9 Mai 2022
Satan a răspuns Domnului și a zis: „Piele pentru piele! Da, omul va da tot ce are pentru viața lui”.
Toate sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.
Iov 2.4; 1 Corinteni 3.21,22
Pentru mulți, viața este comoara cea mai de preț. Mulți bolnavi incurabili fac orice ca să-și prelungească viața. Când cineva moare din vina altuia, există adesea multă amărăciune împotriva celui vinovat. Iov însă a spus: „Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1.21). El a rostit aceste cuvinte cu privire la pierderea tuturor averilor sale, dar și cu privire la moartea copiilor săi. Acest lucru are aplicație la viața fiecărui om. „Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este cu Tine și i-ai pus margini peste care să nu treacă …” (Iov 14.5). Adesea cităm versetul: „Având dorința să plec și să fiu împreună cu Hristos, pentru că este cu mult mai bine” (Filipeni 1.23), însă luptăm cu toată puterea pentru a ține ceea ce nu putem păstra.
Pentru cei care nu-L cunosc pe Hristos ca Mântuitor, moartea este într-adevăr un lucru cumplit. Ea îi duce într-o eternitate de chin și de durere, într-o stare de separare totală de Dumnezeu. Însă, pentru cei care sunt mântuiți, moartea nu mai este ceva care să-i înspăimânte, nici vreun lucru pe care să caute să-l evite cu orice preț. Astfel de atitudini nepotrivite sunt cu totul lumești și i-au influențat pe creștini într-un fel atât de semnificativ, încât au devenit atitudini normale.
Ne punem noi încrederea în medicamente sau în doctori mai mult decât în Dumnezeu? Îi învinuim pe doctori, dacă au făcut o greșeală? Nu este Dumnezeu suveran peste toate lucrurile? Nu este El la cârma lor? Noi Îl așteptăm pe Domnul să ne răpească din această lume, nu așteptăm moartea; însă, dacă Dumnezeu, în planul Său perfect pentru noi, îngăduie ca noi să fim foarte aproape de plecare sau ca cineva drag nouă să fie luat la El, să ne încredem în El pe deplin!
-
Blok
Dar tu, suflete al meu, liniștește-te în Dumnezeu, căci în El este nădejdea mea. Numai El este stânca și mântuirea mea, turnul meu de scăpare.
Psalmul 62.5,6
În cine ne încredem?
Cu mulți ani în urmă, în Londra bântuia ciuma. Acolo trăia un om bogat numit Craven. Deoarece epidemia se răspândea tot mai mult, Craven s-a decis să plece din Londra la moșia sa de la țară. Înainte de plecare a intrat încă o dată în holul casei. Atunci l-a auzit pe un slujitor întrebându-l pe unul dintre valeți: „Dumnezeul stăpânului meu locuiește la țară? Stăpânul pleacă de aici, pentru că este ciumă. Nu locuiește Dumnezeul stăpânului meu și în oraș?”. Craven a rămas pe loc uimit. Cuvintele slujitorului au lăsat o impresie adâncă asupra lui. Rușinat, și-a spus: „Da, Dumnezeul meu locuiește pretutindeni, El mă poate păzi în oraș la fel ca la țară. Voi rămâne aici. Întrebarea slujitorului mi-a fost o predică folositoare”. El a recunoscut înaintea lui Dumnezeu necredința sa, iar Dumnezeu Și-a dovedit puterea ocrotitoare, astfel încât Craven nu s-a îmbolnăvit, deși l-a îngrijit pe un vecin bolnav.
Când întâlnim greutăți, Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul și sprijinul, dar de cele mai multe ori nu ne încredem numai în El, ci încercăm și noi înșine o cale de ieșire, de rezolvare. Ne punem încrederea nu în Dumnezeu, ci în noi sau în oameni. Atunci inimile noastre nu pot fi liniștite și în pace, ci sunt neliniștite și pline de teamă. Dar, dacă încrederea noastră este numai în Dumnezeu, El ne va veni în ajutor mai mult decât am cerut sau decât putem înțelege.
Citirea Bibliei: Geneza 24.1-14 · Psalmul 7.1-8
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
MĂREȘTE-L PE DOMNUL, ASTĂZI! – Fundația S.E.E.R. România
„Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:3)
În rugăciunea „Tatăl nostru” putem observa două lucruri. Începe cu cuvintele: „Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău” (Matei 6:9) și se termină cu „a Ta este Împărăția, și puterea și slava, în veci, Amin.” (Matei 6:13). Dumnezeu dorește să-ți începi rugăciunea și s-o termini gândindu-te la El. De ce? Pentru că-ți va fi de două ori mai bine să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, decât pe oricine sau pe orice altceva! Când mărești un obiect, îi crești dimensiunile pentru a-l putea vedea și înțelege mai bine. Când Îl mărim pe Dumnezeu, facem același lucru. Mărim conștientizarea prezenței Lui, ca să-L putem înțelege mai bine. Iată ce se întâmplă când ne închinăm înaintea Lui: ne mutăm gândurile de la noi înșine la Dumnezeu. Punem accentul pe El.
În traducerea Bibliei „The Message”, Eugene Peterson parafrazează ultimele cuvinte din rugăciunea Tatăl nostru în felul următor: „Tu ești la cârmă! Poți face tot ce dorești! Strălucești de frumusețe! Da, da, da!” (Matei 6:13). Putem spune mai clar de atât? Dumnezeu este la cârmă! Vorbind despre Isus Hristos, Peterson parafrazează cuvintele apostolului Pavel din Efeseni 1:20-23, astfel: „Dumnezeu L-a înviat din morți, L-a pus pe tron în ceruri, I-a dat în mână conducerea universului, totul, de la galaxii la guverne, niciun nume și nicio putere nu se pot sustrage domniei Sale. Și nu doar în prezent, ci pentru totdeauna. El controlează totul, El are ultimul cuvânt în orice. În centrul tuturor acestora, domnește Hristos!” Așadar, când Îl mărești pe Domnul, tu spui de fapt: „Doamne, Tu care conduci universul, Tu conduci și inima mea!”
de Jean Koechlin
Luca 6:1-19
Domnul Isus venise pentru a introduce o nouă ordine, însă Israel considera ca fiind mai bun vechiul regim al legii (comp. cu cap. 5.39). Acesta este omul; el preferă poruncile, pentru că, împlinindu-le într-o cât de mică măsură, se poate mândri cu ele, în timp ce harul îl umileşte, făcându–l să se considere pierdut. Pentru acest motiv, iudeii ţineau foarte mult la sabat; Domnul însă le dă fariseilor două lecţii în legătură cu acest subiect: una din Scripturi şi din istoria lui Israel (v. 3,4), iar cealaltă din propriul Său exemplu de dragoste (v. 9,10). Singurul efect asupra inimilor lor a fost însă să-i facă să urzească planuri pentru a scăpa de El.
Apoi Învăţătorul Îşi desemnează apostolii; dar, mai înainte de a o face, El Se roagă o noapte întreagă. Ce importanţă avea această alegere pentru lucrarea care trebuia împlinită apoi! Domnul Isus cunoştea caracterul natural al fiecăruia dintre ucenicii Săi, ce trebuia să dobândească şi ce să lepede fiecare îi cunoştea, dar îi iubea, aşa cum vă cunoaşte şi vă iubeşte şi pe voi (Ioan 10.14,27).
În plus, Cel care ştia toate lucrurile a trebuit să-l ia cu Sine pe trădătorul Iuda. Dar acolo din nou triumfă supunerea Lui deplină: Isus venise să împlinească Scripturile.
Mana Zilnica 