serios în această privință, roagă-ți prietenii și familia să-ți arate domeniile în care dai dovadă în mod constant de inflexibilitate. De unde ar trebui să începi? De la acest verset: „aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5:7). Trăiește după principiul: „Unde Dumnezeu te călăuzește, El se îngrijește”.


  • 16 Mai 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Obiceiul de a recunoaşte bogăţiile lui Dumnezeu

    … părtaşi naturii divine.2 Petru 1:4

    Noi suntem făcuţi părtaşi naturii divine prin promisiunile Lui; apoi trebuie să „cultivăm” natura divină în natura noastră umană formându-ne anumite obiceiuri; primul obicei pe care trebuie să ni-l formăm este acela de a recunoaşte tot ce a pregătit Dumnezeu pentru noi. Insă noi spunem: „O, nu-mi pot permite asta” – una dintre cele mai mari minciuni care a fost vreodată cuprinsă într-o frază. Este o dovadă de prost gust să vorbeşti despre bani în domeniul material şi la fel este şi în domeniul spiritual; totuşi, vorbim de parcă Tatăl nostru din ceruri ne-a lăsat fără nici un ban! Noi credem că este un semn de reală modestie să spunem la sfârşitul unei zile: „O, m-am descurcat astăzi, dar cu mare greutate”. Şi totuşi, Dumnezeul Atotputernic este în întregime al nostru prin Domnul Isus! Şi El va face ca până şi firul de nisip şi cea mai îndepărtată stea să ne binecuvânteze, dacă vrem să ascultăm de El. Ce contează că împrejurările sunt dificile? De ce n-ar fi? Dacă lăsăm loc autocompătimirii şi ne complăcem în a ne simţi mizerabil, alungăm bogăţiile lui Dumnezeu din viaţa noastră şi îi împiedicăm şi pe alţii să aibă parte de ele. Nici un păcat nu este mai mare decât păcatul autocompătimirii, deoarece el Îl dă jos pe Dumnezeu de pe tronul vieţii noastre şi Îl înlocuieşte cu interesele proprii. Ne deschidem gura doar pentru a ne vărsa nemulţumirile şi viaţa noastră devine un burete spiritual lacom; nu există nimic plăcut sau generos în viaţa noastră.

    Când Dumnezeu începe să fie mulţumit de noi. El ne va sărăci luându-ne toate bogăţiile de natură iluzorie, până vom învăţa că toate izvoarele noastre sunt în El. Dacă măreţia, harul şi puterea lui Dumnezeu nu se manifestă în noi (nu faţă de conştiinţa noastră). Dumnezeu ne consideră responsabili de aceasta. El poate să ne „umple cu orice har”; de aceea, învaţă să dăruieşti altora harul Lui. Poartă pecetea naturii lui Dumnezeu şi binecuvântările Lui vor veni prin tine tot timpul.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine.” IOAN 21:22

    Când Domnul Isus spune vorbele acestea lui Petru, El vrea să ne facă pe toţi ai Lui să înţelegem că nimic nu trebuie să ne atragă sau să ne reţină în lumea aceasta decât El. A-L urma pe El este singurul lucru care trebuie să ne absoarbă în viaţa şi activitatea noastră de fiecare zi în ce priveşte mersul nostru pe calea lui Dumnezeu. Sunt nenumărate lucrurile care ne-ar putea distrage atenţia de la Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei noastre şi care ne-ar putea împiedica să mergem după El. Diavolul va încerca să ne ispitească să ne uităm încoace şi în colo; să privim la acesta sau la acela; să fim entuziasmaţi şi să imităm felul de lucrare a unui lucrător în câmpul Evangheliei şi să mergem pe urmele altora, făcând unele lucruri pentru că le fac şi alţii, sau să le facem cum le fac alţii. Trebuie să ne păzim cu multă grijă de toate acestea pentru că ele vor duce la nimic. şi acestea toate se înţeleg limpede din cuvintele Domnului Isus: „Tu vino după Mine.” Fie ca aceste cuvinte să fie săpate pe inimile noastre.

    Numai în felul acesta vom fi hotărâţi şi fermi în alergarea noastră şi de folos în slujirea noastră. Nu trebuie să fim distraţi sau abătuţi de pe drumul pe care mergem urmându-L pe Mântuitorul nostru şi numai în felul în care vrea El! Cuvântul lui Dumnezeu la Evrei 12:2 ne spune: „Să privim ţintă la Isus, începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre…” în greceşte cuvântul „ţintă”, însemnează să privim cu stăruinţă numai la El, întorcându-ne privirea de la orice altceva. şi în adevăr, ce important este acest lucru. De îndată ce ne abatem privirea de la El spre altceva, chiar dacă ar fi un distins lucrător al Lui, înseamnă nu numai că îl jignim, dar îl împiedicăm să desăvârşească credinţa noastră, ne împiedicăm pe noi înşine de a-L avea numai pe El ca subiect de contemplare şi de adorare, şi atunci nu mai suntem altceva decât nişte creştini de adunări care se bucură în adevăr de orele de cult la adunare, sau de un vorbitor bun, dar nu mai avem în nici un caz bucuria aceea slăvită şi scumpă a părtăşiei cu El, a prezenţei Lui. S-ar putea întâmpla ca, ascultând îndemnul pe care ni-l dă Domnul Isus în versetul de astăzi, să fie puţini aceia care să ne înţeleagă sau să simpatizeze cu noi, puţini care să fie de acord cu hotărârea de a-L urma pe El cu dragoste şi în cea mai mare simplitate şi poate chiar în singurătate, ba s-ar putea ca unii să ne osândească socotindu-ne nişte bigoţi, dar nici aceasta nu trebuie să ne distragă atenţia de la Domnul nostru, ci să facem ce ne spune El: „Ce-ţi pasă? Tu vino după Mine”

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” Ieremia 17:9

    Cât de adevărat este aceasta! Cât de capabil este omul să se împotrivească pentru ca să dovedească bărbăţie, dar şi aceasta este doar o aparenţă. Împletirea împotrivirii cu frica este urmarea păcatului. Cine poate să cunoască adâncurile inimii? Singur Dumnezeu este Cel care cercetează inima şi rărunchii, şi El răsplăteşte fiecăruia după faptele sale. Întradevăr, ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea.

    Ca o potârniche, care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept, trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale. Ce va putea secera un om ca acesta? Dar cetatea sfinţirii noastre, tronul slavei dumnezeieşti rămâne neclintit. Căci Tu, Doamne eşti nădejdea lui Israel. Toţi cei care se leapădă de Tine vor fi acoperiţi cu ruşine. Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.

    „Vindecă-mă Tu, Doamne. Şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit”, căci ştiu că nimeni nu poate să mă ajute, doar Tu, de aceea vin la tronul Tău, care rămâne neclintit, şi ştiu că Tu nu mă vei respinge. Plăcerea Ta este să faci bine oamenilor, să dezlegi pe cei răniţi, să îmbărbătezi pe cei deznădăjduiţi şi să umpli inima plină de împotrivire cu pace. Doresc să-Ţi mulţumesc din toată inima că Tu m-ai eliberat din toate legăturile mele şi mi-ai vindecat rănile!Amin.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PRIMIM AŞA CUM DĂM

    Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă. Matei 5.7

    Este oare drept, că aceia care nu iartă să fie iertaţi şi aceia care nu dau nimic săracilor să fie ajutaţi în nevoile lor? Dumnezeu ne va măsura cu propria noastră măsură: aceia care au fost stăpâni asupritori sau creditori nemiloşi, vor vedea pe Domnul lucrând sever cu ei. „Vei fi o judecată fără milă, faţă, de aceia care n-au avut milă.”Să ne trezim de azi, dând şi iertând; să învăţăm să fim îndurători; să facem totul cu bunătate, dragoste şi milă; sa nu judecăm aspru purtarea oamenilor, căutând ceartă cu ei, să nu aşteptăm prea mult de la ei, ci să fim mulţumiţi cu ce ne pot sluji. Vrem să avem parte de milă, îndurare? Să fim şi noi miloşi. Pentru a avea parte de fericire, să împlinim condiţia. Nu este oare o datorie plăcută să fii bun? Nu găsim noi mai multă plăcere în bunătate decât în mânie, în lipsă de lărgime de inimă sau indignare? Ca să căpătăm îndurare este o binecuvântare şi răsplată. Numai harul putea face o astfel de făgăduinţă. Noi iertăm semenilor noştri numai o mică datorie, în timp ce Domnul ne iartă datoria tuturor păcatelor noastre.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    De aceea şi poate să mântuiască până la desăvârşire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei.  Evrei 7.25

    Aaron şi urmaşii săi îşi exercitau slujba unul după altul, fiindcă moartea îi împiedica să rămână pentru totdeauna în funcție. Domnul Isus însă rămâne pentru totdeauna. În consecință, preoția Lui este neschimbătoare. Ea nu trebuie niciodată transmisă altuia. Rezultatul fericit al acestui lucru este prezentat în versetul 25 din Evrei 7. Cei care beneficiază de slujirea Sa preoțească, venind la Dumnezeu prin El, sunt mântuiți „până la desăvârşire”, adică în mod complet, fiindcă El trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Mântuirea despre care se vorbeşte aici este acea mântuire zilnică de orice putere împotrivitoare, mântuire de care orice credincios are nevoie mereu în drumul către glorie.

    Acest verset este adesea citat pentru a arăta că Domnul poate săi mântuiască până şi pe cei mai răi dintre păcătoşi. Acest lucru este cu totul adevărat, însă versetul care spune aceasta este 1 Timotei 1.15, nu acesta. Dacă la aceasta ar fi făcut referire versetul de care ne ocupăm, atunci sfârşitul lui ar fi trebuit să fie acesta: „Fiindcă El a murit şi a înviat pentru ei”. Însă versetul spune: „Trăind pururea”. Prin urmare, mântuirea despre care se vorbeşte aici este cea de zi cu zi, care ne vine prin viața Sa, trăită întro mijlocire continuă.

    Să presupunem că un iudeu tulburat ar fi apelat la marele preot din zilele sale pentru a primi îndurare şi ajutor, pe care acesta trebuia să fie gata să i le ofere. Poate că marele preot era un om plin de bunătate şi gata săl ajute. Însă, puțin mai târziu, chiar când avea mai mare nevoie de el, iudeul află că marele preot tocmai a murit. Ne putem imagina disperarea iudeului în cauză. Un alt om, care nu cunoştea deloc cazul său şi care, poate, avea o atitudine cu totul diferită, devenea mare preot. Nu existase nicio mântuire până la desăvârşire pentru sărmanul iudeu în timpul cât marele preot de mai înainte trăise, iar acum, dacă era să o obțină, trebuia să o ia de la capăt cu noul mare preot. Îi mulțumim lui Dumnezeu că noi nu vom avea niciodată o astfel de experiență! Marele nostru Preot trăieşte veşnic! F. B. Hole

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, atinge vieţile noastre cu întăritoarea Ta putere şi bunătate şi frumuseţe; fă din acesta un timp al dezvăluirii Feţei Tale. Asta paie să fie toată rugăciunea mea.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    « Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.» Apocalipsa 3,2

    Dacă nu veghem, legătura vitală cu Isus Cristos se întrerupe. Iona, un profet şi un vestitor al cuvântului lui Dumnezeu a auzit această teribilă acuzare: «Ce dormi?» (Iona 1,6). Mântuitorul nostru binecuvântat le-a spus ucenicilor Săi adormiţi într-una din cele mai grele clipe ale vieţii Sale: «… Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!» (Matei 26,40). Mi se pare că acest somn spiritual devastator şi mortal este din păcate tot mai profund, pe măsură ce ora revenirii Lui Isus se apropie: «Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Deşteaptă-te! De ce dormi? Ce motiv te-a adus în această stare de amorţeală? În versetul: «… căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu» (Apoc. 3,2) nu este nicidecum vorba de faptele tale bune, ci de faptele lui Cristos, care nu pot fi găsite în tine pentru că dăruirea ta nu este totală. Aceasta este esenţa tuturor problemelor din viaţa ta: nu există dăruire totală! Cât vrei să mai aştepţi până să I te dedici cu totul Domnului?

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. 1 Timotei 6:17

    Domnul Isus ne dă întotdeauna. El nu-şi retrage mâna nici o clipă. Uleiul nu se termină până când paharul nu este plin de dă peste el. El este un soare care străluceşte mereu. El este mana care cade în fiecare zi peste tabără. El este stânca din pustie, din care izvorăşte apa vieţii. Ploaia harului său nu se opreşte niciodată; râul bunătăţii Sale curge mereu, şi izvorul iubirii Lui nu seacă niciodată. Aşa cum Regele nu poate muri, nici harul Său nu poate înceta. In fiecare zi îi culegem fructele, şi în fiecare zi ramurile Sale se apleacă asupra noastră, încărcate de roadele îndurării. Săptămâna Lui are şapte zile de sărbătoare, şi anul Său are un ospăţ în fiecare zi. Cine s-a întors de la uşa Lui nebinecuvântat? Cine s-a ridicat flămând de la masa Lui, sau de la inima Lui neiubit? îndurările Lui „se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângeri 3:23), şi se împrospătează în fiecare seară. Cine ar putea număra binefacerile Lui, cine ar putea întocmi lista binecuvântărilor Sale? Fiecare grăunte de nisip care cade din clepsidra timpului conţine miliarde de binecuvântări. Aripile orelor noastre sunt acoperite cu argintul bunătăţii Sale şi cu aurul afecţiunii Sale. Râul timpului aduce nisipul de aur al privilegiilor Sale din munţii veşniciei. Stelele nenumărate sunt memoriale ale nenumăratelor binecuvântări. „Cine ar putea să numere pulberea lui Iacov, şi să spună numărul unui sfert din Israel?” (Numeri 23:10). Cum ar putea sufletul meu să-l preamărească pe Cel „care zilnic ne poartă povara” (Psalmi 68:19) şi care „te încununează cu bunătate şi îndurare” (Psalmi 103:4)? O, dacă aş putea să-i laud neîncetat bunătatea! O limbă nenorocită, cum ai putea să taci? Trezeşte-te, te rog, fiindcă altfel nu vei mai fi slava mea, ci o ruşine. „Deşteptaţi-vă, alăută şi arfa! Mă voi trezi în zori de zi”(Psalmi 108:2).

    SEARA

    Şi a zis: „aşa vorbeşte Domnul: faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Căci aşa vorbeşte Domnul: nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umplea de apă, şi veţi bea voi, turmele voastre şi vitele voastre”. 2 Împăraţi 3:16-17

    Oştile celor trei împăraţi piereau de sete. Dumnezeu voia să le trimită apă, şi cuvintele proorocului anunţau binecuvântarea viitoare. Acesta este un caz în care se vede neajutorarea umană. Nici un viteaz nu putea să facă să cadă un strop de apă din cer, sau să găsească un izvor în pământ. În acelaşi fel, poporul lui Dumnezeu ajunge adesea la capătul puterilor; ei îşi văd propria neajutorare şi descoperă unde pot cere ajutor. Totuşi, şi poporul s-a pregătit prin credinţă pentru a primi binecuvântarea. Ei au săpat gropi în care să se adune preţiosul lichid. Biserica trebuie să se pregătească pentru a primi binecuvântarea prin lucrare, eforturi şi rugăciuni; ea trebuie să sape gropile, şi Domnul le va umple. Acest lucru trebuie făcut prin credinţă, în deplina asigurare că binecuvântarea este gata să vină. În tabăra lui Israel a urmat curând un potop de binecuvântări. Apa nu a venit din cer, ca în cazul lui Ilie ci, într-un fel tăcut şi misterios, gropile au fost umplute. Domnul are metodele Sale de a acţiona. El nu este legat de timp şi loc ca noi, ci face ce îi place cu fii oamenilor. Datoria noastră este să primim ce ni se dă, şi nu să dictăm. Trebuie să observăm de asemenea abundenţa apei: destulă pentru nevoile tuturor. La fel este şi binecuvântarea Evangheliei. Toate nevoile frăţietăţii şi ale bisericii vor fi împlinite prin putere divină, ca răspuns la rugăciune; mai mult, victoria va fi acordată cu uşurinţă oştirii lui Dumnezeu. Ce fac eu pentru Isus? Ce gropi sap eu? O Doamne, fă-mă gata să primesc binecuvântările pe care eşti gata să mi le dai.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile”. Daniel 10:12-13

    Acest pasaj este o învăţătură minunată despre rugăciune şi ne arată ce obstacol direct poate fi Satan în vieţile noastre. Daniel a postit şi s-a rugat timp de 21 de zile dificile. Atât cât reiese din textul biblic, dificultatea n-a venit din cauză că Daniel nu era un om bun, nici pentru că rugăciunea lui nu era corectă, ci din cauza unui atac special din partea lui Satan.

    Domnul Şi-a trimis mesagerul angelic să-i spună lui Daniel că rugăciunea lui a fost ascultată din momentul în care a început să se roage, dar îngerul bun a fost împiedicat de un înger rău, care l-a întâmpinat pe drum şi s-a luptat cu el. Acest conflict a avut loc în ceruri, însă Daniel a avut un conflict asemănător aici pe pământ pe când agoniza în rugăciune.

    „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, … împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Atacul lui Satan şi lupta care a urmat au întârziat răspunsul trei săptămâni pline. Daniel era aproape înfrânt, şi Satan ar fi fost bucuros să-l omoare, dar Dumnezeu n-ar fi îngăduit să vină asupra lui Daniel mai mult decât ar fi putut duce (vezi 1 Corinteni 10:13).

    Multe rugăciuni ale credincioşilor sunt împiedicate de Satan. Totuşi, nu trebuie să te înfricoşezi când vezi că rugăciunile tale fără răspuns se îngrămădesc, pentru că în curând ele vor răzbate ca un fluviu. Când se va întâmpla aceasta, nu doar că răspunsurile tale vor curge, dar ele vor fi acompaniate şi de noi binecuvântări.

    Iadul lucrează cel mai tare asupra sfinţilor lui Dumnezeu. Cele mai valoroase suflete vor fi încercate la cea mai mare presiune şi la cea mai înaltă temperatură, dar cerul nu-i va părăsi. William L. Watkinson

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 25.1-12

    Tir, înfloritoarea metropolă comercială a lumii antice, a făcut obiectul cap. 23, capitol în care am găsit prezentată cea din urmă „Profeţie despre…” (sau oracol). Fiecare dintre aceste judecăţi a condamnat omul sub câte un alt aspect moral (de mare folos pentru înţelegerea lor ne este studiul făcut de J.N.D.: „Les Prophetes”, în care găsim un tablou care le rezumă pe toate).În cap. 24, judecăţile apocaliptice menite să pună capăt puterii răului sunt desfăşurate pe pământ: şi îl zdruncină din temelii. În cap. 25 însă auzim înălţându-se o cântare emoţionantă chiar din mijlocul acestor ruine (v. 2). Rămăşiţa lui Israel, scăpată ca prin miracol de la nimicire, sărbătoreşte ceea ce a fost Domnul pentru ea în timpul necazului: acum i-a sosit „timpul cântării” (Cartea Cântărilor 2.12; comp. cu 24.13).Versetul 4 a fost mângâierea – şi totodată experienţa în încercările lor pentru credincioşi fără număr, iar v. 8 ne permite să întrevedem manifestarea unei puteri şi mai mari: ,,El
    va înghiţi moartea prin victorie (sau pentru totdeauna)”. Remarcăm că această propoziţie este la timpul viitor în cartea Isaia, în timp ce în 1 Corinteni 15.54 o vom găsi citată la timpul trecut, ca un fapt împlinit în favoarea celor credincioşi: „Moartea a fost înghiţită…” între aceste două versete a intervenit crucea şi învierea triumfătoare a învingătorului de la Golgota. Iar după „învierea” celor răi, moartea va fi nimicită (1 Corinteni 15.26).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Iov 38:4-8, 31-33

    Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii orânduiesti stăpânirea pe pământ? Iov 38:33

    UN DUMNEZEU DEMN DE ÎNCREDERE

    Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci când a făcut lumile, sunt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile rămân valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu. Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptându-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămânii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole”. „Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se mişcă de secole cu mişcări atât de precise şi demne de încredere încât timpul de pe pământ trebuie potrivit mereu după el? Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile de pe pământ se prăbuşesc. Ceasurile se opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment. Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămân aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere! – D.C.E.

    Tu nu Te schimbi Isuse
    Cum nu se pot schimba
    Lumina şi iubirea
    Ce-n veci rămân aşa.  
    Traian Dorz

    Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură. Spurgeon

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    BUCURAŢI-VĂ TOTDEAUNA ÎN DOMNUL! Filipeni 4.4

    Când binecuvântatul apostol Pavel a scris această epistolă se găsea în închisoarea din Roma, loc de unde, în mod firesc nu se putea scrie despre bucurie. Dar Domnul a fost cu el, şi în felul acesta inima lui era plină de bucurie.

    Este mult mai uşor în zilele de fericire şi bunăstare să ne bucurăm ÎN Domnul ca în zilele de mare necaz, căci necazurile ne alipesc mai mult de El.Este mai primejdios pentru noi dacă nu trecem prin necazuri decât atunci când avem parte de ele. Bucuria ÎN Domnul este şi îndepărtarea de sub influenţa şi de sub puterea lucrurilor pământeşti. Noi nu trebuie să ne încredem în ajutorul lucrurilor din lume. Să nu ne bazăm pe ele. Dacă suntem sinceri, vedem uneori că ne-am bazat pe astfel de lucruri; şi din această pricină, Dumnezeu a luat aceste lucruri de la noi, ca să ne înveţe că trebuie să ne bazăm NUMAI pe El SINGUR. De aceea prea iubiţilor, să nu ne mai bazăm pe lucrurile vizuale care ne înconjoară şi să nu ne mai lăsăm ispitiţi de ele!

    Bucuria se măreşte cu cât inima trebuie să treacă prin necazuri şi încercări. Noi Îl cunoaştem pe „Păstorul cel Bun” şi milostenia Lui care totdeauna are pentru noi păşuni verzi şi ape de odihnă. Şi chiar dacă ar fi să pierd legătura cu turma, tot El este Acela care îmi readuce sufletul înapoi. Dacă trebuie să stau în faţa morţii, iarăşi nu mă tem căci El este cu mine. Dacă mă înconjoară duşmani uriaşi pot să spun: „El îmi întinde o masă înaintea lor!” Domnul însuşi mă călăuzeşte prin TOATE necazurile şi încercările şi astfel voi putea spune: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Ps. 23.6).

    Credinciosul are pe Domnul Isus şi puterea sângelui Său nu-i va lipsi niciodată. Domnul va aduna şi va pune în siguranţă pe vecie pe toţi răscumpăraţii Săi. Aceasta generează în toţi credincioşii o mare bucurie. Tu o ai?

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale …Eclesiastul 12.1

    De astăzi într-un an

    Rao, un hindus din India, a ascultat de mai multe ori vestirea Evangheliei. De fiecare dată spunea:

    – Tot ce am auzit este adevărat și corect.

    – Dar de ce nu vrei să crezi și să devii un creștin? îl întrebă misionarul.

    – Voi cugeta asupra acestui lucru, răspunse Rao. Isus a fost, desigur, un om bun, un om mare și, cu siguranță, Fiul lui Dumnezeu. Religia ta este adevărata religie și este posibil să mă pocăiesc, dar este nevoie de timp pentru aceasta, de mult timp.

    Timpul a trecut. Misionarul i-a spus lui Rao că timpul este prețios și că este periculos să amâne mereu întoarcerea la Dumnezeu.

    – Nu-mi mai spune acest lucru, îi spuse supărat Rao. Eu am destul timp, niciodată nu fac ceva în grabă. Dumnezeu este îndurător și milos; El nu va avea, desigur, nimic împotrivă, dacă voi cugeta mai adânc asupra acestei probleme; El nu face nimic pripit.

    Din nou a trecut câtva timp. Într-o noapte a venit un sol la misionar cu vestea că Rao s-a îmbolnăvit și cu rugămintea să-l viziteze. „Dar repede, repede”, a stăruit Rao prin mesagerul său, „timpul este prețios”. Misionarul a plecat spre casa lui Rao, care zăcea palid, plin de frică.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CUM SĂ FACI FATĂ SCHIMBĂRII (1)

    „Dacă … îmi vei întinde hotarele” (1 Cronici 4:10)

    Gândește-te cum ar fi să te rogi pentru reușită dari să te împotrivești schimbărilor necesare ca aceasta să se înfăptuiască. Cu toate acestea, facem lucrul acesta, nu-i așa? S-o recunoaștem; e mai ușor să te mulțumești cu starea de fapt decât să te confrunți cu „dar dacă” care vin odată cu progresul. Unii dintre noi chiar credem că este o dovadă de egoism și de lipsă de spiritualitate să ne rugăm pentru reușită. Nu și laebeț! Ascultă rugăciunea sa: „Dacă mă vei binecuvânta și-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, și dacă mă vei feri de nenorocire, așa încât să nu fiu în suferință!…”, și Dumnezeu i-a da ce a cerut. Gândește-te la lista de „schimbări” cărora te împotrivești: să părăsești un loc de muncă ce nu te împlinește, să începi o afacere sau să renunți la una neprofitabilă, să înveți să utilizezi computerul, să abandonezi o relație toxică, să renunți la o casă, la o mașină sau la un stil de viață pe care nu ți le permiți, sau să stabilești un plan responsabil de cheltuieli. Toate aceste schimbări sunt firești; ele fac parte din viața zilnică. Cu toate acestea, se instalează panica atunci când schimbarea este neașteptată. Atunci descoperim diferența dintre ceea ce spunem și ceea ce credem cu adevărat. „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său” (Romani 8:28). Cuvintele cheie din acest verset sunt „toate lucrurile”, „bine” și „plan”. Din moment ce ești în Hristos, nimic nu te poate atinge fără permisiunea Lui. în „toate lucrurile”, inclusiv în lucrurile care nu-ți plac, Dumnezeu are un „plan” și El lucrează spre „binele” tău. Vei privi în urmă și vei spune: „Dacă nu aș fi trecut prin așa ceva, nu aș mai fi experimentat binecuvântarea lui Dumnezeu de care mă bucur astăzi”.

     

     

     

     


     

  • 15 Mai 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Obiceiul de a fi la înălţimea situaţiei

    Ca sa pricepeți care este nădejdea chemării Lui.

    Efeseni 1:18

    Aminteşte-ţi că ai fost mântuit pentru ca viaţa Fiului lui Dumnezeu să se poată manifesta în carnea ta muritoare. Foloseşte întreaga energie pe care o ai pentru a împlini alegerea ta – aceea de a fi copil al lui Dumnezeu; Fii întotdeauna la înălţimea situaţiei.Tu nu poţi face nimic pentru mântuirea ta, dar trebuie să faci ceva pentru a o manifesta; trebuie să pui în practică ceea ce a lucrat Dumnezeu înlăuntrul tău. Pui tu aceasta în practică cu limba ta, cu creierul tău şi cu nervii tăi? Dacă ai rămas acelaşi supărăcios mizerabil, hotărât să mergi pe propria ta cale, atunci este o minciună să spui că Dumnezeu te-a mântuit Şi te-a sfinţit.Dumnezeu este Marele Creator, El permite dificultăţilor să vină în viaţa ta pentru a vedea dacă poţi trece cum trebuie peste ele – „Cu Dumnezeul meu sar peste un zid”. Dumnezeu nu te va scuti niciodată de cerinţele pe care le presupune calitatea de fiu sau fiică a Lui. Petru spune: „Nu vă miraţi de încercarea de foc care este în mijlocul vostru”. Fii la înălţimea situaţiei; la ce-ţi cere încercarea. Nu contează cât te doare, atât timp cât aceasta Îi dă lui Dumnezeu ocazia să Se manifeste în carnea ta muritoare.Fie ca Dumnezeu să nu mai găsească în noi văicăreli, ci să ne găsească plini de curaj şi vigoare spirituale, gata să facem faţă oricărui lucru pe care El îl aduce în viaţa noastră. Noi trebuie să ne antrenăm cu scopul ca Fiul lui Dumnezeu să Se manifeste în carnea noastră muritoare.Dumnezeu nu are muzee. Singura ţintă a vieţii este aceea ca Fiul lui Dumnezeu să se poată manifesta; orice tendinţă de a-I dicta lui Dumnezeu trebuie să dispară. Domnul nostru nu I-a dictat niciodată Tatălui Său; nici noi nu suntem aici ca să-I dictăm Iui Dumnezeu, ci suntem aici ca să ne supunem voii Lui, pentru ca să poată lucra prin noi ceea ce vrea El. Când vom înţelege acest lucru. El ne va face pâine frântă şi vin turnat pentru a-i hrăni pe alţii.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Aveţi aceleşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte ci rămâneţi cu cei smeriţi.”

    ROMANI 12:16

    Doi cunoscători de artă s-au dus la o expoziţie de pictură. Cum umblau ei prin galerie, unul din ei a zis; „Uite-te aici! Ai văzut vreodată aşa o porcărie? Ce l-a putut determina pe cineva să plaseze un lucru ca acesta într-o expoziţie? Ce păcat că unii oameni sunt aşa de orbi faţă de lipsurile pe care le au!” Prietenul lui care ţinea în mână un program al expoziţiei, s-a dat puţin înapoi şi rulându-l în forma unui telescop, a privit prin el la un punct anume din tablou. Cu cât mai mult îl examina cu atât mai mult a realizat că pictorul era un geniu. Dându-i prietenului său programul rulat, i-a spus: uită-te prin acesta la un singur loc.” şi celălalt uitându-se a exclamat: „Este frumos. La urma urmei, el este un artist.” Ce lecţie învăţăm de aici? Când te uiţi la caracterul unei persoane, este important să priveşti la o parte bună şi să rămâi la ea. Dar vai, noi prea adesea, facem tocmai invers. Privind cu grabă, ne concentrăm atenţia asupra vreunui defect al temperamentului, caracterului sau conduitei persoanei şi rămânem mereu la aceasta scăpând din vedere unele trăsături excelente ale caracterului acestei persoane. Aceasta este o greşeală serioasă pe care cei mai mulţi dintre noi sunt înclinaţi s-o facă. Un credincios ales care conducea o adunare şi care era un intelectual distins şi erudit, a întrebat odată pe un alt credincios tot aşa de distins, cum poate să considere pe uşierul adunării, un om simplu şi fără carte, mai presus de el îsuşi, căci spunea el, aşa ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Celălalt credincios i-a răspuns cam aşa: „Dacă în acel om simplu şi needucat ai să-L vezi pe Domnul Isus, cu siguranţă că îl vei privi mai presus de tine.” Să nu uităm că, atunci când privim la alţii să avem grijă să ne uităm prin „telescopul” dragostei şi vom vedea cu siguranţă în ei vreo virtute creştină, vreo calitate bună dar mai ales vom vedea pe Domnul Hristos în ei; cu siguranţă că atunci nu ne vom mai opri la nici un defect ci numai la El. Domnului nostru, cel prin care şi pentru care a fost făcut infinitul Univers nu I-a fost ruşine să Se însoţească cu cei mai smeriţi şi mai dispreţuiţi oameni căci vedea în ei sufletele scumpe pentru care venise să-şi dea viaţa.

    „Poate fi ceva mai potrivit care să mă umilească, la gândul că Domnul Hristos a luat păcatele mele ca şi când ar fi fost ale Lui?” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Vasul pe care-l făcea n-a izbutit, cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.” Ieremia 18:4

    Putem spune că aici vedem simbolizat omul din Vechiul Testament sub Lege şi din Noul Testament în har. Căci dacă primul ar fi fost desăvârşit, nu ar fi fost necesar să fie căutată o a doua posibilitate. De aceea am primit prin duh legea nouă a vieţii. Tot aşa cum olarul din lutul vasului nereuşit a făcut un alt vas după placul lui, şi Dumnezeu a făcut din omul legii o făptură nouă, aşa cum este scris în Iacov 1:17-18: „Orice ni se dă bun, şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bună voia Lui ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturii Lui.” El ne-a făcut copii ai Lui prin Isus Hristos după planul voiei Sale, pentru lauda harului măreţ, care ne-a făcut vrednici în Preaiubitul Său:” Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru fapte bune.” Efeseni 2:10. Şi toate cele create de El sunt desăvârşite, aşa cum este scris în Coloseni 1:22: „Ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană, şi fără vină.” Aici putem vedea ceea ce a făcut în noi Dumnezeu prin Isus Hristos. Partea noastră este doar acceptarea prin credinţă. Iar prin Duhul Sfânt ne ste destăinuit: „Orice loc pe care va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru.” Deuteronom 11:24, şi aceste cuvinte, sunt cuvinte despre cruce; pentru unii pricină de poticnire, iar pentru cei ce cred, mântuire. Deoarece prin Hristos suntem înfăţişaţi neprihăniţi, nu suntem vase nereuşite. Căci toată plăcerea Lui o are in sfinţii care sunt în ţară, şi în oamenii evlavioşi. Psalmul 16:3.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    LOCURILE ÎNALTE ALE LUI DUMNEZEU

    Îi voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Psalmul 91.14

    Oare mie mi se adresează Domnul cu aceste cuvinte? Da, dacă cunosc Numele Său. Slăvit sa fie Dumnezeu, că acest Nume nu-mi este străin; L-am încercat şi L-am cunoscut, pentru aceasta mă încredinţez Lui. Cunosc Numele Său ca acela al unui Dumnezeu care urăşte păcatul, căci am aflat prin puterea convingătoare a Duhului Său, că nu se învoieşte cu nici un rău. Dar, prin Domnul Isus Cristos, L-am mai cunoscut şi ca Dumnezeul iertării, căci El nu mai ţine în seamă nici una din abaterile mele. Numele Său este credincios, şi-L cunosc şi în acest fel, cu toate că am multe greutăţi.Această cunoaştere este un dar al harului Său, şi pentru acest motiv Domnul ne dă un alt har, acela de a ne aşeza la un adăpost înalt; avem deci har peste har. Observaţi ca dacă vrem să urcăm tot mai sus, poziţia poate fi periculoasă; dar dacă Domnul ne aşează acolo, suntem în siguranţă. El poate face aceasta, dându-ne mult de lucru, reuşită în serviciul nostru, conducerea unei lucrări. Si chiar dacă nu face aceasta, totuşi ne poate aşeza la un adăpost înalt, printr-o legătură mai strânsă cu El, printr-o recunoaştere mai clară a lăuntrului nostru, o sfinţenie triumfătoare asupra oricărui rău, o bucurie deosebită a slavei viitoare. Când ne conduce Dumnezeu în aceste locuri înalte, Satana nu ne poate cobori de acolo. Să fie aşa cu noi toţi chiar de azi.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    A venit deci Simon Petru, urmândul, şi a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză pe jos; şi ştergarul care era pe capul Lui nu era jos cu fâşiile de pânză, ci la o parte, înfăşurat întrun loc. Ioan 20.6,7

    Hainele lui Hristos (6) – Învierea Sa

    Duhul Sfânt, în Evanghelia după Ioan, acordă o atenție specială acelor „haine” cu care Domnul Isus a fost îmbrăcat după moartea Sa. Există câteva detalii care ne atrag imediat atenția. Fâşiile de pânză erau acolo, ca abandonate dintro dată de Cel care înviase. Învierea a demonstrat o putere măreață, cu mult superioară celei exercitate pentru aducerea la existență a primei creații (Efeseni 1.19,20; Romani 4.25) – o putere mai mare decât puterea păcatului, decât puterea lui Satan şi, în mod evident, decât a morții înseşi. Totuşi nu exista niciun semn de conflict în mormânt – fâşiile de pânză stăteau în locul care trebuia, însă Învingătorul morții lipsea din ele!

    Un alt amănunt interesant este că ştergarul care acoperise capul Domnului „nu era jos cu fâşiile de pânză, ci la o parte, înfăşurat întrun loc” (versetul 7). Aceasta este o dovadă că plecarea Domnului, imediat după înviere, sa desfăşurat în rânduială şi fără grabă. Dacă cineva Iar fi furat trupul, nar fi avut timp să împăturească cu grijă ştergarul.Cât de izbitor este faptul că ştergarul care acoperise capul Domnului era la o parte! Ca mădulare ale Trupului lui Hristos, vom avea parte de învierea dintâi, iar trupurile noastre vor fi făcute asemenea trupului de slavă al lui Hristos (Filipeni 3.21). Adunarea va avea parte de roadele învierii Domnului şi va fi plinătatea lui Hristos, aşa cum vedem în Efeseni 1.1923. Totuşi, nu trebuie să uităm niciodată acest lucru: Capul va avea întotdeauna un loc distinct! Să nu punem niciodată semnul egal între Trupul lui Hristos şi Capul lui glorios! B. Reynolds

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, îmi dau seama cât de puţin din viaţa ascunsă a credinţei în Isus am trăit în ultima vreme. Motive ascunse parcă se strecoară tot mereu. Pe căi mai adânci, creează în viaţa şi perspectiva mea simplitatea care este în Cristos – să nu mă preocupe altceva decât aprobarea Ta.

     

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.» 1Tesaloniceni 5,6

    Domnul adresează bisericii din Sardes, dar şi nouă în acelaşi timp, un îndemn extrem de serios: «Veghează!» Putem fi adormiţi spiritual în privinţa a trei domenii din viaţă: rugăciune, Cuvânt şi mărturie.

    1. Să fii treaz în viaţa de rugăciune înseamnă să iei puterea cuvântului Scripturii în serios, să te pui înainte de toate pe genunchi, să îl chemi la fiecare pas pe Dumnezeu, deoarece ştim că El ascultă rugăciunile. Domnul te aşteptă! El doreşte ca tu să-L cauţi, să însetezi după El. Dumnezeu este Cel care binecuvântează, dar: «... nu aveţi, pentru că nu cereţi» (Iacov 4,2).

    2. Aţipirea în ce priveşte citirea Cuvântului este la fel de periculoasă. Te ţii puternic de promisiunile pe care ţi le-a făcut Dumnezeu? Voinţa Lui în legătură cu sfinţirea noastră este explicată în Cuvântul Său: El doreşte mântuirea tuturor oamenilor.

    3. Putere şi impact în mărturie are numai cel care se roagă în mod constant, cel care ia Cuvântul în serios şi îl aplică în viaţă, cel care nu se lasă doborât de oboseala sufletească, ci îndrăzneşte în luptă până va fi primit înaintea tronului de har al lui Dumnezeu. Putere în mărturie are doar acea persoană care trăieşte în rugăciune şi prin Cuvânt.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Şi oricine crede, este iertat. Faptele Apostolilor 13:39

    Cel care crede în Christos primeşte o iertare prezentă. Credinţa nu-şi păstrează roadele pentru viitor, ea le arată acum. Aşadar iertarea este rezultatul credinţei, şi este acordată sufletului în momentul în care se predă lui Christos şi Îl acceptă ca totul în toate. Sunt cei care stau în faţa tronului lui Dumnezeu iertaţi acum? La fel suntem şi noi, iertaţi şi curăţaţi ca şi cei care cântă imnuri de slavă la harpele cereşti, îmbrăcaţi în haine albe. Tâlharul de pe cruce a fost iertat chiar în momentul în care şi-a întors ochii credinţei spre Isus. Bătrânul Pavel, după ani de slujire, nu a fost mai iertat decât tâlharul, care nu slujise deloc. Noi suntem „primiţi prin prea iubitul” (Efeseni 1:6) astăzi, absolviţi de păcate astăzi, achitaţi la bara de judecată a lui Dumnezeu astăzi. O, ce gând minunat! Sunt unii struguri din via lui Eşcol care ne aşteaptă să-i culegem de abia după ce vom ajunge în cer, dar există şi o mlădiţă care trece peste zid. Nu sunt ca roadele ţării Canaanului, care nu au putut fi gustate decât după trecerea Iordanului. Aceste roade sunt asemeni manei din pustie, o porţie din hrana zilnică cu care Dumnezeu ne împlineşte nevoile în călătorie. Suntem iertaţi chiar acum. Chiar acum, păcatele noastre sunt îndepărtate. Chiar acum stăm în faţa lui Dumnezeu primiţi, de parcă nu am fi fost niciodată vinovaţi. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei care sunt în Christos Isus” (Romani 8:1). In cartea lui Dumnezeu, chiar acum, nu există nici un păcat care să strige împotriva poporului Său. Cine ar îndrăzni să-i împovăreze cu ceva? Nu este nici o pată, nici o zbârcitură; nici un defect rămas asupra credincioşilor în materie de îndreptăţire în faţa Judecătorului întregului pământ. Fie ca privilegiile prezente să ne trezească la datorie şi acum, cât timp mai trăim, să trăim pentru scumpul nostru Domn Isus.

    SEARA

    Făcuţi desăvârşiţi. Evrei 12:23

    Sunt două feluri de desăvârşire necesare creştinului: desăvârşirea îndreptăţirii prin persoana lui Isus, şi desăvârşirea sfinţirii aduse de el prin Duhul Sfânt. In prezent, stricăciunea rămâne, chiar în inimile născute din nou; experienţa ne-a arătat-o de multe ori. Fără să vrem, nutrim dorinţe rele şi gânduri necurate. Dar mă bucur să ştiu că vine ziua în care Dumnezeu va termina lucrarea pe care a început-o, şi va prezenta sufletul meu nu doar desăvârşit în Christos, ci desăvârşit prin Duh, fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, ci sfânt şi fără prihană” (Efeseni 5:27). Să fie oare adevărat că această sărmană inimă păcătoasă va deveni la fel de sfântă ca Dumnezeu? Oare acest suflet care strigă adesea „o, nenorocitul de mine, când voi fi izbăvit de acest trup de moarte?” (Romani 7:24) va fi eliberat de păcat şi moarte – oare nu va mai exista nici o ispită care să-mi chinuiască urechile, nici un gând nesfânt care să-mi tulbure pacea? O, fericită zi! De ar veni mai repede! Când voi trece Iordanul, lucrarea de sfinţire va fi terminată, dar acest lucru nu se va întâmpla până nu voi cere singur desăvârşirea. Apoi sufletul meu va primi ultimul botez prin focul duhului Sfânt Tânjesc după momentul în care voi primi ultima purificare, cea care îmi va deschide porţile cerului. Nici un înger nu va fi mai curat decât mine, fiindcă eu voi putea spune „sunt curat” în două sensuri: prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului. O, cât de mult ar trebui să preamărim puterea Duhului Sfânt, care ne ajută să putem sta în faţa Tatălui din cer! Totuşi, nu ar trebui ca speranţa desăvârşirii viitoare să ne facă să ne mulţumim cu nedesăvârşirile de acum. Dacă se întâmplă aşa, speranţa noastră este înşelătoare; o speranţă adevărată te curăţeşte şi acum. Lucrarea harului trebuie să rămână în noi acum, pentru a putea fi terminată atunci. Să ne rugăm să fim „plini de Duh” (Efeseni 5:18), ca să putem aduce roadele îndreptăţirii.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor. (Iov 37:21)

    O mare parte din frumuseţea lumii se datorează norilor. Neschimbatul albastru al unui cer frumos şi însorit nu se compară totuşi cu gloria norilor schimbători. Şi pământul ar deveni un pustiu dacă ei nu ne-ar sluji.Viaţa omului îşi are şi ea norii ei. Ei ne dau umbră, ne înviorează, dar uneori ne acoperă cu întunericul nopţii. Dar niciodată nu este un nor fără „strălucirea lui”. Dumnezeu ne-a spus: „Am aşezat curcubeul Meu în nori” (Geneza 9:13, KJV). Dacă am putea vedea norii de sus – în toată gloria lor cu aspect de valuri, scăldaţi în reflexiile luminii, şi maiestuoşi ca Alpii – ne-am minuna de strălucirea lor magnifică.

    Îi vedem numai de jos, deci cine ne va descrie „strălucirea” care le scaldă înălţimile, pătrunde în văile lor, şi se reflectă din fiecare pisc al întinderii lor? Nu cumva fiecare strop de ploaie din ei soarbe însuşiri dătătoare de sănătate, care mai târziu vor cădea pe pământ?

    O, drag copil al lui Dumnezeu! Dacă ai putea să vezi de sus durerile şi necazurile tale în loc să le vezi de pe pământ. Dacă le-ai privi de sus, din locul unde eşti aşezat „în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Ef. 2:6), ai cunoaşte frumuseţea curcubeului de culori pe care ele o reflectă spre oştirile cereşti. Ai vedea de asemenea „strălucirea” feţei lui Hristos şi-n final ai fi bucuros să vezi cum aceşti nori îşi aruncă umbrele adânci peste pantele muntoase ale vieţii tale.Adu-ţi aminte că norii se mişcă întotdeauna înaintea vântului purificator al lui Dumnezeu. selectat

     

    Nu pot şti de ce dintr-odată furtuna

    Trebuie să se dezlănţuie atât de aprig în jurul meu în furia ei;

    Dar ştiu aceasta – Dumnezeu veghează asupra căii mele,

    Şi pot să mă încred.

    Eu nu pot trage la o parte vălul nevăzut

    Care ascunde viitorul necunoscut de ochii mei,

    Nici nu ştiu dacă mă aşteaptă întunericul sau lumina;

    Dar pot să mă încred.

     

    Nu am putere să privesc dincolo de timp,

    Ca să văd încă de aici ţara de dincolo de râu;

    Dar ştiu aceasta – voi fi pentru totdeauna al lui Dumnezeu;

    Aşa că pot să mă încred.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 22.12-25

    Una dintre reacţiile oamenilor din lume, atunci când sunt ameninţaţi de o calamitate, este să-şi ia toate măsurile de prevedere posibile din punct de vedere omenesc (aşa ne ajută să înţelegem v. 8-11); o altă reacţie, mai rea, este aceea de a lăsa lucrurile să curgă într-o totală nepăsare. Aici Domnul, printr-o încercare, îl invită pe Israel să plângă şi să se smerească; am putea spune că, într-un fel, „i-a cântat de jale” (Matei 11.17). Dar poporul nu numai că nu s-a căit, ci a şi dat frâu liber veseliei şi bucuriei! Această filosofîe, numită materialistă, are mulţi adepţi în secolul nostru agitat. «Pentru că existenţa este aşa de scurtă» – spun aceşti nebuni – «şi pentru că suntem la discreţia calamităţilor, să ne bucurăm pe cât posibil de clipa de faţă!». Ideea lor este rezumată atât de scurt de sfârşitul v. 13: „Să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri”. Apostolul le citează corintenilor aceste cuvinte (din Isaia 22.13) ca pentru a le spune: Dacă n-ar exista învierea, atunci, în adevăr, n-am avea altceva de făcut decât să trăim ca animalele, în unica bucurie a clipei care trece (1 Corinteni 15.32; Luca 17.27).

    Versetele 15-25 îl pun deoparte pe administratorul necredincios, imagine a Antihristului, pentru a ni-l introduce pe fiul lui Hilchia: pe Eliachim (cel pus de Dumnezeu), o frumoasă imagine a Domnului Isus (v. 22-24; comp. cu Apocalipsa 3.7).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Matei 7:15-29      

    Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamnei” va intra in împărăţia cerurilor… Matei 7:21

    NUMAI CU NUMELE

    Mulţi dintre cei ce pretind că sunt creştini nu-I aparţin în realitate lui Cristos. Unii se numesc creştini din simplul motiv că nu fac parte din altă religie. Alţii spun că-L respectă pe Cristos ca mare învăţător şi pretind că-I urmează exemplul. Unii chiar se alătură unei biserici şi devin membri activi în ea. Dar până când aceşti oameni nu se nasc din nou, prin credinţa în Isus, ei sunt creştini numai cu numele. Pastorul scoţian Andrew Bonar îşi lua la revedere de la un misionar cunoscut care era împreună cu sora lui mai mică. „Cum te cheamă?” a întrebat-o Bonar pe fetiţă. „Cristina”, a răspuns ea. „Ce nume minunat!” a spus el. „Ştii, draga mea, tu-L ai pe Cristos în numele tău. Dar îl ai oare şi în inimă?” întrebarea lui Bonar a făcut-o pe fetiţă să se gândească. Chiar în seara aceea după o lungă discuţie cu fratele ei, ea s-a încrezut în Cristos ca Salvator al ei. Cristina nu-L mai avea pe Cristos numai în numele ei. El locuia acum în fiinţa ei. Poate tu doar pretinzi că eşti creştin, dar niciodată nu ţi-ai pus în mod conştient încrederea în Cristos. Nu ai experimentat niciodată mântuirea pe care ne-a asigurat-o jertfa Sa de pe cruce. Te implor să-L primeşti chiar azi. Biblia ne spune clar că „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3:18). Eşti un creştin numai cu numele?   R.W.D.

    Lumea te consideră creştin.

    Rolul acesta-l ştii bine juca.

    Dar eşti un om schimbat pe deplin?

    Trăieşte Cristos în inima ta? 
    H.G.B.

    Poţi avea tone de religie si să n-ai nici un gram de mântuire.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Dar cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău. Proverbe 1.33

    Înţelepciunea dumnezeiască vorbeşte în felul acesta iar credinciosul face bine dacă ascultă glasul ei. Cine o ascultă trebuie să se desprindă de înţelepciunea sa şi să se încredinţeze (să se supună) înţelepciunii lui Dumnezeu care ne este revelată în întregime în Cuvântul Său. Peste toată neliniştea şi frământarea acestei lumi stă Dumnezeul nostru Atotputernic. El se uită la noi, ne păzeşte şi ne ocroteşte în toate împrejurările noastre. El ordonează fiecare situaţie la momentul potrivit. El nu a spus că nu ne vor mai atinge dureri, dar la El se găseşte puterea, pentru ca prin credinţă, să le biruim în aşa fel încât fiecare întristare şi necaz să conţină o comoară ascunsă pentru omul nostru lăuntric. Siguranţa înţelepciunii de care vorbeşte textul nostru nu se referă la scăparea fără excepţie de orice primejdie trupească. Siguranţa, pacea şi liniştea inimii sunt în directă legătură cu „pacea LUI Dumnezeu.” „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Rom. 8.28). Chiar dacă răul ar veni peste noi ca un val copleşitor şi chiar dacă şi-ar concentra înzecit forţele, Stânca pe care stau copiii lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată clintită. Ei pot să fie siguri, deoarece siguranţa lor este dată de dragostea atotbiruitoare asupra tuturor puterilor şi instrumentelor folosite de Satana.

    „Şi când se rup temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? Domnul este în Templul Lui cel sfânt, Domnul îşi are scaunul de domnie în ceruri” (Ps. 11.3-4).

    Oare se poate zdruncina scaunul de domnie al lui Dumnezeu prin ceva de pe pământ? Niciodată. Suntem porniţi să ne depărtăm mereu de la mărturia lămurită a Cuvântului. Suntem gata să primim păreri fără să le cercetăm. Să ascultăm mai mult de Cuvânt şi vom fi păziţi de orice rău.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Isus a ieșit deci afară, purtând cununa de spini și haina de purpură. „Iată Omul!”, le-a zis Pilat. Ioan 19.5

    Iată Omul!

    Este un lucru uimitor că Fiul veșnic al lui Dumnezeu a permis ca ființele, pe care El Însuși le-a creat, să se poarte față de El cu un asemenea dispreț plin de ură. Oamenii i-au pus pe cap o cunună, pentru că Isus afirmase că este împărat (dar cununa era de spini, semn al blestemului), și L-au îmbrăcat cu o mantie de purpură. Pilat, guvernatorul roman, L-a prezentat mulțimii cu cuvintele: „Iată Omul!”. Într-adevăr, acest cuvânt Omul i se potrivea Mântuitorului pe bună dreptate, deoarece El este Omul sfaturilor lui Dumnezeu, vrednic să primească închinarea în veci.

    Dar preoții și mai-marii poporului, tocmai aceia care ar fi trebuit să recunoască în El slava Domnului în toată măreția ei, au cerut răstignirea Domnului Isus, împinși de furie și ură înverșunată. Cum a fost posibil ca aceia care erau onorați drept conducători ai poporului lui Dumnezeu să fie atât de plini de ură împotriva Lui, încât să-i ceară moartea? Să ne gândim la acest aspect al crucii, al suferințelor Domnului! Pilat a cedat în fața cererii lor nemiloase și a dat ordin ca Fiul lui Dumnezeu să fie răstignit. Ce schimbătoare este inima omului! Cu puțin timp înainte, Pilat a declarat că nu găsește nicio vină în Isus, ca apoi să cedeze în fața oamenilor. Oamenii de atunci, ca și cei de acum, au iubit mai mult nedreptatea arătând de ce parte se află.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    A CUI TOVĂRĂȘIE O PREFERI?

    „După ce lI s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor” Faptele Apostolilor 4:23

    Cu toții avem „propriile noastre tovărășii”. E locul în care ne simțim ca și acasă. Este opțiunea spre care gravităm în mod natural când avem de ales. Marele învățător biblic A.W. Tozer a spus odată: „Lucrul important despre un om nu este unde merge când este constrâns, ci unde merge când e liber să meargă oriunde dorește”. Apostolii s-au dus la închisoare siliți, dar când li s-a redat libertatea, ei au ales să se întoarcă „la ai lor”, la credincioșii care se rugau. Ce descoperire! Alegerile clare din viață – nu obligațiile -ne descoperă adevăratul nostru caracter. Să ne gândim la o ilustrație din viața reală. Duminică lipsești de la biserică. Ce faci și unde mergi? Dacă ai suferit o operație, absența ta arată că ești bolnav și obligat să lipsești de la biserică. Cu toate acestea, dacă te afli acasă, la iarbă verde sau la piață, asta spune altceva. Presupunând că nu ești într-un concediu bine-meritat, știm că ai ales să sari peste biserică în favoarea tovărășiei „alor tăi” – prietenii tăi care sunt ca și tine. Alegerea ta de a face orice altceva în loc să mergi să te rogi a devenit un obicei? Dacă da, ești în pragul alunecării spre „părăsirea adunării… cum au unii obicei” (Evrei 10:25). Obiceiurile nu sunt produsul unei singure alegeri – ci ele sunt produsul unor alegeri repetate care au devenit, în cele din urmă, răspunsuri automate. Cum poți știi care e adevărata ta stare spirituală? Prin tovărășiile în care te găsești și prin alegerile pe care le faci. Când ești liber să pleci, unde alegi să te duci? A cui tovărășie o preferi?

     

     

     


     

  • 14 Mai 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Obiceiul de a te bucura de lucruri neplăcute

    Pentru ca şi viața Lui Isus să se arate in trupul
    nostru muritor.

    2 Corinteni 4:10

    Trebuie să ne formăm obiceiuri care să arate ce a făcut harul lui Dumnezeu în noi. Nu este vorba doar de a fi salvaţi de Iad, ci de a fi salvaţi pentru a arăta viaţa Fiului lui Dumnezeu în trupul nostru muritor, iar lucrurile neplăcute sunt cele care vor demonstra dacă arătăm sau nu în noi viaţa Lui. Manifest eu bunătatea fundamentală a Fiului lui Dumnezeu sau iritarea fundamentală a eului meu? Singurul fapt care va face să mă pot bucura de lucrurile neplăcute este dorinţa puternică de a lăsa ca viaţa Fiului lui Dumnezeu să se manifeste în mine. Indiferent cât de neplăcut ar fi un lucru, dacă spun: „Doamne, îmi face plăcere să Te ascult în această problemă”, imediat Fiul Lui Dumnezeu va ocupa locul de frunte, iar în viaţa mea umană se va manifesta ceea ce-L slăveşte pe Isus.Nu trebuie să existe nici o controversă. In momentul când asculţi de lumină, Fiul lui Dumnezeu se arată prin tine în acea situaţie; dar dacă te împotriveşti, Îl întristezi pe Duhul Său. Trebuie să te menţii într-o stare bună pentru ca viaţa Fiului lui Dumnezeu să se manifeste prin tine; nu te poţi menţine într-o stare bună daca laşi loc autocompătimirii. Împrejurările în care ne aflăm sunt mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a arăta extraordinara desăvârşire şi puritate a Fiului Său. Descoperirea unui nou mod de manifestare a Fiului lui Dumnezeu trebuie să ne facă inima să bată mai puternic. Una este să alegi un lucru neplăcut şi alta este să ajungi într-o situaţie neplăcută prin voia lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te-a pus acolo, El îţi este de-ajuns pentru a-ţi împlini toate nevoile. Păstrează-ţi sufletul pregătit să manifeste viaţa Fiului lui Dumnezeu. Nu trăi niciodată din amintirea experienţelor trecute; îngăduie Cuvântului lui Dumnezeu să fie întotdeauna viu şi activ în tine.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru este că m-am purtat în lume şi faţă de voi, cu simplitate şi sinceritate înaintea lui Dumnezeu.” 2 CORINTENI 1:12

    Ne putem lăuda şi noi ca apostolul Pavel cu o astfel de viaţă în „simplitate şi sinceritate”? Din nefericire, trebuie să admitem că în loc de „simplitate şi sinceritate”, vieţile noastre ar putea fi definite mai bine prin cuvintele „complicare şi dezordine.” în timp ce poate tânjim după cele dintâi, alegem, de fapt, de a trăi zilnic în celelalte. Cuvântul „simplitate” înseamnă necomplicat, neconfuz în ceea ce priveşte ţinta vieţii noastre. Pavel defineşte filipenilor viaţa sa în cuvintele: „Pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Am putea spune şi noi la fel sau mai degrabă se potriveşte inversul: „Pentru mine a trăi este un câştig.”? Dacă Domnul Isus este puterea care ne constrânge în vieţile noastre, dacă judecăm totul în raport cu El, daca dorinţele şi bunurile noastre sunt judecate după măsura Lui, atunci felul vieţii noastre va fi simplu şi sincer, nu complicat şi dezordonat, atât din punct de vedere fizic cât şi spiritual. Cuvântul „sincer” înseamnă „limpede”, „curat”, şi el defineşte o viaţă uşor de citit şi de înţeles, „o epistolă cunoscută şi citită de toţi oamenii… ca fiind epistola lui Hristos.” (Cap.3:2, 3). O, sinceritatea aceasta care lipseşte aşa de mult astăzi între noi unii faţă de alţii! Ne vedem, ne vizităm, ne întâlnim, ne socotim fraţi şi prieteni şi totuşi sinceritatea este departe de noi. „Dragostea să fie fără prefăcătorie…” spune Cuvântul la Rom. 12:9. Când apostolul Pavel scrie lucrul acesta corintenilor, el trecuse print-un „necaz… de care a fost apăsat peste măsură de mult” având şi viaţa în primejdie, dar tot corintenilor le vorbeşte şi de „primejdia între fraţi mincinoşi” (Cap. 11:26) Nimic nu poate destrăma o adunare mai uşor decât „fraţii” mincinoşi, nesinceri şi defăimători. Astfel de oameni au fost de la începutul Bisericii.Modelul nostru şi în privinţa aceasta este tot Domnul Isus. Adevărata bucurie a unei vieţi simple şi sincere poate fi realizată numai când izvorul, motivul şi obiectul ei sunt în Domnul Hristos.

    „Pentru a remedia slăbirea spirituală trebuie mai întâi de toate ca Hristos însuşi să fie prezent în sufletele noastre. El trebuie să fie în mod obişnuit pentru noi, mijlocul de a judeca toate lucrurile.” J.N.D.

    Un om nu este ce gândeşte sau spune el că este, nici cum judecă alţii că este, ci ceea ce spune purtarea lui că este. Viaţa lui de fiecare zi pronunţă verdictul asupra lui însuşi. Când gândeşti despre tine că eşti mai presus de alţi credincioşi, uită-te la Scriptură, la Domnul Isus, apoi vei vedea ce puţin semeni cu El.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Acesta este Cuvântul Domnului vorbit lui Ieremia: „Scoală-te şi coboară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele.” Ieremia 18:1-2

    Poporul Israel s-a abătut de la căile Domnului şi nu a mai vrut să asculte. Dumnezeu însă, prin îndurarea Lui îşi întinde mâna spre ei, şi le vorbeşte printr-o plidă. Ieremia s-a coborât în casa olarului, care tocmai lucra la roată şi vasul pe care-l făcea nu i-a reuşit. De aceea, din acelaşi material a făcut un vas după cum i-a plăcut; ” Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta? Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casa lui Israel!” Zice Domnul lui Ieremia. El nu a renunţat la acest popor, cu toate că devenise neascultător faţă de El, şi le spune: „Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie că-i voi smulge, că-i voi surpa, şi că-i voi nimici, dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem de gând să i-l fac.” De aici putem vedea că oricât de decăzut ar fi omul, dacă se căieşte şi se întoarce la Dumnezeu este primit. În asemenea situaţii duşmanul încearcă să ne descurajeze: „Ai păcătuit, nu mai este har pentru tine.” Dar atunci trebuie să ne bazăm pe îndurarea Domnului şi să ne încredm în Cuvântul Lui, astfel putem avea parte de ajutor. Dar dacă Dumnezeu spune despre cineva că îl va sădi şi îl va creşte, şi totuşi acesta continuă cu răutatea, atunci Lui Dumnezeu Îi pare rău de-a binele pe care avea de gând să i-l facă. Da, Domnul este Dumnezeul dreptăţii şi al adevărului, dar şi un Dumnezeu al îndurării, al dragostei şi al răbdării, de aceea I Se cuvine slavă, cinste şi mulţumire acum şi în veşnicii! Amin!

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    RĂNIREA FĂCUTĂ PENTRU VINDECARE

    Veniţi să ne întoarcem la Domnul? Căci El ne-a sfâşiat,dar tot El ne va vindeca, El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. Osea 6.1

    Înainte de a vindeca, Domnul găseşte cu cale să lovească. El face aceasta cu mâna sigură a chirurgului, condusă de dragostea inimii Sale părinteşti. Dar înainte de a bandaja, El loveşte; fără aceasta ar fi o lucrare necompletă. Legea a fost dată înainte de Evanghelie; şi Dumnezeu face să se nască în noi simţământul nevoii de a ne întoarce la El, înainte de a ne veni în ajutor. Eşti tu zdrobit de lucrarea convingătoare a Duhului? Sau poate te găseşti în duhul robiei care-ţi însufla frică? Acestea îţi dau simţământul nevoii ca rănile inimii tale să fie legate şi vindecate prin Evanghelie.Nu deznădăjdui, sărmană inimă, ci vino la Domnul cu rănile tale sângerânde şi gândurile tale negre. Numai El te poate vindeca şi în aceasta e toată bucuria Sa; lucrarea Lui este de a bandaja inimile zdrobite, rănite, şi El singur are o îndemânare desăvârşită şi slăvită. Deci, nici o întârziere! Dar, să ne întoarcem la Domnul Dumnezeu de care ne-am depărtat. Să-I spunem de rănile noastre arzătoare şi să-L rugăm să-Şi termine lucrarea. Oare chirurgul face o tăietură ca apoi să-şi lase pacientul sa sângereze până va muri? Şi Tu, Domnul meu, ai putea sa laşi să se mărească suferinţa unui suflet şi a unei sărmane inimi tulburate? Nu, Doamne, aceasta n-o vei face niciodată!

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Chiar dacă aş umbla prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău: pentru că Tu eşti cu mine; toiagul Tău şi nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmaşilor mei; miai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra. Da, bunătatea şi îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele şi voi locui în casa Domnului zile îndelungate.   Psalmul 23.46

    Psalmul 23 (C)

    Când trecem prin valea umbrei morții, Domnul este cu noi. El este acolo, cu toiagul şi cu nuiaua Lui – toiagul, pentru a îndepărta orice vrăjmaş, iar nuiaua, pentru a ne sprijini în slăbiciunea noastră. Dacă Domnul este Păstorul nostru, putem spune împreună cu psalmistul: „Nu mă tem de niciun rău, pentru că Tu eşti cu mine”.

    În pustia acestei lumi suntem înconjurați de vrăjmaşi care doresc să ne lipsească de savurarea binecuvântărilor noastre şi să ne împiedice progresul spiritual. Domnul însă este Păstorul nostru, iar El ne pregăteşte un ospăț în chiar prezența vrăjmaşilor noştri. Nu numai atât, ci El ne pregăteşte şi pe noi pentru ospăț – ne unge capul cu untdelemn şi nu doar că ne umple paharul, ci îl face să dea pe deasupra.

    Mai este şi drumul pe care trebuie săl străbatem în toate zilele vieții noastre. Fiecare zi are doza ei de îndatoriri, de dificultăți şi de împrejurări, mari şi mici. Dacă însă Îl urmăm pe Păstor, vom descoperi că bunătatea şi îndurarea ne vor însoți. Dacă ne vom ține strâns de Păstor, vom vedea tot mai clar mâna Lui în amănuntele vieții de zi cu zi şi vom distinge în ele bunătatea şi îndurarea Sa.

    Privind dincolo de zilele noastre pe acest pământ, către eternitate, vedem că, dacă Domnul este Păstorul nostru, El nu numai că ne va conduce prin pustie, ci, în cele din urmă, ne va aduce în însăşi casa Domnului, pentru totdeauna. Pentru creştin, această casă este casa Tatălui, iar acolo, întradevăr, paharul nostru este plin de dă pe deasupra. Iar în acea zi, niciuna dintre oile Sale nu va lipsi. H. Smith

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, ce clar mi-ai arătat că Dumnezeu, şi numai Dumnezeu, contează. Fie ca niciodată să nu mă abat de la această măreaţă descoperire

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.» Apocalipsa 3,11

    Domnul nu vine, încă aşteaptă! Dar şi noi aşteptăm cu nerăbdare marele moment când vom fi transformaţi şi vom primi un trup asemănător cu trupul Său divin şi când, cu o viteză de neînchipuit vom fi răpiţi pe norii cerului să-L întâmpinăm în văzduh. Acum însă ne găsim exact în perioada despre care evanghelistul Matei spune: «Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Doresc să accentuez faptul că mai ales în această ultimă parte a drumului suntem în pericolul să obosim şi să aţipim. Pavel îi scrie lui Timotei: «Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare si de învăţăturile dracilor» (1 Tim. 4,1). Cine nu umblă în adevăr în faţa Domnului amorţeşte din punct de vedere spiritual şi îşi deschide inima pentru învăţăturile mincinoase ale demonilor. Să accepţi întregul adevăr înseamnă să fii cu toată viaţa ta în Cristos: «îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos» (Rom. 13,14). Numai El este adevărul. Cine se îmbracă cu El rămâne treaz şi primeşte putere de biruinţă: «Ei l-au biruit, prin sângele Mielului» (Apoc. 12,11). Rămâi treaz! Dacă ai aţipit, Domnul îţi porunceşte: «Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina» (Efes. 5,14).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Impreună moştenitori cu Christos. Romani 8:17

    Împărăţia nesfârşită a universului Tatălui Său este a lui Christos prin drept divin. Ca „moştenitor al tuturor lucrurilor”. (Evrei 1:2), El este singurul proprietar al vastei creaţii a lui Dumnezeu. El ne-a îngăduit să împărţim cu El această proprietate, prin virtutea moştenirii ratificate de Dumnezeu cu poporul ales. Străzile de aur ale paradisului, porţile de mărgărit, râul vieţii, binecuvântările veşnice şi slava nesfârşită sunt, prin binecuvântatul nostru Domn, ale noastre prin posesie veşnică. El împarte tot ce are cu poporul Său. El şi-a aşezat coroana regală pe fruntea bisericii, numind-o împărăţie, iar fiilor ei le-a spus că sunt „o preoţie împărătească” (1 Petru 2:9), o generaţie de împăraţi şi preoţi” (Apocalipsa 1:6). El s-a lipsit de coroană pentru ca noi să putem avea cununi de slavă. El nu doreşte să se aşeze pe tron până nu pregăteşte un loc tuturor oamenilor răscumpăraţi prin sângele Său. Atunci când fruntea este încununată, întregul trup străluceşte de onoare. Iată răsplata fiecărui creştin biruitor! Tronul lui Christos, coroana, sceptrul, palatul, comorile, hainele şi moştenirea sunt ale tale. De departe superior geloziei, egoismului şi lăcomiei — care nu aduc nici un avantaj celor ce le practică – Christos îşi împarte fericirea cu poporul Său. „Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17:22) „V- spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voăstră să fie deplină” (Ioan 15:11). Zâmbetul Tatălui este mai plăcut, fiindcă este împărtăşit de poporul Său. Onorurile împărăţiei sunt mai demne de dorit, fiindcă poporul Său domneşte cu El în slavă. Biruinţa Sa este mai valoroasă, fiindcă prin ea poporul Său este învingător. El se bucură de tronul Său, fiindcă are loc acolo şi pentru ei. El se bucură de haina sa regală, fiindcă şi ei sunt îmbrăcaţi în veşminte împărăteşti. El se bucură de bucuria Lui, fiindcă îi cheamă să intre şi ei în ea.

    SEARA

    Va lua mieii în braţe, şi îi va duce la sânul Lui. Isaia 40:11

    Cine este cel despre care se vorbeşte atât de frumos? Păstorul cel bun. De ce duce mieii atât de aproape de inimă? Fiindcă are o inimă bună, şi orice slăbiciune îl atinge. Suspinele, neştiinţa şi slăbiciunea mieilor fac apel la compasiunea Lui. Este datoria Lui, ca Mare preot, să aibă grijă de cei slabi. In afară de asta, El i-a răscumpărat cu sângele său, aşa că ei sunt proprietatea Lui. Trebuie să aibă grijă de cei care L-au costat atât de mult. Este responsabil pentru fiecare miel, legat prin legământ să nu piardă nici unul. Mai mult, ei sunt o parte din răsplata Sa slăvită. Dar cum înţelegem expresia „îi va duce”? Uneori El îi duce când nu îngăduie să sufere prea multe încercări. Viaţa este blândă cu ei. Adesea sunt „duşi” atunci când sunt învăluiţi în dragoste, ca să poată îndura totul mai uşor. Deşi nu au prea multe cunoştinţe, ştiu destule despre blândeţea Păstorului. Adesea El îi duce oferindu-le o credinţă foarte simplă, care ia făgăduinţele aşa cum sunt şi, în nădejde, aleargă la Isus cu orice necaz. Simplitatea credinţei lor le oferă o mare încredere, care îi ridică deasupra lumii. El duce mieii la sânul Său. Iată dragostea nemărginită. Iar purta El lângă inimă dacă nu i-ar iubi atât de mult? Apropierea este foarte strânsă; sunt atât de aproape încât nu s-ar putea apropia mai mult. Intre ei există o familiaritate sfântă, fiindcă Christos le oferă nenumărate dovezi de dragoste celor slabi. Ei sunt în perfectă siguranţă; cine i-ar putea lovi lângă inima Lui? Duşmanul ar trebui să-L lovească pe Păstor întâi. Ei au parte de odihnă desăvârşită şi mângâiere blândă. Cu siguranţă, suntem departe de a vedea pe deplin infinita iubire a lui Isus!

    IZVOARE IN DEŞERT

    Chiar în ziua aceea, [Avraam a făcut] după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu. (Geneza 17:23)

    Ascultarea imediată este singura formă de ascultare, ascultarea întârziată este neascultare. De fiecare dată când Dumnezeu ne cheamă să facem ceva, El Se oferă să facă un legământ cu noi. Partea noastră este să ascultăm, şi apoi El Îşi va face partea şi ne va trimite o binecuvântare specială.

    Singurul mod de a fi ascultător este să asculţi imediat – „chiar în ziua aceea„, cum a făcut Avraam. Ştiu că de multe ori amânăm să facem ceea ce trebuie să facem, şi mai târziu ne străduim s-o facem cât de bine putem. Cu siguranţă aceasta este mai bine decât să n-o facem deloc. Atunci, însă, în cel mai bun caz este doar o încercare schiloadă, desfigurată şi parţială de a ajunge la ascultare. Ascultarea amânată nu ne va aduce niciodată binecuvântarea deplină pe care Dumnezeu intenţiona să ne-o dea sau ceea ce ar fi adus dacă am fi ascultat cât mai devreme posibil.

    Ce păcat că ne furăm singuri, şi-L furăm şi pe Dumnezeu şi pe alţii, cu întârzierile noastre! Adu-ţi aminte, „chiar în ziua aceea” este felul Genezei de a spune: „Fă-o acum!” din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

    Martin Luther spunea odată: „Un adevărat credincios va crucifica sau va omorî întrebarea «De ce?». El va asculta pur şi simplu fără să pună întrebări”. Şi eu refuz să fiu unul din acei oameni despre care Domnul a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!” (Ioan 4:48). Voi asculta fără să pun întrebări.

    Ai noştri să nu replice,

    Ai noştri să nu caute motive,

    Ai noştri doar să facă şi să moară.

    Ascultarea este rodul credinţei; răbdarea este floarea timpurie din pomul credinţei. Christina Rossetti

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 21.11-17; 22.1-11

    Pe lista vrăjmaşilor lui Israel trebuie să ne aşteptăm să găsim şi Edomul (aici Duma sau Idumeea). Profeţia în legătură cu el este, pe cât de scurtă, pe atât de gravă. Santinela credincioasă, pusă din ordinul Domnului (21.6), este provocată de batjocoritorii din Seir: „Cât mai este din noapte?” (v. 11; comp. cu 2 Petru 3.3,4); iar răspunsul este deopotrivă serios şi urgent: „Vine dimineaţa…” (pentru cei care o aşteaptă: vezi Romani 13.12), „de asemenea şi noaptea”, noaptea eternă, pentru cei care sunt pierduţi! Creştini, să fim santinele vigilente, conştiente de slujba noastră pentru păcătoşi, de a-i îndemna: Întoarceţi-vă, reveniţi!” Să mergem „în întâmpinarea celui însetat”, pentru a-i da apă (v. 14).După „Profeţia împotriva Arabiei…”, ţară a cărei glorie de asemenea trebuie să ia sfârşit, găsim, odată cu începutul cap. 22, „Profeţia despre Valea viziunii”. Recunoaştem în această profeţie însuşi Ierusalimul, în starea sa de necredinţă. Ce descriere tragică şi pătrunzătoare! Toată cetatea fierbea, oamenii erau strânşi pe acoperişuri de beton pentru a asista la dezastrul său. Nu luaseră ei toate măsurile de precauţie posibile (v. 8-11)? Da, dar cu excepţia singurei măsuri necesare: aceea de a privi spre „Cel care a făcut acestea”, spre Domnul Dumnezeul lor.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Matei 18:21-33

    …iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Coloseni 3:13

    DE CE POŢI IERTA

    Uneori ne este greu să-i iertăm pe alţii. Ştim că nu este corect să ţinem duşmănie, dar este o luptă să trecem cu vederea tratamentul rău pe care l-am îndurat. Când nu iertăm, lucrarea noastră pentru Domnul îşi pierde din interes, bucuria se dimi- nuează, părtăşia noastră cu Domnul şi cu alţii are de suferit. Dar, slavă Domnului, există o soluţie! Dacă reflectăm la cât de multe ne-a iertat Dumnezeu, vom găsi că este uşor să-i iertăm pe cei ce ne-au rănit. Un canadian, pe nume Macdonald Dubh, a învăţat această lecţie în primii ani când s-a întors la Domnul. Când a primit mântuirea, inima îi era plină de resentimente şi de gânduri de răzbunare faţă de un om care îl tratase deosebit de ruşinos. Dar în ziua când şi-a pus încrederea în Cristos, s-a gândit numai la problema păcatului său. Gândurile la felul cum fusese tratat de rău nici nu i-au mai trecut prin minte. Imediat după aceea, omul care l-a condus la Domnul i-a făcut o vizita şi a discutat cu Dubh despre responsabilitatea de a-l ierta pe cel ce l-a tratat atât de crud. Cu lacrimi în ochi, acest nou creştin i-a spus: „Oh, este un lucru mic. Este atât de puţin faţă de mulţimea păcatelor de care am fost iertat!” Ai fost tratat şi tu cum nu trebuie, neînţeles sau calomniat? Ţi-au trecut prin minte gânduri de răzbunare? Dacă da, atunci începe să reflectezi la mulţimea păcatelor pe care ţi le-a iertat Cristos. Vei putea cu greu să mai ţii duşmănie pe cineva. Vei fi eliberat de un spirit de amărăciune. Vei pierde dorinţa de-a te răzbuna. „Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” P.R.V.

    Să-ntorc obrazul celălalt
    Ajută-mi s-o fac ca Tine,
    Trăind sentimentul înalt
    Al iertării depline.  – Monroe

    Ne putem opri de a-i mai ierta pe alţii când Cristos se va opri să ne mai ierte pe noi.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Voi vesti Numele Tău fraţilor mei… Psalmul 22.22

    Aceste cuvinte stau în strânsă legătură cu versetul anterior: „Da, Tu M-ai scăpat din coarnele bivolului!” care vorbeşte în chip profetic despre învierea Domnului Isus. In Ioan 20 găsim împlinirea acestei profeţii. Când a înviat din morţi Domnul Isus a vestit Numele lui Dumnezeu, care învie şi morţii. Când S-a întâlnit cu Maria Magdalena a spus către ea; „Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20.17). Niciodată înainte nu i-a numit pe ucenicii Săi „fraţi”. A mai spus: „Nu Mă ţinea.” El nu avea în vedere acţiunea zidirii împărăţiei. Aceasta o va face mai târziu. Dar avea în plan ceva mult mai măreţ. A vrut să se înalţe la Tatăl Său şi acum şade la dreapta, ca Acela care a proslăvit pe Dumnezeu în ce priveşte păcatul. El are o îndoită îndreptăţire să se afle pe acest loc; mai întâi fiindcă este Fiul lui Dumnezeu şi apoi fiindcă, El Fiul Omului a efectuat această lucrare. Dreptatea lui Dumnezeu i-a conferit locul „la dreapta măririi în ceruri.” El poate acum prin puterea lucrării Sale efectuate ca Fiu al Omului să unească pe fraţii Săi cu El însuşi. În dumnezeirea Sa rămâne „singurul născut din Tatăl” – noi niciodată nu putem să fim înălţaţi la această stare dumnezeiască. Dar ca Fiul Omului uneşte pe toţi fraţii Săi cu El. Le dă în faţa lui Dumnezeu poziţia slăvită de a fi mădularele unei familii dumnezeieşti. Credinţa se bucură de pe acum de această stare minunată, de această legătură care s-a înfăptuit. Cu ochiul credinţei îl vedem pe El acolo, la dreapta Tatălui, dar îl simţim zi de zi cu noi îmbărbătându-ne cu cuvintele Sale. E minunat acest adevăr, că ştim că acolo unde e El suntem şi noi şi eu personal şi ceea ce îi aparţine Lui îmi aparţine şi mie.Este nevoie să ne împotrivim nu numai relelor din trecut, dar şi stricăciunii din vremea de faţă, când multele abateri ale lumii păgâne au ajuns la maturitate şi se împodobesc cu haine creştineşti.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Vezi dacă sunt pe o cale rea, și du-mă pe calea veșniciei!

    Psalmul 139.24

    Ești gata?

    Uneori, în mijlocul vieții, ne străbate deodată gândul: dacă acum, în această clipă, ai fi chemat să stai în fața lui Dumnezeu, ai fi gata, într-adevăr pe deplin gata? Ai putea să pășești înaintea Lui fiind conștient de harul Lui? Sau îți bate inima, pentru că acest gând l-ai amânat de sute de ori? Deodată îți stau în fața sufletului nenumărate evenimente din viața ta, pe care le credeai de mult uitate.

    Au fost cuvinte cu care ai rănit pe alții sau sentimente amare care au neliniștit tot mereu inima ta, pentru că ți-au adus nedreptate? – Un lucru, pe care ai vrut să-l aduci în ordine, dar n-ai găsit nici puterea, nici curajul?

    Dar așa cum au venit aceste gânduri, așa s-au dus, și timpul a zburat mai departe. Ai mers prin viață fără să te gândești ce se va întâmpla cu tine când va veni Hristos sau vei fi chemat. Poate te liniștești cu gândul: mai am timp să pun totul în ordine; moartea nu va veni deodată, neașteptat.

    Cât de cu totul altfel sunt gândurile lui David în psalmul acesta! Rugăciunea lui a fost: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima!” (Psalmul 139.23). El și-a dorit ca orice „cale rea”, orice influență în viața lui, ca-re ar îngreuia umblarea în viață cu Dumnezeu, să o recunoască și să o îndepărteze. Atunci, Dumnezeu poate să-l îndrume „pe calea veșniciei”. – Un asemenea drum, care duce în pacea lui Dumnezeu în veșnicie, trebuie să fie și în viața noastră.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    SPUNE ADEVĂRUL IN DRAGOSTE!

    „Credincioși adevărului, în dragoste” (Efeseni 4:15)

    Chiar si într-o relație extraordinară vei avea neînțelegeri. De aceea trebuie să înveți să te cerți corect. Pavel vorbește despre asta în următorii termeni: „credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos”. Dacă ai locui într-o familie în care domnesc tensiunea și cuvintele pline de mânie, vei descoperi că încerci să eviți cu orice preț certurile. Tăcerea, însă, nu rezolvă problemele; ci face ca între voi să apară diferende mocnite. Ce trebuie să faci? Mai întâi, încearcă să înțelegi diferența dintre un conflict sănătos și unul nesănătos. într-o căsnicie instabilă, ostilitatea țintește în punctul sensibil al soțului/soției prin comentarii precum: „nu faci niciodată nimic cum trebuie!” și „de ce am acceptat de la început să mă căsătoresc cu tine?” și „începi să semeni tot mai mult cu maică-ta pe zi ce trece!”. Astfel de remarci lovesc chiar în centrul stimei de sine a soțului/soției. Din contră, conflictul sănătos se concentrează pe problemele care au dus la neînțelegere. De exemplu: „Mă deranjează când nu-mi spui că vei întârzia la cină” sau „M-am simțit prost când m-ai făcut să par ridicol aseară la biserică”. Poți vedea diferența? Chiar dacă cele două abordări pot duce la aceeași ceartă, prima atacă demnitatea soțului/soției în timp ce a doua abordare aduce în discuție sursa conflictului. Când înveți să faci această importantă distincție, puteți trece peste neînțelegeri fără a vă răni și a vă insulta reciproc. în plus, atunci când crezi că ai un avantaj face ca soțul/soția ta să se simtă rănit(ă) și supărat(ă), și amândoi aveți de pierdut. Nu uita: când cineva se simte iubit și prețuit, acea persoană este în general mai deschisă și mai receptivă la ceea ce ai de spus.


Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne