2 Noiembrie 2021
Străduiește-te să vii înainte de iarnă.
2 Timotei 4.21
Pavel a scris această a doua epistolă către Timotei în toamna anului 67 (a fost martirizat la începutului anului următor). El i-a cerut lui Timotei să-i aducă mantaua pe care o lăsase la Carp, în Troa, precum și cărțile și pergamentele. În închisoare era frig, iarna se apropia, iar el avea nevoie de ceva să-i țină de cald în timp ce studia și scria.
Pavel arată în această epistolă că avea să aibă loc o depărtare de credință în „zilele din urmă”, iar rezultatul final avea să fie o mare apostazie (2 Timotei 3.1; 4.3; 2 Tesaloniceni 2.3-12). Iarna spirituală avea să pună stăpânire pe Adunare, fiindcă venea un timp în care oamenii n-aveau să mai suporte învățătura sănătoasă. La sfârșitul epistolei, Pavel îl îndeamnă pe credinciosul Timotei să-și dea silința să ajungă înainte de iarnă.
Cei care au discernământ spiritual înțeleg că starea despre care Pavel a profețit în această epistolă s-a instalat deja – iarna spirituală a venit. Îl lumina acestui lucru, ce putem învăța de la Pavel, pentru calea noastră creștină? Sunt trei lucruri importante pe care el le așază înaintea noastră: 1. adevărul învierii lui Hristos: „amintește-ți de Isus Hristos, înviat dintre cei morți” (2 Timotei 2.8). Când vedem starea joasă de lucruri, ne putem întreba ce rost are să ne continuăm lucrarea, însă lucrarea noastră nu este niciodată în zadar, fiindcă Hristos a înviat (1 Corinteni 15.58); 2. separarea de rău în casa cea mare (2 Timotei 2.19-22). Creștinii devin din ce în ce mai încurcați în treburile lumii acesteia – în politica și în plăcerile ei – însă noi putem în continuare să umblăm împreună cu cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată; 3. „predică Cuvântul!” (2 Timotei 4.2). Trebuie să declarăm adevărul lui Dumnezeu, să predicăm fără teamă și fără părtinire, precum Ezechiel în zilele sale, „fie că vor asculta, fie că se vor abține” (Ezechiel 2.5). Cuvântul lui Dumnezeu este resursa pentru cei ai Săi în timpul iernii spirituale (2 Timotei 3.14-17).
B. Reynolds
… O, de ați asculta azi glasul Lui! Nu vă împietriți inima …
Psalmul 95.7,8
Un parcurs trist!
Am citit odată următorul curriculum vitae:
„La 7 ani eram prea tânăr pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 14 ani eram prea năzdrăvan pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 18 ani eram prea sigur de mine pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 24 de ani eram prea îndrăgostit pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 35 de ani eram prea preocupat pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 50 de ani eram prea încărcat de griji pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 60 de ani eram prea obosit pentru a mă gândi la Dumnezeu. La 80 de ani eram prea bătrân pentru a mă gândi la Dumnezeu.”
Dumnezeu ne-a creat pentru veșnicia infinită. Viața noastră pe pământ este doar o părticică din această veșnicie. Dumnezeu ne-a dat aici, pe pământ, posibilitatea să decidem unde dorim să petrecem veșnicia. „Chem azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege deci viața, ca să trăiești” (Deuteronom 30.19).
Când ar fi timpul potrivit să acceptăm oferta de har a lui Dumnezeu? Să savurăm oare mai întâi tot ce ne oferă lumea? Să amânăm problema împăcării cu Dumnezeu pentru atunci când nu ne vor mai interesa plăcerile lumești, sau pentru atunci când ne vor durea oasele sau pentru atunci când stomacul nostru nu va mai suporta mâncarea? În primul rând, nimeni nu are siguranța că va îmbătrâni, iar în al doilea rând, nimeni nu știe dacă atunci mintea va mai funcționa suficient de bine. Cu timpul, inima și conștiința devin tot mai insensibile la atenționările lui Dumnezeu. De aceea trebuie să venim cât mai devreme la El. „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).
Citirea Bibliei: 2 Împărați 23.1-11 · Psalmul 108.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ISPITA (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)
Există vreo ispită anume care îți iese în cale în mod constant și care te învinge de fiecare dată?
Dacă da, Dumnezeu ți-a pregătit o cale prin care poți transforma ispita în triumf. Satan este numit „ispititorul” și el știe căror ispite le cedezi cel mai ușor. Însă apostolul Pavel scrie: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.” Domnul Isus Însuși „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Iată și motivul: „prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:18). Mulți creștini începători au impresia că, după ce se pocăiesc, nu mai trebuie să se confrunte cu ispita. Dimpotrivă, când ești mântuit te vei confrunta mai mult cu ispita decât atunci când erai pierdut! Același vânt care te împingea din spate în drumul spre iad, îți va sufla acum în față în drumul spre rai. Ispita nu ia niciodată vacanță. Și dacă tu îți iei vacanță, ea va merge cu tine. Te va izbi atunci când crezi că ești cel mai puternic, te va lovi și te va doborî când te simți cel mai slab. De aceea ne spune Biblia (1 Corinteni 10:12): „cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”.
Care este răspunsul? „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)
Să reținem două lucruri: primul, vei fi ispitit; al doilea, nu te vei confrunta niciodată cu o ispită mai mare decât cea pe care o poți suporta, deoarece Dumnezeu este credincios. El răspunde la rugăciuni. Mai ales la rugăciunea pe care Domnul Isus ne-a învățat s-o spunem: „Nu ne duce în ispită, ci ne izbăvește de cel rău” (Matei 6:13). Așa să ne ajute Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Ieremia 46:20-48; 47:1-7
Între aceste judecăţi rostite împotriva naţiunilor, Domnul are grijă să intercaleze un cuvânt liniştitor pentru viitoarea rămăşiţă a lui Israel. Când viitorul lumii se arată sumbru, copilul lui Dumnezeu este invitat în acelaşi fel, să nu se teamă, ci să–şi aducă aminte de speranţa lui (2 Tesaloniceni 2.16,17).
Din cap. 47 aflăm că este rândul filistenilor să–şi audă condamnarea. Spre deosebire de celelalte naţiuni (Moab, Amon, Edom…, care vor fi puse în discuţie în capitolele următoare), despre acest vrăjmaş tradiţional al lui Israel ştim că era instalat în interiorul graniţelor evreilor. Şi chiar dacă acest popor le–a fost uneori servil, plătitor de tribut, în special sub domnia lui David (2 Samuel 8.1), cu toate acestea, Israel n–a putut nici chiar în timpul celor mai puternici împăraţi să le ia cetăţile (Gaza, Ascalon…) care făceau parte din teritoriul său. Trăgându–şi originea din Egipt (Miţraim = Exod, vezi Geneza 10.6 notă, 13, 14), filistenii ne vorbesc despre acei „mărturisitori” neconvertiţi din această lume care ocupă un loc în ţara binecuvântării fără a avea însă vreun drept; ei pretind privilegii creştine, fără să aibă viaţa care să le dea dreptul la ele; pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar, de fapt, sunt vrăjmaşi ai poporului Său şi ai adevărului. Noi trebuie să–i tratăm având în vedere ce sunt în realitate şi să nu le facem nicio concesie.
Mana Zilnica 