3 Decembrie 2022
Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus strajă împotriva lor, zi și noapte, din cauza lor.
Neemia 4.9
Este bine să veghem și să ne rugăm! Neemia pusese o strajă din cauza vrăjmașilor dimprejur. Acesta era secretul biruinței sale asupra celor care voiau să împiedice reconstruirea zidurilor Ierusalimului. Aceasta este de asemenea calea către biruință în viața creștină. Vegherea implică observarea și discernerea nevoilor din jurul nostru. Rugăciunea este actul dependenței complete de Dumnezeu, ca El să ne ajute să împlinim acele nevoi.
În Marcu 13, Domnul Isus descrie condițiile dificile care vor exista în lume în zilele din urmă, condiții care ar putea să-i descurajeze pe cei credincioși, atunci când ei văd apropierea acelor zile. În versetul 33 suntem îndemnați să veghem și să ne rugăm. Dacă ne rugăm «cu ochii deschiși», lumea nu va putea să ne fure loialitatea față de Hristos. Vegherea și rugăciunea constituie de asemenea secretul biruinței asupra cărnii. Domnul Isus i-a avertizat pe Petru, pe Iacov și pe Ioan: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu intrați în ispită. Duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere” (Marcu 14.38). Mai târziu, Petru, care nu se rugase și nu veghease, a intrat în ispită și s-a lepădat de Domnul.
Vegherea și rugăciunea ne vor oferi de asemenea biruința asupra diavolului. Scriind efesenilor, apostolul Pavel descrie vrăjmașul pe care îl avem de înfruntat și armura pe care trebuie s-o purtăm. El ne amintește că trebuie să folosim de asemenea arma rugăciunilor și a cererilor (Efeseni 6.10-18). Biruința spirituală vine prin veghere și rugăciune. Petru ne îndeamnă: „Fiți treji, vegheați! Pentru că vrăjmașul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5.8). Pavel le spune colosenilor că vegherea și rugăciunea sunt secretul pentru a găsi uși deschise pentru slujirea creștină. El le spune să stăruie în rugăciune și să vegheze în ea cu mulțumire (Coloseni 4.2,3).
T. Hadley, Sr.
Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege deci viața, ca să trăiești!
Deuteronom 30.19
Călătoria lui Alvar: drum cu intersecție (2)
Alvar trebuia deci să ia o decizie: ori mai departe fără Dumnezeu, ori Îl va accepta pe Hristos ca Salvator și Domn al său. Dacă se va decide să-L urmeze pe Hristos, atunci va avea de pus unele lucruri în rânduială, mai ales cu moșierul, pe care îl înșelase adesea. În inima lui se dădea o luptă.
Fără să se decidă, Alvar a înhămat totuși renul lui cel mai bun și a pornit la drum. Și-a spus că la intersecția cu drumul principal care ducea spre Kirchdorf va lua hotărârea. De acolo, distanțele erau aproximativ egale, atât până la negustorul de rachiu, cât și până la moșier.
Alvar se apropia tot mai mult de drumul principal și tot nu putea lua vreo decizie. Atunci a închis ochii. La intersecție, renul a ales de la sine, fără nicio ezitare, drumul spre moșier.
Dumnezeu Însuși a călăuzit pașii animalului. Dumnezeu a auzit rugăciunile și frământările lui Alvar și i-a dat curaj să-i mărturisească moșierului greșeala. Acesta a fost amabil și i-a iertat totul, refuzând să fie despăgubit.
În acea zi nu doar problema cu moșierul a fost pusă în rânduială, ci și relația lui cu Dumnezeu. Alvar și-a recunoscut vina, primind apoi iertare și pace deplină. El aflase cum „bunătatea lui Dumnezeu” îl îndeamnă pe om „la pocăință”.
Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 7.1-13 · Marcu 9.30-37
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IARTĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România
„‘Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.” (Romani 12:19)
S-ar putea să crezi că ai iertat pe cineva, dar deși a trecut multă vreme de-atunci, tu încă să-i porți pică. Iată câteva indicii care să-ți arate dacă mai ai de lucru la acest capitol: Când te gândești la persoana care te-a rănit, te umpli de resentimente? O eviți? Retrăiești incidentul în mintea ta și în conversație? Profiți de orice ocazie pentru a-i reaminti ce a făcut?
Dacă da, știi ce faci tu de fapt? Îți justifici o atitudine de neiertare! Există două lucruri pe care Dumnezeu nu le va împărți cu nimeni:
1) Lauda care I se cuvine; „Slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor” – Isaia 42:8.
2) Dreptul de a se răzbuna. Apostolul Pavel scria: „Nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.” (Romani 12:19-21).
Așadar, iartă, încredințează situația în mâna lui Dumnezeu și fii sigur că El o va rezolva! Când Hristos „era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.” (1 Petru 2:23). Resentimentul te ține legat în lanțuri de persoana care ți-a greșit și ajungi să fii ostatic.
Când rămâi blocat pe ceea ce au făcut părinții tăi, soțul sau soția ta, sau pe faptul că un coleg de serviciu a primit aprecierea pentru munca făcută de tine, sau pe ceea ce a spus (sau nu a spus) cineva despre tine, tu – nu ei! – devii nefericit; fierbi de mânie, iar ei nici măcar nu știu că ești supărat! Nu lăsa pe nimeni să-ți controleze viața în acest fel. Iartă, și mergi mai departe!
de Jean Koechlin
1 Corinteni 11:17-34
La Corint erau partide. Chiar şi în strângerile laolaltă se făceau simţite. Cei bogaţi îi umileau pe cei săraci, provocându–le gelozia. Lucru încă şi mai grav, cina, confundată cu o agapă (masă în comun), era luată de către mulţi în mod nedemn. Este ocazia pentru apostol de a aminti ceea ce Domnul i–a revelat lui într–un mod special. Cina este sfânta comemorare a lui Hristos care S–a dat pentru noi ~ o comemorare care cu siguranţă vorbeşte inimii fiecărui participant în parte, însă care proclamă şi într–un mod universal (tuturor) acest fapt capital: Domnul a trebuit să moară! Şi, până la întoarcerea Lui, noi suntem invitaţi să vestim această moarte a Domnului în limbajul atât de măreţ şi atât de simplu care ne–a fost arătat.
De asemenea, acest memorial vorbeşte conştiinţei celui credincios. Pentru că moartea lui Hristos semnifică condamnarea păcatului! A lua cina fără ca mai întâi să ne fi judecat ne expune deci (pe pământ) efectelor acestei condamnări. Astfel se explică slăbiciunea celor mai mulţi de la Corint (şi poate a celor mai mulţi dintre noi), boala, moartea chiar, care îi lovise pe unii (v. 30). Cu toate acestea, teama nu trebuie să ne ţină la o parte (v. 28). Ea poate şi trebuie să se împace cu un răspuns entuziast dat Aceluia care a spus: „Faceţi aceasta spre amintirea Mea” (v. 24,25).
Mana Zilnica 