Mana Zilnica

Mana Zilnica

27 August 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus l-a văzut pe Natanael venind spre El și a spus despre el: „Iată, cu adevărat, un israelit în care nu este viclenie”. Natanael I-a spus: „De unde mă cunoști?”. Isus a răspuns și i-a zis: „Înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut, când erai sub smochin”.

Ioan 1.47,48


Vedem o frumoasă recomandare a lui Natanael făcută de Domnul prin aceste cuvinte: „Iată, cu adevărat, un israelit în care nu este viclenie”. Nu am dori și noi o astfel de recomandare din partea Lui? Natanael a fost însă surprins că Domnul a spus acest lucru despre el, neștiind de unde îl cunoștea Isus, însă Domnul i-a spus că îl văzuse pe când stătea sub smochin. Smochinul era considerat locul rugăciunii, iar Domnul Isus era Cel căruia Natanael se rugase. Este evident că Natanael își deschisese acolo inima și își mărturisise păcatele, fiindcă Isus îl cunoștea și a spus că în el nu era viclenie. El ne cunoaște și ne vede și pe noi – pe fiecare dintre noi. „Doamne, Tu m-ai cercetat și mă cunoști … și cunoști toate căile mele” (Psalmul 139.1,3).

Lui Natanael i s-a dat de asemenea o minunată revelație a gloriei lui Dumnezeu în Persoana Fiului Său preaiubit, fiindcă Natanael I-a răspuns Domnului Isus: „Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!” (Ioan 1.49). Să privim cu atenție la felul în care Natanael I-a dat lui Hristos mai întâi onoarea de Fiu al lui Dumnezeu și apoi pe cea de Împărat al lui Israel. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El este Obiectul închinării noastre. Ca Împărat al lui Israel, El este vrednic de a deține toată autoritatea asupra acelei națiuni. Însă El este mai mult decât Împărat al lui Israel – este Împăratul împăraților și Domnul domnilor! El are autoritate absolută asupra întregii creații.

Fie ca toți să ne găsim cea mai adâncă bucurie și plăcere în a-L lăuda și a ne închina Lui necontenit! Fie ca inimile noastre să fie atrase tot mai mult de El, pentru a-L preamări și a-L asculta din dragoste!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dragostea … nu caută folosul său, nu se aprinde de mânie.

1 Corinteni 13.5


Noi Îl avem pe Domnul în casă

Am intrat în discuție cu vecinul meu. „Dumneavoastră vă merge bine”, a spus el suspinând. „La dumneavoastră domnește cel puțin pacea. Dar la noi? Eu nu mă mai pot înțelege cu soția. Nu vreau să mă despart de ea, dar nu mai suport cearta aceasta fără sfârșit! Dumneavoastră chiar vă merge bine.” — „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru”, i-am răspuns eu. „Pacea pe care o avem se datorează faptului că Îl avem pe Domnul în casă.” — „Tocmai aceasta este problema și la noi: cine să fie domn în casă. Să o auziți pe soția mea!” — „La noi în casă, Stăpân este Domnul Isus.” Vecinul s-a uitat mirat la mine, pentru că nu înțelegea ce îi spuneam. Apoi a spus puțin iritat: „Cu siguranță, nici la dumneavoastră nu este în fiecare zi soare, mai există și probleme”. — „Din nefericire, da”, a trebuit să recunosc. „Dar, pentru că Domnul Isus este la noi, lucrurile se pun imediat în ordine. El ne iartă și ne ajută.” — „Cum?”, a vrut el să știe.

„Vă povestesc o întâmplare din viața bunicului meu. Odată a avut și el o ceartă cu soția lui. La final a trântit ușa și a plecat. Ea a rămas îmbufnată. Dar, după câteva minute, bunicul a intrat și a spus: «Pe noi doi Domnul ne-a unit. De aceea, să ne împăcăm!». Zicând acestea, a sărutat-o. Vedeți, în această căsnicie, etalonul era dragostea lui Isus Hristos. Când bunicii mei se gândeau la Domnul Isus și la faptul că El a murit pentru ei la cruce, atunci se împăcau.”

Citirea Bibliei: Iov 36.22-37.4 · Fapte 17.10-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI O DRAGOSTE RĂBDĂTOARE? – Fundația S.E.E.R. România

„Preaiubiților… dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu”. (1 Ioan 4:7)


Când ne uităm la celebrități și le vedem cum trec de la o căsnicie la alta ori sar dintr-o relație în alta, asta trebuie să ne facă să înțelegem că poți avea carismă fără să ai caracter, poți avea talent fără să fii o persoană de încredere, și poți avea competență dar fără să ai răbdare. O caricatură dintr-o revistă arăta o pereche stând în fața preotului la ceremonia de nuntă. Preotul, uitându-se la mireasă, spunea: „Răspunsul corect este „Da”, nu „Merită să încerc”!

Dragostea – în căsnicie și în orice altă relație – necesită lepădare de sine și dedicare din partea noastră. Și contrar opiniei publice, ea nu vine ușor sau în mod natural.

Dragostea înseamnă să-l pui pe celălalt pe primul plan și să te jertfești. Adevărul este că toți suntem egoiști; în firea noastră pământească, puțin ne pasă să ne sacrificăm pentru alții dacă nu suntem foarte motivați și bine răsplătiți. De aceea Biblia ne învață că unul dintre secretele unei relații profunde cu soțul sau soția ta este să ai o relație profundă cu Dumnezeu. Apostolul Ioan scrie: „dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.

Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:7-8). Și dacă te rogi lui Dumnezeu, El îți va turna acest fel de dragoste în inimă. Iată cum o va face: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5). Acest fel de dragoste crește pe măsură ce ne maturizăm. Se dezvoltă în timp ce-o alimentăm. Crește câtă vreme persistăm în ea.

Concluzie: aceasta este dragostea plină de răbdare!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Faptele Ap. 2:22-41


Pornind de la un text din profetul Ioel, Petru le-a demonstrat iudeilor că puterea care acţiona în mijlocul lor era de origine divină. Ori de câte ori auzim o lectură biblică, oricare ar fi ea, să nu uităm niciodată că Dumnezeu ne vorbeşte. Acum Petru le aminteşte de drumul minunat al lui Hristos aici, jos, de moartea şi de învierea Sa, anunţate în mai multe pasaje din Scripturi şi atestate de apostoli. Astfel, pe „acest Isus, pe care poporul Îl răstignise, Dumnezeu L-a pus să şadă la dreapta Sa, făcându-L şi Domn şi Hristos. Ce subiect înspăimântător pentru ucigaşii Lui, convinşi de o astfel de crimă! Străpunşi în conştiinţă, auditorii sunt cuprinşi de căinţă, am putea spune de teamă şi de confuzie deopotrivă. Cum să-L liniştească pe Dumnezeu după o asemenea crimă? În primul rând prin pocăinţă, răspunde Petru. Aceasta nu este un simplu regret al unei purtări rele, ci o judecată pe care o facem împreună cu Dumnezeu asupra faptelor comise şi o abandonare a vechii comportări; ea este deja o primă manifestare a credinţei (iată de ce apostolul nu mai are nevoie să-i invite să creadă). Trei mii de persoane sunt convertite şi botezate ca urmare a acestei prime predicări.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: