4 Mai 2022
Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii.
Efeseni 4.1-3
Apostolul Pavel îi îndeamnă pe efeseni să umble într-un chip vrednic de chemarea lor cerească, chemare care îi cuprinde pe toți sfinții lui Dumnezeu într-un singur Trup, oferindu-le o moștenire eternă în Hristos. O astfel de umblare necesită judecată de sine și căutarea folosului celorlalți. A fi smeriți înseamnă să fim gata să trăim ca unii nebăgați în seamă, lucru care nu este deloc ușor pentru carne, însă care devine ușor pentru cel care își găsește cu adevărat toată plăcerea în Hristos. Blândețea înseamnă a-ți sacrifica drepturile personale de dragul Domnului, fără să te împotrivești în mod egoist. Astfel, smerenia nu oferă pricină de poticnire, iar blândețea nu se împiedică de pricinile de poticnire. Îndelunga-răbdare îndură lucrurile nepotrivite, dificultățile și chiar insultele, fără să fie frustrată sau mânioasă. Îngăduința are ca motiv dragostea veritabilă.
Trebuie ca aceste lucruri să fie urmărite cu sârguință, pentru a putea păstra „unitatea Duhului, în legătura păcii”. Duhul Sfânt i-a unit pe toți cei credincioși și i-a făcut una, în ciuda diferitelor condiții care i-au caracterizat pe fiecare înainte. Unitatea Duhului nu înseamnă o conformitate de opinie, ci este o unitate formată pe temelia adevărului curat al lui Dumnezeu, care, prin urmare, exclude tot ceea ce este în opoziție cu Sine Însuși, cum ar fi doctrinele eronate și practicile morale păcătoase. Dumnezeu nu poate îngădui învățăturile care dau la o parte standardul fixat de El în Cuvântul Său, deși El este îndelung-răbdător față de slăbiciunea, falimentul și inconsecvența sfinților Săi. Pot exista diferențe între noi, acolo unde Scriptura oferă doar principii generale, și totuși putem menține unitatea Duhului, cu condiția ca inimile noastre să fie cu adevărat unite în afecțiunea față de Domnul Isus. Legătura păcii este cu adevărat un lucru foarte prețios!
L. M. Grant
Căci sunt bine încredințat că nici moarte, nici viață … nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 8.38,39
Teama (2)
Vrea Dumnezeu ca noi să trăim cu frică? – Nu, niciodată! El este un Dumnezeu iubitor și iertător și vrea să ne dăruiască viața veșnică. De aceea L-a dat la moarte pe Fiul Său Isus Hristos: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).
Nimeni nu trebuie să meargă în pierzare! Dar depinde de noi, dacă acceptăm sau nu oferta plină de dragoste a lui Dumnezeu. El a dat totul pentru a ne împăca cu Sine. Iar ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi este să ne recunoaștem vinovăția, să o mărturisim sincer înaintea Lui și să credem în Isus Hristos, primindu-L ca Mântuitor al nostru. Atunci suntem acceptați de Dumnezeu și în siguranță pentru totdeauna. Fiecare copil al lui Dumnezeu are înaintea lui un viitor minunat: „Și moarte nu va mai fi, nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21.4).
Cei care au experimentat harul lui Dumnezeu se știu iubiți de El și au pace în suflet în toate situațiile vieții. „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau prigonire, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie?” (Romani 8.35).
Așadar, ne putem învinge teama primind iubirea Sa.
Citirea Bibliei: Geneza 21.1-21 · Psalmul 3.1-8
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EȘTI ÎNGRIJORAT? ROAGĂ-TE! – Fundația S.E.E.R. România
„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci… aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni…” (Filipeni 4:6).
Dacă ești răvășit emoțional și după ce te-ai rugat – roagă-te mai mult! Prin cultivarea disciplinei în rugăciune frecventă, vei descoperi abilitatea de a-ți păstra liniștea și calmul. În timp ce aștepți liniștit și calm înaintea Domnului, tu vei experimenta eliberarea din strânsoarea fricii exercitată asupra duhului tău. Uneori s-ar putea să fii tentat să crezi că rugăciunea ta a fost ineficientă – poate chiar după ce ai spus „Amin”! Ia neliniștea persistentă ca pe un semnal că ai nevoie de mai mult timp; că trebuie să revizuiești toate detaliile problemei tale și să Îi spui lui Dumnezeu cât de tare te afectează, și uneori chiar să recunoști că îți e teamă că El nu va câștiga lupta suficient de rapid. Faptul că ai o preocupare adâncă și persistentă pentru o problemă nu este același lucru cu îngrijorarea.
Îngrijorarea înseamnă să alegi să te temi în loc să lași problema complet în mâinile lui Dumnezeu.
Așa că, dacă ai tendința să te îngrijorezi mult, roagă-te mult! Spune: „Doamne, te rog să rezolvi problema aceasta. Ia-o în mâinile Tale. Spune-mi ce dorești să fac eu, dacă vrei să fiu implicat în soluționarea ei. Prin faptul că o las în seama Ta, eu o consider rezolvată. În Numele lui Isus mă rog, Amin!”
Într-un astfel de moment, disciplinează-ți mintea să nu se îngrijoreze, să nu continue să caute răspunsuri sau să găsească soluția. Tu ai rezolvat problema prin faptul că i-ai dat-o lui Dumnezeu, și responsabilitatea ta majoră acum este să aștepți călăuzirea Sa. Când El va dori să treci la fapte, ți-o va spune clar. În timp ce aștepți în prezența Sa, El îți va călăuzi gândurile spre pasul următor pe care trebuie să-l faci. Și dacă nu te îndrumă să faci ceva – nu face nimic, așteaptă!
de Jean Koechlin
Luca 4:16-30
Vedem lucrarea Domnului debutând la Nazaret, locul unde fusese crescut. Mărturia noastră începe în căminul nostru, între cunoscuţii noştri. Probabil că vom avea mai mult curaj pentru a-i evangheliza pe păgâni decât avem pentru a lua o poziţie înaintea celor care ne cunosc.
În sinagogă, Învăţătorul divin citeşte pasajul din Isaia care Îl recomandă ca Mesagerul harului. El proclamă captivilor deschiderea închisorilor (Isaia 61.1 şi 42.7). Dacă celor din închisori li s–ar vesti amnistierea şi punerea în libertate, cum ne–am putea oare imagina ca unii să mai prefere captivitatea; ca alţii să îndrăznească să se bizuie mai degrabă pe nevinovăţia lor, aşteptând cumva să fie eliberaţi pe cale legală; ca mulţi, din contră, să spună: „aceasta nu–i pentru mine, sunt prea vinovat” şi, în sfârşit, ca mulţi să refuze să creadă vestea graţierii? Sunt atitudini nebuneşti, foarte nesigure şi totuşi frecvente la cei care refuză mântuirea. Dar unii dintre cei prinşi de Satan au primit cu bucurie oferta eliberării. Voi cu care dintre aceşti prizonieri vă asemănaţi? Tristul sfârşit al acestui episod ne prezintă în ce fel au răspuns acelor veşti bune locuitorii Nazaretului ~ exponenţi ai întregului popor.
Mana Zilnica 