Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “mai 13, 2022”

13 Mai 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Tu și casa ta.

Fapte 16.31


Dumnezeu a rânduit ca soțul și tatăl să fie cap al familiei precum și cap al soției și, de asemenea, ca bărbatul și casa lui să fie o unitate. Câteva referințe din Scriptură ne vor dovedi faptul binecuvântat și solemn că Dumnezeu asociază casa bărbatului cu bărbatul însuși. Acesta este un privilegiu binecuvântat, dar și o mare responsabilitate.

„Tu și casa ta” este regula întregii Scripturi. Când Dumnezeu a fost pe punctul de a distruge o lume rea prin potop, El i-a spus lui Noe: „Intră în corabie tu și toată casa ta, pentru că pe tine te-am văzut drept înaintea Mea” (Geneza 7.1).

Când Dumnezeu a fost aproape să-i descopere lui Avraam sfaturile Sale tainice, El a spus că știe „că va porunci copiilor săi și casei sale după el să țină calea Domnului” (Geneza 18.19).

În același fel, când Iacov a fost chemat de Dumnezeu să se ridice și să meargă la Betel, el niciodată nu s-a gândit să se separe de familia sa. Din contră, ni se spune că „Iacov a zis casei sale și tuturor celor care erau cu el: «Scoateți dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și curățiți-vă și schimbați-vă hainele. Și să ne ridicăm și să ne suim la Betel»” (Geneza 35.2,3).

Același principiu îl găsim și în Exod 10.8,9. Când faraon le-a cerut lui Moise și lui Aaron să lase copilașii în Egipt și ca doar cei maturi să meargă în pustie pentru a ține o sărbătoare pentru Domnul, Moise a răspuns: „Vom merge cu tinerii noștri și cu bătrânii noștri, cu fiii noștri și cu fiicele noastre” (Exod 10.9).

Iosua, prin mărețele lui cuvinte, rostește același adevăr: „Dar eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24.15).

Cuvintele Domnului din 1 Samuel 3.11-13 de asemenea dovedesc faptul că Dumnezeu îl socotea pe Eli răspunzător pentru răul din casa lui și îl identifica cu aceasta.

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii.

2 Corinteni 6.2


Am ratat timpul de har

Un doctor credincios a fost chemat la patul de boală al unui tânăr. După control, doctorul i-a spus că nu mai are mult timp de trăit. Deznădăjduit, tânărul l-a privit pe doctor și a spus: „Am ratat!”. — „Ce ați ratat?”, l-a întrebat doctorul. Muribundul a repetat: „Am ratat!”. — „Ce ați ratat?”, l-a întrebat încă o dată doctorul. — „Domnule doctor, am ratat mântuirea sufletului meu”, a răspuns bolnavul. — „Nu vorbiți așa”, a încercat doctorul să-l consoleze, „nu vă amintiți de tâlharul de pe cruce?” — „Îmi amintesc, dar știu că acesta nu I-a spus niciodată lui Dumnezeu: «Vezi-Ți de drumul Tău!», așa cum am făcut eu. Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat la El. Dar diavolul mi-a șoptit: «Încă nu; mai ai mult timp. Ești tânăr, bucură-te mai întâi de viață. Ce vor gândi oamenii despre tine?». Am amânat mântuirea sufletului meu și am ratat harul oferit. Acum, pentru mine este prea târziu!”

Doctorul a încercat mai departe să-l consoleze, amintindu-i de mulți păcătoși care au venit la Mântuitorul în al unsprezecelea ceas și au găsit iertare și pace. Muribundul însă a spus: „Al unsprezecelea ceas al meu a fost atunci când Mântuitorul m-a chemat. Acum sunt pierdut. Am ratat timpul de har, am ratat mântuirea, este prea târziu!”. Spunând aceste cuvinte a plecat în veșnicie. Ce îngrozitor! Cu siguranță, Domnul Isus i-ar fi arătat har, dacă s-ar fi încrezut în El. Dar tânărul nu a mai putut să creadă.

Citirea Bibliei: Geneza 25.1-18 · Psalmul 9.11-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

INVESTEȘTE ÎN COPIII TĂI! – Fundația S.E.E.R. România

„Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.” (Iov 8:7)


Ferma Lazy B se întinde pe o suprafață de 670 kmp. Cea mai mare parte este acoperită de tufișuri și ierburi și aparține familiei Day din 1881. Când Harry și Ada Mae Day au avut primul copil, o fetiță, au mers 300 km până la primul spital, pentru naștere, și au adus-o acasă pe fiica lor la o viață grea. Casa cu patru camere, făcută din chirpici, nu avea apă curentă sau electricitate și nu exista nicio școală în zonă. Ne-am putea gândi că având resurse atât de puține, viitorul fetiței va fi fost limitat. Însă Harry și Ada Mae erau hotărâți ca fiica lor să primească cea mai bună educație posibilă. S-au abonat la ziare și reviste metropolitane și i-au citit copilei neîntrerupt. Când fiica lor a ajuns la vârsta de 4 ani, Ada Mae a început educarea ei în sistem home-schooling, după metoda Calvert, și mai târziu au trimis-o la cele mai bune școli cu internat din acea vreme. Într-o vară și-au luat copiii într-o excursie, cu mașina, ca să viziteze toate capitalele de state din America, la vest de fluviul Mississippi. Când tânăra Sandra era pregătită să meargă la facultate, ea s-a înscris la Universitatea Stanford, apoi a continuat Dreptul și în cele din urmă, a devenit… prima femeie judecător de la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii!

Uimitor, nu-i așa? Am spus istoria asta ca să ajungem la Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi, care este acesta: investește în copiii tăi. Și fii dispus să începi cu pași mărunți, altfel nu vei începe niciodată. În loc să rămâi blocat în ceea ce crezi că nu ai, folosește ceea ce ți-a dat Dumnezeu și El îți va fi binevoitor. Și bazează-te pe acest verset din Scriptură pentru copiii tăi: „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 7:18-35


Din temniţa în care îl închisese Irod (cap. 3.20), Ioan Botezătorul trimite la Isus doi dintre ucenicii săi, ca să se intereseze cu privire la El. Din întrebarea pusă de Ioan se vedeau lămurit îndoiala şi descurajarea lui. El vestise împărăţia şi iată că obţine închisoarea. Era, într-adevăr, cu putinţă ca Isus să fie „Cel care vine”?

Multe persoane, văzând starea actuală a Bisericii, persecuţiile la care sunt supuşi cei credincioşi în multe ţări şi indiferenţa lumii faţă de evanghelie, ajung să se îndoiască de puterea Domnului şi de împărăţia Lui. Dar împărăţia nu va veni înainte de răpirea Bisericii şi de împlinirea evenimentelor profetice.

Lucrările lui Isus! ~ acestea sunt conţinutul răspunsului la întrebarea celor doi trimişi.

Ioan dăduse mărturie despre Domnul. Acum este rândul Domnului ca, înaintea aceleiaşi mulţimi, să dea mărturie despre Ioan. Şi El arată cu tristeţe cum a întâmpinat „această generaţie” privilegiată (v. 31) slujba precursorului Său şi slujba Sa. Nici chemările lui Ioan la pocăinţă, nici veştile bune aduse de Mântuitorul, care ar fi trebuit să producă bucurie şi laudă, nu au găsit ecou în masa poporului, nici la conducătorii acestora.

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: