Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 26 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    După cum ați învățat de la Epafra, preaiubitul împreună-rob cu noi, care este un slujitor credincios al lui Hristos pentru voi, care ne-a și arătat dragostea voastră în Duhul … Epafra, care este dintre voi, rob al lui Hristos Isus, luptându-se întotdeauna pentru voi în rugăciuni, ca să fiți desăvârșiți și împliniți în toată voia lui Dumnezeu. Pentru că mărturisesc despre el că se ostenește mult pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Ierapole.

    Coloseni 1.7,8; 4.12,13


    Numele acestui slujitor al Domnului apare doar de trei ori în Noul Testament. Pavel îl recomandă pe Epafra de două ori în Epistola sa către Coloseni, scrisă atunci când era întemnițat la Roma. Scriindu-i lui Filimon, cam în aceeași perioadă, el adaugă salutări de la Epafra, pe care îl numește: „împreună-întemnițat cu mine în Hristos Isus”.

     

    Pavel nu fusese niciodată la Colose, însă auzise despre acea adunare de la Epafra, care vestise evanghelia în acel loc. El îi adusese lui Pavel vești bune cu privire la credința colosenilor în Hristos și cu privire la dragostea lor pentru toți sfinții. Adusese de asemenea vești despre pericolele care-i pândeau pe acei credincioși, fiindcă vrăjmașul încerca să introducă învățături false acolo. Mai presus de toate, Epafra se ruga fierbinte pentru sfinții din Colose, ca și pentru cei din vecinătatea lor – din Laodiceea și din Ierapole.

     

    Apostolul Pavel era apăsat de grija pentru toate adunările. Felul cum se ruga pentru ele strălucește în epistolele sale. Mulți dintre noi nu suntem capabili sau nu suntem chemați să facem ceea ce făcea el. Epafra însă este un exemplu practic pentru noi. El se ruga fierbinte pentru cei din adunarea sa și pentru cei din cele două adunări apropiate. Să facem și noi la fel! Dacă ne-am ruga fiecare pentru toți cei din adunarea noastră și pentru câte un frate lucrător, fiind preocupați cu nevoile spirituale și materiale ale fraților și surorilor noastre, ce binecuvântare minunată ar turna Dumnezeu, ca răspuns la astfel de rugăciuni!

    E. P. Vedder, Jr.

     


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nimeni nu mă mai cunoaște, … nimănui nu-i pasă de sufletul meu.

    Psalmul 142.4


    Nu mai suport frigul… și nimeni nu oprește

     

    Un tânăr șofer din America a fost găsit mort lângă mașina lui. El ajunsese într-o situație critică și toți au trecut nepăsători pe lângă el. Poliția a găsit în mașină un bilețel pe care scria: „Nu mai suport frigul… și nimeni nu oprește”.

     

    Mulți oameni sunt într-o situație asemănătoare. Desigur, adesea egoismul cuiva sau comportamentul său arțăgos sunt cauza pentru care cineva este părăsit și ajunge să cadă în deznădejde. Totuși, ce este de făcut? Există rezolvare?

     

    Psalmistul David a fost într-o astfel de stare disperată când a scris cuvintele citate astăzi. Chiar dacă ar mai fi fost în jurul lui câțiva bărbați loiali, aceștia tot nu i-ar fi putut alunga sentimentul de părăsire. Dar David a găsit rezolvarea: „Doamne, către Tine am strigat și am zis: Tu ești adăpostul meu”. – Domnul privea la David! Aceste cuvinte ale lui sunt atât de actuale astăzi. Atâția creștini pot da mărturie de câte ori au strigat și cum de fiecare dată, într-un mod cu totul neașteptat, Domnul i-a adăpostit.

     

    Te simți părăsit? Aceste rânduri sunt un semn de la Dumnezeu că El Se gândește la tine. Cum vor merge lucrurile mai departe? Începe să citești Biblia, ca să afli ce intenționează El cu tine! Vorbește cu El în rugăciune! Dacă există piedici, El vrea să le înlăture, iertându-te, dacă și tu dorești acest lucru.

    Citirea Bibliei: Zaharia 13.1-14.5 · Marcu 15.1-15

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂRBĂTOREȘTE NAȘTEREA DOMNULUI! (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Ziua aceasta este închinată Domnului…” (Neemia 8:9)


    Cuvântul holiday (tradus „sărbătoare”) vine dintr-un cuvânt din engleza veche care înseamnă „zi sfântă”. Deci, când Neemia a anunțat: „Ziua aceasta este închinată Domnului”, el a declarat o sărbătoare, o zi în care „au mâncat şi au băut… înaintea Domnului cu mare bucurie.” (vezi 1 Cronici 29:22) Astăzi, răsfățul exagerat și cumpărăturile excesive au devenit sinonimele Crăciunului, făcându-i pe mulți creștini să ezite să mai sărbătorească.

    Pastorul Jack Hayford afirma: „Deseori lucrul acesta vine de la cei care au intrat de curând în părtășia noastră și care au experimentat poate pentru prima oară minunea și plinătatea bucuriei și sărbătorii adevărate de Crăciun. Dar sărbătoarea Nașterii Domnului este mai mult decât o sărbătoare „fericită” – este una închinată Celui Întrupat. Colindele, închinarea, dragostea, bucuria și dărnicia au un potențial plin de putere. Factorul decisiv este prezența Duhului Sfânt. Când El este prezent, accesoriile Crăciunului pot aduce bucurie, tărie, vindecare și restaurare. Când El este absent, colindele sună în gol. Urările, dorințele și zâmbetele stau la suprafață, asemenea sclipiciului lipit pe felicitări. Luminile și decorațiunile pot face ca inima să se simtă pustie mai mult ca niciodată. Dar acolo unde este Duhul Sfânt, există putere pentru a zdrobi obiceiuri, pentru a transforma inimi împietrite, pentru a alunga resentimente și pentru a ridica vieți din întuneric.

    La acest Crăciun, lasă prezența Duhului Sfânt să coboare peste tine și apoi fă pași înspre cea mai bună ocazie de a te bucura din plin de sărbătoare. Apropie-te de cei din jurul tău: încurajează, binecuvântează, dăruiește, întinde o mână, mergi în vizită, împărtășește și ridică inimi peste tot pe unde o poți face.

    Până la Anul Nou vei constata că sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an a fost minunată și plină de putere!” Vă doresc tuturor să puteți spune „Amin!” după aceste cuvinte…


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 10:1-18


    Pavel nu se putuse hotărî să vină la corinteni „cu nuiaua”, ca să pedepsească el însuşi răul (cap. 10.2; 1 Corinteni 4.21). Preferase să le scrie şi să aştepte efectul scrisorii. Unii însă profitaseră de această răbdare a apostolului şi de absenţa lui, pentru a–i deprecia slujba. Smerenia, blândeţea şi bunătatea creştină a lui Pavel erau pretexte pentru a–l dispreţui (v. 1). Pentru că omul natural nu admiră decât ceea ce izbeşte privirea şi judecă „după înfăţişare” (v. 7)! Ori armele unui ostaş al lui Isus Hristos nu sunt fireşti (carnale). Efeseni 6.10 le enumeră. Să ne amintim cum Ghedeon, Samson, Ionatan, David, Ezechia pentru a nu-i cita decât pe aceştia, au câştigat cele mai mari victorii. Şi atunci nu vom mai fi încântaţi de calităţi omeneşti, cum ar fi elocvenţa sau farmecul personal. Să urmăm Cuvântul şi niciodată pe acela care–l prezintă, oricât de dotat ar fi el, chiar dacă Domnul ne–a făcut bine prin intermediul lui!

     

    Oamenii se compară cu ei înşişi şi se mândresc, arătând prin aceasta că nu sunt pricepuţi (v. 12). Noi, credincioşii, avem pentru umblare şi pentru slujire un singur model perfect: Isus! Contemplându–L, vom fi păziţi mereu în umilinţă!

  • 25 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine.” Iar aceasta o spunea arătând cu ce moarte urma să moară.

    Ioan 12.32,33


    Fiul Omului „înălțat” – în lumina Evangheliei după Ioan (3)

     

    Aceasta este cea de-a treia și ultima ocazie în Evanghelia după Ioan în care se vorbește despre Fiul Omului ca fiind înălțat. Afirmația citată mai sus a venit ca răspuns la dorința unor greci de a-L vedea pe Domnul Isus (Ioan 12.21). Fiul Omului trebuia mai întâi să fie glorificat prin moartea Sa pe cruce (versetul 23). Se apropia ceasul când El avea să fie glorificat, iar Domnul era tulburat la gândul acestui lucru. Apoi avem o afirmație care i-a nedumerit pe unii: „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine”. Înseamnă acest lucru că toți oamenii vor fi mântuiți, ca rezultat al morții lui Hristos pe cruce? Unii chiar au folosit acest verset pentru a promova doctrina falsă a universalismului.

     

    Afirmația Domnului Isus poate fi înțeleasă în două feluri. În primul rând știm că în Evanghelia după Ioan se accentuează misiunea lui Hristos către întreaga lume – „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” (Ioan 3.16) și, de asemenea, că El avea „alte oi”, care nu erau din staulul iudaismului (Ioan 10.16) – pe când în Matei, în Marcu și în Luca, misiunea Sa este prezentată ca fiind cu precădere către poporul iudeu (Matei 10.5,6). Cuvântul „toți” din textul nostru face referire la faptul că scopul lui Dumnezeu era să-i mântuiască nu doar pe iudei, ci și pe cei dintre națiuni. Domnul Isus este Centrul de atracție pentru toți, nu doar pentru Israel.

     

    În al doilea rând, toți vor fi trași la Dumnezeu în judecată, din cauză că Fiul Omului a fost înălțat – „orice genunchi se va pleca” (Filipeni 2.10). Într-adevăr, Domnul tocmai spusese: „Acum este judecata lumii acesteia” (Ioan 12.31). Fie în judecată, fie în mântuire, Dumnezeu va fi glorificat prin înălțarea Fiului Omului pe cruce. Să ne plecăm genunchiul în închinare înaintea Lui, astăzi!

     

     

    B. Reynolds

     


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ce este omul, ca să Te gândești la el, și fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale; toate le-ai pus sub picioarele lui. Doamne, Stăpânul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

    Psalmul 8.4-6,9


    Fiul lui Dumnezeu

     

    Când Creatorul lumilor a intrat în lumea noastă, El a fost așezat într-o iesle. Lumea L-a respins pe Creatorul ei!

     

    Nici mai târziu Fiul Omului nu a avut un loc unde să Se odihnească. „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul” (Luca 9.58).

     

    Chiar și cel mai sărman om are un pat când moare. Domnul Isus a murit pe o cruce. Singurul Om drept de pe pământ a suferit chinul îngrozitor și dezonorant al răstignirii pe o cruce.

     

    Pentru cine a luat Fiul lui Dumnezeu asupra Sa toate aceste suferințe? Pentru tine și pentru mine! – Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu iubit ca Om pe pământ și L-a dat la moarte, pentru a ne scăpa de la pierzare! Domnul Isus „S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege” (Tit 2.14).

     

    Și cum se poate primi această mântuire? – Recunoscând că suntem pierduți, mărturisindu-I lui Dumnezeu păcatele noastre și acceptându-L prin credință pe Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.

    Citirea Bibliei: Zaharia 12.1-14 · Marcu 14.55-72

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂRBĂTOREȘTE NAȘTEREA DOMNULUI! (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!” (Luca 2:11)


    Cuvântul „a sărbători” înseamnă a se bucura, a găsi plăcere în ceva, a se desfăta, a aprecia.

    Pastorul Jack Hayford (autor a peste 50 de cărți, scriitor a 600 de imnuri și coruri, inclusiv celebrul imn Majesty (în românește Glorie) scria: „Se fac așa de multe activități în numele Crăciunului, lucruri care nici nu-I fac plăcere și nici nu-L onorează pe Hristos. Așa că, mă trezesc că mă lupt cu superstiții religioase și datini strămoșești care intră în conflict cu celebrarea Crăciunului! Darurile, decorațiunile, pomii de Crăciun nu fac altceva decât să pângărească ceva sfânt; o asemenea celebrare nu este altceva decât o ipocrizie „sfântă”. Bradul de Crăciun a devenit un fel de expozeu. Prin intermediul acestui copac, noi vrem să spunem: „Credem în sărbătoare!” Noi slujim unui Dumnezeu care „ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele” (1 Timotei 6:17) și care de-a lungul istoriei a stabilit perioade sacre de ospețe și de „mare bucurie” (vezi 1 Cronici 29:22). Deși nimeni nu poate găsi o susținere biblică pentru bradul de Crăciun, noi ne adunăm în jurul lui cu bucurie. Vedem în ramurile sale vii un simbol al vieții veșnice pe care am primit-o prin moartea lui Hristos pe lemnul crucii. Venirea Lui pe pământ a dat la o parte moartea și a adus iertarea și speranța eternă. Luminile mărturisesc despre gloria Luminii lumii. Ornamentele reflectă măreția cu care bunătatea Sa ne împodobește viețile. Steaua radiază speranță, cu razele sale îndreptate spre cer, amintindu-ne că de acolo El va veni iarăși ca să ne ducă acasă.”

    Așadar, dacă vă strângeți în jurul unui brad de Crăciun, să nu uitați că noi trebuie să-L sărbătorim pe Acela care a spus (Ioan 8:12): „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine… va avea lumina vieţii.”


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 9:1-15


    Pentru a nu trăi regrete zadarnice în ziua secerişului, „să semănăm” neîngrădit acum, în timpul semănatului (v. 6; Luca 6.38; Deuteronom 15.10). Ceea ce Dumnezeu ne pune pe inimă, să facem, şi să facem cu bucurie. Pentru că lucrurile pe care le păstrăm pentru noi nu ne vor îmbogăţi şi ceea ce dăm nu ne va secătui niciodată (Proverbe 28.27)! Harul lui Dumnezeu ne va umple „întotdeauna în toate lucrurile”, însă nu cu tot ce ne–ar plăcea nouă, ci „având toată îndestularea” (v. 8).

     

    Versetele 11-14 ne amintesc că generozitatea dezinteresată îi face pe cei ajutaţi să aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi să se roage pentru cei care au dăruit. Pornind de la o întrebare pe care am putea–o considera de mică importanţă privind binefacerea, apostolul ştie să ne îndrepte gândurile spre subiectele cele mai glorioase: smerenia Domnului (cap. 8.9) şi darul de nepreţuit al lui Dumnezeu (v. 15). Să căutăm ca în detaliile mărunte ale vieţii noastre de zi cu zi să aplicăm adevărurile fericite ale credinţei! Astfel, o simplă masă, o întrunire de familie, un cadou făcut sau primit cu afecţiune sunt ocazii pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi pentru a gândi la Darul prin excelenţă pe care Dumnezeul dragostei l–a făcut lumii trimiţându–L pe Fiul Său (v. 15; Ioan 3.16).

  • 24 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vorbește fiilor lui Israel și spune-le: „Fie bărbat, fie femeie, când va face o promisiune specială de nazireu … În toate zilele despărțirii lui este sfânt pentru Domnul”.

    Numeri 6.2,8


    A existat doar un Nazireu adevărat și perfect în această lume – doar Unul care a manifestat, de la început până la sfârșit, o separare completă față de orice bucurie pământească. Din momentul în care a intrat în lucrarea Sa publică, inima Sa a fost cu totul despărțită de această lume și fixată în mod deplin asupra lui Dumnezeu și asupra lucrării Sale, cu un devotament pe care nimic nu-l putea clătina. Niciunei cerințe pământești sau naturale nu i-a fost îngăduit, nici măcar pentru un singur moment, să se interpună între inima Sa și lucrarea pe care venise să o facă. „Nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2.49). Și din nou: „Ce am Eu a face cu tine?” (Ioan 2.4). De acest fel au fost cuvintele prin care adevăratul Nazireu a corectat cerințele naturale. El avea doar un singur lucru de împlinit, iar pentru acesta S-a separat în mod perfect pe Sine Însuși. Ochiul Lui a fost simplu, iar inima Lui a fost întreagă pentru Dumnezeu.

     

    Acest lucru s-a văzut în umblarea Sa, de la început până la sfârșit. El le-a putut spune ucenicilor Săi: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți”; iar când ei, neînțelegând semnificația cuvintelor Sale, s-au întrebat: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”, El a răspuns: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui” (Ioan 4.32-34). În același fel, la sfârșitul drumului Său de pe pământ, când a luat în mâna Sa paharul pascal, Îl auzim exprimând cuvinte ca acestea: „Luați paharul acesta și împărțiți-l între voi; pentru că vă spun că nicidecum nu voi bea din rodul viței până când nu va veni Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 22.17,18). În toate acestea vedem cum S-a comportat acest Nazireu perfect în orice împrejurare. El nu putea avea nicio bucurie pe pământ, nicio bucurie în națiunea lui Israel. Va veni timpul când El, ca Mesia, Își va găsi bucuria în poporul Său și în acest pământ, care va fi reînnoit; dar până la acel moment binecuvântat, El este separat ca adevărat Nazireu, iar cei ai Săi sunt uniți cu El.

     

    C. H. Mackintosh

     


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

    Ioan 3.36


    De la iesle pân’ la cruce (2)

     

    Dar „Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17) – aceasta este a doua parte a mesajului. Dumnezeu nu este doar sfânt și drept, ci El este și dragoste. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

     

    Pentru a înțelege această dragoste, trebuie să ne îndreptăm de la Betleem și de la iesle către Ierusalim și către cruce. Acolo, după 33 de ani de la iesle, Omul Isus Hristos a fost răstignit pe cruce din ură și din invidie. Isus Hristos, care nu a făcut niciodată în viața Lui niciun păcat, a mers de bunăvoie pentru păcatele altora și în locul acestora la judecata lui Dumnezeu. „Pedeapsa care ne dă pacea era peste El” (Isaia 53.5). Astfel, pe această temelie, Dumnezeu ne dă iertarea păcatelor și scăpăm de pedeapsa meritată. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9). Dumnezeu ne cunoaște păcatele, dar așteaptă ca noi să acceptăm sentința Lui asupra vieții noastre și să venim în rugăciune cu fiecare păcat de care ne aducem aminte și să-l mărturisim înaintea Lui.

     

    „Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).

    Citirea Bibliei: Zaharia 11.1-17 · Marcu 14.43-54

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CEL MAI MARE DAR – Fundația S.E.E.R. România

    „Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul…” (Luca 2:10)


    Pentru mulți oameni, Nașterea lui Isus Hristos este o sărbătoare îngrozitoare și nu una plină de bucurie. Autorul Jon Walker scria următoarele: „Mă aflu într-un restaurant fast-food și asist la modul în care o fetiță sărbătorește anticipat Crăciunul împreună cu mama ei. Cadourile sunt răsfirate pe masă și ea tocmai a spus: „Îmi este dor de tine, mami!” „Și mie mi-e dor de tine, puiule!” îi răspunde mama. Dincolo de separeu, o femeie privește din când în când, cu mare atenție. Cu ochiul meu de jurnalist, pun lucrurile cap la cap. Femeia care privește este un asistent social care supraveghează o întâlnire aranjată pentru o mamă și fiica sa ca să sărbătorească împreună Crăciunul. După câteva minute apar părinții adoptivi și iau fetița cu ei acasă. Mama pleacă singură.

    Există o parte întunecată a Crăciunului de care rareori ne dăm seama. Noi creăm această fantezie care rareori se potrivește cu realitatea, chiar și în cele mai bune familii. Multe amintiri legate de Crăciun sunt pline de tensiune, și nu de bucurie; sărbătorile sunt doar o altă scuză ca mama să se îmbete sau ca tata să fie cu noua lui familie. O altă aducere aminte poate să fie că persoana dragă nouă este departe sau poate nu se mai întoarce niciodată. Rata sinuciderilor este extraordinar de ridicată în luna decembrie, depresia este la fel de obișnuită precum „O, ce veste minunată”, și de Crăciun suferă mai mulți oameni decât ne putem imagina. Pentru cei ce au obosit din cauza speranței „deșarte” a Crăciunului, vestea bună este că „Dumnezeu este cu noi”! Domnul Isus a coborât pe pământ să aducă „o veste bună… pentru tot norodul”. Indiferent de situația în care te afli, Nașterea Domnului este cel mai frumos cadou pentru omenire.

    Iată de ce:

    1) Este cel mai costisitor dar pe care-l vei primi vreodată! De ce? Pentru că pe Domnul Isus L-a costat viața!

    2) Este singurul dar care dăinuie pe vecie;

    3) Este darul de care te poți bucura pentru tot restul vieții.”


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 8:9-24


    Dar ce era dragostea macedonenilor faţă de exemplul suprem al „Domnului nostru Isus Hristos”? Ei nu–şi aleseseră singuri sărăcia lor lucie (v. 2). El însă, Moştenitorul tuturor lucrurilor (Evrei 1.2), cu condescendenţă S-a dezbrăcat de toate gloriile Lui cereşti şi S-a născut într–un staul pentru a fi pe pământ „Cel sărac”, Cel care n–avea niciun loc unde să–Şi plece capul (v. 9; Psalmul 40.17; 41.1; Luca 9.58). Pentru ce? Ca să ne îmbogăţească prin aceleaşi glorii şi să ne facă moştenitori împreună cu El. Ce minunată taină a harului!

     

    Corintenii nu şi-au dus până la capăt intenţia fericită de a ajuta adunările şi, de aceea, apostolul le–a scris că a voi era bine, dar cu mult mai bine era să şi facă. Adesea intenţiile noastre cele mai bune ~ rămân doar intenţii: această Biblie de oferit, acest bolnav de vizitat, acest mic serviciu care s-a ivit ~ Dumnezeu a pregătit pentru noi fapte bune (Efeseni 2.10), dar noi avem nevoie de El atât pentru a voi, cât şi pentru a face (v. 11,12). El este Cel care le produce în noi şi pe una şi pe alta, după buna Sa plăcere (Filipeni 2.13), însă decalajul dintre mişcarea inimii şi cea a mâinii vine din neglijenţa noastră.

     

    Pavel avea grijă să se păzească nu numai de orice înşelăciune, ci şi de orice aparenţă de rău înaintea oamenilor.

  • 23 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Printr-o singură jertfă i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți. Dar și Duhul Sfânt ne mărturisește: … „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor”.

    Evrei 10.14,15,17


    Când privim la cruce și când ascultăm mărturia Duhului Sfânt, așa cum, de exemplu, o găsim în 1 Petru 2.24, „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn”, știm că toate, absolut toate, păcatele noastre au fost îndepărtate prin sângele Său. Evrei 10.14 ne spune că, printr-o singură jertfă, El ne-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna; că, începând din momentul în care suntem făcuți părtași lucrării Domnului Isus, nu se mai găsește nicio secundă în care să fie vreun păcat între mine și Dumnezeu, pentru că Domnul Isus le-a purtat pe toate și le-a dus într-o țară îndepărtată, de unde nu se vor mai întoarce niciodată. El a murit încărcat cu păcatele mele. El a înviat și nu mai are păcatele mele asupra Sa. Unde au rămas ele? El este la dreapta lui Dumnezeu, iar acolo El nu mai poartă păcatele mele. Păcatele mele au rămas în moarte. Ele nu vor mai apărea niciodată, așa cum spune Scriptura; Dumnezeu le-a aruncat înapoia Sa (Isaia 38.17), în marea uitării veșnice, așa că Dumnezeu nu-Și va mai aduce aminte niciodată de ele. Au fost aruncate într-o mare de unde nu vor mai ieși niciodată la iveală, căci Domnul Isus le-a purtat o dată pentru totdeauna.

     

    Aici vedem ceea ce este o evanghelie deplină. Ea este o iertare desăvârșită a păcatelor, a tuturor păcatelor, eliberare deplină de orice judecată. „Deci nu mai este nicio condamnare pentru aceia care sunt în Hristos Isus” (Romani 8.1), pentru că, prin credință, L-au primit pe Domnul Isus, după ce și-au recunoscut păcatele înaintea lui Dumnezeu.

     

    H. L. Heijkoop

     


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele lui.

    Matei 1.21


    De la iesle pân’ la cruce (1)

     

    Imaginați-vă că primiți o scrisoare tocmai din Australia. Ea nu sosește prin poștă, ci expeditorul a plătit special un curier pentru a face lunga călătorie până la dumneavoastră. Cu siguranță, nu veți lăsa cu indiferență deoparte această scrisoare cu un mesaj important.

     

    Noi toți am primit un mesaj de la Dumnezeu Însuși. Ca să putem primi și înțelege acest mesaj, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit din lumea necuprinsă și minunată a cerului în lumea noastră mică și lipsită de strălucire. Copilașul din ieslea Betleemului nu este altcineva decât Fiul lui Dumnezeu care a devenit Om. Să nu lăsăm indiferenți deoparte acest mesaj!

     

    Prima parte a mesajului ne spune că suntem pierduți! „Nu este nicio deosebire, căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.22,23). Păcatele noastre, cum ar fi minciuna, ura, cearta, violența, egoismul, lipsa de iubire, imoralitatea, blasfemia, avariția, batjocura, înșelăciunea…, fac o despărțire între noi și Dumnezeu (Isaia 59.2).

     

    Ochii lui Dumnezeu sunt așa de curați, că nu pot să vadă răul (Habacuc 1.13). El urăște păcatul și nu îl tolerează. Pentru că Dumnezeu este absolut drept, El va pedepsi orice păcat.

     

    De la iesle pân’ la cruce … / Cât amar, cât suflet frânt!

    Ce alean, ce milă dulce / Te-a putut din cer aduce pe pământ?

    —C. Ioanid

     

    Citirea Bibliei: Zaharia 10.1-12 · Marcu 14.27-42

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RECUNOAȘTE SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu… și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:9-10)


    Apostolul Pavel scrie: „…pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:1-2). Există două căi prin care putem înțelege suveranitatea lui Dumnezeu: a) prin inițiativa Sa; și b) prin reacția noastră. În esență, Pavel spune următoarele:

    1) Împotriviți-vă presiunilor venite din partea unui sistem al lumii care vă atrage în direcția greșită.

    2) Înnoiți-vă mintea în fiecare zi prin rugăciune și prin citirea Cuvântului Său.

    3) Recunoașteți voia Sa pentru voi și trăiți ca atare.

    Apostolul nu se oprește aici. El scrie: „Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Aveţi aceleaşi simțăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:9-18). Suveranitatea lui Dumnezeu nu ne eliberează de responsabilitatea personală și nu înseamnă că trebuie să ne pierdem interesul față de lucrurile din prezent sau față de luarea unor decizii în cunoștință de cauză. Dumnezeu Se așteaptă în continuare să ne luptăm pentru excelență și să fim preocupați față de o lume pierdută. Faptul că recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu ne scutește de pericolul de-a ne juca de-a (sau cu) Dumnezeu, și ne ajută să ne bucurăm de umblarea cu El!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 7:13-16; 8:1-8


    Ascultarea corintenilor a trezit bucuria şi dragostea lui Tit şi, tot în dublă măsură, l–a bucurat şi înviorat pe Pavel însuşi (cap. 7.13,15). Dar ei erau încă departe de a arăta zelul sfinţilor din Macedonia (cap. 8), al acelora care nu se limitaseră la a da numai o parte din avutul şi din timpul lor, ci care se dăduseră pe ei înşişi în totalitate. Ei n–au aşteptat, precum unii, sfârşitul vieţii, pentru a-I oferi lui Dumnezeu doar rămăşiţele puterii lor; ei s–au dat „mai întâi” Ei n-au început prin a–i sluji pe sfinţi, ci mai întâi s-au dat Domnului.

    Această primă dăruire le-a atras după sine pe toate celelalte. Ei aparţineau şi apostolilor, pentru că aceştia erau slujitori ai Domnului. Era acest lucru dureros pentru macedoneni? Dimpotrivă! „Bucuria lor peste măsură de mare” putea însoţi o „mare încercare de necaz”, iar „sărăcia lor lucie” s-a schimbat în „bogăţia dărniciei” (v. 2). Ceea ce noi numim o povară, ei numeau un har (v. 4). Dumnezeu să ne ajute la aceeaşi consacrare cu bucurie înaintea Domnului nostru, Căruia avem privilegiul de a-I sluji prin slujirea alor Săi!

  • 22 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ascultați-mă, Iuda, și voi, locuitori ai Ierusalimului! Credeți în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; credeți pe profeții Lui și veți reuși.

    2 Cronici 20.20


     

    Lecții din viața lui Iosafat (6) – Cum să fim întăriți și să prosperăm

     

    În ziua precedentă, Iosafat strigase la Domnul, iar răspunsul venise printr-un profet, care a spus că Domnul Însuși avea să lupte împotriva vrăjmașilor lor. La auzul acestor cuvinte, Iosafat și toată adunarea s-au plecat înaintea Domnului în închinare. Vedem că Iosafat a primit cuvântul Domnului fără să se îndoiască. Pentru el, totul era rezolvat, iar a doua zi de dimineață, Iosafat a încurajat tot poporul să nu se teamă, ci să se încreadă în Domnul. El le-a reamintit că aceasta este singura cale prin care pot fi întăriți și prin care pot prospera. Care este reacția noastră atunci când ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu? Îl credem, sau rămânem învăluiți într-un nor de îndoieli? Nu există siguranță, hotărâre, tărie, progres spiritual sau prosperitate, dacă nu îmbinăm acest Cuvânt cu credință.

     

    Încrederea noastră în promisiunile lui Dumnezeu se vede și din acțiunile noastre. Care a fost planul de bătaie al lui Iosafat? Armata era acolo, însă nu citim că ar fi primit instrucțiuni specifice de urmat. Dăduse Domnul vreo instrucțiune? Prin urmare, pregătirea unui plan de rezervă era inutilă. Noi însă facem acest lucru deseori și îl numim prevedere, însă, în spatele lui, se ascunde lipsa noastră de încredere. La Iosafat nu vedem așa ceva. Armata era acolo, însă planul de bătălie era surprinzător: cântăreții trebuiau să-L „laude în sfântă splendoare” pe Domnul (2 Cronici 20.21). Biruința le-a fost dată atunci când au început să cânte și să laude. După ce vrăjmașii s-au măcelărit unii pe alții, prada de război a fost atât de mare, încât au fost necesare trei zile pentru a fi adunată.

     

    Încrederea în promisiunile lui Dumnezeu este singura cale prin care putem prospera spiritual și prin care putem fi întăriți. „Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt” (Romani 15.13).

     

    A. Leclerc

     


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu și-I vor pune numele „Emanuel”, care tradus înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.

    Matei 1.23


    Dumnezeu este cu noi

     

    În preajma sărbătorilor de iarnă, un învățător l-a întrebat pe un băiețel: „Ce îți dorești cel mai mult de Crăciun?”. Băiatul s-a gândit la tabloul înrămat de acasă, cu fotografia tatălui său la care ținuse așa de mult și care acum nu mai trăia, și a spus încet: „Cel mai mult mi-aș dori ca tata să iasă din ramă și să fie iarăși cu noi”. Cu aceste cuvinte, băiețelul a exprimat dorința profundă a omenirii, chiar dacă adesea este suprimată de alte idealuri și scopuri. Cu toții tânjim după siguranță și pace, după o mână vânjoasă care să ne poată scoate din necazul nostru.

     

    Mult timp, oamenii au sperat că Dumnezeu va ieși din „rama” necunoscutului și că ne va întâmpina personal. Și tocmai aceasta s-a întâmplat acum 2000 de ani, când Dumnezeu a venit la noi în Isus Hristos. Noi nu suntem singuri într-o lume moartă și rece, nu suntem lăsați pradă unei sorți oarbe. Dumnezeu a devenit Om ca noi, în Isus Hristos. Dar, ca Om, El a fost fără păcat și de aceea a putut să devină Mântuitorul nostru.

     

    Fie ca și gândurile noastre să se îndrepte spre Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ să ne arate cine și cum este Dumnezeu și să ne conducă la Dumnezeu! „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

     

    Citirea Bibliei: Zaharia 9.1-17 · Marcu 14.12-26

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EL ESTE UN DUMNEZEU AL RESTAURĂRII (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9)


    Ți s-a întâmplat oare să spui: „Ce bine-ar fi dacă nu aș fi spus sau nu aș fi făcut cutare lucru!”?! Nu ești singurul; fiecare dintre noi are propriile regrete. Însă Dumnezeu dorește să învățăm din ele, nu să trăim cu ele. Biblia spune: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9) Domnul Isus a purtat cununa de spini pentru ca noi să purtăm cununa neprihănirii, și să putem sta fără teamă înaintea lui Dumnezeu. „Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 5:1) Prin faptul că suntem socotiți neprihăniți prin credință, putem sta înaintea lui Dumnezeu și putem invoca promisiunile Sale. Ai o afacere care nu este profitabilă, sau care e pe cale să dea faliment?

    Petru, pescarul, a trecut printr-o situație asemănătoare. Așa că Domnul Isus, Restauratorul, i-a zis: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejile!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.” (Luca 5:4-7) Un singur cuvânt din partea Domnului Isus e de-ajuns ca să ajungi din pragul falimentului la spațiu suplimentar de depozitare! Domnul Isus i-a dat lui Petru mai mult decât a prevăzut el, și la fel poate face și cu noi!

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: „Crede că vei primi mai mult decât te-ai așteptat, pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al restaurării!”


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 7:2-12


    Dragostea lui Hristos îl lega pe Pavel de corintenii săi (5.14). Această dragoste era tot atât de adevărată cât era de mare când le scrisese prima sa epistolă. În prezent, inima este în largul ei; el poate lăsa să vorbească liber afecţiunile sale. Aceia care ne avertizează şi ne mustră cel mai sever sunt adesea cei care ne iubesc cel mai mult. „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc” (Apocalipsa 3.19) ~ avea să spună Domnul unei Biserici falimentare.

     

    Adunarea judecase răul din mijlocul ei, arătând astfel curăţie şi dreptate (v. 11): dacă tolerase un păcat îngrozitor, o făcuse din ignoranţă şi din neglijenţă. Corintenii au trebuit să se smerească pentru starea în care erau (stare care permisese apariţia acelui rău în mijlocul lor) şi să sufere o întristare după voia lui Dumnezeu.

     

    Versetul 10 ne arată că simplul regret, ruşinea, remuşcarea nu sunt pocăinţa. Pocăinţa înseamnă a judeca vina noastră aşa cum o judecă Dumnezeu, înseamnă a recunoaşte răul şi a–l părăsi, indiferent dacă este vorba de fapte comise înainte sau după întoarcerea noastră la Dumnezeu (Proverbe 28.13). Pocăinţa este primul rod al credinţei. Şi, la rândul ei, produce „roade vrednice de pocăinţă”, aşa cum le spunea Ioan Botezătorul celor care veneau să fie botezaţi (Luca 3.8).

  • 20 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că, atunci când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate. Deci ce rod aveați atunci în acele lucruri de care acum vă este rușine? Pentru că sfârșitul acelora este moarte.

    Romani 6.20,21


     

    Sclavia în care se găseau cândva credincioșii excludea pentru ei orice slujbă a dreptății, orice relație cu ea. Și ce roade aveau de pe urma faptelor lor? Ce le aduceau lucrurile pe care ei le practicau? Nimic altceva decât rușine și tristețe. Și sfârșitul acestora era moartea.

     

    Într-adevăr, dacă există motive care să determine o umblare în sfințenie, atunci ele sunt adunate aici cu o putere și cu o înțelepciune demne de admirație. Se puteau oare sustrage credincioșii din Roma? Voiau ei, după ce harul îi eliberase din starea lor de dinainte, plătind un preț atât de mare, să se întoarcă la viața cea veche, cu efectele ei secundare atât de rușinoase și cu sfârșitul ei îngrozitor? Voiau ei să se supună din nou domniei păcatului? Imposibil! Nu, ci, „eliberați de păcat și devenind robi ai lui Dumnezeu”, aveau acum „rodul vostru spre sfințire, și sfârșitul: viață eternă” (versetul 22).

     

    „Devenind robi ai lui Dumnezeu …” Cu aceasta apostolul ajunge desigur la punctul culminant al învățăturii din acest pasaj. Nu am fost aduși doar la a iubi și la a tinde spre dreptate, ci am intrat în relațiile cele mai apropiate. Doar Lui trebuie să-I dedicăm neîncetat toate puterile sufletului și ale trupului nostru. Nu ne-a fost dat un șir de legi ca îndreptar pentru umblarea noastră, ci I-am fost supuși Lui, așa cum S-a descoperit El pe Sine în întregul Său Cuvânt, Lui, a Cărui voie desăvârșită o înțelegem tot mai mult prin Duhul Său Sfânt și pe care învățăm să o împlinim prin har. Acesta este domeniul în care trebuie să se arate ascultarea noastră, fără limite sau bariere, umblând în El, având „rodul nostru spre sfințire, și sfârșitul: viața eternă”.

     

    Ce schimbare fericită! Odinioară eram caracterizați de lucrările întunecate ale cărnii, acum putem aduce roada Duhului, lucruri cu mult mai plăcute decât cele pe care le dă legea (citiți Galateni 5.19-23). Mai devreme nu aveam niciun rod, doar gânduri, cuvinte și fapte rele, acum avem rod spre slava lui Dumnezeu și spre creșterea în sfințenie.

     

    R. Brockhaus

     


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar în strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu. Din templul Lui, El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns înaintea Lui, până la urechile Lui.

    Psalmul 18.6


    Copilul pierdut (2)

     

    Credinciosul Xi s-a îndreptat spre casă. Pe drum a îngenuncheat în zăpadă, ca să se roage încă o dată insistent pentru bebelușul dispărut. Deodată a auzit un bebeluș țipând. Se părea că sunetele veneau dintr-o fântână abandonată. Șocat, Xi a descoperit acolo o mică ființă, învelită într-o pătură, dar vânătă de frig. Era bebelușul furat – o fetiță. A fost aruncată, pentru că oamenii de la oraș doreau să cumpere numai băieți. Xi a alergat înapoi în sat, încălzind în brațele lui bebelușul.

     

    Foarte mirați și plini de bucurie, locuitorii satului l-au însoțit pe bărbat la coliba părinților. „Cine este Dumnezeul Căruia te-ai rugat și care ți-a răspuns așa repede la rugăciune?”, a întrebat tatăl. În fața a treizeci de locuitori ai satului, Xi le-a răspuns: „Dumnezeul Căruia m-am rugat a venit pe pământ în urmă cu aproximativ două mii de ani, ca un Copilaș. Marele Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, Dumnezeul necuprins și atotputernic, a coborât la noi, pentru a ne smulge din puterea diavolului care vrea să ne ducă la pierzarea veșnică. Acest Dumnezeu dorește să ne facă fericiți pentru totdeauna în apropierea Lui. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

     

    În acea noapte, părinții L-au primit prin credință pe Domnul Isus Hristos.

     

    Citirea Bibliei: Zaharia 7.1-14 · Marcu 13.28-37

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EL ESTE UN DUMNEZEU AL RESTAURĂRII (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Vă voi răsplăti…” (Ioel 2:25)


    Oricare ar fi lucrul pe care viața l-a luat de la tine, Dumnezeu ți-l poate da înapoi. Poate nu-ți va dărui exact ce-ți dorești, dar El îți va da tot ce este mai bun. Chiar și atunci când cazi sub mâna Sa corectoare din pricina neascultării, dacă te pocăiești, El te va reașeza într-un loc al binecuvântării.

    S-ar putea să spui: „Cum rămâne cu timpul pe care l-am irosit, cu oportunitățile cărora le-am dat cu piciorul și cu dezastrul pe care l-am făcut din viața mea? Uneori mă întreb dacă nu cumva am căzut atât de jos încât nici Dumnezeu nu mă mai poate salva.” Nu, există speranță pentru tine!

    Biblia spune: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă…” (Isaia 59:1) După ce a risipit tot ce a moștenit de la tatăl său, fiul risipitor s-a întors acasă, fără niciun ban în buzunar și plin de rușine. Își mai dorea doar să aibă de mâncare și un loc de muncă alături de ceilalți slujitori. Însă în clipa în care a spus „Iartă-mă!”, tatăl său i-a oferit cea mai bună haină, cel mai gras vițel, cele mai frumoase sandale, și un inel – ca semn al restaurării lui ca fiu în locul lui de drept ca membru al familiei. Chiar și sub greutatea zdrobitoare a Legii Vechiului Testament, cu porunci pe care nimeni nu le putea respecta, în totalitate, Dumnezeu a spus: „Dacă un om fură un bou sau o oaie şi îl taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată” (Exodul 22:1). Dacă Dumnezeu a dorit să facă lucrul acesta pentru cei ce trăiau sub Lege, și de partea greșită a crucii, cum nu va face El mult mai mult pentru cei pe care El i-a răscumpărat?!

    Așadar, poți merge astăzi cu încredere la El, știind că El este un Dumnezeu al restaurării!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 5:11-21


    Pavel dorea cu înflăcărare gloria cerească (v. 2), dar în aşteptarea ei se străduia cu aceeaşi înflăcărare să fie plăcut Domnului (v. 9). Neavând nimic de ascuns nici lui Dumnezeu, nici oamenilor (v. 11), el nu mai trăia pentru sine însuşi; trup şi suflet, el era robul lui Hristos mort şi înviat pentru el (v. 15). Iar Domnul îl chemase ~ ca pe fiecare răscumpărat ~ la o slujbă foarte înaltă: aceea de ambasador al Dumnezeului suveran pentru a oferi lumii împăcarea din partea Sa. Pentru a se achita de această misiune şi pentru a–i convinge pe oameni, două mari motive făceau presiune asupra apostolului: grozăvia judecăţii ~ el cunoştea cât trebuie să ne temem de Domnul (v. 11) ~ şi dragostea lui Hristos pentru suflete, dragoste fără de care predicatorul cel mai elocvent n-ar fi altceva decât o aramă sunătoare (v. 14; 1 Corinteni 13.1).

     

    Şi în ce mai constă mesajul împăcării? Hristos, singurul Om fără păcat, a fost identificat pe cruce cu păcatul însuşi, pentru a face ispăşire. Astfel, Dumnezeu a anulat, în har, păcatul care ne despărţea de El (v. 21). „Cele vechi s–au dus” (v. 17). Dumnezeu nu le mai repară (sau nu le mai cârpeşte). Aceasta n–ar fi demn de El. Lui Îi place să facă toate lucrurile noi. „Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă” (v. 17).

  • 19 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și tu, copilașule, vei fi chemat profet al Celui Preaînalt, pentru că vei merge înaintea feței Domnului, ca să-I pregătești căile, ca să dai poporului Său cunoștința mântuirii prin iertarea păcatelor lor, … ca să-i lumineze pe cei care stau în întuneric și în umbra morții, ca să ne conducă picioarele pe calea păcii.

    Luca 1.76,77,79


     

    În acest pasaj, preotul Zaharia profețește despre nașterea lui Isus, Mântuitorul, iar în versetele citate profețește cu privire la viața propriului său fiu. La maturitate, acest copil al lui avea să devină cunoscut ca Ioan Botezătorul, mesagerul lui Mesia. Profeția lui Zaharia prezintă trei mari scopuri ale vieții lui Ioan: el avea să aducă un mesaj al mântuirii, al luminii și al păcii.

     

    Mai întâi, mesajul vestește mântuirea. În ciuda păcatelor noastre, vestea bună este că Dumnezeu oferă iertare – o iertare deplină – prin îndurarea Sa cea mare. Mai mult, predicarea lui Ioan avea să dea cunoștința acestei mântuiri. Este minunat să vestești mântuirea, însă este chiar mai minunat să-i faci pe ascultători să înțeleagă ce înseamnă această mântuire.

     

    Mesajul oferă de asemenea lumină. În mod tragic, cei care aveau nevoie de lumină erau cei care ședeau în întuneric. Poate că odinioară ei încercaseră să găsească o cale, însă acum renunțaseră de tot la ea. În disperare, ei ședeau în umbra morții. Totuși, Dumnezeu nu ne lasă niciodată pradă disperării. Lumina Lui pătrunde chiar și prin cel mai gros întuneric.

     

    Apoi mesajul ne călăuzește pașii pe calea păcii. Căile lui Dumnezeu produc întotdeauna pace – mai întâi în relația noastră cu El, apoi, pe măsură ce noi cultivăm un caracter împăciuitor, în relațiile cu ceilalți credincioși. Trăim în vremuri dificile, însă, dacă umblăm pe calea păcii, inimile noastre vor rămâne calme și încrezătoare. Mesajul lui Ioan ne întemeiază în adevărul lui Dumnezeu și, de asemenea, ne oferă un model pentru a răspândi și noi vestea bună despre mântuire, despre lumină și despre pace.

     

     

    S. Campbell


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Știu că Tu poți totul și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.

    La Dumnezeu toate sunt cu putință.

    Iov 42.2; Matei 19.26


    Copilul pierdut (1)

     

    La sfârșitul anului 1989, în China, pe zăpadă și pe vânt, un credincios pe nume Xi trecea prin satele din ținutul muntos al provinciei Gansu. Când a ajuns la ultimul sat din traseul său, a observat imediat că ceva nu era în regulă. Oamenii stăteau pe stradă în mici grupuri. „Bună ziua, tuturor. Vă aduc o veste bună.” — „Taci! Aici nu sunt decât vești rele: astăzi a fost furat un bebeluș.”

     

    Problema era cunoscută în acea zonă. Bandiții furau bebeluși de la țară, pentru a-i vinde la oraș unor familii bogate care nu aveau copii.

     

    „Pot să vorbesc cu părinții?”, a întrebat Xi. — „Dispari! Nu avem nevoie de tine aici!” — „Vă rog să mă duceți la ei; Dumnezeul meu îi va ajuta.” Până la urmă l-au condus la coliba părinților nefericiți.

     

    „Vă înțeleg necazul. Însă cunosc pe Cineva care vă poate ajuta. Acesta este Dumnezeul cel viu. O să mă rog Lui pentru dumneavoastră.” Și a început să se roage: „O, Dumnezeule, care știi toate și care poți totul, Te rugăm să aduci înapoi copilul pierdut. Amin!”. — „Taci și dispari!”, a țipat tatăl. „Noi ne-am rugat dumnezeilor noștri, dar fără izbândă. Poate Dumnezeul tău mai mult?” Și l-au alungat pe creștin din sat.

     

    Citirea Bibliei: Zaharia 6.1-15 · Marcu 13.14-27

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ FII UN ÎNCHINĂTOR – Fundația S.E.E.R. România

    „Închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh și în adevăr…” (Ioan 4:23)


    Astăzi vom vorbi despre ce înseamnă să fii un închinător. Mai întâi de toate, nu există un model al închinătorului. Biblia nu ne spune că trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu într-un anume fel. De ce?

    Deoarece închinarea este o revărsare atât de puternică a inimilor noastre, față de Domnul, încât ea nu poate fi limitată de cuvinte sau definită de un cântec, de un strigăt, sau de tăcere. Domnul Isus a spus (în Ioan 4:23) că „închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”.

    În al doilea rând, Dumnezeu ne-a creat ca să ne închinăm Lui. Poate nu te-ai gândit niciodată la aspectul acesta: Dumnezeu ne-a creat ca să facem singurul lucru pe care El nu-l poate face pentru Sine – închinarea! Apostolul Ioan a scris: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11) Ceea ce Îi produce plăcere Tatălui nostru ceresc este dragostea și adorarea pe care I-o aduc copiii Săi răscumpărați.

    În al treilea rând, închinarea poate fi exprimată de copiii răscumpărați ai lui Dumnezeu, oriunde și oricând. Femeia samariteancă credea că adevărata închinare trebuie să fie exprimată pe un munte sacru numit Garizim, în timp ce iudeii credeau că trebuie practicată în templul din Ierusalim. Dar Domnul Isus a spus că ea nu trebuie să se limiteze la biserică sau la o anumită zi a săptămânii.

    Psalmistul, în stilul său inconfundabil, o spune astfel: „Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului! Fie Numele Domnului binecuvântat, de acum şi până în veac! De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat!” (Psalmul 113:1-3).

    Așadar, în calitate de copil al lui Dumnezeu tu trebuie să fii un închinător.


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 4:16-18; 5:1-10


    Cu câtă grijă ne ocupăm pentru a întreţine şi a face să prospere „omul nostru cel din afară” (v. 16)! De–ar fi la fel de bine îngrijit şi „omul nostru dinăuntru”! Ceea ce înnoia inima apostolului era acea „greutate eternă de glorie” (v. 17) care nu se putea compara cu încercările prin care trecea. Umblând „prin credinţă, nu prin vedere” (v. 7), privirile sufletului său erau aţintite asupra lucrurilor care nu se văd, dar care sunt veşnice, din care gustase deja, prin arvuna Duhului (v. 5). De aceea el nu se lăsa (cap. 4.1–16).

     

    Ce teamă, ce înflăcărare ar trebui să stârnească neîncetat în noi gândul cu privire la scaunul de judecată al lui Hristos! Noi nu ne vom înfăţişa acolo ca acuzaţi, mântuirea noastră fiind sigură. Ca într–un film însă, viaţa noastră întreagă se va derula acolo, dezvăluind tot ce noi vom fi făcut, „fie bine, fie rău”, şi acestea ne vor aduce fie câştig, fie pierdere. În acelaşi timp, Domnul va arăta acolo cum harul Său a ştiut să scoată strălucire chiar şi din păcatele noastre. Un artist care a terminat restaurarea unui portret deteriorat îşi scoate în evidenţă munca punând alături fotografia tabloului iniţial. Fiind adesea puţin sensibili faţă de păcat, apreciem de asemenea prea puţin harul care ne iartă şi care ne suportă. Scaunul de judecată al lui Hristos însă ne va face în final să realizăm toată imensitatea harului.

  • 17 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeu S-a arătat în trup, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie.

    1 Timotei 3.16


     

    Acesta este secretul sau principiul întregii religii divine. Este „taina evlaviei”. Nimic nu-l poate aduce pe om înapoi la cunoașterea și închinarea către Dumnezeu, decât înțelegerea și credința în această taină, prin Duhul. Acesta este adevărul care formează și umple casa lui Dumnezeu.

     

    Avem și noi, dragii mei, această Persoană înaintea ochilor, într-un mod viu și constant, de la început până la sfârșit? El a călătorit prin truda și durerile acestei vieți, a murit pe cruce, a înviat din inima pământului și S-a înălțat în cel mai înalt loc din cer. Ne aflăm și noi, în duh, pe același drum cu El? Și ca o altă întrebare pentru sufletele noastre, care ne poate smeri pe unii dintre noi din nou: suntem noi, în virtutea unei puteri vii și reale, împreună cu Domnul nostru în perioada prezentă a acestei călătorii tainice? Căci, în această lume, El este încă Hristosul lepădat. Oare cât de departe suntem noi în duh de El în această calitate? Îl înțelegem noi pe „acest sărac”; rămânem noi alături de El în toate încercările Lui? (Psalmul 41.1; Luca 22.28).

     

    Isus n-a fost cineva în lume după învierea Sa mai mult decât fusese înainte să moară. Învierea n-a schimbat nimic în această privință. Lumea n-a însemnat mai mult pentru El după ce a înviat decât însemnase în zilele de dinainte, atunci când, așa cum știm, nu avea unde să-Și plece capul. El a părăsit lumea pentru a merge în cer, la fel cum mai înainte o părăsise ca să meargă la Calvar. Când S-a născut, ieslea din Betleem a fost cea care L-a primit; acum, înviat dintre morți, cerul este cel care-L primește. Ca născut în această lume, El Se prezentase pe Sine credinței și acceptului lui Israel: a fost însă refuzat. Ca înviat, Se prezintă din nou pe Sine Israelului prin apostoli, însă iarăși este respins. De aceea Isus este încă un străin aici, pe pământ. Vremea de acum este încă perioada lepădării Sale. A fost la fel de solitar pe drumul de la Ierusalim către Emaus, deși era Omul Înviat, așa cum fusese înainte pe drumul de la Betleem la Calvar. Dar, preaiubiții mei, ne-am alăturat noi oare Lui pe acest drum, într-un astfel de caracter?

     

    J. G. Bellett


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu este nicio deosebire; căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

    Romani 3.22,23; 5.8


    De origine aleasă

     

    La un dineu oficial, unul dintre invitați s-a prezentat vecinului său de masă, un creștin credincios, și i-a vorbit acestuia despre tatăl său, care era administrator de district, apoi i-a menționat acestuia neamul nobil al mamei sale și a vorbit despre cei doi frați ai săi, unul bancher și altul chirurg. „Eu nu am strămoși notabili”, a răspuns credinciosul. „Tatăl meu și mama mea erau grădinari la un stăpân bun. Dar, într-o zi, mama mea s-a lăsat sedusă la un furt în care tatăl meu a fost complice. Au fost dați afară și au suferit consecințele greșelii lor. Dar nu numai atât. Am avut doi frați, dintre care unul l-a omorât pe celălalt într-un acces de furie… Dar, spuneți-mi, nu cumva suntem rudă până la urmă?”

     

    Adam și Eva, precum și fiii lor, Cain și Abel, menționați în primele pagini ale Bibliei, sunt strămoșii și rudele noastre. Natura noastră este determinată de linia descendenței noastre. Fiecare dintre noi poartă în sine păcatul. Astfel, toți oamenii păcătuiesc și se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Deci toți oamenii vor avea parte de aceeași judecată a lui Dumnezeu.

     

    Dar Dumnezeu este dragoste. El nu vrea să ne judece, El vrea să ne salveze – dacă vrem să-I apucăm mâna salvatoare.

     

    Citirea Bibliei: Zaharia 4.1-14 · Marcu 12.35-44

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TU POȚI FACE LUCRURI MARI PRIN RUGĂCIUNE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)


    În timp ce se afla în vacanță în Anglia, D.L. Moody a vizitat biserica din Londra care era moartă din punct de vedere spiritual. Pastorul l-a recunoscut și l-a rugat să predice la serviciul de dimineața. Moody a acceptat fără tragere de inimă. După cele întâmplate, i-a povestit unui prieten că adunarea a fost atât de inertă, încât a făcut eforturi serioase ca să-și termine predica. Mai târziu, și-a adus aminte că a promis să predice acolo și în acea seară, moment în care și-ar fi dorit să nu-și fi întrerupt planurile de vacanță. Moody și-a petrecut toată după-amiaza gândindu-se cu teamă la lucrurile ce aveau să se întâmple. Însă „în spatele scenei” se petrecea ceva de care Moody nu avea habar. După serviciul de dimineață, o membră mai în vârstă a bisericii a mers la sora sa invalidă ca să ia prânzul împreună și i-a povestit despre vizita lui Moody, care urma să vină și în acea seară. Ochii surorii sale s-au luminat și a exclamat: „Mă rog de multă vreme ca Dumnezeu să-l trimită pe Moody în Anglia! Lasă prânzul, surioară. Ne vom petrece după-amiaza postind și rugându-ne pentru serviciul din seara asta!” Când Moody a urcat la amvon în acea seară, a simțit un sentiment „puternic” al prezenței lui Dumnezeu umplând sala. A predicat cu înflăcărare, și când a lansat invitația ca oamenii să se întoarcă la Hristos și să-L urmeze, vreo 500 de oameni au răspuns!

    Gândindu-se că au înțeles greșit, Moody i-a rugat să ia loc și le-a explicat din nou chemarea Evangheliei. Dar când a repetat invitația, aceleași 500 de persoane s-au ridicat în picioare ca să-L primească pe Hristos. Acea duminică a fost prima dintr-o serie de mari treziri spirituale care s-au petrecut în Anglia. Cine a contribuit la asta? Două femei în vârstă care au înțeles că biserica lor avea nevoie disperată de focul Duhului Sfânt! Ele au crezut promisiunea Duhului Sfânt: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

    Așadar, accesează astăzi puterea rugăciunii! Rugăciunile tale pot ajuta la aprinderea focului lui Dumnezeu, și pot face să se întâmple lucruri mărețe!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 3:1-18


    Oamenii judecau doctrina predicată de Pavel după umblarea corintenilor. Corintenii erau pentru apostol o scrisoare de recomandare vie sau, mai curând, cea a lui Hristos, al Cărui Nume fusese scris pe inimile lor. Toţi creştinii sunt scrisori ale lui Hristos, pe care Dumnezeu le adresează celor care nu citesc Biblia, pentru a le pune înaintea ochilor o evanghelie vie. Din nefericire, aceste scrisori sunt deseori pătate sau indescifrabile, în loc să poată fi cunoscute şi citite de toţi (v. 2). Să veghem deci ca peste feţele noastre să nu se aştearnă niciun văl care să împiedice să se vadă strălucirea noastră creştină: văl al grijilor, al egoismului, al mondenităţii.

    Mai înainte de aceasta trebuie să nu fie însă niciun văl peste inimile noastre (v. 15: de exemplu, o conştiinţă rea), pentru a putea intercepta razele pe care avem să le primim de la Cel care este dragoste şi lumină. Ascundeţi un arbust sub o prelată sau sub un paravan şi el va rămâne plăpând. Expuneţi-l la soare şi la ploaie şi va creşte de la un anotimp la altul pentru a aduce roadele aşteptate. Aşa este şi cu sufletele noastre: ţinute în prezenţa lui Hristos, ele trec, datorită Lui, printr‑o transformare treptată (dar inconştientă), din progres în progres, până ajung să se asemene perfecţiunii morale a Celui pe care noi Îl contemplăm în Cuvântul Său (v. 18).

  • 16 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iosafat s-a temut și și-a îndreptat fața să-L caute pe Domnul; și a vestit un post prin tot Iuda. Și Iuda s-a adunat să caute ajutor de la Domnul și chiar din toate cetățile lui Iuda au venit să-L caute pe Domnul.

    2 Cronici 20.3,4


     

    Lecții din viața lui Iosafat (5) – Ajutor la vreme de nevoie

     

    Iosafat a auzit că cei din Amon, din Moab și din muntele Seir au ieșit la luptă împotriva lui. Prima reacție a lui a fost să se teamă. Am putea fi surprinși de faptul că împăratul s-a temut, însă aceasta este exact reacția pe care și noi o avem atunci când ne confruntăm cu vrăjmașul sufletelor noastre. Dacă ne încredem în noi înșine, în mijloacele, în puterea sau în logica noastră, nu ne vom simți slăbiciunea și nu vom căuta ajutor de la Dumnezeu. Teama l-a făcut pe împărat să-L caute pe Domnul și să vestească un post.

     

    Mulți din Iuda s-au adunat și Iosafat „a stat în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, în casa Domnului”, și s-a rugat. Scurta sa rugăciune este foarte frumoasă și instructivă. Ea este bazată pe ceea ce Dumnezeu Însuși este și pe promisiunile Lui. El prezintă situația și cere intervenția Domnului, recunoscând că ei nu știau ce să facă și, de asemenea, că nu aveau nicio putere, și își încheie rugăciunea spunând: „dar ochii noștri sunt spre Tine” (2 Cronici 20.12).

     

    Răspunsul n-a întârziat să vină: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi, pentru că lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu” (versetul 15). Domnul Însuși avea să Se ocupe de această situație: „Nu voi veți avea de luptat cu această ocazie … stați și vedeți salvarea Domnului care este cu voi” (versetul 17). Iosafat s-a rugat cu credință și a primit răspunsul cu aceeași credință – s-a plecat cu fața la pământ înaintea Domnului și I s-a închinat. În ziua următoare, ei s-au bucurat de o mare izbăvire.

     

    Acesta este un frumos exemplu al faptului că trebuie să ne îndreptăm către Dumnezeu atunci când ne confruntăm cu dificultăți și cu încercări. Acestea sunt ocazii în care Dumnezeul și Tatăl nostru dorește să-Și arate măreția, pentru ca noi să înțelegem că nu este nimeni care să ajute și să salveze așa cum o face El.

     

    A. Leclerc


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și vă fac cunoscut, fraților, evanghelia pe care v-am vestit-o … prin care sunteți mântuiți, dacă țineți cu tărie cuvântul pe care vi l-am vestit ca evanghelie.

    1 Corinteni 15.1,2


    Nu a mai avut pe cine informa

     

    Într-o iarnă grea, cu viscol năprasnic și cu nămeți greu de înfruntat, un tren își croia cu greu drumul. Într-un compartiment, o mamă strângea la piept un copilaș. Ea l-a rugat pe conductor să o anunțe unde este gara destinației ei, pentru a coborî. Acesta a asigurat-o că o va anunța și și-a continuat activitatea serviciului său. Un domn binevoitor din compartiment, auzind discuția, i-a spus femeii că el cunoaște foarte bine drumul, că știe stația, care ar fi prima după cea la care coboară el și că o poate informa el când va trebui să se pregătească. După un timp, trenul a oprit, domnul i-a spus femeii că el va coborî acolo, iar ea va trebui să se dea jos la următoarea oprire. Din nefericire, prima oprire a fost la un semnal de cale ferată în mijlocul câmpului, la care femeia a coborât cu copilul în brațe. Când a venit conductorul să anunțe stația, n-a avut pe cine informa, pentru că femeia coborâse mai devreme.

     

    Întâmplarea ne arată cât de mare este pierderea când întâlnim astfel de „binevoitori”, care nu cunosc adevărul. Dacă în viața de toate zilele, astfel de oameni ne pot duce pe un drum greșit, cât de atenți trebuie să fim când este vorba despre mântuirea noastră! Învățăturile greșite ne întorc privirea de la Domnul Isus Hristos, care este Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre, spre oameni, locuri, obiceiuri, anulând esențialul.

     

    Citirea Bibliei: Zaharia 3.1-10 · Marcu 12.28-34

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU VEDE ÎN ASCUNS! – Fundația S.E.E.R. România

    „Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” (Matei 6:18)


    Ai fost vreodată la un concert unde s-a folosit echipament audio-video de ultimă generație? Probabil ai fost puternic impresionat de imaginile și sunetele de toate felurile, intensitățile și nuanțele, iar la sfârșit ai plecat de acolo puternic marcat de performanțele uimitoare ale artiștilor. Dacă lucrurile „au mers ca pe roate”, probabil că nu te-ai gândit prea mult la tehnica de sunet și de lumini. De obicei le observăm doar atunci când echipamentul nu funcționează. Toate acestea reprezintă elementul „de plan secund”, oamenii care își fac datoria și îl fac pe artist să arate bine și să cânte excepțional. De obicei, laudele se îndreaptă spre cei aflați în lumina reflectoarelor. Aceasta este ordinea lucrurilor în împărăția omului. Dar Împărăția lui Dumnezeu funcționează după principiul „cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă…” (Matei 20:16). Domnul Isus a spus că atunci când postești, când te rogi și dăruiești fără a căuta recunoaștere, „Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” Pe un vapor mare, numai căpitanul și o mână de ofițeri sunt vizibili pe punte. Dar echipajul de sub punte determină avansarea vaporului, în cea mai mare parte a călătoriei. Și în Biserica lui Hristos, „echipajul din camera motoarelor” desfășoară cea mai mare parte a lucrării: grupele de rugăciune, învățătorii de la Școala duminicală, echipele din administrație, diaconii, lucrătorii sociali, cei ce au grijă de bolnavi, slujitorii din închisori, sfătuitorii și consilierii… În timp ce persoanele cu un CV bogat primesc marea parte a laudelor, Dumnezeu promite recunoaștere și răsplată specială echipajului „de sub punte”! Dacă faci parte din el, într-o zi Îl vei auzi pe Dumnezeu făcând următorul anunț public: „Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.” (Luca 19:17). Toate celelalte vor păli, doar la o simplă comparație, atunci când se va întâmpla lucrul acesta!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Corinteni 2:1-17


    Apostolul a întârziat să vină la Corint tocmai pentru ca prima lui epistolă să aibă timp să–şi facă efectul. Graţie lui Dumnezeu, lucrarea aşteptată se înfăptuise în conştiinţe, atât în adunare, cât şi în omul care trebuise să fie exclus. Dar în prezent corintenii erau pândiţi de un alt pericol: cel de a uita să arate har faţă de vinovatul pocăit. De la o indulgenţă condamnabilă, ei trecuseră la o asprime lipsită de dragoste. Satan este oricând gata să ne împingă de la o extremă la cealaltă. Mijloacele sale sunt variate pentru a-şi atinge ţelurile neschimbate: de a nimici mărturia legată de Hristos şi de a-i ţine pe oameni sub stăpânirea lui. El face uz chiar de glume despre el însuşi ~ atât de obişnuite în lume ~ pentru a–i face pe oameni să uite de urzelile lui de temut. Să fim deci în gardă împotriva oricărei nesocotinţe legate de diavol şi de puterea lui.

     

    Apostolul, în neliniştea lui pentru corinteni, părăsise un frumos câmp de lucru, pentru a veni în întâmpinarea lui Tit care-i aducea veşti de la ei. Dar Pavel este consolat, gândindu–se că pretutindeni pe unde merge, răspândeşte „o mireasmă a lui Hristos” (v. 15). Acest parfum este el perceptibil pentru toţi cei care ne cunosc? Dar, mai presus de orice, pentru Dumnezeu?

  • 15 Decembrie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    El este ispășire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru întreaga lume.

    1 Ioan 2.2


     

    Mulți s-au încurcat în acest verset și nu înțeleg de ce nu spune aici: «Pentru păcatele lumii». Ei susțin că așa ar trebui să scrie și afirmă că Domnul Isus este ispășirea pentru păcatele lumii. Însă aceasta este în contradicție cu ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu, iar răspunsul la astfel de întrebări îl avem chiar în această secțiune.

     

    Cuvântul „ispășire” (gr. „hilasmos”), care este întrebuințat aici, înseamnă „îndurător”, „binevoitor”, „a arăta îndurare sau har”. Dar este o mare diferență între lume și noi, aceia care suntem copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu, pe baza sângelui care a fost dus în Locul Preasfânt, este îndurător față de fiecare om de pe pământ și El invită pe fiecare să se împace cu El.

     

    Dar, având în vedere că Dumnezeu este îndurător față de oameni, se ridică întrebarea pe care o avem aici: poate fi El îndurător și față de păcatele lor?

     

    Este cu totul clar – vreau să folosesc o imagine omenească – faptul că, dacă cineva vine la judecată pentru că a făcut ceva rău, judecătorul poate avea milă față de persoană, însă nu față de răul pe care l-a făcut acea persoană. Iar dacă judecătorul este drept, el trebuie să-l condamne pe cel vinovat, chiar dacă va ține cont de împrejurările în care s-au petrecut faptele. Dumnezeu este desăvârșit de drept, de aceea, cu privire la păcat, El nu poate trece nimic cu vederea: El trebuie să judece fiecare păcat.

     

    Avem aici și cea de-a doua parte, partea omului: fiecare poate veni la Dumnezeu, iar Dumnezeu poate să-l primească pe orice om în prezența Sa – nu numai pentru că El este îndurător sau plin de har, ci și pentru că El poate fi îndurător cu fiecare și cu păcatele pe care el le-a făcut.

     

    H. L. Heijkoop


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Oricine cere, primește; cine caută, găsește; și celui care bate, i se va deschide.

    Luca 11.10


    Farul avea și el ușa încuiată

     

    Nu este plăcut să stai înaintea unei uși încuiate. Câteodată o ușă încuiată hotărăște între viață și moarte.

     

    Așa s-a întâmplat în anul 1875 pe insula Borkum. Într-o noapte de decembrie, o furtună puternică a distrus un vapor care apoi s-a scufundat. Echipajul a încercat să se salveze prin înot, dar toți marinarii s-au înecat. Numai un băiat de 17 ani a ajuns la insulă. – Nimeni de pe insula Borkum nu observase naufragiul. Doar ulterior s-au văzut urmele băiatului în zăpada proaspăt căzută. Ajungând pe mal, băiatul s-a îndreptat spre casele înalte care străjuiau țărmul. A bătut la diferite uși, dar, deoarece dormitoarele se aflau pe partea cealaltă a caselor, nimeni nu l-a auzit. A încercat și la ușa mare a farului, dar și aceasta era încuiată. Fără putere și desigur înghețat de frig, s-a așezat pe treptele farului. Acolo a fost găsit în următoarea dimineață, dar mort.

     

    Ce groaznic! „Salvat” și totuși „pierdut”, pentru că ușile au rămas încuiate! Isus Hristos ne spune: „bateți și vi se va deschide!” (Luca 11.9). Hristos nu lasă pe nimeni să stea înaintea ușilor încuiate!

     

    Dar Biblia mai spune că Isus Însuși stă înaintea ușii inimii omului. Isus dorește să I se deschidă, să fie invitat și lăsat să intre. Cine Îl primește în inima și în viața lui are comuniune cu Însuși Fiul lui Dumnezeu.

     

    Citirea Bibliei: Zaharia 2.1-13 · Marcu 12.18-27

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂRNICIA CREȘTINĂ! – Fundația S.E.E.R. România

    „În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele…” (2 Corinteni 9:11)


    Gândește-te cât ar fi de ridicol ca o companie de electricitate să genereze curent și apoi să-l stocheze. Clienții lor ar fi în întuneric și compania ar da faliment în scurt timp! Același principiu se aplică și finanțelor noastre, pentru că „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună… În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie…” (2 Corinteni 9:7-8,11). Unii oamenii refuză să dăruiască pentru că sunt lacomi, dar de cele mai multe ori nu dăruim în primul rând pentru că ne gândim că dacă noi nu ne îngrijim de propriile noastre nevoi și interese, nimeni nu o va face. Însă o astfel de gândire este lipsită de sens! Este ca și cum un fermier ar refuza să semene pentru următoarea recoltă pentru că îi este teamă să renunțe la semințe. Biblia ne spune: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roduri din tot venitul tău…” (Proverbele 3:9). Oare ne spune înțeleptul Solomon acest lucru pentru că Dumnezeu este sărac și are nevoie de banii noștri? Nu! Dumnezeu dorește ca noi să semănăm în Împărăția Sa, pentru ca lucrarea și voia Lui să se împlinească pe pământ, și tu să ai parte de recoltă atunci când ai nevoie. Domnul Isus a spus că atunci când „căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui… toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (vezi Matei 6:33). Când devii un instrument al Împărăției lui Dumnezeu, „vei fi îmbogăţit în toate privinţele.” De fapt, când te gândești la banii tăi din perspectivă biblică, lucrul de care trebuie să te temi nu este că dăruiești prea mult, ci dimpotrivă: că semeni prea puțin!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Corinteni 16:10-24


    Pavel nu obişnuia să spună „da” atunci când gândea „nu” (v. 17). Corintenii puteau să aibă încredere în el; nu avea gânduri ascunse şi făcuse dovada aceleiaşi sincerităţi prin faptele sale şi prin hotărârile vieţii de zi cu zi, că le vestise o evanghelie nefalsificată (vezi cap. 2.17 şi 4.2b). Cât de important este acest lucru! Dacă un copil al lui Dumnezeu are lipsuri în raport cu adevărul, atunci el îi expune pe cei care-l observă la a pune deopotrivă la îndoială şi Cuvântul căruia el îi este un martor atât de puţin sigur. Pavel arăta o cinste ireproşabilă atât în relaţiile cu lumea, cât şi cu creştinii (v. 12). Nu era el oare mesager al Celui care este „Amin. Martorul credincios şi adevărat”, Garantul că toate promisiunile lui Dumnezeu ser vor împlini(v. 20; Apocalipsa 3.14)?

     

    Versetele 21 şi 22 ne amintesc trei aspecte ale darului Duhului Sfânt: prin El, Dumnezeu ne-a uns, adică ne-a consacrat pentru El şi ne-a făcut capabili să pătrundem în gândurile Sale; ne-a pecetluit, adică ne-a desemnat ca aparţinându-I Lui, şi ne-a dat arvuna bunurilor noastre cereşti, dându–ne deopotrivă o primă dovadă a realităţii lor şi oferindu–ne posibilitatea să gustăm din ele chiar în prezent „în inimile noastre”.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne