8 Iunie 2021
Doamne al oștirilor, dacă vei căuta în adevăr spre întristarea roabei Tale și Îți vei aminti de mine și nu vei uita pe roaba Ta și vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Domnului în toate zilele vieții lui și briciul nu va trece pe capul lui.
Pentru acest băiat m-am rugat; și Domnul mi-a ascultat cererea pe care I-am făcut-o. De aceea l-am împrumutat și eu Domnului; el este împrumutat Domnului toate zilele cât va fi.
1 Samuel 1.11; 1 Samuel 1.27,28
Leviții (16) – Rugăciunea soției unui levit
Dacă citim în 1 Cronici 6.33-38, vedem că Elcana, tatăl lui Samuel, era un levit care descindea din Core. Aici, în 1 Samuel 1 și 2, ne este prezentată soția sa, Ana, o femeie evlavioasă, și rugăciunea ei stăruitoare pentru un fiu, pe care voia să-l dea Domnului, atunci când El era atât de dezonorat prin purtarea preoților de la cort. În acest timp nu era împărat în Israel și fiecare făcea ceea ce era drept în ochii lui.
Ana s-a rugat plângând. Fiind stearpă, ea nu a avea nicio putere să schimbe situația. Rugându-se în tăcere, a fost mai întâi judecată greșit de Eli, marele preot și judecătorul lui Israel. Domnul i-a împlinit rugăciunea și i-a dăruit un fiu, pe care ea l-a numit Samuel, care înseamnă: auzit de Dumnezeu.
După ce copilul a fost înțărcat, ea și soțul ei levit l-au adus la cort, împreună cu o jertfă generoasă. Rugăciunea Anei rostită cu această ocazie (1 Samuel 2.1-10) descoperă adâncimea stării spirituale a acestei femei evlavioase. A-l lăsa pe micuțul ei copilaș acolo unde fiii nelegiuiți ai lui Eli îi făceau pe oameni să disprețuiască jertfele Domnului arăta tăria încrederii ei în Dumnezeu. Ea Îl iubea pe Dumnezeu și își iubea fiul. În fiecare an când se suia împreună cu soțul ei ca să se închine Domnului, îi aducea lui Samuel o mantie făcută de ea.
Samuel a învățat să-L cunoască și să-L slujească pe Domnul. El a crescut și a devenit un profet credincios și ultimul dintre judecătorii lui Israel. În spatele multor slujitori ai Domnului a existat o mamă credincioasă și stăruitoare în rugăciune.
E. P. Vedder, Jr.
Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu care este mântuirea noastră!
Psalmul 68.19
Zi de zi ne poartă povara
Dumnezeu ne face o promisiune necondiționată, pe care El o ține în fiecare zi: El ne poartă poverile! Noi putem să-I predăm Lui tot ce ne apasă sau ne împovărează. Biblia ne spune în multe locuri: „Aruncă-ți asupra Domnului povara ta” (Psalmul 55.22); „aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre” (1 Petru 5.7). Nu există nicio restricție, deci putem să-I spunem totul în rugăciune Dumnezeului nostru:
• atât problemele mici, care ne apasă zilnic – căci pentru El nu sunt lipsite de importanță,
• cât și problemele mari, care ne îngrijorează și ne înfricoșează și care stau ca niște munți înaintea noastră – căci pe Dumnezeu nu Îl suprasolicită nimic!
Ce ușurată devine inima noastră când, în fiecare dimineață, Îi încredințăm Dumnezeului și Tatălui nostru greutățile zilei! El preia povara și o poartă pentru noi.
În pericolele zilnice, Dumnezeu este salvarea noastră. În fiecare situație ne putem baza pe ajutorul și pe ocrotirea Sa. El aude chiar și o scurtă rugăciune înălțată în mijlocul necazului: „Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Scapă-mă, după bunătatea Ta” (Psalmul 109.26).
Cu siguranță, avem zilnic motive să-I mulțumim Dumnezeului nostru pentru ajutorul Său și să-L lăudăm: „Cântați Domnului, binecuvântați Numele Lui, vestiți din zi în zi mântuirea Lui!” (Psalmul 96.2). Și de câte ori nu suntem copleșiți de uimire când vedem cum Dumnezeu ne-a păzit în situații peste măsură de periculoase și cum ne-a scos El din greutăți ce păreau fără ieșire! Câtă mulțumire I se cuvine!
Citirea Bibliei: 1 Samuel 21.1-16 · Filipeni 1.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ ÎNVINGI TEAMA DE RESPINGERE (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Ai preţ în ochii Mei… eşti preţuit…” (Isaia 43:4)
Domnul Isus a experimentat respingerea: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1:11). Dar El nu a căzut în deznădejde sau auto-compătimire, ci a mers acolo unde lumea L-a primit. Iar ucenicilor Săi le-a spus: „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.” (Matei 10:14). Respingerea repetată are tendința de a valida teama noastră că suntem diferiți. Lucrul acesta se dovedește a fi adevărat mai cu seamă când e vorba despre opiniile celor pe care îi considerăm valoroși. Dar ironia (în a opera din teama de respingere) este că, în cele din urmă, duce exact la respingerea pe care încercăm s-o evităm!
Când oamenii își dau seama că ai o stimă de sine scăzută, te vor trata în consecință. Noi îi putem învăța pe oameni să ne considere valoroși prin valoarea pe care ne-o acordăm singuri. Dacă nu-ți exprimi niciodată nici o preferință, o graniță sau o limită a felului în care ceilalți interacționează cu tine, ei vor presupune că nici nu ai asemenea principii, și se poartă cu tine în mod corespunzător. Să remarcăm faptul că, deși Domnul Isus a fost respins, El nu a reacționat niciodată într-un fel în care să încurajeze o respingere continuă. El nu a rămas acolo unde era tolerat, El a mers acolo unde era primit cu drag. Cu alte cuvinte, a preferat să stea cu oamenii care I-au recunoscut și I-au primit Persoana, planul și puterea.
Știți, Isus avea acceptarea deplină și mandatul lui Dumnezeu; de aceea, nu S-a temut de respingerea oamenilor. Și tu ai acceptarea deplină din partea lui Dumnezeu: „ai preţ în ochii Mei… eşti preţuit şi te iubesc…” (Isaia 43:4) Primul pas pentru a învinge teama de respingere este să păstrezi tot timpul clară și proaspătă în mintea ta părerea pe care o are Dumnezeu despre tine!
de Jean Koechlin
Isaia 47:1-15
Acum ne stă în atenţie Babilonul şi observăm că înainte chiar ca acesta să-şi fi făcut intrarea pe scena istoriei, căderea îi fusese deja anunţată. Folosit de Domnul pentru a-l disciplina pe poporul Său, Babilonul nu a arătat niciun pic de milă faţă de el, nu şia „pus la inimă (aceste lucruri)” şi nici nu şia „amintit de sfârşitul lor„ (v. 7; Deuteronom 32.29). Prin gura lui Daniel, Dumnezeu îi făcuse deja cunoscut Babilonului acest sfârşit (vezi Daniel 2.45). Cu toate acestea, cetatea îngâmfată a proclamat: „Voi fi stăpână pentru totdeauna„ (v. 7). Şi cunoaştem sfârşitul ei solemn şi subit, în noaptea tragică a ospăţului lui Beltşaţar … (Daniel 5.30).
În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinătăţii ca Biserică responsabilă: ea a încetat să mai fie aici, jos, o străină şi să mai sufere; a preferat un tron în locul crucii; a uitat mila, dominând sufletele, nesocotind drepturile Domnului, pierzând din vedere întoarcerea Lui şi deprinzându-se cu o mulţime de idolatrii şi superstiţii (v. 12,13). Dar ceasul ruinei ei se apropie (Apocalipsa 18). Momentul când Hristos o va prezenta cerului şi pământului pe adevărata Lui Mireasă, Biserica, alcătuită din toţi răscumpăraţii Săi iubiţi, înălţaţi împreună cu El, va avea loc înainte de dezlănţuirea evenimentelor din Apocalipsa 18. Faceţi şi voi parte din Biserica celor răscumpăraţi?
Mana Zilnica 