Mana Zilnica

„Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. Omul stricat pregătește nenorocirea și pe buzele lui este ca un foc aprins.”
Proverbe 16.25,27

Ce trepte urci?

„Trebuie să mă duc în altă parte, să caut altceva”, își zise tânărul. Curând zări în partea stângă o casă atrăgătoare, strălucitoare ca aurul, cu toate ferestrele deschise, cu o muzică asurzitoare. La o fereastră îi zâmbi un chip frumos de femeie.

„Oare asta este casa înțelepciunii? Să văd cum îi sunt treptele!” Pe scările largi, joase, mult umblate, suia și cobora continuu o mulțime gălăgioasă.

„Fără îndoială, aceasta este casa înțelepciunii”, își zise tânărul. „Acest lucru se observă după treptele casei și după mulțimea care urcă și coboară.” Astfel, păși pe trepte. Intrase în casa nebuniei. Sărmanul tânăr își pierduse adevărata orientare.

Cititorule, nu uita că: „Înțelepciunea strigă pe ulițe, își înalță glasul în piețe; strigă unde e zarva mai mare, la porți, în cetate, își spune cuvintele ei: « …Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura… Întoarceți-vă să ascultați mustrările mele! …cel ce m-ascultă… va trăi liniștit și fără să se teamă de vreun rău»” (Proverbe 1.20-23, 33). Multe căi sunt în viață și multe par bune. Chemarea fiecărui om este să aleagă calea cea bună a credinței și să urce treptele vieții, după ce și-a încredințat Domnului și Mântuitorului destinul; Isus Şi-a dat viața la cruce pentru mântuirea tuturor acelora care își pun nădejdea în El.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM ARE LOC SCHIMBAREA (3)

„Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov” a răspuns el” (Geneza 32:27)

Schimbarea are loc prin mărturisire. Câtă vreme s-a identificat ca fiind „Iacov”, care înseamnă „Înșelătorul”, el își recunoștea implicit slăbiciunile de caracter. Aceasta este partea importantă a procesului schimbării pe care o face Dumnezeu în noi, întrucât nu ne vom schimba niciodată până nu confruntăm și nu recunoaștem cu sinceritate nelegiuirile, păcatele, slăbiciunile și greșelile.

Trebuie să spui: „Doamne, am o problemă. Am dat de necaz, și recunosc că eu sunt de vină!” Abia atunci Dumnezeu poate să lucreze. Ai observat vreodată cât de ușor ne găsim scuze? Devenim experți în a arunca vina asupra altora, spunând lucruri precum: „Nu e vina mea, doar știi asta! E mediul în care am crescut… părinții mei sunt de vină…” Sau „problema pe care o am la serviciu este din cauza șefului!” De ce ne comportăm și vorbim astfel? Pentru că e greu să ne recunoaștem slăbiciunile și greșelile, și ni se poate părea înfricoșător să cerem ajutor.

De ce trebuie să ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu? Pentru a-L informa? Nu, El știe deja totul!

Când îi spunem lui Dumnezeu că am păcătuit, nu e o surpriză pentru El; în tot acest timp, El ne cunoștea toate problemele. I le mărturisim pentru că El vrea ca noi să spunem: „Ai avut dreptate, Doamne; am o problemă. Am încurcat-o!”

E umilitor să ne recunoaștem greșelile, dar odată ce-o vom face, Dumnezeu ne va da acces la puterea Sa, ca să ne ajute să ne schimbăm în bine. În acel moment, începem să devenim ceea ce ne-am dorit mereu să fim. De fapt, Dumnezeu te iubește așa cum ești – însă te iubește prea mult ca să te lase așa!

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 21:1-14

Multe persoane cred că pot trece drept achitate înaintea lui Dumnezeu, câtă vreme Îi oferă din când în când ca jertfă câteva fapte bune. Ele pretind că pot răscumpăra o viaţă de păcat respectând anumite forme religioase. Ce iluzie fatală! Un singur lucru Îi este plăcut Domnului: practicarea în mod obişnuit a dreptăţii şi a judecăţii (v. 3), însă aceasta nu-i este la îndemână decât celui drept, altfel spus, celui pe care Dumnezeu l-a făcut astfel prin îndreptăţire.

Până la întoarcerea la Dumnezeu, orice om este caracterizat de o inimă rea. Dorinţele lui intime sunt îndreptate spre rău; el îşi este centrul, nu are dragoste reală faţă de aproapele (v. 10), nici milă adevărată faţă de cel nenorocit (v. 13). Aceste sentimente pot fi uneori contrafăcute, printr-o amabilitate firească, sau pot fi confundate cu o anumită sensibilitate a firii (un necredincios poate avea inimă bună sau chiar se poate remarca prin cinste: v. 2).

În realitate, binele autentic îşi are originea numai în Dumnezeu şi nu şi-a găsit împlinirea perfectă decât în Hristos. La El ne conduce şi versetul 12. El a fost Cel Drept prin excelenţă (comp. cu Iov 34:17) şi, în puterea acestui titlu, numai El este îndreptăţit să judece (Ioan 5:27-30). El cercetează cu atenţie casa celui rău, iar dacă într-adevăr nu vede acolo niciun strop de pocăinţă, o va răsturna în nenorocire (v. 12; Psalmul 37:35-36).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 mart. 2018

9 Martie 2018

Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce Eu vă poruncesc. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut.
Ioan 15.13-15

Avraam are o titulatură în Scriptură pe care nimeni altul nu o are. El este numit „prietenul lui Dumnezeu”. Isus l-a numit pe Lazăr prieten al Său în Ioan 11.11 și îi numește prieteni pe toți cei care cred în El și Îl ascultă (Ioan 15.13-15). Însă, de trei ori în Scriptură, Avraam este numit „prietenul lui Dumnezeu”. Să privim pe scurt la fiecare loc în parte:

În 2 Cronici 20.7, expresia este legată de biruința asupra vrăjmașilor.

În Isaia 41.8, expresia este legată de credincioșia lui Dumnezeu.

În Iacov 2.23, expresia este legată de o viață trăită prin credință.

Adevărul din Ioan 15.13-15 poate fi văzut cu claritate în Geneza 18. Fiindcă Avraam era prietenul lui Dumnezeu, Domnul nu i-a ascuns lucrurile pe care urma să le facă. Psalmul 25.14 spune: „Domnul Se destăinuie celor care se tem de El, pentru a le face cunoscut legământul Său”. În acest verset, cuvântul „Domnul” este „Iahve” și este folosit în context de cel puțin șapte ori. El face referire la Dumnezeu în raport cu legământul făcut cu poporul Său, arătând credincioșia și dorința Sa de a fi în relație cu cei ai Săi.

Trei lucruri pot fi remarcate în Geneza 18.18-20, cu privire la Avraam: măreție viitoare, intimitate și ascultare. Datorită relației apropiate cu Dumnezeu, ca prieten al Său, Avraam putea vorbi cu Dumnezeu cum vorbește un om cu prietenul său. Urechea Domnului era deschisă la cuvintele lui, iar el a putut mijloci pentru semenii săi.

T Hadley, Sr

„Nu strigă înțelepciunea și nu-și înalță priceperea glasul? Ea se așază pe înălțimi… și strigă lângă porți, la intrarea cetății…”
Proverbe 8.1-3

Ce trepte urci?

„Când vei ajunge în oraș, caută casa înțelepciunii, deoarece aceasta este casa cea bună și acolo vei găsi o găzduire bună.” Așa sfătuiră bătrânii satului pe tânărul care plecase, pentru prima dată de acasă, la drum spre oraș. Tânărul a luat aminte la sfatul dat.

„Cum voi recunoaște însă casa?” „O vei recunoaște după treptele ei și după numărul oamenilor care intră în ea și ies din ea. Mai mult nu-ți putem spune.”

„Fără îndoială, trebuie să fie o casă mare. O voi cunoaște îndată după frumusețea și strălucirea ei. Dar cu privire la trepte, ce vorbă o mai fi și asta?” se gândi tânărul.

În sfârșit, tânărul ajunse în oraș. Privirile lui lacome căutau casa înțelepciunii. În fața lui, spre dreapta, se ridica o casă simplă, dar cu o înfățișare aleasă. Avea ferestre mari și curate. Prin una dintre ele privea un bătrân cu priviri prietenoase și liniștite.

„Să fie asta casa înțelepciunii?” se întrebă tânărul. Treptele erau înalte și repezi. Strălucirea lor dovedea că erau puțin întrebuințate. Ușile erau larg deschise, însă cei ce intrau și ieșeau erau puțini la număr. „Cu siguranță că nu aceasta este casa înțelepciunii”, zise tânărul în sinea lui.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM ARE LOC SCHIMBAREA (2)

„Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Geneza 32:26)

Schimbarea are loc în urma luării unui angajament. Când Iacov și-a dat seama că se luptă cu Dumnezeu, el a spus:
„Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” De asta este nevoie – de hotărâre. Iacov a fost hotărât și insistent; a perseverat până a reușit. Nu i-a mai plăcut cum era (așa cum probabil nici ție!) Se simțea frustrat, și asta îl făcea să fie deznădăjduit. Dar a fost pe deplin hotărât să lupte, până când Dumnezeu a întors situația în favoarea lui. Când Dumnezeu ne atrage atenția printr-o criză, El nu aduce automat și soluția; uneori El așteaptă să vadă dacă ne dorim într-adevăr schimbarea. Ne-am deprins atât de mult să avem totul instant – mâncare instant, acces instant la internet, succes instant – încât dacă nu primim imediat răspuns la rugăciunea noastră, sau dacă nu are loc o schimbare în mod instantaneu, spunem: „Nu-i pasă de mine!” De fapt, n-am intrat în respectiva încurcătură peste noapte, și nici nu vom ieși din ea într-o clipă. Uneori Dumnezeu trebuie să ne dezbrace de slăbiciunile noastre, strat după strat… Experții spun că e nevoie de șase săptămâni pentru ca un lucru pe care îl facem constant să devină obicei. Gândește-te la asta, în legătură cu obiceiul de a te ruga și de a citi Biblia în fiecare zi, sau la a reînvăța să-ți iubești soțul sau soția. Șase săptămâni… patruzeci și două de zile, peste o mie de ore… în care Satan se va pune de-a curmezișul neîncetat! Ce-ar trebui atunci să faci? Petrece timp cu Dumnezeu! „Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc” (Isaia 40:31).

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 20:15-30

Cartea Proverbe a fost comparată cu un fir călăuzitor care, în labirintul acestei lumi, unde un pas greşit poate aduce rezultate atât de amare, ne arată calea chibzuinţei şi a vieţii. În mijlocul unei aparente dezordini a enunţurilor, fiecare om poate găsi îndrumări practice de care are nevoie pentru a evita multe capcane (v. 25). Minciună, cuvinte neîntemeiate, vorbe încărcate de revoltă şi de dispreţ împotriva părinţilor, lăcomie, duh de răzbunare, fraude, promisiuni nerespectate: pentru a fi păziţi de aceste pericole este înţelept să evităm societatea anumitor persoane.

Nu te amesteca cu cel vorbăreţ, recomandă versetul 19. Fiind frecvent alături de unul ca acesta, vom aduna numai bârfe şi calomnii, nimic spre zidire. Iar cât despre destăinuirile pe care i leam făcut, acestea vor fi răspândite peste tot. Prin contrast, buzele cunoştinţei sunt ca un vas frumos, punând în valoare buchetul adevărurilor mărturisite (v. 15; Efeseni 4:29). Să căutăm, prin urmare, tovărăşia acelora care pot să ne transmită învăţăturile înţelepciunii (comp. cu cap. 8:11-19); acestea sunt mai de preţ decât aurul pieritor sau decât multe mărgăritare. Gloria tinerilor este puterea lor (v. 29): o putere careşi are originea în Domnul şi carei face capabili săl învingă pe cel rău (Efeseni 6:10; 1 Ioan 2:14).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 mart. 2018

8 Martie 2018

Să vă feriți de poftele carnale ca de unele care se războiesc împotriva sufletului.
1 Petru 2.11

Samson a beneficiat de cele mai favorabile circumstanțe, iar mărturia lui ar fi putut fi folositoare și binecuvântată. Poftele cărnii au distrus însă totul. Credința lui a fost reală și s-au putut vedea în el dovezi ale vieții divine, însă nu a existat rod care să rămână.

Poftele cărnii! Să nu ne gândim că nu ni s-ar putea întâmpla și nouă. Putem fi tineri sau bătrâni, însă, dacă Dumnezeu nu ne păzește, suntem în pericol de a cădea exact ca Samson. Ar fi bine ca, din timp în timp, să citim atenționările din Proverbe 7 și să ne gândim la Samson. Să ne aducem aminte de învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu! De asemenea, să credem cu tărie că Dumnezeu ne poate păzi. „Când am zis: «Mi-alunecă piciorul!», bunătatea Ta, Doamne, m-a susținut” (Psalmul 94.18). Când Petru se scufunda în marea Galileii, Isus a întins îndată mâna și l-a apucat.

Vegherea este un lucru foarte necesar. Niciodată, în zilele sale timpurii, la Timna, nu și-a închipuit Samson că avea să ajungă în temniță la Gaza. Pe vremea aceea, totul era atrăgător. Totuși, ochii care se opriseră asupra tinerei filistence aveau să fie scoși într-o zi, iar puterea care a sfâșiat leul avea să dispară. Samuel i-a luat locul lui Samson. Amândoi au fost crescuți în condiții similare, însă unul și-a irosit viața, pe când celălalt a trăit-o după voia lui Dumnezeu și a adus mult rod.

Dacă înțelegem bine că suntem iubiți de Tatăl și întoarcem această dragoste către El și către Domnul Isus, acest lucru va îndepărta gustul pentru lucrurile lumii. De cealaltă parte, dacă îngăduim ca lumea să pătrundă în inima și în viața noastră și dacă vom iubi ceea ce lumea iubește, vom pierde simțământul dragostei Tatălui. „Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el, … dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate” (1 Ioan 2.15,17).

G Andre

Niciun sfârşit a toate

” …vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși din ele…”
Ioan 5.28,29

Marie Curie (1867-1934), care a fost de două ori premiată cu premiul Nobel, face parte din grupul de oameni de știință cei mai cunoscuți ai tuturor timpurilor. Şi soțul ei, Pierre Curie, a fost un cercetător însemnat și a fost premiat cu premiul Nobel. Dar la vârsta de 46 de ani a fost lovit de o trăsură și a murit imediat.

După înmormântarea sa, Marie Curie a scris cuvintele impresionante: „Îl vedem alunecând în groapa mare și adâncă. Mormântul va fi astupat și acoperit cu coroane de flori. Pierre doarme ultimul său somn. Este sfârșitul a toate, a toate, a toate…”

Înțelegem durerea femeii, care își pierduse soțul iubit. Ea nu avea nicio nădejde, ca să-l revadă dincolo de mormânt:

„Este sfârșitul a toate, a toate, a toate…”

Dar nu! – Moartea nu este sfârșitul a toate. Isus Hristos Însuși ne-a asigurat de aceasta; și propria Lui înviere este dovada pentru acest lucru. Odată cu moartea, omul nu încetează să existe, ci el trebuie să apară înaintea lui Dumnezeu și să dea socoteală de viața lui.

Acum, Dumnezeu oferă tuturor oamenilor iertarea păcatelor prin jertfa de ispășire adusă de Isus Hristos. Cine refuză oferta lui Dumnezeu, va fi judecat cândva pentru vina vieții sale. Dar cine recunoaște în fața lui Dumnezeu păcatele înfăptuite și acceptă cu credință pentru el personal lucrarea de ispășire făcută de Isus, acela primește iertare. Atunci este valabilă pentru el asigurarea: „voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică” (1 Ioan 5.13).

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM ARE LOC SCHIMBAREA (1)

„Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui” (2 Corinteni 3:18)

Schimbarea are loc în urma unei crize. Dumnezeu a schimbat numele lui Iacov, care înseamnă „Înșelătorul”, în Israel – care înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu”… și Domnul a făcut lucrul acesta într-un moment crucial. Dându-și seama că trebuie să meargă acasă și să se confrunte cu mânia fratelui său Esau, pe care-l înșelase, pe Iacov l-a cuprins disperarea. În noaptea aceea, el s-a luptat cu un înger al Domnului. Schimbarea din viața lui nu s-a produs rapid sau ușor, pentru că ni se spune că s-a luptat până în zorii zilei. Deodată, însă, lui Iacov i-a trecut prin minte că se luptă cu Dumnezeu, și că este o luptă pe care nu are cum s-o câștige. Tot astfel, Dumnezeu te va lăsa să te lupți cu o problemă pe care n-o poți rezolva, pentru a-ți atrage atenția. El te va aduce până în punctul în care trebuie să recunoști: „Nu pot face față acestei situații. Este prea grea pentru mine. Am nevoie de Dumnezeu!” Dacă treci printr-o situație asemănătoare astăzi, înseamnă că ești pe calea schimbării. Dacă îi ceri lui Dumnezeu să-ți ușureze situația dezastruoasă în care te găsești, lucrul acesta nu se va întâmpla. „Ca vulturul care îşi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” (Deuteronom 32:11-12). Mama vultur nu le dă mâncare puilor ei pentru a-i convinge să părăsească cuibul și să învețe să zboare. Îți imaginezi ce gândesc ei? „Mama mea îmi face asta!” Dumnezeu îți va face și ție la fel. El va îngădui momente dificile pentru a-ți atrage atenția. El știe că nu te vei schimba până când teama ta de schimbare nu este depășită de durerea prin care treci. Concluzie: „Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 20:1-14

Vinul, care în Cuvânt reprezintă comuniunea cu bucuriile lumii, duce la batjocură (v. 1; citiţi Isaia 28:7,14).

Multe persoane nu ezită să-şi proclame propria bunătate (v. 6) sau moralitate (v. 9; comp. cu 1 Ioan 1:8-10), dar prin aceasta ei dovedesc că nu-şi cunosc deloc inima firească. Numai omul cel nou (numit în v. 7: cel drept) poate să placă lui Dumnezeu, umblând în credincioşie şi integritate. Să apropiem versetul 10 de Deuteronom 25:13-16: Să nu ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi una mică, să ai o greutate plină şi dreaptă. În practică, aceasta ar putea corespunde, de exemplu, la a nu judeca cu indulgenţă propriile greşeli, iar cu asprime pe ale altuia.

Acum ne aflăm în faţa versetului 11. Oricât de tânăr ar fi un creştin, el este chemat să se facă cunoscut ca ceea ce este. Nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin purtarea lui: aceasta trebuie să fie deopotrivă curată şi dreaptă, înlăturând orice atitudine agitată şi nesănătoasă, precum şi orice formă de înşelătorie! O asemenea purtare va fi remarcată, pentru că va contrasta cu comportamentul îndoielnic sau necinstit al multor colegi.

Domnul să ne ajute pe toţi să-I fim martori curajoşi, luând ca model credincioşia pe care numai El a împlinito în mod perfect (v. 6b)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 mart. 2018

7 Martie 2018

El este profet și se va ruga pentru tine și vei trăi.
Geneza 20.7

Aceasta este o afirmație uimitoare, dacă ne gândim la contextul în care ea apare. Omul pe care Dumnezeu îl numește aici profet este Avraam în vârstă de nouăzeci și nouă de ani. Peste câteva luni, el și Sara aveau să-l primească pe Isaac – fiul pe care Dumnezeu li-l promisese. Totuși, aflat în Gherar, Avraam îi spusese lui Abimelec că Sara era sora lui, iar Abimelec o luase pe Sara la el. Acum Dumnezeu îi vorbește lui Abimelec cu privire la păcatul pe care îl comisese și îi poruncește să-i înapoieze soția lui Avraam, după care El face afirmația uimitoare de mai sus.

Avraam și Sara se înțeleseseră să spună această minciună încă de pe când părăsiseră țara din care Dumnezeu îi scosese. Cu ceva timp în urmă, ei fuseseră alungați din Egipt pentru această minciună. Totuși, Dumnezeu îi spune acestui împărat păgân că Avraam este un profet, un om care vorbește din partea lui Dumnezeu, și că acest profet avea să se roage pentru el. Ca urmare a acestui lucru, Abimelec avea să fie cruțat și să trăiască. Dumnezeu este de partea profetului Său, care, de teamă, obișnuia să folosească această minciună (de fapt, o jumătate de adevăr) de ani de zile. Cum putea să folosească Dumnezeu un om ca Avraam, care se folosise de această minciună de atâta timp?

Cum stau lucrurile cu noi? Am folosit și noi minciuna pentru a-i înșela pe cei din jurul nostru? Am fost ipocriți? Totuși, suntem prețioși pentru Dumnezeu. Îi aparținem Lui, fiindcă am fost răscumpărați prin sângele Domnului Isus Hristos. Avem privilegiul să-I slujim, să vorbim din partea Lui și să ne rugăm pentru alții. Dumnezeul nostru sfânt nu ne-a dat la o parte, ca descalificați pentru slujirea Lui. El Se identifică cu noi; noi suntem ai Lui și El este pentru noi. El dorește să ne folosească, chiar dacă ne-a dat pe față înșelăciunea și chiar dacă, la fel ca Avraam, a trebuit să recunoaștem cu rușine că am trăit mult timp în felul acesta. „Și Avraam s-a rugat lui Dumnezeu și Dumnezeu a vindecat pe Abimelec și pe soția lui și pe slujnicele lui” (Geneza 20.17).

O astfel de credincioșie plină de dragoste din partea lui Dumnezeu, în ciuda falimentului nostru, trebuie să ne smerească profund înaintea Lui și înaintea oamenilor.

E P Vedder, Jr

„Cine are urechi să asculte…”
Apocalipsa 2.7

Sfaturi

Unde este armonie, este și biruință. Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

Ca să înțelegi un om, este nevoie ca în trecutul tău să existe o experiență asemănătoare cu a lui. Altfel, poate vei ști să-l asculți, poate vei ști să-l sfătuiești, dar niciodată nu vei ști să îl înțelegi pe deplin.

Când vezi un om bun, gândește-te să-l întreci; când vezi un om rău, cercetează-ți inima.

Renunță la trecut și avântă-te spre ziua de mâine.

Învățând pe alții, învățăm și noi. A greși este omenesc, dar a persevera în greșeli este diabolic.

De la cei buni vei învăța lucruri bune. Dacă însă te vei amesteca cu cei răi, vei pierde și înțelepciunea pe care o ai.

Cu cât urci mai sus, cu atât te lovești mai tare la cădere.

Nu te strădui să-i dai indicații lui Dumnezeu, ci caută răspunsul în Cuvântul Său.Adu-ți aminte când ești tânăr, că vei fi și tu odată bătrân.

coordonatori Bob & Debby Gass

CALITĂȚILE LIDERULUI SPIRITUAL

„Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste” (1 Timotei 5:17)

Pentru a fi un lider spiritual demn de urmat, trebuie:

1) Să poți da socoteală cuiva… Cuiva care te cunoaște destul de bine pentru a se ruga cu tine și pentru tine, pentru a te întări în domeniile în care ești vulnerabil și pentru a te sfătui în privința luării unor decizii importante. Autoritatea fără răspundere duce în mod inevitabil la dezastru.

2) Să-ți faci ordine în prioritățile personale. Prioritățile au tendința de a deraia. Prea mulți dintre noi devenim oameni de succes… cu prețul unei familii destrămate sau a sănătății precare! De ce? Pentru că lăsăm ca prioritățile noastre să alunece.

3) Umblarea ta cu Dumnezeu trebuie să fie constantă. David a zis: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11). O umblare zilnică disciplinată cu Dumnezeu este cea mai bună protecție împotriva păcatului. Dacă, în loc să petreci timp cu Dumnezeu, îl petreci făcând alte lucruri care au devenit mai importante, trebuie să te alarmezi. Acordă atenție specială cuvântului „strâng”. El se referă la prețuirea și protejarea unui lucru, fără a lăsa ca altceva să-l amenințe. Fă-ți timp să te rogi și să citești Biblia în fiecare zi – și păzește-ți acest timp cu prețul vieții. Dă-I lui Dumnezeu mintea ta în fiecare dimineață, atunci când este odihnită… Dacă ești pastor, prima ta chemare nu este proiectul de construcție, comitetul sau bugetul, ci „hrănirea oilor” (Ioan 21:16). Dacă în ultima vreme duminica te găsește căutând o schiță de predică pe internet, e timpul să faci niște schimbări. Întoarce-te la adevăratele priorități și fă ce spune Biblia în privința lucrurilor secundare. „Alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta…” (Faptele Apostolilor 6:3-4).

Verifică-ți deci sistematic statutul de lider spiritual!

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 19:15-29

Lenea, în special lenea de a asculta (Evrei 5:11), are pentru sufletul neglijent consecinţe dintre cele mai dezastruoase (v. 15). Îl cufundă într-un somn adânc pe acela care ar trebui să vegheze aşteptându-L pe Domnul (comp. cu Matei 25:5). Produce foamea sufletului şi foamete spirituală (cap. 20:13). Şi, drag prieten, dacă şi sufletul tău este flămând, nu căuta să-l amăgeşti cu ceea ce nu satură (Isaia 55:2).

Un singur aliment este potrivit: Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind hrănit de Hristos, adevărata Pâine din cer, eşti asigurat că nu vei fi vizitat de rău (v. 23). De cealaltă parte a cuvintelor cunoştinţei există o îndrumare care induce în eroare (v. 27; 1 Timotei 6:20-21), rod al numeroaselor gânduri din inima omului (v. 21). Ascultând-o, ne abatem de la calea ascultării şi, prin urmare, avem nevoie de corecţie (v. 18-25). Să nu-i dăm cuvântului corecţie numai sensul de pedeapsă! Să ne gândim, de pildă, la pilotul care corectează ruta aparatului de zbor după indicaţiile primite de la turnul de control. Astfel trebuie să fie şi asupra noastră efectul corecţiei Domnului: să ne facă să ne reluăm direcţia cea bună. Este privilegiul fiului (v. 18; cap. 13:24) această corecţie, iar omul înţelept ştie să profite de ea (v. 25; cap. 9:8).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 mart. 2018

6 Martie 2018

În ceea ce a murit, a murit față de păcat o dată pentru totdeauna; iar în ceea ce trăiește, trăiește față de Dumnezeu. Tot așa și voi, socotiți-vă pe voi înșivă morți față de păcat și vii față de Dumnezeu, în Hristos Isus.
Romani 6.10,11

Deși cel credincios nu mai este în carne, el descoperă cu tristețe că această carne este încă în el și învață, prin experiențe umilitoare, să spună: „Știu că în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun” (Romani 7.18). Marea problemă a fiecărui credincios nu sunt păcatele, ci păcatul, carnea, izvorul păcatelor. Este conștiența dureroasă a faptului că are o natură rea – exprimată prin mândrie, voință proprie și poftă – care continuă să se manifeste în interior, chiar dacă nu întotdeauna și în exterior. Cu cât este mai mare dorința lui de a trăi pentru gloria lui Dumnezeu, cu atât mai mare va fi tristețea lui văzând această activitate a cărnii. Carnea este un vrăjmaș constant, pe care nici timpul și nici împrejurările n-o pot îmbunătăți.

Cu cât suntem mai preocupați cu natura păcătoasă din noi, cu atât suntem mai slabi față de ea, fiindcă ea devine obiectul nostru, și nu Domnul Isus, care este viața noastră. A fi preocupat cu ceea ce este carnea, în diferitele ei manifestări, înseamnă a nu o socoti răstignită și pe noi înșine morți față de ea. A o privi ca pe o forță antagonistă care trebuie biruită înseamnă a o socoti încă vie. Însă a o socoti moartă prin moartea lui Hristos și a ne găsi toate resursele în Hristos înviat și glorificat, aceasta înseamnă a ne socoti pe noi înșine morți față de păcat.

Calea credinței este de a privi întotdeauna lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Trebuie să-L credem pe El, care spune că omul cel vechi a fost înlăturat pentru totdeauna prin moarte, la cruce, și că noi suntem acceptați în Fiul Său preaiubit. „Să nu dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morți; și dați mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptății” (Romani 6.13).

H H Snell

” …El (Dumnezeu) le dă înștiințări…, ca să abată pe om de la rău și să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul…”
Iov 33.16-18

Chemarea harului

Apoi a auzit sau cel puțin credea că a auzit a treia oară aceleași cuvinte. Așa că s-a sculat, a aprins lumina și a mers în dormitorul mamei. Aceasta s-a speriat de înfățișarea tulburată a fiicei ei. La întrebarea ei reluată, fiica a povestit, în sfârșit, ce strigăt credea că a auzit. Mama a cerut să-i dea Biblia, a deschis-o și a citit tare: „Acum, Îmi voi vărsa în curând urgia peste tine, Îmi voi potoli mânia peste tine; te voi judeca după faptele tale și te voi pedepsi pentru toate minciunile tale. Ochiul Meu va fi fără milă și nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău și ar trebui să te ajute. Şi vei ști că Eu sunt Domnul, Cel ce lovește!” Mama încă mai citea ultimele cuvinte, când fiica a căzut jos și a murit. Sărmana mamă, dar mai sărmana fiică, care a plecat nemântuită din această viață!

Cât de insistent spune Dumnezeu oamenilor că este primejdios să nesocotească chemarea harului mântuirii Sale! Tu, eu, noi avem de-a face cu Dumnezeul cel sfânt, care nu vrea să te pierzi pentru veșnicie; El te iubește nespus de mult, încât L-a dat la moarte de cruce pe singurul Lui Fiu, Isus Hristos, pentru tine, da, pentru tine și pentru noi toți. Dumnezeu te caută, chiar și prin acest exemplu, ca tu să apuci mântuirea sufletului tău, dragostea și harul lui Dumnezeu. Ascultă chemarea harului dumnezeiesc chiar acum!

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE IZVORUL NESECAT

„Pârâul a secat” (1 Împărați 17:7)

Psalmistul a scris: „Ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său” (Psalmul 146:5). Am găsit undeva scrise următoarele: „Uneori, când nu avem suficienți bani ca să ne împlinim nevoile, oamenii ne spun să aducem problema la cunoștința lui Dumnezeu… și noi râdem. Analizăm situația și spunem: „Imposibil!” Atunci este vremea potrivită să te încrezi în Dumnezeu! Posibilitățile tale nu sunt limitate de împrejurările din trecut sau din prezent. Dacă nu ai suficient ca să-ți poți plăti cheltuielile legitime, dă ce ai tu mai de preț… și apoi așteaptă! Crede că Dumnezeu îți va împlini nevoia, apoi uită-te dincolo de portofelul tău. Uită-te la sursa ta. Solicită rezervele divine, nelimitate. Fă-ți partea. Luptă-te pentru responsabilitate financiară în gândire și în faptă. Cere înțelepciune și mergi călăuzit de Dumnezeu. Apoi renunță la teamă și la nevoia ta de control. Cu toții știm că banii sunt o parte necesară a traiului – la fel și Dumnezeu!”

La rândul său, F. B. Meyer a spus: „Educarea credinței noastre este incompletă până ce nu învățăm că providența divină lucrează prin pierdere. În noi are loc o lucrare atunci când trecem prin eșec și prin lipsa lucrurilor. Pârâiașul lângă care s-a așezat Ilie este o imagine a vieților noastre! „După câtăva vreme pârâul a secat” (1 Împărați 17:7) – aceste cuvinte reprezintă istoria zilelor noastre trecute și profeția zilelor noastre viitoare. Trebuie să învățăm care este diferența dintre încrederea în darul primit și încrederea în Dătător. Darul poate dura o vreme, însă Dătătorul este etern. Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la văduva din Sarepta, el ar fi ratat acel ceva care l-a ajutat să devină un om mai bun și să-și trăiască credința.

Când resursele noastre pământești seacă, lucrul acesta se întâmplă pentru a învăța că nădejdea și sănătatea noastră se găsesc în Dumnezeu!” Nu uita deci cuvântul pentru azi: Dumnezeu e izvorul nesecat!

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 19:1-14

Nu este bine ca un suflet să fie fără cunoştinţă, afirmă versetul 2, pentru că un astfel de suflet, în mod cert, se află expus tuturor pericolelor pe care el le ignoră. Mai mult, cel care n-a luat seama la avertismentele din Cuvânt riscă să acţioneze sau să vorbească în grabă şi să greşească (adică să păcătuiască). Dacă ne iubim sufletul şi nu avem nimic mai de preţ ca sufletul, să facem în aşa fel încât el să fie instruit, pentru a dobândi judecată (v. 8).

O mulţime de versete ne vorbesc despre cel sărac. Stima de care se bucură oamenii în lume este cel mai adesea proporţională cu averea lor. Săracii, chiar şi atunci când sunt ajutaţi, sunt dispreţuiţi cu uşurinţă (Iacov 2:6). Dumnezeu însă Îşi aminteşte că aici, pe pământ, Fiul Său a fost Cel Sărac. El apără cauza acelora dintre ei care umblă în integritate (v. 1; cap. 22:23) şi lor le va deschide cerul Său (Luca 14:21; 16:22). Bogăţia aduce mulţi prieteni (v. 4; cap. 14:20). Ciudaţi prieteni, mai degrabă vrăjmaşi, care prin linguşirile lor contribuie la ruinarea „victimei” lor (cap. 18:24)! Cu toate acestea, omul jefuit şi părăsit Îl poate descoperi atunci pe Prietenul care-i rămâne. Isus este mai apropiat decât un frate (cap. 17:17).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 mart. 2018

5 Martie 2018

La aceasta ați fost chemați; pentru că și Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcați pe urmele Lui … care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept.
1 Petru 2.21,23

A amenința și a răspunde cu insulte este o trăsătură comună tuturor inimilor căzute și neregenerate. Pe de altă parte, cât de străin de orice pornire naturală este să răspunzi insultelor și nedreptăților în felul în care Hristos a făcut-o. Eșuăm adesea în a birui răul prin bine (Romani 12.21).

Trăsăturile minunate de caracter ale Domnului descrise mai sus de Petru au strălucit în diferite momente ale vieții Sale pe pământ. Când l-a întâlnit pe Natanael, Domnul știa de prejudecata exprimată de acesta mai devreme: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1.46). Trecând peste această insinuare, Domnul a privit mai degrabă la trăsăturile plăcute ale caracterului acestui viitor ucenic și a spus: „Iată, cu adevărat, un israelit în care nu este viclenie” (Ioan 1.47). Mai târziu, după ce ucenicii Săi Îl abandonaseră (Matei 26.56), El S-a arătat lor după învierea Sa și, în loc să-i mustre, le-a spus: „Pace vouă!” (Ioan 20.19).

Ucenicii Săi și-au însușit și ei acest „gând” al lui Hristos. Pavel a trebuit să-l mustre pe Petru în prezența mai multor credincioși și a fost nevoit să relateze acest incident (Galateni 2.11-14). Petru a simțit cu siguranță asprimea mustrării, dar cum s-a comportat el? Într-una din epistolele sale, el vorbește despre Pavel ca despre „preaiubitul nostru frate Pavel” (2 Petru 3.15).

Când suntem tentați să rostim cuvinte grele sau să răspundem cu mânie, să ne întrebăm: Este acesta felul în care Domnul ar fi procedat? Dacă oamenii sunt nedrepți, nerecunoscători sau răuvoitori, să aducem acest lucru înaintea lui Dumnezeu și să vorbim despre greșelile altora doar în rugăciune. Răzbunare? Un creștin nu trebuie să se gândească la așa ceva! „Dar voi nu L-ați cunoscut astfel pe Hristos” (Efeseni 4.20).

J R MacDuff

„Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci, El le dă înștiințări și le întipărește învățăturile Lui.”
Iov 33.14,16

Chemarea harului

Doresc să istorisesc o întâmplare, care s-a petrecut în anul 1895, în Germania. Fiecare cititor trebuie să înțeleagă că Dumnezeu vorbește oamenilor când într-un fel, când într-altul cu scopul de a-i aduce la calea vieții veșnice. Din această întâmplare aflăm cât de grav este să auzi chemarea harului și totuși s-o disprețuiești. Fiica unor părinți credincioși, de stare nobilă, a auzit începând din copilărie multe cuvinte serioase despre mântuirea sufletului ei, dar ea a rămas nepăsătoare la ele, căci, după părerea ei, era prea păcat pentru ea să se întoarcă deja din tinerețea ei la Mântuitorul. Ea zicea: „Pot s-o fac mai târziu, când voi fi mai bătrână. Vreau să mă bucur și mă voi bucura de lume.”

Urma să aibă loc un mare bal, la care a fost și ea invitată și a promis că va merge. Ea știa foarte bine cât sufereau părinții ei din această cauză și cât se rugau pentru ea lui Dumnezeu. Dar ce importanță aveau toate acestea pentru ea? Tânăra voia să se bucure de lume. Cu câteva nopți înainte de petrecere, s-a trezit; i s-a părut că cineva i-a strigat: „Citește Ezechiel 7, versetele 8 și 9!” Ea s-a gândit la visul ciudat și a încercat să adoarmă din nou; dar n-a putut. Curând după aceea, i s-a părut că aude a doua oară glasul: „Scoală-te și citește Ezechiel 7, versetele 8 și 9!” S-a speriat, dar nu s-a sculat să citească locul acela, pe care nu-l cunoștea, din Cuvântul lui Dumnezeu.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI PACEA

„Caută pacea, şi aleargă după ea!” (Psalmul 34:14)

Poți să-ți păstrezi pacea minții oriunde mergi și orice faci. „Cum este posibil așa ceva?” poate că te întrebi… Biblia spune: „caută pacea, şi aleargă după ea!” Ca să te bucuri de o viață plină de pace, trebuie mai întâi să recunoști care sunt lucrurile care-ți fură pacea. Satan folosește multe tactici, iar noi avem probleme diferite. De exemplu, poate pe cineva îl deranjează faptul că trebuie să facă două sau trei lucruri odată, în vreme ce altcineva s-ar putea să se simtă plin de energie când se implică în mai multe proiecte în același timp. Să nu uităm: suntem diferiți, și trebuie să învățăm să ne cunoaștem. Satan ne studiază cu atenție și… știe pe ce buton să apese! Un învățător biblic scria: „Sunt mai îndurător atunci când nu sunt obosit… așa că Satan așteaptă să mă atace când sunt la capătul puterilor. Când am căutat pacea, am aflat ce știa deja Satan despre mine; acum încerc să nu devin excesiv de obosit, pentru că știu că-i deschid o ușă atunci când sunt istovit. Va fi de fapt imposibil să te bucuri de o viață de pace dacă nu te studiezi și dacă nu știi cine sunt „hoții” păcii tale. Fă o listă cu lucrurile care te fac să te superi. Întreabă-te care este cauza problemei și scrie-o pe o hârtie. Fii sincer cu tine însuți, căci altfel nu te vei elibera niciodată!” În mijlocul furtunilor vieții, îți poți găsi ancora în pacea lui Dumnezeu. Însă aceasta nu va apărea din senin; și tu ai ceva de făcut. Trebuie să cauți pacea și să alergi după ea! Așadar, dacă ți-ai pierdut pacea – caut-o și adu-o înapoi… astăzi!

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 18:1-24

A ne izola (sau a ne ţine deoparte), trăind pentru noi înşine, înseamnă a da dovadă de egoism şi adesea de mândrie. Romani 15:1-3, citând exemplul Domnului Isus, ne îndeamnă să nu căutăm ceea ce ne place nouă înşine (comp. cu v. 1), ci ceea ce place aproapelui nostru, spre bine, pentru zidire. Iar mijlocul de a comunica cu aproapele, spre binele sau spre răul acestuia, este limba. Gura poate fi izvorul înţelepciunii (v. 4), însă tot ea poate face să ţâşnească şi dispute (v. 6), informaţii neîntemeiate (v. 8), lăudăroşii (v. 12; Iacov 3:5), răspunsuri pripite (v. 13), cuvinte aspre (v. 23)

Aceste triste roade ale cărnii vor fi însă
mâncate de însuşi cel care le-a produs (v. 20, 21; Luca 6:38b). Ele vor atrage asupra lui lovituri (v. 6), distrugere, cursă pentru suflet (v. 7), ruşine (v. 13), moarte (v. 21). Ce otravă, ce gust amar lasă în urmă aceste bunătăţi (v. 8)!

Versetele 11 şi 12 ne prezintă un alt gen de nebunie: cea a omului arogant, care-şi pune încrederea în bogăţiile nesigure şi care se crede protejat de ele (citiţi Marcu 10:24). Cât despre cel drept, el nu are alt adăpost decât Numele Domnului, cu mult mai puternic decât orice turn întărit (v. 10; comp. cu Psalmul 91:2).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 mart. 2018

4 Martie 2018

Mulți tauri m-au înconjurat, cei puternici din Basan m-au împresurat. Și-au deschis gura împotriva mea ca un leu care sfâșie și răcnește.
Psalmul 22.12,13

Psalmul 22 menționează diverse animale pentru a descrie cum a fost atacat Domnul de vrăjmașii Săi. Animalele din versetul de mai sus îi ilustrează pe conducătorii religioși și politici iudei din timpul lui Hristos. Expresia „laba câinelui” (versetul 20) face referire la națiuni – la Pilat și la soldații lui. Expresia este echivalentul celei folosite în versetul 16, „ceată de răufăcători”, care face și ea referire la puterile păgâne. Domnul a strigat: „Scapă-Mă din gura leului” (versetul 21), atunci când a îndurat atacul final al lui Satan, de vreme ce diavolul încă avea atunci „puterea morții” (Evrei 2.14). Fiind ascultător „până la moarte” (Filipeni 2.8), Domnul nostru a repurtat o victorie completă, chiar dacă s-a părut că ar fi fost înfrânt (Coloseni 2.15; 2 Corinteni 13.4).

În prima zi a săptămânii, El a confirmat această biruință prin învierea Sa (Marcu 16.2-6). „Coarnele bivolilor” (Psalmul 22.21) fac probabil referire la puterea lui Satan, fiind similare expresiei „gura leului”. Oricare însă au fost forțele desfășurate împotriva Domnului Isus, puterea Lui a fost mai mare și astfel a dobândit biruința: mai întâi, la sfârșitul celor trei ore de întuneric, când Hristos a spus că Dumnezeu Îi răspunsese (versetul 21), apoi în ziua glorioasă a învierii Sale, când a părăsit mormântul, fiindcă nicio legătură nu-L putea ține acolo (Fapte 2.31). Biruința supremă Îi aparține doar Lui!

Alte animale, precum oile, caprele, taurii și anumite păsări ilustrează adesea diferite aspecte ale Persoanei și lucrării Domnului. Mai mult – și ce taină de nepătruns! – El a fost, de asemenea, „vierme, nu om” (versetul 6). Când a fost zdrobit sub judecata lui Dumnezeu, El a produs ceva cu valoare veșnică. De asemenea, „cerboaica zorilor” reprezintă un răspuns către Domnul și către lucrarea Lui. Care este răspunsul nostru pentru El și pentru dragostea Lui minunată?

A E Bouter

” …este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare…”
1 Timotei 2.5,6

Mijlocitorul nostru

Noi toți oamenii suntem slabi, suntem vinovați și nu ne putem apropia de Dumnezeu prin noi înșine. De aceea ne trebuie un Mijlocitor care, menținând în totul gloria lui Dumnezeu, să ne aducă în acea stare în care să ne prezentăm înaintea Lui într-un caracter în acord cu această glorie, fiind îndreptățiți. Hristos S-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare. Dar a trebuit să devină Om, ca să poată suferi pentru oameni și să-i poată reprezenta.

Iar aceasta nu este totul. Noi suntem slabi aici, pe pământ, unde trebuie să primim revelația lui Dumnezeu; și chiar dacă vina noastră a fost ștearsă, suntem prea slabi pentru a ne folosi de resursele pe care le avem în Dumnezeu și de comuniunea cu El. În condițiile slăbiciunii noastre care ne împiedică să primim descoperirea lui Dumnezeu, Isus Hristos, în Persoana Lui, mijlocește pentru noi și ne descoperă voia lui Dumnezeu. Mijlocitorul ceresc S-a coborât atât de jos, încât orice om, chiar și cel aflat în cea mai nenorocită stare, să poată găsi adevărul că Dumnezeu este aproape de toți.

Astfel, iubirea Mijlocitorului ceresc a găsit în nenorocirea omului păcătos ocazia perfectă pentru a se manifesta, ocazie de a arăta că nu există nicio nevoie la care să nu poată răspunde. Toți oamenii sunt chemați la acest Mântuitor și Mijlocitor, dar numai cei ce-L primesc se bucură de rezultatele lucrării Domnului Isus Hristos.

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE-LE ȘI ALTORA DESPRE CREDINȚA TA!

„A venit o femeie din Samaria să scoată apă” (Ioan 4:7)

Într-o zi, Domnul Isus a întâlnit o femeie care a venit să scoată apă dintr-o fântână. Trecuse prin cinci căsnicii eșuate, așa că încrederea ei în bărbați era zero – iar stima ei de sine era și mai scăzută! Însă după întâlnirea cu Hristos, ea a plecat de la fântână schimbată radical. Când vorbim despre împărtășirea credinței noastre, primim trei învățături importante din istoria acestei femei: 1) Domnul Isus vede în noi ce avem noi mai bun. „Fariseii… cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi” (Luca 15:2). Referitor la femeia de la fântână, ei aveau dreptate: ea trecuse prin cinci divorțuri, și era subiect de discuții pentru întreaga cetate, întrucât trăia deja cu un alt bărbat… Cu toate acestea, ea a fost prima persoană căreia Isus i S-a prezentat drept Mesia. De ce nu a făcut la fel când i-a chemat pe ucenici? Sau când a săvârșit prima Sa minune? Sau când a discutat cu Nicodim? Pentru că Domnul Isus nu ne măsoară în funcție de trecutul nostru sau de familia din care provenim, ci în funcție de potențialul nostru. 2) Domnul Isus ne schimbă și apoi ne folosește pentru a-i schimba și pe alții. Această femeie a fost prima persoană care a propovăduit Evanghelia în Samaria și „mulţi samariteni… au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (Ioan 4:39). Chiar dacă ai fost frânt, Dumnezeu te poate folosi pentru a-i vindeca pe alții. 3) Domnul Isus nu are nevoie de noi ca să-L explicăm, ci ca să-L prezentăm. El vorbește despre Sine Însuși. Biblia spune: „Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul” (Ioan 4:41-42). Așadar, astăzi – spune despre credința ta și altora!

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 17:15-28

„Este, cu adevărat, un mare har din partea lui Dumnezeu să aplice înţelepciunea divină la toate detaliile vieţii omului, în mijlocul confuziei pe care păcatul a produs-o.” (J.N.D.). Din aceasta decurge însă responsabilitatea noastră, de a pune în practică această înţelepciune în viaţa de zi cu zi! Ea ne este dată pentru a o trăi, astfel că omul priceput o păstrează pe faţa lui (v. 24; Eclesiastul 2:14). Nebunul, dimpotrivă, îşi distribuie imaginaţia până la capătul pământului, urmărind închipuiri şi pofte deşarte. Ne putem gândi la fiul risipitor irosind prosteşte bunurile tatălui într-o ţară depărtată. Câtă întristare aduce un fiu nebun părinţilor săi! (v. 21-25). Să-l imităm pe Solomon, autorul acestei cărţi, care a ştiut să ceară pentru sine o inimă pricepută, care să înţeleagă (1 Împăraţi 3:9).

Cel care se pune garant este un prieten fals. El se încrede în mod nechibzuit în aproapele său şi îl stârneşte şi pe acesta să conteze pe el (v. 18; Ieremia 17:5). Versetul 17, dimpotrivă, ne arată cum putem recunoaşte un prieten autentic: el se revelează în greutăţi, iar noi descoperim atunci că el este chiar un frate. Prietenul iubeşte oricând. Cine merită mai mult acest nume decât Domnul Isus? (Ioan 15:13). El este Prietenul nostru suprem / Singură inima Lui nu se răceşte niciodată / Ce imensă dragoste!, spun versurile unui imn.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 mart. 2018

3 Martie 2018

Și apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus toate, atât ce făcuseră, cât și ce îi învățaseră pe oameni. Și El le-a spus: „Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin” … Și au plecat cu corabia deoparte, într-un loc pustiu.
Marcu 6.30-32

În Marcu 3, Domnul a ales doisprezece ucenici care să fie cu El și pe care să-i trimită să predice. Trecuse cam un an de atunci și ei Îl însoțeau, privind la căile Sale perfecte și la smerenia cu care El Se amesteca printre mulțimi. În Matei 11.29, Isus a spus: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima”. Aceasta este o lecție importantă pentru noi. Avem nevoie să învățăm ce înseamnă acest caracter, care a izvorât din inima Lui plină de dragoste. Pe măsură ce petrecem mai mult timp împreună cu El în taină, vom deveni tot mai eficienți în lucrarea publică făcută pentru El.

Apoi a venit timpul (Marcu 6.7) ca Domnul să-Și trimită ucenici pentru a predica. Ei au primit instrucțiuni precise cu privire la felul cum trebuiau să se îmbrace, cu privire la mesajul pe care trebuiau să-l transmită și cu privire la locurile unde trebuiau să meargă. De asemenea, Domnul i-a înzestrat cu putere. Nu ni se spune cât timp au străbătut ei prin sate și cetăți, însă, când misiunea s-a încheiat, ucenicii s-au întors la Isus. Acest lucru este demn de remarcat. Îl practicăm și noi? Ucenicii trebuie să fi fost foarte impresionați de experiențele minunate pe care le avuseseră. Ei scoseseră demoni și vindecaseră bolnavi. Acestea erau lucruri pe care Domnul le făcuse și acum fuseseră și ei capabili să le facă. Însă ei au uitat cumva de faptul că puterea pentru toate acestea le fusese dată de Domnul. Totuși, El nu i-a mustrat, ci i-a invitat să vină deoparte, într-un loc pustiu, și să se odihnească.

După multă activitate de slujire avem și noi nevoie să fim singuri cu Domnul, în liniște, pentru ca El să poată să ne reîmprospăteze inimile și să ne elibereze de preocuparea cu noi înșine. Avem nevoie ca Domnul să ne umple din nou inimile și să ne dea odihnă.

J Redekop

„Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni, și nu va zăbovi.”
Evrei 10.37

Numai pentru o clipă

Sărmana de dumneavoastră, spuse consilierul prusac binevoitor către vânzătoarea de fructe în vârstă. Nu vă pare rău că trebuie să stați în aceste zile neplăcute și reci de dimineața până seara aici?

Ele țin doar un timp scurt, spuse Marie prietenoasă.

Dar după aceea vine iarăși vara cu zilele ei fierbinți.

Şi zilele fierbinți durează doar un timp scurt, domnule consilier.

Şi apoi zilele când vă chinuie artrita.

Toate acestea durează totdeauna doar un timp scurt, răspunse ea.

Şi apoi, Marie?

Apoi vine odihna, pe care Dumnezeu a păstrat-o pentru poporul Său, și înghețul, căldura și boala vor fi înapoia mea – în scurt timp.

Sfârșitul bun, totul bun? spuse îndoielnic consilierul. De unde aveți această siguranță?

Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu” (Isaia 43.1). Pe aceasta mă bazez.

Sunteți de invidiat, Marie. Această înțelepciune nu am învățat-o în întreg studiul meu juridic. Ar trebui să-mi impun, ca să mă preocup de această întrebare, spuse consilierul și se pregăti să plece cu fructele cumpărate.

Dar și pentru aceasta este timp foarte scurt, îi spuse Marie ca atenționare amabilă, când consilierul porni la drum.

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL DESPRE CĂSĂTORIE (3)

„Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38)

Haideți să vorbim astăzi despre persoana care deține adevărul în căsnicie. Într-o biserică, pe când coșulețul pentru colectă trecea pe la fiecare, o doamnă nu a pus nimic în el. În drumul lor spre casă, când femeia a început să se plângă cât de slabă a fost predica, băiețelul ei i-a zis: „Mamă, asta e o dovadă că dacă nu dăruiești nimic, nu primești nimic!” Și femeia a tăcut rușinată… Căsnicia este ca o cutie – scoți din ea ceea ce ai pus. Adevărul te face liber ca să-ți îmbogățești relația și să te bucuri de ea atunci când dăruiești, mai degrabă decât atunci când primești. Unii cred că acea cutie vine plină cu dragoste, cu împlinirea nevoilor trupești și cu slujirea propriei persoane, așa cum au fost obișnuiți… Ei au impresia că pot lua tot ceea ce-și doresc dintr-o rezervă care nu se termină niciodată – instant, mentenanță scăzută, satisfacție garantată! Apoi, într-o bună zi, ei caută… și văd că s-a golit! Șocați, dezamăgiți, furioși, disperați și deznădăjduiți, ajung la concluzia că partenerul lor i-a dezamăgit, i-a păcălit sau i-a părăsit. Care să fie motivul pentru care li s-a golit cutia? Și-atunci, pornesc în căutarea unei alte cutii… De fapt, este responsabilitatea ta să depozitezi în fiecare zi în cutie, atât cât să garantezi retrageri și să ai o relație bogată. Domnul Isus a zis: „Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” Întreabă-te ce ți-ar plăcea să ai în cutie, și în ce cantitate… Apoi depozitează suficient de mult pentru a genera acea cantitate. J. Allan Petersen a spus: „În căsnicie nu există dragoste; dragostea este în oameni și oamenii o pun în căsnicie. În căsnicie nu există poveste de dragoste; oamenii trebuie s-o infuzeze în căsnicie. Cuplul trebuie să-și formeze obiceiul de a dărui, de a iubi, de a sluji și de a lăuda – de a menține cutia dragostei mereu plină!”

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 17:1-14

Pacea într-o casă are mai mare importanţă decât orice formă de bogăţie sau de prosperitate (v. 1). Din versetul 14 aflăm cum încep certurile: lăsăm să ne scape cuvinte nefericite, ca şi cum sar da drumul apelor. Încercaţi apoi să le prindeţi! Când a început disputa şi tinde să se înteţească, atitudinea înţeleaptă, să reţinem, este să plecăm! Se întâmplă de asemenea ca, fără a face parte dintre certăreţi, să dăm naştere la vreo neînţelegere. De pildă, repetând un lucru în loc de a-l acoperi (v. 9). Dragostea acoperă toate fărădelegile (cap. 10:12; 1 Petru 4:8). A trece sub tăcere greşelile altuia nu înseamnă a le scuza, ci, din contră, a suferi pentru ele până întratât încât săţi fie ruşine să le pronunţi din nou.

Omul înţelept este acela care, pentru a progresa, ştie să profite de orice învăţătură, inclusiv de pe urma mustrării (v. 10).

Credinţa în inima celui credincios este mai de preţ decât aurul. Ea nu poate pieri. Este însă necesară încercarea, pentru a o curăţi de orice impuritate. Dumnezeu Se foloseşte de încercare asemeni aurarului din Maleahi 3:3. Lucrarea Lui îi curăţă pe ai Săi de tot ce nu este potrivit sfinţeniei Sale şi este de cel mai mare interes pentru noi să-L lăsăm să o facă (Iov 23:10).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 mart. 2018

2 Martie 2018

Și a fost așa: când a sfârșit el de vorbit lui Saul, sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul său … Și Ionatan și-a dezbrăcat mantia care era pe el și a dat-o lui David, și hainele sale, până și sabia sa și arcul său și brâul său.
1 Samuel 18.1,4

Avem aici o imagine a dragostei, care renunță la tot în favoarea celui asupra căruia se răsfrânge. Ionatan, împreună cu miile lui Israel, îl văzuseră pe David înaintând împotriva lui Goliat, ale cărui înălțime, înfățișare și cuvinte umpluseră de spaimă inimile celor din popor. Ionatan îl văzuse pe acest uriaș semeț doborât de către brațul credinței. Era însă mai mult decât atât. Nu doar biruința, ci biruitorul însuși umplea inima lui Ionatan; nu doar lucrarea împlinită, ci cel care împlinise lucrarea. Nu că n-ar fi prețuit biruința, ci îl prețuia pe biruitor mai mult. Prin urmare, Ionatan și-a găsit plăcerea în a renunța la haina și la armele sale pentru a le dărui celui pe care îl iubea.

Există o lecție aici pentru noi. Cât de ușor devenim mai preocupați cu răscumpărarea decât cu Răscumpărătorul, cu mântuirea mai degrabă decât cu Mântuitorul! N-ar trebui însă, ca și Ionatan, să căutăm să preamărim Persoana Celui care a coborât în țărâna morții pentru noi? David nu i-a cerut lui Ionatan mantia și nici sabia. Dacă ar fi făcut așa, toată această scenă și-ar fi pierdut frumusețea. Nu, ci Ionatan a uitat de sine și se gândea doar la David. La fel va fi și cu noi și cu Adevăratul nostru David. „Dar cele care îmi erau câștig le-am socotit pierdere, datorită lui Hristos. Dar, într-adevăr, și socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos” (Filipeni 3.7,8). O, de am avea mai mult din duhul apostolului! Facă Domnul ca inimile noastre să fie tot mai mult atașate de El în aceste zile de mărturisire goală și de formalism religios! Facă El, de asemenea, să fim plini de Duhul Sfânt și, cu hotărâre de inimă, să ne alipim de Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos!

C H Mackintosh

” …Hristos Isus… a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea…”
2 Timotei 1.10

Fresca

În biserica Santa Maria Novella din Florența se află o frescă renumită a artistului Masaccio. A fost făcută în anii 1425-1428 și în istoria artei se știe ca fiind deschizătoare de drumuri, pentru că s-au aplicat în ea pentru prima dată corect legile perspectivei.

Partea de sus a frescei Îl prezintă pe Hristos cel răstignit. Partea de jos prezintă un schelet pe un sarcofag. Deasupra scheletului se află vechea maximă într-o formă schimbată: „Eu am fost ce ești tu; tu vei fi ce sunt eu.”

Adevărul neîndurător al prezentării și maximei determină pe fiecare să devină gânditor. Unui observator care cunoaște Biblia îi vine repede în minte cuvântul: „după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27).

Dar apoi vizitatorul credincios se uită în sus, spre reprezentarea lui Hristos cel răstignit. Şi poate se gândește la un alt cuvânt din aceeași carte a Bibliei: Fiul lui Dumnezeu a nimicit prin moarte pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și a eliberat pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor (Evrei 2.14-15).

Privirea în jos, spre schelet, ne arată realitatea pe care nu trebuie să o uităm. Dar cine vrea să rămână așa, ajunge în tristețe și deznădejde. De aceea trebuie să ne îndreptăm privirea în sus – la Hristos și cruce. El a biruit la cruce moartea și pe diavolul. Şi El îi face parte fiecăruia care crede în El de biruința Sa și de viața Sa.

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL DESPRE CĂSĂTORIE (2)

„De ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ” (Cântarea Cântărilor 8:7)

Astăzi vom analiza împreună adevărul despre domnul și doamna Perfecțiune. Mulți dintre cei care excelează în carieră întâmpină dificultăți atunci când trebuie să se întâlnească cu alții într-un cadru social. Acest fapt a dat naștere fenomenului de căutare a partenerului pe Internet. În lumea occidentală, două din cinci căsnicii au început în felul acesta. În general vorbind, serviciile matrimoniale îi redau pe oameni în termeni de vârstă, înfățișare, valori, gusturi, ambiții și preferințe… și îi ajută să se întâlnească. Și, ce urmează? Rata divorțului este la fel de mare printre cuplurile care s-au format prin intermediul Internetului, ca în rândul celor care s-au format prin metoda clasică. Cum e posibil? Simplu: „…de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.”

Când mirajul dispare, se întâmplă trei lucruri:

1) Strigăm, manipulăm sau punem presiune asupra partenerului. Când lucrul acesta nu funcționează, dăm vina pe celălalt pentru că ne-a făcut să ne schimbăm sau ne-a făcut nefericiți. „Nu este bărbatul care am crezut că este!” Poate că nu, dar e bărbatul cu care te-ai căsătorit – și, cu câteva excepții, problema nu este doar lcu el!

2) Ajungem la concluzia că domnul și doamna Perfecțiune sunt domnul și doamna Imperfecțiune. Așa că începem să căutăm persoana potrivită… sau realmente renunțăm la sexul opus, pentru că-i prefăcut, neloial și nestatornic. Și-un alt lucru care se poate întâmpla:

3) Ne dăm seama că fericirea de durată se găsește într-o singură Persoană – Dumnezeu. Așadar, în loc să încerci să găsești persoana potrivită, hotărăște-te să devii persoana potrivită, cea care te-a creat Dumnezeu să fii: generos, dându-le și celorlalți posibilitatea să fie ființe umane reale: limitate, schimbătoare… dar căutându-ne și găsind bucuria în Dumnezeu!

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 16:16-33

Dacă s-ar anunţa descoperirea unor zăcăminte de aur în vreun punct de pe glob, în câteva săptămâni s-ar şi vedea construindu-se acolo oraşe întregi. O publicitate care anunţă un mod uşor de a câştiga bani va primi răspunsuri fără număr. În schimb, dobândirea înţelepciunii nu stârneşte nicio concurenţă (comp. cu v. 16). Singurul care-i cunoaşte valoarea este ucenicul lui Isus care ia aminte la Cuvântul Său (v. 20; Psalmul 119:127). Prada împărţită cu cei mândri nu constituie o atracţie pentru el; plăcerea şi-o găseşte alături de cei smeriţi şi blânzi (v. 19).

Inima înţeleptului este aceea care dă înţelepciune gurii sale (v. 23). Dragostea este cea care îi inspiră cuvintele plăcute şi dulci, care sunt ca un balsam pentru sufletele bolnave.

În contrast cu omul drept (v. 17) şi înţelept cu inima (v. 21), versetele 27-30 schiţează portretul omului lui Belial: este înşelător, violent, sapă pentru rău, răspândeşte ce a dezgolit, seamănă certuri şi dezbinări, întreţine un foc rău. Să ne păzim de această însoţire periculoasă şi să urmăm în această lume calea oamenilor drepţi: ea obligă la multă prudenţă pentru a evita răul (v. 17; 2 Timotei 2:22)!

Să medităm puţin şi la versetul 32. Cea mai strălucită victorie pe care o poate dobândi un om puternic constă în a-şi stăpâni propriul duh (în contrast cu cap. 25:28).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 mart. 2018

1 Martie 2018

Cele patru revelații date lui Pavel – Evanghelia

Dar vă fac cunoscut, fraților, că evanghelia care a fost vestită de mine nu este în felul omului, … ci am primit-o prin descoperirea lui Isus Hristos.
Galateni 1.11,12

Pavel a fost un vas ales, un slujitor special al lui Dumnezeu. El a primit revelații din abundență din partea Domnului Isus (Fapte 9.15; 2 Corinteni 12.7). Există patru revelații speciale pe care el le menționează în epistolele sale. Prima dintre ele este cu privire la evanghelia harului.

Galatenii se lăsaseră convinși de glasul învățătorilor falși, care adăugau legea la mesajul evangheliei și spuneau că trebuie să fii circumcis pentru a fi mântuit. Apostolul Pavel condamnă în totul această învățătură, folosind termeni duri pentru a-i atenționa pe cei credincioși (Galateni 1.6-9; 3.1-3). Adesea noi suntem șocați când imoralitatea își face loc printre cei credincioși, dar suntem indiferenți cu privire la învățăturile greșite. Este interesant să vedem cu câtă blândețe le-a vorbit Pavel corintenilor pentru a-i corecta, în contrast cu asprimea cuvintelor sale către galateni.

Evanghelia este doctrina de temelie pe care sunt zidite celelalte doctrine. Dacă evanghelia este afectată, nimic altceva nu poate fi corect. Învățătorii falși spuneau că Pavel este un apostol de mâna a doua, care nu era conectat cu „cei doisprezece”, și că, prin urmare, galatenii nu trebuiau să ia seama la învățăturile lui. Răspunsul apostolului a fost că, într-adevăr, el nu era conectat cu cei doisprezece apostoli și le demonstrează galatenilor unicitatea convertirii și a chemării sale. El le spune că abia după mulți ani de la convertirea sa i-a întâlnit pe apostoli în Ierusalim, iar ei i-au dat mână dreaptă de părtășie (Galateni 2.9). Prin acestea, Pavel urmărea să le demonstreze că evanghelia sa, deși nu era diferită de cea a celorlalți apostoli, fusese primită prin revelație directă de la Domnul Isus. Să avem grijă să nu schimbăm absolut nimic din această evanghelie și să ținem cu tărie adevărul că mântuirea este doar prin har și doar pe principiul credinței.

B Reynolds

„Se pierde mult prin credinţă”

” …Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea…”
Filipeni 3.8,9

Așa a spus un bărbat într-o societate în care se batjocorea credința creștină. Acolo se mai afirmase că omul care vrea să se îndrepte numai după Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să renunțe la multe lucruri, care totuși ar fi așa de plăcute și de necesare omului.

Desigur, spuse un creștin din oraș, care era de față, aceasta pot să o confirm. Din proprie experiență știu: Se pierde mult prin credință!

Şi a început să enumere tot ce a pierdut prin credință.

Mai întâi o conștiință rea și o inimă neliniștită. Căci știu, spuse el, de când sunt un creștin, că Dumnezeu mi-a iertat totul. El mi-a dăruit pacea Sa.

În al doilea rând mi-am pierdut renumele meu rău. Prietenii strigau mai demult după mine pe stradă, și acum nu o mai fac, căci nu mă mai clatin pe picioare când ies în oraș.

În al treilea rând mi-am pierdut costumul meu rău și arătarea mea de râs; pentru că mai demult am băut, nu am avut banii necesari pentru a mă îmbrăca pe mine și pe ai mei. Şi aceasta pot acum.

Da, se pierde mult la întoarcerea la Dumnezeu. Dar știu că toată pierderea este numai câștig.

Evlavia are o promisiune dublă: ea este o binecuvântare pentru această viață și pentru cea viitoare.

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL DESPRE CĂSĂTORIE (1)

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32)

Ideea că o căsnicie poate fi perfectă ne induce în eroare și ne provoacă deziluzii… practic, ne pregătește s-o abandonăm, atunci când fantezia se ciocnește cu realitatea. Lucrul acesta se întâmplă frecvent! Numai când accepți adevărul că oamenii sunt slabi, nestatornici și dezamăgitori – și că tu faci parte dintre ei – vei putea afla fericirea de lungă durată în căsnicie. Așadar, în câteva ediții la rând, analizăm împreună câteva concepții greșite despre căsnicie. Astăzi vom vorbi despre microbul iubirii. Unii avem impresia că dacă ne aflăm în locul potrivit, la timpul potrivit, cu persoana potrivită, dragostea ne va „contamina” pur și simplu, și vom pluti pe barca fericirii toată viața. Problema e însă că – atunci când ajungem epuizați din cauza creșterii copiilor, a locului de muncă, a ratelor – microbul iubirii își ia zborul. În corvoada noastră zilnică printre vase murdare, scutece și treburi casnice, ceva trebuie să cedeze. Așa că iubirea cedează locul pe care îl ocupa în prim-plan, și realitatea preia controlul. Deoarece confundăm îndrăgostirea cu iubirea adevărată, noi avem impresia greșită că iubirea și-a făcut bagajul și a plecat, iar noi trebuie s-o urmăm. De fapt, dragostea nu se ofilește pentru că idila e înlocuită de realitate… Dacă doi oameni care se îndrăgostesc sunt dispuși să stea împreună în dragoste și să treacă prin provocările vieții, povestea de dragoste se poate reînsufleți, devenind mai puternică și mai rezistentă ca niciodată. Poate idila ne-a făcut să ajungem împreună, dar dragostea (care nu se gândește la sine) ne ține împreună. Nu așa spune Biblia? „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.” (1 Corinteni 13:4-7).