Mana Zilnica

Autor: Mana Zilnica

  • 6 Mai 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.

    Matei 28.18


    Cât de mare este puterea Lui! La glasul Său, valurile se potoleau, demonii se îngrozeau, iar mormintele dădeau înapoi pe morții lor. Prințul întunericului are și el putere, însă nu are „toată puterea”; este puternic, dar nu atotputernic; și nu poate face ce vrea. I s-a îngăduit să aducă necazul asupra lui Iov (Iov 1.12; 2.7); agenții săi, demonii, au trebuit să ceară voie să intre în turma de porci (Marcu 5.12,13); iar el însuși n-a putut decât să ceară ca Petru să fie cernut ca grâul (Luca 22.31), însă Domnul a intervenit pentru ucenicul Său.

    Iubit credincios, cât de des, între tine și Satan nu există altceva decât harul Domnului Isus! Cheia lui Satan se potrivește în încuietoarea inimii tale nestatornice, însă Unul mai tare decât el îl împiedică să intre. Puterea vrăjmașului întețește flacăra, însă atotputernicia Domnului o stinge. Treci prin ispite dinăuntru și din afară? Privește la Cel al cărui har este îndeajuns pentru tine! Cel care are o putere infinită este și plin de bunătate, iar El îi călăuzește cu grijă pe cei slabi, osteniți și împovărați. Niciun lucru nu este prea mare sau prea neînsemnat pentru El.

    Interesele noastre, prezente și viitoare, nu se pot afla într-un loc mai bun și mai sigur decât în mâinile Sale. Ne putem bucura de toată compasiunea firii Sale omenești și ne putem baza pe „toată puterea” Dumnezeirii Sale. Ne putem sprijini pe înțelepciunea sigură a căilor Sale, chiar dacă ele nu sunt așa cum am crede noi. Căile Lui vor fi întotdeauna cele mai bune! Infinita Lui dragoste, putere și înțelepciune sunt garanții sigure că planurile Sale se vor împlini. Promisiunile Lui nu vor eșua niciodată!

    J. R. MacDuff

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cum mângâie pe cineva mama sa, așa vă voi mângâia Eu.

    Isaia 66.13



    Cum consolează o mamă

    Astăzi vom spicui câteva gânduri despre cum mângâie o mamă; mâine, despre cum se îndură un tată.

    Dumnezeu ne poate mângâia și ne poate ridica din starea de tristețe în care ne aflăm! În versetul de astăzi, El Se compară cu o mamă. De ce cu o mamă?

    Pentru că o mamă își cunoaște și își iubește copilul; ea știe să consoleze chiar și atunci când copiii sunt maturi. Un bebeluș simte mângâierea mamei când se află la sânul ei și este alăptat. El primește nu numai hrană, ci se liniștește și se încrede în mama lui. Când copilașul se rănește sau este obosit, mama îl ia în brațe și îl poartă. Ea îi dăruiește copilului ei dragostea sa gingașă. Îl strânge la pieptul ei, de parcă ar vrea să ia în inima ei tot necazul lui.

    Dumnezeu vrea să ne consoleze ca o mamă. Să mergem cu necazul și cu îngrijorările noastre la El! Să nu ne rușinăm de lacrimile noastre! Să ne vărsăm inimile înaintea Sa! El ne poate consola mai bine decât mamele noastre. Nu va trece cu vederea greșelile și păcatele, ci le va rezolva în mod divin. Când suntem la El, ne liniștim. Pacea Sa inundă inimile noastre.

    Înconjurându-ne cu dragostea și cu îndurarea Sa, Dumnezeu dorește să trezească afecțiunea și încrederea noastră în El. Dumnezeu este prezent pentru a ne ajuta și pentru a ne consola. Să îndrăznim să venim la El cu toate greutățile noastre!

    „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre” (2 Corinteni 1.3,4).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 4.1-11 · Efeseni 5.8-21

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DARUL CELIBATULUI – Fundația S.E.E.R. România

    „Fiecare are de la Dumnezeu darul lui” (1 Corinteni 7:7)


    Nu e nimic greșit să fii necăsătorit. Uneori, când vedem o femeie frumoasă sau un bărbat prezentabil, care nu este căsătorit, ne gândim: „Oare ce cusur au?” Niciunul! Firește, un defect ar putea avea dacă ar fi căsătorit(ă), întrucât e mai bine să fii singur decât să te căsătorești cu persoana nepotrivită. O istorie despre doi prieteni spune că la un moment dat, unul dintre ei a observat că celălalt poartă verigheta pe degetul arătător de la mâna dreaptă. Așa că l-a întrebat: „E verigheta ta?” Prietenul său i-a răspuns: „Da!” Primul a întrebat: „De ce o porți pe degetul nepotrivit de la mâna nepotrivită?” Prietenul i-a răspuns: „Pentru că m-am căsătorit cu femeia nepotrivită!” Zâmbim amar…

    Biblia ne învață însă că celibatul nu este doar o viață frumoasă, ci este un dar de la Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie: „Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.” Asta nu înseamnă că a fi necăsătorit te face mai spiritual decât dacă ai fi căsătorit. Dar adevărul este că unii au fost aleși de Domnul și li s-a dat harul să rămână celibatari. Pavel a fost unul dintre aceștia. El scrie: „Celor neînsuraţi şi văduvelor, le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine” (1 Corinteni 7:8). Pavel a petrecut anii misiunii sale, în afară de șapte, în închisoare, unde a scris epistolele. Misiunea pe care a primit-o de la Dumnezeu era mai potrivită pentru cineva necăsătorit.

    Așadar nimeni nu trebuie să se rușineze vreodată, sau să se simtă stânjenit, pentru că este necăsătorit!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 10:1-23


    Ultimele trei paragrafe din cap. 9 (v. 8-21) şi primul din cap. 10 (v. 1-4) sintetizează toate motivele pentru care mânia lui Dumnezeu „nu se abate„ de la Israel şi „mâna Sa este tot întinsă” (9.12,17,21; 10.4). Însă această mână ţine o nuia înfricoşătoare, pentru a pedepsi poporul vinovat: este Asiria, amintită deja. A existat un asirian istoric (Sanherib şi armatele sale: vezi cap. 36.1), dar el nu a fost decât o palidă imagine a groaznicului asirian profetic care va invada ţara lui Israel puţin înainte de domnia lui Hristos. Dumnezeu, în indignarea Sa, va ordona acest atac împotriva poporului Său, atac de care agresorul va profita pentru a-şi atribui succesul şi chiar pentru a se ridica împotriva lui Dumnezeu (v. 13,15; comp. cu 2 Împăraţi 19.23…).

    Ce nebunie! Unealta nu este nimic fără mâna care o mânuieşte! Din acest motiv, Dumnezeu, de îndată ce Îşi va încheia lucrul în care S-a folosit de această nuia, o va pune pe foc, cum se arde un simplu toiag (v. 16; 30.31-33).

    Fie ca exemplul acestui act atât de drastic să ne aducă şi nouă aminte de ceea ce suntem, chiar în calitate de creştini, şi anume: instrumente fără putere şi fără înţelepciune proprie (comp. cu v. 13), pe care Domnul le poate pune deoparte sau înlocui, după cum găseşte El cu cale.

    Gândul final al lui Dumnezeu nu este judecata, ci harul: „…o rămăşiţă … se va întoarce„ (v. 21,22, citate în Romani 9.27).

  • 5 Mai 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și despre Levi a zis: „Tumim al tău și Urim al tău sunt pentru bărbatul evlavios al tău, pe care l-ai încercat la Masa, cu care Te-ai certat la apele Meriba, care a zis despre tatăl său și despre mama sa: «Nu i-am văzut!». Și n-a recunoscut pe frații săi și n-a cunoscut pe fiii săi; pentru că ei au păzit cuvântul Tău și au ținut legământul Tău. Ei vor învăța pe Iacov judecățile Tale și pe Israel legea Ta; ei vor pune tămâie înaintea nărilor Tale și arderea-de-tot pe altarul Tău. Binecuvântează, Doamne, tăria lui și să-Ți fie plăcută lucrarea mâinilor lui. Zdrobește coapsele potrivnicilor lui și ale celor care-l urăsc, ca să nu se mai ridice”.

    Deuteronom 33.8-11


    Leviții (13) – Binecuvântarea lui Moise pentru Levi

    La sfârșitul vieții sale, Moise, la fel ca Iacov, îl binecuvântează pe Israel. Sunt totuși câteva diferențe notabile între aceste două binecuvântări. Iacov blestemase cruzimea lui Simeon și a lui Levi, care îi uciseseră pe oamenii din Sihem. Acum lui Levi îi este dat un loc de apropiere de Dumnezeu, fiindcă leviții luaseră o poziție pentru El chiar cu prețul de a executa judecata Sa asupra celor din familiile lor. Simeon însă nu primește nicio binecuvântare – această seminție ocupase cu trufie un loc proeminent în imoralitatea de la Peor.

    Domnul răsplătește și astăzi dragostea manifestată față de El. În Luca 14.26, El spune: „Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, și mama, și soția, și copiii, și frații, și surorile, și chiar propria sa viață, nu poate fi ucenic al Meu”. Alte locuri din Scriptură arată clar că El nu dorește să lepădăm dragostea naturală pentru familiile noastre, însă această dragoste naturală trebuie să pară ură în comparație cu devotamentul nostru față de El. Domnul dorește – și merită – locul întâi în viața fiecăruia dintre cei care-L urmează.

