În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecății, pentru că, așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta.
1 Ioan 4.17
Așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta (2)
Avem aici sublimul pe care 1 Ioan 4.17 i-l dezvăluie fiecărui credincios, fiecăruia care are parte de lucrarea Domnului Isus. Domnul Isus este acum în ceruri și noi știm că El nu a avut niciun păcat. El este Cel Desăvârșit, iar Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți și I-a dat un loc la dreapta Sa. Acolo El stă în lumină, fiind manifestarea perfectă și completă a dreptății. Și El, așa cum am spus, va judeca totul după etalonul propriei Sale vieți. Dreptatea Sa va fi măsura potrivit căreia va judeca El. Cuvântul lui Dumnezeu spune că noi, ca oameni credincioși, avem acum aceeași dreptate pe care o are El, că noi încă de pe acum – nu numai în viitor, în cer, ci acum, când suntem pe pământ – corespundem pe deplin măsurii potrivit căreia El judecă. Viața Sa este măsura, iar eu îi corespund pe deplin, așa că pentru mine niciodată nu va mai fi judecată. Așa este cu fiecare credincios de pe pământ; nu mai poate fi nicio judecată pentru el. 1 Ioan 4 ne explică aceasta foarte clar. Iată ceea ce Dumnezeu vrea să scrie în inima și în conștiința fiecăruia care L-a primit pe Domnul prin credință: „Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus” (Romani 8.1). Când ei se apropie de Dumnezeu, văd sângele stropit de șapte ori, așa că în inima lor nu mai poate fi niciodată vreo îndoială.
Sângele a curs; el este înaintea lui Dumnezeu. Nu mai poate exista nicio judecată, căci sângele vorbește despre faptul că judecata s-a exercitat: „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5.21). Cât de minunat este harul divin! Dumnezeu S-a gândit la toate; El nu numai că a înfăptuit lucrarea, nu numai că a dat Jertfa, ci de asemenea S-a îngrijit ca noi să vedem clar care sunt rezultatele ei minunate pentru noi!
H. L. Heijkoop
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.
Ioan 14.6
Urme în zăpadă. Steaua polară
Într-o seară, un fermier din Canada, în drum spre casă, trebuia să traverseze o câmpie întinsă, înzăpezită. Cerul era acoperit și dispăruse orice urmă a drumului. Și-a dat seama că era pierdut și brusc a fost cuprins de frică. Dar apoi a văzut urmele proaspete ale altei sănii trase de cai. Cu speranță în inimă și-a mânat caii și, curând, a ajuns din urmă sania din fața lui. Atunci, omul din față, întorcându-se, i-a strigat: „Încotro călătoriți?”— „După dumneavoastră!”, i-a răspuns fermierul. „Dar eu nu știu unde suntem. Puteți să mergeți înainte și să-mi arătați calea?”
Cu groază, cei doi bărbați și-au dat seama de situația lor. S-ar fi rătăcit dacă o rafală violentă de vânt nu ar fi măturat brusc norii. Cu un oftat de ușurare, au văzut Steaua Polară (corespunzătoare Polului Nord) și, în cele din urmă, orientându-se după ea, au ajuns acasă.
Nu ne-am comportat și noi deseori precum acești doi bărbați? Adesea i-am urmat pe alți oameni, imitând pur și simplu ceea ce fac ei! Oare trebuie să fim loviți de o furtună, ca să căutăm și să recunoaștem drumul spre cer în marea călătorie a vieții? Să ne oprim o clipă și să ne întrebăm încotro duce drumul nostru. Cine dorește să afle aceasta, trebuie să-și abată ochii de la oameni și de la urmele lor nesigure și să și-i îndrepte către cer. Să-L acceptăm pe Isus ca Mântuitor și El va deveni „Ghidul” nostru desăvârșit spre eternitatea cea fericită!
Citirea Bibliei: Exod 4.1-17 · Luca 1.57-66
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SĂ-I RIDICĂM PE CEI CĂZUȚI! (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi…” (Galateni 6:1)
Uneori, când cădem, ne putem ridica singuri; alteori avem nevoie de cineva care să ne ridice… dar, din nefericire, nu toți creștinii sunt dispuși să ajute. Unii au impresia că prin faptul că arată bunătate față de cineva, păcatul lor este trecut cu vederea. Însă apostolul Pavel a desființat acest argument când a scris: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32).
De ce trebuie să-i ridicăm pe alții?
1) Pentru că Dumnezeu ne spune s-o facem! „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1). Mândria este cea care ne face să îndreptăm un deget acuzator, în loc să întindem o mână de ajutor, celor căzuți. Ne face să credem că suntem mai buni decât ceilalți; că nu e cu putință ca și noi să cădem la fel ca ei. Ai fi surprins să vezi ce ai face în anumite circumstanțe! Apostolul Pavel scrie: „Astfel, dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12).
2) Pentru că Domnul Isus este exemplul nostru! Isus nu a avut timp pentru fariseii care își ascundeau păcatele în spatele unei măști religioase. Dar El nu a condamnat niciodată pe cineva care a fost prins în păcat, în ispită și eșec. În clipa în care s-au întors la El, El i-a ridicat bucuros. Cineva a spus că biserica este singura armată care își împușcă răniții. Oamenii ne privesc ca să vadă dacă harul pe care-l predicăm este la fel cu cel pe care-l arătăm unii față de alții. Să nu-i dezamăgim!
de Jean Koechlin
Psalmul 95
Puterea lui Dumnezeu în mântuire deşteaptă strigăte de bucurie în cei care sunt obiecte ale mântuirii. Odinioară, pe ţărmul Mării Roşii, un popor răscumpărat făcuse să se înalţe către Domnul cântul eliberării. Ce trist, istoria lui Israel încă de la primii ei paşi prin pustie ne învaţă că putem fi martori ai lucrărilor lui Dumnezeu (v. 9) şi totuşi să nu–I cunoaştem căile (v. 10)! Ea ne arată, de asemenea, că nu numai Faraon cel nelegiuit şi–a „împietrit inima” (Exod 8.15,32), ci că nici Israel n–a întârziat să facă la fel (v. 8). Chiar numele de Masa (ispită; vezi Exod 17.7) şi de Meriba (contestaţie, ceartă) sunt gravate pentru totdeauna în istoria lui (comp. cu Numeri 11.3,34). Astfel de paşi greşiţi au reperat tristele etape ale traversării pustiei şi au servit la a le desemna. Fie ca aceste nume să fie şi pe drumul fiecăruia dintre noi ca nişte panouri indicatoare care ne avertizează într‑un mod solemn!
Epistola către Evrei citează şi comentează acest psalm care ne stă în atenţie (Evrei 3.7): „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile”. Din inimă trebuie deci să–L ascultăm pe Domnul. Fie ca a noastră astăzi să fie sensibilă la „glasul Lui”, pentru ca a Lui mâine să ne facă să intrăm în glorioasa Sa odihnă!
Mana Zilnica 