Mana Zilnica

Etichetă: religie

  • 23 Iulie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, Acela va mărturisi despre Mine.

    Ioan 15.26

    Într-o lume care îi persecută pe ucenicii lui Hristos și îi urăște cu o ură oarbă, cum poate fi menținută mărturia pentru El? Sfera creștină este mică, iar cei care o compun sunt slabi. Domnul Însuși îi aseamănă cu niște miei aflați în mijlocul lupilor. Prin ce putere vor fi ei făcuți capabili să reziste urii lumii și să dea mărturie pentru Hristos? Ei pot rezista, și vor rezista, de bună seamă, prin puterea Duhului Sfânt, Persoana divină care a venit de la Tatăl.

    Cât de bine cunoștea Domnul caracterul cumplit al lumii și ura ei neîmpăcată, fiindcă vrăjmășia ei s-a revărsat pe deplin asupra Lui! El cunoștea bine, de asemenea, slăbiciunea celor care Îl iubeau și care Îl urmaseră, fiindcă știa prea bine că Petru urma să se lepede de El și că ceilalți aveau să-L părăsească. Cât de bine știa El că ei, prin propria lor putere, nu aveau să fie niciodată capabili să mențină o mărturie pentru El, după ce avea să plece din mijlocul lor! Cunoscând nelegiuirea lumii și slăbiciunea ucenicilor săi, El le spune că avea să le trimită un „Mângâietor“, despre care spune: „El va mărturisi despre Mine“.

    Oricât de slabi erau ucenicii și oricât de puternică era lumea, Duhul Sfânt avea să mărturisească despre Domnul. Oricât de mult aveau ei să falimenteze și oricât de mult avea lumea să-i persecute, Duhul Sfânt avea să mărturisească pe pământ despre gloria Fiului din cer. Lumea urma să-L răstignească și să-I dea locul cel mai de jos pe pământ, însă cerul avea să-L încununeze în cel mai înalt loc din glorie, iar Duhul Sfânt urma să dea mărturie despre gloria Lui. Fiul venise de la Tatăl ca să dea mărturie despre Tatăl; Duhul Sfânt venea de la Tatăl ca să dea mărturie despre Fiul.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Gândești că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?

    Matei 26.53

    Fără apărare pe drumul crucii

    Domnul Isus Se rugase în grădina Ghetsimani. Când El părăsea grădina, o mulțime a venit la El, înarmată cu săbii și ciomege, ca să Îl aresteze. Era condusă de Iuda, care Îl trădase pe Domnul pentru 30 de arginți. Când s-a apropiat mulțimea, Petru și-a scos sabia și a tăiat urechea unui om. În timp ce Domnul Se rugase, Petru dormise; acțiunea lui agresivă de acum era total greșită. Domnul i-a spus să își pună sabia în teacă și a adăugat: „Gândești că nu pot să-L rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână …?“. Bineînțeles că putea, dar Domnul Se rugase să se facă voia Tatălui Său. Apărarea umană era complet deplasată aici. O legiune romană era alcătuită din 6.000 de soldați, așa că Domnul ar fi putut avea 72.000 de soldați care să Îl apere. În Vechiul Testament, un singur înger a ucis într-o noapte 185.000 de soldați aflați sub un general fără Dumnezeu (2 Împărați 19.35). Mulțimea care Îl căuta pe Domnul aici era cu mult mai mică, însă El nu dorea niciun ajutor. El avea de făcut o lucrare la Calvar, de o importanță crucială, pe care trebuia să o împlinească singur.

    Când copiii lui Dumnezeu Îi cer Tatălui Ceresc să Își folosească puterea pentru ei, El uneori refuză, deoarece are altceva în plan. El știe deznodământul mai dinainte, însă noi nu îl știm. Dar putem fi siguri că rezultatul va fi pentru binecuvântarea noastră, chiar dacă implică răbdare sau poate suferință temporară. Ce binecuvântare pentru omenire a rezultat din moartea lui Hristos pe cruce!

    Citirea Bibliei: Iov 1.13-22 · Fapte 5.12-24

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 10:28-37; 11:1-3

    Considerându-l pe Iehu executor al răzbunării Dom­nu­lui, ne gândim la Împăratul, la Omul vi­teaz (Hristos) că­ruia I se adresează Ps. 45: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus de­cât pe tovarăşii Tăi …“ (Ps. 45.7; compară cu 2 Împ. 9.6). „Şi, victorios în măreţia Ta, înaintează …“ (Ps. 45. 4 – comp. cu 2 Împ. 9.16). „Dreapta Ta îţi va arăta fapte în­fri­coşă­toa­re. Săgeţile Tale sunt ascuţite … îninima vrăj­ma­şilor Îm­pă­ratului“ (Ps. 45.4,5 – comp. cu 2 Împ.9.24). În conse­cinţă, tronul Îi este conferit nu pentru un timp (ca lui Iehu pentru patru generaţii – v. 30), ci în vecii vecilor (Ps. 45.6).

    Însă v. 31 subliniază contrastul şi ne învaţă o lecţie serioasă: este posibil să mani­fes­tăm un mare zel pentru Dumnezeu, să facem lu­cruri spectaculoase, care toate pot avea aparenţa cre­dinţei, şi, cu toate acestea, să ne căutăm propri­ile interese.

    Capitolul 11 ne readuce în împărăţia lui Iuda, unde o vedem pe dezgustătoarea Atalia, fiica ade­vă­rată a lui Ahab şi a Izabelei, care, pentru a ajunge la coroană, ucide toţi descendenţii de parte bărbătească.

    DRUMUL CREDINȚEI | Fundația S.E.E.R. România

    „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

    Antilopa tsipi (sau săritoare) este una dintre cele mai sprintene animale din Africa. Ea poate sări vreo 15 m în lungime și peste 3,5 înălțime… Cu toate acestea, ea poate fi ținută închisă într-un țarc înconjurat cu un gard care nu are mai mult de 1 m. înălțime. De ce? Pentru că ea nu va sări decât dacă poate vedea unde îi vor ateriza picioarele!

    Într-un fel, această gazelă umblă prin vedere, nu prin credință! Ce înseamnă să „umbli”? Să pui un picior în fața celuilalt și să continui să mergi înainte, pas cu pas. Ce înseamnă să ai „credință”? Să te încrezi în Dumnezeu și să asculți de Cuvântul Său, indiferent cum arată problemele sau cum ți se pare situația. Acum, credința nu elimină gândirea inteligentă și rațiunea. Dar există o diferență.

    Atunci când gândirea inteligentă și rațiunea nu te duc mai departe, credința continuă să meargă. De ce? Pentru că gândirea inteligentă și rațiunea țin de mână o persoană și merg doar până unde poate merge ea, în timp ce credința Îl ține de mână pe Dumnezeu… pe Dumnezeul care face o cale acolo unde pare că nu există niciuna!

    Iar istoria lui Avraam confirmă acest lucru: „Prin credință (impulsionat de ea), Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.” (Evrei 11:8)

    Ești neliniștit cu privire la viitor? Nu fi! Fă doar următorul pas al credinței și vei fi cu un pas mai aproape de binecuvântările și recompensele pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine!

  • 16 Iulie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, în ziua aceea, Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare. Și s-au adunat la El mari mulțimi, încât El, intrând în corabie, S-a așezat; și toată mulțimea stătea pe țărm. Și le-a vorbit multe în parabole, spunând: „Iată, semănătorul a ieșit să semene“.

    Matei 13.1-3

    „Semănătorul a ieșit să semene.“ Prin această propoziție determinantă este marcat un punct de cotitură în căile lui Dumnezeu cu oamenii. Dumnezeu nu mai caută rod în via lui Israel (Isaia 5.1), nici rod de la smochin, rămășița care s-a întors în țară după o captivitate de șaptezeci de ani, smochin care a fost plantat în via Sa (Luca 13.6-9). Nu, ci acum Domnul, în harul Său, ia un caracter nou și devine Semănătorul, care începe o lucrare nouă, lucrare care n-a mai existat niciodată în această formă. Pentru aceasta „a ieșit“ El, adică a început o lucrare nouă într-o sferă nouă. În mod evident, acest domeniu nou nu mai este Israelul.

    Dacă Domnul dorea să aibă o Împărăție pe pământ, era necesar să înceapă să acționeze într-un fel nou și după un principiu nou. Acest nou principiu este harul bogat, fără margini, al lui Dumnezeu. Harul Său divin și dragostea Sa fără margini au fost acelea care L-au trimis pe Semănător să facă această lucrare nouă. Nu ar fi putut El să aducă judecata bine-meritată asupra lor, după ce toate eforturile Sale pentru poporul pământesc au fost în zadar, după ce omul s-a dovedit ca fiind stricat? Desigur! Dar aceasta ar fi fost dreptate, nu har. Acum El nu Se mai prezintă poporului Israel ca Mesia, dar începe o lucrare nouă și descoperă harul nemăsurat al lui Dumnezeu pentru toți oamenii, fără deosebire.

    Semănătorul seamănă sămânța, indiferent unde ea cade. Pentru că nu a existat niciun rod înainte, El Se vede nevoit în harul Său să pună ceva nou în sol și acest lucru îl aduce cu Sine, pentru a face posibilă rodirea. El nu cercetează terenul să vadă dacă este bun sau rău, ci aruncă sămânța pe pământ. Harul aducător de mântuire al lui Dumnezeu, arătat în El, este accesibil tuturor oamenilor (Tit 2.11).

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Maria deci, când a venit unde era Isus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, spunându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu“. Isus deci, când a văzut-o plângând, și pe iudeii care veniseră cu ea plângând, a suspinat în duh și S-a tulburat în Sine … Isus plângea.

    Ioan 11.32-35

    Lacrimi la picioarele lui Isus

    Maria a ieșit din casă, iar vizitatorii care veniseră să-și exprime condoleanțele și-au închipuit că voia să se ducă la mormânt, ca să plângă acolo. De fapt, ea voia să facă ceva mai bun: să plângă la picioarele lui Isus. Și necredincioșii plâng la mormântul unei persoane dragi, dar acest lucru nu le oferă nicio mângâiere: lacrimile nu-l pot aduce înapoi pe cel decedat. A plânge însă la picioarele Domnului înseamnă să simți mângâierea iubirii Sale. Comparându-le pe Maria și pe Marta, observăm că amândouă spuseseră același lucru: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu“. Răspunsul Domnului însă nu a fost același. Explicația să fie oare faptul că Maria venise într-o atitudine spirituală diferită? Ea căzuse la picioarele lui Isus, arătând reverență, în timp ce Marta nu. La picioarele lui Isus, Maria a simțit în dragostea Sa un sprijin puternic în doliu. Dacă dialogul Martei cu Domnul a prilejuit dezvăluirea gândurilor Domnului, lacrimile Mariei L-au făcut pe Domnul să-Și descopere inima. Creatorul Își amestecă aici lacrimile Lui cu cele ale creaturilor Sale. A plâns El pentru Lazăr? Cu siguranță că nu! El era pe cale să-l învie dintre morți. Nu pierderea celui mort L-a făcut pe Domnul să plângă, ci întristarea celor vii. Iar aceștia simt empatia Lui perfectă. Domnul dorește să înțelegem că El simte cu noi în durere, înainte de a ne aduce eliberarea din încercare.

    Citirea Bibliei: Daniel 9.15-27 · Fapte 3.12-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 7:1-8

    Locuitorii Samariei au ajuns la capătul dispe­rării. Acum este timpul ca Dumnezeu să acţione­ze. La încer­carea împă­ratului de a-l omorî, Elisei, profetul harului, răspun­de cu o veste bună: aceea a eliberării. Mântuirea este încă proclamată astăzi. Dar ce mulţi sunt aceia care, asemenea acestui ofiţer, manifestă faţă de ea neîn­cre­dere şi dispreţ!

    Patru sărmani leproşi sunt folosiţi pentru aducerea ştirii despre această salvare (compară cu 1 Cor. 1.28). Fără vreo intervenţie omenească, armata siriană a fost pusă în derută. Domnul Însuşi a repurtat victo­ria. Tot aşa a fost la cruce, unde Isus a tri­umfat singur asupra tuturor vrăjmaşilor noştri. Noi am fost asemeni acestor sărmani leproşi, păcătoşi într-o situaţie disperată, con­dam­naţi la o moarte sigură şi eternă. Dar această moarte este acum nimicită pentru cel credincios. În locul ei, el găseşte viaţă, pace, libertate, belşug de bogăţii spirituale pentru prezent şi un viitor asigurat. Acestea sunt roadele victoriei lui Hris­tos la cruce. Vrăjmaşul a fost învins pe deplin. Şi să remar­căm faptul că a fost suficient doar să se scoale şi să meargă pentru a lua în stăpânire aceste lucruri (v. 5; compară cu Luca 15.18). Aţi făcut pasul acesta? Sau, cu adevărat, staţi înc㠄în întuneric, … în ţinutul şi în umbra morţii“? (Matei 4.16).

    CÂND DUMNEZEU DESCHIDE UȘA (2)

    „Mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9)

    New Living Translation, una dintre versiunile Bibliei în limba engleză, prezintă astfel cuvintele apostolului Pavel: „Există o ușă larg deschisă pentru o lucrare importantă aici, deși mulți mi se împotrivesc”. Când faci voia lui Dumnezeu, ar trebui să anticipezi împotrivirea celor care nu sunt la curent cu ceea ce Dumnezeu ți-a împărtășit sau te-a împuternicit să faci. Într-adevăr, dacă ești acceptat și aplaudat pe oriunde mergi, ar trebui să reexaminezi fie misiunea pe care crezi că ți-a dat-o Dumnezeu, fie modul în care o îndeplinești.

    De ce? Deoarece slujitorii trimiși de Dumnezeu în lucrare nu sunt aplaudați și nici idolatrizați! Vei spune: „Dar nu a spus Domnul Isus că jugul Său este ușor?” Ba da, dar El vorbea despre un jug confortabil în jurul gâtului unui bou harnic care ară de dimineața până seara. Munca era grea, dar jugul n-o îngreuna, era confortabil. Asta înseamnă că atunci când Dumnezeu te cheamă să faci ceva dificil, El îți va oferi harul și resursele necesare pentru a o face.

    Vei fi atacat de Satan? Da! Dar atacul este un semn de respect; înseamnă că reprezinți o amenințare pentru împărăția întunericului. Și, pe măsură ce te apropii de obiectivul tău dat de Dumnezeu, așteaptă-te ca atacul lui Satan să se intensifice! Dar există și vești bune: intensitatea atacului este un indicator al binecuvântării pe care Dumnezeu o are pentru tine de cealaltă parte a atacului!

    Și încă un gând: cele mai mari recompense ale tale nu vor veni în această viață, ci în viața viitoare. Și asta e bine pentru că nu vor fi doar temporare, ci veșnice. Versurile unui imn creștin ne asigură: „Acel ce va birui, Cununa vieții va primi, Și-n raiul lui Dumnezeu, Va scăpa de tot ce-i greu.” Așadar, trăiește fiecare zi cu această nădejde în inimă!

  • 27 Iunie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, când epistola va fi citită între voi, faceți să fie citită și în adunarea laodiceenilor și să o citiți și voi pe cea din Laodiceea.

    Coloseni 4.16

    „Faceți să fie citită“ – iată îndemnul lui Pavel. Cei din Colose trebuia să citească două epistole. Prima era aceea pe care tocmai o aveau în mâini și pe care Pavel le-o adresase direct. Textul ei era inspirat de Duhul Sfânt. Același Duh a făcut ca ea să fie recunoscută mai târziu ca parte integrantă a Cuvântului lui Dumnezeu, astfel că noi astăzi o avem în Bibliile noastre.

    Acesta este primul și cel mai important lucru: ca noi, cei credincioși, să citim Biblia. Copiii, tinerii, adulții și bătrânii trebuie deopotrivă să citească Biblia, inclusiv epistolele lui Pavel. Unele dintre lucrurile despre care el scrie nu se găsesc nicăieri în altă parte în Cuvântul lui Dumnezeu.

    Mai era o epistolă pe care ei trebuia s-o citească – „cea din Laodiceea“. Ce conținea ea? Și cui îi era adresată? O scrisese oare tot Pavel? Nu știm! Ea se afla în mâinile laodiceenilor și fusese citită acolo. Este posibil să fi fost o epistolă pe care Duhul Sfânt n-a găsit cu cale s-o includă în Cuvântul lui Dumnezeu.

    Dacă așa stau lucrurile, atunci acesta este un exemplu cu privire la faptul că trebuie să citim literatură creștină bună și curată, alături de Biblie, precum diferite explicații și expuneri ale Cuvântului lui Dumnezeu, calendare și cărți, care să ne ajute în diferitele aspecte practice ale vieții de credință, precum și biografii ale oamenilor credinței.

    „Faceți să fie citită“ – să avem și noi grijă să citim! Să citim mai întâi Biblia, apoi și alte cărți care să ne ajute să o înțelegem și să o punem în practică în viețile noastre!

    F. Ulrich

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Alerg drept spre țintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

    Filipeni 3.14

    Saul din Tars

    Iată în câteva cuvinte rezumatul autobiografic al apostolului Pavel: „Socotesc toate acestea ca o pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos“ (Filipeni 3.8). Pavel fusese cândva Saul din Tars, un om religios foarte zelos. Asemenea lui Moise la curtea lui faraon, și el primise o educație de excepție și se putea aștepta la o carieră strălucită. Într-o zi, pe când Saul era în misiune, arestând creștini, pe drum i S-a arătat Isus într-o lumină orbitoare. Saul a căzut la pământ, iar când s-a ridicat era un cu totul alt om. Fanaticul religios a devenit un discipol umil. Amintirea viziunii lui Isus nu l-a părăsit niciodată și a schimbat radical direcția vieții sale. De atunci înainte, Pavel a ales să se asocieze cu creștinii persecutați și disprețuiți. A renunțat la avantajele anterioare și le-a considerat „gunoaie“. Alerga „direct la țintă“, pentru a câștiga „premiul chemării cerești a lui Dumnezeu“. Alegerea lui era legată de Dumnezeu: perspectivele depășeau viața de pe pământ, iar privirea îi era fixată asupra realităților eterne. Dragi creștini, să imităm și noi o astfel de credință!

    În timpul când imperiul otoman se întindea până spre Europa, un tânăr ofițer credincios a fost un astfel de imitator! El fusese luat prizonier de turci și adus la fortăreața lor. I s-au oferit onoruri și recompense, dacă acceptă să se facă musulman. Prizonierul a refuzat să-și renege Stăpânul. I s-au aplicat toate torturile posibile, dar nimic nu i-a putut clinti credința.

    Citirea Bibliei: Daniel 1.1-8 · Psalmul 37.12-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 20:30-43

    Este trist să nu găsim la Ahab nici un senti­ment de recunoştinţă pentru dubla victorie pe care Domnul i-a acordat-o. Din nefericire, cei mai mulţi oameni se com­portă la fel! Harul lui Dum­nezeu îi lasă indiferenţi. Dispreţuindu-L, ei Îl in­sultă pe Dumnezeu şi-şi con­struiesc propria nefe­ricire. Hristos a învins pentru noi un adversar in­finit mai puternic şi mai crud decât Ben-Hadad cu armata lui. Oare I-am mulţumit noi toţi pen­tru a­ceas­tă glorioasă eliberare?

    Nu numai că nu-l vedem pe Ahab întorcându-se spre Domnul, dar el manifestă şi o indulgenţă culpabilă, cru­ţându-l pe vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al poporului Său. Mai rău decât atât, îl numeşte fratele său! Dumnezeu intervine, trimiţându-i un alt profet, însă de data aceasta vocea harului lasă loc celei a judecăţii.

    Ca şi Ahab, ajungem să uităm că lumea se află în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi cu poporul Lui. Dar omenirea este împărţită numai în două familii: cea a lui Dumnezeu şi cea a diavolului (Ioan 8.41-44). Ele nu se pot amesteca. Dacă avem binecuvântarea să facem parte din marea familie care-L are pe Dumnezeu ca Tată, atunci toţi copiii lui Dumnezeu şi numai ei sunt fraţii şi surorile noastre.

    CONTINUĂ SĂ TE ROGI | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu aveţi, pentru că nu cereţi…” (Iacov 4:2)

    Multe dintre eșecurile noastre sunt consecințele faptului că nu ne rugăm! Dacă suntem sinceri cu noi și cu Domnul și dorim să ne examinăm greșelile, vom descoperi un altar de rugăciune abandonat și o Biblie nedeschisă. Iacov o spune direct: „Nu aveți pentru că nu cereți…”

    Un lider creștin scrie: „Ca tânăr creștin, epuizat și frustrat, mi-am dat seama într-o zi că a trăi prin propriile forțe era inutil! Eu aveam nevoie să-mi duc problemele la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, trebuia să mă rog mai mult!”

    În Matei 7:7, Domnul Isus ne spune: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.” Uneori, doar atunci când ajungem la capătul puterilor ne întoarcem la Dumnezeu în rugăciune. Și chiar și atunci, dacă rugăciunile noastre nu sunt ascultate instantaneu, renunțăm!

    Dar de-atâtea ori ni se spune în Scriptură să „așteptăm în Domnul/pe Dumnezeu”. De ce? Pentru că în timp ce noi așteptăm, Dumnezeu lucrează. Uneori lucrează la ceea ce i-am cerut; alteori lucrează la persoana noastră. În astfel de momente, El poate să ne corecteze dorințele și atitudinile sau să ne îndrepte spre voia Sa. Nu te ruga doar, ci roagă-te cu perseverență! Nu te stresa încercând să faci lucrurile să se întâmple pe cont propriu. Dă-I totul lui Dumnezeu în timp ce te rogi! Nu uita: El a promis că atunci când Îl cauți din toată inima, Îl vei găsi (vezi Ieremia 29:13)!

    Așadar, pune suflet în rugăciunile tale, așteaptă în liniște în prezența lui Dumnezeu, lasă-L să-ți vorbească… și vei fi plăcut surprins de modul în care El îți va răspunde la rugăciuni!

  • 9 Iunie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, după trei luni, am plecat cu o corabie alexandrină, cu semnul Dioscurilor, care iernase în insulă.

    Fapte 28.11

    Capitolul 27 din Fapte ne prezintă naufragiul prin care Pavel, împreună cu alte două sute șaptezeci și cinci de persoane, au ajuns pe insula Malta. Acolo au stat trei luni, așteptând vreme favorabilă pentru a pleca; aici, în capitolul 28, călătoria către Roma a continuat pe o altă corabie.

    Așa cum se obișnuia pe atunci, această corabie avea un semn, o imagine sculptată, care servea ca ornament și ca expresie a devotamentului religios. „Dioscurii“, sau „Gemenii“, erau Castor și Polux, zeități grecești socotite responsabile cu privire la vântul prielnic, la mări liniștite și la condiții bune de navigare. De vreme ce portul de baștină era Alexandria, în Egipt, un sediu al culturii grecești întemeiat de Alexandru cel Mare, un astfel de simbol nu era neobișnuit acolo.

    Dar cum trebuia să procedeze Pavel? Toți se îmbarcau deci pe această corabie, care, în mod vizibil, vestea credința în acei dumnezei falși. Trebuia Pavel să refuze să se îmbarce? Trebuia să respingă acea corabie, cu totul potrivită pentru scopul ei, ea fiind construită pentru un om idolatru? Pare că astfel de întrebări nu l-au preocupat pe Pavel. Pentru el, corabia nu era decât un mijloc de transport, iar prezența lui la bordul ei nu avea nimic de-a face cu ceea ce era la originea construirii ei.

    Există multe astfel de împrejurări în care cel credincios se poate afla, în această lume necredincioasă. Avem cu siguranță nevoie de discernământ (potrivit cu 1 Corinteni 10.27-30), însă nu trebuie ca astfel de lucruri să ne preocupe. Putem munci pentru un om vulgar? Putem cumpăra hrană de la o femeie păcătoasă? Putem călători într-un autobuz condus de un șofer ateu? Putem! Chiar zilele săptămânii și lunile au fost numite după diferiți dumnezei falși. Însă niciunul dintre aceste lucruri nu întinează prin el însuși. Treaba noastră este să navigăm prin această lume necredincioasă, manifestând lumina lui Hristos în întunericul care ne înconjoară.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.

    Efeseni 4.30

    Duhul lui Dumnezeu în cel credincios

    Din primul moment în care am crezut în Domnul Isus și în lucrarea lui de răscumpărare, Duhul Sfânt locuiește în noi. Apostolul Pavel ne pune o întrebare importantă în legătură cu acest fapt: „Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi?“ (1 Corinteni 6.19). Fiindcă trupul nostru este locuința Duhului lui Dumnezeu, nu putem să ne comportăm și să acționăm după bunul nostru plac. Comportamentul nostru în viață trebuie să fie în conformitate cu Dumnezeu și Cuvântul Său.

    Prin voința proprie și prin păcatul nostru, Îl întristăm pe Duhul Sfânt, astfel încât lucrarea Lui devine limitată. Acest lucru are apoi consecințe grave pentru viața noastră de credință.

    Duhul Sfânt nu poate umple inimile noastre cu pace și cu bucurie, pentru că ne împotrivim voii lui Dumnezeu, iar părtășia noastră cu Tatăl este întreruptă. Dacă insistăm să mergem pe calea noastră sau să ne punem în aplicare propriile idei, nu putem experimenta călăuzirea Duhului Sfânt în viața noastră de zi cu zi. În loc să pună în valoare Persoana Domnului Isus pentru noi, Duhul trebuie să ne conștientizeze de starea noastră deplorabilă, pentru a ne conduce la restabilire.

    Să facem, așadar, tot ce ne stă în putință să nu întristăm Duhul Sfânt. Chiar dacă El nu ne va abandona niciodată (Ioan 14.16), vom suferi pierderi considerabile din punct de vedere spiritual, dacă Îl împiedicăm în lucrarea Sa pentru binecuvântarea noastră.

    Citirea Bibliei: Geneza 41.53-42.8 · Psalmul 27.7-14

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 12:1-15

    Roboam îi succedă tatălui său. Acesta din urmă îşi pusese cândva întrebarea: „Omul care va fi după mine va fi el înţelept, sau nebun?“ (Ecle­si­as­tul 2.18, 19). Trei zile îi sunt necesare sărma­nu­lui Ro­boam pentru a da răspunsul. Fiului celui mai înţe­lept dintre oameni îi lipseşte înţe­lep­ciu­nea. Nu-l vedem cerând Domnului o inimă înţe­leaptă, cum făcuse tatăl său. În tinereţe, la vâr­sta când cine­va trebuia în mod normal să înveţe, el n-a tras nici un folos din în­văţătura înţe­leaptă conţinută în cartea Proverbe, al cărei autor este So­lomon.

    Totuşi, această carte începe astfel: „Ascultă, fiul meu, îndrumarea tatălui tău …“ (Prover­be 1.8; citiţi şi Prov. 19.13 şi 20). Re­zultatul este că la vârsta de patruzeci de ani, în momentul de asu­mare a res­ponsa­bi­li­tă­ţii, lui îi lipseau complet experienţa, bunul simţ şi, în pri­mul rând, smerenia. El dis­preţuieşte îndru­marea bătrânilor, preferând să urmeze sfatul im­prudent al tinerilor. Mulţi tineri sunt mai dispuşi să as­cul­te de cei de aceeaşi vârstă cu ei, decât de părinţii lor sau de persoane mai vârstnice. Este o ten­dinţă foarte periculoasă!

    Consecinţele le vedem aici. Însă Dumnezeu Se foloseşte de lipsa de înţe­lep­ciune a lui Roboam, precum şi de lip­surile poporului, pen­tru a îm­plini ceea ce hotărâse îm­potriva casei lui David.

    ANCORE PENTRU SUFLETUL TĂU (1)

    „Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu… mi s-a arătat… şi mi-a zis: „Nu te teme…” (Faptele apostolilor 27:23-24).

    În timp ce toți ceilalți de la bordul corabiei lui Pavel erau în panică, el a rămas liniștit. De ce? Datorită câtorva mari adevăruri care pot servi drept ancore pentru sufletele noastre, adevăruri pe care îți poți construi viața și care te vor susține în furtună. Ne vom uita pe rând la fiecare dintre ele.

    În primul rând, trebuie să știi că ești ancorat în Dumnezeu. În mijlocul furtunii, apostolul Pavel a anunțat: „Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele!”

    Furtunile vieții nu ne pot ascunde niciodată de Dumnezeu. Chiar și atunci când noi nu-L vedem, El ne vede. Putem avea impresia că este la un milion de kilometri distanță, dar El este cu noi și are grijă de noi. Dumnezeu a trimis un emisar personal, un înger, pentru a-i spune lui Pavel: „Eu sunt cu tine. Te văd în furtuna de pe Marea Mediterană în acea corabie mică”.

    Adevărul este că Dumnezeu este cu tine în furtuna prin care treci, iar dacă ai nevoie de siguranța prezenței Sale, meditează la aceste versete biblice și bazează-te pe ele: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina”, zice Domnul, care are milă de tine.” (Isaia 54:10); „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge… nu te voi părăsi până nu voi împlini ce-ţi spun.” (Geneza 28:15); „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5).

    Așadar, ancorează-te în Dumnezeu și în Cuvântul Lui, și nu lăsa nimic să te clatine!

  • 31 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    O, adânc al bogățiilor și al înțelepciunii și al cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și de neînțelese căile Lui!

    Romani 11.33

    Credința poate discerne mâna lui Dumnezeu dincolo de viclenia lui Satan. Dacă Satan folosește omul pentru a împiedica planurile lui Dumnezeu, Dumnezeu îl folosește pe Satan pentru a le împlini. Orice fel de agent este la dispoziția lui Dumnezeu. Îngerii și arhanghelii, sfinții și păcătoșii, Diavolul și demonii, toți slujesc la împlinirea planurilor lui Dumnezeu. Chiar lucrurile – focul și pucioasa, zăpada și vaporii și aburul, vântul puternic – toate împlinesc cuvântul Său (Psalmul 148.8).

    Lucrurile nu stau altfel nici în ce privește circumstanțele vieții, după cum vedem în istoria lui Iosif. Încercările prin care el a trecut, tratamentul de care a avut parte din mâna fraților lui, robia din casa egipteanului, acuzația falsă a soției lui Potifar, temnița lui Faraon și neglijența paharnicului lui Faraon sunt doar etape pe calea lui Iosif către glorie. Munca lui de păstor, misiunea către frații săi, slujba din casa lui Potifar și temnița lui Faraon au reprezentat etape pregătitoare în vederea exercitării puterii în ziua gloriei lui. Slujirea în încercări este școala pregătitoare pentru folosirea corectă a gloriei.

    În toate acestea, Iosif este o imagine a Celui ale Cărui suferințe au fost mult mai profunde și a Cărui glorie a fost mult mai mare. El, de asemenea, în zilele vieții Sale pământești a fost în mijlocul nostru ca Unul care slujește, fiindcă a putut spune: „Un om m-a cumpărat ca rob din tinerețea mea“ (Zaharia 13.5). El a suferit, de asemenea, sub acuzația falsă a celor răi, pentru că a trebuit să spună: „Pun pe seama Mea lucruri pe care nu le știu“ (Psalmul 35.11). De asemenea, El a fost luat prizonier și dat morții; și, într-o măsură deplină, a trebuit să aibă de-a face cu lipsa de recunoștință josnică a acelora care primiseră doar binele din mâinile Lui; prin urmare, cu o inimă frântă de faptul că nu a primit niciun răspuns la dragostea Sa, El a strigat: „Sunt uitat de inima lor ca un mort“ (Psalmul 31.12).

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci știm că, dacă s-ar desface casa noastră pământească, cortul [acesta], avem o clădire de la Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă, în ceruri.

    2 Corinteni 5.1

    De la colibă la palat

    Apostolul Pavel compară trupul nostru pământesc cu un cort sau cu o colibă. Atât timp cât suntem tineri și sănătoși, această comparație ni se pare nepotrivită. Totuși, ne afectează când o boală sau necazurile vârstei înaintate se fac simțite; atunci observăm rapid ce slab și fragil este corpul nostru. Pe măsură ce trec anii, el ajunge să semene cu o colibă tot mai dărăpănată. Deși noi, credincioșii, Îl așteptăm pe Domnul Isus pentru răpire, s-ar putea să fim chemați acasă înainte ca El să vină după cei răscumpărați ai Lui.

    Astfel, această colibă a noastră va fi distrusă de moarte. Trupul care aparține primei creații și care este supus consecințelor căderii în păcat va fi așezat într-un mormânt, unde se va descompune. Dar avem o speranță glorioasă! Știm că avem o clădire minunată de la Dumnezeu. La răpire, când Domnul Isus va veni, cei care au plecat înainte vor fi înviați într-un trup nou, iar cei răscumpărați care sunt încă în viață vor fi schimbați.

    Fiecare credincios care va fi dus în ceruri va avea un trup nou, care poate fi asemănat cu un palat. Iată ce caracterizează acest trup nou: nu este făcut „de mâini“, este spiritual, nu mai aparține primei creații, este o casă „eternă“, nefiind supusă putrezirii! Noul trup este o casă „în ceruri“; având trăsături cerești, noi vom fi pregătiți să locuim acolo pentru totdeauna. Iar dacă aceasta este perspectiva glorioasă a tuturor celor răscumpărați, cum poate fi calificată nepăsarea celor care disprețuiesc iubirea și insistențele unui Mântuitor care astăzi invită: „Veniți, toate sunt gata“!

    Citirea Bibliei: Geneza 36.1-43 · Psalmul 22.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 8:41-53

    Pentru mijlocire nu este de ajuns să cunoşti slăbi­ciunea inimii omeneşti (v. 46). Mai este necesar să ai – ca şi Solomon aici – încredere în compasiunea inimii lui Dumnezeu. Dacă Isus, Marele nostru Preot şi Avocat, cunoaşte foarte bine inima omu­lui, atunci la fel de bine o cunoaşte şi pe a Tatălui. Însă dorinţa Lui este ca noi să mer­gem la El, pentru a o experimenta per­so­nal (compară cu Ioan 10.17 şi 16.27).

    „Ascultă şi iartă“! Capitolul acesta ne învaţă că, în adevăr, ne putem înfăţişa înain­tea lui Dumnezeu în orice împrejurare. La picioarele Domnului a fost loc pentru cei mai mari pă­că­toşi (Luca 7.37). Şi astăzi, credincios pro­mi­­siunii Sale, nu-l va izgoni afară pe acela care vine la El (Ioan 6.37).

    Păcatul este lanţul prin care chiar şi un cre­dincios poate fi ţinut captiv în ţara vrăjmaşă (v. 46). Dumnezeu este gata să-l elibereze de acolo. Numai că drumul spre iertare trece în mod necesar prin punctul mărturisirii. „Ţi-am făcut cunoscut păcatul meu … şi Tu ai iertat nelegiuirea pă­ca­tului meu“ (Psalmul 32.5). Dumnezeu ascultă; El iartă; da, El poate ierta totul, pentru că Isus a făcut ispăşire pentru toate. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

    HRISTOS TE POATE ELIBERA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei…” (Psalmul 101:3)

    Astăzi vom medita la un subiect sensibil, dar care trebuie abordat pentru că face ravagii, inclusiv între creștini – este vorba despre pornografie. Acest flagel se răspândește în întreaga lume, lăsând în urma ei familii distruse. Mulți credincioși care se luptă să se elibereze se simt izolați și neajutorați. Un studiu realizat în Marea Britanie a arătat că 75 % dintre bărbații creștini și 35 % dintre femeile creștine au vizionat pornografie (în mod regulat sau ocazional).

    Când te uiți la așa ceva, corpul tău eliberează neurotransmițători puternici, precum dopamina, care te leagă de imaginile pe care le privești. Potrivit neuropsihologului Dr. Tim Jennings, „Orice tip de comportament repetitiv va crea trasee [căi neuronale] în creierul nostru, care se vor declanșa într-o secvență automată”. Unele biserici tratează această problemă ca pe una strict morală, neluând în calcul că este și o problemă neurologică.

    Liderii bisericilor îi sfătuiesc pe oamenii dependenți de pornografie (despre care știu, pentru că mulți o fac în ascuns) să încerce să se roage mai mult și să-L iubească mai mult pe Domnul. Sigur, asta este foarte important. Dar când te lupți cu firea prin puterea firii, ajungi să te lupți cu tine însuți (sau cum spunea Pavel: „cu pumnul în vânt”!).

    Care este soluția? Mintea ta trebuie să fie reînnoită, iar acesta este un proces. Atunci când creierul tău a fost antrenat în mod greșit, el trebuie să fie re-antrenat în mod corect. Acest lucru necesită un angajament radical: dorința fermă de a elimina pornografia din viața ta și, uneori, să dai socoteală unui prieten creștin matur, la care poți apela în momentele de încercare. Mai presus de toate, implică reprogramarea minții tale prin Cuvântul lui Dumnezeu.

    Apostolul Pavel scria: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă lăsați transformați prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:1-2).

    Dacă te afli în această situație, cere-I lui Dumnezeu să te ajute să ieși din această sclavie. Hristos te poate elibera!

  • 23 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    [Isaac] a luat-o pe Rebeca și ea i-a fost soție și el a iubit-o.

    Geneza 24.67

    Scriptura îl prezintă pe Isaac ca fiind o imagine a lui Hristos. Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu-l acolo ca ardere-de-tot“ (Geneza 22.2). Avraam l-a luat pe fiul său și l-a dus în acel loc, a zidit un altar, a pus lemne pe el, l-a legat pe Isaac și l-a așezat pe altar. În toate acestea vedem o imagine a ceea ce a avut loc două mii de ani mai târziu, când Dumnezeu L-a adus ca jertfă pe singurul Său Fiu, pe Fiul dragostei Sale, la Golgota. Fiul lui Dumnezeu a fost pironit pe cruce și, la fel ca Isaac, nu a rămas pe altar – nu a rămas nici pe cruce, nici în mormânt – ci a fost înviat prin gloria Tatălui. Avraam l-a primit înapoi pe Isaac ca înviat dintre morți, „într-un sens figurativ“ (Evrei 11.19). Hristos însă chiar a murit și a fost îngropat, apoi a înviat și S-a înălțat la cer.

    Istoria lui Isaac are însă și o altă lecție pentru noi, o lecție foarte necesară în aceste zile. Lui Isaac i-a fost dăruită o mireasă, Rebeca. Să remarcăm ordinea în ce privește relația lui cu ea: ea a devenit soția lui, după care el a iubit-o. În societate, astăzi, se pune mult accent pe îndrăgostirea de cealaltă persoană înainte de căsătorie. Este frumos să te căsătorești cu persoana pe care o iubești, însă este neapărat necesar să o iubești pe persoana cu care te-ai căsătorit. Nu există vreo poruncă de a iubi pe cineva înainte de căsătorie, însă există o poruncă divină clară de a iubi pe cel sau pe cea cu care te-ai căsătorit. Efeseni 5.25 nu reprezintă o sugestie, ci o poruncă: „Soților, iubiți-vă soțiile, așa cum Hristos a iubit Adunarea“.

    Astăzi auzim despre mulți care au fost îndrăgostiți, care s-au căsătorit, iar apoi au divorțat, fiindcă nu s-au mai iubit unul pe celălalt. Ce lucru trist, și câtă dezonoare este adusă astfel lui Dumnezeu! Cât de prețioase sunt însă instrucțiunile lui Dumnezeu cu privire la căsătorie!

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Hristos a murit pentru noi.

    Romani 5.8

    Cezar Manati și Carlo Donaldi

    În anul 1848, regatul Sardiniei-Piedmont s-a aflat în fruntea mișcării pentru unificarea Italiei. Stăpânirea austriacă urma să fie cucerită printr-o campanie militară. Guvernul din Piedmont a mobilizat 100.000 de oameni. Mulți tineri au fost smulși din casele lor și s-au confruntat cu suferința și cu pericolele războiului. Tânărul Cezar Manati tocmai se căsătorise. Și el a fost recrutat și nu a putut refuza să meargă la luptă. Carlo Donaldi, pe de altă parte, unul dintre verișorii lui Cezar, nu a fost chemat la serviciul militar. El l-a însoțit pe vărul său până la punctul de recrutare. Pe drum, Carlo i-a spus: „Cezar, îngrijorarea ta mă afectează. Dă-mi uniforma ta. Îți iau locul. Dacă voi muri, să-ți amintești că te-am iubit“. Carlo și-a pus în aplicare gândul. El s-a înrolat, a luptat și a fost răpus. Pe piatra sa funerară este inscripționat următorul mesaj: Cezar Manati înlocuit în serviciul militar de către suplinitorul său, Carlo Donaldi.

    Cezar nu a mai fost chemat în armată. Carlo a îndeplinit cerințele legii în locul lui.

    Principiul substituției este filonul Bibliei: Isus Hristos a purtat pedeapsa pentru păcatele tuturor celor care cred în El, ca Înlocuitor al lor pe crucea de la Calvar. El a îndeplinit ceea ce neprihănirea lui Dumnezeu cerea, o dată pentru totdeauna. Astfel, Dumnezeu îi poate ierta pe toți cei care și-au pus încrederea în Hristos și în lucrarea Lui de răscumpărare. Relația lor cu Dumnezeu a fost rezolvată pentru totdeauna.

    Citirea Bibliei: Geneza 30.25-43 · Psalmul 17.8-15

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 6:1-18

    Nu din scânduri, cum era cortul, ci din pietre va fi con­struită noua casă. Ce frumoasă imagine a credin­cioşilor, a acelor „pietre vii“ care sunt zidiţi „o casă spiri­tual㓠(1 Petru 2.5)! Însă v.7 ne învaţă că pietrele erau cioplite complet înainte de a fi transportate. Lumea (sau pământul acesta) este „cariera“ în care cei răscumpăraţi sunt înainte de toate cio­pliţi şi în care fac obiectul unei lucrări răbdătoare din partea lui Dumnezeu, înainte de a ajunge potriviţi pentru a fi introduşi în Casa glo­riei. La această şlefuire suntem supuşi noi chiar acum (astfel este condiţia noastră prezentă).

    Pe lângă Locul Sfânt şi Locul Preasfânt, templul mai avea construite şi camere laterale, care la cortul din deşert nu existau. Erau rezer­vate preoţilor. Ce imagine a „multelor locuinţe“ pregătite de Domnul în Casa Tată­lui, pentru a-i avea cu Sine pe ai Săi! Pietre prelucrate; camere pregătite! Domnul i-a pregătit şi încă îi mai pregăteşte astăzi pe ai Săi pentru a ocupa un loc în Casa Tatălui. Este învă­ţătura capitolului 13 din Ioan. Dar El a pregătit şi locul pentru ai Săi, după cum învăţăm din capitolul 14 al aceleiaşi Evanghelii. Ce desăvârşită lucrare a dra­gostei Domnului nostru Isus!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

    „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

    Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia?

    Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11)

    A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron.

    Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el.

    S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine.

    Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”

    Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

  • 12 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Supraveghind, nu constrânși, ci de bunăvoie; nu pentru câștig rușinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei dați vouă, ci fiind modele pentru turmă.

    1 Petru 5.2,3

    Turma avea bătrâni, și nu bătrânii aveau turmă! Acest lucru vorbește despre locul bătrânilor și despre importanța lor derivată din relația cu turma: turma era mai importantă decât supraveghetorii ei. Dar ei, bătrânii, nu trebuia să supravegheze din constrângere. Aici însă, pericolul care îi privea pe bătrâni nu era cel apărut în adunările dintre națiuni, anume acela de a-și atribui un loc deasupra turmei – tristă caracteristică a oricărui sistem clerical – ci acela de a considera slujba de supraveghetor ca ceva impus, și nu voluntar, și de a pierde astfel beneficiul unei consacrări libere pentru Domnul și pentru turma Lui. Petru învățase acest lucru cu privire la sine însuși atunci când, umilit și reabilitat, primise misiunea de îngrijire a turmei, ca semn de încredere specială pe care Domnul i-o acorda pentru a-I paște turma.

    În inima acestor bătrâni puteau exista și alte sentimente decât acela al constrângerii. Ei puteau să împlinească această lucrare pentru câștig. Aici, câștigul este calificat ca rușinos (vedeți Tit 1.11) și așa va fi întotdeauna atunci când el reprezintă scopul sau un motiv – oricare ar fi acesta – pentru împlinirea slujbei respective. Lucrurile rușinoase sunt cele care ne fac să roșim și să ne ascundem fața, de aceea ele sunt absolut incompatibile cu slujba pentru Domnul. În cele ce am spus aici nu vreau nicidecum să se înțeleagă că ar fi o incompatibilitate cu privire la drepturile creștinului în această slujbă. Al treilea lucru se referă la ceea ce Petru numește: „Ca domnind peste cei dați vouă“. Aici el vrea să spună: „Ca niște oameni care domnesc peste posesiunile care le aparțin“, considerându-i pe sfinți ca fiind posesiunea lor. În loc să aibă o astfel de atitudine, bătrânii trebuiau să fie modele pentru turmă, dându-i exemplul unei vieți de supunere, de ascultare, de sfințenie și de încredere – calități distinctive pentru oi, obișnuite să urmeze pe cineva, dar nu pe bătrâni, ci pe Mai-marele Păstor care le conduce. Toate acestea ne sunt spuse având în vedere viitoarea arătare a Mai-marelui Păstor. Bătrânul însuși se mulțumește să slujească turmei fără o răsplată imediată, iar ochii săi privesc înainte spre momentul arătării viitoare a lui Hristos.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, pe când trecea Isus de acolo mai departe, doi orbi L-au urmat, strigând și spunând: „Ai milă de noi, Fiu al lui David!“. Și, când a intrat în casă, orbii au venit la El și Isus le-a spus: „Credeți că pot face aceasta?“.

    Matei 9.27,28

    „Credeți că pot face aceasta?“

    Există o anumită tensiune aici. Doi orbi se țineau după Isus, implorând ajutorul Său. Dar El urmează să vorbească cu ei abia când va intra într-o casă. De ce El, care a simpatizat întotdeauna cu oamenii în nevoie, nu S-a ocupat imediat de problema lor? În mod clar, răspunsul la această dilemă se află în însăși întrebarea Lui: „Credeți că pot face aceasta?“.

    Cei doi Îi ceruseră în repetate rânduri ajutor „Fiului lui David“. Acest titlu era rezervat pentru Mesia, Regele pe care Îl promisese Dumnezeu și pe care poporul evreu Îl aștepta de secole. Scriptura confirmă că Mesia va fi un descendent al lui David, cel mai mare rege din istoria lui Israel. Așadar, orbii folosesc titlul oficial de Mesia atunci când I se adresează Domnului. Aceasta Îl onorează pe Isus, pentru că mulți refuzau să-L recunoască drept Mesia al lor. Totuși, Isus îi întreabă personal: „Credeți că pot face aceasta?“.

    Era ușor să I se adreseze Domnului cu titlul corect; dar ce poziție aveau ei, de fapt, cu privire la El? Veniseră pur și simplu pentru că alții Îl considerau Mesia și pentru că se vorbea mult despre El? Sau credeau cu adevărat în El și în atotputernicia Sa? Astăzi Domnul ne adresează aceeași întrebare. Ce spun alții poate fi bine formulat și respectuos. Dar El nu vrea ca noi să repetăm doar ceea ce am auzit despre El.

    Domnul dorește să venim la El din convingere și dovedind credință personală. Astăzi din nou Isus întreabă: „Credeți că pot face aceasta?“, cu alte cuvinte: „Ai tu încredere în puterea Mea salvatoare?“.

    Citirea Bibliei: Geneza 24.50-67 · Psalmul 9.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 24:1-13

    David comite un nou păcat: procedează la numărarea poporului. Versetul 1 pare să-l scuze prin faptul că ar fi fost determinat de Domnul la aceasta. Dar 1 Cronici 21.1 ne arată că Satan a fost agentul nefast căruia Domnul i-a permis să acţioneze, ca să-l pedepsească pe Israel, pentru ca, după aceea, să-Şi arate harul. Vrăjmaşul nu îşi realizează ţelurile decât datorită orgoliului împăratului, mândru să domnească peste o naţiu­ne numeroasă şi să dispună de o armată puterni­că. Mândria ne împinge să ne acordăm impor­tanţă şi să uităm că numai harul lui Dumnezeu ne-a făcut ceea ce suntem şi ne-a dăruit ceea ce avem. David re­cunoscuse în zile mai fericite acest fapt: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule … Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel?“ (7.18, 23). Gloria lui Israel nu se trăgea nici din puterea lui, nici din numărul de luptători, cum era cazul cu celelalte naţiuni. Gloria lui exista şi se centra pe numele Domnului, al Cărui popor erau (vezi Psal­mul 20.7)!

    Ioab, deşi nu era un om temător de Dumnezeu, vede mai clar decât David şi încearcă să-l abată de la intenţia lui. În zadar! Recen­să­mântul se efectuează, … dar abia sunt date cifrele, că împăratul îşi şi înţelege prostia. În pofida po­căin­ţei sale, se va confrunta încă o dată cu conduita de guvernare a lui Dumnezeu (Amos 3.2).

    TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

    Un autor creștin scria: „Ați auzit vreodată de acluofobie? Este frica de întuneric sau de locuri întunecoase. A fi în întuneric total este enervant. Induce un sentiment de neajutorare. Și totuși, întunericul fizic nu este nimic în comparație cu întunericul emoțional, relațional și spiritual!” S-ar putea ca și tu, astăzi, să simți că ești într-un loc întunecat, fără ieșire: „Prietena ta te-a părăsit pentru un alt bărbat”… Sau: „Te așteaptă divorțul. Soțul tău te înșeală!”… Sau: „Ești deprimată și plângi fără motiv. Când vor dispărea aceste sentimente?”… Sau: „Te lupți cu o boală teribilă și ești practic legată de casă. Ești într-un loc întunecat și ai nevoie de ajutor!”

    Dacă aceasta este și povestea ta, există remediu și nădejde. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

    Dacă ești dispus să te întorci la El astăzi, vei descoperi că El îți poate lumina drumul și îți poate arăta cărarea de ieșire din întunericul în care te afli! Când aprinzi lumina, întunericul trebuie să plece. Iar Domnul Isus este lumina care înlătură întunericul nostru spiritual și emoțional.

    Observați că Domnul Isus nu a spus că El este o lumină, acolo, una dintre mai multe… sau o mare lumină… ci Lumina. El n-a lăsat să se înțeleagă că ar fi lumina unora – ci Lumina lumii, a întregii omeniri! Fie că locuiești la Londra, Los Angeles, Tokyo, Toronto sau în România, Domnul Isus este răspunsul tău. Dacă trăiești în întuneric, El te invită să vii la El și să pășești în lumină!

  • 27 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“.

    Ioan 8.58

    Nu este nimic mai uimitor pentru mine decât această revelație conținută în expresia: „Eu sunt“, mai precis în faptul că Isus a putut spune: „Eu sunt“. Cât de clar devine faptul că nimic altceva decât credința nu poate, în oricât de mică măsură, să înțeleagă sau să cunoască adevărul care este în Persoana lui Isus! Iar aceasta în timp ce, prin perfecțiunea manifestării Lui în trup, orice suflet a fost pus sub responsabilitatea de a primi declarația Domnului ca fiind adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Lărgimea și adâncimea acestei expresii, „Eu sunt“, trebuie să pună capăt imediat oricărei controverse. Ea ne așază fie în opoziție cu Dumnezeu, fie în închinare înaintea tronului Său. Nu putem fi decât uimiți înaintea Domnului Isus.

    Pe bună dreptate a fost spus: „Sărutați-L pe Fiul!“ (Psalmul 2.12). Doamne Isuse, care este felul de supunere pe care Ți-o datorăm? Am auzit despre Tine cu urechile noastre, însă acum ochii noștri Te-au văzut, și ni s-a făcut silă de noi înșine! Putem vedea noi toată această perfecțiune în Isus? Am văzut-o până acum? Ea nu există nicăieri în afara Lui. Adevărul acesta este doar în El. Cu siguranță că am putea muta munții din loc, dacă am crede acest adevăr; și totuși este un adevăr simplu.

    Dragi credincioși, Isus, pe care Îl cunoaștem, acest Străin în lume, este „Eu sunt“! Prin urmare, să fim morți cu privire la orice alt lucru în afară de acesta! În fața unei astfel de revelații suntem incapabili să mai rostim vreun cuvânt. Citesc despre Isus, vorbesc cu El, Îi contemplu căile ca Slujitor și, iată, El este „Eu sunt“, iar Lui Îi aparțin eu, pe El Îl urmez și harul Lui îl ador. Hristos este uniunea dintre aceste două lucruri: Omul – Omul lepădat, pe care Îl contemplu acum cu recunoștință – și prezența lui Dumnezeu. Cât de joase devin astfel gândurile, experiențele, judecățile și noțiunile oamenilor! Perfecțiunea lui Dumnezeu era acolo, în Cel care era Dumnezeu adevărat, însă lepădat de oameni. Cine și ce poate fi comparat cu așa ceva? Toată gloria să-I fie dată Dumnezeului preaînalt!

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus deci le-a spus: „Încă puțin timp este lumina printre voi. Umblați cât timp aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; și cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Cât timp aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii“. Isus a vorbit acestea și, plecând, S-a ascuns de ei.

    Ioan 12.35,36

    Lumina lumii

    Isus spusese că va fi „ridicat de pe pământ“, adică răstignit. Mulțimea era confuză și se întreba: „Cine este acest Fiu al Omului?“. La fel ca în multe alte situații, Domnul nu le-a dat un răspuns direct, ci S-a ocupat de atitudinea de inimă care se afla în spatele întrebărilor lor. Ei bâjbâiau în întuneric, deși Lumina era în mijlocul lor. Ioan Botezătorul le indicase deja adevărata Lumină. Isus Hristos era Lumina lumii; faptele Sale au mărturisit acest lucru. Deci nu ar fi trebuit să existe nicio nesiguranță cu privire la Persoana lui Isus. Prea mulți s-au îndepărtat de lumină în mod conștient, în dorința de a-și conduce viața după gândirea lor, și nu potrivit cu standardele lui Dumnezeu.

    Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat. Fără credința în Fiul lui Dumnezeu, oamenii merg pe drumul lor, orbește și fără țintă. Pun lumina „sub baniță“ sau „sub pat“. În Răsărit, în fiecare casă se afla câte o baniță, folosită când vindeau sau cumpărau. Iar când aprindeau lumina (opaițul), întorceau banița cu gura în jos și puneau opaițul pe ea; sau îl mai puneau pe pat. Deci, fie banița, fie patul, acestea slujeau drept sfeșnic. Lumina nu se punea sub baniță sau sub pat. Afirmațiile lui Dumnezeu îi deranjează și Îl resping pe Fiul Său. Mulți dintre cei care se numesc creștini neagă chiar divinitatea lui Isus, învierea Sa și inspirația divină a Bibliei. Ei resping astfel lumina. Ce le spune Domnul acestora?

    „Ești … sărac și orb și gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

    Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 16:5-19

    În timp ce David urmează drumul său de du­re­re şi de respingere, un beniamit numit Şimei pro­fi­tă cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini“ (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta. Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va în­drepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19).

    Intr-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adre­sează Ce­lui care cunoaşte adevărul (compară cu Psal­mul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încerca­re ca venind din mâna lui Dum­nezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Sa­muel 26.8). Acesta este şi felul în care Mântui­to­rul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“ (Ioan 18.11).

    PUTEM ÎNVINGE ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

    În Sfânta Scriptură, Satan este numit „ispititorul” și „acuzatorul/pârâșul”. În primul rând, el te va ispiti, iar dacă greșești, te va acuza. El vrea ca tu să te simți nevrednic și descalificat în ochii lui Dumnezeu. Dar nu ești! De unde știm?

    Din Sfânta Scriptură, care ne asigură că „nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:15-16).

    Când păcătuiești, te poți adresa lui Dumnezeu cu încredere, știind că El nu numai că te va ierta, ci îți va și oferi harul care să te ajute să învingi ispita data viitoare! Cu toții ne confruntăm cu ispita, este o parte inevitabilă a vieții. Chiar și credincioșii care au umblat cu Domnul și au stat lângă El, s-au confruntat cu ea. Poate că zonele lor de ispită au fost diferite de ale tale, dar Satan nu ne scutește pe niciunul. Cu toate acestea, poți învinge ispita.

    Cum? Primul pas pe care trebuie să-l faci este să începi să spui ceea ce trebuie. Biblia spune: „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.” (Proverbele 18:21). Cuvintele tale dau viață la ceea ce spui. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului… şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19). Revendică această promisiune astăzi – pentru că atunci când Dumnezeu promite, El Se ține de cuvânt!

  • 22 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Elimelec, soțul Naomei, a murit; și ea a rămas, și cei doi fii ai ei; […] Mahlon și Chilion au murit amândoi; și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără soțul ei.

    Rut 1.3-5

    În orice credincios există atracția către Moab. Am citit cândva că o oaie căuta să părăsească turma de îndată ce auzea behăit de capră. Păstorul și-a adus aminte că fusese alăptată de o capră până ce a fost în stare să pască iarbă. Atunci a fost așezată în turmă, dar ea, cum auzea behăit de capră, încerca să iasă din turmă. Nu este așa și cu noi?

    Dumnezeu ne-a asigurat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Bunului Păstor. Dacă un credincios s-a rătăcit și a luat-o razna, el tot se întoarce, dar ce mare pagubă aduce pentru el însuși, pentru cei dragi ai lui și pentru mărturia pe care o are de dat! Să privim la Avraam, în Geneza 12! Faraon s-a gândit la el ca la un mincinos, ca la un om în care nu te poți încrede. Ce pagubă adusă mărturiei despre Dumnezeul lui Avraam! Când Lot s-a dus spre câmpiile Sodomei și ale Gomorei, nu era aceasta urmarea faptului că Avraam îl luase cu el în Egipt? Lot a privit câmpia Iordanului și a văzut că era „ca grădina Eden, ca țara Egiptului“. El nu mai putea vedea deosebirea dintre Egipt și grădina Edenului.

    Dar trista istorie a lui Agar și a lui Ismael n-a fost oare ca rezultat al coborârii lui Avraam în Egipt și al minciunii lui în fața lui Faraon? Chiar și în ziua de astăzi, evreii gustă din amărăciunea urmării faptei lui Avraam. Ce puțin ne gândim la urmări, când facem primul pas către o direcție greșită! Părinții credincioși se pot ridica după ce au alunecat, dar foarte rar se mai pot redresa copiii lor, care s-au depărtat de Domnul din cauza exemplului trist al părinților. Elimelec dorea să stea în Moab doar pentru un timp. Dar fiii lui s-au stabilit acolo, și-au luat soții dintre moabite. Ei s-au pierdut din poporul lui Dumnezeu. Iar dacă ei ar fi avut copii (ceea ce Domnul n-a îngăduit), acești copii ar fi făcut parte dintre vrăjmașii lui Dumnezeu, căci moabiții nu trebuiau primiți în adunarea poporului lui Israel până la a zecea generație. Totodată, trăind în Moab (Neemia 13), și-au pierdut dreptul de moștenire.

    Întâlnim uneori oameni care au dat o mărturie minunată. Ei par îngeri coborâți din ceruri. Dar, când cad, se pare că nu se mai ridică. Adevărații credincioși se ridică după ce cad.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Domnul a înviat cu adevărat și S-a arătat lui Simon.

    Luca 24.34

    Reabilitarea lui Simon Petru

    Petru se lepădase deja de Mântuitorul de trei ori, când Isus Și-a întors privirea către el. Aducându-și aminte de cuvintele Lui, Petru a plâns cu amar (Luca 22.61,62). Cât de mult trebuie să se fi învinovățit! Cât de disperat trebuie să se fi simțit! Isus a fost biciuit, batjocorit, condamnat la moarte și pironit pe cruce. Cel care nu a comis niciodată vreun păcat a murit de o moarte așa de rușinoasă, pe care o primeau doar criminalii. Ucenicii Lui erau de asemenea debusolați, abătuți și dezamăgiți.

    În prima zi a săptămânii, când femeile au venit la mormânt, El nu mai era acolo. Înviase! Un înger le-a spus: „Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici“. Apoi a adăugat: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru …“ (Marcu 16.6,7). Menționarea lui Petru ne arată în mod deosebit că Domnul Se gândea la ucenicul Său nefericit și zbuciumat.

    În după-amiaza acelei zile de înviere, ucenicii au istorisit că Domnul înviase și că i Se arătase lui Simon. Domnul vorbise cu Simon între patru ochi. Cu siguranță că ucenicul și-a mărturisit greșeala, iar Domnul l-a iertat. Cum putem face această presupunere? Pentru că, la următoarea întâlnire cu Domnul, Petru a fost primul care a dorit să ajungă la el. Ucenicii erau din nou pe Lacul Ghenezaret. Petru a plecat la pescuit, iar ceilalți i s-au alăturat. Cineva le-a vorbit de pe țărm, iar ei au recunoscut că era Domnul lor. Când Petru a auzit aceasta, el s-a aruncat în apă, ca să fie primul la Isus. O astfel de reacție ne arată că totul era iertat. Iertarea eliberează! Așa a fost atunci și așa este și astăzi!

    Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 12:13-25

    Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

    Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

    Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci ~ şi în special atunci ~ când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

    DEZVĂȚAREA | Fundația S.E.E.R. România

    „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă…” (Osea 4:6)

    Faptul că nu reușim să eliminăm temerile iraționale și concepțiile greșite ne împiedică să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim. Slăbănogul din Ioan 5 este un bun exemplu în acest sens. El era bolnav de treizeci și opt de ani, când Domnul Isus l-a întrebat dacă ar dori să se facă bine. Cu toate acestea, bărbatul credea că există o singură cale de a fi vindecat. El a spus: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5:7)

    Acest om a crezut ceva care l-a ținut captiv treizeci și opt de ani din viață. El știa că, pentru a fi vindecat, trebuia să fie cea dintâi persoană care intra în scăldătoarea din Betesda, atunci când un înger tulbura apa. Într-un fel, a fost ținut prizonier de acest gând. Dar Domnul Isus i-a desființat această credință falsă printr-o singură propoziție: „Ia-ți patul și umblă!” (Ioan 5:11) Domnul Isus l-a eliberat pe acest om la nivel fizic, dar și la nivel cognitiv.

    Credința înseamnă să te dezveți de obiceiul de a-ți face griji fără sens, și să te dezveți de convingerile greșite care te țin captiv. Și asta este ceea ce facem în timp ce studiem Scriptura. Ne îmbunătățim literalmente mintea prin descărcarea unui program numit „gândul lui Hristos” (a se vedea 1 Corinteni 2:16). A te dezvăța de un obicei este de două ori mai greu decât a învăța ceva.

    De ce? Pentru că fiecare milă pe care o parcurgi în direcția greșită este de fapt o eroare de două mile, deoarece trebuie să te întorci, pentru a ajunge acolo unde ar trebui să fii, nu de unde ai plecat… Să-ți scoți din minte gândurile vechi este mai greu decât să introduci gânduri noi în ea. Dar merită!

    Așadar, fă-ți timp în fiecare zi pentru a-ți înnoi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu!

  • 21 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare.

    Geneza 12.2

    După ce l-a separat de veacul acesta rău, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare“. Oamenii din lumea aceasta caută să-și facă un nume mare și spun, cu alte cuvinte: „Să ne facem un nume pentru noi înșine“ (Geneza 11.4). Dumnezeu însă îi spune omului pus deoparte: „Te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare“.

    Tendința inimilor noastre naturale este întotdeauna de a căuta să ne facem un nume, iar carnea se va folosi de orice, chiar și de lucrurile lui Dumnezeu, pentru a se înălța. Această tendință s-a manifestat și în ucenicii Domnului, atunci când ei s-au certat cu privire la care dintre ei trebuia să fie socotit mai mare. Împrăștierea oamenilor la turnul Babel, diviziunile existente în creștinătate și certurile din mijlocul poporului lui Dumnezeu au această unică rădăcină: orgoliul și trufia cărnii, care caută să se înalțe pe sine.

    Gândul smerit al Domnului Isus a fost acela de a Se goli pe Sine Însuși. „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume“ (Filipeni 2.9). Dumnezeu a făcut numele Său mare, iar celui care are gânduri smerite și Îl urmează afară din tabără, răspunzând chemării Sale, Dumnezeu îi spune: „Voi face numele tău mare“. Dumnezeu poate da un nume cu mult mai mare unui credincios, în lumea Sa, a gloriei, decât ni-l putem face noi înșine în acest veac rău.

    Dacă există sinceritate, se poate vedea ușor că adevăratul motiv pentru care mulți rămân într-o poziție falsă, „în tabără“, este dorința tainică de a fi mare. În felul acesta, ei se dau înapoi de la calea lipsită de gloria lumii, care conduce afară din sistemele religioase prezente. Putem vedea în Scriptură, ca și în experiența noastră zilnică, faptul că cei care au fost mari, din punct de vedere spiritual, în mijlocul poporului lui Dumnezeu au fost întotdeauna cei care s-au separat de orice lucru sau sistem nepotrivit, răspunzând chemării lui Dumnezeu.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cuvintele acestea păreau un basm înaintea lor și nu le credeau.

    Luca 24.11

    Isus a înviat!

    Isus a înviat dintre cei morți! Ce veste minunată! Dar care a fost reacția ucenicilor? Cuvintele acestea li se păreau „un basm“, adică ceva de necrezut! Mulți oameni reacționează și azi în același fel în care au reacționat atunci ucenicii.

    Să ne punem în situația lor. Cu trei zile în urmă, Domnul lor, în Care își puseseră toate speranțele, fusese răstignit. Acum toate năzuințele lor erau spulberate. Ei crezuseră că Isus avea să înceapă să domnească peste popor, ca Mesia, însă acum se părea că vrăjmașii Lui biruiseră. Petrecuseră oare trei ani degeaba în prezența Lui? Se terminase oare totul?

    Dar femeile vin cu un mesaj încredințat lor de cei doi îngeri de la mormânt. Apostolul Petru aleargă la mormânt, pe care îl găsește gol, așa cum spuseseră femeile. După aceea Îl întâlnește pe Domnul înviat, de Care se lepădase cu câteva zile înainte. Această întâlnire îi despovărează conștiința și îi dă pace inimii.

    După câteva săptămâni nu mai exista nicio îndoială în sufletele lor, ci „apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus“ (Fapte 4.33).

        Triumfător azi este Domnul! Este viu! Anviat!

        Deschis ne este deacum drumul către cer, Domnui viu!

    Citirea Bibliei: Geneza 11.27-12.8 · 2 Petru 1.8-11

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 12:1-12

    „Să nu pofteşti soţia aproapelui tău”, „Să nu comiţi adulter”, „Să nu ucizi” spunea legea (Exod 20. 17, 14, 13). David, cel care în Ps. 19.7 avea să declare: „Legea Domnului este perfectă”, a călcat succesiv trei dintre dispoziţiile ei. Cu toate acestea, conştiinţa încă nu i se trezeşte. Domnul trebuie să i-l trimită pe Natan. Şi parabola impresionantă a mieluşelei furate, atât de potrivită pentru a putea pătrunde în inima unuia care odinioară fusese păstor, este pe punctul de a-l ajuta să-şi evalueze grozăvia faptei sale.

    Însă David nu se recunoaşte imediat. Se arată fără milă faţă de omul bogat. Nu suntem şi noi la fel? Paiul din ochiul fratelui nostru nu ne scapă, în timp ce nu observăm deloc bârna care se găseşte într-al nostru (Matei 7.3). Astfel degetul lui Dumnezeu îi arată cu solemnitate: „Tu eşti omul acesta”. Apoi trista afacere, ascunsă atât de atent, este, fără nici un menajament, pusă în lumină: „Tu ai făcut aceasta, aceea…!”

    În final, pentru a ruşina inima lui David, Dumnezeu îi reaminteşte tot ceea ce harul Său făcuse pentru el. Era puţin oare? În cap. 7.19, David spusese contrariul. Cu cât am primit mai mult, cu atât mai puţin scuzabile sunt poftele noastre. Dar noi am primit şi mai mult!

    DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „A înviat, după cum zisese…” (Matei 28:6)

    Iată încă două dovezi ale Învierii lui Hristos:

    1) Este destul de greu să găsești o ocazie, în istoria consemnată, în care cineva și-a dat de bună voie viața pentru ceva ce știa că este o minciună! Evanghelistul Paul E. Little a spus: „Oamenii vor muri pentru ceea ce ei cred că este adevărat, deși de fapt poate fi fals. Dar nu vor fi niciodată gata să moară pentru ceea ce știu că este o minciună!” Faptul că acei primi ucenici au fost dispuși să îndure asemenea suferințe face ca fundamentul creștinismului să fie de neclintit.

    2) Dușmanii lui Hristos au făcut eforturi incredibile pentru a nega Învierea. Sfânta Scriptură spune: „Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: „Spuneţi aşa: ‘Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” Şi, dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.” Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat.” (Matei 28:12-15)

    Gândește-te la următorul lucru: nu a existat niciodată în istorie un martor căruia să i se permită să depună mărturie despre ceea ce s-a întâmplat în timp ce dormea! Iar pentru un soldat roman, să adoarmă la datorie însemna pedeapsa cu moartea. Într-adevăr, dacă Domnul Isus ar fi fost încă în mormânt sau dacă i-ar fi luat trupul și l-ar fi pus în altă parte, de ce liderii evrei nu au spus asta? Nu, ei erau paralizați și neputincioși să facă ceva în această privință.

    Singura lor opțiune – pe care au și ales-o – a fost să inițieze o mare persecuție împotriva ucenicilor Lui (vezi Ioan 20:19). Dar ei au eșuat atunci, și eșuează și acum – pentru că Domnul Isus este viu!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne