Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Martie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

Ezechiel 25.1-17

    Ca şi în cazul celorlalţi profeţi, anunţul judecăţii împotriva lui Israel este urmat acum de profeţiile împotriva naţiunilor (vezi Isaia 13-23; Ieremia 46-51). Capitolul 21 ni l-a arătat deja pe împăratul Babilonului stând în cumpănă dacă să atace Raba fiilor lui Amon înaintea Ierusalimului (cap. 21.19-21), iar versetele 1-5 din capitolul 22 cuprindeau avertismentul că va veni pedeapsa asupra acestor descendenţi ai lui Lot, dintotdeauna vrăjmaşi lui Israel. Cruţaţi pentru o vreme, amoniţii, în loc să tragă învăţăminte, s-au bucurat cu laşitate de loviturile care se abătuseră asupra templului, asupra ţării dispreţuite a lui Israel şi asupra împărăţiei lui Iuda (v. 3,6). Ei îşi bătuseră joc de Israel în nenorocirea lui (Proverbe 17.5). Dar Domnul „îşi bate joc de cei batjocoritori”, afirmă Proverbe 3.34, citat în Noul Testament: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4.6; 1 Petru 5.5). Şi tocmai mândria care-i caracterizează pe Amon şi pe fratele lui, Moab (Ţefania 2.8; Isaia 16.6), va fi umilită de Domnul, prin faptul că va da ţara lor în stăpânirea unor prădători nomazi (v. 4 şi 10).

    Edomul şi Filistia sunt deopotrivă foarte vinovate. Şi una şi alta au profitat de ruinarea lui Israel, pentru a se răzbuna cu cruzime pentru vechile lor înfrângeri (v. 12 şi 15). La rândul lor, ele vor avea de-a face cu răzbunarea Domnului.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Pentru ce-L căutați pe Cel viu între cei morți?”
Luca 24.5

Prin înviere, Domnul a dobândit o biruință completă asupra întregii puteri a vrăjmașului. Perioada de mai înainte fusese „ceasul vostru și puterea întunericului” (Luca 22.53) – perioada în care Satan și-a manifestat întreaga putere. Însă, „în lucrul în care s-au purtat cu mândrie, El a fost mai presus decât ei” (Exod 18.11); vrăjmașul a fost înfrânt chiar atunci când se afla la apogeul puterii și mândriei lui.

Învierea Domnului Isus a fost a doua dimineață în istoria creației. Când au fost puse temeliile creației vechi, stelele cerului au cântat împreună. Acea lucrare însă a fost coruptă prin păcatul lui Adam. Apoi a venit Fiul lui Dumnezeu, care a luat asupra Sa pedeapsa și moartea pe care noi le meritam. În felul acesta, mormântul Domnului Isus este văzut, prin credință, ca fiind sfârșitul vechii creații. Învierea Lui este însă dimineața unei creații noi și cu mult mai glorioase. Această creație nu va fi niciodată afectată de rău; ea este temelia unei Împărății durabile, care va fi primită de Hristos cel înviat, Omul al Doilea, care n-o va ceda, așa cum a făcut Adam, în mâna vrăjmașului, ci, la vremea potrivită, o va preda Tatălui (1 Corinteni 15.24).

Cât de binecuvântat și de încurajator este să-L vedem pe Domnul cum a îndepărtat răzvrătirea primului om! Cine poate înțelege bogățiile înțelepciunii și cunoașterii cuprinse în această taină? Dumnezeu Se descoperă în lucrarea harului și în roadele ei glorioase, astfel încât să-L putem cunoaște și să fim fericiți în deplina siguranță a dragostei ce ne-o poartă în Isus.

J G Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui”.
Ioan 4.34

Mâncarea Mântuitorului

Una din cele mai importante lucrări în viața Mântuitorului a fost împlinirea voii Tatălui ceresc. Domnul putea spune încă de la venirea Sa în lume:

„Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10.7). Dumnezeu are un plan bine definit pentru omenire, dar și pentru fiecare om în parte. La realizarea acestui plan măreț, Hristos Domnul a cooperat deplin cu Dumnezeu. Mântuitorul este Unicul care a putut spune: „M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis”.

Când Domnul a spus în orice împrejurare: „Facă-se voia Ta”, aceasta nu însemna pentru El o povară aspră, ci o părtășie perfectă cu Tatăl ceresc în realizarea mărețului plan al mântuirii. Voia lui Dumnezeu și împlinirea lucrării Sale au fost active în viața Mântuitorului; era mâncarea Lui zilnică. De aceea Dumnezeu putea să privească cu bucurie spre Fiul Său aflat în mijlocul vrăjmașilor, al răutății, al respingerii, dar totdeauna gata să facă voia lui Dumnezeu și să împlinească lucrarea care i-a dat-o Tatăl.

Dacă dorim să facem voia Tatălui ceresc, trebuie să ne punem mai întâi întrebarea: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?”. Răspunsul biblic este: „Să credeți în Acela pe care L-a trimis El”. Acesta este începutul vieții de credință. De aici urmează și ceilalți pași pe calea vieții.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

HRĂNITI-VĂ SI PRETUITI-VĂ UNUL PE ALTUL!

„Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag…” (Efeseni 5:29)

Când vorbim despre iubirea față de soț sau de soție, Biblia folosește cuvintele „hrănește și îngrijește”. Cuvântul „a hrăni”, spiritual vorbind, înseamnă „a zidi, a întări, a dezvolta și a alimenta”. Cuvântul „a prețui” înseamnă „a aprecia, a stima, a proteja și a sărbători”.

Îți mai aduci aminte cum te simțeai în copilărie de ziua ta când erai tratat ca fiind cea mai deosebită persoană din încăpere? Acum ai înaintat în vârstă și ai devenit mai matur, dar nu ai vrea să mai fii sărbătorit așa, doar puțin, din când în când? Hai, recunoaște – știi că ți-ar plăcea! Faptul de a fi sărbătorit, într-o atmosferă plină de dragoste, este esențial pentru sănătate. E plăcut să fii subiectul sărbătoririi, însă e la fel de important să faci planuri de sărbătorire pentru partenerul tău și împreună cu acesta. Fie că e vorba de zile de naștere, de aniversări, de promovări la serviciu sau de ocazii mai mărunte care au semnificație numai pentru voi doi, faptul că-ți faci partenerul/a de viață să se simtă special/ă și apreciat/ă așa cum contează pentru el/ea contribuie la crearea unei legături pe viață între voi doi. Iar faptul că ești sărbătorit nu înseamnă că viața este mereu o petrecere!

Uneori sărbătoarea include mângâierea și liniștirea reciprocă în zilele negre și în perioadele dificile. În realitate, abilitatea de a sărbători bucuriile vieții în mijlocul coborâșurilor amare este o calitate neprețuită pe care o vei găsi numai la persoanele mature. E ușor să sărbătorești momentele frumoase, dar ai nevoie de cineva care să te iubească și să stea alături de tine când sărbătoarea s-a terminat și începe corvoada zilnică.

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este: hrăniți-vă și prețuiți-vă unul pe celălalt!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: