15 Iunie 2021
Și Samuel creștea și Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale. Și tot Israelul, de la Dan până la Beer-Șeba, a cunoscut că Samuel era întărit profet al Domnului. Și Domnul S-a arătat din nou în Șilo, pentru că Domnul Se descoperea lui Samuel, în Șilo, prin cuvântul Domnului.
1 Samuel 3.19-21
Leviții (17) – Un profet al Domnului
Potrivit cu genealogia din 1 Cronici 6, Samuel era un levit din familia chehatiților. Domnul îi vorbise pe când era doar un băiețel, iar Samuel îi comunicase cu credincioșie lui Eli mesajul divin, fără să-i ascundă nimic din ceea ce Domnul spusese. Domnul putea folosi un astfel de om și l-a folosit cu adevărat pentru încurajarea poporului Său, care se afla sub jugul filistenilor.
Domnul l-a ales pe Samuel să fie profet, un om căruia îi putea vorbi și prin care putea vorbi poporului Său. În 1 Samuel 7.3 îl vedem pe Samuel chemând pe cei din popor să se întoarcă la Domnul din toată inima lor. El a judecat poporul (versetul 6), s-a rugat pentru ei, a strigat la Domnul pentru ei, iar Domnul i-a răspuns (versetele 5 și 9). A luat o piatră, i-a pus numele Eben-Ezer și a spus: „Până aici Domnul ne-a ajutat” (versetul 12). Sub conducerea sa, Israel a recuperat cetățile și teritoriile pe care i le luaseră filistenii (versetul 14).
De-a lungul timpului, Dumnezeu l-a folosit pe Samuel pentru a-i unge pe primii doi împărați ai lui Israel: pe Saul, alesul poporului, și pe David, omul după inima lui Dumnezeu. Samuel a adus în mod repetat jertfe Domnului, iar după ce Israel și-a ales împăratul dorit, le-a spus: „Cât despre mine, departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Și vă voi învăța calea cea bună și dreaptă; numai temeți-vă de Domnul și slujiți-I în adevăr, cu toată inima voastră” (1 Samuel 12.23,24). Profetul Samuel este cunoscut pentru răspunsurile primite la rugăciunile sale (Psalmul 99.6).
E. P. Vedder, Jr.
Și când [Moise] a împlinit patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorința să-i cerceteze pe frații săi, pe fiii lui Israel.
Fapte 7.23
Trei etape în viața lui Moise (3×40)
Moise a trăit 120 de ani. Viața lui poate fi împărțită în trei perioade de câte 40 de ani fiecare.
La vârsta de 40 de ani avea în urmă o formare deosebită la curtea lui faraon. Ștefan ne spune că la acel moment Moise era „puternic în cuvinte și în fapte” (Fapte 7.22). El știa să vorbească bine și se găsea la apogeul realizărilor sale. Pe atunci, Moise se gândea că el ar fi cel mai potrivit bărbat pentru a elibera poporul Israel subjugat în Egipt. Pe scurt: Eu sunt cineva!
Dar Dumnezeu nu l-a folosit așa pe Moise. Pentru că lovise un egiptean, el a fost nevoit să fugă în pustie, unde timp de patru decenii a păstorit oi. Când a avut 80 de ani, Domnul i S-a arătat și i-a dat misiunea să-i scoată pe israeliți din Egipt (Exod 3.10). Moise însă a adus multe obiecții. Se gândea în sinea lui că nu el ar fi cel mai potrivit pentru această misiune. Pe scurt: Eu nu sunt nimic!
Totuși, Moise trebuia să fie eliberatorul și conducătorul lui Israel. Călătoria din Egipt până la granița țării Canaan a durat, din cauza necredinței israeliților, 40 de ani. În tot acest timp – 120 de ani – Moise L-a cunoscut pe Domnul cum nu-L mai cunoscuse niciodată până atunci, și anume ca Cel care Se îngrijește de poporul Său în pustie și care îl ocrotește și nu renunță niciodată la el, în ciuda murmurelor lor continue. Pe scurt: Dumnezeu este totul!
Numele lui Moise este consemnat printre eroii credinței din Evrei 11. Să privim cu atenție la felul lor de viețuire și să luăm învățăminte!
Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.18-31 · Filipeni 3.8-16
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IUBEȘTE-I AȘA CUM SUNT! – Fundația S.E.E.R. România
„Dragostea nu va pieri niciodată….” (1 Corinteni 13:8)
Versurile unui șlagăr foarte popular spun: „Te iubesc pentru o sută de mii de motive, dar cel mai mult te iubesc pentru că ești tu!” Cântecul acesta conține un mare adevăr, mai ales când vorbim despre copii. Psihologul creștin Dr. James Dobson scria: „Când se întrevede nașterea unui prim copil, părinții se roagă ca acesta să fie normal – adică să fie obișnuit. Dar după momentul nașterii, „obișnuit” nu mai este suficient de bun pentru ei. Copilul lor trebuie să exceleze. Trebuie să aibă succes. Trebuie să fie primul copil dintre cei de vârsta lui care va merge în picioare, care vorbește sau care merge pe bicicletă. Trebuie să aibă note maxime și să-și uimească profesorii cu istețimea și înțelepciunea sa. Trebuie să fie cel mai bun jucător din echipa școlii, să fie șef de clasă și mai târziu președintele elevilor. Sora lui trebuie să fie majoretă, solistă sau cea mai sclipitoare fată din școală. În anii de formare, unii părinți le transmit copiilor același mesaj zi de zi: „Contăm pe tine și sperăm să realizezi ceva fantastic. Nu ne dezamăgi!”
Din nefericire, copiii excepționali tocmai asta sunt: niște excepții! Rareori se întâmplă ca un copil de cinci ani să memoreze Biblia, să joace șah legat la ochi sau să compună simfonii. Marea majoritate a copiilor noștri nu sunt străluciți. Sunt pur și simplu copii obișnuiți, cu o nevoie nemăsurată de a fi iubiți și acceptați așa cum sunt. Majoritatea părinților au copii mediocri. Când te aștepți la mai mult, creezi cadrul propice pentru mari dezamăgiri ca părinte, și-n plus: pui o presiune nerealistă pe generația tânără.” Dați-mi voie să vă reamintesc versurile cântecului: „Cel mai mult te iubesc pentru că ești tu.” Dacă pui la inimă acest mesaj, într-o zi, copiii tăi se vor trezi și te vor numi „fericit/ă” (vezi Proverbele 31:28). Așadar, iubește-i așa cum sunt!
de Jean Koechlin
Isaia 51:12-23
„Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi„ (v. 12). Câţi credincioşi nu au experimentat în încercările lor că nu există mângâieri autentice în afara celor de la Dumnezeu… Cu adevărat, El este „Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1.3). Uneori, manifestarea noastră este însă ca cea a psalmistului, care declara: „sufletul meu refuza să fie mângâiat„ (Psalmul 77.2). Cu excepţia unei firave rămăşiţe care umbla după dreptate, chemările emoţionante adresate de Domnul poporului Său au rămas fără ecou: „Nu era nimeni care să răspundă” (50.2; 66.4).
Acum se face auzit un strigăt repetat şi puternic: „Trezeşte-te, trezeşte-te, ridică-te, … îmbracă-te cu … hainele cele frumoase” (v. 17 şi 52.1). Este smulgerea Ierusalimului din somn, pentru că Mesia urmează să Se arate. Capitolul 53 ne va arăta ce fel de primire I-a fost rezervată la cea dintâi venire a Sa: respins (pe pământ), Hristos a fost înălţat (lit. „primit sus„ Fapte 1.2) în glorie. Astăzi suntem în ajunul întoarcerii Lui. Domnul Isus ne aminteşte de promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând”, şi ni Se prezintă El Însuşi: „Eu sunt … Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22.12,16,17,20). Trezită şi plină de speranţă, Mireasa strigă: „Vino!„ Să facem şi noi din inimile noastre un ecou care răspunde: „Amin! Vino, Doamne Isuse!„
Mana Zilnica 