Mana Zilnica

” …cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare.”
Luca 9.48

Lucrurile mici

Sir Michael Costa (1808-1884), renumitul dirijor și compozitor, făcea repetiții. În timp ce corul a răsunat acompaniat de zeci de instrumente, interpretul la piculină un flaut mic socotind probabil că avea o contribuție așa de măruntă, încât trecea neobservată în avalanșa aceea de sunete, s-a oprit din cântat. Deodată, marele dirijor s-a oprit și a strigat: „Ce s-a întâmplat cu piculina?” Sunetul acelui mic instrument era necesar pentru armonie; și maestrul a remarcat lipsa piculinei atunci când nu s-a mai auzit.

Tot așa, pentru Dumnezeu marele Dirijor al universului niciunul dintre noi nu este lipsit de importanță. Uneori, cel mai mic și, aparent, mai neînsemnat poate avea contribuția lui importantă și uneori chiar decisivă. Şi chiar dacă nu pare să aibă cine știe ce mare efect asupra altora, totuși marele Dirijor știe!

Într-o lume în care mulți umblă după lucruri mari care să fie vizibile în ochii tuturor, creștinul este chemat să rămână în poziția în care îl așază Dumnezeu. Cine este mulțumit chiar și cu lucrări neînsemnate promovează armonia unii cu alții și lauda comună la adresa lui Dumnezeu. Chiar dacă nu suntem vioara numărul unu în diferitele situații din viață, să fim încurajați că lucrurile mari nu pot fi posibile fără lucrurile mai mici. În fața lumii există multă nedreptate, dar Dumnezeu judecă toate lucrurile, mici și mari, cu dreptatea Sa perfectă.

coordonatori Bob & Debby Gass

MĂRTURISIREA AUTENTICĂ (1)

„Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.” (Luca 12:2)

Julie Ann Barnhill, conferențiar și scriitor motivațional, scria: „Am tendința să-mi ascund păcatele ca să nu le știe nimeni. Aproape tot timpul am reușit să scap ținând 99,9% din aceste lucruri ascunse. Ca om care merge la biserică și care lasă impresia că gestionează o familie fericită, am evitat să atrag atenția celorlalți față de partea întunecată a vieții mele – însă cu un preț mare. Minciuna despre cheltuielile pe care le făceam a dus la probleme financiare în căsnicia mea. Invidia m-a lăsat fără prieteni și fără mulțumire. Mânia adolescenței care m-a făcut să trec prin episoade de auto-mutilare a explodat după mai mulți ani într-o mânie abuzivă față de copiii mei. Și când alcoolul mi-a făcut cu ochiul în perioadele de singurătate și de depresie, i-am cedat. Poate vă gândiți: „Ne-ai destăinuit câteva secrete din viața ta – dar ele nu se compară cu ale mele!”

Ideea nu este să vedem cine are cele mai îngrozitoare secrete; noi trebuie să acceptăm adevărul că nu suntem singuri în locurile noastre secrete… Confesiunea de dragul confesiunii se transformă foarte ușor în momente de tabloid, precum talk-show-rile de la televizor. Nu e suficient să te destăinui.

Mărturisirea autentică duce la o iertare radicală care este disponibilă numai prin Hristos. Ea acoperă orice lucru am fi făcut, indiferent cât de rău este. Domnul Isus ne cunoaște secretele și acestea nu-L vor împiedica niciodată să ne iubească. Păcatele ascunse pot, totuși, să creeze o barieră între noi și viața fără rușine pe care ne-o dorește El. Când ne mărturisim păcatele, noi putem căpăta răscumpărare, salvare și viață veșnică. De asemenea ne putem confesa unor prieteni de încredere ca să putem experimenta realitatea vindecării divine și în relațiile cu cei pe care îi iubim.”

Volumul V de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 3.11-13; 4.1-8

Nu încercările ar trebui să ne poarte spre a-L aştepta pe Domnul, ci dragostea! Venirea Sa „cu toţi sfinţii Săi” este măreţul gând care ar trebui să ne conducă întregul nostru comportament. Sfinţi suntem deja înaintea lui Dumnezeu, prin lucrarea perfectă a lui Hristos (Evrei 10.10), dar, în acelaşi timp, suntem îndemnaţi să ne întărim inimile în sfinţenie practică (cap. 3.13); este voia specială a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ai Săi (cap. 4.3). Un tânăr creştin va trebui mai ales să vegheze să se păstreze curat (v. 4). Considerându-şi trupul ca un instrument de plăcere, el păcătuieşte în primul rând împotriva lui însuşi: îşi ruinează uneori sănătatea, însă întotdeauna conştiinţa (aceasta îşi pierde sensibilitatea faţă de rău şi se dereglează precum acul unui aparat de măsură care a fost forţat).

De asemenea, el poate face cea mai mare nedreptate altuia (v. 6; Evrei 13.4). Câte vieţi ruinate, câte duhuri şi trupuri pângărite şi câte cămine distruse nu au plătit deşertăciunea unei cuceriri şi a unei plăceri de câteva clipe! În sfârşit, necurăţia, sub toate formele ei, este un păcat împotriva lui Dumnezeu (Psalmul 51.4). Trupul nostru nu ne mai aparţine; a devenit templul Duhului pe care Dumnezeu ni L-a dat (v. 8; 1 Corinteni 6.18-20). Duhul Sfânt cere o locuinţă sfântă. A ne păstra trupul fără vină (cap. 5.23) înseamnă a-L onora pe Acela care locuieşte în el.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 sept. 2018

9 Septembrie 2018

Pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace; și ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu.
Efeseni 2.15,16

Piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuși.
Efeseni 2.20

Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea.
Efeseni 5.25

Devenim creștini prin credința individuală în Domnul Isus, însă, odată mântuiți, descoperim că suntem parte a Adunării. În Epistola sa către Efeseni, Pavel prezintă această minunată realitate.

Unitatea noastră ca și credincioși este un subiect important în Efeseni. Citim în capitolul 2 că iudeul și cel dintre națiuni au fost făcuți una în Domnul Isus. Cea mai mare diviziune naturală din omenire – fiindcă Dumnezeu Însuși a creat această diviziune – a fost îndepărtată la cruce. Acolo, Domnul nostru a purtat judecata care ni se cuvenea nouă, înlăturând „legea poruncilor cuprinsă în rânduieli” și stabilind o nouă și complet diferită ordine de lucruri în umanitate, prin înviere. Acest lucru a adus pacea între iudeu și cel dintre națiuni și i-a împăcat pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, Adunarea. Mai târziu în capitol citim despre Adunare ca fiind o clădire, o „locuință a lui Dumnezeu prin Duhul”. Ea este casa lui Dumnezeu, unde rânduiala Sa este menținută și unde lauda Sa se face auzită. Să remarcăm însă că Domnul Isus Însuși este piatra de unghi a temeliei ei.

În capitolul 5 vedem Adunarea ca Mireasă, pe care Domnul Isus o iubește atât de mult, încât S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, ca s-o prezinte înaintea Sa glorioasă (versetul 27). Cât de mult au fost binecuvântați creștinii! Și cât de minunat este că toate binecuvântările sunt în Domnul Isus Însuși!

S Attwood

„Hristos… a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu…”
1 Petru 3.18

Vestea de la cruce

Isus Hristos răstignit de oameni

În urmă cu circa 2.000 de ani, un Om a fost atârnat pe o cruce de lemn ca un răufăcător în afara cetății Ierusalim – înconjurat de multe persoane curioase care Îl batjocoreau. Cu toate că în viața Lui a ajutat pe mulți și nua făcut nimănui niciun rău, El a fost respins. Răspunsul oamenilor la dragostea Sa a fost crucea. Cum S-a comportat Cel răstignit? Răbdător a purtat durerile îngrozitoare și batjocura înțepătoare. În loc să Se apere sau să strige după ajutor, El S-a rugat către Dumnezeul Său: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Dragostea Lui a fost mai puternică decât ura oamenilor. Acest răstignit a fost Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Isus Hristos pedepsit de Dumnezeu

Când Isus Hristos era pe cruce, s-a făcut deodată întuneric. Timp de trei ore, El nu a mai putut fi văzut, pentru că purta pedeapsa lui Dumnezeu, care noi am meritat-o pentru viața noastră păcătoasă. De aceea a trebuit să strige la sfârșit: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Acest strigăt de durere exprimă adânca ananghie prin care a trecut la cruce. În dragostea Lui nemărginită, Ela suportat judecata lui Dumnezeu luând locul pentru fiecare care crede personal în El.

După trei ore s-a făcut iarăși lumină și Fiul lui Dumnezeu a strigat: „S-a isprăvit!” După aceea a murit. Prin suferințele și moartea Sa, El a făcut posibilă mântuirea oamenilor.

(se continuă în 16 septembrie)

coordonatori Bob & Debby Gass

CREȘTE-ȚI COPIII ÎN ÎNVĂȚĂTURA DOMNULUI!

„Creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

Suntem mereu șocați de relatările despre copii care ucid profesori și colegi din școală și apoi întorc arma spre ei înșiși. Doi băieți, de doisprezece și treisprezece ani, au omorât în bătaie un om în fața unui magazin numai pentru plăcerea de a-l vedea murind. Un alt băiat a împușcat un om aflat în mașina oprită la stop. Când a fost întrebat de ce, el a răspuns: „Pentru că s-a uitat la mine.”

Care este cauza tuturor acestor fapte? Orele petrecute urmărind filme violente? Accesul tot mai ușor la procurarea unei arme? După cercetări amănunțite, oamenii de știință au ajuns la concluzia că violența comportamentală este deseori legată de abuz și neglijență în copilăria timpurie. Când un bebeluș petrece peste trei zile în scutece murdare sau când copiii sunt arși, bătuți sau ignorați, sângele lor se umple cu hormoni de stres – printre care cortizolul și adrenalina. Acești hormoni bombardează și afectează creierul copiilor. Așa că, pentru tot restul vieții, ei nu vor gândi și nu vor simți la fel ca ceilalți. De fapt, ei pierd capacitatea de a empatiza cu cei care suferă.

Aceleași cercetări au demonstrat că bebelușii, copiii mici sunt incredibil de vulnerabili între naștere și vârsta de trei ani. Dacă familiile nu-i protejează, dacă nu-i iubesc și nu au grijă de ei, societatea va plăti un preț incredibil în anii care vor urma. Biblia folosește cuvântul „creșteți”. Semnificația lui este a iubi, a proteja, a încuraja, a face complimente și a încerca să scoți ce e mai bun din copilul tău. Deci, crește-ți copiii în ascultarea Domnului!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 3.1-10

În două rânduri, Satan îl împiedicase pe Pavel să se întoarcă la Tesalonic (cap. 2.18). Dumnezeu permisese aceasta, ca să se poată arăta atât afecţiunea apostolului, cât şi credincioşia tesalonicenilor. Folosindu-se de o altă armă, „ispititorul” (v. 5) declanşase atunci asupra lor mari necazuri. Iar Pavel îi avertizase nu numai că aceste încercări erau inevitabile, ci şi că ei erau destinaţi acestora (v. 3; Ioan 15.20; 16.33).

Era el, din acest motiv, indiferent? Dimpotrivă!

Ceea ce-l neliniştea însă nu erau necazurile tesalonicenilor, ci îndoiala legată de tăria credinţei lor (v. 2sf, 5, 6, 7, 10).

Ce lecţie pentru noi, cei care ne oprim cu uşurinţă la împrejurări exterioare: dificultăţi materiale, boli etc., în timp ce pierdem din vedere starea lăuntrică a creştinului! Nemairăbdând (v. 1, 5), apostolul îl trimisese pe Timotei să-i întărească şi să-i încurajeze. Şi el însuşi fusese mângâiat, da, umplut de bucurie, în propriile sale necazuri, de veştile pe care le primise. Pentru că, departe de a le zdruncina credinţa acestor tineri credincioşi, încercarea le-o întărise.

În acelaşi fel, climele cele mai aspre călesc în general rasele (soiurile) cele mai rezistente. Încă o dată, Satan făcuse o lucrare care îl înşelase (Proverbe 11.18).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 sept. 2018

8 Septembrie 2018

Cele șapte adunări din Asia – Pergam și Tiatira

Și îngerului adunării din Pergam scrie-i: … „Știu unde locuiești: unde este tronul lui Satan; și ții cu tărie Numele Meu și n-ai tăgăduit credința Mea” … Și îngerului adunării din Tiatira scrie-i: … „Dar am împotriva ta că o îngădui pe femeia Izabela, care își zice profetesă, și îi învață și îi rătăcește pe robii Mei”.
Apocalipsa 2.12-15,18,20

În perioada Smirna, zece mari persecuții consecutive nu reușesc să pună capăt credinței creștine. Dimpotrivă, «sângele martirilor a devenit sămânța Bisericii». Atunci Satan dă curs unei alte tactici – urmează Pergam (versetul 13). Ceea ce n-a putut face violența va face favoarea autorităților. Sub domnia împăratului Constantin, în anul 312, adoptarea creștinismului ca religie de stat, eveniment pe care mulți l-au considerat ca un mare succes al adevărului, a favorizat delăsarea, starea lumească și introducerea învățăturilor străine (versetele 14 și 15).

În Tiatira însă, biserică ce ține până la sfârșit, răul mai înaintează un pas. Sunt întunecimile evului mediu, comparat aici cu domnia sinistră a lui Ahab, pe care soția lui, Izabela, l-a împins să facă rău (1 Împărați 21.25). Biserica încetase să mai fie străină pe pământ. A vrut să domnească. Și cunoaștem rolul politic pe care a dorit mereu să-l joace. Ei bine, dominația pe care această Biserică din Tiatira a căutat-o cu atâta aroganță le este promisă acelora pe care ea i-a asuprit, i-a torturat, i-a ars pe rug, dar care sunt adevărații biruitori. Ei vor domni împreună cu Acela care vine ca Steaua de dimineață.

J Koechlin

„Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo, ca să caute cuvântul Domnului, și tot nu-l vor găsi.”
Amos 8.12

În iad?

Un vapor încărcat cu excursioniști trecea peste unul dintre cele mai mari lacuri ale Elveției. Printre pasageri era și un grup de tineri creștini care cântau cântări spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria multora. Dar unuia dintre excursioniști, unui bărbat de vârstă mijlocie, nu-i plăceau deloc aceste cântări și mărturia acestor tineri. Supărat s-a dus pe cealaltă parte a punții, dar curând și acolo a început cântarea tinerilor. Din nou s-a îndepărtat și s-a dus mai jos în speranța să nu mai fie deranjat, dar a fost în zadar. Atunci a mai încercat o ultimă dată să se ascundă. Pentru că și aici a eșuat, plin de mânie se îndreptă spre un chelner cu întrebarea: „Nu știți un loc unde pot fi singur și nederanjat de acești tineri?” – „Da, domnul meu”, a fost răspunsul prompt, „iadul.”

Ce l-a determinat pe chelner să răspundă așa, nu știm. Dar la acel pasager s-a declanșat o frică lăuntrică: „În iad?” Mișcat adânc în conștiința sa, omul a început să se gândească. Mai târziu a recunoscut că este un păcătos pierdut și că într-adevăr merită iadul. El s-a întors de la viața lui pierdută și L-a găsit prin credință pe Isus Hristos.

Mulți oameni fug de vestea bună a lui Dumnezeu. Dar când va reveni Hristos pentru a lua la Sine pe credincioși în cer, atunci timpul harului este la sfârșit. Atunci, oamenii care L-au refuzat astăzi pe Hristos, vor căuta „cuvântul Domnului”– dar în zadar!

coordonatori Bob & Debby Gass

DE CE SĂ MERGEM LA BISERICĂ?

„Cum a iubit şi Hristos Biserica…” (Efeseni 5:25)

Se spune că o mamă și-a trezit fiul într-o duminică dimineața și i-a zis: „Ridică-te odată din pat, iar ai întârziat la biserică!” El a răspuns: „Nu vreau să merg. Nu am prieteni acolo, muzica e îngrozitoare și serviciile sunt plictisitoare!” Femeia a zis: „Dar trebuie să mergi, doar ești pastorul lor!”

Serios vorbind, de ce trebuie să mergem la biserică? Pentru că „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură” (Efeseni 5:25-27).

Pastorul și președintele emerit al Universității Taylor, Dr. Jay Kesler ne oferă cinci motive pentru care să mergem la biserică:

1) Biserica este singura organizație care încă se ocupă de probleme precum mântuire, moarte, judecată, har, sens, rai și iad.

2) Biserica aduce valoare și demnitate vieții omenești. Trăim într-o cultură seculară care contribuie la sentimentul omniprezent al lipsei de valoare. Biserica contracarează acest mesaj negativ prin predicarea dragostei și acceptării lui Dumnezeu.

3) Biserica ne oferă o busolă morală și spirituală. Societatea respinge și a revizuit adevărurile absolute, îmbrățișând relativismul, dar Biserica este așezată pe temelia veșnică a Cuvântului lui Dumnezeu.

4) Biserica este locul în care găsim compasiune, vindecare și o comunitate în care ne găsim rostul! Acolo suntem cu toții egali, iar Duhul lui Dumnezeu adună și întrețese credincioșii laolaltă, garantându-ne „intrare liberă la Tatăl” (Efeseni 2:18).

5) Spre deosebire de alte instituții, Biserica a motivat inițiativele cele mai de durată, mai lipsite de egoism, mai esențiale și mai curajoase de pe pământ. Lucruri precum misiuni, școli, spitale, cantine, orfelinate, centre de reabilitare…

De ce să mergem la biserică? Pentru că Domnul Isus iubește Biserica – deci, și noi ar trebui s-o iubim!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 2.13-20

Creştinii din Tesalonic primiseră cuvântul apostolului ca fiind „într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu” (v. 13; Matei 10.40). Inspiraţia absolută a tuturor părţilor Sfintei Scripturi este departe de a fi recunoscută de toţi <teologii> creştinătăţii. Deseori scrierile lui Pavel sunt prezentate ca fiind învăţăturile unui om, om al lui Dumnezeu, remarcabil, fără îndoială, dar supus greşelii. Este vorba, în general, de un pretext pentru a nu se supune şi pentru a respinge ceea ce pare prea îngust. Dar, Dumnezeu fie binecuvântat, fiecare cuvânt al Bibliei are aceeaşi autoritate divină!

Invidia iudeilor întrerupsese activitatea apostolului alături de tesaloniceni (v. 15, 16; Fapte 17.5). Şi el nu sfârşise să-i instruiască iar un învăţător este încurcat atunci când niciunul din elevii lui n-a obţinut diploma pentru care i-a pregătit. Pavel, vorbindu-le inimii, le reaminteşte în versetul 19 că el personal era responsabil cu privire la credincioşia lor: după caz, avea să primească o cunună din mâinile Domnului, sau să fie „acoperit de ruşine” din cauza lor (v. 19; 1 Ioan 2.28). Dragi prieteni, să avem şi noi mereu acest gând în duhul nostru, precum apostolul: curând va trebui să dăm socoteală înaintea Stăpânului nostru de tot ce vom fi făcut (Matei 25.19; Romani 14.12)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 sept. 2018

7 Septembrie 2018

Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în acești patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească, să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă vei păzi poruncile Lui sau nu.
Deuteronom 8.2

Dumnezeu nu avea nevoie să cunoască ce era în inima lor, fiindcă știa prea bine, ci ei trebuiau să cunoască adâncimile răutății inimii lor. Aveau nevoie de această cunoaștere, fiindcă ea putea să-i facă să înțeleagă cine erau ei și cine era Dumnezeu, și astfel să-și găsească în El toate resursele, tot ajutorul și tot harul necesar. Ei au eșuat însă în a păzi poruncile lui Dumnezeu și le-ar fi încălcat încontinuu, dacă ar fi fost lăsați la latitudinea lor.

Pe această cale a harului pe care Domnul ne-a așezat, inima noastră continuă să fie problema principală. Trebuie să învățăm și să mărturisim faptul că în noi „nu locuiește nimic bun” (Romani 7.18) și, de asemenea, să învățăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu și ceea ce este în inima Lui, ca astfel să ajungem la concluzia că toate izvoarele noastre sunt în El (Psalmul 87.7). Trebuie să înțelegem că, în ciuda tuturor eforturilor noastre de a umbla „într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui” (Coloseni 1.10), nu putem face altceva decât să eșuăm și noi, dacă ne bazăm pe puterea noastră.

Domnul a spus: „Rămâneți în Mine”. Cu cât înțeleg mai mult ce este cu adevărat în inima mea, cu atât mă voi baza mai mult pe Cel care este puterea și ajutorul meu. În felul acesta, voi rămâne în El. Îmi dau seama astfel că tot ceea ce este făcut în mine și prin mine nu vine de la mine (căci acum știu cine sunt), ci de la El, care lucrează în mine. Astfel, voi spune ca și Pavel: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt … am lucrat mult mai mult decât ei toți; dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine” (1 Corinteni 15.10).

În Romani 7.14-25 îl vedem pe unul care a învățat ce este în inima lui și care, în consecință, strigă cu disperare la Dumnezeu. Răspunsul se găsește în Isus Hristos! Lecția importantă pe care trebuie s-o învățăm este că Domnul Isus este și trebuie să fie totul pentru noi.

A Leclerc

„Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă…”
Luca 7.12

Puterea Domnului

Ce tablou tragic! Această văduvă pierduse tot ceea ce alcătuise lumea ei – mai întâi soțul, iar acum pe singurul ei fiu și, odată cu el, singurul ei sprijin. Familia ei trebuie să fi fost foarte respectată, căci citim că o mulțime de oameni o însoțeau.

Poate că treci și tu prin dureri sfâșietoare care însoțesc pierderea cuiva drag. Omul nu are putere asupra morții, iar acest adevăr rămâne neschimbat, în ciuda tuturor progreselor științei și medicinei. Într-adevăr, se pot trata boli grave și în anumite cazuri chiar s-a prelungit viața, dar nu a putut fi prelungită la infinit. Poate că oamenii din Nain, ca și oamenii de astăzi, se întrebau: „Unde este Dumnezeu în împrejurarea aceasta?” Dar acolo era prezent Dumnezeu întrupat – Isus Hristos. Domnului i-a fost milă de această mamă. Nici ea și nici cineva din mulțime nu se aștepta la ceea ce a urmat. Mântuitorul S-a adresat pur și simplu tânărului, iar acesta, deși era mort și incapabil să mai audă vreun sunet, a auzit vocea Domnului și viața s-a întors în el. Aceasta ne amintește de atotputernicia Domnului și Mântuitorului nostru în ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor învia. Acesta este unul din multele și marile argumente puternice ale credinței noastre în Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, argumente împotriva necredinței multora, dar și asupra ispitelor vrăjmașului sufletelor noastre, diavolul.

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE PENTRU EI!

„Aduceţi-vă aminte… de cei chinuiți” (Evrei 13:3)

Biblia ne spune: „Stăruiţi în dragostea frăţească.” (Evrei 13:1). Apoi ne dă detalii: „Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei.” În 18 aprilie 2007, trei creștini din Turcia au fost uciși pentru convingerile lor. Necati Aydin a fost unul dintre ei. Avea treizeci și cinci de ani și era pastor în orașul Malatya… Max Lucado ne spune povestea lui: „Când Necati a ajuns la birou, cei doi colegi ai săi aveau deja vizitatori: cinci tineri care-și exprimaseră „interesul” pentru credința creștină. Însă aceștia aveau la ei nu doar întrebări, ci și arme, cuțite, funii… Atacatorii și-au etalat armele și i-au spus lui Necati să rostească rugăciunea islamică a convertirii: „Nu este alt Dumnezeu decât Alah și Mohamed este profetul său.” Când Necati a refuzat, a început tortura. Timp de o oră de agonie, după ce i-au legat, atacatorii i-au interogat și i-au tăiat pe creștini. În cele din urmă, cu poliția la ușă, au tăiat gâtul victimelor. Ultimul cuvânt care s-a auzit din birou a fost strigătul unui creștin statornic: „Mesia! Mesia!”

Astfel de relatări au darul să ne facă să tăcem. Aglomerația din traficul de azi-dimineață nici nu mai merită să fie pomenită. Astfel de relatări ne fac să ne întrebăm: ‘Eu aș accepta sacrificiul? Eu aș striga Mesia! Mesia? Aș renunța la viața mea?'” Așadar, când ne pomenim că ne văicărim de lucruri frivole, ar trebui să ne punem semne de întrebare. Biblia ne învață să ne rugăm pentru frații creștini care suferă în toată lumea, „ca și cum am suferi și noi cu ei”!

Volumul V de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 2.1-12

Insultele şi maltratările suferite de Pavel şi de Sila la Filipi (Fapte 16), departe de a-i descuraja, îi umpluseră de îndrăzneală. Reacţia furioasă a vrăjmaşului era tocmai dovada că osteneala lor nu fusese în zadar (v. 1). Cu toate acestea, ei nu folosiseră niciuna din metodele obişnuite ale propagandei omeneşti: încântări, şiretlicuri, linguşiri, eforturi de a plăcea (2 Corinteni 2.17).

Astăzi, evanghelia este prezentată prea adesea sub o lumină atractivă şi sentimentală sau ca o latură a unei lucrări sociale. Slujba lui Pavel nu era nicidecum animată de vreuna din cele trei mari resorturi ale activităţii oamenilor: căutarea gloriei personale, satisfacerea cărnii şi profitul material. Dimpotrivă, suferinţele apostolului dădeau dovadă de un total dezinteres (Fapte 20.35). Două sentimente îl animau: grija continuă de a-I plăcea lui Dumnezeu (v. 4) şi dragostea pentru cei care deveniseră „propriii săi copii”. Ca o mamă, îi hrănise şi îi îndrăgise mult (v. 7). Ca un tată, îi îndemna, îi mângâia şi îi învăţa să umble (v. 11, 12). Întâi de toate însă dorea ca ei să aibă deplina conştienţă a relaţiei lor cu Dumnezeu. Ce poziţie (atât pentru ei, cât şi pentru noi), că Dumnezeu nu ne cheamă la mai puţin decât la propria Sa Împărăţie şi la propria Sa glorie!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 sept. 2018

6 Septembrie 2018

Sionul a zis: „Domnul m-a părăsit și Domnul m-a uitat!”. „Poate o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează, ca să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Chiar dacă aceasta ar putea uita, totuși Eu nu te voi uita”.
Isaia 49.14,15

Timpul în care a trăit Isaia a fost foarte dificil. Israel Îi întorsese spatele adevăratului Dumnezeu și slujea idolilor, iar Isaia l-a atenționat cu privire la răzvrătirea și nelegiuirea lui, prin care Îl provocase pe Dumnezeu la mânie. Prin urmare, Dumnezeu, în căile Sale guvernamentale, i-a ridicat pe caldeeni pentru a invada țara și pentru a duce în robie pe mulți captivi. Poporul abandonase orice nădejde de restabilire și credea că Dumnezeu îl abandonase, însă Dumnezeu nu-Și abandonează poporul. În repetate rânduri, El i-a îndemnat să se întoarcă. Isaia spune: „Să-și părăsească cel rău calea sa și omul nedrept gândurile sale și să se întoarcă la Domnul – și El va avea milă de el” (Isaia 55.7). Dumnezeu nu ne face după cum merităm, ci, în harul și în bunătatea Sa, ne atrage înapoi la El.

Avem în Simon Petru un exemplu în această privință. El se lepădase de Domnul cu jurăminte (Matei 26.69-75), după care Domnul S-a întors și l-a privit. Această privire trebuie să fi zdrobit inima lui Petru, care a ieșit afară și a plâns cu amar. După învierea Sa, Domnul a avut o întâlnire cu Petru, în urma căreia conștiința sa a fost restabilită; mai trebuia însă ca și inima lui să-și recâștige încrederea. Această restabilire a avut loc la marea Tiberiadei, când Domnul, în dragostea Sa, l-a restabilit deplin pe Petru în prezența celorlalți ucenici și i-a încredințat grija pentru turma Sa.

Multe oi astăzi sunt slabe și bolnave. Suntem noi gata să le slujim în anonimat, să le iubim și să îngrijim de ele doar pentru că aparțin Păstorului, care Și-a dat viața pentru ele? Ne hrănim noi înșine în pășuni verzi, urmându-L pe bunul nostru Păstor? Domnul Isus Își iubește oile – toate oile Sale. El nu le uită niciodată.

J Redekop

„El (Isus Hristos) este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”
1 Ioan 2.2

O întrebare bună

Cineva a întrebat odată: „Cum este posibil, ca Isus Hristos să ispășească păcatele mele la cruce, înainte ca eu să le fi făcut?”

Să considerăm că într-un sat de munte, școala se află direct lângă o prăpastie. Copiii joacă fotbal. La un gol neîndemânatic, mingea zboară peste grila de protecție în prăpastie. Mingea este pierdută. După ce s-a întâmplat acest lucru de câteva ori la ora de sport, învățătorul i-a atenționat pe copii: „Cine mai pierde încă o dată mingea, plătește una nouă.” Dar cum să reușească ei cu puținii bani de buzunar?

Problema ajunge la urechile unui bogat prieten de-al învățătorului. El îi dă o sumă de bani, pentru ca fiecare minge pierdută să poată fi plătită, când elevul vinovat recunoaște greșeala lui. Donatorul mărinimos a plătit deci în avans pentru toate mingile pierdute. Dar numai dacă un copil recunoștea învățătorului că el a dat cu o minge peste grila de protecție, mingea se înlocuia gratuit.

Tot așa, lucrarea de mântuire a Domnului Isus este suficientă pentru toți oamenii. Prin moartea Sa, El a făcut ispășire înaintea lui Dumnezeu cu privire la toate păcatele – indiferent că ele au fost făcute înainte de moartea Sa sau după aceea. Dar iertate îi sunt doar aceluia care crede în Mântuitorul și recunoaște în fața lui Dumnezeu păcatele lui. El primește asigurarea că toată vina sa este ștearsă.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI ÎNVINGI TEAMA (3)

„Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme” (Evrei 13:6)

Să ne uităm la încă două temeri frecvente:

1) Teama de a nu fi suficient de bun; nu vorbim aici despre a fi la fel de bun ca alții, ci despre a fi tu însuți! Nu te mai compara cu alții, ci, în schimb, petrece-ți timpul descoperind calitățile pe care Dumnezeu le-a pus în tine. Te-ai născut cu un scop și acest scop poate fi diferit de tot ce ai întâlnit până acum.

2) Teama de a nu fi acceptat. Aceasta este o cauză puternică a singurătății din societatea de azi. Iar Internetul nu a rezolvat problema pentru că în adâncul nostru, toți tânjim după intimitate, nu după informație. Ai fi surprins să știi cât de mulți oameni se duc acasă într-un apartament gol, iau cina singuri, se uită la televizor și se duc la culcare singuri. Chiar și când ești înconjurat de mulțime, te poți simți izolat – o insulă în mijlocul oceanului. Dar, în realitate, nu trebuie să fie așa – mai ales dacă faci parte din familia răscumpărată a lui Dumnezeu!

Cheia acceptării tale de către ceilalți este să accepți alți membri ai familiei tale. Când îi lași să intre în lumea ta personală, vei descoperi că și ei te vor primi într-a lor. Analizează-ți viața ta prezentă. Nu te vede nimeni când faci asta, iar persoana care va beneficia cel mai mult de acest lucru ești tu! Oamenii nesiguri vor fi cel mai greu de abordat pentru că ei sunt disperați să ascundă ceea ce au impresia că este neadecvat și că reprezintă eșecuri. Dacă ai nevoie de ajutorul unui consilier, al unui doctor sau al unui pastor, nu ezita să-l cauți, să-l ceri, să-l primești!

Astăzi, ridică-te și spune: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme că voi fi respins sau că nu sunt suficient de bun.”

Volumul V de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 1.1-10

Capitolul 17 din Fapte ne istoriseşte scurta vizită a lui Pavel şi a lui Sila (sau Silvan; v. 1) la Tesalonic. Ei vestiseră şi trăiseră evanghelia (v. 5). Iar tesalonicenii, la rândul lor, o primiseră (v. 6) şi o trăiau şi ei. Lucrarea lor era o dovadă a credinţei lor (comp. cu Iacov 2.18); osteneala lor confirma dragostea lor; răbdarea lor proclama marea lor speranţă, care doar ea îi putea susţine (v. 3). Astfel, toată lumea ştia că la Tesalonic se aflau creştini (v. 7). Ştie fiecare om din cartierul meu sau de la locul meu de muncă faptul că eu sunt creştin? Întoarcerea la Dumnezeu este semnul public al naşterii din nou, schimbarea de direcţie vizibilă, care corespunde vieţii divine primite în inimă. Întorcându-ne, nu mai avem în faţă aceleaşi lucruri (Galateni 4.8,9). Tesalonicenii au întors de atunci spatele idolilor inerţi şi născociţi, pentru a contempla şi a sluji un Dumnezeu viu, un Dumnezeu adevărat.

Idolii de lemn sau de piatră din lumea păgână au făcut loc idolilor foarte rafinaţi ai lumii „creştinate”. Întotdeauna însă este valabil faptul că nu poţi sluji la doi stăpâni (Luca 16.13). Cui slujim noi: lui Dumnezeu, sau poftelor noastre? Şi ce aşteptăm noi? Pe Fiul lui Dumnezeu, sau mânia care vine?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 sept. 2018

5 Septembrie 2018

Odinioară erați întuneric, dar acum, lumină în Domnul; umblați ca niște copii ai luminii.
Efeseni 5.8

Trebuie să caute credincioșii mai multă lumină? Nu, fiindcă ei sunt în lumină și sunt fii ai luminii; ochii lor au fost deschiși, iar ei au fost aduși din întuneric la lumină. Ceea ce au nevoie este să crească în înțelegerea adevărului. Lumina este în mod obișnuit menționată cu privire la cei care sunt în întuneric. Astfel, în Evanghelia după Ioan, ea este menționată de mai bine de douăzeci de ori până la mijlocul capitolului 12, unde se încheie cuvintele Domnului către această lume. Acolo El spune: „Cât aveți lumina, credeți în lumină”. De aici încolo, toate învățăturile Domnului sunt adresate ucenicilor Săi. În capitolul 13, Iuda pleacă, iar afară este noapte. Ucenicii sunt înăuntru, împreună cu Cel care este Lumina, dar El nu mai este numit astfel – lumina nu mai este niciodată menționată în Evanghelie; adevărul este cel care devine proeminent (vedeți Ioan 14.17; 15.26; 16.13; 17.17).

Scriptura îi prezintă pe cei credincioși ca fiind în lumină; Dumnezeu, care este lumină, este astfel cunoscut (1 Ioan 1); iar acum, aflându-se în lumină, în „lumina Sa minunată”, ei trebuie să se poarte ca atare și să caute o mai mare înțelegere a adevărului, așa cum este el exprimat în Persoana Fiului lui Dumnezeu. Domnul Isus este Lumina lumii. Nu putem avansa în cunoașterea Lui ca „Lumină”. Mulți nu fac bine deosebirea dintre „lumină” și „adevăr”. Duhul Sfânt, care este cu cei credincioși și în cei credincioși, este numit „Duhul adevărului”, dar niciodată „Duhul luminii”.

Noi suntem „lumină în Domnul” (Efeseni 5.8). A vorbi despre o lumină în Biserică este o eroare subtilă. Satan se prezintă celor credincioși în felul acesta, transformându-se într-un înger de lumină, iar slujitorii săi, în slujitori ai dreptății (2 Corinteni 11.14). Lumina și dreptatea par să fie armele sale de succes printre cei credincioși. Expresii de felul «o nouă lumină» sau «o mai mare lumină» sunt eronate și înșelătoare. Adevărata Lumină deja strălucește. Cel care o ia înainte nu-L are pe Dumnezeu.

H J Vine

„Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El…”
Ioan 1.9,10

Lumina

Descoperirea razelor X în anul 1895 de către fizicianul K.W. Röntgen a fost un mare progres pentru știința medicală. Cu ajutorul acestora există posibilitatea să fie luminate și observate cele mai întunecate părți ale corpului.

Şi în lucrurile spirituale există o lumină invizibilă pentru ochiul omenesc, dar care este mult mai eficace decât razele Röntgen, deoarece luminează interiorul nostru și cercetează inima. Este lumina lui Dumnezeu! Mulți se sustrag conștient razelor pătrunzătoare ale acestei lumini care descoperă toate petele păcatului și arată situația interioară. În lumina lui Dumnezeu, omul vede că inima lui este rea, vicleană și stricată. Acest lucru îl spune Cuvântul lui Dumnezeu cu toată certitudinea. Biblia mai mărturisește că fiecare în parte este necurat și vinovat în starea sa neîntoarsă la Dumnezeu și că nu poate sta în fața Lui. Te-ai recunoscut ca păcătos pierdut în lumina Sa? Numai atunci poți fi ajutat, numai atunci este salvare și pentru tine! Mântuitorul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit ca adevărata Lumină în această lume, pentru a-l elibera pe om de sub puterea întunericului. El spune: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8.12). Apleacă-te înaintea Mântuitorului recunoscându-i vina și vei găsi în razele calde ale dragostei Sale, iertarea vinei, viața veșnică și fericirea veșnică!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI ÎNVINGI TEAMA (2)

„El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.” (Psalmul 112:7)

Astăzi vom vorbi despre una dintre cele mai obișnuite temeri și despre modul în care o putem învinge: teama de eșec.

Ea este cea care apare cel mai adesea și ne împiedică să ducem la îndeplinire orice misiune sau viziune ne-ar putea da Dumnezeu. Dacă privim atent la consecințele reale ale eșecului, ar trebui să ne mire și să ne amuze puterea pe care o exercită. Oameni buni, greșelile nu doar că nu ne ucid, dar ele sunt un instrument prin care suntem modelați și care ne fac mai buni!

Ce dacă faci o greșeală în timpul unei prezentări? Nimeni nu te va împușca, nu?

Și ce dacă nu primești notă bună la un proiect sau examen, ori dacă greșești la calcule? Toți ne dorim să fim perfecți, dar în realitate toți avem defecte.

De fapt, teama irațională de eșec dă naștere la mult mai multe erori pe termen lung. Când oamenii refuză să accepte posibilitatea că greșesc, de obicei sunt reticenți față de situația ca altcineva să le verifice munca sau să revizuiască proiectul la care lucrează. În consecință, ei ajung să facă și mai multe alegeri nefericite și greșeli, iar asta le alimentează starea de instabilitate în care se găsesc.

Calea spre succes trece prin multe eșecuri. Faptul că greșești nu te face un ratat, însă renunțarea da; faptul că nu înveți din greșeli, și că refuzi să te ridici atunci când cazi, da. Psalmistul spune: „El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.”

Folosind darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu, fă un pas în față și asumă-ți un risc prin credință, lăsând în seama Lui reușita. Astfel „vei izbândi în toate lucrările tale” (Iosua 1:8).

Volumul V de Jean Koechlin

Coloseni 4.7-18

Pavel, întemniţat la Roma, s-a folosit de acelaşi mesager credincios, Tihic, pentru a trimite cele două epistole ale sale, către Efeseni şi către Coloseni (Efeseni 6.21,22). Alţi fraţi şi oameni ai lui Dumnezeu participau la lucrările lui şi împărtăşeau subiectele sale de rugăciune: Epafra, care, după ce le vorbise despre Domnul colosenilor (cap. 1.7), acum vorbea despre ei Domnului (v. 12), Onisim, Aristarh, Marcu, Luca şi, de asemenea, Dima, cel care la început fusese foarte strâns legat de lucrare, în timp ce aici este doar pomenit.

Ne putem închipui confuzia lui Arhip auzindu-şi numele în scrisoarea citită înaintea Adunării. Care este această slujbă specială pe care o primise „în Domnul”? Este suficient că o ştiuse el. Iar dacă Duhul lui Dumnezeu nu ne precizează, este pentru ca fiecare credincios să-şi poată pune propriul nume în locul celui al lui Arhip.

Starea dezastruoasă a adunării din Laodiceea, descrisă în Apocalipsa 3.17, arată că ea n-a avut niciun profit de pe urma acestei scrisori care i-a fost apoi comunicată şi ei (v. 16). A rămas săracă, acumulând alte bogăţii şi alte comori decât cele din capitolele 1.27 şi 2.2,3. A rămas goală, neştiind să se îmbrace potrivit cu capitolul 3.10,12,14

Domnul să ne ajute să ţinem cont de avertismentele din Cuvântul Lui, iar acesta să locuiască în noi din belşug (cap. 3.16)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 sept. 2018

4 Septembrie 2018

Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul meu însetează după Tine, carnea mea tânjește după Tine, într-un pământ sec și uscat, fără apă.
Psalmul 63.1

David a scris acest psalm în pustia din Iudeea, într-un pământ sec și uscat, care nu oferea nicio înviorare după care inima omului tânjește. Aceste experiențe în singurătate și în circumstanțe lipsite de confort și de prosperitate au fost folosite de Dumnezeu pentru a-l învăța pe David că lumea este o pustie, un loc sterp din punct de vedere spiritual. În lume nu poate fi găsită nicio binecuvântare adevărată, de natură să învioreze inima celui care a cunoscut dulceața harului lui Dumnezeu. El trebuie să caute înviorare în afara lumii, în Dumnezeul cel viu.

Prin astfel de experiențe, credinciosul învață că Dumnezeu nu este departe și că El nu este un Creator impersonal al universului, ci că este deplin interesat de cei pe care i-a creat. El învață de asemenea să-L cunoască pe Dumnezeu ca pe Dumnezeul său, iar inima lui este îndemnată să-l caute fără întârziere. Timpul lipsurilor este exact timpul când dulceața prezenței lui Dumnezeu trebuie cultivată. În astfel de ocazii, când este singur cu Dumnezeu, sufletul însetat își găsește plăcerea în mângâierea părtășiei cu El.

De multe ori, credincioșii se lasă doborâți și descurajați de greutățile pustiei. Trebuie să știm însă că Domnul ne poate așeza în împrejurări nefavorabile tocmai pentru a simți nevoia după comuniunea prețioasă cu dragostea și cu bunătatea Sa.

Dacă strigăm cu credință la Dumnezeul cel viu, tânjind după El ca într-un pământ sec și uscat, rezultatul va fi cu mult mai minunat decât ne-am așteptat. Sufletul nostru va fi înviorat și săturat de bunătatea divină. „Sufletul meu se va sătura ca de măduvă și de grăsime” (Psalmul 63.5).

L M Grant

„Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredințat că și în tine.”
2 Timotei 1.5

Activitatea mamei

Napoleon, împăratul francez, ar fi spus: „Soarta viitoare a copilului este totdeauna lucrarea mamei.” Această expresie ne duce cu gândul la versetul de astăzi. Ce frumoasă mărturie se prezintă acolo despre mama lui Timotei! Ea a arăta în viața de zi cu zi o credință neprefăcută, pe care Timotei a putut să o înțeleagă de copil.

Cuvântul lui Dumnezeu îi dă tatălui activitatea să stea înaintea familiei. El trebuie să se îngrijească de obținerea pâinii și să aibă în vedere binele duhovnicesc al tuturor. El poartă responsabilitatea principală pentru educația copiilor. De aceea se pretinde de la el să-și crească copiii în mustrarea și învățătura Domnului (Efeseni 6.4).

Şi mama poartă o mare responsabilitate în creșterea copiilor. Ea petrece în mod normal mai mult timp cu ei și de aceea are o influență pregnantă asupra lor. Pe lângă indicațiile pe care le dă fiilor și fiicelor, modelul ei este de mare însemnătate. Teama ei de Dumnezeu și încrederea ei în Dumnezeu lasă asupra copiilor o impresie adâncă. De aceea cât de important este ca mama să-și ia timp pentru copiii ei!

Imaginația societății despre viața în comun a oamenilor se schimbă permanent. Totuși, principiile dumnezeiești rămân valabile pentru familiile creștine. Ca creștini vrem să le ținem și să le realizăm cu ajutorul lui Dumnezeu.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI ÎNVINGI TEAMA (1)

„Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit.” (Iov 11:18)

Mulți oameni celebri, de-a lungul istoriei, au suferit de fobii. Napoleon era paralizat de ailurofobie, o teamă irațională de pisici. Regina Elisabeta I era terorizată de anthofobie, o teamă anormală de flori (îi era frică mai ales de trandafiri). Miliardarul Howard Hughes era practic paralizat de misofobie, o teamă patologică de infecții. Edgar Allan Poe și Harry Houdini sufereau de claustrofobie. Chiar și părintele psihanalizei, Sigmund Freud era cuprins de agorafobie, teama de mulțimi și de locuri publice.

Problema este că mulți dintre noi neagă faptul că au tot felul de frici care îi copleșesc, și rareori consideră faptul acesta ca fiind o problemă serioasă. Realitatea este că fricile noastre ne întârzie în călătoria noastră spre schimbare, și dacă nu le rezolvăm, nu vom atinge niciodată potențialul pentru care ne-a creat Dumnezeu. Poate nici nu considerăm a fi o teamă (fobie) lucrul care ne deranjează. Ar putea fi un sentiment sau o situație pe care o evităm de obicei sau pe care o lăsăm în seama altora s-o rezolve. Orice ar fi, trebuie s-o confruntăm, să apelăm la puterea lui Dumnezeu și să luăm hotărârea de a ne schimba. Astăzi, El ne oferă puterea Sa pentru a reuși.

Iată și o promisiune pe care ne putem baza: „Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit.”

Care este sursa acestei promisiuni? Biblia – Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu! Și încă o promisiune care ne ajută să nu ne temem: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10)

Este Cuvântul de sus pentru tine – azi!

Volumul V de Jean Koechlin

Coloseni 3.18-25; 4.1-6

Capitolul 3.10,11 ştergea toate diferenţele dintre creaturile lui Dumnezeu, pentru a nu menţine decât distincţia fundamentală dintre omul cel vechi şi omul cel nou (comp. cu Galateni 3.27,28). Aici însă creştinul, în care coexistă cele două firi, este examinat în relaţiile sale cu alţii şi în acelaşi timp cu Dumnezeu. Spre deosebire de restul epistolei, unde avem de-a face cu Hristos (Viaţa noastră), aici El este numit Domnul, pentru a sublinia drepturile Sale şi autoritatea Sa. Copii, femei, soţi, slujbaşi sau stăpâni, fiecare, la locul său şi în felul său, slujeşte „Domnului Hristos”. Iar „faţă de cei de afară” (v. 5), care trebuie să fie atitudinea noastră? În primul rând o umblare înţeleaptă, ilustrând adevărul! Apoi un limbaj plin de har şi de fermitate, potrivit situaţiei şi stării fiecăruia! De asemenea, rugăciuni (v. 3)! Pavel le solicită pentru el însuşi. Şi remarcăm că nu uşa închisorii doreşte el să o vadă deschisă, ci uşa evangheliei.

Aceste versete corespund celor din Efeseni 5.22 & 6.9. În aceste două pasaje este foarte frumos de văzut în ce fel doctrina divină pătrunde în toate detaliile vieţii şi răspândeşte parfumul perfecţiunii sale peste toate relaţiile.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 sept. 2018

3 Septembrie 2018

Nu vă minunați de aceasta, pentru că vine un ceas în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, și cei care au făcut cele rele, spre învierea judecății.
Ioan 5.28,29

Aceste cuvinte au fost rostite de Domnul Isus Însuși. Spre deosebire de ideile oamenilor din ziua de azi, El ne învață aici că vor exista două învieri – învierea vieții și învierea judecății – și că ele sunt pentru două categorii de oameni cu totul diferite.

Învierea vieții poate avea loc în orice moment. Detaliile ne sunt date în 1 Tesaloniceni 4.13-18 și în 1 Corinteni 15.51-57. Ea este doar pentru cei care L-au primit pe Isus ca Mântuitor și Domn. Aceasta este semnificația expresiei: „Au făcut cele bune”. De această înviere au parte cei morți în Hristos și cei care trăiesc și cred în Hristos. Lumea nu va vedea acest eveniment, fiindcă el va avea loc într-o clipită, însă cu siguranță ea va vedea rezultatele lui, fiindcă vor avea loc multe catastrofe atunci când cei credincioși aflați în viață vor fi răpiți din mijlocul împrejurărilor în care se vor afla, pentru a fi împreună cu Hristos pentru totdeauna.

Această înviere va fi urmată la scurt timp de necazul cel mare – cea mai dificilă perioadă din istoria omenirii. Când Domnul Isus va veni înapoi în slavă și în putere, va pune capăt acestei perioade. Apocalipsa 20 ne spune că El Își va întemeia Împărăția, că va domni pentru o mie de ani și că Satan, care va fi legat în această perioadă, va fi eliberat la sfârșitul ei. Apoi el va înșela pe mulți oameni ca să se răzvrătească împotriva lui Hristos, iar Dumnezeu va trimite foc din cer împotriva lor și îi va mistui pe toți. Cei morți nemântuiți vor fi înviați și vor sta înaintea scaunului mare și alb de judecată. Vor fi deschise cărțile în care sunt scrise faptele lor, iar toți cei care nu vor fi găsiți scriși în cartea vieții vor fi aruncați în iazul de foc.

E P Vedder, Jr

„Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt.”
Psalmul 39.4

Moartea vine deodată

Azi dimineață, colegul meu de muncă stătea sub șoc: tocmai a auzit despre cardiologul său că a murit de un infarct de inimă. L-au găsit fără viață lângă mașina de tăiat iarbă. Ca specialist competent de inimă, l-a consultat cu o săptămână înainte pe colegul meu și l-a liniștit – totul este în ordine. Dar propria sa moarte nu a putut să o prevadă…

În cercul de la automatul de cafea, totul se învârtea în jurul morții subite. Toți erau de acord: „Moartea poate atinge pe fiecare în orice clipă.” Dar în câteva zile, nimeni nu s-a mai gândit la aceasta.

Așa este omul. Dacă moartea bate în dreapta și în stânga lui, el se sperie, cugetă. Puțin mai târziu se îndreaptă spre teme mai plăcute și alungă gândurile serioase. Totuși, Dumnezeu vrea să ne trezească, pentru ca să cugetăm la despărțirea noastră. Nimeni nu știe când va fi: dacă la o vârstă înaintată, după o boală lungă sau deodată și neașteptat. De aceea nu este recomandabil să lași nepusă în rânduială legătura cu Dumnezeu. Căci „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27).

Ia-ți astăzi timp pentru a te pregăti din vreme pentru viața după moarte! Pune în ordine relația ta cu Dumnezeu! Atunci, Isus Hristos nu va mai fi Judecătorul tău, ci Salvatorul tău: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Faptele Apostolilor 16.31).

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ-I PE COPII CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

„Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi” (2 Timotei 3:15)

Se spune că o femeie l-a întrebat pe un pastor: „La ce vârstă trebuie să încep pregătirea spirituală a copilului meu?” Pastorul a întrebat-o: „Câți ani are copilul tău?” Ea a răspuns: „Cinci.” La care el a spus: „Grăbește-te, ai întârziat deja cinci ani!”

Psihologii confirmă faptul că foamea după cunoaștere și capacitatea de a acumula cunoștințe încep din fragedă pruncie. Prin urmare, când copilul se află la vârsta la care aude, tu trebuie să fii gata să-l înveți. Nu pierde nicio ocazie de a-i citi Biblia. Folosește fiecare experiență pentru a-l învăța ce spune Cuvântul Său despre regula bunului simț, despre politețe, despre iertare, despre mărturisirea păcatelor și pocăință…

Nu subestima niciodată capacitatea lui Dumnezeu de a-i dezvolta caracterul, de a-i forma și mobila sufletul, de a-l învăța pe copil adevărurile spirituale, chiar și la o vârstă foarte mică! Când inima lor este tânără și nevinovată, fă-le cunoștință cu Isus. Câțiva dintre cei mai mari creștini din istorie au fost mântuiți în copilărie. Jonathan Edwards, a cărui lucrare a întors provincii și state întregi la Dumnezeu, L-a declarat pe Isus ca Mântuitor personal la opt ani. Charles Spurgeon, „regele predicatorilor”, s-a întors la Domnul la doisprezece ani, iar Matthew Henry, marele comentator biblic, l-a primit pe Isus în viața lui la unsprezece ani.

Timotei era deja un lucrător harnic și influent la o vârstă foarte tânără. Pavel îi scrie: „din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” Da, copilul tău poate înțelege adevărurile de bază despre mântuire și poate ajunge să-L cunoască pe Hristos la o vârstă fragedă. Deci, învață-i pe copii Cuvântul lui Dumnezeu!

Volumul V de Jean Koechlin

Coloseni 3.8-17

Ceea ce a dezbrăcat omul cel vechi se compune din triste zdrenţe, desemnate în versetele 8 şi 9: mânie, răutate, defăimare

Să ne fie ruşine să ne înfăţişăm astfel! Să îmbrăcăm mai degrabă veşmintele luminoase ale omului nou, căruia Hristos îi este Modelul desăvârşit (v. 10). Podoabele Sale sunt descrise: milă, smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare, iertare

Iar mai presus de toate, să ne acoperim cu dragostea, care este însăşi natura Sa, pentru că dragostea ne va face recunoscuţi ca ucenici ai lui Isus (Ioan 13.35).

Starea noastră lăuntrică nu este de mai mică importanţă. În noi trebuie să locuiască: Hristos care este totul (v. 11b), pacea Sa (v. 15), Cuvântul Său (v. 16). Doar a avea Biblia acasă sau chiar la căpătâi nu ne va face nici cel mai mic bine. Bucatele cele mai tonice nu ne hrănesc câtă vreme rămân în farfurie. Cuvântul trebuie să locuiască în noi din belşug (Romani 10.8). Un alt mijloc la care încă nu ne gândim, pentru a fi învăţaţi şi îndemnaţi, sunt cântările cântate lui Dumnezeu de inimile noastre (Psalmul 119.54). Să nu-L privăm de acestea nici pe El, nici pe noi.

În fine, pentru fiecare dintre cuvintele sau faptele noastre, o dublă întrebare va servi ca piatră de încercare.

Pot eu spune sau face aceasta în Numele Domnului Isus?

Pot eu să-I aduc mulţumiri pentru aceasta lui Dumnezeu Tatăl?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 sept. 2018

2 Septembrie 2018

Și, pe când vorbeau ei acestea, Isus Însuși a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă!”.
Luca 24.36

Luca accentuează faptul că Domnul Isus, după înviere, este Același cu Cel pe care ucenicii Îl cunoscuseră ca trăind pe pământ. Mai devreme în capitol, el scrie despre Cleopa și despre însoțitorul său că „ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască” (versetul 16). Aici, în camera de sus, nu mai există o astfel de piedică pentru ucenici, iar ei sunt uimiți să-L vadă din nou pe Acela pe care Îl cunoscuseră atât de bine înainte (1 Ioan 1.1). Lipsa lor de credință în cuvintele Sale îi făcea nepregătiți să se bucure de apariția Lui.

Domnul Își manifestă harul oferindu-le pacea Sa și liniștind inimile lor agitate. În contrast cu Iacov, al cărui glas îl trădase atunci când l-a înșelat pe Isaac, când „a pus pieile iezilor pe mâinile lui” (Geneza 27.16,22), cuvintele Domnului confirmă faptul că era cu adevărat El: „Priviți mâinile și picioarele Mele, că sunt Eu Însumi” (Luca 24.39). Da, El era – Cel care fusese „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8).

Când bucuria și uimirea au pus stăpânire pe ei, la vederea realității prezenței Sale fizice, El le-a cerut ceva de mâncare. Cât de minunat pentru cei unsprezece să-L vadă din nou pe Domnul lor – care Se așezase cu ei la masă în seara de dinainte de moartea Sa (Luca 22.14) – cum mânca înaintea lor, în seara zilei învierii Sale! Însă faptul că El nu mănâncă împreună cu ei arată o schimbare pe care cuvintele Sale o prezintă cu claritate: evanghelia urma să fie predicată în numele Său, ei aveau să rămână aici ca martori ai Săi, iar El urma să trimită făgăduința Tatălui asupra lor (versetul 49). Ucenicii nu aveau decât pește fript și un fagure de miere pentru a-I oferi (versetul 42), însă El, în harul Său, le-a luat pentru a le da belșugul Său: făgăduința Tatălui (versetul 49). Aceste lucruri capătă o realitate practică pentru noi doar în măsura în care Îl avem pe Domnul Isus înaintea ochilor noștri.

S Attwood

„Duceți-vă de învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!» Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.”
Matei 9.13

Mila Domnului

Avem în fața noastră un adevăr al Vechiului Testament scris de profetul Osea cu mult înainte și pe care l-a împlinit Isus Hristos în chip desăvârșit în lucrarea Sa. Mărturia plină de har a lui Dumnezeu față de om este: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Astfel, Domnul ne învață cu claritate că singura cale prin care îl poate face fericit pe om și prin care îl poate salva din condamnarea veșnică, este să aibă milă de cel aflat în starea de păcat și de neputință. Aceasta este o dovadă a măreției dragostei dumnezeiești.

Starea omului înaintea lui Dumnezeu este aceea de păcătos, de rob al lui satan, de slujitor al păcatului, de vinovat pentru încălcarea legilor lui Dumnezeu, trăind în teamă de moarte și tremurând la auzul că va fi o judecată. Şi tocmai în această situație jalnică a omenirii a venit Mântuitorul cu mila Sa. Jertfa de la cruce a Mântuitorului era singura cale pentru răscumpărarea omului. Pentru eliberarea și binecuvântarea omului, Mântuitorul a acceptat disprețul, a acceptat crucea. Astfel, Isus Hristos a coborât în durerile și moartea de pe cruce luând păcatul nostru asupra Lui, pentru a-l înălța pe omul care primește mântuirea adusă în dar. Mântuitorul nu a chemat la pocăință pe cei care se considerau drepți, cu toate că nu erau. Pocăința înseamnă schimbare de atitudine, adică de a ne vedea așa cum spune Dumnezeu în Cuvântul Său.

coordonatori Bob & Debby Gass

MÂNIA SFÂNTĂ (2)

„Vai de cei ce numesc răul bine…” (Isaia 5:20)

Știai că Dumnezeu Însuși Se mânie? Citim în Biblie că: „Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că îşi abătuse inima de la Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori.” (1 Împărați 11:9). De multe ori schimbarea are loc prin mânie sfântă.

Aristotel a spus cândva: „Oricine se poate mânia; e simplu. Dar să te mânii pe persoana potrivită, în măsură potrivită și în modul potrivit, asta nu e simplu!” Dar se poate! Cineva care se mânie tot timpul este un nebun, dar o persoană care nu se mânie niciodată este lipsită de curajul moral. Henry Ward Beecher a spus: „Cel ce nu știe să se mânie, nu știe să fie bun. Și cel ce nu știe să fie scuturat în străfundul sufletului său de indignare din cauza lucrurilor rele, fie este un parazit, fie un om fără sentimente.”

Iată patru lucruri care ar trebui să ne mânie:

1) Filmele înțesate de relații ilicite, de imagini și expresii murdare, și televiziunile care poluează mințile celor tineri și celor bătrâni deopotrivă.

2) Politicienii lași, care fac ceea ce le e util din punct de vedere financiar sau politic, dar nu și ceea ce este corect din punct de vedere moral.

3) Nedreptatea pricinuită de culoarea pielii sau de statutul economic, discriminarea deci…

4) Copiii noștri atunci când ne sfidează pe față.

Cu toate acestea, există și un avertisment: „Să n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26).

Așadar, explică în mod clar regulile casei, aplică-le în mod constant, dar asigură-te că fiecare din casa ta, copiii tăi, știu că îi iubești și că te gândești numai la binele lor. Poate că pentru moment nu se va înțelege lucrul acesta, dar mai târziu îl va aprecia. Așadar, ai grijă ca mânia ta să fie corectă, neabuzivă și sfântă!

Volumul V de Jean Koechlin

Coloseni
2.20-23; 3.1-7

Ceea ce trebuie să facem sau ceea ce nu trebuie să facem decurge din ceea ce suntem. Poziţia noastră dublă urmează să fie precizată (v. 12, 13).

1. Noi suntem morţi împreună cu Hristos (v. 20), morţi faţă de cunoştinţele elementare ale lumii; nu mai putem lua ca regulă de viaţă principiile care guvernează lumea, cu pretenţiile ei morale sau religioase şi cu aprecierile ei, deseori false, despre bine şi despre rău.

2. Noi suntem „înviaţi împreună cu Hristos” (cap. 3.1). Fiind oameni de sus, să ne gândim la cele de sus, aplicând principiile de sus în împrejurările noastre cele mai obişnuite.

„Aţi murit”, confirmă versetul 3, iar viaţa nouă, nepieritoare, pe care o aveţi în prezent, este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. „De aceea lumea nu ne cunoaşte” adică nu ne poate înţelege „pentru că nu L-a cunoscut pe El” (1 Ioan 3.1). Dar când Hristos Se va arăta, atunci toţi vor şti care era secretul nostru.

Deşi viaţa noastră este în cer, ne rămân pe pământ „mădulare” morale periculoase, altfel spus, poftele noastre. Să dăm morţii toate aceste manifestări vinovate ale omului vechi. Din pricina lor „vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. Din pricina lor, de asemenea, această mânie a căzut asupra Înlocuitorului nostru perfect.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 sept. 2018

1 Septembrie 2018

Cele șapte adunări din Asia – Efes și Smirna

Îngerului adunării din Efes scrie-i: … „Am împotriva ta că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Amintește-ți deci de unde ai căzut și pocăiește-te și fă lucrările dintâi; dar, dacă nu, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui” … Și îngerului adunării din Smirna scrie-i: … „Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iată, diavolul va arunca dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați; și veți avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții”.
Apocalipsa 2.1,4,5,8,10

Aceste scrisori către cele șapte adunări din Asia descriu, în tot atâtea tablouri succesive, istoria creștinătății responsabile. Domnul Se prezintă fiecăreia dintre aceste biserici, face un inventar exact a ceea ce găsește și a ceea ce nu găsește, dă îndemnuri și promite răsplătirea Sa celui care învinge.

La Efes, aparent totul mergea cât se poate de bine (versetele 2 și 3). Domnul însă privește la inimă (Ieremia 2.2). Din nefericire, nu vede acolo răspunsul la propria Sa dragoste; El a încetat să mai ocupe acolo primul loc. Dacă un râu este separat de izvorul său, oamenii situați pe malurile râului la vărsare nu vor remarca imediat. Cât timp apa se scurge, malurile rămân tot verzi; și, pentru câtva timp, se va putea vedea acolo aceeași animație. Dragi prieteni, să ne întrebăm ce este nu cu zelul nostru, ci cu afecțiunile noastre față de Hristos. Pentru a frâna acest declin, Domnul cel credincios va recurge la un remediu ciudat: încercarea. El lasă frâu liber puterii lui Satan.

După Efes (binevoitor) urmează Smirna, care semnifică „amărăciune”. Aceasta a fost perioada martirilor sub cruzii împărați romani (în secolele 2 și 3), când, în arene, înaintea fiarelor sălbatice, creștinii „Smirnei” au avut ocazia să-și arate dragostea pentru Mântuitorul lor printr-o credincioșie până la moarte.

J Koechlin

Bizuiţi-vă pe DOMNUL!

„În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt: «Da»…”
2 Corinteni 1.20

O, noi ne-am bizuit pe Domnul!

De-aceea nu ne-a biruit

Nici vântul, când vuia puternic,

Nici valul, când izbea cumplit.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul!

De-aceea, când zdrobiți păream,

Spre fericita izbăvire

Deplin încrezători priveam.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul!

De-aceea-n nopți de suferinți

Crezând, noi pregăteam prin lacrimi

Cântarea marii biruinți.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul!

De-aceea-n liniște-am privit

Şi-am stat neclătinați în fața

Asupritorului cumplit.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul!

De-aceea azi cântăm așa,

Şi veșnic vom slăvi și-n ceruri

Măreață, biruința Sa.

Bizuiți-vă pe Domnul

Cei răscumpărați de El,

Căci în El au biruința

Câți se bizuiesc pe El!

coordonatori Bob & Debby Gass

MÂNIA SFÂNTĂ (1)

„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26)

Există un mod corect și un mod greșit de a te raporta la mânie. Moise și-a manifestat-o într-un mod greșit, și lucrul acesta l-a costat Țara Promisă. Domnul Isus și-a exprimat mânia într-un mod potrivit, și cei care profitau de săraci au fost demascați și izgoniți din Templu.

Versetul „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” înseamnă că în loc să te plângi de problemă, trebuie să faci ceva în privința ei. În loc să începi să fierbi și să-i ții pe ceilalți ca pe ace, caută miezul mâniei tale și exprim-o așa cum se cuvine.

Pastorul și autorul Dr. Jack Hyles a scris la un moment dat despre fiul său care a primit ca temă să citească o carte – una cu un limbaj nepotrivit pentru copii, și plină de situații dubioase… Cu cât Dr. Hyles a citit-o mai atent, cu atât s-a mâniat mai tare. În cele din urmă, s-a dus la directorul școlii și i-a spus politicos, dar ferm: „Fiul meu nu va citi această carte, i se va da o alta în locul ei, și nu i se va scădea nota din această cauză!” Directorul, luat prin surprindere, a încercat să argumenteze și să-l contrazică… dar Dr. Hyles l-a întrerupt și a spus ferm, calm, apăsat: „Fără niciun ‘dacă’, niciun ‘dar’ sau vreun ‘și’, pe acest subiect! Nu va fi obligat să citească această carte, și i se va da o altă temă. E clar?” Directorul a răspuns: „În regulă, Dr. Hyles, dar nu înțeleg ce e cu toată această agitație. La urma urmelor, limbajul din această carte nu este mai urât decât cel scris pe pereții din toalete.”

Dr. Hyles a zâmbit și a zis: „De acord cu dumneavoastră, dar dacă acesta va deveni lectură obligatorie – mă voi întoarce!” Așa este indicat să ne exprimăm mânia: într-un mod corect! Ai în vedere asta, de azi!