Mana Zilnica

10 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Următorul lucru de făcut

„Căutaţi şi veţi găsi.” Luca 11:9

Caută dacă nu ai găsit. „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău” (Iacov 4:3). Dacă ceri lucruri din această viaţă, în loc să ceri lucruri din Dumnezeu, ceri rău, adică ceri din dorinţa de autorealizare. Cu cât te realizezi mai mult, cu atât mai puţin Il cauţi pe Dumnezeu. „Căutaţi şi veţi găsi.” Treci la lucru şi redu-ţi interesele doar la aceasta. L-ai căutat vreodată pe Dumnezeu din toată inima ta sau ai scos doar un scâncet slab în urma unui acces de nevralgie morală? Caută, concentrează-te şi vei găsi.”Voi. toţi cei însetaţi, veniţi la ape” (Isaia 55:1). Eşti însetat sau cu totul indiferent – atât de satisfăcut de propria ta experienţă, încât nu mai vrei nimic de la Dumnezeu? Experienţa este o poartă, nu un scop.

Fereşte-te să-ţi zideşti credinţa pe experienţă, pentru că imediat va apărea în viaţa ta un sunet metalic, o notă falsă. Adu-ţi aminte că nu-i poţi da niciodată altei persoane ceea ce ai găsit, dar o poţi face să dorească ceea ce ai. „Bateţi şi vi se va deschide” (Luca 11:9). „Apropiaţi-vă de Dumnezeu” (Iacov 4:8). Bate – uşa este închisă şi ai emoţii cât timp baţi. „Curăţaţi-vă mâinile” (4:8) – bate puţin mai tare şi vei începe să descoperi că eşti murdar. „Curăţaţi-vă inima” – acesta este un lucru şi mai personal, acum ai o dorinţă disperată – ai face orice. „Simţiţi-vă ticăloşia” (4:9) – ţi-a fost vreodată ruşine înaintea lui Dumnezeu de starea vieţii tale lăuntrice?

Nu-ţi mai rămâne nici un pic de autocompătimire, ci doar o durere in inimă şi uimire când descoperi că eşti aşa cum eşti. „Smeriţi-vă” (4:10) – este un lucru umilitor să baţi la uşa lui Dumnezeu – trebuie să baţi împreună cu tâlharul de pe cruce. „Celui ce bate, i se deschide.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.” EFESENI 6:11

În capitolele precedente, Duhul Sfînt ne-a prezentat poziţia noastră în Hristos, în locurile cereşti, îndemnîndu-ne să credem că El este totul pentru noi. Dar nu este de ajuns numai să ne bucurăm de acest privilegiu, căci vrăjmaşul este totdeauna în ofensivă. Să nu încetăm să-I cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de orice irealitate şi să ne facă să intrăm în mod real în această luptă aşa cum spune textul nostru. Căci, dacă această luptă nu este o realitate pentru noi, ea este o realitate sigură pentru vrăjmaşul, care cunoaşte foarte bine cîştigul pe care l-ar avea dacă ne-ar lăsa în închipuire şi inactivitate.

Copii ai lui Dumnezeu, noi sîntem în Hristos, şi El ne spune să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, fără de care nu putem ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Satan luptă fără încetare împotriva sfinţilor, el nu este niciodată inactiv şi cunoaşte punctele slabe are fiecăruia. Întăriţi de poziţia noastră în Domnul Hristos, să luăm deci completa armătură pe care a pregătit-o Căpetenia noastră pentru noi.

Textul nostru descrie puterile spirituale care vor să dispute stăpînirea lui Dumnezeu asupra sufletelor oamenilor şi este bine ca cel credincios să-şi amintească mereu de aceasta. În lume şi biserică, sufletele oamenilor sînt obiectul unei lupte care se dă în locurile cereşti. Puterile întunericului ţin mulţimile de oameni, în necunoaşterea şi nebăgarea în seamă a Cuvîntului lui Dumnezeu. Duhurile răutăţii pîndesc în permanenţă libertatea noastră în Hristos, căutînd să ne-o răpească; trebuie să ne trezim la această realitate şi să declarăm sus şi tare că numai Hristos este Domnul fiinţei noastre, Stăpînul sufletului şi duhului nostru.Duhurile răutăţii din locurile cereşti se silesc să controleze viaţa personală a credincioşilor care n-au o fermă încredinţare în ce priveşte poziţia lor în Domnul Hristos. Ele reuşesc să-i înşele şi să-i folosească pentru a vătăma pe fraţii lor angajaţi în războiul sfînt, în lupta cea bună a credinţei. Cîte nevoie avem să fim tot mai strîns uniţi cu Domnul nostru pentru a rezista lui Satan şi hoardelor lui, în conflictul acesta care nu este împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva puterilor spirituale ale răului cu care sîntem confruntaţi tot timpul. De aceea sîntem îndemnaţi să facem tot timpul, tot felul de rugăciuni şi implorări. (Ef. 6:18)

„Lupta noastră este o luptă reală. A o evita înseamnă a evita binecuvîntarea.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cum îşi va ţinea    tînărul curată cărarea?
îndreptîndu-se după Cuvântul Tău”.
Psalm 119:9

Nu există lucru mai plăcut şi mai bun pentru un om, decât să se îndrepte după Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Cuvântul poate să-l satisfacă şi să-l menţină fericit pe cel credincios. Dar nu e de ajuns să avem Cuvântul Lui în capul nostru, ci trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, iar împlinitori ai Cuvântului, putem fi, doar dacă primim Cuvântul Lui în inimile noastre. Astfel primim puterea Lui, îl primim chiar pe Dumnezeu în noi. In Ioan 1:1 scrie: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu.” Din aceasta vedem cum putem avea o viaţă de biruinţă. În 1 Ioan 2:14 mai scrie: „V-am scris tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău. Din aceasta observăm din nou că, aceia în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu sunt biruitori. În Iosua 1:8 este scris: „Cartea aceasta a legii, să nu se depărteze de gura ta: cugetă asupra ei zi şi noapte, ca să poţi face potrivit cu tot ce este scris în ea. Căci atunci vei face să-ţi reuşească toate căile şi atunci vei progresa”. Pentru ca să putem merge pe cale fără vină, trebuie să facem precum zice David în Psalmul 16:8-11: „Am necurmat pe Domnul înaintea mea; nu mă voi clătina. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta”. In Psalmul 18:2 David strigă: „Domnul este stînca mea, cetăţuia mea, salvatorul meu. Dumnezeul meu, stînca mea; în El îmi voi pune încrederea, scutul meu, tăria care mă scapă şi tumul meu cel înalt!” Avem pentru ce să ne bucurăm: pentru că El este cetăţuia şi dacă ne încredem în promisiunile Lui, atunci stăm pe stîncă, şi el ne scapă de orice şiretlic al vrăjmaşului şi ne înconjoară din toate părţile cu binecuvântările Sale.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

UN PĂSTOR LE DĂ ODIHNĂ

„ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura.” Ţefania 3.13

Vorbeam ieri despre un popor mic şi smerit pe care Domnul îl păstrează ca pe o sămânţă în această lume moartă. Prorocul spune că el nu va săvârşi nelegiuirea şi nu va spune minciuni. Deşi n-are nici o vază, nici bogăţie, totuşi acest popor nu e în stare să recurgă la armele minciunii pe care cei răi le întrebuinţează fără nici o jenă.

Nu-i paşte primejdia să fie nimiciţi? Nicidecum. Ei vor avea hrană şi odihnă şi vor fi la adăpost de orice rău. Niciodată ei nu vor folosi nici răul, nici viclenia, ca să se apere. Oile sunt făpturi slabe şi lupii, fioroşii lor vrăjmaşi. Dar acum oile sunt mai numeroase decât lupii şi ele cresc din ce în ce mai mult, pe când lupii scad mereu. Va veni o zi când turmele de oi vor acoperi păşunile şi nici un lup nu va mai fi. Căci ele au un păstor care le dă păşune, ocrotire şi linişte. Nu va fi nimeni, adică nici o fiinţă omenească sau drăcească care să le tulbure. Cine poate să înspăimânte turma Domnului, când este chiar El de faţă? Noi ne odihnim în păşuni verzi, căci Isus însuşi este hrana şi liniştea sufletelor noastre.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Binecuvântat să fie DUMNEZEU, Tatăl DOMNULUI nostru ISUS CRISTOS, Părintele îndurărilor şi DUMNEZEUL oricărei mângâieri.” 2 Corinteni 1.3

Apostolul Pavel a trecut prin multe necazuri şi dureri. Din afară trebuia să sufere prigoană şi dureri trupeşti, iar înăuntru era măcinat de griji pentru starea de păcat care se făcea simţită în adunarea din Corint.

Dar îndurările şi mângâierile pe care le-a primit erau mai valoroase pentru el. Chiar în clipele de întristare noi învăţăm să cunoaştem mai bine pe „Tatăl îndurărilor şi al mângâierilor.” În vremuri bune noi îl putem cunoaşte ca Dăruitorul tuturor darurilor şi putem să-I mulţumim pentru binecuvântările Sale, dar în necazuri ne apropiem mai mult ca oricând de inima Lui şi putem simţi mai profund dragostea Lui şi harul Său nemărginit – fapt care nu se întâmplă în clipe de bunăstare.

Prin aceste încercări putem să fim şi noi o binecuvântare pentru alţii şi putem spune ca apostolul care mângâie pe „cei întristaţi precum am fost şi noi mângâiaţi de Dumnezeu” Să învăţăm tot mai mult aceste lucruri în şcoala lui Dumnezeu. Dacă am învăţat bine lecţia, atunci suntem în stare să mângâiem şi pe alţii îndeplinindu-ne slujba în chipul cel mai vrednic. Dacă cineva a trecut prin necaz şi prin întristare poate cel mai bine să simtă şi să-i fie milă pentru cel ce este în necaz, având cuvântul potrivit pentru mângâierea inimii. Un slujitor al Domnului care a participat la înmormântarea unei fetiţe a fost întrebat de tatăl acesteia: „Dvs. aţi pierdut vreodată un copil care vă era scump?” „Nu” a fost răspunsul celui întrebat. „S-a putut simţi asta din cuvintele dumneavoastră.” Dacă am gustat din amarul durerilor şi al necazurilor vom putea înţelege şi simţi cu cel care este în astfel de situaţii.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, bunătatea Ta este într-atâta mai presus de orice comparaţie, încât suntem „ca cei care visează”, gura noastră este „plină de râs şi limba de cântări” (Psalmul 126:1 -2, EV); Te slăvim pentru timpul când ne vom întoarce din nou cu veselie, aducându-ne snopii cu noi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

„Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8,28

Poţi să-I mulţumeşti din toată inima lui Dumnezeu numai dacă crezi cu adevărat că El îţi vrea binele. O astfel de atitudine presupune să predai total controlul vieţii tale în mâna lui Dumnezeu şi să îl laşi să acţioneze nestingherit. Domnul respinge toate comparaţiile tale cu o altă persoană şi împotrivirea ta faţă de conducerea Sa. Exact această întrebare — «Doamne, de ce eu?» — subliniază revolta ta faţă de calea pe care Dumnezeu ţi-a pregătit-o să o urmezi. Asemenea întrebări nu-ţi întăresc caracterul, ci te conduc la autocompătimire şi invidie. Din invidie se naşte neîncrederea, din neîncredere înstrăinarea şi din înstrăinare ura — iar diavolul se bucură. Începe chiar acum să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru planul pe care-l are cu viaţa ta, căci este calea cea mai bună pentru tine! Doar aşa vei fi eliberat, biruitor şi fericit!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim.” Romani 14:8

Dacă Dumnezeu ar fi vrut, fiecare dintre noi ar fi intrat în cer în momentul convertirii. Nu era absolut necesar să întârziem aici ca să ne pregătim pentru nemurire. Este posibil ca o persoană să fie luată în cer şi să fie gata să împărtăşească moştenirea sfinţilor în lumină chiar în momentul în care a crezut în Isus. Este adevărat că sfinţirea noastră este un proces lung şi continuu, şi că nu vom fi desăvârşiţi până când nu ne vom lepăda de trupurile acestea pieritoare; dar, dacă Dumnezeu vrea, poate să ne schimbe nedesăvârşirile în desăvârşire, şi să ne ia în cer de îndată. De ce, deci, mai suntem aici? Şi-ar ţine Dumnezeu copiii departe de Paradis mai mult decât este necesar, fie chiar şi un moment? De ce se află încă armata Lui Dumnezeu pe câmpul de luptă, când o singură lovitura le-ar putea asigura victoria? De ce rătăcesc încă încoace şi încolo, când un singur cuvânt de pe buzele Lui i-ar putea duce direct în ceruri, spre împlinirea speranţelor lor? Răspunsul este că „pentru Domnul trăim”, şi că să arătăm şi altora iubirea Sa. Rămânem pe pământ ca semănători care seamănă sămânţa, ca plugari care desţelenesc ogorul, ca vestitori care vestesc mântuirea. Noi suntem aici „sarea pământului” (Matei 5:13), ca să fim o binecuvântare pentru lume. Suntem aici ca să-L slăvim pe Christos prin vieţile noastre de zi cu zi. Suntem aici ca să lucrăm pentru El, şi ca „unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu” (2 Corinteni 6:1). Să ne întrebăm dacă vieţile noastre îşi ating scopul. Să trăim vieţi înflăcărate, folositoare, sfinte, „spre lauda slavei harului Său” (Efeseni 1:6). Între timp, să tânjim să fim cu El şi să cântăm în fiecare zi.

Inima mea e lângă El, la tronul sfânt
Şi nici un rău n-o va putea atinge:
Trăiesc în aşteptare, ascultând
O voce care-mi spune „ridică-te, şi vei învinge”.

SEARA

„Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” loan 5:39

Isus Christos este Alfa şi Omega Bibliei. El este tema constantă a paginilor sfinte; de la început până la sfârşit, ele mărturisesc despre El. Încă de la creaţiune Il vedem ca făcând parte din Sfânta Treime. Îl vedem în făgăduinţa privitoare la Sămânţa femeii. Îl vedem tipizat în arca lui Noe. Călătorim cu Avraam, şi El vede zilele lui Mesia. Locuim în corturi cu Isaac şi Iacov, hrănindu-ne cu făgăduinţa sfântă. Il auzim pe venerabilul Israel vorbind despre Şilo şi, în numeroasele tipuri ale legii, găsim oglindirea Mântuitorului. Profeţi şi regi, preoţi şi predicatori, cu toţii privesc într-o singură direcţie — stau cu totii asemeni heruvimilor, care au privit pe deasupra arca şi şi-au dorit să privească înăuntru, şi să citească taina marii împăcări a Lui Dumnezeu. În Noul Testament, cu mai mare claritate, vedem că Domnul este singurul subiect care străbate întregul. Nu este un lingou aici şi câteva grăunţe de aur dincolo. Este o temelie solidă de aur, fiindcă întreaga substanţă a Noului Testament este Isus răstignit, şi până şi propoziţia de încheiere cuprinde numele Răscumpărătorului. Ar trebui să citim întotdeauna Scripturile sub această lumină Ar trebui să considerăm Cuvântul o oglindă, prin care Christos priveşte din ceruri. Atunci, privind în Evanghelie, îi vom vedea faţa ca într-o oglindă. Este adevărat că reflecţia este slabă, dar este o pregătire binecuvântată pentru timpul când îl vom vedea faţă în faţă. Biblia conţine scrisorile lui Isus Christos către noi, parfumate cu dragostea Lui. Paginile ei sunt veşmintele Regelui nostru, şi miros a mir, aloe şi casie. Scriptura este carul regal în care călătoreşte Isus, îmbrăcat cu dragostea fiicelor Ierusalimului. Scripturile sunt scutecele în care a fost înfăşat pruncul Isus; desfă-le şi Il vei vedea pe Mântuitorul. Esenţa Cuvântului Lui Dumnezeu este Christos.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8:28

Ce revendicare extraordinară face Pavel în acest verset! El nu spune: „Ştim că unele lucruri”, „cele mai multe lucruri” sau chiar „lucrurile îmbucurătoare”, ci „TOATE lucrurile”. Această promisiune se întinde de la cele mai mici detalii ale vieţii până la cele mai importante, şi de la cele mai umilitoare treburi zilnice până la cele mai mari lucrări de har ale lui Dumnezeu făcute în timpul unei crize.

Pavel spune aceasta la timpul prezent: „lucrează”. Nu spune: „au lucrat” sau „vor lucra”. Este o acţiune continuă.

Ştim de asemenea din Scriptură că „judecăţile [lui Dumnezeu] sunt ca Adâncul cel mare” (Ps. 36 :6) ; chiar în momentul acesta îngerii din ceruri, când urmăresc cu aripile strânse desfăşurarea marelui plan al lui Dumnezeu, proclamă fără îndoială: „Domnul este drept în toate căile Lui, şi milos în toate faptele Lui” (Ps. 145:17).

Atunci când Dumnezeu orchestrează „toate lucrurile … spre binele”, iese o combinaţie frumoasă. El are nevoie de multe culori diferite, care luate individual pot părea foarte şterse, ca să fie ţesute în modelul armonios.

Tonuri, note, şi chiar disonanţe separate sunt necesare pentru a compune imnuri melodioase; o maşinărie necesită multe roţi, multe piese şi conexiuni separate. O piesă de la o maşină poate fi nefolositoare, sau o notă dintr-un imn poate să nu fie considerată niciodată frumoasă, dar luate împreună, combinate şi completate, ele duc la un echilibru şi la o armonie perfectă.

Putem învăţa o lecţie de credinţă din aceasta: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7). J. R. Macduff

În o mie de încercări, nu sunt doar cinci sute din ele care lucrează „spre binele” celui credincios, ci nouă sute nouăzeci şi nouă, plus una. George Mueller

 

Dumnezeu a schimbat răul în bine (Gen. 50:20)

 

„Dumnezeu a schimbat răul în bine” – o, binecuvântată siguranţă,

    Ce cade ca strălucirea soarelui pe întreaga cale a vieţii,

Şi atinge cu aurul cerului norii negri de furtună ai pământului,

    Aducând pace şi mângâiere proaspătă zi de zi.

 

Nu la întâmplare mâinile fraţilor necredincioşi

    L-au vândut pe Iosif rob într-o ţară străină;

Şi n-a fost întâmplător că, după ani de suferinţă,

    A fost adus ca să stea înaintea tronului lui faraon.

 

Un Ochi atoate-văzător a văzut nevoia miilor,

    Şi a plănuit s-o împlinească prin acel singur suflet;

Şi prin zilele istovitoare de întemniţare

    A lucrat pentru împlinirea scopului măreţ şi glorios.

 

Şi cum sfârşitul era ascuns de cel captiv,

    Fierul a intrat chiar în sufletul lui;

Ochii lui puteau vedea doar calea prezentă de necaz,

    Dar privirea lui nu se putea odihni încă asupra întregului.

 

Credinţa n-a slăbit în acele zile lungi şi întunecate de aşteptare,

Încrederea lui în Dumnezeu a fost reînsufleţită în cele din urmă,

A sosit ceasul când Dumnezeu l-a făcut pe slujitorul Său

    Să-i mângâie pe mulţi, şi toate suferinţele lui au trecut.

 

„Nu voi, ci Dumnezeu este Cel care m-a adus până aici”,

    A mărturisit triumfătoare credinţa mai târziu;

„Dumnezeu a schimbat răul în bine”, nici un alt motiv

    Nu putea uni divergenţa lor cu cântarea lui de laudă.

 

„Dumnezeu schimbă răul în bine” pentru tine, dragul meu,

    Dumnezeul lui Iosif este acelaşi şi astăzi;

Dragostea Lui îngăduie suferinţe ciudate şi amare,

    Mâna Lui te călăuzeşte pe o cale necunoscută.

 

Domnul tău, care vede sfârşitul de la început,

    Are pentru tine intenţii de dragoste nespusă.

Deci pune-ţi mâna într-a Lui şi urmează-L fără teamă,

    Până vei vedea cu ochii tăi bogăţiile harului Său.

 

Acolo, când vei sta neclintit în Casa Gloriei,

    Şi toată calea vieţii tale va fi deschisă sub privirea ta,

Ochii tăi vor VEDEA mâna în care te încrezi acum,

    Şi vei preamări dragostea Lui zile nesfârşite.

Freda Hanbury Allen

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 48.9-22

    „Pentru Numele Meu … pentru Mine” (v. 9,11). Prea adesea uităm care este măreţul motiv care stă la baza intervenţiilor lui Dumnezeu. Adoptându-l pe Israel ca popor al Său — şi pe noi, creştinii, ca pe fiii şi fiicele Sale – putem spune că Dumnezeu este implicat personal, aşa cum un părinte este responsabil în faţa altora pentru faptele copiilor săi. Suntem, după caz, eliberaţi, curăţiţi … sau pedepsiţi, datorită gloriei Tatălui ai Cărui copii suntem (vezi Iosua 7.9; sf. v. 9).    Dumnezeu mai are însă şi un alt motiv pentru care ne învaţă şi ne disciplinează: este vorba de folosul nostru (v. 17; Evrei 12.10). Pacea inimii celui credincios decurge din ascultarea sa. Ea poate fi „ca un râu” calm şi puternic (v. 18) – se înţelege – dacă urmăm cursul voii lui Dumnezeu; în felul acesta nu cunoaştem agitaţia şi nici efervescenţa (sau: clocotirile) părăului de munte şi putem experimenta v. 3 din cap. 26: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine”. Este de remarcat că numai după ce i-a îndemnat pe ai Săi să păzească poruncile şi Cuvântul Său, Domnul le dă pacea Lui (Ioan 14.15,21,23,27). Ce pace de nepreţuit pentru răscumpăraţii Domnului! Pentru cei răi, ea este însă necunoscută (v. 22).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Evrei 11:8-16

„Prin credinţă Avram… a ascultat şi a plecat, fără să ştie unde se duce.” Evrei 11:8

PRIVEŞTE DINCOLO DE NECUNOSCUT

Viaţa este plină de neprevăzut. Nu ştim ce ne vor aduce următoarele 24 de ore. Este o cărare nemarcată, care poate include mari binecuvântări ori pierderi tragice. Pentru că viitorul este necunoscut, îi umple pe mulţi de frică – făcând din fiecare nouă zi şi împrejurare o luptă. Frica de necunoscut l-a împiedicat de multe ori pe om să pornească înainte. In evul mediu, de exemplu, marinarii europeni nu navigau prea departe în sud. Credeau că dacă vor ajunge la mijlocul pământului, la ecuator, vor da de un inel de foc, deoarece cu cât călătoreau mai în sud era tot mai cald. O astfel de frică i-a împiedicat să exploreze Oceanul Atlantic. O hartă întocmită cândva în evul mediu, avea desenată o corabie care se întorcea în Marea Mediterană din strâmtoarea Gibraltarului. Deasupra erau scrise cuvintele latine: „Non plus ultra”, care înseamnă: „Dincolo nu există nimic”. Frica de necunoscut i-a împiedicat pe exploratori să traverseze Atlanticul, până când Columb şi Ponce de Leon au decis să încerce orizontul. Poate că frica de necunoscut te ţine să nu faci nici un progres spiritual. Te temi, poate, gândindu-te la ce vor spune vecinii, în cazul că le vei vorbi despre Cristos. Nu ştii cum vor reacţiona elevii tăi dacă vei preda la o clasă de studiu biblic. Nu suntem siguri dacă vom putea plăti datoriile, dacă vom dărui mai mult. Dar nu trebuie să ne fie frică atunci când facem pasul credinţei. Ca si Avram, care şi-a lăsat ţara strămoşească pentru o destinaţie necunoscută, putem şi noi să învingem nesiguranţa încrezându-ne în Dumnezeu. El vede dincolo de necunoscut.  D.C.E.

Credinţa vede mai departe 
De frică şi îngrijorări. 
Ea-L vede pe Cristos prezent 
în orişice împrejurări.  French

Cei care se tem de viitor orbecăiesc prin prezent.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Căci, cum este lipit brâul de coapsele omului, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda … ca săMi fie popor şi nume şi laudă şi glorie; dar ei nau ascultat.”  Ieremia 13.11

În acest capitol, Domnul îi porunceşte lui Ieremia să poarte un brâu, apoi săl dea jos şi săl îngroape undeva. După un timp, Ieremia a dezgropat brâul, iar acesta era putrezit şi nu mai era bun de nimic. Domnul foloseşte acest lucru ca o ilustraţie a ceea ce se întâmplase cu Israel. El făcuse ca poporul Său să se alipească de El, aşa cum se lipeşte brâul de coapsele unui om. Se îngrijise de ei de când îi scosese din Egipt şi până în acea zi. Dorinţa Lui era ca ei să fie un popor pentru lauda şi gloria Sa.

Din nefericire, Domnul a trebuit să spună că ei, nevrând să asculte de glasul Său, au mers după imaginaţiile inimilor lor şi chiar sau dus după alţi dumnezei, pentru a le sluji şi pentru a se închina înaintea lor. Rezultatul a fost că au ajuns ca un brâu putrezit, care nu mai este bun de nimic.

În Fapte 11.23, Barnaba ia îndemnat pe credincioşii din Antiohia să se alipească de Domnul cu hotărâre de inimă. Este încă dorinţa Domnului ca poporul Său, acum Adunarea, să se alipească de El, pentru a fi astăzi spre lauda şi spre gloria Sa. Ce înseamnă să ne alipim de El? Înseamnă să ascultăm de glasul Lui, care se face auzit prin Cuvântul Său; înseamnă să umblăm prin Duhul (Galateni 5.16), preocupaţi cu Hristos, nu cu imaginaţiile inimilor noastre; înseamnă să ne ferim de idolatrie şi de orice lucru care Iar putea lua locul lui Hristos în inimile noastre (1 Ioan 5.21). Creştinătatea a urmat exemplul lui Israel şi a devenit ca un brâu putrezit. Domnul să ne dea harul să ne alipim de El cu o inimă hotărâtă şi să fim astfel spre lauda şi spre gloria Sa, până când El va veni.

K. Quartell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” Romani 8.28

Viața – o broderie

O scriitoare creștină, care a trecut prin lagărele de concentrare naziste, spunea că viața, cu toate semnele ei de întrebare, se aseamănă cu o broderie care ar sta undeva deasupra noastră și noi am privi la ea de jos în sus. Din partea aceasta nu se văd decât capete de ață și noduri, într-o amestecătură neclară. Numai privind de deasupra se poate vedea minunatul desen al broderiei. Tot la fel, omul vede numai capetele de ață dezlânate. Dumnezeu însă este Cel care vede forma desăvârșită a planului Său pentru întreaga noastră viață.

Datorită faptului că Dumnezeu cunoaște și înțelege toate lucrurile, noi ne putem încredința Lui, știind că El va proceda cu noi cum este mai bine. Întotdeauna vor exista secrete și motive în spatele acțiunilor lui Dumnezeu, pe care noi nu le putem înțelege. Dumnezeu este infinit, omul este mărginit. Dar bazându-ne pe ceea ce știm despre Dumnezeu, despre nemărginita Sa dragoste arătată în mod suprem la crucea de pe Golgota, putem fi încredințați că El face ceea ce este mai bun pentru viețile noastre. Iată de ce lucrarea înțeleaptă a fiecărui om este să urmeze sfaturile psalmistului: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

SĂ NU TE VĂICĂREȘTI!

„Nu vă plângeți” Iacov 5:9

Orice lucru pe care îl faci în mod repetat devine obicei. De aceea lacov spune: „nu vă plângeți”. Autorul Jon Gordon spune: „Postul de la văicăreală nu numai că-i va face fericiți pe cei din jurul tău dar și tu vei experimenta bucuria, pacea, izbânda și relații pozitive”. Așa că, în loc să te văicărești atunci când lucrurile merg prost mai bine fă următoarele lucruri: 1) Practică mulțumirea! Când aduci mulțumire pentru trei lucruri în fiecare zi, primești energie si te simți mai fericit. E cu neputință să fii mulțumitor și negativist în același timp. 2) Încurajează-i pe ceilalți! în loc să te plângi de greșelile pe care le fac oamenii, îndreaptă-ți atenția spre lucrurile bune pe care le fac. „Să îmbărbătași pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți” (1 Tesaloniceni 5:14). Nu este greșit să critici slăbiciunile altora câtă vreme contrabalansezi cu de trei ori mai multă lauda. 3) Concentrează-te asupra reușitelor tale! Ține un jurnal al realizărilor. în fiecare seară, înainte de a merge la culcare, scrie ceva semnificativ despre ziua care a trecut. Ar putea fi o conversație ziditoare sau o realizare de care ești mândru. E adevărată vechea zicală: „Nimic nu are succes ca și succesul”. Când îți îndrepți atenția spre succes, pregătești cadrul pentru ca si alții să-ti urmeze exemplul. 4) Învață să renunți! în loc să fii preocupat de lucrurile pe care nu le poți schimba, concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poți influența. Când te vei opri din încercarea de-a controla totul și-ți vei pune viața în mâna Domnului, lucrurile se vor rezolva. 5) Folosește puterea rugăciunii! Pavel spune: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri” (Efeseni 6:18). Rugăciunea reduce stresul, îți dă putere si promovează sănătatea. Când te afli sub presiune, loc să te plângi, activează puterea lui Dumnezeu și reîncarcă-ti bateriile.

 

 

 

 

9 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Următorul lucru de făcut

„Pentru că oricine cere primeşte.” Luca 11:10

Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim, tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”, dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti. Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. „Fiindcă oricine cere capătă.” Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45).

Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al Lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…” Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou „ochelarii de cal” ai raţiunii. Unii spun: „Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta ne
provoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac”. A cere înseamnă a „cerşi”. Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” EFESENI 6:10

Epistola către Efeseni descoperă poziţia slăvită a copilului lui Dumnezeu în Hristos, Mîntuitorul şi Biruitorul tuturor lucrărilor vrăjmaşului, în El, cel credincios este binecuvîntat cu toate binecuvîntările duhovniceşti în locurile cereşti.În toate epistolele sale, Pavel insistă asupra trebuinţei de a fi „în Hristos”; pentru credincios, este taina unei vieţi roditoare. În afară de El, încurcătură, ruşine; căci atunci sîntem în noi înşine, jucăriile sentimentelor, uşurătăţii şi a sensibilităţii noastre. în felul acesta, noi facem jocul vrăjmaşului şi sîntem o pricină de tulburare în jurul nostru. Înainte de a vorbi de adevărata natură a vieţii şi slujirii credincioşilor, care implică o luptă; înainte de a pune înaintea credinciosului toată armătura lui Dumnezeu fără de care nu poate nici să creadă, nici să biruiască, apostolul sună alarma. El ne cheamă la realitate, ne face cunoscut dreptul nostru de întîi născuţi şi ne spune care este poziţia şi posesiunea noastră: „întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui,” sau după o altă versiune: „Inimile să vă fie întărite în Domnul şi în tăria biruitoare a puterii Sale”.

Cunoştinţele intelectuale nu sînt de ajuns: inima şi duhul nostru trebuie să fie în Domnul Hristos, angajate cu adevărat în lupta duhovnicească. Independenţi de El, sîntem lăsaţi propriilor noastre puteri care foarte curînd se dovedesc falimentare; de aceea inimile noastre trebuie să fie întărite în Domnul, Biruitorul deplin al întregii puteri a vrăjmaşului. Să ne trăim chemarea aşa cum am primit-o, dînd preţ poziţiei noastre în Hristos şi prin credinţă să ne întărim în tăria biruitoare a puterii Sale. Această putere este activă şi niciodată pasivă si vrea să facă din noi luptători destoinici pentru cauza Domnului Hristos. îndoielile noastre, înfringerile şi descurajările noastre trebuie să fie înghiţite de această putere biruitoare.

Poate va zice cineva: „Da, frumoase şi încurajatoare sînt toate ideile acestea, dar realitatea?… Realitatea? Nu trebuie s-o privim în viaţa noastră. Aceasta ne-ar descuraja. Realitatea este Domnul Hristos! Trebuie s-o privim în lumina Domnului Hristos. S-o trăim prin El. El este Dumnezeu adevărat şi viaţa veşnică. El ne-a spus: „în lume veţi avea necazuri (lupte); dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”, „şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele pînă la sfîrşitul veacului”. Ne mai trebuie altceva?

Drumul cel mai greu în lupta cea mai înfocată, este drumul biruinţei şi al odihnei. în lupta noastră avem nevoie de mult har, dar în biruinţa pe care am cîştigat-o avem nevoie de o îndoită măsură de har, ca să nu ne mîndrim.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul vostru;răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu. El însuşi va veni şi vă va mântui”. Isaia 35:4.

Nu este scris deci: „Puneţi-le păcatele în faţa ochilor lor”, „Spuneţi-le” nu vă temeţi”. Mulţi sunt dezamăgiţi pentru că păcatele din trecut îi urmează şi nu le da pace? Alţii sunt dezamăgiţi pentru că sunt în ispite, s-au obosit şi numai pun la socoteală puterea lui Dumnezeu, iar alţii se uită la greutăţile care le stau în faţă, cum făcea poporul lui Israel când erau dezamăgiţi văzînd zidurile Ierihonului. Când suntem
dezamăgiţi înseamnă că nu-L mai avem înaintea ochilor
noştri pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui; vedem doar împrejurarea şi pe noi înşine. Dar trebuie să ştim că:
„Fără credinţă e cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Ochii orbilor să fie deschişi şi urechile surzilor să audă; de aceea să rugăm pe Domnul să ne deschidă ochii şi să ne arate puterea Lui. Nu trebuie să ne gândim că avem nevoie de simţuri bune ca să putem crede.” Şi credinţa este siguranţă cu privire la cele nădăjduite, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd”. Când observăm că-L necinstim pe Dumnezeu şi-L întristăm prin necredinţa noastră, atunci trebuie să
venim înaintea Lui, să-I mărturisim păcatul şi să ascultăm de Cuvântul Lui, ca să-I mărim Numele. De aceea spune Cuvântul: „Întăriţi-vă deci mâinile obosite şi genunchii slăbiţi, croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru că cel care şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă, să fie vindecat”. (Evrei 12:12-13). Aceasta o facem crezînd Cuvântul Lui: „Nu te teme, Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc şi tot Eu îţi vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu mâna dreaptă a dreptăţii Mele”. (Isaia 41:10). De aceea nu te teme, crede numai!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UN NUME VREDNIC DE TOATĂ ÎNCREDEREA

„Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.” Ţefania 3.12

Când credinţa dispare din mijlocul acelora care trăiesc în belşug, ea îşi găseşte adăpost printre săracii lumii acesteia, bogaţi în credinţă. În ei Domnul găseşte o rămăşiţă credincioasă. Fac şi eu parte din această rămăşiţă?

Ei se încred în Domnul pentru că sunt lipsiţi şi smeriţi. Cine n-are nici un ban, încearcă să se împrumute dacă cineva îl ia pe garanţie. Omul care-şi dă seama că numele său nu prezintă destulă garanţie, caută sprijin la alt nume. Ori cel mai bun nume este al lui Dumnezeu. El va avea întotdeauna un popor care-şi va pune încrederea în El, pentru că este mic şi smerit. Existenţa lui în sânul unei naţiuni este pentru această naţiune un
izvor de binecuvântări necunoscute. Este sarea care păstrează şi împiedică stricăciunea provocată de pofta lumii acesteia.

Această întrebare mi se pune din nou: Fac şi eu parte din acest popor? Sunt mâhnit de păcatul care este în mine şi în jurul meu? Sunt sărac cu duhul, mă văd eu însumi sărac duhovniceşte? Mă încred eu în Domnul? Aceasta este întrebarea cea mare. Domnul Isus descoperă numele, caracterul, persoana lui Dumnezeu; mă încred eu în El? Dacă da, am părăsit orice plan care face parte din această lume. Doamne, ajută-mă să fiu aşa.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.” Evrei 1.3

Aceasta este poziţia Domnului Isus în prezent. Aici în cap. 1 din Evrei vedem maiestatea Fiului lui Dumnezeu. „A şezut la dreapta măririi” ne arată imensitatea slavei personale a Domnului Cristos. El este într-adevăr Creatorul, El este oglinda şi întipărirea slavei lui Dumnezeu şi El ţine şi păstrează toate lucrurile prin Cuvântul Său. El este jertfa de ispăşire a păcatelor. Noi putem înţelege că această prezentare a slavei lui Cristos, fie că este vorba de slava Sa personală fie că este vorba de poziţia Sa, leagă deja de acum inimile tuturor credincioşilor cu cerul, acolo unde este El. El este Dumnezeu. El a coborât din cer şi S-a înălţat după lucrarea înfăptuită pe deplin. Prin aceasta şi în locurile cereşti a moştenit un Nume care este mai minunat decât al îngerilor.

Ce Domn minunat avem noi în El, care ocupă locul cel mai înalt şi mai însemnat, locul de cinste care este numai al Lui. De aceea să-I mulţumim tot timpul căci El este Salvatorul nostru. A Lui să fie lauda, mărirea şi adorarea! De aceea în toată adunarea să nu se audă altceva decât o îmbărbătare continuă în această direcţie. Dar şi ca persoane individuale să-i aducem laudă pentru dragostea Sa. În Ps. 22.25 scrie: „în adunarea cea mare Tu vei fi pricina laudelor mele şi-mi voi îndeplini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.”

Duhul Sfânt nu împinge niciodată pe un suflet să privească la el însuşi sau la lucrarea lui, ci ÎNTOTDEAUNA îndreaptă orice privire numai la CRISTOS. A-L cunoaşte pe Cristos este viaţa veşnică, şi descoperirea Fiului de către Tatăl prin Duhul Sfânt alcătuieşte temelia Adunării. Învăţătura cea mai duhovnicească va fi totdeauna aceea, care înfăţişează neîncetat şi pe deplin pe CRISTOS. Duhul nu se poate opri decât la Isus. Aşadar, dacă cineva slujeşte prin puterea Duhului lui Dumnezeu, va vorbi totdeauna mai mult despre CRISTOS decât despre alte lucruri.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Tu m-ai scos la loc larg când eram în strâmtoare” (Psalmul 4:1); o, de-ar fi gândurile inimii mele mai mult şi mai mult un izvor neîncetat de comori pline de har!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Psalm 139,14

Noi suntem lucrarea lui Dumnezeu. El a creat lucruri originale, unice. Nu există doi oameni identici pe pământ. El te-a făcut şi pe tine aşa cum eşti, într-un mod minunat, cu calităţile, talentele, dar si cu limitele tale. I-ai mulţumit? Nu eşti un «accident», dimpotrivă, este scris «Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele» (Efes. 2,10). Este minunat şi un motiv special de laudă şi de mulţumire înaintea Domnului că nu suntem un «accident» sau că nu depindem de «soartă». Mai mult decât atât, Dumnezeu ne-a planificat viaţa până la ultima suflare. Nu vrei să-I mulţumeşti că te-a făcut aşa cum eşti şi să-L lauzi pentru planul pe care-l are cu viaţa ta? Întreaga ta cale a fost deja stabilită de Dumnezeu, de aceea nu compara drumul tău cu un altul. Pentru că Domnul creează doar lucruri originale, El nu Se repetă niciodată în creaţie. Inchinându-te cu mulţumire şi laudă, tu îi dai ocazia să te transforme prin Cuvântul şi prin Duhul Său.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Da, Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie. Psalmi 126:3

Unii creştini sunt tentaţi să vadă doar partea întunecată a lucrurilor şi să se gândească mai degrabă la primejdiile prin care au trecut, decât la minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei. Intreabă-i care este impresia lor despre viaţa de creştin, şi îţi vor descrie veşnicele lor conflicte, adânca lor mâhnire, încercările grele şi păcătoşenia din inimile lor, fără cea mai mică aluzie la îndurarea şi ajutorul Lui Dumnezeu. Dar un creştin al cărui suflet este sănătos va spune plin de bucurie: „voi vorbi, dar nu despre mine, ci în onoarea Dumnezeului meu. „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru” (Psalmi 40:2-3). Domnul a făcut lucruri mari pentru [mine], de aceea [sunt plin] de bucurie. O asemenea experienţă pură este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un copil al Lui Dumnezeu. Este adevărat că suferim încercări, dar este la fel de adevărat că suntem izbăviţi din ele. Este adevărat că luptăm cu viciile, şi suntem pe deplin conştienţi de acest lucru, dar este la fel de adevărat că avem un Mântuitor puternic, care a învins aceste vicii şi ne poate scăpa de stăpânirea lor. Privind în urmă, ar fi greşit să nu recunoaştem că am fost în Mlaştina Disperării şi am trecut prin Valea Umilinţei, dar ar fi la fel de rău să uităm că am trecut prin ele în mod sigur şi profitabil; nu am rămas blocaţi, mulţumită atotputernicului nostru Ajutor şi Conducător, care ne-a scos şi ne-a „dat belşug” (Psalmi 66:12). Cu cât mai mari sunt necazurile noastre, cu atât mai puternice trebuie să fie mulţumirile către Dumnezeu, care ne-a condus în siguranţă şi ne-a păstrat până acum. Durerea noastră nu poate să acopere melodia laudei; amărăciunile sunt parte din cântecul vieţii noastre: „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie”.

 

SEARA

Cercetaţi Scripturile. loan 5:39

Cuvântul grecesc „cercetat” semnifică o căutare strictă, apropiată, harnică şi curioasă, aşa cum fac oamenii când caută aur, sau vânătorii adevăraţi când urmăresc prada. Nu trebuie să ne mulţumim cu citirea superficială a unui capitol ci, la lumina Duhului, să căutăm cu înflăcărare înţelesurile adânci ale Cuvântului. Sfânta Scriptură trebuie cercetată — multe din învăţăturile ei pot fi aflate numai prin studiu atent. In ea există lapte pentru copilaşi, dar şi hrană tare pentru oamenii puternici, învăţaţii au spus că în fiecare cuvânt se ascunde un munte de semnificaţii, în fiecare verset din Scriptură. Tertulian exclama: „iubesc plinătatea Scripturii!” Nici un om care zgârie Cartea Lui Dumnezeu la suprafaţă nu are câştig; trebuie să sapi şi să scormoneşti până ajungi la comoara ascunsă. Uşa Cuvântului se deschide numai cu cheia hărniciei. Scripturile cer cercetare. Sunt scrierile Lui Dumnezeu, purtând timbrul şi pecetea divină. Cine îndrăzneşte să le trateze cu uşurinţă? Cel care le dispreţuieşte Il dispreţuieşte pe Dumnezeu, care le-a scris. Dumnezeu nu vrea ca Bibliile noastre să devină martori împotriva noastră în ziua judecăţii. Cuvântul Lui Dumnezeu va răsplăti cercetătorul. Dumnezeu nu ne cere să mutăm un munte de piatră ca să găsim un bob de grâu, fiindcă Biblia este un lan bogat. Nu trebuie decât să deschidem uşa hambarului, şi vom avea parte de belşug. Scriptura pune stăpânire pe cercetător. Ea este plină de surprize. Sub călăuzirea Duhului Sfânt, ea străluceşte cu toată splendoarea descoperirii în faţa ochilor care o caută, ca un templu uriaş pavat cu aur şi îmbrăcat în rubine, smaralde şi pietre scumpe. Nimic nu se compară cu adevărul Scripturii. În cele din urmă, Scriptura Il descoperă pe Isus: „ele mărturisesc despre Mine” (loan 5:39). Nici un motiv nu poate fi mai puternic decât acesta: cel care îl găseşte pe Isus găseşte viaţa, cerul şi toate lucrurile. Fericit este cel care, cercetând Scriptura, Il descoperă pe Mântuitorul.

 

IZVOARE IN DEŞERT

„Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.” (Psalmul 37:3)

Am întâlnit odată o femeie săracă ce-şi câştiga existenţa muncind din greu ca menajeră, dar era o creştină veselă şi biruitoare. O altă creştină, o doamnă, care era foarte ursuză, i-a spus într-o zi: „Nancy, înţeleg că eşti fericită astăzi, dar cred că perspectivele tale de viitor te vor domoli. Să presupunem, de exemplu, că te îmbolnăveşti şi nu mai poţi munci. Sau să presupunem că actualii tăi patroni se mută de aici, şi nu găseşti de lucru în altă parte. Sau să presupunem …”

„Încetează!” strigă Nancy. „Eu nu «presupun» niciodată nimic. «Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic» (Ps. 23:1). Şi apropo”, a adăugat ea către prietena ei posomorâtă, „toate aceste «presupuneri» te fac să te simţi atât de mizerabil. Mai bine renunţă la ele şi pur şi simplu încrede-te în Domnul”.

Următorul text biblic este cel care va înlătura orice «presupunere» din viaţa unui credincios dacă este primit şi împlinit practic printr-o credinţă de copil: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi». Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” (Evrei 13:5-6).

Hannah Whitall Smith

Un şuvoi de necazuri mi-a tăiat calea;

    E întunecat şi adânc şi lat.

Amară oră are viitorul

    Când traversez apele lui umflate.

Dar eu zâmbesc şi cânt şi spun:

    „Voi nădăjdui şi mă voi încrede întotdeauna;

Voi îndura necazul care va veni mâine,

    Dar nu voi împrumuta nici unul astăzi”.

Podul de mâine este foarte periculos;

    Nu îndrăznesc să-l trec acum.

Pot să-i văd bârnele mişcându-se încoace şi încolo,

    Şi arcurile lui clătinându-se şi îndoindu-se.

O, inimă, trebuie să nădăjduieşti întotdeauna;

    Trebuie să cânţi şi să te încrezi şi să spui:

„Voi îndura necazul care va veni mâine,

    Dar nu voi împrumuta nici unul astăzi”.

Vulturul care se înalţă la mari înălţimi nu-şi face griji cum o să treacă un râu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 48.1-8

    Cititorii în stele, „cei care împart cerurile” (47.13) şi alţi astrologi s-au dezvoltat în toate timpurile pe seama credulităţii poporului. în ciuda pretenţiilor acestora, nimeni nu are puterea să prezică viitorul. Numai Dumnezeu îl cunoaşte şi ne descoperă prin Cuvântul Său ceea ce avem nevoie să ştim (46.10; Fapte 1.7). Împlinirea în trecut a evenimentelor care fuseseră vestite mai înainte prin profeţi este încă o dovadă a existenţei şi atotputerniciei lui Dumnezeu (v. 5; vezi şi loan 13.19). Lucrurile dintâi, vestite cu mult înainte, s-au împlinit (v. 3). Aceasta dovedeşte că şi lucrurile cele noi sunt şi vor fi tot lucrarea lui Dumnezeu (v. 6; Matei 13.52). Astăzi este la îndemâna oricui, şi mai ales a evreilor, să cerceteze Scripturile, pentru a se convinge de aceste lucruri. Cu multe secole înainte, respingerea lui Mesia a fost anunţată limpede, printr-unul dintre cei mai mari profeţi, exact în capitolele de care ne ocupăm noi acum. Cu ce durere trebuie să spunem că nu numai Israel, ci omul în general este foarte „îndărătnic”; grumazul său este un tendon de fier, fruntea îi este de aramă (v. 4), urechea îi este închisă (v. 8) şi, ca şi cum ar fi puţin acestea, inima sa este tare (46.12).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Samuel 20:1-3, 24-33

„… nu este decit un pas intre mine şi moarte.” 1 Samuel 20:3

UN SFERT DE MILIMETRU DE CAUCIUC

Vieţile noastre sunt daruri fragile de la Dumnezeu. Unui tânăr care tocmai se supusese unui control medical general, i s-a spus de către doctor că este complet sănătos. In timp ce ieşea din cabinetul doctorului, trecând prin sala de aşteptare, a căzut deodată cu mâinile încleştate pe piept suferind un atac de inimă fatal.

Moartea era mult mai aproape decât a crezut el. în timp ce vizita expoziţia spaţială de la Institutul Smithsonian din Washington, prinţesei Anne i-a fost prezentat astronautul Neil Armstrong. Pe parcursul vizitei, prinţesa a văzut expuse costumele astronautilor. întorcându-se spre Armstrong, ea a întrebat: „Este vreun pericol să se rupă?” Cel care îsi asumase marele risc de-a fi primul om care a păşit pe suprafaţa lunii a răspuns: „Da, diferenţa dintre viaţă şi moarte acolo sus este numai de aproximativ un sfert de milimetru de cauciuc!” In textul de azi, David a dat glas unei astfel de constatări a pericolului iminent care îl pândea în orice moment. Regele Saul, în mânia invidiei sale, căuta să-i ia viaţa rivalului său pe care îl unsese Samuel ca moştenitor de drept al tronului lui Israel. Dându-şi seama de scurtimea vieţii, David a scris mai târziu aceste rânduri de disperare pe care le găsim în textul de azi: „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu ce trecător sunt” (Psalmul 39:4). Fiind conştienţi de acest fapt, vom fi motivaţi să trăim fiecare zi pentru Domnul. Aceasta ne va da puterea să facem pasul final fără teamă.  – H.G.B.

Nimeni dintre noi nu ştie
Când va bate-al morţii negru ceas.
Să trăim în ziua-ceasta
Ca în ultima ce ne-a rămas.– D.J.D.

Nu eşti gata să trăieşti, până nu eşti gata să mort.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Pentru că noi toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău.” 2 Corinteni 5.10

Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, însă este scaunul de judecată al Celui care ma iubit şi care Sa dat pe Sine Însuşi pentru mine, care ma mântuit şi în care am fost acceptat. El niciodată na tratat cu asprime pe un suflet care a venit la El recunoscânduşi adevărata stare; unora ca aceştia lea vorbit cu tot harul Său de nepreţuit.

Toţi vom fi deci arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, înaintea Persoanei Aceluia care, prin moartea Sa, nea îndepărtat toate păcatele. Ce binecuvântare va fi săL vedem şezând pe acel scaun! Nu există nimic în acest gând care să tulbure pacea pe care El a făcuto prin sângele crucii Sale; şi această pace trebuie so avem, pentru a ne bucura de comuniunea cu Dumnezeu. Apoi să ne gândim cum vom ajunge acolo. Hristos va veni şi ne va lua la Sine, fiindcă ne iubeşte şi doreşte să fim acolo unde El Însuşi este. Şi în ce stare vom ajunge acolo? Glorificaţi, având un trup ca al Lui. Judecătorul este Cel care a fost făcut pentru noi dreptate de către Dumnezeu (1 Corinteni 1.30).

A crede în Numele Lui şi totuşi a ne îndoi că avem pace înseamnă a pune la îndoială valoarea lucrării Lui. Cel care a suferit odinioară şi care acum este glorificat nu va contrazice rezultatul lucrării Sale atunci când va fi Judecător. Atunci însă nu va mai exista nimic ascuns – totul va veni la lumină. Şi care este efectul acestui lucru pentru noi? Privim la viaţa noastră trecută şi ce vedem? Privim la perioada de când am devenit creştini şi cât de multă slăbiciune şi faliment vedem! Trebuie însă acest lucru să ne înspăimânte? Nu, căci privim de asemenea la Dumnezeu şi spunem: Cu ce Dumnezeu minunat am avut dea face în tot acest timp! Fiecare pas a fost o manifestare a dragostei Tatălui nostru, care nea condus pe cale. În glorie vom vedea clar toată nebunia noastră, dar o vom vedea fiind întrun trup înviat şi schimbat. Vom distinge dragostea lui Hristos în fiecare mic detaliu al vieţii noastre duse aici pe pământ, de la început şi până la sfârşit.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie”

1Petru 5.5

Moartea unui arbitru

Vestea morții unui arbitru a șocat în aceeași măsură iubitorii de fotbal, mass-media și oficialitățile. Cinci fotbaliști tineri între 15 și 16 ani l-au bătut pe arbitru așa de brutal, încât acesta a murit în spital din cauza loviturilor. A fost doar agresivitate oarbă? Sau s-a îndreptat mânia poate împotriva autorității arbitrului, care trebuia să poarte de grijă de respectarea regulilor de joc?

Adesea sunt bătuți polițiști, sunt atacați oameni de ordine, poate chiar judecători sunt îndepărtați din cale. A ridica mâna împotriva celui care te avertizează este un mare semn de slăbiciune interioară!

Autoritățile, care pun anumite granițe într-o comunitate, se lovesc de împotrivire. Este poate și la noi creștinii așa? Cum ne comportăm cu oamenii care ne avertizează de căi greșite, voite, care vorbesc cuvinte clare, ne sfătuiesc și chiar ne îndrumă? Ne supărăm pe ei?

Biblia ne îndeamnă să recunoaștem autoritățile. Ea vorbește și despre faptul că tinerii trebuie să se supună celor mai în vârstă. Desigur, cei mai în vârstă nu mai au nimic de spus în unele domenii. Nu pot ține pasul cu dezvoltarea tehnică razantă și poate nici măcar nu știu ce este un iPhone. Dar ei au o mulțime de experiență de viață! Și cine prețuiește acest lucru și permite să i se spună ceva, este înțelept.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SPUNE-I DOMNULL

„Ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” loan 9:3

Când Domnul Isus s-a întâlnit cu un orb, ucenicii Lui au început numaidecât să discute despre motivul pentru care omul se afla în acea stare. Ei l-au întrebat pe Domnul Isus: „cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții Iui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.

Să remarcăm împreună patru lucruri:

1) Ucenicii erau nerăbdători să pună problema omului pe seama păcatului său. Diavolul va încerca să te convingă de faptul că nu te califici pentru harul lui Dumnezeu, din cauza păcatului tău, dar nu e așa! Dumnezeu nu-ți analizează trecutul pentru a-ti determina viitorul.

2) Când Domnul Isus l-a vindecat, vecinii săi au fost mai interesați de dezbatere decât de sărbătorire – și nu s-au schimbat prea multe de atunci! Ei au început să întrebe: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?” Unii ziceau: „EI este.” Alții ziceau: „Nu” (v. 8-9).

3) Vindecarea lui a picat „examenul religiozității”, întrucât fariseii au spus: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul” (v 16). 4) Nici măcar părinții bărbatului nu au fost liberi să-L laude pe Dumnezeu, pentru că se spunea: „dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă” (v. 22). Pentru vecini, el a fost un neajutorat, pentru liderii bisericii a fost subiectul unei polemici, pentru părinții săi a fost un stigmat social, așa că „l-au dat afară” (v. 34). Aici s-a încheiat povestirea? Slava lui Dumnezeu – nu! „Isus…când l-a găsit, i-a zis: Eu am venit…ca cei ce nu văd, să vadă” (v. 35, 39). Așa că, în loc să-ți împărtășești problema ta oamenilor și să asculți părerile lor, te sfătuiesc să o spui Domnului în rugăciune. Când o împărtășești cu ceilalți, cel mai bun lucru pe care îl poți obține este simpatia, dar când o spui lui Isus, vei găsi soluția.

8 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce urmează?

„..Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” loan 13:17

Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Dacă, crezi în Isus,nu trebuie să-ţi petreci tot timpul doar în „apele liniştite ale portului”, plăcute, dar întotdeauna pline de „aluviunile” care se adună lângă ţărm. Trebuie să ieşi din rada portului îndreptându-te spre marile adâncimi ale Lui Dumnezeu şi să începi tu însuţi să cunoşti lucrurile, să începi să ai discernământ spiritual. Când ştii că ar trebui să faci un lucru şi îl faci, imediat vei şti mai mult. Vezi unde te-ai „împotmolit” din punct de vedere spiritual şi vei descoperi că starea aceasta vine de la un moment din trecut când a existat un lucru pe care ştiai că trebuie să-l faci, dar nu l-ai făcut, întrucât nu părea a fi o chemare urgentă; acum nu mai ai discernământ, nu mai înţelegi; în momentul de criză intri în panică, în loc să fii stăpân pe tine. Este un lucru periculos să refuzi să cunoşti mai mult. Falsa ascultare este o stare a minţii prin care tu îţi creezi ocazii de a te sacrifica; ardoarea este greşit considerată discernământ. Este mai uşor să te sacrifici decât să-ţi împlineşti destinul spiritual enunţat în Romani 12:1-2. Este cu mult mai bine să împlineşti scopul lui Dumnezeu în viaţa ta cunoscând voia Lui, decât să faci acte măreţe de sacrificiu personal. „Ascultarea este mai bună decât jertfele” (1 Samuel 15:22). Fereşte-te să te întorci înapoi acolo unde erai pe vremuri, atunci când Dumnezeu vrea să fii ceva ce nu ai mai fost niciodată. „Dacă vrea cineva să facă…. va ajunge să cunoască…” (loan 7:17).

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” EVREI 12:1

Printre chemările Cuvîntului lui Dumnezeu, care pentru vremea de acum se simt cu o insistenţă deosebită, este una care răsună în inima credincioşilor ca un sunet de trîmbiţă. „Stăruiţi!” O mie să cadă alături de voi şi zece mii la dreapta voastră, nu cedaţi, rămîneţi fermi! Dacă dragostea multora se răceşte, noi,trebuie să suferim crucea şi să dispreţuim ruşinea. Dacă alţii abandonează lupta din dragoste pentru lumea de acum, noi trebuie să ne continuam alergarea!

Cei care stăruiesc primesc sarcina, oricît de umilă şi de neplăcută ar fi; căci nu ce izbeşte ochii contează, ci ceea ce este plăcut Domnului. Astfel de credincioşi perseverenţi, nu găsesc că este un lucru ciudat de a fi în cuptor. Ei se bucură că au parte de suferinţele lui Hristos, ştiind că atunci cînd va apărea în slava Sa, ei vor avea bucuria de a o împărtăşi (1 Petru 4:12,13). Puterea Domnului Hristos locuieşte în ei şi încercarea lor este transformată în binecuvîntare pentru alţii.

Care este deci secretul stăruinţei? Moise 1-a cunoscut: „El a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Ev. 11:27). Pavel i-a cunoscut şi a putut să spună: „Dar mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă pînă în ziua aceasta” (Fapte 26:22). Să ne aţintim privirile la Căpetenia noastră divină şi vom putea astfel să fim perseverenţi.

Dar secretul stăruinţei nu vine numai de la Cel ce este neschimbător ci şi de la lucrarea Lui de la cruce; ea este suficientă şi eficace pentru totdeauna. Dacă sîntem răstigniţi cu Hristos, vom simţi efectele puterii iadului, dar ele nu ne vor vătăma niciodată. Realizînd poziţia noastră în El, vom primi harul stăruinţei oricît de greu ar fi drumul şi oricît de dificile ar fi împrejurările prin care trecem. „Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Secretul stăruinţei este, în al treilea rînd, o viaţă predată lui Dumnezeu şi dăruită altora. Este un dar de la El care nu ne-a fost încredinţat pentru noi înşine, ci pentru alţii. Dar să ne amintim că virtutea aceasta a perseverenţei pe care Domnul însuşi a avut-o pe pămînt, izvora din părtăşia Sa neumbrită cu Tatăl ceresc şi din iubirea neîntreruptă pe care a avut-o pentru ai Săi. „şi fiindcă iubea pe ai Săi……i-a iubit pînă la capăt”.(Ioan 13:1).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine: „Numai în Domnul”, Mi se va zice, locuieşte dreptatea şi puterea”. Isaia 45:23-24.

Am ţinut odată, într-un sat, o evanghelizare şi am fost găzduit la primar. Era un om evlavios. La început au venit mama, fiul şi fiica la Adunare, dar tatăl nu, deoarece nu simţea nevoie. Într-o seară, după ce a sosit fiica acasă, a spus tatălui său: „Tată, a fuma este păcat”. El a răspuns: „Aşa, deci tu ai ascultat pentru mine?” Fata a început să plângă şi a zis: „Eu am ascultat şi pentru mine”. Tatăl nu a considerat ca fiind păcat fumatul. Eu i-am spus: „Dacă eşti născut din nou nu te vei mai certa pe tema păcatului”. El a declarat:”La Adunare nu mă duc”. Joi însă, a venit totuşi. Eu vorbeam din Cuvânt unde scrie: „Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine: „Numai în Domnul”, Mi se va zice, locuieşte dreptatea şi puterea, la El vor veni şi vor fi ruşinaţi toţi cei care erau mâniaţi împotriva Lui”. Eu am accentuat că, înaintea lui Dumnezeu trebuie să se plece orice genunchi şi orice limbă, trebuie să jure. Deci, să ,ne plecăm sub Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-i opunem niciodată rezistenţă. Apoi să spunem cu limba: „Numai în Domnul locuieşte dreptatea şi puterea. „Primarul a întrebat-o pe soţie: „Ce a spus el tot mereu, seara aceasta? Ce să spunem cu limba noastră?” -„Numai în Domnul locuieşte dreptatea şi puterea;” şi m-a întrebat şi pe mine. Înainte de culcare a mers în grajd şi a scris aceste cuvinte cu creta pe un stîlp. Sîmbătă dimineaţa a spus: „Acum este scris şi în inima mea, nu numai pe stîlp”. Dumnezeu i s-a descoperit şi a primit pacea cu Dumnezeu.

Vrei şi tu să faci la fel?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNŢELEPCIUNE CELOR CE O CER

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Iacov 1.5

„Dacă vreunuia îi lipseşte înţelepciunea!” De fapt, pentru mine nici nu mai este „dacă”, sunt sigur că îmi lipseşte. Ce ştiu eu? Cum pot eu să-mi călăuzesc paşii? Cum aş putea eu să-i călăuzesc şi pe alţii? Doamne, eu sunt numai nebunie şi n-am nici o înţelepciune.

Dar Tu zici: „S-o ceară de la Dumnezeu” şi iată că eu o
cer. Aici, la picioarele Tale, Te rog să mă urmăreşti cu dumnezeiasca Ta înţelepciune în vâltoarea grijilor zilnice şi mai ales a zilei de azi. Căci mărturisesc că, dacă Tu nu m-ai păzi de rătăcire, eu aş lucra ca un nebun, chiar în lucrurile cele mai uşoare. Tu îmi făgăduieşti aici o învăţătură luminoasă şi n-am nevoie nici de învăţător, nici de meditator ca să mi-o însuşesc. O dai cu mână largă, fară plată, chiar unui nebun lipsit de înţelepciune, îţi mulţumesc pentru această făgăduinţă adevărată: „şi ea îi va fi dată”. Iată că eu o primesc. Nici un înţelept ai acestei lumi nu va putea pricepe înţelepciunea ascunsă pe care Tu o dai copilului Tău.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Matei 11.30

Aceasta nu se putea spune cu privire la legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului Israel pe muntele Sinai. Când unii bărbaţi evrei au încercat să introducă legea în creştinism, adică să îi oblige pe credincioşii dintre Neamuri să ţină legea în ceea ce priveşte tăierea împrejur, şi cerinţele legi, Petru a spus: „Acum dar de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta.” JUGUL LEGII NU PUTEA DUCE PE NIMENI LA ODIHNĂ. Conţinutul legii era tocmai cerinţele concrete ale lui Dumnezeu, dar omul era fără putere ca să le împlinească. De aceea a trebuit să vină Domnul Isus în chip de om. El a satisfăcut pe Dumnezeu pe deplin prin ascultarea Sa în tot ceea ce priveşte legea. „Căci Cristos este SFÂRŞITUL legii, pentru ca ORICINE crede în El să poată căpăta neprihănirea” (vezi Rom. 10.4). Această neprihănire vrea să ţi-o dăruiască şi ţie. Domnul ţi se adresează ţie când te cheamă: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă (Matei 11.28). Nu te teme, căci Domnul care din dragoste a murit pentru păcătoşi, va duce la îndeplinire toate prorociile Cuvântului Său şi te va ajuta şi pe tine să mergi pe calea aleasă cu El. El nu este un „om aspru” cum îl denumeşte robul cel viclean şi leneş (Mat. 25.24). El este un Domn bun care te îndeamnă să iei jugul şi sarcina Lui care este uşoară. A purta jugul Lui înseamnă a avea aceleaşi ţeluri şi gânduri ca şi El. Este în folosul nostru să-L cunoaştem pe acest Domn, să fim legaţi de El şi să parcurgem cu El calea care se va termina în slava veşnică. Pentru aceasta trebuie mai întâi să-i aduci toate păcatele tale într-o pocăinţă sinceră şi adevărată. Dacă vei face acest lucru vei fi liber de orice păcat care până acum te mustra. Vino chiar acum la acest Izvor de pace care este Domnul Isus Cristos. El este gata să te primească. Nu amâna până mâine căci s-ar putea să fie prea târziu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, împrăştie în dimineaţa asta orice ceaţă şi străluceşte cu claritate şi putere şi înviorare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„… ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos.” Efeseni 1,12

Dacă vorbim despre faptul că ar trebui să fim o laudă a dumnezeirii Sale, atunci vorbim despre un domeniu în care Biserica lui Isus ar trebui să fie tot timpul biruitoare — şi anume cel al unităţii. Când mă exprim aşa mă gândesc la cuvântul pe care L-a spus Domnul Isus aproape de sfârşitul vieţii Sale: «Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una”» (Ioan 17,22). Domnul Dumnezeu ne-a rânduit prin Isus Cristos să fim o laudă a dumnezeirii Sale. Prorocul Isaia ne-o spune direct şi personal: «Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului» (Isaia 62,3). Dacă am murit într-adevăr cu Cristos, atunci putem pătrunde adâncimea de neînchipuit a caracterului divin, desăvârşit al Dumnezeului veşnic. în această poziţie suntem transportaţi în prezenţa lui Dumnezeu şi, prin laudă şi mulţumire la adresa Lui, depresia şi proasta dispoziţie dispar, genunchii slabi ne sunt întăriţi, iar Domnul ne aşază picioarele pe o Stâncă ce nu se clatină. Astfel suntem o laudă a dumnezeirii Sale; lauda şi mulţumirea sunt cea mai înaltă expresie a credinţei!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu.” 1 Cronici 5:22

Luptător sub steagul Domnului Isus, citeşte versetul acesta cu bucurie sfântă. Dacă lupta venea de la Dumnezeu, victoria era sigură. Fiii lui Ruben, Gadiţii, şi jumătate din tribul lui Manase, număra de abia patruzeci şi cinci de mii de oameni buni de luptă, totuşi, în războiul cu hagareniţii, au ucis o sută de mii de oameni „căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentru că se încredinţaseră în El” (1 Cronici 5:20). Domnul nu ne salvează printr-un număr mai mare sau mai mic; noi trebuie să mergem înainte în numele lui Iehova, chiar dacă suntem doar o mână de oameni, fiindcă Domnul Oştirilor este Căpetenia noastră. Ei nu şi-au neglijat armamentul, dar nici nu şi-au pus increderea în ei. Noi trebuie să folosim toate mijloacele care ne stau la îndemână, dar încrederea noastră trebuie să se sprijine numai pe Dumnezeu. El este sabia şi scutul poporului Său. Marele motiv al extraordinarului lor succes a fost „lupta venea de la Dumnezeu”. Luptând cu Păcatul dinafară şi dinăuntru, cu erorile doctrinale sau practice, cu slăbiciunile spirituale din locurile de sus sau de jos, cu diavolul şi aliaţii lui, porţi luptele lui Iehova. Dacă El nu vrea să fie învins, nu trebuie să te temi de învingere. Nu te teme de numărul duşmanilor, nu tremura în faţa dificultăţilor sau imposibilităţilor, nu plânge din cauza rănilor sau a morţii. Luptă cu sabia Duhului, sabia cu două tăişuri, şi vei învinge duşmanul. „Biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47), şi El va da duşmanii în mâinile noastre. Cu picioare repezi, mână tare, inimă neînfricată şi zel arzător, aleargă spre câmpul de bătălie, şi oştile iadului vor fugi ca paiele în faţa vântului

Ridică-te! Ridică-te pentru Isus!
Căci bătălia nu va ţine-n veşnicii;
Azi se aude scrâşnetul de săbii
Iar mâine totul va fi plin de bucurii:
Biruitorul va primi cununa slavei
Care-l aşteaptă de la început
Şi va domni cu Regele măririi
In veac de veac, uitând ce l-a durut

SEARA

„Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.” Numeri 11:23

Dumnezeu i-a promis lui Moise că va hrăni toată mulţimea din deşert cu carne timp de o lună întreagă. Moise, cuprins dintr-o dată de necredinţă, privea mijloacele inexistente, şi nu vedea cum putea fi îndeplinită făgăduinţa. El se uita la creatură, nu la Creator. Oare Creatorul se aşteaptă ca creatura să îndeplinească vreo promisiune pentru El? Nu. Cel care face promisiunea o împlineşte întotdeauna prin atotputernicia Sa. Dacă El vorbeşte, se face — se face prin El însuşi. împlinirea făgăduinţelor Lui nu depinde de cooperarea sau de puterea omului. Putem vedea pe loc greşeala lui Moise. Totuşi, cât de des facem şi noi acelaşi lucru! Dumnezeu ne promite să ne împlinească nevoile, şi noi aşteptăm de la cele create să împlinească promisiunea; apoi, fiindcă vedem că cele create sunt slabe şi incapabile, ne cufundăm în necredinţă. De ce privim în direcţia aceea? Vrem să mergem la Polul Nord ca să culegem fructe coapte? Într-adevăr, nu ar fi o nebunie mai mare decât să cauţi putere la cel slab, sau să aştepţi creatura să facă munca Creatorului. Să punem, deci, problema aşa cum se cuvine. Mijloacele vizibile pentru împlinirea promisiunii nu sunt o temelie suficientă pentru credinţă; atotputernicia Dumnezeului nevăzut este singura temelie solidă. El va face cu siguranţă tot ce a promis. După ce vom vedea clar că sarcina este a Domnului şi nu a creaturii, vom îndrăzni să ne cufundăm în neîncredere? Întrebarea Lui Dumnezeu ne readuce pe drumul cel bun: „Este mâna Domnului prea scurtă?” (Numeri 11:23). Fie ca, în îndurarea Lui, întrebarea aceasta să fie însoţită de binecuvântata declaraţie: „vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se întâmplă sau nu”.

IZVOARE IN DEŞERT

„Oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” 1 Ioan 5:4

Dacă un om îngăduie, poate găsi ceva la fiecare cotitură a drumului care să-l jefuiască de biruinţa lui şi de pacea minţii lui. Satan este departe de a se retrage din munca lui de a încerca să-i înşele şi să-i distrugă pe copiii lui Dumnezeu. La fiecare bornă kilometrică din viaţa ta, este înţelept să verifici temperatura experienţei tale ca să-ţi dai pe deplin seama de condiţiile din jur.

Dacă vei face aceasta şi-ţi vei manifesta cu fermitate credinţa la momentul potrivit, vei putea uneori să smulgi efectiv biruinţa din gura înfrângerii.

Credinţa poate schimba orice situaţie, oricât ar fi de neagră sau de dificilă. Dacă-ţi înalţi inima spre Dumnezeu într-un moment de credinţă autentică în El, poţi schimba repede împrejurările în care te afli.

Dumnezeu este încă pe tronul Său, şi El poate schimba înfrângerea în biruinţă într-o fracţiune de secundă, dacă ne încredem în El.

Dumnezeu este puternic! El poate elibera;

Credinţa poate fi biruitoare în orice încercare;

Frica şi îngrijorarea şi păcatul şi necazul pot fi înfrânte

Prin credinţa noastră în puterea colosală, victorioasă a lui Dumnezeu.

Aveţi credinţă în Dumnezeu, soarele va străluci,

    Chiar dacă astăzi sunt nori negri;

Inima Lui a plănuit calea ta şi a mea,

    Aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă întotdeauna.

Când ai credinţă, nu trebuie să te retragi niciodată. Poţi să-l opreşti pe Vrăjmaş ori de câte ori îl întâlneşti. Marshal Ferdinand Foch

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 47.1-15

    Acum ne stă în atenţie Babilonul şi observăm că înainte chiar ca acesta să-şi fi făcut intrarea pe scena istoriei, căderea îi fusese deja anunţată. Folosit de Domnul pentru a-l disciplina pe poporul Său, Babilonul nu a arătat niciun pic de milă faţă de el, nu şi-a „pus la inimă (aceste lucruri)” şi nici nu şi-a „amintit de sfârşitul lor” (v. 7; Deuteronom 32.29). Prin gura lui Daniel, Dumnezeu îi făcuse deja cunoscut Babilonului acest sfârşit (vezi Daniel 2.45). Cu toate acestea, cetatea îngâmfată a proclamat: „Voi fi stăpână pentru totdeauna” (v. 7). Şi cunoaştem sfârşitul ei solemn şi subit, în noaptea tragică a ospăţului lui Beltşaţar… (Daniel 5.30).

    În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinătăţii ca Biserică responsabilă: ea a încetat să mai fie aici, jos, o străină şi să mai sufere; a preferat un tron în locul crucii; a uitat mila, dominând sufletele, nesocotind drepturile Domnului, pierzând din vedere întoarcerea Lui şi deprinzându-se cu o mulţime de idolatrii şi superstiţii (v. 12,13). Dar ceasul ruinei ei se apropie (Apocalipsa 18). Momentul când Hristos o va prezenta cerului şi pământului pe adevărata Lui Mireasă, Biserica, alcătuită din toţi răscumpăraţii Săi iubiţi, înălţaţi împreună cu El, va avea loc înainte de dezlănţuirea evenimentelor din Apocalipsa 18. Faceţi şi voi parte din Biserica celor răscumpăraţi?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 1:1-13

… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. 1 loan 1:7

NECURAT! NECURAT!

V-aţi gândit vreodată ce viaţă tristă şi mizerabilă trebuie să fi fost viaţa unui lepros? în Israelul Vechiului Testament, o persoană care suferea de această boală mortală era considerat un proscris – orice legături cu comunitatea sa, erau rupte. In Leviticul 13 există o listă cu cerinţele impuse pentru separarea leprosului. Era izolat într-o tabără afară din localitate. Leprosul trebuia să poarte „semnul distinctiv” al groaznicei sale boli, şi aceasta însemna să-şi rupă hainele, să-şi radă capul şi să se acopere cu o pânză albă. Din dosul acestei măşti se auzea un strigăt îndurerat: „Necurat! Necuraţi”
Ce imagine vie a efectelor groaznice ale păcatului! Din pricina comportării noastre păcătoase, suntem necuraţi – nepotriviţi pentru părtăşia cu Dumnezeu. Suntem nişte proscrişi – fără permisiunea de a intra în prezenta Sa. Boala păcatului ne afectează pe toţi. Fiecare persoană de pe pământ are o mare nevoie de-a fi curăţită de păcat. Dacă acest lucru nu se petrece, atunci păcătosul rămâne alienat – condamnat la suferinţe eterne într-un loc care-l va separa veşnic de Dumnezeu. Compozitorul Robert Lowry a pus întrebarea pe care fiecare ar trebui să ne-o punem: „Cum aş putea să-mi spăl păcatul?” Răspunsul se găseşte în 1 loan 1:7, şi acesta este: „sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Da, curăţirea este posibilă pentru păcătosul care se va încrede în jertfa lui Isus şi în glorioasa Sa înviere din morţi. Slavă lui Dumnezeu! Prin sângele lui Isus putem fi curăţiţi! – P.R.V.

Să te curăţească de orice păcat,
Să te salveze, te-aşteaptă Isus.
Prin credinţă, pe vecie iertat,
Vei fi o fiinţă creată de sus.   – H.G.B.

Contaminarea păcatului o poate curaţi doar SalvatoruL

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Nu te lăuda cu ziua de mâine, pentru că nu ştii ce va aduce o zi.” Proverbe 27.1

Amânarea înseamnă obiceiul de a lăsa pe mâine ceea ce trebuie făcut astăzi. Am citit odată câteva versuri, care descriu intenţiile bune ale celui care amână:

Ştiu că amânarea e păcatul meu, ea numi aduce niciun bine;

Voi renunţa la ea, dar nu acum, ci poate … mâine.

Însă, când este vorba de mântuire, Biblia ne avertizează clar că „mâine” nu este niciodată o opţiune. Mântuirea este prezentată ca fiind disponibilă „acum” şi „astăzi”, căci Scriptura spune: „Iată, acum este timpul potrivit; iată,acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2). Amânarea este o armă des folosită de Satan pentru ai lipsi pe oameni de mântuire.

Când a vizitat Atena, Pavel a predicat evanghelia. La sfârşitul mesajului său, unii şiau bătut joc, iar alţii au crezut; au fost însă unii care au spus: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată„. Întro altă împrejurare, un guvernator pe nume Felix, om crud şi nedrept, a fost pus în faţa realităţii cu privire la „dreptate, înfrânare şi judecata viitoare”. Sub cercetarea Duhului Sfânt, el sa cutremurat, însă, pentru a salva aparenţele înaintea Drusilei (femeie pe care o sedusese şi pe care o despărţise de soţul ei), ia răspuns lui Pavel: „Acum mergi şi, când voi avea o ocazie, te voi chema” (Fapte 17.32; 24.25).

Să nu te laşi influenţat de nimeni pentru a amâna chestiunea mântuirii tale, căci este cu mult mai bine ca sufletul tău să fie mântuit, decât să salvezi aparenţele! În niciunul dintre cele două cazuri prezentate nu avem vreo indicaţie că a mai existat după aceea vreun prilej pentru cei în cauză de a asculta altă dată evanghelia şi de a se pocăi.

Iadul va fi plin de oameni cu intenţii bune, care au amânat chestiunea mântuirii şi care au ratat astfel şansa de a fi mântuiţi. Te îndemn să faci din chestiunea mântuirii tale cea mai urgentă nevoie! Pocăieştete de păcatele tale şi crede în Isus Hristos! Fă acest lucru acum, astăzi!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Fariseul stătea în picioare și a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți … sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele”. Luca 18.11,12

Atenționare

În aceste versete, Mântuitorul arată cât de mult se împotrivesc orgoliul și încrederea de sine a omului față de harul care constituie marele subiect al învățăturilor Sale. În această pildă, vedem doi oameni care se rugau în templu, dar în chip foarte diferit. Orgoliosul fariseu Îi prezenta lui Dumnezeu propria sa dreptate.

Lăudându-se cu ceea ce el era, cu ceea ce făcea, mulțumea că nu se asemăna cu ceilalți oameni, nici cu vameșul. Niciodată, o rază de lumină divină nu luminase cugetul lui. Toată rugăciunea sa era o urâciune înaintea lui Dumnezeu care cunoaște inima omului și care urăște atât de mult orgoliul, prin care creatura căzută vrea să se ridice la înălțimea care nu i se cuvine. Duhul lui Dumnezeu nu osândește niciun păcat în termeni mai categorici ca pe acesta. Biblia îl menționează aproape întotdeauna în primul rând printre păcatele amenințate cu judecată: „Trufia merge înaintea căderii” (Proverbe 16.18); „Domnul surpă casa celor mândri” (Proverbe 15.25). Să ne lăsăm atenționați de Scriptură cu privire la acest păcat – mândria – cu urmări așa de grave!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA VIZIUNII (3)

„Eu …te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” Psalmul 32:8

Maica Tereza nu a pornit la drum în căutarea faimei; faima a găsit-o pe ea. Ea nu a făcut decât să meargă în India, a văzut o nevoie pe care nimeni altcineva nu o împlinea, a auzit chemarea lui Dumnezeu, și-a lăsat inima să ardă și a slujit mulțimi de oameni ce trăiau în mahalalele cele mai neglijate și mai uitate de lume din Calcutta. Unul dintre cele mai celebre mottouri ale sale a fost: „Viața care nu e trăită pentru alții nu e deloc viață”. S-o recunoaștem; mare parte din lucrurile pe care le facem în fiecare zi nu par să conteze până nu sunt evaluate ca parte integrantă a unui tablou mai mare. Când iei detaliile unei zile obișnuite și le pui în „cazanul” viziunii venite de la Dumnezeu și amesteci, dintr-o dată iese la lumină scopul, valoarea, adrenalina și bucuria pe care le simți atunci când știi că îți împlinești menirea. E ca și diferența dintre umplerea sacilor cu pământ și construirea unui dig pentru a salva un oraș. Nu e nimic nemaipomenit să umpli saci cu pământ, dar e cu totul altceva să salvezi un oraș de ia ravagiile unei inundații. Construirea unui dig conferă semnificație muncii neplăcute de a lua cu lopata pământ și de a-l pune în saci. La fel este și cu viziunea, de multe ori, rutina zilnică a vieții seamănă cu munca de a lua pământ cu lopata. Dar să luăm aceeași rutină si să o privim prin lentilele unui scop dat de Dumnezeu si deodată, totul pare foarte diferit.

Viziunea face ca lumea ta să fie în centrul atenției. Ea face ca din haos să răsară ordine și scop. Ea te ajută să vezi totul într-o lumină nouă. Vestea cea bună este că Dumnezeu e Dătătorul viziunilor – așa că, cere-l să-ți dăruiască o viziune care să-L onoreze pe EI!

7 iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Nu da înapoi

„Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” loan 14:13

Împlinesc eu această lucrare lăuntrică? In rugăciunea de mijlocire nu există nici o capcană şi nici un pericolul amăgirii sau al mândriei; este o lucrare făcută în taină şi aduce roade prin care Tatăl este slăvit. Las eu ca viaţa mea spirituală să se irosească, sau o aduc în întregime spre un singur punct central, ispăşirea făcută de Domnul meu? Domină Isus Cristos din ce în ce mai mult fiecare preocupare din viaţa mea? Dacă punctul central sau marea influenţă din viaţa mea este ispăşirea Domnului, atunci fiecare clipă din viaţa mea va aduce roade pentru El.

Trebuie să-mi rezerv timp pentru a-mi da seama care este punctul central al puterii. Petrec măcar un minut dintr-o oră pentru a mă concentra asupra Lui? „Dacă rămâneţi în Mine” – adică dacă eu continui să acţionez, să gândesc şi să lucrez din acest punct central –”cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (loan 15:7). Rămân eu în El? Îmi fac timp ca să rămân? Care este cel mai mare factor de putere în viaţa mea? Este lucrarea, slujirea, sacrificiul pentru alţii sau încercarea de a lucra pentru Dumnezeu? Ceea ce trebuie să exercite cea mai mare putere în viaţa mea este Ispăşirea Domnului. Nu lucrul cu care petrecem cea mai mare parte a timpului ne modelează cel mai mult, ci Cel care exercită cea mai mare putere asupra noastră. Trebuie să hotărâm să ne limităm şi să ne concentrăm atracţiile. „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” Ucenicul care rămâne în Isus este voia Lui Dumnezeu şi alegerile lui aparent libere sunt hotărârile rânduite mai dinainte de Dumnezeu. Este misterios? Este contradictoriu si absurd din punct de vedere logic? Da, dar este un adevăr glorios pentru un sfânt.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Cît este ziuă, trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, cînd nimeni nu mai poate să lucreze” IOAN 9:4

Cînd Domnul Se slujeşte de o imagine, să ne gîndim la însemnătatea ei. Noaptea este perioada de timp cînd soarele dispare din orizontul nostru; cum vine ea? în mod zgomotos, în etape întrerupte sau deodată? Nu, ci aşa cum zorile anunţă ziua care vine imperceptibil, noaptea cade într-un fel care scapă atenţiei noastre; lumina se micşorează pe nebăgate în seamă şi întunericul îi ia locul fără să luăm seama. Dar cînd a venit noaptea sîntem nevoiţi s-o constatăm.

Tot aşa este şi cu ziua de har; claritatea ei se micşorează fără ca oamenii să observe şi noaptea vine fără zgomot asupra lumii. Dar cînd noaptea care aduce judecata va sosi, oamenii vor fi siliţi s-o recunoască, dar va fi prea tîrziu. De aceea spune Domnul: „Trebuie să lucrez cît este ziuă”.

Umbra morţii se întinde peste lumea întreagă şi întunericul păcatului îi cuprinde pe oameni, fără să observe că ziua de îndurare se scurtează tot mai mult şi că, într-o zi, se vor trezi în faţa unei realităţi grozave: s-a dus harul, a venit judecata! Se va întîmpla la fel ca în zilele lui Noe cînd „n-au ştiut nimic pînă cînd a venit potopul, şi i-a luat pe toţi” iar Domnul ne spune că „tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului” (Matei 24:39). O! De-ar pune stăpînire pe inimile şi cugetele noastre Cuvîntul Lui! „Trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis”.

„Trebuie…” Domnul Isus a trăit cei trei ani ai lucrării Lui misionare pe pămînt sub acest imperativ divin: „Trebuie”. Este poate ce ne lipseşte nouă adeseori. Ascultarea Fiului nu era o ascultare legalistă, ci de Fiu. Ascultarea de voia lui Dumnezeu trebuie privită sub aspectul crucii care era imperativul dragostei Lui. Domnul să ne ajute să ne aşezăm şi noi sub imperativul nevoilor celor din jurul nostru din dragoste pentru sufletele lor. „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu” (Ioan 13:15).

Orice activitate pentru Dumnezeu ne poate păzi de multe ispite, dar ea ne poate şi împietri inima cînd nu ne ţinem în prezenţa Lui şi cînd inima noastră, absorbită de lucrul pentru Domnul, a încetat să se mai judece. şi astfel, mulţumiţi în noi înşine, nu mai veghem cu stăruinţă asupra umbletului nostru şi cu toată activitatea noastră febrilă, cugetul poate a adormit de mult. Nimic nu poate fi mai grav decît un cuget adormit în ce priveşte sfinţenia vieţii, dar treaz în ce priveşte mulţumirea de sine şi a pretenţiilor de a fi apreciat.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

”Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate în comun.” Fapte. 4:32.

Ce binecuvântare conţine Evanghelia! Aceasta o putem vedea chiar la biserica primară. Ei au devenit bogaţi în Dumnezeu, toate lucrurile secundare trebuiau să dispară; erau aşa de mult umpluţi de Cuvântul lui Dumnezeu, încât Isus şi singur Isus era cauza bucuriei lor. Si noi putem avea parte de această binecuvântare, şi o avem, dacă credem într-adevăr Evanghelia, astfel ca să putem fi o inimă şi un suflet.
Prin aceasta, nu înţelegem doar fraţii din Adunarea din care facem parte, ci toţi copiii Lui Dumnezeu, sunt mădulare ale trupului Său. Hotarul de despărţire nu sunt Adunările diferite, ci este între moarte şi viaţă; Intre păcat şi dreptate.

Nu depinde de părerea noastră, de persoana noastră, ci depinde şi este legat de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Cel care nu are aceasta ca dreptarul vieţii lui, acela se află întotdeauna pe un drum fals, greşit. Persoanele care sunt umplute de Duhul Sfânt al lui Isus Hristos, nu mai au nevoie să-şi caute dreptul lor în această lume. Oh, câtă ceartă există pentru bunurile pământeşti! Chiar şi oamenii evlavioşi fug la avocaţi şi doresc să trăiască după drepturile lor pe acest pământ. Ştiţi cât drept avem noi pe acest pământ? Eu nu ştiu dacă avem dreptul să cerem un pic de pământ cu o cruce pe el. Fiul lui Dumnezeu spune un lucru: „Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia”. Mulţi se tem că îşi vor pierde funcţia dacă vor să trăiască pentru Dumnezeu. Eu doresc mai mult să fiu moştenitor al lui Dumnezeu, decât să rămân alipit de pământul acesta blestemat. Dacă Isus se gândeşte la vrăbii, cu cât mai mult se gândeşte la aceia pe care i-a răscumpărat prin preţiosul Său sînge. (Mat.5:25).

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CEL MAI SIGUR LOC

„Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Ioan 10.28

Noi credem în siguranţa veşnică a celor sfinţi. Întâi, pentru că ei sunt ai lui Cristos şi El niciodată nu îşi va părăsi oile pe care Şi le-a cumpărat cu sângele Său şi le-a primit de la Tatăl Său.

Apoi, pentru că El este Cel ce dă viaţa veşnică şi, dacă ea este veşnică, şi siguranţa lor este veşnică şi ei nu pot sfârşi în iad, ci în cer, la Dumnezeu. Dacă viaţa spirituală s-ar putea stinge, desigur că ea n-ar mai fi viaţă veşnică, ci viaţă vremelnică. Dar Domnul vorbeşte despre viaţa veşnică şi aceasta de fapt exclude posibilitatea ca ea să aibă un sfârşit.

Observaţi apoi că Domnul în mod expres spune: „în veac nu vor pieri”. Atâta timp cât cuvintele au un înţeles, aceste cuvinte ale Domnului Isus îi asigură pe cei credincioşi că nu vor pieri. Cea mai încăpăţânată necredinţă nu poate forţa înţelesul acestei afirmaţii a Domnului.

Apoi, pentru a nu lăsa vreo îndoială, El declară că cei ai Săi sunt în mâna Sa, din care nici un vrăjmaş nu-i va putea smulge. Desigur, acesta este un lucru care nu este cu putinţă nici căpeteniei iadului. Suntem în cea mai mare siguranţă, fiind în mâna unui Mântuitor atotputernic.

Partea noastră este să dăm la o parte orice teamă firească şi orice încredere în noi înşine, şi să rămânem plini de pace, ascunşi în mâna Răscumpărătorului nostru.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.” Evrei 10.25

Vizitam odată împreună cu un frate pe o soră mai în vârstă. Drumul nostru trecea pe o vale lungă, apoi printr-o pădure şi la urmă printr-o luncă. Cu acest prilej sora ne-a spus următoarele: „Odinioară în acest sat a mai locuit o soră care acum este la Domnul. Ea vizita adunarea cu regularitate şi cu multă seriozitate, fără să dea înapoi de la drumul lung şi greoi. Îmbătrânind drumul a devenit tot mai greu. Dar şi în această stare avea o satisfacţie sufletească deosebită să fie acolo unde Domnul strânge pe ai Săi în jurul Său. Ea lua un taburet cu ea şi din când în când se mai odihnea uşurând astfel din greutatea drumului. Făcea acest efort cu dorinţa sinceră să fie părtaşă la binecuvântările Cuvântului lui Dumnezeu.”

Iubiţii noştri, valorificăm noi în întregime măreaţa şi înalta comuniune frăţească? Este lumea aceasta mai presus decât întâlnirea cu fraţii care se adună numai şi numai pentru Numele Domnului Isus? Sau luăm ca scuză indispoziţia noastră sau cea mai mică greutate? Ceea ce îi împiedecă pe mulţi să ia parte la adunarea în Numele Domnului Isus este starea lăuntrică a inimii. Trebuie să fie clar că apostolul insuflat de Duhul Sfânt când vorbeşte de „adunarea noastră” nu s-a gândit la secte, partide şi grupări modelate şi întreţinute de mâna omului care au luat naştere mai târziu şi care au rămas până astăzi spre ruşinea creştinismului, ci el se referă la Adunarea lui Dumnezeu, născută şi condusă prin Duhul Său. În această adunare Domnul Isus vrea să audă cântările noastre de laudă, cererile noastre, aici vrea să ne binecuvânteze şi să ne întărească tot mai mult pe drumul pustiei acestei lumi. Să cumpănim bine aceste lucruri în prezenţa lui Dumnezeu şi să nu pierdem nicio ocazie de a fi în prezenţa Sa în strângerea laolaltă a copiilor Săi.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cu ce bogată uşurare mă întorc la Tine; am nevoie de Tine în moduri neînchipuite şi cu ce usurare și bucurie pline de uimire descopăr că Tu ești în tot ce-mi trebuie.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

„Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.” 1 Ioan 3,2

Mulţi credincioşi rămân din păcate în necredinţă chiar dacă găsesc în Biblie multe mărturii, multe situaţii în care Domnul S-a revelat oamenilor. Să ne gândim de exemplu la vestirea naşterii lui Samson de către îngerul lui Dumnezeu, sau la cea a naşterii Domnului Isus Cristos pe acest pământ, adusă Mariei de către îngerul Gabriel. Te-ai gândit vreodată ce frumos ar fi dacă ţi s-ar întâmpla şi ţie ceva absolut unic — dacă un mesager ceresc ar sta dintr-o dată în faţa ta ca o dovadă clară sau ar avea o misiune din partea Domnului pentru tine? Crezi că dacă ţi s-ar întâmpla un asemenea lucru ţi-ar fi mai uşor să crezi? Nu! Fii fericit că nu trebuie să experimentezi aşa ceva, căci paradoxal, cu cât vezi mai multe cu atât îţi este mai greu să crezi! Gândeşte-te la preotul Zaharia care a rămas necredincios chiar şi după apariţia îngerului.

Apostolul Petru le spune credincioşilor autentici (care cu toate că nu L-au văzut pe Domnul îl iubesc) că îl vor vedea într-o bună zi şi că bucuria lor va fi şi mai mare. Când se va întâmpla acest lucru? În momentul în care, la răpire, ochii noştri se vor deschide. Da, atunci, cu o bucurie de nedescris îl vom vedea pe Domnul aşa cum este!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul.” Psalmi 97:10

Ai motive întemeiate să „urăşti răul”. Gândeşte-te cât de mult te-a rănit deja! O, ce lume de înşelări păcătoase a adus în inima ta! Păcatul te-a orbit atât de mult, încât nu ai mai putut vedea frumuseţea Mântuitorului; te-a surzit atât de tare, încât nu ai mai auzit chemarea blândă a Răscumpărătorului. Păcatul ţi-a aşezat picioarele pe calea morţii, şi a turnat otravă în izvorul fiinţei tale. Ţi-a infectat inima, şi a facut-o „nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). O, ce fiinţă erai atunci când răul şi-a făcut lucrarea în tine, înainte de intervenţia harului divin! Erai un moştenitor al răului, ca şi ceilalţi; alergai „după mulţime ca să faci rău” (Exod 23:2). Aşa eram cu toţii; dar Pavel ne aminteşte că „aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:11). Avem motive întemeiate, într-adevăr, să urâm răul, când privim înapoi şi îi vedem faptele mortale. Răul ne-a înşelat atât de mult, încât sufletele noastre ar fi fost pierdute dacă iubirea atotputernică nu ar fi intervenit să le răscumpere. Chiar şi acum este un vrăjmaş atotputernic, păzind să ne facă rău şi să ne tragă la pierzare. De aceea „urâţi răul”, creştini, dacă nu vreţi să aveţi necazuri. Dacă vreţi să vă presăraţi cărarea cu spini şi să plantaţi urzici pe pernele patului de moarte, atunci neglijaţi să „urâţi răul”; dar, dacă vreţi o viaţă fericită şi o moarte paşnică, atunci umblaţi pe cărările sfinţeniei, urând răul până la capăt. Dacă vă iubiţi cu adevărat Mântuitorul şi vreţi să-L onoraţi, atunci „urâţi răul”. Nu există nici un leac care să biruiască mai repede răul din sufletul creştinului ca părtăşia îmbelşugată cu Domnul Isus. Locuieşte cu El, şi îţi va fi imposibil să fii în pace cu păcatul.

Orânduieşte-mi paşii pe cărarea Ta
Şi fă să am o inimă curată,
Fereşte de păcat făptura Ta
Şi ţine-i conştiinţa neîntinată.

SEARA

„Fii plin de râvnă.” Apocalipsa 3:19

Dacă vrei să vezi suflete convertite, dacă vrei să auzi strigându-se că „împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru” (Apocalipsa 11:15); dacă vrei să pui cununi pe capul Mântuitorului şi să înalţi tronul Său, atunci fii plin de râvnă. Fiindcă, sub stăpânirea Lui Dumnezeu, drumul spre convertirea lumii trebuie să fie râvna bisericii. Orice caracteristică creştinească va fi folosită, dar râvna va fi cea dintâi; prudenţa, cunoştinţa, răbdarea şi curajul vor urma la rândul lor, dar râvna trebuie să deschidă calea. Nu este măsura cunoştinţei tale, deşi aceasta este folositoare; nu este mărimea talentului tău, deşi acesta nu este de dispreţuit; râvna ta este cea care va face fapte mari. Râvna este fructul Duhului Sfânt. Ea îşi trage seva din operaţiile continue ale Duhului Sfânt în suflet. Dacă viaţa ta lăuntrică se diminuează, dacă inima ta bate mai încet în faţa Lui Dumnezeu, nu cunoşti râvna. Dar dacă totul este puternic şi viguros înăuntru, atunci nu vom putea simţi decât dragoste fierbinte când vom vedea împărăţia lui Christos venind şi voia Sa împlinindu-se pe pământ, ca şi în cer. Simţământul de adâncă recunoştinţă va hrăni râvna creştinului. Privind spre gura prăpastiei din care am fost salvaţi, găsim destule motive pentru care să sacrificăm şi să fim sacrificaţi pentru Dumnezeu. Râvna este stimulată şi de gândul viitorului veşnic. Priveşte cu ochii înlăcrimaţi la flăcările iadului, şi nu poate dormi. Priveşte cu dorinţă spre gloria cerului, şi nu poate decât să se înflăcăreze. Simte că timpul este scurt în comparaţie cu munca care trebuie făcută; de aceea, consacră tot ce are cauzei Domnului. Şi este întotdeauna întărită de amintirea exemplului lui Christos. El a fost îmbrăcat cu râvnă, de parcă ar fi fost o mantie. Cât de uşor merg roţile datoriei atunci când eşti cu El! El nu zăboveşte pe drum. Să dovedim că suntem ucenicii Lui manifestând acelaşi spirit de râvnă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea?” Iov 35:10

Ai avut vreodată insomnii, sucindu-te şi învârtindu-te şi aşteptând pur şi simplu cea dintâi licărire a zorilor? Când se întâmplă aceasta, de ce nu-L rogi pe Duhul Sfânt să-ţi îndrepte gândurile spre Dumnezeu, Creatorul tău; şi crede că El poate să umple acele nopţi singuratice şi mohorâte cu cântări?

Ai cumva o noapte de pierdere grea? Dacă te concentrezi asupra lui Dumnezeu, deseori aceasta Îl face să Se apropie de inima ta îndurerată, asigurându-te că El are nevoie de cel care a murit. Domnul te va asigura că El a chemat duhul înflăcărat şi plin de entuziasm al persoanei iubite care a plecat pentru a fi cu mulţimea invizibilă, dar eliberată, vie şi radioasă. Şi pe măsură ce gândul acesta intră în mintea ta, şi afli că persoana iubită este angajată într-o mare misiune cerească, o cântare începe în inima ta.

Ai cumva o noapte de descurajare sau eşec, fie real fie imaginar? Te simţi ca şi cum nimeni nu te înţelege, şi prietenii tăi te-au dat deoparte? Fii tare: Făcătorul tău „Se va apropia de [tine]” (Iacov 4:8) şi îţi va da o cântare – o cântare a speranţei, care va fi în armonie cu muzica rezonantă şi puternică a providenţei Sale. Fii gata să cânţi cântarea pe care ţi-o dă Făcătorul tău. selectat

 

Ce vom face? Vom sta jos leneşi şi vom zice

Că a venit noaptea, că nu mai este ziuă?

Totuşi, când amurgul serii trece,

Cerul se umple de stele, invizibile ziua.

 

Rezistenţa unei corăbii este demonstrată deplin numai când înfruntă un uragan, şi puterea evangheliei poate fi arătată deplin numai când un creştin este supus unor încercări grele. Trebuie să înţelegem că, pentru ca Dumnezeu să dea „cântări de veselie noaptea”, El trebuie mai întâi să facă noapte. Nathaniel William Taylor

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 46.1-13

    Profetul îşi continuă comparaţia, zugrăvind un alt tablou contrastant: pe de o parte, idoli deşerţi, care sunt poveri grele pentru cei care îi poartă, iar pe de altă parte, un Dumnezeu puternic şi credincios, care, dimpotrivă, îşi poartă El însuşi poporul, de la începutul şi până la sfârşitul istoriei sale (v. 3; Deuteronom 1.31; 32.11,12). În locul acestei poziţii privilegiate, Israel a preferat totuşi să slujească falşilor dumnezei neputincioşi şi ridicoli (v. 6,7). Aceştia l-au făcut să se poticnească greu, l-au zdrobit sub povara lor şi, în final, au devenit cauza captivităţii sale.

    Din punct de vedere moral, lucrurile nu s-au schimbat de atunci. Idolii cei mai onoraţi astăzi în lume (şi care sunt din aur şi argint, spre deosebire de aceia din cap. 44, care nu erau decât din lemn) îi conduc negreşit la ruină pe cei care îi slujesc. Şi ce mare putere exercită încă aurul asupra inimii omului…! Ce ne propune Domnul în schimb? Să ne încredem în El din tinereţea noastră, să ne bizuim pe El fără-ncetare, an de an, tot timpul vieţii noastre, iar dacă trebuie să ajungem la vârsta când puterile ne scad, din nou să ne bucurăm, pentru că avem o frumoasă promisiune: „Până la bătrâneţe Eu sunt Acelaşi şi până veţi încărunţi, Eu vă voi purta” (v. 4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 5:1-8  

„…El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiid Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” 1 loan 4:10

A IUBI ÎNSEAMNĂ A DĂRUI

Cea mai înaltă expresie a dragostei este în dăruire. Aceasta a fost arătată desăvârşit prin faptul că Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru mântuirea lumii (loan 3:16). După cum dragostea a fost aceea care L-a făcut pe Tatăl să-L dea pe Fiul pentru noi, tot aşa dragostea noastră pentru El trebuie să fie singura noastră motivaţie pentru a demonstra dragostea prin dăruire (2 Cor. 8:8, 9). Facem acest lucru aducând trupurile noastre „ca jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu”, acest lucru constituind din partea noastră „o slujbă duhovnicească” (Rom. 12:1). În cartea sa „Omul viu”, John Whittle relatează despre o văduvă al cărui fiu i-a spus că el va asculta de chemarea lui Dumnezeu pentru a merge în misiune. Deşi femeia era o creştină de mulţi ani, decizia fiului a supărat-o deoarece, sperase că pe măsură ce va îmbătrâni, fiul ei va fi în apropiere atunci când va avea nevoie de el. Frica şi îngrijorarea îi întunecaseră mintea. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva, şi acest lucru i-a schimbat întreaga concepţie. Citind în loan 3, cuvintele familiare din versetul 16, i-au atras atenţia într-un fel cum n-o mai făcuseră până atunci. în minte i-a venit un gând, pe care Whittle l-a formulat astfel: „Dumnezeu îi dăduse privilegiul să facă la scară redusă ceea ce făcuse El însuşi”, întreaga perspectivă s-a schimbat. Era gata acum să-şi dea „fiul pentru a merge în câmpul de misiune din pricina dragostei lui Dumnezeu pentru ea. Erau în măsură acum să se vadă împreună parteneri în lucrarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus că „dragostea lui Cristos ne strânge” (2 Cor. 5:14). Aceasta înseamnă că vom iubi, dăruindu-ne pe noi înşine Lui şi altora.      – R.W.D.

Iubirea, nevoilor din lume, dăruieşte. 
Iubirea-mparte când Duhul o călăuzeşte. 
Iubirea alină plânsul lumii dureros, 
Iubirea-i milă cu ochi c-ai lui Cristos. – Brandt

O inimă egoistă iubeşte pentru ceea ce primeşte; o inimă asemănătoare lui Cristos iubeşte pentru ceea ce dăruieşte.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, la Isus.” Evrei 3.1

Isus, aşa cum Îl prezintă Epistola către Evrei (2)

În iudaism, toţi israeliţii aparţineau unui popor de pe pământ, cu nădejdi pământeşti, popor pus deoparte de Dumnezeu pentru Sine. Când Mesia a venit la acest popor pentru a împlini profeţiile lui Dumnezeu, El nu a fost recunoscut, ba chiar a fost lepădat. Apoi Mesia, care fusese respins pe pământ, a fost înălţat în cer de către Dumnezeu. Acesta este subiectul principal al Epistolei către Evrei, care prezintă, în diverse feluri, măreţia lui Hristos ca Dumnezeu şi ca Om.

Toţi credincioşii care Îl primesc, în ciuda lepădării Sale de către Israel, au privilegiul de aL vedea acum, prin credinţă, la dreapta lui Dumnezeu, în cer. Acest privilegiu se datorează chemării cereşti a lui Dumnezeu, prin care am fost scoşi din această lume. Astfel, toţi cei credincioşi aparţin turmei lui Dumnezeu compuse din credincioşi iudei şi credincioşi dintre naţiuni, aşa cum Domnul Însuşi a explicat în Ioan 10.1416. El ia unit pe cei credincioşi cu Sine Însuşi, El fiind înviat în cer, iar ei fiind puşi deoparte pentru Dumnezeu în această lume, ca fraţi sfinţi.

Cine este El? Este Apostolul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu şi trimis din cer, cu autoritatea de aL reprezenta pe Dumnezeu. El este, de asemenea, Marele Preot care ne reprezintă pe noi – cei aflaţi încă pe pământ – înaintea lui Dumnezeu în cer, căci El este acolo încununat cu glorie şi cu cinste. Aici, pe pământ, noi Îl mărturisim în aceste două capacităţi, fie căL privim ca Reprezentant al lui Dumnezeu, fie ca Mare Preot al nostru, care ne reprezintă în prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este, de asemenea, o chestiune de identificare publică – deşi El a fost lepădat aici pe pământ, noi Îl mărturisim ca Apostol şi ca Mare Preot. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să ascundem faptul căI aparţinem şi nici să încercăm săI compromitem măreţia. Nu, ci trebuie săL mărturisim aici, pe pământ, în timp ceL privim aflat acolo, în cer.

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„… și celui ce îi este sete să vină; … să ia apa vieții fără plată!” Apocalipsa 22.17

Apa

Îți poți închipui cum ar arăta o zi fără apă? Să nu fie apă pentru spălat, pentru spălarea dinților, la toaletă, pentru cafea, pentru spălarea vaselor, pentru spălarea rufelor, pentru curățenie, pentru prepararea mâncării, pentru udarea florilor …

Apa este cel mai important aliment: consumul mediu de apă al unei persoane este de 150 litri într-o zi; aceasta corespunde unei căzi pline cu apă pentru fiecare persoană în parte. Omul bea zilnic aproximativ trei litri de apă. Un pom foios mare are nevoie de circa 100 litri într-o zi. Pentru a obține 100 kg de cereale, un ogor are nevoie de aproximativ 25.000 litri de apă.

De la naștere până la moarte, omul bea 60.000 până la 80.000 litri de apă. Aproximativ 70% din țesuturile corpului omenesc sunt apă; aceasta se găsește în transpirație și în sânge, în salivă și în lacrimi. Pentru viața pe pământ, apa este necesară.

Corpul omenesc depinde de apă. Dar mult mai importantă decât toată apa de pe acest pământ este apa vie, pe care Domnul Isus o dă fiecărui om. Numai această apă potolește setea sufletului, care este departe de Dumnezeu. Dacă însetezi, vino la Domnul Isus și bea apa vieții, pe care El ți-o dă gratuit (Apocalipsa 22.17). Recunoaște în fața Lui păcatele tale și cere-i iertare. Atunci vei avea și tu apa vie, care va țâșni în viața veșnică.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUTEREA VIZIUNII (2)

„Recunoaște-L în toate „căile tale, și El îți va netezi cărările” Proverbe 3:6

Când in viața ia ai o viziune, ai parte de patru lucruri:

1. De pasiune. Ea te face să te trezești dimineața și să sari cu bucurie din pat pentru că există ceva ce îți place să faci; ceva în care crezi si la care te pricepi; ceva mai mare decât tine; ceva la care aștepți cu nerăbdare să ajungi.
   
2. De motivație. Autorul Richard B. Edler a spus: „Viața fără pericole te duce, în general, spre regrete ulterioare. Tuturor ne-au fost date talente și vise. Uneori cele două nu se potrivesc. Dar, de cele mai multe ori, renunțăm la amândouă înainte să ne dăm seama măcar. Mai târziu, ne trezim că privim în urmă cu nostalgie la acele vremuri în care ar fi trebuit să alergăm după visele și talentele adevărate, în virtutea a ceea ce valorează ele. Nu te lăsa constrâns de gândul că visele sau talentele nu sunt chibzuite. Ele nu au fost menite să fie nechibzuite, ele au fost menite să-ți aducă bucurie și împlinire în viață”.
   
3. De îndrumare. Viziunea îți simplifică procesul de luare a deciziilor. Tot ceea ce te apropie de viziunea ta primește undă verde; tot restul trebuie abordat cu precauție. Viziunea scoate la suprafață ceea ce are însemnătate și îndepărtează tot ceea ce-ți stă de-a curmezișul. Fără viziune, lucrurile bune te vor împiedica sa realizezi lucruri mărețe. Oamenii care nu au o viziune clară se mișcă ușor încotro bate vântul. Ei au tendința de a pluti îh derivă de la un lucru la altul. Prin urmare, ei fac alegeri care le fură visele.
   
4. De scop. A avea viziune e ca și cum ai arunca o privire rapidă asupra lucrurilor care vor urma. Viziunea spune: „Dacă nu vii, ceva important nu se va întâmpla. Viața ta contează. Fără tine, ceea ce ar putea fi – nu va fi”.
   

 

 

 

 

6 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Pune în practică ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul tău.

„Puneţi în practică mântuirea voastră.” Filipeni 2:12, KJV

Voinţa ta este de acord cu Dumnezeu, dar în firea ta există ceva ce te împiedică să faci ceea ce ştii că trebuie să faci. Când Domnul este înfăţişat conştiinţei noastre, primul lucru pe care îl face conştiinţa este să ne deştepte voinţa, iar voinţa este întotdeauna în acord cu Dumnezeu. Tu spui: „Dar eu nu ştiu dacă voinţa mea este în acord cu Dumnezeu.” Priveşte la Isus şi vei descoperi că voinţa şi conştiinţa ta sunt întotdeauna în acord cu El. Ceea ce te determină să spui: „Nu voi face” este ceva mai puţin profund decât voinţa ta; este încăpăţânarea şi aceasta nu este niciodată în acord cu Dumnezeu.

Lucrul cel mai profund în om este voinţa sa, nu păcatul. Voinţa este elementul esenţial pe care Dumnezeu l-a pus în om atunci când l-a creat; păcatul este o înclinaţie perversă care a intrat în om. Într-un om născut din nou, sursa voinţei este Dumnezeul cel Atotputernic: „Căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi atât a voi, cât şi a face, după buna Lui plăcere” (KJV).

Tu trebuie să pui în practică, cu preocupare şi grijă, ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul tău. Nu să-ţi câştigi mântuirea, ci să o pui in practică în timp ce te bizui cu hotărâre, cu o credinţă neclintită, pe Răscumpărarea completă şi desăvârşită a Domnului. Făcând aceasta, voinţa ta nu se opune voii lui Dumnezeu, ci voia lui Dumnezeu este voinţa ta şi alegerile tale naturale sunt conforme voii lui Dumnezeu, iar viaţa ta este la fel de naturală ca şi respiraţia. Dumnezeu este sursa voinţei tale, de aceea poţi să pui în practică voia Lui. Încăpăţânarea este o barieră neinteligentă, care refuză să fie iluminată. Singurul lucru pe care-l poţi face cu această barieră este s-o arunci în aer cu „dinamită”; „dinamita” aceasta este ascultarea de Duhul Sfânt.

Cred eu că Dumnezeul cel Atotputernic este sursa voinţei mele? Dumnezeu nu numai că aşteaptă să fac voia Sa, ci El Se află în mine pentru a o face.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Adu-ţi aminte de cuvîntul către slujitorul Tău în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea”. PSALM 119:49

Nădejdea, după Biblie, n-are nimic a face cu optimismul sau dorinţa inimii de a vedea totul în roz şi care, ca şi inima omenească, poate fi „nespus de înşelătoare”. Nădejdea este de origine divină, o sămînţă depusă în fiecare inimă de îndată ce a fost născută din nou. Cît de firavă ar fi ea la început, ea este un principiu de viaţă, o garanţie dumnezească care nu poate pieri. Totuşi, ei îi trebuie grija şi răbdarea infinită a dumnezeiescului Cultivator. şi în plus, ea trebuie să fie supusă legilor divine care duc orice plantă la maturitate: căldura, frigul, ziua şi noaptea, soarele şi ploaia. Fără lucrarea, în aparenţă, negativă a vîntului, furtunii şi a nopţii, ea nu poate să crească şi să se înrădăcineze adînc.

Nădejdea este credinţa în plină activitate. Ea este născută ca să învingă şi creşte ca să fie încununată. Ea nu poate trăi decît într-un sol de greutăţi, necazuri şi împotrivire. Vîntul cel mai puternic îi întăreşte rădăcinile, întunericul cel mai profund o face să strălucească şi mai mult. Nădejdea triumfă în zilele cînd totul împinge la deznădejde. în necazuri, optimismul dispare dar nădejdea se desfăşoară. în vremurile pe care le trăim, cînd „tolu în jur se năruie” şi cînd îngrijorarea şi teama tind să cuprindă şi pe copilul lui Dumnezeu, nădejdea ne este suportul pe care putem ajunge cu bine la limanul dorit. Noi nu trebuie să facem ca psalmistul care ruga pe Dumnezeu să-şi aducă aminte de făgăduinţele Lui, pentru că ştim că făgăduinţele lui Dumnezeu, oricîte ar fi ele, toate în El (Hristos) sînt „da” şi „amin” (2 Cor. 1:20). Dar noi trebuie să ne aducem aminte de făgăduinţele Lui şi crezînd în credincioşia lui Dumnezeu, să fim plini de nădejde chiar atunci cînd ni se pare că nu mai este nici o speranţă. Ni se spune de Avraam că nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut (Rom. 4:18) şi astfel el a cinstit pe Dumnezeu, dar a şi primit ce i s-a făgăduit. „Nădejdea nu înşală” (Rom. 5:5); „Bucuraţi-vă în nădejde” (Rom. 12:12). „Hristos în voi, nădejdea slavei” (Col. 1:27) şi dacă trebuie să trecem prin necazuri, să ne amintim de cuvîntul care spune: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca prin puterea Duhului Sfint să fiţi tari în nădejde” (Rom 15:3). Sus inima, căci Domnul nostru vine curînd.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„încă puţin, foarte puţin timp şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi”. Evrei 10:37.

Să dăm crezare Cuvântului lui Dumnezeu cel drag şi scump! Ce fericiţi putem să fim, pentru că păcatul care ne face să fim nefericiţi, nu mai are loc. Noi avem un Mântuitor minunat care ne face slobozi cu adevărat şi bucuroşi. Dacă suntem în har, atunci putem să mărturisim şi să spunem ce înseamnă pentru noi Isus. Binecuvântat este acela care nu se îndepărtează de la credinţa lui. Pe mulţi îi omoară răutatea şi invidia dar aceasta este un timp foarte scurt în comparaţie cu veşnicia. Cu cât avem mai multă suferinţă, cu atît mai multă slavă ne aşteaptă. De aceea să nu se fie frică de suferinţă şi să nu fim dintre aceia care se contrazic cu Cuvântul. Oh, nu vă împotriviţi Cuvântului lui Dumnezeu! Când El spune ce a făcut El din voi, credeţi aceasta! Dacă El spune că v-a curăţit de păcate că v-a împăcat cu El însuşi, că nu vă mai ţine în socoteală păcatele, atunci daţi-i crezare!”Vă rugăm fierbinte pentru Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Oamenii se roagă pentru acest lucru, dar când trebuie să creadă, atunci se împotrivesc.

Dacă Dumnezeu spune că fiecare păcat şi neascultare şi-a primit plata cuvenită, atunci de ce vă mai văitaţi că starea voastră nu e bună? Mai vreţi să-I aduceţi ceva Lui Dumnezeu? Da, credeţi numai că se va schimba totul când n-o să-I mai puteţi aduce altceva decât zdrenţele voastre.”Celui ce nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptăţeşte pe păcătos, credinţa îi este socotită ca dreptate”. Atunci vei putea şi tu spune: „Vino Doamne Isuse, curând!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL TOTDEAUNA MĂ ASCULTĂ

„Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea.” Psalmul 6.9

Eu am trăit această experienţă şi m-am încredinţat că Dumnezeu este adevărul. El a răspuns în deosebite feluri minunate, robilor Săi, în toate timpurile. Şi astăzi El ascultă cererea mea şi nu-Şi va închide urechea la rugăciunea mea. Slăvit să fie El!

Iată pentru ce iau ca pentru mine, făgăduinţa care ţâşneşte din inima psalmistului şi mi-o însuşesc. „Domnul îmi primeşte rugăciunea.” El o va primi, Se va gândi la ea şi îmi va răspunde în felul şi la timpul pe care înţelepciunea Sa plina de dragoste îl ştie că este cel mai potrivit. Eu iau petiţia mea în mână, o duc înaintea marelui împărat, El mă primeşte în audienţă şi cu toată dragostea îmi primeşte cererea. Vrăjmaşii mei nu mă ascultă, dar Domnul mă ascultă. Ei râd de rugăciunile mele pline de lacrimi, dar Domnul meu nu face aşa; urechea şi inima Lui sunt gata să-mi primească rugăciunea.

Ce primire pentru un biet păcătos ca mine! Noi primim pe Isus şi Dumnezeu ne primeşte pe noi şi rugăciunile noastre, pentru dragostea Fiului Său. Binecuvântat să fie Sfântul Său Nume care ne ascultă cererile noastre în aşa fel că ele pătrund slobode până dincolo de porţile de aur. Mântuitorule, care iei aminte la cererile mele, învaţă-mă să mă rog!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.” Psalmul 139.5

Tot timpul suntem în mâna lui Dumnezeu pentru veşnica noastră ocrotire, dar şi pentru creşterea noastră în educarea vieţii dumnezeieşti. Aceasta o simţim mai ales în timpurile marilor necazuri. Dacă El trebuie să ne mustre atunci să nu ocolim mâna Lui. Lucrarea Lui de mustrare trece totdeauna prin inima Sa de Tată comportându-Se cu noi ca şi cu nişte fii. Această legătură familiară stă la baza educării noastre. El poate să stoarcă lacrimi de la o inimă de piatră şi poate să îngenuncheze pe un împotrivitor. Nu numai carnea poate suferi ci El poate împlânta sabia şi în sufletele noastre.

Cei cărora astăzi le merge bine să aibă milă de cei în suferinţă şi încercaţi, căci mâine s-ar putea ca necazul să-şi găsească o portiţă şi la ei. Niciodată să nu se găsească în gura şi inima noastră o judecată rea cu privire la cei care trec prin necazuri, căci acestea sunt lucruri între Tatăl ceresc şi fiecare individ de pe pământ. Dacă suntem un timp în suferinţe şi întristări, atunci să avem unica dorinţă ca Dumnezeu să-şi îndeplinească intenţiile cu noi în binecuvântare şi spre slava Sa. Dumnezeu are numai gânduri de dragoste şi pace cu noi toţi. Ce repede poate El să îndepărteze toate suferinţele de la noi. „Ci când mâhneşte pe cineva, se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare, căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plân. 3.32-33). Să nu dispreţuim faptul că suntem în şcoala Domnului şi să nu obosim niciodată. Să nu ne supărăm niciodată pe El, deoarece El cunoaşte începutul şi sfârşitul, măsura şi greutatea TUTUROR suferinţelor, El cunoaşte ce este necesar pentru progresul nostru în credinţă.

Părăsirea unei răspunderi dată de Dumnezeu nu este niciodată dovada smereniei; dimpotrivă smerenia cea mai adâncă se va arăta când rămâi la locul tău în atârnare de Dumnezeu. La fel este şi când vrem să părăsim şcoala încercărilor.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, te rog pentru puterea Duhului Tău, ca să Te ador pe deplin. Ţine duhul meu umplut în chip minunat cu Duhul Tău Sfânt, pentru ca, întărit astfel, să se poată arăta în trupul meu muritor Domnul Isus şi virtuţile Lui.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Isus S-a oprit si a zis: ” Chemaţi-l!” Au chemat pe orb si i-au zis: „îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”»

Marcu 10,49

Şi în zilele noastre există nenumăraţi «orbi» care aud vocea lui Isus, dar nu-L pot vedea. Persoanele depresive fac parte din această categorie. Poate privirea ta este întunecată pentru că totul în jurul tău este în noapte adâncă. Biblia nu-ţi mai vorbeşte ca înaintat iar inima îţi este aşa de grea că nici măcar nu te mai poţi ruga cum trebuie. Ascultă, am un mesaj de mângâiere: chiar acum Isus din Nazaret trece pe lângă tine! El ştie totul. Profită de această şansă şi strigă-L, aşa cum a făcut orbul Bartimeu. Dacă nu poţi să te rogi cu voce tare, atunci strigă în inima ta: «Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!» (Marcu 10,47). El te aude chiar dacă eşti în mijlocul mulţimii gălăgioase. Orbul Bartimeu nu s-a lăsat intimidat, iar Domnul Isus S-a oprit din cauza sa, la fel cum Se va opri şi dacă tu ÎI strigi. L-a vindecat Domnul Isus pe orb imediat? Nu. Bartimeu a trebuit mai întâi să se apropie de El. I-a redat Domnul acum vederea? Încă nu, ci i-a cerut orbului să-şi exprime credinţa. Bartimeu a înţeles acest lucru şi L-a rugat. «”Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea. ” Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit”» (Marcu 10,51-52). Şi din partea ta Domnul vrea să audă în mod concret ceea ce îţi doreşti.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Iată, eu sunt prea mic.” Iov 40:4

Iată un cuvânt de încurajare pentru tine, sărmane păcătosule! Crezi că nu trebuie să te întorci la Domnul pentru că eşti josnic. Nu există sfânt pe pământ care nu s-a simţit vreodată ca fiind un păcătos. Dacă Iov, Isaia sau Pavel ar fi spus toţii „sunt un om josnic”, sărmane păcătosule, ţi-ar fi fost ruşine să li te alături lor în confesiune? Dacă harul divin nu şterge tot păcatul din inima credinciosului, cum speri să faci asta de unul singur? Şi dacă Domnul îi iubeşte pe oameni deşi aceştia sunt răi crezi că nu te va iubi şi pe tine? Crede în Christos, deşi eşti un oropsit al societăţii! Isus te cheamă şi tu trebuie să-I răspunzi. „Nu pe cei drepţi, pe păcătoşi a venit Isus să-i cheme.” Spune: „Tu ai murit pentru păcătoşi. Eu sunt un păcătos, Isuse, spală-mă cu sângele Tău.” Dacă îţi vei mărturisi păcatele vei primi mântuirea. Dacă vei spune chiar acum din toată inima „Sunt rău, spală-mă”, vei fi curăţit chiar acum. Dacă vei striga din tot sufletul:

„Aşa cum sunt, la Tine vin
Putere n-am, Tu-mi fii sprijin
Mă spală-n Sângele-Ţi divin
O, Mielule, eu vin, eu vin!”

Te vei ridica de aici cu toate păcatele iertate. Şi deşi azi dimineaţă te-ai trezit copleşit de toate păcatele omenirii, diseară te vei odihni în „Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). Dacă înainte purtai torentele păcatului, acum vei primi roba dreptăţii şi vei fi alb ca îngerii. Pentru că „acum”, nu uita, „acum este vremea potrivită; „Iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2). Dacă vei crede în Cel care a salvat omenirea, vei fi salvat. Fie ca Duhul Sfânt să-ţi dea credinţa salvatoare în El, care îi primeşte la sânul Lui şi pe cei mai răi.

SEARA

„Sunt ei Israeliţi? Şi eu sunt!” 2 Corinteni 11:22

Avem aici o mărturie personală care are nevoie de dovezi. Apostolul ştia că mărturia lui este indiscutabilă, dar sunt mulţi oameni care nu au nici un drept la acest titlu şi totuşi pretind că aparţin Israelului Lui Dumnezeu. Dacă declarăm cu convingere „Şi eu sunt evreu!”, să facem asta numai după ce ne-am cercetat inimile în prezenţa Lui Dumnezeu. Dar dacă avem dovada că Il urmăm pe Isus, dacă putem spune din inimă „Cred în El total numai în El, pur şi simplu, cred acum şi cred întotdeauna!”, atunci locul pe care îl ocupă sfinţii Lui Dumnezeu ne aparţine nouă — toate bucuriile lor sunt şi ale noastre. Poţi să aparţii foarte puţin Israelului, să fii cel mai „neînsemnat dintre toţi sfinţii” (Efeseni 3:8), dar pentru că harul Lui Dumnezeu aparţine tuturor sfinţilor, nu numai celor avansaţi sau învăţaţi, putem să ne aducem argumentul: „Ei sunt evrei? şi eu sunt şi de aceea promisiunile, harul şi gloria sunt şi ale mele.” Această mărturie, făcută cu dreptate, este una care va aduce o linişte nemăsurată. Când oamenii Lui Dumnezeu se bucură că sunt ai Lui, ce fericire este să poţi să spui „Şi eu!”. Când vorbesc despre cum au fost iertaţi, „înfiaţi prin Isus Christos… spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:5,6), ce bine e să poţi răspunde „Prin mila Lui Dumnezeu, şi eu!”. Dar această mărturie nu are numai bucurii şi privilegii, ci şi condiţii şi îndatoriri. Trebuie să fim alături de oamenii Lui Dumnezeu şi la bine şi la rău. Când auzim vorbindu-se despre ei cu ură şi dispreţ pentru că sunt creştini, trebuie să ieşim în faţă cu curaj şi să spunem „Şi eu!”. Când îi vedem lucrând pentru Isus, dăruind din timpul lor, din talentul şi inima lor, trebuie să putem spune „Şi eu fac la fel!”. Să ne dovedim recunoştinţa prin devotament şi să trăim asemenea celor care, după ce au cerut un privilegiu, sunt dispuşi să-şi asume toată responsabilitatea care vine cu acesta.

IZVOARE IN DEŞERT

„să nu cădeţi în ispită.” Matei 26:41

Dragă prietene, nu te expune niciodată pericolelor lumii fără să te fi rugat mai întâi. Există întotdeauna ispita de a-ţi scurta timpul de rugăciune. După o zi grea de muncă, când îngenunchezi noaptea ca să te rogi cu ochii obosiţi, nu folosi somnolenţa ta ca o scuză de a te culca devreme. Apoi, când se face dimineaţă şi vezi că ai dormit prea mult, rezistă ispitei de a sări peste momentul devoţional de dimineaţă sau de a-l parcurge în grabă.

Încă o dată, nu ţi-ai făcut timp „să veghezi şi să te rogi”. Vigilenţa ta a fost sacrificată, şi cred cu tărie că vei avea o pagubă ireparabilă. Nu te-ai rugat, şi ca urmare vei avea de suferit.

Ispitele aşteaptă să te înfrunte, şi tu nu eşti pregătit să le ţii piept. În sufletul tău ai un sentiment de vinovăţie, şi se pare că te-ai distanţat de Dumnezeu. Desigur că nu este nici o coincidenţă faptul că nu reuşeşti să-ţi îndeplineşti responsabilităţile în acele zile când ai lăsat oboseala ta să interfereze cu viaţa ta de rugăciune.

Când cedezi în faţa lenei, momentele de rugăciune pierdute nu mai pot fi răscumpărate niciodată. Putem învăţa din experienţă, dar vom pierde prospeţimea bogată şi puterea care ni s-ar fi dat în timpul acelor momente. Frederick William Robertson

Domnul Isus, Fiul atotputernic al lui Dumnezeu, considera necesar să Se scoale în fiecare dimineaţă înaintea zorilor pentru a-Şi vărsa inima înaintea Tatălui Său în rugăciune. N-ar trebui noi să ne simţim şi mai obligaţi să ne rugăm Lui care ne dă orice „bun şi orice dar desăvârşit” (Iacov 1:17) şi care ne-a promis că ne va da orice avem nevoie?

Nu cunoaştem tot ce a câştigat Domnul Isus din timpul Său de rugăciune, dar ştim aceasta – o viaţă fără rugăciune este o viaţă fără putere. Poate fi o viaţă plină de multe activităţi şi multă vâlvă, dar foarte departe de Cel care Se ruga lui Dumnezeu zi şi noapte.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

http://vesnicia.ro/index.php/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi

Isaia 45.14-25

    Ceea ce Domnul va împlini pentru restaurarea poporului Său II va face cunoscut tuturor ca fiind „Dumnezeul lui Israel, Salvatorul…” (v. 15). Spre deosebire de dumnezeii care nu salvează (sf. v. 20), El însuşi susţine cu tărie că: „un Dumnezeu drept şi un Salvator nu este altul în afară de Mine” (v. 21). „întoarceţi-vă spre Mine (sau: Priviţi la Mine) şi veţi fi salvaţi, toate marginile pământului…” (v. 22) – sunt cuvinte cu care Dumnezeu Se adresează nu numai descendenţilor lui Israel, ci şi tuturor oamenilor.

Această chemare răsună şi astăzi în lume. Aţi răspuns la ea, fiecare în parte? În ce ne priveşte, noi recunoaştem vocea „lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2.3,4; citiţi şi Tit 2.11). Pentru ca Dumnezeu să Se poată arăta deopotrivă „drept şi mântuitor”, a fost necesară pedeapsa care să satisfacă dreptatea în privinţa păcatului, şi aceasta L-a lovit pe Cel care (în acelaşi pasaj din 1 Timotei) este numit: „Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul lsus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi preţ de răscumpărare” (1 Timotei 2.5,6). Atunci cum să nu fie îndreptăţit apostolul să exclame (citându-1 pe profetul Isaia): „orice genunchi se va pleca” înaintea Domnului şi „orice limbă va mărturisi” măreţia lui Dumnezeu! (v. 23 citat în Romani 14.11).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 1:1-11

„El ne-a izbăvit si ne izbăveşte… Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre…” 2 Corinteni 1:10, 11

ÎN GRIJA LUI – DAR CU GRIJĂ

Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mă minunez mai mult că sunt încă în viaţă. M-am gândit mult la aceasta atunci când o doamnă mi-a spus că unul din fraţii ei a murit de febră tifoidă după ce a băut apă direct dintr-un pârâu. Mi-am adus aminte că, în copilărie, imitând cele ce citisem despre pionieri şi indieni, am băut si eu dintr-un pârâu ce trecea prin păşunea unde ne păşteam vacile, îmi aduc aminte că în timpul unei epidemii de poliomielită, adeseori îmi băgăm capul sub perdeaua de plastic în care bolnavii erau ţinuţi sub oxigen pentru a mă ruga pentru muribunzi. Fiind destul de stângaci, am căzut de mai multe ori de pe acoperişul grajdului şi al casei. Apoi am făcut o serie de gafe în timp ce conduceam maşina. Cu toate acestea, sunt încă în viaţă la cei 68 de ani pe care-i am. Dumnezeu nu a lăsat ca febra tifoidă, poliomielita, accidentele sau orice altceva să mă ia din lumea aceasta. Cred că un copil al lui Dumnezeu nu va muri până ce lucrarea sa nu se va termina, Încrederea aceasta nu trebuie însă să ne ducă Ia lipsa de precauţie.

Niciodată nu trebuie să presupunem că Dumnezeu ne va proteja indiferent de ceea ce vom face noi. Este posibil, potrivit cu Eclesiastul 7:17, ca cei răi şi fără minte „să moară înainte de vreme”. Pavel a trăit cu o deplină încredere în Domnul, dar n-a fost nesăbuit şi nici neglijent. Intr-o anumită ocazie, a permis unor prieteni să-l ajute pentru a-i evita pe duşmanii care încercau să-l prindă în Damasc (2 Cor. 11:32, 33). Dumnezeu ne poartă de grijă! Aceasta ne dă linişte şi încredere. Dar avem şi noi o responsabilitate. Trebuie să fim atenţi! Mesajul infailibil al Scripturii ne spune tuturor: „Sunteţi în grija Domnului, dar purtaţi-vă şi voi cu grijă!”   H.V.L.

Mâna Domnului ne protejează calea
Prin pericole şi boale;
Neabuzând de harul Lui, să căutăm
împlinirea voii Sale. – D.J.D.

Fiţi atenţi şi nu abuzaţi de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Ştiu lucrările tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot; aş vrea să fi fost rece sau în clocot. Astfel, pentru că eşti căldicel – şi nici rece, nici în clocot – te voi vărsa din gura Mea” Apocalipsa 3.15,16

Deseori descoperim că aceasta este o descriere fidelă a propriei noastre stări. Există multă cunoştinţă; sunt spuse cuvinte minunate; sunt adoptate mărturisiri frumoase; avem asociaţii misionare, societăţi biblice, şcoli creştine şi multe altele. Nu este intenţia mea să condamn aceste lucruri, dar unde este consacrarea de inimă? Unde este puterea credinţei care ia caracterizat pe înaintaşii noştri? Unde este supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, chiar şi în cele mai mici lucruri ale vieţii practice? Unde este disponibilitatea de a suferi lepădarea pentru Numele Domnului Isus, care a fost răstignit de această lume?

Mai este Domnul Isus – Martorul credincios şi adevărat – centrul vieţii noastre practice de adunare? În câte aşazise biserici mai este recunoscută autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, în ce priveşte organizarea şi slujirea? Mulţi consideră un lucru onorabil să aibă o organizare oficială a bisericii, creată de om. Poate fi Domnul Isus acolo unde Cuvântul şi Numele Său nu mai au autoritate practică?

Cum stau lucrurile cu cei care mărturisesc a fi strânşi pentru Numele Său, potrivit cu Cuvântul Său? Este această mărturisire o realitate practică? Sunt ei cu adevărat conştienţi că se strâng pentru Numele Său? Este doar Cuvântul lui Dumnezeu cel care are autoritate asupra lor? Este acest Cuvânt suficient pentru ei? Sau Domnul trebuie să le spună şi lor: „Iată, Eu stau la uşă şi bat”? El doreşte ca în inimă să existe realitate. Formele goale nau nicio valoare pentru El. Ce ruşine ne cuprinde când vedem ce am făcut din mărturia pe care Dumnezeu nea încredinţato! El să ne dea un duh zdrobit şi o inimă smerită, aşa încât să ne putem cu adevărat pleca înaintea Lui şi să ne mărturisim vina!

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Domnul … pedepsește fărădelegea părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam.” Numeri 14.18

Familiile noastre

Tatăl și mama au însărcinarea de a-și crește copiii „în mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6.4). O însărcinare frumoasă, dar grea, căci influențele prieteniilor rele sau a mijloacelor mass-media lumești pot atrage pe copiii noștri de pe calea credinței. De aceea ei au nevoie de o casă cu teamă de Dumnezeu, de părinți care sunt înarmați pentru timp de furtună împotriva atacurilor diavolului.

Povara muncii zilnice în gospodărie și la serviciu îi obosește pe părinți. La aceasta se adaugă griji și necazuri. Cât de ușor se strecoară atunci neobservat neglijența! Rugăciunea în liniște și studiul Cuvântului lui Dumnezeu sunt neglijate. Atunci vine dușmanul și ia în posesie golul din inimi. Păcatul nu se lasă mult așteptat, și astfel te înstrăinezi tot mai mult de bogățiile spirituale. Și chiar și interesul față de strângerile laolaltă ale credincioșilor devine tot mai mic.

Cunoaștem așa ceva? – Scenariul schițat nu trebuie să descurajeze pe nimeni, ci să ne amintească, că cei care suferă cel mai mult sunt copiii. Dacă nu vizităm strângerile laolaltă, și copiii noștri se vor dezobișnui. Chiar da-că părinții se vor întoarce cândva – copiii de cele mai multe ori nu se vor mai întoarce.

Dumnezeu este îndurător! În căile Sale de conducere, El îi iartă pe toți care își recunosc sincer greșeala lor. Dar urmările acționează adesea până în generațiile următoare. De aceea apelul serios: să cultivăm viața spirituală în familiile noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA VIZIUNII (1)

„Bătrânii voștri vor visa visuri, și tinerii voștri vor avea vedenii” Ioel 2:28

Un băiat l-a întrebat pe Michelangelo de ce se chinuie atâta să cioplească acel bloc de marmură care avea să devină cea mai mare capodoperă a sa: David. Artistul a răspuns: „în această piatră se află un înger, iar eu îl voi elibera”. Puterea viziunii te ajută să vezi o potențială capodoperă în ceea ce alții trec cu vederea sau consideră că este fără valoare. Ea te ajută în același timp să descoperi în tine lucruri care nu știai că există. Ea scoate la iveală tot ce e mai bun din tine.

Mulți dintre cei pe care i-a folosit Dumnezeu în Scriptură păreau niște ratați înainte de a fi învingători. După ce ucenicii au pescuit toată noaptea și nu au prins nimic, Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni” (Luca 5:10).

Să vedem ce s-a întâmplat cu Petru:

1. A zidit o biserică care încă este în floare chiar și după două mii de ani.
   
2. A scris cele mai importante cărți din istorie;
   
3. Copiii noștri îi poartă numele.
   

Inseamnă asta, oare, că e de ajuns să ai un vis și Dumnezeu ți-l va împlini?

Nu!

Pavel spune: „voi nu sunteți ai voștri. Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți, deci, pe Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19-20). La Calvar ti-ai pierdut dreptul de a-ți lua talentele, oportunitățile și experiențele și de a fugi cu ele încotro ai chef. De ce, însă, ai dori așa ceva? Ce ți-ar putea aduce o mai mare împlinire dacă nu planul lui Dumnezeu pentru viața ta? Și ce ar putea fi mai tragic decât să nu-l împlinești? E cu neputință ca din realizările lumești sa dobândești suficientă semnificație încât sufletul tău să fie săturat. Golul pe care încerci să-l umpli are o dimensiune eternă pe care numai Hristos îl poate umple.

De aceea trebuie să te rogi: „Doamne, descoperă-mi viziunea pe care o ai pentru viața mea”.

5 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Cuvântul spus de Dumnezeu

„El însuşi a zis… aşa că putem zice plini de încredere.” Evrei 13:5-6

Cuvântul spus de mine trebuie să se bazeze pe cuvântul spus de Dumnezeu. El spune: „..Nicidecum n-am să te las” şi atunci eu pot spune cu curaj: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme” – nu voi fi bântuit de nelinişte. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi ispitit să mă tem, dar îmi voi aminti ce a spus Dumnezeu. Voi fi plin de curaj ca un copil care se autoîncurajează ca să ajungă la standardul pe care-l doreşte tatăl său. Credinţa multora se clatină atunci când apare teama; uită înţelesul cuvintelor lui Dumnezeu, uită să „..respire adânc” din punct de vedere spiritual. Singurul mod de a alunga frica din viaţa noastră este acela de a asculta de cuvântul spus de Dumnezeu.

De ce anume îţi este frică? Nu eşti laş, vei sta faţă în faţă cu lucrul respectiv, dar ai un sentiment de frică. Atunci când nimic şi nimeni nu te poate ajuta, spune: „Dar Domnul este ajutorul meu, în secunda asta, chiar în situaţia mea de acum”. Înveţi să vorbeşti după ce-L asculţi mai întâi pe Dumnezeu, sau vorbeşti mai întâi şi apoi încerci să faci ca vorbele lui Dumnezeu să se potrivească cu situaţia în care eşti? Apucă acel cuvânt spus de Dumnezeu şi apoi declară plin de curaj: „Nu mă voi teme”. Nu contează ce rău sau ce necaz ar fi în cale.

El a zis: „Nicidecum n-am să te las”. Slăbiciunea umană este un alt lucru care se interpune între cuvintele lui Dumnezeu şi ale noastre. Când realizăm cât suntem de slabi în faţa dificultăţilor, acestea devin nişte uriaşi, noi ajungem ca nişte lăcuste, iar Dumnezeu devine o himeră. Aminteşte-ţi cuvântul spus de Dumnezeu: „nicidecum n-am sa te las”. Am învăţat să căutăm după ce am auzit tonul dat de Dumnezeu? Avem întotdeauna curajul să spunem: „Domnul este ajutorul meu” sau cădem în capcana fricii?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit.” IOAN 16:13

Despre Duhul Sfînt, a treia Persoană a Dumnezeirii, Atotputernică şi Atotştiutoare se spune totuşi că „El nu „va vorbi de la Sine.” El reprezintă pe Fiul şi este trimis în Numele Tatălui. Misiunea Lui era să împlinească ce I-a dat Tatăl să facă şi să descopere pe Fiul Său. De aceea, tot ceea ce nu slăveşte pe Fiul nu este lucrarea Duhului Sfînt chiar dacă ar avea aspectul cel mai frumos şi mai evlavios. „El va vorbi tot ce va fi auzit.” Un văl a fost ridicat, şi noi contemplăm o revelaţie deosebit de sacră: în sfînta părtăşie a Tatălui cu Fiul Său, acolo Duhul Sfînt a primit tot ce avea să spună ucenicilor. „El va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” Da, El este Acela care ne comunică voia lui Dumnezeu şi ne dă puterea ca s-o facem; El lucrează în fiecare zi ca să ne transforme în chipul Domnului Isus. Ce nădejde şi perspectivă glorioasă de a fi îmbrăcaţi în Domnul Hristos! Dar pentru ca Duhul să poată face o deplină lucrare în noi, trebuie să ne lăsăm în totul în mîinile Lui şi să fim gata să-L ascultăm.

Tatăl a trimis pe Duhul Sfînt în lume ca să slăvească pe Fiul înaintea oamenilor care L-au răstignit. şi acest Duh dumnezeiesc locuieşte în inimile noastre, noi sîntem templul Său prin care slava Domnului Isus trebuie să fie manifestată lumii. Viaţa noastră, rugăciunile şi slujirea noastră, slăvesc ele cu adevărat pe preaiubitul nostru Mîntuitor? După cum Fiul unic care este în sînul Tatălui găsea timpul de a Se înfăţişa Tatălui înainte de orice lucrare în mijlocul unui dute-vino care-L înconjura mereu, tot aşa şi cu noi: nu putem avea o părtăşie deplină şi roditoare cu Tatăl şi cu Fiul, dacă nu ne consacram timpul necesar ca să-L ascultăm şi să contemplăm slava Sa. Dar cum putem noi să ascultăm ce are să ne spună, cînd noi sîntem totdeauna grăbiţi, luaţi de curentul agitat al vieţii şi trecem mereu de la un lucru la altul, chiar în domeniul lucrării pentru Dumnezeu? Sînt aşa de rari credincioşii care nu se pleacă sub presiunea vieţii de acum! şi tot atît de rari sînt aceia care şi-au impus discilipina de a da părtăşiei cu Dumnezeu prima parte din timpul lor. Să lucreze Tatăl nostru ca să ne menţină în inimi dorinţa de a ne lăsa conduşi în orice situaţie şi în orice vreme de Mîngîietorul. pentru ca viaţa noastră să poarte amprenta părtăşiei cu Tatăl şi cu Fiul.

„Pentru ca să ne putem bucura de părtăşia cu Dumnezeu, trebuie ca puterea Duhului Sfînt să aplice moartea Domnului Hristos pe conştiinţa şi inima noastră. Atunci nici un obstacol nu va rezista între noi şi Dumnezeu. Astfel este starea normală a celui credincios. Secretul puterii se află în realitatea relaţiilor noastre cu Dumnezeu.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„…încât nu duceţi lipsă de nici un fel de har, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, ca să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Isus Hristos”. 1 Cor.1:7-8.

Ce cuvânt minunat! Să aşteptăm numai pe Mântuitorul nostru, nu moartea, nu un viitor trist, nu, ci numai pe Isus, pe Izbăvitorul care ne va întări până la sfârşit. El o va face, pentru ca să fim fără vină în ziua când va veni El. El te poate întări, pe mine şi pe tine. El se îngrijeşte de tine; şi după cum este încercarea, astfel ne dă şi putere. Aşteaptă numai pe Domnul! El te va întări orice va veni. Poate că vine deja astăzi, poate că mai trebuie să aşteptăm puţin. Dar dacă vine astăzi, eşti tu fără vină şi fără păcat? Tu trebuie să fii aşa astăzi, chiar acum, dacă vrei să mergi cu El. Dacă nu eşti sigur încă de mântuirea ta, atunci trebuie, în primul rând, să fii sigur de aceasta. Ceea ce te poate întări şi păzi, este lucrarea Sa de mântuire şi aceasta este o lucrare desăvârşită. De aceea crede în El.

Ce lucru bun poţi aduce de la tine, prin care să poţi să stai înaintea Lui? Cu toată ambiţia şi truda ta, nu ajungi nicăieri. Primeşte de aceea, chiar acum, lucrarea desăvârşită, a Domnului Isus şi încrede-te în Cuvântul Harului. Astfel vei fi şi vei rămânea tare, pentru că El nu poate să mintă, dar mijloceşte şi se îngrijeşte de tine. Atunci vei avea plăcerea să umbli pe căile Lui, pentru că poruncile Lui nu sunt grele.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ESTE ACEASTA O DEOSEBIRE?

„Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel” Exodul 11.7

Cum adică Dumnezeu ar avea putere asupra limbii unui câine şi l-ar putea opri să latre? Cu siguranţă că da. El poate să împiedice pe un câine de-al Egiptenilor să facă vreun rău unui mieluşel din turma lui Israel. Dumnezeu încleştează gura câinilor ca şi a oamenilor care sunt ca ei. Să înaintăm deci fără teamă.

Dacă îi va lăsa totuşi să-şi mişte limba, Ei poate să le închidă fălcile. Ei vor putea să chelălăiască oricât de mult, dar nu vor putea să sfâşie cu colţii. Ce minunat este când stai liniştit sau treci prin mijlocul vrăjmaşilor pe care Domnul i-a silit să te lase in pace! Ca şi Daniel în groapa leilor, să nu ne fie teamă că vom fi sfâşiaţi de colţii lor.

Doamne, fă ca azi să văd împlinită această făgăduinţă a Ta! Dacă vreun câine se va da la mine, îi voi spune lui Dumnezeu: Doamne, câinele ăsta n-ascultă de glasul meu, dar porunceşte-i Tu să se gudure la picioarele mele. Ocroteşte-mă şi dă-mi pacea ca să pot vedea deosebirea pe care o faci Tu între copilul Tău şi între acela care nu se teme de Tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„DUMNEZEU a zis lui Iacov: Scoală-te, suie-te la Betel” Geneza 35.1

Dacă noi facem o greşeală sau ne-am îndepărtat de Dumnezeu atunci Domnul ne duce în urmă acolo unde a început căderea. „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apoc. 2.5). Aceasta este temelia reabilitării. Sufletul trebuie readus înapoi, acolo unde a încetat ascultarea de Dumnezeu şi a început o viaţă firească. Domnul nu a zis: „Adu-ţi aminte unde eşti” ci „Adu-ţi aminte de unde ai căzut.” Numai pe această cale învăţăm cât de mult ne-am îndepărtat. Dacă suntem readuşi pe această cale a ascultării de Domnul, abia atunci putem compara în ce mare mocirlă a păcatului am fost căzuţi; numai pe această cale putem vedea dragostea care este preocupată în orice moment de noi.

În familia lui Iacov s-a acumulat mult rău fără să fie judecat de el, până când sufletul lui a fost trezit de strigătul: „Scoală-te, suie-te la Betel.” Sihem nu era locul în care putea să judece răul. Atmosfera în locul acela era atât de îmbâcsită cu lucruri murdare încât era imposibil ca acolo să recunoască caracterul răului. În momentul în care Iacov a auzit strigătul să meargă spre Betel a spus casei lui: „Scoate-ţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o” (vezi vers. 2 şi 3). Când a auzit de Casa lui Dumnezeu sufletul patriarhului s-a pus în mişcare, aducându-şi aminte de starea care era în urmă cu 20 de ani. Aceşti ani au fost plini de succes pentru Iacov. Nu în Sihem ci în Betel a învăţat cine este Dumnezeul cel viu. De aceea a trebuit să se întoarcă înapoi de unde a plecat şi acolo să ridice un altar lui Dumnezeu. Numai în locul prezenţei Domnului Isus poţi să aduci adevărata adorare care I se cuvine Lui din toată inima. Şi El e prezent acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru NUMELE Său.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, mă bucur că Tu hotărăşti „dacă trebuie” (1 Petru 1:6)! Şi Te laud pentru sfatul să nu mă mir de încercarea de foc care a venit peste mine, ca de ceva ciudat (v. 1 Petru 4:12-13), ci să mă bucur.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

„Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” Luca 7,14

În faţa porţii orăşelului Nain s-au întâlnit două grupuri de oameni: unul guvernat de moarte, de duşmanul crud şi neînduplecat, celălalt condus de însuşi Creatorul şi Stăpânul Atotputernic al tuturor lucrurilor, Regele vieţii, Isus Cristos. Văduva îndurerată mergea în fruntea cortegiului funerar, iar după ea veneau prietenii şi cunoştinţele. Când Domnul a văzut-o pe văduva şi mama îndurerată, Biblia spune că i-a fost milă de ea. Adânc mişcat i-a vorbit cu blândeţe: «Nu plânge!» (Luca 7,13).

El a auzit plânsetul sfâşietor al acestei mame singure, a simţit întreaga ei durere şi S-a aplecat plin de compasiune spre femeia doborâtă de suferinţă. Mântuitorul i-a adresat un cuvânt cald şi sensibil, puternic şi încurajator, un cuvânt simplu: «Nu plânge!» Acest îndemn ne revelează extraordinara putere a mângâierii divine. Ceea ce Domnul Isus i-a spus văduvei este o dovadă a nespusei Sale iubiri şi compasiuni pentru toţi cei ce plâng.

Poate şi tu te afli acum într-o situaţie grea, din care parcă nu mai ai scăpare. Sau poate plângi în sufletul tău din cauză că ai pierdut pe cineva drag. Domnul îţi spune: «Nu plânge!» Numai Isus poate să ne mângâie! Aceste două cuvinte simple sunt de ajuns.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Apoi Domnul a închis uşa după El.” Geneza 7:16

Noe a fost despărţit de lume de mâna iubirii divine. Uşa alegerii se închide între noi şi lume, în care există multă răutate. Noi „nu mai suntem din lume” (loan 17:11), după cum nici Isus nu era din lume. Noi nu putem intra în păcatul, veselia şi plăcerile mulţimii; nu putem juca pe străzile Bâlciului Deşertăciunilor alături de copiii întunericului, fiindcă Tatăl nostru Ceresc a închis uşa. Noe a fost închis de Dumnezeul său. „Intră în corabie, tu şi toată casa ta” (Genesa 7:1) a fost invitaţia Domnului, prin care El a arătat clar că intenţiona să locuiască şi El în arcă cu slujitorul Său şi familia lui. Deci toţi cei aleşi locuiesc în Dumnezeu şi Dumnezeu locuieşte în ei. Ferice de poporul închis în cercul care conţine Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Să nu fim niciodată nepăsători în faţa chemării divine – „vino, poporul Meu, intră în cămăruţa ta, închide uşa după tine, şi ascunde-te o clipă, până va trece vremea rea”. Noe a fost închis, pentru ca nici un rău să nu-l poată atinge. Potopul l-a înălţat spre ceruri, şi vânturile l-au condus pe drumul lui. Afară din arcă, totul era ruină, dar înăuntru era numai pace. Fără Christos pierim, dar în Christos Isus este perfectă siguranţă. Noe a fost închis în aşa fel încât să nu-şi dorească să iasă, şi cei care sunt în Christos Isus sunt închişi în El pentru totdeauna. Ei nu vor mai ieşi, fiindcă credincioşia veşnică i-a închis, şi răutatea diavolului nu-i poate trage afară. Prinţul din casa lui David „închide, şi nimeni nu va deschide” (Apocalipsa 3:7). In zilele din urmă, când se va ridica şi va închide uşa ca Stăpân al casei, zadarnic vor bate proorocii falşi strigând „Doamne, deschide-ne”, fiindcă uşa care a fost închisă după fecioarele înţelepte nu se va deschide în faţa nebuniei. Doamne, închide-mă înăuntru, prin harul Tău.

 

SEARA

„Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu.” 1 loan 4:8

Marca distinctivă a unui creştin este încrederea în dragostea lui Christos, şi legământul său de a-L iubi pe Christos în schimb. Mai întâi, credinţa pecetluieşte sufletul omului, îndreptăţind sufleul să spună cu apostolul: Christos „m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Apoi dragostea îşi adaugă semnătura şi sigilează inima cu recunoştinţă şi dragoste pentru Isus, în schimb. „Il iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). In zilele măreţe ale creştinismului timpuriu, o perioadă eroică a credinţei creştine, această dublă pecete se vedea clar în toţi credincioşii lui Isus. Erau oameni care cunoşteau dragostea lui Christos, şi se sprijineau pe ea aşa cum un om se sprijină de un baston cu o rezistenţă dovedită. Dragostea pe care o simţeau pentru Domnul nu era o emoţie liniştită pe care să o ascundă într-un ungher al sufletelor lor. Nu vorbeau despre El numai în întâlnirile lor private din prima zi a săptămânii, când se adunau ca să cânte imnuri spre slava lui Christos Isus, Cel Răstignit. Nu, era o pasiune atât de ferventă, o energie atât de puternică, încât era vizibilă în toate acţiunile lor, vorbită în toate conversaţiile lor zilnice, şi văzută clar în ochii lor. Dragostea pentru Isus era o flacără care le hrănea inima şi sufletul,- de aceea, prin propriile ei puteri, îşi croia drum spre omul din afară şi strălucea acolo. Zelul pentru slava Regelui Isus era sigiliul şi marca tuturor creştinilor. Fiindcă depindeau de dragostea lui Christos, îndrăzneau mult; pentru că Il iubeau pe Christos, făceau mult, şi la fel se întâmplă şi acum. Copiii Lui Dumnezeu sunt conduşi de dragoste în tot ce fac: dragostea lui Christos îi conduce. Ei se bucură că dragostea divină este aşezată asupra lor. Ei simt că este adusă în inimile lor de Duhul Sfânt, care le este dăruit De aceea, prin forţa recunoştinţei, îşi iubesc Mântuitorul cu o inimă curată şi fierbinte. Cititorule, tu Il iubeşti? Înainte să adormi, răspunde sincer acestei întrebări.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” Isaia 7:11

Fă cererea ta din inimă, o, inima mea,

    Dumnezeul tău poate să facă mult mai mult

        Decât poţi tu să ceri;

Încredinţeaz-o în mâna Divinităţii,

    Scoate din magazia Lui plină de dragoste.

Încrede-te în El în orice lucru;

    Începe de astăzi,

Şi descoperă bucuria care vine

    Când Isus Îşi are calea Sa!

 

Trebuie să continuăm să ne rugăm şi să nădăjduim în Domnul (Isaia 8:17), până vom auzi sunetul ploii Lui puternice. Nu există nici un motiv pentru care n-ar trebui să cerem lucruri mari. Fără îndoială că le vom primi dacă le cerem cu credinţă, având curajul să nădăjduim în El cu perseverenţă răbdătoare şi între timp făcând acele lucruri care sunt în puterea noastră să le facem.

Nu este în puterea noastră să creăm vântul sau să-i schimbăm direcţia, dar putem ridica pânzele noastre ca să-l prindem când vine. Noi nu creăm electricitatea, totuşi putem s-o captăm cu un cablu care o va conduce, lăsând-o să lucreze. Noi nu putem controla Duhul lui Dumnezeu, dar putem să ne aşezăm înaintea Domnului din ascultare faţă de ceea ce El ne-a chemat să facem, şi vom ajunge sub influenţa şi puterea răsuflării Lui minunate. selectat

Nu pot fi făcute astăzi aceleaşi mari minuni care au fost făcute cu mulţi ani în urmă? Unde este Dumnezeul lui Ilie? El aşteaptă ca Ilie cel de astăzi să-L cheme.

Cei mai mari sfinţi ai Vechiului sau Noului Testament care au trăit vreodată se aflau la un nivel nu foarte înalt pentru noi ca să-l atingem. Aceeaşi forţă spirituală care le-a stat la dispoziţie, şi aceeaşi energie care i-a făcut să devină eroii noştri spirituali ne stau la dispoziţie şi nouă. Dacă manifestăm aceeaşi credinţă, aceeaşi nădejde şi aceeaşi dragoste pe care le-au manifestat ei, vom face minuni la fel de mari ca ale lor. O simplă rugăciune rostită cu gura noastră va fi suficient de puternică să cheme din cer roua harului lui Dumnezeu sau focul care topeşte al Duhului Său, aşa cum cuvintele care au ieşit din gura lui Ilie au chemat literalmente ploaia şi focul. Tot ce se cere este să rosteşti cuvintele cu aceeaşi siguranţă deplină a credinţei cu care le-a rostit el. Dr. Goulburn, Dean of Norwich

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 45.1-13

    Domnul a anunţat că avea să Se folosească de Cirus pentru a-Şi împlini toată buna Sa plăcere (recitiţi 44.28). Acest împărat, care trebuia să pună capăt captivităţii poporului în Babilon, a fost chemat (numit) pe nume cu mult timp înainte ca poporul să fi fost dus în robie şi, în consecinţă, cu mult timp înainte să se fi născut. Am putea spune că harul divin ţinea acest „salvator” în rezervă în tot timpul captivităţii. Domnul i S-a descoperit personal lui Cirus, arătându-i că nu există alt Dumnezeu în afară de El (v. 5; comp. cu 1 Corinteni 8.4-6 şi cu Efeseni 4.6), iar acest fapt ne ajută să înţelegem că Dumnezeu nu S-a descoperit numai evreilor, ci şi naţiunilor, din care facem parte şi noi. Cu mult înainte să ne fi născut, înainte de originea lumii, din veşniciile trecute, numele voastre şi al meu au fost în gândurile Lui. El Şi-a propus astfel să împlinească, prin noi, toată buna Sa plăcere, şi aceasta la momentul potrivit,… care este clipa de faţă (Efeseni 3.8-10). Răspundem noi oare, fiecare la locul său şi după măsura sa, aşteptărilor lui Dumnezeu? (comp. cu Fapte 13.36 în legătură cu David).    Versetele 9 şi 10, la care se gândea cu siguranţă apostolul când scria Romani 9.20, dovedesc nebunia celor care-L contestă pe acest Dumnezeu creator şi suveran.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 12:3-8

„Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-afost dat…” Romani 12:6

TALENTE IROSITE

Potrivit unui studiu de 16 ani a unui grup de 350.000 de oameni, s-a constat că patru din fiecare cinci persoane nu au servicii potrivite cu capacităţile lor personale. Cercetarea a scos în relief că cei cinci factori luaţi în consideraţie la angajare scot în evidenţă puţin sau deloc modul cum îşi va efectua munca cel angajat. Tinereţea, educaţia, experienţa, rasa şi sexul sunt principalele ingrediente ale succesului, spune cercetătorul. Dar ceea ce face ca persoana să fie potrivită sau nepotrivită pentru o anumită slujbă sunt aptitudinile înnăscute pentru un anume tip de ocupaţie. În eficienţa lucrării noastre pentru Domnul, este esenţială această „chimie interioară”. Factorii secundari îşi au locul lor.

Dumnezeu cere un anumit sex şi un anumit gen de experienţă pentru un anumit gen de lucrare, dar El pune, în primul rând, accentul pe calităţile care merg dincolo de aparenţe, vârstă, sau diplome universitare.

EI vrea să ne folosim trăsăturile unice pe care El le-a construit în noi. Funcţionăm cel mai bine şi suntem cei mai eficienţi în lucrarea Domnului, atunci când facem lucrarea pentru care am fost destinaţi de El. Dacă încercăm să fim ceea ce nu suntem, nu vom aduce roade, şi vom rămâne cu o nemulţumire în suflet. Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiecare din noi trebuie să ne descoperim şi să ne confirmăm aceste daruri. Unii se pot simţi stingheriţi să facă aşa ceva.

Este greu pentru ei ca să discute despre punctele lor tari. Ele nu sunt capacităţi pentru care avem vreun merit. Ele sunt capacităţi cu care Creatorul ne-a înzestrat pentru binele nostru şi pentru împlinirea scopurilor Sale.Descoperindu-ne talentele, să  le reoferim lui Dumnezeu, pentru zidirea Bisericii Sale făcându-ne slujba ce ni se potriveşte. – M.R.D. II

Descoperă ce Domnul vrea să faci
Şi fă cât poţi mai bine,
Căci ce-i măreţ, sau neînsemnat
Doar Domnul poate spune.  – Anonim

Prea mulţi oameni fac o greşeală gravă îngropându-şi talentele.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Era în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata lui Abia, şi soţia lui era dintre fiicele lui Aaron, şi numele ei era Elisabeta. Şi amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără vină în toate poruncile şi rânduielile Domnului.” Luca 1.5,6

Aţi căutat vreodată în Biblie o familie model? Când spun model, mă refer la felul în care concepem astăzi o familie – un tată, o mamă şi unul sau mai mulţi copii. Versetele citate mai sus descriu un soţ şi o soţie, Zaharia şi Elisabeta, care ilustrează o astfel de familie şi care, prin urmare, ne oferă un model din mai multe puncte de vedere.

1. Ei trăiau înaintea Domnului, luând în serios Cuvântul Său şi căutând să asculte de el. Însă ei aveau un motiv special de rugăciune, aşa cum mulţi dintre noi avem. În cazul lor era vorba de lipsa copiilor.

2. Ei (în special Zaharia) aveau anumite dificultăţi în a crede promisiunile lui Dumnezeu. Nu se întâmplă la fel şi cu noi? În cel priveşte pe acest preot iudeu evlavios, Domnul ia făcut cunoscut că rugăciunile îi fuseseră ascultate şi ia promis că Elisabeta va avea un fiu. Ia spus chiar şi ce nume săi pună băieţelului şi ce fel de persoană avea acesta să devină. Părea prea frumos să fie adevărat, aşa că Zaharia a întrebat: „Cum voi cunoaşte acest lucru?”. În curând a aflat. Însă, din cauză căI ceruse lui Dumnezeu un semn, Dumnezeu ia dat unul – avea să rămână mut până când se va naşte copilul.

3. Ei au trăit vieţi folositoare. Atunci când o tânără verişoară, numită Maria, a venit so viziteze pe Elisabeta, aceasta ia spus cuvinte de încurajare, prin puterea Duhului Sfânt. Ce exemplu pentru noi!

4. Zaharia şi Elisabeta au fost uniţi pentru a face voia lui Dumnezeu. Când rudele leau cerut să pună copilului un alt nume decât cel pe care Dumnezeu îl hotărâse, ei sau împotrivit. Este întotdeauna greu să procedezi aşa. Dumnezeu însă ia onorat pentru aceasta, aşa cum ne va onora şi pe noi, dacă dăm prioritate ascultării de Cuvântul Său.

G. W. Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”. Și, când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.” Luca 23.46

Marele moment al victoriei

Când Domnul și Mântuitorul nostru Și-a dat duhul, nu a făcut-o într-o luptă îngrozitoare în fața ucigașilor Săi. El nu a luptat deznădăjduit cu moartea. Când a murit, acesta a fost un act al voinței Sale suverane, ca toate celelalte momente din viața Sa. Prin aceasta s-a dovedit, că până în ultimele clipe Hristos a avut în mod suveran sub control tot ce s-a petrecut. Domnul Și-a dat duhul în supunere divină, liniștit, în chip natural. Totul s-a petrecut așa cum a spus Mântuitorul mai dinainte. Nu numai Isus, ci și ucigașii Lui și mulțimea batjocoritoare au contribuit la această lucrare. Prin aceasta s-a împlinit în chip desăvârșit hotărârea lui Dumnezeu.

Hristos a lăsat până la sfârșit să se recunoască, cu toată liniștea și maiestatea, suveranitatea Sa deplină. Sub ochii tuturor s-au împlinit cuvintele Domnului: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau … Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși …” (Ioan 10.17,18). Moartea Mântuitorului părea pentru cei care Îl iubeau – și chiar pentru mulți, care nu simțeau aproape nimic pentru El – să fie un fel de tragedie. Dar ea era momentul cel mai mare al victoriei din istoria mântuirii. Această realitate a dovedit-o Hristos în chipul cel mai minunat, când la câteva zile după aceea a ieșit victorios din mormânt.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SA BIRUIESTI PERFECTIONISMUL

„Orice faptă bună … aceea să vă însuflețească” (Filipeni 4:1)

Te întreb și te rog să-mi răspunzi sincer: Ai întâlnit vreun perfecționist care era cu adevărat fericit? Nu, deoarece atunci când lucrurile trebuie să fie „într-un anume fel”, viața devine tristă, datorită faptului că ea se află într-o continuă schimbare. De îndată ce rezolvi o problemă, apare alta. în loc să privească la binecuvântările lor și să fie recunoscători, perfecționiștii sunt atenți la ceea ce este greșit și la motivul pentru care lucrurile trebuie îndreptate.

Poate fi vorba de o sarcină îndeplinita de ei într-un mod mai puțin perfect, de nevoia de a da jos câteva kilograme sau chiar de un dulap dezordonat. Sau poate fi vorba de imperfecțiunile altcuiva: felul în care își trăiește viața, în care se comportă sau în care arată. Atenția constantă la defectele – proprii sau ale altcuiva – te aduce în imposibilitatea de a fi mulțumitor!

Mulțumirea stă la temelia fericirii. Să ne facem bine înțeleși; aici nu vorbim de strădania de a face lucrurile mai bine. Acesta e un lucru bun. Vorbim de obsesia față de ce e greșit. Mereu va exista o modalitate mai bună de a face ceva, dar asta nu înseamnă că nu te poți bucura de viață așa cum este ea în prezent. Așadar, care e remediul? Vino-ți în fire înainte de-a cădea în capcana obsesiei că lucrurile ar trebui să stea altfel de cum sunt. Oprește-te și adu-ți aminte că, prin eliminarea duhului de judecată, totul va decurge foarte bine. Pavel spune: „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Înțelegi tu?

Dumnezeu se află la cârmă; e bine să te lași în seama Lui. în loc să te concentrezi pe aspectele negative, focalizează-te pe: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste … aceea să vă însuflețească”. Când se întâmplă așa, vei începe să descoperi cât de minunată este viața.

 

 

 

 

 

4 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Dumnezeul care nu te părăseşte niciodată

„Căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Evrei 13:5

Încotro se îndreaptă gândurile mele? Se îndreaptă ele către ceea ce a spus Dumnezeu sau către lucrurile de care mă tem? Doar repet ceea ce spune Dumnezeu sau învăţ să spun ceva după ce am auzit ce spune El? „El însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi». Astfel că putem spune plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?»”. „Nicidecum n-am să te las” – în ciuda tuturor păcatelor, a egoismului, a încăpăţânării şi a nesupunerii mele. L-am lăsat eu într-adevăr pe Dumnezeu să-mi spună că nu mă va părăsi niciodată? Dacă am
auzit aceste cuvinte ale Lui Dumnezeu, atunci să le ascult din nou. „Cu nici un chip nu te voi părăsi.” Uneori nu greutăţile vieţii mă fac să cred că Dumnezeu mă va părăsi, ci munca de rând. Când nu există nici o dificultate mare de trecut, nici o viziune, nimic minunat sau frumos, ci doar zilele obişnuite care vin şi pleacă, pot eu auzi această promisiune a lui Dumnezeu în mijlocul acestor lucruri? Noi avem ideea că Dumnezeu va face ceva excepţional, că El ne pregăteşte şi ne modelează mereu pentru vreun lucru extraordinar, dar, pe măsură ce continuăm să creştem în harul Său, descoperim că Dumnezeu Se slăveşte pe El însuşi aici şi acum, chiar în acest moment. Dacă ne bazăm pe asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu, primim o putere uimitoare şi învăţăm să cântăm în zilele şi pe căile obişnuite ale vieţii.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvîntul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el.” IOAN 14:23

Obişnuiesc sufletele noastre să se îndrepte în mod instinctiv către Tatăl şi Fiul vorbindu-le în linişte şi într-o sfîntă initimitate, ştiind că Ei sînt cu noi? Fără-ndoială că măsura şi felul sau caracterul părtăşiei noastre depind de măsura în care îl Iubim pe Domnul Isus şi de măsura în care ascultăm de voia Lui. O astfel de părtăşie este roadă unei strînse legături lucrată în inima noastră de Duhul Sfînt, care este puterea acestei fericite legături cereşti.

Cînd era pe pămînt, Fiul vorbea despre Tatăl ca fiind în El şi deasemenea ca fiind cu El. Ce adîncime cuprind aceste două adevăruri distincte!

Tatăl fiind în El, Domnul nostru a putut să fie expresia desăvîrşită a tot ce este Tatăl: sfinţenie, putere, dreptate, dragoste, iertare. şi a putut astfel să spună: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” Dar cînd vorbeşte despre Tatăl ca fiind cu El, era pentru bucuria şi mîngîierea inimii Lui în momentul cînd toţi L-au părăsit. în ceea ce ne priveşte pe noi, noi sîntem însufleţiţi de Dumnezeu, avîndu-L în noi, astfel încît natura şi caracterul Lui binecuvîntate să fie manifestate în noi toţi cît sîntem aici pe pămînt. De asemenea, avem făgăduinţa binecuvîntată că Tatăl şi Fiul vor locui cu noi, aşa încît să putem cunoaşte mîngîierea şi bucuria pe care ne-o permite asocierea aceasta slăvită. Efectul practic al trăirii noastre în lumina acestei scumpe făgăduinţe, este imens. Ne-am mai putea noi permite orice ar fi în contradicţie cu sfinţenia lui Dumnezeu în viaţa noastră dacă realizăm cu adevărat că Tatăl şi Fiul locuiesc în noi prin prezenţa Duhului Sfînt? Sfînta Treime în noi şi cu noi, ce favoare imensă, ce slavă avem chiar de pe acum, dar şi ce răspundere nemărginită! şi totuşi, oh, aş fi vrut să nu mai continui dar cugetele noastre ştiu de cîte ori viaţa noastră a fost inconsistentă cu starea aceasta înaltă pe care ne-a dat-o Dumnezeu. De cîte ori nu ne-am purtat într-un chip nevrednic de Dumnezeu, de Domnul Isus, care ne-a chemat la împărăţia şi slava Sa proprie”. (Col. 1:10; ITes. 2:12) De cîte ori am întristat pe Duhul Sfînt cu care am fost pecetluiţi! Dar la Dumnezeu şi Tatăl nostru este HAR şi iertare ca să fie de temut.

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvîntul Meu.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Prin harul care mi-a fost dat eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri înalte mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să aibe gânduri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care Dumnezeu împărţit-o fiecăruia”. Rom. 12:3.

Venirea Domnului va fi ca şi fulgerul. Dacă vrem să aparţinem de Mireasă, atunci trebuie să fim îmbrăcaţi cu hainele mântuirii şi încinşi cu platoşa dreptăţii. Zid şi adăpost este mântuirea noastră, asta trebuie să fie casa noastră, căminul nostru. Aici nu încetează foamea după Cuvântul Lui Dumnezeu. Cu aceasta nu vreau să spun: eu aparţin de Mireasă. Nu vreau să mă apreciez singur. Unii fraţi s-au apreciat astfel şi n-a ieşit un lucru bun. Unul a spus:” Eu voi sta la dreapta Lui Dumnezeu”. Eu l-am atenţionat să-şi amintească ce a spus Domnul, mamei fiilor lui Zebedei. Dar el a rămas lângă ce a spus. „Eu voi fi la dreapta Lui Dumnezeu”. În trecut el a vestit Evanghelia, dar astăzi i-a dispărut chiar şi numele.

Eu nu ştiu la ce vrea să mă folosească Dumnezeu, dar sunt însetat şi înfometat după adevărul în Hristos. Dar dacă Dumnezeu ne va lumina, vom primi cu toţii mare curaj, sete şi foame, vom putea progresa, vom putea să ne îndestulăm. Atunci ne vom bucura că trăim şi ne încredem în Dumnezeul cel viu.Eu spun împreună cu apostolul Pavel: „Fraţilor,eu nu cred că l-am apucat încă, dar una fac: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti a Lui Dumnezeu în Hristos Isus”. (Fil. 3:13-14).

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DEOSEBIT DE PREŢIOŞI

„Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.”

Maleahi 3.17

Va veni o zi când pietrele preţioase din coroana Marelui împărat vor fi numărate şi se va face un inventar de tot ceea ce I-a fost dat de Dumnezeu. Suflete al meu, vrei să fii din numărul acestor pietre preţioase ale lui Isus? Dacă tu îl preţuieşti şi El te preţuieşte; şi vei fi al Lui „în ziua aceea”, dacă El „azi” e al tău.

În zilele prorocului Maleahi, aleşii Domnului aveau obiceiul să vorbească unul către altul, în aşa fel că însuşi Dumnezeu îi asculta cu plăcere şi chiar nota în cartea aducerilor aminte, vorbirea lor. Fiindcă Domnului îi plăceau cuvintele lor, îi plăcea de asemenea şi de ei. Ia gândeşte-te, suflete al meu: Dacă Domnul Isus ar asculta vorbirea mea, aş fi eu pe placul Său? Cuvintele rostite de mine sunt pentru zidirea fraţilor mei? Ce cinste va fi pentru noi, sărmane făpturi, să fim recunoscuţi de către Domnul ca fiind pietrele preţioase ale cununii Sale! Această cinste o au toţi sfinţii. Domnul Isus nu spune numai: „Ei sunt ai Mei”, ci şi „Ei vor fi ai Mei”. El ne-a răscumpărat, ne-a căutat, ne-a adus acasă şi atât de mult a lucrat în noi încât să ne facă de preţ pentru El.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Nimeni n-a văzut vreodată pe DUMNEZEU: singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

Ioan 1.18

În Evrei 3 suntem îndemnaţi să privim ţintă spre Apostolul mărturisirii noastre. Există mulţi apostoli în Noul Testament, dar numai lui Isus i s-a dat apostolia într-un mod deosebit căci El este TRIMISUL lui DUMNEZEU. S-a coborât din cer ca să ni-L reveleze pe Dumnezeu. „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat” (1 Ioan 5.20). Dacă îl privim pe Domnul nostru Isus în Evanghelie îl vedem înfăţişat prin Duhul Sfânt în curăţia Lui desăvârşită şi plin de mângâiere în statornicia Lui, în iubirea Lui. El exprima dorinţa Tatălui prin cuvânt şi prin faptă şi când se apropie de om, acesta nu poate spune decât: „Iată, El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.

Dacă îl urmărim pe căile vieţii Sale şi-L vedem cum făcea bine şi vindeca pe toţi care erau sub robia Satanei, sau pe cei îngreunaţi de felurite boli, dacă ne uităm cum vindeca lepra, deschidea ochii orbilor şi urechile surzilor, cum da hrană celor înfometaţi, cum ştergea lacrimile văduvelor, dacă auzim glasul lui plin de duioşie şi plânsetul Lui la mormântul lui Lazăr şi privim apoi în clipa când porunceşte morţii să-şi elibereze prada, atunci putem spune: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr, şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1.14).

Toate lucrurile care se reflectă în viaţa şi slujba Apostolului mărturisirii noastre sunt expresia în întregime a ceea ce este Dumnezeu. Era „oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui.” De aceea să-L privim cât mai mult, pentru ca desfătarea noastră în El să crească spre slava lui Dumnezeu care ne-a dat „slava harului Său” cu care ne-a binecuvântat, aducându-ne în strânsă legătură cu El însuşi şi cu Fiul dragostei Sale.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, privesc la Tine în dependenţă totală; este bine pentru mine să mă simt „rătăcit” până când apari Tu.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

„El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, …să mângâi pe toţi cei întristaţi.” Isaia 61,1-2

A-i «mângâia pe toţi cei întristaţi» este scopul final al lui Isus; prin aceasta doresc să ilustrez calitatea mângâierii pe care numai Mântuitorul o poate oferi. Să presupunem că ai pierdut persoana care ţi-a fost cea mai dragă în lume. Îi întreb pe toţi cititorii acestei cărţi care suferă: ce v-a adus cu adevărat mângâiere în momentul pierderii prietenilor, a vecinilor sau a unui membru din familie? Să rămânem ancoraţi în realitate: florile şi coroanele frumoase nu au putut înlocui cruda realitate a morţii, nu au reuşit să anuleze despărţirea finală. Condoleanţele cele mai sincere nu au putut umple golul dureros din inimă şi nu au putut da la o parte singurătatea. Unii dintre cei aflaţi în suferinţă s-au gândit la plânsul lui Iov: «Pentru ce deci, îmi daţi mângâieri deşerte?» (Iov 21,34).

Dar Domnul Isus Cristos — chiar şi în faţa ireversibilităţii morţii – vine şi ne spune: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi» (Ioan 11,25). Este mângâierea plină de putere a Celui care este suveran peste toate lucrurile. El este învierea şi viaţa, de aceea moartea nu are nici o putere asupra Luil!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Bunătatea Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, si dragostea Lui faţă de oameni.” Tit 3:4

Cât de minunat este să-L vezi pe Mântuitorul în comuniune cu poporul Său iubit! Nimic nu poate fi mai uimitor decât acest fapt, care ţi se arată sub conducerea Duhului Sfânt Lasă-ţi mintea să mediteze o clipă asupra istoriei iubirii Mântuitorului, şi o mie de fapte de afecţiune ţi se vor descoperi singure — toate cele ce au fost făcute din inima lui Christos, şi au fost primite cu gânduri şi emoţii puternice în inimile reînnoite ale credincioşilor. Atunci când medităm la această dragoste minunată şi privim cum slăvita Căpetenie a bisericii o acoperă cu toate bogăţiile Lui, sufletele noastre vor fi copleşite de bucurie. Cine ar putea îndura o asemenea revărsare de iubire? Atunci când Duhul Sfânt ne descoperă o părticică a acestei iubiri, sufletul nostru este mult prea copleşit pentru a mai îndura; cât de uimitoare trebuie să fie vederea ei completă! Atunci când sufletul va avea înţelegerea de a discerne toate darurile Mântuitorului, înţelepciunea de a le preţui şi timpul de a medita la ele, aşa cum se va întâmpla în lumea ce va să vie, vom comunica cu Isus într-un mod mult mai apropiat. Dar cine îşi poate imagina dulceaţa unei asemenea comuniuni? Trebuie să fie unul din lucrurile care la inima omului nu s-au suit, pregătite de Dumnezeu pentru cei care Il iubesc. O, să deschizi uşa grânarului lui Iosif, şi să vezi ce a pregătit El pentru noi!

Descoperirea aceasta ne va copleşi cu iubire. Prin credinţă vedem „ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12) imaginea reflectată a bogăţiilor Sale, dar când vom vedea cu ochii noştri lucrurile cereşti, ne vom cufunda într-un torent de părtăşie! Până atunci, cântarea noastră de laudă va fi rezervată Binefăcătorului nostru, Isus Christos, a cărui dragoste este Minunată, mult mai presus de dragostea umană.

 

SEARA

„A fost înălţat în slavă.” 1 Timotei 3:16

L-am văzut pe iubitul nostru Domn în zilele în care a fost pe pământ, umilit şi îndurerat, fiindcă a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni; om al durerii si obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3). El, a cărui strălucire este ca lumina zorilor, a purtat un veşmânt de durere peste hainele Sale zilnice: ruşinea şi reproşurile I-au fost veşminte. Totuşi acum, de vreme ce pe lemnul blestemat a triumfat asupra puterilor întunericului, credinţa noastră Il va vedea pe Rege întorcându-se „din Edom… în haine roşii” (Isaia 63:1), îmbrăcat în splendoarea victoriei. Cât de glorios trebuie că a fost în ochii îngerilor, când un nor L-a răpit ochilor muritorilor, şi El s-a înălţat la cer! Acum El poartă slava cu care L-a îmbrăcat Dumnezeu înainte de întemeierea pământului, şi mai poartă încă o slavă — slava pe care a câştigat-o în bătălia împotriva păcatului, morţii şi iadului. Ca Biruitor, El poartă coroana de slavă. Ascultaţi cântarea care i se aduce în cer! Este o cântare nouă: „vrednic este Mielul care a fost junghiat” (Apocalipsa 5:12), fiindcă El ne-a „răscumpărat pentru Dumnezeu” (vers. 9). El poartă slava unui Mijlocitor care nu poate da greş, a unui Prinţ care nu poate fi înfrânt, a unui Biruitor care a învins orice duşman, a unui Domn care a câştigat inima fiecărui supus. Isus poartă toată slava pe care o poate oferi cerul, toată lauda pe care I-o pot aduce zecile de mii şi mii de mii de îngeri. Mintea ta limitată nu poate cuprinde măreţia slavei Sale; totuşi, când va coborî pe norii cerului însoţit de toţi sfinţii îngeri, vom vedea toată această strălucire: „va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale” (Matei 25:31). O, ce splendoare va fi în slava Sa! Va bucura inimile tuturor copiilor Săi. Şi momentul acela nu va fi sfârşitul laudei noastre, fiindcă veşnicia va răsuna de laudele Sale. „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic” (Psalmi 45:6). Cititorule, dacă vrei să te bucuri de slava viitoare a lui Christos, trebuie să-L slăveşti începând de acum. Faci aşa ceva?

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit,care a suflat cu putere toată noaptea.”

Exod 14:21

În acest verset, este un mesaj mângâietor care ne arată cum lucrează Dumnezeu în timpul întunericului. Adevărata lucrare a lui Dumnezeu pentru copiii lui Israel nu s-a înfăptuit când s-au trezit ei în dimineaţa aceea ca să afle că puteau traversa Marea Roşie, ci a avut loc „toată noaptea”.

Poate că se face o mare lucrare în viaţa ta când lucrurile par foarte întunecate. Poate nu vezi încă nici o dovadă, dar Dumnezeu este la lucru. Dumnezeu a fost la lucru „toată noaptea” aceea tot atât de mult cât a fost şi a doua zi, când israeliţii au văzut în sfârşit dovada. A doua zi s-a descoperit pur şi simplu ceea ce Dumnezeu făcuse în timpul nopţii.

Citeşti aceste rânduri dintr-un loc în viaţa ta în care totul pare întunecat? Ai credinţă să vezi, dar încă nu vezi? Îţi lipseşte biruinţa continuă în creşterea ta spirituală? S-a dus părtăşia ta zilnică, liniştită, şi nu mai este nimic în jur decât întuneric?

„Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea”. Nu uita – a suflat „toată noaptea”. Dumnezeu lucrează în timpul nopţii până apare lumina dimineţii. Poate nu vezi aceasta încă, dar în noaptea vieţii tale, dacă te încrezi în El, El lucrează. C. H. P.

 

„Toată noaptea” Domnul a lucrat,

    A lucrat în rafalele furtunii,

A lucrat cu curentul umflat,

    Care se năpustea şi curgea liber şi repede.

 

„Toată noaptea” copiii lui Dumnezeu au aşteptat –

    Cu inimile poate în agonie –

Cu vrăjmaşul în spatele lor,

    Şi faţă-n faţă cu marea crudă.

 

„Toată noaptea” întunericul li s-a părut mai negru

    Decât l-au văzut vreodată înainte,

Deşi lumina prezenţei lui Dumnezeu

    Era lângă ei, şi-i adăpostea.

 

„Toată noaptea” acea veghe obositoare

    A trecut; în sfârşit s-a crăpat de ziuă,

Şi au văzut că Dumnezeu a lucrat

    „Toată noaptea” ca să croiască o cale.

 

„Toată noaptea”, o, copil al durerii,

    Nu poţi să opreşti durerea copleşitoare?

Să ştii că Dumnezeul tău în noaptea cea mai neagră

    Lucrează la fel ca-n timpul zilei.

L. S. P.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 44.14-28

    Pentru a-şi linişti conştiinţa, lumea asociază cu plăcere religia cu căutarea confortului şi a plăcerilor (comp. cu Exod 32.6), asemenea acestui om care, din acelaşi lemn, îşi aprinde un foc, îşi coace pâinea, se încălzeşte … şi îşi ciopleşte un idol. Această descriere este suficientă pentru a dovedi nebunia unei asemenea închinări: în loc să-L adore pe Cel care 1-a creat, nebunul se prosterne înaintea unui obiect inert, ieşit din propriile lui mâini.    

Versetele 9-20 sunt marcate de lucrarea omului: el face una, el face alta. Îşi cheltuie truda fără măsură, şi toate acestea într-o tragică iluzie, pentru că „se hrăneşte cu cenuşă … ca să nu-şi scape sufletul” (v. 20).    Începând cu v. 21 găsim ce face Dumnezeu: „Eu ţi-am şters fărădelegile ca pe un nor gros, şi păcatele tale ca pe un nor… Eu te-am răscumpărat” (v. 22). După cum vântul îndepărtează într-o clipă norii cei mai groşi, tot aşa Dumnezeu, cu suflarea Lui puternică, alungă tot ceea ce s-a strâns între El -care este lumină – şi sufletul nostru, care are nevoie de această lumină precum pământul de lumina soarelui. Cel care a „desfăşurat cerurile”, „a aşternut pământul” şi „a făcut omul” (v. 24) va face şi tot ceea ce este necesar pentru restaurarea poporului Său … şi pentru mântuirea oricăruia care crede.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Leviticul 19:13-18

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti. Eu sunt Domnul.” Leviticul 19:18

CUM SĂ-TI IUBEŞTI APROAPELE

Intr-o dimineaţă, când ne-am sculat, am găsit pe uşa de la intrare o notă pe care ne-o lăsase unul din vecini. Scria cam aşa: „Plecăm şi ne întoarcem abia mâine seară. Vă rugăm să aveţi grijă de Cleo (câinele familiei). Dacă latră şi vrea să intre în casă, am lăsat o cheie de rezervă într-un cui lângă uşa garajului. Mulţumim”. M-am bucurat să pot citi asemenea rânduri, deoarece ele demonstrau legăturile puternice de încredere care se stabiliseră între noi în cei doi ani de când se mutaseră în vecinătatea respectivă. 
In textul de azi, israeliţii au primit porunca să nu fure nimic de la aproapele lor (Lev. 19:18), să judece cu dreptate faţă de ei (v. 15), să nu facă nimic prin care să pună în pericol viaţa lor (v. 16), să-i iubească şi să-i ierte (v. 18). În felul acesta ei depuneau mărturie popoarelor învecinate că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat, şi că cei care I se închină sunt oameni iubitori, cinstiţi şi corecţi în relaţiile lor personale şi în afacerile lor. 
Ceea ce a fost adevărat pentru Israel este adevărat şi pentru creştini. Si noi trebuie să ne iubim aproapele şi aceasta înseamnă mai mult decât a-i iubi pe cei din vecini. Isus l-a definit pe aproapele nostru ca pe toţi cei aflaţi în nevoi (Luca 10:29-37). Să fim deci gata să investim timpul necesar pentru a dezvolta prietenii adevărate. Să fim gata să întindem la timp o mână de ajutor. Desigur, va trebui să ne deranjăm. Poate însemna să alergăm de urgenţă la spital, sau să dăm ultimul litru de lapte din casă când nici noi n-o ducem prea strălucit. Dar o astfel de dragoste pentru aproapele ne cere Dumnezeu. In felul acesta putem chiar să câştigăm pe unii pentru Cristos.       D.C.E.

De-am şti să ne temem de Cristos
Şi Cuvântul Său să-L respectăm frumos,
Adevărul acesta fi-va demonstrat,
Când aproapele-ţi iubeşti cu-adevărat.  – D.J.D.

Una din dovezile noastre că-l iubim pe Dumnezeu este dragostea pentru aproapele nostru.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Ce este acest vis pe care lai visat? Vom veni noi, întradevăr, eu şi mama ta şi fraţii tăi, să ne plecăm cu faţa la pământ înaintea ta?” Geneza 37.10

Lecţii din viaţa lui Iosif (3) – Invidiat din cauza viselor sale

Ura na fost singurul lucru pe care fraţii lui Iosif lau nutrit faţă de el, ci se spune că ei lau şi invidiat, din cauza viselor sale (versetul 11). Când Iosif lea vorbit despre gloria lui viitoare, ei nau putut suporta acest lucru. Iosif este, şi în această privinţă, un simbol remarcabil al lui Hristos. Liderii religioşi erau foarte invidioşi pe El, din cauză că poporul Îl asculta cu bucurie şi simţea autoritatea cu care El vorbea. Invidia conducătorilor trebuie să fi fost foarte evidentă, fiindcă Pilat însuşi, deşi era roman, a înţeles că ei Îl dăduseră în mâinile lui din invidie (Matei 27.18).

Iosif a avut două vise pe care lea împărtăşit familiei sale. În primul vis, snopii fraţilor săi se plecau înaintea snopului său (versetul 7). În al doilea vis, soarele, luna şi cele unsprezece stele (tatăl, mama şi fraţii săi) se plecau înaintea lui Iosif (versetul 9). Fraţii săi au înţeles imediat semnificaţia acestor vise – Iosif avea să fie înălţat, iar ei urmau să se plece înaintea lui. Nau putut suporta un astfel de gând şi iau spus: „Vei domni tu întradevăr peste noi?”. Mai târziu, în Geneza, vedem o împlinire a acestui vis, atunci când fraţii lui se pleacă înaintea lui (Geneza 42.6; 43.26).

La fel ca Iosif, Hristos a stat înaintea sinedriului şi a spus că avea să vină timpul când Îl vor vedea „pe Fiul Omului stând la dreapta puterii”. Răspunsul lor a fost pronunţarea pedepsei cu moartea (Matei 26.64). Totuşi, orice genunchi se va pleca înaintea Lui, aceasta fiind adevărata împlinire a visurilor profetice ale lui Iosif. Sa spus că «adevărul şi timpul merg mână în mână», iar acest lucru se va confirma. Toate aceste lucruri se vor împlini la timpul hotărât de Dumnezeu, chiar dacă iudeii au spus: „Nu vrem ca Omul acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19.14).

B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Tot capul este bolnav, și toată inima suferă de moarte! Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos” Isaia 1:5,6

Povestea noastră și a Lui

„În Biblie există istorisiri ciudate și chiar scandaloase”, spunea cineva căruia i-am recomandat să o citească. Este adevărat: mai ales în Vechiul Testament există multe istorisiri care sunt oricum, dar nu frumoase. Dar dacă nu ar fi acolo, atunci Biblia nu ar fi adevărată. Ea ne arată oamenii, așa cum îi vede Dumnezeu, fără mască, în spatele căreia așa de des se ascund. Omor, adulter, violență, slujire la idoli, minciună și înșelăciune – toate ne sunt arătate, pentru ca să nu ne înșelăm cu privire la răutatea inimii omenești. Dumnezeu ne spune întotdeauna adevărul. El vrea ca în imaginea puțin lingușitoare să recunoaștem aceeași natură păcătoasă care se găsește și în noi. Și chiar când este vorba de slujitorii Săi, nu lasă să treacă nimic cu vederea.

Cel mai mare rău, pe care îl relatează Biblia, este ce i s-a făcut Fiului iubit al lui Dumnezeu. El a venit pe pământ, pentru a face cunoscut dragostea lui Dumnezeu. Dar la cruce, respingerea lui Dumnezeu de către om a ieșit deplin la lumină.

Pe acest fundal întunecat se schițează istoria curată și fără pată a lui Isus, așa cum o relatează Evangheliile. Comportamentul Său, cuvintele și simțămintele Sale strălucesc la fiecare pas de-al Său. Aceasta este o istorie minunată, care strălucește peste imaginea tristă a neamului nostru omenesc! – Ar trebui să o citim mereu cu venerație.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUI DUMNEZEU îl APARȚINE TOTUL (4)

„Ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile … pământul și tot ce cuprinde” Deuteronom 10:14

Când vine vorba de banii noștri, ne place să spunem: „Eu i-am câștigat, așa că sunt ai mei”, însă greșești profund.

Biblia spune: „Ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile… pământul și tot ce cuprinde el”. „A Ta este, Doamne, mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava, căci tot ce este în cer și pe pământ este al Tău” (1 Cronici 29:11).

„Al Meu este argintul, și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor” (Hagai 2:8). Bogățiile sunt asemenea banilor de la jocul Monopoly; dacă ești mai bun decât concurența, ajungi să deții titlul de proprietate a celor mai scumpe proprietăți. Dar surpriză! La sfârșitul zilei, când jocul s-a terminat, participanții pleacă de la masa de joc ș! toate piesele sunt puse la loc în cutie. Și dacă ai fost peste măsură de agresiv, ceilalți jucători s-ar putea să nu te mai placă, lată câteva versete prin care să ne smerim: „Nu te teme când se îmbogățește cineva, și când i se înmulțesc vistieriile casei; căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el. Să se tot creadă omul fericit în viață, să se tot laude cu bucuriile pe care și le face, căci tot în locuința părinților săi va merge, și nu va mai vedea lumina niciodată. Omul pus în cinste, și fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai” (Psalmul 49:16-20).

Dumnezeu, care are toate lucrurile în stăpânire, ne dăruiește din două motive:

1) Să ne bucurăm.

2) Să investim în împlinirea planurilor Sale pe pământ.

Când trăim cu această atitudine, teama ne va fi înlocuită cu credința în Dumnezeu.

 

 

 

 

3 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Secretul Domnului

„Prietenia (secretul – KJV) Domnului este pentru cei ce se tem de El.” Psalmul 25:14

Care este semnul că cineva îţi este prieten? Faptul că îţi spune întristările lui secrete? Nu, ci acela care-ţi spune bucuriile lui secrete. Mulţi îţi vor împărtăşi întristările lor secrete, dar semnul decisiv al intimităţii este împărtăşirea bucuriilor secrete. L-am lăsat vreodată pe Dumnezeu să ne spună vreuna dintre bucuriile Lui sau noi îi spunem mereu despre secretele noastre, astfel încât nu-I lăsăm şi Lui loc să ne vorbească? L-a începutul vieţii noastre creştine suntem plini de cereri către Dumnezeu; apoi descoperim că El vrea să stabilească o relaţie între noi şi El însuşi, să ne ajute să cunoaştem planurile Lui. Suntem noi atât de prinşi de ideea Lui Isus Cristos despre rugăciune –”..Facă-Se voia Ta” (Matei 6:10) – încât înţelegem secretele lui Dumnezeu? Lucrurile care fac ca Dumnezeu să ne fie atât de drag nu sunt în primul rând marile Lui binecuvântări, ci lucrurile mici, deoarece ele arată intimitatea Lui uimitoare cu noi; El cunoaşte fiecare detaliu al vieţii noastre personale. „… Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă” (Psalmul 25:12).

La început vrem să fim conştienţi că Dumnezeu ne conduce: apoi, pe măsură ce înaintăm pe cale, trăim atât de mult cu conştiinţa prezenţei Lui, încât nu mai avem nevoie să-L întrebăm care este voia Lui, deoarece nu ne trece niciodată prin gând să alegem o altă cale. Dacă suntem mântuiţi şi sfinţiţi, Dumnezeu ne călăuzeşte prin alegerile noastre obişnuite; iar dacă vom alege ceva ce El nu vrea, Dumnezeu va interveni, dându-ne un sentiment de îndoială sau reţinere, la care noi trebuie să fim atenţi. Când apare îndoiala, opreşte-te imediat. Nu sta niciodată pe gânduri spunând: „Mă întreb de ce nu pot…?” Dumnezeu ne învaţă ce să alegem, adică El ne călăuzeşte judecata sănătoasă şi atunci noi nu mai stăm în calea Duhului Său întrebând mereu: „Acum, Doamne, care este voia Ta?”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Nu încape îndoială că şi tu eşti unul dintre ei, căci şi vorbirea te face cunoscut.” MATEI 26:73

Cînd au fost spuse cuvintele acestea despre Petru, el nu era unde trebuia să fie. Un credincios este totdeauna în primejdie cînd este în afară de voia lui Dumnezeu şi de calea Lui; în situaţia aceasta, prin exemplul lui, el este un pericol şi pentru alţii. Fiecare credincios îşi are locul lui stabilit de Dumnezeu şi acolo trebuie să răfnînă, ca martor al Lui în tot ce face cu cuvîntul şi cu fapta. şi sîntem cu siguranţă binecuvîntaţi în măsura în care împlinim voia lui Dumnezeu acolo unde ne vrea El şi în felul în care ne vrea.

Dar mai avem ceva de învăţat din textul acesta: „şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Omul din lume are un instinct foarte precis despre ceea ce trebuie să fie un credincios, despre ce trebuie să facă şi de ce trebuie să se ferească. şi aceasta nu pentru că omul lumesc cunoaşte Cuvîntul lui Dumnezeu, ci pentru că este instruit de Satan să dezonoreze pe Domnul Hristos şi să arunce ocară asupra Evangheliei. În toate împrejurările vieţii, în toate păturile sociale, lumea este adesea mai conştientă de adevăratul nivel de viaţă creştină decît creştinul însuşi. Noi aparţinem Aceluia al cărui Nume îl purtăm. Să veghem deci asupra mărturiei vieţii noastre şi asupra faptelor care sînt mai importante decît vorbele.”Vorbirea ta te face cunoscut.” Fraza aceasta are şi un sens pozitiv. Un credincios se poate face cunoscut chiar fără sa-şi dea seama şi să recomande astfel pe Domnul Său. Se spune despre Moise că nu ştia că pielea feţei lui strălucea. Cei mai răi vrăşmaşi ai ucenicilor de la începutul Bisericii au trebuit să recunoască că aceştia au fost cu Domnul Isus. Ce bine ar fi dacă şi noi în mod cu totul natural şi simplu, am da o mărturie care să-i facă pe oameni să spună despre noi „că am umblat cu Domnul Isus” şi aceasta fără ca noi să ne dăm seama că oamenii văd în noi ceva deosebit, arătînd astfel că îl iubim şi preţuim pe Mîntuitorul nostru. Acesta este parfumul de mare preţ din vasul de alabastru al inimilor noastre, care se răspîndeşte în jurul nostru. Este mireasma unei adevărate vieţi devotate pentru Domnul nostru şi care duce „de la viaţă la viaţă.”

Fiecare copil al lui Dumnezeu are privilegiul şi puterea de a da o mărturie vie despre Mîntuitorul. Numele pe care îl purtăm degajă un parfum. Prezenţa Domnului Hristos în noi vorbeşte prin faptele şi gesturile noastre, prin viaţa noastră cu totul umană dar sfîntă. Să veghem deci ca să rămînem în El şi să rămînă în noi cuvintele Lui. Să fim naturali în viaţa noastră de credincioşi, să evităm orice vorbărie religioasă, dar să-L prezentăm pe Domnul Isus în orice facem.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si să fiţi nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă”. Luca 12:36.

Noi să-L aşteptăm ca şi acei robi care-l aşteptau pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă. Isus vine în curând să-Şi ia mireasa la nuntă. El ia la nuntă, sau duce la nuntă şi pe oaspeţii nunţii. Iar pe pământ va începe o perioadă groaznică şi mulţi din cei care n-au putut merge la nuntă se vor pocăi şi o să-L aştepte pe Isus pentru că ştiu că nu durează mult până când El se va întoarce de la nuntă şi va veni iarăşi. Noi citim în Cuvânt că El va serba nunta trei ani şi jumătate. Dar la Dumnezeu o mie de ani sunt ca o zi.
Iar când citim ca să ne asemănăm cu oamenii aceia care-L aşteaptă pe stăpânul lor, când se va întoarce de la nuntă, astfel să stăm şi noi pregătiţi. Noi nu putem fi aşa ca şi cum am fi numai în pregătire.

Noi trebuie odată să ştim că suntem pregătiţi. După un cutremur un predicator a trimis o slujitoare ca să vadă dacă eu mai sunt acolo. El s-a gândit la răpire. Aceasta mi-a dat curaj pentru că acel predicator m-a criticat foarte mult. Dar lucrul principal este ca să fim gata, pregătiţi pentru ziua Domnului Isus Hristos. Ziua Domnului va veni ca şi un hoţ noaptea. Cuvântul spune: „Acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.” Dacă Isus este comoara noastră cea mai preţioasă, atunci Îl primim cu drag, oricând va veni El. Si ne vom bucura când vom auzi strigătul:”Vine Mirele. Mergeţi înaintea Lui”. Iar Duhul şi Mireasa spun: „Vino”! Si cel care aude să spună: „Vino”!
Si cel care este însetat să ia apa vieţii fără plată. (Apoc.22:17).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PICIOARELE ÎNTĂRITE

Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase.

Habacuc 3.19

Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o
făgăduinţă, căci ceea ce a primit credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi! Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat!

Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul. Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia, fără să ne poticnim. El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde, fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire. Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„El a trimes Cuvântul Său fiilor lui Israel, şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin ISUS CRISTOS, care este DOMNUL tuturor.” Fapte 10.36

Una din cele mai importante întrebări care i se poate pune unui om este aceasta: „Ai pacea cu Dumnezeu?” Nimeni să nu aibă linişte până ce nu poate răspunde: „DA.” Domnul Isus a făcut pace prin sângele Său vărsat pe crucea de pe Golgota iar Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos. Lucrarea Domnului Cristos este unica temelie a păcii şi cu cât cineva este mai devotat acestei lucrări, cu atât va fi mai sigur de pace.

Nădejdea în orice altceva duce la slăbire în credinţă. Şi totuşi cât de mulţi sunt aceia care nu termină cu credinţa lor, cu simţurile lor, cu lucrul lor, în loc să privească ţintă la Cristos şi în lucrarea Sa, să se odihnească. Ei privesc la experienţele lor în loc să-şi ridice privirea spre Mântuitorul cel răstignit şi înviat. La astfel de creştini, de câte ori se schimbă sentimentele, se schimbă şi pacea lor. Odată sunt pe culmile cele mai înalte ca îndată după aceea să fie în cea mai adâncă prăpastie. Ei sunt plini de nelinişte, de spaimă şi de îndoială, siguranţa dumnezeiască este departe de cunoştinţa lor.

Nici nu se poate să ai siguranţă în astfel de situaţii! Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos, NU prin experienţele noastre lăuntrice, dobândite sau nedobândite, nici prin simţirile noastre sau prin alte împrejurări religioase. Cunoaşterea acestui mare adevăr poate da în mod sigur pacea. Şi ce bine că a fost în planul lui Dumnezeu să ne dea o pace deplină, dumnezeiască şi statornică. Dacă El ne-a trimis vestea aceasta de pace, să fim siguri că era absolut necesară pentru noi. Această pace pe care El vrea s-o sădească în inimile noastre este chiar lucrarea Sa de pe cruce, este pacea CU Dumnezeu. Pacea LUI Dumnezeu o primim în urma umblării noastre în gândurile şi cerinţele Domnului Isus.

Această pace poate fi tulburată printr-o umblare nepotrivită a credinciosului, pe când pacea CU Dumnezeu nu poate fi niciodată tulburată căci e de la Domnul Isus Cristos.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, mă mir cât de încet sunt în a Te lăuda; înviorează-mă ca să Te laud aşa cum se cuvine. Dă-mi un sentiment corespunzător; o înţelegere puternică a bunătăţii Tale, ca să fiu o satisfacţie plină de bucurie pentru inima Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Cristos Isus.» Romani 15,5

Cuvântul scris al lui Dumnezeu ne vorbeşte despre răbdarea şi mângâierea pe care le avem în El, adevăr care ne umple inimile de speranţă. Dacă lăsăm Cuvântul să acţioneze în inima noastră în acest fel, vom experimenta minunea îndurării — care ne dăruieşte tuturor extraordinarul har al unităţii şi al înţelegerii între semeni. Dacă citim acest verset cu atenţie realizăm că Dumnezeu este Acela care, prin Isus Cristos ne dăruieşte «mângâiere veşnică» (2 Tes. 2,16). Este impresionant modul în care Domnul Isus îşi asigură ucenicii de faptul că Tatăl Său le va da «un alt Mângâietor» (Ioan 14,16) după ce El Se va înălţa Ia cer. Acest «alt Mângâietor» este Duhul Sfânt. În legătură cu minunata promisiune făcută, Domnul Isus ne vorbeşte indirect şi despre timpul când Se va reîntoarce în glorie, pe norii cerului pentru a ne răpi la El. Atât timp cât «un alt Mângâietor», adică Duhul Sfânt, este încă pe pământ, Domnul nu poate reveni. Imediat însă ce acest Mângâietor Se va înălţa spre cer împreună cu Biserica, Domnul Isus ne va întâmpina pe norii cerului.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Ei erau olari, si locuiau în livezi şi în lunci; locuiau acolo lângă împărat, şi lucrau pentru El.” 1 Cronici 4:23

Olarii erau muncitori foarte apreciaţi, iar regele avea nevoie de ei; de aceea, erau în slujba regală, deşi materialul cu care lucrau nu era decât lut. Şi noi putem fi angajaţi într-o lucrare însemnată a Domnului, dar trebuie să privim ca un mare privilegiu orice lucrare pe care o facem pentru El; de aceea, ne vom îndeplini chemarea, sperând că „pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint, şi penele lui sunt de un galben auriu” (Psalmi 68:13). Textul ne spune că cei care „locuiau în livezi şi lunci” aveau condiţii grele de trai şi multă muncă. Poate că şi-ar fi dorit să locuiască în oraş, să aibă parte de viaţa, societatea şi rafinamentul lui, dar şi-au păstrat locurile stabilite, fiindcă trebuiau să lucreze pentru împărat. Locul în care locuim este fixat, şi nu trebuie să-l părăsim dintr-o toană sau un capriciu, ci să căutăm să-I slujim Domnului, fiind o binecuvântare pentru cei printre care trăim. Aceşti olari şi grădinari aveau companie regală, fiindcă „locuiau acolo lângă împărat”. Deşi trăiau în livezi şi lunci, locuiau acolo cu regele. Nici un loc şi nici o ocupaţie, oricât de josnică şi neplăcută, nu ne pot despărţi de comuniunea cu Domnul nostru. Atunci când vizităm cocioabe, spaţii aglomerate, ateliere sau închisori, putem merge cu Regele. În toate lucrările credinţei, putem conta pe comuniunea cu Isus. Când ne aflăm în lucrarea Sa, depindem de zâmbetul Lui. Voi, lucrători necunoscuţi care munciţi pentru Domnul vostru în mijlocul mizeriei şi josniciei, înveseliţi-vă, fiindcă în grămezile de bălegar s-au găsit nestemate, oalele de lut au fost umplute cu comori cereşti, şi buruienile au fost transformate în flori preţioase. Locuiţi cu Regele pentru a face lucrarea Sa, şi atunci când El îşi scrie cronicile, numele vostru va fi amintit.

SEARA

„S-a smerit.” Filipeni 2:8

Isus este marele învăţător al adevăratei smeriri. Avem nevoie să învăţăm zilnic de la El. Priviţi-L pe învăţător luând un prosop şi spălând picioarele ucenicilor Săi! Urmaşi ai lui Christos, nu vreţi să vă umiliţi? Priviţi-L ca Slujitor al slujitorilor, şi n-o să mai puteţi fi mândri! Nu este propoziţia aceasta sumarul biografiei Sale: „s-a smerit”? In timpul vieţii Sale pe pământ, nu s-a dezbrăcat El de hainele măririi una după alta, până în momentul în care, gol, a fost răstignit pe cruce? Nu s-a lepădat El de Sine, vărsându-Şi sângele, renunţând la toate pentru noi, până în momentul în care, sărac şi lipsit, a fost îngropat într-un mormânt? Cât de jos a ajuns Mântuitorul nostru! Cum mai putem fi mândri? Aşează-te la picioarele crucii, şi numără picăturile purpurii care te-au curăţat. Poartă coroana de spini. Priveşte-I umerii biciuiţi, scăldaţi încă în sânge. Priveşte-i mâinile şi picioarele străpunse de piroane, şi întreaga-I făptură supusă batjocurii şi invidiei. Observă amărăciunea, neliniştea şi durerea care se oglindesc pe faţa Lui. Ascultă strigătul cutremurător „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Şi dacă nu te arunci la pământ în faţa crucii, înseamnă că n-ai văzut-o. Dacă nu te umileşti în prezenţa lui Isus, nu îl cunoşti. Ai fost atât de pierdut, încât numai sacrificiul singurului Fiu al Lui Dumnezeu te putea salva, Gândeşte-te la asta, şi aşa cum a făcut Isus, pleacă-te şi tu în umilinţă la picioarele Sale. Simţământul iubirii uimitoare a lui Christos pentru noi ne umileşte mai mult decât propria noastră vină. Fie ca Domnul să ne aducă în meditaţie la Calvar. Atunci poziţia noastră nu va mai fi cea a celui mândru, ci a celui umil, care iubeşte mult pentru că i s-a iertat mult. Mândria nu poate trăi lângă cruce. Să ne aşezăm acolo şi să ne învăţăm lecţia, apoi să ne ridicăm şi să o punem în practică.

IZVOARE IN DEŞERT

„Să trecem în partea cealaltă.” Marcu 4:35

Chiar dacă urmăm porunca lui Hristos, nu trebuie să ne aşteptăm să scăpăm de furtună. În acest pasaj din Scriptură, ucenicii ascultau de porunca Lui, şi totuşi au dat peste o furtună foarte violentă şi au fost în mare pericol să se înece. În strâmtorarea lor, au strigat după ajutorul lui Hristos.

Hristos poate să întârzie să vină la noi în timpul necazului nostru, dar este doar pentru a încerca şi a întări credinţa noastră. Scopul Său este şi ca rugăciunile noastre să fie mai puternice, dorinţa noastră de eliberare să fie mai mare, şi când în sfârşit vine eliberarea, noi s-o apreciem mai deplin.

Mustrându-i cu blândeţe pe ucenicii Săi, Hristos i-a întrebat: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” (Marcu 4:40). De fapt, El vroia să spună: „De ce n-aţi înfruntat furtuna victorioşi şi n-aţi strigat către vântul care vuia şi către valurile care se rostogoleau: «Nu ne puteţi face nici un rău, pentru că Hristos, puternicul Salvator, este la bord»?”

Bineînţeles că este mult mai uşor să te încrezi în Dumnezeu când soarele străluceşte decât să te încrezi în El când se dezlănţuie furtuna în jurul tău. Totuşi, nu vom cunoaşte niciodată adevăratul nivel al credinţei noastre până nu este testată într-o furtună puternică, şi de aceea Salvatorul nostru este la bord.

Dacă vei fi vreodată întărit „în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10), tăria ta se va naşte în timpul unei furtuni. selectat

Cu Hristos în corabia mea,

Zâmbesc furtunii.

Hristos a spus: „Să trecem în partea cealaltă” – nu „în mijlocul lacului ca să ne înecăm”. Daniel Crawford

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 44.1-13

    Aceste capitole ne poartă din nou spre începutul istoriei lui Israel. Domnul a format şi a pus deoparte acest popor pentru El însuşi (cap. 43.21; 44.2). Ei erau ai Lui, şi El al lor (v. 5). El le-a dat apoi Legea, care începea astfel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, … să nu ai alţi dumnezei afară de Mine… Să nu-ţi faci niciun chip cioplit…” (Exod 20.2-4), iar istoria poporului ne învaţă cât de mult au fost călcate aceste porunci. Idolatria nu este însă în exclusivitate păcatul lui Israel, nici al popoarelor păgâne (1 Corinteni 10.14). Făcând inventarul obiectelor pe care noi le posedăm – ca şi al celor mai tainice gânduri pe care le nutrim – vom descoperi, probabil, mai mult decât un idol bine instalat în inima noastră. Din acest motiv, Duhul lui Dumnezeu este atât de des întristat, iar binecuvântarea este oprită… (comp. cu v. 3).

    Finalul pasajului citit ne aduce în atenţie încă două expresii cu privire la idol, la care dorim să medităm. Idolul este făcut „după frumuseţea omului” (v. 13; comp. cu 1.6), ca expresie a faptului că omul se complace (în sinea lui) în a onora şi a sluji creatura, mai degrabă decât pe Cel care 1-a creat (Romani 1.25). În al doilea rând, idolul este făcut „ca să stea într-o casă” (v. 13), de aceea trebuie să veghem şi asupra inimii noastre, „locul ascuns” din Deuteronom 27.15, dar şi asupra casei noastre.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Cronici 16:7-12, 34-36

„îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în flecare dimineaţă.” Plângerile 3:22, 23

A LUA DARUL ÎN DAR

Ce s-ar întâmpla dacă soarele nu ar răsări mâine dimineaţă? Henry Porter şi-a imaginat o asemenea dimineaţă. El a scris: „La ora şase dimineaţa nu era nici un semn că va răsări soarele. La şapte încă nu apăruse nici o rază de lumină. La prânz era la fel de mare bezna ca la miezul nopţii şi nici un ciripit de pasăre. Se auzeau numai cucuvelele şi bătaia aripilor liliecilor. Apoi veniră orele întunecate ale după-mesei. Nimeni nu dormea în noaptea aceea. Unii plângeau, iar alţii îşi frângeau mâinile de disperare. Fiecare biserică era ticsită de oameni îngenuncheaţi. Au rămas astfel toată noaptea. Spre dimineaţă, milioane de priviri nerăbdătoare şi înlăcrimate erau îndreptate spre răsărit. Când orizontul a început să se coloreze în roşu şi când soarele se ridică din nou, s-a auzit un uriaş strigăt de bucurie. Milioane de oameni strigau: Binecuvântează, suflete, pe Domnul!” Ce imagine a faptului că luăm multe lucruri ca pe ceva de la sine înţeles şi nu ne dăm seama de valoarea lor până ce ne sunt luate. Cu inimile pline de mulţumire, trebuie să ne reamintim mereu că „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Ieremia ne spune că îndurările Lui nu se termină ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Iar credincioşia Lui este atât de mare (Plângerile 3:22, 23). Ştiind că Dumnezeu este credincios, putem spune în fiecare zi: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara!” (Psalmul 68:19). Binecuvântările lui Dumnezeu pe care ni le dă în dar nu trebuie luate niciodată ca pe ceva ce ni se cuvine. – R.W.D.

Privind la haru-Ti minunat,
Cuprins mi-e sufletu-n uimire.
Răpit de el, mă-nchin şi-Ti cânt
De dragoste şi proslăvire. – P.L.

Nu fi atât de preocupat de darul lui Dumnezeu încât să uiti de Cel ce ti-l dăruieşte.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Ia un urcior şi pune în el un omer plin de mană şi aşazo înaintea Domnului.”  Exod 16.33

Mana (3)

Deşi mana nu putea fi păstrată mai mult de o zi în pustie, un eşantion din ea a putut totuşi fi păstrat, pentru a fi adus în ţara Canaan. Vedem astfel că, deşi nu putem să ne hrănim astăzi cu experienţele noastre de ieri, va fi totuşi o mare binecuvântare atunci când vom rememora, alături de Domnul nostru binecuvântat, experienţele noastre de aici de pe pământ.

Vasul de aur (Evrei 9.4) vorbeşte despre felul cum Dumnezeu este glorificat de ceea ce simbolizează mana. Deşi Fiul Omului este Cel care neo va da şi deşi ea vorbeşte despre umanitatea Lui, manifestată pe pământ, totuşi, atunci când vom fi în cer, vom descoperi că El este la fel cum a fost aici, iar Dumnezeu va fi glorificat în El pentru totdeauna. Vom descoperi în Cel aşezat pe tronul gloriei pe Acela a cărui faţă a fost desfigurată mai mult decât a oricărui om, aici, pe pământ.

Nu numai că vom vedea mana ascunsă, ci o vom mânca din nou, aşa cum Domnul spune adunării din Pergam (Apocalipsa 2.17). Simţământul dragostei Lui şi cel al perfecţiunii harului manifestat faţă de noi vor fi mai proaspete ca niciodată. De fapt, odată ajunşi acolo, vom intra în deplina savurare a tuturor experienţelor pustiei şi vom înţelege deplina semnificaţie şi binecuvântare a tuturor lucrurilor pe care leam învăţat despre El acolo.

Însă nu numai atât, ci hrănirea noastră cu mană acolo va fi întro relaţie foarte practică cu hrănirea noastră cu ea aici. Ea este dată biruitorului aici; să remarcăm cu atenţie cui îi este dată ea acolo. Cel care sa hrănit cu Hristos aici va fi cel care se va bucura de El în viitor mai mult ca oricând, mai mult decât sa bucurat vreodată în trecut. Această mană nu are doar rolul de a ne suplini nevoile prezente. Ea nu este doar o resursă pentru vremea de durere; nu are doar rolul de a ne face capabili să umblăm cu îndrăzneală şi cu încredere pe drumul către cer, ci ea este aceea pe care o vom găsi în cer, întro plinătate în care nam cunoscuto niciodată încă.

F. W. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele.” Proverbe 8.8

Nu v-am înțeles

Plictisit, comerciantul de la agenția de turism ridică receptorul. Era la scurt timp înainte de terminarea lucrului și nu mai avea chef de lucru. La celălalt capăt se anunță o doamnă tânără supărată, care îi explică, că deja de ani de zile și-a petrecut cele mai frumoase concedii în Portugalia și de această dată vrea să călătorească cu avionul la Porto. „Am rezervat la dumneavoastră telefonic zborul”, spune ea plângător. „Astăzi am primit biletul. L-am arătat mamei mele și pe el era ca destinație aeroportul Bordeaux. Dar eu vreau la Porto!” – „Îmi pare rău”, spune comerciantul de la agenția de călătorii. „Dar eu așa am înțeles că vreți să mergeți la Bordeaux.”

Mânioasă, tânăra țipă: „Acest bilet nu-l achit!”, și trântește receptorul. Cazul ajunge în final în fața justiției. Ce credeți? Cine primește dreptate? „Dacă destinatarul înțelege greșit o explicație neclar formulată, atunci vina este a celui care a dat respectiva explicație”, este sentința judecătorului. Tânăra nu poate să înțeleagă. Angajatul de la agenția de turism a ieșit cu față curată cu explicația lui molatică.

Cu totul altfel este la Dumnezeu. El S-a aplecat spre oamenii mici pentru a vorbi cu ei. Este mișcător să vezi cât de mult Se ostenește Dumnezeu, ca noi să-L înțelegem și să găsim calea spre mântuirea noastră! Dumnezeu vorbește clar și deslușit. Noi avem cuvintele Sale chiar în scris, fiecare cuvânt poate fi verificat și recitit – în Biblie. Cine ignoră invitația lui Dumnezeu la mântuire, va trebui să dea socoteală înaintea Lui. Și atunci nimeni nu va putea spune lui Dumnezeu: Nu Te-am înțeles.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUI DUMNEZEU îl APARȚINE TOTUL (3)

„Al Meu este argintul, și al Meu este aurul, zice Domnul” (Hagai 2:8)

Cum ai descrie un om care a construit o casă fără să se gândească că ar trebui să-i facă o fundație? Nesăbuit! Tot astfel Dumnezeu spune să nu ne punem încrederea în „bogății nestatornice” (1 Timotei 6:17).

între 1948 și 2001 economia Statelor Unite a trecut prin zece recesiuni, fiecare durând, în medie, un an și ducând la pierderea a miliarde de dolari. Asta înseamnă că aproximativ tot la cinci ani economia își abandonează administratorii și o ia de la capăt. Avraam a fost unul dintre cei mai bogați oameni din vremea sa, la fel și Iov. Și în biserica Noului Testament au existat câțiva oameni bogați. Biblia spune: „toți cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute, și-l puneau la picioarele apostolilor” (Faptele Apostolilor 4:34-35).

Dumnezeu dorește să te binecuvânteze din punct de vedere financiar, ca la rândul tău să aduci binecuvântare lucrării lui Dumnezeu. însă motivul pentru care unora dintre noi nu ne dăruiește mai mulți bani este că nu avem maturitatea de a-i gestiona. Ar fi spre nimicirea noastră. Iar acelora dintre noi care primesc bani în custodie, El le spune: îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții” (1 Timotei 6:18). Tu nu ai cu adevărat nimic în posesie; ești doar un administrator. „Al Meu este argintul, și al Meu este aurul, zice Domnul”. In realitate, nu vei avea niciodată parte de siguranță financiară până când nu vei fi dispus să-l spui „da” lui Dumnezeu, indiferent ce îți cere să faci, știind că El se va îngriji întotdeauna de tine. întotdeauna!

2 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ce te preocupă?

„Cine este omul care se teme de Domnul?” Psalmul 25:12

Te preocupă ceva? Probabil vei spune: „Nu, nimic, dar noi toţi suntem preocupaţi de ceva, de obicei de noi înşine sau, dacă suntem creştini, de experienţa noastră. Psalmistul spune că trebuie să fim preocupaţi de Dumnezeu. Viaţa noastră trebuie să fie caracterizată de conştiinţa continuă a prezenţei Lui Dumnezeu, nu doar de nişte gânduri despre El. Întreaga noastră fiinţă, lăuntrică şi exterioară, trebuie să fie
absolut preocupată de prezenţa Lui Dumnezeu. Conştiinţa unui copil este atât de plină de mama lui, încât, chiar dacă el nu se gândeşte in mod conştient la mama lui, totuşi, atunci când apare un pericol, relaţia care rămâne este cea cu mama lui. La fel trebuie şi noi să trăim, să ne mişcăm şi să ne avem fiinţa în Dumnezeu (Fapte 17:28), să privim totul în relaţie cu Dumnezeu, deoarece conştiinţa continuă a prezenţei Lui caută să iasă întotdeauna în faţă.Dacă suntem preocupaţi de Dumnezeu, nimic altceva nu mai are loc în noi, nici grijile, nici necazurile, nici întristările. Acum vedem de ce Domnul nostru a subliniat atât de mult păcatul îngrijorării Cum putem îndrăzni să fim atât de lipsiţi de credinţă când Dumnezeu ne înconjoară din toate părţile? A fi preocupat de Dumnezeu înseamnă a avea o baricadă puternică împotriva tuturor atacurilor duşmanului. „Sufletul lui va locui în linişte…” (Psalmul 25:13. KJV). În necazuri, neînţelegeri, acuzaţii, în mijlocul tuturor acestor lucruri, dacă viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, El ne va păstra în linişte. Noi înşine ne privăm de revelaţia minunată a acestei prezenţe continue a lui Dumnezeu cu noi. „Dumnezeu este adăpostul nostru” – nimic nu poate pătrunde în acest loc de adăpost.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Hristos nu şi-a plăcut Lui însuşi.” ROMANI 15:3

Un astfel de cuvînt ar trebui să ne facă să ne coborîm pînă în adîncul inimii noastre, pînă la rădăcina vieţii noastre de credincioşi, unde adeseori se găseşte plăcerea şi mulţumirea de noi înşine. Cuvîntul acesta nu cuprinde numai satisfacţia proprie, ci şi umblarea după ce ne place, după ce se potriveşte cu dorinţele şi interesele noastre. Dar Mîntuitorul nostru şi Modelul nostru desăvîrşit, deşi este Stăpînu) întregului univers, „nu şi-a plăcut Lui însuşi.” De aceea a putut să spună: „Eu sînt……smerit cu inima.”

„…Eu nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” (Matei 11:29; Ioan 5:30). Dacă ne cercetăm în lumina acestui exemplu, vom realiza negreşit ce departe sîntem în asemănarea noastră cu Domnul Isus! şi cu toate acestea, ţinem atît de mult la noi înşine! Credinciosul cel mai în vîrstă, cel mai înaintat pe calea lui Dumnezeu, nu trebuie să uite niciodată că în adîncul fiinţei lui este inima firească, totdeauna gata să se arate şi să pretindă cutare sau cutare lucru. şi „eul” nu este niciodată mai periculos ca atunci cînd lucrează sub o mantie religioasă şi se amestecă în lucrurile spirituale. Să fugim de starea aceasta de a ne place nouă înşine, satisfăcîndu-ne dorinţele, interesele, şi ambiţiile personale, în activitatea noastră pentru Dumnezeu. Să fim încredinţaţi pe deplin, că o astfel de stare nu numai că nu este acceptată sau apreciată de El, dar s-ar putea ca în ziua cînd se vor da premiile cereşti, să avem o cruntă dezamăgire. „Hristos nu şi-a plăcut Lui însuşi.” „Nu faceţi nimic din slava deşartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.”

Iată cauza atîtor neînţelegeri între credincioşi, a atîtor situaţii neplăcute care rup unitatea Duhului şi care îl întristează. Dumnezeu să lucreze ca, privind la pilda de viaţă a Domnului Isus, să ne simţim ruşinaţi şi să recunoaştem că nu am căutat slava Lui, ci pe a noastră. El să-şi împlinească cu noi planul pe care şi 1-a propus din veşnicie: „Să fim asemenea chipului Fiului Său.” (Romani 8:29)

„Sîntem binecuvîntaţi cînd Dumnezeu ne cercetează inima şi ne face să ne uităm pe noi, să ne gîndim numai la El şi să ne facă să nu dorim să găsim în noi înşine vreun lucru care să ne satisfacă. Dacă nu realizăm că vasul este de lut,
atunci nici nu realizăm că puterea şi harul sînt ale lui Dumnezeu.” J.N.D.

Ce adevăr sublim este cuprins în cuvintele „Vom fi ca El.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să stea la masă şi el se va apropia să-i servească”. Luca 12:37.

Acest cuvânt este foarte important: vedem în el că Dumnezeu serveşte şi Isus de asemenea serveşte. Unii spun că vor să participe la o slujbă divină şi se gândesc prin aceasta că Îl slujesc pe Dumnezeu dacă merg să asculte o predică sau merg la Adunare. Unii mai au părerea că Îi facem Lui Dumnezeu o plăcere dacă mergem la o slujbă divină. Dar slujirea noastră divină pentru Dumnezeu trebuie să fie acasă, în familie şi la locul de muncă. „Orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta să faceţi ca şi pentru Domnul şi nu ca pentru oameni”. In Iacov 1:27, este scris: „Religia curată şi neîntinată înaintea Lui Dumnezeu şi Tatăl este: să cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să te păzeşti pe tine însuţi nepătat de lume”. Iar în schimb, la Adunare ne slujeşte Dumnezeu nouă. El ne ajută, El descoperă şi El ia, El ne luminează, ne înviorează, El ne mângâie şi ne întăreşte. Astfel ne slujeşte Dumnezeu. Este important să vizităm şi să mergem la orele de întrunire la Adunare. Depinde numai de faptul cum mergem. Pentru ce mergi tu? Dacă oamenii merg pentru a fi ajutaţi, atunci Dumnezeu poate da binecuvântare. Dar dacă cineva merge doar pentru ca să fie acolo, şi nu-i e foame n-are dorinţa după Cuvântul Lui Dumnezeu şi pe lângă aceasta mai face şi critică, acesta este un an sărac.

Chiar şi fraţii care slujesc, vorbesc din Cuvânt, aşa să predice, ca să poată învăţa şi ei, nu numai ceilalţi, pentru ca să nu sune astfel: „Tu înveţi pe alţii, dar pe tine nu te înveţi?” Pavel spune lui Timotei:”Ai grijă de tine însuţi şi de învăţătură pentru că astfel vei fi o binecuvântare pentru tine şi cei ce te ascultă”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ELIBERARE IMEDIATĂ

„Ci îi voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile.” Naum 1.13

Asirienii au putut să ţină sub apăsare, o vreme oarecare, poporul lui Dumnezeu, dar până la urmă puterea lor trebuia zdrobită. Tot astfel, unele inimi pot fi ţinute sub robia lui Satan şi chinuite cumplit sub stăpânirea lui. Dar Domnul le trimite această făgăduinţă: „Voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile”.

Fii atent! Domnul îţi făgăduieşte o izbăvire imediată, „Acum”, zice El, „voi sfărâma jugul de pe tine”. „Crede că vei fi izbăvit de îndată şi Domnul va face această lucrare chiar în clipa când ai crezut”. Dacă El a zis „acum”, nimeni n-are voie să zică „mai târziu”.

Această izbăvire dată este desăvârşită, căci jugul nu va fi doar înlăturat, ci sfărâmat; legăturile nu vor fi numai slăbite, ci rupte. Această desfăşurare a puterii cereşti ne asigură că vrăjmaşul nu va mai apărea. Jugul său e sfărâmat. Nu vom mai fi încovoiaţi până la pământ sub greutatea lui. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi,” Vino, Doamne Isuse, şi slobozeşte pe cei căzuţi în robie, după făgăduinţa Ta.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„DOMNUL a zis lui Samuel: Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lăpădat. DOMNUL nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar DOMNUL se uită la inimă.” 1 Samuel 16.7

Pentru a înţelege acest verset trebuie să cugetăm asupra întregului capitol. Dumnezeu a acceptat cerinţa poporului: „Să fie un împărat peste noi ca să fim şi noi ca toate neamurile” (1 Sam. 8.19-20). Gândul de a face din acest popor o împărăţie a fost de mult în inima lui Dumnezeu, dar modalitatea de înfăptuire a acestui lucru din perspectiva lui Dumnezeu, a fost profund diferit de voia poporului. Poporul ar fi gândit ca Dumnezeu dacă lăuntrul inimii lui nu s-ar fi clătinat, dacă ar fi rămas statornic ca în primele momente ale ieşirii din Egipt. Atunci ei cântau: „Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci” (Exod 15.18). Păcatul mare nu consta în faptul că au cerut un împărat ci în faptul că au vrut un împărat „ca toate neamurile.” De aceea Dumnezeu a trebuit să spună întristat: „Căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine… Ascultă-le glasul, deci” (vezi 1 Sam. 8.8-9). De aici şi-au luat avânt un nou şir de pofte. Dumnezeu le-a dat mai întâi un împărat după inima lor: un om frumos şi mare. După ce Saul a fost lepădat din cauza neascultării, Dumnezeu a ales un împărat după inima Lui. Când Samuel stătea în Betleem ca să ungă noul împărat era şi el în primejdie de a se uita la „înfăţişarea şi înălţimea staturii.”

Din aceasta putem învăţa, că Dumnezeu la alegerea slujitorilor Lui se ghidează după alte temeiuri decât oamenii. Este foarte important să respectăm aceste temeiuri dumnezeieşti deoarece ele sunt şi astăzi în picioare. Să nu stăm în calea Sa la alegerea, pregătirea şi la lucrările slujitorilor Lui. Adesea se spune că înfăţişările exterioare sunt indiferente în faţa lui Dumnezeu dar lucrul acesta nu este corect. Dumnezeu a aşezat temeiuri foarte precise în ce priveşte îmbrăcămintea, felul de viaţă, comportarea noastră.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Lumina este semănată pentru cel drept” (Psalmul 97:11). Doamne, ce seceriş! Ce minunate sunt căile Tale!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.» 1 Tesaloniceni 4,18

Un aspect deosebit de important al urmării lui Isus Cristos este mângâierea aproapelui. Este o problemă de suflet pentru mine ca tu să înţelegi profunda semnificaţie a expresiei: «Dumnezeul oricărei mângâieri» (2 Cor. 1,3). Nu uita că în esenţa Sa Dumnezeu este dragoste, El este «Dumnezeul oricărei mângâieri». Oricare ar fi ispitele, dezamăgirile, necazurile şi bolile tale, El este oricând gata să te mângâie şi în acelaşi timp să te ajute prin puterea Sa. Cea mai minunată întărire prin părtăşia reală cu Tatăl şi Fiul este mărturia că Domnul nostru vine în curând. Mângâierea, speranţa noastră este credinţa în revenirea iminentă pe norii cerului a Domnului Isus Cristos. Pentru că Dumnezeu este dragoste şi «Dumnezeul oricărei mângâieri», Il iubim iubind venirea Lui (2 Tim. 4,8). Prin dragostea Sa care locuieşte în noi putem să renunţăm la absolut tot ce este temporal, pământesc şi să ne concentrăm întreaga fiinţă asupra faptului «că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre» (Rom. 5,5). Numai într-o astfel de stare putem să fim adevărate canale vii prin care dragostea şi mângâierea lui Dumnezeu se revarsă asupra unei lumi pline de probleme şi păcat. Domnul Isus Cristos Se întoarce în curând, iar atunci «… Dumnezeu va sterge orice lacrimă din ochii lor» (Apoc. 7,17); deci şi din ai noştri.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, si Duhul împotriva firii pământeşti.” Galateni 5:17

În inima fiecărui credincios se dă o luptă constantă între firea veche şi cea nouă. Firea veche este foarte activă, şi nu pierde nici o ocazie de a-şi îndrepta toate armele mortale împotriva harului nou născut; pe de altă parte, firea cea nouă este întotdeauna gata să reziste şi să-şi distrugă duşmanul. Harul va folosi întotdeauna rugăciunea, credinţa, speranţa şi dragostea ca să alunge răul. El ia „toată armătura Lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11) şi se luptă din răsputeri. Aceste două firi opuse nu vor înceta niciodată să se lupte, cât timp ne vom fi pe acest pământ. Pelerinul lui Bunyan, Christian, s-a luptat cu Apollyon trei ore, dar bătălia cu el însuşi a durat până a trecut prin poarta îngustă spre râul Iordan. Duşmanul este atât de legat de noi, încât nu putem scăpa niciodată de el atâta timp cât purtăm trupurile acestea. Deşi suntem tulburaţi, şi adesea în luptă crâncenă, avem întotdeauna un Ajutor atotputernic, pe Isus, Căpetenia mântuirii noastre. El este întotdeauna cu noi şi ne asigură că vom fi „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin El. Cu o asemenea existenţă, firea nou născută este mai mult decât egală cu duşmanii ei. Lupţi cu duşmanul astăzi? Sunt Satana, lumea şi firea împotriva ta? Nu te descuraja şi nu dispera. Luptă înainte, fiindcă Dumnezeu însuşi este de partea ta! Iehova-Nisi este steagul tău, şi Iehova-Rofi este vindecătorul rănilor tale. Nu te teme, fiindcă vei birui. Cine poate lupta contra Atotputerniciei? Luptă înainte, uitându-te „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Deşi lupta este lungă şi aspră, biruinţa va fi dulce, şi răsplata promisă glorioasă.

Mergeţi din biruinţă-n biruinţă
Luptând, în rugăciune şi Duh Sfânt
Ca să învingeţi firea prin credinţă
Şi să ajungeţi la răsplată, pe un nou pământ.

SEARA

„Învăţătorule.” Matei 19:16

Dacă tânărul din Evanghelie a folosit acest titlu în convorbirea cu Domnul, cu cât sunt eu mai îndreptăţit să mă adresez astfel! El este într-adevăr învăţătorul meu în amândouă sensurile, un Stăpân care conduce şi care învaţă. Îmi place să merg alături de El şi să stau la picioarele Sale. Sunt slujitorul şi ucenicul Său, şi socotesc că aceste două titluri îmi aduc o mare onoare. Dacă m-ar întreba de ce Il numesc „bun”, aş avea răspunsul potrivit. Este adevărat că „binele este Unul singur” (Matei 19:17), dar El este Dumnezeu, şi toată bunătatea dumnezeirii străluceşte cu putere în El. Din experienţa mea am descoperit că este bun, atât de bun încât tot binele de care am avut parte a venit prin El. A fost bun cu mine când eram mort în păcate, fiindcă m-a ridicat prin puterea Duhului Său Sfânt. A fost bun cu mine în toate nevoile, încercările, luptele şi durerile mele. Nu există un Stăpân mai bun, fiindcă slujirea Sa înseamnă libertate, şi regulile Sale iubire. Aş vrea să fiu măcar a mia parte atât de bun ca El. Când mă învaţă ca un învăţător, este negrăit de bun. Învăţătura Sa este divină, manierele Sale plăcute, şi sufletul Său este însăşi blândeţea. Nici o eroare nu se amestecă cu învăţăturile Lui; aurul adevărului Său este pur, şi toate învăţăturile Sale conduc la bunătate, sfinţind şi întărind ucenicul, îngerii cred că este un Stăpân bun, şi îşi găsesc plăcerea în lauda Sa. Sfinţii din vechime au dovedit că este un Stăpân bun, şi fiecare dintre ei s-a bucurat să cânte „sunt robul Tău, Doamne” Umila mea mărturie ar trebui să aibă acelaşi efect. Voi mărturisi aceasta în faţa prietenilor şi vecinilor mei, pentru ca, prin mărturia mea, ei să fie conduşi să-L caute pe Domnul Isus ca Invăţător. O, dacă ar face asta! Nu ar regreta niciodată o alegere atât de înţeleaptă. Dacă ar lua asupra lor jugul acesta uşor, s-ar găsi într-o slujbă atât de regală, încât ar rămâne în ea pentru totdeauna.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, [Avraam] a crezut … n-a fost slab în credinţă.” (Romani 4:18-19)

N-am să uit niciodată răspunsul pe care i l-a dat odată acel mare om al credinţei, George Mueller, unui domn care l-a întrebat care este cea mai bună cale de a avea o credinţă puternică: „Singura cale de a cunoaşte credinţa puternică este să înduri încercări mari. Eu am învăţat credinţa rămânând neclintit în mijlocul testărilor severe”.

Ce adevărat este lucrul acesta! Trebuie să te încrezi când orice altceva cade.

Dragă suflete, probabil realizezi cu greu valoarea situaţiei tale prezente. Dacă înduri mari necazuri chiar acum, eşti la izvorul celei mai puternice credinţe. Dumnezeu te va învăţa în timpul acestor ore de întuneric să ai cea mai puternică legătură cu tronul Său pe care ai fi putut-o cunoaşte vreodată, doar dacă vrei să te supui.

„Nu te teme, crede numai!” (Marcu 5:36). Dar dacă te temi vreodată, priveşte pur şi simplu în sus şi spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine” (Ps. 56:3). Apoi vei fi în stare să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru şcoala necazului care a devenit pentru tine şcoala credinţei. A. B. Simpson

 

Marea credinţă trebuie mai întâi să îndure mari încercări.

 

Cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu vin prin mari dureri. Putem găsi ceva de valoare în domeniul spiritual sau natural care să fi apărut fără multă trudă şi lacrimi? A fost vreodată vreo reformă mare, vreo descoperire benefică pentru umanitate, sau vreo trezire spirituală fără silinţa şi vărsarea sângelui acelora ale căror suferinţe erau de fapt durerile naşterii ei? Pentru ca templul lui Dumnezeu să fie construit, David a trebuit să treacă prin nenorociri mari. Şi pentru ca evanghelia harului să fie eliberată de tradiţia evreiască, viaţa lui Pavel a trebuit să fie o lungă agonie.

 

Întăreşte-te, tu, care eşti ostenit, împovărat, aplecat

    Sub crucea ta;

Adu-ţi aminte că cel mai mare câştig al tău poate veni

    Prin cea mai mare pierdere.

Viaţa ta este mai nobilă pentru un sacrificiu,

Şi mai divină.

Acri de flori sunt strivite pentru a face un strop

    De parfum fin.

 

 

Datorită furtunilor care biciuiesc valurile oceanelor,

    Apele de acolo

Se menţin mai pure decât dacă cerul de deasupra

    Ar fi fost mereu senin.

Cel mai frumos steag de pe cer nu flutură

    În timpul căldurii de amiază;

Curcubeul apare după norii negri,

    Şi după furtună.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 43.8-28

    Să medităm la numele minunate pe care Dumnezeu Şi le dă în v. 11-15: „Domnul”, „Acelaşi” (Eu sunt „El”), „Răscumpărătorul vostru”, „Sfântul vostru”, „Creatorul lui Israel”, „împăratul vostru”.

    În afară de El, nu este Salvator; „în nimeni altul nu este mântuire”, va repeta apostolul Petru în Fapte 4.12. Însă viaţa creştină nu se limitează numai la mântuire. Dumnezeu are şi drepturi asupra noastră, după cum are şi asupra poporului Său pământesc: „Am întocmit poporul acesta pentru Mine; ei vor vesti lauda Med” (v. 21). Israel nu a recunoscut, cu siguranţă, aceste drepturi (v. 22…), iar în creştinătatea de astăzi, însemnătatea laudei şi a închinării este la fel de puţin cunoscută.

    „Pentru Mine!” – acesta este motivul pentru care Dumnezeu şterge păcatele (v. 25); gloria Lui reclamă sfinţenia noastră. Deşi Dumnezeu este Cel ofensat, El personal Se ocupă de aceasta: „îţi şterg fărădelegile, pentru Mine”. Ce har că nu Se mulţumeşte numai să le înlăture, ci promite: „Nu-mi voi aminti de păcatele tale”; totuşi, adaugă: „Adu-Mi aminte, …vorbeşte tu însuţi”. Dumnezeu ne lasă nouă grija de a ne mărturisi starea (sau propriile greşeli) tocmai ca să poată fi pusă în valoare, în mod deplin, întreaga lucrare de ispăşire. Aceasta face parte din lauda Sa pe care suntem chemaţi s-o vestim.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Timotei 1:1-12

„Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea.” 2 Timotei 1:12

STAI LINIŞTIT SI ÎNCREDE-TE ÎN DOMNUL

Stonewall Jackson traversa împreună cu sora sa un torent nesigur chiar sub cascada Niagara. Torentul învârtea şi lovea barca atât de puternic încât femeia era îngrozită. Jackson i-a strâns braţul puternic şi întorcându-se către unul din cei ce vâsleau, a spus: „Cât de des treceţi râul în această porţiune?” „Trecem continuu în fiecare zi, de 12 ani.” „Aţi avut vreodată accidente?” „Nu, domnule, nici unul!” „Nu v-ati răsturnat niciodată, nu s-a înecat nimeni?” „Nu, nimic de felul acesta!” întorcându-se spre sora sa, Jackson i-a spus cu încredere: „Ai auzit ce-a spus marinarul. Dacă nu poţi vâsli tu mai bine ca el, atunci stai liniştită şi încrede-te în el aşa cum fac şi eu”. Creştinii care au tulburări spirituale au nevoie să audă cuvinte de încurajare similare, în timp ce sunt loviţi din toate părţile de valul îndoielilor şi al nesiguranţei. Isus nu a pierdut nici un suflet ce I-a fost încredinţat. Suntem în siguranţă sub protecţia dragostei lui Dumnezeu, la adăpost pentru eternitate prin harul Său. Dacă Cristos este Mântuitorul nostru, vom ajunge la ţărm, indiferent cât de mică ne este credinţa, sau cât de înfuriate vor fi valurile îndoielilor şi ale necazurilor. Mântuirea noastră cade în responsabiliatea Sa. Responsabilitatea noastră este să ne încredem în El şi să-L ascultăm. Dumnezeu a început această lucrare bună şi a promis că „o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos” (Filipeni 1:6). Aceasta îi dă copilului care se încrede în Dumnezeu o pace care dăinuie, precum şi siguranţa că va ajunge cu bine în portul ceresc. Puneţi-vă toată încrederea în El. El vă va păzi acum şi în veşnicii.  H.G.B.

Cu El voi ajunge la ţărmul dorit, 
Păşind peste ape de negru abis. 
Ostrovul cel sigur cu plai însorit 
M-aşteaptă n zare cu braţul deschis. P.L.

Dumnezeu face ceea ce-a promis si isprăveşte ceea ce a început

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi cetatea să fie dată nimicirii pentru Domnul, ea şi tot ce este în ea; numai curva Rahav să trăiască, ea şi tot ce este cu ea în casă … Şi Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei şi tot ce era al ei; şi ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua aceasta, pentru că ascunsese pe solii pe carei trimisese Iosua să cerceteze Ierihonul.” Iosua 6.17,25

Iosua (6)

După ce israeliţii urmaseră instrucţiunile detaliate ale Domnului timp de o săptămână, la porunca lui Iosua au scos strigăte mari, preoţii au suflat în trompete şi zidurile înalte ale Ierihonului au căzut. Israeliţii au pătruns în cetate din orice direcţie, iau nimicit pe locuitori şi au distrus tot ce era înăuntru.

Trecuseră câteva săptămâni de când Rahav îi coborâse pe cei doi spioni de la fereastră, pe zidul cetăţii. Acum Iosua ia trimis la casa ei, spunândule să scoată afară pe Rahav şi pe toţi cei care erau cu ea acolo. În mod evident, Dumnezeu făcuse ca acea casă să nu se dărâme odată cu zidul. Când spionii au ajuns la casa lui Rahav, au găsito acolo pe ea şi pe familia ei. Toţi se îngrămădiseră în acea casă de pe zid şi rămăseseră acolo. Nu ştiau când avea să vină eliberarea, însă au aşteptat, încrezânduse în jurământul făcut de cei doi spioni. Ceilalţi locuitori ai cetăţii poate că şiau bătut joc văzând procesiunea ciudată care sa desfăşurat timp de şapte zile în jurul cetăţii lor, însă credinţa celor aflaţi în casa lui Rahav era acum răsplătită.

La început, ei au stat în afara taberei lui Israel. Curând însă vedem că Rahav „a locuit în mijlocul lui Israel, până în ziua aceasta”. Trecutul ei trist a rămas în urmă. Ea sa căsătorit cu o căpetenie din Iuda, cu Salmon, şi a devenit mama lui Boaz, a acelui om bogat care a luato de soţie pe Rut, moabita. Împăratul David a fost unul dintre descendenţii ei. Mai mult, numele ei a fost introdus în genealogia Domnului nostru Isus Hristos (Matei 1.5). Ce minunat este harul lui Dumnezeu! Acelaşi har este la lucru şi astăzi.

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Oricine se va înălța va fi smerit; și oricine se va smeri va fi înălțat.” Matei 23.12

Glorie sau deșertăciune

„Să trăiești învins și văduvit de glorie înseamnă să mori zi de zi”, spunea cel mai cutezător războinic francez al tuturor timpurilor, Napoleon Bonaparte. El a rămas eroul celei mai mari epopei a timpurilor moderne, cel ca-re a făcut turul Europei pe cal, din eșec în victorie și de aici în rândurile oamenilor celebrii ai Franței. Drumul cel lung al împăratului a trecut de la triumf, de la glorie la deșertăciune, la exilare, departe de țara pentru care s-a luptat. Părăsit de adoratori și prieteni, a murit singur, departe de casă.

Istoria omului, de la început până la sfârșit, este caracterizată de dorința indivizilor de a se înălța tot mai sus, dar fără Dumnezeu. În aceasta a constat eșecul primilor oameni, în aceasta a constat și eșecul lui Napoleon și al tuturor care au dorit să se înalțe pe căile proprii. Toți aceștia au trebuit să constate că mândria nu oferă altceva decât deșertăciune. Singura cale, pe care putem să ne debarasăm de mândria noastră, este să ne smerim înaintea Mântuitorului și să-i recunoaștem Lui vinovăția noastră. Oricât de mari ar fi păcatele noastre, Dumnezeu ne promite că putem fi iertați prin sângele lui Hristos vărsat pentru noi. Dacă dorim să ajungem în gloria veșnică, trebuie să venim cu smerenie la Mântuitorul și să ne lăsăm învățați și călăuziți de El pe calea vieții.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUI DUMNEZEU îl APARȚINE TOTUL (2)

„Dar când au dat de pășune, s-au săturat, și când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat” (Osea 13:6)

Pavel scrie: „îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții” (1 Timotei 6:17-18). Te numeri tu printre „bogații veacului acestuia”?

Aproape jumătate din planetă – peste trei miliarde de oameni – trăiesc cu mai puțin de 12 lei pe zi. Dacă venitul tău depășește această sumă, prin comparație, ești bogat. Dar odată cu prosperitatea apare și avertizarea: nu fi trufaș! „Mândria merge înaintea pieirii, și trufia merge înainte căderii” (Proverbe 16:18).

Istoricul scoțian Thomas Carlyle a scris: „Uneori necazurile se țin scai de noi. Dar la fiecare om care se bucura de prosperitate, există alții o sută care se vor confrunta cu necazurile”.

Dumnezeu dorește să te bucuri de lucruri fără a fi orbit de ele. Agonisirea de averi, indiferent cât de mărunte ar fi ele, atrage după sine eclipsarea lui Dumnezeu. Există un progres previzibil de la sărăcie la mândrie. Săracul se roagă și muncește; Dumnezeu îl aude si îl binecuvântează.

Omul smerit devine bogat și uită de Dumnezeu. Săracul credincios devine un bogat îngâmfat. După cum a spus Dumnezeu prin Osea: „Dar când au dat de pășune, s-au săturat, și când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat”. Cum putem evita această capcană?

Adu-ți aminte că tot ce ai vine de la Dumnezeu și că El este izvorul tuturor lucrurilor de care vei avea nevoie în viitor. Așa că, trăiește având o inimă recunoscătoare, și fii în totală dependență de Dumnezeu.

 

 

 

 

1 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Întrebarea descumpănitoare

„Fiul omului, vor putea oasele acestea să învie?” Ezechiel 37:3

Poate acel păcătos să fie transformat într-un sfânt? Poate acea viaţă strâmbă să fie îndreptată? Există un singur răspuns: „O, Doamne, Tu ştii aceasta, eu nu ştiu”. Nu da niciodată buzna cu raţiunea religioasă, spunând: „O, da, cu ceva mai multă citire a Bibliei, devotare şi rugăciune, cred că se poate”. Este mult mai uşor să faci ceva decât să te încrezi în Dumnezeu; noi confundăm panica cu inspiraţia. De aceea vedem aşa de puţini oameni care lucrează împreună cu Dumnezeu şi aşa de mulţi lucrători pentru El. Preferăm să lucrăm pentru Dumnezeu decât să credem în El. Sunt eu destul de sigur că Dumnezeu va face ceea ce nu pot eu? Sunt descurajat cu privire la oameni în măsura în care n-am înţeles ce a făcut Dumnezeu pentru mine. Este experienţa mea o înţelegere aşa de minunată a
puterii şi tăriei lui Dumnezeu, încât nu mai disper cu privire la nici o persoană pe care o întâlnesc? A avut loc vreo lucrare spirituală în mine? Gradul de panică este egal cu gradul lipsei de experienţă spirituală personală. „Iată, vă voi deschide mormintele…. poporul Meu” (37:12). Când Dumnezeu vrea să-ţi arate ce
este natura umană despărţită de El, trebuie să–ţi
arate acest lucru în tine. Dacă Duhul lui Dumnezeu ţi-a dat vreodată o viziune despre cum eşti fără harul lui Dumnezeu (şi El face aceasta numai când Duhul Lui lucrează în noi), atunci ştii că nici un criminal nu este nici pe jumătate atât de rău în realitate pe cât ştii că ai putea fi
tu fără harul Său. „Mormântul” meu a fost deschis de Dumnezeu şi eu „ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine” (adică în carnea mea), (Romani 7: I8). Duhul Lui Dumnezeu ne arată mereu cum este natura umană fără harul Lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.” FILIPENI 2:5

Domnul Hristos pe tot drumul Său de la slavă la cruce, ne este prezentat ca Modelul nostru desăvîrşit pentru ca să producă în noi o viaţă de smerenie şi har. Cu cît sîntem mai apropiaţi de Domnul Isus, ne vom simţi nimicnicia noastră în prezenţa Lui. şi atunci vom vedea pe fraţii noştri „în Hristos” şi tot ce este al lui Hristos în ei, mai degrabă decît greşelile lor. Astfel nu vom mai avea nici o greutate să considerăm pe alţii mai buni decît noi înşine. Cînd apostolul doreşte de la noi să avem „un gînd” (vs. 2), se referă la gîndul smerit după modelul desăvîrşit al gîndirii Domnului Isus. Gîndul lui Hristos ne va izbăvi de toată autoimportanţa firii pămînteşti şi ne va îndemna să ne socotim fiecare ca cel mai mic. Secretul de a realiza starea aceasta este de a vedea pe Domnul Hristos în fratele meu şi atunci automat trebuie să mă socotesc mai mic, căci nu pot îndrăzni să mă socotesc mai presus de Domnul Isus pe care îl văd în acel frate. O, dacă am ajunge la starea aceasta, n-ar mai fi atîtea dezbinări, îngîmfări şi lipsă de smerenie.

Avem nevoie de gîndirea lui Hristos, dacă vrem să arătăm harul Lui smerit. Se poate să îmbrăcăm un fel de a fi smerit şi să folosim o vorbire smerită înaintea oamenilor; dar dacă vrem ca harul Lui să fie văzut în noi, vom avea nevoie de starea sufletească pe care o avea Domnul cînd avea de a face cu oamenii. De aceea ne îndreaptă apostolul privirea spre Domnul Hristos. Credincioşi aleşi şi devotaţi ne pot ajuta prin pilda vieţilor lor, prin lucrarea şi dragostea lor; dar numai Domnul Isus poate să fie Modelul desăvîrşit pentru mersul creştinului adevărat.

În tot drumul Lui desăvîrşit, El a fost exact opusul la tot ce este firea pămîntească păcătoasă. El S-a dezbrăcat de orice reputaţie, El, slăvitul Fiu al lui Dumnezeu, pe cînd firea din noi caută să-şi clădească reputaţia ei însăşi, chiar şi în cercul religios în care se găseşte. El a luat o formă de servitor, pe cînd firii din noi îi place să fie servită şi să se înalţe. El a fost ascultător de voia Altuia (Tatăl Său), nouă ne place să ne facem şi să ne impunem voia noastră. În Domnul Hristos vedem dragostea desăvîrşită care se socoteşte nimic ca să poată sluji altora. Umblînd în duhul lui Hristos, slava deşartă va dispărea, şi astfel noi vom fi arătarea harului Său smerit. H. Smith.

„Domnul Isus n-a trebuit să fie umilit; El S-a smerit singur. şi noi trebuie să învăţăm această lecţie. Dacă avem vreo încredere în noi înşine, vom trece prin situaţii care să ne facă să descoperim lucruri teribile despre noi înşine. Dar Dumnezeu este credincios.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Voi înlătura priceperea celor pricepuţi”. 1 Cor. 1:19.

Vai de oamenii cu pricepere! Aceştia ajung aşa departe în credinţă, ca şi o mamă care are mulţi copii şi fiecare este plin de păduchi. În fiecare dimineaţă începe vânatul şi săraca mamă îi urmăreşte cu peria şi câte un păduche trebuie să-şi dea viaţa şi de fiecare dată este un prilej de bucurie acest lucru. Când se va termina această păduchere? Aşa arată la mulţi viaţa de credinţă. În fiecare zi păcatele sunt prezente. Doresc să se scape de păcat şi nădăjduiesc mereu. Dar aceasta este o nădejde falsă.

Noi trebuie să ştim că suntem mântuiţi, că am murit cu Hristos pe Golgota, că am fost îngropaţi şi că am înviat cu El, iar acum trăim pentru Dumnezeu. Aşa că viaţa Lui Hristos este viaţa mea şi dreptatea Lui este dreptatea mea. „Cel care crede în Acela, este drept precum şi El este drept”. Eşti tu drept precum este El? Eu şi tu, ca fiecare suflet sincer trebuie să ne luptăm pentru această credinţă şi să spunem: dacă Dumnezeu spune aşa, dacă Dumnezeu este dreptatea mea, atunci suntem şi noi drepţi cum este El. Există clipe când la cineva se pare că aceasta nu este adevărat, aceasta este îngâmfare şi încredere de sine, şi mai mult, peste cel care crede acest lucru va cădea blestemul. Si Iacov şi-a amintit de acest lucru când s-a gândit: Dacă va ieşi la iveală că nu eu sunt primul născut, atunci în loc de binecuvântare se va revărsa blestem peste mine. Dar mama lui a ştiut: Iacov are făgăduinţa de la Dumnezeu. De aceea a spus ea: „Blestemul să vină asupra mea”. Aşa a mers el la tatăl său. Si acolo trebuia să se lupte pentru credinţă, când era întrebat: „Eşti tu Esau, primul născut? Apropie-te de mine”. Si, deoarece Isaac a simţit mirosul hainelor, l-a binecuvântat. Iar acum el avea binecuvântarea pe care nimeni, nici chiar Esau sau Isaac nu a putut-o lua de la el: „L-am binecuvântat de aceea va rămâne binecuvântat”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU ÎŞI ÎMPLINEŞTE FĂGĂDUINŢA

„Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi” Eclesiastul 11.1

Niciodată să nu aşteptăm să fim răsplătiţi numaidecât pentru binele pe care-l facem şi nici să fim binevoitori numai faţă de persoanele care par gata să ne întoarcă acest bine. Egipteanul aruncă sămânţa în apele Nilului, fără nici o grijă, ca şi când ar fi aruncat-o pe pământul roditor de pe malul apei. Pentru ce? Pentru că în curând apele scad şi sămânţa de orez sau de grâu pătrunde în pământul fertil pentru ca, puţin mai târziu, să dea un rod bogat. Să fim gata să facem binele oricând şi celui nerecunoscător şi celui rău. Să sfătuim şi pe cel nepăsător şi pe cel încăpăţânat. Vor veni apele peste acest pământ uscat şi-l vor schimba în pământ roditor. Lucrul nostru făcut în Numele Domnului, va fi întotdeauna plin de rod.

Treaba noastră este să aruncăm pâinea pe ape, iar a lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţei „o vei găsi iarăşi”. Niciodată El nu-Şi va călca cuvântul. Orice mărturisire făcută despre El, îşi va avea rodul ei. Poate nu imediat; dar într-o zi sau alta, vom culege ceea ce am semănat. Numai să aşteptăm cu răbdare, căci acesta este scopul pentru care Domnul zice: „după multă vreme”. În multe cazuri zilele de aşteptare pot deveni luni sau ani, dar făgăduinţa Domnului rămâne neschimbată.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine” Ioan 10.26

O turmă fără păstor se destramă, ea este fără ocrotire şi oricând primejdiile o pot nimici. Cu câtă supunere şi abnegaţie şi-a făcut Domnul Isus slujba între ai Săi, dar conducătorii poporului Israel nu L-au recunoscut. Deşi faptele Sale, El le-a făcut în Numele Tatălui Său, nu i-au folosit ca să vină la credinţă. Din contră ei spuneau: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor” (Mat. 12.24). Dar ce plăcută este vorbirea Domnului în comparaţie cu a duşmanilor Săi, când spune despre „oile Sale.” Acest glas al Păstorului cel Bun este o mare mângâiere pentru ai Săi.

Imediat după moartea apostolilor s-au produs mari dezmembrări în turmă aşa cum prezisese Pavel: „Ştiu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma” (Fapt. 20.29). S-au produs mari pagube prin faptul că turma s-a destrămat. Dar Păstorul cel Bun ţine seama de toate acestea şi o adună în jurul Său, o scoate la păşune şi se interesează de bunăstarea ei. Pe credincioşii dintre Neamuri care nu sunt din staulul lui Israel, Domnul i-a adunat la un loc, ca să fie o singură turmă formată din credincioşi din Israel şi credincioşi dintre Neamuri, iar El, Domnul să fie Păstorul lor. Din această turmă care are drept unic Păstor pe Domnul Isus trebuie să facem şi noi parte. Toate celelalte turme făcute şi îndrumate de mâna omului nu au nici o valoare în faţa lui Dumnezeu.

Acelaşi Miel, care prin mărimea mâniei Sale va umple de groază toate seminţiile şi toate popoarele pământului, va duce cu blândeţe la păşuni verzi şi de-a lungul apelor liniştite pentru totdeauna turma pe care a răscumpărat-o prin sângele Său.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de mult îmi dau seama că am nevoie de o concepţie mai valoroasă cu privire la Tine! Toate lucrurile neînsemnate doresc să le transform în această rugăminte – să Te preamăresc pe tine într-un chip vrednic.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?» Psalm 13,2

Duhul Sfânt, prin gura psalmistului David, exprimă dragostea adevăratei Biserici a lui Isus care este în aşteptarea Mirelui. Este o întrebare plină de dor, un strigăt al sufletului care-L aşteaptă pe Domnul: «Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecar e zi?» Aşteptăm de atât de mult timp răpirea, încât unii credincioşi au ajuns să se întrebe: ne-a uitat oare Dumnezeu, soarta noastră îi este indiferentă? Când poporul Israel a fost în strâmtorare şi a întrebat acelaşi lucru, Domnul i-a spus: «Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip» (Isaia 49,15).

Să privim puţin la cea de-a doua întrebare: «Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?» Până când vom vedea faţa Domnului aşa cum a promis El, deoarece: «… când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este» (1 Ioan3,2). Când se va întâmpla acest lucru? La răpire, şi răpirea noastră, a copiilor lui Dumnezeu este aproape, de aceea: «Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!» (Evrei 10,35). Te asigur că Dumnezeu doreşte chiar mai mult decât tine să vină şi să te ia acasă!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Astfel, a fost o seară si apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Genesa 1:5

A existat această egalitate de la început? Lumina şi întunericul au împărţit tărâmul timpului încă din prima zi? Atunci nu e de mirare că şi eu pot să trec cu atâta uşurinţă de la strălucirea bunăstării la întunericul nenorocirii. Nu voi găsi întotdeauna lumina amiezii nici în ce priveşte sufletul meu, trebuie să mă aştept la anotimpuri de jale în care să plâng după bucuriile de dinainte şi să-L caut pe Cel iubit prin noapte. Nu sunt singur în asta nici pe departe, pentru că toţi aleşii Lui Dumnezeu au cântat la un moment dat despre judecată şi milă, despre durere şi izbăvire, despre jale şi bucurie. Aşa a fost aranjat de către Divinitate ca ziua şi noaptea să existe mereu în creaţia spirituală şi naturală până când vom ajunge în Ţara despre care stă scris: „…în ea nu va mai fi noapte…” (Apocalipsa 21:25). Poruncile Tatălui nostru sunt bune şi înţelepte. Şi atunci ce e mai bine pentru tine să faci, suflete al meu? Învaţă mai întâi să fii împăcat cu această stare a lucrurilor şi fii gata, asemenea lui Iov, să primeşti de la Domnul şi bune şi rele. Apoi studiază, ca să te bucuri de toate darurile zilei şi ale nopţii. Laudă-L pe Domnul pentru soarele fericirii atunci când răsare şi pentru întunericul nopţii atunci când se lasă. Există frumuseţe şi în răsărit, şi în apus, cântă despre ea şi preamăreşte-L pe Domnul. Asemenea privighetorii, lasă glasul tău să curgă la orice oră. Crede că noaptea e la fel de folositoare ca şi ziua. Roua harului divin cade din ceruri în timpul nopţii durerii. Stelele promisiunii strălucesc nestingherite în întunericul necazului. Indiferent ce s-ar întâmpla, continuă să-L slujeşti pe Domnul. Dacă în timpul zilei cuvântul de ordine este „munca”, atunci noaptea înlocuieşte-l cu „paza”. Fiecare oră îşi are folosinţa ei, tu continuă să-L slujeşti pe Domnul până când El îţi va apărea în toată gloria Lui. Suflete al meu, noaptea ta de bătrâneţe şi de moarte se apropie, nu te teme de ea, pentru că e parte din zi. Şi Domnul a spus că „…îl va ocroti totdeauna” (Deuteronom 33:12).

 

SEARA

„El va face pustia lui ca un Rai.” Isaia 51:3

Mi se pare ca am viziunea unei sălbăticii înfiorătoare, a unui deşert întins şi groaznic, asemenea Saharei. Nu văd nimic care să-mi bucure privirea, sunt obosit de imaginea unui nisip fierbinte şi arid, acoperit de zeci de mii de schelete albe ale unor oameni nenorociţi care au murit în chinuri după ce s-au rătăcit în pustiul nemilos. Ce vedere înfricoşătoare! Ce groaznic! O mare de nisip fără margini şi fără nici o oază, un cimitir întunecat pentru un neam părăsit! Dar priveşte şi bucură-te! Deodată, ieşind din nisipul arzător, văd un fir al renaşterii. Şi pe măsură ce creşte, apare şi un boboc, bobocul se deschide — şi e un trandafir şi lângă el un crin îşi ţine capul plecat. Şi ce minune! Odată ce parfumul acelor flori se răspândeşte, pustietatea este transformată într-un câmp roditor ce înmugureşte de jur împrejur, având harul Libanului şi desăvârşirea Carmelului şi Sharonului. Acum nu e Sahara, este Paradisul. Acum nu mai e valea umbrelor morţii, pentru că în locul în care zăceau în soare scheletele albe se întâmplă o minune a reînvierii şi morţii se ridică, o armată puternică şi nemuritoare. Isus este acel fir al renaşterii şi prezenţa Lui reînnoieşte toate lucrurile. Minunea este la fel de mare în fiecare mântuire proprie. Dincolo te văd pe tine, dragă cititorule, un copil părăsit, nespălat, desfăşat, pângărit cu propriul tău sânge, lăsat hrană animalelor de pradă. Dar iată, o bijuterie a fost aruncată în sânul tău de către o mână divină şi de dragul ei ai fost păzit de providenţă, eşti spălat şi curăţat de mizeria ta, eşti adoptat în familia cerească, pecetea dragostei este pusă pe fruntea ta, inelul credinţei pe degetul tău — acum eşti un prinţ al Domnului, deşi nu demult erai un orfan, un netrebuincios. O, lăudaţi puterea fără egal şi harul divin care preschimbă deşerturile în grădini şi face inima pustiită să cânte de fericire.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

El îi zicea: „Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte. (Isaia 28:12)

De ce te îngrijorezi? La ce-ţi foloseşte îngrijorarea? Eşti la bordul unui vas atât de mare că n-ai fi în stare să cârmuieşti nici dacă ai fi pus la cârmă de către Căpitan. N-ai fi în stare nici măcar să aranjezi pânzele, şi totuşi te îngrijorezi ca şi cum tu ai fi căpitanul sau cârmaciul vasului. Stai liniştit, dragă suflete – Dumnezeu este Stăpânul!

Crezi că toată tulburarea şi agitaţia acestei vieţi este o dovadă că Dumnezeu Şi-a părăsit tronul? Nicidecum! Armăsarii Săi magnifici aleargă înainte cu furie, şi carele Sale de biruinţă sunt însăşi furtunile. Dar caii au frâie, şi Dumnezeu este Cel care ţine hăţurile, conducând carele de biruinţă după bunul Său plac!

Dumnezeul nostru Iehova încă mai este Stăpânul! Crede lucrul acesta şi vei avea pace. „Nu vă temeţi!” (Matei 14:27) Charles H. Spurgeon

 

În noaptea aceasta, suflete al meu, stai liniştit şi dormi;

Furtunile vuiesc peste adâncul lui Dumnezeu –

Peste adâncul lui Dumnezeu, nu al tău; stai liniştit şi dormi.

 

În noaptea aceasta, suflete al meu, stai liniştit şi dormi;

Mâinile lui Dumnezeu vor potoli năvala Ispititorului –

Mâinile lui Dumnezeu, nu ale tale; stai liniştit şi dormi.

 

În noaptea aceasta, suflete al meu, stai liniştit şi dormi;

Dragostea lui Dumnezeu este tare când se furişează orele nopţii –

Dragostea lui Dumnezeu, nu a ta; stai liniştit şi dormi.

 

În noaptea aceasta, suflete al meu, stai liniştit şi dormi;

Cerul lui Dumnezeu va mângâia pe cei ce plâng –

Cerul lui Dumnezeu, nu al tău; stai liniştit şi dormi.

 

Te implor să nu cazi în disperare. Este o ispită periculoasă, pentru că Adversarul nostru a rafinat-o până a ajuns foarte subtilă. Disperarea strânge şi usucă inima, făcând-o insensibilă la binecuvântările şi harul lui Dumnezeu. Totodată ea te face să exagerezi adversităţile vieţii şi te face să crezi că poverile tale sunt prea grele pentru a le purta. Totuşi, planurile lui Dumnezeu pentru tine, şi căile prin care Îşi duce la îndeplinire planurile, sunt infinit de înţelepte.

Madame Guyon

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 42.19-25; 43.1-7

            Este foarte important să înţelegem cui Se adresează Duhul lui Dumnezeu în fiecare parte a Sfintelor Scripturi. Multe persoane s-au rătăcit în special în interpretarea profeţiilor, pentru că au aplicat pe terenul Bisericii ceea ce se referea numai la poporul iudeu. În toate aceste capitole nu se va spune decât despre Israel şi despre Mesia al lui.

            Cu toate acestea, să fim atenţi să nu neglijăm aceste pasaje, sub pretext că nu-i privesc direct pe creştini. Ce cuvinte mişcătoare cuprind ele, pe care copilul lui Dumnezeu le recunoaşte, şi le însuşeşte, pentru că le-a auzit în adâncul inimii sale de nenumărate ori: „Nu te teme de nimic, pentru că Eu te-am răscumpărat; te-am chemat pe nume, eşti al Meu … Eu voi fi cu tine; …când vei umbla prin foc, nu vei fi ars…” (43.1,2). Aceasta a fost experienţa celor trei prieteni ai lui Daniel (Daniel 3), dar dacă şi noi trebuie să trecem prin focul încercării, nu vom fi nici noi niciodată singuri. Domnul ne-a promis în mod expres însoţirea Sa. „Cuptorul” este un loc privilegiat, de întâlnire între Hristos şi ai Săi (2 Timotei 4.17). De asemeni, ce scumpe mângâieri pentru „când vei trece prinape…” După cum pentru a obţine un oţel de calitate este nevoie şi de foc şi de apă, tot astfel, pentru a ne căli o credinţă energică, Dumnezeu ne pune şi pe noi când în foc, când în apă, iar când trecem prin ele avem asigurată protecţia Sa.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Iov 42

In cei din urmă ani ai săi. Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. Iov 42:12

DE CE, DUMNEZEULE, DE CE?

Când moartea răpeşte pe cineva drag dintre noi, printr-o boală sau un accident, sau când alte tragedii ne lovesc, durerea ne poate copleşi şi ne întrebăm: „De ce, Dumnezeule, de ce?” Deşi El nu ne revelează toate motivele pentru care s-au petrecut lucrurile astfel, ne dă totuşi, uneori, răspunsuri parţiale. O tânâră mamă din Anglia secolului al 19-lea, pe nume Josephine Butier, s-a întors acasă într-o zi şi a fost martora oculară a morţii tragice a singurului ei copil. Micuţa Evangeline, văzând-o pe mămica sosind acasă, a alergat la balconul apartamentului de la etajul doi ca s-o întâmpine. S-a aplecat peste balustradă şi a căzut sub ochii îngroziţi şi neputincioşi ai mamei. Întreaga lume din jurul doamnei Butier s-a prăbuşit. În căutarea ei după mângâiere, s-a întors spre o femeie evlavioasă ce locuia în vecini, care i-a spus: „Dumnezeu a luat la Sine pe fetiţa pe care ai iubit-o aşa de mult; dar sunt o mulţime de copii ai nimănui care au nevoie de dragostea unei mame ca tine”. Cuvintele acelea au condus-o pe doamna Butier în viaţa de reformă socială şi de slujire creştină, care a adus speranţe în mii de inimi. Nu putem spune că Dumnezeu, în providenţa Sa, a lăsat ca moartea să-i răpească doamnei Butier fetiţa, pentru ca nenumăraţi alţi copii să fie ajutaţi prin eforturile ei? Pierderile lui Iov au fost enorme, dar din suferinţele lui, Iov a ieşit cu o cunoaştere mai intimă a lui Dumnezeu – şi cu o grandioasă porţiune a Scripturii care i-a ajutat pe milioane de oameni în încercările lor. Ai suferit vreo pierdere? Dumnezeu nu-ţi va da o explicaţie deplină a faptului, dar îţi va dărui putere să treci prin ea. „De ce, Dumnezeule?” poate fi chiar întrebarea pe care El doreşte să I-o pui. Şi dacă asculţi cu supunere, vei găsi răspunsul.       D.J.D.

 

Raţiunea adâncă a-ncercărilor mele
Nu pot, o Isuse, deplin s-o-nţeleg.
Ajută-mă, Doamne, Te rog, ca să văd
Măcar o frântură din planu-Ţi întreg.  – D.J.D.

 

Marile încercări adesea precedă marile victorii.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Pe când era el încă departe, tatăl său la văzut şi i sa făcut milă şi a alergat şi a căzut pe gâtul lui şi la sărutat mult … Dar tatăl lea zis robilor săi: „Aduceţi haina cea mai bună şi îmbrăcaţil şi puneţii un inel în deget şi încălţăminte în picioare”.               Luca 15.20,22

Fiul risipitor (3)

Am menţionat deja că există trei stări diferite de inimă prezentate în Luca 15. Am văzut inima plină de pocăinţă a fiului. Acum vom privi la inima plină de iertare a tatălui. În această pildă, tatăl este cel care reprezintă inima plină de iertare a lui Dumnezeu, ca răspuns la pocăinţa adevărată.

Tatăl nuşi pierduse deloc speranţa că fiul său se va pocăi şi că se va întoarce acasă. A stăruit în rugăciune şi a aşteptat cu răbdare ziua când avea săl vadă ivinduse la orizont. Dorinţa ca fiul său să fie restabilit nu sa stins niciodată în inima tatălui. A fost gata să se umilească şi să nu acţioneze aşa cum era obiceiul în acele zile, lăsânduşi fiul să vină în genunchi pentru a obţine iertare. Dimpotrivă, cu o bucurie spontană şi cu o dragoste fierbinte, el a alergat înaintea lui şi la îmbrăţişat. Iertarea a fost acordată cu bucurie, fiindcă şia dat seama de pocăinţa adevărată din inima fiului său, după care la restabilit în poziţia de fiu (versetul 22).

Tatăl a dat un ospăţ în cinstea reîntoarcerii fiului său, care până atunci se îndreptase întro direcţie greşită. Acest lucru afectase relaţia dintre ei şi întrerupsese părtăşia lor, însă acum fiul era viu şi împăcat cu tatăl său (versetele 23 şi 24). Aceasta este o imagine frumoasă a inimii pline de iertare a lui Dumnezeu. El este primul Căutător prezentat în Biblie (Geneza 3.8,9), iar acum, în Persoana Fiului Său, îi caută încă pe cei pierduţi (Luca 19.10). Dumnezeu este un Dumnezeu plin de dragoste, care aşteaptă cu răbdare săi restabilească pe cei care sunt departe de El. El aşteaptă; vrei să te întorci acum la El?

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Cãci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.”   1 Timotei 2.5

Ce este un mijlocitor?

    O tânără a mărturisit că a învăţat ce înseam-nă un mijlocitor, când o albină a înţepat-o pe mama ei. Într-o zi frumoasă, pe când era o fetiţă de vreo 12-13 ani, mama spăla rufele în curte, iar ea se juca. Deodată a venit o albină şi a început să bâzâie în jurul ei. Fiindu-i frică, a alergat la mama şi s-a ascuns sub şorţul ei. Albina a înţepat-o pe mama ei în mână. A-tunci, mama a ridicat şorţul şi i-a spus să nu se mai teamă de acea albină, căci a înţepat-o pe ea. Apoi, mama i-a explicat că tot aşa Mântuitorul a primit El pedeapsa pentru păcatele noastre, ca noi să fim scăpaţi.   Isus Hristos a suferit pentru păcatele tutu-ror. Este scris: „Oricine crede în El nu este judecat…” (Ioan 3.18). Mijlocirea, iertarea, harul sunt pentru toţi oamenii, dar cei ce nu le primesc, zădărnicesc această lucrare cu privire la ei şi atunci vor avea parte de con-damnarea veşnică. Dacă tânăra din exemplul nostru nu ar fi alergat la mama ei, nu ar fi înţeles ce este un mijlocitor şi ar fi suportat urmările înţepăturii. Acesta este un exemplu mic, ca să înţelegem lucrurile mari cu privire la unicul nostru Mijlocitor. Fericiţi sunt toţi oamenii care au la Dumnezeu pe Isus Hristos ca Mijlocitor al lor personal.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUI DUMNEZEU îl APARȚINE TOTUL (2)

„Toate aceste viețuitoare Te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme” (Psalmul 104:27)

Noi ne temem că ne pierdem locul de muncă, asigurarea de sănătate și beneficiile pensionării, așa că ne străduim să agonisim, crezând că cu cât avem mai mult, cu atât ne vom simți mai în siguranță. Aceeași nesiguranță i-a motivat și pe cei care au construit Turnul Babei: „Haide să ne zidim… un turn al cărui vârf sa atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului” (Geneza 11:4). Resimți teama din acele cuvinte? La fel cum noi agonisim bani, bunuri materiale și proprietăți, tot la fel ei au adunat și au strâns dorind ca turnul averii lor să ajungă până la cer. Apoi au spus: „Suntem în siguranță!” Dar Dumnezeu a zis: „Nu, nu sunteți”. Biblia spune: „îndeamnă pe bogați…să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu” (1 Timotei 6:17). Bogățiile nu ne aduc siguranță. Cu cât ai mai mult, cu atât poți pierde mai mult! Este o ironie; cu cât strângi mai mult, cu atât devii mai protector și cu atât este mai mare îngrijorarea ta că totul va fi măturat de evenimente pe care nu le poți controla. Nu așa a dorit Dumnezeu să trăiești. El dorește să ai hambarele pline, dar, în același timp, să semeni. Iar când ai făcut toate acestea, înțelepciunea îți cere să nu te încrezi în nimic altceva decât în Dumnezeu. Psalmistul a spus: „viețuitoare mici și mari…Toate aceste viețuitoare Te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme” (Psalmul 104:25-27). Iar EI o face. Dumnezeu e marele Dătător, generozitatea absolută și cu totul demn de încredere. Răsunătorul mesaj al Scripturii este clar: lui Dumnezeu îi aparține totul. Dumnezeu oferă totul. Așadar, pune-ți încrederea în El – nu în avuții.