Mana Zilnica

Mana Zilnica

8 Septembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și îngerului adunării din Pergam scrie-i: … „Știu unde locuiești: unde este tronul lui Satan; și ții cu tărie Numele Meu și n-ai tăgăduit credința Mea” … Și îngerului adunării din Tiatira scrie-i: … „Dar am împotriva ta că o îngădui pe femeia Izabela, care își zice profetesă, și îi învață și îi rătăcește pe robii Mei”.
Apocalipsa 2.12-15,18,20

Cele șapte adunări din Asia – Pergam și Tiatira

În perioada Smirna, zece mari persecuții consecutive nu reușesc să pună capăt credinței creștine. Dimpotrivă, «sângele martirilor a devenit sămânța Bisericii». Atunci Satan dă curs unei alte tactici – urmează Pergam (versetul 13). Ceea ce n-a putut face violența va face favoarea autorităților. Sub domnia împăratului Constantin, în anul 312, adoptarea creștinismului ca religie de stat, eveniment pe care mulți l-au considerat ca un mare succes al adevărului, a favorizat delăsarea, starea lumească și introducerea învățăturilor străine (versetele 14 și 15).

În Tiatira însă, biserică ce ține până la sfârșit, răul mai înaintează un pas. Sunt întunecimile evului mediu, comparat aici cu domnia sinistră a lui Ahab, pe care soția lui, Izabela, l-a împins să facă rău (1 Împărați 21.25). Biserica încetase să mai fie străină pe pământ. A vrut să domnească. Și cunoaștem rolul politic pe care a dorit mereu să-l joace. Ei bine, dominația pe care această Biserică din Tiatira a căutat-o cu atâta aroganță le este promisă acelora pe care ea i-a asuprit, i-a torturat, i-a ars pe rug, dar care sunt adevărații biruitori. Ei vor domni împreună cu Acela care vine ca Steaua de dimineață.

J Koechlin


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo, ca să caute cuvântul Domnului, și tot nu-l vor găsi.”
Amos 8.12

În iad?

Un vapor încărcat cu excursioniști trecea peste unul dintre cele mai mari lacuri ale Elveției. Printre pasageri era și un grup de tineri creștini care cântau cântări spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria multora. Dar unuia dintre excursioniști, unui bărbat de vârstă mijlocie, nu-i plăceau deloc aceste cântări și mărturia acestor tineri. Supărat s-a dus pe cealaltă parte a punții, dar curând și acolo a început cântarea tinerilor. Din nou s-a îndepărtat și s-a dus mai jos în speranța să nu mai fie deranjat, dar a fost în zadar. Atunci a mai încercat o ultimă dată să se ascundă. Pentru că și aici a eșuat, plin de mânie se îndreptă spre un chelner cu întrebarea: „Nu știți un loc unde pot fi singur și nederanjat de acești tineri?” – „Da, domnul meu”, a fost răspunsul prompt, „iadul.”

Ce l-a determinat pe chelner să răspundă așa, nu știm. Dar la acel pasager s-a declanșat o frică lăuntrică: „În iad?” Mișcat adânc în conștiința sa, omul a început să se gândească. Mai târziu a recunoscut că este un păcătos pierdut și că într-adevăr merită iadul. El s-a întors de la viața lui pierdută și L-a găsit prin credință pe Isus Hristos.

Mulți oameni fug de vestea bună a lui Dumnezeu. Dar când va reveni Hristos pentru a lua la Sine pe credincioși în cer, atunci timpul harului este la sfârșit. Atunci, oamenii care L-au refuzat astăzi pe Hristos, vor căuta „cuvântul Domnului”– dar în zadar!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DE CE SĂ MERGEM LA BISERICĂ?

„Cum a iubit şi Hristos Biserica…” (Efeseni 5:25)

     Se spune că o mamă și-a trezit fiul într-o duminică dimineața și i-a zis: „Ridică-te odată din pat, iar ai întârziat la biserică!” El a răspuns: „Nu vreau să merg. Nu am prieteni acolo, muzica e îngrozitoare și serviciile sunt plictisitoare!” Femeia a zis: „Dar trebuie să mergi, doar ești pastorul lor!”

Serios vorbind, de ce trebuie să mergem la biserică? Pentru că „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură” (Efeseni 5:25-27).

Pastorul și președintele emerit al Universității Taylor, Dr. Jay Kesler ne oferă cinci motive pentru care să mergem la biserică:

1) Biserica este singura organizație care încă se ocupă de probleme precum mântuire, moarte, judecată, har, sens, rai și iad.

2) Biserica aduce valoare și demnitate vieții omenești. Trăim într-o cultură seculară care contribuie la sentimentul omniprezent al lipsei de valoare. Biserica contracarează acest mesaj negativ prin predicarea dragostei și acceptării lui Dumnezeu.

3) Biserica ne oferă o busolă morală și spirituală. Societatea respinge și a revizuit adevărurile absolute, îmbrățișând relativismul, dar Biserica este așezată pe temelia veșnică a Cuvântului lui Dumnezeu.

4) Biserica este locul în care găsim compasiune, vindecare și o comunitate în care ne găsim rostul! Acolo suntem cu toții egali, iar Duhul lui Dumnezeu adună și întrețese credincioșii laolaltă, garantându-ne „intrare liberă la Tatăl” (Efeseni 2:18).

5) Spre deosebire de alte instituții, Biserica a motivat inițiativele cele mai de durată, mai lipsite de egoism, mai esențiale și mai curajoase de pe pământ. Lucruri precum misiuni, școli, spitale, cantine, orfelinate, centre de reabilitare…

De ce să mergem la biserică? Pentru că Domnul Isus iubește Biserica – deci, și noi ar trebui s-o iubim!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Tesaloniceni 2.13-20

Creştinii din Tesalonic primiseră cuvântul apostolului ca fiind „într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu” (v. 13; Matei 10.40). Inspiraţia absolută a tuturor părţilor Sfintei Scripturi este departe de a fi recunoscută de toţi <teologii> creştinătăţii. Deseori scrierile lui Pavel sunt prezentate ca fiind învăţăturile unui om, om al lui Dumnezeu, remarcabil, fără îndoială, dar supus greşelii. Este vorba, în general, de un pretext pentru a nu se supune şi pentru a respinge ceea ce pare prea îngust. Dar, Dumnezeu fie binecuvântat, fiecare cuvânt al Bibliei are aceeaşi autoritate divină!

Invidia iudeilor întrerupsese activitatea apostolului alături de tesaloniceni (v. 15, 16; Fapte 17.5). Şi el nu sfârşise să-i instruiască iar un învăţător este încurcat atunci când niciunul din elevii lui n-a obţinut diploma pentru care i-a pregătit. Pavel, vorbindu-le inimii, le reaminteşte în versetul 19 că el personal era responsabil cu privire la credincioşia lor: după caz, avea să primească o cunună din mâinile Domnului, sau să fie „acoperit de ruşine” din cauza lor (v. 19; 1 Ioan 2.28). Dragi prieteni, să avem şi noi mereu acest gând în duhul nostru, precum apostolul: curând va trebui să dăm socoteală înaintea Stăpânului nostru de tot ce vom fi făcut (Matei 25.19; Romani 14.12)!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: