Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “religie”

23 mai 2025

23 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

[Isaac] a luat-o pe Rebeca și ea i-a fost soție și el a iubit-o.

Geneza 24.67

Scriptura îl prezintă pe Isaac ca fiind o imagine a lui Hristos. Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu-l acolo ca ardere-de-tot“ (Geneza 22.2). Avraam l-a luat pe fiul său și l-a dus în acel loc, a zidit un altar, a pus lemne pe el, l-a legat pe Isaac și l-a așezat pe altar. În toate acestea vedem o imagine a ceea ce a avut loc două mii de ani mai târziu, când Dumnezeu L-a adus ca jertfă pe singurul Său Fiu, pe Fiul dragostei Sale, la Golgota. Fiul lui Dumnezeu a fost pironit pe cruce și, la fel ca Isaac, nu a rămas pe altar – nu a rămas nici pe cruce, nici în mormânt – ci a fost înviat prin gloria Tatălui. Avraam l-a primit înapoi pe Isaac ca înviat dintre morți, „într-un sens figurativ“ (Evrei 11.19). Hristos însă chiar a murit și a fost îngropat, apoi a înviat și S-a înălțat la cer.

Istoria lui Isaac are însă și o altă lecție pentru noi, o lecție foarte necesară în aceste zile. Lui Isaac i-a fost dăruită o mireasă, Rebeca. Să remarcăm ordinea în ce privește relația lui cu ea: ea a devenit soția lui, după care el a iubit-o. În societate, astăzi, se pune mult accent pe îndrăgostirea de cealaltă persoană înainte de căsătorie. Este frumos să te căsătorești cu persoana pe care o iubești, însă este neapărat necesar să o iubești pe persoana cu care te-ai căsătorit. Nu există vreo poruncă de a iubi pe cineva înainte de căsătorie, însă există o poruncă divină clară de a iubi pe cel sau pe cea cu care te-ai căsătorit. Efeseni 5.25 nu reprezintă o sugestie, ci o poruncă: „Soților, iubiți-vă soțiile, așa cum Hristos a iubit Adunarea“.

Astăzi auzim despre mulți care au fost îndrăgostiți, care s-au căsătorit, iar apoi au divorțat, fiindcă nu s-au mai iubit unul pe celălalt. Ce lucru trist, și câtă dezonoare este adusă astfel lui Dumnezeu! Cât de prețioase sunt însă instrucțiunile lui Dumnezeu cu privire la căsătorie!

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Cezar Manati și Carlo Donaldi

În anul 1848, regatul Sardiniei-Piedmont s-a aflat în fruntea mișcării pentru unificarea Italiei. Stăpânirea austriacă urma să fie cucerită printr-o campanie militară. Guvernul din Piedmont a mobilizat 100.000 de oameni. Mulți tineri au fost smulși din casele lor și s-au confruntat cu suferința și cu pericolele războiului. Tânărul Cezar Manati tocmai se căsătorise. Și el a fost recrutat și nu a putut refuza să meargă la luptă. Carlo Donaldi, pe de altă parte, unul dintre verișorii lui Cezar, nu a fost chemat la serviciul militar. El l-a însoțit pe vărul său până la punctul de recrutare. Pe drum, Carlo i-a spus: „Cezar, îngrijorarea ta mă afectează. Dă-mi uniforma ta. Îți iau locul. Dacă voi muri, să-ți amintești că te-am iubit“. Carlo și-a pus în aplicare gândul. El s-a înrolat, a luptat și a fost răpus. Pe piatra sa funerară este inscripționat următorul mesaj: Cezar Manati înlocuit în serviciul militar de către suplinitorul său, Carlo Donaldi.

Cezar nu a mai fost chemat în armată. Carlo a îndeplinit cerințele legii în locul lui.

Principiul substituției este filonul Bibliei: Isus Hristos a purtat pedeapsa pentru păcatele tuturor celor care cred în El, ca Înlocuitor al lor pe crucea de la Calvar. El a îndeplinit ceea ce neprihănirea lui Dumnezeu cerea, o dată pentru totdeauna. Astfel, Dumnezeu îi poate ierta pe toți cei care și-au pus încrederea în Hristos și în lucrarea Lui de răscumpărare. Relația lor cu Dumnezeu a fost rezolvată pentru totdeauna.

Citirea Bibliei: Geneza 30.25-43 · Psalmul 17.8-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 6:1-18

Nu din scânduri, cum era cortul, ci din pietre va fi con­struită noua casă. Ce frumoasă imagine a credin­cioşilor, a acelor „pietre vii“ care sunt zidiţi „o casă spiri­tual㓠(1 Petru 2.5)! Însă v.7 ne învaţă că pietrele erau cioplite complet înainte de a fi transportate. Lumea (sau pământul acesta) este „cariera“ în care cei răscumpăraţi sunt înainte de toate cio­pliţi şi în care fac obiectul unei lucrări răbdătoare din partea lui Dumnezeu, înainte de a ajunge potriviţi pentru a fi introduşi în Casa glo­riei. La această şlefuire suntem supuşi noi chiar acum (astfel este condiţia noastră prezentă).

Pe lângă Locul Sfânt şi Locul Preasfânt, templul mai avea construite şi camere laterale, care la cortul din deşert nu existau. Erau rezer­vate preoţilor. Ce imagine a „multelor locuinţe“ pregătite de Domnul în Casa Tată­lui, pentru a-i avea cu Sine pe ai Săi! Pietre prelucrate; camere pregătite! Domnul i-a pregătit şi încă îi mai pregăteşte astăzi pe ai Săi pentru a ocupa un loc în Casa Tatălui. Este învă­ţătura capitolului 13 din Ioan. Dar El a pregătit şi locul pentru ai Săi, după cum învăţăm din capitolul 14 al aceleiaşi Evanghelii. Ce desăvârşită lucrare a dra­gostei Domnului nostru Isus!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

„Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia?

Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11)

A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron.

Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el.

S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine.

Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”

Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
12 mai 2025

12 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Supraveghind, nu constrânși, ci de bunăvoie; nu pentru câștig rușinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei dați vouă, ci fiind modele pentru turmă.

1 Petru 5.2,3

Turma avea bătrâni, și nu bătrânii aveau turmă! Acest lucru vorbește despre locul bătrânilor și despre importanța lor derivată din relația cu turma: turma era mai importantă decât supraveghetorii ei. Dar ei, bătrânii, nu trebuia să supravegheze din constrângere. Aici însă, pericolul care îi privea pe bătrâni nu era cel apărut în adunările dintre națiuni, anume acela de a-și atribui un loc deasupra turmei – tristă caracteristică a oricărui sistem clerical – ci acela de a considera slujba de supraveghetor ca ceva impus, și nu voluntar, și de a pierde astfel beneficiul unei consacrări libere pentru Domnul și pentru turma Lui. Petru învățase acest lucru cu privire la sine însuși atunci când, umilit și reabilitat, primise misiunea de îngrijire a turmei, ca semn de încredere specială pe care Domnul i-o acorda pentru a-I paște turma.

În inima acestor bătrâni puteau exista și alte sentimente decât acela al constrângerii. Ei puteau să împlinească această lucrare pentru câștig. Aici, câștigul este calificat ca rușinos (vedeți Tit 1.11) și așa va fi întotdeauna atunci când el reprezintă scopul sau un motiv – oricare ar fi acesta – pentru împlinirea slujbei respective. Lucrurile rușinoase sunt cele care ne fac să roșim și să ne ascundem fața, de aceea ele sunt absolut incompatibile cu slujba pentru Domnul. În cele ce am spus aici nu vreau nicidecum să se înțeleagă că ar fi o incompatibilitate cu privire la drepturile creștinului în această slujbă. Al treilea lucru se referă la ceea ce Petru numește: „Ca domnind peste cei dați vouă“. Aici el vrea să spună: „Ca niște oameni care domnesc peste posesiunile care le aparțin“, considerându-i pe sfinți ca fiind posesiunea lor. În loc să aibă o astfel de atitudine, bătrânii trebuiau să fie modele pentru turmă, dându-i exemplul unei vieți de supunere, de ascultare, de sfințenie și de încredere – calități distinctive pentru oi, obișnuite să urmeze pe cineva, dar nu pe bătrâni, ci pe Mai-marele Păstor care le conduce. Toate acestea ne sunt spuse având în vedere viitoarea arătare a Mai-marelui Păstor. Bătrânul însuși se mulțumește să slujească turmei fără o răsplată imediată, iar ochii săi privesc înainte spre momentul arătării viitoare a lui Hristos.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, pe când trecea Isus de acolo mai departe, doi orbi L-au urmat, strigând și spunând: „Ai milă de noi, Fiu al lui David!“. Și, când a intrat în casă, orbii au venit la El și Isus le-a spus: „Credeți că pot face aceasta?“.

Matei 9.27,28

„Credeți că pot face aceasta?“

Există o anumită tensiune aici. Doi orbi se țineau după Isus, implorând ajutorul Său. Dar El urmează să vorbească cu ei abia când va intra într-o casă. De ce El, care a simpatizat întotdeauna cu oamenii în nevoie, nu S-a ocupat imediat de problema lor? În mod clar, răspunsul la această dilemă se află în însăși întrebarea Lui: „Credeți că pot face aceasta?“.

Cei doi Îi ceruseră în repetate rânduri ajutor „Fiului lui David“. Acest titlu era rezervat pentru Mesia, Regele pe care Îl promisese Dumnezeu și pe care poporul evreu Îl aștepta de secole. Scriptura confirmă că Mesia va fi un descendent al lui David, cel mai mare rege din istoria lui Israel. Așadar, orbii folosesc titlul oficial de Mesia atunci când I se adresează Domnului. Aceasta Îl onorează pe Isus, pentru că mulți refuzau să-L recunoască drept Mesia al lor. Totuși, Isus îi întreabă personal: „Credeți că pot face aceasta?“.

Era ușor să I se adreseze Domnului cu titlul corect; dar ce poziție aveau ei, de fapt, cu privire la El? Veniseră pur și simplu pentru că alții Îl considerau Mesia și pentru că se vorbea mult despre El? Sau credeau cu adevărat în El și în atotputernicia Sa? Astăzi Domnul ne adresează aceeași întrebare. Ce spun alții poate fi bine formulat și respectuos. Dar El nu vrea ca noi să repetăm doar ceea ce am auzit despre El.

Domnul dorește să venim la El din convingere și dovedind credință personală. Astăzi din nou Isus întreabă: „Credeți că pot face aceasta?“, cu alte cuvinte: „Ai tu încredere în puterea Mea salvatoare?“.

Citirea Bibliei: Geneza 24.50-67 · Psalmul 9.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 24:1-13

David comite un nou păcat: procedează la numărarea poporului. Versetul 1 pare să-l scuze prin faptul că ar fi fost determinat de Domnul la aceasta. Dar 1 Cronici 21.1 ne arată că Satan a fost agentul nefast căruia Domnul i-a permis să acţioneze, ca să-l pedepsească pe Israel, pentru ca, după aceea, să-Şi arate harul. Vrăjmaşul nu îşi realizează ţelurile decât datorită orgoliului împăratului, mândru să domnească peste o naţiu­ne numeroasă şi să dispună de o armată puterni­că. Mândria ne împinge să ne acordăm impor­tanţă şi să uităm că numai harul lui Dumnezeu ne-a făcut ceea ce suntem şi ne-a dăruit ceea ce avem. David re­cunoscuse în zile mai fericite acest fapt: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule … Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel?“ (7.18, 23). Gloria lui Israel nu se trăgea nici din puterea lui, nici din numărul de luptători, cum era cazul cu celelalte naţiuni. Gloria lui exista şi se centra pe numele Domnului, al Cărui popor erau (vezi Psal­mul 20.7)!

Ioab, deşi nu era un om temător de Dumnezeu, vede mai clar decât David şi încearcă să-l abată de la intenţia lui. În zadar! Recen­să­mântul se efectuează, … dar abia sunt date cifrele, că împăratul îşi şi înţelege prostia. În pofida po­căin­ţei sale, se va confrunta încă o dată cu conduita de guvernare a lui Dumnezeu (Amos 3.2).

TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

Un autor creștin scria: „Ați auzit vreodată de acluofobie? Este frica de întuneric sau de locuri întunecoase. A fi în întuneric total este enervant. Induce un sentiment de neajutorare. Și totuși, întunericul fizic nu este nimic în comparație cu întunericul emoțional, relațional și spiritual!” S-ar putea ca și tu, astăzi, să simți că ești într-un loc întunecat, fără ieșire: „Prietena ta te-a părăsit pentru un alt bărbat”… Sau: „Te așteaptă divorțul. Soțul tău te înșeală!”… Sau: „Ești deprimată și plângi fără motiv. Când vor dispărea aceste sentimente?”… Sau: „Te lupți cu o boală teribilă și ești practic legată de casă. Ești într-un loc întunecat și ai nevoie de ajutor!”

Dacă aceasta este și povestea ta, există remediu și nădejde. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

Dacă ești dispus să te întorci la El astăzi, vei descoperi că El îți poate lumina drumul și îți poate arăta cărarea de ieșire din întunericul în care te afli! Când aprinzi lumina, întunericul trebuie să plece. Iar Domnul Isus este lumina care înlătură întunericul nostru spiritual și emoțional.

Observați că Domnul Isus nu a spus că El este o lumină, acolo, una dintre mai multe… sau o mare lumină… ci Lumina. El n-a lăsat să se înțeleagă că ar fi lumina unora – ci Lumina lumii, a întregii omeniri! Fie că locuiești la Londra, Los Angeles, Tokyo, Toronto sau în România, Domnul Isus este răspunsul tău. Dacă trăiești în întuneric, El te invită să vii la El și să pășești în lumină!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
27 apr. 2025

27 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“.

Ioan 8.58

Nu este nimic mai uimitor pentru mine decât această revelație conținută în expresia: „Eu sunt“, mai precis în faptul că Isus a putut spune: „Eu sunt“. Cât de clar devine faptul că nimic altceva decât credința nu poate, în oricât de mică măsură, să înțeleagă sau să cunoască adevărul care este în Persoana lui Isus! Iar aceasta în timp ce, prin perfecțiunea manifestării Lui în trup, orice suflet a fost pus sub responsabilitatea de a primi declarația Domnului ca fiind adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Lărgimea și adâncimea acestei expresii, „Eu sunt“, trebuie să pună capăt imediat oricărei controverse. Ea ne așază fie în opoziție cu Dumnezeu, fie în închinare înaintea tronului Său. Nu putem fi decât uimiți înaintea Domnului Isus.

Pe bună dreptate a fost spus: „Sărutați-L pe Fiul!“ (Psalmul 2.12). Doamne Isuse, care este felul de supunere pe care Ți-o datorăm? Am auzit despre Tine cu urechile noastre, însă acum ochii noștri Te-au văzut, și ni s-a făcut silă de noi înșine! Putem vedea noi toată această perfecțiune în Isus? Am văzut-o până acum? Ea nu există nicăieri în afara Lui. Adevărul acesta este doar în El. Cu siguranță că am putea muta munții din loc, dacă am crede acest adevăr; și totuși este un adevăr simplu.

Dragi credincioși, Isus, pe care Îl cunoaștem, acest Străin în lume, este „Eu sunt“! Prin urmare, să fim morți cu privire la orice alt lucru în afară de acesta! În fața unei astfel de revelații suntem incapabili să mai rostim vreun cuvânt. Citesc despre Isus, vorbesc cu El, Îi contemplu căile ca Slujitor și, iată, El este „Eu sunt“, iar Lui Îi aparțin eu, pe El Îl urmez și harul Lui îl ador. Hristos este uniunea dintre aceste două lucruri: Omul – Omul lepădat, pe care Îl contemplu acum cu recunoștință – și prezența lui Dumnezeu. Cât de joase devin astfel gândurile, experiențele, judecățile și noțiunile oamenilor! Perfecțiunea lui Dumnezeu era acolo, în Cel care era Dumnezeu adevărat, însă lepădat de oameni. Cine și ce poate fi comparat cu așa ceva? Toată gloria să-I fie dată Dumnezeului preaînalt!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci le-a spus: „Încă puțin timp este lumina printre voi. Umblați cât timp aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; și cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Cât timp aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii“. Isus a vorbit acestea și, plecând, S-a ascuns de ei.

Ioan 12.35,36

Lumina lumii

Isus spusese că va fi „ridicat de pe pământ“, adică răstignit. Mulțimea era confuză și se întreba: „Cine este acest Fiu al Omului?“. La fel ca în multe alte situații, Domnul nu le-a dat un răspuns direct, ci S-a ocupat de atitudinea de inimă care se afla în spatele întrebărilor lor. Ei bâjbâiau în întuneric, deși Lumina era în mijlocul lor. Ioan Botezătorul le indicase deja adevărata Lumină. Isus Hristos era Lumina lumii; faptele Sale au mărturisit acest lucru. Deci nu ar fi trebuit să existe nicio nesiguranță cu privire la Persoana lui Isus. Prea mulți s-au îndepărtat de lumină în mod conștient, în dorința de a-și conduce viața după gândirea lor, și nu potrivit cu standardele lui Dumnezeu.

Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat. Fără credința în Fiul lui Dumnezeu, oamenii merg pe drumul lor, orbește și fără țintă. Pun lumina „sub baniță“ sau „sub pat“. În Răsărit, în fiecare casă se afla câte o baniță, folosită când vindeau sau cumpărau. Iar când aprindeau lumina (opaițul), întorceau banița cu gura în jos și puneau opaițul pe ea; sau îl mai puneau pe pat. Deci, fie banița, fie patul, acestea slujeau drept sfeșnic. Lumina nu se punea sub baniță sau sub pat. Afirmațiile lui Dumnezeu îi deranjează și Îl resping pe Fiul Său. Mulți dintre cei care se numesc creștini neagă chiar divinitatea lui Isus, învierea Sa și inspirația divină a Bibliei. Ei resping astfel lumina. Ce le spune Domnul acestora?

„Ești … sărac și orb și gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 16:5-19

În timp ce David urmează drumul său de du­re­re şi de respingere, un beniamit numit Şimei pro­fi­tă cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini“ (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta. Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va în­drepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19).

Intr-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adre­sează Ce­lui care cunoaşte adevărul (compară cu Psal­mul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încerca­re ca venind din mâna lui Dum­nezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Sa­muel 26.8). Acesta este şi felul în care Mântui­to­rul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“ (Ioan 18.11).

PUTEM ÎNVINGE ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

În Sfânta Scriptură, Satan este numit „ispititorul” și „acuzatorul/pârâșul”. În primul rând, el te va ispiti, iar dacă greșești, te va acuza. El vrea ca tu să te simți nevrednic și descalificat în ochii lui Dumnezeu. Dar nu ești! De unde știm?

Din Sfânta Scriptură, care ne asigură că „nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:15-16).

Când păcătuiești, te poți adresa lui Dumnezeu cu încredere, știind că El nu numai că te va ierta, ci îți va și oferi harul care să te ajute să învingi ispita data viitoare! Cu toții ne confruntăm cu ispita, este o parte inevitabilă a vieții. Chiar și credincioșii care au umblat cu Domnul și au stat lângă El, s-au confruntat cu ea. Poate că zonele lor de ispită au fost diferite de ale tale, dar Satan nu ne scutește pe niciunul. Cu toate acestea, poți învinge ispita.

Cum? Primul pas pe care trebuie să-l faci este să începi să spui ceea ce trebuie. Biblia spune: „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.” (Proverbele 18:21). Cuvintele tale dau viață la ceea ce spui. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului… şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19). Revendică această promisiune astăzi – pentru că atunci când Dumnezeu promite, El Se ține de cuvânt!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 apr. 2025

22 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Elimelec, soțul Naomei, a murit; și ea a rămas, și cei doi fii ai ei; […] Mahlon și Chilion au murit amândoi; și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără soțul ei.

Rut 1.3-5

În orice credincios există atracția către Moab. Am citit cândva că o oaie căuta să părăsească turma de îndată ce auzea behăit de capră. Păstorul și-a adus aminte că fusese alăptată de o capră până ce a fost în stare să pască iarbă. Atunci a fost așezată în turmă, dar ea, cum auzea behăit de capră, încerca să iasă din turmă. Nu este așa și cu noi?

Dumnezeu ne-a asigurat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Bunului Păstor. Dacă un credincios s-a rătăcit și a luat-o razna, el tot se întoarce, dar ce mare pagubă aduce pentru el însuși, pentru cei dragi ai lui și pentru mărturia pe care o are de dat! Să privim la Avraam, în Geneza 12! Faraon s-a gândit la el ca la un mincinos, ca la un om în care nu te poți încrede. Ce pagubă adusă mărturiei despre Dumnezeul lui Avraam! Când Lot s-a dus spre câmpiile Sodomei și ale Gomorei, nu era aceasta urmarea faptului că Avraam îl luase cu el în Egipt? Lot a privit câmpia Iordanului și a văzut că era „ca grădina Eden, ca țara Egiptului“. El nu mai putea vedea deosebirea dintre Egipt și grădina Edenului.

Dar trista istorie a lui Agar și a lui Ismael n-a fost oare ca rezultat al coborârii lui Avraam în Egipt și al minciunii lui în fața lui Faraon? Chiar și în ziua de astăzi, evreii gustă din amărăciunea urmării faptei lui Avraam. Ce puțin ne gândim la urmări, când facem primul pas către o direcție greșită! Părinții credincioși se pot ridica după ce au alunecat, dar foarte rar se mai pot redresa copiii lor, care s-au depărtat de Domnul din cauza exemplului trist al părinților. Elimelec dorea să stea în Moab doar pentru un timp. Dar fiii lui s-au stabilit acolo, și-au luat soții dintre moabite. Ei s-au pierdut din poporul lui Dumnezeu. Iar dacă ei ar fi avut copii (ceea ce Domnul n-a îngăduit), acești copii ar fi făcut parte dintre vrăjmașii lui Dumnezeu, căci moabiții nu trebuiau primiți în adunarea poporului lui Israel până la a zecea generație. Totodată, trăind în Moab (Neemia 13), și-au pierdut dreptul de moștenire.

Întâlnim uneori oameni care au dat o mărturie minunată. Ei par îngeri coborâți din ceruri. Dar, când cad, se pare că nu se mai ridică. Adevărații credincioși se ridică după ce cad.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a înviat cu adevărat și S-a arătat lui Simon.

Luca 24.34

Reabilitarea lui Simon Petru

Petru se lepădase deja de Mântuitorul de trei ori, când Isus Și-a întors privirea către el. Aducându-și aminte de cuvintele Lui, Petru a plâns cu amar (Luca 22.61,62). Cât de mult trebuie să se fi învinovățit! Cât de disperat trebuie să se fi simțit! Isus a fost biciuit, batjocorit, condamnat la moarte și pironit pe cruce. Cel care nu a comis niciodată vreun păcat a murit de o moarte așa de rușinoasă, pe care o primeau doar criminalii. Ucenicii Lui erau de asemenea debusolați, abătuți și dezamăgiți.

În prima zi a săptămânii, când femeile au venit la mormânt, El nu mai era acolo. Înviase! Un înger le-a spus: „Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici“. Apoi a adăugat: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru …“ (Marcu 16.6,7). Menționarea lui Petru ne arată în mod deosebit că Domnul Se gândea la ucenicul Său nefericit și zbuciumat.

În după-amiaza acelei zile de înviere, ucenicii au istorisit că Domnul înviase și că i Se arătase lui Simon. Domnul vorbise cu Simon între patru ochi. Cu siguranță că ucenicul și-a mărturisit greșeala, iar Domnul l-a iertat. Cum putem face această presupunere? Pentru că, la următoarea întâlnire cu Domnul, Petru a fost primul care a dorit să ajungă la el. Ucenicii erau din nou pe Lacul Ghenezaret. Petru a plecat la pescuit, iar ceilalți i s-au alăturat. Cineva le-a vorbit de pe țărm, iar ei au recunoscut că era Domnul lor. Când Petru a auzit aceasta, el s-a aruncat în apă, ca să fie primul la Isus. O astfel de reacție ne arată că totul era iertat. Iertarea eliberează! Așa a fost atunci și așa este și astăzi!

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:13-25

Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci ~ şi în special atunci ~ când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

DEZVĂȚAREA | Fundația S.E.E.R. România

„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă…” (Osea 4:6)

Faptul că nu reușim să eliminăm temerile iraționale și concepțiile greșite ne împiedică să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim. Slăbănogul din Ioan 5 este un bun exemplu în acest sens. El era bolnav de treizeci și opt de ani, când Domnul Isus l-a întrebat dacă ar dori să se facă bine. Cu toate acestea, bărbatul credea că există o singură cale de a fi vindecat. El a spus: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5:7)

Acest om a crezut ceva care l-a ținut captiv treizeci și opt de ani din viață. El știa că, pentru a fi vindecat, trebuia să fie cea dintâi persoană care intra în scăldătoarea din Betesda, atunci când un înger tulbura apa. Într-un fel, a fost ținut prizonier de acest gând. Dar Domnul Isus i-a desființat această credință falsă printr-o singură propoziție: „Ia-ți patul și umblă!” (Ioan 5:11) Domnul Isus l-a eliberat pe acest om la nivel fizic, dar și la nivel cognitiv.

Credința înseamnă să te dezveți de obiceiul de a-ți face griji fără sens, și să te dezveți de convingerile greșite care te țin captiv. Și asta este ceea ce facem în timp ce studiem Scriptura. Ne îmbunătățim literalmente mintea prin descărcarea unui program numit „gândul lui Hristos” (a se vedea 1 Corinteni 2:16). A te dezvăța de un obicei este de două ori mai greu decât a învăța ceva.

De ce? Pentru că fiecare milă pe care o parcurgi în direcția greșită este de fapt o eroare de două mile, deoarece trebuie să te întorci, pentru a ajunge acolo unde ar trebui să fii, nu de unde ai plecat… Să-ți scoți din minte gândurile vechi este mai greu decât să introduci gânduri noi în ea. Dar merită!

Așadar, fă-ți timp în fiecare zi pentru a-ți înnoi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
21 apr. 2025

21 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare.

Geneza 12.2

După ce l-a separat de veacul acesta rău, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare“. Oamenii din lumea aceasta caută să-și facă un nume mare și spun, cu alte cuvinte: „Să ne facem un nume pentru noi înșine“ (Geneza 11.4). Dumnezeu însă îi spune omului pus deoparte: „Te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare“.

Tendința inimilor noastre naturale este întotdeauna de a căuta să ne facem un nume, iar carnea se va folosi de orice, chiar și de lucrurile lui Dumnezeu, pentru a se înălța. Această tendință s-a manifestat și în ucenicii Domnului, atunci când ei s-au certat cu privire la care dintre ei trebuia să fie socotit mai mare. Împrăștierea oamenilor la turnul Babel, diviziunile existente în creștinătate și certurile din mijlocul poporului lui Dumnezeu au această unică rădăcină: orgoliul și trufia cărnii, care caută să se înalțe pe sine.

Gândul smerit al Domnului Isus a fost acela de a Se goli pe Sine Însuși. „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume“ (Filipeni 2.9). Dumnezeu a făcut numele Său mare, iar celui care are gânduri smerite și Îl urmează afară din tabără, răspunzând chemării Sale, Dumnezeu îi spune: „Voi face numele tău mare“. Dumnezeu poate da un nume cu mult mai mare unui credincios, în lumea Sa, a gloriei, decât ni-l putem face noi înșine în acest veac rău.

Dacă există sinceritate, se poate vedea ușor că adevăratul motiv pentru care mulți rămân într-o poziție falsă, „în tabără“, este dorința tainică de a fi mare. În felul acesta, ei se dau înapoi de la calea lipsită de gloria lumii, care conduce afară din sistemele religioase prezente. Putem vedea în Scriptură, ca și în experiența noastră zilnică, faptul că cei care au fost mari, din punct de vedere spiritual, în mijlocul poporului lui Dumnezeu au fost întotdeauna cei care s-au separat de orice lucru sau sistem nepotrivit, răspunzând chemării lui Dumnezeu.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvintele acestea păreau un basm înaintea lor și nu le credeau.

Luca 24.11

Isus a înviat!

Isus a înviat dintre cei morți! Ce veste minunată! Dar care a fost reacția ucenicilor? Cuvintele acestea li se păreau „un basm“, adică ceva de necrezut! Mulți oameni reacționează și azi în același fel în care au reacționat atunci ucenicii.

Să ne punem în situația lor. Cu trei zile în urmă, Domnul lor, în Care își puseseră toate speranțele, fusese răstignit. Acum toate năzuințele lor erau spulberate. Ei crezuseră că Isus avea să înceapă să domnească peste popor, ca Mesia, însă acum se părea că vrăjmașii Lui biruiseră. Petrecuseră oare trei ani degeaba în prezența Lui? Se terminase oare totul?

Dar femeile vin cu un mesaj încredințat lor de cei doi îngeri de la mormânt. Apostolul Petru aleargă la mormânt, pe care îl găsește gol, așa cum spuseseră femeile. După aceea Îl întâlnește pe Domnul înviat, de Care se lepădase cu câteva zile înainte. Această întâlnire îi despovărează conștiința și îi dă pace inimii.

După câteva săptămâni nu mai exista nicio îndoială în sufletele lor, ci „apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus“ (Fapte 4.33).

    Triumfător azi este Domnul! Este viu! Anviat!

    Deschis ne este deacum drumul către cer, Domnui viu!

Citirea Bibliei: Geneza 11.27-12.8 · 2 Petru 1.8-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:1-12

„Să nu pofteşti soţia aproapelui tău”, „Să nu comiţi adulter”, „Să nu ucizi” spunea legea (Exod 20. 17, 14, 13). David, cel care în Ps. 19.7 avea să declare: „Legea Domnului este perfectă”, a călcat succesiv trei dintre dispoziţiile ei. Cu toate acestea, conştiinţa încă nu i se trezeşte. Domnul trebuie să i-l trimită pe Natan. Şi parabola impresionantă a mieluşelei furate, atât de potrivită pentru a putea pătrunde în inima unuia care odinioară fusese păstor, este pe punctul de a-l ajuta să-şi evalueze grozăvia faptei sale.

Însă David nu se recunoaşte imediat. Se arată fără milă faţă de omul bogat. Nu suntem şi noi la fel? Paiul din ochiul fratelui nostru nu ne scapă, în timp ce nu observăm deloc bârna care se găseşte într-al nostru (Matei 7.3). Astfel degetul lui Dumnezeu îi arată cu solemnitate: „Tu eşti omul acesta”. Apoi trista afacere, ascunsă atât de atent, este, fără nici un menajament, pusă în lumină: „Tu ai făcut aceasta, aceea…!”

În final, pentru a ruşina inima lui David, Dumnezeu îi reaminteşte tot ceea ce harul Său făcuse pentru el. Era puţin oare? În cap. 7.19, David spusese contrariul. Cu cât am primit mai mult, cu atât mai puţin scuzabile sunt poftele noastre. Dar noi am primit şi mai mult!

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (3) | Fundația S.E.E.R. România

„A înviat, după cum zisese…” (Matei 28:6)

Iată încă două dovezi ale Învierii lui Hristos:

1) Este destul de greu să găsești o ocazie, în istoria consemnată, în care cineva și-a dat de bună voie viața pentru ceva ce știa că este o minciună! Evanghelistul Paul E. Little a spus: „Oamenii vor muri pentru ceea ce ei cred că este adevărat, deși de fapt poate fi fals. Dar nu vor fi niciodată gata să moară pentru ceea ce știu că este o minciună!” Faptul că acei primi ucenici au fost dispuși să îndure asemenea suferințe face ca fundamentul creștinismului să fie de neclintit.

2) Dușmanii lui Hristos au făcut eforturi incredibile pentru a nega Învierea. Sfânta Scriptură spune: „Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: „Spuneţi aşa: ‘Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” Şi, dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.” Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat.” (Matei 28:12-15)

Gândește-te la următorul lucru: nu a existat niciodată în istorie un martor căruia să i se permită să depună mărturie despre ceea ce s-a întâmplat în timp ce dormea! Iar pentru un soldat roman, să adoarmă la datorie însemna pedeapsa cu moartea. Într-adevăr, dacă Domnul Isus ar fi fost încă în mormânt sau dacă i-ar fi luat trupul și l-ar fi pus în altă parte, de ce liderii evrei nu au spus asta? Nu, ei erau paralizați și neputincioși să facă ceva în această privință.

Singura lor opțiune – pe care au și ales-o – a fost să inițieze o mare persecuție împotriva ucenicilor Lui (vezi Ioan 20:19). Dar ei au eșuat atunci, și eșuează și acum – pentru că Domnul Isus este viu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 apr. 2025

20 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Dumnezeu va institui noua creație nu fiindcă ea satisface o nevoie concretă a noastră, ci pentru că satisface nevoia naturii Sale sfinte – „noua creație“ reprezintă un lucru potrivit cu Sine Însuși.

Haosul survenit ca urmare a păcatului a fost de o asemenea gravitate, încât am avut nevoie de iertare, de îndreptățire, de împăcare, de răscumpărare, de mântuire și de sfințire; iar toate acestea ne sunt aduse prin evanghelie, ca rod al lucrării făcute pentru noi prin Domnul nostru Isus Hristos la cruce. În aceeași măsură am avut nevoie de nașterea din nou, de aducerea la viață și de darul Duhului Sfânt; primele două ne sunt oferite prin lucrarea Duhului Sfânt în noi, în timp ce locuirea Duhului este urmarea acestora și este bazată pe lucrarea făcută pentru noi. Însă, cu toate acestea, cu greu am putea afirma că am fi simțit nevoia să devenim făpturi noi în Hristos Isus; acest eveniment a avut loc pentru a satisface inima lui Dumnezeu.

Și aici, ca și în alte cazuri, ne întoarcem la Vechiul Testament, unde găsim profeții care au prefigurat adevărul deplin, care însă poate fi descoperit doar în Noul Testament. De exemplu, citim: „Pentru că, iată, Eu creez ceruri noi și un pământ nou“ (Isaia 65.17); însă, când examinăm contextul, vedem imediat că ceea ce este spus în Apocalipsa 22.1-5 nu poate fi suprapus peste ceea ce se spune în pasajul din Isaia, deoarece profetul continuă și vorbește despre noua stare care va domina în Ierusalim în mileniu, când moartea încă mai poate avea loc; în timp ce, în scena ilustrată în Apocalipsa, moartea va dispărea pentru totdeauna.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

De ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat.

Luca 24.5,6

Mormântul este gol

Să ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat cu aproape două mii de ani în urmă. Câteva persoane ne-au lăsat scris ce a avut loc atunci: evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan, care au fost contemporani cu acele evenimente, dar și alții care au trăit mai târziu, precum Josephus, Iustinian, Irineu etc. În jurul anului 30 d.Hr., mormântul în care fusese pus trupul unui Om crucificat, mormânt păzit de soldați romani, a fost găsit gol duminică dimineața. Fuseseră luate toate măsurile pentru ca nimeni să nu se apropie de mormânt, însă trupul Domnului Isus nu se mai afla acolo, iar motivul era unul foarte întemeiat: El înviase. Sute de credincioși L-au văzut înviat după aceea.

Acest eveniment inexplicabil pare să fie însă dat uitării astăzi. Există anumite așa-zise sărbători creștine, însă oare câți cred cu adevărat în învierea lui Isus? Totuși, învierea este un lucru esențial pentru credință. Înțelegem noi semnificația ei? Prin faptul că L-a înviat pe Domnul Isus, Dumnezeu Și-a arătat deplina aprobare cu privire la Persoana și la lucrarea Lui. El îi asigură astfel pe toți oamenii că jertfa Fiului Său a împlinit în totul cerințele dreptății Sale și că, prin urmare, toți cei care cred că Isus a murit pentru păcatele lor primesc iertare și viață eternă.

Dumnezeu a vorbit – vom asculta noi glasul Lui? Să ne încredem în Dumnezeul „care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră“ (Romani 4.24,25)!

Citirea Bibliei: Geneza 11.1-26 · 2 Petru 1.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 11:1-27

Cineva ar prefera să rămână la victoriile din cap. 10 şi peste ceea ce urmează acum să aştearnă un văl de tăcere;  şi aceasta pentru că David suferă aici, din partea vrăjmaşului sufletelor noastre, cea mai crudă înfrângere a vieţii sale. Mai mult, acest trist episod reprezintă în Cuvântul lui Dumnezeu o avertizare solemnă pentru fiecare dintre noi. Chiar cel mai evlavios credincios posedă o inimă coruptă, larg deschisă pentru toate poftele şi de aceea trebuie să vegheze asupra porţilor acestei inimi rele, în special asupra ochilor lui. Această istorie tragică ni-l arată pe un împărat devenind sclav: un sclav al propriilor dorinţe, înfăşurat în teribila strânsoare a păcatului. În loc să se afle pe câmpul de luptă cu oştile lui, David se relaxează la Ierusalim, plimbându-se fără ocupaţie pe terasa palatului său.

Să nu uităm niciodată că lipsa de activitate sau lenevia multiplică pentru copilul lui Dumnezeu ocaziile de cădere. În condiţii de inactivitate, vigilenţa se prăbuşeşte inevitabil, iar diavolul, care niciodată nu pierde ocazia, ştie cum să exploateze avantajul. Să fim atenţi deci să ne umplem timpul cu o activitate folositoare.

David o ia pe soţia lui Urie şi, pentru a-şi acoperi păcatul, îl comite pe al doilea, urzind cu complicitatea lui Ioab moartea unuia dintre cei mai nobili şi mai devotaţi soldaţi ai săi.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă… Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?” (1 Corinteni 15:12)

Astăzi privim la alte trei dovezi, care vor convinge – pe oricine cercetează cu mintea deschisă – de adevărul Învierii fizice a lui Hristos din morți:

1) Sacramentele creștine. Sacramentele creștine indică moartea și suferința lui Hristos și, de asemenea, Învierea și puterea Sa. Acestea pot fi urmărite în succesiune neîntreruptă până la momentul exact al morții Domnului Isus Hristos.

2) Arta creștină. În catacombele din Roma, din perioada persecuțiilor, descoperim gravate în pereți reprezentări ale Învierii lui Hristos ca element esențial al primelor credințe creștine.

3) Biserica creștină. Gândește-te la realitatea incontestabilă a Bisericii creștine. Numeroase persoane nu-și dau seama de legătura dintre Biserică și Înviere, dar mulți cercetători onești au remarcat asta… Biserica creștină este cea mai mare instituție care există sau a existat vreodată în istoria lumii. Este de cinci ori mai mare decât Imperiul Roman, în perioada lui de apogeu! De fapt, mai mult de două miliarde de oameni recunosc astăzi că se închină lui Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu viu și înviat din morți. Cum a apărut o astfel de instituție, și cum a rămas în existență?

Cineva a spus: „Marele Canion nu a fost format de o persoană care mânuia un băț”. Și nici o instituție de amploarea Bisericii creștine nu a fost creată de fanteziile unor visători leneși din epocile trecute. Istoricii recunosc că Biserica creștină poate fi considerată a fi început în orașul Ierusalim, în anul 30 d.Hr., momentul morții și Învierii lui Hristos.

De aceea putem spune astăzi plini de bucurie: „Hristos a înviat!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 apr. 2025

14 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au venit în câmpiile Moabului și au rămas acolo. Și Elimelec, soțul Naomei, a murit.

Rut 1.2,3

Elimelec a fugit de greutăți și s-a dus la odihnă în Moab, gândindu-se că va putea găsi pâine, lapte și vin (bucurie). Existau desigur podgorii în Moab, dar nu era vinul nou și untdelemnul pe care Dumnezeu îl dă poporului în țara Sa (Deuteronom 11.14). Poți să iei drept hrană vița sălbatică, dar aceasta duce la moarte (2 Împărați 4.38-40). Exista pâine în Moab, dar era ea hrană pentru omul cel nou? Hrana era bună pentru omul natural, pentru cei care nu trecuseră niciodată Iordanul (în sens spiritual, oameni care n-au murit împreună cu Hristos și n-au înviat împreună cu El). Omul nou, omul vieții de înviere, are nevoie de o altfel de hrană. El are nevoie de grâul pe care îl dă Dumnezeu, de grâul care crește în țara făgăduințelor Lui și care este udat cu ploi din cer – Duhul Sfânt (Deuteronom 11.11-14; Iosua 5.2-12; 2 Împărați 4.41).

Elimelec nu putea să facă deosebirea între pâinea Moabului și cea a Betleemului. Cum poate cineva care nu privește țintă la Domnul Isus să vadă limpede? Când ai un ochi curat, tot trupul este plin de lumină, însă numai atunci. N-au fost scrise aceste lucruri „spre învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor“ (1 Corinteni 10.11)?

În limbajul simbolic al Scripturii, le putem vedea pe femeile prezentate în diferite împrejurări ca arătând poziția, iar bărbații ilustrând energia credinței sau eșecul ei. Cu alte cuvinte, vedem în bărbat starea practică a celor care sunt într-o anumită poziție. În cazul lui Elimelec și al lui Naomi, acest lucru se poate vedea foarte limpede. Elimelec, care înseamnă „Dumnezeul meu este împărat“, moare. Când, în neascultare practică și pe drumul voinței proprii, am părăsit locul unde fusesem așezați de Dumnezeu, mai putem avea totuși o arătare din afară a lucrurilor; dar, când alegem un drum care ne duce departe de Dumnezeu, unde s-ar sfârși acest drum, dacă nu ne-ar opri El și nu ne-ar aduce înapoi?

Primul pas poate fi numai o mică deviație, atât de mică, încât inimile noastre împietrite nici nu o iau în seamă. Totuși, în părtășia cu Domnul, se produce o fisură. Dacă Domnul nu ne-ar opri, aceasta ar însemna separare de El.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Preoții de seamă și cărturarii căutau cum să-L prindă prin viclenie și să-L omoare; pentru că spuneau: „Nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare în popor“.

Marcu 14.1,2

Forfotă la Ierusalim

Ierusalimul se pregătea de sărbătoarea Paștelui. Oamenii veneau din toate colțurile țării, pentru a lua parte la ceremonie. Conducătorii religioși însă, hotărâți să-L omoare pe Isus, erau neliniștiți, fiindcă se temeau că mulțimea venită la Ierusalim le-ar putea împiedica planul. Mulți Îl auziseră pe Domnul Isus predicând și văzuseră minunile făcute de El. Unii Îl urmaseră zile de-a rândul. Aveau aceștia să îngăduie ca El să fie omorât? Mai-marii poporului au hotărât deci ca Isus să nu fie prins în timpul sărbătorii. Totuși, o ocazie neașteptată s-a ivit: Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, era gata să-L dea în taină pe Domnul Isus în mâinile preoților. Nu puteau rata o astfel de oportunitate. L-au prins deci pe Isus și, la scurt timp, mulți martori mincinoși au fost aduși pentru a-L putea condamna la moarte. Sentința fusese rostită cu multă vreme înainte: Isus trebuia să moară.

A urmat judecata înaintea lui Pilat, guvernatorul roman, fiindcă doar el putea pronunța în mod oficial condamnarea la moarte. Așa că au mers dis-de-dimineață la el. Pilat a avut rezerve față de acuzele lor și a spus de mai multe ori că Îl consideră nevinovat pe Isus. El văzuse că iudeii Îl dăduseră în mâinile lui din invidie, însă a cedat cerințelor lor. Domnul Isus a primit în tăcere acuzațiile false și nedrepte. A mers de bunăvoie la moarte, pentru a face ispășire pentru păcatele celor vinovați. Invitația de a veni la El și de a fi mântuit este valabilă pentru oricine, chiar și pentru vrăjmașii Săi.

Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:12-23

Imagine impresionantă a Domnului Isus prezent în casa celui credincios, chivotul este ţinut trei luni în casa lui Obed-Edom, aducând binecuvântare acestui om şi familiei lui. Faptul acesta n-a rămas neobservat (v. 12). Dacă trăim într-o legătură constantă cu Domnul, cei care ne cunosc nu vor întârzia să ia notă de faptul acesta. Vor dori şi ei să se bucure de binecuvântările pe care ni le acordă El.

Acum David, care a învăţat lecţia dată de Domnul, acţionează potrivit gândurilor Lui: chivotul este purtat de leviţii care s-au sfinţit pentru aceasta şi el însuşi se dezbracă de măreţia imperială şi îşi exprimă bucuria dansând înaintea acestuia. Acum nu chivotul, ci Evanghelia ni-L arată pe Domnul Isus în persoană, făcându-Şi intrarea în aceeaşi cetate a Ierusalimului, în mijlocul bucuriei celor care-L aclamau (Matei 21.9).

„Când cei care purtau chivotul Domnului făceau şase paşi, el jertfea un bou şi un viţel gras” (v. 13). Aceasta ne aminteşte despre mersul şi închinarea celui credincios. Amândouă provoacă dispreţul celor fără credinţă, pentru care Mical reprezintă o tristă imagine. Lumea apreciază pompa şi fastul. Dar credinciosul este fericit să se smerească, să se arate „şi mai de nimic” (v. 22), pentru ca privirile să nu se îndrepte asupra sa, ci să se oprească numai asupra Domnului Isus (compară cu Ioan 3.30).

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (1) | Fundația S.E.E.R. România

„În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” (2 Cronici 26:5)

Ne uităm acum împreună la două strategii biblice pentru depășirea fricii de eșec, atât spiritual cât și material.

1) Asigură-te că viziunea și valorile tale sunt în concordanță unele cu altele. Ascensiunea și căderea regelui Ozia sunt relatate în aceste versete biblice: „Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim…. El a făcut ce este bine înaintea Domnului… A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi, în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească… Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său…” (2 Cronici 26:3-5, 16) Lecția pe care o desprindem de aici este clară: succesul poate fi toxic. Iar oamenii intoxicați nu gândesc prea clar și sfârșesc prin a intra în tot felul de probleme. Așa că, asigură-te că viziunea ta este în concordanță cu valorile tale fundamentale. Păstrează-ți echilibrul. Definește succesul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, și nu pe baza sistemelor egoiste ale lumii. De exemplu, a primi recunoaștere publică și laude pentru realizările tale, în timp ce viața ta de familie este un dezastru, nu înseamnă succes. Iar sacrificarea integrității tale pentru profit și promovare este cea mai proastă afacere pe care o vei face vreodată!

2) Învață din eșecurile și greșelile tale. Eșecul nu este fatal și nici nu definește cine ești. Este rezultatul acțiunilor tale, dar nu măsura valorii tale. Thomas Edison a spus odată: „Nu am eșuat. Am găsit doar zece mii de modalități care nu funcționează!” Așadar, uită-te cu smerenie la greșeli ca la niște „taxe plătite” pentru educația ta, și așa vei deveni mai înțelept – și vei continua să mergi înainte!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
13 apr. 2025

13 Aprilie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.

Matei 3.17

Ce minunat este să contemplăm perfecțiunile Domnului nostru Isus! Însuși Dumnezeu Tatăl a exclamat în două rânduri: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“. Tatăl este Cel care poate să-L aprecieze deplin pe Fiul Său, însă și noi suntem încurajați să luăm parte la aceasta împreună cu El, meditând la Persoana minunată și la lucrarea glorioasă a Domnului Isus.

În Matei 9, când Domnul a văzut mulțimile, inima Lui a fost plină de milă față de ele. El i-a privit cu compasiune pe oameni, le-a predicat evanghelia și i-a vindecat de orice boală și neputință. El îi vedea ca pe niște oi trudite și obosite, lipsite de păstor. Știm că Domnul Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, însă, mai târziu, a existat o altă ocazie în care El a vărsat lacrimi. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, știind prea bine ceea ce avea să întâmpine, El a coborât muntele Măslinilor călare pe un măgăruș. A privit Ierusalimul și a plâns pentru el, știind că, peste câțiva ani, cetatea și mulțimea locuitorilor ei aveau să fie nimiciți (Luca 19.41). Cât de uimiți suntem să auzim cuvintele Sale de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac“ (Luca 23.34)! Apoi, văzând-o pe Maria, mama Sa, lângă cruce, nu S-a preocupat cu propriile Sale suferințe, ci a îngrijit de viitorul ei, încredințând-o grijii lui Ioan (Ioan 19.26). Pentru a arăta clar că nimeni nu-I lua viața, ci Și-o dădea El Însuși, după ce a băut oțetul, a zis: „S-a sfârșit!“. Apoi, capul nu I-a căzut, ci El Și l-a plecat și Și-a dat duhul (Ioan 19.30).

Domnul Isus este cu adevărat cel dintâi dintre zece mii! Să-L lăudăm, să-L onorăm și să-L mărim, pe măsură ce-L cunoaștem din ce în ce mai mult!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-au ieșit în întâmpinare și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“. Și Isus, găsind un măgăruș, S-a așezat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul unei măgărițe“.

Ioan 12.13-15

Călare pe un măgăruș

Mulți au venit să îl vadă pe Lazăr, deoarece Isus îl înviase dintre morți. Și astfel ei au tras concluzia că acest Isus era Fiul lui David care fusese promis. Ei L-au primit din toată inima, citând Psalmul 118. Dar cine și-ar fi putut imagina că după câteva zile vor striga: „Nu avem alt împărat decât pe Cezarul“ (Ioan 19.15). În acea zi, Isus era binecuvântat de popor. Gândea El oare că, în sfârșit, Îl vor primi ca Mesia? Nu! El știa că aceasta era numai o înflăcărare trecătoare. Această călătorie în triumf era cel dintâi pas spre calea crucii. Dincolo de aclamațiile „Osana Fiului lui David!“ (Matei 21.9), în lăuntrul Său, în mijlocul bucuriei, distingea un alt glas care urma să răsune: „Răstignește-L, răstignește-L!“. Domnul a luat un măgar tânăr, împlinind astfel profeția lui Zaharia: „Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine … smerit și călare pe … mânzul unei măgărițe“ (Zaharia 9.9). Niciun evanghelist nu citează textul complet din Zaharia. Porunca de a se bucura nu se regăsește în niciuna dintre cele patru evanghelii. Motivul este clar: oamenii ar fi trebuit întâi să se pocăiască și să Îl primească pe Mesia prin credință. Ei au falimentat în a face aceasta. Când Hristos Se va întoarce, ei vor boci întâi, înainte de a-L primi cu bucurie (Zaharia 12.10). Când, într-o vreme viitoare, Hristos va apărea pe acest pământ în glorie, El îl va elibera pe poporul Israel de vrăjmașii săi. Însă azi El este încă gata să mântuiască oamenii de păcatele lor.

Citirea Bibliei: Geneza 6.1-12 · 1 Petru 3.8-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:1-11

Primul gând al lui David la inaugurarea împărăţiei se îndreaptă spre chivotul Domnului. El mobilizează treizeci de mii de oameni, elita lui Israel, de data aceasta nu pentru o bătălie, ci pentru a escorta chivotul într-un mod demn, până la Ierusalim. Oricâtă onoare am acorda Persoanei Domnului Isus, nu este niciodată prea mare. Numai că acest omagiu şi această închinare trebuie să I le aducem într-un fel înţelept şi în ascultare. Potrivit dispoziţiei divine, chivotul ar fi trebuit purtat pe umeri (Numeri 7.9); însă David şi poporul n-au ţinut cont de aceasta. În opinia lor, un car nou, asemenea celui folosit mai înainte de filisteni în ignoranţa lor, servea mult mai bine scopului lor. Nu era mai practic aşa, decât să-l transporte pe jos? Şi iată că Uza, care a atins chivotul, este rupt pe loc! Ce consternare! Noi nu l-am fi considerat atât de vinovat. Dar a fost vinovat! Dumnezeu a vrut să ne facă pe noi, ca şi pe David, să înţelegem cât de grav este să înlocuim învăţătura şi îndrumările Sale cu propriile noastre bune intenţii, în special acolo unde este implicată închinarea şi adorarea.

Amară întrerupere a acestei frumoase ceremonii! David, iritat şi înfricoşat în acelaşi timp, schimbă destinaţia chivotului şi pierde astfel o binecuvântare de care se va bucura, în schimb, familia lui Obed-Edom.

POȚI SĂ-ȚI ÎNVINGI FRICA | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4:18)

Conform enciclopediei de psihiatrie, există clasificate circa două mii de frici. Interesant este că psihiatrii afirmă că de fapt există doar două temeri înnăscute: frica de cădere și frica de zgomote puternice. Asta înseamnă că toate celelalte sunt frici învățate, deprinse… Așadar, cel mai important lucru de aici este că putem să ne dezvățăm deci de oricare dintre ele.

Majoritatea dintre noi suntem marcați, în bine sau în rău, de o seamă de experiențe. Aceste experiențe definitorii pot planta o sămânță de încredere sau o sămânță de incertitudine, o sămânță de speranță sau o sămânță de vulnerabilitate, o sămânță de credință sau o sămânță de frică.

Ioan exprimă scopul final al relației noastre cu Dumnezeu: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Expresia „dragoste desăvârșită” nu descrie iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea necondiționată, nemeritată și neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru noi. Un autor creștin scria: „Scopul iubirii este eliminarea fricii! Pe măsură ce creștem într-o relație de iubire cu Dumnezeu, ne dezvățăm de temerile care ne paralizează și ne neutralizează spiritual.

Aceasta este esența credinței. Credința este procesul de dezvățare a fricilor iraționale. Singura frică după voia lui Dumnezeu, rânduită și admisă de El este „frica de Dumnezeu”! Și dacă ne temem de Dumnezeu [adică Îl iubim, onorăm, venerăm și respectăm], nu trebuie să ne temem de nimeni sau de nimic altceva! Depășirea fricilor noastre este de fapt un proces de învățare progresivă a încrederii în Dumnezeu!”

Una dintre cele mai mari promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a dat în Scriptură este aceasta: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Așadar, tu nu mai ai motive să-ți fie frică!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
10 apr. 2025

10 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Greutatea aurului care îi venea lui Solomon în fiecare an era de șase sute șaizeci și șase de talanți.

Și caii pe care îi avea Solomon erau aduși din Egipt.

Împăratul Solomon a iubit multe femei străine.

1 Împărați 10.14; 10.28; 11.1

În cazul, prevăzut de Dumnezeu, în care Israel avea să aibă un împărat, acesta din urmă nu trebuia să aibă multe soții, nici multe bogății, nici nu trebuia să coboare în Egipt pentru a-și cumpăra mulți cai (Deuteronom 17.16,17). Oricare ar fi fost binecuvântările de care era înconjurat, împăratul nu putea niciodată părăsi legea lui Dumnezeu fără a se face vinovat. Dumnezeu i-a dăruit bogății și onoare din belșug lui Solomon, care nu ceruse decât înțelepciune; însă studierea cu atenție a legii, lucru cerut împăratului (verstele 19 și 20), trebuia să-l împiedice pe acesta să-și folosească mijloacele pentru a dobândi bogății. Aceste capitole din 1 Împărați ne arată însă că Solomon a făcut exact ceea ce legea îi interzicea să facă. Și-a înmulțit argintul și aurul, a avut un mare număr de soții și a avut mulți cai aduși din Egipt.

Domnul Și-a împlinit promisiunea, iar Solomon a avut bogății și glorie mai mult decât toți împărații din timpul său; însă mijloacele pe care împăratul le-a folosit pentru a se îmbogăți au dat la iveală o inimă care se afla la distanță de Dumnezeu, toate acestea conducându-l la ruină, potrivit cu judecata dreaptă și sigură rostită de Cuvântul lui Dumnezeu. Solomon ar fi avut bogății și slavă fără să trimită după cai în Egipt și după aur în Ofir, fiindcă Dumnezeu îi promisese acest lucru. Procedând așa însă, Solomon s-a îmbogățit, dar s-a depărtat de Dumnezeu și de Cuvântul Său. S-a abandonat dorințelor sale după bogății și glorie, și-a înmulțit numărul soțiilor și, drept rezultat, acestea i-au abătut inima la bătrânețe.

Calea alunecoasă a păcatului este întotdeauna străbătută cu pași repezi, fiindcă păcatul cel dintâi slăbește în noi autoritatea și puterea Cuvântului lui Dumnezeu, singurul care ne poate împiedica să comitem păcate încă și mai mari. Păcatul, de asemenea, are efectul de a șubrezi conștiența prezenței lui Dumnezeu, conștiență care oferă Cuvântului întreaga sa putere practică asupra noastră.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci, cu șase zile înainte de Paște, a venit la Betania … I-au pregătit deci o cină acolo … Marta slujea … Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus.

Ioan 12.1-3

Betania

Satul Betania se află pe versantul estic al Muntelui Măslinilor, la trei kilometri de Ierusalim. Isus a fost întotdeauna binevenit în acest loc. Când Isus a fost în Betania pentru prima dată, Maria s-a așezat la picioarele Lui, ascultându-L, în timp ce Marta, complet absorbită de pregătirile pentru numărul mare de oaspeți, se plânge Domnului de sora ei. Dar primește un răspuns surprinzător: „Un singur lucru este necesar“. Isus a lăudat-o pe Maria pentru ascultare. Nu există nimic mai important, atunci când Dumnezeu ne vorbește, decât să fim atenți. Într-o altă vizită acolo, Betania este în jale. Familia iubită era cercetată printr-o boală care sfârșise prin moarte. Domnul a pornit spre Betania având perspectiva strălucită a învierii. Dar, înainte de a-l învia pe prietenul Său Lazăr, le-a arătat Martei și Mariei compasiunea și dragostea Sa. Întotdeauna compasiunea Lui merge înaintea minunilor Sale. El vrea să simțim că El este cu noi în încercare. Suflet Său era purtat în strălucirea luminii din ținutul fără de moarte, departe de mormântul din Betania, dar putea cerceta valea lacrimilor din Betania, astfel că plânge cu cei care plâng. Prin învierea lui Lazăr, El Își dovedește puterea de Fiu al lui Dumnezeu. Cu șase zile înainte de a merge la cruce ca să fie răstignit, Isus vizitează din nou Betania. Prietenii Săi pregătesc o cină pentru El. Ne întrebăm dacă, din ascultarea ei atentă, Maria nu cumva știa despre viitoarea Lui suferință, pentru că ea Îi unge picioarele, arătându-și devotamentul față de El.

Citirea Bibliei: Geneza 4.17-26 · 1 Petru 2.9-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 2:12-32

Până la sfârşitul capitolului 4 citim despre conflictul dintre David şi Iş-Boşet sau, mai degrabă, dintre generalii lor, respectiv Ioab şi Abner. Este o confruntare de prestigii, fiecare dintre aceşti oameni mândri dorind să fie întâiul; şi va sfârşi prin moartea lui Abner şi apoi a lui Iş-Boşet. Împrejurările acestea triste, echi­valând cu un război civil, sunt folosite de Domnul pentru a stabili, puţin câte puţin, domnia împăratului Său.

Violenţei şi spiritului de răzbunare li se dă frâu liber. Aproape de iazul lui Gabaon, încercarea puterii începe ca un joc. Ei doresc numai să-i vadă pe aceia dintre ei care sunt mai îndemânatici şi mai puternici. Dar, de la mândrie până la ucidere, iată ce pas mic este! Exaltarea conduce la pierderea controlului de sine şi actul criminal se înfăptuieşte înainte ca cineva să-şi poată da seama de ce va rezulta din aceasta. Cei douăzeci şi patru de tineri nefericiţi cad în acelaşi timp, fiecare străpuns de sabia celuilalt.

Să observăm că David rămâne deoparte faţă de competiţiile pe care Ioab pretinde că le susţine în numele său. Astfel facem cunoştinţă cu caracterul acestuia: om şiret şi fără scrupule, care apără cauza lui David pentru că aceasta îi va aduce un câştig personal.

BISERICA TREBUIE SĂ FIE BUNĂ PENTRU TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte…” (Psalmul 84:10)

Domnul Isus participa regulat la strângerile credincioșilor. Evanghelistul Luca scrie că „după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă…” (Luca 4:16) Apostolii mergeau și ei la adunări, în mod regulat: „Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi…” (Faptele Apostolilor 2:46). Și psalmiștii iubeau casa lui Dumnezeu – cum citim în Psalmul 84:10: „Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu decât să locuiesc în corturile răutăţii!” Așadar, iubești tu casa lui Dumnezeu? Ar trebui, pentru că acolo poți auzi Cuvântul Său explicat, acolo poți afla strategii de viață, îți poți descoperi darurile spirituale, și poți lega relații care vor fi de folos în momentele grele. Unde altundeva poți găsi toate acestea? Universitatea Yale a efectuat un studiu care confirmă faptul că persoanele care merg regulat la biserică sunt mai fericite, mai sănătoase și trăiesc mai mult decât cele care nu merg. Studiul a arătat că persoanele care merg la biserică au o tensiune arterială mai scăzută, mai puțin stres și o imunitate mai mare la boli… în timp ce persoanele din grup care nu mergeau la biserică aveau o durată de viață mai scurtă, aproximativ egală cu cea a fumătorilor de țigări. Unul dintre cercetători a întrebat o femeie în vârstă de 80 de ani, care alerga pe o bandă de alergat care este secretul ei. Ea a răspuns: „Când mergi cu Dumnezeu, ai un scop, deci trăiești mai mult. Iar când ai pace cu Dumnezeu, trăiești mai bine!” Gândește-te dacă știi persoana sau locul de unde ai putea obține toate acestea?! Păi, dacă nu – dă-ți „toate silințele” să fii la biserică de fiecare dată când se strâng acolo credincioșii!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
28 mart. 2025

28 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

Ioan 21.15

Restabilirea lui Petru (4)

Al șaptelea pas a fost reprezentat de lucrarea publică a Domnului. Acesta ne aduce înapoi la ultimul capitol al Evangheliei după Ioan. Este ultimul pas pe calea restabilirii lui Petru. Păcatul în sine a fost rezolvat cu ocazia discuției private. Rodul rău al vechiului pom fusese judecat și mărturisit înaintea Domnului, iar conștiința lui Petru fusese ușurată; dar rădăcina rea, care produsese rodul rău, trebuia să fie descoperită și judecată, pentru ca inima să poată fi pe deplin restabilită în părtășia cu Domnul. Pentru folosul nostru, această lucrare este făcută în public, pentru că avem cu toții rădăcina răului în noi, chiar dacă nu am căzut într-un păcat anume. Astfel că Domnul i Se adresează lui Petru nu pe numele său nou, potrivit cu harul, ci pe numele său natural: „Simone, al lui Iona“. Petru Îl tăgăduise pe Domnul de trei ori, iar acum Domnul pune trei întrebări prin care îi testează inima. Petru își judecase păcatul; acum este condus să se judece pe sine. Scriptura spune: „Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am fi judecați“ (1 Corinteni 11.31). În spatele tuturor căderilor noastre exterioare se află carnea care nu a fost judecată.

Prima întrebare pe care Domnul a pus-o, pentru a-l cerceta pe Petru, a fost: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. Petru mărturisise public că Îl iubea pe Domnul mai mult decât ceilalți, pentru că el spusese: „Chiar dacă toți se vor poticni, totuși eu nu“ (Marcu 14.29). Acum Domnul pare să-i spună lui Petru: «Încă mai mărturisești că Mă iubești mai mult decât ceilalți?». De aici învățăm că rădăcina căderii lui Petru, ca și a noastră de multe ori, consta în faptul că nu și-a judecat încrederea în sine a cărnii. Ca și în cazul lui Petru, această încredere în sine se manifestă prin faptul că ne considerăm mai buni, mai puternici și mai devotați decât alții. Și, cu cât suntem mai activi în slujire, cu atât suntem mai predispuși să credem că merităm mai multă cinste. Poate nu facem ca Petru, să ne exprimăm încrederea în noi înșine în cuvinte, însă în inimă poate să-și facă loc gândul că suntem mai buni decât alții, mai dăruiți decât ei și că, oricât de mult ar putea ei să se abată, noi nu o vom face. Așa se manifestă încrederea în sine și deșertăciunea cărnii, iar Domnul ne va conduce să o detectăm și să o judecăm.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.

Evrei 4.13

Fizicianul Röntgen

Au trecut aproape 130 de ani de când fizicianul Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit razele X (în anul 1895). De atunci este posibil să vezi prin corpul uman, ceea ce este de folos pentru multe persoane bolnave. Totuși, este ceva ce omul nu poate face: nu poate cunoaște și înregistra ceea ce este dincolo de domeniul materiei fizice, anume gândurile, motivațiile și sentimentele.

Prin ipocrizie, minciună și prefăcătorie, mulți pot ascunde adevăratele lor sentimente și gânduri, crezând că nimeni nu le cunoaște. Așa să fie? Probabil veți spune: „Sigur că nu“. Și aveți dreptate, pentru că, într-adevăr, Dumnezeul Creator vede ce este în inima oricărui om. Totul a fost consemnat cu exactitate, până și cele mai tainice gânduri și sentimente.

Într-o zi, Judecătorul divin le va pune pe toate în lumină. Așa că este mai bine să ne mărturisim păcatele în timpul vieții, pentru că putem primi ajutor. Isus Hristos Și-a sacrificat viața pe crucea Calvarului pentru a rezolva problema păcatelor înaintea lui Dumnezeu. Oricine își recunoaște păcatele, și cele manifestate și cele ascunse, și își pune încrederea în Mântuitorul primește prețioasa asigurare: „Eu ți-am șters fărădelegile ca pe un nor gros, și păcatele tale, ca pe un nor. Întoarce-te la Mine, pentru că Eu te-am răscumpărat“ (Isaia 44.22).

Citirea Bibliei: Mica 5.1-15 · Proverbe 29.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:32-44

În timp ce Nabal petrece ca un împărat (după ce-l respinsese şi-l insultase pe adevăratul împărat), Dumnezeu Însuşi îl loveşte. Nu pierdem nimic dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să acţioneze pentru noi.

Abigail, femeie a credinţei, se distinge prin bunul ei simţ, prin agerimea ei (se grăbeşte: v. 18, 23, 42), prin umilinţa ei, prin devotamentul ei. „Când Domnul te va pune conducător, … adu-ţi aminte de roaba ta”, îi ceruse ea (v. 30, 31; compară cu rugămintea tâlharului din Luca 23.42).

Abigail primeşte un răspuns care-i întrece toate aşteptările: David o face acum soţia lui. Şi, fără nici un regret, ea îşi părăseşte averile pământeşti pentru a împărtăşi în peşteri şi în deşerturi soarta împăratului respins. Căsătorită anterior cu un neghiob, ea devine însoţitoarea fericită a „omului iubit”: acum, în suferinţele lui, dar după aceea, în împărăţia lui! Ce frumoasă imagine a Adunării, Mireasa lui Hristos, care împărtăşeşte poziţia Domnului ei, astăzi necunoscută şi respinsă de lume, cum este şi El Însuşi, mâine ca să împărăţească cu El în glorie! „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună”, ni se aminteşte în 2 Tim. 2.12 (vezi şi Rom.8.17).

EȘTI STRESAT? (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace…” (Isaia 55:12)

Să analizăm trei strategii testate și eficiente pentru a face față stresului:

1) Pune-te pe tine însuți zilnic pe lista cu „lucruri de făcut”! Alocă 15 minute de două ori pe zi pentru a te remonta, a te înnoi, a te aduna și a te reface. Distanțează-te de sursa de stres, chiar dacă asta înseamnă doar să ieși afară pentru câteva minute și să faci o plimbare pentru a-ți împrospăta creierul. Cântă melodia preferată sau fă orice altceva care te ajută să te relaxezi. Și perseverează chiar și atunci când alte evenimente amenință să împiedice acest lucru. Ești important – învață să te prețuiești!

2) Înveselește-te! Biblia spune: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10); când bucuria ta dispare, dispare și puterea și capacitatea de a face față situațiilor. Unii oameni cred că creștinii ar trebui să fie întotdeauna sobri, fără umor și la fel de liniștiți ca mormântul. Dar Domnul Isus a ieșit din mormânt – și acesta este unul dintre cele mai bune motive din lume pentru a sărbători și a fi cu bucurie în inimă și pe față!

3) Relaxează-ți mușchii înțepeniți cu reprize de exerciții de relaxare de câte cinci minute, pe tot parcursul zilei. Nu mai sta pe gânduri, ci pune-te-n mișcare! Întinde-te, aplecă-te, rotește-ți umerii tensionați, aleargă… fă în așa fel încât sângele revigorant să circule prin tot corpul, în timp ce mintea ia o mică pauză. Dă drumul la muzica de laudă, cântă în timp ce dai cu aspiratorul… leagănă-te în timp ce amesteci în mâncarea de pe aragaz… mișcă-te împingând căruciorul de cumpărături…

Activitatea fizică determină creierul să secrete beta-endorfină, care te ajută să te calmezi. Noi nu am fost făcuți să trăim sub stres! Biblia spune: „Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace.” Iar asta a venit direct din gura Celui care ne-a creat și ne-a răscumpărat, așa că ar fi bine să crezi că este adevărat!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →