1 Decembrie 2022
Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.
Ioan 1.14
Umanitatea lui Hristos (2)
Domnul Isus Hristos a fost singurul Om perfect care a trăit vreodată pe pământ. A fost perfect în toate privințele – perfect în gândire, în vorbire, în fapte și în umblare. În El, toate calitățile morale au fost într-o proporție divină și, prin urmare, perfectă. Nicio trăsătură a Lui nu a fost preponderentă. În El s-au îmbinat în mod perfect măreția care producea uimire și admirație, și blândețea care te făcea să te simți liniștit în prezența Sa. Cărturarii și fariseii au avut parte de mustrările Lui aspre, în timp ce sărmana femeie samariteană s-a simțit atrasă în mod irezistibil de harul Său.
Nicio trăsătură a Sa n-a înlocuit-o pe alta, fiindcă toate au fost într-o proporție perfect de potrivită. Acest lucru poate fi văzut în orice scenă a vieții Sale desăvârșite. El a putut spune, cu privire la cei cinci mii de bărbați flămânzi: „Dați-le voi să mănânce”; iar după ce aceștia s-au săturat, a putut spune: „Strângeți toate fărâmele care au rămas, ca să nu se piardă nimic”. Dărnicia și economia au fost amândouă perfecte și niciuna n-a interferat cu cealaltă, ci amândouă au strălucit în propria sferă. Nu-i putea trimite acasă flămânzi, dar nici n-a lăsat ca vreo fărâmă să fie pierdută. El împlinește cu mână largă nevoile unei familii, iar după aceasta strânge cu grijă orice părticică rămasă. N-a existat zgârcenie și nici risipă în caracterul Omului ceresc și perfect.
Ce lecție pentru noi! Cât de des se întâmplă ca mărinimia noastră să degenereze în risipă! Sau, de cealaltă parte, cât de des dorința noastră după economie se transformă în zgârcenie! Uneori inimile noastre refuză să se deschidă pe deplin la nevoile care se prezintă înaintea noastră, iar alteori risipim, din cauza extravaganței noastre, resurse care ar putea împlini nevoile multor sărmani. Să contemplăm însă cu atenție viața Omului Hristos Isus și să călcăm pe urmele Lui!
C. H. Mackintosh
Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și a fost cuprins de milă față de el, a alergat și a căzut pe gâtul lui și l-a sărutat mult.
Luca 15.20
Încă patruzeci de zile…
„Încă patruzeci de zile și Ninive va fi răsturnată!” (Iona 3.3). Anunțând judecata, Dumnezeu Și-a arătat harul. Nimic nu L-ar fi putut împiedica să execute imediat judecata. Cele patruzeci de zile au fost un timp de har, pe care Dumnezeu l-a acordat oamenilor din Ninive.
Dumnezeu este, într-adevăr, „încet la mânie” și „mare în bunătate”. Despre aceasta vorbesc cele patruzeci de zile. Imediat ce a văzut semnele pocăinței în Ninive, Dumnezeu a îndepărtat judecata. Dumnezeu nu judecă niciodată în grabă, dar Se grăbește să-Și arate harul.
Dumnezeu lucrează și astăzi la fel. Deja de mii de ani a anunțat prin mesagerii Săi judecata acestei lumi. Dar, în îndelunga Lui răbdare, nu a adus-o încă la îndeplinire, pentru că dorește să salveze cât mai mulți oameni.
Și tu ai fost un beneficiar al acestor „patruzeci de zile”. Până acum, Dumnezeu ți-a arătat mila Sa și te-a așteptat. Poate că cele ”
patruzeci de zile” se apropie de sfârșit. Poate că expiră în seara aceasta! De aceea, vino astăzi la Dumnezeu cu adevărată pocăință și primește harul pe care ți-l oferă în Isus Hristos, Fiul Său! Dumnezeu te așteaptă acum să vii la El!
Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 5.2-16 · Marcu 9.1-13
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BINECUVÂNTĂRI TAINICE – Fundația S.E.E.R. România
„Toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru… spre slava lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 4:15)
Dacă treci printr-o perioadă dificilă, în momentul de față, primește încurajare din cuvinte lui Pavel: „Prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiți jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” (2 Corinteni 4:9-10). Despre cine vorbea apostolul aici? Despre urmașii lui Hristos care se confruntau cu o perioadă dificilă. Iar mai departe adaugă: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:15-17) Când te afli sub presiune, credința ta crește – pentru că Dumnezeu știe exact câtă presiune să aplice! El te va lăsa să ajungi până în punctul în care ai rămas fără răspunsuri, și resursele tale par să fie epuizate… te-ai săturat ca Satan să-ți fure ce știi că ți-a promis Dumnezeu, și nu mai ești dispus să lași ca părerile altora să pună stăpânire pe tine! Nu uita: cu Dumnezeu nu există situații deznădăjduite, există doar oameni care au ajuns să fie deznădăjduiți din cauza acestora. Doar atunci când nu mai poți face nimic, începi să crezi că Dumnezeu poate face imposibilul! Așadar, să nu pierzi din vedere esența cuvintelor Scripturii: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:17). Criza prin care treci poate fi o binecuvântare tainică, o oportunitate de a experimenta „harul nemăsurat” al lui Dumnezeu și puterea Sa care lucrează mai intens în viața ta!
de Jean Koechlin
1 Corinteni 14:1-33; 11:1
Comuniunea cu Dumnezeu, partea binecuvântată a celui credincios, exclude orice participare cu idolatria, sub formele ei atât de rafinate. La „masa Domnului”, comuniunea îşi găseşte expresia ei cu totul specială (v. 21). Cei care iau parte la pahar şi la pâine sunt în principiu toţi răscumpăraţi ai Domnului, fără a fi, departe de asta, toţi cei răscumpăraţi ai Domnului. Totuşi, noi îi vedem, prin credinţă, reprezentaţi într–o singură pâine, semn vizibil că este un singur trup. El exprimă această unitate a Bisericii pe care lumea religioasă pretinde că vrea să o realizeze, ~ deşi ea există deja!
Dacă eu nu caut propriile mele interese, câte momente devin atunci disponibile pentru interesele altora, altfel spus, pentru cele ale lui Isus Hristos (comp. cu Filipeni 2.21)! Iar a căuta interesul fratelui meu nu înseamnă numai a mă îngriji de bunăstarea lui, ci înseamnă în aceeaşi măsură a mă gândi la conştiinţa lui. Înseamnă a face anumite lucruri pentru el şi a mă abţine de la a face altele. Astfel voi fi determinat să–mi pun mereu întrebarea: în ocazia prezentă, am eu libertatea să aduc mulţumiri? Ceea ce fac în acest moment, inclusiv simplul „fie că mâncaţi, fie că beţi” (v. 31; în contrast cu v. 7), este sau nu spre gloria lui Dumnezeu?
Mana Zilnica 