Mana Zilnica

Așa că fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. … Să nu puneți înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.

Romani 14.12,13

A sărit de pe pod, pentru că și oaia dinainte sărise

În munți, o turmă de oi trecea pașnică pe o cărare. În curând a ajuns la un pod care traversa o prăpastie adâncă. Turma trecuse adesea pe acest drum, dar acum oile din față s-au oprit iritate. Cele din spate s-au înghesuit – și deodată s-a creat panică. Atunci o oaie a pornit din loc, a sărit peste parapetele podului și a dispărut în adânc. Acesta a fost semnalul pentru celelalte! O oaie a sărit după alta… în moartea sigură. Deznădăjduit, păstorul a încercat să salveze ceea ce nu mai era de salvat. Prea târziu! Fiecare oaie a sărit, pentru că și oaia de dinaintea ei sărise. Doar puține s-au lăsat oprite.

Astăzi, cei mai mulți oameni ignoră evanghelia, vestea bună a lui Dumnezeu. Unii consideră că sufletul lor nu se poate pierde; alții, că nu ar avea păcate pentru care trebuie să dea socoteală; alții, că nu există veșnicie. Dar ceea ce este greșit nu devine corect doar pe motiv că și alții consideră la fel!

Cine își ignoră sufletul nemuritor se înșală; cine Îl exclude pe Dumnezeu din viața sa se înșală; cine trăiește după cum consideră în mintea lui că este bine și alungă orice gând cu privire la păcat se înșală.

Înaintea lui Dumnezeu nu va fi valabilă această scuză: Așa au făcut toți!

Citirea Bibliei: Geneza 24.32-49 · Psalmul 8.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU SE VA ÎNGRIJI DE TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul Şi-aduce aminte de noi: El (ne) va binecuvânta…” (Psalmul 115:12).

Cât timp irosești îngrijorându-te pentru lucruri care, de obicei, nu se întâmplă niciodată? Fii sincer! Și oare s-a îmbunătățit ceva ca urmare a îngrijorării tale? Firește că nu! Apostolul Pavel scrie: „Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:5-6). Apoi, el ne încurajează spunându-ne că atunci când facem lucrul acesta, „pacea lui Dumnezeu ne va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (vezi Filipeni 4:7).

În clipa în care începi să te îngrijorezi sau să te simți agitat într-o anumită privință, adu preocuparea ta înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Eliberează-te de povară și crede că El îți va arăta ce să faci sau îți va spune că-ți va purta de grijă, El Însuși. Rugăciunea are putere asupra îngrijorării. Când simți presiune, întotdeauna cel mai bun lucru este să te rogi, în loc să te umpli de teamă și să discuți despre asta. E ușor să te rogi? Nu, pentru că dacă toată viața ți-ai făcut griji, atunci îngrijorarea a devenit un obicei. Dar, cu dedicare, cu perseverență și cu ajutorul lui Dumnezeu, poți învinge îngrijorarea.

Iată două sugestii:

1) În loc să încerci să scapi de gândurile negative (fapt care te face să te concentrezi și mai mult asupra lor), mai bine umple-ți mintea cu gânduri pozitive… Gânduri din Biblie! (vezi Filipeni 4:8).

2) Ia măsuri imediat! Când începi să te îngrijorezi, spune: „Nu, nu o să mă îngrijorez pentru asta, pentru că nu mă ajută cu nimic!” Poate întrebi: „Dar cine se va îngriji de problema mea?” Dumnezeu! Cuvântul Său spune: „Domnul Şi-aduce aminte de noi: El (ne) va binecuvânta!”

de Jean Koechlin

Luca 6:39-49

Dacă un mic corp străin se depune pe lentila unui microscop, atunci prin el nu se mai poate vedea nimic. La noi însă, în mod ciudat, se petrece un fenomen invers: cu cât este mai mare „bârna” pe care o avem în ochi, cu atât vedem mai bine „paiul” din ochiul fratelui nostru.

În versetul 46, Domnul Isus ne pune o întrebare la care trebuie să reflectăm: „Pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne!, şi nu faceţi ce spun?”. Nu suntem adesea prea uşuratici şi prea inconsecvenţi când pronunţăm Numele Domnului Isus în rugăciunile noastre? Nu avem dreptul să–L numim astfel, dacă nu suntem dispuşi să facem voia Lui în toate privinţele (1 Ioan 2.4). Mulţi copii din părinţi creştini L–au primit, prin har, pe Isus Hristos ca Mântuitor al lor; dar, dacă nu–L recunosc şi în autoritatea Lui ca Domn, putem oare spune despre aceştia că s–au întors cu adevărat la El? Adevăratul creştinism constă în a nu mai trăi pentru noi înşine, ci pentru Acela care a murit pentru noi, în a–I sluji şi în a–L aştepta (1 Tesaloniceni 1.9,10; 2 Corinteni 5.15).

A zidi speranţele „pe pământ” înseamnă a merge spre o mare ruină (v. 49). Cât despre noi, să mergem cu hotărâre la Isus, să-I ascultăm cuvintele şi să le punem în practică (v. 47)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 mai 2022

10 Mai 2022

Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm.

Ochiul lui Dumnezeu se odihnește cu plăcere în Hristos peste toți copiii Săi. Ei sunt iubiți așa cum Hristos este iubit și prin El se pot apropia cu libertate, prin credință, și pot folosi harul în care sunt așezați. «Ne bucurăm de această favoare», după cum scria un alt autor, «în prezența lui Dumnezeu. Nu doar că Judecătorul ceresc ne îndreptățește, ci suntem primiți de Tatăl ceresc: un chip luminos, îndurător, plin de iubire paternă ne luminează și ne înveselește sufletul, ne înviorează inima, astfel că putem sta în prezența Lui cu inima plină de pace și putem umbla pe căile Sale. Avem siguranța prețioasă a faptului că stăm în favoarea lui Dumnezeu. În ceea ce privește păcatele noastre, ele au fost îndepărtate; în ceea ce privește locul nostru înaintea lui Dumnezeu, totul este doar dragoste și har în claritatea luminoasă a feței Sale; în ceea ce privește viitorul, ne așteaptă slava.»

Cuvinte scumpe, scrise de un bătrân slujitor al Domnului cu puțin timp înainte de sfârșitul unei vieți lungi, binecuvântate, în slujba Aceluia pe care Îl iubea sufletul său! Ele dovedesc cât de prețioasă i-a fost lui această intrare în har și cum s-a folosit de ea prin credință. Involuntar, ele ne aduc aminte de îndemnul din Evrei 13.7: „Amintiți-vă de conducătorii voștri, care v-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; și, privind atent la sfârșitul purtării lor, imitați-le credința”! Și noi avem parte de același har care i-a păstrat pe ei și de aceeași dragoste de care s-au bucurat ei; depinde doar de noi în ce măsură ne folosim de harul „în care stăm”. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – noi nu ne-am apropiat de muntele legii cu focul și cu întunericul său, cu glasul pe care ascultătorii nu îl puteau suporta, ci de Sion, muntele harului, și de Isus, Mijlocitorul unui nou legământ, de un har care satisface toate nevoile noastre și care ne stă zilnic la dispoziție în toată plinătatea lui.

R. Brockhaus

Omul, când își dă sufletul, unde mai este?

Isus a zis: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus, căci Eu Mă duc să vă pregătesc un loc”.

Iov 14.10; Ioan 14.2,3

Ultima lui tunsoare

Un marinar aflat în floarea vârstei avea simptome neliniștitoare de boală și de aceea s-a decis să meargă la medic. A fost imediat internat în spital și bănuiala lui groaznică s-a dovedit a fi realitate. Zdruncinat de diagnosticul sumbru, a intrat în cel mai bun salon de frizerie. „Să vă faceți bine treaba! Aceasta este ultima mea tunsoare înainte să plec în iad”, a spus el când a luat loc în fața frizerului.

Frizerul era un om credincios și s-a interesat cu mult tact de motivul acestor cuvinte înfricoșătoare. În timp ce îl tundea, frizerul i-a spus despre credința lui și despre viitorul său: el credea în Mântuitorul Isus Hristos și știa că, atunci când va muri, avea să meargă acasă la Domnul.

Bărbatul a revenit la spital și diagnosticul fatal s-a confirmat: cancer, care nu mai putea fi operat.

Câteva săptămâni mai târziu, o asistentă medicală i-a adus frizerului vestea despre moartea marinarului și i-a înmânat un mic bilet. Pe el marinarul scrisese anevoios, cu mâna tremurândă, cuvintele: „Nu în iad! – La Isus!”.

Citirea Bibliei: Geneza 24.15-31 · Psalmul 7.9-17

coordonatori Bob & Debby Gass

LIBER ȘI CU INIMA UȘOARĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:30)

Domnul Isus a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). Să reținem expresia: „jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Este bine să știm că nu trebuie să ne facem griji pentru lucruri, să înțelegem totul sau să purtăm poveri în viața noastră. De fapt, ne putem simți înviorați când ne dăm seama că nu trebuie să știm totul despre tot! Trebuie să ne simțim în largul nostru când spunem: „Nu dețin răspunsul la această situație dificilă, dar nu mă voi îngrijora pentru că Dumnezeu este în control și eu mă încred în El. Mă voi odihni în El și voi trăi liber și cu inima ușoară!”

Când suntem supraîncărcați cu grijile vieții – când depunem eforturi, muncim și ne îngrijorăm – avem nevoie de o pauză mentală și emoțională. Mințile noastre trebuie să-și ia o pauză de la rezolvarea problemelor și emoțiile noastre trebuie să-și ia o pauză de la supărare. Îngrijorarea ne fură odihna și beneficiile ei.

Așadar, data viitoare când te îngrijorezi și ești neliniștit, adu-ți aminte că poți trăi „liber și cu inima ușoară.” Tot ce ai de făcut este să te odihnești în siguranța dragostei lui Dumnezeu, a purtării Lui de grijă și a călăuzirii Lui. Dacă te va întreba cineva ce vei face cu problema ta, spune-i că în momentul acesta nu te gândești la ea. Dacă te întreabă de ce, spune-i că I-ai dat-o lui Dumnezeu și că ai încredere că El o va rezolva în locul tău! Amin?

de Jean Koechlin

Luca 6:20-38

De câte ori nu ne simţim sufocaţi de aceste învăţături ale Stăpânului să le lăsăm să ne pătrundă în inimi şi în special să le trăim! Cea mai mare parte a acestor cuvinte se regăsesc în Matei 5:7; aici însă ele sunt mai personale, nu se spune: „ferice de aceia”, ci „ferice de voi”.

Versetul 31 constituie un rezumat al îndemnurilor adresate „vouă, care ascultaţi” (v. 27): „Cum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel” (v. 31). Să ne purtăm bine cu semenii noştri, dacă vrem să dăm ascultare acestui cuvânt!

Toate aceste trăsături de caracter sunt străine de firea noastră orgolioasă, egoistă şi nerăbdătoare. Domnul subliniază că ele sunt ale lui Dumnezeu Însuşi şi că prin ele vom fi recunoscuţi că suntem copiii Tatălui ceresc pe pământ (v. 35b, 36).

În cer, într-adevăr, nu vom mai avea ocazia de a le manifesta, pentru că acolo nu vor mai fi nici vrăjmaşi de iubit, nici nedreptăţi de îndurat, nici necăjiţi de mângâiat. Avem responsabilitatea şi privilegiul ca aici, pe pământ, să semănăm cu Isus, să reflectăm blândeţea, dragostea, smerenia şi răbdarea acestui Model desăvârşit care, când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri, iar când era chinuit, nu ameninţa (1 Petru 2.21,23).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 mai 2022

9 Mai 2022

Satan a răspuns Domnului și a zis: „Piele pentru piele! Da, omul va da tot ce are pentru viața lui”.

Toate sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.

Iov 2.4; 1 Corinteni 3.21,22

Pentru mulți, viața este comoara cea mai de preț. Mulți bolnavi incurabili fac orice ca să-și prelungească viața. Când cineva moare din vina altuia, există adesea multă amărăciune împotriva celui vinovat. Iov însă a spus: „Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1.21). El a rostit aceste cuvinte cu privire la pierderea tuturor averilor sale, dar și cu privire la moartea copiilor săi. Acest lucru are aplicație la viața fiecărui om. „Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este cu Tine și i-ai pus margini peste care să nu treacă …” (Iov 14.5). Adesea cităm versetul: „Având dorința să plec și să fiu împreună cu Hristos, pentru că este cu mult mai bine” (Filipeni 1.23), însă luptăm cu toată puterea pentru a ține ceea ce nu putem păstra.

Pentru cei care nu-L cunosc pe Hristos ca Mântuitor, moartea este într-adevăr un lucru cumplit. Ea îi duce într-o eternitate de chin și de durere, într-o stare de separare totală de Dumnezeu. Însă, pentru cei care sunt mântuiți, moartea nu mai este ceva care să-i înspăimânte, nici vreun lucru pe care să caute să-l evite cu orice preț. Astfel de atitudini nepotrivite sunt cu totul lumești și i-au influențat pe creștini într-un fel atât de semnificativ, încât au devenit atitudini normale.

Ne punem noi încrederea în medicamente sau în doctori mai mult decât în Dumnezeu? Îi învinuim pe doctori, dacă au făcut o greșeală? Nu este Dumnezeu suveran peste toate lucrurile? Nu este El la cârma lor? Noi Îl așteptăm pe Domnul să ne răpească din această lume, nu așteptăm moartea; însă, dacă Dumnezeu, în planul Său perfect pentru noi, îngăduie ca noi să fim foarte aproape de plecare sau ca cineva drag nouă să fie luat la El, să ne încredem în El pe deplin!

Blok

Dar tu, suflete al meu, liniștește-te în Dumnezeu, căci în El este nădejdea mea. Numai El este stânca și mântuirea mea, turnul meu de scăpare.

Psalmul 62.5,6

În cine ne încredem?

Cu mulți ani în urmă, în Londra bântuia ciuma. Acolo trăia un om bogat numit Craven. Deoarece epidemia se răspândea tot mai mult, Craven s-a decis să plece din Londra la moșia sa de la țară. Înainte de plecare a intrat încă o dată în holul casei. Atunci l-a auzit pe un slujitor întrebându-l pe unul dintre valeți: „Dumnezeul stăpânului meu locuiește la țară? Stăpânul pleacă de aici, pentru că este ciumă. Nu locuiește Dumnezeul stăpânului meu și în oraș?”. Craven a rămas pe loc uimit. Cuvintele slujitorului au lăsat o impresie adâncă asupra lui. Rușinat, și-a spus: „Da, Dumnezeul meu locuiește pretutindeni, El mă poate păzi în oraș la fel ca la țară. Voi rămâne aici. Întrebarea slujitorului mi-a fost o predică folositoare”. El a recunoscut înaintea lui Dumnezeu necredința sa, iar Dumnezeu Și-a dovedit puterea ocrotitoare, astfel încât Craven nu s-a îmbolnăvit, deși l-a îngrijit pe un vecin bolnav.

Când întâlnim greutăți, Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul și sprijinul, dar de cele mai multe ori nu ne încredem numai în El, ci încercăm și noi înșine o cale de ieșire, de rezolvare. Ne punem încrederea nu în Dumnezeu, ci în noi sau în oameni. Atunci inimile noastre nu pot fi liniștite și în pace, ci sunt neliniștite și pline de teamă. Dar, dacă încrederea noastră este numai în Dumnezeu, El ne va veni în ajutor mai mult decât am cerut sau decât putem înțelege.

Citirea Bibliei: Geneza 24.1-14 · Psalmul 7.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

MĂREȘTE-L PE DOMNUL, ASTĂZI! – Fundația S.E.E.R. România

„Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:3)

În rugăciunea „Tatăl nostru” putem observa două lucruri. Începe cu cuvintele: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău” (Matei 6:9) și se termină cu „a Ta este Împărăția, și puterea și slava, în veci, Amin.” (Matei 6:13). Dumnezeu dorește să-ți începi rugăciunea și s-o termini gândindu-te la El. De ce? Pentru că-ți va fi de două ori mai bine să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, decât pe oricine sau pe orice altceva! Când mărești un obiect, îi crești dimensiunile pentru a-l putea vedea și înțelege mai bine. Când Îl mărim pe Dumnezeu, facem același lucru. Mărim conștientizarea prezenței Lui, ca să-L putem înțelege mai bine. Iată ce se întâmplă când ne închinăm înaintea Lui: ne mutăm gândurile de la noi înșine la Dumnezeu. Punem accentul pe El.

În traducerea Bibliei „The Message”, Eugene Peterson parafrazează ultimele cuvinte din rugăciunea Tatăl nostru în felul următor: „Tu ești la cârmă! Poți face tot ce dorești! Strălucești de frumusețe! Da, da, da!” (Matei 6:13). Putem spune mai clar de atât? Dumnezeu este la cârmă! Vorbind despre Isus Hristos, Peterson parafrazează cuvintele apostolului Pavel din Efeseni 1:20-23, astfel: „Dumnezeu L-a înviat din morți, L-a pus pe tron în ceruri, I-a dat în mână conducerea universului, totul, de la galaxii la guverne, niciun nume și nicio putere nu se pot sustrage domniei Sale. Și nu doar în prezent, ci pentru totdeauna. El controlează totul, El are ultimul cuvânt în orice. În centrul tuturor acestora, domnește Hristos!” Așadar, când Îl mărești pe Domnul, tu spui de fapt: „Doamne, Tu care conduci universul, Tu conduci și inima mea!”

de Jean Koechlin

Luca 6:1-19

Domnul Isus venise pentru a introduce o nouă ordine, însă Israel considera ca fiind mai bun vechiul regim al legii (comp. cu cap. 5.39). Acesta este omul; el preferă poruncile, pentru că, împlinindu-le într-o cât de mică măsură, se poate mândri cu ele, în timp ce harul îl umileşte, făcându–l să se considere pierdut. Pentru acest motiv, iudeii ţineau foarte mult la sabat; Domnul însă le dă fariseilor două lecţii în legătură cu acest subiect: una din Scripturi şi din istoria lui Israel (v. 3,4), iar cealaltă din propriul Său exemplu de dragoste (v. 9,10). Singurul efect asupra inimilor lor a fost însă să-i facă să urzească planuri pentru a scăpa de El.

Apoi Învăţătorul Îşi desemnează apostolii; dar, mai înainte de a o face, El Se roagă o noapte întreagă. Ce importanţă avea această alegere pentru lucrarea care trebuia împlinită apoi! Domnul Isus cunoştea caracterul natural al fiecăruia dintre ucenicii Săi, ce trebuia să dobândească şi ce să lepede fiecare îi cunoştea, dar îi iubea, aşa cum vă cunoaşte şi vă iubeşte şi pe voi (Ioan 10.14,27).

În plus, Cel care ştia toate lucrurile a trebuit să-l ia cu Sine pe trădătorul Iuda. Dar acolo din nou triumfă supunerea Lui deplină: Isus venise să împlinească Scripturile.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 mai 2022

8 Mai 2022

Au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat pentru totdeauna! Amin.

Romani 1.25

Doxologiile din Noul Testament (1) – Puterea lui Dumnezeu în creație

Doxologia este un termen teologic folosit pentru a descrie o rostire a laudei și a închinării către Dumnezeu, ca răspuns la un atribut al lui Dumnezeu sau la o lucrare a Lui. Cuvântul vine din limba greacă și este format din două cuvinte: doxa, care înseamnă „glorie”, și logia, care înseamnă „rostire”. În mod obișnuit, doxologiile se încheie cu „Amin”, ca o accentuare a lor. În Noul Testament există șaisprezece doxologii.

În Romani 1 găsim prima dintre cele patru doxologii conținute de această epistolă uimitoare. În acest prim capitol din Romani, Pavel face o descriere a națiunilor. Ele nu aveau Legea, nici Profeții, așa cum aveau iudeii (Romani 3.1,2); de fapt, ele nu aveau nicio revelație directă de la Dumnezeu. Totuși, ele aveau mărturia cu privire la puterea și la gloria lui Dumnezeu ca și Creator. Când cei dintre națiuni priveau la minunile creației, Îl puteau cunoaște astfel pe Dumnezeu, fiindcă El este manifestat prin acestea (Romani 1.19). Însușirile Sale «nevăzute», ca și Creator, puteau fi văzute cu claritate și cunoscute de către oameni încă de la facerea lumii – anume „puterea Sa eternă și divinitatea Sa” (Romani 1.20). Ei cunoșteau, în conștiința și în înțelegerea lor, că tot ceea ce există a fost creat de un Dumnezeu viu. Totuși, cei dintre națiuni au devenit nerecunoscători, I-au întors spatele lui Dumnezeu și s-au închinat la lucruri create – ceea ce constituie esența idolatriei.

Adevărul despre puterea eternă și despre divinitatea lui Dumnezeu a produs însă imediat laudă în inima apostolului: Dumnezeu „este binecuvântat pentru totdeauna. Amin”. Să recunoaștem și noi aceste lucruri, în această zi dintâi a săptămânii, și să-I aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru măreția și pentru puterea Lui, manifestate prin crearea și prin susținerea tuturor lucrurilor! El este nu doar Mântuitorul nostru, ci și Creatorul nostru. Toată gloria Îi aparține Lui!

B. Reynolds

El a fost asuprit și chinuit, dar nu Și-a deschis gura; ca un miel pe care-l duci la tăiere și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura.

Și în mijlocul scaunului de domnie … am văzut stând în picioare un Miel.

Isaia 53.7; Apocalipsa 5.6

Mielul lui Dumnezeu

Mielul lui Dumnezeu a fost liniștit. Când Domnul Isus a fost maltratat, nu a rostit niciun cuvânt de revoltă, de răzbunare sau de amenințare. Când a fost acuzat pe nedrept, nu a exprimat nicio plângere, nici nu a strigat după răzbunare, cu toate că era în puterea Lui să facă acest lucru. Cât de minunat a fost Domnul chiar și în tăcerea Lui!

Mielul lui Dumnezeu a fost jertfit. Din punctul de vedere al oamenilor, se consideră că Isus din Nazaret a trăit într-o vreme nepotrivită, într-un loc neoportun. Căci, dacă ar fi rămas în Galileea, acolo S-ar fi putut apăra! De ar fi fugit El când I s-a ivit ocazia…! Dar, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, totul s-a întâmplat după planul Său și la timpul potrivit.

Mielul lui Dumnezeu „stă” acum. Epistola către Evrei ne spune că Hristos, marele Preot, S-a așezat, adică lucrarea făcută de Hristos în locul nostru pentru păcatele noastre este terminată; problema păcatelor noastre este clarificată. Fiind jertfit o dată pentru totdeauna, Mielul lui Dumnezeu este acum în victoria învierii Sale. Mielul lui Dumnezeu merită veșnic adorare și mulțumire!

Citirea Bibliei: Geneza 23.1-20 · Psalmul 6.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

FII UN PURTĂTOR DE GRIJĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36).

Biblia spune: „Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă” (Proverbele 16:10). Domnul Isus a fost cel mai bun exemplu. Îi iubea pe oameni, dar nu i-a folosit niciodată în propriul Său interes. Era ocupat, dar nu prea ocupat ca să se oprească și să-i ajute. Relatând pilda Samariteanului milostiv, Domnul Isus a spus: „un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, şi a îngrijit de el” (Luca 10:33-34).

Să remarcăm cuvintele: „a îngrijit de el.” Pentru a fi lider, trebuie să fii în stare să-i influențezi pe oameni și o poți face când îți pui timp deoparte să te îngrijești de ei. În centrul acestui proces se află o preocupare autentică pentru ceilalți. Dacă vrei să dai o mână de ajutor și să-i influențezi în mod pozitiv, tu nu-i poți discredita și subaprecia, întrucât ei o vor simți. Trebuie să-i iubești și să-i respecți. Vechiul refren „prefă-te până reușești” nu se potrivește; oamenii își vor da seama dacă îți pasă sau nu.

Poate întrebi: „De ce-ar trebui să-mi asum rolul celui care se îngrijește de alții? La urma urmelor, nu e ceva ce ar trebui să primească din altă parte, adică de la familia lor?” Mulți dintre cei cu care intri în contact în fiecare zi sunt disperați după încurajare și, din nefericire, dacă nu o primesc de la tine, nimeni altcineva nu le-o va da! Când devii un astfel de om în viața cuiva, tu ai ocazia reală de a câștiga acea persoană pentru Dumnezeu, și de a o influența înspre bine!

de Jean Koechlin

Luca 5:27-39

Levi (numit şi Matei: Matei 9.9) era la slujba sa atunci când vocea lui Isus îl cheamă. Pe dată el părăseşte totul, se scoală şi Îl urmează. Apoi Îl primeşte la el pe Domnul, împreună cu vechii lui colegi, cărora vrea să le ofere o ocazie de a-L întâlni pe Mesia. (Fie ca şi invitaţiile noastre să aibă acelaşi motiv!) Aceşti vameşi (perceptori de taxe) erau urâţi de ceilalţi iudei, pentru că ei se îmbogăţeau pe seama lor, profitând de stăpânirea romană. De aici şi indignarea cărturarilor şi a fariseilor, când L-au văzut pe Isus împreună cu ucenicii Lui în tovărăşia unor asemenea renegaţi.

Ce mulţi oameni sunt mai curând dornici să–i evite pe păcătoşi, decât să evite păcatul! Ca răspuns la cârtirile lor, Isus Se face cunoscut ca marele medic al sufletelor. Aşa cum doctorul nu se duce la cei sănătoşi (sau care se cred aşa), tot astfel nici Domnul nu Se ocupă decât de cei care îşi recunosc vinovăţia.

Apoi cărturarii şi fariseii ridică problema postului. Isus le răspunde că această marcă a întristării nu se potriveşte cât timp El, Mirele, Se află în mijlocul lor. Iar robia faţă de lege şi porunci nu se potriveşte cu libertatea şi bucuria pe care le aduce harul (v. 36,37).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 mai 2022

7 Mai 2022

Toate sunt la fel tuturor: aceeași întâmplare celui drept și celui rău, celui bun (și celui rău), celui curat și celui necurat, celui care jertfește și celui care nu jertfește. Cum este cel bun, așa este și cel păcătos; cel care jură, ca și cel care se teme de jurământ.

Era o cetate mică și puțini oameni în ea; și a venit un împărat mare împotriva ei și a împresurat-o și a ridicat întărituri mari împotriva ei. Și se afla în ea un om sărac și înțelept care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui, dar nimeni nu și-a adus aminte de omul acela sărac.

Eclesiastul 9.2,14,15

„Toate sunt la fel tuturor”, spune Eclesiastul 9.2. Dumnezeu îngăduie o serie de evenimente în viața fiecărui om – pe care noi le numim fericite sau nefericite, potrivit cu natura lor – pentru a vedea dacă vreunul din ele va face ca inima făpturii Sale să se întoarcă spre El. Mai mult, Domnul n-a promis niciodată că cel credincios nu va avea de trecut prin diferite încercări, după convertirea sa. Însă diferitele împrejurări ale vieții, fie că ele afectează sănătatea sau munca sau familia, sunt tot atâtea prilejuri pentru noi de a arăta cum credința creștină schimbă felul în care trecem prin ele.

De exemplu, dacă cineva care nu este întors la Dumnezeu are un eșec la un examen, el va considera acest lucru a fi ghinion sau lipsă de corectitudine din partea profesorului, însă cel credincios va recunoaște în aceasta mâna Tatălui său ceresc, care este plin de înțelepciune și de iubire față de el, copilul Său. „Alergarea nu este pentru cei iuți, nici lupta pentru cei puternici” (Eclesiastul 9.11; Romani 9.16). Omul lui Dumnezeu este cel care câștigă atât alergarea, cât și lupta. 2 Timotei 4.7 ne prezintă un sărman prizonier bătrân, care-și isprăvise alergarea și care luptase lupta cea bună.

Pilda cu omul sărac și înțelept ne îndreaptă privirile către Domnul Isus. El este Cel care ne-a eliberat de Vrăjmașul cel puternic (Evrei 2.14,15). Trebuie să avem grijă să nu fim nerecunoscători, nici uituci, ca locuitorii acelei mici cetăți, ci să dăm ascultare întotdeauna cuvintelor Sale (Eclesiastul 9.15,16; 1 Corinteni 11.24).

J. Koechlin

Dar Noe a căpătat îndurare înaintea Domnului.

Geneza 6.8

A căutat și a găsit îndurare

Pe timpul când trăia Noe, răutatea oamenilor era mare pe pământ. Peste tot stăpâneau imoralitatea și violența. Atunci Dumnezeu a zis: „Voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l-am creat” (Geneza 6.7), anunțând astfel judecata.

Relatarea din Biblie însă are următoarea continuare: „Dar Noe a căpătat îndurare înaintea Domnului”. Noe a fost grațiat în mijlocul unei lumi nelegiuite și a scăpat de judecată. Cum?

Noe L-a auzit pe Dumnezeu anunțând potopul, pentru că a ascultat glasul Său. El știa că nu este mai bun decât oamenii din jurul său și că ar fi meritat aceeași judecată. Această concluzie l-a determinat să caute îndurare. Noe a privit cu credință la Dumnezeu, Judecătorul, și a găsit îndurare la El. Corabia, pe care a construit-o conform poruncii Domnului, l-a protejat de potopul care a distrus tot ce era viu pe pământ.

Noi trăim într-un timp asemănător cu cel în care a trăit Noe. Judecata divină asupra lumii păcătoase urmează să fie exercitată. Și tu vei fi atins de ea, de aceea trebuie să cauți îndurarea lui Dumnezeu. Vei găsi îndurarea Sa numai dacă Îl vei căuta. Urmează și tu exemplul acestui om care, copleșit de povara vinei sale, s-a prăbușit în fața Singurului care arată îndurare: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18.13).

Citirea Bibliei: Geneza 22.13-24 · Psalmul 5.7-12

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTREABĂ ȘI APOI ASCULTĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Pârâșul fraţilor noştri… a fost aruncat jos” (Apocalipsa 12:10).

Te-ai făcut vreodată vinovat de faptul că ai acuzat pe cineva înainte de a cunoaște toate faptele? Într-o asemenea situație, tu trebuie să fii conștient că tragi de același capăt al frânghiei cu „pârâșul” oficial al copiilor lui Dumnezeu.

Biblia anunță: „Pârâșul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos” (vers. 10). Maturitatea emoțională și spirituală solicită ca mai întâi, să cauți să înțelegi, nu să faci acuzații pripite. Uită-te la exemplul pe care ni l-a dat Dumnezeu în grădina Edenului. El ar fi putut spune foarte ușor: „Adam și Eva, păcătoși nerecunoscători, nu ar fi trebuit să vă accept niciodată în grădina Mea!” Stilul non-acuzator al lui Dumnezeu, atunci când i-a confruntat pe Adam și pe Eva cu privire la păcatul lor, oferă un model puternic acelora dintre noi care avem tendința de a vorbi înainte de a fi în posesia tuturor informațiilor. Biblia spune: „Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns.” Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” (Geneza 3:9-11). Putem remarca faptul că Dumnezeu știa deja răspunsul la toate cele trei întrebări pe care le-a pus. Cu toate acestea, El i-a oferit lui Adam ocazia de a explica versiunea lui. Și în cazul lui Adam, el nu a fost în stare.

Principiul divin rămâne însă in picioare: formularea unor întrebări în scopul clarificării lucrurilor și ascultarea atentă a răspunsurilor sunt etape-cheie în depășirea tendinței de a critica sau de a acuza. Tu, ai fost vreodată acuzat pe nedrept? Dacă ți s-a întâmplat asta, nu face și tu altora același lucru. Întreabă și apoi ascultă!

de Jean Koechlin

Luca 5:12-26

Un biet lepros vine la Isus, Căruia îi recunoaşte puterea. El este vindecat prin voia dragostei Sale.

În versetul 16 ne este dezvăluit încă o dată secretul acestui Om desăvârşit: viaţa Lui de rugăciune. Perfecţiunea omului constă în a fi total dependent de Dumnezeu, iar această dependenţă îşi găseşte expresia în rugăciune. De aceea, Luca ni–L arată de multe ori pe Modelul nostru incomparabil în această atitudine binecuvântată (cap. 3.21; 5.16; 6.12; 9.18,29; 11.1; 22.32,44).

Vedem apoi eforturile considerabile depuse de câţiva oameni pentru a pune un sărman paralitic în contact cu Isus. Fie ca acest zel şi această perseverenţă a credinţei să ne servească drept încurajare! Şi noi îi putem aduce înaintea Domnului (în rugăciune) pe cei a căror convertire ne stă pe inimă şi să–i invităm să ne însoţească acolo unde El a promis prezenţa Sa.

În capitolele 4 şi 5, păcatul ne este prezentat sub diferite aspecte: ca putere a lui Satan, în cei posedaţi de demoni (cap. 4.33,41); sub forma mizeriei, în cel lepros; ca o stare de moarte faţă de Dumnezeu, în cazul paraliticului. Isus a venit să răspundă acestor trei caractere: El este Cel care eliberează, care curăţă şi care–l readuce pe om în deplinătatea facultăţilor sale, pentru Dumnezeu.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 mai 2022

6 Mai 2022

Și, trezindu-Se, a mustrat vântul și a spus mării: „Liniște! Taci!”. Și vântul a stat și s-a făcut liniște mare.

Marcu 4.39

Ce moment trebuie să fi fost când Domnul a liniștit furtuna pe marea Galileii! Ce lucru minunat și măreț să fii martor la un astfel de moment – la fel cum ar fi și acum când ne gândim la el, dacă am avea inimi sensibile la slava lui Hristos! Oamenii pot vorbi despre legea necesară a fenomenelor, despre legile naturii și despre cursul lucrurilor. Cu siguranță însă că prima lege a naturii este ca ea să asculte de Creatorul ei. Iar aici, într-o clipeală din ochi, Marea Galileii a simțit prezența și a ascultat cuvântul Celui care, după buna Sa plăcere, schimbă mersul lucrurilor sau care cu o simplă atingere face ca totul să se prăbușească (Marcu 4).

Acesta era Isus-Iahve. Acesta era Dumnezeul de care au ascultat odinioară Iordanul și Marea Roșie: „Ce ai tu, mare, de fugi? tu, Iordanule, de te întorci înapoi? Voi, munților, de săriți ca berbecii? voi, dealurilor, ca mieii? Cutremură-te înaintea Domnului, pământule!”. Aici se află răspunsul, fie că ascultăm glasul Mării Roșii în zilele Exodului, fie pe cel al Mării Galileii în timpurile evangheliei. Prezența lui Dumnezeu constituie secretul. „El a vorbit și s-a făcut.”

Citim că, atunci când soarele și luna s-au oprit în mijlocul cerului, Domnul ascultase de vocea unui om. Iosua era acela care vorbise Domnului atunci, iar Domnul a luptat pentru Israel. A fost cu totul extraordinar acel eveniment. Însă Isus acționează îndată, de la Sine Însuși, fără ca acest lucru să fie consemnat de Duhul Sfânt ca ceva extraordinar. Toată uimirea vine din partea inimilor nepregătite și necredincioase ale ucenicilor, care nu cunoșteau slava Dumnezeului lui Israel.

Însă noi, preaiubiților, sub îndrumarea Celui care ia din lucrurile lui Hristos ca să ni le descopere, ar trebui să înțelegem și să discernem mai bine Cine este Acela care a despărțit Marea Roșie și care a făcut ca Iordanul să se tragă înapoi și care a liniștit apele Mării Galileii…

J. G. Bellett

Isus deci le-a zis: „… Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”.

Ioan 8.28,31,32

„Așa stă scris”

Când s-a realizat filmul (în 1939) după cartea „Pe aripile vântului”, regizorul a căutat pentru rolul principal o persoană potrivită și a găsit o actriță, până atunci necunoscută, cu numele Vivien Leigh. După ce i s-a dat rolul principal, actrița a studiat în cele mai mici amănunte personajul principal descris în carte. La toate probele de filmare, actrița era prezentă cu cartea. Prin perseverența ei de a fi o copie fidelă a personajului principal al cărții, l-a dus la disperare de multe ori pe regizor. Când acesta făcea abateri de la cele scrise, actrița deschidea cartea și spunea: „așa stă scris”.

Cum ne comportăm noi față de Cartea Cărților: Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu? Cât de exact luăm noi adevărurile Bibliei? Ce poziție luăm față de ce este scris în ea? Într-o zi, toate cărțile lumii vor fi risipite în vânt, dar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, va rămâne.

Mântuitorul spune: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5.39). Mântuitorul l-a biruit pe Satan prin Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Întreitul „este scris” al Domnului aflat în pustie în fața dușmanului Său a condus la cea mai mare biruință. Să rămânem fără întrerupere la ce „este scris” și vom fi binecuvântați de Dumnezeu în lucrările noastre!

Citirea Bibliei: Geneza 22.1-12 · Psalmul 5.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

STĂRUINȚA – Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”. (1 Corinteni 15:58)

Una dintre temele predominante din Biblie este stăruința. Apostolul Pavel scrie: „De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” În Galateni, capitolul șase cu versetul nouă, el scrie din nou: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”.

Apostolul Iacov adaugă: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1:12). Hotarul care îi separă pe învingători de învinși nu este talentul; este stăruința.

Să fii stăruitor înseamnă:

1) Să dai tot ce ai, nu mai mult decât ai. Unii cred în mod eronat că a fi perseverent necesită mai mult decât ai de oferit. Prin urmare, ei se descurajează și încetează să se mai străduiască. Însă a fi perseverent înseamnă a oferi 100% – nu mai mult, și cu siguranță nu mai puțin.

2) Să lucrezi cu hotărâre, în loc să-ți accepți soarta. Oamenii stăruitori nu se bazează pe noroc, pe soartă sau pe destin pentru a avea succes, ci pe Dumnezeu. Ei cred cu tărie că perioadele de încercare nu sunt momente în care să nu mai încerci.

3) Să te oprești când ai terminat, nu când ai obosit. Ca să izbutești, de multe ori trebuie să te silești să dai mai mult decât crezi că poți. Nu uita, victoria nu se declară decât atunci când a fost parcurs și ultimul pas din cursă. Așa că, alipește-te de harul lui Dumnezeu, stăruie, nu renunța – și continuă să înaintezi până vei trece linia de sosire și vei câștiga premiul!

de Jean Koechlin

Luca 5:1-11

Iată binecunoscuta istorisire a pescuirii minunate şi a unui eveniment încă mai minunat: convertirea lui Simon. Ce făcea acesta în timp ce Învăţătorul divin vorbea mulţimilor de lângă El? Spăla năvoadele murdărite în urma lucrului fără rezultat din timpul nopţii precedente. Isus îl va obliga să-L asculte, cerându-I să iasă pe lac, pentru ca El să Se poată adresa din barcă poporului strâns pe mal şi în acelaşi timp omului de lângă El. Apoi Domnul le va vorbi într–un alt fel lui Simon şi tovarăşilor lui. Umplându–le năvoadele, El Se va înfăţişa astfel ca Stăpânul universului care porunceşte peştilor mării, potrivit Psalmului 8.6,8, şi care poate totul acolo unde omul nu poate nimic. Cuprins de teamă, convins de păcat în prezenţa Domnului, Simon se aruncă în genunchi, strigând: „Pleacă de la mine” (v. 8). Dar oare pentru a pleca de la el l–a căutat Domnul cel plin de dragoste pe păcătos?

Luca este singurul care ne relatează această întâlnire hotărâtoare a Domnului cu ucenicul Său, Petru. Cartea Fapte ne va arăta cum Petru, devenit pescar de oameni, va fi mijlocul unei pescuiri minunate, de aproximativ trei mii de suflete (Fapte 2.41).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 mai 2022

5 Mai 2022

Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Dați-mi voie să întreb: Ești în Hristos? Dacă nu ești în Hristos, ești pierdut; dacă ești în Hristos, ești în siguranță. Care este efectul? Hristos este dreptatea ta. Vei merge în slavă în această dreptate a Lui, și nu în a ta. Noi nu realizăm cât de răi suntem ca păcătoși în firea păcătoasă. Dacă știu ce înseamnă a fi pierdut fără Hristos, nu voi gândi că este o îngâmfare să mă glorific prin faptul că sunt în El. Nici n-am nevoie să mă mai gândesc la mine însumi, deoarece sunt desăvârșit de fericit în prezența lui Dumnezeu. El m-a făcut fericit prin harul care m-a adus acolo și prin comuniunea pe care o am în prezent cu El Însuși în locul în care El m-a așezat.

În Hristos găsim sfârșitul istoriei omului. Citim: „Acum, la sfârșitul veacurilor, El S-a arătat o singură dată, înlăturând păcatul prin jertfa Sa” (Evrei 9.26). De ce spune acest lucru, când sfârșitul încă nu venise? Deoarece la cruce vedem despărțirea totală dintre Dumnezeu și lume. Aici, toată istoria punerii la probă a omului a ajuns la sfârșit. Pentru Dumnezeu, sfârșitul a avut loc atunci când omul L-a lepădat pe singurul Său Fiu. Fără lege, omul s-a dovedit a fi un păcătos fără frâu; sub lege, s-a dovedit a fi călcător al ei. După aceea, Dumnezeu a venit în lume, în har, iar lumea L-a lepădat. Istoria morală a omului s-a încheiat la cruce; el a fost dovedit ca fiind un păcătos pierdut. Dar, în Hristos, sunt cu totul scos din această stare: „Voi nu mai sunteți în firea păcătoasă, ci în Duhul”. Nu numai că păcatele mi-au fost înlăturate, dar am fost adus chiar în locul în care este Hristos, cel de-al doilea Om. Prin urmare, nu ni se spune că nu mai este condamnare pentru cei ale căror păcate le-a purtat Hristos, oricât de adevărat este acest lucru, ci că nu mai este condamnare pentru cei care sunt în Hristos. Cum ai putea condamna ce este în Hristos, în slavă? Este o creație nouă. Viața lui Dumnezeu este în noi, dreptatea lui Dumnezeu este a noastră, noi stăm înaintea lui Dumnezeu în acest loc cu totul nou.

J. N. Darby

Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satan o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sabatului?

Luca 13.16

Optsprezece ani…

Corina avea ziua de naștere. Împlinise optsprezece ani și primise multe cadouri. Dorea să savureze din plin seara – și aproape uitase de ora biblică săptămânală. A pornit la drum în ultima clipă, iar acolo nu a fost prea atentă la ceea ce se spunea. Dar deodată a auzit cuvintele: „Femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satan o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sabatului?”. Cuvintele „optsprezece ani” se refereau la ea! Și ea era „legată”! Dumnezeu îi dăruise sănătate și multe alte bucurii și o chemase adesea la Sine, însă ea nu ascultase chemarea Lui. Era legată de Satan!

Când s-a întors acasă, s-a pus pe genunchi și s-a rugat: „Doamne Isuse, am păcătuit împotriva Ta, dar acum doresc să fiu liberă”. Corina știa bine că Domnul Isus venise „să vestească celor captivi eliberarea, … să dea drumul celor apăsați” (Luca 4.18). Ea și-a mărturisit vina, a crezut și a avut parte de frumoasa experiență a eliberării: „Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.36). Poate că astăzi cineva are ziua de naștere. Și împlinește optsprezece ani… sau treizeci și cinci de ani… sau șaptezeci și doi de ani. Și încă este legat de Satan… Nu deznădăjduiți! Puteți fi eliberați de cătușele păcatului la fel ca această fiică a lui Avraam!

Citirea Bibliei: Geneza 21.22-34 · Psalmul 4.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

BIRUITOR ASUPRA NECAZURILOR – Fundația S.E.E.R. România

„Suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu…” (2 Corinteni 6:4).

Viața de creștin vine cu binecuvântări – dar și cu lupte. Nu le poți avea pe unele fără celelalte. Apostolul Pavel descrie lucrul acesta în felul următor: „În toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări; în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, cu toate că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, cu toate că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Corinteni 6:4-10).

Dumnezeu va lupta alături de tine pe câmpul de luptă, te va purta prin furtuni și va transforma anotimpul necazului în anotimpul biruinței. Când credința ta este ca un foc, ea atrage puterea Sa și aduce harul Lui în situația în care te afli. Biblia spune: „cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (vezi Evrei 5:8). Deci, cu Dumnezeu vei fi biruitor. Așa că, bucură-te!

de Jean Koechlin

Luca 4:31-44

Dat afară din Nazaret, Domnul Isus Îşi continuă slujba la Capernaum. El dă învăţături şi vindecă cu o autoritate care n-ar fi trebuit să–i uimească atât de mult pe oameni (v. 32,36), dacă ar fi vrut să recunoască în El pe Fiul lui Dumnezeu. În schimb, demonii nu se înşală în această privinţă. Iacov 2.19 ne declară că ei „cred şi tremură”. Şi, în timp ce Domnul Se afla pe pământ, activitatea lor se intensifica pentru a I se împotrivi. El întâlnea aceste duhuri necurate până şi în sinagogă, dar nu le permitea să mărturisească despre El.

Versetele 38 şi 39 ne istorisesc despre vindecarea soacrei lui Simon. Isus Se apleacă cu tandreţe asupra bolnavei, pentru că nu de departe Se ocupă El de suferinţele noastre. Şi cum a folosit această femeie sănătatea pe care tocmai a recăpătat–o? Într–un mod foarte grăitor pentru toţi: „îndată ea le slujea”.

Deşi străin de această lume, Domnul Isus nu era străin de durerile şi de necazurile ei. Nici chiar seara nu Şi–a întrerupt lucrarea neobosită, iar dimineaţa a fost iarăşi gata să–Şi reia activitatea, pentru că petrecuse câteva momente deoparte, singur cu Dumnezeu. Iar această dependenţă ~ lucrarea ~ nu se lasă oprită de mulţimile care caută să–L reţină.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 mai 2022

4 Mai 2022

Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii.

Efeseni 4.1-3

Apostolul Pavel îi îndeamnă pe efeseni să umble într-un chip vrednic de chemarea lor cerească, chemare care îi cuprinde pe toți sfinții lui Dumnezeu într-un singur Trup, oferindu-le o moștenire eternă în Hristos. O astfel de umblare necesită judecată de sine și căutarea folosului celorlalți. A fi smeriți înseamnă să fim gata să trăim ca unii nebăgați în seamă, lucru care nu este deloc ușor pentru carne, însă care devine ușor pentru cel care își găsește cu adevărat toată plăcerea în Hristos. Blândețea înseamnă a-ți sacrifica drepturile personale de dragul Domnului, fără să te împotrivești în mod egoist. Astfel, smerenia nu oferă pricină de poticnire, iar blândețea nu se împiedică de pricinile de poticnire. Îndelunga-răbdare îndură lucrurile nepotrivite, dificultățile și chiar insultele, fără să fie frustrată sau mânioasă. Îngăduința are ca motiv dragostea veritabilă.

Trebuie ca aceste lucruri să fie urmărite cu sârguință, pentru a putea păstra „unitatea Duhului, în legătura păcii”. Duhul Sfânt i-a unit pe toți cei credincioși și i-a făcut una, în ciuda diferitelor condiții care i-au caracterizat pe fiecare înainte. Unitatea Duhului nu înseamnă o conformitate de opinie, ci este o unitate formată pe temelia adevărului curat al lui Dumnezeu, care, prin urmare, exclude tot ceea ce este în opoziție cu Sine Însuși, cum ar fi doctrinele eronate și practicile morale păcătoase. Dumnezeu nu poate îngădui învățăturile care dau la o parte standardul fixat de El în Cuvântul Său, deși El este îndelung-răbdător față de slăbiciunea, falimentul și inconsecvența sfinților Săi. Pot exista diferențe între noi, acolo unde Scriptura oferă doar principii generale, și totuși putem menține unitatea Duhului, cu condiția ca inimile noastre să fie cu adevărat unite în afecțiunea față de Domnul Isus. Legătura păcii este cu adevărat un lucru foarte prețios!

L. M. Grant

Căci sunt bine încredințat că nici moarte, nici viață … nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Romani 8.38,39

Teama (2)

Vrea Dumnezeu ca noi să trăim cu frică? – Nu, niciodată! El este un Dumnezeu iubitor și iertător și vrea să ne dăruiască viața veșnică. De aceea L-a dat la moarte pe Fiul Său Isus Hristos: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

Nimeni nu trebuie să meargă în pierzare! Dar depinde de noi, dacă acceptăm sau nu oferta plină de dragoste a lui Dumnezeu. El a dat totul pentru a ne împăca cu Sine. Iar ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi este să ne recunoaștem vinovăția, să o mărturisim sincer înaintea Lui și să credem în Isus Hristos, primindu-L ca Mântuitor al nostru. Atunci suntem acceptați de Dumnezeu și în siguranță pentru totdeauna. Fiecare copil al lui Dumnezeu are înaintea lui un viitor minunat: „Și moarte nu va mai fi, nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21.4).

Cei care au experimentat harul lui Dumnezeu se știu iubiți de El și au pace în suflet în toate situațiile vieții. „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau prigonire, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie?” (Romani 8.35).

Așadar, ne putem învinge teama primind iubirea Sa.

Citirea Bibliei: Geneza 21.1-21 · Psalmul 3.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI ÎNGRIJORAT? ROAGĂ-TE! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci… aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni…” (Filipeni 4:6).

Dacă ești răvășit emoțional și după ce te-ai rugat – roagă-te mai mult! Prin cultivarea disciplinei în rugăciune frecventă, vei descoperi abilitatea de a-ți păstra liniștea și calmul. În timp ce aștepți liniștit și calm înaintea Domnului, tu vei experimenta eliberarea din strânsoarea fricii exercitată asupra duhului tău. Uneori s-ar putea să fii tentat să crezi că rugăciunea ta a fost ineficientă – poate chiar după ce ai spus „Amin”! Ia neliniștea persistentă ca pe un semnal că ai nevoie de mai mult timp; că trebuie să revizuiești toate detaliile problemei tale și să Îi spui lui Dumnezeu cât de tare te afectează, și uneori chiar să recunoști că îți e teamă că El nu va câștiga lupta suficient de rapid. Faptul că ai o preocupare adâncă și persistentă pentru o problemă nu este același lucru cu îngrijorarea.

Îngrijorarea înseamnă să alegi să te temi în loc să lași problema complet în mâinile lui Dumnezeu.

Așa că, dacă ai tendința să te îngrijorezi mult, roagă-te mult! Spune: „Doamne, te rog să rezolvi problema aceasta. Ia-o în mâinile Tale. Spune-mi ce dorești să fac eu, dacă vrei să fiu implicat în soluționarea ei. Prin faptul că o las în seama Ta, eu o consider rezolvată. În Numele lui Isus mă rog, Amin!”

Într-un astfel de moment, disciplinează-ți mintea să nu se îngrijoreze, să nu continue să caute răspunsuri sau să găsească soluția. Tu ai rezolvat problema prin faptul că i-ai dat-o lui Dumnezeu, și responsabilitatea ta majoră acum este să aștepți călăuzirea Sa. Când El va dori să treci la fapte, ți-o va spune clar. În timp ce aștepți în prezența Sa, El îți va călăuzi gândurile spre pasul următor pe care trebuie să-l faci. Și dacă nu te îndrumă să faci ceva – nu face nimic, așteaptă!

de Jean Koechlin

Luca 4:16-30

Vedem lucrarea Domnului debutând la Nazaret, locul unde fusese crescut. Mărturia noastră începe în căminul nostru, între cunoscuţii noştri. Probabil că vom avea mai mult curaj pentru a-i evangheliza pe păgâni decât avem pentru a lua o poziţie înaintea celor care ne cunosc.

În sinagogă, Învăţătorul divin citeşte pasajul din Isaia care Îl recomandă ca Mesagerul harului. El proclamă captivilor deschiderea închisorilor (Isaia 61.1 şi 42.7). Dacă celor din închisori li s–ar vesti amnistierea şi punerea în libertate, cum ne–am putea oare imagina ca unii să mai prefere captivitatea; ca alţii să îndrăznească să se bizuie mai degrabă pe nevinovăţia lor, aşteptând cumva să fie eliberaţi pe cale legală; ca mulţi, din contră, să spună: „aceasta nu–i pentru mine, sunt prea vinovat” şi, în sfârşit, ca mulţi să refuze să creadă vestea graţierii? Sunt atitudini nebuneşti, foarte nesigure şi totuşi frecvente la cei care refuză mântuirea. Dar unii dintre cei prinşi de Satan au primit cu bucurie oferta eliberării. Voi cu care dintre aceşti prizonieri vă asemănaţi? Tristul sfârşit al acestui episod ne prezintă în ce fel au răspuns acelor veşti bune locuitorii Nazaretului ~ exponenţi ai întregului popor.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 mai 2022

3 Mai 2022

Isus deci, ridicându-Și ochii și văzând că o mare mulțime venea spre El, i-a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia?”.

Ioan 6.5

O mare mulțime se afla în acel loc sterp, având nevoie de hrană. În ce privește puterea omenească, era imposibil ca această nevoie să fie împlinită. Însă Domnul era prezent acolo și El avea să împlinească această nevoie. Însă, înainte de a face acest lucru, El folosește acea dificultate pentru a pune la încercare credința ucenicilor Săi. Aveau ei credință pentru a folosi resursele Domnului atunci când, în ce privește resursele lor, nu mai exista nicio speranță?

Ne putem oare îndoi că lucrurile stau la fel și acum? În mijlocul poporului lui Dumnezeu sunt îngăduite dificultăți de netrecut, pentru ca astfel să fim puși la încercare. Noi mărturisim că Îl urmăm, că fără El nu putem face nimic și că harul Său ne este de ajuns. Prin urmare, mărturisirea noastră este pusă la încercare printr-o dificultate pe care singuri nu o putem birui. Totuși, ni se spune că „El știa ce avea de gând să facă” – cuvinte care ne asigură că, în viața noastră individuală sau colectivă, nu se poate ivi nicio dificultate pe care El să n-o poată rezolva. În aceste zile grele din urmă, învățătorii și conducătorii ne pot înșela așteptările, însă există Unul la care putem apela în cea mai neagră zi și în fața celei mai mari dificultăți, cu certitudinea că El știe ce are de făcut.

Adesea, rădăcina problemei este că, de partea noastră, suntem înceți în a recunoaște faptul umilitor că noi nu știm ce este de făcut. Toți credem că știm și că totul ar merge strună dacă ceilalți ar face cum zicem noi. În felul acesta eșuăm în a ne îndrepta către Cel care cu adevărat știe ce are de făcut. La fel ca în cazul ucenicilor, dificultățile dau pe față sărăcia credinței noastre; în același timp, ele descoperă măreția resurselor care se află în Domnul. Filip nu s-a putut gândi decât la felul cum banii ar fi putut rezolva acea dificultate, deși a trebuit să admită că o astfel de soluție n-ar fi oferit fiecăruia decât „câte puțin”. Cât de diferit au stat lucrurile în ce-L privește pe Domnul, care, atunci când a acționat, a dat tuturor „cât au vrut”!

H. Smith

Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol și m-am ascuns.

Geneza 3.10

Teama (1)

Teama este declanșată de amenințări care ne pot distruge fericirea și sănătatea sau chiar ne pot curma viața! Să ne întrebăm care este adevărata cauză a fricii. Totul a început în grădina Eden, când primii oameni au încălcat porunca lui Dumnezeu, cu toate că El îi avertizase în prealabil: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar, din pomul cunoștinței binelui și răului, să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2.16,17).

După ce au încălcat porunca, oamenii s-au ascuns de Dumnezeu, pentru că le era teamă. Cum putem ieși din această stare? Nu ne ajută la nimic să-L considerăm pe Dumnezeu mort sau să-L ignorăm.

Realitatea este că moartea domnește în această lume și ea reprezintă cea mai mare amenințare pentru noi, oamenii. De moarte nimeni nu poate scăpa. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit …” (Romani 5.12). Moartea nu este așadar o problemă biologică, de care am putea scăpa cândva cu ajutorul medicinei. Moartea este plata păcatului. Pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu, trebuie să murim. Dar odată cu moartea nu se termină totul. Există un „după aceea”: „Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Fiecare om trebuie să dea odată socoteală înaintea lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TRĂDA NICIODATĂ ÎNCREDEREA CUIVA! – Fundația S.E.E.R. România

„Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat”. (Proverbele 11:13)

Trădarea este mai rea decât bârfa. Bârfitorul nu simte neapărat dușmănie față de victimă; însă trădătorul divulgă informații cu bună știință, încălcând încrederea. El se face vinovat de „trădare relațională” nesocotind încrederea pe care cineva și-a pus-o în el. Iuda s-a aflat în această postură, în Ghetsimani. El L-a trădat pe Domnul Isus, fără prea mare efort, pentru că era la curent cu programul Său. Biblia ne spune: „Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.” (Ioan 18:2). Iuda s-a folosit de faptul că știa care sunt obiceiurile Domnului, pentru a-L face să sufere. Mai târziu, acest comportament a generat atâta ură de sine încât Iuda s-a sinucis.

Faptele de trădare îți distrug stima de sine și sentimentul demnității. Așadar, ai trădat vreodată încrederea cuiva? De ce ai făcut-o? Care a fost câștigul? Ai obținut vreun oarecare avantaj din interior? Care era lucrul pe care erai invidios sau care îți producea nemulțumire în acel moment? Exista un conflict nerezolvat între tine și cealaltă persoană? Te-ai pocăit de ceea ce ai făcut? Luând lucrurile în sens invers, ți-a trădat cineva încrederea? Dacă e așa, culegeai de fapt ceea ce ai semănat? Ce învățătură prețioasă ai tras de aici? L-ai eliberat din toată inima pe cel care ți-a greșit, și nu mai dorești să fie pedepsit? Dacă nu, ești încă legat de acea persoană și ea îți controlează viața. Renunță! Adu-ți aminte că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Luptă-te să devii o persoană de încredere, pe care alții să se poată baza știind că le vei păstra secretele. Iar dacă ești o persoană de încredere și nu te-ai confruntat niciodată cu trădarea, dă slavă Domnului! Ești un „suflet credincios”. Și dacă ai fost binecuvântat cu un prieten demn de încredere, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru el!

de Jean Koechlin

Luca 4:1-15

Domnul a fost ispitit în pustiu, locul unde Israel îşi înmulţise cârtirile şi poftele (Psalmul 106.14). Cel dintâi atac al vrăjmaşului este pentru Isus ocazia de a aminti acest adevăr fundamental: că omul are un suflet care cere să fie hrănit şi că singura hrană pentru omul lăuntric este Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi, acestui Om perfect dependent, Satan Îi oferă toate împărăţiile lumii şi gloria lor. Câţi nu şi–au vândut sufletul pentru infinit mai puţin! Lumea face parte, într–adevăr, din moştenirea destinată Domnului Isus. Dar, fie că este vorba de întregul pământ, fie de o simplă bucată de pâine, Hristos nu vrea să le primească decât din mâna Tatălui Său (Psalmul 2.8).

Atunci Satan insinuează pentru a doua oară: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu” (v. 3 şi 9), ca şi cum lucrul acesta era de probat. O asemenea probă ar fi fost exact punerea la îndoială a ceea ce Tatăl venise să-I proclame în mod solemn (cap. 3.22) sau, cu alte cuvinte, aceasta ar fi însemnat chiar ispitirea lui Dumnezeu.

Domnul Isus nu ar fi putut fi un model pentru noi dacă L-ar fi învins pe diavol în timp ce era îmbrăcat în puterea Lui divină. El însă triumfă prin armele puse la dispoziţia omului: o dependenţă totală de Dumnezeu, o ascultare deplină faţă de Cuvânt şi o încredere nezdruncinată în promisiunile Lui.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 mai 2022

2 Mai 2022

Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: a-i cerceta pe orfani și pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume.

Iacov 1.27

Trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători ai lui. Un om poate părea religios, plin de râvnă în toate lucrările sale, și totuși religia lui să fie dovedită a fi deșartă prin faptul că nu-și stăpânește limba. Un astfel de om nu a învățat să fie „încet la vorbire”, după cum ne îndeamnă versetul 19. Dând frâu liber limbii sale, el dă frâu liber eului său (versetul 26).

Religia curată și neîntinată, singura care poate sta în prezența lui Dumnezeu, este de așa natură, că elimină eul. Cel care îi cercetează pe orfani și pe văduve în necazul lor nu găsește într-o astfel de lucrare ceva care să slujească eului și propriei importanțe. Dacă se preocupă cu cei necăjiți și sărmani, el nu va face altceva decât să slujească, și nu să fie slujit. În plus, el se ține separat de lume, pentru a nu fi întinat de ea.

„A se păstra neîntinat de lume” este o expresie de o forță deosebită. Lumea este ca o mlaștină în care mult prea mulți își găsesc plăcerea să se scalde și să se amuze (vedeți 2 Petru 2.22). Adevăratului creștin nu-i place să se tăvălească în noroi, iar dacă practică religia pură, el va merge mai departe de atât și va umbla în separare completă de această mlaștină, pentru ca nici măcar stropii ei să nu-l atingă.

Cât de sărăcăcioasă și de slabă este religia adevărată în ochii acestei lumi! Dacă ea ar fi formată din ritualuri, din ceremonii și din alte lucruri de felul acestora, creștinătatea ar aprecia-o, însă ea, în realitate, reprezintă revărsarea dragostei divine, care se exprimă prin compasiunea și prin slujirea față de cei care nu au nicio posibilitate de a oferi vreo răsplată, ca și prin separarea sfântă de sistemul lumesc întinat care ne înconjoară.

F. B. Hole

Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.

1 Ioan 4.19

Un cuvânt spus la timpul potrivit

Într-o zi, un ofițer a ajuns la o pensiune unde dorea să înnopteze. El Îl cunoștea și Îl iubea pe Domnul și i-ar fi plăcut să le spună și gazdelor despre Isus, Mântuitorul său. Dar nu s-a ivit nicio ocazie. Dorind să lase cel puțin un semn în urma sa prin care gazdele să afle după plecarea lui cui Îi aparținea și cui Îi slujea, a scris pe o bucată de hârtie, cu litere mari, cuvintele: „Eu Îl iubesc pe Cel de pe cruce”.

La scurt timp după plecarea oaspetelui, proprietarul a observat bilețelul de pe masă și și-a chemat soția să i-l arate. Femeia a citit acele câteva cuvinte o dată, de două ori… În cele din urmă, a exclamat cu emoție profundă și cu lacrimi în ochi: „Noi nu suntem așa cum ar trebui; noi nu-L iubim pe Cel care a murit pentru noi pe cruce!”.

Acele puține cuvinte i-au determinat pe amândoi să caute calea mântuirii.

După aproximativ un an, ofițerul a trecut iarăși pe la pensiune. Dar cât de uimit a rămas când proprietarul și soția sa l-au întâmpinat cu așa mare bucurie, de parcă le-ar fi fost un vechi și bun prieten! Și chiar era, pentru că cei doi găsiseră între timp pace prin credința în Cel răstignit, iar acum ofițerul li se părea ca un prieten drag, cunoscut de multă vreme. Împreună L-au lăudat pe iubitul lor Mântuitor, care suferise pentru ei pe cruce și care le câștigase mântuirea veșnică prin moartea și prin învierea Lui.

Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ-ȚI ÎNDOIELILE! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (Ioan 20:25)

Unii dintre noi am luat mesajul creștinismului și l-am pus într-o cutie pe care am scris: „Nu vorbi, nu întreba!” Te-ai simțit vreodată ca și cum ai avea nevoie de permisiunea cuiva pentru a plânge atunci când ai pierdut pe cineva drag? Sau te-ai simțit intimidat atunci când a trebuit să recunoști că „nu știi sigur”?

Istoria lui Toma, necredinciosul, ne învață nu numai că nu e rău să ai îndoieli – ci și că uneori este necesar! Dacă nu ai îndoieli, nu crești. Vei îmbrățișa răspunsurile altcuiva, și în multe cazuri, ele vor fi neadecvate pentru întrebările tale – chiar dacă ești suficient de cinstit ca să ți le pui. Întrebare: Ți s-a întâmplat vreodată ca vreun suflet religios, bine intenționat, să te pună cu „botul pe labe” și să te facă să crezi că întrebările tale sunt o ofensă la adresa lui Hristos? În acest caz, este timpul să iei aminte la cuvintele blânde ale Celui care îți cunoaște îndoielile și temerile mai bine decât tine: „Pace vouă!… Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20:26-27)

Rostește următoarea rugăciune: „Doamne, asemenea lui Toma, încă mă lupt cu anumite îndoieli. Încă nu mi-am făcut ordine în viața mea. Știu că atunci când îmi voi pune încrederea în Tine se va întâmpla lucrul acesta. Îți mulțumesc că mă accepți cu luptele mele și nu-mi ignori îndoielile. Toma a ajuns, în cele din urmă, în locul în care a putut spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu.” Îți mulțumesc că ai răbdare cu mine și cu strădaniile mele de a ajunge și eu în acel loc. Amin!”

Așadar, cum trecem peste îndoielile noastre? Ca Toma! Confruntându-le cu onestitate, aducându-le la Isus și crescând spiritual prin ele.