Mana Zilnica

Mana Zilnica

18 Octombrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”.

Ioan 21.15



În ziua învierii Sale, Domnul Isus Se întâlnise cu Petru (Luca 23.34). Cu siguranță că sufletul lui Petru a fost restabilit cu această ocazie, după trista sa cădere. Era nevoie însă ca Petru să fie restabilit în lucrare, în prezența celorlalți ucenici. Prin urmare, Domnul l-a întrebat: „Mă iubești Tu mai mult decât aceștia?”, adică mai mult decât ceilalți ucenici, care se aflau acolo. Petru se lăudase că nu-L va părăsi pe Domnul chiar dacă toți ceilalți ar fi făcut acest lucru, iar acum trebuia ca încrederea lui în sine, manifestată public, să fie judecată.

Petru a răspuns: „Doamne, știi că Te iubesc” (sau „Doamne, știi că țin la Tine”), folosind pentru „a iubi” un cuvânt cu o mai mică putere decât cel folosit de Domnul, fiindcă era acum de acord că nu putea pretinde o dragoste pentru Hristos mai mare decât a celorlalți. Domnul însă l-a întrebat din nou: „Mă iubești”, fără să mai facă referire la ceilalți. Petru a răspuns din nou cu formula: „Doamne, știi că țin la Tine”, căci era din ce în ce mai nesigur cu privire la adâncimea dragostei Sale pentru Domnul.

În cele din urmă, Domnul îl întreabă: „Ții tu la Mine?”. El folosește chiar cuvântul folosit de Petru pentru „a iubi”, spunând, cu alte cuvinte: „Ești sigur chiar și de faptul acesta?”. Petru s-a întristat văzând că până și această întrebare a trebuit să fie pusă și a exclamat: „Doamne, Tu toate le știi; știi că țin la Tine”. Petru nu se mai putea încrede în el însuși, însă se putea acum încrede în Domnul, care îi cunoștea inima. „Dacă ne condamnă inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate” (1 Ioan 3.20).

Fiindcă Petru se lăudase în public, a fost necesar ca Domnul să-l corecteze tot în public, însă a făcut acest lucru în modul cel mai delicat cu putință. De asemenea, cu această ocazie El i-a încredințat grija turmei Sale scumpe. În cartea Fapte vedem un Petru plin de îndrăzneală și de râvnă, însă vindecat de încrederea în sine. El învățase adevărul binecuvântat că este mai ferice să te încrezi în Hristos, decât în tine însuți.

S. Campbell


SĂMÂNȚA BUNĂ

După ce l-a prins și l-a pus în închisoare, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru soldați, cu gând ca, după Paști, să-l scoată.

Fapte 12.4



Întemnițarea lui Petru

Vrăjmașul cel vechi, Satan, nu doarme niciodată. El mai stârnise prigoniri împotriva sfinților. Petru și Ioan fuseseră duși la închisoare și bătuți, iar Ștefan fusese omorât cu pietre. Din nou, Satan, văzând înaintarea evangheliei, a căutat să se împotrivească, îndreptându-și furia mai ales împotriva lui Petru. Împăratul Irod voia să facă pe placul iudeilor. El știa că nimic nu le plăcea mai mult iudeilor decât să-i vadă pe creștini prigoniți. Ce plăcere satanică! Cât de decăzută este ființa umană fără Dumnezeu! Starea aceasta arată cât de departe erau acei oameni de Dumnezeu. Probabil, spuneau „Doamne, Doamne”, dar inima lor era atrasă de ura satanică.

Ca să nu scape din închisoare, patru cete de câte patru ostași îl păzeau pe pașnicul Petru. Chiar și când dormea era legat cu lanțuri între doi soldați. Mai mult, niște păzitori erau așezați la ușă, iar aceasta era de altfel bine ferecată. Ce măsuri strașnice! Un om crud ca acest împărat se făcea cu ușurință plăcut iudeilor dacă îi omora pe cei pe care iudeii îi urau. Cu toate că Irod nu-i agrea pe iudei și invers, în ura lor comună ei se puneau totuși de acord, asemenea precedentului împărat Irod cu Ponțiu Pilat. Dacă unii oameni se unesc din ură împotriva Domnului Isus Hristos, harul lui Dumnezeu lucrează ca cei credincioși să se unească din iubire pentru Hristos, pentru rugăciune, pentru vestirea evangheliei și a virtuților minunate ale Celui ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU CÂT VALOREZI? – Fundația SEER

„Omul de bine lasă moștenitori pe copiii copiilor săi” (Proverbele 13:22)


 Cuvântul „moștenire” este folosit de 203 ori în Sfânta Scriptură, deci cu siguranță Dumnezeu consideră chestiunea importantă. Solomon scrie: „Omul de bine lasă moștenitori pe copiii copiilor săi.” În sfera umană, „valoarea ta” este reprezentată de suma totală a posesiunilor tale. Dar în economia lui Dumnezeu, valoarea ta este egală cu suma totală a dărniciilor tale. Ceea ce nu dăruiești este pierdut pentru totdeauna, dar ceea ce pui în mâna lui Dumnezeu devine o amintire eternă.

Moses Montefiore a fost primul evreu care a ocupat o poziție importantă în Londra. A fost ridicat la rang de cavaler de către regina Victoria în 1837, și tot în același an a fost ales și prefect al Londrei. În ultimii ani ai vieții sale, el a devenit celebru pentru actele sale caritabile. A efectuat șapte călătorii în Țara Sfântă, ultima la vârsta de nouăzeci și unu de ani. Dragostea sa pentru Țara Sfântă s-a evidențiat prin finanțarea unei fabrici de textile, a unei prese de tipar, a unei mori de vânt și a câtorva colonii agricole din Palestina. La aniversarea a o sută de ani, ziarul London Times a publicat mai multe editoriale cu laude la adresa lui. A strâns o avere colosală din afacerile sale și din achizițiile imobiliare, însă când a fost întrebat de un reporter care este valoarea sa, el a invocat o cifră mult mai mică: „Averea dumneavoastră trebuie să fie mult mai mult de-atât!” a spus reporterul. Sir Moses Montefiore a replicat: „Nu m-ați întrebat câți bani am, ci cât valorez. Așa că am calculat cât am dăruit prin acte caritabile. Noi valorăm numai atât cât suntem dispuși să împărțim cu alții!”

Tu, cât valorezi? În ochii lui Dumnezeu, este suma totală a ceea ce dăruiești.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Deuteronom 11:16-32

„Să vă puneţi deci aceste cuvinte ale Mele în inimă şi în suflet” (v. 18). „Dacă … cuvintele Mele rămân în voi…” este cuvântul de ordine pe care ni l-a lăsat Domnul Isus la plecare. Dacă lucrul acesta este împlinit, atunci vom şti cum să ne rugăm (Ioan 15.7),  cum să-I vorbim (Psalmul 45.1; Matei 12.34), cum să ne ferim de rău (Psalmul 119.11). În fiecare moment al zilei vom fi preocupaţi de aceste cuvinte şi cu Cel care le-a rostit. Conversaţiile noastre, faptele noastre, umblarea noastră le vor purta amprenta. Se va putea citi până şi pe faţa noastră fericirea pe care ele ne-o asigură. În căminul nostru, la locul nostru de muncă, în alergăturile noastre, „în toate” vom împodobi „învăţătura care este a Dumnezeului nostru Mântuitor” (Tit 2.10 şi nota c).

Apoi vine concluzia tuturor acestor îndemnuri la ascultare: „Iată, vă pun înainte astăzi binecuvântarea şi blestemul” (v. 26).

În faţa fiecăruia dintre noi se deschid aceste două căi. Una este poteca îngustă a ascultării de Domnul; cealaltă, drumul larg al propriei noastre voinţe. Însă la această răscruce, Dumnezeu a aşezat stâlpi indicatori. Calea ascultării duce la binecuvântare; cealaltă, a voinţei proprii, la blestem. Pe care o vom alege şi urma?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: