8 Noiembrie 2021
Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morți.
Fapte 17.31
Supremația lui Dumnezeu în judecată (2)
Fiecare, ca și cum ar fi singurul, va trebui să stea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, iar acolo viața lui va fi analizată, de la început și până la sfârșit. Orice faptă, orice cuvânt, orice gând ascuns, toate vor ieși la iveală cu o exactitate cumplită. Nimeni nu va scăpa ascunzându-se în spatele altuia. Cuvântul declară că toți vor fi judecați – „fiecare om, potrivit cu faptele lui”. Judecata va fi cu totul individuală și personală. Într-un cuvânt, va fi o judecată divină, deci absolut perfectă. Nimic nu va fi trecut cu vederea – „de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății” (Matei 12.36). Împărații, guvernatorii și magistrații vor trebui să dea socoteală pentru felul în care au folosit puterea cu care au fost înzestrați și pentru bogățiile care au trecut prin mâinile lor. Cei nobili și cei bogați, care și-au cheltuit averile și timpul în lux, în deșertăciune și în pofte, vor trebuie să dea socoteală înaintea tronului Fiului Omului, ai Cărui ochi sunt ca o flacără de foc, cercetând în amănunțime pe orice om, și ale Cărui picioare sunt ca bronzul strălucitor, gata să zdrobească, printr-o judecată necruțătoare, tot ceea ce este potrivnic lui Dumnezeu.
Necredința întreabă disprețuitor: «Cum poate fi așa ceva? Cum pot încăpea miliarde de oameni în fața scaunului de judecată al lui Hristos? Și de unde timp pentru a intra în toate micile detalii ale vieții fiecăruia dintre ei?». Credința răspunde: «Dumnezeu o spune și așa va fi; aceasta stabilește totul. În ce privește întrebarea „Cum?”, răspunsul este: „Dumnezeu! Infinitul! Eternitatea!”». Introduceți-L pe Dumnezeu în scenă și toate întrebările dispar, iar dificultățile sunt rezolvate dintr-odată. De fapt, răspunsul triumfător la toate obiecțiile necredincioșilor, ale scepticilor, ale raționaliștilor și ale materialiștilor este format dintr-un singur cuvânt măreț – Dumnezeu!
C. H. Mackintosh
Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare … Ce a fost va mai fi; și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
Eclesiastul 1.8,9
Pățania lui Beniamin (1)
De la o vreme, în familie lucrurile nu mai mergeau bine. Beniamin îi auzea mereu pe părinții lui certându-se. Pentru a câta oară? Lucrurile continuau așa de multe săptămâni. Vrăjmașul sufletelor, diavolul, este foarte activ în dezbinarea familiilor. Beniamin nu înțelegea deloc de ce părinții lui nu se mai suportau unul pe celălalt. Când copilul era în aceeași încăpere cu ei, aceștia se purtau de parcă totul ar fi fost în ordine.
Însă băiatul simțea că lucrurile nu stăteau deloc așa cum păreau a fi. Beniamin mergea deja la școală și începea să înțeleagă mai bine lucrurile. De ce oare erau atât de răi unul cu celălalt? Uneori se întreba dacă nu cumva totul era din cauza lui, deoarece câteodată era neascultător de părinți. De multe ori uita să facă ceea ce i se ceruse; camera lui era dezordonată și zăbovea până să pornească spre școală. Din cauza aceasta, mama se necăjea. Beniamin se temea că, într-o zi, părinții lui se vor despărți definitiv. Cam la fel se petrecuseră lucrurile și în familia prietenului său, care își vedea tatăl doar la două săptămâni.
Beniamin își iubea mult tatăl. Mai demult, când acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toată casa cu el și cu Miriam, surioara lui mai mică. În ultima vreme însă abia dacă se mai jucau împreună. Tata era mereu într-o proastă dispoziție și îi certa pentru orice lucru. Miriam plângea foarte tare și se necăjeau cu toții.
Într-o seară, cu toate că Beniamin își trăsese pătura peste cap, l-a auzit pe tatăl său țipând și pe mama izbucnind în hohote de plâns. De ar înceta totuși odată…! Beniamin își iubea mult mama.
Citirea Bibliei: Ezechiel 1.1-21 · Psalmul 113; 114
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CREȘTEREA PERSONALĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere…” (Proverbele 2:6)
Creșterea personală implică patru lucruri:
1) Mediul în care trăiești. Trebuie să te plasezi într-un mediu care stimulează creșterea. Unii pești cresc în funcție de mărimea habitatului lor. Dacă îi ții într-un acvariu mic, rămân mici, însă când îi eliberezi în ocean, ei ating dimensiunea pentru care au fost creați. Același principiu ți se aplică și ție. Trebuie să-ți petreci timpul cu oamenii potriviți, în locul potrivit, făcând lucruri potrivite – pentru a crește.
2) Calități. Autorul și expertul în leadership Peter Drucker a spus: „Marele mister nu constă în faptul că oamenii fac lucrurile prost, ci în faptul că din când în când, ei fac unele lucruri cum trebuie. Singurul lucru universal este incompetența. Calitățile sunt întotdeauna ceva deosebit!” Când încerci să fii bun la toate, ajungi să nu fi bun la nimic. Dumnezeu te-a înzestrat cu anumite calități – identifică-le și folosește-le!
3) Schimbare. Majoritatea dintre noi ne dorim ca lucrurile să se îmbunătățească fără să schimbăm nimic. Biblia spune: „să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite” (Evrei 6:1). Pentru a crește, trebuie să-ți iei angajamentul nu numai că vei accepta schimbarea, ci și că o vei urmări.
4) Satisfacție. Majoritatea marilor maeștri ai șahului învață și reînvață mutările, o perioadă de cincisprezece ani, înainte de a câștiga primele lor titluri. Asta înseamnă aproape o cincime din viața lor! Dacă vei petrece așa de mult timp făcând ceva, ar fi bine să-ți placă – pentru a avea satisfacție. Dacă destinația îți pare atrăgătoare, dar drumul până acolo nu-ți place, ar fi înțelept să cauți călăuzirea lui Dumnezeu și să te asiguri că te îndrepți în direcția bună. Dacă ai luat trenul greșit, nu sta nepăsător – coboară la următoarea stație!
de Jean Koechlin
Ieremia 51:27-46
O mare parte din expresiile acestor capitole sunt reluate în cartea Apocalipsa, unde le vom găsi aplicate la Babilonul viitor. Acesta nu mai este o cetate, ci un mare sistem religios, o contrafacere satanică a Bisericii lui Hristos, care îşi va lua întregul avânt după răpirea Bisericii. Pe tot parcursul acestei desfăşurări a răului, chemarea divină se face auzită în repetate rânduri: „Ieşiţi din mijlocul lui, poporul Meu!„ (cap. 50.8; 51.6,45; Isaia 48.20; Zaharia 2.7; Apocalipsa 18.4).
A rămâne în Babilon după condamnarea rostită de Dumnezeu înseamnă, în adevăr, pe de o parte a participa la păcatele lui, iar pe de altă parte, a fi părtaş (sau a te expune) urgiilor ce vor veni asupra lui. Şi astăzi Domnul porunceşte alor Săi care sunt încă risipiţi în diferite medii ale creştinătăţii mărturisitoare: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!„ (2 Timotei 2.19). Chiar văzând în jurul lor această nedreptate, unii credincioşi socotesc totuşi de datoria lor să rămână cu orice preţ într-un mediu recunoscut ca fiind rău, cu speranţa că, prin influenţa lor bună, pot contribui la îmbunătăţirea lor: prin aceasta, ei se amăgesc cu iluzii şi, în acelaşi timp, se consideră mai înţelepţi decât Cel care i-a îndemnat să iasă (2 Corinteni 6.14-18).
Mana Zilnica 