    Dragostea pentru El trebuie să fie motivația vieții și a slujirii noastre. Când Petru a auzit că Domnul era Cel care le vorbise de pe mal, s-a aruncat în apă și a înotat până la El. Când Domnul a dorit din peștii pe care tocmai îi prinseseră, Petru a tras năvodul cu pești la mal. Când a fost întrebat de Domnul, Petru și-a afirmat cu tărie dragostea pentru El. Slujirea lui Petru și moartea prin care el L-a glorificat pe Dumnezeu ne sunt prezentate în restul Noului Testament.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este … umbră de mutare.

    Iacov 1.17



    Reformatorul Pierre Viret (2)

    Pierre Viret a căutat să ducă Biblia oamenilor din popor; de aici s-au stârnit luptele care i-au agitat viața. Primul adversar, considera el, era păcatul. Viret combătea indiferența, ușurătatea, profanările de orice fel și suferea profund din cauza lipsei de evlavie a celor care mărturiseau că sunt creștini. El afirma cu putere: „Numai Biblia are autoritatea suficientă pentru a înlătura tradiția … Nu există siguranță cu privire la lucrurile divine și cerești, în nicio problemă legată de mântuirea noastră, decât în învățătura cerească, descoperită Bisericii prin Duhul Sfânt. Sensul Scripturii este ușor de găsit; pentru a-l stabili, nu este nevoie să recurgi la tradițiile părinților. Când rămâne ceva neclar, este de ajuns să ceri Scripturii să te lămurească ea însăși …”.

    Reformatorul elvețian nu a încetat să repete că „omul, lăsat în voia lui, nu poate face nimic ca să fie mântuit”, că numai credința mântuiește, că „în nimeni altul nu este mântuire”, decât în Domnul Isus, „căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4.12).

    Pierre Viret, un frumos exemplu creștin, se ferea să fie în prim-plan. Caracterizat de o modestie constantă și sinceră, el a lucrat întotdeauna cu râvnă și cu credincioșie în slujba pe care Domnul i-a pus-o înainte, potrivit celor spuse în 1 Corinteni 4.2: „Ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios”.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 3.1-21 · Efeseni 5.1-7

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LIMBA MATERNĂ A LUI SATAN – Fundația S.E.E.R. România

    „Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui” (Ioan 8:44)


    Domnul Isus a spus despre Satan: „Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui.”

    Iată trei moduri în care ne minte Satan:

    1) Prin îndoială. Strategia sa este să te descurajeze, să te facă să-ți freci mâinile a neputință și să spui: „Ce folos? Nimic nu se schimbă!” Când spui asta, semnezi „factura” și accepți „pachetul”. N-o face! Biblia spune: „eşti prins de cuvintele gurii tale” (Proverbele 6:2). Ceea ce spui îți formează o perspectivă asupra lucrurilor și creează mediul în care îți duci viața. Nu spune niciodată nimic care să-l facă pe Satan să creadă că este învingător.

    2) Prin șoc. Dacă nu te aștepți la un atac din partea lui Satan, te vei alarma și te vei gândi: „Probabil nu avansez deloc. Din ce altă cauză aș duce în continuare aceleași lupte?!” De ce? Pentru că Satan nu renunță fără luptă, iar atacul său este dovada faptului că nu ai fost cucerit.

    3) Prin sentimente. Satan va încerca să te convingă de faptul că nu meriți să fii iertat. El îți va spune că dacă nu te simți iertat, nu ești iertat. Dar nu uita: el este un mincinos. Aici e locul în care se decide victoria. Rămâi neclintit. În tine s-a făcut deja lucrarea. Cuvântul lui Dumnezeu spune așa! Acum trebuie să începi să spui și tu la fel. Timpul îți va consolida apoi poziția. Satan îți va aduce în minte toate lucrurile de care te-a eliberat Dumnezeu, și confruntându-te din nou cu ele, vei experimenta câteva dintre emoțiile pe care le încercai când ai trecut prin ele. Strategia sa este să te facă să crezi că nimic nu s-a schimbat.

    Nu te lăsa păcălit! Domnul Isus a zis (Ioan 8:31-32): „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu… veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 9:1-21


    În timp ce cap. 8 se încheie cu „întunericul greu” în care Israel umblă ca un orb, bâjbâind, cap. 9 se deschide cu „o mare lumină” (v. 2) strălucind înaintea paşilor săi. Citarea acestui pasaj în Matei 4.15,16 ne poartă înspre perioada Evangheliei, pentru a-L putea vedea strălucind acolo pe Cel care este Lumina lumii (Ioan 9.5). Galileea cea dispreţuită (dar atât de privilegiată) este tocmai locul în care Domnul Isus Îşi împlineşte cea mai mare parte a slujbei Sale: Îl putem vedea pe malul lacului cu ucenicii şi cu mulţimile; Capernaumul, datorită prezenţei Fiului lui Dumnezeu în mijlocul său, va fi înălţat în mod deosebit: „până la cer” (Matei 11.23).

    Însă adevărata lumină nu este rezervată unei regiuni sau unui popor, ci ea „luminează pe orice om„; cu toate acestea, „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele„ (Ioan 1.9; 3.19).

    Versetele noastre trec şi peste timpul respingerii Domnului şi peste întreaga perioadă actuală a Bisericii, care nu reprezintă niciodată tema profeţiilor, pentru a ne duce dintr-o dată în bucuria lui Israel (v. 3) când, după secole de întuneric, va răsări gloriosul Soare al dreptăţii (comp. cu 60.1,19,20). Frumosul v. 6 dezvăluie câteva dintre numele şi titlurile atribuite Fiului, care constituie tot atâtea binecuvântate subiecte de meditaţie pentru sufletele noastre.

  • 4 Mai 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus, întorcându-Se și văzându-i că-L urmează, le-a spus: „Ce căutați?”. Și ei I-au spus: „Rabi (care, tradus, înseamnă: Învățătorule), unde locuiești?”.

    Ioan 1.38


    Domnul îi testează pe cei doi ucenici cu întrebarea: „Ce căutați?”. Dacă noi, la fel ca acești doi ucenici, ne-am luat locul afară din sistemele religioase ale lumii, vom fi ca și ei puși la probă în ce privește motivațiile noastre. Dificultățile care apar în mijlocul celor credincioși ridică adesea această întrebare în inimile noastre: «De ce suntem aici?». Am luat acest loc doar pentru a scăpa de relele unei lumi religioase, sau doar pentru a dobândi mai multă lumină și o învățătură mai bună sau doar pentru că părinții noștri au fost aici înaintea noastră? Dacă așa stau lucrurile, vom fi cu siguranță testați în ce privește motivațiile noastre, ca nu cumva, dacă am acționat dintr-o motivație falsă sau amestecată, să obosim și să abandonăm locul ocării, în cele din urmă.

    În cazul celor doi ucenici, întrebarea Domnului scoate la iveală adevăratul motiv prin întrebarea pe care aceștia, la rândul lor, o adresează Domnului: „Învățătorule, unde locuiești?”. Devine limpede faptul că ei nu luaseră locul în afara iudaismului doar pentru a scăpa de relele lui, nici pentru a obține beneficii pentru ei înșiși, ci fiindcă tânjeau să fie împreună cu Acela către care fuseseră atrași cu afecțiune. Motivația lor nu era eul, ci Domnul Însuși. Ei doreau să-L cunoască pe Acela la care fuseseră atrași, de aceea au spus: „Unde locuiești?”. Nu reușim să cunoaștem un om doar după o scurtă întâlnire cu el, ci trebuie să petrecem ceva timp în prezența lui, în propria lui casă. Dacă dorim să devenim mai familiarizați cu Hristos, trebuie să căutăm să-L cunoaștem în propria Lui casă – în casa Tatălui. Prin urmare, îndemnul Scripturii este: „Căutați lucrurile de sus, unde Hristos este așezat la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3.1). Și unde vom putea dobândi un simțământ mai adânc al lucrurilor de sus, decât fiind strânși, chiar dacă doar doi sau trei, pentru Numele Său și avându-L pe El în mijloc?

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Amintirea celui drept este binecuvântată … Cine are o inimă înțeleaptă primește poruncile …

    Proverbe 10.7,8



    Reformatorul Pierre Viret (1)

    În această zi se împlinesc ٤٥٠ de ani de la plecarea în veșnicie a reformatorului protestant, elvețianul Pierre Viret. Aflând de moartea acestuia, un cancelar din Berna a mărturisit: „Am plâns, dar nu pe acest frate eliberat acum de mizeriile acestei lumi, ci am plâns biserica lipsită de un astfel de slujitor. Aș fi peste măsură de mâhnit dacă n-aș ști că el este acum lângă Domnul, unde nădăjduiesc să-l întâlnesc în curând”.

    Pierre Viret a fost nu un inițiator, ci un continuator al lucrării pe care alții o începuseră. A dat dovadă de caracterul unui adevărat evanghelist, al unui ascultător fidel de îndemnul adresat lui Timotei: „Vestește Cuvântul, stăruie asupra lui, la timp și nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura” (2 Timotei 4.2).

    El vestea adevărul oriunde se afla: în hale, în piețe publice, în cimitirele orașelor, în capele, în catedrale, pentru că deviza lui era: „Viața mea nu-mi este atât de scumpă, cum îmi este gloria lui Dumnezeu … Pentru a mă achita cu credincioșie de slujba mea, trebuie să uit de tot ce aș putea avea mai scump pe lume, chiar și de propria-mi viață”.

    Pierre Viret insista mereu asupra valorii principiilor de căpătâi: „Ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl” (1 Ioan 2.24). El afirma deseori că „prin învățătură, în mod deosebit, se pot corecta erorile și abuzurile”. Scriptura era considerată de el ca fiind unica regulă pentru viața de credință.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 2.27-36 · Efeseni 4.25-32

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DE CE SE LUPTĂ DUMNEZEU CU TINE? – Fundația S.E.E.R. România

    „Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor” (Geneza 32:24)


    De ce ar permite Dumnezeu ca cineva să se lupte cu El? Pentru că lupta necesită contact apropiat. Iacov era un om care căuta să se realizeze prin propriile sale forțe, a cărui atitudine independentă spunea: „Nu am nevoie decât de mine însumi.” Cât timp se va lupta Dumnezeu cu tine? Numai o perioadă limitată. În cazul lui Iacov, a fost „până în revărsatul zorilor.” Dumnezeu știa că, dacă Iacov nu avea să I se supună în acea noapte, tot restul vieții sale va merge în direcția greșită.

    Fiecare dintre noi poate învăța o lecție de aici. Nu amâna, s-ar putea să-ți expire timpul. Înainte de a renunța la integritatea ta, la familia ta și la viitorul tău, oprește-te și înțelege că Dumnezeu cunoaște lucruri pe care tu nu le știi. El știe când dușmanul plănuiește să lanseze următorul atac sau când moartea își va cere dreptul asupra ta. Când El Se luptă cu tine, o face pentru ca tu să înțelegi că-ți irosești viața sau că-ți neglijezi familia, ori vrea să-ți arate că nu
    tu ești centrul universului!

    Poate Se luptă cu tine pentru a te determina să-ți păstrezi locul de muncă fără să renunți, sau să rămâi implicat în biserică, ori să investești în căsătoria ta în loc să divorțezi. Dumnezeu Se va lupta cu tine până când nu vei mai căuta scuze și vei înfrunta realitatea și adevărul.

    Domnul nu îndulcește situația. El ți-o prezintă așa cum e… și nu te va lăsa să scapi, scuzându-te! Chiar faptul că Dumnezeu este dispus să lupte cu tine, ca să devii supus, înseamnă că El are un plan măreț pentru tine! Firește, ceea ce a pregătit El este mai măreț decât orice ai putea concepe tu vreodată sau ți-ai putea imagina. De aceea Se luptă Dumnezeu cu tine… El luptă de fapt pentru tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 8:1-22


    Două mari personaje şi totodată două subiecte importante domină
    întreaga profeţie a lui Isaia: Unul, nespus de preţios şi de mângâietor, este Mesia Însuşi. Celălalt, aflat la polul opus, este înspăimântătorul Asirian, puternicul vrăjmaş al lui Israel în zilele din urmă. Pentru că poporul L-a refuzat pe Cel dintâi, va avea de-a face cu cel de-al doilea; pentru că au respins apele harului Celui care le-a fost trimis (Siloam sau Siloe semnificând „Trimis”: Ioan 9.7), le rămâne ca, în judecată, să fie potopiţi de „apele puternice şi multe” ale temutului împărat al Asiriei (v. 6,7). Cu toate acestea, pentru că este vorba de ţara lui Emanuel, Dumnezeu îi va zdrobi în final pe cei care se unesc pentru a o invada. Versetul 9 ne descrie care va fi în curând soarta acestor naţiuni aliate, temă astăzi la ordinea zilei (Isaia 54.15).

    Pentru a păstra firul călăuzitor al acestor cuvinte profetice, să nu uităm că ele privesc atât poporul răzvrătit şi apostat, luat în întregime (v. 11,14,15,19…), cât şi rămăşiţa credincioasă, căreia Duhul i Se adresează deopotrivă aici.

    Citarea v. 18 în Evrei 2.13 ne ajută să-L vedem, în profet şi în fiii acestuia (7.3; 8.18), pe Hristos, prezentându-Se înaintea lui Dumnezeu împreună cu „ucenicii„ Săi (v. 16): Lui nu-I este ruşine să-i recunoască şi să-i numească „fraţii” Săi (vezi Ioan 17.6; 20.17).

  • 3 Mai 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței.

    Evrei 12.2


    S-a spus că Evrei 11 este ca o galerie de artă a credinței și că versetul 2 din capitolul 12 ne prezintă marea Capodoperă. Pe măsură ce vizităm această galerie, putem admira portretele prezentate, însă Capodopera le pune pe toate în umbră. Doar Isus este Căpetenia (Originea) și Desăvârșitorul credinței. Toți ceilalți au manifestat diferite trăsături ale credinței; sclipiri ale ei au fost văzute în diverse etape ale vieții lor. În El însă, întreaga întindere a credinței a fost văzută, în tot timpul, de la început și până la sfârșit.

    Cel care a fost exemplificarea perfectă a credinței ne este prezentat ca Țintă a noastră, ca Obiect al credinței noastre. În aceasta noi avem un imens avantaj față de toți eroii credinței menționați în Evrei 11, fiindcă ei au trăit într-o perioadă când un astfel de Obiect nu putea fi cunoscut. Credința este un fel de ochi sau de telescop al sufletului, de aceea credința vede. În pasajul nostru, credința privește la Isus. Dacă Domnul umple întreaga perspectivă a sufletelor noastre, vom găsi în El motivația și energia pentru a alerga cu răbdare în alergarea care ne stă înainte.

    Mai mult, El este Exemplul nostru. El S-a confruntat cu orice fel de obstacol pe drumul credinței pe care l-a străbătut. N-a avut de îndurat doar împotrivire din partea păcătoșilor, ci și crucea, cu toată rușinea pe care ea a implicat-o. Rușinea crucii a fost însă disprețuită de El, însă cine poate spune toate suferințele pe care le-a implicat ea? Deși nu vom putea înțelege vreodată pe deplin ce a însemnat crucea pentru El, avem totuși cunoștința deplină a faptului că El a răbdat-o.

    În ce privește suferințele pentru păcat, Domnul Isus este absolut singur și în acestea este cu neputință ca El să fie Exemplul nostru.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Isus Hristos spune:] „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor”.

    Apocalipsa 1.17,18



    „Am fost mort și, iată, sunt viu!”

    La ora de limba română, elevii au învățat să conjuge verbul „a fi” la timpul prezent și la timpul perfect compus: „Eu sunt, tu ești…” și „eu am fost, tu ai fost…”. Profesoara le-a explicat: „Prezentul arată că acțiunea este săvârșită în momentul vorbirii, iar perfectul compus arată o acțiune realizată și terminată în trecut”.

    Elevii au început să dea exemple: „Eu am fost tânăr – eu sunt bătrân. Eu am fost trist – eu sunt bucuros. Eu am fost mort – eu sunt viu”. Robert a intervenit imediat: „Eu am fost mort – eu sunt viu nu merge. Dacă ai murit, atunci ești și rămâi mort!”.

    Robert avea dreptate. Nimeni nu poate spune la trecut „am fost mort” și apoi la prezent „sunt viu”.

    Să ne gândim însă la cuvintele rostite de Însuși Domnul Isus: „Am fost mort și, iată, sunt viu!”. Ce realitate pătrunzătoare exprimă aceste puține cuvinte: Domnul Isus a fost mort, dar El nu mai este mort! Da, Isus a murit la cruce și apoi a fost înmormântat. Dar a treia zi a înviat. Martori oculari fără număr L-au văzut pe Domnul după învierea Sa.

    În lucrarea Sa de răscumpărare la cruce, Domnul Isus a câștigat, prin propria Sa moarte, biruința asupra morții și asupra întregii puteri a diavolului. Toți cei care cred în Isus Mântuitorul au parte de biruința Lui asupra morții. El ne promite: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11.25). Și ce a promis Domnul Isus se va împlini, pentru că El Își respectă cuvântul.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 2.12-26 · Efeseni 4.17-24

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PLÂNGI ȘI MERGI MAI DEPARTE – Fundația S.E.E.R. România

    „Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare…” (Psalmul 84:6)


    Dacă ai fost crescut într-o cultură în care manifestarea emoțiilor era considerată un semn de slăbiciune, atunci tu trebuie să înveți că plânsul în urma unei pierderi este un proces sănătos – și biblic. Sfânta Scriptură ne spune: „Când străbat aceştia (adică, cei ce se încred în Dumnezeu) Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere…” (Psalmul 84:6-7). Atunci când puterea ta vine de la Domnul, poți umbla prin „Valea Plângerii” și poți să ieși din ea mai puternic. Durata de timp pe care o petrece fiecare dintre noi în acea vale poate fi diferită, dar vine o vreme în care trebuie să acceptăm voia lui Dumnezeu și să mergem mai departe. Așadar, de multe ori suntem șocați de moartea cuiva drag, însă Dumnezeu nu este.

    Împăratul David a zis: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16). Și oricât ai încerca, tu nu poți face nimic ca să schimbi acest lucru. Adevărul este că noi nu plângem „ca ceilalţi, care n-au nădejde.” (1 Tesaloniceni 4:13). Într-o zi, ne vom reîntâlni cu persoanele dragi nouă în prezența Domnului și nu ne vom mai despărți niciodată. Pentru noi nu există „Adio”, ci doar „La revedere!” Între timp, dacă ai nevoie de ajutor, nu te jena să-l ceri! Nu uita: „Prietenul adevărat… în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbele 17:17).

    Roagă-L pe Dumnezeu să te conducă la o persoană, un consilier sau un grup de sprijin care te poate ajuta să identifici sentimentul care te ține blocat în ciclul durerii. Prețuiește amintirea celui drag, dar mergi mai departe… și împlinește-ți menirea pentru care ai venit pe pământ!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 7:1-25


    După ce a răspuns chemării lui Dumnezeu, se pare că Isaia a trebuit să mai aştepte timp lung până să-şi înceapă slujba în public (cel puţin şaisprezece ani, cât a durat domnia lui Iotam). Dacă şi noi avem de trecut printr-o astfel de şcoală a răbdării, să nu ne descurajăm. Să-L lăsăm pe Domnul să aleagă El momentul potrivit şi modul în care doreşte să ne folosească. Singura noastră responsabilitate este să fim disponibili şi ascultători (comp. cu Matei 8.9).

    Cel dintâi împărat la care este trimis Isaia este cel al lui Iuda, răutăciosul Ahaz, într-un ceas de cumpănă pentru micul regat. Acesta era ameninţat nu numai de Reţin, împăratul Siriei, ci, mai trist, şi de Pecah, împăratul lui Israel. Folosindu-se de aceştia, Satan căuta să răstoarne tronul lui David şi astfel să se împotrivească domniei lui Mesia cel promis. Însă profetul este purtătorul unor veşti bune: cei doi asediatori nu-şi vor putea împlini planurile lor rele. Apoi Ahaz este invitat să audă o revelaţie pe cât de măreaţă, pe atât de glorioasă: este cea a naşterii lui Emanuel. Acesta va aduce mântuire casei lui David, lui Israel şi întregii lumi. Ce frumoasă semnificaţie are numele Emanuel: „Dumnezeu cu noi„ (Matei 1.23)! Îl întâlnim aici ca pe cea dintâi rază de lumină proiectată de făclia profetică în mijlocul adâncului întuneric moral (2 Petru 1.19).

  • 2 Mai 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Faceți aceasta spre amintirea Mea.

    1 Corinteni 11.24


    Aceste cuvinte aduc înaintea noastră trei lucruri instructive pentru orice credincios.

    În primul rând, Cina Domnului este doar pentru cei mântuiți, pentru cei care au fost spălați de păcatele lor. Acest lucru este evident, fiindcă doar un copil al lui Dumnezeu își poate aminti de Domnul Isus. Cum ar putea o persoană nemântuită să-și amintească de ceva despre care nu știe nimic?

    În al doilea rând, Domnul Isus este punctul central al Cinei, fiindcă El spune: „Faceți aceasta spre amintirea Mea„. Toate aspectele Persoanei Sale binecuvântate trebuie să fie înaintea noastră atunci când ne amintim de El: viața Sa, suferințele Sale, moartea Sa și gloriile Sale. Închinătorii nu sunt obiectul unei astfel de strângeri, ci Hristos este punctul central și singurul Obiect al preocupării lor.

    În al treilea rând, cuvântul „amintire” este unul remarcabil, care nu mai apare în Noul Testament decât o dată, în Evrei 10.3 („o amintire de păcate în fiecare an”), unde este folosit pentru a arăta că, în vechime, jertfele erau de fapt o aducere-aminte de păcate. Aceste jertfe anuale de animale aduceau aminte închinătorilor că păcatele lor nu fuseseră înlăturate în anul precedent. Ce contrast cu poziția creștinului! Când venim înaintea Domnului în fiecare zi întâi a săptămânii, o facem pe baza faptului că păcatele noastre au fost pentru totdeauna înlăturate și ne amintim de Cel care, prin jertfa Sa, le-a înlăturat complet. Prin urmare, în astfel de momente ne preocupăm nu cu păcatele noastre (ele s-au dus cu totul), ci cu Cel Binecuvântat, care le-a înlăturat plătind un preț atât de mare.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, după ce a înviat, în dimineața zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena.

    Marcu 16.9



    Ziua dintâi a săptămânii

    La finalul fiecăreia dintre cele patru Evanghelii ni se vorbește despre acest eveniment unic: învierea lui Hristos! Ziua învierii Sale este ziua de duminică din zilele noastre. În această zi, Domnul a înviat. Ne sunt redate patru întâlniri ale Domnului înviat din ziua învierii Sale.

    1. Mai întâi, El a întâlnit în apropierea mormântului o femeie care plângea, pentru că Domnul ei murise. Isus a mângâiat-o pe Maria; i S-a făcut cunoscut și i-a încredințat un mesaj cu totul special (Ioan 20.16,17).

    2. Doi ucenici părăsiseră Ierusalimul cu inimi triste. Însă Isus li S-a alăturat pe drum și a început cu ei o discuție de o așa profunzime, încât mai târziu au spus: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” (Luca 24.32).

    3. În seara aceleiași zile, pe când ucenicii erau adunați cu ușile încuiate de teama iudeilor, Isus a stat deodată în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” (Ioan 20.19,20). Domnul le-a adus pacea pe care a realizat-o prin moartea Sa. El este pacea pe care o primesc toți aceia care cred în El, o pace aducătoare de o mare bucurie.

    4. Și tot în acea primă zi a săptămânii, Domnul l-a întâlnit pe Petru. Ucenicul care s-a jurat că nu-L cunoaște pe Isus era acum față în față cu Domnul înviat. Legătura distrusă de Petru a fost restabilită de Domnul (Luca 23.24).

    Primii creștini au onorat ziua învierii lui Isus, prima zi din săptămână, ca fiind: „Ziua Domnului”. Acum este și privilegiul nostru să o facem, amintindu-ne de Domnul în această zi a biruinței.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 2.1-11 · Efeseni 4.11-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVIEREA DOMNULUI – Fundația S.E.E.R. România

    „Am fost răstignit împreună cu Hristos…” (Galateni 2:20)


    Crucea trebuie să devină o parte vitală a vieții tale.

    De ce?

    Pentru că ai trei dușmani neobosiți pe care trebuie să-i învingi în fiecare zi: păcatul, Satan și sinele.

    Cum îi poți învinge?

    Prin Hristos care te întărește.

    Apostolul Pavel scrie: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”

    Tu spui: „E prea greu să trăiesc o viață de creștin!”

    Nu, nu e greu… e imposibil! Singura cale este să lași puterea și persoana lui Hristos să trăiască prin tine! De aceea apostolul Pavel a scris: „departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!” (Galateni 6:14).

    După ani de zile petrecuți într-un lagăr de muncă din Rusia, Aleksandr Soljenițîn a ajuns atât de deprimat încât dorea să moară. Și-a aruncat lopata, s-a îndreptat spre o bancă și s-a așezat, știind că în orice moment gardianul putea să treacă pe acolo și să-l bată cu propria lui lopată, până la moarte… În acel moment, un coleg de muncă a luat un băț și a desenat pe nisip, la picioarele lui Soljenițîn, semnul crucii. Când s-a uitat la el, i s-a schimbat întreaga perspectivă. Înțelegând că crucea lui Hristos reprezintă cea mai mare putere din univers, s-a ridicat încet, și-a luat lopata și s-a întors la muncă… sub semnul crucii!

    Și tu trebuie să faci la fel: în fiecare zi, reamintește-ți: „Domnul Isus a murit pentru mine. Eu am murit împreună cu El. Când mor față de mine însumi, El locuiește în mine. Când El locuiește în mine, pot să trăiesc pentru El!” Acesta este secretul unei vieți creștine victorioase.

    Așadar, fii plin de bucurie astăzi! „Hristos e viu, și vii sunt toți aceia ce cred în jertfa Sa!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 6:1-13


    Într-o viziune glorioasă, tânărul Isaia se găseşte dintr-o dată în prezenţa Dumnezeului preasfânt. Solemnitatea acestei prezenţe are ca urmare convingerea cu privire la păcat, ceea ce îl determină pe profet să pronunţe un nou „vai…”; de data aceasta însă, vai-ul este îndreptat împotriva lui însuşi: „vai de mine…” (v. 5; comp. cu Luca 5.8). Harul lui Dumnezeu poate satisface exigenţele propriei Sale sfinţenii, pentru că, alături de tron, se află altarul. Curăţirea păcătosului este deci posibilă, prin jertfa Domnului Hristos, despre care ne vorbeşte altarul. Este de remarcat cu ce zel se prezintă Isaia, îndată, pentru a-I sluji Celui care ia înlăturat păcatul. Suntem noi dispuşi să răspundem în acelaşi fel chemării Domnului: „Iată-mă, trimitemă”?

    Misiunea pe care o primeşte pentru început tânărul profet este una ciudată: de a spune „acestui popor„ că Dumnezeu le va da un mesaj de neînţeles. Împietrirea la care se face deseori referire (Matei 13.14…) le va fi însă trimisă după ce poporul va respinge cu dispreţ „Cuvântul Sfântului lui Israel„ (5.24); iar Dumnezeu va permite aceasta, pentru ca şi „naţiunile„ să poată avea parte de mântuire (Romani 11.25).

    Anul morţii împăratului Ozia a fost unul hotărâtor pentru tânărul Isaia. Există şi în viaţa voastră o astfel de dată decisivă? Vă întrebăm despre momentul întâlnirii cu Domnul Isus Hristos…

  • 1 Mai 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus deci, cu șase zile înainte de Paști, a venit la Betania, unde era Lazăr cel mort, pe care îl înviase Isus dintre morți. I-au pregătit deci o cină acolo și Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului.

    Ioan 12.1-3


    Dintre toți ucenicii lui Hristos care ne sunt descriși în Evanghelii, probabil că niciunul nu este marcat de mai mult devotament față de Hristos decât Maria din Betania. Pentru ea, Hristos era totul și, prin urmare, în cele trei ocazii în care ne este prezentată, o vedem stând la picioarele lui Isus.

    Mai întâi în casa surorii sale, în Betania, unde Domnul a fost invitat, o vedem pe Maria șezând la picioarele Lui și învățând (Luca 10.38-41). Mai târziu, când moartea a intrat în acea casă, o vedem la picioarele Domnului plângând (Ioan 11.32). În cele din urmă, când cei iubiți de El I-au făcut o cină, după ce El Își manifestase gloria și puterea de a învia, o vedem șezând la picioarele Lui închinându-se.

    Ea nu numai că știa că Domnul era marele Învățător venit de la Dumnezeu, Cel care poate simți împreună cu noi în suferințele noastre, fiind Obiectul închinării noastre, ci experimentase învățătura Lui, gustase compasiunea Lui și se închina la picioarele Lui.

    Este bine pentru noi dacă, precum apostolul Pavel, putem spune că dorința inimii noastre este să-L cunoaștem pe El. Este posibil să cunoaștem multe despre El, însă, pentru a-L cunoaște pe El, trebuie să stăm în compania Lui, la picioarele Sale, să învățăm gândul Lui din Cuvântul Lui, să-I gustăm compasiunea și să ne închinăm înaintea Lui.

    Istoria Mariei a fost consemnată pentru folosul nostru, fiindcă toată Scriptura ne este dată de Dumnezeu pentru învățătura noastră. Fie ca noi toți să profităm de exemplul vieții ei smerite și devotate!

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu sunt Păstorul cel bun. Eu cunosc pe cele ce sunt ale Mele și sunt cunoscut de cele ale Mele.

    Ioan 10.14



    „Îmi lipsește o oaie!”

    În fiecare an, în perioada sărbătorilor de Paște, organizăm o tabără pentru familii. Zona în care se desfășoară tabăra este traversată câteodată de un păstor cu turma sa. Pentru copii este un eveniment deosebit să vadă 400 de oi, câinii turmei și un păstor adevărat, cu clop pe cap, cu cojoc de blană de oaie și cu toiag. Odată, când am făcut o drumeție, ne-am întâlnit cu păstorul acesta și cu turma sa. Am vrut să povestim puțin cu el, dar nu părea dispus. Peste măsură de neliniștit, el se uita mereu spre turmă. L-am întrebat: „Ce s-a întâmplat? De ce sunteți atât de apăsat?”. În timp ce privea spre turmă, mi-a spus: „Îmi lipsește o oaie!”. M-am uitat mirat la el: „Aveți 400 de oi și observați când vă lipsește una dintre ele?!”. Atunci mi-a arătat spre oaia de lângă el: „Priviți-o! Ea este neliniștită, pentru că și-a pierdut mielul”.

    M-am gândit la „Bunul Păstor”, Isus Hristos, și la cuvintele Sale: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până când o găsește? După ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și pe vecinii săi și le zice: Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia cea pierdută! Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n-au nevoie de pocăință” (Luca 15.4-7). Este Domnul Isus Hristos și Păstorul tău?

    Tăcu și ochii Lui senini

    De lacrimi limpezi erau plini,

    Plângea de mila oilor

    Blândul Păstor, Blândul Păstor.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 1.12-28 · Efeseni 4.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IMPORTANȚA CALVARULUI (4) – Fundația S.E.E.R. România

    „Înțelepții… au nesocotit Cuvântul Domnului, şi ce înţelepciune au ei?” (Ieremia 8:9)


    Nu vei înțelege niciodată mesajul Calvarului și nu vei avea parte de beneficiile mântuirii dacă nu îngenunchezi la crucea de pe Golgota și nu-L primești pe Isus Hristos ca mântuitor al tău personal.

    Se spune că un mare predicator a plecat într-o excursie în Italia; un prieten i-a sugerat să meargă într-un sat anume, ca să vadă tabloul crucificării lui Hristos. „Cum arată?” a întrebat el. Prietenul i-a răspuns: „Nu contează cum arată. Vreau să-l vezi. Te rog să-mi promiți.” El a spus: „Bine.” S-a dus în sat și a vizitat capela unde se afla pictura. Bătrânul îngrijitor l-a întrebat: „Ai venit să vezi tabloul, nu-i așa?” El a răspuns: „Da, așa e.” Îngrijitorul i-a zis: „Urmează-mă.” Marele predicator nu era pregătit pentru ce urma să vadă. În locul unei capodopere impresionante, el a văzut o pictură jalnică, din care n-a priceput nimic. „Nu înțeleg, ce-i asta?!” a zis el. Îngrijitorul i-a spus: „Vino mai aproape.” El s-a apropiat… „Și mai aproape”, i-a zis îngrijitorul… care i-a cerut apoi: „Îngenunchează!” Predicatorul a îngenuncheat… și în timp ce stătea în genunchi la picioarele crucii, s-a uitat în sus și a văzut puterea și frumusețea tabloului și a izbucnit în lacrimi.

    Numai când îți lași la o parte mândria, ideile preconcepute, abordarea intelectuală și te smerești, poți să fii transformat de mesajul crucii. Să rămânem cu gândul comunicat de Duhul Sfânt prin ap. Pavel (1 Corinteni 1:18): „Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 5:18-30


    Pasiunile oamenilor şi scopurile pe care ei le urmăresc în viaţă variază în funcţie de poziţia lor socială şi de temperamentul lor: Unii sunt preocupaţi să strângă ogor lângă ogor şi casă lângă casă (deşi nu pot locui în mai mult de un singur loc în acelaşi timp – v. 8).

    „Vai de ei”, pentru că aceste lucruri de pe pământ vor rămâne pe pământ, iar ei se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu cu mâinile goale! Alţii îşi caută satisfacţia în petrecerile lumii şi în senzaţiile înşelătoare ale alcoolului (v. 11,12,22).

    „Vai de ei”: când se vor trezi în faţa realităţii eterne, va fi prea târziu! Alţii, însoţitori fideli (dea gata) ai propriilor nelegiuiri, se mândresc cu păcatul şi Îl provoacă deschis pe Domnul („vai de ei…” v. 18,19).

    „Vai de cei” care, având conştiinţa împietrită, au pierdut noţiunea binelui şi a răului (v. 20). De asemenea, „vai de cei” care îşi găsesc plăcerea în propria lor înţelepciune (v. 21, comp. cu Proverbe 3.7). Toţi oamenii, de la beţivul mizerabil până la cel mai mare filosof, se regăsesc în acelaşi loc: într-o comună şi deşartă căutare a fericirii (Eclesiastul 8.13). Însă Cuvântul lui Dumnezeu afirmă, iar sfârşitul tuturor gândurilor şi poftelor omului, fie ele vulgare, fie distinse, o confirmă, că toate aceste pasiuni şi scopuri duc la „vai…„, „vai…„, „vai…„!

    În capitolele următoare vom vedea în ce fel Se foloseşte Dumnezeu de o naţiune (Asiria) ca de o nuia pentru a-Şi pedepsi propriul popor.

  • 30 Aprilie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ferice de omul a cărui putere este în Tine: în inima lor sunt croite drumuri! Trecând prin valea plângerii, ei o fac un izvor; și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere, se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

    Psalmul 84.5-7


    „În inima lor sunt croite drumuri” – aceste drumuri (căi) pot fi aspre, căci trec prin valea plângerii, însă ce mai contează, dacă ele duc acasă? Dacă inima mea este în întregime concentrată asupra sfârșitului călătoriei, dificultățile de pe cale contează puțin, căci acea cale mă conduce acolo unde doresc să fiu, iar o cale diferită, mai ușoară și mai plăcută, dar care duce în altă direcție, nu va avea atracție pentru mine, fiindcă nu mă conduce acasă. Acest lucru, dacă este bine ținut minte, oferă multă hotărâre și statornicie caracterului creștinului. În felul acesta, valea plângerii este schimbată într-un izvor pentru noi și adesea găsim o resursă îmbelșugată de binecuvântare spirituală în chiar încercările prin care trecem.

    Aceste încercări nu sunt, bineînțeles, plăcute, însă ele sunt mijloace de a zdrobi inimile noastre naturale și de a ne face potriviți pentru a primi binecuvântarea pe care Dumnezeu dorește să ne-o dea. Apoi ploaia timpurie acoperă totul cu binecuvântări, făcând ca întreaga noastră cale să fie un continuu izvor de înviorare și de ajutor. În felul acesta, partea noastră este o cale aspră, însoțită de puterea și de ajutorul lui Dumnezeu, după care suntem conduși din putere în putere – o putere pusă la încercare de nevoile de pe cale, însă mereu reînnoită prin harul Dumnezeului nostru – până ne vom înfățișa înaintea Lui, în Sion.

    Singurul lucru pentru creștin în această lume este calea către glorie, care conduce afară din această lume. Pe această cale este cu neputință să cădem, iar lucrurile care ne pricinuiesc lacrimi devin pentru noi mijloace de har și de înviorare din partea Duhului; apele vii de sus ne redau curajul, iar toate acestea datorită faptului că Unsul Se află acolo.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Toate mulțimile care veniseră la priveliștea aceea, când au văzut cele întâmplate, s-au întors bătându-se în piept.

    Luca 23.48



    Priveliștea de la cruce

    În acea zi de vineri, înainte de sărbătoarea de Paște, ar fi putut avea loc această discuție: „Ai auzit? Romanii au anunțat pentru dimineața aceasta o execuție. Tocmai L-au condamnat la moarte pe Isus. Va fi crucificat cu încă doi. El a salvat pe atâția. Se va putea salva și pe Sine?”.

    Mulți oameni s-au dus la locul de execuție, la Golgota, pentru a privi acel spectacol. Așa ceva nu se putea vedea în fiecare zi. Soldații romani i-au adus pe cei trei condamnați la moarte și i-au crucificat. Pe Isus L-au pus pe o cruce la mijloc, iar deasupra Lui au prins inscripția: Acesta este Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor. Din toate părțile se auzeau batjocuri: S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum. Totul a durat trei ore, apoi deodată s-a produs ceva ciudat. Spre amiază s-a făcut dintr-odată întuneric beznă. Cu puțin timp înainte, soarele încă mai ardea, dar apoi, pentru trei ore, a domnit un întuneric înfricoșător. Atunci, de pe cruce, s-a auzit un glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Puțin mai târziu, Isus a murit, zicând: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez Duhul”.

    Cei care asistau erau cufundați în gândurile lor; se băteau în piept și se întrebau ce înseamnă toate acestea. Căpitanul roman, care și el era prezent, și-a revenit repede și a spus: „Cu adevărat, Omul Acesta era drept!” (Luca 23.47). El a văzut de aproape moartea Fiului lui Dumnezeu!

    Sunt toate acestea pentru noi numai un spectacol, o poveste veche și interesantă? Sau am recunoscut că Hristos a trebuit să moară, pentru ca noi să fim salvați?

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 1.1-11 · Efeseni 3.14-21

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IMPORTANȚA CALVARULUI (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării” (1 Corinteni 1:18)


    Faptul că Isus Hristos a murit pe cruce, pentru păcatele noastre, pare o nebunie pentru unii. Filozofia lor sună în felul următor: „Dacă nu pot înțelege, nu pot accepta.” Și iată ce nu înțeleg ei, sau înțeleg greșit: că mântuirea vine numai prin credință. „Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3).

    Credința simplă, ca a unui copil, în lucrarea mântuitoare a lui Hristos pe cruce este tot ce trebuie. Se spune că un student a primit nota zero la test. Supărat, el i-a zis profesorului: „Nu merit nota aceasta!” Profesorul a zâmbit amar și i-a spus: „Sunt de acord, însă nu am o notă mai mică decât zero pe care să ți-o pot da!” Aceasta este părerea lui Dumnezeu despre înțelepciunea noastră. „Înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:19). Se spune că în timpul unei inundații, un bărbat stătea pe acoperișul casei sale și se ruga: „Doamne, Te rog, salvează-mă.” În scurt timp a trecut pe-acolo o barcă, și cel ce vâslea s-a oferit să-l ducă într-un loc sigur. Dar el a spus: „Nu, Dumnezeu va avea grijă de mine!” Apele au continuat să crească trecând dincolo de brâu. Deodată, un elicopter a apărut deasupra lui și din el i s-a aruncat o scară de care să se agațe; răspunsul lui a fost: „O, nu, Dumnezeu va avea grijă de mine!” La scurt timp după aceea, bărbatul acela s-a înecat. Când a ajuns în fața lui Dumnezeu, el L-a întrebat: „De ce nu m-ai salvat?” Dumnezeu i-a răspuns: „Ți-am trimis o barcă și un elicopter. Ce mai voiai?”

    La cruce, Dumnezeu a făcut tot ceea ce era necesar ca să te salveze. Tot ce ai tu de făcut este să te încrezi în Isus Hristos, și vei primi darul salvării și al vieții veșnice!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 5:1-17


    O emoţionantă parabolă ne serveşte drept ilustraţie pentru grija Domnului faţă de poporul Său. Israel este viţa Preaiubitului lui Dumnezeu. Sădită, apoi curăţită şi întreţinută cu cea mai afectuoasă îngrijire, ea nu a dat decât struguri sălbatici, care nu sunt buni de mâncat şi care nu au valoare. În parabola Sa cu privire la vierii cei răi, Domnul va exprima dezamăgirea totală pe care o va încerca Preaiubitul în via lui Israel, El, Cel care avea toate drepturile asupra ei (Luca 20.9-16).

    Aceste versete sunt însă un arătător tot atât de sensibil şi asupra nerecunoştinţei noastre. Este ca şi cum Domnul, după tot ce a făcut pentru noi, luând în socoteală toate harurile pe care ni le-a pus la dispoziţie din copilărie, ne întreabă cu tristeţe pe unul sau pe altul dintre noi: Ce aş mai putea să fac pentru tine şi nu ţiam făcut? Nu am oare dreptul să aştept rod bun de la tine? Şi totuşi, tu nu ai rodit nimic pentru Mine!

    Cunoaştem mijlocul de a aduce roade: este rămânerea strâns legaţi de „Viţă”. În timp ce Israel, viţa neroditoare, a fost înlăturată, Hristos este Viţa cea adevărată, iar Tatăl Său este Viticultorul (Ioan 15.1…).

    Începând cu v. 8, cartea Isaia deschide o pagină de „vai-uri”. Sunt tristele consecinţe ale refuzului de a asculta de Dumnezeu, atât pentru Israel, cât şi pentru om în general.

  • 29 Aprilie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și eu am fost la voi în slăbiciune și în teamă și în mare tremur; și cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii, încât credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.

    1 Corinteni 2.3-5


    Vestirea evangheliei (2)

    Motivul pentru care Pavel nu a folosit înțelepciunea omenească atunci când a predicat evanghelia a fost că dorea ca ascultătorii lui să aibă credința întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. „Credința vine din auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 1.17) – Pavel știa bine acest lucru, de aceea nu dorea să predice altceva decât Cuvântul, făcând astfel ca doar puterea lui Dumnezeu să fie la lucru. Credința ascultătorilor săi era astfel o demonstrație clară a Duhului și a puterii – a puterii lui Dumnezeu pentru mântuire.

    Există multe lucruri încurajatoare pentru noi în aceste versete. Puterea de a da mărturie nu este în noi, ci în Dumnezeu. Încrederea și curajul de a vorbi nu sunt de la noi, ci de la Dumnezeu. Capacitatea nu este nici ea de la noi, ci vine doar de la Dumnezeu. Problema este că privim la noi înșine și la simțămintele noastre și că ne oprim aici. Pavel se încredea în Dumnezeu și vorbea, în ciuda simțămintelor sale. Făcând astfel, Duhul lui Dumnezeu lucra, fiindcă el folosea Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vesti mărturia lui Dumnezeu. Deci nu este vorba de vas, nici de capacitatea lui, ci de mesaj, de mesajul Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la Fiul lui Dumnezeu, folosit de Duhul lui Dumnezeu pentru a lucra în suflete. Prin urmare, nu trebuie să privim la noi înșine pentru a declara mărturia lui Dumnezeu, ci trebuie să privim cu încredere doar la Dumnezeu Însuși.

    Și, de vreme ce este lucrarea Duhului lui Dumnezeu să mântuiască, nu a noastră, chiar dacă găsim dificil să spunem câteva cuvinte, să fim încrezători că Dumnezeu Își va face lucrarea! Dacă vestim adevărul din Cuvânt cu privire la Domnul Isus, putem fi siguri că Duhul Sfânt va lucra în cei care ascultă. Rezultatul poate fi respingere, indiferență sau credință, însă noi să avem grijă să proclamăm virtuțile lui Hristos (1 Petru 2.9)!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci, iată, iarna a trecut, ploaia a încetat, s-a dus, florile se arată pe câmp, timpul cântării a venit … roadele în smochin se pârguiesc și viile înflorite își răspândesc mireasma.

    Cântarea Cântărilor 2.11,12



    Primăvara

    În aceste zile, natura se trezește la o nouă viață. După un timp lung de iarnă, totul înverzește și înflorește. Ce încântare pentru ochi! În mod deosebit, pomii încărcați cu flori bucură ochiul și vestesc apropierea verii. Dar florile nu rămân mult timp, pentru că, dacă ar rămâne, nu ar exista niciodată fructul mult așteptat.

    Nu este tot așa în viața oamenilor? Cât de mult am dori să rămânem tot tineri, să savurăm, în floarea vârstei, viața! Dar viața trebuie să parcurgă și perioade de coacere, ca să aducă adevăratul rod pentru oamenii din jur, dar mai întâi pentru Dumnezeu. De aceea, fiecare nouă primăvară este un apel pentru noi toți să ne predăm viața la timp lui Dumnezeu. Cine se apropie prin credință de Fiul Său, Isus Hristos, este în legătură cu El, precum o mlădiță în legătură cu vița. Numai așa putem aduce rod pentru Dumnezeu. „Eu sunt vița; voi, mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic”, spune Domnul (Ioan 15.5).

    Cât de bogată și de binecuvântată este o viață care poate fi caracterizată de cuvintele profetului Osea: „De la Mine îți vei primi rodul” (Osea 14.8)! Aceasta este o viață împlinită, al cărei rod nu se termină odată cu existența pământească, ci are statornicie înaintea lui Dumnezeu în veșnicie.

    O, ce ferice de acela care

    Soarbe întruna din Tine, viu Izvor!

    El e ca pomul verde-ntotdeauna,

    Care-și dă roada la timp și din belșug!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 34.1-12 · Efeseni 3.8-13

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IMPORTANȚA CALVARULUI (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit” (1 Corinteni 1:23)


    Apostolul Pavel scrie: „Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:22-24).

    Nu există o cale a evreilor prin care poți fi mântuit, sau o cale a neamurilor prin care poți fi mântuit; există doar calea crucii! Cu toții avem aceeași nevoie. Nevoia noastră este să cunoaștem adevărul Scripturii și să împlinim ce ni se spune. Avem nevoie de înțelepciunea de a ști ce să facem și avem nevoie de putere ca să facem lucrul acela. Și Hristos ni le oferă pe ambele. Billy Graham a predicat odată în fața unei mari mulțimi de oameni în Dallas, Texas, dar foarte puțini au fost cei care au răspuns la mesajul său. În timp ce părăsea scena, un bătrân i-a zis: „Mesajul tău a fost bun, dar nu ai predicat despre cruce.” Întors în camera sa, Billy Graham a plâns și a luat următoarea hotărâre: „Nu voi mai rosti nicio predică dacă în centrul ei nu se află crucea!” Începând din acea zi, Dumnezeu l-a folosit pentru a câștiga mai mulți oameni pentru Hristos decât orice alt predicator din istorie.

    În fiecare om există „ego-ul”, sau sinele, suficient de mare încât să-și dorească să „contribuie” la mântuire prin fapte bune. Dar asta nu se poate! Compozitorul Robert Lowry ne-a lăsat minunatul imn: „Ce mă spală de păcat? Numai sângele lui Isus. Ce mă face alb, curat? Numai sângele lui Isus. O, fluviu minunat, ce spală de păcat, Cu Tatăl m-a-mpăcat, Prin Sfânt sângele lui Isus!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 3:16-26; 4:1-6


    Versetele 18-23 vă învaţă, tinerelor, că tentaţiile modei nu au apărut odată cu epoca noastră. Este oare ceva mai greu de suportat şi în acelaşi timp mai ridicol (vedeţi sf. v. 16) decât această preocupare exagerată cu propria persoană sau decât această căutare neobosită de a atrage atenţia şi admiraţia altora? Dumnezeu subliniază deşertăciunea tuturor acestor podoabe şi mofturi. Înseamnă atunci că o creştină nu trebuie să aibă grijă de „împodobirea” sa? Dimpotrivă, chiar Cuvântul o învaţă şi în ce fel să o facă. „Faptele bune” (1 Timotei 2.9,10) şi „un duh blând şi liniştit„ (1 Petru 3.2-6) sunt o podoabă morală de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, fără a pierde din vedere că felul nostru de a ne comporta şi de a ne îmbrăca nu Îi este indiferent.

    Intervenţia Domnului în favoarea poporului Său, la finalul istoriei sale, aminteşte de grija cu care i-a însoţit încă de la început (comp. v. 5 cu Exod 13.21,22). Este ca şi cum le-ar afirma: nu am încetat să vă am înaintea ochilor Mei!

    Aici se încheie prefaţa cărţii Isaia: sa deschis prezentându-ne ruina morală a lui Iuda şi a Ierusalimului, precum şi judecăţile care se vor abate asupra lor, şi se închide prezentându-ne restaurarea lor şi gloria lui Hristos („Odrasla Domnului”, izvorul şi puterea vieţii – v. 2).

  • 28 Aprilie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și eu, când am venit la voi, fraților, n-am venit cu superioritatea cuvântului sau a înțelepciunii – vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu … am fost la voi în slăbiciune și în teamă și în mare tremur; și cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii.

    1 Corinteni 2.1,3,4


    Vestirea evangheliei (1)

    Avem multe lucruri de învățat din primele cinci versete ale capitolului 2 din 1 Corinteni. În primul rând, vestirea evangheliei nu este un lucru complex, ci înseamnă a declara mărturia lui Dumnezeu, „mărturia că Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său” (1 Ioan 5.10). Nu este nevoie de retorică, nici de tehnici oratorice, nici de a provoca un răspuns emoțional, ci, în mod simplu, înseamnă a declara mărturia lui Dumnezeu.

    În al doilea rând, nu trebuie să căutăm în noi înșine curajul, puterea sau siguranța de a vesti mărturia lui Dumnezeu. Vedem că Pavel însuși a avut aceleași simțăminte pe care mulți dintre noi le avem când este vorba de a vesti evanghelia: slăbiciune, teamă și mult tremur. Da, chiar marele apostol și evanghelist Pavel a experimentat așa ceva! De multe ori el fusese bătut cu pietre, disprețuit și vorbit de rău atunci când își deschisese gura pentru a predica evanghelia, așa încât, în Corint, Domnul Însuși a trebuit să-l încurajeze printr-o viziune: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, pentru că Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău, fiindcă am mult popor în cetatea aceasta” (Fapte 18.9,10). Da, s-a simțit și el slab și fără putere și a fost în teamă și în mare cutremur, însă, spre deosebire de mulți dintre noi, a trecut dincolo de aceste temeri, s-a încrezut în Dumnezeu și a vorbit.

    În al treilea rând, Pavel nu a folosit cuvinte convingătoare ale înțelepciunii omenești. El nu a căutat să convingă sau să atingă conștiințele ascultătorilor săi, fiindcă știa că doar Dumnezeu poate face o astfel de lucrare într-un suflet. Singurul lucru pe care el l-a făcut a fost să declare mărturia lui Dumnezeu și să fie atent ca niciun mijloc omenesc să nu se interpună în calea lucrării Cuvântului lui Dumnezeu în suflete.

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus le-a zis: Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură! Cine va crede și va fi botezat va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi condamnat.

    Marcu 16.15,16



    Duceți evanghelia la orice făptură!

    Evanghelia despre harul lui Dumnezeu, această veste minunată, este răspândită în toată lumea. Biblia este cea mai tipărită carte. Biblia completă este tradusă în aproximativ 683 de limbi active, Noul Testament în aproximativ 1.534 de astfel de limbi; iar fragmente din Scriptură în peste 1.133 de limbi! Da, în Isus Hristos a venit harul lui Dumnezeu aducând mântuire pentru toți oamenii, din toate popoarele și din toate limbile.

    Într-o zi am avut ocazia să împart pliante creștine la gară și am întâlnit acolo câțiva credincioși din Scoția. Ei tocmai ajunseseră în acel oraș cu trenul. S-au bucurat că prima lor întâlnire în acel mare oraș a fost cu un frate în Hristos. – Da, noi, copiii lui Dumnezeu, suntem legați unii cu alții și simțim imediat acest lucru. Este o bucurie mare pentru noi toți când ne întâlnim.

    Imediat după aceea a trecut pe lângă mine o familie asiatică. Ei au văzut că împart ceva de citit, s-au oprit și s-au uitat întrebători la mine. Am folosit ocazia și le-am vorbit. Când au auzit despre Isus, fețele lor au început să strălucească. Și ei erau credincioși și proveneau din Japonia. Am vorbit împreună despre Hristos, despre credința noastră comună și despre părtășia copiilor lui Dumnezeu.

    Când ne-am despărțit, cei doi au arătat în sus. La Hristos ne vom revedea cu toții din orice naționalitate, de orice limbă și de orice culoare a pielii.

    Toți credincioșii adevărați aparțin familiei lui Dumnezeu și vor fi veșnic cu Domnul Isus Hristos în gloria cerească.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 33.13-29 · Efeseni 3.1-7

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IMPORTANȚA CALVARULUI (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Galateni 6:14)


    Este interesant faptul că Domnul Isus nu ne cere să ne aducem aminte de nașterea sau de învierea Sa, deși noi știm că trebuie, ci El ne spune să ne amintim de moartea Sa. Când a instituit Cina Domnului, Hristos a spus: „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19).

    Apostolul Pavel spune: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” Crucea, la fel ca spânzurătoarea, sau scaunul electric, este un instrument al morții. Așadar, de ce să ne lăudăm cu ea? Din cauza a ceea ce s-a întâmplat la crucea de la Golgota. Când Domnul Isus Hristos a strigat: „S-a isprăvit!”, toate păcatele tale, din leagăn și până la mormânt, au fost plătite. Deci, crucea este primul și ultimul cuvânt al lui Dumnezeu în ceea ce privește mântuirea. Este primul Său cuvânt deoarece Domnul Isus a fost „Mielul, care a fost junghiat” (Apocalipsa 13:8). Și crucea este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu despre mântuire, căci în ceruri vom cânta: „ai fost junghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă,
    din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9).

    Nu există un „plan B” pentru mântuire. Singurul drum care duce în cer trece pe la Calvar. Nu poți omite Calvarul, n-ai cum să-l ocolești, dacă vrei să fii mântuit. Biblia ne spune: „fără vărsare de sânge, nu este iertare” (Evrei 9:22). Când privești astăzi la cruce, vezi blestemul păcatului, prețul păcatului și tratamentul pentru păcat. Și când te gândești la crucea Domnului Isus, să-ți amintești că El a făcut-o pentru tine… pentru noi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 3:1-15


    Primele douăsprezece capitole ale cărţii Isaia surprind îndeosebi judecata abătută asupra lui Israel şi asupra lui Iuda, iar cap. de la 13 la 27 cuprind în special judecarea naţiunilor. Întotdeauna Dumnezeu începe judecata de la casa Lui <sfera cea mai responsabilă>
    şi la fel va fi şi cu aşanumita creştinătate (Romani 2.9; 1 Petru 4.17). Falimentul total al omului apare cu atât mai pregnant cu cât este vorba de cei care au responsabilităţi şi care ocupă poziţii publice. În ciuda îndemnurilor categorice date de Dumnezeu (Deuteronom 18.10), printre ei îl găsim pe ghicitor şi „pe cel priceput în descântece„ (v. 3). În ce adâncă corupţie s-a prăbuşit Israel…! Dar Dumnezeu şi de aici îl va deosebi pe cel drept de cel rău (v. 10,11) şi îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. „Ce seamănă omul, aceea va şi secera”, confirmă Galateni 6.7 (comp. Iov 4.8 cu Osea 8.7; 10.12,13).

    Unul dintre tristele roade culese de popor este dezordinea socială, răsturnarea ordinii stabilite. Nu mai există disciplină: copiii contestă autoritatea părinţilor şi a educatorilor; „tânărul va fi obraznic faţă de bătrân„ (v. 5); valorile morale şi constrângerile sunt date deoparte… Cât de mult seamănă această profundă decădere a lui Israel cu cea pe care o vedem astăzi în ţările noastre creştinate!

  • 27 Aprilie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    I-au pregătit deci o cină acolo și Marta slujea.

    Ioan 12.2


    De obicei, Marta apare într-o lumină nefavorabilă atunci când este comparată cu sora ei, Maria. Ea doar a slujit Domnului plângându-se, în timp ce Maria ședea la picioarele lui Isus. Să privim însă cu mai multă atenție la cele trei scene în care Marta este prezentată ca învățând din greșeli și crescând în lucrarea și în părtășia ei cu Domnul.

    Luca 10.38-42: Deși Marta L-a primit pe Domnul în casa ei și I-a slujit, vedem că a existat o problemă în atitudinea ei. Sora ei a iritat-o prin faptul că nu făcea ceea ce Marta credea că ar fi trebuit să facă Maria (nu ne sună familiar un astfel de lucru multora dintre noi?). În felul acesta, slujba a devenit o povară pentru Marta, iar rezultatul a fost un duh de judecată și de resentiment, chiar și împotriva Domnului. Slujirea nu trebuie să devină niciodată o povară, ci trebuie să fie o revărsare a unei inimi fericite.

    Ioan 11.3-5,20-27: Marta a crescut spiritual prin intermediul suferinței. În durerea ei, pricinuită de boala lui Lazăr, ea a apelat la Domnul. Aproape plângându-se, ea Îi spune Domnului: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”. Pe măsură ce conversația continuă, ea pare să fie capabilă să se încreadă în Domnul pentru viitor, dar nu și pentru prezent. Și nouă ni se întâmplă acest lucru, nu-i așa? Este mai ușor să ne încredem în El pentru mântuirea eternă, decât pentru dificultățile din prezent. Totuși, Marta este pe o direcție bună și dă o frumoasă mărturie a credinței ei în Hristos.

    Ioan 12.1-3: Avem o altă cină aici, însă foarte diferită de cea dintâi. Acum fiecare și-a găsit locul potrivit: Marta slujește, Lazăr șade la masă împreună cu Domnul Isus, iar Maria unge picioarele Domnului Isus cu parfum. Marta nu se mai plânge, iar din exemplul ei minunat învățăm ce lucru binecuvântat este să ne ocupăm locul de slujire față de Domnul și, în același timp, să-i lăsăm pe ceilalți să și-l ocupe pe al lor.

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus i-a zis: Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
    Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.

    Ioan 14.6; Proverbe 14.12



    Cum ajungem la Dumnezeu?

    Mulți oameni cred că religiile lumii sunt toate asemănătoare și că numai căile pe care vin oamenii la Dumnezeu sunt diferite.

    Conform acestei concepții, Dumnezeu ar locui pe vârful unui munte, iar oamenii încearcă să urce pe acest munte din direcții diferite: toți doresc să ajungă cumva la Dumnezeu.

    Căile alese sunt diferite. Cineva încearcă pe calea budismului, un altul alege calea islamismului, iar alții merg pe calea hinduismului. Un privitor ar putea fi de părere că, indiferent din ce parte încearcă oamenii să urce, cândva ar trebui să se întâlnească cu toții în vârf.

    Este oare adevărat? Sfânta Scriptură ne spune clar că nimeni nu poate veni la Dumnezeu printr-o cale aleasă de el sau prin propria lui strădanie.

    Numai prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, putem veni la Dumnezeu. El este singura cale care duce la Dumnezeu. Hristos a venit la noi jos, pe pământ, și a devenit Om adevărat, un Om fără păcat, ca să poată muri pentru noi, păcătoșii. El este Calea prin care oamenii păcătoși pot să se întoarcă la Dumnezeu și să fie primiți de El. De aceea trebuie să ne bazăm, prin credință, pe Salvatorul nostru Isus Hristos. Așa a hotărât Însuși Dumnezeu. Toate celelalte căi sunt căi rătăcitoare.

    Citirea Bibliei: Deuteronom 33.1-12 · Efeseni 2.17-22

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    O STARE DE SPIRIT PLINĂ DE PACE – Fundația S.E.E.R. România

    „Pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile…” (Filipeni 4:7)


    Cuvântul „îngrijorare” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a împărți mintea.” Îngrijorarea te rupe în două; în loc să te încrezi în promisiunile lui Dumnezeu, rămâi concentrat pe problemele tale. Îngrijorarea este ca un balansoar – îți dă ceva de făcut, dar nu te duce nicăieri. În loc să te elibereze de necazurile zilei de mâine, îți răpește puterea din prezent… or, nu-ți poți permite s-o pierzi! Așadar, cum poți să nu te mai îngrijorezi? Biblia ne oferă un răspuns în două părți: partea lui Dumnezeu și partea ta. Partea noastră include rugăciunea și mulțumirea: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6). Pentru a te îngrijora mai puțin, trebuie să te rogi mai mult și să nu uiți să-ți exprimi mulțumirea. Poți merge la Dumnezeu, plin de încredere, ca să Îi ceri următorul lucru de pe listă, numai după ce ți-ai făcut timp să Îi mulțumești pentru ultimul lucru pe care l-ai primit. Și care este partea lui Dumnezeu?

    „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7). Ai remarcat expresia „pacea lui Dumnezeu”? Imaginează-ți că ai starea de spirit pe care o are Dumnezeu! Ai impresia că El se luptă cu neliniștile și îngrijorarea? Sau că-și frânge mâinile și le cere îngerilor pastile antistres? Bine, dar El este Dumnezeu – spui tu! Corect! Și este Dumnezeul tău! Problema ta nu este mai plină de provocări pentru Dumnezeu decât este o rămurică pentru un elefant. El Se bucură de o pace desăvârșită pentru că Se bucură de o putere desăvârșită – iar El îți oferă această pace și această putere, prin Duhul Sfânt, și ție. Când îți faci partea prin rugăciune și mulțumire, vei experimenta și tu, cu siguranță, o stare de spirit plină de pace.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 2:1-22


    În ciuda ruinei şi a mizeriei lor orbitoare, Ierusalimul şi Iuda plesneau de mândrie şi de pretenţii. Când însă va veni ziua despre care vorbesc v. 12-21, atunci „îngâmfarea omului se va pleca şi Domnul singur va fi înălţat…” (v. 11,17).

    Dumnezeu, făcând public ceea ce gândeşte despre gloria şi înclinaţia oamenilor (cu îndrăgitele lor opere de artă v. 16), este nevoit să meargă şi mai departe şi să spună în v. 22: „Terminaţi cu omul!” iată concluzia nu numai a primelor două capitole, ci şi a întregului Vechi Testament. Această expresie cuprinde în ea sentinţa irevocabilă a lui Dumnezeu asupra rasei umane, căreia Israel nu îi este decât un eşantion. Curând după aceasta, crucea va pune punct experienţei omului în Adam. De la cruce, Dumnezeu nu-l mai ia în considerare pe om şi, în consens cu El, noi avem privilegiul de a ne socoti „morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus„ (Romani 6.11).

    Cartea lui Isaia se deschide asemeni epistolei către Romani, în care cele dintâi trei capitole stabilesc în mod categoric vina omului, deci nevoia sa de îndreptare (de vindecare). Mântuirea Domnului (semnificaţie a numelui Isaia) va putea fi descoperită mai departe în Persoana lui Hristos Mântuitorul (cap. 40 şi următoarele).

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne