3 Iunie 2021
Și va fi așa: când conducătorii vor termina de vorbit poporului, vor pune căpetenii ale oștirilor în fruntea poporului.
Deuteronom 20.9
Când vei ieși la război (3) – Privind țintă la Isus
După ce preotul vorbise poporului din partea lui Dumnezeu și după ce conducătorii acționaseră astfel încât doar cei capabili să rămână pentru a lupta, mai era un lucru important de făcut. Trebuiau puse căpetenii ale oștirii în fruntea poporului.
Această numire a căpeteniilor ne îndreaptă gândurile către Căpetenia mântuirii noastre (Evrei 2.10) – către Isus, Domnul nostru. Pentru încercările și luptele noastre spirituale, noi avem o Căpetenie care să ne conducă. Este un lucru foarte grav ca un om să se așeze între un suflet și Domnul acestuia sau să așeze pe altcineva între un suflet și Isus. O persoană răscumpărată are de-a face cu Unul singur: cu Mântuitorul său. Nu numai că există „un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus” (1 Timotei 2.5), însă El este de asemenea „Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței” (Evrei 12.2). Astfel că, la fel cum conducătorii trebuiau să pună căpetenii ale oștirii, pentru a conduce poporul în luptă, este un mare privilegiu pentru noi să putem ajuta pe cineva să privească țintă la Isus.
Știi vreun frate sau vreo soră care doresc să-L slujească pe Domnul Isus? Ajută-i să-și ațintească privirea asupra Lui, asupra Căpeteniei lor! Știi vreun credincios care se confruntă cu multe bătălii spirituale și nu știe ce să mai facă? Îndreaptă-i privirea spre Cel care-l poate conduce spre biruință!
Câteodată suntem foarte grabnici în a veni cu idei și sugestii, care pot fi bune, însă primul și cel mai important lucru este să ne asigurăm că un credincios știe unde să privească și că înțelege cine este Cel care îi poate oferi tot ce are nevoie. De la noi nu vine nimic, ci totul primim de la El!
Incertitudinea va fi întotdeauna rezultatul atunci când căutăm ajutor și călăuzire de la oameni. Nu că nu am putea învăța de la alții și că n-am putea fi ajutați de ei, căci Domnul deseori îi folosește pe alții pentru a ne ajuta, însă pe drumul credinței trebuie să învățăm să privim la Isus.
A. Leclerc
Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod înfricoșător și admirabil. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Psalmul 139.14
Inima – o mașinărie
Inima, această mică „mașinărie” pompează fără încetare, în fiecare zi, și duminica și în zi de lucru, și de Paști și de Rusalii, și când suntem treji și în timpul nopții, când dormim.
Dar, cândva, chiar și cea mai sănătoasă inimă nu va mai bate. Să ne întrebăm: Dacă inima mea ar înceta să mai bată acum sau peste cinci minute și sufletul meu va merge în veșnicie, unde voi fi? În cer, la cei mântuiți, sau în focul cel veșnic, la cei pierduți? Ar fi bine dacă am putea spune cu siguranța dăruită de Dumnezeu: „Da, eu știu unde îmi voi petrece veșnicia. A fost un timp în viața mea când m-am întors cu căință la Dumnezeu și L-am primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul meu personal. De atunci mă bazez pe puterea sângelui prețios și sfânt care a curs pe lemnul crucii de la Golgota. Prin credința în lucrarea aceasta, am primit darul lui Dumnezeu, adică viața veșnică. De aceea știu că voi fi în cer când inima va înceta să mai bată”.
Dar, dacă nu ai încă această siguranță, atunci nu mai zăbovi să îți pui în ordine relația ta cu Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Acest cuvânt toți ne include, desigur, și pe tine și pe mine: nu putem ajunge la slava lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit. Dar „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” (1 Corinteni 15.3). Realitatea că Hristos a murit pentru păcătoși nu ne salvează, decât dacă Îl primim personal, prin credință, ca Salvatorul nostru. Ce recunoscători vom fi în eternitate pentru insistența cu care Domnul ne-a chemat la El!
Citirea Bibliei: 1 Samuel 18.10-30 · Psalmul 105.1-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GRĂBEȘTE-TE ȘI ATINGE-L PE DOMNUL ISUS – Fundația S.E.E.R. România
„Toţi cei ce aveau boli, se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.” (Marcu 3:10)
Domnul Isus a vindecat o femeie care suferea de doisprezece ani de o boala pe care societatea o numea în mod discret „scurgere de sânge.” Și la vremea aceea, medicina nu găsise nici un leac. Să observăm cum a avut loc minunea în cazul ei. S-a înghesuit prin mulțime, „s-a atins de poala hainei Lui” (Matei 9:20) și a fost vindecată pe loc. Prin urmare, lumea a început să vorbească despre asta și a început un curent. Patru capitole mai târziu, citim că „au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi câţi s-au atins, s-au vindecat.” (Matei 14:35-36). Dacă în acest moment te lupți cu o boală sau cu o dependență, înghesuie-te ca să te atingi de Domnul Isus. Continuă să te rogi și să crezi Cuvântul Său. Fii perseverent! Există o diferență între realitate și adevăr. Realitatea poate fi că prognosticul tău nu este bun. Dar adevărul este că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi” (Iacov 5:15). Tu spui: „Cunosc persoane care s-au rugat pentru vindecare și nu au primit-o.” Da, și dacă s-au încrezut în Hristos ca Mântuitorul lor, atunci au primit vindecarea supremă: „să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:23). Când ne vine vremea să plecăm acasă, fiecare dintre noi moare dintr-un anumit motiv. Dar până atunci, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că același spate care purtat crucea ca să ne spele păcatele a fost biciuit ca să ne vindece de boală. „El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.” (Matei 8:16-17).
de Jean Koechlin
Isaia 44:1-13
Aceste capitole ne poartă din nou spre începutul istoriei lui Israel. Domnul a format şi a pus deoparte acest popor pentru El Însuşi (cap. 43.21; 44.2). Ei erau ai Lui, şi El al lor (v. 5). El le-a dat apoi Legea, care începea astfel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, … să nu ai alţi dumnezei afară de Mine… Să nuţi faci niciun chip cioplit…„ (Exod 20.2-4), iar istoria poporului ne învaţă cât de mult au fost călcate aceste porunci. Idolatria nu este însă în exclusivitate păcatul lui Israel, nici al popoarelor păgâne (1 Corinteni 10.14). Făcând inventarul obiectelor pe care noi le posedăm ca şi al celor mai tainice gânduri pe care le nutrim, vom descoperi, probabil, mai mult de un idol bine instalat în inima noastră. Din acest motiv, Duhul lui Dumnezeu este atât de des întristat, iar binecuvântarea este oprită… (comp. cu v. 3).
Finalul pasajului citit ne aduce în atenţie încă două expresii cu privire la idol, la care dorim să medităm. Idolul este făcut „după frumuseţea omului” (v. 13; comp. cu 1.6), ca expresie a faptului că omul se complace (în sinea lui) în a onora şi a sluji creatura, mai degrabă decât pe Cel care l-a creat (Romani 1.25). În al doilea rând, idolul este făcut „ca să stea într-o casă” (v. 13), de aceea trebuie să veghem şi asupra inimii noastre, „locul ascuns” din Deuteronom 27.15, dar şi asupra casei noastre.
Mana Zilnica 