31 Mai 2022
Și Boaz i-a spus la timpul mesei: „Vino aici și mănâncă din pâine și înmoaie-ți bucățica în oțet”. Și ea s-a așezat lângă secerători; și ei i-au întins grăunțe prăjite și ea a mâncat și s-a săturat și a păstrat ceva … Și ea a cules spice în ogor până seara și a bătut ce a cules; și a fost cam o efă de orz … Și ea a scos și i-a dat ce pusese deoparte după ce se săturase.
Rut 2.14,17,18
Rut a cules spice cu sârguință și a strâns orz ca hrană pentru ea și pentru soacra ei. Când Boaz, un bărbat bogat, stăpânul acelui ogor și totodată o imagine minunată a Domnului nostru Isus, a sosit acolo, a fost plăcut impresionat de ceea ce a văzut. El a invitat-o pe Rut să-și potolească setea cu apa scoasă de tinerii slujitori (versetul 9), iar apoi a chemat-o să mănânce împreună cu el și cu secerătorii. El însuși i-a dat hrană din belșug, așa încât ea a mâncat pe săturate și a păstrat ceva și pentru soacra ei, Naomi.
Când a venit seara, ea a luat orzul pe care-l strânsese și l-a bătut, separând astfel boabele de pleavă. Apoi i-a dat soacrei ei ceea ce îi păstrase de la masă.
Aceasta este o imagine frumoasă a felului în care noi ne putem bucura de bogățiile harului lui Hristos. Suntem cu totul bineveniți să culegem pentru sufletul nostru de pe ogorul mănos al Cuvântului Său prețios. Este de asemenea important să medităm la ceea ce am cules prin citirea noastră, căutând astfel să dobândim o bună înțelegere a ceea ce Dumnezeu ne spune. Domnul nostru ne invită de asemenea să ne bucurăm de înviorarea pe care alții, care sunt puternici (1 Ioan 2.14), ne-o așază în vase: cărți care au fost scrise, predici pe care le auzim în adunare sau pe care le ascultăm înregistrate. El Însuși Își găsește plăcerea în a ne hrăni din abundență, în comuniunea cu El. De fapt, El ne oferă hrană din belșug, astfel încât să avem să dăm și altora, care nu sunt în stare să secere pentru ei înșiși, cum sunt de pildă copiii noștri, sau cei bolnavi sau cei la o vârstă înaintată.
E. P. Vedder, Jr.
Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, și a plecat și Lot împreună cu el. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran.
Geneza 12.4
Plecând din Ur, s-a oprit în Haran
În timpul călătoriei sale din Ur, din Caldeea, Avraam s-a oprit în Haran. Dumnezeu nu prevăzuse aceasta, însă Avraam s-a oprit acolo, pentru că se simțea legat de bătrânul său tată, Terah.
Când l-a chemat pe Avraam din Ur, din Caldeea, Dumnezeu „a început în el o bună lucrare”. În Haran, această lucrare a stagnat. Dumnezeu însă i-a vorbit din nou lui Avraam, l-a condus mai departe și până la urmă „a dus la capăt” lucrarea bună în Avraam (Filipeni 1.6).
Această plecare din nou l-a costat pe Avraam, fără îndoială, multă „putere”, mai ales că îi mergea foarte bine în Haran, având în vedere „averile pe care le strânseseră și … toate slugile pe care le câștigaseră” (Geneza 12.5) și, în plus, faptul că nu mai era prea tânăr.
Adresându-se judecătorilor săi, Ștefan le-a spus că Dumnezeu „l-a strămutat” pe Avraam. Dumnezeu nu doar i-a vorbit lui Avraam, ci El i-a dat și puterea să se desprindă de Haran și să se mute în țara promisă. Ce impresionant! Dumnezeu a chemat și a dat putere, iar Avraam a crezut și a ascultat! Pe parcursul istoriei sale găsim o armonie adâncă între Dumnezeu și un om care a trăit în comuniune cu El și s-a încrezut necondiționat în Dumnezeu. În viața lui Avraam au existat multe altare. El L-a adorat pe Dumnezeu ori de câte ori i S-a descoperit.
Citirea Bibliei: Geneza 36.1-43 · Psalmul 22.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI NEVOIE DE O MINUNE, ASTĂZI? – Fundația S.E.E.R. România
„I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi”. (Marcu 2:3)
Isus „le vestea Cuvântul. Au venit la el nişte oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.” (Marcu 2:2-5,11).
Dacă o persoană pe care o iubești, are nevoie de o minune astăzi, iată ce trebuie să faci:
1) Folosește-ți credința! Chiar dacă te rogi pentru cineva care are puțină credință sau care nu crede deloc, Dumnezeu va onora credința ta pentru persoana aceea: „Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Scoală-te…”
2) Nu te da bătut! Fă ce au făcut cei patru prieteni. Mulțimea de oameni constituia o problemă, așa că au ocolit-o. Acoperișul a fost o problemă, așa că l-au spart. Au refuzat să renunțe sau să se lase descurajați. Concluzie: dacă ce ai încercat până acum nu a funcționat, roagă-te lui Dumnezeu și El îți va arăta calea. Doctorii tratează oamenii, dar numai Dumnezeu îi poate vindeca pe dinăuntru și pe dinafară, așa că adu persoana iubită în rugăciune stăruitoare înaintea Lui.
3) Caută parteneri ai credinței! A fost nevoie de patru persoane ca să-l aducă pe acest om la Domnul Isus – așa că n-o face nici tu de unul singur! Găsește pe cineva care este de acord să se roage cu tine. Domnul Isus a zis: „Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19). Așadar, continuă să te rogi și să crezi că Dumnezeu va face o minune!
de Jean Koechlin
Luca 12:49-59; 13:1-5
Până la „botezul” morţii Sale, Isus a avut sufletul strâmtorat, iar pentru ca dragostea Lui să se poată exprima din plin şi să aibă ecou în inima oamenilor, El a trebuit să sufere crucea.
Venirea Lui constituie o punere la încercare. În sânul familiilor, altădată unite în fărădelege, El va fi primit de unii şi respins de alţii. Şi câte case nu sunt asemenea celei descrise aici (v. 52,53)!
Apoi, cu o dragoste autentică pentru sufletele lor, Domnul Se adresează din nou iudeilor „făţarnici” (v. 56). Să nu ne mire duritatea pe care o îmbracă uneori cuvintele Sale. Ea este impusă de duritatea inimii omului. Trebuie un ciocan de fier pentru a sfărâma stânca (Ieremia 23.29).
Israel atrăsese asupra sa mânia lui Dumnezeu, care devenise „împotrivitorul” său (v. 58). Dumnezeu era atunci în Hristos, oferind poporului Său împăcarea, dar ei au refuzat s–o primească şi să distingă semnele care prevesteau judecata (v. 56). Şi astăzi Dumnezeu oferă fiecărui om împăcarea, înainte de momentul când El nu va mai putea fi întâlnit decât ca Judecătorul neînduplecat (2 Corinteni 5.19).
În capitolul 13.1-5, Isus evocă două evenimente grave, recent petrecute, servindu-Se de ele pentru a-şi îndemna auditoriul la pocăinţă. Să învăţăm şi noi să nu pierdem nicio ocazie de a-i avertiza pe cei din jurul nostru.
Mana Zilnica 