A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin.
Apocalipsa 1.5,6
Sângele lui Hristos (15) – Sângele Său ne-a făcut preoți
Cât de minunat este să contemplăm puterea curățitoare a sângelui lui Hristos! „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1.7). Acest verset din 1 Ioan ne arată caracterul atotcurățitor al sângelui Domnului. Cât de recunoscători suntem că nu există niciun păcat pe care sângele lui Hristos să nu-l poată curăți! Sângele Său a fost vărsat o dată pentru totdeauna, iar noi am fost curățiți o dată pentru totdeauna, însă avem nevoie să ne amintim mereu de valoarea sângelui Său. Dacă păcătuim, trebuie să mărturisim, însă nu suntem curățiți cu sânge încă o dată, fiindcă aceasta ar însemna să venim din nou înaintea lui Dumnezeu ca păcătoși. Însă, mărturisindu-ne păcatul, ca niște copii neascultători ai Tatălui, ni se amintește din nou de ceea ce a fost nevoie ca păcatele noastre să fie înlăturate pentru totdeauna.
Totuși, cât de remarcabil este faptul că am fost nu numai spălați de păcatele noastre, ci și făcuți preoți pentru Dumnezeul Său și Tatăl! Acest lucru este adevărat pentru toți cei credincioși, tineri sau bătrâni. Ca preoți, ne putem închina și ne putem ruga, putem aduce „jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 2.5). Deși în strângerile laolaltă doar frații sunt cei care își fac auzit glasul (1 Corinteni 14.34), să ne amintim totuși că orice credincios prezent, bărbat sau femeie, este un preot pentru Dumnezeu!
Să remarcăm expresia: „Aceluia care ne iubește”! Ce L-a făcut pe Fiul binecuvântat al lui Dumnezeu să vină pe pământ și să-Și verse sângele pentru unii ca noi? Dragostea Sa măreață, care „întrece orice cunoștință” (Efeseni 3.19)! Să pătrundem și noi în duhul acestui verset, aflați încă aici, pe pământ: „A Lui să fie gloria și puterea în vecii vecilor!”. El este vrednic de lauda noastră! Să I-o aducem încă de pe acest pământ!
K. Quartell
După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt.
Matei 17.1
Pe munte și la cruce
Să-L privim pe Domnul pe de o parte pe așa-numitul munte al schimbării la față și, pe de altă parte, pe cruce – două contraste – și să cugetăm la câteva deosebiri impresionante:
Pe munte, fața Domnului a strălucit ca soarele (Matei 17.2), în timp ce, pe cruce, fața Îi era desfigurată și înfățișarea Lui se deosebea mult de cea a fiilor oamenilor (Isaia 52.14).
Pe munte, hainele I s-au făcut albe ca lumina (Matei 17.2); la cruce însă „au împărțit hainele Lui între ei” (Matei 27.35).
Pe munte I s-au alăturat doi bine cunoscuți bărbați ai lui Dumnezeu (Matei 17.3); pe cruce a fost răstignit între doi tâlhari (Matei 27.38).
Pe munte a avut parte de norul luminos al prezenței lui Dumnezeu (Matei 17.5); la cruce era întuneric și Domnul a fost părăsit de Dumnezeu (Matei 27.45,46).
Pe munte s-a auzit glasul Tatălui, care Și-a exprimat plăcerea în Fiul Său (Matei 17.5); la cruce, Dumnezeul cel sfânt nu I-a răspuns Fiului Său (Matei 27.46).
Domnul slavei, care va stăpâni cât de curând peste toată lumea, S-a lăsat răstignit pe cruce ca cei care cred să aibă salvare.
Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 8.1-14 · Marcu 9.38-50
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IARTĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce…!” (Ieremia 31:18)
În prima carte a Bibliei, citim că: „Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor. Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.”… Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobot „căci” a zis el „Domnul ne-a făcut loc larg ca să ne putem întinde în ţară.” (Geneza 26:19-22).
Ce exemplu extraordinar de practicare a iertării! Isaac a săpat fântâni, iar vecinii săi au venit și le-au revendicat. Nu era corect, dar în loc să se revolte și să se răzbune, el a plecat și a săpat alte fântâni – și Dumnezeu l-a binecuvântat nespus de mult.
Adevărul este acesta: Dumnezeu va umple golul din viața ta, când îi vei ierta pe cei ce te-au rănit! S-o recunoaștem: câtă vreme împărtășim această planetă cu alte ființe umane la fel de imperfecte, ele ne vor răni. N-avem cum să evităm lucrul acesta! Și când durerea ajunge să se adâncească, poate fi greu să ierți. Asta înseamnă oare că trebuie să trăiești prefăcându-te că nu s-a întâmplat nimic, și negându-ți sentimentele? Nu, primul pas spre vindecare este să-ți recunoști sentimentele.
Domnul Isus ne oferă si cel de-al doilea pas: „Rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.” (Luca 6:28). Când faci lucrul acesta, se întâmplă ceva neașteptat: inima ți se înmoaie, și începi să-l vezi pe ofensatorul tău prin ochii lui Dumnezeu și nu prin prisma propriilor tale emoții. „Dar nu vreau să-l iert!” spui tu.
Ei bine, aici intervine pasul al treilea: recunoaște că nu ești dispus să ierți, și roagă-L pe Dumnezeu să te schimbe. Așadar, dacă te afli în această situație, rostește aceste cuvinte: „Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce…!”
de Jean Koechlin
1 Corinteni 12:1-13
Vorbind despre strângerile adunării, apostolul a acordat cel dintâi loc celebrării cinei (cap. 11.20‑34). Numai după aceea expune daruri şi slujbe având în vedere zidirea. Să nu uităm că închinarea este, dintre toate strângerile, cea mai importantă.
Pavel le aminteşte acestor foşti idolatri că ei fuseseră odinioară antrenaţi („duşi”) de duhuri satanice (v. 2). Ce schimbare! În prezent, Duhul lui Dumnezeu este cel care dirijează, lucrând în ei cum Îi place, prin darurile pe care le împarte (v. 11). Apostolul enumeră aceste daruri, precizând că ele sunt date în vederea întrebuinţării. Şi, pentru a ilustra deopotrivă unitatea Bisericii şi diversitatea slujbelor, ia exemplul corpului uman: compus din multe mădulare şi organe care nu pot funcţiona nici unul fără celălalt, el constituie totuşi un organism unic, condus de o singură voinţă, aceea pe care capul o transmite fiecărui mădular. Aşa este şi trupul lui Hristos. Deşi are numeroase mădulare (tot atâtea câţi credincioşi), este animat de un singur Duh, pentru a împlini o singură voinţă, cea a Domnului, care este Capul (Efeseni 4.15,16). Noi nu avem deci de ales nici activitatea noastră (v. 11), nici locul unde trebuie să o exersăm (v. 18).
Mana Zilnica 