Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 August 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Au pus chivotul lui Dumnezeu pe un car nou și l-au scos din casa lui Abinadab, care era pe deal. Și Uza și Ahio, fiii lui Abinadab, conduceau carul cel nou.
2 Samuel 6.3

Aceasta a fost greșeala lor. Instrucțiunile divine erau clare: chivotul Dumnezeului viu trebuia cărat pe umerii oamenilor vii. Dacă toate aceste instrucțiuni ar fi fost urmate, nu ar mai fi existat boi care să se împiedice, nici pericolul ca eventual să cadă chivotul, iar Uza nu și-ar mai fi întins mâna pentru a-l sprijini. Această spărtură făcută de Dumnezeu a avut rolul de a le îndrepta gândurile către ascultarea simplă și absolută față de instrucțiunile atât de limpezi aflate în codul levitic. Aceste instrucțiuni nu puteau fi încălcate fără ca acest lucru să nu fie un afront adus lui Dumnezeu. Deși Uza a avut intenții bune, și-a pierdut viața din cauza neascultării sale și a lui David de poruncile lui Dumnezeu cu privire la transportarea chivotului.

Și nouă ne place să folosim care noi pentru Dumnezeu. Adesea ne construim un car nou al hotărârilor bune, pe care așezăm chivotul lui Dumnezeu. Dorim să fim diferiți și credem că Domnul Se va lăsa purtat pe aceste hotărâri. Totuși nu durează mult până când boii se împiedică și până când Uza este lovit cu moartea.

Dumnezeu nu dorește care noi, ci umerii oamenilor consacrați. Trebuie să trăim pentru El, predându-ne pe noi înșine în slujba Lui; nu conducând noi chivotul, ci noi fiind cei conduși; nu impunându-I Domnului gândurile noastre, ci fiind gata să ne supunem pe deplin Lui. Dacă Îl vom asculta și, prin ascultare, vom descoperi felul în care ne putem apropia de El și în care Îl putem sluji, atunci puterea care altfel este cea care distruge va deveni instrumentul credinței noastre și vom putea face lucruri mari pentru Dumnezeu.

F B Meyer


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Lumina este semănată pentru cel neprihănit și bucuria, pentru cei cu inima curată.”
Psalmul 97.11

Bucuria frumuseţii

Cândva, o tânără a avut o convorbire cu marele pictor satiric englez William Hogarth (1697-1764). Ea și-a exprimat dorința de a învăța să deseneze caricaturi. Însă maestrul i-a spus: „Vai, tânără doamnă, acesta nu este un talent de invidiat! Ascultă sfatul meu și nu desena niciodată caricaturi! Eu, tot desenând caricaturi, am pierdut bucuria frumuseții  și  nu  mai  văd  niciodată  o  față  frumoasă,  ci numai una denaturată. Eu nu am niciodată satisfacția de a privi fața de om ca fiind divină!”

Mântuitorul ne-a spus că sunt oameni fățarnici care văd mereu paiul din ochiul fratelui lor, pe când ei au o bârnă în ochi. Astfel de oameni caricaturizează realitatea. Ei au mereu un deget acuzator îndreptat spre alții. Dacă fiecare l-ar vedea pe aproapele cum se vede pe sine, nu ar mai fi vrăjmășii. Din fire suntem gata întotdeauna să ne învinuim unii pe alții, dar, când este vorba să îndreptăm un lucru, suntem mereu zăbavnici. Pe deasupra, numim această atitudine: spirit critic.

Să ne smerim cu căință în fața lui Dumnezeu, cerând să ne dea lumina dreptății Sale și o inimă curată prin credința în  Mântuitorul!  Deși  nu  putem  înțelege  niciodată  adâncimile tainice ale suferințelor lui Hristos, ar trebui cel puțin să căutăm să medităm mai des la crucea și la suferința Sa, și astfel să avem o înțelegere mult mai adâncă a grozăviei păcatului înaintea ochilor lui Dumnezeu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE PRIETENIE (2)

„…este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” (Proverbe 18:24)

     Pentru a avea un prieten bun, trebuie să încerci mai întâi să fii tu un prieten bun. Un poet anonim a scris: „Am plecat să-mi caut un prieten, dar nu am găsit; am căutat să fiu un prieten și am găsit prieteni peste tot.” Prietenia nu cere să ai o personalitate dinamică. Chiar și cei mai timizi, mai tăcuți și mai rezervați pot învăța să fie prietenoși. E aproape imposibil să nu ai nici un prieten, dacă tu însuți ești prietenos. Desigur și opusul este adevărat. Psihologii au cerut unui grup de studenți să noteze inițialele persoanelor pe care le displac cel mai mult. Unii s-au gândit la o singură persoană, în timp ce alții au notat nu mai puțin de paisprezece. Însă un fapt interesant care a ieșit la iveală, în urma acestui studiu, a fost că cei ce displăceau cel mai mare număr de persoane erau ei înșiși displăcuți cel mai mult. Reciproca e cât se poate de valabilă: cu cât ești mai plăcut, cu atât mai ușor va fi să-ți placă de alții și vei fi la rândul tău plăcut de ei.

Așadar, iată cinci mijloace simple de folos în a-ți face prieteni:

1) Contactul vizual. Când vorbești cu cineva, privește-l în ochi.

2) Zâmbetul! E nevoie de șaptezeci și doi de mușchi ca să te încrunți și numai de paisprezece ca să zâmbești – iar zâmbetul încălzește inimile și încurajează conversația.

3) Spune-le oamenilor pe nume. Străinii sunt doar atât, necunoscuți, dar prietenii se bucură să te audă că le rostești numele.

4) Vorbește cu alții despre subiectul lor preferat și despre ei.

5) Găsește ocazii să încurajezi, să faci complimente sau să-ți arăți bunătatea. Când observi pe cineva având aceste cinci deprinderi, să știi că ai găsit de fapt o persoană prietenoasă. De ce să nu fii și tu una?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Galateni 3.1-14

Planul general al epistolei se poate schiţa astfel: capitolele 1 şi 2: Mărturia personală a apostolului; capitolele 3 şi 4: Doctrina mântuirii prin credinţă; capitolele 5 şi 6: Viaţa practică a celui răscumpărat sub har.

Inima lui Pavel era încurcată: zelul său pentru adevăr se dublase de toată dragostea pentru sărmanii galateni. Ce duh de rătăcire i-a putut încânta până într-acolo încât să uite de harul lui Dumnezeu? Şi ce mulţi creştini li se aseamănă! Le-a fost zugrăvit Hristos răstignit (v. 1). Au crezut în El şi au primit prin Duhul Sfânt siguranţa mântuirii. Însă nu au avut încredere în El pentru a le conduce viaţa creştină. După ce au început prin Duhul, au continuat prin carne (v. 3). Sau credeţi că, după ce ne-a îndreptăţit, Dumnezeu poate conta pe noi pentru a-Şi încheia lucrarea? Nu, iar din acest motiv, aceeaşi credinţă care ne mântuieşte este şi cea de care avem nevoie pentru a trăi (v. 11). Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu, în schimb, nu poate să ne aducă decât moartea şi blestemul, pentru că am fi incapabili să o împlinim. A trebuit ca, în locul nostru, Hristos să poarte acest blestem. Pentru a ne răscumpăra, El a plătit preţul în întregime. A purtat blestemul legii când a luat la cruce locul pe care-l meritam eu. Binecuvântat fie El în veci!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: