31 Ianuarie 2021
După cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, … plinătatea harului și a darului dreptății vor domni în viață printr-Unul singur, Isus Hristos.
Romani 5.12,17
De unde a venit acest lucru înfiorător: păcatul? Pavel ne dă răspunsul. Avem aici originea morții. Moartea a venit prin păcatul care a rupt legătura dintre făptură și Dumnezeul cel viu. Prin urmare, făptura a căzut sub stăpânirea morții, înaintea căreia nu are nicio putere.
Aceasta este una dintre multele dovezi cu privire la totala incapacitate a omului de a sta înaintea lui Dumnezeu. Nu poate exista comuniune între Dumnezeu și om, decât în puterea vieții, însă omul se află sub puterea morții. Prin urmare, pe temeiul natural nu poate exista nicio comuniune. Viața nu poate avea comuniune cu moartea, la fel cum lumina nu poate avea comuniune cu întunericul și nici sfințenia cu păcatul. Omul trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu pe un temei cu totul nou și pe un principiu la fel de nou, anume credința. Această credință îl face capabil să-și recunoască poziția ca „vândut rob păcatului” (Romani 7.14) și, în consecință, ca supus morții. În același timp, ea îl face capabil să înțeleagă caracterul lui Dumnezeu, care oferă o viață nouă, o viață dincolo de puterea morții, o viață care nu poate fi atinsă de vrăjmaș și nici pierdută de noi.
Iată ceea ce arată clar siguranța veșnică a celui credincios: viața lui este Hristos Însuși, înviat, glorificat și biruitor asupra a tot ceea ce poate fi împotriva noastră. Viața lui Adam a fost bazată pe propria lui ascultare – a fost neascultător și a pierdut viața. Hristos însă, având viața în Sine Însuși, a venit în această lume, în mijlocul tuturor circumstanțelor păcatului omului. Supunându-Se morții, El l-a desființat pe cel care avea puterea ei și, prin înviere, a devenit viața și îndreptățirea tuturor celor care cred în Numele Său minunat.
C. H. Mackintosh
Căci pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la timpul cuvenit, a murit pentru cei nelegiuiți.
Hristos … a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți.
Romani 5.6; 1 Petru 3.18
Mijlocitorul
Domnul Isus Hristos a venit în lume ca să fie Mijlocitor între om și Dumnezeu. El a suferit pentru păcat o dată pentru totdeauna, ca să ne aducă la Dumnezeu. Niciodată nu vom putea înțelege ce a însemnat pentru El ca, în sfințenia Sa de Dumnezeu, să împlinească această lucrare, pentru a reface legătura ruptă prin păcat între Dumnezeu și om. Niciodată nu vom înțelege disprețul suportat de Domnul Isus de a fi numărat în rândul nelegiuiților, al tâlharilor, nici singurătatea și durerea despărțirii Lui de Dumnezeu. Totuși, Domnul Isus a mers până la capăt, suferind moartea și încă moarte de cruce, fără să dea înapoi. El a mers pe drumul suferinței și al morții, ca să nu mai mergem noi pe acest drum. El a fost despărțit de Dumnezeu, ca să nu mai fim noi despărțiți de Dumnezeu. Astfel, în urma suferințelor și a morții Domnului Isus, toți cei care credem în El am beneficiat de pacea Lui.
„Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).
Slăvit să fie Dumnezeul care ne-a dăruit un Mântuitor așa de mare, care, în urma suferințelor, a morții, a despărțirii Sale de Dumnezeu, ne-a asigurat nouă, celor ce credem în El, tămăduirea de boala păcatului, iertarea, pacea și viața veșnică!
Citirea Bibliei: Numeri 18.1-19 · Matei 12.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TU EȘTI CONECTAT CU CERUL – Fundația S.E.E.R. România
„Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor” (1 Ioan 2:1)
Luna și stelele pe care le vezi pe cerul senin sunt doar niște picături în vastitatea universului. Soarele nostru este una din cele peste 100 de miliarde de stele care formează galaxia Calea Lactee. Și probabil că există nu mai puțin de 100 de miliarde de galaxii – dintre care miliarde de galaxii probabil că au sute de milioane de planete asemănătoare cu planeta noastră. Telescopul spațial Hubble ne trimite imagini ale unor galaxii aflate la 13 miliarde de ani-lumină. Undeva, pe-acolo, ar putea fi și casa pregătită de Domnul Isus pentru noi, nu crezi?! Și toate acestea au fost create pentru că Dumnezeu a rostit o singură propoziție: „Să fie!…” (vezi Geneza 1).
Dar există ceva și mai uimitor: Cel care a creat toate acestea te iubește, și se îngrijește de fiecare detaliu al vieții tale. Când ești slab, El este tare. Când greșești, El te iartă. Biblia ne liniștește că „dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2:1-2). Harul lui Dumnezeu este cu adevărat uimitor și nu trebuie să faci nimic pentru a-l merita. Fiindcă Dumnezeu este Tatăl tău, poți merge oricând acasă și vei fi întâmpinat de El. Ești „conectat” cu Cel care „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:15-16).
Tu ești conectat la mila și la harul Său nemărginit! Fii uimit și încântat și astăzi de cât de extraordinar este faptul acesta!
de Jean Koechlin
Iov 32:1-22
Elifaz, Bildad şi Ţofar şiau epuizat argumentele. La rândul său, Iov a tăcut! Acum intră în scenă o nouă persoană: Elihu, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu Însuşi„. Prin gura sa urmează să vorbească Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.11).
Insuficienţa omului a fost pe deplin demonstrată. La Iov sa manifestat incapacitatea de a face faţă încercărilor; la prietenii săi, deşertăciunea mângâierii omeneşti. De vreme ce „înţelepciunea pământească” sa dovedit neputincioasă, „înţelepciunea de sus” urmează să se pronunţe prin intermediul lui Elihu (Iacov 3.1417). Şi, în faţa acestui om mai tânăr decât ei, cei patru bătrâni vor rămâne umiliţi.
Elihu are simţul buneicuviinţe. A aşteptat cu răbdare sfârşitul cuvântărilor precedente. Tinerii trebuie în special să ştie să asculte. Aceasta este primul semn al înţelepciunii (Iacov 1.19). Cunoştinţa şi experienţa celor mai bătrâni sunt, în general, mai bogate decât ale lor! Este apoi un semn simplu al politeţii.
Totuşi, aceste considerente nul împiedică pe Elihu să fie umplut de o dreaptă mânie. Gloria lui Dumnezeu fusese pusă sub semnul întrebării de către Iov şi de către însoţitorii acestuia, iar omul credincios al lui Dumnezeu nui poate trata cu blândeţe. El nici nui va flata, nici nui va părtini: două pericole care ne ameninţă şi pe noi întotdeauna (v. 21).
Mana Zilnica 