Etichetă: romania

  • 21 Februarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu vă îmbătați de vin, în care este destrăbălare, ci fiți umpluți de Duh, vorbind între voi cu psalmi și cântări de laudă și cântări spirituale, lăudând și cântând Domnului în inima voastră, mulțumind întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu și Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, supunându-vă unii altora în teamă de Hristos.

    Efeseni 5.18-21

    Deși istoria prezentată în Fapte ne arată că în practică umplerea cu Duhul Sfânt a fost ocazională, chiar și în cazul apostolilor, nu trebuie să pierdem din vedere că, în Efeseni 5.18, toți creștinii sunt îndemnați să fie plini de Duhul. Poate ni se pare surprinzător să găsim un astfel de îndemn în contrast cu „îmbătați de vin“, însă comparația constă în faptul că, atunci când vinul este băut în exces, acesta îl face pe om să nu mai aibă control asupra lui însuși. Toată această stare este joasă și rea. Însă Duhul lui Dumnezeu poate prelua controlul asupra omului într-un fel care este bun și divin. Ceea ce este foarte bun este pus în contrast cu ceea ce este foarte rău. Atunci când Duhul umple, evident că tot ceea ce nu este de la El trebuie să fie înlăturat.

    Există o mulțime de lucruri care ne umplu gândurile, timpul și energia și care sunt piedici în calea primirii acestei puteri; iar aici trebuie să încadrăm nu doar lucrurile care sunt evident rele, ci și multe alte lucruri care sunt banale și fără folos.

    Așa se explică îndemnul: „Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu“ (Efeseni 4.30). Dacă Îl întristăm, nu pierdem prezența locuirii Lui în noi, pentru că versetul continuă: „Cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării“. Cu toate acestea, pierdem mult din beneficiul prezenței Lui. Până când lucrul care a produs întristarea Duhului nu este înlăturat, atât bucuria spirituală cât și puterea spirituală sunt pierdute. Unele dintre lucrurile care întristează Duhul sunt menționate atât în versetele anterioare, cât și în cele ulterioare acestuia. Cât de mult Duhul lui Dumnezeu a fost întristat prin răutatea, vorbirea de rău și amărăciunea care au existat în mijlocul sfinților! Nu este de mirare că puterea Sa nu se manifestă deloc.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!

    Psalmul 32.1

    Rața emirului

    Karim lucra pentru un faimos emir arab, care avea un parc mare cu păsări exotice. Printre acele păsări era o rață dintr-o specie foarte rară, de care emirul era foarte mândru. Într-o zi, Karim a observat cum ceva ieșea dintr-un tufiș și, ca un reflex, a catapultat-o. Vai! A omorât rața emirului! Îngrozit, a îngropat rața, crezând că nu îl văzuse nimeni. Nu peste mult timp s-a observat că rața dispăruse. Emirul s-a mâniat foarte tare. A întreprins căutări, dar fără niciun rezultat.

    Peste puțin timp, bucătarul i-a spus lui Karim să-i aducă ceva apă. El a refuzat. Atunci bucătarul i-a șoptit: „Când patronul va descoperi cine a ucis rața…“. Atunci nefericitul Karim a fost nevoit să execute. Bucătarul a exploatat situația, pentru a-i cere să facă tot felul de lucrări. De fiecare dată când Karim obiecta, bucătarul repeta amenințarea „Când va ști patronul…“, iar atunci Karim ceda.

    Sărmanul băiat era la limită. Într-o zi a căzut la picioarele emirului, i-a mărturisit greșeala și a fost iertat. A plecat dinaintea patronului eliberat și revigorat. L-a întâlnit din nou pe bucătar, care i-a cerut să-i aducă apă. Când a refuzat, bucătarul a insistat: „Când va afla patronul…“. Atunci Karim a răspuns triumfător: „Știe și m-a iertat“.

    Această istorisire ilustrează experiența eliberatoare pe care o are orice păcătos care își mărturisește înaintea lui Dumnezeu faptele rele: știe că a fost iertat și este eliberat de povara vinovăției și de sub robia lui Satan și are pace cu Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Neemia 13.1-14 · Proverbe 17.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 8.1-22

    Fiii lui Samuel, ca şi cei ai lui Eli, n-au călcat pe urmele tatălui lor. Copiii părinţilor credincioşi să ia în considerare în mod serios lucrul acesta! Ca să se bucure de favoarea lui Dumnezeu, nu este suficient, aşa cum gândeau iudeii, să-l aibă pe Avraam ca tată (Matei 3.9).

    Acum poporul se înfăţişează cu o cerere care pe profet îl întristează profund. Vor un împărat pentru a fi şi ei ca toate celelalte naţiuni. A dori să fii ca toată lumea: în esenţă aceasta este adesea şi dorinţa noastră, pentru că nu ne place câtuşi de puţin să atragem atenţia. Dacă nu ne comportăm ca şi cei din jur, atragem de obicei asupra noastră ironie, neînţelegere şi acuzaţii că suntem mândri. Totuşi, dacă „suntem copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3.2), chiar faptul acesta statuează o diferenţă fundamentală între noi şi asociaţii noştri lumeşti, diferenţă care va antrena multe altele: cel neîntors la Dumnezeu nu acceptă autoritatea lui Dumnezeu, în timp ce credinciosul, pe de altă parte, Îl recunoaşte pe Isus Hristos ca pe Stăpânul şi Domnul său.

    Samuel are misiunea să prezinte poporului avertismentul acesta: în timp ce Domnul era un Suveran care i-a umplut din plin pe ai Săi cu lucrurile Sale bune, împăratul pe care îl doresc va cere de la ei şi domnia lui va fi aspră.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND TRECEM PRIN DIFICULTĂȚI (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul a fost cu Iosif, și Și-a întins bunătatea peste el…” (Geneza 39:21)

    Pentru a-și împlini destinul, Iosif a trecut prin trădare, ispită, calomnie și închisoare pe nedrept. Dar a ieșit din ele întărit și învingător. Iată ce a aflat el… și trebuie să recunoști și tu:

    1) Dumnezeu știe prin ce treci și Îi pasă. Există o propoziție-cheie care apare de vreo cinci ori în istorisirea despre Iosif: „Domnul a fost cu Iosif”! Chiar și când totul părea că merge rău, Iosif nu s-a îndoit niciodată că Dumnezeu era cu el!

    2) Ți s-a oferit libertatea de a alege. Dumnezeu îți dă libertatea de a alege cum vei reacționa la circumstanțele tale: prin credință sau îndoială, bucurie sau disperare, răbdare sau nerăbdare etc. Atunci când alegi să ignori ceea ce este corect, Dumnezeu nu-ți va impune voia Sa. Uneori luăm problemele asupra noastră și apoi dăm vina pe Dumnezeu… și spunem: „Trebuie că asta e voia lui Dumnezeu”, ca și cum Dumnezeu Își găsește plăcerea în identificarea și sancționarea greșelilor noastre, sau în programarea lucrurilor care ne răpesc fericirea! Adevărul este că nu tot ce se întâmplă înseamnă voia lui Dumnezeu! Da, El cunoaște tot ce se întâmplă, și are planuri pentru viețile noastre, dar ne-a dat și liberul arbitru. Și pentru că El le-a dat și altora liberul arbitru, greșelile și deciziile noastre și ale lor ne pot afecta și pe noi!

    3) Dumnezeu este cel care controlează rezultatul final. Orice situație grea prin care treci astăzi, El o poate întoarce spre binele tău! În cele din urmă, Iosif a putut să spună: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine…” (vezi Geneza 50:20).

    In timp ce Dumnezeu lucra pentru a scoate binele din situația sa, Iosif a trebuit să continue să se încreadă în El, chiar dacă în acel moment nu înțelegea ce se întâmpla! Asta trebuie să faci și tu… azi!

  • 20 Februarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Cel întâi-născut din întreaga creație; pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri și cele care sunt pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități: toate au fost create prin El și pentru El. Și El este mai înainte de toate și toate se mențin prin El.

    Coloseni 1.15-17

    Pentru a fi Creatorul tuturor lucrurilor, trebuia ca El să fie înainte de ele. Prin urmare, aici este afirmată preexistența Sa: „El este mai înainte de toate“. Să remarcăm că Pavel nu spune la fel ca Ioan: „La început era Cuvântul“. Evanghelistul prezintă istoria Cuvântului veșnic, și de aceea el spune: „Era [Cuvântul]“. Pavel însă exprimă permanența Ființei lui Hristos: „Înainte de toate lucrurile, El este“, El subzistă. Este o nouă dovadă a divinității Sale, după cum Domnul Însuși spune: „Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“ (Ioan 8.58). El nu spune: „Eu eram“. Nu vom putea să subliniem îndeajuns grija cu care Cuvântul scoate în evidență excelența și unicitatea măreției lui Hristos.

    Dar cum se mențin în existență aceste lucruri pe care El le-a creat? Cine le susține? Își continuă ele existența prin ele însele? Nu! Dacă ar fi fost așa, ele ar fi căzut repede în dezordine și în neant. Aceeași putere creatoare care le-a scos din neant le împiedică să ajungă din nou acolo. Această putere este esențială pentru păstrarea lor. Astfel, apostolul le spune evreilor creștini: „Susținând toate prin Cuvântul puterii Lui“ (Evrei 1.3). În ce măreție strălucită ne apare Persoana Fiului! El, Cel îmbrăcat cu toate atributele care nu pot aparține decât unei Persoane divine, este același cu Cel care S-a smerit atât de mult, încât S-a făcut asemenea nouă, pentru a ne răscumpăra! Să ne prosternăm înaintea Lui și să-L adorăm! Este vrednic să primească închinarea noastră.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și l-a dus la Isus. Isus, privindu-l, a spus: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu vei fi numit Chifa“ (care se traduce: Piatră).

    Ioan 1.42

    Prima întâlnire a lui Simon cu Fiul lui Dumnezeu

    Acest eveniment este probabil prima întâlnire a lui Simon cu Fiul lui Dumnezeu. El ulterior a devenit apostolul Petru. Simon auzise despre venirea iminentă a lui Mesia. Apoi el L-a întâlnit personal pe Isus din Nazaret la râul Iordan și L-a recunoscut ca fiind Mesia Răscumpărătorul.

    Aici Isus privea la Simon. Și ce vedea El? Mântuitorul vedea în omul de la Lacul Tiberiada (lac aflat în partea de nord a țării) un pescar care avea să călătorească împreună cu El prin tot Israelul timp de trei ani. Dar vedea și mai mult: un om a cărui inimă tânjea după siguranță, după un sens al vieții, după o conștiință curată și după iubire divină. Și Isus știa că numai El putea satisface acel dor.

    Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. De la această primă întâlnire, El știa deja că urma să-l cheme pe Simon pentru a-L urma; de aceea El i-a dat numele Chifa, care în aramaică este echivalentul lui Petru. Ambele nume înseamnă piatră. Mai târziu, Petru însuși a prezentat un sens mai adânc al acestui nume: cei care vin la Hristos prin credință sunt „pietre vii“, zidite împreună în relația cu Isus Hristos, „piatra de unghi, aleasă, prețioasă“ (1 Petru 2.5,6). Cele patru evanghelii relatează ce experiențe a avut Petru cu Domnul și Stăpânul, fiind ucenic al lui Isus. Privind cu iubire la Petru, Isus a văzut, de la acea primă întâlnire, cu cât zel avea Petru să Îl urmeze. Dar știa și că Petru avea să-L tăgăduiască. Expresia iubirii de pe fața Domnului urma să-l mustre pe Petru (vedeți Luca 22.61,62).

    Citirea Bibliei: Neemia 12.31-47 · Proverbe 16.25-33

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 7.2-17

    A trecut mult timp, douăzeci de ani (v. 2). Pentru cine este lung timpul acesta? Nu pentru poporul ce pare să nu sufere deloc! Nici pentru Abinadab şi ai săi, fără îndoială fericiţi că au chivotul în casa lor! Însă Dumnezeu, care aşteaptă, i-a socotit ca douăzeci de ani lungi.

    În cele din urmă se produce o lucrare de conştiinţă: poporul îşi plânge purtarea. Samuel le vorbeşte din partea Domnului. Ei trebuie să se întoarcă de la idolii lor pentru a-I sluji Dumnezeului celui viu şi adevărat (1 Tes. 1.9). Israel ascultă şi atunci Samuel poate să vorbească Domnului în favoarea lor.

    Dar strângerea poporului lui Dumnezeu nu poate conveni vrăjmaşului, care consideră aceasta o provocare. Filistenii se apropie … şi Domnul îi oferă lui Israel victoria. Acesta este răspunsul Său la smerirea unui popor care se pocăise şi la serviciul adus de un mijlocitor credincios. Eben-Ezer o Piatră de ajutor: Până aici Domnul ne-a ajutat (v. 12). Poate spune fiecare dintre noi cu convingere lucrul acesta? Ar trebui să ne reamintim acele experienţe fericite care glorifică harul divin.

    Samuel va fi ultimul dintre judecători (Fapte 13.20). El şi-a îndeplinit serviciul faţă de popor şi în acelaşi timp a rămas, prin altarul lui, în comuniune cu Domnul, Celui căruia încă de foarte tânăr învăţase să I se închine (cap. 1.28).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PENTRU A CREȘTE, PUNE ÎNTREBĂRI | Fundația S.E.E.R. România

    „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare…” (Matei 21:24)

    Domnul Isus răspundea adesea la o întrebare cu o altă întrebare. Când a fost întrebat despre plata impozitelor, a luat o monedă și a spus: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I- au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.” (Marcu 12:16-17). Dar de multe ori nouă ne este teamă să punem întrebări, așa cum ne este teamă să răspundem la întrebări. Cred că Dumnezeu Se bucură mult mai mult să primească o întrebare autentică, născută din smerenie, decât o rugăciune nesinceră, născută din mândrie. Trebuie deci să fim sinceri cu Dumnezeu și autentici unii cu alții. Dacă nu vorbim despre problemele reale cu care se confruntă oamenii, ne vom pierde vocea profetică. Când oamenii ne întreabă: „Cine este Dumnezeu? Cine sunt eu? Care este adevăratul scop al vieții mele?”, ei nu se vor mulțumi cu răspunsuri ușoare sau clișeele pe care le-am acumulat pe parcurs, ci vor vrea răspunsuri clare de la noi. Dumnezeu nu este intimidat de întrebările noastre. El le apreciază! Ca părinte al unor copii curioși, probabil că Se amuză de întrebările noastre – dar le primește întotdeauna cu bucurie. Biserica ar trebui să fie un loc sigur în care oamenii să poată pune întrebări stânjenitoare. Dar de prea multe ori ne facem vinovați că răspundem la întrebări pe care nimeni nu le pune! Ar trebui să contestăm status quo-ul, dar prea adesea suntem vinovați că îl apărăm. Ce-ar fi dacă am înceta să mai forțăm răspunsurile, și-am învăța să dăm frâu liber curiozității primare, în bisericile noastre?! Curiozitatea noastră cu privire la Dumnezeu este cea care alimentează o dorință nestăvilită de a-L cunoaște. Așadar, să nu încetăm să punem întrebări, și să-i încurajăm și pe alții să facă același lucru!

  • 19 Februarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Lepădând deci […] orice […] invidii.

    1 Petru 2.1

    Invidia este un păcat subtil, care poate pătrunde pe nesimțite în inimile noastre, astfel că trebuie să fim în gardă împotriva ei. Dacă invidia este lăsată nejudecată, ea poate conduce la crimă, așa cum cel mai probabil s-a întâmplat în cazul lui Cain, care l-a omorât pe fratele său. Jertfa lui Abel fusese primită de Dumnezeu, în timp ce a lui Cain nu fusese primită. Știm sigur că invidia a fost cea pentru care Domnul a fost dat în mâinile lui Pilat, ca să fie răstignit: „Pentru că [Pilat] știa că preoții de seamă din invidie Îl dăduseră în mâna lui“ (Marcu 15.10). Pavel de asemenea a suferit din pricina invidiei iudeilor, care stârneau persecuții împotriva lui, atunci când vedeau că mari mulțimi primeau mesajul evangheliei predicate de el (Fapte 13.45).

    Dacă lăsăm ca invidia să crească în inima noastră, nu trebuie să fim surprinși că ea va genera alte atitudini și acțiuni carnale: răutate, înșelătorie, fățărnicie și vorbire de rău.

    Avem în Ioan Botezătorul un exemplu frumos cu privire la ce înseamnă lipsa oricărei invidii. Când a vestit venirea lui Mesia, el a declarat în mod limpede că nu era vrednic să-I dezlege Acestuia cureaua încălțămintei. Mai târziu, când i s-a spus că Domnul boteza mai mulți ucenici decât el, răspunsul lui a fost: „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez“. Nu exista competiție, nici invidie, între Ioan Botezătorul și Domnul. Ioan a înțeles acest lucru și a declarat: „Un om nu poate primi decât ce îi este dat din cer“.

    O astfel de atitudine ni se cuvine și nouă, în ce privește chestiunea darurilor, a slujirii, a posesiunilor, a poziției, a familiei, a sănătății, a respectului și a tot ceea ce avem în stăpânire. A invidia înseamnă să ne plângem împotriva Domnului și să nu fim mulțumiți cu ceea ce El ne-a dat – iată o atitudine care nu trebuie niciodată să pătrundă în inimile noastre. Domnul știe ce este cel mai bun pentru fiecare dintre noi. Să-I slujim cu credincioșie și să nu fim invidioși cu privire la ce au alții!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat.

    Tit 2.11

    Vrei să fii mântuit?

    Dumnezeu le oferă tuturor, fără nicio excepție, mântuirea, pentru eternitate. Nimeni nu va fi pierdut pentru că nu a avut posibilitatea să fie salvat, dar nu toți sunt pregătiți pentru a accepta harul lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii zădărnicesc planul lui Dumnezeu pentru ei, așa cum Domnul Isus le-a spus odinioară fariseilor (vedeți Luca 7.30).

    „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului“ (1 Timotei 2.3,4), dar El nu forțează pe nimeni. Când era pe pământ, Hristos a deplâns faptul că mulți nu voiau să vină la El pentru a avea viața (Ioan 5.40). Despre cetatea Ierusalimului, El a spus: „De câte ori am vrut să adun pe copiii tăi cum își adună o găină puii sub aripi, și n-ați vrut …“ (Matei 23.37).

    Și astăzi este la fel: mulți refuză să creadă în Dumnezeu. Ei nu vor să știe că sunt pierduți și că au nevoie de Hristos ca Mântuitor. Dar ce veste bună este pentru oricine își deschide inima pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Lui și își recunoaște vinovăția și faptul că este pierdut! Atunci află că Dumnezeu vrea să salveze omenirea și că oricine dorește mântuirea lui Dumnezeu o poate căpăta.

    Iată o întrebare pentru oricare dintre noi: Vrei să fii mântuit? Dumnezeu ți-a întins mâna. Trebuie să vii la El și să-I mărturisești că ești pierdut. Dacă-I mărturisești Lui păcatele tale și primești prin credință lucrarea Lui de răscumpărare împlinită de Hristos, atunci vei fi mântuit. Vino la El chiar azi!

    Citirea Bibliei: Neemia 12.1-30 · Proverbe 16.12-24

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 6.14-21

    Locuitorii din Bet-Şemeş au onoarea să pri­mească chivotul. Dar îşi iau libertatea să-i ridice partea care îl acoperea –  capacul ispăşirii; şi Dumnezeu îi pedepseşte cu severitate (comp. cu Numeri 4.20). Acesta este un avertisment pentru noi, ca să-I acordăm lui Isus respectul sfânt pe care I-l datorăm. Dumnezeu nu tolerează nici o curiozitate profană avându-L ca subiect pe El.

    Dar, vai, după această pedeapsă, bet-şemiţii reacționează asemenea filistenilor, dorind să scape de acest chivot prea sfânt pentru ei. Unii creştini se aseamănă cu aceşti oameni. Decât să se cerceteze pe ei înşişi şi să-şi pună lucrurile în ordine, preferă să se depărteze de Domnul în gândurile şi în vieţile lor. Prezenţa Lui îi deranjează. Nu este trist lucrul acesta?

    Însă Dumnezeu ne pune înainte oameni care, din contră, sunt fericiţi să-L primească. Locuitorii Chiriat-Iearimului ies în întâmpinarea chi­votului şi-l aduc în casa lui Abinadab, pe deal.

    Gândurile ni se întorc încă o dată spre Isus. Întrucât poporul Lui Îl respingea, n-avea un loc unde să-Şi plece capul; dar, într-o împrejurare, o femeie cu numele Marta L‑a primit în casa ei“ (Luca 10.38). Iată casa lui Abinadab şi casa din Betania: bucurie şi binecuvântare pentru acela care îşi deschide uşa; şi, de asemenea, bucurie pentru divinul Oaspete care este onorat acolo (Apocalipsa 3.20)!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PENTRU A CREȘTE, PUNE ÎNTREBĂRI | Fundația S.E.E.R. România

    „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare…” (Matei 21:24)

    Domnul Isus răspundea adesea la o întrebare cu o altă întrebare. Când a fost întrebat despre plata impozitelor, a luat o monedă și a spus: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I- au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.” (Marcu 12:16-17). Dar de multe ori nouă ne este teamă să punem întrebări, așa cum ne este teamă să răspundem la întrebări. Cred că Dumnezeu Se bucură mult mai mult să primească o întrebare autentică, născută din smerenie, decât o rugăciune nesinceră, născută din mândrie. Trebuie deci să fim sinceri cu Dumnezeu și autentici unii cu alții. Dacă nu vorbim despre problemele reale cu care se confruntă oamenii, ne vom pierde vocea profetică. Când oamenii ne întreabă: „Cine este Dumnezeu? Cine sunt eu? Care este adevăratul scop al vieții mele?”, ei nu se vor mulțumi cu răspunsuri ușoare sau clișeele pe care le-am acumulat pe parcurs, ci vor vrea răspunsuri clare de la noi. Dumnezeu nu este intimidat de întrebările noastre. El le apreciază! Ca părinte al unor copii curioși, probabil că Se amuză de întrebările noastre – dar le primește întotdeauna cu bucurie. Biserica ar trebui să fie un loc sigur în care oamenii să poată pune întrebări stânjenitoare. Dar de prea multe ori ne facem vinovați că răspundem la întrebări pe care nimeni nu le pune! Ar trebui să contestăm status quo-ul, dar prea adesea suntem vinovați că îl apărăm. Ce-ar fi dacă am înceta să mai forțăm răspunsurile, și-am învăța să dăm frâu liber curiozității primare, în bisericile noastre?! Curiozitatea noastră cu privire la Dumnezeu este cea care alimentează o dorință nestăvilită de a-L cunoaște. Așadar, să nu încetăm să punem întrebări, și să-i încurajăm și pe alții să facă același lucru!

  • 8 Februarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Tu ești bun și binefăcător.

    Psalmul 119.68

    Cu aproximativ șase mii de ani în urmă, Dumnezeu i-a așezat pe Adam și pe Eva în paradis, acolo unde nu le lipsea nimic. Însă, deși au beneficiat zi de zi de purtarea de grijă plină de dragoste a Creatorului lor, s-au îndoit de iubirea Lui și au hotărât să acționeze împotriva voii Sale. Au dorit să fie la același nivel cu Dumnezeu – să fie ca El – și să ia decizii independent de El. Astfel de dorințe ne sună familiar și nouă. Adesea ne temem că Dumnezeu ne interzice lucruri pe care noi le credem bune. De asemenea ne temem că voia Lui nu coincide cu cea a noastră, de aceea ezităm în a-I preda Lui frâiele vieții noastre.

    Astăzi însă, în comparație cu cei dintâi doi oameni, noi avem mult mai multe motive să credem că Dumnezeu are cele mai bune planuri pentru noi. De ce? Fiindcă El Și-a dovedit dragostea la Golgota, într-un fel incomparabil. Ce concluzie trage credința de aici? „Cel care nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da, împreună cu El, toate?“ (Romani 8.32). Dacă El n-a refuzat să ne dea cea mai mare și mai scumpă Comoară a Lui, este limpede că ne va da orice altceva care este bun pentru noi – iar El știe mult mai bine decât noi ce este bun sau rău pentru noi. Este un lucru lipsit de rațiune și de consecvență să ne încredem în Dumnezeu pentru mântuirea eternă a sufletelor noastre și să manifestăm neîncredere cu privire la faptul că El Se va îngriji de orice lucru care ne privește în viața aceasta.

    Domnul Isus S-a odihnit deplin pe dragostea Tatălui Său. Această dragoste a fost sursa bucuriei Lui (Ioan 15.10,11). El S-a încrezut în Tatăl în orice moment, de aceea a putut spune: „Da, Tată!“, chiar și în cele mai dificile momente. Zi și noapte, El a așteptat călăuzire de la Dumnezeu și a lăsat ca El să decidă totul în viața Sa (Psalmul 16.7,8).

    P. Svetlik

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ceea ce aveți, țineți cu tărie până voi veni.

    Apocalipsa 2.25

    Țineți cu tărie!

    În Biblie, Dumnezeu ne transmite gândurile Lui. În special prin apostolul Pavel, El ne-a prezentat ceea ce ne privește pe noi în calitate de creștini. În Epistola către Romani, de exemplu, ni se spune tot ce cuprinde mântuirea noastră. În Epistola către Efeseni, ni se face cunoscut ceea ce privește poziția noastră de creștini și adevărul cu privire la Hristos și la Adunarea Lui.

    Dacă citim Cuvântul lui Dumnezeu și primim ceea ce ne învață, iar inima noastră pune în practică acele învățături, atunci adevărul biblic devine al nostru. Atunci purtăm în noi această comoară, în timp ce mergem pe calea credinței, și ne putem bucura neîncetat de ea, umblând din punct de vedere spiritual în acord cu ea.

    Dar există un vrăjmaș care vrea să ne lipsească de adevăr. Diavolul folosește toate mijloacele posibile pentru a ataca acest Cuvânt al lui Dumnezeu, ridicând îndoieli asupra lui sau amestecându-l cu gânduri omenești. De aceea trebuie respectat și păzit îndemnul Domnului: „Ceea ce aveți, țineți cu tărie până voi veni“.

    Aceasta înseamnă a cunoaște și a prețui adevărul biblic în toate detaliile lui. Nu trebuie să neglijăm nici învățătura, nici practica. La sfârșitul erei creștine, când declinul creștinătății este atât de trist, avem în mod special nevoie de harul lui Dumnezeu. El ne stă la dispoziție ca, prin el, să umblăm smeriți și recunoscători, ținând până la venirea Domnului ceea ce El ne-a încredințat.

    Citirea Bibliei: Neemia 4.9-5.5 · Proverbe 12.10-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Rut 4:7-22

    Numele biblice au uneori semnificaţii interesante. Tot astfel este în cartea Rut. Am văzut cum Naomi, care înseamnă deliciile mele (plăcerea mea 1.2) a devenit Mara, care înseamnă amărăciune (1.20). Mahlon, primul soţ al lui Rut, înseamnă faliment, slăbiciune mare, în timp ce Boaz, al doilea soţ al ei, înseamnă contrariul: în el este putere (vezi 1 Îm­păraţi 7.21). În sfârşit, Rut poate fi tradus (printre alte semnificaţii) cu satisfăcut. Ce nume minunat!

    Legat prin firea pământească de o stare de mizerie şi de slăbiciune totală, păcătosul este adus, prin har, la o relaţie cu Hristos, Omul ceresc în care se află puterea, El fiind singurul care îl poate satisface pe deplin. Şi acest har este subliniat încă o dată de faptul că moabitul nu avea dreptul de a intra în adunarea Domnului (Deuteronom 23.3). Ei bine, Rut nu numai că este introdusă în naţiunea lui Israel, ci devine parte din familia prinţilor lui Iuda. Mamă a lui Obed, care înseamnă „cel care serveşte” (v. 17: sau „închinător”), ea avea să fie străbunica lui David şi să ocupe un loc în genealogia Domnului Isus. Acelaşi har există şi astăzi, permiţând păcătosului ca, fără a avea vreun drept, să intre în familia lui Dumnezeu, fiindu-i dăruit un Răscumpărător.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂ TOT CE AI MAI BUN! | Fundația S.E.E.R. România

    „…De când a venit, a stat în picioare până acum…” (Rut 2:7)

    După zece ani de suferință și greutăți, timp în care și-a pierdut soțul și echilibrul și siguranța trăirii, Dumnezeu a prezentat-o pe Rut noului ei soț, Boaz. Unde? Pe câmpul unde lucra în fiecare zi. Cine era Boaz? Proprietarul câmpului. Unul dintre lucrurile care i-au atras atenția lui Boaz asupra lui Rut a fost etica muncii ei. Slujitorul care se ocupa de secerătorii săi i-a spus: „De azi dimineață de când a venit, a stat în picioare până acum…”

    Drept urmare, ea a ajuns să se căsătorească cu șeful. De aceea, Biblia ne spune și ne învață despre diferența dintre lene și muncă, neglijență și excelență, întârziere și punctualitate, onestitate și necinste, atitudinea pozitivă și cea negativă. Întotdeauna, cineva care este capabil să te binecuvânteze te observă! Ascultați cu atenție aceste trei versete din Scriptură:

    1) „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.” (Proverbele 22:29);

    2) „Leneşul doreşte mult, şi totuşi n-are nimic, dar cei harnici se satură.” (Proverbele 13:4);

    3) „Cine lucrează cu o mână leneșă sărăcește, dar mâna celui harnic se îmbogățește.” (Proverbele 10:4) Să reținem expresiile „mână leneșă” și „leneșul”. Când ai așteptări mari, dar oferi în schimb (sau faci) cât mai puțin posibil, produci deservicii nu doar companiei pentru care lucrezi, ci și ție însuți.

    De ce? Pentru că Dumnezeu promite să te onoreze atunci când dai tot ce ai mai bun din tine! Dar iată ce spune Cuvântul Său despre a nu-ți pune încrederea în El și a nu da tot ce ai mai bun: „Nu vă ridicaţi capul aşa de sus, nu vorbiţi cu atâta trufie! Căci nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie nu vine înălţarea.” (Psalmul 75:6-7)

    Așadar, dă tot ce ai mai bun din tine!

  • 15 Ianuarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, pentru că noi nu știm ce să cerem așa cum ar trebui, dar Duhul Însuși mijlocește cu suspine de nespus.

    Romani 8.26

    Cineva ar putea să spună că puțin contează în viața practică dacă Duhul Sfânt este o Persoană, o putere sau o influență. Conștient sau inconștient, mulți se gândesc, de asemenea, la El ca fiind numai o putere. Și totuși este deosebit de însemnat să înțelegem această deosebire, mai întâi, desigur, pentru că lucrul acesta atinge un adevăr fundamental: dacă Duhul Sfânt n-ar fi o Personalitate, o Persoană divină, atunci nici n-ar exista o Treime dumnezeiască.

    Dar o astfel de gândire schimbă totul în viața practică, personală. Dacă El este doar o putere care lucrează în mine, atunci eu pot să-mi împlinesc anumite planuri și, făcând așa, să mă folosesc de puterea aceasta. Dacă însă o Persoană divină locuiește în mine, atunci eu nu voi mai face planuri și nu voi mai urmări nimic de la mine însumi. Atunci El este Cel care face planurile și le împlinește, iar eu nu am altceva de făcut decât să mă las să fiu folosit de El. Și atunci nu mai sunt eu cel care lucrează, ci mai degrabă sunt un instrument care poate fi folosit de El, pentru ceea ce vrea El. Și nu este oare o diferență enormă între o creatură ca mine – care ar vrea să-L folosească pe Dumnezeu pentru planul meu – și Dumnezeul Cel Atotputernic care Se pleacă spre o astfel de creatură și, în harul Lui, vrea s-o folosească pentru a-Și aduce la îndeplinire voia Lui minunată? Cel dintâi fel de a gândi este în întregime păgân și conduce la o supraestimare a eului și la arătarea propriei voințe. Așa fac păgânii cu idolii lor. Cel de-al doilea fel de a gândi te duce la smerenie și la dependență, dar în același timp la siguranța slăvită de a fi în căile lui Dumnezeu și de a avea aprobarea Lui. Și oare există ceva care ar face inima mai fericită decât cunoașterea aceasta și care ar da mai multă putere pentru a rămâne neclintit, oricât de puternică ar fi împotrivirea?

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Greutăți diferite și măsuri diferite: amândouă sunt o urâciune pentru Domnul.

    Proverbe 20.10

    Minciuna

    Mințim atunci când, știind adevărul, afirmăm contrariul. Dar mințim și atunci când, necunoscând adevărul, ne grăbim să negăm un fapt care totuși este evident. În ambele cazuri am mințit. Așa se face că, din neatenție, uneori ne putem face vinovați de rănirea unui prieten, de răspândirea unei acuzații false sau chiar de lepădarea de scumpul nostru Mântuitor și Domn. Apostolul Petru a ajuns să jure și să se blesteme că nu-L cunoaște pe Isus (Matei 26.69-75).

    Un principe își pierduse împărăția. Împăratul Traian (53-117), unul dintre „cei cinci împărați buni“ ai Imperiului Roman, îl detronase pe regele Traciei, luându-l prizonier pe fiul acestuia. Tânărul principe a câștigat dragostea împăratului roman, care s-a hotărât să-i redea tronul tatălui său. S-a întâmplat însă că l-a prins cu minciuna. Întâlnindu-l la palat, l-a întrebat unde a fost, iar tânărul, fără să știe că regele îl văzuse plimbându-se prin grădină, i-a răspuns: „La școală“. Traian i-a spus: „Mă hotărâsem să-ți dau înapoi regatul, dar, fiindcă ai mințit, te-ai arătat nedemn de el. Îl voi da aceluia care-l merită mai mult decât tine“.

        O, Adevăr, o, Dumnezeu, în Tine vreau să fiu mereu;

        Să nu mai fiu și Tu și eu, ci numai Tu, Tu Domnul meu!

    Citirea Bibliei: Ioel 1.1-20 · Proverbe 1.20-33

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Judecători 8:1-17

    Lecţiile de umilinţă pe care Ghedeon le primise de la Domnul au rodit. El este gata să recunoască rolul pe care ceilalţi l-au avut în câştigarea victoriei. Şi mânia bărbaţilor lui Efraim dispare în faţa răspunsului său plin de blândeţe, prin care subliniază importanţa a ceea ce ei făcuseră (v. 2, 3). Să scoatem în evidenţă lucrarea altora şi să apreciem valoarea calităţilor lor, în loc să insistăm asupra lucrării noastre şi a calităţilor noastre, este un fruct al vieţii divine care nu are nimic comun cu ipocrizia diplomaţiei omeneşti. Petru ne aminteşte că un duh blând şi liniştit este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 3.4). Dumnezeu i-a ales bine pe cei trei sute de luptători. Ei nu-şi iau în seamă acum oboseala, nici propriul confort, nici setea lângă izvor (cap. 7). Au o singu­ră ţintă şi o urmează până la capăt (v. 4). „Eu una fac − declară Pavel − alerg drept spre ţintă” (Filipeni 3.13-14). „Trântiţi jos, dar nu nimiciţi”, spune el în altă parte

    (2 Corinteni 4.9). Asemenea lui Ghedeon cu oamenii din Sucot şi din Penuel, apostolul va trebui să treacă prin experienţa dureroasă că toţi l-au abandonat (2 Timotei 4.16). Dar ce contrast cu aspra răzbunare a lui Ghedeon: Pavel poate adăuga, ca un adevărat ucenic al Stăpânului său: „să nu li se ţină în seamă”!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII UN UCENIC AL LUI HRISTOS! | Fundația S.E.E.R. România

    „Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.” (Faptele apostolilor 11:26)

    Știai că termenul „ucenic” apare de peste 250 de ori în Noul Testament, în timp ce cuvântul „creștin” apare doar de trei ori? (poți să memorezi: Faptele apostolilor 11:26; 26:28; 1 Petru 4:16). Cuvântul „creștin” a fost introdus pentru prima dată pentru a descrie cine erau ei, ucenicii lui Isus Hristos!

    Dallas Willard, gânditor creștin american din sec. al XX-lea, folosește ilustrația mașinii pentru a descrie un ucenic: „Ucenicul lui Isus nu este modelul de lux sau de mare putere al creștinului – special capitonat, texturat, aerodinamic și dotat pentru banda rapidă de pe calea dreaptă și îngustă. El se află pe paginile Noului Testament ca fiind primul nivel de transport de bază în Împărăția lui Dumnezeu.”

    A deveni creștin este opera unui moment: se întâmplă când îți pui încrederea în Hristos. Dar a deveni ucenic este lucrarea unei vieți întregi: cere să te lepezi de tine însuți și să spui „da” voinței lui Dumnezeu în fiecare zi a vieții tale!

    Ce înseamnă să fii un ucenic al lui Isus? Cel puțin aceste trei lucruri:

    1) Să-L asculți și să înveți de la El; asta necesită citirea, studierea, memorarea, verbalizarea și aplicarea adevărurilor preluate din Scripturi în viața ta de zi cu zi.

    2) Să-L urmezi oriunde te- ar conduce El. Asta ar putea presupune schimbarea planurilor tale, renunțarea la unele dintre relațiile tale și să permiți accesul și controlul Domnului la lucruri pe care ai vrea să le păstrezi!

    3) Să Îi fii devotat. Într-o zi, Domnul Isus l-a întrebat pe Petru: „Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” (Ioan 21:15). Să reținem expresia „mai mult”. A fi ucenic înseamnă a-L iubi pe Isus mai mult decât pe oricine sau orice altceva.

    Aceasta este viața cea mai împlinitoare și plină de satisfacții pe care o poți trăi!

  • 6 Ianuarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Domnul este Păstorul meu.

    Psalmul 23.1

    De aceste cuvinte din versetul 1 depind toate binecuvântările din Psalmul 23, iar ele sunt multe la număr. Remarcați însă că nu se spune: „Domnul este Păstorul“, ci: „Domnul este Păstorul meu“ – este o chestiune individuală, de relație profund personală. Un tânăr mi-a zis odată: «Nu-mi place felul personal în care prezinți lucrurile». «Iar acesta este motivul pentru care tu nu ești mântuit», i-am răspuns eu. Dacă nu poți spune: „Domnul este Păstorul meu“, nu ești mântuit. Nu-L cunoști și nu ești un ucenic al Lui.

    O fetiță era grav bolnavă și adânc tulburată cu privire la starea sufletului ei. Cineva i-a trimis o carte poștală cu un verset pe ea, care spunea așa: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viață eternă și nicidecum nu vor pieri; și nimeni nu le va smulge din mâna Mea“ (Ioan 10.27,28). Ea a citit aceste cuvinte minunate, apoi și-a zis: «Dacă aș fi sigură că sunt o oiță a Lui, aș fi atât de fericită…». Dar, cum nu era sigură, a lăsat cartea poștală din mână cu un oftat. Dar cartea poștală a căzut pe pat pe partea cealaltă a ei, iar fetița a văzut, printre lacrimi, că erau scrise și acolo niște cuvinte: „Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu“ (1 Timotei 1.15). A citit aceste cuvinte, lumina a răsărit în sufletul ei și a exclamat: «Chiar dacă nu sunt o oiță, sunt totuși un păcătos, iar Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși; deci El a venit ca să mă mântuiască și pe mine!». Apoi a înțeles că păcătoșii pe care Domnul Isus îi mântuiește devin oile Sale, care nu vor pieri niciodată.

    Cât de „în siguranță“ sunt oile și mielușeii turmei Sale! El a murit pentru mântuirea lor și trăiește pentru păzirea lor. Mâna care a zdrobit puterea morții îi ține pe toți cei ai Săi într-o siguranță veșnică. Dragostea eternă și atotputernicia se împletesc în Persoana Bunului Păstor, care Și-a dat viața pentru oile Sale. Ele sunt astfel în siguranță pentru totdeauna.

    J. T. Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Faceți deci rod vrednic de pocăință; și nu vă gândiți să ziceți în voi înșivă: „Avem pe Avraam ca tată!“; pentru că vă spun că Dumnezeu poate din pietrele acestea să ridice copii lui Avraam.

    Matei 3.8,9

    „Faceți deci rod vrednic de pocăință“

    Se apropia momentul când Isus urma să-Și înceapă lucrarea în public. Pentru a pregăti poporul pentru mesajul Lui, Dumnezeu l-a trimis pe Ioan Botezătorul. El le-a vorbit despre dreptate și pocăință și a rostit cuvinte care sunau cumva ciudat și ironic. Mari mulțimi au fost botezate de Ioan în Iordan. Au venit chiar destul de mulți din elita religioasă, atât cei de orientare conservatoare, cât și liberală. Dar, în loc să-i primească cu entuziasm, Ioan i-a numit „pui de năpârci“ și le-a împuns conștiința.

    Sensul cuvintelor lui era acesta: „Cine v-a spus că ați putea scăpa de mânia lui Dumnezeu? Să nu veniți aici numai pentru a căpăta trecere înaintea poporului! Schimbați-vă modul de a trăi și arătați pocăință! Să nu credeți că aveți o descendență spirituală. Avraam este strămoșul vostru, dar Dumnezeu poate face copii pentru El chiar din aceste pietre. Moștenirea și reputația voastră înaintea oamenilor nu Îl impresionează pe Dumnezeu“.

    Dumnezeu dorește realitate, nu ipocrizie! Nu avem dreptul să-I spunem care este motivul pentru care El trebuie să ne primească. În noi înșine, El nu găsește niciun motiv pentru a ne primi. Dacă vrea, El poate face din piatră copii care să Îl slujească mai drept decât L-au slujit vreodată oamenii. Să nu ne așteptăm ca Dumnezeu să ne primească datorită tradiției, nici datorită ritualurilor religioase, nici datorită descendenței, nici datorită evlaviei sau a dărniciei noastre. Dacă gândim astfel, ne supraestimăm pe noi înșine și subestimăm standardul lui Dumnezeu. Când cineva vine la Dumnezeu cu pocăință adevărată, va fi primit!

    Citirea Bibliei: Osea 6.1-11 · Iacov 3.1-12

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Judecători 3:12-31

    Nuiaua pe care Dumnezeu o foloseşte acum pentru a‑Şi disciplina poporul este Moabul, acelaşi popor pe care odinioară Dumnezeu îl împiedicase, prin gura lui Balaam, să i se opună lui Israel. Optsprezece ani trec până când poporul se reîntoarce la Domnul; mai înainte, opt ani fuseseră de ajuns (v. 8). În îndurarea Sa, Domnul le ridică un salvator, pe Ehud beniamitul.

    Ehud are „un cuvânt de la Dumnezeu” (v. 20) pentru Eglon, împăratul Moabului. Acest mesaj solemn nu este altul decât sabia cu două tăişuri, care înseamnă moartea pentru acest om rău. Epistola către Evrei compară Cuvântul lui Dumnezeu, ascuțit şi plin de putere, cu o sabie cu două tăişuri (Evrei 4.12). Astăzi binefăcătoare pentru cei care se lasă cercetaţi prin mijlocirea ei, mâine ea va condamna şi va aduce pieirea tuturor acelora care nu vor fi crezut (Apocalipsa 19.13-15). Arma lui Şamgar reprezintă şi ea Cuvântul lui Dumnezeu, însă de data aceasta aşa cum îl vede lumea: aparent un instrument fără nici o valoare. Totuşi arma aceasta are mare putere şi este îndeajuns de tare pentru a-l elibera pe Israel încă o dată.

    Slăbiciunea omului (Ehud era stângaci) şi slăbiciunea instrumentului (ţepuşa pentru boi a lui Şamgar) scot în evidenţă, şi una şi alta, puterea lui Dumnezeu care îi scapă pe aceia care strigă către El.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PROFITĂ DE OPORTUNITĂȚILE PE CARE LE AI! | Fundația S.E.E.R. România

    „…Fă-le cunoscute copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9)

    Să citim împreună ce le-a spus Dumnezeu părinților care au intrat în Țara promisă: „Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9).

    Să observăm progresia acțiunilor din acest verset: mai întâi, „ia seama asupra ta”; apoi, „fă-le cunoscute copiilor tăi”. Capacitatea ta de a-i influența și modela pe copiii pe care-i iubești se bazează pe credibilitatea pe care o ai înaintea lor. Când principiile după care trăiești produc bucurie, pace, putere, bunătate, disciplină, succes, copiii tăi care te admiră vor începe să te ia în serios. Ține cont: „fereastra de oportunitate” pe care o ai la dispoziție este limitată.

    Există abilități care trebuie deprinse în timpul copilăriei timpurii, și care devin mult mai dificil de învățat mai târziu. Te-ai întrebat vreodată de ce este atât de simplu să-i înveți pe preșcolari orice limbă străină? Și o pot învăța perfect, fără urmă de accent! Peste cincisprezece ani (sau mai mult), le va fi mult mai greu să încerce să obțină aceleași rezultate. Acest lucru se explică printr-un proces numit „contracția fonemelor”. Adică, laringele unui copil mic ia forma necesară pentru a produce orice sunet pe care învață să-l folosească. Apoi se fixează în acele poziții, făcând imposibilă (sau foarte dificilă) emiterea altor sunete în anii următori.

    Atitudinea unui copil față de călăuzirea părinților și față de îndrumarea celor care îi îngrijesc este similară. De aceea, este esențial să „modelezi voința” în perioada preșcolară și în primii ani de viață, echilibrând dragostea necondiționată cu învățătura consecventă și fermitatea de acasă. Dacă ratezi investiția din această perioadă, anii adolescenței vor fi mai aspri decât ar trebui să fie.

    Așadar, profită de „fereastra oportunității” pe care o ai astăzi, și „fă-le cunoscute copiilor tăi” toate „lucrurile pe care ți le-au văzut ochii” în umblarea ta cu Dumnezeu!

  • 31 Decembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Sigur, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!

    Psalmul 58.11

    Prima parte a acestui psalm descrie starea lumii imediat înainte de judecata asupra națiunilor. Va fi evident la acel moment că guvernarea pământului încredințată în mâinile omului a eșuat complet. Fiii oamenilor nu mai vorbesc și nu mai acționează cu dreptate.

    Precum în zilele care au precedat judecata venită prin potop, când oamenii erau corupți și plini de violență în căile lor (Geneza 6.11), la fel va fi și când judecata va cădea asupra lumii prezente; atunci inimile oamenilor vor fi arătate din nou ca fiind cu totul stricate, iar mâinile lor pline de fapte de violență. Se va vedea că oamenii sunt înstrăinați de Dumnezeu nu numai prin natura lor, ci și prin practicile lor obișnuite – rostirea minciunilor și răspândirea învățăturilor rele. Mai mult, ei sunt surzi la orice chemare a harului, oricât de atractiv și de înțelept ar fi modul în care harul le este prezentat. În felul acesta, fiii oamenilor își vor pecetlui soarta și se vor dovedi copți pentru judecată.

    Psalmul se încheie prin exprimarea bucuriei de către cei drepți (rămășița iudaică), atunci când ei vor vedea judecata făcută asupra celor răi (versetele 10 și 11). Cei drepți își vor înmuia picioarele în sângele celor răi. Ei ajung la binecuvântare în urma judecății făcute asupra vrăjmașilor lor. Se va vedea clar atunci că cei drepți au o răsplată și că există un „Dumnezeu care judecă pe pământ“.

    Creștinul, binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, așteaptă eliberarea de suferință și de rău, eliberare care va veni prin scoaterea lui din această scenă, pentru a fi cu Domnul; prin urmare, el nu așteaptă judecata asupra vrăjmașilor săi. Iudeul evlavios din timpul necazului, a cărui binecuvântare este pe pământ, este instruit în mod divin că timpul binecuvântării pe pământ nu poate veni decât după ce va fi făcută judecata asupra răului; de aceea el așteaptă și cere judecata asupra vrăjmașilor săi.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cei care mă caută cu tot dinadinsul Mă vor găsi.

    Proverbe 8.17

    Din nou la sfârșitul anului

    Această ultimă zi a anului va fi ca toate celelalte zile și va avea tot 24 de ore. Și această zi va aduce cu sine tristețile, bucuriile și provocările sale. Și ea se va sfârși negreșit, fără ca noi să o putem opri sau începe din nou. Același lucru este valabil pentru fiecare zi din anul care se încheie astăzi.

    Cu toate acestea, fiecare trăiește diferit trecerea către un nou an. Unii abia se gândesc la ceea ce le va aduce anul viitor. Alții sunt îngrijorați și le trec multe gânduri prin minte, poate pentru că se vor confrunta cu un examen, cu un diagnostic, cu o operație…

    Nimeni nu știe cum va decurge următorul an, iar acest fapt este un lucru bun. Dar există Unul care știe totul și Căruia nu-I scapă nimic de sub control: Dumnezeul cel viu. El Se arată prin creația Sa fascinantă, prin mărturia credincioșilor și, mai ales, prin Biblie. El vrea să Îl cunoaștem tot mai bine, pentru a ne putea încrede mai mult în El.

    Poate că mâine, în prima zi a anului, veți lua hotărâri noi. Acest lucru este de asemenea bun! Și Dumnezeu ne încurajează mereu, dacă este necesar, să o luăm de la capăt. Uneori trebuie să lăsăm în urmă lucrurile vechi, mai ales o viață trăită după propria voie. Astfel, Biblia ne îndeamnă: „Desțeleniți-vă un ogor nou. Este timpul să-L căutați pe Domnul“ (Osea 10.12).

    „Mă veți căuta și Mă veți găsi, căci Mă veți căuta cu toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi, zice Domnul“ (Ieremia 29.13,14). Acesta este lucrul cel mai bun!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 48.20-35 · Psalmul 150.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 24:16-33

    La îndemnul lui Iosua, potrivit cu exemplul pe care el îl dă în mod personal, Israel răspunde printr-o promptă declaraţie de credință. Se angajează să slujească DOMNULUI. Dar numai bunele intenţii nu sunt suficiente. Şi v. 16 arată orbirea lor, pentru că dumnezeii străini sunt încă acolo (v. 23), de vreme ce Iosua este obligat să le spună până într-atât că în felul acesta se găsesc: „nu veţi putea sluji DOMNULUI“ (v. 19). „Nici un rob nu poate sluji la doi stăpâni“, confirmă Domnul (Luca 16.13).

    Bunele intenţii ale lui Israel vor rezista cât timp vor fi conducători evlavioşi: Iosua, Eleazar, Fineas, … (compară cu 2 Cronici 24.2). Este ocazia să ne întrebăm încă o dată: Suntem noi alipiţi de Hristos Domnul printr‑o credinţă vie şi personală? Sau ne mulţumim cu atât, la a urma chemarea şi exemplul celor care ne-au învățat? În acest caz, ce vom face când ei ne vor părăsi?

    Iosua îşi încheie alergarea. Conducător credincios, el a umblat în deşert umblarea credinţei. A luptat apoi lupta credinţei. Am recunoscut în el câteva trăsături ale marelui Conducător, ale Învingătorului lumii, ale Căpeteniei şi Desăvârşitorului credinţei. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înveţe, în umblare ca şi în luptă, să privim ţintă la Isus (Evrei 12.2).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ NU-L PĂRĂSEȘTI PE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte…” (Ieremia 9:24)

    Dumnezeu spune: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul.” (Ieremia 9:23-24)

    Adevărul este că, dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, nu contează câți bani ai în contul bancar, ce diplome atârnă pe perete sau ce poziție ocupi în companie. Până când nu ai o relație cu Dumnezeu, nu ai început să trăiești cu adevărat! Iar o parte din cunoașterea Lui constă în a învăța adevărul despre tine însuți.

    După ce a fost martor la puterea miraculoasă a lui Hristos, Petru a recunoscut: „Sunt un om păcătos!” (Luca 5:8).

    Când profetul Isaia L-a văzut pe Domnul șezând pe tronul Său, a strigat: „Vai de mine!” (Isaia 6:5).

    Dar Dumnezeu nu-ți spune adevărul despre tine însuți și apoi te lasă așa! Nu, ci – precum un doctor bun – îți spune că ești bolnav pentru ca tu să primești tratamentul potrivit. Iar tratamentul potrivit pentru păcat este mântuirea prin sângele Domnului Isus. Nu-L vei cunoaște niciodată pe Dumnezeu până când nu vei fi înrudit cu El prin Isus Hristos.

    Deci, dacă nu L-ai acceptat niciodată ca Mântuitor, începe acest An Nou rugându-te: „Doamne, mă pocăiesc și mă întorc de la păcatul meu. Îmi pun viața în mâinile Tale, și mă încredințez Ție ca Domn și Mântuitor al meu. Prin credință, primesc darul vieții veșnice. Începând de astăzi, Te rog să mă conduci, să mă călăuzești și să împlinești voia Ta prin mine. În Numele lui Isus, mă rog. Amin.”

    Dacă L-ai acceptat pe Domnul Isus în viața ta și ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, apropie- te mai mult de El în anul care vine, și să nu-L părăsești indiferent ce va aduce Anul Nou! Îți doresc/vă dorim un An binecuvântat de Domnul!

  • 24 Decembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și a fost așa: în anul al treizeci și șaptelea al deportării lui Ioiachin, … Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul când a început să împărățească, a înălțat din închisoare capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda. Și i-a vorbit cu bunăvoință și a pus scaunul lui deasupra scaunului împăraților care erau cu el în Babilon. Și i-a schimbat hainele de închisoare și el a mâncat pâine înaintea lui întotdeauna, în toate zilele vieții sale.

    2 Împărați 25.27-29https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Lecții din viața lui Ioiachin (3) – Restabilire

    Vedem aici o imagine minunată a bunătății lui Dumnezeu, care a făcut ca Ioiachin să fie eliberat după treizeci și șapte de ani de când fusese deportat. Manase s-a smerit înaintea lui Dumnezeu pe când era prizonier în Babilon, după care a fost eliberat. Nu știm dacă Ioiachin a avut o experiență similară, însă putem cu siguranță să apreciem bunătatea lui Dumnezeu față de el. Ioiachin se smerise atunci când s-a predat împăratului Babilonului, iar acum el este scos din închisoare și înălțat. Dumnezeu i-a făcut bine în cele din urmă.

    Apostolul Petru ne scrie: „Smeriți-vă deci sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca să vă înalțe, la timpul potrivit, aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijește de voi“ (1 Petru 5.6,7). Exact acest lucru i s-a întâmplat lui Ioiachin. După ce s-a smerit, a venit timpul, potrivit cu cârmuirea lui Dumnezeu, ca el să fie înălțat. I-au fost spuse cuvinte frumoase, hainele i-au fost schimbate, a mâncat la masa împăratului Babilonului, care i-a purtat de grijă până la sfârșitul vieții.

    Dumnezeu Se îngrijește de noi și dorește ca, în cele din urmă, să ne facă bine. Când vom fi noi înălțați, așa cum a fost Ioiachin? Pavel ne oferă răspunsul: „Când Hristos, viața noastră, Se va arăta, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în glorie“ (Coloseni 3.4). Între timp, dacă sunt suferințe și dificultăți pe calea noastră – adesea din cauza naturii noastre vechi – să nu uităm cuvintele lui Iacov: „Iată, îi numim fericiți pe cei care au răbdat: ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul dat lui de la Domnul, pentru că Domnul este plin de milă și îndurător“ (Iacov 5.11).

    1. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.

    Apocalipsa 3.20

    Singuri de sărbători

    „Urăsc sărbătorile acestea! Copiii mei locuiesc departe și nu le pasă deloc de mine. Ei petrec sărbătorile cu prietenii lor și nu se gândesc să mă invite și pe mine. Am doar câțiva prieteni și toți au familiile lor. Așa că voi petrece singură sărbătorile. Sunt obișnuită cu aceasta“, mi-a spus o colegă de serviciu mai în vârstă.

    Mulți oameni singuri își simt izolarea într-un mod și mai apăsător în aceste zile de sărbătoare. Dar toți – fie că ne aflăm împreună cu rudele sau cu prietenii, fie că suntem singuri – ar trebui să știm că la „ușa“ noastră bate Cineva care așteaptă să-I deschidem. Este Isus, Mântuitorul lumii! Este Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Om! El știe din experiență ce înseamnă singurătatea. Când a trăit pe pământ, a fost adesea neînțeles, singur și respins de poporul Său! Mai mult, a fost trădat de un ucenic, renegat de un alt ucenic și abandonat de toți ucenicii… Răstignit pe cruce, a simțit batjocura și ura fără seamăn a oamenilor. Dar singurătatea Sa, care a pavat drumul spre moartea și învierea Sa, ne deschide nouă calea pentru a nu mai fi singuri niciodată.

    Astăzi, El ne invită pe toți, bogați sau săraci, fericiți sau triști, mulțumiți sau dezamăgiți, să Îi deschidem ușa inimii. Vine să ne ofere iertarea și dragostea Sa, apropierea Lui, harul și ajutorul Său. El bate, nu intră cu forța, ci așteaptă răspunsul nostru. Să-I deschidem ușa și să-L lăsăm să intre!                                                                                    

    Citirea Bibliei: Ezechiel 43.13-27 · Psalmul 145.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 20:1-9, 21:1-3https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    De cealaltă parte a Iordanului fuseseră deja stabilite de către Moise (Deuteronom 4.41-43) trei cetăţi de scăpare în caz de omor. Altele trei sunt acum alese în aceeaşi ţară, la nord, în centru şi la sud. Fiecare dintre ele este aşezată pe câte un munte (v. 7), ceea ce ne aminteşte de cuvintele Domnului Isus: „O cetate aşezată pe vârful unui munte nu poate fi ascunsă“ (Matei 5.14).

    Văzută de toţi şi în special de nefericitul ucigaş care fuge pentru a se ascunde acolo, cetatea de scăpare aminteşte neîncetat de harul lui Dumnezeu. Prima dintre aceste cetăţi, Chedeş, se află în Galileea, ţinutul drag tuturor copiilor lui Dumnezeu. Acolo a locuit Isus din Nazaret timp de trei­zeci de ani, acolo a slujit, a vindecat, a învățat ucenicii şi mulţimile. Ce-a de-a doua, Sihem, în Efraim, este adesea identificată cu această „cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov îl dăduse lui Iosif, fiul său“ (Ioan 4.5) (şi de aceea fusese inclusă în partea lui Efraim, fiul lui Iosif; cap. 24.32).

    Ea de asemenea Îl evocă pe Călătorul divin, obosit de drum, care S-a aşezat într-o zi lângă fântâna sa (Ioan 4.5 …). În sfârşit, Hebronul, citadela morţii învinse, care devine loc de adăpost, străvechi loc de retragere.

    Capitolul 21 se ocupă de partea leviţilor. Le sunt atribuite patruzeci şi opt de cetăţi, repartizate pe teritoriul celorlalte seminţii.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NOAPTE LINIȘTITĂ? | Fundația S.E.E.R. România

    „Iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus.” (Luca 1:31)

    Cred că am cântat cu toții, încă din copilărie, acest colind – în original „Silent Night”… Dar cuvintele sale nu provin de fapt din Scriptură. „Silent Night” (Noapte liniștită) a fost un poem scris de un preot austriac în 1816. Cuvintele evocă o imagine liniștită și calmă a unui cuplu fericit care își privește copilul nou-născut. Or, pentru Maria și Iosif noaptea aceea nu a fost liniștită. După o călătorie obositoare, Iosif și Maria care era aproape să nască nu s-au cazat în apartamentul matrimonial de la Betleem Grand Hotel. Ei au fost nevoiți să înnopteze într-un adăpost pentru animale, asezonat cu zgomotul și mirosurile animalelor din grajd… în care a fost orice, dar nu liniște!

    Întreabă orice mamă despre naștere. Chiar și cu ajutorul medicamentelor moderne care reduc durerea, și al mediilor sterilizate, cea mai curajoasă femeie rareori rămâne tăcută în timp ce naște. Pentru Maria, Iosif și Isus – aceasta nu a fost deloc o noapte liniștită! Cum am putea spune că a fost acea noapte? N-a fost „silent”, dar a fost „Holy Night” (Noapte Sfântă)! Dintre toate nopțile din istorie, aceasta a fost de departe cea mai sfântă. Dumnezeu a pus în mișcare planul Său etern de a veni pe pământ ca Răscumpărător al oamenilor pierduți. Biblia spune că: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor…” (2 Corinteni 5:19)

    Isus a venit să ia asupra Sa păcatele omenirii osândite, pentru ca „noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21) Mai sfânt de atât nu se poate! Un alt vers al colindului spune: „Toate sunt odihnă”; în cea mai sfântă dintre nopți, întunericul nostru spiritual și moral a fost risipit pentru totdeauna de Isus, Lumina lumii. Iar temerile noastre de păcătoși pierduți au fost înlocuite cu pacea și siguranța ce ne conferă bucuria de a fi poporul Său – iertat pentru totdeauna!

  • 16 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Petru deci a ieșit, și celălalt ucenic, și veneau la mormânt. Și cei doi alergau împreună, și celălalt ucenic a alergat înainte, mai repede decât Petru, și a ajuns cel dintâi la mormânt.

    Ioan 20.3,4https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Cei doi ucenici aleargă imediat la mormânt, dar Duhul lui Dumnezeu scoate în evidență faptul că, deși Petru se pare că era primul, totuși ucenicul care de cinci ori este prezentat ca „cel pe care îl iubea Isus“ o ia înaintea celui care se lăudase cu dragostea lui față de Hristos. Acest detaliu este redat, în mod sigur, pentru învățătura noastră și ne poate reaminti faptul că acela care se odihnește în dragostea lui Hristos îi va întrece, în ce privește progresul creștin, pe aceia care scot în evidență dragostea lor față de Domnul. Acest lucru este cu atât mai semnificativ, cu cât el apare în acest pasaj în care este subliniată dragostea devotată a Mariei față de Hristos. Este foarte bine să tânjim după dragostea pe care Maria a avut-o față de Hristos, însă bazându-ne întotdeauna pe dragostea Lui față de noi.

    În mormânt, cei doi ucenici observă fâșiile de pânză și ștergarul care era pus „la o parte, înfășurat într-un loc“ – aceste detalii ne sunt prezentate doar în Evanghelia după Ioan. În mod evident, trupul nu fusese luat din mormânt, pentru că, dacă ar fi fost așa, de ce ar fi fost lăsate deoparte hainele cu care fusese înmormântat? Cât de măreață este însă mărturia dată despre puterea acestei glorioase Persoane care, după ce S-a trezit din somnul morții, Și-a pus deoparte hainele, în liniște și în ordine! Lazăr ieșise din mormânt cu fâșiile de pânză asupra lui, în timp ce Domnul le-a lăsat înăuntru. Cu aceste dovezi evidente în fața ochilor, cei doi ucenici sunt convinși că Domnul înviase. Totuși, aceasta este o credință bazată pe vedere, așa cum citim despre Ioan: „A văzut și a crezut“. Ei au ajuns la această concluzie printr-un raționament omenesc, nu prin credința lucrată în mod divin prin Cuvântul lui Dumnezeu. Fiindcă „încă nu știau Scriptura, că El trebuia să învieze dintre morți“. Așa cum a spus cineva, «credința, pentru a avea valoare și putere, trebuie să se sprijine nu pe vedere sau pe deducții, ci pe Scriptură». Convinși doar din punct de vedere al rațiunii, cei doi ucenici se întorc la casa lor. Atunci când raționăm cu privire la adevărul divin, chiar dacă ajungem la concluzii corecte, acest lucru nu va avea puterea să ne detașeze de vechile noastre asocieri.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci prin El și unii și alții avem intrare la Tatăl, printr-un singur Duh.

    Efeseni 2.18

    Acces direct la Dumnezeu

    Am citit într-un articol despre cât a costat un prânz cu șeful Apple, Tim Cook. Scos la licitație prin intermediul platformei de internet Charitybuzz, cea mai mare ofertă în 2014 a fost de 330.000 de dolari americani. Aceasta a fost însă semnificativ mai mică decât cea din anul precedent, pentru că în 2013 doar o cafea cu Tim Cook a valorat 610.000 de dolari pentru cel care a licitat cel mai mult. Se presupune că ideea lui Cook nu îi aparține, ci este a investitorului renumit Warren Buffett, care în fiecare an scoate la licitație pe eBay un prânz care poate fi luat cu el pentru o cauză nobilă și care a atins chiar suma record de 3,5 milioane de dolari. Trei milioane cinci sute de mii de dolari pentru a lua prânzul cu un om celebru?!

    Atunci cât trebuie să plătim pentru a putea vorbi cu Creatorul întregului pământ? Sau putem să-I oferim cadouri, ca să fie prietenos față de noi? Nicidecum! Isus Hristos a deschis accesul liber la Dumnezeu și la harul Său pentru copiii lui Dumnezeu. Biblia spune astfel: „Deci, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care avem și intrarea, prin credință, în harul acesta în care suntem“ (Romani 5.1,2). Copiii lui Dumnezeu pot veni la El în orice moment, fără să-și facă o programare. Ei strigă la Dumnezeu, Îi fac cereri, dar Îl pot și lăuda și Îi pot mulțumi. Contactul constant cu Dumnezeu este și posibil și necesar pentru fiecare credincios. Fiecare om se poate îndrepta către Creatorul său. El nu este departe de nimeni și este întotdeauna gata să ofere împăcarea cu Sine.

    „Voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine“ (Apocalipsa 3.20).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 10.1-22 · Psalmul 119.1-16

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 35:15-20https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Iată din nou bifurcaţia întâlnită în cap. 11. 26. Numai două drumuri se deschid înaintea lui Israel, cum se deschid şi în faţa oricărui om: unul care duce la viaţă şi la bine; el constă în a-L iubi pe DOMNUL, în a asculta de glasul Lui şi în a te alipi de El (v. 20). Astfel este secretul unei vieţi fericite încă de pe pământ. Celălalt drum, poate plin de atracţii la început, duce inevitabil la moarte şi la rău (v. 15; 19; compară cu Ieremia 21.8). Şi alegerea ne aparţine. Să ascultăm vocea prietenoasă care‑ţi şopteşte la urechi: „Aceasta este calea, umblaţi pe ea“ (Isaia 30.21).

    Moise este în vârstă de o sută douăzeci de ani. Şi el a avut de ales, optzeci de ani mai devreme. Refuzase onorurile, bogăţiile şi plăcerile de la curtea lui faraon, „alegând să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu“ şi să împărtăşească „ocara lui Hristos“ (Evrei 11.25, 26). În certitudinea că el nu s-a înşelat, poate în prezent să-l îndemne pe Israel, îndemnându-i de fapt pe toţi cei care nu s-au hotărât încă: „Vezi… alege viaţa!“ (v. 15, 19). Isus este „calea, adevărul şi viaţa“ (Ioan 14.6). A alege viaţa înseamnă a-L alege pe El Însuşi. El Se va îngriji apoi de fericirea noastră. Drag prieten, alege viaţa, alege‑L pe Isus! Fă-o chiar astăzi! „Mâinele“ nu îţi aparţine.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RĂSPUNDE CU DRAGOSTE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu întoarceţi rău pentru rău…” (1 Petru 3:9)

    S-ar putea ca anumite persoane din viața ta să nu aibă ori să nu-și dorească relații apropiate cu alții. Prin urmare, îi țin pe ceilalți la distanță, își împărtășesc rareori sentimentele și nu se simt confortabil cu cei care o fac. Le este mai ușor să condamne decât să accepte. Părerile lor rigide îi fac să fie inflexibili. Adesea, astfel de oameni nu pot face față libertății. Au nevoie de reguli care să le limiteze alegerile, și se simt în siguranță doar în interiorul propriilor limite.

    Înțelegerea acestui lucru te va ajuta să te raportezi la ei în mod corect și să alegi varianta de-a merge pe drumul cel bun. Apostolul Petru ne spune care sunt regulile acestui drum. Dar Petru despre care vorbim acum este acel Petru mai în vârstă, mai blând și mai spiritual, nu cel care și-a scos sabia și i-a tăiat urechea servitorului marelui preot!

    Înțelegeți ideea? El scrie: „Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea. ‚Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare. Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.’” (1 Petru 3:8-12).

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: nu te răzbuna, ci răspunde cu dragoste, întotdeauna.

  • 8 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar vă îndemn, fraților, să luați seama la cei care fac dezbinări și prilejuri de poticnire împotriva învățăturii pe care ați primit-o; și depărtați-vă de ei.

    Romani 16.17 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Pe lângă atâtea lucruri bune, vrednice de a fi amintite, existau în Roma și lucruri care întristau inima apostolului. Din aceste cuvinte se înțelege că încă de pe atunci intraseră în adunarea din Roma oameni care, având sentimentul propriei importanțe și din dorința atât de cunoscută și astăzi de a aduce mereu ceva nou, nu rămâneau la învățătura simplă care le fusese adusă, ci „învățau lucruri stricate, pentru a-i atrage pe ucenici după ei“.

    Atracția noutăților este mare, mai ales pentru sufletele simple, slabe, iar dacă cei care vestesc învățături reușesc să le îmbrace în cuvinte frumoase, ademenitoare, și în vorbe dulci, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, atunci le este ușor să „amăgească inimile celor fără răutate“ (versetul 18). Oamenii îi urmează pe amăgitori, se grupează în jurul lor, sunt zeloși pentru ei, iar rezultatul inevitabil constă în „dezbinări și prilejuri de poticnire“. Apostolul îi îndeamnă pe frați să fie atenți la astfel de persoane și să se îndepărteze de ele. Mai târziu, apostolul Ioan le poruncește credincioșilor să nu-i primească în casă și nici măcar să nu-i salute pe cei care nu rămâneau în învățătura lui Hristos; pentru că cine îi salută se face părtaș lucrărilor lor rele.

    Astfel de oameni nu sunt slujitori ai Domnului nostru Hristos, care are pe inimă binele turmei, ci ei slujesc „pântecelui lor“. Înainte de orice, au în vedere îngrijirea propriei persoane și interesele personale. Judecata Duhului asupra lor este extrem de serioasă și aici și în alte locuri. Împotriva lor există doar un mijloc de apărare sau de păzire, anume „învățătura pe care ați primit-o“, Cuvântul adevărului (vedeți și Fapte 20.32). După cum „aleasa doamnă“ și „preaiubitul Gaiu“ (2 și 3 Ioan) sunt îndemnați să pună la încercare învățătura care le este adusă (și nu persoanele), tot așa și aici rătăcirile de la adevărul încredințat odată dau ocazia îndemnului de a se depărta cu hotărâre. Nu există o altă cale, iar apostolul se bazează pe ascultarea credincioșilor din Roma, care fusese făcută cunoscut pretutindeni și care îi bucura inima. În același timp îi îndeamnă: „Fiți înțelepți față de bine și simpli în ce privește răul“ (versetul 19).

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În fiecare zi sunt lovit și în toate diminețile sunt pedepsit.

    Psalmul 73.14

    Se înnoiește din zi în zi

    Nu cumva ne târâm adesea de-a lungul unei săptămâni numai cu îngrijorare? Când ne trezim dimineața, gândurile noastre sunt deja la problemele și la necazurile vieții. Și așa se întâmplă zi de zi. Dumnezeu însă vrea să ne îndrepte atenția spre El și spre ceea ce face El pentru noi în fiecare zi.

    „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, care este mântuirea noastră!“ (Psalmul 68.19). El Însuși dorește să ne poarte povara, pentru că în El este putere. Să aruncăm povara îngrijorării noastre asupra Lui! Numai atunci, pacea lui Dumnezeu ne poate umple inimile.

    „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață: mare este credincioșia Ta!“ (Plângeri 3.22,23). Avem un Tată în cer care, cu îndurare, aduce mereu și mereu harul Său în împrejurările noastre pline de suferință, și aceasta în ciuda necredincioșiei noastre.

    „De aceea, noi nu cădem de oboseală, ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși cel dinăuntru se înnoiește din zi în zi“ (2 Corinteni 4.16). Nu avem niciun motiv să obosim spiritual, chiar dacă îmbătrânim. Puterile scad, singurătatea crește, dar Domnul Isus nu ne părăsește. Omul nostru interior, care ne permite să fim în comuniune cu Dumnezeu, rămâne tânăr și plin de viață până în ultima zi de pe pământ. Suntem uniți în mod inseparabil cu Domnul nostru, pentru timp și pentru veșnicie.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 1.1-21 · Psalmul 113 și 114

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 26:12-19https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Invitaţia din Evrei 13.15, de a aduce necontenit jertfe de laudă lui Dumnezeu, este urmată imediat de îndemnul: „Nu uitaţi de binefacere şi de dărnicie“. Şi aici găsim subiectul darurilor, tratat imediat după aducerea înaintea Domnului a primelor roade (v. 1-11). Zeciuielile făceau parte din închinarea lui Israel, iar v. 11 ne explică motivul: trebuia ca şi levitul şi străinul să se poată bucura împreună cu israelitul. În acelaşi fel suntem şi noi invitaţi să împărtăşim binele nostru cu alţii, nu pentru a obţine din aceasta recunoştinţă sau consideraţie, ci pentru ca acela căruia îi dăruim să-I mulţumească Domnului împreună cu noi pentru lucrurile bune de care ne bucurăm împreună (2 Co­rin­teni 9.12). În cer, binefacerea nu va mai fi necesară, toate nevoile fiind evident dispărute. Dar pe pământ, Duhul lui Dumnezeu leagă această slujire cu lauda, pentru a ne da ocazia să probăm dragostea noastră pentru Domnul şi în alt fel decât prin cuvinte. Şi să nu uităm mişcătorul motiv care ar trebui să ne fie suficient: „astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu“ (Evrei 13.16)!

    Un singur lucru îl înălţa pe Israel „în laudă şi în faimă şi în onoare“ „mai presus de toate naţiunile“, şi anume, ascultarea de poruncile Dumnezeului său (v. 18, 19).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU TE ÎNDOI DE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (Ioan 20:25)

    Evanghelistul Ioan scrie: „Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ‚Am văzut pe Domnul!’ Dar el le-a răspuns: ‚Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.’ După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă, şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: ‚Pace vouă!’ Apoi a zis lui Toma: ‚Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele, şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.’ Drept răspuns, Toma I-a zis: ‚Domnul meu şi Dumnezeul meu!’” (Ioan 20:24-28). Când citești textul pentru prima oară, ți se pare că Domnul Isus a ales un sceptic să fie ucenicul Său. Iar când acesta s-a îndoit, Domnul Isus nu l-a dojenit și nu l-a respins. Ba chiar a avut o apariție specială pentru a-i rezolva îndoielile și a-i întări credința. Elisabeth Elliott spunea: „Adevărata credință intră în funcțiune doar atunci când nu există răspunsuri.” Dumnezeu spune: „gândurile Mele nu sunt gândurile voastre…” (Isaia 55:8) Adevărul e că Dumnezeu nu gândește ca noi. El vede imaginea de ansamblu și lucrează pentru un scop specific. Domnul Isus a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.” (Ioan 16:12) Așadar, când ai îndoieli și incertitudini, roagă-te: „Doamne, nu este ușor să cred acum, când sunt rănit și confuz, iar Tu ești tăcut. Ca Toma, vreau dovezi că mă iubești. Ajută-mă să văd dincolo de dorința mea de liniște și de confort, dincolo de îndoielile și întrebările fără răspuns, și să înțeleg adevărul iubirii și harului Tău de neclintit. Amin!” Deci, să nu te îndoiești niciodată de Dumnezeu și de Cuvântul Său!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne