Autor: Mana Zilnica

  • 15 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Samuel creștea și Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale. Și tot Israelul, de la Dan până la Beer-Șeba, a cunoscut că Samuel era întărit profet al Domnului. Și Domnul S-a arătat din nou în Șilo, pentru că Domnul Se descoperea lui Samuel, în Șilo, prin cuvântul Domnului.

    1 Samuel 3.19-21


    Leviții (17) – Un profet al Domnului

    Potrivit cu genealogia din 1 Cronici 6, Samuel era un levit din familia chehatiților. Domnul îi vorbise pe când era doar un băiețel, iar Samuel îi comunicase cu credincioșie lui Eli mesajul divin, fără să-i ascundă nimic din ceea ce Domnul spusese. Domnul putea folosi un astfel de om și l-a folosit cu adevărat pentru încurajarea poporului Său, care se afla sub jugul filistenilor.

    Domnul l-a ales pe Samuel să fie profet, un om căruia îi putea vorbi și prin care putea vorbi poporului Său. În 1 Samuel 7.3 îl vedem pe Samuel chemând pe cei din popor să se întoarcă la Domnul din toată inima lor. El a judecat poporul (versetul 6), s-a rugat pentru ei, a strigat la Domnul pentru ei, iar Domnul i-a răspuns (versetele 5 și 9). A luat o piatră, i-a pus numele Eben-Ezer și a spus: „Până aici Domnul ne-a ajutat” (versetul 12). Sub conducerea sa, Israel a recuperat cetățile și teritoriile pe care i le luaseră filistenii (versetul 14).

    De-a lungul timpului, Dumnezeu l-a folosit pe Samuel pentru a-i unge pe primii doi împărați ai lui Israel: pe Saul, alesul poporului, și pe David, omul după inima lui Dumnezeu. Samuel a adus în mod repetat jertfe Domnului, iar după ce Israel și-a ales împăratul dorit, le-a spus: „Cât despre mine, departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Și vă voi învăța calea cea bună și dreaptă; numai temeți-vă de Domnul și slujiți-I în adevăr, cu toată inima voastră” (1 Samuel 12.23,24). Profetul Samuel este cunoscut pentru răspunsurile primite la rugăciunile sale (Psalmul 99.6).

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și când [Moise] a împlinit patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorința să-i cerceteze pe frații săi, pe fiii lui Israel.

    Fapte 7.23



    Trei etape în viața lui Moise (3×40)

    Moise a trăit 120 de ani. Viața lui poate fi împărțită în trei perioade de câte 40 de ani fiecare.

    La vârsta de 40 de ani avea în urmă o formare deosebită la curtea lui faraon. Ștefan ne spune că la acel moment Moise era „puternic în cuvinte și în fapte” (Fapte 7.22). El știa să vorbească bine și se găsea la apogeul realizărilor sale. Pe atunci, Moise se gândea că el ar fi cel mai potrivit bărbat pentru a elibera poporul Israel subjugat în Egipt. Pe scurt: Eu sunt cineva!

    Dar Dumnezeu nu l-a folosit așa pe Moise. Pentru că lovise un egiptean, el a fost nevoit să fugă în pustie, unde timp de patru decenii a păstorit oi. Când a avut 80 de ani, Domnul i S-a arătat și i-a dat misiunea să-i scoată pe israeliți din Egipt (Exod 3.10). Moise însă a adus multe obiecții. Se gândea în sinea lui că nu el ar fi cel mai potrivit pentru această misiune. Pe scurt: Eu nu sunt nimic!

    Totuși, Moise trebuia să fie eliberatorul și conducătorul lui Israel. Călătoria din Egipt până la granița țării Canaan a durat, din cauza necredinței israeliților, 40 de ani. În tot acest timp – 120 de ani – Moise L-a cunoscut pe Domnul cum nu-L mai cunoscuse niciodată până atunci, și anume ca Cel care Se îngrijește de poporul Său în pustie și care îl ocrotește și nu renunță niciodată la el, în ciuda murmurelor lor continue. Pe scurt: Dumnezeu este totul!

    Numele lui Moise este consemnat printre eroii credinței din Evrei 11. Să privim cu atenție la felul lor de viețuire și să luăm învățăminte!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.18-31 · Filipeni 3.8-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IUBEȘTE-I AȘA CUM SUNT! – Fundația S.E.E.R. România

    „Dragostea nu va pieri niciodată….” (1 Corinteni 13:8)


    Versurile unui șlagăr foarte popular spun: „Te iubesc pentru o sută de mii de motive, dar cel mai mult te iubesc pentru că ești tu!” Cântecul acesta conține un mare adevăr, mai ales când vorbim despre copii. Psihologul creștin Dr. James Dobson scria: „Când se întrevede nașterea unui prim copil, părinții se roagă ca acesta să fie normal – adică să fie obișnuit. Dar după momentul nașterii, „obișnuit” nu mai este suficient de bun pentru ei. Copilul lor trebuie să exceleze. Trebuie să aibă succes. Trebuie să fie primul copil dintre cei de vârsta lui care va merge în picioare, care vorbește sau care merge pe bicicletă. Trebuie să aibă note maxime și să-și uimească profesorii cu istețimea și înțelepciunea sa. Trebuie să fie cel mai bun jucător din echipa școlii, să fie șef de clasă și mai târziu președintele elevilor. Sora lui trebuie să fie majoretă, solistă sau cea mai sclipitoare fată din școală. În anii de formare, unii părinți le transmit copiilor același mesaj zi de zi: „Contăm pe tine și sperăm să realizezi ceva fantastic. Nu ne dezamăgi!”

    Din nefericire, copiii excepționali tocmai asta sunt: niște excepții! Rareori se întâmplă ca un copil de cinci ani să memoreze Biblia, să joace șah legat la ochi sau să compună simfonii. Marea majoritate a copiilor noștri nu sunt străluciți. Sunt pur și simplu copii obișnuiți, cu o nevoie nemăsurată de a fi iubiți și acceptați așa cum sunt. Majoritatea părinților au copii mediocri. Când te aștepți la mai mult, creezi cadrul propice pentru mari dezamăgiri ca părinte, și-n plus: pui o presiune nerealistă pe generația tânără.” Dați-mi voie să vă reamintesc versurile cântecului: „Cel mai mult te iubesc pentru că ești tu.” Dacă pui la inimă acest mesaj, într-o zi, copiii tăi se vor trezi și te vor numi „fericit/ă” (vezi Proverbele 31:28). Așadar, iubește-i așa cum sunt!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 51:12-23


    „Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi„ (v. 12). Câţi credincioşi nu au experimentat în încercările lor că nu există mângâieri autentice în afara celor de la Dumnezeu… Cu adevărat, El este „Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1.3). Uneori, manifestarea noastră este însă ca cea a psalmistului, care declara: „sufletul meu refuza să fie mângâiat„ (Psalmul 77.2). Cu excepţia unei firave rămăşiţe care umbla după dreptate, chemările emoţionante adresate de Domnul poporului Său au rămas fără ecou: „Nu era nimeni care să răspundă” (50.2; 66.4).

    Acum se face auzit un strigăt repetat şi puternic: „Trezeşte-te, trezeşte-te, ridică-te, … îmbracă-te cu … hainele cele frumoase” (v. 17 şi 52.1). Este smulgerea Ierusalimului din somn, pentru că Mesia urmează să Se arate. Capitolul 53 ne va arăta ce fel de primire I-a fost rezervată la cea dintâi venire a Sa: respins (pe pământ), Hristos a fost înălţat (lit. „primit sus„ Fapte 1.2) în glorie. Astăzi suntem în ajunul întoarcerii Lui. Domnul Isus ne aminteşte de promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând”, şi ni Se prezintă El Însuşi: „Eu sunt … Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22.12,16,17,20). Trezită şi plină de speranţă, Mireasa strigă: „Vino!„ Să facem şi noi din inimile noastre un ecou care răspunde: „Amin! Vino, Doamne Isuse!„

  • 14 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Noe a zidit un altar Domnului și a luat din orice animal curat și din orice pasăre curată și a adus arderi de tot pe altar. Și Domnul a mirosit o mireasmă plăcută.

    Geneza 8.20,21


    În Levitic 1 ni se spune că puteau fi aduse animale, din cireadă ori din turmă, sau păsări, toate fiind imagini ale Domnului Isus. Fiecare categorie de viețuitoare avea calitățile ei. O pasăre, de exemplu, simboliza ceea ce este ceresc, iar un miel vorbea despre smerenie și blândețe. Toate aceste calități ale diverselor animale erau remarcabile și prețioase în ochii lui Dumnezeu, în mod special atunci când Domnul Isus Își făcea lucrarea pe pământ și pe cruce. Noe a adus jertfă din toate animalele curate. Acest lucru ne vorbește despre faptul că jertfirea Domnului Isus a avut toate calitățile minunate cerute de Dumnezeu.

    Vedem deci, încă de la început, că Persoana jertfită pe altar este atât de minunată pentru Dumnezeu, încât El poate revărsa tot harul, toată dragostea și binecuvântarea care Îi umplu inima. În Geneza 8.20 citim: „Și Noe a zidit un altar Domnului și a luat din orice animal curat și din orice pasăre curată și a adus arderi de tot pe altar”. Totul aici vorbește despre Domnul Isus, despre plăcerea pe care Dumnezeu Și-a găsit-o în jertfa Lui. Aceste jertfe au fost aduse de Noe pe pământul cel nou. Și care a fost rezultatul? „Și Domnul a mirosit o mireasmă plăcută și Domnul a zis în inima Sa: «Nu voi mai blestema din nou pământul din cauza omului, pentru că gândul inimii omului este rău din tinerețea lui».” Ce cuvinte minunate! Cu două capitole mai înainte L-am auzit pe Dumnezeu spunând aproape aceleași cuvinte despre starea omului, înainte de a veni judecata care l-a nimicit pe om de pe pământ. Aici, Dumnezeu spune că nu va mai face acest lucru din nou. De ce? Datorită arderii-de-tot minunate a cărei mireasmă plăcută, a păcii, se suise până la El! Pe această bază, Dumnezeu putea să arate har, putea să manifeste răbdare față de păcătoși și putea chiar să le ierte păcatele. Acesta este un alt principiu, important pentru înțelegerea jertfelor. Dumnezeu a mirosit mireasma plăcută și S-a odihnit în ea. El a spus: „Nu voi mai lovi din nou tot ce este viu, cum am făcut. De acum înainte, în toate zilele pământului, semănatul și seceratul, și frigul și căldura, și vara și iarna, și ziua și noaptea nu vor înceta”.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus le-a zis: Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.

    Matei 19.14



    Un mic sicriu albastru cu stele

    Pe fețele noastre curgeau lacrimi în timp ce purtam prin cimitir sicriul mic, albastru, ornamentat cu steluțe. Ajunși la mormânt, am privit la groapa adâncă în care urma să fie coborât bebelușul nostru născut prematur. Ne-am unit glasul într-o cântare, dar plânsul ne-a înecat vocile. La urmă am spus la revedere copilului nostru. Pentru piatra funerară de mormânt am ales versetul de astăzi. El trebuia să ne aducă mereu aminte că Isus iubește copiii. Inimile noastre au fost îndurerate, iar săptămânile care au urmat nu au fost ușoare.

    Au trecut anii de la acea zi plină de lacrimi, 14 iunie 2007. Astăzi, copilul nostru ar fi avut paisprezece ani. Oare cum ar fi arătat? Când ne gândim la acestea, ochii noștri se umplu mereu cu lacrimi. Ce bine este însă că avem siguranța că îl vom revedea pe fiul nostru în cer! Această siguranță se bazează pe versetul citat sus. Ne bucurăm că atunci îl vom putea vedea.

    La mormânt nu se sfârșește totul – moartea este doar o trecere. Toți aceia care și-au pus încrederea în Isus Hristos în timpul vieții au această asigurare chiar și cu privire la copiii lor care au murit „prea devreme„. Această asigurare ne este dată de Isus Hristos care are toată puterea să împlinească tot ce a promis – „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11.25)! El îi primește în Împărăția Sa și pe copii și pe vârstnici. Însă adulții sunt responsabili pentru refuzul mântuirii. Și ce tragic este când, ocazie după ocazie, ei lasă toate șansele să li se scurgă, ajungând să fie purtați prin cimitir într-un sicriu – fără asigurare, fără să fie mântuiți!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.1-17 · Filipeni 3.1-7

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DEZVOLTĂ-ȚI ATITUDINEA DE MULȚUMIRE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos  Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18)


    Dumnezeu este clar, ca lumina zilei, în această privință: toți suntem chemați să fim mulțumitori. Cine, care, câți?! Toți oamenii! Când? În toate împrejurările! De ce? Pentru că este voia lui Dumnezeu pentru noi! Poți avea oricâte neclarități cu privire la voia lui Dumnezeu, în alte domenii, dar partea aceasta este cum nu se poate mai explicită. Nu este o sugestie, ci o poruncă. Și pentru că în Scriptură există mai multe porunci referitoare la mulțumire decât la orice altceva, în mod evident Dumnezeu Se bucură să primească mulțumiri.

    Psalmistul a spus: „Voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări, şi prin laude Îl voi preamări. Lucrul acesta este plăcut Domnului…” (Psalmul 69:30-31). De ce trebuie Dumnezeu să ne amintească ca să aducem mulțumiri? Din același motiv pentru care tu îi amintești mereu copilului tău că e frumos să mulțumească: e o dovadă de politețe și până nu devine un obicei, uităm! Împăratul David, un om după inima lui Dumnezeu, și-a îndemnat propriul suflet, adesea foarte uituc, să aducă mulțumiri: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2).

    Când ești nemulțumit, oprește-te și citește lista de „binefaceri” a lui David din Scriptură – îți va înflăcăra atitudinea de mulțumire. Chiar și când circumstanțele nu sunt prea bune, Dumnezeu le poate transforma spre folosul tău. El merită mulțumirea noastră, pentru toate lucrurile. Chiar și când se afla în burta unei balene, Iona a recunoscut că trebuie să Îi mulțumească lui Dumnezeu. El spune: „din mijlocul locuinţei morţilor am strigat… Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire…” (Iona 2:2 și 9). Așa că, fă-ți obiceiul de a „mulţumi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile…” (Efeseni 5:20). Cu alte cuvinte, dezvoltă-ți o atitudine de mulțumire!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 51:1-11


    În cap. 46.12, Domnul Se adresase celor care erau „departe de dreptate„; acum harul Său le vorbeşte celor care „urmăresc dreptatea„ (v. 1) şi care o cunosc (v. 7). Într-o lume nedreaptă, aceştia sunt expuşi suferinţei din cauza dreptăţii şi de aceea au nevoie să fie încurajaţi: „Nu vă temeţi de dispreţul oamenilor şi nu vă înfricoşaţi de batjocurile lor„ (v. 7). Hristos, cel dintâi care a îndurat ruşine şi insulte din partea omului (50.6), ne-a lăsat prin aceasta un model, ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.20-24; 3.14).

    Cu ochii îndreptaţi spre Domnul Isus (vezi Psalmul 40.8), Dumnezeu poate vorbi aici despre un popor în inima căruia sălăşluieşte legea Lui. Ne poate desemna El astăzi şi pe noi în acelaşi fel? Locuieşte Cuvântul lui Hristos din belşug în noi? (Coloseni 3.16; Ioan 15.7).

    Rugăciunea din v. 9 invocă braţul puternic al Domnului (53.1). Cel care odinioară doborâse la pământ puterea Egiptului şi uscase „apele adâncului celui mare„ (v. 10) îl va smulge încă o dată pe Israel din captivitatea sa. Ca şi la malul Mării Roşii, Duhul va pune atunci cântări de triumf în gura celor „răscumpăraţi”, iar capul li-l va încununa cu „o bucurie eternă„ (v. 11; comp. cu 35.10).

  • 13 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi ca așternut al picioarelor Tale”.

    Psalmul 110.1


    Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (3)

    Vom privi la două locuri din Noul Testament în care este citat acest verset din psalm, pentru a fi ajutați să-i înțelegem mai bine semnificația. Mai întâi, Domnul Isus Însuși a folosit acest verset, pentru a le arăta fariseilor cine era cu adevărat Mesia (Matei 22.41-46). Ei știau că Mesia era fiul lui David, însă nu I-au putut răspunde la întrebarea de ce David Îl numește Domn. A răspunde corect la această întrebare însemna recunoașterea faptului că Hristos era nu doar Om, ci și Dumnezeu. Cât de măreț este El – Dumnezeu și Om într-o singură Persoană binecuvântată!

    O a doua citare a acestui verset o găsim în Fapte 2.34,35, în predica lui Petru din ziua Cincizecimii. Petru îl pune pe David în contrast cu Domnul Isus. David murise și fusese îngropat, iar mormântul său era încă acolo, însă Hristos înviase dintre cei morți. David nu se înălțase la cer, dar Hristos Se înălțase la cer și, la invitația lui Dumnezeu, Se așezase la dreapta Lui, în locul de putere supremă. Când ne gândim la cât de mult a suferit pentru noi, recunoaștem cu bucurie vrednicia Lui de a ocupa un asemenea loc.

    Să remarcăm că El șade acolo până când vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale. El așteaptă acum, până când această perioadă prezentă de har se va încheia – este timpul răbdării Lui (2 Tesaloniceni 3.5). Nu este încă ziua domniei Lui publice. Și noi avem nevoie de răbdare, mai ales când privim la starea existentă în lume și, mai ales, la starea creștinătății. Așteptăm împreună cu El și Îl așteptăm pe El. Iar El va veni și nu va zăbovi (Evrei 10.37). Mai întâi, El va veni să-Și ia Adunarea (1 Tesaloniceni 4.16-18), apoi va veni să domnească (Apocalipsa 19.11).

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Unul dintre ostași I-a străpuns coasta cu o suliță și îndată a ieșit din ea sânge și apă.

    Ioan 19.34



    Sânge și apă

    Când soldatul a străpuns coasta Domnului Isus, s-a arătat încă o dată dușmănia de nestăvilit a omului față de Domnul Isus. El, care le-a făcut oamenilor numai bine, timp de trei ani și jumătate, a fost prins de ei și răstignit: „Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus și L-au prins” (Matei 26.50) și „L-au dus să-L răstignească” (Matei 27.31). Acum însă vedem că și după ce Domnul a murit, omul a îndrăznit să ridice mâna împotriva Lui și L-a străpuns cu o suliță.

    Dar răspunsul lui Dumnezeu la această faptă rea a omului este har. Din coasta Mântuitorului mort au curs sânge și apă. Acestea vorbesc despre efectele mărețe ale lucrării Sale de la cruce:

    Sângele care a curs din coasta Mântuitorului mărturisește că s-a făcut ispășire și că Dumnezeu a fost onorat pe deplin prin lucrarea Fiului Său. Lumea murdărită de păcat Îl necinstește pe Dumnezeu, de aceea El a cerut ispășire. Prin moartea Domnului Isus, Dumnezeu a fost proslăvit pentru totdeauna.

    Apa care a curs din Domnul Isus confirmă faptul că omul care crede are viață veșnică pe baza morții Sale. Oamenii născuți în păcat sunt morți, din punct de vedere spiritual, pentru Dumnezeu. Ca să ajungă într-o relație fericită cu El, ei trebuie să se nască din nou. La întoarcerea lor la Dumnezeu, El lucrează în inimile lor nașterea din nou prin Duhul și prin Cuvântul Său.

    Ce frumos că celor credincioși li se adeverește prin sânge și prin apă că sunt iertați și spălați, făcuți vrednici pentru cer!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 24.1-23 · Filipeni 2.19-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII MULȚUMIT DE CHEMAREA TA! (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „.Ne silim să-I fim plăcuţi…” (2 Corinteni 5:9)


    Apostolul Pavel le-a scris corintenilor: „De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi… Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:9-10).

    Dacă scopul tău principal în viață este să fii pe placul oamenilor, vei fi dezamăgit. În momentul în care te hotărăști să n-o mai faci, sunt șanse să fii criticat și chiar părăsit. În plus, ei nu vor fi cu tine, atunci când vei sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos ca să fii evaluat și răsplătit! Concluzie: Tu nu ești chemat să fii pe placul oamenilor, ci pe placul lui Dumnezeu! Așadar, odată ce descoperi darul pe care ți l-a dat Dumnezeu, întreabă: „Doamne, la cine mă trimiți?”

    Biblia spune că: „Noaptea, Domnul i-a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.” Aici a rămas un an şi şase luni, şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 18:9-11). La cine te-a trimis Dumnezeu pe tine? La fel cum o plantă se dezvoltă numai într-un anumit tip de sol, tu vei avea succes numai în locul în care te-a trimis Dumnezeu!

    Apostolul Petru a fost trimis să predice poporului evreu, iar apostolul Pavel la neamuri. Pavel scrie: „Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri…” (Galateni 1:15-16). Tu trebuie să-i iubești pe oameni și să asculți de persoanele potrivite, dar când vine vorba de chemarea ta – tu trebuie să fii călăuzit de Dumnezeu!

    Așadar, du-te acolo unde te trimite El, și fii convins că El îți va purta de grijă!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 50:1-11


    În zadar a răsunat chemarea Domnului; în zadar s-a repetat fără-ncetare: „Ascultaţi-Mă!„ (44.1; 46.3,12; 48.1,12; 49.1). Fie că a fost vocea lui Ioan Botezătorul (40.3), fie a lui Mesia Însuşi, … „nu a fost nimeni care să răspundă” (v. 2). Cât de mult L-a îndurerat pe Domnul Isus această indiferenţă, care-i caracterizează deopotrivă şi pe oamenii din zilele noastre! A venit la noi cu o limbă iscusită (v. 4: instruită, capabilă să spună un cuvânt la timpul potrivit), limba dragostei (Ioan 7.46). Nimeni însă nu a dorit s-o înţeleagă, nici s-o asculte: „n-ai auzit … şi de demult nu ţi s-a deschis urechea” (48.8). Cu toate acestea, ce exemplu minunat au putut vedea oamenii la El! Fiecare dimineaţă Îl găsea pe acest OM ascultător plecându-Şi urechea la cuvintele Tatălui Său, atent la exprimarea voii Sale pentru ziua respectivă. Iar dacă El simţea această nevoie, cu cât mai mult ar trebui să o simţim noi…!

    Indiferenţa faţă de Isus s-a transformat apoi în ură. Versetul 6 ne aminteşte despre insultele pe care a trebuit să le sufere, iar v. 5 şi 7 ne arată că, deşi cunoştea tot ce Îl aştepta, n-a dat înapoi, ci Şi-a „făcut faţa ca o cremene„ (v. 5,7; Luca 9.51). Cât despre noi, să ascultăm cu atenţie chemarea din v. 10! Ca unii care suntem copii ai luminii, să nu ne lăsăm orbiţi de scânteirile trecătoare cu care lumea încearcă să se lumineze (v. 11).

  • 12 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Elifaz din Teman și Bildad din Șuah și Țofar din Naama s-au dus și au făcut cum le spusese Domnul; și Domnul a primit pe Iov.

    Iov 42.9


    Valoarea rugăciunii pentru viețile noastre este imposibil de estimat – este inestimabilă. Remarcați cum Dumnezeu insistă aici asupra rugăciunii de mijlocire! El le spune prietenilor lui Iov că nu puteau fi primiți și iertați fără ca Iov să se roage pentru ei. Era necesar nu doar ca ei să aducă jertfe, ci și ca Iov să mijlocească pentru ei. Ce lecție instructivă cu privire la rugăciune avem aici! Semnificația rugăciunii este puternic accentuată în acest pasaj; și vedem că ea este atât de importantă, încât Dumnezeu spune că, dacă Iov nu se ruga, El avea să-i trateze pe cei trei prieteni potrivit cu nebunia lor (Iov 42.8). Cât de împovărate sunt viețile noastre, ale prietenilor și rudelor noastre, din simplul motiv că noi credem că rugăciunea nu este atât de importantă și nu ne obosim să ne rugăm unii pentru alții! După ce Iov s-a rugat pentru prietenii săi, ei au fost iertați și primiți de Dumnezeu.

    Ce lucru minunat să-l vedem pe Iov rugându-se pentru prietenii săi fără niciun resentiment și fără a încerca să se răzbune în vreun fel, ci purtându-i înaintea lui Dumnezeu și mijlocind pentru ei! Nu cred că există vreun lucru mai contrar duhului creștin decât o inimă neiertătoare, plină de resentimente. Cât de frumos este deci răspunsul lui Iov, iar Dumnezeu îi onorează rugăciunea și îi iartă pe acești oameni!

    Nu trebuie să așteptăm ca cei care ne-au greșit să vină și să-și ceară iertare. Putem aduce toată situația înaintea tronului de har și ne putem ruga pentru ei. Trebuie să mijlocim înaintea Domnului pentru ei, să lăsăm toată povara înaintea Lui și să găsim astfel ușurare, har pentru a ierta, îndurare și pace.

    B. Prigge

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cei care-L iubesc să fie ca soarele, când se arată în puterea lui.

    Judecători 5.31



    Răsăritul de soare

    Era dimineața devreme și afară era încă întuneric. Dar începea să se lumineze, la început foarte puțin, aproape neobservat, iar apoi tot mai mult, până când deodată s-au ivit și primele raze de soare. Prima dată se vedea doar o margine, dar curând a apărut soarele în toată splendoarea lui. Apoi s-a făcut și cald – la amiază, când intensitatea devenise maximă.

    Tot așa este în viața unui om care Îl iubește pe Dumnezeu. În versetul nostru nu scrie: „Cei care Îi slujesc lui Dumnezeu”, ci: „Cei care-L iubesc pe Dumnezeu”. A fost cândva și în viața voastră întuneric? Ați trăit în păcat, fără să vă pese de Dumnezeu și de voia Lui și fără să aveți siguranță cu privire la soarta veșnică? Sau poate chiar acum sunteți în felul acesta?

    O astfel de stare este deosebit de periculoasă. La mine, în orice caz, s-a schimbat. Dumnezeu a început să lucreze. La început n-am înțeles mult, dar a pătruns treptat lumina în viața mea. Dumnezeu a folosit oameni care m-au îndrumat spre El. El folosește și această foaie de calendar pentru a vă vorbi.

    Se părea că, pentru mine, soarele încă nu răsărise. Dar am descoperit ulterior că în mine nu era nimic curat – privindu-mă în lumina pătrunzătoare a lui Dumnezeu. În același timp am înțeles că Dumnezeu vrea să mă scoată din această mizerie și că are o soluție pentru starea mea. Când I-am recunoscut vina mea, soarele a răsărit pentru mine și primele raze au devenit vizibile. Și până astăzi este tot mai frumos, mai cald, mai clar.

    Desigur, și în viața mea apar nori sau furtuni, dar harul lui Dumnezeu rămâne.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 23.14-28 · Filipeni 2.12-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII MULȚUMIT DE CHEMAREA TA! (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn.” (1 Corinteni 12:5)


    Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face în slujirea lui Dumnezeu este să te compari cu altcineva. De fapt, se spune că dacă două persoane sunt identice, una dintre ele devine inutilă! Apostolul Pavel scrie: „Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn.” E adevărat că, fără ajutor din partea altora, nu vei deveni niciodată ceea ce poți fi, dar Dumnezeu dorește să fii îndrumat, nu clonat. El ne-a chemat pe fiecare dintre noi să ne punem darurile „în negoț”, pe parcursul vieții. De exemplu, apostolul Ioan a scos în evidență dragostea, Solomon a scos în evidență înțelepciunea… iar marele accent pus de apostolul Pavel a fost pe har, în comparație cu Legea. Nevoia este cea care determină evidențierea darului. Dacă Dumnezeu te cheamă să fii păstor sau prezbiter al unei biserici, este ca și cum ai fi un „medic generalist.” Dacă te cheamă să fii evanghelist sau învățător, El te cheamă să fii un specialist în ceea ce faci.

    De ce? Deoarece „unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.” (1 Corinteni 12:8-11). Nu toată lumea va înțelege sau va aprecia natura chemării, sau calitatea lucrării tale. Iar acest lucru este în regulă – nu participi la un concurs de popularitate! Tu ești chemat să fii un slujitor, nu o celebritate. Dar condiția majoră a lucrării este (cum scria Pavel în 1 Corinteni 4:2) ca „fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.”  Amin!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 49:14-26


    La prima venire a Domnului, Israel nu a fost adunat (v. 5), dar ceasul acestei strângeri va suna în curând şi atunci nu numai Iuda şi Beniamin, ci şi celelalte zece seminţii, astăzi împrăştiate, îşi vor lua calea întoarcerii. Ele se vor îndrepta spre acelaşi loc, venind din toate zările, chiar şi din îndepărtata Chină. Dumnezeu a ştiut să păstreze în chip miraculos, timp de peste douăzeci de secole, unitatea lor rasială. Ce viziune glorioasă ne oferă Ierusalimul strângându-şi, în sfârşit, copiii sub aripile sale, aşa cum a dorit atât de mult Domnul Isus să o facă în vremea când Se afla aici, jos, şi ei n-au vrut (Luca 13.34)! Fiii şi fiicele lui Iacov, despărţiţi atâta timp, se vor recunoaşte şi bucura împreună, ca la o reuniune de familie de mari proporţii: aceasta va fi împlinirea profetică a Psalmului 133.

    De la această scenă pământească, gândurile ne poartă spre măreaţa întâlnire cerească. Dintre toţi răscumpăraţii Domnului, pe care Hristos i-a primit de la Tatăl, nu va lipsi niciunul. Fiecare oaie este de acum la adăpost în mâna Lui şi are numele înscris pe palmele acestor mâini care au fost străpunse (v. 16; Ioan 10.28; 17.12). Captivii omului „tare„ au fost eliberaţi pentru totdeauna prin victoria de la cruce (v. 25; Luca 11.21,22).

  • 11 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Sfântului Duh fie cu voi toți! Amin.

    2 Corinteni 13.14


    Binecuvântarea lui Pavel pentru corinteni (3) – Harul Domnului Isus Hristos

    Am ajuns astăzi la cel de-al treilea lucru: „comuniunea Sfântului Duh”. Ce înseamnă această expresie? Duhul Sfânt este o Persoană divină, egală cu Tatăl și cu Fiul. Știm că Biblia a fost scrisă prin inspirația și revelația venite de la Duhul Sfânt – „profeția n-a fost niciodată adusă prin voința omului; ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt” (2 Petru 1.21). Ce comoară inestimabilă este Biblia!

    Duhul Sfânt locuiește în fiecare credincios. Acest minunat adevăr a fost făcut cunoscut la Cincizecime (Fapte 2) și este valabil până când creștinii vor fi răpiți ca să fie împreună cu Hristos în glorie. Înainte ca El să fie înălțat la dreapta Tatălui, i-a mângâiat pe ucenicii Săi cu promisiunea că va trimite o Persoană divină – pe Duhul Sfânt – care avea să rămână cu ei pentru totdeauna (Ioan 14.16,17). Știm că această promisiune a fost împlinită și că Duhul Sfânt, Duhul adevărului, a venit și locuiește în fiecare dintre noi. El este aici pentru a ne călăuzi în tot adevărul și pentru a-L glorifica pe Domnul Isus – „El va primi din ce este al Meu și vă va face cunoscut” (Ioan 16.14).

    Să umblăm cu grijă, așa încât să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt (Efeseni 4.30), această Persoană divină care locuiește în noi. Mai degrabă să fim „umpluți de Duh, … lăudând și cântând Domnului în inima voastră, mulțumind întotdeauna pentru toate” (Efeseni 5.18-20). Dacă vom lua seama la aceste îndemnuri, ne vom bucura de comuniunea prețioasă a Duhului Sfânt pe calea noastră către căminul ceresc.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Învață-mă ce nu văd.

    Iov 34.32



    Ce mi-a arătat Biblia

    Bogdan povestește:

    „Copil fiind, am văzut căsnicia părinților mei destrămându-se. La școală am văzut cum colegii mei se certau pentru creioane colorate. Ca adolescent, i-am întâlnit pe ceilalți băieți bătându-se. La locul de muncă am găsit lupte pentru putere, minciuni și defăimări. Acasă am descoperit egoism, răutate și infidelitate. Chiar dacă nu m-am confruntat în mod direct cu crime sau cu conflicte armate, în parte le-am văzut în multele mele relații interumane. Am înțeles cum erau oamenii: mândri, mincinoși, infideli, leneși, vicleni, mânioși, avari. Indiferent din ce mediu social proveneau, influența plăcerilor lor rele se arăta pretutindeni în purtarea lor.

    Apoi am primit o Biblie și am început să mă privesc pe mine însumi. Până atunci văzusem doar faptele detestabile ale altora. Acum în sfârșit îmi cunoșteam propria inimă. Biblia mi L-a prezentat pe Dumnezeu mai întâi în calitatea Sa de Creator. Apoi mi L-a arătat pe Domnul Isus ca Om desăvârșit, dar și ca Fiu al lui Dumnezeu. În oglinda Bibliei am recunoscut urmele atât de urâte ale păcatului în viața mea și incapacitatea de a mă îmbunătăți singur. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a arătat însă și soluția: credința în Mântuitorul Isus Hristos, care a murit pentru păcatele mele la cruce.”

    Dumnezeu lucrează prin Duhul Său în viețile noastre. Dacă ascultăm de Dumnezeu și de Cuvântul Său, El ne dă credință și bucurie. Aceasta ne adeverește și Iacov: „Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, cea a libertății, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” (Iacov 1.25).

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 23.1-13 · Filipeni 2.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE RESPINGERE (4) – Fundația S.E.E.R. România

    „Chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!” – să-l ierţi.” (Luca 17:4)


    Uneori va trebui să confrunți pe cineva care are un comportament ce te afectează în mod negativ. Biblia spune că: „Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l!” Dar asta nu-ți dă dreptul să-ți descarci mânia asupra lui și să-l ataci precum atacă taurul capa roșie a toreadorului. Domnul Isus spune foarte clar ce trebuie să faci: „Chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!”, să-l ierţi.” (Luca 17:4).

    Și iată încă un gând: respectă decizia celuilalt dacă nu dorește să aibă o relație cu tine. Poate că nu dorește să facă parte din viața ta și poate că nici tu nu vrei să faci parte din viața lui. Gândește-te când ai fost la cumpărături ultima dată. Ai cumpărat toate lucrurile la care te-ai uitat? Firește că nu. Le-ai respins pentru că erau inferioare? Sigur că nu! Dar ți-ai dat seama, pur și simplu, că nu ai nevoie de ele. Desigur, dacă ai de-a face cu un tipar de respingere și ești șicanat, probabil dorești să afli și de ce. „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase.” (Proverbele 27:6).

    Uneori este înțelept să întrebi: „Aș vrea să am de la tine un feedback în ce mă privește. Dar scopul pentru care te întreb nu este recâștigarea relației. Vreau doar să știu dacă anumite atitudini nepotrivite din partea mea sunt cele care te-au făcut să te îndepărtezi… Aș aprecia un răspuns sincer, pentru că îmi doresc să corectez acest lucru.” Asigură-te că proiectezi o atitudine încrezătoare și constructivă, nu una negativistă. Ascultă în mod obiectiv și nu fi defensiv. Culege informații. Și fii dispus să te schimbi, mai ales dacă afli ceva demn de luat în seamă. „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!” (Psalmul 118:25)


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 49:1-13


    În acest important punct al cărţii, care marchează începutul unei alte teme, este deja făcută dovada că Israel a fost un slujitor necredincios. Din acest motiv, Dumnezeu îl va înlocui pe Israel cu Hristos, Slujitorul ascultător, adevăratul Israel (v. 3), Cel în care El Se va glorifica. La prima vedere, lucrarea Domnului ar fi putut părea „în zadar„ (v. 4). Nu numai că Israel nu fusese „încă strâns„ (ca naţiune), dar el L-a şi respins pe Mesia al său. Cu toate acestea, v. 5-6, ca şi cap. 53.11, ne asigură că, în ciuda acestui aparent eşec, Hristos „va vedea din rodul muncii sufletului Său„. „Copiii lui Dumnezeu cei risipiţi„ sunt astăzi strânşi pentru a alcătui familia cerească (Ioan 11.51,52). Respingerea Domnului de către poporul Său I-a permis lui Dumnezeu să-Şi extindă mântuirea „până la capătul pământului„ (v. 6).

    Nu este minunat acest dialog între Domnul şi „Sfântul Său Slujitor, Isus”? (Fapte 4.27). Adresându-Se „Celui pe care omul Îl dispreţuieşte„ (comp. cu cap. 53.3), Celui pe care naţiunea Îl urăşte, Robului celor puternici (v. 7), (dar nespus de scump inimii Sale), Dumnezeu Îi promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când El va apărea în gloria Sa minunată, va fi rândul celor care stăpânesc să se plece înaintea Lui. „Împăraţii … se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi I se vor închina„ (v. 7; comp cu Filipeni 2.6-11).

  • 10 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Sfântului Duh fie cu voi toți! Amin.

    2 Corinteni 13.14


    Binecuvântarea lui Pavel pentru corinteni (2) – Harul Domnului Isus Hristos

    Al doilea lucru minunat pe care ni-l prezintă acest verset este dragostea minunată a lui Dumnezeu – o dragoste cu mult mai mare decât pot pricepe mințile noastre. Puterea și înțelepciunea Creatorului sunt văzute în lucrurile create de El, însă dragostea Sa a putut fi văzută doar atunci când Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume, pentru a descoperi dragostea din inima lui Dumnezeu. „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1.18).

    Dragostea lui Dumnezeu ne este declarată cu limpezime în Ioan 3.16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă”. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu ca înlocuitor al nostru pe cruce, iar acest mesaj minunat al dragostei Sale este adresat tuturor, împreună cu invitația: „Veniți!”.

    Ioan, care se numește pe sine „ucenicul pe care Isus îl iubea”, se bucura de părtășia scumpă cu Dumnezeul dragostei și dorea ca și copiii săi spirituali să se bucure de ea (Ioan 1.3). Pentru a ne ajuta să apreciem cum se cuvine relația apropiată în care am fost aduși, Ioan scrie: „Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu”. Suntem numiți copii ai lui Dumnezeu fiindcă aceasta este ceea ce am devenit prin har. Lumea nu înțelege acest lucru, însă va veni ziua când „vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3.1-3). Avem pentru prezent o parte binecuvântată, aceea de copii ai lui Dumnezeu, iar pentru viitor, o nădejde minunată.

    Pe măsură ce ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu, să nu uităm aceste cuvinte: „Preaiubiților, dacă așa ne-a iubit Dumnezeu, suntem datori să ne iubim și noi unii pe alții” (1 Ioan 4.11). Iar pe drumul zilnic al credinței avem o promisiune scumpă spre încurajare: „Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi” (2 Corinteni 13.11).

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine Însumi pe toți.

    Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.

    Ioan 12.32; Matei 11.28



    Sonetul lui Michelangelo Buonarroti

    Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a fost unul dintre cei mai renumiți artiști ai Occidentului. El este cunoscut ca pictor, sculptor și arhitect, dar a scris și poezii. Ultimul său sonet cuprinde un bilanț al celor optzeci de ani ai lui, în care și-a comparat viața cu o călătorie pe o mare furtunoasă. Era conștient că, la capătul călătoriei, va trebui să dea socoteală de tot ce făcuse.

    Michelangelo știa că talentul său nu-l putea ajuta în această privință. De aceea a privit înainte și a încheiat sonetul prin cuvintele: „Nu pictura și sculptura dau sufletului mântuirea, ci numai dragostea lui Dumnezeu care Își deschide brațele la cruce, ca să ne cuprindă„.

    În aceste cuvinte, Michelangelo amintește de promisiunea din versetul de astăzi, pentru că „înălțarea” despre care vorbește Isus aici este, de fapt, „răstignirea” Sa. Tot ceea ce facem noi nu ne îndreptățește în fața judecății lui Dumnezeu. Dar, dacă ne îndreptăm spre Acela care a purtat la cruce pedeapsa pentru vina noastră, putem primi mântuirea sufletului, iertarea vinei și viața veșnică.

    Brațele deschise ale Celui răstignit sunt expresia dragostei de nespus a Celui care nu dorește moartea păcătosului, ci să-l primească în comuniune cu Dumnezeu, acceptându-l ca pe un copil al Său.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.11-23 · Filipeni 1.21-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE RESPINGERE (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Vede că munca îi merge bine…” (Proverbele 31:18)


    S-ar putea ca greșelile pe care le-ai făcut să fie mari, grave și… repetabile! Cu toate acestea, ele nu au schimbat părerea lui Dumnezeu despre tine! „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou…” (Ieremia 31:3-4). Da, Dumnezeu te va mustra atunci când ai nevoie. Însă mustrarea Lui nu înseamnă respingere, ci e dovada dragostei Sale: „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte…” (Evrei 12:6). Scopul lui Dumnezeu în mustrare este de-a te face mai bun, ca să-ți atingi potențialul tău cel mai înalt.

    Așa că nu lăsa pe nimeni să te privească de sus. Fii tu însuți atunci când ești cu alții. Concentrează-te asupra a ceea ce ai de oferit și nu asupra felului în care te percep ceilalți. Nu-ți da aere, nu te lăuda și nu aminti nume influente, ca să încerci să atragi atenția. Deja ești egal cu ceilalți – chiar dacă nu ai poate educația, experiența, statutul financiar, poziția socială sau istoria lor. Crezi că astfel de lucruri fac pe cineva să fie în mod automat superior, mai ales în ochii Tatălui nostru ceresc? Dacă scopul tău în viață este să fii pe placul tuturor ca ei să te vorbească de bine, stima ta de sine va fi mereu la cheremul lor.

    Solomon descria astfel calitățile femeii virtuoase: „Vede că munca îi merge bine.” Această femeie nu era încrezută, ci încrezătoare în ceea ce Dumnezeu a făcut-o să fie și în misiunea pe care i-a dat-o de îndeplinit. Încrederea sa izvora din lăuntrul ei, nu din exterior. Solomon încheie capitolul cu aceste cuvinte: „Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.” (Proverbele 31:31). Așadar, nu uita că ai valoare în ochii lui Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 48:9-22


    „Pentru Numele Meu … pentru Mine!„ (v. 9,11). Prea adesea uităm care este măreţul motiv care stă la baza intervenţiilor lui Dumnezeu. Adoptându-l pe Israel ca popor al Său şi pe noi, creştinii, ca pe fiii şi fiicele Sale putem spune că Dumnezeu este implicat personal, aşa cum un părinte este responsabil în faţa altora pentru faptele copiilor săi. Suntem, după caz, eliberaţi, curăţiţi … sau pedepsiţi, datorită gloriei Tatălui ai Cărui copii suntem (vezi Iosua 7.9; sf. v. 9).

    Dumnezeu mai are însă şi un alt motiv pentru care ne învaţă şi ne disciplinează: este vorba de folosul nostru (v. 17; Evrei 12.10). Pacea inimii celui credincios decurge din ascultarea sa. Ea poate fi „ca un râu„ calm şi puternic (v. 18) „se înţelege” dacă urmăm cursul voii lui Dumnezeu; în felul acesta nu cunoaştem agitaţia şi nici efervescenţa (sau: clocotirile) pârâului de munte şi putem experimenta v. 3 din cap. 26: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine„. Este de remarcat că numai după ce i-a îndemnat pe ai Săi să păzească poruncile şi Cuvântul Său, Domnul le dă pacea Lui (Ioan 14.15,21,23,27). Ce pace de nepreţuit pentru răscumpăraţii Domnului! Pentru cei răi, ea este însă necunoscută (v. 22).

  • 9 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Sfântului Duh fie cu voi toți! Amin.

    2 Corinteni 13.14


    Binecuvântarea lui Pavel pentru corinteni (1) – Harul Domnului Isus Hristos

    Acest verset conține trei subiecte minunate; cu aceste cuvinte și-a încheiat Pavel cea de-a doua epistolă a sa către sfinții din Corint, amintindu-le astfel de resursele bogate pe care le aveau la dispoziție în călătoria lor prin pustia acestei lumi. În prima noastră meditație asupra acestui verset vom privi la subiectul prețios despre har, care adesea a fost definit ca favoare nemeritată.

    Corintul era o cetate mare aflată pe ruta comercială care lega Europa de Asia. Mulți iudei și greci se stabiliseră acolo, dobândind averi considerabile din negustorie. Idolatria și imoralitatea dominau, iar apostolul era foarte îngrijorat cu privire la sfinții de acolo. El le amintește de acest har minunat atunci când le scrie: „Deoarece cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți” (2 Corinteni 8.9). Este bine și pentru noi să punem la inimă acest adevăr binecuvântat. Nu există nimic în noi care să merite acest har. El vine în întregime din inima Lui – este harul Domnului nostru Isus Hristos.

    Pavel a înțeles că legea nu putea elibera pe nimeni de obiceiurile anterioare, ci că „prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9). Avem nevoie și noi, la fel ca sfinții din Corint, să ținem bine minte acest adevăr, pentru a nu deveni nepăsători și nici îngâmfați, ca și cum am fi contribuit cu ceva la mântuirea noastră. Ea este rezultatul harului pur al Domnului nostru Isus Hristos.

    Există însă mai mult decât atât. Tot harul Său este cel care ne ajută și ne întărește zi de zi pe drumul nostru în această lume. El a promis: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (2 Corinteni 12.9).

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Zicând: Pace! Pace! Când pace nu este.

    Ieremia 8.11



    Se tânjește după pace

    Dorința după pace și după relații armonioase este foarte puternică – și în politică, și pe plan profesional și în viața privată.

    În politică, oamenii se străduiesc să găsească soluții pacifiste. Încearcă să aducă la masa negocierilor propunerile contradictorii ale diverselor partide, să ducă tratative, să semneze tratate de pace. Dar numărul conflictelor armate crește în întreaga lume.

    Pe plan profesional, angajații sunt bine instruiți să aplaneze orice conflict de la locul de muncă, deoarece ura și cearta subminează succesul firmei.

    În viața privată, oamenii tânjesc de asemenea după pace. Pentru a împiedica cearta între soți și în familie, se recomandă evitarea conflictelor sau tăcerea. Desigur, aceste stări nu vor promova o relație armonioasă.

    Se pune acum întrebarea: De ce nu există adevărată pace pe pământ, în ciuda atâtor străduințe omenești? Răspunsul ar fi: Pentru că fiecare dintre noi are o inimă rea, care este sediul dușmăniei și al controverselor.

    Inima noastră este cea care trebuie să fie schimbată, pentru ca nouă să ne fie mai bine. Ceea ce i-a spus Domnul Isus lui Nicodim are valabilitate și pentru noi: „Trebuie să fiți născuți din nou” (Ioan 3.7). Această schimbare o poate face numai Dumnezeu prin Cuvântul Său și prin Duhul Său. Dacă noi credem în Fiul Său Isus Hristos, El ne dă, prin nașterea din nou, o viață nouă. Atunci vom fi capabili să renunțăm la simțămintele noastre dușmănoase și să căutăm pacea cu semenii noștri.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.1-10 · Filipeni 1.12-20

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE RESPINGERE (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată…” (Psalmul 139:14)


    Pentru a învinge teama de respingere, trebuie să crezi cu tărie că Dumnezeu te-a creat din punct de vedere fizic, intelectual și temperamental, și ți-a dat o slujbă pe care nimeni altcineva nu o poate îndeplini. A avea o părere nu foarte înaltă despre tine poate părea o formă de smerenie, însă de fapt e o formă de orgoliu, deoarece te face să respingi proiectul lui Dumnezeu și planul Său pentru tine.

    Așa că declară și tu împreună cu psalmistul: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” (Psalmul 139: 14-17).

    De unde ți-a venit ideea că ești mai prejos de atât? De la părinți critici, de la așa-zișii prieteni care te-au etichetat, de la profesori lipsiți de înțelepciune, de la colegi de clasă plini de cruzime, de la un soț sau o soție care te-a abuzat verbal?! Nu uita: Satan este „tatăl minciunii” (Ioan 8:44). El s-a folosit de cineva ca să te mintă în legătură cu valoarea și potențialul tău, date de Dumnezeu… Ia hotărârea de a respinge acea minciună chiar acum. Cu alte cuvinte, respinge respingerea! Fă o listă cu toate darurile primite de la Dumnezeu, toate atuurile, avantajele sau beneficiile pe care le ai și care sunt sau ar putea fi o binecuvântare pentru alții. Nu folosi sisteme lumești în întocmirea listei, ci biblice! Concentrează-te asupra trăsăturilor de caracter, cum ar fi integritatea, loialitatea, generozitatea, discernământul, înțelepciunea și răbdarea.

    Gândește-te la modalități prin care poți folosi fiecare dintre aceste trăsături pentru a-L glorifica pe Dumnezeu și pentru a fi o binecuvântare pentru alții!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 48:1-8


    Cititorii în stele, „cei care împart cerurile„ (47.13) şi alţi astrologi s-au dezvoltat în toate timpurile pe seama credulităţii poporului. În ciuda pretenţiilor acestora, nimeni nu are puterea să prezică viitorul. Numai Dumnezeu îl cunoaşte şi ne descoperă prin Cuvântul Său ceea ce avem nevoie să ştim (46.10; Fapte 1.7). Împlinirea în trecut a evenimentelor care fuseseră vestite mai înainte prin profeţi este încă o dovadă a existenţei şi atotputerniciei lui Dumnezeu (v. 5; vezi şi Ioan 13.19). Lucrurile dintâi, vestite cu mult înainte, s-au împlinit (v. 3).

    Aceasta dovedeşte că şi lucrurile cele noi sunt şi vor fi tot lucrarea lui Dumnezeu (v. 6; Matei 13.52). Astăzi este la îndemâna oricui, şi mai ales a evreilor, să cerceteze Scripturile, pentru a se convinge de aceste lucruri. Cu multe secole înainte, respingerea lui Mesia a fost anunţată limpede, printr-unul dintre cei mai mari profeţi, exact în capitolele de care ne ocupăm noi acum. Cu ce durere trebuie să spunem că nu numai Israel, ci omul în general este foarte „îndărătnic”; grumazul său este un tendon de fier, fruntea îi este de aramă (v. 4), urechea îi este închisă (v. 8) şi, ca şi cum ar fi puţin acestea, inima sa este tare (46.12).

  • 8 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Doamne al oștirilor, dacă vei căuta în adevăr spre întristarea roabei Tale și Îți vei aminti de mine și nu vei uita pe roaba Ta și vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Domnului în toate zilele vieții lui și briciul nu va trece pe capul lui.
    Pentru acest băiat m-am rugat; și Domnul mi-a ascultat cererea pe care I-am făcut-o. De aceea l-am împrumutat și eu Domnului; el este împrumutat Domnului toate zilele cât va fi.

    1 Samuel 1.11; 1 Samuel 1.27,28


    Leviții (16) – Rugăciunea soției unui levit

    Dacă citim în 1 Cronici 6.33-38, vedem că Elcana, tatăl lui Samuel, era un levit care descindea din Core. Aici, în 1 Samuel 1 și 2, ne este prezentată soția sa, Ana, o femeie evlavioasă, și rugăciunea ei stăruitoare pentru un fiu, pe care voia să-l dea Domnului, atunci când El era atât de dezonorat prin purtarea preoților de la cort. În acest timp nu era împărat în Israel și fiecare făcea ceea ce era drept în ochii lui.

    Ana s-a rugat plângând. Fiind stearpă, ea nu a avea nicio putere să schimbe situația. Rugându-se în tăcere, a fost mai întâi judecată greșit de Eli, marele preot și judecătorul lui Israel. Domnul i-a împlinit rugăciunea și i-a dăruit un fiu, pe care ea l-a numit Samuel, care înseamnă: auzit de Dumnezeu.

    După ce copilul a fost înțărcat, ea și soțul ei levit l-au adus la cort, împreună cu o jertfă generoasă. Rugăciunea Anei rostită cu această ocazie (1 Samuel 2.1-10) descoperă adâncimea stării spirituale a acestei femei evlavioase. A-l lăsa pe micuțul ei copilaș acolo unde fiii nelegiuiți ai lui Eli îi făceau pe oameni să disprețuiască jertfele Domnului arăta tăria încrederii ei în Dumnezeu. Ea Îl iubea pe Dumnezeu și își iubea fiul. În fiecare an când se suia împreună cu soțul ei ca să se închine Domnului, îi aducea lui Samuel o mantie făcută de ea.

    Samuel a învățat să-L cunoască și să-L slujească pe Domnul. El a crescut și a devenit un profet credincios și ultimul dintre judecătorii lui Israel. În spatele multor slujitori ai Domnului a existat o mamă credincioasă și stăruitoare în rugăciune.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu care este mântuirea noastră!

    Psalmul 68.19



    Zi de zi ne poartă povara

    Dumnezeu ne face o promisiune necondiționată, pe care El o ține în fiecare zi: El ne poartă poverile! Noi putem să-I predăm Lui tot ce ne apasă sau ne împovărează. Biblia ne spune în multe locuri: „Aruncă-ți asupra Domnului povara ta” (Psalmul 55.22); „aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre” (1 Petru 5.7). Nu există nicio restricție, deci putem să-I spunem totul în rugăciune Dumnezeului nostru:

    • atât problemele mici, care ne apasă zilnic – căci pentru El nu sunt lipsite de importanță,

    • cât și problemele mari, care ne îngrijorează și ne înfricoșează și care stau ca niște munți înaintea noastră – căci pe Dumnezeu nu Îl suprasolicită nimic!

    Ce ușurată devine inima noastră când, în fiecare dimineață, Îi încredințăm Dumnezeului și Tatălui nostru greutățile zilei! El preia povara și o poartă pentru noi.

    În pericolele zilnice, Dumnezeu este salvarea noastră. În fiecare situație ne putem baza pe ajutorul și pe ocrotirea Sa. El aude chiar și o scurtă rugăciune înălțată în mijlocul necazului: „Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Scapă-mă, după bunătatea Ta” (Psalmul 109.26).

    Cu siguranță, avem zilnic motive să-I mulțumim Dumnezeului nostru pentru ajutorul Său și să-L lăudăm: „Cântați Domnului, binecuvântați Numele Lui, vestiți din zi în zi mântuirea Lui!” (Psalmul 96.2). Și de câte ori nu suntem copleșiți de uimire când vedem cum Dumnezeu ne-a păzit în situații peste măsură de periculoase și cum ne-a scos El din greutăți ce păreau fără ieșire! Câtă mulțumire I se cuvine!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 21.1-16 · Filipeni 1.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE RESPINGERE (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Ai preţ în ochii Mei… eşti preţuit…” (Isaia 43:4)


    Domnul Isus a experimentat respingerea: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1:11). Dar El nu a căzut în deznădejde sau auto-compătimire, ci a mers acolo unde lumea L-a primit. Iar ucenicilor Săi le-a spus: „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.” (Matei 10:14). Respingerea repetată are tendința de a valida teama noastră că suntem diferiți. Lucrul acesta se dovedește a fi adevărat mai cu seamă când e vorba despre opiniile celor pe care îi considerăm valoroși. Dar ironia (în a opera din teama de respingere) este că, în cele din urmă, duce exact la respingerea pe care încercăm s-o evităm!

    Când oamenii își dau seama că ai o stimă de sine scăzută, te vor trata în consecință. Noi îi putem învăța pe oameni să ne considere valoroși prin valoarea pe care ne-o acordăm singuri. Dacă nu-ți exprimi niciodată nici o preferință, o graniță sau o limită a felului în care ceilalți interacționează cu tine, ei vor presupune că nici nu ai asemenea principii, și se poartă cu tine în mod corespunzător. Să remarcăm faptul că, deși Domnul Isus a fost respins, El nu a reacționat niciodată într-un fel în care să încurajeze o respingere continuă. El nu a rămas acolo unde era tolerat, El a mers acolo unde era primit cu drag. Cu alte cuvinte, a preferat să stea cu oamenii care I-au recunoscut și I-au primit Persoana, planul și puterea.

    Știți, Isus avea acceptarea deplină și mandatul lui Dumnezeu; de aceea, nu S-a temut de respingerea oamenilor. Și tu ai acceptarea deplină din partea lui Dumnezeu: „ai preţ în ochii Mei… eşti preţuit şi te iubesc…” (Isaia 43:4) Primul pas pentru a învinge teama de respingere este să păstrezi tot timpul clară și proaspătă în mintea ta părerea pe care o are Dumnezeu despre tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 47:1-15


    Acum ne stă în atenţie Babilonul şi observăm că înainte chiar ca acesta să-şi fi făcut intrarea pe scena istoriei, căderea îi fusese deja anunţată. Folosit de Domnul pentru a-l disciplina pe poporul Său, Babilonul nu a arătat niciun pic de milă faţă de el, nu şia „pus la inimă (aceste lucruri)” şi nici nu şia „amintit de sfârşitul lor„ (v. 7; Deuteronom 32.29). Prin gura lui Daniel, Dumnezeu îi făcuse deja cunoscut Babilonului acest sfârşit (vezi Daniel 2.45). Cu toate acestea, cetatea îngâmfată a proclamat: „Voi fi stăpână pentru totdeauna„ (v. 7). Şi cunoaştem sfârşitul ei solemn şi subit, în noaptea tragică a ospăţului lui Beltşaţar … (Daniel 5.30).

    În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinătăţii ca Biserică responsabilă: ea a încetat să mai fie aici, jos, o străină şi să mai sufere; a preferat un tron în locul crucii; a uitat mila, dominând sufletele, nesocotind drepturile Domnului, pierzând din vedere întoarcerea Lui şi deprinzându-se cu o mulţime de idolatrii şi superstiţii (v. 12,13). Dar ceasul ruinei ei se apropie (Apocalipsa 18). Momentul când Hristos o va prezenta cerului şi pământului pe adevărata Lui Mireasă, Biserica, alcătuită din toţi răscumpăraţii Săi iubiţi, înălţaţi împreună cu El, va avea loc înainte de dezlănţuirea evenimentelor din Apocalipsa 18. Faceţi şi voi parte din Biserica celor răscumpăraţi?

  • 7 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum va fi fapta lui … Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări.

    Apocalipsa 22.12,16


    Eu sunt – Prezența lui Isus (4)

    Pe pământ, Domnul spusese „Eu sunt!” ucenicilor, când aceștia erau înspăimântați în mijlocul mării și întristați în camera de sus. Din cer, El a declarat: „Eu sunt Isus!”, punând capăt drumului aprigului prigonitor. Aici, pe ultima pagină a Bibliei, El încălzește inima celor credincioși, spunând: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea”. El ne asigură mai întâi că vine curând. Acum, când Îl așteptăm, este timpul răbdării Lui, însă, când acest timp se va sfârși, atunci El „va veni și nu va întârzia” (Evrei 10.37). În ce-L privește, El așteaptă să ne aibă alături de Sine; iar în ce ne privește, noi așteptăm ca El să vină.

    Apoi El spune că răsplata Sa este cu El. Unii au minimalizat acest aspect al venirii Sale, probabil din dorința de a evita o motivație greșită pentru slujirea creștină. Bineînțeles, noi trebuie să-L slujim pe Domnul fiindcă Îl iubim, nu dintr-un simț al datoriei sau pentru a obține ceva, însă Scriptura este clară în privința faptului că El Își găsește plăcerea în a răsplăti slujirea făcută cu credincioșie.

    Ce sunt însă aceste răsplătiri? Multe pasaje din Biblie prezintă diversitatea și generozitatea harului Său. El va da cununi celor care au suferit încercări și celor care i-au slujit pe alți credincioși. El îi va lăuda pe cei care au fost credincioși în lucruri mici, invitându-i să intre în bucuria Stăpânului lor. Va împărți, de asemenea, responsabilități în Împărăția Sa viitoare celor care au fost sârguincioși în timpul prezent, pe pământ. El promite binecuvântări speciale biruitorilor și declară că folosirea eficientă a bunurilor noastre pământești va produce o comoară cerească. Orice faptă făcută pentru El va primi o răsplată, pe care El Însuși o va aduce (1 Corinteni 3.14; Coloseni 3.24).

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

    2 Corinteni 5.17



    Un om „nou”

    La primul meu loc de muncă a trebuit să lucrez împreună cu un coleg care înjura mereu și lua în deșert Numele lui Dumnezeu. El îi batjocorea pe toți creștinii care Îl mărturiseau pe Domnul Isus. Când am fost transferat în alt departament, mi-am zis că acel om nu se va pocăi niciodată și că nu va crede nicidecum în Isus.

    Doi ani mai târziu am avut ceva de rezolvat la vechiul meu loc de muncă. Colegul era tot acolo, dar niciodată nu am văzut o schimbare atât de impresionantă ca la acel om. Cel care avusese o atitudine atât de respingătoare față de credința creștină devenise acum un om „nou”. Din comportamentul și din cuvintele pe care le spunea se vedea clar că Isus Hristos preluase conducerea vieții sale.

    Ceva asemănător au văzut primii creștini la Saul, cel care, înainte de întoarcerea sa la Dumnezeu, îi prigonea pe toți cei care credeau în Domnul Isus și Îl urmau. Schimbarea din viața lui Saul a arătat într-un mod impresionant cum este posibil un alt început în viața unui om:

    • nimeni nu este prea departe de Dumnezeu, încât să nu se mai poată întoarce la El;

    • nimeni nu este prea vinovat, încât Dumnezeu să nu-l mai poată ierta.

    Ai fost oare curățit și înnoit?

    Te-a spălat sângele lui Isus?

    Și născut de sus, iertat și mântuit,

    Împăcat oare ești cu Isus?

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 20.24-42 · Psalmul 106.32-48

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DESPRE GÂNDIREA VIZIONARĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie…” (Numeri 12:6)


    Dacă te rogi lui Dumnezeu, El îți va da o viziune pentru viața ta – una care îți va permite să vezi obiectivul final al scopului tău, care să te entuziasmeze și să te determine să progresezi spre el. Când unii părinții îți spun că s-au săturat de a-și dezvăța pruncii de scutece, de notele lor slabe, de isteriile adolescentine, ori de accidentele lor de mașină, iar tu le reamintești că este doar o situație temporară – tu practici gândirea vizionară. Viziunile nu se limitează la pastori, la politicieni, sau la marii oameni de afaceri – ele sunt pentru toată lumea. Gândirea vizionară îți oferă o perspectivă mai amplă. E ca și cum ai mări o imagine; ea extinde nu numai ceea ce poți vedea, ci și ceea ce crezi că ești capabil să faci. Gândirea vizionară necesită cel puțin următoarele trei lucruri:

    1) Învățare. Fii sigur pe cunoștințele tale și prețuiește-le – dar nu te mulțumi cu cât știi. Formează relații noi, citește cărți și învață deprinderi noi. Fii un învățăcel toată viața ta.

    2) Ascultare. Caută-i pe cei ce sunt experți în domeniile în care tu nu ești. Intră în parteneriat cu persoane care pot face lucruri pe care tu nu le poți face. Pune întrebări care îți dezvoltă priceperea și gândirea, și apoi ascultă cu atenție și înregistrează ceea ce auzi.

    3) Căutare. E greu să vezi imaginea, când te afli tu însuți în ea. Există o lume exterioară lumii tale, așa că trebuie să încerci să privești și din afară, sau prin ochii celorlalți. Pentru a împlini nevoile altora, trebuie mai întâi să-i cauți și să descoperi cum gândesc ei. Lucrul acesta implică smerenie, ieșire din rutina zilnică și încercarea de a înțelege punctul de vedere al celuilalt.

    Biblia insistă pe asta; cel mai bun exemplu: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4). Deci, prin învățare-ascultare-căutare, spre gândirea vizionară!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 46:1-13


    Profetul îşi continuă comparaţia, zugrăvind un alt tablou contrastant: pe de o parte, idoli deşerţi, care sunt poveri grele pentru cei care îi poartă, iar pe de altă parte, un Dumnezeu puternic şi credincios, care, dimpotrivă, Îşi poartă El Însuşi poporul, de la începutul şi până la sfârşitul istoriei sale (v. 3; Deuteronom 1.31; 32.11,12). În locul acestei poziţii privilegiate, Israel a preferat totuşi să slujească falşilor dumnezei neputincioşi şi ridicoli (v. 6,7). Aceştia l-au făcut să se poticnească greu, l-au zdrobit sub povara lor şi, în final, au devenit cauza captivităţii sale.

    Din punct de vedere moral, lucrurile nu s-au schimbat de atunci. Idolii cei mai onoraţi astăzi în lume (şi care sunt din aur şi argint, spre deosebire de aceia din cap. 44, care nu erau decât din lemn) îi conduc negreşit la ruină pe cei care îi slujesc. Şi ce mare putere exercită încă aurul asupra inimii omului…! Ce ne propune Domnul în schimb? Să ne încredem în El din tinereţea noastră, să ne bizuim pe El fără-ncetare, an de an, tot timpul vieţii noastre, iar dacă trebuie să ajungem la vârsta când puterile ne scad, din nou să ne bucurăm, pentru că avem o frumoasă promisiune: „Până la bătrâneţe Eu sunt Acelaşi şi până veţi încărunţi, Eu vă voi purta” (v. 4).

  • 6 Iunie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fie mâna Ta peste omul dreptei Tale, peste fiul omului pe care Ți l-ai întărit.

    Psalmul 80.17


    Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (2)

    Viața, moartea, învierea, înălțarea și poziția actuală în glorie a Domnului Isus Hristos au fost deja pe deplin revelate în Vechiul Testament. Versetul de mai sus este unul dintre pasajele care vorbesc despre faptul că binecuvântatul nostru Domn este așezat la dreapta lui Dumnezeu. Să privim la el pe scurt.

    Psalmul 80 prezintă istoria fiilor lui Israel, vița pe care Domnul a scos-o din Egipt și a plantat-o în Canaan (versetul 8). Apoi ne este prezentată starea prezentă de pustiire în care a ajuns. Vița a fost arsă în foc și tăiată (versetul 16). Care este răspunsul? Sau, mai degrabă, cine este răspunsul? Este Omul de la dreapta lui Dumnezeu! Probabil că la acest loc din Scriptură a făcut referire Domnul atunci când a fost întrebat înaintea sinedriului dacă era El Fiul lui Dumnezeu. Răspunsul Lui a fost: „De acum Fiul Omului va ședea la dreapta puterii lui Dumnezeu” (Luca 22.69).

    Ce înseamnă faptul că El este „fiul omului pe care Ți l-ai întărit”? El este Omul glorios, care va împlini tot planul lui Dumnezeu, fie cu privire la Israel, fie cu privire la Adunare. Lumea așteaptă astăzi un om care să îndrepte lucrurile. Cât de puțin știe ea că Dumnezeu Îl are pe acest Om așezat la dreapta Sa!

    La fel cum Iosif a fost omul pe care faraon l-a întărit în ziua prosperității și a foametei din Egipt, tot așa Dumnezeu Îl are pe Omul Său. La fel ca Iosif, El a fost odinioară lepădat deopotrivă de iudei și de națiuni, de aceea atât iudeii, cât și națiunile vor fi siliți să se închine înaintea Lui și să-L recunoască drept Domn.

    Ce minunat că noi, care credem în El și care formăm Adunarea, Trupul lui Hristos, cunoaștem acum locul actual pe care El îl ocupă la dreapta lui Dumnezeu! Nu este încă timpul domniei Lui publice, însă, din acel loc de la dreapta lui Dumnezeu, El toarnă binecuvântările lui Dumnezeu asupra celor ai Săi.

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Groapa Lui a fost rânduită împreună cu cei răi, dar mormântul Lui a fost cu cel bogat, pentru că nu făcuse nicio nelegiuire și nu fusese nicio înșelăciune în gura Lui.

    Isaia 53.9



    Nicio nelegiuire, nicio înșelăciune

    Când Domnul Isus a fost răstignit pe cruce, Dumnezeu a permis ca oamenii să-L așeze între cei doi tâlhari. El a fost atârnat în mijloc și expus batjocurilor trecătorilor.

    Dar, când au vrut să-L înmormânteze în același loc cu oamenii nelegiuiți, Dumnezeu a intervenit și a purtat de grijă ca Isus să fie „la un loc cu cel bogat în moartea Sa”.

    Iosif din Arimateea, despre care Biblia spune că era un om bogat, a primit de la Pilat permisiunea să-L înmormânteze pe Isus Hristos. Matei scrie în Evanghelia sa: „Iosif a luat trupul, l-a înfășurat într-o pânză curată de in și l-a pus într-un mormânt nou al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului” (Matei 27.59,60).

    Prorocul Isaia numește două motive pentru care Dumnezeu L-a onorat pe Mântuitorul cu această înmormântare demnă:

    • „pentru că nu făcuse nicio nelegiuire” – Dumnezeu a vrut să arate că Isus Hristos era fără păcat și nevinovat. El n-a făcut nimic greșit în viața Sa. El a murit la cruce pentru păcatele noastre, nu pentru vina Sa.

    • „pentru că nu fusese nicio înșelăciune în gura Lui” – Prin această înmormântare potrivită, Dumnezeu a evidențiat faptul că Domnul Isus a spus întotdeauna adevărul. Cuvintele Sale erau transparente și clare. Tot ce a vorbit Domnul Isus a fost spre onoarea lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 20.5-23 · Psalmul 106.16-31

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    E TIMPUL SĂ SCHIMBI DIRECȚIA – Fundația S.E.E.R. România

    „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări…” (1 Corinteni 9:25)


    A fi responsabil înseamnă a-ți câștiga existența și a-ți întreține familia. Dar în adâncul ființei tale, simți oare că ai fost „chemat” să faci ceva mai mult? Când Domnul Isus le-a spus ucenicilor să părăsească siguranța malului și să se lanseze la apă, ei au reușit să aducă la țărm cea mai mare captură de pește. Iar o povestioară din zilele noastre ar putea fi și ea o încurajare pentru toți aceia care doresc și simt că trebuie să facă mai mult.

    În anul 1961, Jerry Richardson s-a trezit că trebuie să ia o decizie importantă. În zilele acelea, el juca fotbal american pentru echipa Baltimore Colts, slujbă considerată bănoasă, de invidiat și sigură. Însă atunci când i s-a refuzat mărirea de salariu pe care a cerut-o, a simțit că este timpul să-și asume riscul de-a face ceea ce și-a dorit dintotdeauna – propria sa afacere. Împreună cu familia, s-a mutat în Carolina de Sud, unde un vechi coleg de facultate l-a invitat să cumpere un stand de făcut hamburgeri. Richardson a acceptat provocarea și a cumpărat prima franciză Hardee. A trecut am spune de la prinderea și aruncarea mingilor la prăjirea hamburgerilor, 12 ore pe zi. Curăța sobe și ștergea podele. Ce salariu avea? Numai 417 dolari pe lună! Însă, deși obosit și frustrat, a refuzat să renunțe. A pus la bătaie aceeași disciplină și determinare pe care le dovedise și pe terenul de fotbal; și-a focalizat efortul pe eficiența restaurantului și a angajaților și pe implementarea de prețuri accesibile tuturor. În scurt timp, afacerea sa a explodat. În cele din urmă, a devenit președintele uneia dintre cele mai mari companii de servicii alimentare din Statele Unite, având vânzări de aproape 4 miliarde de dolari pe an. O, și încă ceva: Richardson a devenit totodată și unul dintre proprietarii Ligii Naționale de Fotbal și a pus bazele francizei Carolina Panthers, pe care a deținut-o și exploatat-o vreme de douăzeci și trei de ani.

    Așadar, dacă simți că trebuie să schimbi ceva, roagă-te – și cu ajutorul lui Dumnezeu, și tu vei putea!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 45:14-25


    Ceea ce Domnul va împlini pentru restaurarea poporului Său Îl va face cunoscut tuturor ca fiind „Dumnezeul lui Israel, Salvatorul…„ (v. 15). Spre deosebire de dumnezeii care nu salvează (sf. v. 20), El Însuşi susţine cu tărie că: „un Dumnezeu drept şi un Salvator nu este altul în afară de Mine„ (v. 21). „Întoarceţi-vă spre Mine (sau: Priviţi la Mine) şi veţi fi salvaţi, toate marginile pământului…” (v. 22) sunt cuvinte cu care Dumnezeu Se adresează nu numai descendenţilor lui Israel, ci şi tuturor oamenilor.

    Această chemare răsună şi astăzi în lume. Aţi răspuns la ea, fiecare în parte? În ce ne priveşte, noi recunoaştem vocea „lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2.3,4; citiţi şi Tit 2.11). Pentru ca Dumnezeu să Se poată arăta deopotrivă „drept şi mântuitor„ a fost necesară pedeapsa care să satisfacă dreptatea în privinţa păcatului, şi aceasta L-a lovit pe Cel care (în acelaşi pasaj din 1 Timotei) este numit: „Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi preţ de răscumpărare„ (1 Timotei 2.5,6). Atunci cum să nu fie îndreptăţit apostolul să exclame (citându-l pe profetul Isaia): „orice genunchi se va pleca„
    înaintea Domnului şi „orice limbă va mărturisi„ măreţia lui Dumnezeu! (v. 23 citat în Romani 14.11).

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne