Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El.
1 Corinteni 11.26

Rupând din pâine și bând din pahar, inimile noastre se întorc către acel moment suprem în care Domnul, înălțat pe cruce între doi tâlhari, îndurând o așa mare împotrivire din partea păcătoșilor, a suferit în locul nostru părăsirea de către Dumnezeu. Vedem aici deci un Hristos mort, nu un Hristos glorificat, așa cum este El acum.

Domnul știa că egoismul inimilor noastre naturale ne-ar face să uităm ușor cu ce preț nespus am fost răscumpărați, cât L-a costat mântuirea noastră. De aceea a pus înaintea noastră un mijloc vizibil pentru a reaminti inimilor noastre despre moartea Sa. Pentru a fi mântuiți, noi nu trebuie decât să credem; un lucru atât de simplu pentru noi; dar cu ce preț a înfăptuit Domnul o astfel de lucrare!

Nu este deci pentru credincios niciun act mai măreț, mai sublim, decât să ia din pâine și să bea din pahar în amintirea morții Domnului; nu e nimic care să prezinte într-un fel mai emoționant dragostea Sa nemărginită. Niciun cuvânt din limbajul nostru n-ar putea să exprime deplin ceea ce semnifică aceste simboluri. Gândurile noastre cele mai înalte nu pot să atingă decât marginile acestui subiect infinit.

A mânca din pâine și a bea din pahar proclamă ceea ce noi n-am ști niciodată să exprimăm deplin. În mijlocul unei lumi care L-a lepădat, care n-a văzut în El nimic care să-L facă de dorit și care, mai mult decât atât, Îl coboară astăzi la nivelul unui descendent al lui Adam, vrând să-I acorde privilegiul de a fi cel mai bun dintre acești descendenți, în mijlocul unei astfel de lumi deci noi vestim moartea Sa, recunoscându-L ca Domn al nostru, care va reveni în slavă, dar cu gândul dureros că El, Domnul cerului și al pământului, a trebuit să fie jertfă pentru păcat, jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

S P


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …avem un Mare Preot…, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu… care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat.”
Evrei 4.14,15

Scena ispitirii

Ispitirea Domnului Isus n-a avut loc, pentru că El ar fi putut cădea, ci pentru a demonstra că El nu putea cădea. Ispitele venite  din  partea  lui  satan  au  pus  în  lumină  sfințenia  și puterea Omului al doilea Isus Hristos -, în contrast cu slăbiciunea și cu falimentul celui dintâi. Când a fost creat primul om, Dumnezeu a declarat că totul era foarte bun, dar satan a venit fără întârziere să-l ispitească pe om și aceasta a fost cauza ruinei lui. Omul al doilea a apărut, vocea Tatălui s-a făcut auzită pentru a declara excelența Fiului Său, de aceea satan s-a grăbit din nou să vină în acest loc: dar de această dată L-a întâlnit pe Omul, plin de Duhul Sfânt, pe care vicleniile diavolului nu L-au putut atinge. Când primul om a căzut, nu a cunoscut chinurile foamei, pentru că locuia în grădina roditoare sădită de Creatorul Său. Omul al doilea a fost victorios, deși grădina a fost transformată în deșert și El Însuși a cunoscut foamea.

Privind la scena ispitirii, este important să ne aducem aminte că Domnul nostru n-a încetat să fie Dumnezeu atunci când a devenit Om. El este Dumnezeu și Om într-o singură Persoană glorioasă. Scopul ispitirii a fost de a pune în evidență acest adevăr. El a putut spune întotdeauna:

„Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). Nimic nesfânt n-a fost găsit în Mântuitorul, așa cum există din belșug în noi. Mântuitorul a fost întotdeauna Cel fără păcat – satan însuși dovedind acest lucru atunci când s-a retras din scenă înfrânt.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IA EXEMPLU DE LA ȘAMGAR (1)

„Şamgar… a ucis şase sute de oameni dintre Filisteni cu un otic de plug.” (Judecători 3:31)

     Șamgar este pomenit numai de două ori în Scriptură, iar istoria lui cuprinde câteva rânduri și două versete. Însă impactul lui a fost uimitor. E o provocare pentru toți cei care cred că „Dumnezeu nu ar folosi niciodată pe cineva ca mine.” Poate că Șamgar a fost persoana cel mai puțin pregătită pentru a scăpa poporul Israel de filisteni. Pentru început, probabil că nici măcar nu era iudeu. Numele lui este Hurrian în original. S-ar fi putut gândi să nu facă nimic și să-și vadă de-ale lui. Și-ar fi putut găsi scuze: „Nu am armele potrivite și singur nu pot face nimic. Nici măcar nu este poporul meu”.

În cazul în care cauți o scuză, o vei găsi. Dacă nu cauți, nu vei găsi. Când vorbim despre găsirea scuzelor, suntem extrem de creativi. Dar dacă am canaliza acea creativitate spre găsirea soluțiilor, în loc de găsirea scuzelor? Dacă am face așa, Dumnezeu ne-ar putea folosi ca pe un instrument pentru împlinirea planurilor Sale, așa cum l-a folosit pe Șamgar.

Când Dumnezeu îți mișcă duhul sau inima, nu poți sta deoparte, trebuie să te ridici și să treci la fapte. Și acel moment poate fi un punct definitoriu în viața ta. Nu te îngrijora cu privire la rezultate. Dacă este lucrul potrivit, rezultatele sunt în responsabilitatea lui Dumnezeu. Concentrează-te să faci lucrurile potrivite din motivul potrivit, și nu crede minciuna că e ceva imposibil de făcut! Da, e nevoie de toate eforturile, dar tu poți face toate lucrurile prin Hristos care îți dă putere (vezi Filipeni 4:13).

O încercare eșuată nu înseamnă un eșec. Eșecul înseamnă să nu încerci. Dacă încerci, în ochii lui Dumnezeu ai reușit. Așadar, folosește-te de ceea ce ai, și apucă-te de lucru!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Filipeni 3.12-21

În general, oamenii care pe pământ realizează ceva important sunt cei care au o singură pasiune. Fie că este vorba de a cuceri Everestul, de a obţine un premiu Nobel sau de a lupta cu un invadator, întotdeauna unii ca aceştia sunt găsiţi ca oameni de acţiune, gata să sacrifice totul pentru un plan măreţ. Astfel era Pavel, după ce a „fost apucat de Hristos” (v. 12; comp. cu Ieremia 20.7): se ştia angajat în alergarea creştină şi, ca un atlet destoinic, continua efortul fără să se întoarcă şi fără măcar să privească înapoi, gândind numai la premiul final (citiţi 2 Timotei 4.7). Şi el se oferă să ne fie antrenor şi ne invită să-l urmăm pe aceleaşi urme (v. 17)! Să uităm, ca şi el, de lucrurile care sunt în urmă: de succesele noastre, care ne-ar târî spre îngâmfare; de eşecurile noastre, care ne-ar descuraja! Şi să ne îndreptăm spre ţintă cu efort (în forţă), pentru că această cursă pe Ťteren accidentatť nu este nicidecum o plimbare! Este o cursă serioasă şi miza ei este de importanţă capitală.

Ce inconsecvenţă pentru cel care are cetăţenie cerească să aibă gândurile la lucrurile pământeşti (v. 20)! Despre ce discută doi compatrioţi care se întâlnesc în străinătate? Despre ţară! Vom avea şi noi întotdeauna acelaşi sentiment (v. 15), dacă ne vom întreţine cu ceilalţi creştini vorbind despre bucuriile cetăţii cereşti.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: