23 Ianuarie 2021
Pentru că prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.
Efeseni 2.8,9
Există un singur fel în care sufletul se poate ancora în mod sigur, iar acesta este credința în Isus. Dar chiar și acolo unde există această credință, poate lipsi pacea solidă a conștiinței, de aceea este atât de important să avem o înțelegere corectă asupra chestiunii faptelor. Nu este vorba doar de obținerea păcii atunci când venim prima dată la Dumnezeu, ci de a rămâne în prezența Lui după aceea în mod necontenit, cu o pace de nezdruncinat, iar acest lucru nu poate avea loc dacă nu înțelegem semnificația faptelor.
Sunt iudeii singurii care cred că au aceeași putere de a păzi cuvintele lui Dumnezeu ca Adam înainte de cădere? Nu! Dacă privim în jur, vedem că nu numai catolicii, ci chiar și protestanții au ca temelie competența omului de a păzi legea. Acesta este marele principiu călăuzitor al naturii omenești. Omul gândește întotdeauna că este în stare să facă ceva pentru Dumnezeu. Însă gândul că noi suntem în stare să facem ceva nu poate coexista cu pacea conștiinței în prezența lui Dumnezeu. Doar Unul a putut spune: „Iată, vin; în sulul cărții este scris despre mine. Este desfătarea mea, Dumnezeul meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii mele” (Psalmul 40.7,8).
Pavel se sprijinise pe propriile sale fapte pentru a împlini cerințele lui Dumnezeu, însă, după ce a fost convertit, un nou principiu a strălucit în sufletul lui. El a descoperit că acel Nazarinean pe care Îl prigonise era în cer și îi oferea harul Său și o mântuire nu prin fapte, ci prin credință.
G. V. Wigram
Un răspuns blând potolește mânia, dar un cuvânt aspru aprinde mânia.
Iată, Dumnezeu este puternic, dar nu disprețuiește pe nimeni …
Proverbe 15.1; Iov 36.5
Jim, polițistul
De 15 ani, Jim este tot prin trafic, pentru a menține ordinea. El este polițist. Acolo a avut de-a face cu fel de fel de cetățeni ciudați. Însă tocmai a primit o decorație pentru comportamentul său exemplar față de semeni.
Jim nu vorbește despre sine, dar, dacă un coleg îl întreabă cum de reușește să se comporte astfel, atunci își dezvăluie secretul și depune astfel mărturie pentru Domnul său. El este, de fapt, credincios:
„Există două aspecte: primul se referă la aproapele meu și al doilea la comportamentul meu față de el. Când sunt chemat de urgență, pentru că într-un bar, de pildă, cineva face scandal, atunci nu-mi spun niciodată: Iarăși un bețiv care a băut prea mult. Nu, ci gândesc așa: Acolo este un om valoros, un soț, un tată, un fiu sau un vecin care s-a îmbătat. Încerc să mă gândesc la acel om, nu la ceea ce a făcut el. Biblia spune că un răspuns blând potolește mânia. Când mă îndrept spre o mașină pe care am oprit-o, vorbesc cu șoferul pe un ton liniștit, chiar și atunci când acela este foarte nervos.”
Și noi ar trebui să ne gândim că fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu. Indiferent în ce stare îl întâlnim, fiecare are o demnitate de care trebuie să ținem cont. Chiar dacă omul s-a îndepărtat de Creatorul său, Dumnezeu L-a trimis pe propriul Său Fiu ca Salvator al omului. Pentru Dumnezeu, fiecare om este important!
Citirea Bibliei: Numeri 13.26-14.10 · Matei 9.14-26
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
INFIDELITATEA ÎN CĂSNICIE – Fundația S.E.E.R. România
„Am ajuns ca un vas sfărîmat.” (Psalmul 31:12)
Când soțul sau soția ta încalcă jurământul căsătoriei, lucrul acesta îți poate frânge inima. Și după ce șocul inițial trece, dorința ta fierbinte ar putea fi aceea de a-l face să sufere și el. Ce ar trebui să faci în schimb?
1) Pune-ți timp deoparte ca să procesezi emoțiile. Un „te iert” spus în grabă, sau ascunderea gunoiului sub covor îți vor sabota orice speranță de a zidi o relație puternică.
2) Dacă soțul sau soția ta este infidel/ă și dorește să trăiască după bunul său plac, Cuvântul lui Dumnezeu îți dă dreptul de a te separa de el/ea. Dar nu face acest lucru în grabă. Întreabă-te dacă nu cumva presiunea de la locul de muncă sau din familie v-au făcut să vă neglijați unul pe altul. Nu cumva din neatenție ați deschis ușa dușmanului?
Sunt întrebări grele – dar trebuie să le dai un răspuns corect, întrucât decizia pe care o vei lua va fi una cu care vei trăi tot restul vieții. Poate nu crezi în acest moment, dar Dumnezeu poate transforma o căsnicie dezastruoasă într-una puternică. Da, e nevoie de timp, dar încrederea se poate reconstrui încetul cu încetul. Iar acest lucru implică:
a) Să învățați să fiți sensibili la nevoile fiecăruia dintre voi.
b) Să recunoașteți că soțul/soția ta are nevoie de explicații detaliate și că trebuie să faci eforturi ca să refaci încrederea pierdută. Acest lucru este posibil, cu ajutorul lui Dumnezeu!
„Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmul 34:17-18). Dumnezeu poate schimba radical situația în care te afli. Dacă lucrezi împreună cu El – El va lucra împreună cu tine. Fii sigur de asta, azi!
de Jean Koechlin
Iov 22:1-30
Începe o a treia serie de cuvântări. Până acum, prietenii vorbiseră la modul general despre omul rău: face aceasta, merită aceea (15.20…). Acum Elifaz dă pe faţă fondul gândirii sale prin acuzaţii directe: răutatea ta, nelegiuirile tale… (v. 5). Cât de departe de învăţătura Domnului se aflau ei (el şi cei doi tovarăşi ai săi), învăţătură care porunceşte să luăm bârna din ochiul nostru înainte de a scoate paiul din ochiul fratelui (Matei 7.15)! Şi, de asemeni, cât de departe de exemplul Celui care Sa aplecat să spele picioarele ucenicilor Săi (Ioan 13.1415)!
Comparând v. 3 cu ceea ce ia spus Domnul lui Satan (1.8; 2.3), vedem cât de eronată era părerea lui Elifaz despre Dumnezeu. Nimic nuI este Lui mai plăcut decât omul care practică dreptatea (Fapte 10.35).
Totuşi, urmărind aceste cuvinte, să învăţăm să ascultăm ceea ce Duhul lui Dumnezeu doreşte să ne spună nouă. De exemplu, dacă unul dintre cititorii noştri încă nu este în pace cu Dumnezeu, să se supună ordinului categoric din v. 21: „Împrieteneştete cu El, te rog, şi fii în pace: prin aceasta îţi va veni fericirea” (comp. cu 2 Corinteni 5.20). Cât despre versetul următor, nu se adresează el oare tuturor acelora care încă mai avem de progresat? „Primeşte, te rog, învăţătura din gura Lui şi pune cuvintele Lui în inima ta„!