Autor: Mana Zilnica

  • 26 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    „Domnul nu Se uită cum se uită omul, pentru că omul se uită la înfățișare, dar Domnul Se uită la inimă.” … Și Samuel a zis lui Isai: „Aceștia sunt toți tinerii?”. Și el a zis: „A mai rămas cel mai mic și, iată, paște oile”. Și Samuel a zis lui Isai: „Trimite și adu-l. Pentru că nu vom ședea la masă până nu vine el aici”. Și a trimis și l-au adus. Și el era rumen și cu ochi frumoși și cu înfățișare frumoasă. Și Domnul a zis: „Ridică-te, unge-l, pentru că acesta este!”.

    1 Samuel 16.7,11,12


    Există în acest pasaj o lecție importantă pentru noi, anume să nu judecăm după aparențe. Foarte repede ne formăm păreri greșite și tragem astfel concluzii greșite. Pentru noi, înfățișarea exterioară poate fi foarte înșelătoare, însă Dumnezeu nu poate fi înșelat. El vede în inimă, iar ceea ce vede El acolo va deveni evident în cele din urmă și pentru ochii oamenilor. Deși unii, printre care și frații lui, l-au disprețuit pe David, Dumnezeu l-a numit „om după inima Sa”, iar aici găsim de asemenea o frumoasă descriere a lui: „era rumen și cu ochi frumoși și cu înfățișare frumoasă”.

    Profetul Isaia vorbește despre cei care L-au văzut pe Domnul și spune: „Nu avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfățișare ca să-L dorim” (Isaia 53.2). Prin contrast, Ioan declară: „noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1.14). Binecuvântată contemplare! Fie ca toți să o practicăm tot mai mult!

    Pe măsură ce Hristos umple orizontul nostru, descoperim că toate lucrurile devin mai clare și mai distincte. Ne amintim de orbul din Marcu 8, care la început îi vedea pe oameni ca pe niște copaci umblând, însă Isus „Și-a pus din nou mâinile pe ochii lui și el a văzut limpede. Și a fost vindecat și vedea totul deslușit”. Cu cât ne ațintim mai clar privirile asupra Lui, cu atât vom vedea lucrurile așa cum El Însuși le vede și vom căpăta înțelepciune și pricepere în studiul Cuvântului Său. „Prin rânduielile Tale am primit pricepere, de aceea urăsc orice cale a minciunii” (Psalmul 119.104).

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită naturii omenești. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti și ieșirea din ea, ca s-o puteți suporta.

    1 Corinteni 10.13



    Nu peste măsură

    Un tată se află la cumpărături într-un supermarket. Fiul său cel mic îl urmează, împingând căruțul de cumpărături, în care tatăl așază articol după articol: zahăr, făină, carne, legume. Copilul trezește compasiunea unei cliente a magazinului și aceasta, gândind că povara ar fi prea grea pentru el, se apropie și îi spune: „Aceasta este o sarcină grea pentru un copil ca tine!”. Copilul se întoarce și îi spune zâmbind: „Nu vă faceți griji, tata știe cât pot eu să duc!”.

    Așa cunoaște și Tatăl nostru ceresc capacitățile noastre. El știe cât de mult poate să ducă fiecare copil al Său și, ca Dumnezeu creator, El ne cunoaște slăbiciunile și limitele. Mila și înțelepciunea Sa sunt desăvârșite. El nu face nicio greșeală. Cum se îndură un tată de copiii săi, așa Se îngrijește Dumnezeu de noi în orice situație. De aceea, niciun credincios nu poate spune în încercările sale: „Acestea sunt prea grele pentru mine”.

    Uneori avem impresia că încercările în care ne aflăm sunt mai mari decât puterile noastre și că nu mai putem rezista. Tatăl nostru ceresc nu va permite niciodată ca povara noastră să fie mai mare decât putem duce. El ne dă în fiecare zi putere să rezistăm și Își va împlini scopul cu noi.

    Aruncă dureri și griji și poveri

    Spre Tatăl, ce azi te ajută!

    El știe ce ai, povara să-I dai,

    Te poartă pe al Său braț tare.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 15.17-35 · Psalmul 102.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ TE COMPORȚI CU PERSOANELE DIFICILE (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi” (1 Tesaloniceni 5:15)


    Domnul Isus S-a referit la Duhul Sfânt ca fiind „Mângâietorul.” Și când asculți de El, te va ajuta să faci față persoanelor dificile din viața ta, așa cum se cuvine. Apostolul Pavel scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4:30). Nu ofensa, nu inhiba și nu bloca lucrarea Duhului Sfânt din viața ta! Poate întrebi: „Dar cum fac eu lucrul acesta?” Pavel răspunde: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:31). Este o listă cu lucruri destul de urâte! Mesajul lui Pavel este acesta: fie permiți ca reacțiile tale să fie guvernate de această listă cu lucruri urâte, fie ele vor fi stăpânite de Duhul Sfânt care locuiește în tine. Alegerea îți aparține! Biblia spune: „Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27). Când te răzbuni, la mânie, îi dai prilej diavolului să intre în viața ta – „un cap de pod” prin care te poate ataca și în alte domenii. Când se întâmplă lucrul acesta, nu numai că te confrunți cu suferința produsă de persoana dificilă din viața ta, ci și cu suferința suplimentară care vine în urma faptului că i-ai dat prilej diavolului. Așadar, ce trebuie să faci? Biblia spune: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Cu alte cuvinte, nu uita dragostea, răbdarea și bunătatea pe care le-a arătat Dumnezeu față de tine, și extinde-le spre ceilalți. Aceasta e o strategie care nu dă greș niciodată!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 38:1-16


    Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent.

    În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care-l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele” (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia că „a muri este un câştig”, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine” (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi … Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

    Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

    Această frumoasă istorie ne-a fost deja relatată în 2 Împăraţi 20.1-11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

  • 25 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.

    Matei 11.29,30


    Domnul Isus face mai întâi o chemare ca Mântuitor. Toți cei trudiți și împovărați de păcat puteau găsi la El odihnă – odihnă pentru conștiințele lor (Matei 11.28). A urmat o a doua chemare, la ucenicie. Exista o odihnă asociată și acestei chemări, o odihnă pentru suflet, o împlinire a dorințelor celor mai adânci ale lui.

    Esența uceniciei este formarea și instruirea – un discipol care învață de la maestrul său. Domnul Isus cheamă la a lua jugul Său și la a învăța de la El. Aceasta este o chemare minunată, cu totul individuală și personală. A trage la același jug cu cineva înseamnă să fii foarte aproape de el.

    Apostolul Pavel ne avertizează cu privire la pericolul de a ne înjuga la un jug nepotrivit cu cei necredincioși (2 Corinteni 6.14). Probabil că aceasta este o referire la Deuteronom 22.10, unde Israel este avertizat să nu înjuge împreună un bou și un măgar. O astfel de asociere nu putea funcționa deloc. Boul, un animal mare, puternic și ascultător, ară cu credincioșie, însă măgarul, un animal mai mic și încăpățânat, ori rămâne pe loc, ori merge în oricare altă direcție decât cea în care trebuie. Ne gândim poate că și noi suntem ca niște măgari și că a fi înjugați împreună cu Domnul n-ar fi un lucru potrivit, însă Domnul spune să luăm jugul Lui și să învățăm de la El, pentru a ne asemăna astfel tot mai mult cu El Însuși.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea și n-a îndepărtat bunătatea Sa de la mine!

    Psalmul 66.19,20



    Ce este rugăciunea?

    Despre rugăciune există multe păreri greșite. De aceea vrem să spunem mai întâi ce nu este rugăciunea:

    • nu este înșirarea de propoziții învățate pe de rost, pentru a primi favoarea lui Dumnezeu;

    • nu este o acțiune mistică, care aduce oarecare noroc la un test dificil de matematică sau la o discuție de vârf cu clienții;

    • nu este o fugă de realitate pentru oamenii fără coloană verticală, epuizați de probleme și de griji;

    • nu este cea din urmă șansă, când toate celelalte încercări au fost epuizate.

    Atunci ce este rugăciunea?

    • este o discuție între om și Dumnezeul veșnic;

    • este o stare de vorbă în care, plin de încredere, omul poate vorbi cu Dumnezeu ca un copil cu tatăl său;

    • este favoarea care ni s-a făcut, de a-I putea spune Domnului Isus, Celui care cunoaște din experiență împrejurările noastre pământești, tot ce ne-a marcat, necazurile și bucuriile noastre, activitățile și planurile noastre;

    • este privilegiul de a-I mulțumi – și să nu lăsăm doar un spațiu mic pentru mulțumiri – pentru cum a găsit El cu cale să răspundă, la timpul Său și în felul Său, dându-ne întotdeauna doar ce este bun pentru noi.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 15.1-16 · Psalmul 101.1-8

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU DOREȘTE SĂ DEVII MAI RĂBDĂTOR – Fundația S.E.E.R. România

    „Necazul aduce răbdare…” (Romani 5:3)


    Cu cât îmbătrânim, cu atât mai multă răbdare ar trebui să avem, chiar dacă avem mai puțin timp. De ce? Datorită perspectivei! Problemele noastre nu s-au schimbat, însă perspectiva noastră – da! Am trăit suficient de mult ca să putem spune „Și asta va trece” sau „Harul Său îmi e de-ajuns!” În loc să ne plângem (ceea ce nu face decât să agraveze problema și să ne fure bucuria, cum i s-a întâmplat lui Iosif), noi privim în urmă la experiențele din care am crezut că nu vom scăpa niciodată și spunem: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20).

    Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: Dumnezeu dorește să devii mai răbdător! Răbdarea este unul dintre cele nouă roduri ale Duhului Sfânt menționate în epistola lui Pavel către Galateni, capitolul 5. Dar este un rod care crește foarte încet și care se dezvoltă cel mai bine în solul necazurilor și al încercărilor. Unii dintre noi sunt la fel ca acea doamnă care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare și dă-mi-o acum!” Ne pare rău, dar asta este o rugăciune la care Dumnezeu nu va răspunde. Iacov ne învață: „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4).

    Dacă stai să te gândești, răbdarea înseamnă să te încrezi în Dumnezeu pentru lucruri precum „de ce”, și „când”… Astăzi, când privești în urmă la unele dintre lucrurile pe care ți le-ai dorit atât de mult și spre care te-ai fi năpustit – îți dai seama că Dumnezeu a tras hățurile și te-a împiedicat să intri în necazuri mari? Nerăbdarea este una dintre caracteristicile dominante ale copiilor; este o dovadă de imaturitate, inclusiv spirituală. Deci, fii răbdător!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 37:21-38


    Ezechia a probat v. 15 din cap. 30: „În linişte şi încredere va fi puterea voastră„, şi nu a fost înşelat. Credinţa sa L-a onorat pe Domnul şi, ca răspuns, Domnul a onorat credinţa lui. Astăzi, Dumnezeu este „Acelaşi„ (ebr. „El„, nume al lui Dumnezeu; cap. 37.16) şi nu poate să nu răspundă la cea mai slabă credinţă, pentru că în cauză este gloria Sa.

    Odată ce Ezechia îşi predă problema, Domnul o ia asupra Lui şi răspunde într-un mod în care împăratul Asiriei s-ar fi aşteptat poate cel mai puţin, deoarece Îl credea pe Domnul incapabil să elibereze Ierusalimul (cap. 36.20): un singur înger al acestui Dumnezeu dispreţuit este suficient să lovească o sută optzeci şi cinci de mii de luptători din armata asirianului! Obligat să renunţe la campanie, Sanherib se întoarce la Ninive copleşit de ruşine şi de ciudă; apoi cade, la rândul său, sub loviturile propriilor fii. Câtă deosebire între falnicul şi arogantul cuceritor, care şi-a găsit sfârşitul în chiar templul idolului său, şi smeritul împărat al lui Iuda, îmbrăcat în sac, care a rămas în Casa Dumnezeului său pentru a primi eliberarea (vezi Psalmul 118.5)!

    Ce vrednic de admiraţie este harul lui Dumnezeu care, în plus faţă de această eliberare, a mai adăugat şi un semn: cunoscând nevoile alor Săi, le promite că le va asigura existenţa (v. 30; Matei 6.31-33).

  • 24 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să vă puneți deci aceste cuvinte ale Mele în inimă și în suflet și să le legați ca semn pe mâna voastră și să vă fie ca fruntare între ochii voștri. Și să învățați în ele pe fiii voștri, vorbind despre ele când ești în casă și când mergi pe drum și când te culci și când te scoli. Și să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale: ca să se înmulțească zilele voastre și zilele fiilor voștri pe pământul pe care a jurat Domnul părinților voștri că li-l va da, cât zilele cerurilor deasupra pământului.

    Deuteronom 11.18-21


    În Deuteronom 11.18-21, Dumnezeu ne oferă o descriere minunată a ceea ce El vrea să vadă în fiecare casă. El dorește ca părinții să păstreze Cuvântul Său în inimi și să-l lege ca un semn pe mâinile lor. Ei trebuie să-i învețe Cuvântul pe copiii lor într-un mod continuu, să-l scrie pe ușorii casei și pe porți; iar dacă fac așa, le este dată promisiunea că zilele le vor fi înmulțite și că acestea vor fi „cât zilele cerurilor deasupra pământului”. În acest fel este binecuvântată adevărata casă creștină, unde Cuvântul lui Dumnezeu este iubit și urmat și unde i se dă adevăratul loc. O astfel de casă, unde toți trăiesc conform Cuvântului și pentru gloria Domnului, este o fărâmă de cer pe pământ. Cititorule, este casa ta în felul acesta? Dacă nu, care este motivul?

    Însă aceste lucruri pot exista doar atunci când prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu constituie comoara cea mai de preț a părinților, iar casele sunt guvernate după principiile lui. Atunci Cuvântul lui Dumnezeu va fi văzut în mod practic pe ușorii ușii și pe porți, iar copiii vor fi hrăniți potrivit rânduielilor lui și vor umbla pe calea adevărului. Dacă părinții nu iubesc Cuvântul lui Dumnezeu și nu umblă conform acestuia, cum s-ar putea aștepta să-i vadă pe copiii lor iubind Cuvântul și ascultând de el?

    Anumite părți din Cuvântul lui Dumnezeu erau așezate în mod literal pe uși și pe porți și erau legate la mâini de israeliții temători de Dumnezeu. Este o binecuvântare să vedem același lucru astăzi în casele creștinilor, sub forma unor versete din Scriptură. Este un fel plăcut prin care putem face să strălucească lumina cerului, ca mărturie pentru toți cei care intră în casele noastre.

    R. K. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură!

    Marcu 16.15



    Reuben Johnson, ești liber!

    La mijlocul secolului al XIX-lea, în SUA, guvernatorul statului Ohio a acceptat să elibereze cinci bărbați din închisoarea de stat, datorită comportării lor bune, indiferent cine erau sau ce săvârșiseră înainte.

    Întemnițații au fost observați timp de șase luni, fără ca ei să știe de această consimțire. Într-o zi au fost adunați toți întemnițații, iar directorul închisorii le-a spus: „Am aici în mână documentele de eliberare pentru cinci întemnițați”. Directorul a citit primul nume: „Reuben Johnson – poți să intri în posesia documentelor de eliberare”. Dar nimeni nu a pășit în față. Directorul a repetat numele: „Reuben Johnson – aici sunt documentele tale de eliberare, semnate de guvernator. Ești liber”.

    Nimeni nu s-a mișcat. Dar mulți întemnițați se uitau la un bătrân care era acolo de peste 20 de ani – Reuben Johnson. El însă nu sesiza la cine se referă, așa că se uita în jur să-l caute pe fericitul care era acum eliberat. Mulți i-au spus: „Reuben, de tine este vorba”. Când toți se uitau la el, a înțeles în sfârșit că despre el era vorba. Reuben s-a ridicat și a mers tremurând în față, a luat documentele, s-a întors la locul său, a citit numele său pe ele și a început să plângă. Abia atunci când ceilalți deținuți au fost duși înapoi în celulele lor, iar el a fost lăsat afară, a înțeles că era cu adevărat liber. El – Reuben Johnson.

    Evanghelia se predică oricărei făpturi. Oricine poate să o audă, oricine poate să o accepte, oricine poate să obțină de la Dumnezeu „documentele de eliberare”. Într-adevăr, indiferent cum vă numiți, astăzi, în secolul al XXI-lea, să știți că despre dumneavoastră este vorba!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.36-52 · Psalmul 100.1-5

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDE ȘI ROAGĂ-TE NEÎNCETAT! (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Cereţi, şi vi se va da” (Matei 7:7)


    Să mai învățăm împreună câteva lucruri:

    1) Domnul Isus nu a spus niciodată că ne va fi ușor să-L urmăm. „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Așadar, când vei încerca să faci lucruri mari pentru Dumnezeu, așteaptă-te să întâmpini piedici mari, dificultăți, întârzieri… Când echipele de constructori lucrează la un drum, de multe ori așază indicatoare: „DRUM ÎN LUCRU”, sau „TERMEN DE EXECUȚIE:…” Drumul credinței este plin de astfel de indicatoare. Avraam și Sara au așteptat douăzeci și cinci de ani ca să se nască Isaac; de ce-ar trebui ca răspunsurile tale să vină instant?

    2) Trebuie să perseverezi ca să primești. Așteptarea este un concept inconfortabil pentru noi. Suntem obișnuiți să primim totul „la cerere.” Dacă ni se spune să așteptăm, găsim o aplicație pe telefon și grăbim tot procesul. Dar când e vorba de perseverență, pentru ea nu există scurtătură. Uneori credința provoacă durere deoarece îți pune la încercare capacitatea ta de a primi. Așadar, mergi înainte prin suferință – de partea cealaltă te așteaptă răsplata!

    3) Rezultatul final al credinței este un teritoriu mai mare. În două rânduri, după ce Isaac a săpat o fântână, filistenii au revendicat dreptul asupra apei. Însă când a săpat a treia oară, conflictul s-a oprit și el a pus numele noii fântâni: Rehobot, care înseamnă „loc larg” (vezi Geneza 26:18-22). Isaac nu a încetat să sape și când a venit victoria, el a declarat: „Domnul ne-a făcut loc larg ca să ne putem întinde în ţară.” (vers. 22). Iar lecția pe care a învățat-o Isaac face parte și azi din programa credinței noastre.

    Trebuie să ne punem la încercare credința și atunci când nu mai există nici o încercare, și trebuie să ne rugăm neîncetat.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 37:5-20


    Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându-i cuvintele rostite de Rabşache (36.21-22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care Îl simbolizează pe Domnul Isus (22.20).

    După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care „şade între heruvimi”. „Dumnezeii naţiunilor” subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care „singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului” (v. 12,16 comp. de asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18).

  • 23 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Avraam, tatăl vostru, a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat.

    Ioan 8.56


    Geneza 22 ne prezintă una dintre cele mai mișcătoare scene din Vechiul Testament. Dumnezeu îi promisese lui Avraam că avea să-l facă tatăl unui mare popor, numeros ca stelele cerului. Aici îi vedem pe Isaac, fiul său promis, legat pe un altar, și pe tatăl său, Avraam, ridicând cuțitul, gata de a asculta de porunca Domnului și având încrederea că Dumnezeu îl va învia pe Isaac dintre morți. Avraam însă a auzit un glas care i-a spus să nu-i facă nimic băiatului, după care patriarhul a văzut un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș – înlocuitorul lui Isaac. Cuvântul „tufiș”, în ebraică, semnifică un arbust spinos. Berbecul prins cu coarnele în acel tufiș de spini a devenit jertfă în locul celui care trebuia jertfit.

    Acest eveniment a reprezentat încă o imagine din Vechiul Testament a Răscumpărătorului nostru, Domnul Isus. Și El a fost încoronat cu spini și a fost adus ca jertfă. Diferența însă a fost că El era Fiul lui Dumnezeu! El S-a supus de bunăvoie morții, spre deosebire de berbec, și a purtat judecata păcatelor noastre pe cruce. Acel berbec nu putea purta păcatele lui Avraam, însă a fost folosit pentru a îndrepta privirile lui, și pe ale noastre, către adevăratul Miel al lui Dumnezeu.

    Avraam era în cer când Domnul Isus a venit pe pământ pentru a împlini această lucrare extraordinară pentru om. El a înțeles prin credință, în acea zi în care fiul său a fost cruțat, că va veni o zi în care Dumnezeu nu Îl va cruța pe Fiul Său. Știa că această mântuire avea să fie în curând revelată. Ce trebuie să se fi petrecut în sufletul lui Avraam în acea zi! Nu este de mirare că Domnul Isus a spus că Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Lui!

    B. Prigge

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Maria deci, luând un litru cu parfum de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul capului ei.

    Ioan 12.3



    Maria I-a uns picioarele cu nard

    Maria și-a luat timp pentru a se așeza la picioarele Domnului Isus și pentru a asculta cuvintele Sale. Acolo a aflat că Mântuitorul Își va da viața la cruce. În părtășia cu El, ea a înțeles ceva din gloria Sa.

    Înțelegând aceasta și fiind împinsă de dragoste pentru Domnul, ea I-a arătat la momentul potrivit toată aprecierea ei pentru El. Când ura oamenilor necredincioși a devenit mai mare, iar umbrele morții se întindeau tot mai mult pe calea Sa, ea I-a uns picioarele cu un nard de mare preț. Pentru Domnul ei, ea a dat ce avea mai bun. Astfel L-a onorat ea pe Domnul în momentele când împotrivirea lumii față de El creștea, culminând în crucificarea Sa.

    Maria ne dă un frumos exemplu despre cum putem să ne arătăm prețuirea față de Domnul Isus. Într-o vreme ca aceasta, când Numele Său este așa de disprețuit de lume, El ne invită în fiecare duminică să ne aducem aminte de El, de lucrarea Sa și să admirăm Persoana Sa. Cu inimi pline de adorare putem să cugetăm la trăsăturile Sale minunate. Cu cât Îl vom cunoaște mai bine și cu cât Îl vom iubi mai mult, cu atât mai mare va deveni aprecierea noastră pentru El. Cât de mult Se bucură Dumnezeu Tatăl când Îl onorăm pe Fiul Său și ne închinăm înaintea Lui!

    O, Dătătorul vieții, eu la picioare Îți stau

    Cum sta odată Maria, Cuvântul Tău ascultând,

    Când, cufundată în Tine, de Tine se minuna!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.24-35 · Psalmul 99.1-9

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDE ȘI ROAGĂ-TE NEÎNCETAT! (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Rugaţi-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5:17)


    În timpul vieții sale, evanghelistul britanic din secolul al XIX-lea George Müller a primit (pe baza rugăciunilor) cca 5,7 milioane de lire sterline, pentru întreținerea orfanilor pe care îi avea în grijă – în moneda de astăzi, peste 86 milioane de lire sterline. El nu a urmat strategia „promovării” nevoilor sale financiare, și cu toate acestea, a avut întotdeauna suficienți bani ca să acopere nevoile alimentare – pentru că Dumnezeu S-a îngrijit de acest aspect în mod supranatural. Totuși, credința lui Müller a fost pusă la încercare în alte moduri.

    De exemplu, el s-a rugat în mod regulat pentru cinci bărbați pe care dorea în mod sincer să îi vadă câștigați pentru Hristos. Primul și-a predat viața lui Hristos după cinci ani, al doilea și al treilea după zece ani, iar al patrulea după douăzeci și cinci de ani. Dar iată dovada decisivă: Müller s-a rugat pentru convertirea celui de-al cincilea bărbat vreme de… cincizeci și doi de ani! De fapt, bărbatul a depus mărturia de credință, în Hristos, la câteva luni după înmormântarea lui Müller.

    Te-ai putea ruga pentru ceva, timp de cincizeci și doi de ani, fără să ai vreun semn vizibil de răspuns? Ar trebui, și așa e potrivit! Sau, după cum a spus chiar Müller: „Dumnezeu se bucură să mărească credința copiilor Săi. Și în loc de-a nu ne dori încercări pe drumul spre victorie, sau vreo practicare a răbdării, ar trebui să fim dispuși să le primim din mâna lui Dumnezeu ca pe un mijloc. Încercările, obstacolele, dificultățile și uneori înfrângerile sunt însăși hrana credinței!”

    Dacă te rogi și Îl întrebi pe Dumnezeu: „Mă vei ajuta?”, răspunsul Său va fi acesta: „Te voi ajuta!” Psalmul 91:15 ne spune: „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.” Și în Ieremia 33:3, Dumnezeu spune: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: Roagă-te și crede neîncetat!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 36:1-10; 37:1-4


    Aşezate între două diviziuni profetice ale cărţii Isaia, cap. 36-39 constituie un adevărat intermezzo istoric. Este vorba de o istorie pe care o cunoaştem deja din 2 Împăraţi 18.30; 20.21 şi din 2 Cronici 32. Dumnezeu neo dă aici pentru a treia oară, ca pe o vie ilustraţie pe de o parte a încrederii în El, iar pe de altă parte, a răspunsului pe care-l primeşte această încredere. Neaşteptată în această parte a cărţii, frumoasa istorie a lui Ezechia are rolul de a întări „mâinile slăbite„
    şi de a încuraja „genunchii care se clatină„ (35.3), ea fiind, în al treilea rând, şi o ilustraţie a situaţiei în care se va găsi rămăşiţa lui Israel în timpul invaziei asiriene.

    Victorios până atunci, duşmanul se prezintă „lângă apeductul iazului de sus, pe drumul mare al ogorului nălbitorului” (36.2), în acelaşi loc în care, la năvălirea lui Reţin, profetul şi fiul său, Şear-Iaşub, fuseseră trimişi în întâmpinarea lui Ahaz cu un mesaj de har (cap. 7.3-4). În faţa provocării acestui nou cotropitor, Ezechia îşi poate aminti de promisiunea făcută tatălui său în acelaşi loc: „Ia seama şi fii liniştit, nu te teme de nimic şi să nu îţi slăbească inima…” (cap. 7.4).

  • 22 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus Însuși a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă! … Priviți mâinile Mele și picioarele Mele, că sunt Eu Însumi”.

    Luca 24.36,39


    Eu sunt – Prezența lui Isus (2)

    Aceasta este cea de-a doua împrejurare în care Domnul Isus spune: „Eu sunt”. Cu aceste cuvinte venise la ucenicii Săi în mijlocul furtunii (Matei 14.27); acum El vine în mijlocul lor atunci când erau cuprinși de cea mai adâncă întristare. Nu știau că aceasta era ziua învierii, iar acum erau plini de deznădejde.

    Totuși, în toată acea zi, El lucrase ca Păstor și ca Supraveghetor al sufletelor lor (1 Petru 2.25), căutându-i pe cei care Îl urmau și purtând de grijă de nevoile lor spirituale. Mai întâi S-a arătat Mariei Magdalena, atunci când ea plângea la mormântul Său. Îi căuta trupul, însă a fost găsită ea, de Domnul cel viu. Cu bucurie a mers să le spună și altora (Ioan 20.11-18). Mai târziu, alte câteva femei L-au văzut și au căzut la picioarele Lui și I s-au închinat (Matei 28.1-10).

    Doi dintre ucenici deja părăsiseră Ierusalimul și se îndreptau către Emaus, discutând întristați despre moartea Domnului. Apoi El a mers alături de ei, le-a încălzit inimile cu Scriptura și li S-a descoperit. Aceștia s-au întors în grabă la Ierusalim pentru a le spune și celorlalți care, la rândul lor, le-au spus că Domnul i Se arătase și lui Simon Petru (Luca 24.13-34). Ei I-au văzut mâinile și picioarele, au auzit glasul Său scump și au avut părtășie cu El la masă. Cu doar câteva nopți înainte le spusese: „Vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura și nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră” (Ioan 16.22). Acum El le spune: „Sunt Eu Însumi”, iar întristarea lor s-a schimbat într-o bucurie nepieritoare.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Vă spun că în ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit”.

    Matei 12.36



    Urme în beton

    Tocmai betonasem cărarea din grădină când am fost chemat în casă. Când după puțin timp m-am întors, am văzut în betonul moale urmele unei tălpi mici. I-am chemat pe toți copiii la mine: „Care dintre voi ați trecut peste betonul proaspăt turnat, cu toate că v-am interzis acest lucru?”.

    Niciunul dintre ei nu a răspuns, dar urma pantofului mic trăda vinovatul. Ca fiul meu să învețe ceva, am lăsat urmele așa cum au fost. De fiecare dată când le va vedea își va aminti de neascultarea lui.

    Tot așa, cuvintele și faptele noastre lasă urme. Ca o ștampilă, ele se imprimă în noi, în caracterul nostru, în purtarea și în amintirile noastre sau ale altora. Sunt impresii care ne influențează o viață întreagă și pe care nu le putem șterge niciodată, iar câteodată nici măcar nu le putem uita.

    Dar trebuie să ne gândim că toate cuvintele și lucrările noastre sunt cunoscute de Dumnezeu și că niciodată nu le putem revoca. Știind aceasta, am putea ajunge la disperare.

    Dar există speranță: vestea bună a lui Dumnezeu! De fapt, noi înșine nu putem șterge nici o singură greșeală din fața lui Dumnezeu, dar El Însuși vrea să le șteargă și să ne ierte, dacă vom veni la El, dacă vom recunoaște vina noastră și dacă vom crede în Fiul Său Isus Hristos.

    El a spus: „Eu, Eu, Același, îți șterg fărădelegile pentru Mine și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43.25).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.11-23 · Psalmul 98.1-9

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TU POȚI SĂ TE RIDICI DIN NOU – Fundația S.E.E.R. România

    „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (1 Samuel 30:8)


    Te lupți cu un obicei încăpățânat, cum ar fi consumul de droguri sau de alcool? Jocurile de noroc? Mâncatul excesiv? Pornografia? Avem o veste bună: Domnul Isus a spus că El a venit „să propovăduiască robilor de război slobozirea.” (Luca 4:18). Îți poți reveni! Poți recăpăta ce-ai pierdut, sau poți primi ceva mai bun. În ce fel? Făcând cele două lucruri pe care le-a făcut împăratul David când amaleciții i-au distrus casa și i-au luat familia captivă:

    1) El s-a întors spre Dumnezeu ca să primească putere. „David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul” (1 Samuel 30:6). Recunoaște: dacă ai fi putut rezolva problema singur, ai fi făcut-o. Recunoașterea neputinței este primul pas spre victorie. Dar recunoașterea nu e același lucru cu renunțarea în fața înfrângerii și a disperării. Recunoașterea înseamnă că tu nu poți, dar Dumnezeu poate – și te va ajuta, atunci când te predai Lui!

    2) El s-a întors spre Dumnezeu ca să primească o strategie. „David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (vers. 8). Să reținem cuvântul „urmărește-o”: David era neobosit; el nu s-a oprit decât atunci când a recuperat tot ce i-a furat dușmanul. Și tu trebuie să ai aceeași atitudine. Poate spui: „Dar am greșit de-atâtea ori!” Biblia spune: „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.” (Proverbele 24:16). Sau spui: „Cum pot eu să fiu neprihănit în ochii lui Dumnezeu și să continui să păcătuiesc?” Pentru că neprihănirea ta nu este câștigată de faptele tale, ci îți este transferată prin fapta lui Hristos la cruce (vezi 2 Corinteni 5:21). Când știi lucrul acesta, vei primi credința și curajul de a „urmări… a ajunge… și a izbăvi totul” – ca David – și puterea de-a te ridica din nou în picioare!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 34:9-17; 35:1-10


    Capitolul 34 ne aduce în atenţie pedeapsa care se va abate asupra Edomului. Acest popor blestemat, descinzând din Esau, va fi nimicit în întregime, iar ţara sa, muntele Seir, va deveni o pustietate „în veci de veci” (34.10). Unii predicatori moderni îndrăznesc să afirme că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu poate condamna pe nimeni, însă un astfel de pasaj le aduce o dezminţire solemnă.

    Capitolul 35 oferă o altă privelişte: aici vedem ce va fi moştenirea lui Israel (fratele lui Esau). Până şi pustia va deveni acolo o grădină minunată, în care va străluci neumbrită „gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (v. 2). Să observăm, de asemenea, „veselia şi bucuria” care se degajă din micul cap. 35. O asemenea perspectivă nu este oare în măsură să reanimeze inimile descurajate? (v. 3). Tot aici găsim şi cel mai puternic motiv al speranţei creştine: venirea Domnului pentru a-Şi răpi Biserica. În ce ne priveşte, să nu o uităm niciodată şi să vorbim despre ea şi altor credincioşi. Nu există niciun mijloc mai eficace pentru întărirea mâinilor slăbite şi a genunchilor care se clatină, altfel spus, pentru a ne încuraja în slujire, în rugăciune şi într-o umblare neşovăielnică (v. 3; Evrei 12.12). „Mângâiaţivă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte„, recomandă apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 4.18).

  • 21 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos.
    Lupta noastră nu este împotriva sângelui și a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităților, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia.

    Efeseni 1.3; Efeseni 6.12


    V-ați întrebat vreodată de ce diavolul și îngerii săi, ființe puternice și inteligente, se luptă constant pentru a-i împiedica pe cei credincioși să savureze binecuvântările lor spirituale? Aceste binecuvântări sunt „în cele cerești”, acolo unde sunt și stăpânirile și autoritățile întunericului, care luptă împotriva credincioșilor în orice fel posibil. Pot fi spuse multe lucruri cu privire la armura lui Dumnezeu, însă aș dori să privim acum la faptul că aceste stăpâniri și autorități ale întunericului fac atâtea eforturi ca să ni se împotrivească. Ele procedează așa, deoarece cunosc cât de important este ca cei credincioși să stăpânească în mod practic aceste binecuvântări și să le savureze.

    Aceste binecuvântări spirituale cuprind nu numai lucruri viitoare, pe care credința deja le posedă, ci și toate adevărurile cu privire la Hristos și la poziția noastră în El. Prin acestea, sufletul este instruit și întărit, are pace, este încrezător și este eliberat de orice apăsare, de orice stare lumească și de orice poftă. Aceasta este ceea ce ne oferă curaj, bucurie și tărie și ne face să folosim ceea ce avem în slujba pentru Domnul. Putem astfel sta neclintiți și întăriți în Domnul, împotriva diavolului.

    Cu cât pătrundem mai mult în cunoașterea și în stăpânirea practică a acestor binecuvântări, cu atât mai mult devenim preocupați cu Hristos și cu lucrurile de sus și vom fi astfel martori eficienți pentru El. Cunoașterea acestor binecuvântări este indispensabilă, însă le vom savura doar atunci când cunoștința este unită cu credința.

    Diavolul va face tot posibilul – prin persecuții, minciuni și necazuri – să ne fure această cunoștință sau să ne împiedice să adăugăm credința la ea. Să ne împotrivim lui și să luptăm pentru a lua în stăpânire și pentru a savura ceea ce avem în Hristos!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt lanțurile.
    … cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

    Psalmul 107.14; Efeseni 4.32



    Sclav al alcoolului

    Mulți oameni sunt dependenți de alcool. Pe Andrei, de exemplu, soția și copiii l-au părăsit de câtva timp, pentru că n-au mai putut suporta viața cu el. Locul de muncă și-l pierduse de mult timp, iar prietenii și cunoscuții l-au abandonat și ei.

    Tot ce mai avea părea a fi sticla de care se ținea strâns și o saltea veche într-o cameră goală.

    Mai exista speranță pentru Andrei? El era peste măsură de nefericit și nici nu putea scăpa de lanțul său distrugător. Când venea această poftă, el nu i se putea împotrivi. Dependența l-a legat strâns. Adesea se întreba dacă nu trebuie cumva să pună capăt la tot. Cine îl putea elibera?

    Dumnezeu a intervenit, „i-a rupt lanțurile” și l-a scos din acest haos. El a îngăduit ca Andrei să ajungă într-o clinică de dezalcoolizare coordonată de oameni credincioși. Acolo a înțeles cât de adânc a căzut și ce suferințe le-a provocat și altora. El a văzut că dependența de alcool este una dintre cele mai păcătoase lanțuri prin care Satan îi ține pe oameni ca sclavi.

    Dar Andrei a descoperit și că Dumnezeu este mai tare decât Satan și că îl poate elibera. El a recunoscut înaintea lui Dumnezeu greșelile vieții lui și că este un păcătos și a primit vestea bună că Isus Hristos vrea să-l salveze și să-l elibereze de alcool. Apoi, cu Hristos, Andrei a început o viață nouă.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.1-10 · Psalmul 97.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VALOAREA UNUI PRIETEN ADEVĂRAT – Fundația S.E.E.R. România

    „Sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el” (1 Samuel 18:1)


    Te doare când descoperi că nu toată lumea se gândește la ce e mai bun pentru tine, nu-i așa?

    Așadar tu trebuie să înveți să ai mai mult discernământ și să știi la ce nivel să interacționezi cu oamenii. De obicei numai câteva persoane fac parte din cercul tău intim de prieteni. De aceea trebuie să fii înțelept cu privire la persoanele pe care le accepți în acel cerc. Vedem lucrul acesta ilustrat în viețile lui David și a lui Ionatan. David era „la cuțite” cu regele Saul, tatăl celui mai bun prieten al său, Ionatan. Ionatan a păstrat secretele lui David și l-a protejat cu însăși viața sa, chiar și când s-a confruntat cu riscul de a-și înfuria propriul tată. Ionatan nu căuta faimă, nu căuta să-și alimenteze părerea despre propria persoană sau să-și orchestreze propria avansare prin relația lui cu David. Simplu spus, ei aveau o „legătură de suflet.”

    Valoarea unui prieten adevărat se dovedește în capacitatea lui de a păstra tăcerea. Dacă cineva este bârfitor, se descalifică automat. Noi trebuie să ne putem odihni în siguranța acestor relații, pentru a ne putea exprima, pentru a aduna informații și sfaturi înțelepte. Altfel, suportăm consecințele neplăcute ale faptului că persoane nepotrivite știu prea multe despre noi. Prietenii adevărați nu numai că ne păstrează secretele, dar ei refuză să folosească acea informație privilegiată spre propriul lor câștig. Lor le pasă cu adevărat de noi și nu ne aruncă în față greșelile din trecut. Ei nu-ți „dau în cap” cu cuvinte precum: „ți-am spus eu!”

    Prietenii adevărați vor fi în viața ta pe termen lung și tu trebuie să-i binecuvântezi și să-i prețuiești, dacă îi ai!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 32:1-8; 33:17-24


    În aceste capitole nu trebuie să căutăm o istorie închegată a evenimentelor viitoare; dimpotrivă, cele prezentate sunt tot atâtea imagini distincte, proiectate una câte una pe ecranul profetic. Izolate sau grupate, aceleaşi fapte pot apărea în mai multe rânduri din perspective şi lumini diferite. Din acest motiv, pentru a treia oară în această carte, avem ocazia să admirăm zorii radioşi ai împărăţiei milenare, de data aceasta în cap. 32 şi 33.

    După îngrozitoarea nimicire a asirianului şi a falsului împărat, Antihrist (30.3133), se face loc adevăratului Împărat, Hristos, şi El va domni în dreptate (de data aceasta, cu siguranţă, accentul se pune pe dreptate sau pe justiţie): 32.16,17; 33.5,15. Aceia care vor scăpa teferi (rămăşiţa poporului) Îl vor contempla „cu ochi care văd„ (32.3) „pe Împărat, în frumuseţea Lui” (33.17). Cu încântare, vor descoperi în El „un Om„ care va fi pentru ei protecţie, odihnă, viaţă a sufletului lor (32.2).

    Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, cât de scumpe sunt şi pentru inimile noastre aceste promisiuni făcute lui Israel, pentru că şi noi trăim în aceeaşi lume nedreaptă şi-L aşteptăm pe acelaşi Domn, care este „mai frumos decât fiii oamenilor” (Psalmul 45.2)! Subliniem şi v. 8 din cap. 32, pentru a ne îndrepta gândul spre nobleţea morală care trebuie să caracterizeze comportarea celor pe care Dumnezeu îi pune alături de cei nobili (1 Samuel 2.8).

  • 20 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Este timp de luat argint și de primit haine, și măslini și vii, și oi și boi, și robi și roabe?

    2 Împărați 5.26


    Elisei, omul lui Dumnezeu, îi dăduse lui Naaman instrucțiuni despre cum să fie vindecat, iar Naaman, urmând instrucțiunile, fusese curățit de lepra sa. Recunoscător, el s-a întors la Elisei cu dorința de a-i plăti, însă Elisei a refuzat. El dorea să transmită mesajul clar cu privire la faptul că îndurarea, harul și mântuirea lui Dumnezeu sunt gratuite.

    Totuși Ghehazi, slujitorul lui Elisei, văzând bogățiile pe care Naaman le adusese și faptul că acesta era gata să le ofere, a decis, din pricina lăcomiei sale, să profite de acest lucru. A alergat după Naaman și, mințindu-l, i-a cerut argint și haine. Inima lui Elisei însă a văzut ceea ce Ghehazi făcuse și, când acesta s-a întors, i-a pus întrebarea citată mai sus, după care a pronunțat judecata asupra lui.

    Răspunsul la întrebarea retorică pusă de Elisei lui Ghehazi este nu.

    Cum ni se aplică nouă astăzi această întrebare? Știm că Domnul va veni în curând, că perioada harului se va încheia și că, într-o zi viitoare, totul va arde în foc. Știm că a câștiga întreaga lume, dar a-ți pierde sufletul, este ceva cumplit. Prin urmare, este timpul pentru noi să căutăm bani, haine, pământuri și alte lucruri de felul acestora? Avem într-adevăr nevoie să mâncăm, să ne îmbrăcăm și să muncim, însă până unde merg toate acestea și cu ce preț? Ghehazi a plătit prețul pentru poftele sale.

    Când vedem că sunt mulți oameni în lume care de-abia o duc de azi pe mâine; că un pumn de orez și un pahar de apă poate fi masa lor pe o zi întreagă; că familii întregi locuiesc împreună într-o colibă, ne dăm seama că posedăm o mulțime de lucruri de care nu avem nevoie. Și totuși ne chinuim să dobândim mai mult! Fie ca toți să privim această chestiune cu sinceritate și în lumina eternității!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.

    Isaia 65.24



    Răspunsul era pe drum înainte ca ei să se roage

    Un misionar trăia împreună cu soția sa într-un orășel din Bolivia. Dar, de fapt, se simțea chemat de Dumnezeu către indieni, oameni neglijați, care trăiau în regiuni unde nu existau nici școli, nici spitale.

    Într-o zi, pe când poverile indienilor păreau a fi tot mai aspre, s-a rugat: „Doamne, doresc așa de mult să merg la ei. Dar îmi mai lipsesc 500 de dolari”. Mai târziu, când s-a gândit la rugăciunea lui, s-a simțit vinovat. Nu-I dictase el cumva lui Dumnezeu ce să facă? Și nu se gândise el prea mult la banii lipsă?

    În dimineața următoare a mers ca de obicei la poștă. În ultimul timp primise foarte rar scrisori. Și astăzi se afla acolo doar un singur plic – desfăcut. El conținea un cec cu 500 de dolari. În plic era și o scrisoare: „Eu sunt o femeie în vârstă, de optzeci de ani, și mă rog de ani de zile pentru cineva care să meargă la indieni. Alăturat pun 500 de dolari, ca să puteți începe această lucrare pentru Domnul”. Plicul venea din Australia și făcuse pe drum peste trei luni. – De-abia aștepta să ajungă acasă să-i spună soției despre plic. În grabă s-a năpustit în mica lor locuință și a strigat către soție: „Dragă, când poți, împachetează lucrurile, căci mergem la indieni”.

    A fost un punct de cotitură în viața lor și apoi și în viața indienilor printre care au lucrat de atunci mulți ani și cărora le-au dus vestea cea bună despre Isus Hristos.

    Este posibil și astăzi să avem parte de asemenea experiențe de credință? Putem și noi trăi așa ceva? Da, desigur! Și noi, tu și eu, putem să le trăim personal, nu doar să citim despre ele.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 13.6-23 · Psalmul 96.1-13

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SUPLIMENTE SPIRITUALE – Fundația S.E.E.R. România

    „Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5)


    Consilierul creștin Dr. Ann Shorb scrie: „În fiecare dimineață îmi iau doza de suplimente nutriționale. Fiecare din ele are câte ceva ce eu nu am, însă niciunul nu este suficient ca să-mi asigure tot ce am nevoie.” Iată „suplimentele spirituale” pe care acest consilier afirmă că le ia:

    1) Jertfa de la Golgota, pentru că-mi este de folos pentru mântuirea mea: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25).

    2) Tăria Sa, pentru că mă ajută în slăbiciunea mea: „El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin” (Isaia 40:29).

    3) Autoritatea Sa, pentru că mă ajută în luptele mele. Domnul Isus a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici” (Matei 28:18-19).

    4) Puterea Sa, pentru că mă ajută să mă ridic: „Domnul sprijină pe toţi cei ce cad, şi îndreaptă pe cei încovoiaţi.” (Psalmul 145:14).

    5) Înțelepciunea și cunoștința Sa, pentru că-mi sunt folositoare în călăuzire: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). 6) Harul Său, pentru că este suficient pentru toate nevoile mele: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9).

    Uneori s-ar putea să auzi Psalmul 51:12 citat în felul următor: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii mele„, în loc de „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale.” (cum e, de fapt!) E o mare diferență! Mântuirea mea înseamnă să lucrez ca să fiu mântuit și să nu știu niciodată dacă am făcut destul. Mântuirea Ta depinde în totalitate de lucrarea desăvârșită și încheiată a lui Hristos la Calvar. Ea recunoaște că deși „prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi, totuși „destoinicia noastră, vine de la Dumnezeu.” Să-i  mulțumim Lui pentru asta, astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 30:15-25; 31:4-9


    Capitolele 30 şi 31 invocă o dublă nenorocire asupra poporului răzvrătit care şi-a căutat ajutorul în Egipt. Niciodată nu vom ajunge să repetăm suficient de des, împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu, că punerea încrederii în oameni este întâi nebunie (deoarece nu există un loc mai rău decât acesta), în al doilea rând, este necredinţă, cât timp Dumnezeu a stabilit încă de la începutul acestei cărţi să nu avem nimic de-a face cu omul (2.22), în al treilea rând, este o jignire adusă lui Dumnezeu, o dispreţuire a puterii şi dragostei Sale, ca şi cum El n-ar fi capabil să ne protejeze sau ca şi cum n-ar ţine de plăcerea Lui să facă aceasta.

    Calea eliberării şi a puterii o găsim trasată în frumosul v. 15 din cap. 30: Întoarcerea la Domnul, în loc de mersul la lume (Egipt), şi rămânerea în odihnă, în loc de zbuciumare! „Liniştea şi … încrederea„ sunt condiţii necesare pentru a distinge îndrumarea Domnului: „Când veţi merge la dreapta sau când veţi merge la stânga„, urechile tale (personal) vor auzi un cuvânt în urma ta, spunând: „Aceasta este calea, umblaţi pe ea!” (v. 21). De câte ori nu ne-am rătăcit, pentru că inima noastră a neglijat să acorde atenţia cuvenită acestui glas statornic şi apropiat…! (Proverbe 5.12-14).

  • 19 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iată, el se roagă.

    Fapte 9.11


    Cât de mult trebuie să se fi bucurat inima Domnului când El a spus aceste cuvinte despre cel care mai înainte fusese vrăjmaș al evangheliei! Înainte să-L întâlnească pe Domnul pe drumul Damascului, Saul din Tars putea fi numit pe drept un om religios, puternic, plin de râvnă, scrupulos, însă nicidecum nu putea fi numit un om al rugăciunii. Adevărata rugăciune este partea exclusivă a celor care Îl cunosc pe Domnul.

    Nu vreau să spun că Saul nu învățase pe de rost și nu repetase rugăciuni. Probabil că acele cuvinte ale Domnului cu privire la oamenii religioși ipocriți i se aplicaseră și lui: „Să nu fii ca fățarnicii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile străzilor, ca să se arate oamenilor” (Matei 6.5). Poate că rugăciunea fariseului din Luca 18.11 reflecta cu acuratețe inima lui Saul, înainte de convertirea sa: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni”.

    Dar cât de diferită este rugăciunea lui Saul, după ce L-a întâlnit pe Domnul! Duhul său mândru și violent fusese zdrobit în întregime. Ochii săi, care cu puțin timp înainte priviseră cum Ștefan era omorât cu pietre, nu mai puteau vedea nimic acum. A trebuit să fie dus de mână în cetate, deși mai înainte plănuise să intre în ea triumfător. Acum, după trei zile și trei nopți în care nu mâncase și nu băuse nimic, se ruga. O viață începută într-o astfel de dependență de Dumnezeu avea în curând să aducă rod în Damasc și în Ierusalim, iar apoi mai departe, în ținuturile stăpânirii romane. Viața de rugăciune începută atunci a fost continuată cu o tot mai mare fervoare și inteligență de-a lungul întregii sale călătorii pe acest pământ. Să ne amintim de rugăciunea sa pentru mântuirea lui Israel, pentru creșterea spirituală a sfinților, din Efes, din Colose și din alte părți, ori pentru copilul său în credință, Timotei. Dumnezeu Își găsește plăcerea și astăzi în bărbați și în femei care se roagă cu perseverență.

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu ți-am șters fărădelegile ca un nor gros și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu Te-am răscumpărat.

    Isaia 44.22



    Isus, Binefăcătorul meu

    Cel mai mare Binefăcător al tău și al meu este Isus, Fiul lui Dumnezeu, pe care dragostea pentru păcătoșii vinovați și pierduți L-a determinat să vină aici, jos, pe pământ. El S-a smerit pe Sine Însuși, S-a împovărat cu blestemul păcatului nostru, a mers ca „girant” al nostru la judecata de pe Golgota și a purtat pe cruce pedeapsa noastră. „El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).

    Cu ce I-am mulțumit? I-am dat Lui inima noastră? El ne-a chemat de atâtea ori! Am auzit noi chemarea Lui? Am înțeles-o? O, I-am întors spatele, iubind lumea și păcatul și neîntrebând de El! Dar Isus ne iubește foarte mult și dorește să ne mântuiască sufletul, să ne dea pace.

    Să-L recunoaștem pe Acela care până în această zi a acționat în har cu privire la viața noastră. De multe ori – de mult mai multe ori decât ne-am putea gândi noi – El S-a rugat pentru noi, pe când moartea ne dădea târcoale, mijlocind la Tatăl ca timpul nostru de har să nu ajungă încă la capăt. Să înțelegem astăzi glasul dragostei Sale! Să ne ridicăm ochii spre Golgota, să vedem cum sângele se varsă – pentru mine și pentru tine! Dragostea Mântuitorului este acordată celui ce nu o merită, pentru ca nimeni să nu se laude vreodată înaintea lui Dumnezeu. Ce mult ne smerește acest gând, că am fost salvați fără plată printr-un har atât de bogat! Dar, în același timp, câtă recunoștință Îi datorăm acestui Mântuitor pentru o mântuire așa de mare!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 12.16-13.5 · Psalmul 95.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BINECUVÂNTĂRI CONDIȚIONATE – Fundația S.E.E.R. România

    „Dacă vei asculta de glasul Domnului… Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine…” (Deuteronomul 28:1-2)


    Multe dintre binecuvântările lui Dumnezeu vin cu anumite condiții: „Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui.” Când pui Cuvântul lui Dumnezeu în practică, ai parte de binecuvântarea Sa. Orbul Bartimeu cerșea când Domnul Isus trecea prin apropiere. Așa că a strigat: „Rabuni… să capăt vederea.” (Marcu 10:51). El știa că binecuvântarea lui Dumnezeu nu vine automat, dar este la îndemână. Într-un episod din serialul animat „Peanuts”, Charlie Brown se joacă de-a trasul cu arcul. Pe lângă arc și săgeți, el mai cară o pensulă și o găleată cu vopsea. Charlie trage cu săgeata unde vede cu ochii și oriunde aterizează aceasta, el desenează centrul țintei în locul unde s-a-nfipt săgeata. Când Lucy îl întreabă pe Charlie ce înseamnă asta, el îi spune: „În felul acesta arăt că am nimerit întotdeauna ținta!”

    Un autor scrie: „Acesta este modul în care trăiesc unii creștini, oriunde se întâmplă să cadă săgețile vieții, ei pretind că aceea a fost destinația de la bun început!” Cât de mult îți dorești binecuvântarea lui Dumnezeu? Cât de serios ești în angajamentul tău? Dorințele pe care le-a pus Dumnezeu în duhul tău și planul pe care L-a stabilit în Cuvântul Său nu se vor împlini automat, dar ele se pot împlini.

    În primul rând: tu trebuie să-ți zidești o temelie solidă, fundamentată pe Cuvântul lui Dumnezeu.

    În al doilea rând: așteaptă să crești treptat. Apostolul Pavel scrie: „calcă pe urmele credinţei” (Romani 4:12). Rezultatele nu vor apărea peste noapte, dar ele vor apărea – și vei vedea răsplata ascultării tale!

    În al treilea rând: țintește sus, așteaptă tot ce e mai bun de la Dumnezeu și fii dispus să Îi oferi tot ce ai mai bun.

    Ap. Petru scria (2 Petru 1:5-7): „daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.”  Și dacă vom face asta, vom fi binecuvântați!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 29:1-24


    După invazia din cap. 28, Ierusalimul tot nu cunoaşte eliberarea (vezi 40.2). El va suferi un nou asalt, din partea unei formidabile coaliţii de popoare, însă, de data aceasta, toţi duşmanii se vor topi ca un vis, pentru că Cel atacat va fi „Ariel” (Leul lui Dumnezeu), cetatea adevăratului David. Concomitent cu eliberarea, Dumnezeu va înfăptui încă o lucrare pentru poporul Său, vrednică de El: aceasta va fi în conştiinţă (v. 18-24). Urechile surde şi ochii orbi, potrivit profeţiei din cap. 6, v. 10, vor fi deschise. Inteligenţa îi va fi redată poporului, iar cuvintele cărţii, mai înainte pecetluite (v. 11), vor fi înţelese şi primite. Să ne amintim cu această ocazie că Biblia este o carte inaccesibilă inteligenţei naturale şi că, pentru a o înţelege, este nevoie de Duhul Sfânt.

    Versetul 13 va fi citat de Domnul cărturarilor şi fariseilor, pentru că el exprimă starea lor (Matei 15.7,8). A-L onora pe Domnul cu buzele, având inima cu totul depărtată de El, este, cu siguranţă, o stare în care ne putem găsi şi noi dacă nu ne-am judecat pe noi înşine. Această formă de ipocrizie îi poate înşela pe alţii, pentru că ne poate face să părem mai evlavioşi decât suntem, dar nu-L va putea înşela pe Cel care ne citeşte inimile! (Ezechiel 33.31,32).

  • 18 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

    Ioan 8.12


    Nu este aceasta o călăuzire perfectă? Ba da, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Să remarcăm aceste cuvinte: „Cine Mă urmează pe Mine”! El ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui. Aceasta este călăuzirea vie. Cum a umblat Isus? Întotdeauna doar la porunca Tatălui Său. Așa a acționat și așa a umblat; niciodată n-a acționat, nu a umblat și nu a vorbit fără porunca Tatălui.

    Noi suntem chemați să-L urmăm și, făcând acest lucru, avem asigurarea Sa că nu vom umbla în întuneric, ci vom avea lumina vieții. Scumpe cuvinte – „lumina vieții„! Cine poate cunoaște adâncimea semnificației lor? Cine le poate estima valoarea? „Întunericul se împrăștie și lumina adevărată strălucește”, iar partea noastră este să umblăm în lumina deplină care strălucește asupra căii Fiului lui Dumnezeu. Există vreo incertitudine, vreo neclaritate, vreun temei pentru a ezita, pe această cale? Cu siguranță că nu! Cum ar putea fi așa ceva, dacă Îl urmăm pe El? Este imposibil ca astfel de lucruri să existe pe calea Sa.

    Nu este nicidecum vorba de a avea un text din Scriptură, în mod literal, pentru orice mișcare sau pentru orice acțiune. De exemplu, nu voi găsi un text în Scriptură, nici nu voi auzi o voce din cer care să-mi spună să mă duc în orașul X sau Y; sau cât de mult trebuie să stau acolo, dacă mă duc. Atunci cum putem ști unde trebuie să mergem sau cât trebuie să stăm într-un anumit loc? Răspunsul este: încrede-te în Domnul, cu un ochi simplu și cu o inimă sinceră, iar El îți va face calea limpede ca lumina soarelui. Așa a procedat Domnul Isus, iar dacă noi Îl urmăm, nu vom umbla în întuneric. „Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta” (Psalmul 32.8) – aceasta este o promisiune scumpă; însă, pentru a profita de ea, trebuie să fim suficient de aproape de El, pentru a prinde orice mișcare a ochiului Său, și trebuie să fim suficient de familiarizați cu El, pentru a-i înțelege semnificația.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simeon … Luciu … Manaen care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod.

    Fapte 13.1



    Manaen – Irod

    Numele celui dintâi, Manaen, este necunoscut, în timp ce al celui de-al doilea, Irod, este foarte cunoscut în istorie. Ambii bărbați crescuseră împreună; Însuși Dumnezeu ni-i prezintă astfel, în versetul de sus.

    Manaen era învățător în biserica de creștini din Antiohia. El Îl acceptase pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al său, Îl iubea și-I slujea. Astfel le-a putut fi de ajutor celor dintâi creștini.

    Cât despre Irod, acesta Îl cunoscuse personal pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că, înainte de răstignire, Isus fusese adus ca prizonier pe la el. Citim acest lucru în Luca 23.11: „Irod cu ceata lui de ostași se purtau cu El cu dispreț și și-au bătut joc de El și, îmbrăcându-L cu un veșmânt strălucitor, L-au trimis înapoi la Pilat”. Nu soldații au fost aceia care au inițiat această purtare, ci Irod. Plăcerea lui de senzații a fost dezamăgită când Isus nu a făcut minunea sperată. Astfel, L-au tratat cu dispreț.

    Ce valoare are Fiul lui Dumnezeu pentru noi astăzi? Vrem să ne asemănăm cu Manaen ori cu Irod? Unul a fost spre binecuvântarea poporului lui Dumnezeu; celălalt L-a înjosit pe Acela care ne-a fost trimis de Dumnezeu ca Salvator.

    Și astăzi fiecare om stă în fața alegerii: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege deci viața, ca să trăiești” (Deuteronom 30.19). „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află” (Matei 7.13,14).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 12.1-15 · Psalmul 94.12-23

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NEPRIHĂNIT ÎN HRISTOS – Fundația S.E.E.R. România

    „‘i-a fost socotită ca neprihănire’… este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită…” (Romani 4:23-24)


    Pentru a înțelege cuvântul „socotit” să ne gândim la niște fonduri transferate dintr-un cont în altul. Băncile fac în mod curent lucrul acesta. Imaginează-ți că ești sărac lipit și incapabil de a-ți plăti datoriile. Apoi, printr-un uluitor act de bunătate, cineva își asumă toate datoriile tale și în același timp, transferă în contul tău un așa mare „belșug” încât nu mai trebuie să lucrezi vreodată! Ei bine, cam asta s-a întâmplat la cruce: Dumnezeu a „socotit” toate păcatele noastre în contul lui Hristos și a „socotit” toată neprihănirea Sa în contul nostru.

    Șocant schimb, nu? Îți vine să spui: „Nu pot să fiu de acord să plătești Tu singur toate aceste datorii, de aceea îmi voi da și eu toate silințele ca să fiu vrednic de harul Tău!” Și asta facem noi – când „adăugăm” faptele noastre bune la lucrarea desăvârșită a lui Hristos. Mântuirea este ca o mâncare sănătoasă pe a cărei etichetă scrie: „fără adaosuri artificiale!”

    Apostolul Pavel afirmă: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). În același sens, Dumnezeu „L-a făcut” pe Isus (care nu a păcătuit niciodată) „să fie păcat”, și El te-a făcut pe tine (care nu ai putea fi niciodată suficient de neprihănit) „să devii” neprihănit în ochii Săi. Ar trebui să te simți foarte vinovat atunci când păcătuiești, nu-i așa? Însă atunci când Hristos ți-a luat toate păcatele, El ți-a luat și toată vina.

    Ce simți deci acum? Conflict lăuntric! Duhul tău născut din nou îți spune că nu te mai poți scălda în păcat; păcatul nu te mai definește! De ce a făcut Dumnezeu lucrurile în felul acesta? Deoarece neprihănirea pe care am putea-o noi realiza nu corespunde deloc cu standardele lui Dumnezeu. Bucură-te – astăzi, Dumnezeu te vede îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, de aceea ești mereu iubit și acceptat de El.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 28:1-29


    Odată cu cap. 28 se deschide cea de-a treia parte a acestei cărţi. Pentru început se face o revenire asupra unei teme deja abordate, pentru a fi prezentată în detaliu invadarea temutului Asirian profetic în Efraim (cele zece seminţii) şi apoi în Iuda. Îmbătat de orgoliu, nenorocitul popor evreu va fi dus în rătăcire, pentru că va avea cutezanţa să creadă că se poate pune la adăpost sigur făcând „legământ cu moartea„ (v. 15), aici simbolizată de conducătorul imperiului roman, iar din acest „legământ„ i se va trage pieirea. Asemeni unui ciclon, Asirianul va devasta Ierusalimul. Domnul Se va folosi de această „furtună de ape puternice care năvălesc„ (v. 2) pentru a-Şi împlini „lucrarea Sa ciudată … fapta Sa neobişnuită” (v. 21): judecata în timp ce lucrarea Sa obişnuită este să mântuiască şi să binecuvânteze (Ioan 3.17).

    Dar prăbuşirea tuturor valorilor şi a oricărui sprijin omenesc Îi dă lui Dumnezeu ocazia de a arăta temelia sigură pe care a pus-o El în Sion. Cu câtă dragoste o priveşte, accentuând cu satisfacţie fiecare expresie: „o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră de unghi, o temelie sigură„ (v. 16)! Da, această piatră, simbol al Domnului Hristos, „lepădată de oameni„, este „preţioasă înaintea lui Dumnezeu” şi, de asemeni, are preţ pentru noi, cei care credem (1 Petru 2.4,6,7). Pentru fiecare, Domnul Isus devine literalmente piatra de încercare. Este El preţuit de inima noastră, sau nu?

  • 17 Mai 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mica a consacrat pe levit și tânărul i-a fost preot și a fost în casa lui Mica. Și Mica a zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, pentru că am un levit ca preot”. … „Taci, pune-ți mâna la gură și mergi cu noi; și să ne fii părinte și preot. Este mai bine pentru tine să fii preot al casei unui singur om, sau să fii preot al unei seminții și al unei familii în Israel?”

    Judecători 17.12,13; 18.19


    Leviții (14) – În căutarea unei locuințe

    Prin harul lui Dumnezeu, Israel intrase în țară, iar țara fusese cucerită și împărțită semințiilor. Vedem însă aici o istorie tragică, fiindcă „în zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi”. Este vorba despre un tânăr levit care căuta un loc în care să locuiască și, din nefericire, nu citim că el L-ar fi rugat pe Domnul să-l îndrume.

    Acest tânăr a primit o slujbă de la Mica, un om care furase argintul mamei sale, după care i-l înapoiase, iar acum avea idoli în casă. Mai întâi Mica îl consacrase pe fiul său ca preot, însă acum simțea că Dumnezeu avea să-i fie favorabil, prin faptul că avea chiar un levit ca preot. Tânărul levit avea deci o poziție de preot și o situație materială stabilă. Însă ce părere avea Dumnezeu despre toate aceste lucruri?

    Vedem cum seminția lui Dan, fiindcă eșuase în a lua în stăpânire moștenirea dăruită de Dumnezeu, căuta un loc pe care să-l câștige cu ușurință. Iscoadele lor se opriseră la casa lui Mica, iar acum, când întreaga seminție venise, ei i-au luat idolii și l-au invitat pe preotul acestuia să vină cu ei, pentru a fi preotul întregii seminții. Levitul a acceptat cu bucurie această ofertă, întrucât îi conferea o poziție și câștiguri mai bune. Astfel a fost introdusă idolatria în această seminție, idolatrie care a durat vreme de secole.

    Câtă confuzie! Ce depărtare de la poruncile lui Dumnezeu! O cale asemănătoare a fost urmată și în creștinătate și îi vedem efectele peste tot astăzi.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mi-ai schimbat jalea în veselie … Doamne, Dumnezeul meu, eu pururea Te voi lăuda!

    Psalmul 30.11,12



    Paravanul pliabil

    Un bărbat grav accidentat se afla la spital. Acolo avea ceva mai mult timp să cugete. Deoarece șansele de vindecare erau nesigure, s-a gândit și la moarte.

    Într-o zi, o soră medicală a pus deodată un paravan pliabil în jurul patului său. Bărbatul a înțeles bine ce însemna acesta: că nu mai avea mult de trăit.

    Pe peretele din fața patului său era prins un verset din Biblie: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Privirea bolnavului se plimba de la verset la paravanul pliabil și invers. Era îndemnat să vină la Isus. Dar nu era prea târziu pentru el? Fusese atât de indiferent până acum față de Dumnezeu! Dar timpul îl presa, așa că a strigat: „Doamne Isuse, eu vin la Tine!” — „Sărmanul bărbat”, s-a gândit vecinul de pat, „acum începe să și delireze”.

    Domnul a auzit acest strigăt! Și i-a răscolit amintirea bolnavului prin cuvinte din Biblie pe care acesta le auzise mai demult: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară. Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 6.37; 11.25). Acest mesaj despre mântuire a căzut în inima lui învolburată, iar sămânța a încolțit. El a găsit pacea.

    Mai târziu a apărut iarăși sora medicală: „Scuzați, vă rog, am greșit camerele”, și a îndepărtat paravanul. — „O, stați liniștită, greșeala dumneavoastră a fost spre mântuirea mea.” Bărbatul s-a însănătoșit în scurt timp și a avut privilegiul să ducă o viață fericită urmându-L pe Domnul Isus.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 11.1-15 · Psalmul 94.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    O VIAȚĂ NEPRIHĂNITĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte” (Proverbele 11:3)


    După ce a condus poporul Israel timp de patruzeci de ani, profetul Samuel nu s-a bucurat de-o „petrecere de pensionare” și nu a primit cadou un ceas de aur. Dar a primit ceva mult mai bun, sub forma acestor cuvinte elogioase ale poporului: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit” (1 Samuel 12:4). El i-a condus, i-a învățat și i-a binecuvântat, și nici măcar odată nu a profitat de ei. Absolut remarcabil! – mai  ales în lumea afacerilor și a politicii de astăzi. C.S. Lewis a spus: „Educația fără valori, oricât de utilă este, se pare că face din om un diavol.”

    Așadar, înainte să-ți stabilești scopuri, stabilește-ți valorile! Valorile joacă rolul parapetelor de siguranță de pe autostradă: te împiedică să ieși de pe șosea și să cazi în prăpastie. Valorile determină cât de departe vei merge în situații ambigue. Când știi ce contează și ce prețuiești cu adevărat, deții cheia trăirii unei vieți pline de semnificație și scop. Pentru majoritatea dintre noi, problema nu este că nu avem valori, ci că nu le punem în practică. Cu toții prețuim onestitatea, integritatea și iertarea, dar când suntem presați, oare le trăim noi cu adevărat – mai ales atunci când ne costă?

    Să ai o viață cu valori vine cu un preț. Însă ceea ce primim în schimb este acea încredere de-a ține capul sus ziua, și de a dormi liniștiți noaptea… Și poate la fel de important, ne ajută să ne relaxăm și să fim noi înșine. Prețul mental al înșelătoriei, al minciunii și al hoției este epuizarea. Încercarea de a-ți aminti minciuna pe care ai spus-o cuiva săptămâna trecută, așa încât să se potrivească și zilei de azi, te poate efectiv slei de puteri. Dar când duci o viață neprihănită, nu te vei îngrijora pentru astfel de lucruri!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 26:1-21 27:1-13


    Prima parte a cărţii Isaia (cap. 1-12), având ca subiect judecata lui Israel, se încheia cu o magnifică viziune asupra împărăţiei de o mie de ani. Observăm că şi această a doua parte (cap. 13-27), care abordează tema pedepsirii naţiunilor, se încheie în acelaşi fel: este înălţată o cântare, din ale cărei versuri, cu totul speciale, câteva merită a fi subliniate şi în Bibliile noastre: v. 3 şi 4 din cap. 26, care au susţinut atâtea generaţii de copii ai lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 16.1); v. 8 şi 9, care dau glas suspinelor adânci ale credinciosului; de asemeni v. 13, care ne aminteşte de legăturile robiei din trecut. Îi cunoaştem prea bine pe aceşti alţi „stăpâni„: este vorba de Satan, de lume şi de poftele noastre, cei care ne-au dominat până când am fost dezrobiţi de Domnul, Căruia Îi aparţinem de acum înainte (2 Cronici 12.8).

    În cap. 27, leviatanul, imagine a diavolului („şarpele cel vechi„), îşi pierde puterea (este redus la neputinţă. Psalmul 74.14; Apocalipsa 20.1-3). După aceasta, Israel este prezentat ca o viţă nouă (comp. cu cap. 5), care de astă dată nu mai produce struguri sălbatici, ci vinul curat al bucuriei fără amestec, umplând faţa pământului de roade pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru că nu mai sunt vierii cei răi care să o aibă în întreţinere, Domnul Însuşi are grijă de ea, noapte şi zi.

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne