26 August 2022
Și Abiia a stat pe muntele Țemaraim … și a zis: „Ascultați-mă, Ieroboam și tot Israelul! … N-ați alungat voi pe preoții Domnului, pe fiii lui Aaron și pe leviți, și v-ați făcut preoți ca popoarele țărilor? … Cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru, iar noi nu L-am părăsit; și preoții care slujesc Domnului sunt fii ai lui Aaron, și leviții sunt la lucrul lor”.
2 Cronici 13.4,9,10
Lecții din viața lui Abiia (2) – Viața spirituală: aparențe și realitate
Înainte de a începe lupta împotriva lui Israel, Abiia le reamintește pe drept de păcatul lui Ieroboam: ei se întorseseră de la Dumnezeu la idolatrie. Apoi menționează că cei din Iuda Îl aveau pe Domnul ca Dumnezeu al lor și oferă detaliile cu privire la toate lucrurile corecte pe care ei le făceau. Preoții erau fiii lui Aaron, iar leviții își îndeplineau slujba lor: „ei ard pentru Domnul în fiecare dimineață și în fiecare seară arderile-de-tot și tămâia plăcut mirositoare; și pâinile sunt puse în rânduri pe masa cea curată, și sfeșnicul de aur cu candelele sale, ca să ardă în fiecare seară; pentru că noi păzim cele de păzit ale Domnului Dumnezeului nostru, dar voi L-ați părăsit” (2 Cronici 13.11). Impresionant! Însă ce făcea Abiia însuși? Din nefericire, „el a umblat în toate păcatele tatălui său” (1 Împărați 15.3). Practicile erau desfășurate corect, însă inima lui Abiia era departe de Dumnezeu…
Cum stau lucrurile cu privire la umblarea noastră creștină? Are ea realitate, sau este doar formală? Există o prăpastie între mărturisirea noastră și viața noastră spirituală? Să renunțăm? Dacă este să renunțăm la ceva, trebuie să renunțăm nu la calea credinței în Isus Hristos, ci la starea noastră căldicică, la lucrurile care ne țin inima departe de dragostea lui Dumnezeu, la tot ceea ce împiedică părtășia noastră fericită cu Tatăl și cu Fiul, prin Duhul. Iată la ce trebuie să renunțăm! Apoi, având realitate interioară, acțiunile și umblarea noastră Îi vor fi plăcute Domnului.
Abiia avea doar pretenții cu privire la închinarea adevărată, iar inima sa era departe de aceasta. Aparențele pot fi înșelătoare. Domnul să ne ajute să avem o mai mare măsură de devotament pentru El!
A. Leclerc
Faraon, împăratul Egiptului, … a lăsat să treacă clipa potrivită.
Ieremia 46.17
Suntem gata să-L întâlnim pe Dumnezeu?
Ora 3:36 pe 26 august 2016 – Pe când majoritatea oamenilor dormeau, ceasul turnului bisericii din Amatrice, Italia, atestă ora acestui incredibil eveniment: un cutremur sever zguduie centrul Italiei și smulge din somn aproximativ 300 de oameni și îi trimite în moarte.
Ora 3:36 – Cutremurul transformă aproape tot satul în ruine. Multe dintre clădirile istorice se prăbușesc, însă turnul bisericii rămâne în picioare, ca un memorial, la fel și ceasul fixat pe el care indică timpul când are loc evenimentul. La sfârșitul lunii octombrie va avea loc un alt cutremur și turnul bisericii se va prăbuși.
Ora 3:36 – Moartea intră în sat. Neașteptată și nedorită, ea se furișează în miez de noapte, curmă vieți, smulge oamenii pe unul de lângă altul, trage ultima linie.
Ce bine că există Unul care poate să mângâie și să șteargă lacrimile! El a cunoscut suferința și a vărsat lacrimi la mormântul prietenului Său Lazăr (Ioan 11.35). Acest Unul vorbește prin minunile naturii, dar El vorbește și prin nenorociri și catastrofe, pentru că vrea să-i trezească pe oameni să se întoarcă la El, pentru că „dorește ca niciunul să nu piară, ci ca toți să vină la pocăință” (2 Petru 3.9).
Suntem gata să-L întâlnim pe Dumnezeu?
Citirea Bibliei: Iov 36.1-21 · Fapte 17.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TREBUIE SĂ AUZI GLASUL LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România
„Ce spune Domnul meu robului Său?” (Iosua 5:14)
În Noul Testament, Dumnezeu a scos în evidență lucruri diferite pentru fiecare dintre cele șapte biserici din Apocalipsa. De ce? Pentru că fiecare avea o misiune diferită și se confrunta cu provocări diferite. E înțelept să citești cărți bune și să asculți mentori și învățători buni, însă nu presupune că ce le-a spus Dumnezeu lor îți spune și ție. Sunt momente în care trebuie să auzi tu însuți vocea lui Dumnezeu. Poți adopta anumite principii, dar trebuie să obții planul tău de la Dumnezeu. De aceea, uneori mesajul lui Dumnezeu nu ajunge cu ușurință la predicatori. Când le vorbește în mod personal, ei pun o introducere, trei puncte și o concluzie – și le predică altora! Ca lider spiritual, există o altă capcană: să încerci să primești un cuvânt pentru alții pentru că întâmplător aceștia te deranjează! Lasă-L pe Dumnezeu să-i îndrepte, și tu stai acolo unde îți este locul! Apostolul Pavel a scris: „Noi însă nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi.” (2 Corinteni 10:13). Autoritatea și ungerea ta sunt în legătură directă cu faptul de a te afla acolo unde dorește Dumnezeu să fii, și de a face ce dorește El să faci. Când ești mânat de eul tău sau de așteptările celorlalți sau de un plan pe care Dumnezeu l-a dat altcuiva, ești sortit eșecului. Tu trebuie să auzi singur vocea lui Dumnezeu. Dacă ești desemnat, ești limitat! Nu poți merge unde dorești și să faci ce dorești… așa că roagă-L pe Dumnezeu să-ți încununeze eforturile cu succes. Dacă te afli în locul nepotrivit, făcând lucruri nepotrivite, nu lăsa mândria să te țină acolo. Roagă-te: „Ce spune Domnul meu robului Său?” Apoi, pune în practică!
de Jean Koechlin
Faptele Ap. 2:1-21
Câteva zile s–au scurs de la înălţarea Domnului. Promisiunea Sa, care este şi a Tatălui, se va împlini (cap. 1.4). Sub formă de „limbi împărţite, ca de foc” (v. 3), Duhul Sfânt, Persoană divină, coboară pe pământ şi rămâne peste ucenici. Imediat, puterea Lui se arată în ei: devin capabili să vorbească în limbi pe care nu le cunoscuseră. Dumnezeu remediază astfel, în har, blestemul de la Babel şi le confirmă tuturor că binecuvântarea divină se va întinde peste tot pământul (Geneza 11.1‑9).
Sărbătoarea iudaică de la Cincizecime strângea an de an la Ierusalim o mulţime „considerabilă” dintre israeliţii risipiţi printre naţiuni. Şi această afluenţă va fi ocazia celei dintâi mari reuniuni de evanghelizare. Ce subiecte de uimire însă pentru această mulţime! Fiecare poate auzi, în propria sa limbă, „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (v. 11). Şi cei care le vorbesc sunt nişte „galileeni” fără carte (comp. cu cap. 4.13 şi cu Ioan 7.15). Nu este necesar să faci parte dintr–o elită, nici să fi făcut anumite studii, pentru a deveni lucrător al Domnului. Dependenţa de El şi supunerea faţă de acţiunea Duhului Său, acestea sunt singurele condiţii necesare. De am putea fiecare în parte să le împlinim!
Mana Zilnica 