10 Iunie 2021
Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Sfântului Duh fie cu voi toți! Amin.
2 Corinteni 13.14
Binecuvântarea lui Pavel pentru corinteni (2) – Harul Domnului Isus Hristos
Al doilea lucru minunat pe care ni-l prezintă acest verset este dragostea minunată a lui Dumnezeu – o dragoste cu mult mai mare decât pot pricepe mințile noastre. Puterea și înțelepciunea Creatorului sunt văzute în lucrurile create de El, însă dragostea Sa a putut fi văzută doar atunci când Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume, pentru a descoperi dragostea din inima lui Dumnezeu. „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1.18).
Dragostea lui Dumnezeu ne este declarată cu limpezime în Ioan 3.16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă”. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu ca înlocuitor al nostru pe cruce, iar acest mesaj minunat al dragostei Sale este adresat tuturor, împreună cu invitația: „Veniți!”.
Ioan, care se numește pe sine „ucenicul pe care Isus îl iubea”, se bucura de părtășia scumpă cu Dumnezeul dragostei și dorea ca și copiii săi spirituali să se bucure de ea (Ioan 1.3). Pentru a ne ajuta să apreciem cum se cuvine relația apropiată în care am fost aduși, Ioan scrie: „Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu”. Suntem numiți copii ai lui Dumnezeu fiindcă aceasta este ceea ce am devenit prin har. Lumea nu înțelege acest lucru, însă va veni ziua când „vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3.1-3). Avem pentru prezent o parte binecuvântată, aceea de copii ai lui Dumnezeu, iar pentru viitor, o nădejde minunată.
Pe măsură ce ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu, să nu uităm aceste cuvinte: „Preaiubiților, dacă așa ne-a iubit Dumnezeu, suntem datori să ne iubim și noi unii pe alții” (1 Ioan 4.11). Iar pe drumul zilnic al credinței avem o promisiune scumpă spre încurajare: „Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi” (2 Corinteni 13.11).
J. Redekop
Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine Însumi pe toți.
Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.
Ioan 12.32; Matei 11.28
Sonetul lui Michelangelo Buonarroti
Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a fost unul dintre cei mai renumiți artiști ai Occidentului. El este cunoscut ca pictor, sculptor și arhitect, dar a scris și poezii. Ultimul său sonet cuprinde un bilanț al celor optzeci de ani ai lui, în care și-a comparat viața cu o călătorie pe o mare furtunoasă. Era conștient că, la capătul călătoriei, va trebui să dea socoteală de tot ce făcuse.
Michelangelo știa că talentul său nu-l putea ajuta în această privință. De aceea a privit înainte și a încheiat sonetul prin cuvintele: „Nu pictura și sculptura dau sufletului mântuirea, ci numai dragostea lui Dumnezeu care Își deschide brațele la cruce, ca să ne cuprindă„.
În aceste cuvinte, Michelangelo amintește de promisiunea din versetul de astăzi, pentru că „înălțarea” despre care vorbește Isus aici este, de fapt, „răstignirea” Sa. Tot ceea ce facem noi nu ne îndreptățește în fața judecății lui Dumnezeu. Dar, dacă ne îndreptăm spre Acela care a purtat la cruce pedeapsa pentru vina noastră, putem primi mântuirea sufletului, iertarea vinei și viața veșnică.
Brațele deschise ale Celui răstignit sunt expresia dragostei de nespus a Celui care nu dorește moartea păcătosului, ci să-l primească în comuniune cu Dumnezeu, acceptându-l ca pe un copil al Său.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 22.11-23 · Filipeni 1.21-30
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE RESPINGERE (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Vede că munca îi merge bine…” (Proverbele 31:18)
S-ar putea ca greșelile pe care le-ai făcut să fie mari, grave și… repetabile! Cu toate acestea, ele nu au schimbat părerea lui Dumnezeu despre tine! „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou…” (Ieremia 31:3-4). Da, Dumnezeu te va mustra atunci când ai nevoie. Însă mustrarea Lui nu înseamnă respingere, ci e dovada dragostei Sale: „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte…” (Evrei 12:6). Scopul lui Dumnezeu în mustrare este de-a te face mai bun, ca să-ți atingi potențialul tău cel mai înalt.
Așa că nu lăsa pe nimeni să te privească de sus. Fii tu însuți atunci când ești cu alții. Concentrează-te asupra a ceea ce ai de oferit și nu asupra felului în care te percep ceilalți. Nu-ți da aere, nu te lăuda și nu aminti nume influente, ca să încerci să atragi atenția. Deja ești egal cu ceilalți – chiar dacă nu ai poate educația, experiența, statutul financiar, poziția socială sau istoria lor. Crezi că astfel de lucruri fac pe cineva să fie în mod automat superior, mai ales în ochii Tatălui nostru ceresc? Dacă scopul tău în viață este să fii pe placul tuturor ca ei să te vorbească de bine, stima ta de sine va fi mereu la cheremul lor.
Solomon descria astfel calitățile femeii virtuoase: „Vede că munca îi merge bine.” Această femeie nu era încrezută, ci încrezătoare în ceea ce Dumnezeu a făcut-o să fie și în misiunea pe care i-a dat-o de îndeplinit. Încrederea sa izvora din lăuntrul ei, nu din exterior. Solomon încheie capitolul cu aceste cuvinte: „Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.” (Proverbele 31:31). Așadar, nu uita că ai valoare în ochii lui Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Isaia 48:9-22
„Pentru Numele Meu … pentru Mine!„ (v. 9,11). Prea adesea uităm care este măreţul motiv care stă la baza intervenţiilor lui Dumnezeu. Adoptându-l pe Israel ca popor al Său şi pe noi, creştinii, ca pe fiii şi fiicele Sale putem spune că Dumnezeu este implicat personal, aşa cum un părinte este responsabil în faţa altora pentru faptele copiilor săi. Suntem, după caz, eliberaţi, curăţiţi … sau pedepsiţi, datorită gloriei Tatălui ai Cărui copii suntem (vezi Iosua 7.9; sf. v. 9).
Dumnezeu mai are însă şi un alt motiv pentru care ne învaţă şi ne disciplinează: este vorba de folosul nostru (v. 17; Evrei 12.10). Pacea inimii celui credincios decurge din ascultarea sa. Ea poate fi „ca un râu„ calm şi puternic (v. 18) „se înţelege” dacă urmăm cursul voii lui Dumnezeu; în felul acesta nu cunoaştem agitaţia şi nici efervescenţa (sau: clocotirile) pârâului de munte şi putem experimenta v. 3 din cap. 26: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine„. Este de remarcat că numai după ce i-a îndemnat pe ai Săi să păzească poruncile şi Cuvântul Său, Domnul le dă pacea Lui (Ioan 14.15,21,23,27). Ce pace de nepreţuit pentru răscumpăraţii Domnului! Pentru cei răi, ea este însă necunoscută (v. 22).
Mana Zilnica 