Mana Zilnica

Cine seamănă nedreptate va secera nelegiuire și nuiaua furiei lui va avea un sfârșit. Omul milostiv va fi binecuvântat …

Proverbe 22.8

Pățania lui Beniamin (2)

Înainte de culcare, Beniamin a îngenuncheat lângă pat și s-a rugat, pentru că și-a adus aminte că bunicul îi spusese că Dumnezeu este atotputernic și că El îi cunoaște pe toți oamenii și îi iubește. Beniamin ascultase atent când bunicul îi povestise despre Domnul Isus, cum pe orbi îi vindeca, pe bolnavi îi făcea sănătoși și pe oamenii triști îi făcea fericiți. „Este mai puternic chiar decât tati?”, întrebase el, în curiozitatea sa copilărească. — „Mult mai puternic”, îi răspunsese bunicul, „iar cine se încrede în Dumnezeu, pe acela El îl ajută”. Beniamin crezuse cuvintele bunicului. Acesta era un om credincios, care își făcea întotdeauna timp pentru nepotul său. Când îl ruga Beniamin, își aranja cu grijă fotoliul, își punea ochelarii pe nas și lua din raft vechea Biblie pentru copii. De când murise bunica, acesta trăia singur într-o căsuță la marginea orașului. Lui Beniamin îi plăcea mult să locuiască la bunicul său. Nimeni nu știa să spună povești atât de minunate ca bunicul său.

Dimineața devreme, înainte ca tatăl să plece la serviciu, Beniamin îi auzise iarăși pe părinții săi certându-se. Oare nu putea Domnul Isus să facă ceva ca părinții lui să se înțeleagă din nou? De ce oare nu-l ascultase?

Beniamin plângea încetișor. Nu mai putea suporta să audă cearta părinților. „Vreau să merg la bunicul”, a șoptit el și a sărit hotărât din pat. Și-a tras repede pantalonii pe el și puloverul peste cap. Nicio clipă nu s-a gândit că peste o oră trebuia să plece la școală. Beniamin voia să ajungă neapărat la bunicul său, care știa, fără îndoială, de ce Dumnezeu nu-i ascultase rugăciunea.

Citirea Bibliei: Ezechiel 1.22-2.10 · Psalmul 115.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

SPRIJINĂ-TE PE DOMNUL ȘI PE POPORUL SĂU! – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu… nu este departe de fiecare din noi.” (Faptele Apostolilor 17:27)

Biblia ne învață că „Dumnezeu… nu este departe de fiecare din noi.” Dumnezeu nu are favoriți. De la mulțimile de pe străzile orașului și până la sătenii izolați din munți, văi sau jungle, toți oamenii se pot bucura de prezența lui Dumnezeu. Dar cei mai mulți nu o fac! Ei se târăsc prin viață ca și cum nu ar exista un Dumnezeu care să-i iubească. Ei trăiesc ca și cum singura lor putere ar fi propria lor putere, și ca și cum singura soluție ar veni din interior, nu de sus. Ei își trăiesc viața fără Dumnezeu. Dar tu nu trebuie să trăiești așa! Tu poți:

1) Să te sprijini pe Domnul. „Căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5).

2) Să te sprijini pe poporul lui Dumnezeu. „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20). Când Amalec a venit să bată pe Israel, la Refidim, Moise i-a spus lui Iosua să conducă lupta în vale, în timp ce el s-a urcat pe deal să se roage. Însă Moise nu s-a dus singur, ci i-a luat cu el pe Aaron și Hur. În timp ce Iosua conducea lupta fizică, Moise s-a angajat într-o luptă spirituală. Aaron și Hur au stat de-o parte și de alta a conducătorului lor pentru a-i susține brațele în lupta rugăciunii. Israeliții au ieșit învingători pentru că Moise s-a rugat și Moise a ieșit învingător pentru că au existat alții care s-au rugat alături de el (vezi Exodul 17:8-13). La fel cum o armată solicită ajutor aerian, la fel poți și tu solicita sprijin în rugăciune. Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri.” (Matei 18:19) Așadar, sprijină-te pe Domnul și pe poporul Său.

de Jean Koechlin

Ieremia 51:47-64

Aduceţi-vă aminte de Domnul în ţara îndepărtată şi Ierusalimul să fie (lit. „să se suie”) în inima voastră (v. 50). Nu fără să ştie unde va merge era invitată rămăşiţa credincioasă să iasă din mijlocul Babilonului corupt. Pentru a lua această hotărâre curajoasă, ea trebuia mai întâi să fie atrasă de sentimente puternice (Psalmul 137.5,6). În acelaşi fel şi astăzi, „la El”, la Isus prezent în mijlocul a „doi sau trei” adunaţi în Numele Său, este invitat cel credincios să iasă afară din tabăra religioasă a mărturiei creştine (Evrei 13.13).

Sfârşind prezentarea tuturor judecăţilor Sale, Domnul le semnează cu un nume de temut: „Dumnezeul răsplătirilor” (v. 56). Este însă remarcabil un detaliu, anume că aceste cuvinte ale judecăţii împotriva Babilonului preced relatarea privind distrugerea Templului din cap. 52. Trebuia ca ruina idolilor Babilonului să fie vestită înainte să fi avut loc efectiv cea a Templului (v. 47 şi 52). În felul acesta, nimeni nu va putea gândi că aceşti idoli sunt în mod real mai puternici decât Dumnezeul lui Israel. Cu şapte ani înainte de luarea Ierusalimului, toate aceste cuvinte trebuia să fie scrise într‑o carte, iar cartea, după citirea ei, trebuia cufundată în mijlocul Eufratului prin grija lui Seraia, fratele lui Baruc, ca o dovadă că Babilonul avea să fie înghiţit.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 nov. 2021

8 Noiembrie 2021

Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morți.

Fapte 17.31

Supremația lui Dumnezeu în judecată (2)

Fiecare, ca și cum ar fi singurul, va trebui să stea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, iar acolo viața lui va fi analizată, de la început și până la sfârșit. Orice faptă, orice cuvânt, orice gând ascuns, toate vor ieși la iveală cu o exactitate cumplită. Nimeni nu va scăpa ascunzându-se în spatele altuia. Cuvântul declară că toți vor fi judecați – „fiecare om, potrivit cu faptele lui”. Judecata va fi cu totul individuală și personală. Într-un cuvânt, va fi o judecată divină, deci absolut perfectă. Nimic nu va fi trecut cu vederea – „de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății” (Matei 12.36). Împărații, guvernatorii și magistrații vor trebui să dea socoteală pentru felul în care au folosit puterea cu care au fost înzestrați și pentru bogățiile care au trecut prin mâinile lor. Cei nobili și cei bogați, care și-au cheltuit averile și timpul în lux, în deșertăciune și în pofte, vor trebuie să dea socoteală înaintea tronului Fiului Omului, ai Cărui ochi sunt ca o flacără de foc, cercetând în amănunțime pe orice om, și ale Cărui picioare sunt ca bronzul strălucitor, gata să zdrobească, printr-o judecată necruțătoare, tot ceea ce este potrivnic lui Dumnezeu.

Necredința întreabă disprețuitor: «Cum poate fi așa ceva? Cum pot încăpea miliarde de oameni în fața scaunului de judecată al lui Hristos? Și de unde timp pentru a intra în toate micile detalii ale vieții fiecăruia dintre ei?». Credința răspunde: «Dumnezeu o spune și așa va fi; aceasta stabilește totul. În ce privește întrebarea „Cum?”, răspunsul este: „Dumnezeu! Infinitul! Eternitatea!”». Introduceți-L pe Dumnezeu în scenă și toate întrebările dispar, iar dificultățile sunt rezolvate dintr-odată. De fapt, răspunsul triumfător la toate obiecțiile necredincioșilor, ale scepticilor, ale raționaliștilor și ale materialiștilor este format dintr-un singur cuvânt măreț – Dumnezeu!

C. H. Mackintosh

Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare … Ce a fost va mai fi; și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

Eclesiastul 1.8,9

Pățania lui Beniamin (1)

De la o vreme, în familie lucrurile nu mai mergeau bine. Beniamin îi auzea mereu pe părinții lui certându-se. Pentru a câta oară? Lucrurile continuau așa de multe săptămâni. Vrăjmașul sufletelor, diavolul, este foarte activ în dezbinarea familiilor. Beniamin nu înțelegea deloc de ce părinții lui nu se mai suportau unul pe celălalt. Când copilul era în aceeași încăpere cu ei, aceștia se purtau de parcă totul ar fi fost în ordine.

Însă băiatul simțea că lucrurile nu stăteau deloc așa cum păreau a fi. Beniamin mergea deja la școală și începea să înțeleagă mai bine lucrurile. De ce oare erau atât de răi unul cu celălalt? Uneori se întreba dacă nu cumva totul era din cauza lui, deoarece câteodată era neascultător de părinți. De multe ori uita să facă ceea ce i se ceruse; camera lui era dezordonată și zăbovea până să pornească spre școală. Din cauza aceasta, mama se necăjea. Beniamin se temea că, într-o zi, părinții lui se vor despărți definitiv. Cam la fel se petrecuseră lucrurile și în familia prietenului său, care își vedea tatăl doar la două săptămâni.

Beniamin își iubea mult tatăl. Mai demult, când acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toată casa cu el și cu Miriam, surioara lui mai mică. În ultima vreme însă abia dacă se mai jucau împreună. Tata era mereu într-o proastă dispoziție și îi certa pentru orice lucru. Miriam plângea foarte tare și se necăjeau cu toții.

Într-o seară, cu toate că Beniamin își trăsese pătura peste cap, l-a auzit pe tatăl său țipând și pe mama izbucnind în hohote de plâns. De ar înceta totuși odată…! Beniamin își iubea mult mama.

Citirea Bibliei: Ezechiel 1.1-21 · Psalmul 113; 114

coordonatori Bob & Debby Gass

CREȘTEREA PERSONALĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere…” (Proverbele 2:6)

Creșterea personală implică patru lucruri:

1) Mediul în care trăiești. Trebuie să te plasezi într-un mediu care stimulează creșterea. Unii pești cresc în funcție de mărimea habitatului lor. Dacă îi ții într-un acvariu mic, rămân mici, însă când îi eliberezi în ocean, ei ating dimensiunea pentru care au fost creați. Același principiu ți se aplică și ție. Trebuie să-ți petreci timpul cu oamenii potriviți, în locul potrivit, făcând lucruri potrivite – pentru a crește.

2) Calități. Autorul și expertul în leadership Peter Drucker a spus: „Marele mister nu constă în faptul că oamenii fac lucrurile prost, ci în faptul că din când în când, ei fac unele lucruri cum trebuie. Singurul lucru universal este incompetența. Calitățile sunt întotdeauna ceva deosebit!” Când încerci să fii bun la toate, ajungi să nu fi bun la nimic. Dumnezeu te-a înzestrat cu anumite calități – identifică-le și folosește-le!

3) Schimbare. Majoritatea dintre noi ne dorim ca lucrurile să se îmbunătățească fără să schimbăm nimic. Biblia spune: „să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite” (Evrei 6:1). Pentru a crește, trebuie să-ți iei angajamentul nu numai că vei accepta schimbarea, ci și că o vei urmări.

4) Satisfacție. Majoritatea marilor maeștri ai șahului învață și reînvață mutările, o perioadă de cincisprezece ani, înainte de a câștiga primele lor titluri. Asta înseamnă aproape o cincime din viața lor! Dacă vei petrece așa de mult timp făcând ceva, ar fi bine să-ți placă – pentru a avea satisfacție. Dacă destinația îți pare atrăgătoare, dar drumul până acolo nu-ți place, ar fi înțelept să cauți călăuzirea lui Dumnezeu și să te asiguri că te îndrepți în direcția bună. Dacă ai luat trenul greșit, nu sta nepăsător – coboară la următoarea stație!

de Jean Koechlin

Ieremia 51:27-46

O mare parte din expresiile acestor capitole sunt reluate în cartea Apocalipsa, unde le vom găsi aplicate la Babilonul viitor. Acesta nu mai este o cetate, ci un mare sistem religios, o contrafacere satanică a Bisericii lui Hristos, care îşi va lua întregul avânt după răpirea Bisericii. Pe tot parcursul acestei desfăşurări a răului, chemarea divină se face auzită în repetate rânduri: „Ieşiţi din mijlocul lui, poporul Meu!„ (cap. 50.8; 51.6,45; Isaia 48.20; Zaharia 2.7; Apocalipsa 18.4).

A rămâne în Babilon după condamnarea rostită de Dumnezeu înseamnă, în adevăr, pe de o parte a participa la păcatele lui, iar pe de altă parte, a fi părtaş (sau a te expune) urgiilor ce vor veni asupra lui. Şi astăzi Domnul porunceşte alor Săi care sunt încă risipiţi în diferite medii ale creştinătăţii mărturisitoare: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!„ (2 Timotei 2.19). Chiar văzând în jurul lor această nedreptate, unii credincioşi socotesc totuşi de datoria lor să rămână cu orice preţ într-un mediu recunoscut ca fiind rău, cu speranţa că, prin influenţa lor bună, pot contribui la îmbunătăţirea lor: prin aceasta, ei se amăgesc cu iluzii şi, în acelaşi timp, se consideră mai înţelepţi decât Cel care i-a îndemnat să iasă (2 Corinteni 6.14-18).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 nov. 2021

7 Noiembrie 2021

Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.

O, de mi-ar da cineva de băut apă din fântâna care este la poarta din Betleem!

Ioan 12.3; 2 Samuel 23.15

Fântâna din Betleem (2)

Noi, în zilele pe care le trăim, știm ce înseamnă să atacăm puterile răului, să luăm pradă din rândurile lui și să stăm neclintiți, apărând adevărul. Și noi ducem luptele Domnului, însă cât de mult cunoaștem din acea slujire mai înaltă, care face un lucru sau altul doar pentru inima lui Hristos? „O, de mi-ar da cineva de băut …”, a zis David. Există ocazii când Îi putem oferi ceva Aceluia care a dat totul pentru noi. Pe când era în Betania, cei de acolo au făcut ceva pentru Cel care făcuse atât de multe pentru ei: I-au pregătit o cină. Este un privilegiu deosebit să putem să-I oferim lui Hristos ceva ce aduce bucurie inimii Sale. Un astfel de caracter înalt a avut slujirea Mariei, care, cu șase zile înainte de Paști, a uns picioarele Domnului cu parfumul ei scump și I-a șters picioarele cu părului ei. În felul acesta, în fața urii vrăjmașilor Săi și a murmurului prietenilor Săi, ea a înviorat inima Fiului lui David, Cel disprețuit și respins, împotriva Căruia, chiar în acele momente, lumea complota ca să-L omoare.

Mirosul parfumului Mariei s-a înălțat ca o mireasmă plăcută către Domnul. Acest miros a umplut toată casa. Cuvintele lui David, „O, de mi-ar da cineva”, sunt o anticipare a dorinței Domnului: „Să faceți aceasta în amintirea Mea”. Când răspundem acestei cerințe, nu ducem luptele Domnului și nu apărăm adevărul, ci facem ceva doar pentru Hristos – facem ceva pentru inima Lui, ca răspuns pentru dragostea Sa.

H. Smith

Cei care stau la poartă vorbesc de mine și bețivii mă pun în cântece.

Psalmul 69.12

Batjocorit de toți

Din acest verset înțelegem că Domnul Isus a fost disprețuit și batjocorit de toate păturile sociale, fapt care a culminat la cruce.

În acel timp, bărbații care ședeau la poartă îi reprezentau pe aceia care aveau o poziție deosebită în domeniul juridic sau administrativ. Ei erau apreciați de poporul Israel. Dar pentru Mântuitorul n-au avut cuvinte prietenoase, ci El era un cetățean incomod pentru ei. Marii preoți și cărturarii, care făceau parte din același grup, L-au sfidat pe Isus Hristos și I-au adresat cuvinte jignitoare: „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El!” (Matei 27.42).

Bețivii se numărau printre păturile inferioare ale societății. Ei se întâlneau în birt și sărbătoreau acolo. La crucea Domnului Isus Hristos, ei și-au bătut joc de El. Din această grupă socială proveneau, probabil, cei doi tâlhari răstigniți împreună cu El. Unul dintre ei I-a adresat Fiului lui Dumnezeu cuvintele: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi!” (Luca 23.39).

Atât cei mari, cât și cei mici – atât cei nobili, cât și cei marginalizați – toți vorbeau și râdeau de El. Cât de groaznică a fost această batjocură pentru Domnul! Prin cuvintele acestui psalm, Domnul Isus Își exprimă durerea cu privire la acel dispreț: „Toți cei care mă văd își bat joc de mine, își deschid gura, dau din cap” (Psalmul 22.7); „Am ajuns de batjocura lor; când mă privesc ei, dau din cap” (Psalmul 109.25).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 25.18-30 · Psalmul 112.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

CREȘTEREA PERSONALĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere” (Proverbele 3:13)

Astăzi vom vorbi despre trei motive pentru care NU experimentăm creșterea personală:

1) Noi credem că ea vine din experiență. A crede că creșterea personală vine numai în urma experienței este ca și cum un arcaș trage cu săgeata, ratează ținta, dar crede că va deveni mai bun prin simplul fapt că trage în continuare săgeți. Experiența este de folos numai dacă înveți din ea și dacă îți atingi ținta. Compozitorul Gian Carlo Menotti, câștigător al premiului Pulitzer, a spus: „Iadul începe în ziua în care Dumnezeu ne dă o viziune clară a ceea ce am fi putut realiza… darurile pe care le-am irosit și tot ce am fi putut face și nu am făcut!” Nu-ți continua viața regretând timpul și oportunitățile pe care le-ai ratat! Folosește fiecare ușă pe care ți-o deschide Dumnezeu ca să crești, începând de azi!

2) Noi credem că ea vine strict în urma informației. Ai cunoscut vreodată pe cineva care era absolut strălucit, și cu toate acestea nu a realizat nimic benefic pentru Dumnezeu, pentru el însuși sau pentru alții? El este ca o enciclopedie plină de cunoștințe, dar care nu are nicio valoare pentru că nu e folosită niciodată. Cel mai mare obstacol în calea creșterii personale nu este ignoranța; este iluzia cunoașterii! Biblia spune: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri!” (Iacov 1:22).

3) Noi presupunem că ea se produce automat. Când suntem copii, creșterea vine în mod natural. În acea perioadă a vieții, există părinți, educatori, antrenori care ne provoacă să ne dezvoltăm zi de zi, așa că ne obișnuim cu creșterea. Problema apare când ieșim din școală și nimeni nu ne mai împinge de la spate, ca să creștem sau să înaintăm. Prețul creșterii este întotdeauna mai mic decât costul ignoranței și al stagnării. Și adevărul este că dacă nu-ți asumi responsabilitatea pentru creșterea ta personală – ea nu se va produce!

de Jean Koechlin

Ieremia 50:17-32

Un plan principal, cât şi unul dezvoltat, al cap. 50 şi 51 putem găsi în broşura „Sommaire du Livre de Iérémie”, de H.R., pe care o recomandăm spre a fi citită.

Cu siguranţă, pedepsirea lui Israel prin intermediul caldeenilor răspundea voii lui Dumnezeu, însă îndârjirea şi cruzimea de care au dat dovadă în executarea pedepsei vor justifica „răzbunarea” căreia Babilonul urmează săi fie obiectul. În plus, atacândul pe Israel, Babilonul lupta împotriva Domnului (sf. v. 24; vezi Zaharia 2.8). În special jefuirea şi distrugerea templului au constituit un afront personal adus Celui a cărui glorie locuia acolo. Din acest motiv, pedepsirea Babilonului este numită răzbunarea pentru templul Său (v. 28 şi cap. 51.11).

Remarcăm în acelaşi timp cum aceste sumbre capitole sunt atât de încărcate de încurajări pentru credincioşii poporului lui Dumnezeu. Domnul, Răscumpărătorul lor, este puternic şi va lua în mâini cauza lui Israel, oaia Sa rătăcită, pentru a o salva din gura leilor care vor să o înghită (v. 17 şi 34). Între timp, iertarea Lui va fi şters toate greşelile lor: Nelegiuirea lui Israel se va căuta şi nu va fi; şi păcatele lui Iuda, şi nu se vor găsi (v. 20; comp. cu Neemia 23.21).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 nov. 2021

6 Noiembrie 2021

Și trei dintre cei treizeci de capi au coborât și au venit pe timpul culesului la David, în peștera Adulam, și ceata filistenilor își așezase tabăra în Valea Refaim. Și David era atunci în cetățuie; și straja filistenilor era atunci în Betleem. Și David a dorit și a zis: „O, de mi-ar da cineva de băut apă din fântâna care este la poarta din Betleem!”. Și cei trei viteji au pătruns prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna care este la poarta din Betleem și au luat-o și au dus-o lui David. Și el n-a vrut s-o bea, ci a turnat-o ca dar de băutură Domnului. Și a zis: „Departe de mine, Doamne, să fac aceasta”.

2 Samuel 23.13-17

Fântâna din Betleem (1)

Această întâmplare minunată cu privire la cei trei viteji care au scos apă din fântâna Betleemului este precedată de lista biruințelor mărețe ale celor treizeci de capi ai vitejilor lui David. Însă întâmplarea cu cei trei viteji care au scos apă din fântână prezintă o formă foarte diferită de slujire.

David era în cetățuie, în timp ce o garnizoană a filistenilor ocupa locul unde David își petrecuse copilăria. David, gândindu-se la fântâna din Betleem, a dat glas dorinței sale de a bea apă din ea. „O”, spune el, „de mi-ar da cineva de băut apă din fântâna care este la poarta din Betleem!” Nu era nicio poruncă aici, care să fi trebuit să fie împlinită imediat; nu era o chemare la slujire, ci doar exprimarea unei dorințe aprinse.

Totuși, această dorință exprimată a produs fapta de dragoste și de devotament a acestor trei oameni, lucru pe care nicio poruncă nu l-ar fi putut atrage. Mulți ar fi fost gata să-și riște viețile făcând o lucrare în beneficiul împărăției, însă acești viteji au fost gata să înfrunte moartea pentru a face ceva care era în întregime pentru împlinirea unei dorințe a lui David. Ei au pătruns prin rândurile filistenilor, au scos apă din fântână și i-au adus-o lui David. Acest act de devotament a încântat inima lui David, care a văzut în el o jertfă de care doar Domnul era vrednic. Prin urmare, el a refuzat să bea apa și a turnat-o ca pe o jertfă înaintea Domnului.

H. Smith

Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în casa Domnului.

Psalmul 27.4

Aproape de Dumnezeu

Mulți credincioși cunosc cântarea „Aproape de Dumnezeu, tot mai aproape”, scrisă de Sarah Flower Adams. Prin filmul „Titanic”, care a luat cu asalt cinematografele în anul 1997 și a câștigat 11 premii Oscar, cântarea a fost readusă în conștiința multora. Interesant este că această cântare s-a cântat nu numai la scufundarea acelui vapor, când au murit mulți oameni, ci se cântă și la numeroase alte evenimente tragice sau la înmormântări. Astfel se exprimă dorința de a fi aproape de Dumnezeu. Adesea textul este citit de unii când sunt apăsați de necaz sau expuși vreunei amenințări sau când viitorul li se pare sumbru.

Dar de aici observăm că trebuie să căutăm apropierea de Dumnezeu nu numai în fața morții, ci mult mai devreme. David scrie în versetul de astăzi că dorința sa este „să locuiască toată viața” în casa lui Dumnezeu, deci în apropierea Sa imediată. Mai departe citim că David simțea nevoia să cugete acolo la Dumnezeu. David a venit la Dumnezeu cu necazul său și s-a încrezut în ajutorul Său.

Adesea suntem atât de preocupați cu noi înșine și cu viața noastră zilnică, încât nu ne luăm timp să admirăm măreția lui Dumnezeu și să citim Biblia pentru a-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu și pentru a vorbi cu El despre problemele noastre. Și totuși, cât de bine este să ne găsim odihna în Dumnezeu în aceste vremuri agitate! Să luăm de la El putere și să cunoaștem tot mai profund dragostea Sa față de oameni!

Să stăm aproape de Dumnezeu, indiferent de situațiile în care ne aflăm, plăcute sau neplăcute, pentru că El are toate lucrurile sub control. Nimic nu se întâmplă la voia întâmplării!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 25.1-17 · Psalmul 111.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

TU AI UN DAR DE LA DUMNEZEU (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Trupul nu este un singur mădular, ci mai multe…” (1 Corinteni 12:14)

Noi nu ne putem decide darul spiritual, la fel cum nu putem hotărî ce culoare vor avea ochii noștri. Duhul Sfânt ne dă darurile Sale „cum voiește.” (1 Corinteni 12:11). Dar trebuie să înțelegem următoarele:

1) Noi suntem diferiți unii de alții! Biblia spune: „trupul este unul şi are multe mădulare, şi… toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup…” (1 Corinteni 12:12). De ce sunt multe daruri? Pentru că există nevoi diferite!

2) Noi suntem dependenți unii de alții! Este nevoie ca fiecare mădular în parte să lucreze împreună cu celelalte pentru a avea un trup sănătos care să funcționeaze corect. Apostolul Pavel scrie: „Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.” (1 Corinteni 12:21). Nu numai că toate mădularele trupului sunt necesare în mod egal, dar ele sunt la fel de importante. Unii sunt vorbăreți, alții sunt tăcuți; unii sunt dinamici, alții sunt reținuți; unii sunt lideri, alții ucenici; unii ies în evidență, alții sunt retrași… Dar fiecare dintre noi suntem la fel de necesari și la fel de importanți! Nu contează cine are parte de apreciere, câtă vreme lucrarea se duce la îndeplinire și Dumnezeu primește slava.

3) Noi trebuie să fim devotați unii altora! „Dumnezeu a întocmit trupul… ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele lui.” (1 Corinteni 12:24-27).

Așadar, împlinește-ți bine slujba în Trupul lui Hristos!

de Jean Koechlin

Ieremia 50:1-16

Bârlog al mondenităţii şi al corupţiei, Babilonul este cea din urmă naţiune care trebuie să audă judecata din partea Domnului. Ieremia, pentru că vestise supunerea faţă de Nebucadneţar, fusese acuzat că le era favorabil caldeenilor, trădându–şi propriul popor. Aceste două lungi capitole ale profeţiei ne arată însă ce îl învăţase Dumnezeu cu privire la Babilon. De altfel, El declarase deja că, dacă Domnul Se folosea de Babilon pentru a disciplina pe Iuda, venea şi clipa când, la rândul ei, această cetate impunătoare va fi „cercetată” în judecată şi transformată în „pustietăţi pentru totdeauna” (cap. 25.12‑14). Bel Merodac (zeul Marduc) şi toţi ceilalţi idoli aveau să fie nimiciţi în chip ruşinos împreună cu cei care le slujeau, în timp ce Israel şi Iuda nu vor fi deloc „părăsiţi de Dumnezeul lor, Domnul oştirilor” (cap. 51.5).

Aceste judecăţi care urmau să lovească Babilonul le vor deschide, în sfârşit, ochii şi inimile captivilor poporului. Versetele 4 şi 5 din acest capitol, 50, ne arată lacrimile şi smerirea care vor însoţi întoarcerea lor la Domnul, premergătoare eliberării lor complete şi definitive. Lumea de azi este plină de idoli deşerţi care, bineînţeles, vor dispărea odată cu ea. Instruiţi de Cuvântul lui Dumnezeu, cum am putea noi să ne legăm de ea? (1 Ioan 5.21).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 nov. 2021

5 Noiembrie 2021

Ia seama la tine însuți și la învățătură; rămâi în ele, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui și pe tine însuți și pe cei care te ascultă.

1 Timotei 4.16

Dacă dorim să vestim Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum Timotei era chemat să o facă, trebuie ca mai întâi să luăm seama la noi înșine. Avem privilegiul de a vesti Cuvântul pur și nediluat al Dumnezeului viu. Ce fel de oameni ar trebui să fim? Trebuie să fiu sigur că sunt gata să las ca acest Cuvânt să-și facă lucrarea în viața mea, fiindcă, dacă voi trăi într-un fel care nu se potrivește cu ceea ce îi învăț pe alții, cum aș putea să aștept rezultate reale în viața celorlalți? Mai mult, în felul acesta aș oferi o imagine distorsionată a Dumnezeului pe care mărturisesc că Îl slujesc.

Pe lângă faptul de a lua seama la sine însuși, lui Timotei i se spune să ia seama la învățătură. Este foarte important să avem învățătura sănătoasă și curată a Cuvântului lui Dumnezeu, în special în zilele noastre, când există o mulțime de imitații ale adevărului în sfera creștină. Orice învățătură trebuie pusă la încercare prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este „viu și lucrător, mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri” (Evrei 4.12).

Rămânând în aceste lucruri, Timotei avea să se mântuiască pe sine și pe cei care îl ascultau. Nu este vorba de mântuirea eternă a sufletelor lor, ci de scăparea de capcanele și de pericolele pe care vrăjmașul le așază în calea noastră, cu scopul de a ne ruina mărturia pentru Dumnezeu. Timotei avea să se mântuiască pe sine. Atitudinea lui personală de credință și de judecată de sine, împreună cu menținerea unei învățături sănătoase, avea efectul minunat de a-l elibera de capcanele vrăjmașului. Cei care îl ascultau aveau să fie binecuvântați prin faptul de a fi scăpați de rele care, în mod constant, amenință mărturia lui Dumnezeu.

Să prețuim Cuvântul lui Dumnezeu și să-l studiem, pentru binecuvântarea noastră și a celor din jurul nostru! Cuvintele de încurajare ale apostolului pentru Timotei ni se aplică și nouă: „Străduiește-te să te prezinți pe tine însuți lui Dumnezeu aprobat, un lucrător care nu are de ce să-i fie rușine, împărțind drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2.15).

L. M. Grant

Omul chibzuit vede nenorocirea și se ascunde, dar cei proști merg înainte și sunt pedepsiți.

Proverbe 22.3

Sustenabilitate

Astăzi întâlnim adesea acest cuvânt. El se referă la o dezvoltare durabilă a unor produse, procese etc. Firmele doresc să dezvolte produse durabile și să le scoată pe piață. Acestea trebuie să fie produse de care clienții să se bucure și cu care companiile să poată câștiga bani mult timp.

În viața noastră privată ne dorim relații durabile. Dorim să fim siguri că o prietenie supraviețuiește furtunilor.

Încercăm să-i educăm pe copiii noștri pentru un timp îndelungat și dorim ca ei să aleagă un curs bun în viața lor și pe care să-l mențină.

Nu în ultimul rând, ne depunem banii la bancă pe termen lung, ca să-i avem în caz că avem nevoie de ei.

Dar, cu privire la ceea ce vine după moarte, oamenii nu acționează cu chibzuință. Ei nici măcar nu-și fac gânduri cu privire la aceste lucruri. Mulți cred că odată cu moartea se termină totul.

Biblia ne atenționează de multe ori să nu fim indiferenți cu privire la ce urmează după moarte. Ea ne spune că suntem oameni pierduți și că trebuie să ne lăsăm salvați de mânia viitoare. Cum? Numai prin credința în Isus Hristos, pe care Dumnezeu L-a rânduit să fie Mântuitorul nostru. El Însuși spune: „Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Această viață este, într-adevăr, durabilă pentru timp și pentru veșnicie.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 24.1-20 · Psalmul 110.1-7

coordonatori Bob & Debby Gass

TU AI UN DAR DE LA DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6)

Nu poți spune: „nu-i sunt de niciun folos lui Dumnezeu” sau „nu sunt de folos în biserică” sau „Dumnezeu nu mă poate folosi în niciun fel”, deoarece tu ai un dar de la Dumnezeu! Și ești chemat să-ți folosești darul, pentru a-i binecuvânta pe alții, pentru a zidi biserica și pentru a fi reprezentantul Împărăției Sale înaintea unei lumi care privește. Biblia spune: „Fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu.” (1 Petru 4:10-11).

Fiecare creștin este un misionar, un om trimis cu o slujbă. Misiunea bisericii va fi îndeplinită când fiecare credincios își exercită darul spiritual în slujirea unul față de altul. Și lucrarea bisericii este afectată în momentul în care nu-ți exerciți darul spiritual! Iar pentru că Duhul Sfânt hotărăște darul specific pe care îl primește fiecare, nu este loc de invidie și de competiție. Apostolul Pavel scrie: „Cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7).

Fiecare dintre noi are un dar diferit, și fiecare dar este desăvârșit. Duhul Sfânt, în înțelepciunea Sa, ne-a dat fiecăruia un dar specific, sau daruri, care ne ajută să lucrăm eficient în trupul lui Hristos. Așadar, folosește-ți darul!

de Jean Koechlin

Ieremia 49:23-39

După Edom, primul care urmează este Damascul, cu Hamat şi cu Arpad, cele mai importante cetăţi ale Siriei, apoi Chedar şi Haţor, unde locuiau triburi nomade, iar în final aflăm despre sentinţa împotriva Elamului (Persia), naţiune mai depărtată de Israel din punct de vedere geografic, în timp ce toate celelalte îi erau vecine.

Dumnezeu este drept. El măsoară cu exactitate pedeapsa fiecăruia dintre aceste popoare, proporţional cu privilegiile avute (Romani 2.6; Daniel 4.35). În cap. 2.10,11, Domnul tocmai îl comparase pe Israel cu Chedarul, trib ignorant care cel puţin a rămas credincios dumnezeilor lui falşi, în timp ce poporul Său se depărtase de Dumnezeul cel adevărat. Cu cât mai vinovat era Israelul cel instruit de lege! Să ne amintim „ mai ales dacă suntem copii de creştini” acest verset solemn: „Oricui i s-a dat mult i se va cere mult„ (Luca 12.48).

Toate aceste popoare, ca şi Iuda, trebuia să cadă sub puterea lui Nebucadneţar (v. 30) şi să devină tot atâtea provincii ale marelui imperiu babilonean. De aceea era un lucru inutil şi fără sens din partea iudeilor să se întoarcă spre vecinii lor şi să caute adăpost şi protecţie la ei (Psalmul 60.11). Cum ar fi putut aceia să le vină în ajutor, când nici pe ei nu se puteau salva?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 nov. 2021

4 Noiembrie 2021

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, zi și noapte am strigat înaintea Ta.

Dar eu voi privi spre Domnul, voi aștepta pe Dumnezeul mântuirii mele. Dumnezeul meu mă va auzi.

Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi veseli în Dumnezeul salvării mele.

Psalmul 88.1; Mica 7.7; Habacuc 3.18

Dumnezeul mântuirii mele (5)

Psalmul 88 este un psalm al fiilor lui Core. Pe măsură ce Domnul Isus Se identifică cu experiențele rămășiței viitoare, putem aplica aceste cuvinte la suferințele Sale. Însă, într-un fel mai general, psalmul vorbește despre credincioșii care suferă sub mâna lui Dumnezeu. Prin urmare, pe cei aflați în astfel de împrejurări, psalmul îi încurajează să nu-și piardă încrederea în Dumnezeul mântuirii lor. Psalmistul strigă la El „zi și noapte”. Acest lucru îl putem face și noi. Dumnezeul mântuirii noastre are întotdeauna o ureche deschisă pentru strigătul celor ai Săi.

Situația din zilele lui Mica părea disperată: nicio perspectivă, iar oamenii erau într-adevăr dezamăgitori – „Cel evlavios a pierit din țară și nu este niciunul drept printre oameni” (Mica 7.2). Mica însă își ia privirile de la împrejurări și de la oameni și le ațintește asupra Domnului: „Dar eu voi privi spre Domnul”. Încrederea sa în Dumnezeul mântuirii sale era încă puternică. Mica este un exemplu pentru noi. Împrejurările pot fi dificile, iar oamenii ne vor dezamăgi cu siguranță, însă Domnul, Dumnezeul mântuirii noastre, nu ne va dezamăgi niciodată.

Situația lui Habacuc se aseamănă mult cu cea a lui Mica. În capitolul 3.17, profetul vorbește despre o stare în care smochinul nu mai înflorea, vița nu-și mai aducea rodul, iar măslinul nu mai producea untdelemn. Habacuc însă și-a pus toată încrederea în Dumnezeul său, la fel ca Mica. Însă Habacuc merge încă și mai departe. În toate aceste împrejurări dificile, el găsește ocazia să dea glas bucuriei sale în Dumnezeul mântuirii lui. Acest Dumnezeu era tăria lui. „Dumnezeu, Domnul este tăria mea; și El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor și mă va face să umblu pe înălțimile mele” (versetul 19).

M. Vogelsang

Și Dumnezeu a zis lui Iacov: Scoală-te, du-te la Betel, locuiește acolo și ridică acolo un altar Dumnezeului care ți S-a arătat.

Geneza 35.1

Să facem ce ne spune Dumnezeu

Dumnezeu i-a cerut lui Iacov să se întoarcă la Betel. Atunci acel bărbat al credinței a știut că la Betel Îl va putea întâlni pe Dumnezeu doar dacă va renunța la dumnezeii săi străini. Înainte să pornească într-acolo împreună cu familia lui, el a îngropat dumnezeii străini sub stejarul de lângă Sihem. Ei se încrezuseră în acele obiecte și gândiseră că ele le vor aduce fericirea. Acum era necesară îndepărtarea lor. Iacov a experimentat ajutorul Dumnezeului celui viu și a mărturisit: „Dumnezeu a fost cu mine pe drumul pe care am mers”. Doar în El dorea să se încreadă în continuare.

Iosia, ultimul împărat temător de Dumnezeu în Iuda, a mers un pas mai departe. El a scos dumnezeii din templu și i-a ars în Valea Chedron (2 Împărați 23.4). Ceea ce nu a putut arde a prefăcut în țărână. Nimeni nu mai trebuia să se închine la acei dumnezei străini! De unde a avut Iosia puterea necesară pentru acțiunea sa? Din legătura lui cu Dumnezeu! La vârsta de 16 ani a început să-L caute pe Domnul.

Să ne ferim de pericolul de a ne despărți doar pe jumătate de lucrurile și de obiceiurile care încearcă să ocupe locul care Îi revine lui Dumnezeu în viața noastră! Să le îndepărtăm pentru totdeauna! Poate considerăm că nu sunt lucruri chiar atât de rele. Sau ne gândim că ne-au costat mult. Să luăm exemplu de la efesenii care au devenit credincioși. Ei au calculat valoarea cărților lor de vrăjitorie, dar aceasta nu i-a împiedicat să le ardă în public. „Și mulți dintre cei care făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor; prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți” (Fapte 19.19).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 23.24-37 · Psalmul 109.21-31

coordonatori Bob & Debby Gass

TU AI UN DAR DE LA DUMNEZEU (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” (1 Corinteni 12:11)

Biblia ne spune (1 Corinteni 12:4): „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh…” Cuvântul „daruri” vine de la cuvântul grecesc „charis”, care înseamnă „har”. Asta înseamnă că nu poți câștiga darul spiritual, nu te poți califica, nu poți lucra pentru el, și nu-l poți merita. Duhul Sfânt oferă darurile fiecăruia dintre noi „cum voieşte.” Nu e ceva ce primești în urma studiului, a exersării sau a unei moșteniri. Ele nu sunt talente naturale care pot fi dezvoltate. Ele sunt daruri supranaturale care te ajută să împlinești voia lui Dumnezeu pe calea lui Dumnezeu. Și nu vei descoperi voia lui Dumnezeu până nu înțelegi că nu ai fost creat să-L slujești prin abilitățile tale, ci prin dependența ta de puterea Duhului Său care te locuiește. Într-un fel, ești ca o mănușă; Duhul Sfânt din tine umple mănușa, o face să se miște și împlinește prin ea nevoile care trebuie făcute. Un pastor mai tânăr îi spunea odată unuia mai în vârstă: „Mă simt descurajat pentru că Dumnezeu așteaptă ce e mai bun de la mine și oricât de mult aș încerca, nu pot întotdeauna să Îi ofer acest standard.” Păstorul mai vârstnic i-a răspuns: „Fiule, Dumnezeu nu așteaptă altceva de la tine decât eșec!” Apoi a adăugat: „Dar ți-a dat Duhul Sfânt, ca să nu trebuiască să greșești!”

Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:5) Secretul biruinței nu se află în fapte, ci în a rămâne în El! Datoria ta este să înveți căile lui Dumnezeu și să te bizui pe puterea lui Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Ieremia 49:1-22

Fiii lui Amon profitaseră cu laşitate de strămutarea celor zece seminţii, însuşindu–şi ţinutul lui Gad de cealaltă parte a Iordanului. Printr–o dreaptă răsturnare a situaţiei, după ce îl „moşteniseră” pe nedrept pe Israel, ei vor deveni moştenirea lui (v. 2). Am văzut deja cum Moab batjocoritorul a devenit, la rândul său, obiect al batjocurii (cap. 48.26,27) şi este remarcabil să constatăm că judecăţile pe care Dumnezeu le trimite sunt adesea în raport cu greşelile comise împotriva altuia. Asemenea lecţii, dacă ştim să le primim, ne ajută să înţelegem mai bine spre ce înclină Matei 7.2 şi 7.12 atunci când ne îndeamnă să nu facem altora ceea ce nu dorim să ni se facă nouă.

Ceea ce caracterizează aici Edomul este extrema sa aroganţă. Cuibărindu–se precum vulturii în stâncile abrupte şi sălbatice ale muntelui Seir (v. 16), poporul acesta se considera invulnerabil. Dumnezeu însă a ştiut şi va şti din nou să–l găsească acolo pentru a–l face să decadă, transformându–i locuinţa într–un pustiu pentru totdeauna (v. 13 şi Obadia 4). Spre deosebire de Moab şi de Amon, Domnul, încheind, nu îi face Edomului nicio promisiune că prinşii săi vor fi restauraţi, ci, dimpotrivă, le spune că „nu va rămâne niciunul din casa lui Esau!” (Obadia 18; comp. cu cap. 48.47 şi 49.6).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 nov. 2021

3 Noiembrie 2021

Ridicați-vă, plecați și treceți râul Arnon! Iată, am dat în mâna ta pe Sihon amoritul, împăratul Hesbonului, și țara lui; începe, ia în stăpânire și intră în luptă cu el.

Deuteronom 2.24

Supremația lui Dumnezeu în judecată (1)

Marele principiu, în toate aceste instrucțiuni date lui Israel, este că doar cuvântul lui Dumnezeu este cel care trebuie să reglementeze orice lucru pentru poporul Său. Nu era treaba lui Israel să cerceteze motivul pentru care nu trebuiau să se atingă de posesiunile lui Esau și de cele ale lui Lot și pentru care trebuiau să pună mâna pe cele ale lui Sihon. Ei trebuiau, în mod simplu, să facă ceea ce li se spunea.

Dumnezeu acționează așa cum Îi face plăcere. El are ochii îndreptați asupra întregii scene. El vede totul. Oamenii pot crede că El a uitat de pământ, însă nu a uitat – binecuvântat să fie Numele Lui! „El este”, așa cum apostolul ne spune în discursul său din Atena, „Domn al cerului și al pământului” și El „a făcut dintr-un singur sânge orice națiune de oameni, ca să locuiască pe toată fața pământului, hotărând timpuri rânduite și hotarele locuirii lor”; de asemenea, El „a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morți” (Fapte 17.26,31).

Aici avem un adevăr cu totul solemn și de o mare greutate, la care toți oamenii, indiferent de poziția sau de condiția lor, trebuie să ia seama. Dumnezeu este Cârmuitorul suveran al lumii. El nu dă socoteală nimănui pentru lucrurile pe care le face. El înalță pe unii și îi coboară pe alții. Împărății, tronuri, guverne, toate sunt la dispoziția Lui. El acționează potrivit voii Sale, reglementând și aranjând toate chestiunile conducerilor omenești. Însă, în același timp, El îi socotește responsabili pe oameni pentru acțiunile lor, în diferitele poziții în care providența Sa i-a așezat. Cârmuitorii și cei care sunt cârmuiți, împărații, guvernatorii, magistrații, judecătorii, toate clasele și categoriile de oameni vor trebui să dea, mai devreme sau mai târziu, socoteală lui Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

Au recunoscut că fuseseră cu Isus.

Fapte 4.13

Învățați de la Mine…

Dominic se trezise târziu, iar acum trebuia să se grăbească, altfel pierdea trenul. A luat repede bicicleta și a pornit cu viteză spre gară. La colțul străzii s-a ciocnit de un băiețel. De sperietură, acesta a scăpat cutia pe care o avea sub braț. 300 bucăți de puzzle s-au împrăștiat în toate direcțiile.

În ochii băiețelului s-au ivit lacrimi. Dominic a oftat, dar nu s-a dat înapoi, ci l-a ajutat pe micuț să strângă bucățile de puzzle, în timp ce trenul său părăsea gara fără el. Băiețelul îl urmărea cu coada ochiului, iar când toate piesele au fost adunate, el a întrebat sfios: „Ești poate Isus?”.

Dominic a început să râdă. Acel mic incident l-a făcut să piardă trenul, dar i-a oferit ocazia să-L arate pe Domnul Isus.

Să încercăm și noi să-L imităm mai mult pe Domnul nostru în viața de zi cu zi! A fi un martor al lui Isus Hristos nu înseamnă să vorbim mult despre El sau să facem în Numele Său fapte impresionante, ci trebuie să arătăm în viața de zi cu zi felul Său de a fi care era caracterizat de dreptate, bunătate, smerenie, milă. El ne cere: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11.29). Să ne luăm timp ca să observăm mai atent cum ne este El prezentat în Biblie, și vom deveni tot mai asemenea Lui.

Când Îl vom imita, inimile noastre vor fi pline de bucurie. Dar rezultatul cel mai important al acestei imitări este efectul produs asupra vieților oamenilor care ne înconjoară și care, probabil, nu-L cunosc pe Domnul Isus. Să facă Domnul ca acest comportament al nostru să-i determine și pe ei să-L urmeze pe Domnul Isus!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 23.12-23 · Psalmul 109.1-20

coordonatori Bob & Debby Gass

ISPITA (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13)

Planul lui Dumnezeu pentru a transforma ispita în triumf nu este să înduri ispita, ci să ieși din ea. Pentru asta trebuie să faci două lucruri:

1) Nu te duce în locuri în care se găsesc ispite. Prea mulți dintre noi suntem ca băiețelul care stătea sub mărul unui fermier. Când fermierul l-a întrebat: „Fiule, ai de gând să-mi furi merele?” Băiatul i-a răspuns: „Nu, domnule, încerc să nu fac asta!” Ispita se afla sub acel măr de la bun început. Martin Luther a spus: „Nu poți opri păsările să zboare deasupra capului tău, dar poți să le împiedici a-și face cuib în părul tău!” Nu poți scoate pornografia de pe Internet, dar poți sta departe de ea, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (Psalmul 101:3).

2) Dacă ai intrat într-o situație plină de ispite, ieși din ea numaidecât. Biblia nu ne spune niciodată că trebuie să ne luptăm cu ispita, ci spune că trebuie să ieșim din ea. Apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei: „Fugi de poftele tinereţii” (2 Timotei 2:22). El îi avertizează pe corinteni: „Fugiţi de curvie!” (1 Corinteni 6:18). Soția lui Potifar a încercat în mod repetat să-l seducă pe Iosif, care era „frumos la statură şi plăcut la chip. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te cu mine!” (Geneza 39:6-7). Dar Iosif a fugit, lăsându-și haina în mâinile ei. Dumnezeu nu ne oferă o cale de scăpare înainte de ispită sau după ispită, ci împreună cu ispita.

În clipa de față, te simți ispitit? Roagă-te, și Dumnezeu te va întări! Conform 2 Petru 2:9, El „ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici.”

de Jean Koechlin

Ieremia 48:1-27

După un capitol scurt consacrat filistenilor, Domnul, compensând, vorbeşte acum despre Moab mai pe larg. Acest popor îşi pusese încrederea în lucrările lui, în tezaurul lui (v. 7), în dumnezeul său, Chemoş (v. 13), şi în oamenii săi de război (v. 14). Şi nu numai că aceste resurse pe care se bizuia Moab nu i–au fost de niciun ajutor, dar au constituit şi cauza judecăţii care a căzut asupra sa (v. 7).

Lui Moab îi lipsise ceva esenţial şi, oricât de surprinzător ar părea, acestea erau … încercările. Vinul nou trebuie trecut mai întâi dintr–un butoi în altul, până ajunge „să–şi piardă din tărie”, să–şi aibă, puţin câte puţin, toate drojdiile depuse. Dar Moab nu suferise niciodată acest tratament. El fusese „netulburat din tinereţea lui” (v. 11; Zaharia 1.15); nu învăţase prin împrejurări dificile să se cunoască, la modul de a–şi pierde din prostul său gust caracteristic (aceasta este ceea ce va căuta Domnul să facă cu Israel, ducându-l în robie). Domnul ştie ce face atunci când ne scutură şi ne smulge din comoditatea noastră (Psalmul 119.67). Aceste „turnări” neplăcute dintr–un vas în altul au scopul de a ne face să pierdem de fiecare dată încă puţin din voinţa proprie, încă puţin din pretenţiile noastre, încă puţin din încrederea în noi înşine.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 nov. 2021

2 Noiembrie 2021

Străduiește-te să vii înainte de iarnă.

2 Timotei 4.21

Pavel a scris această a doua epistolă către Timotei în toamna anului 67 (a fost martirizat la începutului anului următor). El i-a cerut lui Timotei să-i aducă mantaua pe care o lăsase la Carp, în Troa, precum și cărțile și pergamentele. În închisoare era frig, iarna se apropia, iar el avea nevoie de ceva să-i țină de cald în timp ce studia și scria.

Pavel arată în această epistolă că avea să aibă loc o depărtare de credință în „zilele din urmă”, iar rezultatul final avea să fie o mare apostazie (2 Timotei 3.1; 4.3; 2 Tesaloniceni 2.3-12). Iarna spirituală avea să pună stăpânire pe Adunare, fiindcă venea un timp în care oamenii n-aveau să mai suporte învățătura sănătoasă. La sfârșitul epistolei, Pavel îl îndeamnă pe credinciosul Timotei să-și dea silința să ajungă înainte de iarnă.

Cei care au discernământ spiritual înțeleg că starea despre care Pavel a profețit în această epistolă s-a instalat deja – iarna spirituală a venit. Îl lumina acestui lucru, ce putem învăța de la Pavel, pentru calea noastră creștină? Sunt trei lucruri importante pe care el le așază înaintea noastră: 1. adevărul învierii lui Hristos: „amintește-ți de Isus Hristos, înviat dintre cei morți” (2 Timotei 2.8). Când vedem starea joasă de lucruri, ne putem întreba ce rost are să ne continuăm lucrarea, însă lucrarea noastră nu este niciodată în zadar, fiindcă Hristos a înviat (1 Corinteni 15.58); 2. separarea de rău în casa cea mare (2 Timotei 2.19-22). Creștinii devin din ce în ce mai încurcați în treburile lumii acesteia – în politica și în plăcerile ei – însă noi putem în continuare să umblăm împreună cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată; 3. „predică Cuvântul!” (2 Timotei 4.2). Trebuie să declarăm adevărul lui Dumnezeu, să predicăm fără teamă și fără părtinire, precum Ezechiel în zilele sale, „fie că vor asculta, fie că se vor abține” (Ezechiel 2.5). Cuvântul lui Dumnezeu este resursa pentru cei ai Săi în timpul iernii spirituale (2 Timotei 3.14-17).

B. Reynolds

… O, de ați asculta azi glasul Lui! Nu vă împietriți inima …

Psalmul 95.7,8

Un parcurs trist!

Am citit odată următorul curriculum vitae:

„La 7 ani eram prea tânăr pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 14 ani eram prea năzdrăvan pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 18 ani eram prea sigur de mine pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 24 de ani eram prea îndrăgostit pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 35 de ani eram prea preocupat pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 50 de ani eram prea încărcat de griji pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 60 de ani eram prea obosit pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 80 de ani eram prea bătrân pentru a mă gândi la Dumnezeu.”

Dumnezeu ne-a creat pentru veșnicia infinită. Viața noastră pe pământ este doar o părticică din această veșnicie. Dumnezeu ne-a dat aici, pe pământ, posibilitatea să decidem unde dorim să petrecem veșnicia. „Chem azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege deci viața, ca să trăiești” (Deuteronom 30.19).

Când ar fi timpul potrivit să acceptăm oferta de har a lui Dumnezeu? Să savurăm oare mai întâi tot ce ne oferă lumea? Să amânăm problema împăcării cu Dumnezeu pentru atunci când nu ne vor mai interesa plăcerile lumești, sau pentru atunci când ne vor durea oasele sau pentru atunci când stomacul nostru nu va mai suporta mâncarea? În primul rând, nimeni nu are siguranța că va îmbătrâni, iar în al doilea rând, nimeni nu știe dacă atunci mintea va mai funcționa suficient de bine. Cu timpul, inima și conștiința devin tot mai insensibile la atenționările lui Dumnezeu. De aceea trebuie să venim cât mai devreme la El. „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 23.1-11 · Psalmul 108.1-14

coordonatori Bob & Debby Gass

ISPITA (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

Există vreo ispită anume care îți iese în cale în mod constant și care te învinge de fiecare dată?

Dacă da, Dumnezeu ți-a pregătit o cale prin care poți transforma ispita în triumf. Satan este numit „ispititorul” și el știe căror ispite le cedezi cel mai ușor. Însă apostolul Pavel scrie: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.” Domnul Isus Însuși „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Iată și motivul: „prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:18). Mulți creștini începători au impresia că, după ce se pocăiesc, nu mai trebuie să se confrunte cu ispita. Dimpotrivă, când ești mântuit te vei confrunta mai mult cu ispita decât atunci când erai pierdut! Același vânt care te împingea din spate în drumul spre iad, îți va sufla acum în față în drumul spre rai. Ispita nu ia niciodată vacanță. Și dacă tu îți iei vacanță, ea va merge cu tine. Te va izbi atunci când crezi că ești cel mai puternic, te va lovi și te va doborî când te simți cel mai slab. De aceea ne spune Biblia (1 Corinteni 10:12): „cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”.

Care este răspunsul? „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)

Să reținem două lucruri: primul, vei fi ispitit; al doilea, nu te vei confrunta niciodată cu o ispită mai mare decât cea pe care o poți suporta, deoarece Dumnezeu este credincios. El răspunde la rugăciuni. Mai ales la rugăciunea pe care Domnul Isus ne-a învățat s-o spunem: „Nu ne duce în ispită, ci ne izbăvește de cel rău” (Matei 6:13). Așa să ne ajute Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Ieremia 46:20-48; 47:1-7

Între aceste judecăţi rostite împotriva naţiunilor, Domnul are grijă să intercaleze un cuvânt liniştitor pentru viitoarea rămăşiţă a lui Israel. Când viitorul lumii se arată sumbru, copilul lui Dumnezeu este invitat în acelaşi fel, să nu se teamă, ci să–şi aducă aminte de speranţa lui (2 Tesaloniceni 2.16,17).

Din cap. 47 aflăm că este rândul filistenilor să–şi audă condamnarea. Spre deosebire de celelalte naţiuni (Moab, Amon, Edom…, care vor fi puse în discuţie în capitolele următoare), despre acest vrăjmaş tradiţional al lui Israel ştim că era instalat în interiorul graniţelor evreilor. Şi chiar dacă acest popor le–a fost uneori servil, plătitor de tribut, în special sub domnia lui David (2 Samuel 8.1), cu toate acestea, Israel n–a putut nici chiar în timpul celor mai puternici împăraţi să le ia cetăţile (Gaza, Ascalon…) care făceau parte din teritoriul său. Trăgându–şi originea din Egipt (Miţraim = Exod, vezi Geneza 10.6 notă, 13, 14), filistenii ne vorbesc despre acei „mărturisitori” neconvertiţi din această lume care ocupă un loc în ţara binecuvântării fără a avea însă vreun drept; ei pretind privilegii creştine, fără să aibă viaţa care să le dea dreptul la ele; pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar, de fapt, sunt vrăjmaşi ai poporului Său şi ai adevărului. Noi trebuie să–i tratăm având în vedere ce sunt în realitate şi să nu le facem nicio concesie.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 nov. 2021

1 Noiembrie 2021

Îți mulțumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, care ești și care erai, că ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești. Și națiunile s-au mâniat; și a venit mânia Ta și timpul să fie judecați cei morți și să dai răsplata robilor Tăi, profeții, și sfinților și celor care se tem de Numele Tău, celor mici și celor mari, și să-i distrugi pe cei care distrug pământul!

Apocalipsa 11.17,18

Pe măsură ce citim în Apocalipsa, vedem că sfinții din cer sunt preocupați cu închinarea înaintea lui Dumnezeu, ca și Creator, și cu închinarea înaintea Domnului Isus, ca Miel al lui Dumnezeu care a fost înjunghiat pentru ca ei să fie răscumpărați și făcuți o preoție împărătească. Îi mai vedem, de asemenea, în deplină cunoștință cu privire la judecățile pe care Domnul, în măreția și în puterea Sa, le trimite asupra pământului în acea vreme de necaz. Ei nu numai că văd toate acestea întâmplându-se, ci versetele citate mai sus ne arată că ei își exprimă acordul plin de recunoștință cu privire la judecățile pe care Domnul le trimite asupra oamenilor nelegiuiți de pe pământ.

Câteodată îi auzim pe unii creștini spunând că nu vor putea fi niciodată fericiți în cer dacă cineva dintre cei pe care ei îi iubesc nu va fi acolo. De-a lungul veacurilor au existat învățători răi care au tăgăduit sau care au încercat să modifice învățătura Bibliei cu privire la judecata lui Dumnezeu asupra nelegiuirii omului. Unii au mers atât de departe, încât au ajuns să nege existența iadului sau să afirme că Dumnezeu, fiindcă este dragoste, nu poate să-i pedepsească pe păcătoși într-un fel atât de sever.

Astfel de oameni manifestă o tristă ignoranță cu privire la sfințenia lui Dumnezeu. El este nu numai dragoste, ci și lumină. El urăște păcatul. Este plin de îngăduință, însă Duhul Său nu Se va lupta pentru totdeauna cu omul. La momentul potrivit, El va exercita judecata, nu numai judecata eternă a iadului, ci și judecata Sa dreaptă asupra răului de pe pământ. Iar noi, cei credincioși, vom fi în deplin acord și armonie cu tot ceea ce El va face. „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

E. P. Vedder, Jr.

De aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi … și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn.

Filipeni 2.9-11

Isus Hristos este Domn

Va veni clipa când orice genunchi se va pleca în Numele lui Isus și orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domn. Ferice de acela care face acestea aici pe pământ și Îi mulțumește pentru lucrarea cea mare a salvării, pe care a făcut-o pe crucea de la Golgota! Toți aceia care nu se pleacă aici pe pământ înaintea lui Isus și nu mărturisesc că El este Domn, care sunt indiferenți și respingători, ba chiar împotrivitori față de oferta lui Dumnezeu, cândva, în veșnicie, vor fi forțați să se plece în fața Domnului Isus și să recunoască faptul că El este Domn.

Odată am întâlnit o femeie în vârstă care ducea o valiză grea. M-am oferit să o ajut. Având în vedere vârsta ei înaintată, am întrebat-o dacă L-a primit pe Domnul Isus și dacă este sigură de mântuirea sufletului ei. „Am 84 de ani și merg în fiecare duminică la biserică. Primul meu soț nu m-a lăsat să merg, dar al doilea m-a lăsat să merg în fiecare duminică și sunt atât de fericită. Sper că Dumnezeu Se va îndura de mine”, a răspuns ea. Am atenționat-o că simplul mers la biserică nu ne poate împăca cu Dumnezeu și că El recunoaște un singur mijloc de ispășire: sângele prețios al lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. „Ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care l-ați moștenit de la părinții voștri … cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără pată” (1 Petru 1.18,19). I-am citat și versetul de astăzi și am mai întrebat-o: „V-ați plecat vreodată pe genunchi înaintea Domnului Isus și I-ați mulțumit că El a murit pentru dumneavoastră pe cruce?”. Cu lacrimi în ochi, femeia a mărturisit că nu a făcut acest lucru, dar că ar vrea să-l facă în acea seară. Ce prețios este sângele Mielului lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 22.8-20 · Psalmul 107.23-43

coordonatori Bob & Debby Gass

CINE PERSEVEREAZĂ CÂȘTIGĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.” (Isaia 50:7)

Întrebat odată: „Care este cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un om pentru a deveni un campion?”, boxerul James John Corbett a răspuns: „Să lupte încă o rundă!”

Oamenii de succes au diferite talente, dar toți au aceste calități: perseverență, tenacitate, determinare.

Poetul englez Thomas Gray a scris șaptezeci și cinci de ciorne ale capodoperei sale „Elegy Written in a Country Churchyard” (Elegie scrisă într-un cimitir de țară), înainte de-a fi mulțumit de scrierea sa. Dramaturgul american Samuel Nathaniel Behrman a scris piese de teatru timp de unsprezece ani, înainte de a vinde măcar una. În timp ce lucra cu normă întreagă într-o fabrică, Enrico Caruso s-a pregătit timp de doisprezece ani pentru a deveni unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei. George Gershwin a compus aproape o sută de melodii înainte de-a o vinde pe prima, pentru cinci dolari.

Putem învăța o lecție importantă din toate aceste istorisiri: dacă visul tău nu se împlinește imediat, nu te descuraja! Continuă să-ți urmezi meșteșugul și să-ți dezvolți talentul. Studiază și învață. Crește prin experiență. Continuă să muncești. Victoria aparține celor care sunt dispuși „să lupte încă o rundă”!

Când renunți, Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru tine. Dar când perseverezi, El îți va veni în ajutor.

Să reținem ce ne spune El în Cuvântul Său: „Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.” Când promite Dumnezeu că te ajută? După cum ne asigură în 1 Corinteni 4:2, atunci când ești credincios și stăruiești în lucrul încredințat! Fii așa, de azi!