11 Iunie 2021
Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Sfântului Duh fie cu voi toți! Amin.
2 Corinteni 13.14
Binecuvântarea lui Pavel pentru corinteni (3) – Harul Domnului Isus Hristos
Am ajuns astăzi la cel de-al treilea lucru: „comuniunea Sfântului Duh”. Ce înseamnă această expresie? Duhul Sfânt este o Persoană divină, egală cu Tatăl și cu Fiul. Știm că Biblia a fost scrisă prin inspirația și revelația venite de la Duhul Sfânt – „profeția n-a fost niciodată adusă prin voința omului; ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt” (2 Petru 1.21). Ce comoară inestimabilă este Biblia!
Duhul Sfânt locuiește în fiecare credincios. Acest minunat adevăr a fost făcut cunoscut la Cincizecime (Fapte 2) și este valabil până când creștinii vor fi răpiți ca să fie împreună cu Hristos în glorie. Înainte ca El să fie înălțat la dreapta Tatălui, i-a mângâiat pe ucenicii Săi cu promisiunea că va trimite o Persoană divină – pe Duhul Sfânt – care avea să rămână cu ei pentru totdeauna (Ioan 14.16,17). Știm că această promisiune a fost împlinită și că Duhul Sfânt, Duhul adevărului, a venit și locuiește în fiecare dintre noi. El este aici pentru a ne călăuzi în tot adevărul și pentru a-L glorifica pe Domnul Isus – „El va primi din ce este al Meu și vă va face cunoscut” (Ioan 16.14).
Să umblăm cu grijă, așa încât să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt (Efeseni 4.30), această Persoană divină care locuiește în noi. Mai degrabă să fim „umpluți de Duh, … lăudând și cântând Domnului în inima voastră, mulțumind întotdeauna pentru toate” (Efeseni 5.18-20). Dacă vom lua seama la aceste îndemnuri, ne vom bucura de comuniunea prețioasă a Duhului Sfânt pe calea noastră către căminul ceresc.
J. Redekop
Învață-mă ce nu văd.
Iov 34.32
Ce mi-a arătat Biblia
Bogdan povestește:
„Copil fiind, am văzut căsnicia părinților mei destrămându-se. La școală am văzut cum colegii mei se certau pentru creioane colorate. Ca adolescent, i-am întâlnit pe ceilalți băieți bătându-se. La locul de muncă am găsit lupte pentru putere, minciuni și defăimări. Acasă am descoperit egoism, răutate și infidelitate. Chiar dacă nu m-am confruntat în mod direct cu crime sau cu conflicte armate, în parte le-am văzut în multele mele relații interumane. Am înțeles cum erau oamenii: mândri, mincinoși, infideli, leneși, vicleni, mânioși, avari. Indiferent din ce mediu social proveneau, influența plăcerilor lor rele se arăta pretutindeni în purtarea lor.
Apoi am primit o Biblie și am început să mă privesc pe mine însumi. Până atunci văzusem doar faptele detestabile ale altora. Acum în sfârșit îmi cunoșteam propria inimă. Biblia mi L-a prezentat pe Dumnezeu mai întâi în calitatea Sa de Creator. Apoi mi L-a arătat pe Domnul Isus ca Om desăvârșit, dar și ca Fiu al lui Dumnezeu. În oglinda Bibliei am recunoscut urmele atât de urâte ale păcatului în viața mea și incapacitatea de a mă îmbunătăți singur. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a arătat însă și soluția: credința în Mântuitorul Isus Hristos, care a murit pentru păcatele mele la cruce.”
Dumnezeu lucrează prin Duhul Său în viețile noastre. Dacă ascultăm de Dumnezeu și de Cuvântul Său, El ne dă credință și bucurie. Aceasta ne adeverește și Iacov: „Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, cea a libertății, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” (Iacov 1.25).
Citirea Bibliei: 1 Samuel 23.1-13 · Filipeni 2.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE RESPINGERE (4) – Fundația S.E.E.R. România
„Chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!” – să-l ierţi.” (Luca 17:4)
Uneori va trebui să confrunți pe cineva care are un comportament ce te afectează în mod negativ. Biblia spune că: „Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l!” Dar asta nu-ți dă dreptul să-ți descarci mânia asupra lui și să-l ataci precum atacă taurul capa roșie a toreadorului. Domnul Isus spune foarte clar ce trebuie să faci: „Chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!”, să-l ierţi.” (Luca 17:4).
Și iată încă un gând: respectă decizia celuilalt dacă nu dorește să aibă o relație cu tine. Poate că nu dorește să facă parte din viața ta și poate că nici tu nu vrei să faci parte din viața lui. Gândește-te când ai fost la cumpărături ultima dată. Ai cumpărat toate lucrurile la care te-ai uitat? Firește că nu. Le-ai respins pentru că erau inferioare? Sigur că nu! Dar ți-ai dat seama, pur și simplu, că nu ai nevoie de ele. Desigur, dacă ai de-a face cu un tipar de respingere și ești șicanat, probabil dorești să afli și de ce. „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase.” (Proverbele 27:6).
Uneori este înțelept să întrebi: „Aș vrea să am de la tine un feedback în ce mă privește. Dar scopul pentru care te întreb nu este recâștigarea relației. Vreau doar să știu dacă anumite atitudini nepotrivite din partea mea sunt cele care te-au făcut să te îndepărtezi… Aș aprecia un răspuns sincer, pentru că îmi doresc să corectez acest lucru.” Asigură-te că proiectezi o atitudine încrezătoare și constructivă, nu una negativistă. Ascultă în mod obiectiv și nu fi defensiv. Culege informații. Și fii dispus să te schimbi, mai ales dacă afli ceva demn de luat în seamă. „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!” (Psalmul 118:25)
de Jean Koechlin
Isaia 49:1-13
În acest important punct al cărţii, care marchează începutul unei alte teme, este deja făcută dovada că Israel a fost un slujitor necredincios. Din acest motiv, Dumnezeu îl va înlocui pe Israel cu Hristos, Slujitorul ascultător, adevăratul Israel (v. 3), Cel în care El Se va glorifica. La prima vedere, lucrarea Domnului ar fi putut părea „în zadar„ (v. 4). Nu numai că Israel nu fusese „încă strâns„ (ca naţiune), dar el L-a şi respins pe Mesia al său. Cu toate acestea, v. 5-6, ca şi cap. 53.11, ne asigură că, în ciuda acestui aparent eşec, Hristos „va vedea din rodul muncii sufletului Său„. „Copiii lui Dumnezeu cei risipiţi„ sunt astăzi strânşi pentru a alcătui familia cerească (Ioan 11.51,52). Respingerea Domnului de către poporul Său I-a permis lui Dumnezeu să-Şi extindă mântuirea „până la capătul pământului„ (v. 6).
Nu este minunat acest dialog între Domnul şi „Sfântul Său Slujitor, Isus”? (Fapte 4.27). Adresându-Se „Celui pe care omul Îl dispreţuieşte„ (comp. cu cap. 53.3), Celui pe care naţiunea Îl urăşte, Robului celor puternici (v. 7), (dar nespus de scump inimii Sale), Dumnezeu Îi promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când El va apărea în gloria Sa minunată, va fi rândul celor care stăpânesc să se plece înaintea Lui. „Împăraţii … se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi I se vor închina„ (v. 7; comp cu Filipeni 2.6-11).