Mana Zilnica

Etichetă: romania

  • 13 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și s-au așezat jos să mănânce pâine; și și-au ridicat ochii și s-au uitat și, iată, o caravană de ismaeliți venea din Galaad; și cămilele lor erau încărcate cu mirodenii și cu balsam și cu smirnă, mergând ca să le ducă în Egipt. Și Iuda a zis fraților săi: „Ce folos vom avea dacă-l vom ucide pe fratele nostru și-i vom ascunde sângele? Veniți și să-l vindem ismaeliților“.

    Geneza 37.25-27

    După ce Iosif a fost aruncat în groapă, frații săi „s-au așezat jos să mănânce pâine“. La fel au stat lucrurile și la cruce. Prezența lui Iosif nu a făcut altceva decât să reveleze starea rea a fraților lui, tot așa cum crucea a devenit ocazia de a expune adâncimea corupției din inima omului. Liderii lui Israel L-au dat pe adevăratul Miel de Paști la moarte, iar apoi s-au așezat liniștiți să mănânce paștele – dovedind că sunt o generație rea și adulteră, la fel ca femeia curvă din Proverbe, despre care este scris: „Ea mănâncă, își șterge gura și zice: «N-am făcut niciun rău»“ (Proverbe 30.20).

    Ceata negustorilor care merg spre Egipt îi sugerează deodată lui Iuda oportunitatea de a face profit de pe urma fratelui lor. De ce să nu-l vândă pe Iosif și să facă rost de ceva bani? Dacă e să nu-și satisfacă ura ucigându-l pe Iosif, de ce să nu-și satisfacă lăcomia vânzându-l? Prin urmare, și-au dat fratele națiunilor, iar pe ei s-au dedat la a face bani. Ceea ce Iuda a făcut cu o mie de ani înainte de venirea lui Hristos, descendenții Lui au făcut timp de două mii de ani de la lepădarea Lui. La cruce iudeii L-au abandonat pe Mesia al lor în mâna națiunilor și de atunci ei s-au abandonat pe ei înșiși închinării lui Mamona. „Profitul“ a fost cuvântul care a guvernat acțiunile fraților lui Iosif. Întrebarea pe care Iuda a pus-o cu inimă lacomă nu a fost nicidecum: «Este drept?», sau: «Este greșit?», ci: «Ce profit vom avea?». Și «profitul» a fost cuvântul care a guvernat politica iudeilor, de-a lungul secolelor, din trista zi în care Mesia a fost vândut pe treizeci de arginți.

    Astfel, Iosif a fost dat în mâna națiunilor și „coborât“ în Egipt. Egiptul fusese o cursă pentru Avraam și călătoria lui în Egipt îi adusese doar întristare și rușine. Însă, în cazul lui Iosif, aceasta aduce binecuvântare și glorie. De ce această diferență? Aici lucrurile nu se petrec la fel ca în cazul lui Avraam. „Avram a coborât în Egipt, ca să locuiască temporar acolo“ (Geneza 12.10), în timp ce Iosif „a fost coborât“ în Egipt. Unul a mers acolo în necredință și voință proprie, celălalt a fost dus acolo potrivit cu planul hotărât și cu știința mai dinainte a lui Dumnezeu.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă cineva este ascultător al Cuvântului și nu împlinitor, acesta seamănă cu un om care-și privește fața firească într-o oglindă: pentru că s-a privit pe sine și a plecat și a uitat îndată cum era.

    Iacov 1.23,24

    Adevărul din „oglindă“

    Într-un trib, o femeie care se considera frumoasă, dar care nu se văzuse niciodată într-o oglindă, a fost atât de îngrozită de adevărata ei înfățișare când s-a zărit prima dată, încât a spart oglinda. Nu-i venea să creadă ce văzuse.

    Oglinzile ne însoțesc în viață. Dar cine s-a gândit vreodată că Biblia este oglinda perfectă pentru omul nostru interior? Când citim Biblia, ne vedem brusc pe noi înșine, lucru care se întâmplă rareori în cazul altor cărți. Dumnezeu nu îi flatează niciodată pe oameni, așa cum se măgulește un autor care își numără exemplarele vândute. Ne descoperim propriile erori, abaterile, oricât de grave. Ne vedem așa cum ne vede Dumnezeu: fără cosmetizare, ci goi și descoperiți.

    Nu trebuie să trecem peste ce ne expune oglinda, în special dacă am avut o imagine falsă despre noi înșine. Mulți oameni ignoră aceasta și pur și simplu își continuă rutina zilnică, dar o fac în detrimentul lor. Cel mai înțelept lucru este să ținem cont de adevărul din „oglindă“, adică să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu și să acționăm în consecință. Să credem în mesajul de mântuire al lui Dumnezeu. Evanghelia, vestea cea bună, este puterea lui Dumnezeu care aduce mântuire tuturor celor care cred în ea. Oricine își pune încrederea în Isus Hristos și în lucrarea Sa ispășitoare este declarat de Dumnezeu ca fiind neprihănit. O astfel de neprihănire este dobândită doar prin credință.

    Citirea Bibliei: Geneza 25.1-18 · Psalmul 9.11-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 24:14-25

    Pedeapsa divină este gata să se exercite asupra naţiunii. Odată terminată numărarea oamenilor de război, efectivul acestora se şi reduce prin epidemie. Este ca şi cum Dumnezeu i-ar fi spus lui David: ŤStă în atribuţia Mea să înmul­ţesc sau să împuţinez în trei zile acest popor pe care tu l-ai numărat în aproape zece luniť.

    Este frumos răspunsul lui David la opţiunile dificile care-i sunt puse înainte: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui …“ (v. 14). Cunoaşte inima lui Dum­ne­zeu şi, chiar sub disciplină, încrederea în dragos­tea divină nu i se clatină. Încre­derea aceasta nu-i va fi dezamăgită niciodată. Încă o dată, păcatul omului aduce oportunitatea pentru ca Dumnezeu să-Şi arate resursele minunate ale îndurării şi ale iertării.  „Destul“ – spune El atunci când fruc­tul aşteptat s-a copt în inimi.

    Este adusă o ardere-de-tot. Şi aria lui Aravna, cumpărată de împărat, va deveni, după cum vom vedea, locul de amplasare a templului.

    David nu vrea să aducă Domnului arderi-de-tot care să nu-l coste nimic (v. 24). Să ne gândim la ofranda Mariei din evanghelii. Ea a ţinut să-I aducă un parfum deosebit, pentru a arăta înalta consideraţie pe care o avea pentru Domnul Isus (Ioan 12.3).

    TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Credeți în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” (Ioan 12:36)

    Același autor care pomenea data trecută despre frica de întuneric (acluofobie, sau nictofobie) a mai spus: „Lumina este unul dintre lucrurile acelea pe care adesea le luăm prea ușor, le socotim normale, banale și nu le mai apreciem cum se cuvine… Însă nu am putea trăi fără ea. Plantele sunt necesare pentru existența omenirii. Întreaga specie umană și toate vietățile animale depind de plante pentru supraviețuire. Plantele furnizează toți aminoacizii esențiali și majoritatea vitaminelor necesare pentru sănătate printr-un proces al luminii cunoscut sub numele de fotosinteză.

    De asemenea, plantele produc oxigenul de care avem nevoie pentru a respira. Iar plantele au nevoie vitală de lumină, pentru a crește! Ceea ce este adevărat în lumea fizică, este adevărat și în lumea spirituală. Viața fizică este imposibilă fără lumină fizică, iar viața spirituală este imposibilă fără lumină spirituală…

    Cum risipești întunericul?… Te așezi pe o canapea și-ți plângi de milă? Iei o mătură și încerci să înlături întunericul? Încerci să dai cu lopata sau cu aspiratorul întunericul afară? Există o singură soluție la o astfel de dilemă: aprinzi lumina!”

    Asta faci atunci când îți încredințezi viața lui Hristos. Asta faci atunci când asculți de învățăturile Lui și Îi urmezi instrucțiunile. Asta faci atunci când petreci timp singur cu El în rugăciune. Asta faci atunci când te întorci la El în momentele întunecate din viața ta. Atunci descoperi cât este de adevărat promisiunea Sa: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12) Și nu numai atât, ci începi să răsfrângi acea lumină asupra altora. Așadar, „credeți în lumină, ca să fiţi fii ai luminii”!

  • 27 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“.

    Ioan 8.58

    Nu este nimic mai uimitor pentru mine decât această revelație conținută în expresia: „Eu sunt“, mai precis în faptul că Isus a putut spune: „Eu sunt“. Cât de clar devine faptul că nimic altceva decât credința nu poate, în oricât de mică măsură, să înțeleagă sau să cunoască adevărul care este în Persoana lui Isus! Iar aceasta în timp ce, prin perfecțiunea manifestării Lui în trup, orice suflet a fost pus sub responsabilitatea de a primi declarația Domnului ca fiind adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Lărgimea și adâncimea acestei expresii, „Eu sunt“, trebuie să pună capăt imediat oricărei controverse. Ea ne așază fie în opoziție cu Dumnezeu, fie în închinare înaintea tronului Său. Nu putem fi decât uimiți înaintea Domnului Isus.

    Pe bună dreptate a fost spus: „Sărutați-L pe Fiul!“ (Psalmul 2.12). Doamne Isuse, care este felul de supunere pe care Ți-o datorăm? Am auzit despre Tine cu urechile noastre, însă acum ochii noștri Te-au văzut, și ni s-a făcut silă de noi înșine! Putem vedea noi toată această perfecțiune în Isus? Am văzut-o până acum? Ea nu există nicăieri în afara Lui. Adevărul acesta este doar în El. Cu siguranță că am putea muta munții din loc, dacă am crede acest adevăr; și totuși este un adevăr simplu.

    Dragi credincioși, Isus, pe care Îl cunoaștem, acest Străin în lume, este „Eu sunt“! Prin urmare, să fim morți cu privire la orice alt lucru în afară de acesta! În fața unei astfel de revelații suntem incapabili să mai rostim vreun cuvânt. Citesc despre Isus, vorbesc cu El, Îi contemplu căile ca Slujitor și, iată, El este „Eu sunt“, iar Lui Îi aparțin eu, pe El Îl urmez și harul Lui îl ador. Hristos este uniunea dintre aceste două lucruri: Omul – Omul lepădat, pe care Îl contemplu acum cu recunoștință – și prezența lui Dumnezeu. Cât de joase devin astfel gândurile, experiențele, judecățile și noțiunile oamenilor! Perfecțiunea lui Dumnezeu era acolo, în Cel care era Dumnezeu adevărat, însă lepădat de oameni. Cine și ce poate fi comparat cu așa ceva? Toată gloria să-I fie dată Dumnezeului preaînalt!

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus deci le-a spus: „Încă puțin timp este lumina printre voi. Umblați cât timp aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; și cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Cât timp aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii“. Isus a vorbit acestea și, plecând, S-a ascuns de ei.

    Ioan 12.35,36

    Lumina lumii

    Isus spusese că va fi „ridicat de pe pământ“, adică răstignit. Mulțimea era confuză și se întreba: „Cine este acest Fiu al Omului?“. La fel ca în multe alte situații, Domnul nu le-a dat un răspuns direct, ci S-a ocupat de atitudinea de inimă care se afla în spatele întrebărilor lor. Ei bâjbâiau în întuneric, deși Lumina era în mijlocul lor. Ioan Botezătorul le indicase deja adevărata Lumină. Isus Hristos era Lumina lumii; faptele Sale au mărturisit acest lucru. Deci nu ar fi trebuit să existe nicio nesiguranță cu privire la Persoana lui Isus. Prea mulți s-au îndepărtat de lumină în mod conștient, în dorința de a-și conduce viața după gândirea lor, și nu potrivit cu standardele lui Dumnezeu.

    Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat. Fără credința în Fiul lui Dumnezeu, oamenii merg pe drumul lor, orbește și fără țintă. Pun lumina „sub baniță“ sau „sub pat“. În Răsărit, în fiecare casă se afla câte o baniță, folosită când vindeau sau cumpărau. Iar când aprindeau lumina (opaițul), întorceau banița cu gura în jos și puneau opaițul pe ea; sau îl mai puneau pe pat. Deci, fie banița, fie patul, acestea slujeau drept sfeșnic. Lumina nu se punea sub baniță sau sub pat. Afirmațiile lui Dumnezeu îi deranjează și Îl resping pe Fiul Său. Mulți dintre cei care se numesc creștini neagă chiar divinitatea lui Isus, învierea Sa și inspirația divină a Bibliei. Ei resping astfel lumina. Ce le spune Domnul acestora?

    „Ești … sărac și orb și gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

    Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 16:5-19

    În timp ce David urmează drumul său de du­re­re şi de respingere, un beniamit numit Şimei pro­fi­tă cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini“ (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta. Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va în­drepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19).

    Intr-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adre­sează Ce­lui care cunoaşte adevărul (compară cu Psal­mul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încerca­re ca venind din mâna lui Dum­nezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Sa­muel 26.8). Acesta este şi felul în care Mântui­to­rul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“ (Ioan 18.11).

    PUTEM ÎNVINGE ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

    În Sfânta Scriptură, Satan este numit „ispititorul” și „acuzatorul/pârâșul”. În primul rând, el te va ispiti, iar dacă greșești, te va acuza. El vrea ca tu să te simți nevrednic și descalificat în ochii lui Dumnezeu. Dar nu ești! De unde știm?

    Din Sfânta Scriptură, care ne asigură că „nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:15-16).

    Când păcătuiești, te poți adresa lui Dumnezeu cu încredere, știind că El nu numai că te va ierta, ci îți va și oferi harul care să te ajute să învingi ispita data viitoare! Cu toții ne confruntăm cu ispita, este o parte inevitabilă a vieții. Chiar și credincioșii care au umblat cu Domnul și au stat lângă El, s-au confruntat cu ea. Poate că zonele lor de ispită au fost diferite de ale tale, dar Satan nu ne scutește pe niciunul. Cu toate acestea, poți învinge ispita.

    Cum? Primul pas pe care trebuie să-l faci este să începi să spui ceea ce trebuie. Biblia spune: „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.” (Proverbele 18:21). Cuvintele tale dau viață la ceea ce spui. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului… şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19). Revendică această promisiune astăzi – pentru că atunci când Dumnezeu promite, El Se ține de cuvânt!

  • 22 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Elimelec, soțul Naomei, a murit; și ea a rămas, și cei doi fii ai ei; […] Mahlon și Chilion au murit amândoi; și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără soțul ei.

    Rut 1.3-5

    În orice credincios există atracția către Moab. Am citit cândva că o oaie căuta să părăsească turma de îndată ce auzea behăit de capră. Păstorul și-a adus aminte că fusese alăptată de o capră până ce a fost în stare să pască iarbă. Atunci a fost așezată în turmă, dar ea, cum auzea behăit de capră, încerca să iasă din turmă. Nu este așa și cu noi?

    Dumnezeu ne-a asigurat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Bunului Păstor. Dacă un credincios s-a rătăcit și a luat-o razna, el tot se întoarce, dar ce mare pagubă aduce pentru el însuși, pentru cei dragi ai lui și pentru mărturia pe care o are de dat! Să privim la Avraam, în Geneza 12! Faraon s-a gândit la el ca la un mincinos, ca la un om în care nu te poți încrede. Ce pagubă adusă mărturiei despre Dumnezeul lui Avraam! Când Lot s-a dus spre câmpiile Sodomei și ale Gomorei, nu era aceasta urmarea faptului că Avraam îl luase cu el în Egipt? Lot a privit câmpia Iordanului și a văzut că era „ca grădina Eden, ca țara Egiptului“. El nu mai putea vedea deosebirea dintre Egipt și grădina Edenului.

    Dar trista istorie a lui Agar și a lui Ismael n-a fost oare ca rezultat al coborârii lui Avraam în Egipt și al minciunii lui în fața lui Faraon? Chiar și în ziua de astăzi, evreii gustă din amărăciunea urmării faptei lui Avraam. Ce puțin ne gândim la urmări, când facem primul pas către o direcție greșită! Părinții credincioși se pot ridica după ce au alunecat, dar foarte rar se mai pot redresa copiii lor, care s-au depărtat de Domnul din cauza exemplului trist al părinților. Elimelec dorea să stea în Moab doar pentru un timp. Dar fiii lui s-au stabilit acolo, și-au luat soții dintre moabite. Ei s-au pierdut din poporul lui Dumnezeu. Iar dacă ei ar fi avut copii (ceea ce Domnul n-a îngăduit), acești copii ar fi făcut parte dintre vrăjmașii lui Dumnezeu, căci moabiții nu trebuiau primiți în adunarea poporului lui Israel până la a zecea generație. Totodată, trăind în Moab (Neemia 13), și-au pierdut dreptul de moștenire.

    Întâlnim uneori oameni care au dat o mărturie minunată. Ei par îngeri coborâți din ceruri. Dar, când cad, se pare că nu se mai ridică. Adevărații credincioși se ridică după ce cad.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Domnul a înviat cu adevărat și S-a arătat lui Simon.

    Luca 24.34

    Reabilitarea lui Simon Petru

    Petru se lepădase deja de Mântuitorul de trei ori, când Isus Și-a întors privirea către el. Aducându-și aminte de cuvintele Lui, Petru a plâns cu amar (Luca 22.61,62). Cât de mult trebuie să se fi învinovățit! Cât de disperat trebuie să se fi simțit! Isus a fost biciuit, batjocorit, condamnat la moarte și pironit pe cruce. Cel care nu a comis niciodată vreun păcat a murit de o moarte așa de rușinoasă, pe care o primeau doar criminalii. Ucenicii Lui erau de asemenea debusolați, abătuți și dezamăgiți.

    În prima zi a săptămânii, când femeile au venit la mormânt, El nu mai era acolo. Înviase! Un înger le-a spus: „Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici“. Apoi a adăugat: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru …“ (Marcu 16.6,7). Menționarea lui Petru ne arată în mod deosebit că Domnul Se gândea la ucenicul Său nefericit și zbuciumat.

    În după-amiaza acelei zile de înviere, ucenicii au istorisit că Domnul înviase și că i Se arătase lui Simon. Domnul vorbise cu Simon între patru ochi. Cu siguranță că ucenicul și-a mărturisit greșeala, iar Domnul l-a iertat. Cum putem face această presupunere? Pentru că, la următoarea întâlnire cu Domnul, Petru a fost primul care a dorit să ajungă la el. Ucenicii erau din nou pe Lacul Ghenezaret. Petru a plecat la pescuit, iar ceilalți i s-au alăturat. Cineva le-a vorbit de pe țărm, iar ei au recunoscut că era Domnul lor. Când Petru a auzit aceasta, el s-a aruncat în apă, ca să fie primul la Isus. O astfel de reacție ne arată că totul era iertat. Iertarea eliberează! Așa a fost atunci și așa este și astăzi!

    Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 12:13-25

    Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

    Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

    Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci ~ şi în special atunci ~ când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

    DEZVĂȚAREA | Fundația S.E.E.R. România

    „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă…” (Osea 4:6)

    Faptul că nu reușim să eliminăm temerile iraționale și concepțiile greșite ne împiedică să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim. Slăbănogul din Ioan 5 este un bun exemplu în acest sens. El era bolnav de treizeci și opt de ani, când Domnul Isus l-a întrebat dacă ar dori să se facă bine. Cu toate acestea, bărbatul credea că există o singură cale de a fi vindecat. El a spus: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5:7)

    Acest om a crezut ceva care l-a ținut captiv treizeci și opt de ani din viață. El știa că, pentru a fi vindecat, trebuia să fie cea dintâi persoană care intra în scăldătoarea din Betesda, atunci când un înger tulbura apa. Într-un fel, a fost ținut prizonier de acest gând. Dar Domnul Isus i-a desființat această credință falsă printr-o singură propoziție: „Ia-ți patul și umblă!” (Ioan 5:11) Domnul Isus l-a eliberat pe acest om la nivel fizic, dar și la nivel cognitiv.

    Credința înseamnă să te dezveți de obiceiul de a-ți face griji fără sens, și să te dezveți de convingerile greșite care te țin captiv. Și asta este ceea ce facem în timp ce studiem Scriptura. Ne îmbunătățim literalmente mintea prin descărcarea unui program numit „gândul lui Hristos” (a se vedea 1 Corinteni 2:16). A te dezvăța de un obicei este de două ori mai greu decât a învăța ceva.

    De ce? Pentru că fiecare milă pe care o parcurgi în direcția greșită este de fapt o eroare de două mile, deoarece trebuie să te întorci, pentru a ajunge acolo unde ar trebui să fii, nu de unde ai plecat… Să-ți scoți din minte gândurile vechi este mai greu decât să introduci gânduri noi în ea. Dar merită!

    Așadar, fă-ți timp în fiecare zi pentru a-ți înnoi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu!

  • 20 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

    2 Corinteni 5.17

    Dumnezeu va institui noua creație nu fiindcă ea satisface o nevoie concretă a noastră, ci pentru că satisface nevoia naturii Sale sfinte – „noua creație“ reprezintă un lucru potrivit cu Sine Însuși.

    Haosul survenit ca urmare a păcatului a fost de o asemenea gravitate, încât am avut nevoie de iertare, de îndreptățire, de împăcare, de răscumpărare, de mântuire și de sfințire; iar toate acestea ne sunt aduse prin evanghelie, ca rod al lucrării făcute pentru noi prin Domnul nostru Isus Hristos la cruce. În aceeași măsură am avut nevoie de nașterea din nou, de aducerea la viață și de darul Duhului Sfânt; primele două ne sunt oferite prin lucrarea Duhului Sfânt în noi, în timp ce locuirea Duhului este urmarea acestora și este bazată pe lucrarea făcută pentru noi. Însă, cu toate acestea, cu greu am putea afirma că am fi simțit nevoia să devenim făpturi noi în Hristos Isus; acest eveniment a avut loc pentru a satisface inima lui Dumnezeu.

    Și aici, ca și în alte cazuri, ne întoarcem la Vechiul Testament, unde găsim profeții care au prefigurat adevărul deplin, care însă poate fi descoperit doar în Noul Testament. De exemplu, citim: „Pentru că, iată, Eu creez ceruri noi și un pământ nou“ (Isaia 65.17); însă, când examinăm contextul, vedem imediat că ceea ce este spus în Apocalipsa 22.1-5 nu poate fi suprapus peste ceea ce se spune în pasajul din Isaia, deoarece profetul continuă și vorbește despre noua stare care va domina în Ierusalim în mileniu, când moartea încă mai poate avea loc; în timp ce, în scena ilustrată în Apocalipsa, moartea va dispărea pentru totdeauna.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat.

    Luca 24.5,6

    Mormântul este gol

    Să ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat cu aproape două mii de ani în urmă. Câteva persoane ne-au lăsat scris ce a avut loc atunci: evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan, care au fost contemporani cu acele evenimente, dar și alții care au trăit mai târziu, precum Josephus, Iustinian, Irineu etc. În jurul anului 30 d.Hr., mormântul în care fusese pus trupul unui Om crucificat, mormânt păzit de soldați romani, a fost găsit gol duminică dimineața. Fuseseră luate toate măsurile pentru ca nimeni să nu se apropie de mormânt, însă trupul Domnului Isus nu se mai afla acolo, iar motivul era unul foarte întemeiat: El înviase. Sute de credincioși L-au văzut înviat după aceea.

    Acest eveniment inexplicabil pare să fie însă dat uitării astăzi. Există anumite așa-zise sărbători creștine, însă oare câți cred cu adevărat în învierea lui Isus? Totuși, învierea este un lucru esențial pentru credință. Înțelegem noi semnificația ei? Prin faptul că L-a înviat pe Domnul Isus, Dumnezeu Și-a arătat deplina aprobare cu privire la Persoana și la lucrarea Lui. El îi asigură astfel pe toți oamenii că jertfa Fiului Său a împlinit în totul cerințele dreptății Sale și că, prin urmare, toți cei care cred că Isus a murit pentru păcatele lor primesc iertare și viață eternă.

    Dumnezeu a vorbit – vom asculta noi glasul Lui? Să ne încredem în Dumnezeul „care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră“ (Romani 4.24,25)!

    Citirea Bibliei: Geneza 11.1-26 · 2 Petru 1.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 11:1-27

    Cineva ar prefera să rămână la victoriile din cap. 10 şi peste ceea ce urmează acum să aştearnă un văl de tăcere;  şi aceasta pentru că David suferă aici, din partea vrăjmaşului sufletelor noastre, cea mai crudă înfrângere a vieţii sale. Mai mult, acest trist episod reprezintă în Cuvântul lui Dumnezeu o avertizare solemnă pentru fiecare dintre noi. Chiar cel mai evlavios credincios posedă o inimă coruptă, larg deschisă pentru toate poftele şi de aceea trebuie să vegheze asupra porţilor acestei inimi rele, în special asupra ochilor lui. Această istorie tragică ni-l arată pe un împărat devenind sclav: un sclav al propriilor dorinţe, înfăşurat în teribila strânsoare a păcatului. În loc să se afle pe câmpul de luptă cu oştile lui, David se relaxează la Ierusalim, plimbându-se fără ocupaţie pe terasa palatului său.

    Să nu uităm niciodată că lipsa de activitate sau lenevia multiplică pentru copilul lui Dumnezeu ocaziile de cădere. În condiţii de inactivitate, vigilenţa se prăbuşeşte inevitabil, iar diavolul, care niciodată nu pierde ocazia, ştie cum să exploateze avantajul. Să fim atenţi deci să ne umplem timpul cu o activitate folositoare.

    David o ia pe soţia lui Urie şi, pentru a-şi acoperi păcatul, îl comite pe al doilea, urzind cu complicitatea lui Ioab moartea unuia dintre cei mai nobili şi mai devotaţi soldaţi ai săi.

    DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Dacă… Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?” (1 Corinteni 15:12)

    Astăzi privim la alte trei dovezi, care vor convinge – pe oricine cercetează cu mintea deschisă – de adevărul Învierii fizice a lui Hristos din morți:

    1) Sacramentele creștine. Sacramentele creștine indică moartea și suferința lui Hristos și, de asemenea, Învierea și puterea Sa. Acestea pot fi urmărite în succesiune neîntreruptă până la momentul exact al morții Domnului Isus Hristos.

    2) Arta creștină. În catacombele din Roma, din perioada persecuțiilor, descoperim gravate în pereți reprezentări ale Învierii lui Hristos ca element esențial al primelor credințe creștine.

    3) Biserica creștină. Gândește-te la realitatea incontestabilă a Bisericii creștine. Numeroase persoane nu-și dau seama de legătura dintre Biserică și Înviere, dar mulți cercetători onești au remarcat asta… Biserica creștină este cea mai mare instituție care există sau a existat vreodată în istoria lumii. Este de cinci ori mai mare decât Imperiul Roman, în perioada lui de apogeu! De fapt, mai mult de două miliarde de oameni recunosc astăzi că se închină lui Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu viu și înviat din morți. Cum a apărut o astfel de instituție, și cum a rămas în existență?

    Cineva a spus: „Marele Canion nu a fost format de o persoană care mânuia un băț”. Și nici o instituție de amploarea Bisericii creștine nu a fost creată de fanteziile unor visători leneși din epocile trecute. Istoricii recunosc că Biserica creștină poate fi considerată a fi început în orașul Ierusalim, în anul 30 d.Hr., momentul morții și Învierii lui Hristos.

    De aceea putem spune astăzi plini de bucurie: „Hristos a înviat!”

  • 17 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Poruncește celor care sunt bogați în veacul de acum să nu se mândrească, nici să nu se încreadă în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belșug, ca să ne bucurăm de ele.

    1 Timotei 6.17

    Ce ne produce satisfacție în viață? Pavel ne amintește, în versetul de mai sus, că adevărata satisfacție nu se găsește în bogăție, ci în Dumnezeul care nu numai că ne dă tot ceea ce avem nevoie, dar care de asemenea dorește să ne bucurăm de ceea ce ne dă El. Acesta este secretul adevăratei mulțumiri: a te bucura mai mult de Dăruitor, decât de darurile Lui!

    Moise este un exemplu în această privință. Citim în Evrei 11.24-26 că Moise, prin credință, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon și a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El a socotit ocara lui Hristos ca o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, fiindcă privea la răsplătire. Moise a știut că nu trebuia să-și pună nădejdea în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu Însuși.

    Solomon însă a trebuit să învețe acest adevăr pe calea cea grea. Cartea Eclesiastul ne prezintă felul cum el a căutat satisfacția și mulțumirea în orice alt lucru decât în Domnul. El a crezut că plăcerile de tot felul îi pot oferi satisfacție (Eclesiastul 2.1-3), însă ele n-au făcut altceva decât să-i lase sufletul tot mai gol. A crezut că lucrurile materiale îi vor oferi mulțumire (versetele 7 și 8), însă, la sfârșit, a trebuit să declare: „Am urât viața, pentru că lucrarea care se face sub soare mi-a fost o povară; pentru că totul este deșertăciune și goană după vânt“ (versetul 17).

    La fel ca mulți astăzi, Solomon a căutat să afle semnificația vieții, pentru a avea o nădejde reală, însă satisfacția prezentă și nădejdea pentru viitor se găsesc doar în relația vie cu Domnul Isus Hristos.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar el a tăgăduit, spunând: „Femeie, nu-L cunosc; … Omule, nu sunt; … Omule, nu știu ce spui“ … Și Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru … Și Petru, ieșind afară, a plâns cu amar.

    Luca 22.57-62

    Petru se leapădă de Isus

    Isus îl avertizase: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“ (Luca 22.34). Apoi Domnul a mers pe Muntele Măslinilor cu ucenicii Săi și S-a rugat fierbinte în grădina Ghetsimani. În timpul acesta, ucenicii dormeau. Apoi Iuda a venit și L-a trădat. Domnul a fost arestat și dus la casa marelui-preot. Petru a urmărit mulțimea, la început „de departe“, apoi a intrat în vizuina leului și s-a așezat „cu ei împreună“, probabil cu inima bătând cu teamă. Deodată lucrurile au devenit periculoase. Oamenii au început să vorbească despre el: „Și acesta era împreună cu El“. Așa că au vorbit și cu Petru, spunându-i: „Și tu ești dintre ei“. Temându-se pentru viața lui, ucenicul se leapădă de Domnul său de trei ori. Apoi Isus Se întoarce și Se uită la Petru. Privirea Lui este tristă, fără nicio îndoială, dar, în ciuda a ceea ce se întâmplase, ea exprimă dragoste. Când Petru s-a întors de la Domnul, Domnul S-a întors spre Petru. Acea privire a atins inima lui Petru și l-a făcut să verse lacrimi de regret cu privire la falimentul lui. Privirea Domnului i-a amintit lui Petru de cuvintele Lui încurajatoare: „Și tu, când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi“. Petru nu trebuia să dispere: nu era sfârșitul; era posibilă o întoarcere.

    Poate că și acum Domnul Se uită la cineva care are ceva de mărturisit și de pus în ordine. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem consecințele prezente și viitoare ale acestei priviri pline de iubire. Și, pentru că o mână divină consemnează clipă de clipă istoria fiecăruia dintre noi, să ne punem și noi în ordine.

    Citirea Bibliei: Geneza 8.6-22 · 1 Petru 4.12-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 8:1-18

    Întărit de promisiunile Domnului, noul împărat îşi asigură tronul prin victoriile care aduc supunerea vrăjmaşilor lui. Primii dintre aceşti vrăjmaşi sunt filistenii. Ţara lor întreagă poate fi, în sfârşit, adusă sub control. Următorii care vor fi subjugaţi sunt moabiţii, ca împlinire parţială a profeţiei lui Balaam (Numeri 24.17). Hadadezer împreună cu sirienii care-i vin în ajutor sunt şi ei învinşi. În final este supus Edomul, potrivit unei profeţii încă mai vechi: binecuvântarea lui Isaac asupra lui Iacov (Geneza 27.29; vezi şi Geneza 25.23). David ilustrează aici ceea ce este scris despre Domnul Isus, a Cărui împărăţie glorioasă va fi stabilită când toţi vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut al picioarelor Sale (vezi Psalmul 110).

    Acum, când pacea este stabilită şi autoritatea lui David recunoscută atât înăuntrul cât şi în afara împărăţiei, se întocmeşte organizarea ei (v. 15-18). Împăratul este centrul, exercitând judecata şi actul justiţiar. În jurul lui, fiecare îşi îndeplineşte funcţiile care-i sunt desemnate. Preoţii se află acolo, asigurând relaţiile cu Dumnezeu. Securitate, stabilitate, dreptate şi pace ~ sunt caracteristicile glorioase care vor fi, într-o măsură completă şi mult mai evidentă, ale Împărăţiei care va veni!

    CUM SĂ-ȚI APERI CĂSNICIA | Fundația S.E.E.R. România

    „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.” (Ioan 10:10)

    Oare de ce 50% dintre căsătorii, inclusiv căsătoriile creștine, se încheie prin divorț? Domnul Isus a răspuns deja la această întrebare, când a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) Dumnezeu a oficiat prima ceremonie de nuntă, între Adam și Eva în grădina Edenului, iar Satan a intrat în scenă când „luna de miere” abia începuse; i-a atacat, le-a provocat sentimente de rușine și le-a adus separarea de Dumnezeu. Și tot în Sfânta Scriptură citim că Satan nu l-a putut învinge pe patriarhul Iov prin bube, faliment și doliu și l-a atacat prin intermediul soției sale. (vezi Iov 2:9)

    Căsnicia ta este una dintre țintele principale ale Satanei, și dacă uiți asta o faci pe riscul tău. Așadar, cum o poți proteja?

    1) Află care sunt așteptările soțului tău/soției tale: sunt ele realiste? Au fost ele neexprimate sau necunoscute până la apariția conflictului în relație? Dezamăgirea se manifestă adesea prin furie.

    2) Familiarizează-te cu trecutul soțului tău/soției tale: în multe feluri, el sau ea este produsul mediului în care a crescut. Adevărul este că noi construim cu uneltele și luptăm cu armele pe care ni le-au dat părinții noștri. Iar în timpul certurilor și conversațiilor aprinse, amintirile legate de furia părinților, abuzurile din copilărie și certurile din familie pot influența modul în care vom reacționa mai târziu, când ne căsătorim.

    3) Începe să te rogi pentru soțul tău/soția ta! Mai mult decât atât, începe să te rogi împreună cu el/ea! Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20).

    Așadar, protejați-vă căsnicia, dragi creștini, pentru că ea este principala țintă a lui Satan, în vremurile pe care le trăim!

  • 2 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Poporul să iasă și să adune porția unei zile în fiecare zi.

    Exod 1.6,8

    Pâinea din ceruri (2)

    Este evident că, pentru a ne bucura de o astfel de parte prețioasă, inimile noastre trebuie să fie separate de orice lucru care aparține acestui veac rău și care are aplicație la natura păcătoasă din noi. O inimă lumească și o gândire carnală nu-L vor găsi pe Hristos în Cuvântul lui Dumnezeu, nici nu se vor bucura de Elim.

    Mana era atât de pură și de delicată, încât nu putea suporta contactul cu pământul. Ea cădea pe rouă (vedeți Numeri 11.9) și trebuia să fie adunată înainte ca soarele să se ridice. Prin urmare, fiecare israelit trebuia să se scoale dis-de-dimineață și să-și adune porția de fiecare zi. Așa stau lucrurile cu poporul lui Dumnezeu acum. Mana cerească trebuie adunată proaspătă în fiecare dimineață. Mana de ieri nu mai este bună pentru astăzi, nici cea de astăzi, pentru mâine.

    Trebuie să ne hrănim cu Hristos în fiecare zi, cu o energie înnoită de la Duhul Sfânt, altfel vom înceta să creștem. Mai mult, trebuie să facem din Hristos ținta noastră principală. Trebuie să-L căutăm „dis-de-dimineață“, înainte ca alte lucruri să aibă timp să pună stăpânire pe inimile noastre slabe. Mulți dintre noi, din nefericire, falimentează în acest aspect. Îi dăm lui Hristos un loc secundar și, în consecință, suntem slabi și sterpi. Vrăjmașul, mereu la pândă, se folosește de indolența noastră spirituală pentru a ne lipsi de binecuvântarea și de puterea care sunt rezultatul hrănirii cu Hristos. Viața cea nouă a credinciosului poate fi hrănită și întărită doar cu Hristos. „După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu trăiesc datorită Tatălui, tot așa, cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el datorită Mie“ (Ioan 6.57).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El l-a găsit într-o țară pustie și în pustia urletelor unei singurătăți, l-a înconjurat, l-a îngrijit, l-a păzit ca lumina ochiului Său.

    Deuteronom 32.10

    Abandonată în deșertul Arizonei (1)

    Un doctor misionar, care a lucrat pe continentul american printre indienii Navajo, în deșertul Arizonei, a avut, cu mai mulți ani în urmă, următoarea experiență:

    Într-una dintre călătoriile sale, el s-a apropiat de un loc cu vegetație pitică, care putea fi văzut de departe în peisajul deșertic din jur. Cu cât se apropia de acest loc, cu atât auzea mai clar niște țipete cumplite. Presupunând că era vorba de vreun animal prins într-o capcană, și-a părăsit vehiculul, și-a luat pușca și a început să înainteze printre tufișuri.

    Aproape că ajunsese de cealaltă parte a locului, când, spre surprinderea lui, a găsit nu un animal, ci o femeie indiană căzută la pământ. Doctorul și-a dat seama că femeia nu se putea mișca și că suferea de dureri cumplite. După ce a examinat-o, a înțeles că nu mai erau speranțe pentru ea: femeia avea o gangrenă și infecția se răspândise deja în tot corpul. I-a făcut o injecție cu morfină, pentru a-i calma durerile, a învelit-o cu o pătură și a pus-o cu grijă în mașină, după care a dus-o la un spital misionar. Pe drum a încercat să afle de la femeie de ce era singură în acel loc. Ea i-a spus că fusese grav bolnavă și că vrăjitorul tribului nu putuse „să scoată demonul din ea“, după care a abandonat-o.

    Stătuse vreme de patru zile în acel loc, o regiune aflată la o altitudine de aproximativ o mie opt sute de metri, imobilizată, fără hrană și fără apă, în căldura soarelui ziua și în frigul neîndurător noaptea.

    Citirea Bibliei: Naum 3.1-19 · Proverbe 30.24-33

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 28:15-25

    Ce scenă înspăimântătoare! Însăşi femeia scoate un ţipăt chinuitor (v. 12), iar aceasta pentru că nu în urma vrăjilor ei a apărut Samuel. Nici ea, nici stăpânul ei, Satan, n-aveau puterea să facă aşa ceva. Mâna lui Dumnezeu era aceea care, pentru un moment, a întredeschis poarta locuinţei morţilor şi a făcut să urce în scenă robul Său Samuel.

    Ceea ce profetul are de spus seamănă cu mesajul pe care, ca mic copil, avusese misiunea să i-l transmită lui Eli (3.11-13). Este o confirmare îngrozitoare a judecăţii Domnului. Încă o zi şi va fi adusă la îndeplinire. Împărăţia va fi luată de la Saul şi va fi dată lui David. Împăratul şi fiii lui i se vor alătura lui Samuel, în locul unde morţii aşteaptă învierea: spre viaţă ori spre judecată.

    Este deosebit de solemn sfârşitul acestui om care îşi începuse domnia atât de promiţător. Dragi prieteni, reţineţi bine aceasta: oamenii cu cele mai frumoase caractere, dar care nu au viaţa nouă, merg spre o pedeapsă eternă tot atât de sigur ca şi cei mai mari păcătoşi. Isus dă această viaţă divină tuturor acelora care I-o cer. Tu o ai?

    CINE ÎȚI VINE ÎN AJUTOR? | Fundația S.E.E.R. România

    „Ea s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie.” (Romani 16:2)

    Charles Plumb a fost pilot de avion în Vietnam și, după șaptezeci și cinci de misiuni de luptă, avionul său a fost doborât de o rachetă sol-aer. Plumb s-a catapultat, dar a ajuns în mâinile inamicului… și a petrecut următorii șase ani într-o închisoare comunistă. A supraviețuit calvarului… și acum ține prelegeri despre ceea ce a învățat din experiența sa. Într-o zi, când el și soția sa luau masa într-un restaurant, un bărbat de la o altă masă s-a apropiat și l-a întrebat: „Tu ești Plumb? Ai pilotat avioane de vânătoare în Vietnam de pe portavionul Kitty Hawk și ai fost doborât?” Plumb a spus: „De unde știi tu asta?” Omul a răspuns: „Eu ți-am împachetat parașuta!” Apoi omul l-a apucat de mână și a spus: „Cred că a funcționat!” Plumb i-a strâns mâna și l-a asigurat că da, adăugând: „Dacă n-ar fi funcționat, eu nu aș fi astăzi aici!” În acea noapte, Plumb nu a putut dormi, gândindu-se la omul acela. Oare cum arăta în uniforma Marinei? De câte ori nu l-o fi văzut, fără ca măcar să-l întrebe „Ce mai faci?” (sau orice altceva)… pentru că Plumb era pilot de vânătoare, iar celălalt bărbat era doar un marinar. Se gândea la numeroasele ore pe care acel marinar le va fi petrecut în măruntaiele navei, netezind meticulos și împăturind mătasea fiecărei parașute, ținând în mâini practic destinul atâtor necunoscut. Ca urmare, de-atunci Plumb pune regulat publicului său această întrebare importantă și neobișnuită: „Cine îți împachetează parașuta?” Cu toții avem pe cineva care ne oferă ceea ce avem nevoie pentru a face față cu bine unei zile. Apostolul Pavel a spus de pildă despre diaconița Fivi că „s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie.” Pe tine, cine te susține? Astăzi – arată-i aprecierea ta!

  • 26 Martie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (2)

    Al treilea pas este privirea Domnului (Luca 22.61). Când Petru L-a tăgăduit pe Domnul, pentru a treia oară, citim că „Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru“. Aceasta a fost o privire, putem fi siguri, care exprima o dragoste desăvârșită. Petru tocmai Îi întorsese spatele Domnului, spunând: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!“ (Matei 26.74). Imediat Domnul S-a întors către Petru și l-a privit într-un fel prin care trebuie să-i fi adresat acestuia următoarele cuvinte: «Tu mărturisești că nu Mă cunoști, dar Eu te cunosc și te iubesc». „Iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1).

    O, ce dragoste, o dragoste minunată, care nu ne abandonează! Să notăm din nou că tăgăduirea categorică a lui Petru nu a ridicat resentimente sau mânie în inima Domnului. Ce diferență este între El și noi! Nouă ne este suficient un mic gest de nemulțumire, de nerecunoștință sau de răutate din partea fraților noștri și imediat ni se ridică în inimi gânduri amare și exprimăm cuvinte de amărăciune. Nu așa au stat lucrurile în privința Domnului nostru.

    Al patrulea pas în procesul restabilirii lui Petru a fost cuvântul Domnului (Luca 22.61). Privirea Domnului i-a reamintit de ceea ce El îi spusese, pentru că citim: „Petru și-a amintit de cuvântul Domnului“. Privirea Domnului i-a frânt inima; cuvântul Domnului i-a atins conștiința, iar rezultatul a fost că, „ieșind afară, a plâns cu amar“. Iuda „îndată a ieșit. Și era noapte“ – noaptea eternă a disperării zadarnice. Petru „a mers afară“ în pocăință profundă pe calea restabilirii. El „a mers afară“, deoarece conștiința lui trezită nu i-a mai permis să continue în acea asociere falsă. El a plâns cu amar, deoarece dragostea neschimbătoare a Domnului îi atinsese inima.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui.

    Luca 9.32

    Simon Petru – un martor ocular

    Apostolii Îl recunoscuseră pe Isus ca Mesia și Răscumpărătorul promis și s-au așteptat ca El să stabilească domnia Lui de pace pe pământ, după cum fusese spus mai dinainte în Vechiul Testament. Dar ei au eșuat în a ține cont de pasajele care vorbeau de suferințele lui Mesia, precum capitolul 53 din cartea profetului Isaia de exemplu.

    Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că El „trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe … și să fie omorât și a treia zi să învieze“, ei au fost tulburați, în special Petru. Ei nu înțelegeau că Mesia trebuia întâi să sufere și să moară, ca să îi răscumpere pe ei și pe nenumărați alții, și că doar mai târziu Își va stabili El domnia în glorie. Domnul a văzut confuzia și tulburarea din inimile lor. Ei trebuiau să învețe că, deși Hristosul avea să sufere și să moară, speranța glorioasă a Împărăției Lui nu era în niciun caz incertă. Isus i-a luat pe Petru și pe alți doi ucenici pe un munte unde ei au putut vedea dinainte cum va fi gloria Domnului Isus Hristos în Împărăția Lui viitoare. În acel loc, în timp ce mai-marii poporului Îl respinseseră pe Mesia și căutau să Îl omoare, Dumnezeu Însuși dă mărturie publică despre Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultați!“ (Luca 9.35). Ani mai târziu, Petru vorbește despre această întâmplare. El credea cu tărie că Isus Se va întoarce și că Își va stabili Împărăția în putere și glorie și a accentuat faptul că el însuși a fost „martor ocular al măreției Sale“ (2 Petru 1.16-21). Acel eveniment de pe munte confirmă în mod impresionant afirmațiile profetice din Biblie.

    Citirea Bibliei: Mica 3.1-12 · Proverbe 28.11-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:1-17

    Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată… probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El trăind pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7.25).

    David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-l cunoaşte pe David şi-l tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este” (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a făcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge” (Luca 10.16).

    În plus, asemeni bogatului „nebun” din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea”, „apa mea”, „carnea mea” etc (v.11).

    ÎNNOIEȘTE-ȚI ZILNIC MINTEA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2)

    Astăzi vom reflecta la cum ne putem înnoi mintea. Un autor creștin scria: „Modul prin care-ți poți înnoi mintea este să-ți descarci Scriptura. Medicii de la Institutul Național de Sănătate Mintală au realizat un studiu fascinant, cerându-le subiecților să îndeplinească o sarcină motorie simplă – un exercițiu de bătăi cu degetul. Și-n timp ce subiecții băteau cu degetele, medicii au efectuat un RMN pentru a identifica ce parte a creierului era activată. Subiecții au exersat apoi exercițiul de bătaie cu degetul zilnic timp de patru săptămâni. La sfârșitul perioadei de patru săptămâni, scanarea creierului a fost repetată. În fiecare caz, aceasta a arătat că zona creierului implicată în îndeplinirea acelei sarcini s-a extins. Această sarcină simplă – un exercițiu de bătut cu degetul – a antrenat literalmente noi celule nervoase și a refăcut conexiunile neuronale.

    Tot la fel, atunci când citim Scriptura, antrenăm noi celule nervoase și refacem conexiunile neuronale. Într-un fel, descărcăm un nou sistem de operare care reconfigurează mintea. Nu mai gândim în felul omenesc, ci începem să nutrim gânduri dumnezeiești!” Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5) Cum îndeplinim această poruncă?

    Tot apostolul Pavel ne spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti…” (Coloseni 3:16). Prin predicare, învățătură, lectură sau cântare, creierul nostru este reconectat cu Cuvântul lui Dumnezeu și ne dezvoltăm gândirea lui Hristos. Avem gândurile Lui.

    Ca urmare, ajungem să facem voia Lui în loc să fim conduși de propria noastră voință. Așadar, continuă să-ți înnoiești mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu!

  • 25 Martie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (1)

    Aici vedem ultimul pas spre restabilirea acestui slujitor devotat. Oricum, este profund instructiv să analizăm toți pașii care conduc la restabilirea finală a lui Petru.

    Primul pas a fost rugăciunea Domnului în favoarea lui Petru. Chiar înainte de a cădea Petru, Domnul vorbise despre tăgăduirea care încă nu se produsese: „Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta“ (Luca 22.31,32). Este bine să remarcăm subiectul rugăciunii Domnului. El nu S-a rugat ca Petru să nu intre în ispită, nici ca Satan să nu îl cearnă și nici ca Petru să fie ferit de cădere. Cernerea, ispitirea și căderea, toate erau necesare pentru a face să se manifeste încrederea firească a lui Petru în sine însuși. Însă Domnul Se roagă ca, atunci când Petru avea să falimenteze, credința lui să nu falimenteze și ea. Efectul păcatului este distrugerea încrederii în Dumnezeu, iar dacă încrederea în harul lui Dumnezeu este pierdută, cum poate sufletul să mai fie adus înapoi la Domnul? Diavolul vrea să ne atragă în păcat, în speranța că ne va distruge credința și că ne va duce în pierzare. Însă Domnul nu îngăduie aceasta. Cernerea diavolului era în spatele căderii lui Petru; dar rugăciunea Domnului era în spatele păstrării credinței lui, iar diavolul nu putea trece dincolo de rugăciunea Domnului. Diavolul îl conduce pe Iuda să-L vândă pe Domnul, dar, neavând credință, Iuda este condus la disperare și la distrugere. Petru Îl tăgăduiește pe Domnul, dar credința lui rămâne și este condus la pocăință și la restabilire.

    Al doilea pas în restabilirea lui Petru a fost atenționarea Domnului (Luca 22.34). Niciun credincios nu ajunge să cadă fără să aibă parte în prealabil de atenționare. Plini de încredere în noi înșine, nu luăm seama la atenționări; însă, sub o formă sau alta, există o atenționare. Cât de directă a fost aceasta în cazul lui Petru, pentru că Domnul a spus: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“!

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum.

    Matei 4.13

    Capernaum

    Isus venea deseori în orașul Capernaum, situat pe malul de nord-vest al lacului Ghenezaret și îi învăța în sinagogă în ziua Sabatului. Ascultătorii Săi erau uimiți de învățătură, deoarece „cuvântul Lui era cu autoritate“ (Luca 4.32). Aproape o treime dintre minunile relatate în evanghelii au fost făcute în Capernaum, iar o altă treime în împrejurimi. Niciun alt oraș nu a avut atât de multe dovezi că Isus era cu adevărat Mesia cel promis. Cu toate acestea, Isus a fost respins. Pocăința înseamnă să recunoaștem că suntem în întuneric. Când Biblia vorbește de întuneric, se referă adesea la corupția morală a omului.

    După o partidă de cărți, un tânăr și-a omorât adversarul. Arestat și judecat, acesta a fost condamnat la moarte. Într-o zi, ușa celulei se deschide și intră un domn. Crezând că era preotul, îi spune: „Ieși! Afară! Nu vreau să te văd! Destul despre religie!“ — „Tinere, ascultă-mă, îți aduc o veste bună“. Prizonierul îl gonește pe vizitator, iar el pleacă. Gardianul îl anunță apoi că vizitatorul izgonit era guvernatorul care dăduse curs unei petiții în favoarea condamnatului. — „Cum? dă-mi o hârtie“. Și-a cerut scuze. Dar guvernatorul a scris pe margine: „Acest caz nu mă mai privește“. Înainte de a muri, condamnatul a spus: „Mor pentru că am refuzat iertarea care mi s-a oferit“.

    Capernaum nu L-a primit pe Isus și mesajul Său. Așa că, în cele din urmă, Isus a trebuit să anunțe: „Și tu, Capernaum, care ai fost înălțat până la cer, vei fi coborât până la Locuința morților“ (Matei 11.23).

    Citirea Bibliei: Mica 2.1-13 · Proverbe 28.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 24:1-22

    David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credintei de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Apoi îl vedem pe Saul suflând încă ameninţare şi ucidere (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din în­tâm­plare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron. Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe unsul Domnului, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor. Vorbind despre această experienţă, David va spune: … l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: Tată, iartă-i (Luca 23.34).

    Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

    LUPTĂ-TE CU SATAN – PERSONAL! | Fundația S.E.E.R. România

    „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva… duhurilor răutăţii…” (Efeseni 6:12)

    Când ești în război, trebuie să-ți cunoști atât dușmanul, cât și aliații. Biblia spune că înainte de a se lupta cu Siria, Ioab i-a spus fratelui său: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor.” (1 Cronici 19:12) Dacă unul era copleșit, celălalt putea interveni și putea da o necesară mână de ajutor.

    Dar nu la fel stau lucrurile și în războiul spiritual. În războiul spiritual nu ne luptăm cu „carnea și sângele, ci împotriva căpeteniilor… domniilor… stăpânitorilor întunericului… și duhurilor răutății…” Iar confruntarea este o luptă „unu-la-unu”, în care trebuie să te apropii și să-ți înfrunți personal adversarul.

    Când David a ieșit împotriva lui Goliat, uriașul era atât de sigur pe el încât anunțase tot Israelul: „Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voştri, dar, dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă și ne veți sluji.” (1 Samuel 17:9) Gândește-te la implicațiile pe termen lung ale acestei situații. Dacă Goliat învingea, poporul lui Dumnezeu avea să-și petreacă viața în slujba dușmanului! Mizele erau incredibil de mari pentru Israel!…

    Și la fel sunt și pentru tine: Satan vrea să te învingă… iar dacă lupți după regulile firii, vei pierde. La fel cum luptătorii profesioniști au reguli pe care trebuie să le respecte, tot la fel există și reguli spirituale, infailibile, concepute să lucreze pentru tine.

    Apostolul Pavel scria: „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4) Așadar, armele de care dispui pentru a-l învinge pe Satan sunt: rugăciunea, părtășia creștină, Cuvântul lui Dumnezeu, Numele Domnului Isus și sângele Domnului Isus. Aceste cinci arme puternice ți-au fost date de Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satan. Așa că, folosește-le – astăzi, și în fiecare zi!

  • 22 Martie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.

    Galateni 6.14

    Noul Testament pe scurt (9) – Galateni

    Epistola către Galateni, scrisă către adunările din regiunea Galatiei, reprezintă o mustrare aspră împotriva învățăturii rele potrivit căreia faptele legii ar forma standardul pentru umblarea și purtarea celui credincios. Deși mântuiți prin har, prin credință, galatenii adăugaseră legea ca principiu pentru menținerea mântuirii lor. Acest amestec este cu totul dezgustător pentru Dumnezeu, care este Dumnezeul oricărui har.

    Apostolul Pavel arată că Persoana binecuvântată a lui Hristos, și nu legea, formează standardul umblării celui credincios și că Duhul lui Dumnezeu este puterea pentru a umbla cu Dumnezeu. Crucea lui Hristos este prezentată cu putere ca fiind cea care retează orice speranță ca omul aflat sub lege să producă ceva bun. Prin cruce, credinciosul este răstignit față de lume, deci este înlăturat din chiar sfera în care legea este principiul cârmuitor. El este văzut acum ca fiind în legătură cu noua creație (Galateni 6.15) și de aceea el trebuie să umble nu prin carne, ci prin Duhul.

    Moartea lui Hristos este privită în capitolul 4 ca fiind modul în care am fost răscumpărați din robia legii, pentru a fi aduși în poziția de fii ai lui Dumnezeu, caracterizată de o deplină demnitate și libertate – poziție care nu putea fi cunoscută de sfinții Vechiului Testament, însă care aparține tuturor sfinților din această dispensație a harului. Suntem fii ai lui Dumnezeu, așezați de El Însuși în această poziție binecuvântată. Cât de necesară este Epistola către Galateni pentru a putea fi păziți de egoism, de încrederea în carne și de nenumăratele rele care izvorăsc dintr-o atitudine legalistă!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“ Și Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

    Matei 16.15,16

    Petru răspunde prin credință

    Mulți oameni L-au urmat pe Isus după ce au fost ajutați de El în nevoie. Totuși, atunci când Isus a vorbit despre moartea Lui, precum și despre responsabilitatea lor personală înaintea lui Dumnezeu, ei au spus: „Greu este acest cuvânt; cine poate să-l asculte?“, și L-au părăsit pe Domnul. Atunci Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi dacă și ei vor pleca de la El. Petru a răspuns pentru toți: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu“ (Ioan 6.60,67-69).

    Cu o altă ocazie, Isus a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“. Ucenicii au răspuns că oamenii aveau o părere înaltă despre El. Atunci El i-a întrebat personal: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“. Din nou, Petru este cel care răspunde: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

    Acum, că Petru L-a mărturisit ca „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“, Isus Se referă din nou la schimbarea numelui acestuia, de la Simon, la Petru. El i-a zis: „Tu ești Petru [o piatră] și pe această stâncă [gr. Petra] voi zidi Adunarea Mea“. Adunarea a fost astfel zidită pe stâncă, pe faptul și pe mărturisirea că Isus este Fiul Dumnezeului celui viu.

    Petru însuși explică mai târziu că el și toți ceilalți credincioși au venit la Isus, „Piatra vie“ și, ca „pietre vii“, ei au fost zidiți o casă duhovnicească, biserica sau adunarea (1 Petru 2.4,5).

    Citirea Bibliei: Iona 3.1-10 · Proverbe 27.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 22:11-23

    În timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului ~ cruţându-l pe Agag şi animalele lui ~ nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul sabiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).

    Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. „Rămâi cu mine ~ îl sfătuieşte David ~ … cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta”.

    „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră ~ le aminteşte Isus ucenicilor Săi ~ … dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La mine vei fi bine păzit” (v. 23; vezi Ioan 18.9)!

    LEGEA ENTROPIEI | Fundația S.E.E.R. România

    „…toate aceste lucruri au să se strice…” (2 Petru 3:11)

    Un autor creștin a scris: „A doua lege a termodinamicii afirmă acest adevăr fizic: dacă sunt lăsate în voia lor, toate lucrurile din univers se îndreaptă spre dezordine și degradare. Mașinile ruginesc… Mâncarea se alterează… iar acest lucru este cunoscut sub denumirea de „legea entropiei”. Singura modalitate de a preveni entropia este să introduci o sursă de energie exterioară care s-o contracareze. Termenul tehnic pentru aceasta este negentropia. Iar frigiderul este un bun exemplu. Îl conectați la o priză electrică, și produce aer rece care împiedică alimentele să se strice. Dacă frigiderul este deconectat de la sursa sa de energie, entropia va prelua din nou controlul, iar lucrurile vor deveni urât mirositoare.

    Oare nu asta se întâmplă și atunci când ne deconectăm de la Dumnezeu? Viața se îndreaptă spre degradare și dezordine. Așadar, cum ne depășim tendințele entropice?

    Solomon răspunde: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18) Dacă păcatul este entropie, atunci investirea energiilor noastre într-o viziune de dimensiunea lui Dumnezeu înseamnă negentropie. Expresia „fără frâu” provine din cuvântul ebraic para, iar „entropie” este o traducere corectă a acestuia.”

    Aș zice că multe probleme ale Bisericii nu provin neapărat dintr-o abundență de păcate, ci mai degrabă dintr-o lipsă de viziune. Nu sugerăm că nu există probleme legate de păcat, sau că acestea n-ar trebui rezolvate. Dar, în prea multe cazuri, nu există suficientă viziune pentru a ține bisericile ocupate. Viziunea noastră nu este suficient de mare pentru a ne solicita toate energiile, așa că ne concentrăm pe probleme mărunte – care nu ne dau suficient de mult de lucru…

    La fel este și în plan personal. Dacă am avea o viziune mai largă asupra a ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze în noi și prin noi, problemele noastre s-ar diminua, deoarece focalizarea noastră ar fi pe o cauză mai mare decât noi! Iată la ce ne invită El să reflectăm azi…

  • 28 Februarie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“.

    Ioan 21.15

    La cruce, toți ucenicii Îl părăsiseră pe Domnul și fugiseră. În această zi a învierii, mulți s-au întors la vechile lor preocupări. Dar, ca de fiecare dată, Petru a mers mai departe decât alții. La cruce, el L-a tăgăduit de trei ori pe Domnul; în această zi a învierii, el este acela care îi conduce înapoi la corăbiile și plasele lor. Acesta este motivul pentru care Domnul i Se adresează într-un fel special lui Petru; însă, chiar dacă El i Se adresează lui, face acest lucru spre folosul nostru, al tuturor. Pentru că aici, trebuie specificat, Domnul nu lucrează cu păcatul manifestat în actul tăgăduirii, ci cu răul nejudecat al vechii naturi, care ne expune pe toți la căderi similare, ba chiar la unele și mai grave.

    Să ne amintim că nu este necesar să falimentăm în mod public pentru a ne abate de la calea dreaptă. Putem să ne abatem fără a-L tăgădui pe Domnul cu jurământ și blestem, pentru că Scriptura vorbește și despre cei care s-au abătut în inima lor (Proverbe 14.14).

    Totuși, pentru încurajarea noastră, să ne amintim că, fie ne-am abătut în mod deschis, fie în inimă, orice credincios care s-a abătut poate fi restabilit, deși este posibil ca acest lucru să nu aibă loc decât pe patul de moarte. Este foarte important de subliniat faptul că toate restabilirile sunt inițiate de Domnul. Oaia rătăcită nu s-ar întoarce niciodată dacă Domnul, în harul Său, nu ar merge după ea. David spune: „El îmi restabilește sufletul“ (Psalmul 23.3). Naomi spune: „Domnul m-a adus din nou acasă“ (Rut 1.21). Binecuvântat să fie Numele Său că, în cele din urmă, El ne aduce pe toți acasă!

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pentru ce, când am venit, nu era nimeni? Am chemat și nu era nimeni care să răspundă? S-a scurtat, într-adevăr, mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra, sau n-am Eu putere să salvez?

    Isaia 50.2

    De ce tace Dumnezeu?

    Punem ușor această întrebare când auzim de catastrofe naturale, când vedem imagini ale unui atac, când suntem loviți în mod direct… De ce tace Dumnezeu față de o asemenea nenorocire? De ce a trebuit eu să sufăr aceasta? Am dori atât de mult un răspuns sau am vrea să Îl luăm la întrebări pe Dumnezeu pentru aceste probleme, iar El nu vorbește. Dar, oare chiar tace Dumnezeu? El le-a vorbit celor din Israel prin intermediul multor profeți, dar ei i-au respins, pe unii dintre ei chiar i-au omorât. Cu toate acestea, Dumnezeu L-a trimis pe pământ pe Însuși Fiul Său. Isus Hristos a predicat mesajul harului, a vindecat bolnavi și Și-a dat viața ca jertfă pe cruce pentru a ne răscumpăra. A făcut mult mai mult decât să spună niște cuvinte. A fost cea mai mare dovadă a iubirii lui Dumnezeu față de noi.

    În prezent, Dumnezeu vorbește prin evanghelia harului. El pune întrebarea: „S-a scurtat mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra?“. Majoritatea oamenilor sunt încă datori să Îi răspundă la această întrebare. Chiar dacă Dumnezeu pare să rămână tăcut față de problemele tale, El a vorbit, iar mesajul Lui este accesibil și îți stă la dispoziție în Biblie. Cuvintele Lui ar trebui să te facă să te mai gândești încă o dată și să-ți revizuiești starea, privind-o nu numai din punctul tău de vedere, ci și din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Cu toate că ai păcătuit, există speranță! Dacă te încrezi în Fiul Lui, în Isus Hristos, Dumnezeu îți va deschide calea către El și îți va da viață eternă.

    Citirea Bibliei: Estera 4.1-17 · Proverbe 19.15-29

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 12.16-25; 13:1-5

    Ploaia pe care Samuel a cerut-o în plină pe­rioadă a secerişului (când nu plouă deloc în aceste ţinuturi – Proverbe 26.1) a fost o minune desti­na­tă a dovedi poporului că profetul vorbea cu adevărat din partea Domnului.

    Şi ce le spune el? În cuvinte mişcătoare, după ce se umili­seră, îi în­deamnă să se întoarcă de la lucrurile lor de ni­mic, care nu aduceau folos, ca să-I servească lui Dum­­ne­zeu cu toată inima (v. 20,21;  compară cu Tit 2.12-14).

    Serviciul lui Samuel ca judecător s-a încheiat. Dar îşi păstrează încă lucrarea de mij­locitor, precum şi statutul de profet, pen­tru a le arăta din partea Domnului „calea cea bună şi dreapt㓠(v.23). Harul divin menţine pentru ei, în per­soana lui Samuel, această resursă dublă: Rugă­ciunea şi Cuvântul.

    Noi avem, scumpi copii ai lui Dumnezeu, o Persoană care este mult mai mult decât această resursă: este minunată. Până la sfârşit, Isus nu va înceta să Se roage pentru fiecare dintre noi. Ca să putem urma calea cea bună şi dreaptă pe pământ, El ne dă Duhul Său şi Cuvântul Său. Cu asemenea resurse este chiar mai puţin scuzabil pentru noi decât pentru Israel atunci când nu trăim pentru gloria Lui.

    Domnia lui Saul abia începe. El strânge poporul la Ghilgal, ca să facă faţă vrăjmaşilor săi, filistenii.

    DUMNEZEU TE VA IERTA ȘI TE VA RESTAURA! | Fundația S.E.E.R. România

    „…Curăţă-mă de păcatul meu!” (Psalmul 51:2)

    Există vești rele și vești bune în ceea ce privește păcatul. Vestea rea este că, atunci când David a încercat să-și ascundă păcatul, Dumnezeu l-a expus înaintea întregii națiuni. Vestea bună este că, atunci când s-a pocăit de păcatul său, Dumnezeu l-a iertat pe David și i-a șters cazierul.

    Ceea ce a făcut pentru David, poate face și pentru tine!

    Tot ce trebuie să faci este să îngenunchezi și să te rogi… ca el: „Curăță-mă de păcatul meu… Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule…” (vezi Psalmul 51:2, 10). Dacă vrei să știi cum răspunde Dumnezeu la o astfel de rugăciune, iată ce i-a spus El, lui Solomon, fiul lui David: „Dacă vei umbla înaintea Mea… cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele, voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău, David, când am zis: „Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.” (1 Împărați 9:4-5).

    S-ar putea să simți că – din cauza păcatului tău, pe care-l știi doar tu și Dumnezeu – ești dincolo de orice speranță de răscumpărare, că ai pierdut ocazia de a fi folositor lui Dumnezeu și de a-ți împlini destinul… Nu crede asta! Te poți recupera. Poți fi restaurat. Poți fi iertat. Îți poți recâștiga integritatea. Poți fi vindecat și poți deveni întreg din nou. Iar atunci vei putea cânta: „Există o fântână plină cu har / ce curge din Emanuel la Calvar / Iar păcătoșii scufundați în această apă / Își pierd pe dată murdăria toată!”

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este azi acesta: Dumnezeu te va ierta și te va restaura! Tot ce trebuie să faci este să-I ceri asta!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne